Subiecte roman 2016 – rezolvate

1. Jur rerum. Conceptele fundamentale (p.347, vol. I)

Drepturile reale asupra lucrurilor (res, rei) au fost reglementate fie de jus civile, fie de
norme pretoriene. Noțiuni fudamentale:
1.lucru (res)
2.bun (bona)
3.patrimoniu
Bunul (bona) sau lucrul reprezinta notiuni care sunt legate de o alta importanta categorie
specifica dr. privat – “apropiere”, de insusire, de dobandire in proprietate a unui obiect
material sau a unei valori care in drept poarta denumirea de “obiect material al dreptului”
Prin notiunea de “patrimoniu” intelegem astăzi universalitatea drepturilor si obligatiilor
cu valoare economica, dr si obligatii care apartin si sunt raportate la un titular si care in
cadrul universalitatii patrimoniale, isi pastreaza individualitatea, particularitatile si regimuri
juridice distincte.
În vechiul drept roman, patrimonium reprezenta o sferă restrânsă de bunri. Este vorba
de lucrurile corporale moștenite de către pater familias, pe care acesta trebuia să le
transmită la rândul sau mostenitorilor.
Termeni care desemneaza fragmente din patrimoniu:
- pecunia: ansamblul animalelor mici+ lucruri mancipi, mai tarziu.
- Familia: grupul de sclavi (familia rustica/urbana)

În epoca clasică a dreptului roman, patrimoniul devine ansamblul drepturilor și datoriilor,

indiferent de natura si modul lor de dobândire.

2. Jus rerum. Divisio bonorum. Res extra patrimonium (p.363, vol. I)

Prin natura lor (apa, aer, energie solara etc) sau prin vointa legiuitorului nu pot face
obiectul improprietaririi private sau etatice.
1.Res nullius divini juris = masa de bunuri improprii folosirii omenești, laice
a.Res sacrae
Bunurile consacrate printr-un ritual special (consacratio), ca urmare a unei hotărâri a
poporului : temple, altare+accesorii, statuile zeilor, sanctuare
Ceremonia prin care bunuri primeau acest statut se numea consecratio, iar procesul
revers, de laicizare se numea profanatio.
b.Res religiosae
 Fiecare familia avea un cult propriu al casei prin care își venerau strămoșii.
Mormintele și semnele particulare ale acestora (pietre tombale, stele funerare)
constituiau lucruri religioase, indiferent de calitatea celui inmormantat (om liber sau
scalv), dar trebuia ca lucruile sa fie amplasate in proprietatea autorului funerariilor.
c.Res sanctae
Pentru protejarea și respectarea lor, au fost scoase din circuitul civil zidurile
cetății sau pietrele de frontieră, tot in urma unui cermenonial)
2.Res nullius humani juris
a. Res communes
aerul, apa potabila, marea și malurile ei, apele curgatoare erau prin excelenta
bunurile tuturor
b.Res publicae
statul roman avea dreptul de a isi rezerva propriile bunuri (slavii publici, pămantul
proprietatea statului, succesiunile vacante, porturile, alte domenii publice). Statul își
exercita atributele dreptului de proprietate prin reprezentanții sai cu funcții magistrale
c.Res universitatum
Forma particulara a bunurilor publice aflate in proprietatea unor persoane juridice
precum cetatile, muncipile, orasele italice. Exemple:
a.teatrele și arenele
b.circurile
c.stadioanele
Sunt destinate nevoilor si intereselor generale ale persoanelor, neputand face
obiectul unei apropriatiuni.

3. Jur rerum. Divisio bonorum. Res in patrimonio (p.355, vol. I)

1. Criteriul integrarii bunului intr-un patrimoniu identificabil:
a. Bunurile nimanui (res nullius)
Bunurile abandonate și cele fara stapan din cauze fortuite (pierdute). Era o categorie
proprie însușirii prin mijloace orignare de dobândire percum ocupatio sau uscuapio.
b.bunurile apropiate, insusite (res privatae)
Bunurile aflate sub o putere de jure sau de facto. Bunurile care se aflau in patrimoniul
unei persoane particulare (fizice sau jurdice).
2.Criteriile constituirii subdiviziunii bunurilor în patrimoniu
a. Criteriul importantei formale a bunului in cadrul patrimoniului
Acesta este un criteriu peren.
In sens formal : bunuri mancipi și bunuri nec mancipi
In sens real: bunuri mobile și bunuri imobile
Res mancipi:Susceptibile de a fi dobandite, la epoca veche, doar prin mancipatiune sau
cesiune in fata magistratului (in jure cessio) .Lucurile cele mai importante din
gospodaria lui pater familias (mijloace productive) si familiala ce caracteriza societatea
romana: suprafete de pamant italic, animale de tractiune, sclavii.
Res nec mancipi: Raman toate celelalte bunuri: fiarele salbatice (ursi, lei, elefanti etc).
Puteau fi obtinuite prin traditio, eventual in jure cessio si in proprietate quiritara.Mai
erau considerate res nec mancipi toate bunurile incorporale (drepturile și obligatiile) cu
exceptia servitutilor reale asupra fondurilor rustice. Formalismul excesiv al acestei
diviziuni a cauzat caderea sa in desuetudine in epoca Dominatului.
b.Criteriul corporalitatii bunurilor
Corporales:Sunt bunuri tangibile, palpabile. Doar ele puteau fi dobandite prin
uzucapiune, traditiune, ocupatiune si doar ele puteau fi posedate, deci prescrise achzitiv.
Dreptul de proprietate face exceptie de la integrarea in randul non-corporarelor.
Incorporales:Drepturile si obligatiile, care erau abstracte, ideale (facea exceptie dr.
de proprietate). Erau incluse si sevitutiile prediale asupra fondurilor rurale.Erau improprii
operatiunilor si institutiilor jur. de la corporales.
c. Criteriul muvabilitatii bunurilor corporale
Necesitatea acestui criteriu se vede la stabilirea unor termene deosebite pt
uzucapiune (2 ani pentru bunurile imobile).
Res moventes :bunuri apte de a se deplasa prin propria lor energie+cele care pot fi
deplasate sub actiunea unei energii externe
Bunuri imobile: sunt nesusceptibile de muvabilitate. Exemple: terenuri (res soli),
constructiile, acareturile din dota+ accesoriile cu care fac corp comun.
d. Criteriul naturii bunurilor asociat intentiei partilor dintr-un rapoer juridic.
Ad species:lucrurile de specie sunt individualizate prin natura, constructia sau forma
lor astfel incat sunt unice. Nu mai este necesara individualizarea dupa criteriile quid,
quale, quantum (ce fel de bun, calitatea, cantitatea). In caz de pieire fortuita, riscul
disparitiei incuba dobanditorul.
In genus:Lucruri de gen sunt neindividualizate prin trasaturi particulare.Se determina
cu ajutorul celor 3 criterii (quid, quale, quantum): ce fel de bun, cum, ce calitate de
bunului și ce cantitat.
In caz de pieire fortuita si in lipsa oricarei individualizari, riscul este suportat de
instrainator. Vor fi inlocuite cu altele de aceeasi natura.
 Prin voința părtilor, bunurile de gen puteau deveni bunuri de specie.
e. Criteriul consumptibilitatii
Res quae primo usu consumuptur:Consumptibile dupa primul uzaj, fac obiectul
contractului de imprumut de consumatie - mutuum
Res quae nec primo usu consumptur: neconsuptibile, fac obiectul contractului de
imprumut de folosinta – comodatus.
Importanta: in determinarea bunurilor susceptibile de a fi uzucapate
f. Criteriul fungibilitatii:
Fungibile: se pot schimba intre ele fara consecinte juridice
Nefungibile: nu se pot schimba, fiind unicate
g. Criteriul accesorialitatii bunurilor:
Bunurile principale au o existenta de sine statatoare, foarte importante in cadrul
patrimoniului
Bunurile accesorii servesc la punerea in valoare a bunurilor principale si urmeaza
regimul juridic al acestora

4. Jus rerum. Proprietas sive dominum. Evoluția dreptului de proprietate

în Roma antică (p.371, vol. I)
Proprietatea este dreptul de insusire asupra unui bun, drept consacrat de puterile
publice și garantat de forta de costrangere etatica. În dreptul roman, au existat 3 forme
importante de proprietate:
1.Proprietatea colectiva, gentilica: in epoca straveche, proprietatea era determiata de
modul de organizare tribala a societatii romane. Folosinta comuna a terenului nu presupune
o apropiere individuala. Fructele erau impartite intre membri.
2.Proprietatea familiala, paternala: in epoca veche, se atesta existenta atat a proprietatii
gentilice cat si a celei familale. In cadrul proprietatii familale, heredium-u (1/2 ha,
transmisibl) și fundus-ul (teren pentru munci agricole) erau cele mai importante. Doar pater
familias exercita prerogativele dreptului de proprietate.
3.Proprietatea individuala, absoluta
Ceea ce uneste aceste trei forme de proprietate este domnium, notiune care implica:
a.jus utendi (usus, dreptul de folosinta nelimitata a bunului)
b.jus fruendi (fructus, dreptul de a culege fructele naturale, civile sau industrale ale bunului
frugifer)
c.jus abutendi (abusus, dreptul de folsinta materiala si juridică)
 5. Dominum ex jure quiritium (p.379, vol. I)
Dominium - ideea de putere ca spatiu de exercitiu al puterii lui pater familias
Quiritium - ideea de traditie romana, quiritii fiind primii locuitori ai cetatii
Cei care beneficiau de aceasta forma de proprietate erau cetatenii romani pentru ca
numai ei puteau exercita jus commercii. Mai tarziu, jus comercii a fost recunoscut
latinilor si unor categorii de peregrini.
Doar anumite lucruri puteau fi dobandite in proproprietate quiritara iar dreptul
cetateanului asupra acestor bunuri era absolut si perpetuu. Doar suprafetele de teren
aflate in peninsula italica, nu si cele din afara faceau obiectul acestei forme de
proprietate.
Proprietatea quiritara putea fi dobandita numai prin modurile recunoscute expres de
jus civile:
1.mancipatiunea
2.cesiunea in prezenta magistratului
3.uzucapiunea
Mai tarziu, unele forme ale traditiunii.
Principala sanctiune a proprietatii quiritare: act in revendicare (rei vindicatio)

6. Dominium bonitarium
Proprietatea bonitara a fost reglementata de normele lui jus gentium (dreptul gintilor).
Titularii erau strainii din provinciile romane. Pentru exercitarea jus utendi si jus fruendi
titularii plateau impozit.
Aveau doar o possessio care, insa, nu putea fi invocata pt a uzucapa bunul posedat. Mai
tarziu au obtinut o actiune utila (prin care posesiunea asupra terenurilor le era aparata),
asemanatoare lui actio in rei vindicatio.

7. Proprietatea peregrină
Putea fi dobandita doar pe cale exceptionala de catre strainii (peregrini) care se
bucurau de exercitiul lui jus commercii (dreptul de a incheia acte juridice sub imperiul si
protectia normelor de jus civile). Nu era garantata insa o actiune in revendicare
Totusi, pentru garantarea sigurantei tranzactiilor, li s-a acordat acestor peregrini o
actio furti (impotriva sustragerilor de orice fel.

8. Proprietatea pretoriană
Pretorul Publicius sanctioneaza printr-o actiune dreptul posesorilor de buna credinta
si dreptul posesorilor in bonis de a uzucapa fictiv si instantaneu bunurile aflate in
posesiunea lor. Actiunea publiciana protejeaza posesorul care a fost deposedat impotriva
vointei sale ori pe cumparatorul de buna credinta, care a cumparat de la un neproprietar.
Odata cu implinirea termenului de uzucapiune, proprietarul pretorian devenea
proprietar quiritar.Traditiunea avea o dubla consecinta juridica daca obiectul era res
mancipi:
1.Instrainatorul continua sa pastreze nuda proprietate asupra bunului, chiar si
dupa instrainare
2.Dobanditorul avea bunul doar in posesie, pana la dobandirea dreptului de
proprietate prin uzucapiune

9. Limitiele exeritării dreptului de proprietate imobiliară

Forme de limitare a exercitiului prerogativelor proprietatii:
a. existenta servitutilor reale (prediale):
- iter (dreptul de a trece pedestru pe terenul altuia)
- via (acelsi drept dar referitor la mijoc de tractiune animala)
- actus (dreptul de a trece cu turmele)
- acquaeductus ( dreptul de a construi un apeduct, o conducta)
- confinium ( spatiul liber dintre parcele ptentru trecerea plugului)
- obligatia proprietarului unui fond pe care trecea un rau de a nu-i schiba cursul, daca
prejudicia interesele altor propritar
- obligatia de a permite vecinilor sa culeaga fructele pomilor lor, daca acestia avea
ramurile dezvoltate pe spatiul sau
-aquaehaustus (dr. titularului fondului dominant de a scoate apa din fantana aflata
in fundul serviens)
- servitutile nisipului pietrei de var, din terenul serviens
- servituatea de navigatie pe raurile invecinate proprietatilor funciare private
- servitutile pescaresti
Servituti reale urbane:
- de intretinere a drumurilor publice limitrofe proprietatii imobiliare
- de respectare a unor parametrii arhitectonici in ceea ce priveste ridicarea noilor
constructii
- de sprijinire a zidului despartitor dintre fondurile invecinate
- de sprijin pt grinda casei invecinate
 - de scurgere a apelor pluviane
- de scurgere a apelor menajere
b. Existenta unor limite ale exercitiunui dreptului de proprietate deduse din dreptul
statului roman de a-i expropria pe unii proprietari de imobile in vederea realizarii unor
lucrari de interes public:
`- drumuri publice
- ziduri de aparare
- amenajari genistice impuse de strategii militare, amenajări portuare

10.Condominiumul în reglementarea justiniană

Cum a conciliat Justinian cele 2 exigente contradictorii (coproprietarii aveau interese
colective iar institutia condominium-ului era profund individualista):
-prin conservarea principiului executarii prerogativelor coproprietate fara lezarea
intereselor individuale
- prin modificarea regulilor care descriau eficienta acestui principiu => fiecare
coproprietar putea realiza nestingherit acte materiale care profitau tuturor in mod
echitabil iar recurgerea la forta era interzisa
Reguli:
- In principiu, solutiile epocii clasice raman valabile
- Pentru a folosi si intretine, valorifica in interes comun bunul care se afla in posesia
unui coproprietar, i s-a permis acestuia sa incheie acte juridice de administrare privind
bunul in integrum.
- posesorului bunului comun i s-a permin sa incheie, fara acordul celorlalti toate
actele simple de gestiune, menite sa conserve bunul.
- actele de dispozitie puteau fi incheiate doar cu acordul tututor coproprietarilor
In categoria actelor materiale, unanimitatea copropr. in luarea deciziilor a fost inlocuita
cu majoritatea lor, notiune care in conceptia justiniana nu se referea la nr. copropr ci la
intonderea cotelor-parti.
Reguli noi care decurg din aceasta conceptie:
- actele materiale de gestiune comuna pot fi executate in mod egal de fiecare
copropietar
- Reparatiile necesare bunurilor pot fi efectuate independent de fiecare copropietar,
pentru ca ulterior cheltuielile sa fie impartite in functie de intinderea cotelor-parti.
 - pentru autorizarea ridicarii unei constructii pe un teren comun era nevoie de
acordul unanim si expres al tuturor.

11.Nudum dominium
Este acea forma particulara a proprietatii in care titularul ei se afla intr-o perioada
limitata de timp, in imposibilitatea exercitarii prerogativelor esentiale ale dreptului de
proprietate (usus si fructus) datorita faptului ca pe seama bunului sau a fost constituit un
alt drept real - uzufructul in favoarea unei terte persoane. Proprietarului ii este
recunoscut doar dreptul de dispozitie (abusus)
Paralizarea exercitiului complet al dreptului de proprietate in profitul unui tert nu
modifica esentialmente dreptul de proprietate al titularului. Prerogativele ii erau
conservate pana in momentul stingerii respectivelor drepturi ale tertilor asupra bunului
sau, dupa care isi relua atributele cunoscute: jus utendi, fruendi, abutendi.

12.Proprietatea condițională
Vorbim de o proprietate conditionala cand proprietarul unui bun trebuie sa suporte
pe o perioada determinata, paralizia dreptului de dispozitie.Transferul dreptului de
proprietate depinde de indeplinirea sau nu a unei conditii, de consumarea unui termen
etc.
Dezvolarea "subversiva" a traditiunii a facut posibile varietatile proprietatii "sub
conditie".Termenul nu afecteaza decat transferul proprietatii, iar conditia rezolutorie
extinctiva afecteaza dreptul de proprietate insusi.
a. Modalitati suspensive
Proprietatea poate fi suspendata, dezavuata de unele efecte pana la implinirea
termenului.Dobanditorul isi vede interesele protejate prin cateva reguli speciale
- daca instrainatorul decedeaza inaintea implinirii conditiei suspensive, dreptul de
proprietate al dobanditorului nu va fi afectat, iar succesorii lui tradens trebuie sa-i
respecte dr.
- pana la indeplinirea conditiei, tradens trebuie sa se abtina de la orice acte care ar
prejudicia interesele lui accipiens, relativ la bunul transferat.
b. Modalitati extincive
- anterior actul de instrainare era descompus in alte 2 acte: unul de transfer propriu-zis
(actul principal) si altul care descria condita rezolutorie de a carei implinire depindea
dizolvarea primului act

13.Prorietatea suspendată
In cazul sclavilor eliberati prin testament si gratificati.
Julianus a imaginat o formula prin care dreptul de proprietate al sclavului s-ar fi
consolidat atunci cand el ar fi satisfacut o conditie esentiala: dobandirea capacitate
juridica ca urmare a confirmarii statutului de om liber. Pana atunci el ar fi putut incheia
acte jur inter vivos pe seama mostenirii transmise.
Cazuri de proprietate suspendata:
- Cand sclavul uzufructuar cumparase un altul fara sa se cunoasca daca pretul platit
facea parte din peculiul sclavului sau din sursele distincte ale stapanului.
- Cazul inmultirii animalelor dintr-o turma data spre folosinta uzufructuarului. in
principiu, de la nastere, animalele apartin lui.
Proprietatea suspendata este si ea afectata de termen/conditie ca si cea conditionala.

