Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
08 Metoda Experimentala
08 Metoda Experimentala
Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
Curs nr. 8
Metoda experimentală - Introducere
Planul temei
Cercetarea experimentală este o abordare ştiinţifică a realităţii cu scopul stabilirii unei relaţii de
tip cauză-efect între două fenomene observabile şi măsurabile. Cercetătorul îşi propune să stabilească
această relaţie păstrând unele condiţii nemodificate, controlate şi variind altele, in funcţie de ipotezele
formulate. Datorită rigurozităţii sale, experimentul este considerat prototipul metodelor de cercetare
ştiinţifică (Deaux şi Wrightsman, 1988; Christensen, 2001). Experimentul este, aşadar, o metodă de
cercetare ştiinţifică a relaţiilor dintre diverse fenomene într-un cadru strict controlat, bazată pe
modificarea unor factori şi menţinerea constantă a altora.
Cea mai importantă caracteristică a experimentării este aceea de a fi o metodă predictivă. Prin
aceasta, cercetătorul poate indica cu siguranţă că, în anumite condiţii, un anume fenomen se va
întâmpla cu regularitate. Pentru atingerea acestui scop, este necesar ca predicţia respectivă să fie
testabilă, adică să existe posibilitatea practică de manipulare a condiţiilor de derulare a fenomenelor
studiate şi de observare a lor (Myers şi Hensen, 1997).
În esenţă, experimentul psihologic presupune măsurarea comportamentului uman în cel puţin
două situaţii în care s-au montat condiţii diferite de manifestare. Schimbarea comportamentală
observată, aşadar diferenţa dintre cele două măsurări, stă la baza confirmării sau infirmării ipotezelor
formulate. Noţiunile de „variabilă” şi „plan experimental”, ca şi distincţia experiment – cvasi-
experiment, sunt fundamentale în acest tip de cercetare.
2. Variabilele experimentale
1
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
vorbeşte de nivel al variabilei, adică valoarea pe care experimentatorul o dă acestei variabile. După
Myers şi Hensen (1997), variabilele independente sunt de trei categorii: de mediu, de sarcină şi de
personalitate. Variabilele de mediu se referă la aspecte ale mediului fizic care sunt modificate de
cercetător în cadrul experimentului. De exemplu, iluminarea (puternică, medie, slabă), zgomotul
(intens, redus), temperatura camerei (ridicată, medie, scăzută) etc. sunt variabile de mediu. Variabilele
de sarcină sunt cele care corespund unor variaţii ale sarcinilor experimentale. De exemplu, se poate
varia complexitatea sarcinii (simplă, complexă), nivelul înţelegerii (silabe cu sens, silabe fără sens),
prezentarea materialului (auditiv, vizual) etc. Variabilele de personalitate sunt cele referitoare la vârstă,
trăsături de personalitate, gen biologic, apartenenţă socială, etnică, religioasă etc. Acest tip de variabilă
este specifică studiilor cvasi-experimentale. Practic, cercetătorul nu manipulează variabila, ci
selectează anumite valori ale acesteia care vor utilizate în cercetare. În strânsă legătură cu variabilele
independente se află noţiunea de condiţie experimentală. Condiţia experimentală este modul particular
în care este tratat un grup de subiecţi.
3. Clasificarea experimentelor
1. Experimente şi cvasi-experimente
Din perspectiva controlului variabilelor şi deci a preciziei datelor obţinute, se face distincţia
între experimente şi cvasi-experimente. Experimentele sunt proceduri de cercetare în care
experimentatorul are un control ridicat asupra tuturor aspectelor implicate şi, prin urmare, posibilitatea
tragerii unor concluzii indubitabile asupra cauzelor unui fenomen psihologic (McBurney, 1994).
Aceasta presupune manipularea variabilelor independente în conformitate cu ipotezele cercetării,
repartizarea randomizată a subiecţilor în condiţiile experimentale şi controlul deplin al variabilelor
implicate în studiu.
