INSTAURAREA REGIMULUI DE SUZERANITATE OTOMANA SI FORMELE LUI DE MANIFESTARE

Politica blocului romanesc a lui Mircea cel Batrin, apoi a lui Iancu de Hunedoara, Vlad Tepes, Stefan cel
Mare, Mihai Viteazul a salvat existenta tarilor noastre, ele nefiind transformate in pasalicuri, reusind si sa
impiedice patrunderea otomanilor in Europa centrala pentru o perioada prin bataliile de la Rovine (1394),
Vaslui (1475), Razboieni (1476) , Calugareni si Giurgiu(1595). Dupa decenii de lupte inversunate, Principatele
Romane cad sub dominatia otomana .
In urma cuceririi Belgradului in 1521 de catre Soliman Magnificul, a infringerii Ungariei la Mohacs in 1526 si
a impiedicarii expansionismului habsburgic spre rasarit prin transformarea Ungariei centrale in pasalic in 1541,
Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomana. Astfel, se instaureaza hegemonia otomana
asupra celor 3 state romanesti.
Tarile Romane si-au pastrat in continuare autonomia, preferind statutul de vasalitate fata de poarta,
reflectat in documentele numite ,,capitulatii’’, ce prevedeau pastrarea unui principe crestin pe post de
conducator, pastrarea tuturor ,,drepturilor si privilegiilor’’ tarii, a ,,legilor si credintei’’ , ,,conform vechilor
obiceiuri’’ , plata unui tribut si a unor daruri catre sultan, iar principele trebuia sa fie ,, prietenul prietenilor si
dusmanul dusmanilor padisahului’’, promovind astfel o politica externa concentrata cu Poarta si cu aliatii
acesteia, Poarta in schimb angajindu-se sa ,,apere’’ Principatele in fata oricarui agresor.
In sec XVI Tarile Romane si-au pastrat existenta statala, insa cu o autonomie redusa, fiindca sultanul se
implica tot mai mult in treburile lor interne, fiind reprezentate de Poarta si in relatiile internationale. Astfel, in
plan politic Tarilor romane le-a fost recunoscuta prin ,,capitulatie’’ mentinerea statalitatii si autonomiei
interne, alegerea domnului, initial prerogativa locala, cu timpul cedeaza locul numirii sefilor statelor de catre
Poarta, fiind introdusa si vinzarea tronurilor. Tarile Romane erau lipsite de dreptul de a promova o politica
externa de sinestatatoare cu exceptia demersurilor diplomatice care corespundeau politicii Portii. In plan
economic este introdus tributul, fiind o obligatie financiara datorata portilor de catre tarile vasale, in T
Romaneasca – 50000, Transilvania – 10000, Moldova – 30000, peschesuri care erau daruri oferite anual,
sume datorate pentru cumpararea domniilor si confirmarea lor, precum si obligatii in natura, cum ar fi
furnizarea grinelor si animalelor, obligatii in munca – constructia si repararea drumurilor, podurilor, cetatilor ,
dar si obligatii exceptionale in caz daca sultanul ducea razboaie. In plan militar contingentul armatelor
romane nu trebuia sa depaseasca oastea cea mica, de 10000, cetatile Chilia, Cetatea Alba, Tighina,
Braila,Turnu, Timisoara, Giurgiu, Lipova au devenit turcesti cu puternice garnizoane pentru supravegherea
tarilor, a fost redusa si capacitatea de aparare a Tarilor Romane, armatele lor fiind obligate sa participe la
campaniile militare alaturi de turci.
Dupa cum afirma Nicolae Iorga : ,, Noi am ramas cu sabia in mina de straja la toate zarile ,iar cind s-a
frint o clipa ca sa se lege din nou tainic otelul am intins brutalitatii arma subtire a inteligentii noastre. Si iata
suntem tot acasa.” Astfel, chiar daca viata politica, economica si militara a Principatelor a fost in permanenta
sub regimul suzeranitatii otomane, populatia din aceste tinuturi i s-a opus cu dirzenie .