14.Înstrăinările etatice
Sub sanctiunea pierderii concesiunii, statul putea sa puna la dispozitia cetatenilor
terenuri degradate, neagricole, in vederea efectuarii lucrarilor de imbunatatiri funciare.
Sub sanctiunea pierderii folosintei, statul putea inchiria cetatenilor suprafete bogate
de teren agricol pe perioade de 5 ani in schimbul unei plati
O parte a terenurilor frontaliere servea ca obiect al concesionarii, inchrierii sau al
conferirii in plina proprietate colonilor care se obligau sa asigure paza fruntariilor
statului.
Puteau fi vandute particularilor si terenurile cu edificii ale statului, ei devenind
proprietari quiritari.
Bunurile mobile puteau fi vandute la licitatiile organizate de catre questori (exemplu
sclavii publici)

15.Occupatio
Prin acest mod putea fi dobandita proprietatea asupra unui bun fara stapan sau
asupra unui bun abandonat.Nu toate bunurile sunt susceptibile astfel. Exemple:
- bunurile mobile care n-au fost niciodata apropriate (animalele salbatice, fauna marina
etc)
- bunurile imobile sau mobile lasate fara stapan (mostenire neculeasa) sau abandonate
voluntar.
- bunurile imobile care nu au fost insusite niciodata (insulele)
- bunurile mobile luate ca prada de la un dusman de catre un cetatean roman, in mod
particular
- bunuri care compuneau comoara si vanatul pe terenul altuia
Ocupatio apare ca fiind doar o detentie; o posesie de facto. Descoperirea unei comori
trebuia sa indeplineasca urm. cerinte pentru a fi o sursa a propietatii apropiate:
1.Obiectele gasite sa fie de valoare.
2.Descoperirea comorii sa fie intamplatoare, supusa hazardului
3.Comoara sa fi fost tainuita cu atat de mult timp in urma incat sa fie imposibila
identificarea tainuitorului
4.Comoara sa fi fost ascunsa in locuri improprii folosintei obisnuite
Datorita parerilor impartite asupra dreptului gasitorului de a pastra comoara, Hadrianus
ajunge la urmatoarele concluzii:
- daca descoperitorul a actionat neintentionat iar comoara se afla ascunsa pe fondul
privat al unui tert, el va trebui sa imparta cu proprietarul terenului in parti egale
- comoara se cuvine proprietarului terenului pe care a fost descoperita, in virtutea
dreptului de accesiune, daca ca descoperirea s-a facut in urma unor cercetari
premeditate
Cel care vaneaza pe terenul altuia poate raspunde: penal sau pentru tulbutare de
posesie.

16.Accesio cu privire la bunurile imobile (p.423, vol. I)

Mod originar de dobandire a proprietatii care are loc in urma absorbtiei unui bun
considerat accesoriu intr-un alt bun considerat bun principal.De regula, dreptul roman
refuza proprietarul bunului accesoriu dreptul de a-l pretinde de la proprietarul bunului
principal cand:
1.ca urmare a desprinderii bunului accesoriu s-ar putea aduce atingere integritatii,
calitatii bunului principal
2. ca urmare a accesiunii, bunul accesoriu ar fi devenit neidentificabil
Forme particulare:
a.Aluviunea si avulsiunea: materialele transportate de apele curgatoare si suprafetele de
teren desprinse deveneau obiect al proprietatii fondului de atasare, din momentul alipirii
acestoria
b.Albia abandonata si insula aparuta in mijlocul fluviului: in ambele cazuri proprietatea
asupra bunurilor imobile se cuvenea proprietarului fondurilor riverane, in mod direct
proportional cu intinderea fondurilor lor, demarcatia fiind linia transversala trasata pe
albie sau insula
c.Semanatura si plantatiile:apartin proprietarului fondului principal, dreptul acestuia se
nastea in momentul inradacinarii.
d.Constructia pe teren strain sau cu materiale straine:
- superficiarul care cu buna stiinta, ridica un edificiu pe terenul altuia si pierde
dreptul de proprietate atat asupra edificiului, cat si asupra materialelor
 - superficiarul care s-a aflat in eroare cu privire la propietatea terenului pe care si-a
ridicat constructia va putea revendica materialele, dar numai odata cu demolarea
virtuala a constructiei
- daca superficiarul foloseste materialele altuia (chiar si pe terenul acestuia),
Justinian ii recunoaste proprietarului materialelor dreptul de a alege intre actiuni:
plata dubla a valorii materialelor sau daca superficiarul refuza, poate cere
demolarea.
- posesorii de buna-credinta si chiriasii care au construit cu acordul propietarului
puteau cere restituirea materialelor in integralitatea lor.
17.Accesio cu privire la bunurile mobile (p.425, vol. I)
Determinarea bunului principal în raport cu cel accesoriu s-a efectuat pe baza criteriului
formei obisnuite a uni bun mobil. Nici dimensunea bunurilor (ca unic criteriu), nici valoarea
lor nu determinau calitatea de bun principal sau accesoriu și pe cale de consecinta persoana
careia i se cuvenea dreptul de proprietate in integralitatea sa.
Bunurile mobile prin accesiune, puteau forma 2 categorii de bunuri:
a. res unitae
b. b.res connexae
a. Res unitae: acele bunuri care suferisera un proces de asamblare definitiva,
proprietarul bunului asamblat nu mai poate cere dezasamblarea bunului si restituirea
partii componente care i se cuvenea; se subdivide in:
- sudura: asamblarea a doua bunuri cu ajutorul unui material de aceeasi natura cu a
bunurilor puse la un loc, proprietatea aspra integului este conferia proprietarului bunului
principal
- scriitura: spre deosebire de pictura, aceasta nu aducea de la sine transferul de la
proprietatea materiei inscriptionate la autorul scrierii; proprietarul hartiei devenea si
proprietarul scriiturii.
- pictura: operatiunea de imbunatatire estetica a unui suport material, daca era doar
vorba de vopsire, proprietatea asupra materialului vopsit era reucnoscta proprietarului
obiectului, insa in cazul unei opere de arta, proprietatea era conferita pictorului, care
trebuia sa plateasca suportul
- tesatura(textura): bunul principal pe care orice cusatura (broderie), adaos se
ataseaza, proprietarul tesaturii devine automat proprietarul acestora.
b. Res connexae
- bunuri diferite alipite sau bunuri de specii diferite care pentru punerea in valoare a
uneia dintre ele presupun alipirea lor. daca proprietarul bunului accesoriu suporta o
paguba, el avea impotriva proprietarului bunului principal (stalpul) o actio ad
exhibendum
 - bunuri diferite asamblate/sau bunuri de specii diferite care pentru asigurarea
functionarii unui mecanism presupun reunirea lor, fara a fi necesara alipirea sau
modificarea loc. dreptul de proprietate este recunoscut in favoarea proprietarului
bunului principal. Proprietarul bunului anexat poate cere in cazul vatamrii sale prin actio
ad exhibendum separarea si restituirea bunului sau accesoriu

18.Specificatio– speciticațiunea
Exista cand un mester creeaza un bun de o forma/natura noua fara a avea acordul
prealabil al proprietarului materiei folosite. Sabinienii confereau proprietarului materiei
prime si dreptul de proprietate asupra bunului nou creat, in timp ce proculienii ii
sustineau pe specificatori in dobandirea dreptului de proprietate asupra bunului fabricat
Din sec II d. Hr a fost data urmatoarea solutie:
1.daca bunul nou format ar fi putut fi transformat, reconvertit in cel vechi, proprietatea
asupra lui se convenea proprietarului materiei prime cu obligatia platii manoperei
2.per a contrario daca noul bun era, prin natura lui impropriu convertirii in materie
prima, proprietatea i se cuvenea specificatorului cu obligatia de a-l despagubi pe
proprietarul materiei prime folosite (cu exceptia cazului in care n-a cunoscut proveninta
materiei prime si era absolvit de plata ei)
Dacă specificatorul fusese de rea credinta, proprietatea asupra bunului nou era conferita
proprietarului materiei prime, carui i-au fost puse la dispozitie in caz de furt o actio furti
si rei vindicatio (actiunea in revendicare)

19.Fructi perceptio – culegerea fructelor

Fructele unui bun frugifer sunt rezultate palpabile sau conventionale pe care acesta
le produce fie in mod independent, fie in urma unei manopere care sa stimuleze
obtinerea unui rezultat benefic.
Bunurile frugigere se impart in:
1.bunuri frugifere propriu-zise ale caror fructe sunt produse periodic si nu saracesc
substanta bunului frugifer
2.bunuri simplu productive, ale caror produse prin perceptie neregulata aduc atingere
integritatii lor
Dupa statutul lor juridic si criteriul pozitiei lor in raport cu bunul:
1.fructele neseparate:unite cu bunul frugifer
2.fructele separate: detasate material de bun sau percepute
3.fructele apropiate: separate si apropriate printr-un act distinct de dobandire de
proprietate
Cui i se cuvin fructele unui bun frugifer?
a. Regula generala : fructele i se cuvin de plin drept, proprietarului bunului frugifer, in
virtutea dreptului de ascensiune
Exceptii:
b. Emfiteotul: titular al unui drept real in virtutea caruia putea folosi si culege fructele pe
o perioada indelungata (18-99 ani); devenea proprietarul fructelor numai prin separarea
lor
c. Uzufructuarul nu dobandea fructele decat in urma perceperii lor
d. Fermierul - locatar: dobandeste fructele prin perceperea lor
e. Posesorul de buna - credinta; dobandste fructele prn simplul fapt al separarii lor ->
cand inceteaza buna - credinta nu mai are acest drept; el pastreaza fructele dobandite
pana la acel moment
f. Posesorul de rea- credinta: trebuie sa restituie si valoarea fructelor consumate

20.Mancipatio– mancipațiunea
Mancipatiunea poate fi definita ca fiind modalitatea solemna de transfer al
proprieatii, prevazuta de jus civile si destinata dobandirii proprietatii quiritare asupra
bunurilor mancipi. Era rezervata doar cetatenilor romani sau necetatenilor care erau
gratificati cu dreptul de a incheia acte juridice conforme cu jus commercii.
Puteau fi mancipate doar bunurile mancipii. Mancipariunea ea un act juridic, care la
epoca veche se incheia cu ajutorul balantei si al lingoului de arama.
La momentul mancipari era necesara prezenta instrainatorului, a dobanditorului, a
purtatorlui balantei si a 5 martori (acestia trebuiau sa fie puberi de sex masculin) + a
bunului (esantion al bunului) in Epoca Veche
Libripens cantarea lingoul de arama, in semn ca bunul scos de sub puterea
instrainatorului era un bun ,,pretuit". Dobanditorul trebuia sa rosteasca niste formule
rituale in care se rezulta ca el este stapanul bunului, precizand cauza si pretul.
Mancipatiunea era aplicabila diverselor ipoteze de raporturi juridice, contracte de
vanzare - cumparare, donatie, constiuirea dotelor, construirea sevitutilor preadiale
rustice, construirea de garntii reale.
Efecte:
1.Dobanditorului i se conferea dreptul de a promova o actiune in revendicare in cazul
pierderii posesiunii bunului.
2.Mancipatiunea facea eficiente asa-numitele leges mancipii. Acestea erau destinate
sa-l garanteze pe dobanditor si nu reprezentau modalitati ale dreptului de proprietate.
Nerespectarea ataragea sanctiuni pentru instrainator (putea fi obligat la plata dublei
valori a bunului instrainat)
 3.mancipatio conferea garantia contra evictiunii, garantie ce putea fi valorificata
printr-o actiune denumita actio auctoritatis, actiunea fiind indreptata impotriva
alienatorului si nu contra autorului evictunii

21.In jure cessio – cesiunea în fața magistratului

Cesiunea in fata magistratului judiciar este al doilea mod de transmitere a proprietarii
quiritare. O cesiune in fata magistratului consta de facto, intr-un abandon al unui bun
(mancipi/nec mancipi) efectuat, in cadrul unei legisactiuni, de catre instrainator, in
profitul unui accipiens si ratificat prin acordul public (Adico!) al magistratului judiciar.
Era recunoscuta doar cetatenilor romani, acestia putand participa ca parti in cadrul
procedurilor prevazute de legisactiuni.Obiectul material putea consta atat dintr-un bun
mancipi cat si din bunuri nec mancipi.
In jure cessio folosea si la transferul unor dreptul de alta natura decat proprietatea, desi
implicau oarecum dr. de proprietate (dr. succesorale, tutela si curatela)
Formalitatile: Procesul lua forma unui proces de revendicare, inca o revendicare fictiva
care deghiza un veritabil transfer de proprietate. Rolul magistratului se reducea la
constatatea absentei vreunei opozitii formale din partea cedentului parat la alegatia publica
a cesionarului reclamant.
In jure cessio nu conferea dobanditorului nicio garantie. Protectia juridica a
dobanditorului se limita la aceea specifica unei posesiuni ad usucapiendi.

22.Traditio – tradițiunea
Consta in remiterea posesiunii reale, efective asupra unui bun de catre un tradens in
favoarea unui accipiens, fara satisfacerea unor exigente formaliste, ci doar ca o
consecinta a negotium-ului.
Efecte:
1.Dobandirea proprietatii quiritare avea loc doar asupra bunurilor ec mancipi;
proprietatea fiind protejata prin rei vindicatio.
2. Transferul proprietatii pretoriene se realiza cu privire la bunurile mancipi; protectia
se asigura prin actio publicana.
3.Circulatia proprietatilor peregrine si provinciale era permisa pentru bunurile
neromane (bunurile imobile neaflate pe terioriul italic), iar aceste proprietati erau
garantate prin actio utiles.
Conditiile traditiunii:
a. Prima conditie viza capacitatea de instrainare care trebuia satisfacuta de cedens (ex:
prodigul, nebunul, impuberul, femeile fara autorizatie nu erau apti)
b. Incheierea formalitatilor cu prezenta partilor si a bunului tradit.
c. Plata pretului convenit era o conditie capitala, deci o conditie suspesinva de transfer a
proprietati
d. Existenta unei juste cauze, care sa justifice transferul proprietatii prin traditio.
Existenta unui act juridic valid si prealabil transferului: vanzari-cumparari, donatii,
inchirieri, legate
Formele traditiuni:
La inceput, intelesul notiunii de traditio era unul restrictiv, care se limita la actil
simplu.
a.Traditio longa manu: forma a traditiunii care permitea transferul unui bun aflat la
distanta (prin cheile unui imobil)
b.Traditio brevi manu: trasferul proprieatii de la tradens la accipiens, este considerat
realizat prin schimbarea justului titlu atunci cand accipiens se afla in posesia reala a
bunului cumparat
c.Constitutul posesor: traditiune brevi privita in oglinda, permite continurea locuirii intr-
o casa vanduta in calitate de chirias
d.Rezerva uzufructului: similara cu constitutul posesor, doar ca, instrainatorul nu-si
rezerva simpla detentie precara a bunului, ci uzufructul acestuia

23.Jus rerum. Servituțile prediale rustice și urbane (p.512, vol. I)

Servitutile sunt acele drepturi reale prin care este conferit un avantaj din punct de
vedere pecuniar gratie grevarii unui fond strain (aservit) cu unele obligatii in profitul unui
bun sau al unei persoane (fond dominant).
Servitutile se impart in:
1.prediale (reale) -urmeaza destinul juridic al fondului / bunului dominant
2.personale - urmeaza destinul juridic al beneficiarului.
Prediale: sunt cele stabilite in profitul unui fond dominant cu scopul de a-i facilita
rationala exploatare si care pentru asigurarea acestui scop, greveaza un fond aservit in
limita respectivei exploatari.
Aceste servituti nu erau omogene, ele se divizau in functie de scopul fundamental
caruia le erau destinate. Se subdivizau:
a. Criteriul scopului fundamental sau al localizarii servitutilor:
a1. Rustice (rurale) – cele mai vechi si cele mai importante. Au fost create spre profitul
terenurilor sau fondurilor funciare needificare; considerate res mancipi
a2. Urbane - categorie destinata punerii in valoare a fondurilor funciare edificare
Importanta este doar destinatia fondului dominant
 b. Criteriul obiectului, al utilitatii imediate a servitutilor prediale:
b1. Rustice: Aceasta categorie era vasta. Importante sunt:
1.servitutea de trecere pe un teren invecinat care se impartea in: serv. de trecere
pedestra, cu atelajele (via)sau cu turmele de animale (actus).
2.servituti acvatice: servitutea de transport a apei printr-un apeduct ridicat pe un teren
strain, de scoatere a apei dintr-o fantana construita pe un teren strain, captare a apei pe
un fond invecinat, interdictia schimbarii cursului raului etc.
3.Alte servituti cu utilitati practice: servitutea de pastere a animalelor pe un fond strain,
servitutea prin care puteau fi exploatate pentru folosinta resurse de nisip sau piatra de
var, servitutea respectarii spatiului lat de 2.5 picioare pentru intoarcerea plugului intre
fonduri.
b2. Urbane: Servitutea de agrementare a vietii colective orasenesti:
- servitutea de scurgere a apelor pluviale de pe acoperisul edificiului pe un fond
invecinat, servitutea de scurgere a apelor uzate, de canal, printr-o retea de canalizare
aflata pe fondul vecin, servitutea imprastierii fumului din gospodarie pe fondul vecin,
servitutea de sprijinire a grinzii casei vecine
- servitutii estetice: servitutea de a construi un edificiu mai inalt decat cele invecinate, de
a nu construi pentru a asigura dreptul vecinilor la lumina naturala, servitutea de
proiectare a imobilelor cu extensiuni peste un fond invecinat(balcoane, stresini etc)
- servitutii rutiere: de intretinere a drumului public limitrof proprietatii imobiliare

