54.

Muzafer Sherif:
Prejudecata şi experimentul
Robbers' Cave (Peştera Hoţilor)
Dintre toate comportamentele sociale discutate in această carte,
prejudecata este probabil cel mai larg răspandită şi cu siguranţă
printre cele mai periculoase... Mulţi dintre noi suntem victimele
stereotipizării şi chiar ale violenţei, toate acestea doar din
cauza unui grup anume căruia ii aparţinem —fie etnic, religios,
de sex, de origine naţională, de orientare sexuală sau orice altceva.
Aceia care au credinţe pline de prejudecăţi sunt şi ei afectaţi
negativ; faptul de a duce o viaţă inţesată de repulsie activă sau
ură faţă de alte grupuri de oameni cu siguranţă nu este o experienţă
pozitivă care să susţină viaţa.
E. ARONSON, T.D. WILSON şi R.M. AKERT
Argumentul abia dacă are nevoie de elaborare in lumea de azi.
Ce cauzează prejudecata? Cum de este posibil să urăşti un grup
intreg de oameni, dintre care pe majoritatea nici nu i-ai intalnit vreodată?
Nu există nicio indoială că simt multe motive posibile (pentru
discuţie vezi Aronson, Wilson şi Akert, 1994); ar fi o prostie să căutăm
o singură cauză pentru un fenomen atat de complex. Totuşi, ştiinţa
continuă să descalcească o astfel de reţea, studiind cate un proces
pe rand — ştiind prea bine că ceea ce nu studiază un om de ştiinţă
va studia cu siguranţă un altul (capitolul 1).
Una dintre ideile despre originile prejudecăţii este cunoscută ca teoria
conflictului realist. Aceasta sugerează că grupurile devin ostile unele
faţă de altele atunci cand trebuie să intre in competiţie pentru resurse
limitate. In condiţii de foamete, atitudinile unei persoane faţă
de membrii unor grupuri diferite de al său — grupuri externe — devin
mai rigide, stereotipe şi ostile. in Germania nazistă, atitudinile
faţă de evrei au urmat exact acest tipar: Adolf Hitler a venit la putere
in timpul catastrofei economice din Germania din anii 1930. La fel s-a
intamplat in California, in secolul al XlX-lea, cu atitudinile faţă de imigranţii
chinezi care concurau cu muncitorii caucazieni pentru obţinerea
unor locuri de muncă. intr-un studiu clasic, corelat acestor idei,
Hovland şi Sears (1940) au descoperit că numărul de linşări ale negrilor
din sudul Statelor Unite era invers proporţional cu preţul bumbacului
din perioada dintre 1882 şi 1930. Atunci cand preţul creştea, numărul
de linşări scădea — şi invers. Autorii au sugerat că, intr-o
economie extrem de dependentă de bumbac, preţurile scăzute insemnau
timpuri grele din punct de vedere economic, generand ostilitate
care era direcţionată in mod criminal către comunitatea de negri.
Poate insă doar competiţia in sine să producă ostilitate intre grupuri
competitoare? Acesta este un gen de intrebare care necesită un
experiment. Dacă ideea este corectă, atunci introducerea competiţiei
acolo unde nu era inainte ar trebui să conducă la ostilitate intergrupală.
Un astfel de experiment a fost condus de Muzafer Sherif şi colegii
săi in cadrul faimosului experiment Robbers' Cave (Peştera Hoţilor)
(Sherif, Harvey, White, Hood şi Sherif, 1961).
Muzafer Sherif (1906-88) s-a născut in Izmir, Turcia. A urmat
cursurile Colegiului Internaţional American din Izmir, obţinandu-şi
licenţa in 1927. Şi-a luat masteratul la Universitatea din Istanbul in
1929. După ce a plecat in Statele Unite, a urmat cursurile Universităţii
Harvard, obţinand un al doilea masterat in 1932, după care şi-a luat
doctoratul la Universitatea Columbia in 1935. S-a intors apoi in Turcia
pentru a preda, dar s-a intors in Statele Unite in 1945 pentru a se alătura
corpului profesoral de la Universitatea Princeton. inainte de a se
alătura Universităţii din Pennsylvania ca profesor de sociologie in
1966, a mai predat la Universitatea Yale şi la Universitatea din
Oklahoma. A devenit profesor emerit in 1972.
Lui Sherif nu ii era străină munca de laborator. in capitolul 56 menţionăm
munca sa de laborator privind efectul autokinetic — un studiu
de laborator asupra conformismului.
Totuşi, experimentul de faţă a fost scos din laborator şi introdus
intr-un cadru natural, producand ceea ce numim un experiment de teren.