Cvasi-experimentele sunt proceduri ştiinţifice în care cercetătorul exercită un control mai slab
asupra derulării cercetării. Dacă în experimente se manipulează variabila, în cvasi-experimente se
observă manifestarea variabilei. Dacă într-un experiment, putem creşte sau scădea gradul de
manifestare al unei variabile, obţinând astfel diverse variaţii, într-un cvasi-experiment trebuie sa ne
mulţumim cu ceea ce natura ne poate pune la dispoziţie. De asemenea, pentru cvasi-experimente se
selectează subiecţii din grupuri pre-existente. Cvasi-experimentele mai sunt denumite şi ex post facto,
tocmai datorită faptului că dispunem de grupuri deja formate (McBurney, 1994). De exemplu, dacă ne
propunem să studiem efectele recompensei în învăţare la copiii de o anumită vârstă, vom organiza un
experiment în care vom putea varia tipul de recompensă (mare, mică), materialul învăţării (scris,
imagistic) şi vom repartiza subiecţii într-o manieră randomizată. Dar dacă ne interesează diferenţele de
sex în percepţia culorilor, vom organiza un cvasi-experiment deoarece nu putem crea noi înşine
categoriile de sex, ci trebuie să selectăm subiecţii din grupurile pre-existente.
Este ideal ca în laborator să putem reproduce acele situaţii naturale pe care vrem să le studiem.
Din păcate, ceea ce câştigăm pe de o parte (prin controlul condiţiilor experimentale) pierdem pe de alta
(scăderea validităţii externe). Alain, Pelletier şi Boivin (2000) fac o comparaţie între cele două tipuri,
luând în calcul avantajele şi dezavantajele, aşa cum se poate vedea în tabelul următor:
Experimentul de Experimentul de
teren laborator
3
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
5. Planurile experimentale
A. Planuri pre-experimentale
Aceste planuri nu permit stabilirea unei relaţii de cauzalitate între variabila independentă şi cele
dependente. Sunt planuri mai puţin riguroase, utilizate în fazele de început ale cercetării (Delhomme şi
Meyer, 1997). Putem deosebi două categorii: planuri posttest şi planuri pretest-posttest.
a. Planuri posttest
Este un plan foarte simplu în care răspunsurile subiecţilor unui grup sunt colectate după o
intervenţie a cercetătorului. De exemplu, nişte subiecţi pot urma un curs de perfecţionare a unei
deprinderi şi apoi se măsoară performanţa pentru a se vedea eficienţa metodei şi nivelul atins de
participanţi. Această modalitate este imprecisă, deoarece nu permite o comparaţie între nivelul de
plecare al subiecţilor şi cel atins după intervenţia experimentală.
4
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
Pentru a înlătura neajunsul de mai sus, se impune o măsurare înainte şi după intervenţia
experimentală. În această situaţie, comparaţia este posibilă. De exemplu, efectele unui nou medicament
pot fi evaluate dacă se realizează o măsurare a funcţiilor biologice ale unui grup de subiecţi înainte şi
după administrarea respectivului medicament. Diferenţa dintre cele două măsurări indică efectul
intervenţiei experimentale.
B. Planuri cvasi-experimentale
Presupune prezenţa mai multor grupuri de participanţi între care se încearcă o comparaţie.
Astfel de planuri sunt frecvent întâlnite în psihopatologie, psihologia educaţiei, psihologia copilului,
acolo unde variabilele „sunt puternic ancorate în istoria participanţilor (apartenenţe culturale sau socio-
economice, credinţe etc.” (Delhomme şi Meyer, 1997). În cadrul acestei categorii, deosebim planurile
posttest cu grupuri non-echivalente, planurile pretest – posttest cu grupuri non-echivalente, planurile
cu serii temporale simple şi planurile cu serii temporale multiple. Sunt planuri care recurg la grupuri
deja existente, etichetându-se sau invocându-se o variabilă independentă. Participanţii nu pot fi
distribuiţi aleatoriu în condiţiile experimentale. Există însă avantajul de a putea testa relaţile dintre
variabila independentă şi cele dependente.
Sunt comparate două grupuri de participanţi, un grup experimental şi un grup de control. Măsurarea se
face la ambele grupuri după ce unul dintre ele a trecut prin intervenţia experimentală. Menţionăm că
cele două grupuri, ca urmare a faptului că subiecţii nu au fost distribuiţi prin hazard, nu sunt echivalate
din start.
Sunt comparate două grupuri de participanţi non-echivalente. Unul dintre ele trece prin
intervenţia experimentală (grupul experimental), în timp ce celălalt nu (grupul de control). Spre
deosebire de situaţia anterioară, ambele grupuri suferă două măsurări, una înainte de intervenţia
experimentală, cealaltă după.