24. Jus rerum. Clasificarea sevituților personale

A.Ususfructus: dreptul de folosinta si de culegere a fructelor unui bun corporal fara a-I
leza substanta.
Este un drept divizibil, iar in caz de disensiuni intre uzufructuari acestia aveau la
indemana o actiune asemanatoare partajului de coproprietate. In raportul dintre nudul
proprietar si uzufructuar fiecare are obligatia de a respecta drepturile si prerogativele
celuilalt.
Nudul proprietar isi poate apara dreptul de proprietate printr-o actio de rei vindicatio,
iar daca are si calitatea de posesor, prin interdictele posesorii in caz de tulburare a posesiei
de catre un tert sau chiar de catre uzufructuar.
Uzufructul putea fi cel mult viager, spre deosebire de eternitatea dreptului de
proprietate.Uzufructuarul putea adduce imbunatatiri bunului, fara a-I schimba destinatia,
deteriora substanta sau a-l instraina.
B.Fructi perception: prerogative de apropriere unilaterala (adica independent de
interventia/vointa nudului proprietar) a fructelor bunului dat in usufruct.
 Fructele neculese la momentul incheierii uzufructului reveneau nudului proprietar;
fructele neculese inca la momentul inceperii uzufructului reveneau uzufructuarului.
Pentru deteriorarea bunului de catre uzufructuar, nudul proprietar avea o actiune pentru
raspunderea delictuala. La finele republicii, uzufructuarul trebuia sa promita sub cautiune ca
va culege fructele si va folosi bunul precum un bonus pater familias.
1. Uzufructuarul avea un drept de retentie asupra bunului pana cand nudul proprietar il
despagubea pentru cheltuielile utile facute cu bunul; daca nudul proprietar. Ar fi
efectuat reparatiile ce-I incumbau uzufructuar, atunci acesta din urma trebuia sa-l
despagubeasca pe primul
2. Promisiunea utilizarii bunului precum un bonus pater familias:
Uzufructuarul trebuia sa imbunatateasca starea bunului nu sa o inrautateasca:
Raspundea nu numai pentru propriile fapte pagubitoare, dar si pentru cele facute de
persoane aflate sub puterea sa + evenimente ce nu tineau de el (ex: trebuia sa repare
acoperisuri, ziduri, stalpi)
Uzufructuarul era tinut sa respecte sarcinile publice (impozite,taxe) sau private
(ipoteca,gaj) ce grevau imobilul
Inovatii Justiniene in materie:
C.Quasi-usufructum
Avea ca obiect bunuri consumptibile, care la sfarsitul uzufructului trebuiau innapoiate
sub aceeasi calitate, cantitate si natura.
1.Uzufructul divizibil: mai multi uzufructuari
2.Uzufructul cetatii: o forma extrema a uzufructului divizibil
3. Uzufrutul alienabil: prin vanzare/ipoteca in fav unui tert; dar cand prin contract sau prin
decesul vanzatorului se stingea, cumparatorul trebuia sa i-l inapoieze nudului proprietar.
A. Usus: dreptul de folosinta si de a culege fructele, in limita nevoilor sale si ale familiei
(excedentul de fructe se cuvine nudului proprietar)
B. Habitatio: dreptul de a locui intr-o anumita casa, drept constituit, de obicei prin
testament
Nu se stinge prin neuz, spre deosebire de uz si usufruct. Justinian a permis
abitatorului, daca i-ar fi fost prea oneros/dificil sa locuiasca el insusi in respectivul imobil,
sa-l inchirieze pt a-I culege fructele Civile.
C. Operae servorum vel pecorum: folosinta muncii sclavului sau animalului altuia
Nu se stinge prin neuz; obiectul poate fi subinchiriat.

25.Jur rerum. Căile de sancționare a sevituților (p.537, vol. I)

Prin intermediul actiunilor specifice, precum:
 1.actio confessoria
2.actio negatoria
Prin asa numitele actiuni generale sau utile (actio utiles) sau prin interdictele pretoriene
A. Act. confessoria:
Subiectul activ: orice persoana ce pretindea a avea o servitute asupra bunului altuia
Subiectul pasiv: orice persoana care prin acte, fapte pretentii pune sub semnul intrebarii
existenta unei servituti constituite in favoare subiectului activ.
Aceasta act a fost calificata ca fiind una arbitrara, deoarece judecatorul chemat sa
arbitreze il invita pe parat sa promita ca nu-l va tulbura pe reclamant in liberul exercitiu al
servitutii pe viitor.
B. Actio negatoria
Subiectul activ: proprietarul bunului aparent (proprietarul neaga oricarei persoane
dreptul de a exercita prerogativele vreunei servituti asupra bunului) aservit.
Actiunea a fost considerata arbitrara cu aceeasi promisiune si sanctiune de a plati daune-
interese.
C. Actio utiles:
Pentru servitutile aparute mai tarziu prin modalitati inedite care nu puteau fi protejate
prin mijloace procesuale existente, au fost create actiunile utile. Erau rezervate titularilor
servitutilor create prin: praescriptio longi ac longissimi temporis, un pact insotit de o
stipulatie(promissio) si prin quasi-traditio.
Exemplul tipic: actio Publiciana
D. Interdictele pretoriene:
In epoca clasica protejau doar servitutile prediale (reale)
Mai tarziu li s-a recunoscut si titularilor unor servituti personale, dreptul de a apela la
aceste interdicte: uzufructuarii, uzuarii si habitatorii.

26.Jur rerum. Emphyteusis – emfiteoza

Drept real (de jus rerum) de folosinta asupra terenului agricol al altuia, dreptul
prerpetuu si transmisibil atat inter vivos cat si mortis causa cu obligat corelativa a
emfiteotului de plata a pretului periodic al folosintei
Emfiteoza , mai tarziu se dovedeste a fi o institutie intermediara intre dreptul de
proprietate si uzufruct.
Diferente intre emfiteoza si uzufruct:
- in cazul emfiteozei, beneficiarul terenului agricol este tinut de obligatia de plata a unui
pret al locatiunii; uzufructuarul nu plateste nimic
 - emfiteotul dobandeste in plina proprietate toate fructele prin simpla lor separare;
uzufrutuarul isi apropriaza fructele prin perceperea lor si doar in mod exceptional prin
separarea lor
- dreptul de folosinta a emfiteotului nu este insotit de o garantie reala de folosire a
terenului ca la uzufructuar
- emfiteotul ar fi avut si posesiunea juridica a bunului supus; uzufructuarul nu o avea
Emfiteoza a fost consacrata ca drept real de foarte lunga durata (8-99 ani) si putea fi
stabilit nu doar prin legat testamentar, sentinta judex-ului de partaj imobiliar, ci si printr-
un contract special.
Pentru folosinta terenului, emfiteotul trebuia sa plateasca un pret periodic. Daca nu
platea mai mult de 3 ani era decazut din drept.
Emfiteotul putea chiar instraina terenul inchiriat, isi apara dreptul printr-o
actiunereala speciala.

27.Jus rerum. Dreptul de superficie

Este considerat un "dezmembramant" al dreptul de proprietate.
Presupunea folosinta (partiala) a unei suprafete de teren pe care superficiarul putea
construi un edificiu, dreptul in schimbul caruia trebuia sa plateasca o rendita
anuala.Superficia se nastea pe cale conventionala, prin contract; dreptul superficiarului
nu erau doar viagere, ci erau transmisibile succesorilor in caz de deces;
Drept erau alienabile nu doar mortis causa, ci si inter vivos, dar in ambele cazuri ele
se stingeau:
1.Fie ca urmare a neplatii redeventei anuale
2.Fie care urmare a ajungerii la termen a perioadei contractate.
Superficiarul era protejat prin intermediul actiunilor utile, care-l puneau pe picior de
egalitate cu propr. terenului inchiriat.

28..Jus rerum. Pignius

Se realiza in dreptul roman vechi prin depunerea de facto a unui bun de catre debitor
la creditorul sau. Depunerea bunului se realiza pe calea traditiunii.
Debitorul nu transfera si proprietatea. Cu timpul, prin pignus au putut fi amanetatea
atat bunuri mancipi cat si nec mancipi.
1. Amanetarea bunurilor mancipi:
- debitorul ramanea proprietar quiritar al bunului dat in gaj
- cu ajutorul bunului, debitorul nu putea garanta decat un credit
- nu putea folosi bunul, nu-i va putea culege nici fructele
 Sanctiunea pignus-ului constituit din res mancipi:
- creditorul se bucura doar de o asigurare de facto a creatiei sale, doar debitorul putea
intenta actio in rei vindicatio
- in epoca clasica, dreptul de retentie ii va fi recunoscut creditorului de catre pretor pe
calea unei exceptii; ii mai sunt recunoscute si interdictele posesorii ca mijloace active de
redobandire a posesiunii bunului amanetat.
- cu toate acestesa, mai ramanea o vulnerabilitate a gajului: creditorul putea introduce
interdictele posesorii (adipiscendae possesionis causa) in urmatoarele moduri:
- se putea dubla petita de ereditate
- prin interdictul Salvianus, proprietarul unei feude putea cere sa intre in folosinta
bunurilor unui colos asezat pe mosia lui
- prin interdictum possessorium, un cumparator obisnuit sau un cumparator in cadrul
unei licitatii publice de bunuci putea cere predarea bunurilor achizitionate in absenta
gajului.
2. Amanetarea bunurilor nec mancipi:
In epoca veche, era avantajos pentru creditor sa primeasca de la debitor un bun nec
mancipi, deoarece bunul nu putea fi revendicat de catre debitor si nici nu mai era
necesara folosirea unei exceptii de catre creditor. In epoca clasica distinctia a disparut,
dar au aparut noi forme de protectie a drepturilor lor asiguratorii:
- exceptio pignoris
- interdictele posesorii
- pactum de vendendo
- lex comissoria

29.Jus rerum. Fiducia

Fiducia (garantia): bona fides sta la baza ei
Este mai avantajoasa pentru creditor decat gajul, dar mai dezavantajoasa ca ipoteca.
Pactum fiduciae esteo intelegere intre creditor si debitor prin care primul dobandea
dreptul de proprietate asupra bunului amanetat, iar creditorul ii promitea la randu-I ca ii
va restutui bunul odata ce creanta va fi integral acoperita
Debitorului nu i se mai restituia bunul daca acesta ii era vandut unui tert de buna
credinta.
Statutul juridic al debitorului fiduciar
 - Pierde proprietatea bunului
- Se putea incheia o conventie prin care debitorul sa se foloseasca de bunul amanetat
si sa-i culeaga fructele, fie cu titlu oneros fie gratuit
- In ultimul caz, debitorul putea uzucapa bunul, intr-un an/2, fata de cazul locatiunii
bunului, in care ar fi fost doar detentor precar.
- La finele procedurii formulare, a fost pusa la disozitia debitorului actio fiduciae prin
care ii putea pretinde credit restituirea bunului; insa era o actiune personala, deci
daca bunul intra in proprietatea unui tert de buna-credinta debitorul nu mai avea
prerogativa urmaririi
Statutul juridic al creditorului fiduciar
- El incheia cu debitorul un pactum de vendendo prin care, la data scadentei putea
vine bunul fara vreo alta formalitate
- O alta modalitate de a-si valorifica dreptul de creanta era aceea a unui pact comisoriu
prin care creditorul avea un jus retentionis asupra bunului, cu titlu de compensatie a
platii datorate de debitor
- Imparatul constantin a desfiintat pactul comisoriu fiind prea oneros pt creditor
- Izvorul fiduciei este acordul partilor, in lipsa lui debitorul putea cere o compensare
riguroasa a datoriei lui daca creditorul si-ar fi exercitat prerogativele proprietati (abuz
de drept)
30.Jus rerum. Hypotheca. Izvoarele ipotecii
Cuvantul hypoteca are origine greceasca. Reprezinta plasamentul unui bun sub o
anumita obligatie sau sarcina,obligatie asumata printr-un pact- pactum hypothecate - si
sanctionata printr-o actiune speciala- actio hypotecaria ( sau actio quasi-Serviana)
Izvoarele ipotecii:
a) Pactum hypothecae
-act nesolemn(consensual), care putea fi incheiat si tacit;
-nu era supus publicitatii, ceea ce ducea la multe neajunsuri in raporturile cu tertii
-fie isi producea efectele la incheierea actului, fie la o data ulterioara, in cazul pactului
afectat de termen ( ex die)
-putea fi incheiat si prin mandatar ( de la epoca lui Justinian)
b) Ipoteca legala

Generala Speciala
 - Valabila pentru toate actele juridice
incheiate de anumite categorii de
persoane desemnate prin lege(
dreptul pozitiv)
 Ex: a sotiei divortate si a
mostenitorilor ei asupra bunurilor
sotului pana cand acesta ii restituia
bunurile dotale ( in cazul obligatiei de
restituire a dotei pentru divortul fara
justa cauza – divortium sine justa
causa-)
 A fiilor de familie asupra bunurilor lui
pater familias pana la restituirea
peculium bona adventicia
-Valabila doar pentru anumite acte
juridice, determinate expres de lege
 Ex: a locatorilor asupra bunurilor pe
care locatarii le-au adus in locuinta
inchiriata ( aceste bunuri se numesc
invecta et illata) pentru a-si recupera
chiria de la locatari/arendasi
 asupra bunurilor din fondul funciar
supus impozitarii in vederea asigurarii
recuperarii platilor intarziate

c) Ipoteca judiciara
- se nastea in baza unei sentinte ( sententia) si avea ca efect jus retentionis ( dreptul de
retentie) detinut de catre instanta cu privire la bunul litigiului
Exemplu: daca se dorea iesirea din indiviziune si judecatorul atribuia un bunul ( de regula
indivizibil- tocmai de aceea nu-l putea imparti) unuia dintre ei, ceilalti copartajanti obtineau
compensatia valorica a partii lor ideale din masa de impartit sub forma unei sume de bani (
sultă) => pentru a se asigura ca cel care a primit bunul le va plati celorlalti sulta, acesta
trebuia sa suporte ipoteca judiciara asupra bunului.

31.Jus rerum. Efectele ipotecii anterioare momentului înstrăinării bunului

ipotecat

Drepturile si obligatiile
Debitorului
 -jus utendi – proprietarul bunului poate
exploata bunul in propriul sau folos
(pentru ca ramane in posesia sa)
 -jus fruendi – poate culege fructele
bunului si productele
 jus abutendi – poate incheia acte juridice
de dispozitie precum instrainari,
infiintarea unei noi ipoteci pe seama
aceluiasi bun, constituirea de servituti
prediale/personale;
 dar daca leza interesele creditorului prin
astfel de acte, raspundea pentru
prejudicii
 - are la dispozitie actio de rei vindicatio si
Creditorului
 poate transforma ipoteca in gaj, cu
acordul debitorului
 poate obtine acordul proprietarului
bunului ( debitorul) de a se abtine sa
incheie acte juridice de dispozitie pe
seama bunului ipotecat; pentru bunurile
mobile, acordul era inutil pentru ca
exista o prevedere legala ce interzicea
asta
 trebuie sa-I recunoasca debitorului
deplina proprietate din momentul
stingerii creantei prin plata datoriei.
 actio Publiciana impotriva tertilor si
creditorului ( daca nu au incheiat o
conventie cu dispozitii contrare)

32.Jus rerum. Efectele ipotetcii posterioare înstrăinării bunului ipotecat

Debitorului

Daca bunul a fost instrainat de creditor, acesta din urma trebuie sa-i dea debitorului
diferenta de pret (pretul vanzarii minus cel al creantei);daca creditorul a adus
imbunatatiri sau reparatii necesare, precum si daca a suferit prejudicii de pe urma
bunului ipotecat, debitorul este tinut sa-l despagubeasca;daca bunul ajunge intr-o stare
precara, astfel incat nu mai poate satisface nevoile creditorului, el poate cere schimbarea
obiectului.

