ESEU DESPRE PROFESIA DE ÎNVĂŢĂTOR ŞI MOTIVAŢIILE ACESTEI

ALEGERI

A fi dascăl este o artă. Adevăraţii dascăli sunt cei care reuşesc să te facă să-i
iubeşti pe ei , dar şi materia predată de ei. Educatorul are o misiune grea, dar şi
frumoasă: formarea unor personalităţi autonome care să se poată integra în
societate, cu capacităţi de gândire critică şi creativă, cu un profil moral demn de
urmat şi cu o înaltă profesionalitate.
,,Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamănă cu
nici o alta, o meserie care nu se părăseşte seara odată cu hainele de lucru. O
meserie aspră şi plăcută, umilă şi mândră, exigentă şi liberă, o meserie în care
mediocritatea nu este permisă, unde pregătirea excepţională este abia satisfăcătoare,
o meserie care epuizează şi înviorează, care te dispersează şi exaltă, o meserie în
care a şti nu înseamnă nimic fără emoţie, în care dragostea e sterilă fără forţa
spirituală, o meserie când apăsătoare, când implacabilă, ingrată şi plină de farmec”.
Mulţi cred că a fi dascăl înseamnă doar a prezenta informaţii în faţa
învăţăceilor, a evalua nivelul acestora şi a realiza un clasament pe baza
notelor.Acestă meserie este mult mai profundă, solicită calităţi speciale. Cei care
doresc să urmeze o carieră didactică trebuie să găndească foarte bine inainte de a
face acest pas. Trebuie să fie conştient de importanţa profesiei, pentru că a fi
profesor înseamnă să te dedici celor pe care îi educi, să le oferi dragostea şi
respectul tău, să ai sentimente pozitive faţă de ei.Eşti răspunzător în faţa lor, a
părinţilor şi a societăţii de felul în care le influenţezi viaţa. Cariera didactică nu este
,,o manta de vreme rea” ,o urmezi numai dacă îţi place, dacă ai vocaţie, nu doar
atunci cînd viaţa te refuză în alte locuri.
Sunt învăţătoare de 28 de ani, şi am ajuns ce sunt datorită dascălilor pe care
i-am avut. Mulţi m-au întrebat de ce mi-am ales această meserie. Nu cred c-aş fi
putut să fac altceva. Din copilărie am visat că voi fi învăţătoare. De ce? Pentru că
mi-am iubit învăţătoarea. Îmi plăcea să fac ce face ea, cum se poartă ea, cum
vorbeşte ea, cum râde ea, cum se îmbracă ea. Era totul pentru mine. Mai târziu
dragostea pentru copii m-a făcut să-mi iubesc profesia. Sunt convinsă că altă
meserie nu mi-ar aduce atâtea bucurii şi atâtea satisfacţii. Elevii şi părinţii care
apreciază ce fac lsunt motivul pentru care mi-e drag să fiu la catedră.
Un dascăl bun trebuie să fie sincer şi corect cu elevii, cu părinţii acestora ,
dar mai ales cu el însuşi. Întotdeauna am susţinut ideea că trebuie să fii născut
pentru această meserie. Nu-mi place deloc ideea dascălului rigid care se aşează la
catedră şi umple catalogul cu note proaste.Îmi place să ştiu că elevii mei vin la
şcoală nerăbdători să înceapă orele de curs. Simt că plutesc atunci când mai aud
câte unul dintre elevii mei strigându-mă ,,mama”.Asta înseamnă că sunt apropiată
de ei.
Învăţătorul îşi pune şi o parte din sufletul său în slujba celui pe care-l
instruieşte şi-l educă, şi nu numai bagajul său de cunoştinţe.Elevii sunt cei care dau
sens profesiei noastre de dascăli, ei ne motivează munca investită.
Deci să fim cât mai aproape de elevii noştri atât cu mintea şi cu trupul, cât şi
cu sufletul.