Introducere

Ocimum basilicum L. (sinonime: Ocimum album, Ocimum anisatum, Ocimum barrelieri,

Ocimum medium) sau busuiocul comun face parte din familia Lamiaceae, este o specie anuală,
erbacee cu miros aromat, fiind una din cele mai cunoscute și apreciate specii de plante aromate.
Este frecvent folosit în industria alimentară ca și condiment, atât în stare proaspătă cât și în stare
uscată, datorită mirosului puternic aromat, dar și a faptului că busuiocul conține vitamina C și
caroten. Este utilizată ca plantă medicinală în tratarea unei game foarte largi de afecțiuni.
Busuiocul sintetizează şi acumulează compuşi terpenici şi fenolici a căror acţiune antioxidantă
este apreciată în industria farmaceutică.

Cercetările de până acum au stabilit cum conţinutul derivaţilor polifenolici şi flavonici

este variabil și nu este strict corelat cu caracterul, culoarea frunzelor și a florilor, dar conţinutul
acestor compuşi este mai ridicat la genotipul cu frunze verzi şi flori roşii. Din acestea s-au
obținut 63 de uleiuri esențiale care au proprietăți terapeutice și sunt certificate ca fiind:
analgezice, antidepresante, antispasmodice, antiveninoase, carminative, cefalice, digestive,
emenagoge, expectorante, febrifuge, insecticide, stomatice, sudorifice, tonice și stimulante.
Uleiul esenţial de busuioc mai are acţiune antimicrobiană, antivirală şi antifungică pronunţată,
care variază semnificativ în funcţie de perioada de recoltare şi separare a uleiului esenţial. În
glandele oleifere, amplasate pe frunze şi flori, busuiocul acumulează ulei esenţial (1.5-2.0%) cu
aromă balsamică fină, apreciată în parfumerie.

Studiul biodiversității la Ocimum basilicum

Ocimum basilicum este o specie alogamă, fiind reprezentată de numeroase genotipuri,

soiuri diferite, după habitusul plantei, culoarea şi dimensiunile frunzelor, culoarea florilor,
conţinutul şi componenţa chimică a uleiului esenţial, dar şi după provenienţa geografică și
condiţiile pedoclimatice de cultivare.

Pe măsură ce specia s-a extins mai departe de zona de origine, au apărut ecotipuri noi
caracterizate de însușiri fenotipice diferite însoțite de diverse arome. Majoritatea speciilor de
busuioc se pot utiliza în medicina tradițională, ca plante alimentare datorită aromei deosebite.
Astfel, prezintă o mare expresivitate atunci când este vorba de aromă. Această calitate, alături de
celelalte, îi atribuie un sens clar de utilizare: alimentară, aromatică, condimentară, medicinală,
ornamentală, cosmetică ș.a.
1
 Cele mai des arome întâlnite la această specie sunt: aroma de cuișoare și anason,
imprimată de eugenol, aroma de lămâie dată de substanța denumită citral, aroma camforată
conferită de conținutul ridicat de camfor și camfen, aroma de anason imprimată de substanța
denumită anetol etc. Compoziția chimică și caracteristicile antioxidante și antimicrobiene ale
uleiurilor esențiale din O. basilicum sunt influențate de cele 3 fenofaze din perioada de vegetație.
(Abdulah, 2008).

Nu se cunoaște cu exactitate perioada și zona în care planta a fost introdusă în România

pentru prima dată, dar se presupune că ar fi pătruns în jurul secolului XVI. Inițial busuiocul nu s-
a regăsit în nicio cultură organizată, ci doar sporadic, fiind utilizat deseori ca plantă sacră în
cultul bisericii. În țara noastră s-au folosit în cultură populațiile locale, dintre care cea mai
cunoscută a fost cea de Radovanu, din județul Călărași. (Vînătoru și colab., 2015).

Cercetătorii Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău au demarat

începând cu anul 1996 o serie de studii asupra busuiocului, ca plantă aromatică alimentară.

Cum nu era considerată o plantă importantă din punct de vedere alimentar, ameliorarea
cât și promovarea ei pentru alte direcții de utilizare au fost neglijate.