Creditorului

Pe parcursul ipotecii poate subipoteca bunul, cu acordul expres al debitorului;

odata cu scadenta, dobandeste si jus possidendi ( posesia asupra bunului ipotecat); pana
atunci, el are la indemana o serie de actiuni prin care poate controla situatia bunului:
1.Actio confesoria, negatoria, communi dividundo (in partaj), finium regundorum( in
granituire).
2.Jus distrahendi: dreptul prin care putea solicita remiterea bunului de la debitor, la data
scadentei;

Creditorul alegea aleatoriu cumparatorul si momentul vanzarii, aspecte cu care

debitorul putea sa nu fie de acord + creditorul avea un drept asupra bunului
altuia(debitorului) care nu continea prerogativa dispozitiei ceea ce putea conduce la
concluzia detinerii fara termen a bunului si nevalorificarii acestuia ( prin vanzare)ca fiind
abuziva;
De aceea, pana la Constantin, se putea incheia intre cei doi o lex commisoria-
intelegere prin care creditorul putea face orice cu bunul dupa momentul scadentei- sa-l
vanda sau sa-l pastreze);
Daca insa creditorul a omis incheierea acestui pact, in epoca post-clasica, el avea un
drept de posesiune asupra bunului ( in nume si cu titlu de proprietar); el putea instaina
bunul dupa 2 ani , timp in care posesiunea sa se fi exercitat;
 beneficium Gordianiprin care creditorul avea jus retentionis asupra bunului si dupa
executarea obligatiei, daca era si creditor chirografar- dar putea exercita aceasta
prerogativa doar daca nu mai existau si alti creditori ipotecari asupra bunului;

Rangul preferential al creditorului in caz de concurs al creditorilor la executarea silita:

Daca nu este singurul creditor, va pastra suma necesara acoperirii creantei sale si
restul va reveni celorlalti creditori, conform principiului Prior temporis potior jure ( este
preferat, in caz de egalitate in drepturi, cel care actioneaza cu prioritate) doar primul
creditor va avea o garantie reala deplina.

33.Jus rerum. Antichresis

Termen juridic de sorginte greaca, care, in acceptiune juridical semnifica “folosinta
reciproca” sau “fructificarea- inclusive prin dobanzi – reciproca” a unui bun ipotecat.
In cadrul unui pact de antichreza, ne aflam in prezenta unui raport juridic ipotecar
urmat de o noua intelegere intre proprietarul bunului ipotecat si creditorul acestuia.
Pentru a evita plata dobanzilor la creditul obtinut de la creditorul ipotecar, cei doi
cocontractanti se puteau intelege in sensul ca proprietarul bunului ipotecat sa-l dea in
posesie creditorului sau, astfel incat sa se opereze o compensatie conventionala intre
dobanzile datorate de debitor si fructele produse de bunul ipotecat (sau valoarea
folosintei bunului) culese de creditor.
In acest fel, garantia reala a creditorului ipotecar se intarea (prin dobandirea posesiei
asupra bunului ipotecat), insa debitorul-proprietar era slabit in posibilitatile de
satisfacere a creantei prin exploatarea bunului ipotecar.
In dreptul civil roman, in 1931, dispozitiile care reglementau pactele de antichreza au
fost abrogate, institutia aceasta fiind considerate a constitui una de natura
camatareasca, imorala si prejudicianta pentru regimul bancar burghez.

34. Elemente esențiale ale posesiei

Posesiunea din epoca postclasica a dreptului roman presupunea intrunirea cumulative a
trei esentiale elemente structurale: corpus, animus si titulus ( o causa juridica, o justificare
legala a posesiunii, un “titlu” )
A. Corpus
Corpus sau elemental material al posesiunii nu reprezinta, asa cum s-ar putea crede,
bunul posedat in materialitatea, obiectivitatea sa. Nu reprezinta “starea” bunului. De-a
lungul timpului elemental corpus s-a abstractizat, astfel incat sensul cristalizat al acestui
termen se rezuma la aprehensiunea factuala, la disponibilitatea de fapt exercitate asupra
bunului care facea obiectul posesiei.
La intentia de a poseda. Era sufficient ca un bun sa se fi aflat la dispozitia unei personae
(chiar daca bunul, in materialitatea sa, era plasat la distanta de posesor), in conformitate cu
intentia si interesele sale pentru ca ea sa reclame detinerea elementului material (corpus) al
posesiei.
B. Animus
Animus este elemental volitional, intentional, subiectiv al posesiei. Reprezinta simpla
intentie de a poseda bunul pentru sine, sub aparenta proprietatii (Doar sub aparenta); altfel
spus, elemental volitional vizeaza adoptarea unui comportament de veritabil stapan al
bunului si o dorinta vizibil exprimata de pastrare a bunului ca si cum i-ar apartine de jure
posesorului.
C. Titulus(causa)
Daca am sintetiza conceptiile exprimate pe seama semnificatiilor “titlului” posesiei, am
putea sa ne oprim asupra acceptiunii de “fundament” formal (legal) al ei sau de “origine
juridical” , de “baza” legala de plecare in exercitarea unei situatii de fapt sau de drept.
Aceasta baza legala o origineaza( sprijinind-o ) si apoi o apara ( justificand-o ) in raporturile
determinate cu alti titular de drepturi reale.

35.Clasificarea posesiei după criteriul originii ei și al celor trei subcriterii:

a.caracterul aprehendprii corpusului
b.izvorul formal al titlului
c. al credinței subiective a posesorului în proprietatea sa

În momentul nasterii posesunii, se consuma si actul sau faptul perceperii

posesiunii se consuma si actul sau faptul perceperii sau aprehensiunii materiale a
bunului. In functie de legitimitatea sau nu a acestui moment originar, avem:
1.posesiune justa: de buna sau rea credinta, reglementata de dreptul honorar,
pretorian sau quiritar
2.posesiune injusta

I. Subcriteriul caracterului perceperii corpus-ului

Sunt relevante doar aspectele juridice, nu si cele morale. Posesia poate fi justa
sau injusta. Fata de tertele persoane orice posesiune va fi aparata.
a.posesiunea justa: se intemeiaza pe o origine justa, ceea ce semnifica tocmai
calitatea posesiei de a fi opozabila tuturor, chiar si proprietarului. Nu sufera
de vicii ale dobandirii ei (violenta, clandestinatatea sau precaritatea)
b.posesiunea injusta si viciile sale: se rasfrange asupra posesiunii intregi si nu
doarpunctul de plecare. Viciile posesie sunt: violenta, clandestinatatea,
precaritatea.
Posesia injusta putea fi dovedita dor de cel deposedat prin orice mijloace.
II. Subcriteriu izvorului formai al titluui posesiunii
 Dupa izvorul juridic, posesiunea justa era reglementata de jus civile sau de jus
praetorium. Era irelevant daca o posesiune injusta avea titlu doarece avea un
caracter viciat.
Posesiunea justa putea fi nefondata pe un just titlu/simpla detentiune precara
sau intemeiata pe un just titilu ( de drept quiritar sau honorian)
Posessio cum titulus de ius civile (jus Quiritum):
1.possesor pro emptore (din contractul de vanzare cumparare)
2.posesor pro herede (din succesiunea legala)
3.possesor pro donato (din contractul de donatie)
4.possesor pro dote (din raporturile dotale din cadrul casatoriei)
5.possesor pro derlicto (din ocupatiunea unui bun abandonat)

Possesio cum titlus de ius praetorium (jus honorarium)(exemplu donatia

dintre soti) este o posesiune a carei cauza legala nu se regaseste in normele
dreptului quiritar co om acelea edictale, adica este stabilita si clar delimiata,
protejata de un edict al magistratului judiciar

III. Subcrieriul credintei subiective a posesorului in proprietatea sa in momentul

aprehensiunii bunului

Posesiunea de buna credinta: aceea intemeiata pe credinta sincera a

posesorului ca el este in mod real titularul dreptului de proprietate si ca atare
poate sa isi exercite nestingherit preroativele asupra bunului posedat. Eroarea
nu ii este imputabila. Exemplu: cumparatorul de buna credinta este proejat
atat in cazul evingerii din partea vanzatorului cat si in cazul in care a cumparat
de la un neproprietar.
Posesiunea de rea credinta: posesiune exercitata inca din momentul originarii
sale de catre acela care are credinta subiectiva ca nu poate fi titularul
dreptului pe care il pretinde. El nu mai poate invoca protejarea posesiunii in
caz de revendicare a bunului de catre persoana indreptatita.
36.Clasificarea posesiei după criteriul efectelor ei
Efecte avute in vedere: recunoasterea unor anumite drepturi de protejare a
posesiunilor si recunoasterea de jure a posibilitatii de a transforma prerogativele de
facto avute in vedere.

A. Possessio ad usucapionem (aota de a duce la dobandirea proprietatii gratie

posedarii intr-un anumite termen)
Conditii:
- Existenta unei juste cause/titlu
- Justul titlu sa fie prevazut de jus civile si sa fie dobandit in afara viciilor care ar altera
animus-ul posesiunii
- Posesorul sa fi fost de buna-credinta la momentul dobandirii bunului(nu neaparat pe
toata durata posesiunii)
 - In epoca lui Justinian a luat denumirea de possessio civilis

B. Possessio naturalis sive corporalis

O suma de forme ale detentiunii precare. Precaristii privilegiati sunt asimilati
posesorilor si protejati de interdictele conservatorii. Au fost grupate (pe timpul lui
Justinian)

a) Posesiuni carora le lipseste animus domini (vointa)

b) Posesiuni din al caror moment originar lipsea justul titlu
Fac parte: creditorii gajisti, locatarii si comodatarii, uzufructuarii si emfiteotii, trimisii in
posesie conservatorie
C. Possessio ad interdicta
A existat pana la Justinian, dupa a fuzionat cu cea naturala. In raporturile cu tertii, detentorii
precari (desi nu erau asimilati celor privilegiati ca la b) puteau folosi interdictele posesorii
conservatoare.

37.Clasificarea posesiei după criteriul obiectului juridic al ei

A. Possessio corporis(stricto sensu)
Operatiunile juridice aferente posesiunii:

a) Traditio
b) Usucapio
c) Praescriptio longi temporis/longissimi
d) Servitutes praediales rusticate consistutur
Erau exercitate doar asupra bunurilor corporale
B. Possessio incorporales (quasi-possessio)
“Posesia drepturilor”, aparuta in perioada Principatului, presupunea exercitarea
indelungata a unor drepturi valabile doar pt anumite categ de persoane (o quasi-
posesie).
Ex: sclavii in raport cu status libertatis, peregrinii in raport cu status civitatis.
S-a intamplat ca si drepturi precum usufruct, dreptul de servitude, de superficiesa poata
fi posedate si prescrise achizitiv ( la Justinian)

38.Dobândirea posesiunii prin propriile acte sau fapte ale posesorului

A. Dobandirea animus-ului (elem subiectiv, volitional)
Pentru a se exercita posesia din momentul dobandirii corpusului se prezuma ca exista un
animus domini. Proba contrara o poate face doar cel care are un interes legitim ( o justa
cauza/just titlu)
 In caz de conflict intre posesorul care nu are posesiunea bunului si detentorul precare ce
o are, depinde de capacitatea adevaratului posesor de a demonstra in fata instantei ca
detentiunea tertului precarist nu se realizeaza in nume de proprietar
a) Daca intre cei 2 s-a incheiat o conventie (care poate fi probata), actul juridic respectiv
tine loc de titlu pentru adevaratul posesor (cu exceptia cazului in care detentorul
devenise si proprietar: atunci el este preferat)
b) Daca insa detentiunea vicioasa a celui de-al 2-lea nu poate fi dovedita, el va avea
castig de cauza, iar detentiunea precara se va transforma in posesie utila si va putea
uzucapa bunul.

B. Dobandirea corpus-ului
Romanii nu concepeau posesia fara corpus. Ex: daca cumparatorului de buna credinta ii
era sustras un bun, daca el nu intrase in posesia lui materiala pana la sesizarea instantei el
nu putea reclama posesia bunului.
In epoca veche:
- Pentru bunurile mobile: luarea in mana sau transmiterea catre un paznic material
daca bunurile erau prea numeroase sau excesiv de voluminoase
- Pentru bunuri imobile: prin patrunderea pe un teren cumparat si parcurgerea
terenului pana la confinele acestuia sau prin delimitarea terenului ocupat
In epoca clasica(s-a abstractizat):

- pentru bunurile mobile: transferul bunurilor intr-un antredepozit a lui accipiens, chiar
daca bunurile si antredepozitul s-ar fi aflat departe de locul intelegerii
- pentru bunurile imobile: in cazul ocupatiunii unui teren fara stapan, trebuia ingradit
si incepute lucrarile de imbunatatire funciara. In cazul traditiunii era necesar si un act
simbolic (predarea cheilor) Traditio: longa manu, brevi manu…
39.Dobândirea posesiei printr-un intermediar
Intermediarul nu exercita prerogativele posesiei, el doar facea un act de reprezentare.
Actul juridic de reprezentare a fost recunoscut abia in sec II d.H. La epoca postclasica: tertul
reprezentant nu putea satisfice decat exigenta dobandiri (provoca doar transferal corpus-
ului)
Animus possidendi ramane la adevaratul posesor (ex in caz de contract de mandat.. gesitune
de afaceri)
In epoca postclasica au fost gasite si alte solutii:
In cazul tutelei unui copil ce iesise din infans (7 ani+) acesta putea dobandi: possessio civilis
(cu autorizarea tutorelui) si possessio ad interdicta (fara autorizarea tutorelui, dar se obtinea
greu)
Titularii dreptului de administrare a unui peculiu (sclavii si fiii de familie) puteau dobandi
possession civilis pt ei insisi cu respectarea a 2 conditii: justul titlu( cauza pt dobandirea
bunului) + dobandirea sa se fi effectuat pe seama si cu garantia peculiului
Persoanele juridice de ordin administrativ (municipii, judete) puteau dobandi posesiuni in
absenta elementul Animus, fapt care nu elimina o serie de posibilitati precum:
- Posibilitatea de a exercita (prin autoritati) actio Publiciana
- Posibilitatea de a prescrie pe lunga durata / f lunga durata
- Posibilitatea de a uzucapa
40.Încetarea raporturilor posesorii
Persoana declarata absenta pe cale judiciara nu pierdea posesiunea asupra bunurilor
sale, ci numai detentia pasagera.Sclavul fugar de la stapan nu afecta dreptul de
posesiune asupra sa, ci doar detentiunea provizorie a stapanului.
Pentru pierderea posesiei asupra fondurilor imobiliare era necesara expresa
manifestare a intentiei de abandonare.Deposedarea violenta a posesorului putea
conduce la uzurparea sa doar daca cel deposedat nu reclama aprehensiunea tertului
comisa astfel.
Pierderea posesiunii in epoca clasica:
a. In urma abandonarii bunurilor de catre posesorii acestora (derelictio rei)
b. Datorita imposibilitatii de facto de a exercita prerogativele posesiunii
c. Prin delasarea elementului animus-> cazul constitutului posesor.
d. Drept consecinta a manifestarii unei indolente sau neglijente evidente si prelungite in
cazul in care un tert uzurpator a luat sub stapanire vicioasa bunul unui posesor regular.
e. Efectul de mai sus se producea si in cazul in care indolentei posesorului i se adauga
neglijenta unui eventual tert astfel incat un alt tert uzurpator de buna-credinta ar fi putut
sa-si apropriete bunul.
Efectul de mai sus nu se producea imediat in situatiile care, prin natura lor, depaseau
vointa posesorilor dupa cum urmeaza:
- necunoasterea faptului uzurparii detentiunii operate de tertul de buna-credinta,
necunoastere motivata de disparitia detentorului, absenta sau moartea naturala/civila
- delasarea de exercitiul detentiunii de catre precaristul inselator sau neglijat fara ca
posesorul real sa fi luat cunostinta de manoperele dolosive.
- prin exceptie de la regulile de mai sus, pasunile alpine nu puteau fi socotite
pierdute, desi manifestarea prerogativelor posesiunii in perioada hibernala ramanea sub
animus

41.Sanțiunea juridcă a posesiunii

 Prin interdictele sale, magistratul a dorit pentru inceput, sa regleze starile de
fapt imediate; in timp ele s-au institutionalizat, s-au consacrat si au devenit izvor de dr.
recunoscut si azi.
Din punctul de vedere al al calitatii obiectului material al posesiunii, interdictele
vizeaza:
- bunurile sacre sau religioase
- bunurile laice
Interdictele privind bunurile laice personale se divid in:
- de utilitate publica
- de utilitate pers. in rap. cu patrimoniul familial
1. Interdictele retinendae possessionis causa:
Tind sa mentina o posesiune deja dobandita si nepierduta, dar amenintata cu
pierderea. Se subdivid in:
a. Interdictele uti possidetis (referitor la bunuri imobile)
Puteau fi invocate doar daca absenta posesiunii nu a fost dobandita de la adversarul
din proces prin acte de violenta, clandestinitate sau detentiune primara.
b. Interdictele utrubi (referitoare la sclavi si alte bunuri mobile)
Dadeau castig de cauza celui care a stapanit, in anul precedent, bunul mai mult timp.
2. Interdictele recuperandae possessionis causa
Date pentru redobandirea unei posesiuni pierdute. Se impart in:
a.Interdictul de vi cottidiana causa (dobandirea posesiunii prin violente obisnuite)
Putea fi invocat cu conditia sa nu fi trecut un an si titularul sa nu fie culpabil de
dobandirea posesiunii prin violenta, clandestinitate, precariu.
b. Interdictul de precario causa (in contra precaristului):
Are in vedere dobandirea bunului de catre cel imprumutat in calitate de detentor
precar si care refuzand restituirea, il uzurpa in drept pe imprumutator.
c. Interdictul de clandestina possessione causa (impotriva celui care si-a insusit un bun
in mod clandestin)

3. Interdictele adipiscendae possesionis causa

Aceste interdicte tind a facilita dobandirea posesiunii dupa obinerera de catre titularii
lor a unui just titlu. Cele mai cunoscute:
 a.interdicito quorum bonorum: prin care proprietarul de drept al bunurilor
succesorale solicita punerea in posesie cu privire la aceste bunuri detinute precar de
posesor pro herede), actiune ce dubla petitia de ereditate
b.intedictum restiutorium: pin care proprietarul unei mosii se foloseste de garantia
speciala creata de colnul sau atunci cand respectivul colon a constituit o astfel de
garantie
c.interdicul possesorium: utilizat de cel care in baza vanzarii cumpararii detinea un
just titlu

42.Deosebiri și asemănări între posesiune și proprietate

Deosebiri:
1. Posesiune aputea fi dobandita numai de cei cu capacitate de exercitiu. Proprietatea
putea fi dobandita numai in virtutea capacitatii de folosinta
2. Posesia este doar un exercitiu al unor puteri factuale. Doar proprietarul avea
valabilitate deplina a actelor juridice incheiate (este un drept – proprietatea)
3. Mostenitorii posesorului trebuiau sa faca o alta aprehensiune a bunului. La
proprietate, nu presupune acte juridice noi de aprehensiune.
Asemanari:
1. Ambele au ca obiect juridic bunuri corporale.
2. Bunurile trebuiau sa fie apropriabile (res in patrimonio)
3. Proprietarul poate fi si posesor si viceversa
4. Exista o ierarhizare a titularilor: precar->posesor->proprietar.