5
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
Aceste planuri presupun o serie de măsurări (minim 3) ale unui grup sau ale unui individ înainte
de intervenţia experimentală, urmate de un număr de măsurări echivalent după această intervenţie a
cercetătorului. Se compară diferenţele dintre cele două serii (înainte şi după intervenţie.
Intervenţie
experimentală
A1 A2 A3 B A5 A6 A7
Se compară pretest-posttest
Se mai numesc şi planuri cu serii temporale însoţite de grup de control. Planul permite studiul a două
grupuri, din care doar unul este supus intervenţiei experimentale.
Intervenţie
experimentală
Ae1 Ae2 Ae3 B Ae5 Ae6 Ae7
Ac1 Ac2 Ac3 Ac5 Ac6 Ac7
Se compară grupul experimental (pretest-posttest) cu cel de control (pretest-posttest)
6
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
Planul este asemănător cu cel cvasi-experimental corespondent, cu menţiunea că subiecţii sunt
repartizaţi aleatoriu în această situaţie.
b. Planuri cu măsurări repetate
Grupul experimental trece prin mai multe măsurări, iar comparaţia rezultatelor oferă o imagine
asupra efectului manipulării variabilei independente.
Planul este identic cu cel de la cercetarea cvasi-experimentală, dar diferenţa apare la selecţia
subiecţilor. Ei sunt distribuiţi randomizat în cele două condiţii experimentale. Pentru a ilustra acest plan
de cercetare, Babbie (2001) propune schema următoare:
Grup Grup de
experimental control
Comparare
Măsurarea variabilei dependente (este la fel?) Măsurarea variabilei dependente
Administrarea stimulului
experimental (manipulare)
7
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
O altă variantă este a renunţa la planul posttest. Graziano (1989), citându-l pe Solomon (1949),
sugerează următoarea schemă experimentală (versiune adaptată):
II. Planuri cu două sau mai multe variabile independente (planuri factoriale)
Aceste planuri sunt mult mai complexe, teoretic putând fi luate în calcul o mulţime de variabile
independente, dar practic rar depăşindu-se cifra de trei variabile. Planurile factoriale de tip 2 x 2 sunt
cele mai simple şi mai frecvent utilizate în practica experimentală. Se împart în trei categorii: planuri
cu grupuri independente (between subjects designs), planuri cu măsurări repetate (within subjects
designs) şi planuri mixte (mixed designs).
Să luăm un exemplu, după Martin (1996), privind atingerea consensului în cadrul discuţiilor de
grup. Una dintre variabilele independente poate fi lider, cu două niveluri: prezenţa sau absenţa din grup
a unui lider desemnat. A doua variabilă ar putea fi mărimea grupului, având şi ea două valori: 3 şi 6
membri. Acest plan experimental este unul de forma 2 x 2, cu patru grupuri.
Număr de membri
3 membri 6 membri
Cu lider A1 A2
Lider
Fără lider A3 A4
Număr de membri
3 membri 6 membri 9 membri 12 membri
Cu lider A1 A2 A3 A4
Lider
Fără lider A5 A6 A7 A8
După cum se observă, până acum am dispus de două variabile independente. Mai putem
introduce şi o a treia variabilă independentă, sexul participanţilor. Dacă ne interesează trei categorii de
grupuri din perspectiva acestei variabile (feminin, masculin şi mixt), atunci vom concepe un plan
experimental de tip 2 x 3 x 4 (24 de grupuri), ca în schema de mai jos.
8
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
Compoziţie
3 membri 6 membri 9 membri 12 membri
(V2)
Feminin A1 A2 A3 A4
Cu
Masculin A5 A6 A7 A8
lider
Lider Mixt A9 A10 A11 A12
(V1) Feminin A13 A14 A15 A16
Fără
Masculin A17 A18 A19 A20
lider
Mixt A21 A22 A23 A24
Sigur, cu cât mărim numărul de variabile, cu atât avem nevoie de mai mulţi subiecţi şi de
modele tot mai complexe de prelucrare a datelor. Studiul interacţiunii dintre variabile este avantajul
major al montării experimentelor cu planuri factoriale.