Odată cu obținerea și omologarea soiului Aromat de Buzău, pentru asigurarea

continuității și pentru extindere, s-a lucrat pe ameliorarea unor genotipuri ce aparțin următoarelor
varietăți: Ocimum basilicum f. minimum, caracterizat prin cultivare cu port pitic, frunze mici si
aromă puternică, unde sunt întâlnite tipurile: viridis - cu frunze verzi; violaceum - cu frunzele de
culoare violacee; viridi crispum - cu frunze verzi si crețe; viola crispum - cu frunze violacee si
crețe, dar și Ocimum basilicum f. bulatum, cu frunze gofrate și puternic ondulate la margine,
Ocimum basilicum f. commosum cu tufă pitică și foarte densă. Pe langa cele menționate, au fost
introduse în studiu și alte varietați, în funcție de tardivitate, aparținând speciilor Ocimum
gratissimum L. și Ocimum canum sims.

Biodiversitatea speciei Ocimum basilicum în România

Ocimum basilicum - Aromat de Buzău - s-a obţinut la S.C.D.L Buzău și a fost omologat
în anul 2006. Este un soi condimentar, dar și ornamental-decorativ, semitardiv (120 zile), cu o
aromă specifică, puternic ramificat, cu lăstari de culoare verde deschis. De asemenea, produce
flori albe, iar coloritul caracteristic al frunzelor este un verde deschis.

2
 Fig. 2.1 Ocimum basilicum - Aromat de Buzău

Măsoară 40-60 cm în înălțime și 15 cm lățime. Are o adaptabilitate ridicată la condițiile

de mediu din România și o toleranţă bună la bolile şi dăunătorii specifici în câmp, spaţii protejate
sau încăperi, putând fi cultivat și în sistem ecologic. Are un potenţial de producţie de 12,4 t/ha și
o capacitate de păstrare foarte mare (4-6 ani). Este recomandat pentru culturi în seră, solar, câmp
şi ghivece, prin semănat direct şi prin răsad.

Ocimum basilicum - Violet de Buzău - s-a obţinut la S.C.D.L Buzău și a fost omologat în
2015. Este un soi semitimpuriu, de aproximativ 60-70 cm înălțime și măsoară 40-45 cm în
diametru. Tufa este bogat ramificată, cu frunze uşor zimţate și o culoare neobişnuită, puternică,
violet-purpurie, conferită de conţinutul mare de antocianine. Forma limbului frunzei este eliptică,
iar floarea are corolă de culoare roz-violet. Seminţele au formă eliptică, de 2/1 mm, o culoare
neagră, uşor maronie, cu aspect mat. MMB indică 1,3 g la 1 g = 750 seminţe. Are un potenţial de
producţie de 12,4 t/ha și o capacitate mare de păstrare foarte mare (4-6 ani). Se utilizează în scop
culinar, ornamental şi medicinal, existând posibilitatea utilizării şi în industria parfumului
datorită aromei foarte placute.

3
 Fig. 2.2 Ocimum basilicum - Violet de Buzău

Ocimum basilicum f. violaceum este un cultivar ce prezintă plante cu tufă de formă

zveltă. Caracteristica definitorie este dată de culoarea foliajului care este violet închis, frunza
având formă eliptică, fiind glabră, cu vârf acuminat și serată. Florile sunt de culoare violet lila,
dispuse în inflorescențe cu un număr mediu de 13 verticile. Prezintă o aromă puternică, dulceagă,
cu miresme de trandafir. Poate fi folosit în diverse preparate culinare, ceaiuri, sucuri și datorită
pigmentației antocianice puternice poate fi folosit ca și colorant natural alimentar

Fig. 2.3 Ocimum basilicum f. violaceum

Ocimum basilicum f. violaceum, cultivar nou ce prezintă o tufă de formă zveltă, cu apărat
foliar bogat, de culoare negru-violet. Frunză este de formă oval alungită, dințată și ușor încrețită,
caracter ce conferă distinctibilitate creației. Florile sunt de culoare violet, distanța între verticile
este de 0,9 cm, iar aroma este discretă, ușor dulce, cu miresme de mentă.