43.Jura obligationum. Gaius, Julius Paulus, Justinian și concepțiile lor în

planul definițional al obligației

Pentru romani, obligatiile sunt doar niste varietati ale drepturilor cu privire la bunuri care
se pot preda prni mijloace concrete, se pot tradi. Rostul unei obligații este de a produce o
modificare în structura patrimoniului unei persoane (pozitiv sau negativ).
Gaius:
Obligatiile se nasc din raporturi personale care au drept obiect anumite prestati. În
caz de conflict de interese, partile au la dispozitie actiuni personale, acțiuni cu obiect bine
definit (dare/facere). Valoare economica se presupune.
Acțiunea personașă este aceea prin care acționăm împotriva cuiva care nu este
obligat, adică prin care înțelegem să i se impună să dea, să facă sau sa execute ceva.
Julius Paulus:
 Substanta obligatiilor nu consta in ceea ce ne da proprietarul unui lucru corporal sau
in ce ne face titularul unei servituti, ci in ceea ce constrange un tert: sa ne dea, sa ne faca sau
sa ne execute ceva.
Rapoartele obligationale erau vazute ca raporturi de putere grevate pe niste
manifestari volitionale. Mai tarziu apar si conceptiile egalitariste (credendi/debendi).
Justinian:
Obligatia este legatura juridică in virtutea careia suntem constransi sa predam un
lucru conform dreptului cetatii noastre. Se atrage atenția asupra legăturii juridice (vinculum
juris), ceea ce explicp legalismul, formalismul dreptului roman obligațional și execuțional.
Formele de constrangere trebuiau sa se fundamenteze pe drept.
Se reliefase ideea de echivalent valoric al obiecului juridic al obligatiei. Aceea este
obligatie care poate fi executata prin bani.

44.Jura obligationum. Comentarii și analize pe seama noțiunii de obligație

În doctrina civilista napoleoniana si post napoleoniana intalnim aproape nerafinate,

neprelucrate definitiile obligatiilor asa cum au fost ele forjate de stiinta romana.
Eduard Cuq: Obligatia este un raport de drept stabilit temporar intre doua persoane,
dintre care una (debitorul) este tinut necesarmente sa-i furnizeze alteia (creditorul) o
prestatie susceptibila de a fi evaluata in bani.
Rene Demogue
Jean Carbonnier: prefera difinitiei obligatiei ceea ce este esenta acesteia:
1.datoria – care implica o legatura de drept, o sanctiune etatica și existenta unui
creditor determinat
2.posibilul– tine de obiectul oligatiei, ceea ce este imposibil nu poate fi obiect al
obligatiei
Diferente intre conceptiile romaniste si cele civiliste:
- in dreptul civil postnapoleonian obligatiile pot cunoaste o varietate infinita,
deoarece ele sunt sanctionate prin actiuni civile in justitie; in dreptul roman remarcam o
stare de fapt diametral opusă
- in deptul civil modern si postnapoleonian (actual), normele care sanctioneaza
raporturi civile de obligatii sunt fundamentate pe puterea politica si sunt sanctionate
prin autoritatea legilor scrise. In drepul roman, obligatiile s-au supus unei recunoasteri
colective si progresive, in peste 1300 de ani de emergenta normativa
 - în dreptul civil postmodern cunoaste o tratare distincta a oblatiilor in functie de
natura raportului juidic: norme obligationale comerciale si norme obligationale civile; in
dreptul roman acestea sunt tratate unitar.
Opozabilitatea: drepturile reale propriu-zise (izvorate din pozitia juridica a pers fata
de lucruri) pot fi opozabile (erga omnes) iar drepturile nascute din raportuiri
obligationale sunt intotdeauna relative (pot fi opuse doar partilor raportului respectiv)
Merit al dreptului civil actual: a exstins aria obligatiilor admisibile din dreptul roman
prin inglobarea tot mai multor asa zise obligatii naturale.

45.Jura Obligationum. Subiectele obligațiilor

In principiu, orice raport obligational are 2 subiecte: reus credendi si reus debendi
a. Reus credendi:
Notiunea de 'creditor' a fost tardiv folosita in limbajul juridic. Era preferata notiunea
de 'parte in proces' care poate sa ceara ceva (in virtutea unei legaturi juridice-vinculum
juris). Deși este temporară, induce o stare de putere asupra cuiva.
Creditorul este subiectul activ deoarece in caz de neexecutare a obligatiei de catre
debitor, el poate sa ceara prin actiune obligarea debitorului pe cale judiciara; el este activ in
cadrul raporturilor procesuale judiciare. Trebuie să isi dovedeasca pretentile spre deosebire
de un proprietar sau un posesor.

b. Reus debendi:
Partea din proces care datoareaza ceva reclamantului datorita legaturii juridice.
Debitorul este 'legat' de creditorul sau, dar aceasta pozitie de subordonare nu este o
forma mascata de sclavie gratie temporalitatii (=> debitorul se poate "elibera" prin
executarea obligatiei).
Debitorul este "pasiv" doar pe planul raportului procesual, unde poate adopta o
pozitie de asteptare (cat timp creditorul incearca sa dovedeasca veridicitatea pretentiilor
sale). Daca paratul debitor invoca o exceptie in aparare, trebuie sa adupte o atitudine
procesuala activa si este asmilat creditorului reclamant.

46.Obligatio elementorum. Juris vinculum

Legatura juridica nu este una de facto, ci una de jure. Debitorul intra sub puterea
creditorului conform dreptului cetatii si nu datorita vreunei manifestari unilaterale de
vointa a creditorului.
Indiferent despre ce debitor era vorba, procedura executionala se putea declansa
doar in baza legii (ca urmare a vointei unilataterale a creditorului) si a delegarii
creditorului de catre magistratul judiciar prin formula "Addico!" ("Asa este, asa sa fie, de
acord cu tine!")
 Din conceptia stipulatiei pentru altul s-a nascut principiul relativitatii raportului juridic
obligational in constrast cu cele absolute. Un act incheiar intre 2 persoane nu poate
profita nici dauna unui tert (exceptie: stipulatia pentru altul).
Principiul echivalentei prestatiunilor dintr-un contract si al acoperirii valorice. Desi in
dreptul civil actual se acorda propritate executarii in natura a obligatiilor contractuale,
exista: cauze panele, daune moratorii si penalitati pe zile de intarziere, garantii bancare
care depasesc valoarea creditului.

47.Obligatio elementorum. Jus in personam, voluntas sive libertas și

consesus
Jus in personam
Obligatia da nastere la drepturi care depind in exercitarea lor, de vointa creditorului.
Debitorul isi poate manifesta vointa dupa nasterea raportului de obligatie, dar intr-un
mod extrem de restrans: se elibereaza executand obligatia sau ramane la dispozitia suverana
a creditorului sau.
Creditorul putea decide daca sa isi execut silit debitorul, avand de ales intre:
a. Uciderea debitorului
b. Transformarea acestuia in sclav
c. Putea sa il intraineze ca sclav peste Tibru
d. Putea obține pe cale judiciara dublul valorii creantei, ulterior aparand
inchisori ale datornicilor
Voluntas sive libertas
Obligatiile se nasc pe un teren al libertatii, al autonomiei de vointa, indiferent de
izvorul acestora. Interpretarea nu trebuie facuta din perspectiva determinista.
a. Libertatea de a comite un delict si de a suporta consecintele
b. Libertatea de a incheia un contract supunandu-te riscului insolvabilitatii
c. Libertatea de a nu executa obligatiile contractuale sau riscul suportarii formelor de
executare silita
De asemenea, prin acord de vointe, partile au libertatea de a efectua modificari in
substanta contractului.
Consensus
Consintamantul a fost caracterizat ca un element pur conventional, contractual. Nu
este element obligatoriu in absolut toate rapoartele obligationale (ex: in delicte). Scopul
contractului este acela de a imbunatati situatia juridica a partilor.
 Prin efectele acordului de vointe, intre partile raportului juridic obligational se naste
o veritabila lege ce are valoare de reper juridic fundamental pentru judecator. Nu exlude
consecintele impreviziunii.
Părtilor raporturilor delictuale le-a fost perimsa stabilirea intinderii prejudiciului si a
modalitatilor de dezdaunare a victimei-creditor si li s-a racunoscut capacitatea de a negocia
si incheia tranzactii pe seama drepturilor litigoase nascute din delict.

48.Obligatio elementorum. Dies (tempus) și praetio aestimabilis

Dies (tempus)
In epoca clasica romana, obligatia era considerata inca perpetua; aceasta conceptie a
fost abandonata.
Elementul "timp" este esential intr-un raport obligational neexistand obligatii
perpetue (cu exceptia celor incheiate pentru cauza de moarte: emfiteoza).
In mod natura orice debitor urmareste a se elibera de legatura sa juridica si de a
vedea stinsa obligatia. Moduri:
a. Plata
b. Novatiune de debitor
c. Novatiune prin schimbare de creditor
d. Novatiune prin schimbare de debitor
e. Liberare formalista in Epoca Veche
f. Mijloace pretoriene:
- Darea in plata
- Pactul constitiutit
- Pactul de non petendo (al iertarii de datorie)
- Pactul de jurejurando
- Prescriptia extinctiva
- compensatia
Legiuitorul roman a limitat dreptul la actiune al creditorului prin institutia
prescriptiei. Unele actiuni pretoriene aveau o valabilitate anuala.
Praetio aestimabilis
Un element fundamental al oricarei obligatii este estimarea pecuniara prestatiei
debitorului. Pe aceste teren s-a dezvoltat ideea daunelor morale.
Praetio aestimabilis are numeroare nuantari:
- pe de-o parte nu exclude contractele unilaterale in care interesul moral, afectiv,
filantropia sunt non-aestimabilis pretii.
- pe de alta parte, pretul evaluabil in bani poate reprezenta dispensarea creditorlui de
o noua cheltuiala -> compensatie indirecta
Pentru anumit raporturi, pretul era aleatoriu.
49.Obiectul juridic al obligației. Dare
Gaius si Domitius Ulpianus descriu obiectul juridic dareca fiind un transfer al dreptului
de proprietate. Obiectul juridic dare poate fi reflectat si in constituirea unui drept real
asupra bunului altuia. Se aplica indiferent de izvorul juridic: jus civile, jus honoritum, jus
praetorium.
Daca la transferul proprietatii printr-un act juridic directe obligatia dare este aparent
subinteleasa, lucrurile nu stau la fel in cazul actelor juridice indirecte (prin intermediar).
Obligatia de dare in sens pur roman a fost destul de rara in viata juridica a romanilor.
In epocile straveche si veche, transferul de propr. se facea prin mancipatiune si in
jure cessio, unde pretul instrainarii era simbolic, iar pretul real repr. un element al unei
intelegeri prealabile -> prin simpla dare nu se transfera proprietatea.
La epoca clasica, romanii probabil au avut in vedere trasferul proprietatii in cadrul
actelor juridice care nu-si produc efecte solo consesu:
- instrainarea bunurilor imobile (care trebuiau delimitate, masurate)
- instrainarea bunurilor de gen prin masurare, numarare, cantarire
- orice alta intelegere conform careia transferul de proprietate se produce la o data
ulterioara incheierii actului.

50.Obiectul juridic al obligației. Facere

A realiza o activitate oarecare in profitul unei parti a raportului obligational si
in virtutea imperativului de executare a obligatiei, inseamna "a face"
Nu orice activitate inseamna "facere", activitatea respectiva trebuie sa corespunda:
a. Ratiunii comune, bunului-simt (in caz de delict)
b. Descrierii ante factum, precizarilor partilor (in cazul unui contract)
In dreptul roman a fost sanctionat principiul interpretativ al conventiilor (inclusiv al
obligatiei de "a face" atunci cand exista indoiala cu privire la natura acesteia) in favoarea
debitorului (a aceluia care se obliga sa faca ceva) si defavorabil creditorului sau
stipulantului.
Teza de mai sus est urmarea fireasca a unei alte teze consacrate care, in caz de
confuzie, este favorizat contractul insusi.
Daca creditorul nu si-a precizat bine conditiile si parametrii prestatiei datorate de
catre debitor, este greseala lui.

51.Obiectul juridic al obligației. Non Facere

Dublu inteles:
a. un inteles particular (acela de a nu face ceva in raport cu creditorul)
 b. un inteles mai larg (clauza impusa de creditor de a nu presta ceva el, debitorul, catre
un tert)
Erau deosebiri intre obligatiile de non facere privind servitutiile rustice si acelea care
aveau in vedere servituti cetatenesti.
Interesul practic al divizarii obligatiilor dupa obiectul lor juridic este acela al identificarii
obligatiilor in:
- indivizibile (care nu pot fi executate decat de o anumita persoana sau doar intr-o
unitate de timp)
- divizibile (impartite mai multor debitori)
In principiu, obligatiile divizibile sunt acelea de dare, iar cele indivizibile sunt cele de
facere și non-facere.

52.Obiectul juridic al obligației. Praestare

Termen ce reuneste toate cele 3 feluri de obiecte juridice ale obligatiilor (dare,
facere, non facere).
Este legat de sarcine de a face ceva in profitul uneia dintre partile raportului juridic
obligational. Se acopera intreaga gama a actiunilor umane:
Acesta dobandeste intelesuri precum:
- a oferi
- a pune la dispozitie
- a se ingriji de ceva
Cu timpul, acceptiunile termenului s-au diversificat:
- a implini o datorie
- a respecta o promisiune
- a apara ceva
- a duce la indeplinire o sarcina
Domitius Ulpianus l-a rezervat doar contractelor de buna-credinta, pe cand
contractelor de dr. strict le era recunoscut termenul de facere.

53.Efectele obligației. Acțiunea oblică și acțiunea pauliană

A. Actiunea oblica
Antonius Pius asocial masurile conservatorii cu actele de urmarire; trebuie sa existe un
raport litigious intre creditor si debitor pt a fi facute acestea.
In dreptul modern, nu este necesar acest lucru: “Creditorii pot exercita toate drepturile si
actiunile debitorului lor, afara de acelea care ii sunt exclusive personale”
Actele conservatorii ce se pot face prin actiunea oblica:

- Recuperarea creantelor debitorului indolent

- Intentarea actiunilor in nulitate sau in rezolutiune cu privire la actele juridice ale
debitorului care nu au fost incheiate valabil
- Reziliera contractelor cu executare succesiva incheiate in defavoarea debitorului
- Intreruperea prescriptiei
Nu putea fi decat judiciara (autorizata de pretor sau guvernatorul de provincie).
Actiunea oblica romana se aseamana, prin efecte, cu gestiunea de afaceri, pentru ca desi
bunurile nu intra pe aceasta cale in patrimonial creditorului, are aparenta unei modalitati
pregatitoare de executare.
Actiunea pauliana (revocatorie)
Spre deosebire de cea oblica, este o actiune directa, posibila a fi exercitata in nume si in
interes propriu. Avea ca scos revocarea actelor juridice ale debitorului incheiate cu un tert
ptentru fraudarea creditorului ( in accord cu tertul).
Mai tarziu, nu a mai fost nevoie de complicitatea tertului, fiind suficienta intentia
dolosiva a debitorului.
In dreptul roman, actiunea pauliana nu era o actiune de sine statatoare, folositoare doar
creditorului care o intenteaza, chiar in absenta unui titlu executoriu (ca in ziua de azi). Ea
profita intregului colectiv de creditori chirografari.Esentiala pentru exercitarea actiunii
pauliene era denuntarea caracterului fraudulos al actului juridic incheiat debitor-tert.
Doar frauda de persona ad personam (cea care produce efecte negative fata de terti)
putea fi atacata prin actiunea pauliana, iar mai tarziu si actele frauduloase care nu duceau la
insolvabilitatea debitorului. Nu raspunde actiunea pauliana pentru:
-frauda contractu ad contractum (penur contractele simulate)
- frauda de re ad rem (comisa de o parte, in dezavantajele celeilalte, fara a leza interesele
tertilor)
Avand un character punitiv ( penal ) putea fi introdusa si in urma unei vendito
bonorum, de catre un sindic (numit de grupul de creditori sa le reprezinte interesele)
denumit chiar curator bonorum, care o putea intenta dupa ce constata insolvabilitatea
debitorului si fraudarea intereselor creditorului.
Procedura de sanctionare a fraudei era una arbitrala si se solda cu plata valorii bunului
sustras, valoare stabilita pronind de la estimarile creditorului.