Este vorba de un experiment, pentru că ceva a fost făcut să varieze şi este
in acelaşi timp vorba de un experiment de teren, pentru că a fost făcut
să varieze intr-un cadru natural. Astfel de experimente au avantajul de
a se intampla in „lumea reală", astfel incat ştim că rezultatele se pot aplica
acolo. Dezavantajul este lipsa unui control precis asupra situaţiei, dar
Muzafer Sherif: Prejudecata 427
şi experimentul Robbers' Cave (Peştera Hoţilor)
428 Douglas Mook
dacă efectele variabilei independente sunt clare — aşa cum au fost in
acest caz —, atunci datele arată că acest obstacol nu este unul serios.
Experimentul, care a durat aproximativ trei săptămani, a fost condus
in cadrul natural al unei tabere de vară din Robbers' Cave State Park
(Parcul de Stat „Peştera Hoţilor"), in Oklahoma. Participanţii — care nu
ştiau că luau parte la un experiment — erau băieţi de 12 ani. Aceştia fuseseră
selectaţi de Sherif să fie băieţi normali, neagresivi. Sherif nu a dorit
copii recalcitranţi in această situaţie, sau băieţi care să fie ostili şi resentimentari
„prin natură". El a vrut să lase indeajuns de multă libertate
manipulărilor sale experimentale, pentru ca acestea să aibă efect.
Eşantionul rezultant de băieţi a fost impărţit la intamplare in două
grupuri, ceea ce insemna că cele două grupuri nu puteau diferi prea
mult in medie. Fiecare grup şi-a dat un nume, Vulturii şi Gălăgioşii.
Procedura, in mare, cuprindea trei faze. in prima, in cadrul fiecărui
grup, a fost intărit sentimentul de cooperare şi coeziune; cele două
grupuri erau separate in tot acest timp. in a doua fază, cele două grupuri
erau lansate in competiţie, pentru a vedea dacă va apărea ostilitate
intre ele — cum s-a şi intamplat. in a treia, au existat mai multe
incercări de a elimina acea ostilitate. Acest lucru s-a dovedit a fi extrem
de dificil de făcut. Odată stabilită, ostilitatea dintre grupuri părea
să capete o viaţă proprie! Totuşi, o anume tactică s-a dovedit in
mod special a avea un succes extrem de mare.
Cum putea fi măsurată variabila dependentă — sentimentele şi acţiunile
de ostilitate pe de o parte şi cooperarea şi spiritul de echipă pe
de alta? Acest lucru a fost făcut intr-o varietate de feluri. Echipa de
cercetare a lui Sherif a realizat, aşa cum făcuse şi cea a lui Newcomb
(capitolul 53), că măsurătorile pot fi inşelătoare din varii motive. Cele
mai convingătoare descoperiri sunt cele susţinute de mai multe măsurători
diferite care se pot verifica incrucişat.
Consilierii taberei, care erau asistenţii lui Sherif, au inregistrat episoade
de acţiuni sau cuvinte cooperante sau ostile. Atunci cand era
posibil, episoadele erau inregistrate aşa cum s-a intamplat in cazul
studierii Căutătorilor (capitolul 57). Băieţii erau, de asemenea, intervievaţi
din timp in timp de către consilieri şi chiar de către Sherif insuşi,
care poza in rolul de administrator. in acest context băieţii au
răspuns la intrebări cum ar fi: Care sunt prietenii tăi? De cine iţi place
şi de cine nu iţi place? Cat de bine crezi că sunt descrişi colegii tăi
de adjective cum ar fi: curajos, tenace, prietenos, laş, „deştept de bubuie"
sau nesuferit? Crezi că fiecare dintre aceste caracteristici ii
descrie pe toţi, pe majoritatea, pe caţiva sau pe niciunul dintre băieţii
din grupul tău? Dar din celălalt grup? in plus, au fost introduse cateva
mici măsurători „de sondaj", descrise mai tarziu.
Permiteţi-ne să privim mai indeaproape ce s-a intamplat,
in prima fază, cele două grupuri erau ţinute separat unul de celălalt
şi fiecare dintre ele era incurajat spre cooperare in interiorul grupului.
Băieţii au cooperat in desfăşurarea unor acţiuni cum ar fi pregătirea
meselor grupului, construirea unei trambuline şi a unui pod
de sfoară. in acest fel, in cadrul fiecărui grup s-au dezvoltat sentimente
puternice de coeziune.
in a doua fază, a fost introdusă competiţia intre cele două grupuri.