4
 Fig. 2.4 Ocimum basilicum f. violaceum

Ocimum basilicum f. violaceum crispum este un cultivar ce prezintă o tufă de formă

zveltă, cu foliaj bogat și frunze ondulate, crețe, la exterior dințate, de tip crispum, caracteristică
distinctă a familiei. Florile sunt de culoare violet, iar aroma este specifică și discretă,
asemănătoare cu cea de cuișoare. Planta prezintă o perioadă lungă de vegetație, înflorește târziu
și se încadrează în grupa 03 de maturitate. Datorită caracteristicilor sale distincte, planta poate fi
folosită în scop alimentar, ornamental și medicinal.

Fig. 2.5 Ocimum basilicum f. violaceum crispum

Ocimum basilicum f. bulatum, este un cultivar valoros, stabilizat genetic, ce prezintă

caracteristici fenotipice distincte. Planta este globuloasă, cu frunze foarte mari, ce au o lungime
medie de 19 cm și o lățime medie de 11 cm. Datorită foliajului bogat, verde deschis suculent,
această creație se pretează pentru salate și diverse preparate culinare. Se încadrează în grupa de
maturitate 02, prezentând o aromă specifică usor dulce, de intensitate medie spre slabă.

5
 Fig. 2.6 Ocimum basilicum f.bulatum

Ocimum basilicum f. thyrsiflora este un cultivar nou obtinuț la S.C.D.L Buzău prin
încrucișarea unei varietăți de busuioc thailandez cu soiul Aromat de Buzău. În urma lucrărilor
intensive de ameliorare, s-a obținut o familie nouă stabilizată din punct de vedere genetic, ce
prezintă caracteristici distincte. Planta are formă globuloasă, iar inflorescența este de tip corimb.

Foliajul are culoare verde, cu nervurile principale ușor roșiatice, iar florile prezintă o
culoare alb-lila si verticile roșii-grena. Aroma este asemănătoare cu cea a anasonului și este
degajată de întreg aparatul foliar, aspect ce oferă un plus de valoare cultivarului, fiind
recomandat pentru diverse preparate culinare si ceaiuri.

Fig. 2.7 Ocimum basilicum f. thyrsiflora

6
 Ocimum basilicum f. minimum este un cultivar nou, stabilizat genetic, ce prezintă o tufă
de dimensiuni mici, de formă globuloasă. Datorită acestei caracterisici aparte, cultivarul este
destinat pentru a fi cultivat in ghivece, jardiniere sau în alte recipiente de creșstere, în încăperi
sau pe terase. Poate fi cultivat și în câmp sau spații protejate, cu precizarea că în aceste medii de
cultură tufa se dezvolta mai mult, având un spor de înalțime cu peste 30% față de cultura în
ghiveci.

Acesta prezintă un foliaj cu distanțe mici internodale și între verticile. Frunzele sunt de
dimensiuni mici, cu o lungime medie de 2,2 cm si o lățime de 1,3 cm. Prezintă o aromă puternică
și fină, ușor piperată, în care se regăsește și o ușoară mireasmă de cimbru, caracteristică ce o
recomandă pentru a fi cultivată în ghivece cu scopul purificării aerului din încăperi.

Fig. 2.8 Ocimum basilicum f. minimum

Din nou, Ocimum basilicum f. bulatum, prezintă plante viguroase, ce ating înălțimea
medie de 90 de cm și un diametru de 72 cm al tufei. Foliajul de culoare verde mediu prezintă
frunze cu formă caracteristică recurbată, suculente și fragede. Florile sunt de culoare albă, cu
lungimea spicului de 22,7 cm și un număr de 14 verticile pe spic. Aroma specifică răspândită de
acest cultivar este puternică, piperată și astfel conferă o notă de distincție cultivarului.

7
 Fig. 2.9 Ocimum basilicum f. bulatum

Ocimum basilicum f. citriodorum, cultivar caracterizat prin tufă zveltă, înaltă cu o

înălțime medie de 107 cm și un diametru de 76 de cm. Lăstarii sunt lungi, se rup greu, fiind ușor
fibroși. Foliajul este bogat, de culoare verde argintiu cu frunza ușor ascuțită ce prezintă atât pe
pețiol cât si pe lamia nervurilor principale și secundare perișori. Culoarea florilor este albă iar
punctul forte al acestui cultivar este aroma, asemănătoare cu cea de iasomie, caractersitică ce îl
recomandă pentru aromatizarea băuturilor și diferitelor preparate culinare.