54.Efectele obligației. Sancțiunile judiciare și dezdăunările aferente (daune

interese)
Sanctiunile judiciare constau in dreptul subiectiv recunoscut fiecarui creditor de a actiona
in justitie in vederea recuperarii prestatiei promise sau datorate de catre debitor. Dreptul de
a cere concursul fortei publice pentru punerea in executare silita.
 Oblgatiile erau sanctionate prin actiuni civile sau pretoriene.
Fiecare obligatie este insosita de o sanctiune. Fac exceptie obligatiile natural ( ex:
intretinerea copiilor, efectul unei plati dupa expirarea termenului de prescriptie).
Dreptul natural ca sursa de obligatie aredoua trasaturi esentiale:
1. Creditorul nu poate cere concursul statului pentru a-si recupera creanta
2. Odata ce debitorul executa obligatia naturala (imperfect) , nu mai poate cere
restituirea ei ca fiind nedatorata: se transfera in obligatie naturala perfecta.
Dezdaunarile aferente (daune-interese)
Rezulta din neexecutarea obligatiei, executarea necorespunzatoare sau intarziere
executarii:
- Plata dublului valoric
- Dobanzile
- Alte penalitati
Aceste dezdaunari sunt differentiate in fucntie de:
- Natura juridical a actelor obligationale
- Izvoarele lor
- Normele care le-au sanctionat

55.Izvoarele obligațiilor. Acte juridice unlaterale

Prin ele se exprima intotdeauna o singura vointa.
Exemplu:
a. testatorul care dispune pentru cauza de moarte de bunurile sale
b. renuntarea la o succesiune
c. acceptarea expresa sau tacita a mostenirii
d. actul de adaugare a unui codicil la un testament deja facut

56.Izvoarele oblgațiilor. Acte juridice bilaterale

Actele juridice bilaterale sau multilaterale reprezinta imensa majoritate a actelor pe care
o persoana le poate incheia in conformitate cu normele juridice romane. Acordul de vointe
este esenta acestora. Diversitatea lor este infinita, cum infinita este viata juridica.
Exemple: actul de casatorie, actul de adoptie, contractele, pactele subsecvente sau
adiacente contractelor, tranzactiile pe seama obligatiilor litigioase
Se mai impart in:
a. Acte juridice bilaterale perfecte
Cele in care vointa reala este exteriorizata si dovedibila și in acord cu legea romana.
Majoritatea actelor.
 b. Acte juridice bilaterale imperfecte
Principiul interpretarii contractelor in sensul valabiliatii sale decat in cel al
invaliditatii. Si dreptul civil modern recunoaste efectele juridice ale actelor bilaterale
imperfecte sau incomplete. Dreptul obligational nu este unul rigid, mecanic.

57.Izvoarele obligațiilor. Contractele

Se spune ca trocul ar fi o prima forma de contract si ca acesta si-ar fi avut originea
ideatica in delictul producator de razbunare.
In perioada Republici, trocul nu mai era suficient, contractandu-se “viitorul”: acceptarea
tezei consensualismului, “intr-o clipa raportul juridic de obligatie este incheiat, dar in
realitatea fizica lucrurile se vor repozitiona abia intr-un moment viitor”. Apar: idea de
echitate, de buna credinta.
In epoca veche nu se poate vorbi despre un veritabil drept personal izborat dintr-un
contract, ci de unul mai mult real: creditorul il putea lua pe debitor in puterea sa intocmai ca
pe un bun. Sursele obligatiei erau de natura personala, dar efectele ei erau quasi-reale.
Ideea de credit s-a impus spre finele Republicii pentru ca a intervenit un nou element:
necunoasterea cocontractantului
Romanii au fost nevoiti sa-si assume un risc (insolvabilitatea debitorului) sisa-si
depaseasca neincrederea in necunoscut. Creditul acordat anticipat da nastere “increderii”
pana cand aceasta devine prezumtiva. Garantii: personale (oferite de un tert) sau reale
(oferite de debitor si constand in bunuri sau valori pecuniare).
Îm epoca veche debitorul era considerat prin sine insusi o cautiune (manus injectio)
[de aici pana la dezvoltarea garantiei constand in patrimonial debitorului, care apoi devine
gajul comun al creditorilor chirografari]
Ex: caderea in desuetudine a nexum-ului (contract de imprumut de bani) care avea propria
formula executorie
In epoca clasica pactul consensual se impune formalismului contractual.
Clasificarea contractelor:
1. Solo consensu (consensuale, incheiate prin simplul accord de vointe al partilor)
2. Verbis (contracte stravechi si verbale, incheiate in prezenta martorilor)
3. Contracte reale (presupuneau remiterea bunului: comodatus, pignus, depositum)
4. Litteris (contracte scrise sau literare, care pt incheierea lor valabila trebuiau sa fie
scrise)
Constantin a impus forma scrisa pentru instrainari imobiliare. Probatoriile: acte sub
semnatura privata, acte scrise si atentice
 58.Izvoarele obligațiilor. Delicte
Obligatiile delictuale sunt apreciate ca un apanaj, ca un domeniu rezervat comitilor
populare si tratate prin prisma razbunarii private de alta data: tarifarea datoriei,
inhibarea posibilului autor de delicte
Prin Lex Duodecim Tabularum (cca 450 i.H) se stabilesc pedepsele aferente delictelor.
- 25 asee: orice delict (injuria) fara a fi descries/denominat (exemplu: taie copacii
altcuiva -> platesti 25 asi/copac)
- 300 assey: daca cineva a distrus dantura unei persoane prin lovituri (150 daca victim
era sclav)
- Dublul sumei: in cazul actiunii contra furtului neflagrant
- X4: camatarie (adica dobanda peste 1%)
- Abandon noxal: in cazul raspunderii pentru fapta animalului sau sclavului, pater
familias putea fie sa plateasca pt stricaciuni fie sa-l abandoneze in favoarea victimei
(abolit la epoca Justiniana)
- Pedepse corporale: daca puberul fura granele altuia, suporta dublul valorii acestora
si bataia cu nuiele; daca cel care a comis delictul era insolvabil, era doar batut
- Moarte: “Acela care prin vrajitorie a furat recolele altuia sa fie sacrificat divinitatii
CERES” + puberul care fura recoltele altuia era spanzurat + cel care a incendiat casa
altuia era legat, flagelat si ars pe rug + patricid, tentative de otravire si otravirea,
facerea farmecelor cauzatoare de moarte etc.
Apar noi criterii de evaluare a responsabilitatii delictuale. Apare evidenta rolul pozitiei
psihice a autorului delictului (reaua credinta – aspru pedepsita), buna credinta insotia de
impurdenta (aducea absolvirea de pedeapsa dar nu si de despagubirile datorate
victimei). Insolvabilitatea debitorului apare ca o circumstanta de absolvire de plata a
despagubirilor, dar nu si de absolvire de usoarea pedeapsa (batai).
La epoca veche statul roman a intervenit in cazul sanctionarii delictelor, care semanau cu
razbunarea private:

1. Executarea pedepselor a fost conditionata de obtinerea autorizatiei din partea

magistratului judiciar
2. Razbunarea private era dublata de alternative platii unei amenzi
Dar , cele mai grave delicte (uciderea unui om liber, patricidal, inselaciunea, vrajitoria) nu
aveau o sanctiune pecuniara care sa despagubeasca familiile victimelor sau pe insasi
victim.
Delictele private atrag in epoca veche consecinte:
a.repararea prejudiciului vicitmei
b.plata unei amenzi predeterminate
c.urmarirea punitionala putea fi declansata doar de victima (cu exceptia unor actiuni publice)
d.justificarea amenzii poate fi o ramasita a razbunarii private
e.procedura comuna
In dreptul lui Justinian, s-au unificat procedurile intr-una singura, extraordinem, prin care
s-au transferat delictele private de alta data in categoria delictelor publice.
- Statul este cel care poate cere si aplica punitiuni
- Victima are drept de a cere despagubiri.
S-au prefigurat conditiile raspunderii delictuale civile, distincta de cea penala.

59.Izvoarele obligațiilor. Quasi ex contractu

Quasi ex contractu nascitur obligatio cand un fapt licit si voluntar da nastere unei
obligatii unilaterale sau chiar bilaterale.
În cazul cvasicontractului, nu un act juridic sta la baza nasterii obligatiei, ci un fapt, dar un
fapt car se afla la frontiera contractului, un fapt asimilabil prin lege actului juridic.
Sunt necesare trei conditii:
a. Faptul sa nu fie negociat, sa nu rezulte din consensus (acord de vointe)
b. Faptul sa fie voluntar, considerat firesc de catre autorul sau, avand aparenta unui
fapt bazat pe consensus
c. Faptul sa fi fost util si licit, in acord cu normele romane
Formele de quasi ex contractu:
1. Negotium gestio (gestiunea de afaceri)
Gestiunea utila de afaceri, mai cu seama pentru cei absenti prin care este sanctionata
gestiunea de afaceri. Pentru admiterea actiunii, negotiorum gestor trebuia sa fi gerat in mod
util afacerea creditorului sau.
2. Condictio indebiti (plata nedatorata)
Adica plata unei sume de bani cu credinta eronata ca ea ar fi datorat

3. Imbogatirea fara justa cauza

Imbogatirea fara just temei (ex: plata unui legat testamentar catre un mostenitor ce
pierduse dreptul de a succeda sau a unei dote neurmate de casatorie)
Sancțiunea cvasicontractelor consta in obligatia remiterii platii sau a avantajelor
procurate licit, dar in afara consimtamantului, daca, fireste, avantajele procurate au fost
utile creditorului. Actiunea specifica este actio in rem verso.

60.Izvoarele obligațiilor. Quasi ex delicto

Fapte fara culpa (numai in aparenta pentru ca poate fi vorba si despre o culpa ascunsa)
 Unele culpe indirecte nu au fost asimilate celor din cadrul institutiei raspunderii pentru
fapta altuia din dreptul civil postnapoleonian, desi si ele sunt culpe non-intentionale, fara
intentia producerii vreunui prejudiciu:
a) Culpa in vigilando (vina absentei vigilentei in observarea si ghidarea persoanelor,
animalelor, sclavilor si a lucrurilor aflate sub puterea lui pater familias)
b) Culpa in eligendo (neinspirata alegere, deci vinovata, culpabila, a unui prepus, fie el
si sclav, care, prin fapta sa delictuala, a produs un prejudiciu unui tert)
Desi nu a savarsit un delict propriu zis si nici nu a incheiar cu victim nedreptatii sale un
contract, el va fi obligat la repararea prejudiciului cauzat prin actul de injustitie. Delictele
fiind putine la numar (fraus, furtus, dolus, maleficio teneri, damnum) a fost necesara
nasterea acestor atipice delicte.
În epoca clasica, pretorul a trebuit sa inventeze cateva actiuni pt quasi-delicte:

1. Actio de positis et suspensis – actiune data impotriva persoanei care suspenda (din
neglijenta) la fereastra apartamentului lucruri grele de natura a produce daune
vreunui trecator oarecare in caz de cadere libera
2. Actio de effussis et dejectis – actiune data impotriva persoanei care a aruncat pe
fereastra, la intamplare si neintentionat un lucru pe calea publica si a produs astfel
un prejudiciu unui tert
3. Actio quod metus causa – actiune care putea fi intentata nu doar impotriva autorului
violentei ci si impotriva profitorului actului de violenta, sanctiunea fiind aceeasi –
quadruplul prejudiciului, daca actiunea era introdusa in cursul aceluiasi an in care a
fost produs prejudiciul (intra annum), sau exact aceeasi valoarea cu intinderea
prejudiciului daca era introdusa in annul urmator (post annum)

61. Legea ca izvor de obligații

Obligatiile statuate prin lege nu pot face obiectul tranzactiilor intre
particulari.Codulcivil(art. 5): “Nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de
la legile care intereseaza ordinea publica sau bunele moravuri”
Exemplu de obligatii a caror izvor este legea:
1. Obligatia parintilor de a-si dota copiii la casatorie, obligatie sanctionata pentru sefii
de familie ai ambilor soti prin Lex Iulia de fundo dotali
2. Obligatia sotului de a conserva dota femeii si, in caz de divort (cu exceptia celui din
culpa femeii), de a restitui dota sotiei pentru ca aceasta din urma sa fie in masura a
incheia o alta casatorie legitima (justae nuptiae).
3. Principiul iubirii fata de cei apropiati si care se substantiva in datoria reciproca a lui
pater familias si a lui filius de a-si acorda asistenta (alimente si imbracaminte) in caz
de nevoie, chiar si dupace raporturile paternale in sens juridic se vor fi stins prin
efectele emanciparii sau ale dobandirii calitatii de sui juris de catre fiul puber.
4. Obligatia legala a vecinilor de a-si face reciproc promisiuni cautionate (garantate) de
intervenire comuna in repararea unui zid despartitor comun (sau nu) care intereseaza
 securitatea domeniilor si a cladirilor ambilor si care s-ar afla in pericol iminent de
prabusire.

62.Obiligationum divisio. Criteriul obiectului juridic al obligațiilor

Obiectul oricarui raport oblgitional este nu o plata stricto sensu, ci una care
vizeaza datoria debitorului de-a exercita o prestatiune in favoarea creditorului, o
prestatiune conforma cu legea, determnata, morala, posibila, fie ca ar consta intr-o
actiune, inactiune sau absetiune ori intr-un transfer de drepturi reale.
Criterul s-a divizat in mai multe subcriterii:
a.subcriteriul obiectului juridic concret al obligatiei
b.divizibilitatii obiectului obligatiei
c.posibilitatii existentei obiectului obligatiei
d.moralitatii obiectului obligatiei
e.determinabilitatii obiectului obligatiei

I. Subcriteriul obiectului jurdic concret al obligatei

Substanta intima a obligatiilor nu se reduce la faptul ca un bun intra sub stapanirea
noastra sau dobandim un dreot de servitute asupra lucrului altuia, ci rezida in puterea
noastra de constranger pe care o capatam impotriva cuiva care este constrans sa ne dea, sa
ne faca ceva, sa dea curs punerii in opera a unei prestatii datorate noua.
Obligatiile au fost imparite in patru categorii:
1.dare
Obligatia de dare consta in acea indatorire de a:
a.transfera dreptul de proprietate
b.a constitui un eventual drept asupra bunului altuia
b1.usus
b2.ususfructus
b3.servitutes
b4.habitatio
b5.operae animalis vel servi
2.facere
Ce nu se incadeaza in obligatiile de constituire a unui drept real asupra
bunului altuia sau transferul de proprietate ar fi incadrabil in facere. Exemplu:
1.obligatia de a executa un serviciu
2.obligatia de a efectua o sarcina lucrativa, o munca
 3.obligatia libertului de a efectua munci calificate, valotoase sau munci necalificate in
favoarea patronulu sau
4.obligatia de a preda o posesiune asupra unui bun determinat
3.non facere
Obligatia de non facere reprezinta abstetiunea detrminata, o abtinere de la o actiune
de facere, precum:
1.obligatia de a nu face un serviciu in favoarea altei persoane de aceea a contractantului
2.obilgatia de a nu ii face concurenta intr-un domeniu determinat
3.obligatia de abtinere de la comiterea unor fapte care ar periclita convietuirea intr-un
imobil cu mai multe apartamente
4.praestare
Prestare (praes = cautiune, stare= a se tine) inseamna a se tine de o cautiune, de
garantie, precum:
a. Garantia de evictiune la un contract de vanzare cumparare
b. Garantia persoanla
c. Garantia de calitatepentru bunul inchiriat