Grupurile au devenit echipe care concurau in jocuri cum ar fi de-a
trasul funiei, fotbal, baseball, cu premii acordate echipei caştigătoare.
in continuare, experimentatorii au creat unele situaţii cu adevărat
diabolice, in incercarea de a induce resentimente. Intr-unui dintre cazuri,
s-a organizat o petrecere de tabără, care a fost aranjată astfel incat
(a) o parte din mancarea oferită să fie foarte gustoasă, iar cealaltă parte
să fie mai degrabă neinteresantă şi (b) unul dintre grupuri să ajungă
cu mult timp inaintea celuilalt, fiind astfel in poziţia in care să-şi insuşească
toată mancarea cea mai bună. Aşa au şi făcut — in vreme ce ar
fi putut totuşi să coopereze in sensul de a impărţi bunătăţile cu ceilalţi.
Atunci cand a ajuns şi grupul celălalt, participanţii au fost foarte
deranjaţi de a li se fi lăsat doar resturile. Băieţii din grupul iniţial s-au
simţit indreptăţiţi să aibă mancarea bună, dat fiind că ajunseseră mai
devreme, şi au fost deranjaţi de faptul că ceilalţi erau deranjaţi. Cuvintele
urate adresate reciproc s-au transformat intr-o bătaie pe mancare
in toată regula.
in această atmosferă, resentimentul şi ostilitatea au devenit evidente
intr-o mulţime de feluri. O simplă numărătoare a injurăturilor auzite
de către consilieri au indicat sentimente negative in creştere intre grupuri.
Membrii fiecărui grup i-au cotat pe membrii celuilalt grup ca laşi,
„deştepţi de bubuie", nesuferiţi in timp ce pe băieţii din propriul grup
i-au calificat drept curajoşi, tenace şi prietenoşi. Conflictul, cu alte cuvinte,
a condus la polarizare şi stereotipizarea modului in care fiecare
grup il vedea pe celălalt.
Ostilitatea nu era pur verbală. Fiecare grup ataca zona celuilalt grup.
Vorbeau de „atacuri" şi „contraatacuri". Fiecare a ars steagul celorlalţi.
Chiar mai interesant decat atat, grupurile se vedeau unul pe altul
in feluri negative care au trecut dincolo de simplul resentiment.
Muzafer Sherif: Prejudecata 429
şi experimentul Robbers' Cave (Peştera Hoţilor)
430 Douglas Mook
intr-un experiment de „sondare", Sherif a aranjat un concurs de adunat
boabe de fasole. Sherif a imprăştiat fasole in cadrul taberei şi fiecare
băiat trebuia să adune cate putea; grupul cu cel mai mare total
urma să caştige un premiu. Băieţilor li s-a spus să nu piardă timp numărand
boabele de fasole, dat fiind că urmau a fi toate numărate la
final. Apoi, după ce fasolea a fost adunată, dar inainte ca aceasta să
fie numărată, Sherif a obţinut de la fiecare băiat o cifră estimativă a
cat de multe boabe de fasole a cules fiecare.
Rezultatele au fost uimitoare. in medie, Gălăgioşii au estimat că ei
culeseseră cu peste de patru ori mai multă fasole decat Vulturii. Vulturii
au estimat că ei culeseseră aproximativ de trei ori mai multă fasole
decat Gălăgioşii! Cu alte cuvinte, această tendinţă de a judeca celălalt
grup negativ a mers dincolo de judecarea trăsăturilor de
personalitate (laş versus curajos), la judecăţi privind performanţa şi
competenţa — chiar şi atunci cand era vorba de o sarcină nesemnificativă
cum ar fi colectarea de fasole.
A treia fază a experimentului a constituit o incercare de a elimina
ostilitatea intergrupală produsă in cea de-a doua fază. Aceasta nu s-a
dovedit deloc a fi o sarcină uşoară.
Eliminarea aproape in intregime a competiţiilor forţate nu a fost
de ajuns, şi nici faptul de a-i obliga pe membrii celor două grupuri să
ia contact. Se presupune adesea că pur şi simplu faptul de a aduce
două grupuri impreună ar trebui să aibă un astfel de efect, dat fiind
că acest lucru permite fiecărui grup să descopere că persoanele din
celălalt grup nu simt colegi atat de răi pană la urmă. Această tactică
a condus la un eşec răsunător. Activităţile in care cele două grupuri
erau pur şi simplu reunite, chiar şi in mod repetat, erau pasibile să se
transforme mai degrabă in bătăi pe mancare decat in armonie.
Ceea ce a funcţionat totuşi a fost o serie de experienţe in care cele
două grupuri a trebuit să lucreze impreună pentru a indeplini un scop
comun, un scop supraordonat. Această posibilitate este destul de distinctă
de prima. Ea presupune că ceea ce contează nu este ca ambele grupuri
să se intalnească, ci ca ele să acţioneze impreună pentru a atinge
un scop care este impărtăşit de cele două grupuri şi care se află „in exteriorul"
fiecăruia dintre ele. Fiecare ajunge astfel să se gandească la
ceea ce trebuie să facem noi impreună, iar această idee nu are nimic
de-a face cu percepţia noz-versus-ez. Este o idee recognoscibil gestaltistă;
grupurile separate devin părţi ale unui singur „intreg", definit de
scopul de ordin mai inalt, şi ajung să se perceapă in felul acela.
