Ritmul și metrul

Ritmul este rezultatul accentuării regulate și selective a unor sunete dintr-o serie. Ritmul reprezintă
o diviziune calitativă a timpului, unul dintre elementele fundamentale ale muzicii, constituit din
succesiunea organizată a duratei sunetelor. Factorii săi de bază sunt periodicitatea accentelor
(metrul) și corelația dintre diferite valori (durate) ale sunetelor. Ritmul este un purtător al expresiei
muzicale, formulele ritmice putând avea o infinită varietate. [1] Ritmurile de bază 2/4 și 3/4 pot fi
modificate, combinate și multiplicate pentru a se crea ritmuri mai complexe.

Notă accentuată explicit, prin semne de dinamică sau prin durată.

Metrul indică durata dintre timpi accentuați (măsura care este împărțită în timpi).

Ritmul muzical (elementele ritmului)

Ritmica muzicală şi metrica (în sistemul ritmic divizionar)

A. Ritmul muzical (elemente).Ritmul propriu-zis şi metrul muzical.

Ritmul muzical este mijlocul principal de expresie folosit pentru transmiterea de mesaje
artistice, idei,sentimente. Ritmul din arta muzicală are rol de factor organizator al succesiunii sunetelor în
timp. La conturarea ritmului participă toţi parametri sunetului: durata ca element de alcătuire determină
structura lui; intensitatea prin mijlocirea accentelor individualizează formulele; înălţimea integrează
ritmul în materialul melodic şi armonic; iar timbrul poate face ritmul mai sugestiv. Orice ritm muzical
divizionar(măsurat) foloseşte în exprimare trei elemente şi anume:ritmul propriuzis (imbinarea artistică a
duratelor); metrul(cadrul pe care se desfasoară ritmul propriu-zis) şi tempoul (gradul de evoluare,viteza
mişcării ritmice). Desigur ritmurile muzicale neîncadrate în măsură au la bază numai componentele: ritm
propriu-zis şi tempo , iar pentru exemplele cu text intervine şi parametrul vers, rând literar(cu accentele
sale).

Pentru înţelegerea fenomenului ritmic muzical clasic –predominant în educaţia şi practica

muzicală- este necesar ca să se studieze separat fiecare dintre cele trei componente, iar ulterior acestea
să fie privite în interrelaţionare cu alţi parametri sonori, în cadrul operelor de artă.

1- Ritmul muzical (elemente) , categorii ale ritmului propriu-zis

Noţiunea de ritm în general desemnează manifestarea temporală de desfăşurare periodică

organizată a fenomenelor şi acţiunilor din mediul înconjurător,societate, etc. Ritmurile din
natură nu sunt preluate identic de arte, ci sunt transformate pentru a transmite emoţii.
Aşadar ,ritmul din arte are caracteristici superioare ritmului din natură deosebindu-se esenţial
prin multitudinea şi varietatea formelor structurale date de infinitele posibilităţi ale artei. Ritmul
artistic reprezintă manifestarea temporală de desfăşurare periodică organizată pe plan superior
–psihologic (estetic,emoţional) a elementelor de limbaj proprii artelor. Ritmul muzical-conform
conceptului Victor Giuleanu (Tratat de Teoria muzicii, pag.572), reprezintă „evoluarea în timp si
succedarea organizată pe plan superior-creator-estetic, emoţional a duratelor ( sonorităţi şi
pauze) în opera muzicala de artă”. Elementele ritmului muzical După Victor Giuleanu (Tratat de
teoria muzicii, pag.572), în exprimarea oricărui ritm muzical se afirmă trei componente ce
interrelaţionează şi anume: -ritmul propriu-zis(alternarea şi succedarea organizată artistic a
duratelor); -metrul(osatura pe baza căreia ritmul propriu-zis este încadrat şi măsurat);
-tempoul(viteza mişcării ritmice). Concepţia cu privire la ritm şi la elementele sale- prezentată
anterior- este împărtăşită şi de alţi teoreticieni. Totuşi, deoarece în teoria muzicii s-au făcut
frecvente confuzii în privinţa termenilor ,,ritm”, ,,metru”, ,,tempo”, Constantin Râpă (în Teoria
superioară a muzicii, vol. II, pag.7) delimitează noţiunea de ritm privită în două dimensiuni de
noţiunea de metru pe care o atribuie perioadei tonal funcţionale din istoria muzicii, afirmând că
este o greşeală să numim metrul- element al oricărui ritm muzical şi să-l extindem la alte
perioade. Acelaşi muzician defineşte ritmul muzical pentru două dimensiuni. La nivel
macrostructural el consideră ,,ritmul muzical = totalitatea mişcărilor tuturor parametrilor
muzicali”, iar la nivel microstructural el afirmă faptul că ritm propriu-zis înseamnă durate şi
intensităţi (organizarea duratelor cu ajutorul accentelor). Indiferent dacă metrul a fost privit ca
element al ritmului muzical, sau de sine stătător ca formă de manifestare a ritmului din perioada
funcţional tonală, se poate afirma ideea (la care au aderat toţi teoreticienii) că ritmul există
independent de metru, acesta din urmă reprezentând doar un mijloc de încadrare şi măsurare a
ritmului. Deşi considerăm îndreptăţite şi obiective afirmaţiile lui C. Râpă, deoarece perioada
muzicii tonale funcţionale este extinsă pe toţi anii de studiu de specialitate (la diferite
discipline), considerăm necesară tratarea în amănunt în acest curs a problematicii metricii
muzicale. Ritmul propriu-zis Orice ritm propriu-zis este definit prin două elemente
fundamentale: formula ritmică(un grup distinct de durate) şi accentul ritmic (element de
structurare a tipurilor de ritm şi de individualizare a formulei ritmice prin evidenţierea ca
intensitate a unor durate). În funcţie de caracteristicile structurale, în muzica populară
românească deosebim o serie de tipuri de ritm, precum: ritmul copiilor (cu trăsături general
valabile pe toate continentele); ritmul giusto-silabic; ritmul liber (rubato instrumental şi
parlando-rubato); ritmul aksak; ritmul de dans (orchestric); ritmul vocal acomodat mersului
ceremonios. Ritmul divizionar (numit şi metric sau apusean) este ritmul muzicii ,,savante”, culte
europene, care are la bază o singură unitate de măsură. Deoarece în toţi anii de studiu învăţarea
concentrică a muzicii se bazează în ritm pe sistemul divizionar, iar exemplele şi repertoriile
abordate la diverse discipline muzicale sunt extrase în majoritate din muzica aparţinând acestui
tip de ritm (sau din muzica populară şi notate după principiile ritmului divizionar), considerăm
necesară aprofundarea elementelor fundamentale şi a principiilor care guvernează în sistemul
ritmic divizionar. Categorii de ritm binar,ternar si eterogen Ritmurile propriu-zise afirmate în
practica muzicală se pot grupa alcătuind trei tipuri fundamentale de organizări raportat la felul
de grupare a duratelor (numărul de durate unitare) şi la modul de distribuire a accentelor
(ordinea de apariţie a accentului morfologic) în: binare, ternare şi eterogene. Alaturi de acestea
s-a afirmat şi o categorie numită a ritmului liber=rubato, întalnit frecvent în creaţia populară ale
cărei forme nu se aşează în tipare precise.