Este vorba de un plan de experimentare care utilizează un singur grup. Grupul de studiu este
trecut prin cel puţin patru condiţii experimentale (corespunzătoare la cel puţin două variabile
independente). Două mari neajunsuri se pot înregistra: pierderea pe parcurs a subiecţilor şi oboseala
acestora (Robert, 1988). Un exemplu este experimentul descris de Michele Robert privitor la copiii
autişti care practică automutilarea. Se poate cerceta dacă şocurile electrice aplicate după apariţia
comportamentului diminuează intensitatea acestuia. Se variază intensitatea unui şoc electric (prima
variabilă independentă cu trei modalităţi: slabă, medie şi puternică) şi numărul şocurilor administrate
(a doua variabilă independentă cu două niveluri: unul sau două şocuri). Dispunem de un plan factorial
de tip 3 x 2, cu măsurări repetate, în care ambele variabile sunt within subjects. Fiecare copil din lotul
supus studiului a trecut prin cele 6 situaţii experimentale (Robert, 1988).
Se pot combina variabile between subjects cu cele within subjects. Rezultatul este un plan
factorial combinat sau mixt. Putem avea mai multe variabile independente, dar pentru a discuta despre
un design mixt trebuie să dispunem în această combinaţie de cel puţin o variabilă independentă
between subjects şi cel puţin una within subjects. Un exemplu este experimentul realizat de Perloff şi
Fetzer (1986), privitor la optimismul comparativ, citat de Delhomme şi Meyer (1997). Participanţii la
acest experiment au primit sarcina de a face evaluări pentru sine şi pentru alţii (variabilă within). Ţinta
comparării prezenta 5 niveluri: persoană de acelaşi sex, student la aceeaşi şcoală, cel mai apropiat
prieten, cel mai apropiat prieten de aceeaşi vârstă şi unul dintre părinţi (variabilă between). O jumătate
dintre subiecţi a făcut evaluări pentru sine apoi pentru alţii, în timp ce cealaltă jumătate a început cu
evaluările celorlalţi şi a încheiat cu cea proprie (variabilă between).
D. Planuri incomplete
9
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
I II III IV
1 A B C D
2 B C D A
3 C D A B
4 D A B C
În tabelul de mai sus, se observă pe primul rând modalităţile variabilei stil de conducere, pe
prima coloană modalităţile variabilei nivel al educaţiei, iar în restul căsuţelor modalităţile celei de-a
treia variabile, vârsta subiectului.
Sunt planuri mai complexe, care merg la fel pe principiul reducerii condiţiilor experimentale,
utilizând patru variabile independente. Principiul este de a asocia unei litere latine una grecească, într-
un plan experimental ca cel anterior. Literele greceşti asociale corespund modalităţilor a încă unei
variabile independente. Planul permite, aşadar, contrabalansarea a două variabile independente (litera
latină apare doar într-o singură pereche cu cea grecească). De exemplu, putem transforma planul
anterior, reducând modalităţile variabilelor (câte trei la fiecare), dar suplimentând cu încă o variabilă
independentă, mărimea grupului condus, cu trei niveluri (α =3 membri, β =6 membri, γ=9 membri).
Noua schemă va arăta aşa:
I II III
1 Aα Bβ Cγ
2 Bγ Cα Aβ
3 Cβ Aγ Bα
Aşa cum precizam anterior, esenţială în cercetarea experimentală este analiza comparativă a
datelor. Fiecărui design experimental îi corespunde un anumit model de analiză a datelor, centrat pe
testele de semnificaţie. Alegerea unui astfel de test trebuie să ţină cont de câteva aspecte: nivelul
măsurării variabilei dependente, numărul variabilelor independente şi numărul condiţiilor
experimentale. Prezentăm în continuare două tabele care indică alegerea testului de semnificaţie în
cazul design-urilor cu una şi două variabile independente.
10
Metode de cercetare în psihologie – Tema nr. 8. Metoda experimentală
_____________________________________________________________________________________________________________________
O variabilă independentă
Nivelul Două condiţii Mai mult de două condiţii
măsurării experimentale experimentale
variabilei Mai multe
dependente Două grupuri Două grupuri Mai multe grupuri
grupuri
independente echivalente echivalente
independente
Scale de Testul t Testul t One-way
One-way
interval şi Pentru grupuri pentru grupuri ANOVA
ANOVA
raporturi independente echivalente (măsurări repetate)
Testul U
Scale Testul Testul Testul
(Mann-
ordinale Wilcoxon Kruskal-Wallis Friedman
Whitney)
Scale Testul Testul
2
nominale Χ Χ2
11