Din nou au fost regizate alte cateva scene ingenioase, astfel incat
să se intample acest lucru. intr-una Sherif a aranjat astfel incat să se
spargă conducta de apă din tabără. Pentru a afla ceea ce s-a intamplat
şi pentru a o repara, grupurile au mers pe drumurile lor separate,
dar apoi s-au intalnit la rezervorul de apă, de unde provenea problema.
A trebuit ca ei să coopereze pentru a o repara. Au făcut astfel
şi s-au inţeles destul de bine in timp ce au lucrat impreună.
in alt caz, camionul care transporta mancarea băieţilor la un picnic
s-a blocat in noroi (şi această situaţie a fost regizată). Au fost necesare
eforturile combinate ale ambelor grupuri pentru a-1 pune din
nou in mişcare. Este destul de evident că eforturile combinate ale tuturor
băieţilor au condus la o scădere continuă a divergenţelor dintre
Gălăgioşi şi Vulturi, acum părţi ale acestui nou intreg.
Reducerea ostilităţii, din nou, a fost indicată printr-un număr de
măsurători. Cuvintele urate adresate au devenit mai puţin frecvente.
Băieţii au inceput să menţioneze mult mai frecvent decat inainte şi
membri ai celuilalt grup drept prieteni. Cotaţiile nefavorabile privind
trăsăturile de caracter ale grupului extern au devenit mai puţin nefavorabile
acum, şi, in mod interesant, au scăzut cotaţiile favorabile ale
trăsăturilor de caracter ale celor din interiorul aceluiaşi grup. Exista,
cu alte cuvinte, o reducere atat a stereotipurilor — o reducere a sentimentelor
de genul „Noi suntem băieţii buni", precum şi a celor de
tipul „Ei sunt băieţii răi".
Toată povestea are un final fericit. Grupurile veniseră in tabără in
autobuze separate, dar au decis să meargă acasă impreună. Gălăgioşii
aveau incă banii caştigaţi in timpul competiţiei de adunat fasole,
dar in loc să ii ţină doar pentru ei, atunci cand s-au oprit pentru a
servi masa, au decis să invite pe toată lumea — Vulturi şi Gălăgioşi
deopotrivă — la cate un lapte indulcit. Şi chiar aşa au şi făcut.
Din studiul Robbers' Cave au fost trase multe concluzii (Aronson,
1999; Aronson şi alţii, 1994; Sabini, 1992). Doar un singur exemplu,
Elliott Aronson şi colegii lui au folosit aceste idei intr-o situaţie la clasă
— in mod normal un mediu mai competitiv — crearea unei clase
mozaic. Grupurilor de copii de şcoală li se dă un proiect, cum ar fi acela
de a scrie o biografie, iar fiecărui copil i se dau unele informaţii necesare
elaborării acestuia. Ei trebuie să pună toate informaţiile laolaltă
pentru a termina sarcina. Niciunul dintre ei nu poate să o facă
singur. Pe cand lucrau impreună pentru indeplinirea unui scop supraordonat
(să ne reamintim de camionul blocat in noroi), elevii din
Muzafer Sherif: Prejudecata 431
şi experimentul Robbers' Cave (Peştera Hoţilor)
432 Douglas Mook
clasele mozaic nu numai că au indeplinit mai bine sarcinile la o examinare
obiectivă, dar au dat dovadă şi de o scădere a prejudecăţilor
şi de o creştere a aprecierii colegilor lor de grup, atat in grupurile etnice,
cat şi in afara lor. Acest lucru nu apare doar in clasă, ci şi la locul
de joacă, unde au existat dovezi de amestecuri intergrupale printre
copiii din clasele mozaic in comparaţie cu cele tradiţionale (pentru
discuţie, vezi Aronson şi alţii, 1994).
Revenind totuşi, factorul important nu este numai contactul dintre
grupuri, ci cooperarea dintre ele — lucrul in comun la un scop comun.
in legătură cu acest aspect, Aronson işi aminteşte că la un moment
dat, in 1971, un director de şcoală i-a făcut o remarcă: „Uitaţi
care este problema domnule profesor, guvernul poate să oblige copiii
negri şi copiii albi să meargă la aceeaşi şcoală, dar nimeni nu ii poate
obliga să le placă să petreacă timp impreună" (1999, p. 363). Poate
că cercetarea lui Sherif a ajutat la găsirea unei modalităţi in care contactul
in anumite condiţii poate, intr-adevăr, conduce oamenii — şi nu
să-i oblige — să le placă să-şi petreacă timpul impreună.