II. Subcriteriul divizibilitatii obiectului juridic al obligatiei

Sub acest sucriteriu, obligatiile au fost imparite in:
1.obligatii divizibile: obligatie a caror obiect juridic comporta o executare pe parti
distincte (exemplu: obligatia de plata a unei sume de bani). Si obligatia de transfer al
dreptului de proprietate poate fi divizibila. In principiu, obligatiile de dare sunt divizibile
2.obligatii indivizibile: cele de facere si non facere (exemple: obligatia de a face o
statuie, o traditio asupra unei posesiuni libere, obtinerea de la impiedicarea exercitarii unei
servituti). Exceptii de la regula sunt obligatiile de facere care constau intr-o munca
comensurabila in unitati geometrice sau traditiunea unor cantitati de bunuri. Indivizibilitatea
poate fi obiectiva sau subiectiva. Pluralitate pasiva și pluralitate activa
3.obligatii succesive: in cadrul unui contract de inchiriere de bunuri necomsuptibile,
obligatia locatarului este aceea de a plati la intervale fixate de parti pretul locatiunii.
III. Subcriteriul posibilitatii existenti obligatiei
După acest subcriteriu, obligatiile pot fi:
1.obligatii imposibile: sunt acelea interzise de legea romana sau cele care nu pot exista prin
natura lor. Sanctiunea este nulitatea absoluta
2.obligatii posibile: marea majoritate, sunt infinite. Au deplina valabilitate juridica si
naturala.
IV. Subcriteriul moralitatii si al liceitatii obiectului obligatiei
Dupa acest subcriteriu, obligatiile pot fi:
1.ilicite si imorale: conduc la nulitatea absoluta. In epoca romana veche existau
numeroase nuantari. Nu toate raporturile incheiate in dispretul dispozitiunilor legale
erau in masura sa duca la nulitate. Astfel, in functie de sanctiune, legile se impart in:
- legi imperfecte (de recomandare)
-legi care prevedeau o pedeapsa administrativa, dar care permiteau mentinerea
actului juridic
-legi perfecte (care anulau actele juridice incheiate in dispretul dispozitiilor lor)
Exemple de obligatii imorale:
-promiterea unui onorariu pentru prestatiuni avocatiale stabilit in mod proportional
cu valoarea obiecutui juridci al procesulu
-promisunea comiterii unui delict
-promisiune de intalnire in locuri rau famate
2.licite si morale: mare majoritate. Este in acord cu legea si bunele moravuri, deci e
producatoare de depline efecte juridice.
V. Subcriteriul deteminarii obiectului juridic al obligatiei
Dupa acest criteriu, obligatiile pot fi:
1.determinate: majoritatea, toate elementele sunt individualizate (gen, specie, prestatie,
actiune, inactiune)
2.nedeterminate: rare, dar nu erau nule sau anulabile. Pentru a salva raportul
obligational, se putea determina obiectul obligatiei. Era datoria judex-ului sa descopere
prin probe (canitatea, calitatea sau prestatiile)
3.indeterminabile:nule de drept cad elementul de determinare este esential. De
exemplu: contractul de donatie fara donatar determinabil sau contractul de vanzare-
cumparare fara pret determinabil
4.determinabile:care nu aveau obiectul juridic determinat, dar existau suficiente
elemente de interprtare pentr ca acesta sa fie determinabil in caz de litigiu.
a.obligatii determinabile cantitativ: ramane nedeterminata pana in momentul executarii
(exemplu: valuta care nu circula intr-o provincie a imperiului)
b.obligatii determinabile prin prestatii alternative: sunt nedeterminate, dar
determinabile deoarece nedeterminarea nu vizeaza genul ci vizeaza o alegere (care se
 poate face chiar si la scandenta). In cadrul obligatiilor alternative, ambele sun principale,
directe si determinate. Se diferentiaza de obilgatiile facultative, care sunt indirecte,
subsidiare sau lasate in liberul arbitru.
c.obligatii determinabile prin genul obiectului lor: obiectul este nedeterminat dar
determinabil post festum. (exemplu vanzarea unei parti din recolta)

63.Obligationum divisio. Criteriul subiectelor sau părților obligației

Dupa acest subcriteriu, obligatiile pot fi:

1.obligtii simple: participa un singur credtor si un singur debitor (majoriatea)

2.obligatii plurale: comporta mai multi debitori si/sau mai multi creditori. Avem de a face cu trei
tipui de ipoteze:

a.obligati conjuncte: regula in materie de plurlitate de parti. Divizibilitatea obiectului juridic nu este
in mod absolut determinat de (in)divizibilitatea obiectului material. Obligatiile sunt distincte si fiecare
este raspunzator in mod independent. Exceptii de la regula divizibilitatii obligatiilor:

- indivizibilitatea obiectului obligatiei care atrage indivizibilitatea executarii ei

-conventia partilor

- naturi obligatiei insesi (cele de facere)

-oblgatii indivizibile determinate de principiul echitatii (in cazul delictelor)

b.obligati in solidare: cand partile multiple ale unei obligatii divizibile convin ca in planul executarii ei
sa nu fie operata diviziunea prestatiilor individuale (benefic creditorului). Exista si atunci cand
prestatia codebitorilor este una natural indivizibila. Solidaritatea nu se prezuma.

Solidaritate pasiva – oricare debitor poate fi constrans la plata integrala

Solidaritate activa – fiecare creditor are dreptul de a pretinde de la acelasi devitor plata integrala.
Efecte inainte de executare, in momentul execuarii si dupa executare.

c.obligatii in solidium: spre deosebire de obligatiile solidare care sunt de natura contractuala, cele in
soldium au o substanta cauzala de natura delictuala. Solidaritatea pasiva este intermediara intre acea
conjuncta si cea solidara. Principii:

-fiecare debior este tinut a raspunde pentru propria-i fapta culpabila

-exista un prejudiciu unic, indivizibil, rezultat din concursul faptelor culpabile, aparenta care dermina
evaluarea lui unitara si ii confera victimei privilegiul creditorului din obligatia solidara

Reguli:

-fapta unui codelicvent de a acoperi prejudiciul ii elibereaaza si pe ceilalti, dar procesul fiind unitar, o
plata partiala nu avea darul de a stinge dreptul vicitmei de a actiona chiar impotriva aceluiasi
codebitor platitor

-pentru a obtine satsfactia platii integrale, victima trebuia sa ii cheme in judecata pe toti coautorii si
numai repararea reala a prejudiciului avea calitatea de fapt extinctiv al obligatiei. Plata putea fi: plata
inegrala, darea in plata in valoarea integrala a prejudiciului, compensarea integrala a partii.
64.Obligationum divisio. Criteriul izvoarelor juridice ale obligațiilor

Dupa acest subcriteriu, obligatiile se subdivizau in:

1.obligatii ex delicto: isi aveau izvorul in faptele producatoare de prejudicii
2.obligatii ex contractu: majoritatea, isi aveau sursa juridica in contracte
3.obligatii ex variis causarum figuris:toate celelalte
3a.quasi ex contractu: cvasidelicte sanctionate prin actio effusis et dejectis (impotriva
celor care aruncau din imprudenta obiecte pe fereastra, fapt care provoca daune),
cvasidelicte sanctionat prin actio de positis et suspensis (impotriva celor care au
agatat obiecte periculoase de balcoane) si cvasidelicte sanctionate prin actio quod
metus causa (actiune impotriva profitorilor actelor de violenta produse de catre altii)
3b.quasi ex delicto: obligatii nascute din gestiunea de afaceri, plata nedatorata și
imbogatirea fara justa cauza
65.Obligationum divisio.Criteriul sacnționării obligațiilor prin acțiuni
judiciar

Dupa felul in care obligatiile erau prevazute si sanctionate de actiuni legale, acestea
se impartau in:
1.obligatii civile: majoritatea, cunosc o protectie adecvata prin sanctionarea,
garantarea (cu posibilitatea sigurarii interventiei etatice) cu actiuni in justitie.
2.obligatii naturale: sunt cele care nu sunt sanctionate de actiuni, dar produc
anumite efecte juridice. Efectul fundamental este cel al nerepetitiunii platii in
conformitate cu o forta valabila dar caduca (cazul prescriptiei). Un alt efect este cel al
dreptului creditorului de a opune compensarea platii debitorului sau natural.
Obligatiile naturale sunt de 2 feluri:
a. Care din perspectiva normelor civile nu putea aspira la a
deveni sanctionabile prin actiuni (cele in care intre parti
exista un raport de putere, cele in care nu este
respectat un element de forma, cele in care debitorul
este afectat de o incapacitate
b. Obligatii care au fost civile dar au degenerat prin
trecerea timpului (prescripria extinctiva) sau prin
efectul extinctiv al litits-contestatiunii

66.Cristalizarea elementelor constitutive ale delictului în dreptul Epocii

Clasice și în dreptul lui Justinian

Elementele stucturale ale delictului sunt:

a.prejudiciul cauzat victimei
b.culpa: În comitendo și în omitendo (quasi delicte în inteles roman)
c.legatura de cauzalitate dintre culpa si prejudiciu
Prejudiciul delictulal
Nu există răspundere delictuală în afara unui prejudiciu. Tipuri de prejudicii:
1.prejudiciu material
2.prejudiciu moral
c.prejudiciu direct (pierderea real suferita)
d.prejudiciu indirect (avantajul de care a fost privata victim)
Prejudiciului material (valoarea bunului lezat) și al prejudiciului patrimonial (valoarea
reala a leziunii produse in patrimoniul pagubitului, care e mai mare sau egala cu valoarea
prejudiciului material) erau vizate de normale romane delictuale menite sa acopere daunele
interese.
Prejudiciul virtual (viitor/succesiv care ar putea atrage condamnarea la o renta
viageră) și prejudiciul agravat prin trecerea timpului nu puteau atrage plata daunelor-
interese.
Culpa
Înțelesuri: a.morav rau, deplasat, b.ilegalitate, c.vinovatie, vina, responsabilitate, d.greseala,
păcat, e.dauna, lezare a integritatii
Sunt considerate producătoare de prejudicii:
a.lipsa de diligentă
b.imprudenta sau neverificarea suficienta a riscurilor
c.indolenta sau nepasarea fata de consecintele unpr atitudini daunatoare deși legale
4.imprevizibilitatea

Structurarea noțiunii de culpă

1.gradul de previzibilitate a efectului daunator al actiunii sau inactiunii delicventului în
funcție de criteriul unui responsabil sef de familie
2.existenta unui previziuni sau, dimpotriva, a impreviziunii consecintelor faptelor
pagubitoare (criteriu in functie de care se stabileste intentia/non-intentia)
3.existenta sau imposibilitatea existentei a unei conduite alternative a delicventului
Nu poat fi asimilata culpa delictuala celei contractuale. În urma unui fapt delictual,
autorul delictului nu trebuia sa isi probeze incocenta, ci reclamantul trebuia sa trebuia sa
dovedeasca conduita culpabilă. Despăgubirile sunt datorate imediat ce se produce un fapt
delictual.
 În cazul proceselor care aveau drept obiect stabilitra raspunderii contractuale, sarcina
probării nevinovatiei, a absentei culpei in executarea tardiva a obligatiilor contractuale
revenea partii din contract acuzate de aceste culpabile conduite. Efectul culpei contractuale,
de plata a daunelor-interese, este legat fie de momentul litiscontestatiunii sau de cel al
punerii in intarziere.
Abuzul de drept. Condiții
1.intentia dovedita (nu prezumată) a producerii unui prejudiciu
2.inexistenta unei corespondente intre prejudiciul cauzat altuia si propiul profit al celui care
abuzeaza de dreptul sau, manopera abuziva n ii e profitabila agentului sau activ
3.indentificarea unui prejudiciu demonstrabil cauzat unui tert
4.abuzul de drept trebuie sa se fi consumat gratie exercitiuui propriu zis al dreptlui si nu prin
forme de absentiune
Există o distinctie intre: cazul fortuit/ de forta majora (exonereaza de raspundere juridica) și
neglijenta culpabila,vinovata
Raportul cauzal intre faptul culpabil si efectul daunator
Este nevoie de o rlatie de cauzalitate intre culpa si prejudiciu. În functie de pozitia
părtior in proces, avem:
1.paratul este in masura a se apara precizand si proband ca o cauza diferita de aceea
invocata de reclamant, cauza care nu ii e imputabila, a determinat efectul pagubitor
2.reclamantului trebuie sa demonstreze si sa dovedeasca existenta unei cauzalitati intre
fapta paratului si efectul daunator al faptei culpabile
Existau doua preconizate solutii:
1.condamnarea paratului
2.absolvirea acestuia in functie de dovedirea culpei (non culpei)
Solutiile intermediare nu erau admisibile. De aceea, dreptul roman nu a adoptat
sistemul civilist de astazi, acela al ierarhizarii gradelor de vinovatie si raspundere.ț

Codificarea justiniană (p. 70, vol. I)

Justinian este unul dintre marii legiuitori ai lumii, urmândui lui Hamurabi și
precedându-l pe Napoleon. Corpus juis civilis se remarcă prin vastitate, încercarea de
readaptare a instituțiilor juridice consacrate la condițiile Imperiului Roman de Răsărit și
ale poparelor orientale din perimetrul acestui imperiu. Imperfecțiunea se datorează
muncii nenitare a comisarilor conduși de Trebonian, ingerințelor nesistematizate ale
acestora în textele clasice și menținerea unor dispoziții contradictorii.
 Opera sa are o structura quatripartită: Codul (Codex), Digestele (Digesta sive
Pandectae),Institutele (Institutiones) și Novelele (Novellae constitutiones)

1.Codul
Este format din 12 cărți împărțite în titluri ce cuprind peste 4500 de constituții
imperiale în ordine cronologică, de la Hadrian până la Justinian. Fiecare lege este însoțită de
elemente de individualizare, fiind precedată de o inscriptio (indicarea autorului și celui vizat)
și urmată de o subscriptio (data și locul publicării)

2.Digestele
Justinian a patronat redactarea unei culegeri de compilați din deciziile motivate ale
celebrilor jurisconsulți, compilații ordonate pe materii. Cele 50 de volume au fost terminate
în 3 ani, deși Justinian a acordat echipei lui Trebonian 10 ani pentru elaborarea operei.
Schema Pandectelor o urmărește, în general, pe cea a comentariilor la edictul pretorian.
Sunt împărțite în titluri, fragmente de legi și paragrafe.

3.Institutele
Manual de drept roman pentru uzul studeților. Având un volum impresionant, Digestele erau
practic inoperante pentru neințiați, ceea ce a impus, în vederea relansării studiului dreptului,
realizarea unui manual care să sintetizeze principiile și argumentația științifică. Acesta a fost investit
cu putere de lege în fața instanțelor judecătorești. Nu sunt indicate, spre deosebire de celelalte
opere justiniene sursa extraselor.

4.Novelele
Sunt constituțiile date de Justinian ulterior apariției ansambului de culegereri cu caracter
legislativ și până la moartea sa.

67.Organizarea judiciară în Epoca Postclasică (p.91, vol.I)

a.Magistrații judiciari
În acestă epocă organizarea judiciară suferă transformări determinate de dezvoltarea
administrației imperiale. Pentru a face fată crizei, se dezvoltă birocrația centralizată în jurul
împăratului, în așa numitele comitaturi, în fruntea cărora se află curtea imperială, compusă
din personalul consiliuli și birourilor imperiale, sub autoritatea unică a șambelanului, care
trebuia să genereze nevoile uriașe ale unei armate de peste 500 000 de oameni.
Centralizarea este însoțită de o reformă a administrației. La vârf, trei prefecți a puterii
controlează toți guvernanții, judecă în apel și administrează impozitul. La bază, vicarii
prefecților conduc 12 dioceze, ce regrupează căte 100 de provincii. Doar Roma și
Constantinopoulul rămând sub jurisdicția prefectului uban.
 În a doua perioadă a Imperiului (Dominatul) nu mai existau magistrați investiți în mod
special cu administrarea actului de justiție. Competențele judiciare și cele administrative
sunt reunite în persoana acelorași înalți funcționari imperiali.
Pretorul urban își va pierde competența generală de administrator al jursdicției civile,
rămânând cu atribuția de organizator de spectacole pentru cetățeni. Jurisidictio este
preluată de prefecții orașelor, care la Roma și Constantinopol dobândesc competența
generală de a judeca.
În provincii se mențin magistrații municipali, cărora li se adaugă defensores civitatis,
apărători ai cetățenilor, cu misiunea inițială de a proteja categoriile plebee de abuzuri.
Aceștia obțin și unele competențe în cauze penale minore.
b.Judecătorii
Separarea administrării actulu de justiție de judecata propriu zisă ia sfârșit în epoca
Dominatului. Sub termenul judex regăsim toți judecătorii cu competețe speciale în materie
de judecată.
Colegiile de centumvri și decemviri își restrâng competențele până la dispariție. Instituția
judecătorilor privați dispare.
Episcopii dobânesc dreptul de a judeca și princini laice, dar doar dacă părțile o doreau.
Judecata episcopilor a dobândit o largă răspândire ca urmare a compromiterii unor
judecători laici prin abuzurile lor. Arcadius (398) abroga judecata episcopală, iar Honorius
(408) o investește cu forță executorie. În 452 se restabilește ordinea inițialp, episcopii având
dreptul de a soluționa doar afacerile civile în chip de arbiter, în baza unui compromis între
părți și competența generală în cauze religioase.

68.Probatoriile în Epoca Postclasică (p.164, vol. I)

Probatoriile se efectuau în perioada Dominatului doar în prezența judecătorului, acesta
având dreptul dapretinde părților interogatorii, depunerea jurământului etc. Există o
ierarhizare a probelor, cele scrise având întăietate față de cele testimoniale, acestea din
urmă fiind evaluate în funcție de numărul martorilor și de poziția socială a acestora.
Între probele cu înscrisuri operează diverse clasificări. Forță probantă absolută aveau
înscrisurile ce emanau de la un notar sau de la un magistrat competent. Pentru a fi luate în
considerare, înscrisurile sub semnătură privată trebuiau întocmite în prezența martorilor și
semnate de către aceștia și de cel care le reacta.
Mărturisirea dobândește o forță probantă considerabilă. Aceasta aducea avantaje
părătului mărturisitor. Trebuia să fie judiciară, mărturisirea extrajudiciară nu producea
efecte decât în mod excepțional.
Jurământul este consideat o probă cu forță probantă de sine stătătoare. Era de 2 feluri:
jurământ necesar (care nu putea fi respins de judecător) și jurământ supletiv, care putea fi
cerut din oficiu și avea valoare probantă inferioară jurământului necesar/voluntar (nu putea
fi retracta)
Interogatoriul a fost asimilat probelor cu forță probantă absolută. Crește puterea și
libertatea judecătorilor, care aveau dreptul de a pretinde părților să răspundă la întrebări în
orice fază procesuală.
Prezumțiile legale:
a.prezumțiile din materia comorienților
b.prezumția de paternitate
c.prezumția de donație făcută de soț sau de copii cu privire la bunurile soției, bunuri
dobândite în timpul căsătoriei și a căror proveniență nu se poate justifica
Se înmulțesc prezumțiile relative și sunt recunoscute prezumțiile judecătorești, însă doar
în cazuri limitate de lege.

69.Dobândirea și pierderea calității de cetățean roman (p.275, vol. I)

Modalități de dobândire a cetățeniei:
a.Nașterea din părinți cetățeni. Copilul născut dintr-o căsătorie legitimă (justae nuptiae)
urmează statutul tatălui, în timp ce copilul rezultat dintr-o altă uniune urmează statutul
mamei. Era aplicabil criteriul naționalității părinților (jus sanquinis), nu pe faptul nașterii pe
teritoriul statului roman (jure soli).
b.Prin fapte posterioare nașterii: eliberări din sclavie de către proprietari cetățeni romani, ca
urmare a adopției sau a unei concedări statale (individuale sau colective). Exemple de
concesiuni colective:
1.locuitorilor Penisulei Italice prin Lex Julia
2.locuitorilor Galiei prin Lex Roscia
3.tuturor locuitorilor imperiului roman, cu excepția dediticilor de către Marcus Aurelius
Caracalla
Favorurile individuale aveau ca suport diverse fapte determinate a celor care solicitau
cetățenia. Exemple: dreptul la cetățeniei a celui care denunță infracțiunea de luare de mită
comisă de un magistrat roman, dreptul celor care depuneau armele în urma războilui social.
Soldaților înrolați în armată li se acorda cetățenia. Aceste conecesiuni puea fi acordate de
Senat, un magistrat delegat sau de împărat.
Modalități de pierderea cetățeniei:
a.pierderea libertăți atăgea automat pierderea cetățeniei, dobândirea unei alte
cetățeniei atrăgea pierderea celei romane
b.relegarea, exilarea voluntară sau forțată atrăgea pierderea cetățeniei
 c.cetățenia romană putea fi pierdută ca urmare directp a cunei condamnări la pedepse
infamate, precum munca silnică în mină sau lupta cu fiarele în arenă, sau ca p consecintă a
capitulării/trecerii la dușman

70.Drepturile și obligațiile cetățenilor romani de plin drept (cives Romani

optimo jure) (p.279, vol. I)

Dintre toate categoriile de persoane, cetățenii romani aveau plenitudinea drepturilor

politice și civile conferite de Roma.
Dintre drepturile politice reținem:
a.dreptul de a alege prin voturi date în cadrul adunărilor populare (jus suffragi)
b.dreptul de a fi ales în una dintre magistraturile statului (jus honorum)
c.dreptul de a efectua serviciul militar în cadrul legiunilor armatei romane(jus militiae)
d.dreptul de a practica un cult religios în mod public
Dintre drepturile civile, remarcăm:
a.dreptul de a închiea o căsătorie valabilă după jus Quiritum (jus conunubii)
b.dreptul de a încheia orice acte juridice prevăzute de jus civile, fie dreptul de dispoziție, de
administrare sau de conservare, de a dobândi proprietatea sau alte drepturi reale asupra
bunurilor, conform drepului roman (jus commercii)
c.dreptul, derivat din jus commercii, de a transmite moștenire pe cale testamentară (jus
testamenti factio) conform lui jus civile
d.dreptul de a apela la jutiție pentru apărarea acestor drepturi prin forme procedurale (legis
actio)

Dreptul la nume se regăseste într-o formă tripartită: praenomen (prenume), numen

gentilicium (al gintei, aka nume de familie) și cognomen (porecla). Putea fi inserat și numele
tatălui.
Cetățenii romani erau egali în drepturi.
Obliațiile civice ale romanilor se referă la efectuarea stagiului militar și plata impozitului.

71.Căsătoria romană. Condițiile de fond și de formă ale căsătoriei (p.303,

vol.I)
Între izvoarele puterii părintești, căsătoria legitimă (justae nuptiae) ocupă cel mai
important loc. Dar căsătoria romanp putea fi izvor și al altei piteri, aceea a soțului sau a
ascendentului soțului (pater familias) asupra soției (uxor), care în cadrul căsătoriei cum
manu, încetează a mai fi sub puterea lui pater familias din cadrul familiei de origine și devine
fiica locului în noua familie. În căsătoria încheiată sine manu, soția era independentă de
puterea (manus) a soțului ei, deși nu era nici de această dată egală cu acesta.
Condițiile de fond și de formă ale căsătoriei
a. Consimtământul
Consimțământul soților trebuia consemnat într-o declarație de vointă. Până în epoca
clasică pentru fiu și până în epoca justiniană pentru fiică, acest consimtământ se cerea
doar șefilor de familie ai soților. Trebuia urmată de un început de viață în comun
b. Pubertatea
Se referea la o stare fiziologică și nu la una cronologică. Oportunitatea căsătoriei era
stabilită în mod arbitrar și aleatoriu de către pater familias, care aprecia nu vârsta cât
dezvoltarea (im)puerului. Se impunea o examniare corporală a soților. Școala proculiană
a apreciat că trecerea la pubertate se face la 12 ani pentru fete și 14 ani pentru băieți.
Disputa este încheiată cu Justinian, care alege a doua opinie.
c. Connubium
= dreptul de a încheia o căsătorie legitimă în baza normelor lui jus civile
Acest drept era recunoscut doar cetățenilor romani, latinilor vechi, ca o facoare făcută
individual sau colectiv.
Un impediment la căsătorie era lipsa lui jus connubii. Impedimente relative:
a.rudenia (cogatică sau agnatică)
b.adopțiunea
c.căsătoria între plebii și patricieni, între cumnați
d.între liberți și ingenui
e.căsătoria romană era monogamă
f.văduva trebuia să aștepte un an pentru a se putea recăsători
g.era interzisă căsătoria între femeia adulternă și amant sau între tutore/fii săi și pupilă,
ori dintre curator și fata de 25 de ani sub curatelă
h.în timpul principatului, soldații nu se puteau căsători
i.guverantorii de provincii nu se putea căsători cu femei rezidente în acele provincii și nici
senatorii nu se putea căsători cu femei de condiție joasă
j.în timpul dominatului se interzic căsătoriile între frați și surori vitrege, unchi și nepoate,
între creștini și evrei
 72.Persoanele juridice (persona ficta)
Dreptul de asociere este procmat prin Legea celor 12 table. Tipuri de asociații cu
personalitate juridică:
a.universitas (comunitate)
b.corpora (grup de persoane)
c.societates publicanorum (societăți de publicani, compuse din persoane ce se
ocupau cu strângerea impozitelor)
d.universitas personarum (asociații de persoane, res publica, civitates, municipiu,
coloniae – diviziuni administrative)
e.colegiile (asemanatoare breslelor)
f. universitates rerum (comunități bazte pe un patrimoniu comun) care vor forma
fundații (cu scop religios sau laic)

Julius Caesar desfințează majoritatea persoanelor juridice, care funcționau

până atunci doar în baza unor statute. Octavianus Augustus le repune în drepturi,
condiționând înființarea lor li înregistrarea unor criterii. Se preconizează:
a.voința persoanei juridice în ansamblu distinctă de cea a membrilor
b.posibilitatea de a dobândi, prin intermediul slavilor, posesiuni în numele ei
c.capacitatea de a se obliga în nume și interes propriu
d.posibilitatea de a dobândi un drept real

Persoanele morale supraviețuiesc celor fizice. Singurele persoane juridice care

se autodizolvau erau:
a.fundațiile, odată cu lichidarea patrimoniului
b.cele care își realizau scopul propusla înființare
c.cele cu scopuri subversive
73.Termeni fundamentali in contract: convetio, contractus, pactum

Termeni ce denomineaza actiuni umane asemanatoare dar nu similare.

Convenţia (conventio) - este termenul cu cea mai largă accepţiune; are o dublă rădăcină lexicală:
cum-venire, a se apropia de acelaşi obiect sau, figurativ, a acomoda, a conveni, a reuşi acomodarea
unor voinţe diferite cu privire la un obiect comun de acţiune. In viziunea lui Domitius Ulpianus,
convenţia simplă, adică identificarea doar a unui interes comun, nu este producătoare de obligaţii,
nici în ceea ce priveştea naşterea vreunui drept real şi nici în privinţa apariţiei vreunui drept personal
sau de familie.

Contractul(contractus) –„definit ca fiind o conventie sanctionata de jus civile si pe cale de

consecinta producatoare de efecte juridice”. Contractul, ca specie a conventiei(genul) are calitatea
esentiala pentru a produce efecte juridice, fiind sanctionat prin jus civile cu actiuni in justititie.

Ulpianus a insistat asupra calitatii speciale a contractului- aceea de a preciza intentia ferma a partilor
de a se obliga.

Conventia apare ca o simpla tatonare a terenului comun de exprimare a intentiei, pe cand, contractul
o si precizeaza, o delimiteaza si o sanctioneaza.
 Pactul(pactum pactio)- a doua specie a conventiilor, are aproximativ acelasi sens cu
contractul sub aspectul manifestarii unei vointe comune, aceea ca partile sa se puna de acord, sa se
IMPACE dar este lipsit de forta de sanctionare prin actiuni judiciare a lui jus civile. (sursa de obligatii
doar in dreptul pretorian sanctionat de catre pretor prine edict)

74.Elemente fundamentale in contract: capax, cum sentire, praestatio,

causa. Aspecte generale
Normele juridice romane au asimilat cateva conditii ca un raport conventional sa fi fost considerat
contract si sa fi putut reprezenta izvor de obligatii. Acestea vizau: capacitatea, consimtamantul,
prestatiunea, cauza contractului.

Capacitate: - persoanele libere si cu cetatenie romana se bucurau de capacitatea de folosinta,

- persoanele care se bucurau de integritatea gandirii rationale puteau contracta iar excepiile sunt
cele pec are legea le prevede.

Consimtamantul: - reprezinta acordul de vointa al partilor cu privire la prestaiunile reciproce

-contracte un consimtamnul nu era necesar: erau de fapt promisiuni unilaterale precum:

votum(promisiune facuta unei divinitati), pollicitatio(promisiune facuta de un candidat la
magistraturile Romei) si indicium(promisiune facuta de un perdant al unui bun o adresa oricarui
virtual gasitor al bunului)

-calitatile determinante ale consimtamantului sunt: seriozitatea, sinceritatea, nevicierea

Obiectul contractului: - consta in ceea ce este datorat

-acesta trebuie sa fie licit (conform cu legea), sa fie moral (sa respecte preceptele bunelor moravuri),
sa fie posibil (in fapt si in drept), sa fie determinat (precizat), sa prezinte un interes pentru creditor
(sa raspunda unei cauze eficiente si finale), sa fie consituit de catre un debitor, personal, sa fie
apreciabil in bani

Cauza contractului: - esenta juridica a unui raport contractual, denatura a-l face decelabil in raport cu
infinitatea raporturilor particulare, dar fara a pierde fundamentul sau tipologic, abstrac sau ideal.

75.Error
Viciile consimtamantului cocontractantilor au fost grupate in trei mari categorii: eroarea, dolul,
violenta.

Nu exista consimtamant atunci cand acesta se intemeiaza pe eroare.

Pentru ca eroarea sa fi fost calificata ca element distructiv al consimtamantulu, trebuia safi fost
indeplinite trei conditii definitorii:

- victima trebuia sa aiba o falsa reprezentare asupra unui aspect esential al contractului, astfel ca
daca victima ar fi cunoscut adevarata stare de lucruri, nu ar fi incheiat respectivul contract.

- eroarea trebuia sa fi fost scuzabila (romanii nu trebuiau sa fie ignoranti, neglijenti)

- eroarea in care a fost indusa victima trebuia sa fi fost suficient de importanta pentru a putea fi
considerata ca factor de viciere profunda.
Putea fi eroare de drept si eroare de fapt. Eroarea de fapt poate conduce la nulitatea contractului.
Acestea sunt:

 Error in persona

Eroarea asupra persoanei cocontractantului nu era de natura de a detemrina nulitatea contractului

incheiat. Daca era un contract din categoria celor intuitu personae sau un contract de binefacere
precum donatia, unde calitatea persoanei cocontractante este esentiala atunci eroarea persoanei
devine viciu fundamental al consimtamantului de natura a reclama anulabilitatea contractului.

Necesare erau calitatile si abilitatile speciale ale cocontractatului.

 Error in negotium

Eroarea asupra naturii contractului incheiat constituie motiv de anulabilitate.

Primus vinde un bul lui Secundus iar acesta din urma, dintr-o eroare scuzabila crede ca i s-a facut o
liberalitate astfel inca nu plateste pretul asteptat zadarnic de catre Primus. Alte contracte intre care
se puteau face confuzii: imprumut-depozit, inchiriere-vanzare.

 Error in corpore

Bunurile sau serviciile care fac obiectul contractelor au o identitate a lor. Era sanctionat cu nulitate
absoluta contractul care acoperea eroarea asupra identitatii bunului contractat.

Primus crede ca a cumparat statuia zeitei Venus si Secundus, vanzatorul, are imaginea instrainarii
unui mozaic.

 Error in substantia

Doar in cadrul contractelor de buna-credinta era posibil ca eroarea asupra substantei bunului
contractat sa fie de natura a destructura intentia reala a partilor si astfel sa compromita realizarea
consimatamantului lor, intalnirea vointelor lor in acelasi contract.

Primus i-a comandat lui Secundus o incarcatura navala de 100 de amfore cu vin iar Secundus, printre
cele 100 de amfore, a strecurat si cateva cu otet. In substanta lor, eroarea a intervenit in mod
evident.

In opinia lui Ulpianus: cand eroarea asupra substantei bunului viza calitati esentiale ale acestuia, fara
de care creditorul s-ar fi dispensat de el, resciziunea(anularea unui act din cauza unui viciu radical)
era adminsibila.

 Error in qualitate

Vizeaza doar una sau mai multe calitati substantiale ale bunului sau serviciului reprezentand obiectul
contractului si nu substanta in integritatea sa. Nu atragea resciziunea contractului incheiat, nefiind
considerata o viciere prea grava a consimtamantului. Judecatorul putea evalua si stabili daune-
interese aferente pierderilor suferite de creditor din cauza viciului de calitate.

Vanzatorul unei cantitati de vin de o foarte redusa calitate, datorita combinarii cu apa era
sanctionata cu obligatia de a plati o indemintate creditorului sau.

 Error in nomine
Eroarea asupra denumirii obiectului material vizat de partile contractante nu era de natura a atrage
resciziunea contractului. In materie de tansmisiuni succesorale testamentare, legatele care contineau
erori de denumire erau sanctionate cu nulitatea.

 Error in significatione

Orice eroare cu privire la semnificatia juridica a notiunilor utilizate nu implica vreo responsabilitate
explicita in sarcina partilor contractante. Contractul nu avea de suferit din aceasta cauza, deoarece
eroarea aceasta nu leza consimtamantul partilor. Cel care interpreta era judecatorul.

76.Dolus malus, metus (vis) et laesio

Viciile consimtamantului cocontractantilor au fost grupate in trei mari categorii: eroarea, dolul,
violenta.

Dolul putea fi de doua feluri: dolus bonus (benefic-util pentru societate pentru ca victima inselaciunii
putea fi un alt inselator) si dolus malus (malefic).

Orice manopera dolosiva, inselatoare, era considerata a fi viciu fundamental al consimtamantului, de

natura sa atraga nulitatea contractului incheiat prin astfel de manopere frauduloase. Membrii scolii
sabiene au considerat ca :”a simula ceva si a face altceva cu scopul de a obtine un profit personal, in
dauna cocontractantului, este, nu doar de blamat in sens moral, dar si sanctionabil in termeni juridici.

Victima dolului avea la dispozitie: anularea contractului, reducerea pretului sau a valorii prestatiunii
sale direct proportional cu intinderea si natura inselaciunii cocontractantului.

Reprimabil era doar dolus malus, indreptat contra celorlalte categorii de indivizi si care era
considerat un delict. Dolul este o cauza externa (in comparatie cu eroarea care este o cauza interna),
o opera malefica indreptata in mod special de catre cocontractant inspre denaturarea, simularea sau
disimularea realitatii.

Sanctiunile judiciare pentru dol: repunerea in situatia anterioara, exceptia in aparare bazata pe dolul
reclamantului, actiunea de dol.

Si violenta se diviza in: metus (violenta psihica, morala), vis (violenta fizica) si laesio (simpla leziune
sau temere).

Violenta apare ca o amenintare serioasa la adresa unor drepturi si valori intangibile recunoscute
persoanei, amenintare de natura a o determina sa incheie contractul si in absentia careia n-ar fi
consimtit.

Violenta fizica, de natura a inlatura, a distruge orice consimtamant, a fost definita de catre Julius
Paulus ca fiind raul fizic produs unei persoane si din cauza caruia aceasta persoana n-a putut riposta.
Violenta fizica implica folosirea unei forte brutale, a unei actiuni materiale irezistibile, imediate si pe
care nici un om curajos nu ar putea-o infrange. Ea trebuia sa inspire teama de un rau imediat,
iminent, actual. Puteau fi implicati si terti.

In ceea ce priveste leziunea, s-a conturat in perioada lui Justinian notiunea de laesio enormis, notiune
conform careia vanzatorul putea sa ceara anularea vanzarii daca pretul primit nu reprezenta cel putin
jumatate din valoarea reala. Leziunea proteja vanzatorul care a fost determinat sa instraineze sub
pret, iar nu si pe cumparatorul care a achizitonat peste pret.
77.Praestatio ca obiect juridic al contractului