Fig. 2.10 Ocimum basilicum f. citriodorum

Din specia Ocimum basilicum f. viridi crispum s-a obținut un cultivar caracterizat printr-o
tufă viguroasă, de formă globuloasă, ce prezintă un aparat foliar bogat cu frunze mari, ușor
gofrate si adânc dințate pe margini. Culoarea frunzelor este verde mediu și are o aromă

8
asemănătoare cuișoarelor. Datorită foliajului bogat, fraged si suculent, acesta poate fi folosit
pentru salate și diverse preparate culinare.

Fig. 2.11 Ocimum basilicum f. viridi crispum

Ocimum basilicum f. bulatum este caracterizat printr-o tufă globuloasă, de înălțime medie
(75 cm). Prezintă un foliaj bogat cu frunze mari, ușor gofrate, cu lungime de 13 cm si lățime de
12,5 cm. Frunzele sunt cărnoase și suculente, pretabile în special pentru salate. Florile sunt de
culoare albă, distanța între verticile fiind de 1,9 cm. Planta răspândește o aromă discretă, tipică
speciei.

Fig. 2.12 Ocimum basilicum f. bulatum

2.4 Biodiversitatea busuiocului pe mapamond

Deoarece biodiversitatea busuiocului este vastă, știinta și cercetarea făcând mereu

progrese, trebuie precizate și descirse și varietățile obținute și cultivate în afara țării noastre.

9
Multe dintre acestea au pătruns în România și sunt crescute de pasionați de grădinărit, de
producători locali sau la scară mai largă, sunt cercetate și folosite în ameliorare, fapt ce
contribuie în continuare la răspândirea, întelegerea și aprecierea speciei. Acestea sunt la fel de
valoroase din punct de vedere alimentar, medicinal, cosmetic și decorativ ca și varietățile
autentice.

Busuioc violet, busuioc mov

Denumire ştiinţifică: Ocimum basilicum var. purpurascens
Origine: Ocimum basilicum var. purpurascens este o varietate superioară a soiurilor roşii de
busuioc (Dark Opal Basil), obţinut conform surselor în Danemarca înaintea anului 1992, prin
încrucişarea soiurilor O. basilicum şi O. Forskolei.

Fig. 2.13 Ocimum basilicum "Dark Opal"

Prezentare: busuiocul roşu este o plantă anuală, erectă, de aproximativ 60 cm înălţime şi 40 cm
lăţime, cu rădăcina bine ramificată. Foliajul este bogat, iar frunzele sunt uşor zimţate. Întreaga
plantă are o culoare neobişnuită, violet purpurie, datorită conţinutului mare de antocianine.
Florile, de formă caracteristică pentru busuioc, sunt şi ele roz-violete. Florile apar în perioada de
vară-toamnă.
Aromă: Mirosul şi gustul plantei sunt practic asemănătoare cu cele ale busuiocului verde.
Busuiocul roşu are totuşi o aromă ceva mai puternică şi mai dulceagă.
Întrebuinţări culinare: busuiocul roşu poate înlocui foarte bine busuiocul verde în sosuri,
salate, paste, uleiuri, oţeturi, băuturi etc. Însă, datorită aspectului său neobişnuit şi atrăgător este
preferat la prepararea bucatelor festive sau atunci când se pregătesc uleiuri şi oţeturi aromate, ce

10
urmează a fi oferite drept cadou. În gastronomie, busuiocul proaspăt este preferat celui uscat. Nu
rezistă tratării termice, de aceea trebuie presărat peste mâncărurile deja pregătite.

Fig. 2.14 Inflorescență de busuioc "Dark Opal"

Întrebuinţări medicinale: datorită conţinutului sporit de antocianine, care manifestă acţiune
antioxidantă puternică, planta este indicată datorită efectului său antiinflamator, antiradicalic,
antitoxic, antidegenerativ, anticancerigen.
Contraindicaţii: din cauza compoziţiei chimice diferite de cea a busuiocului verde şi a
insuficienţei de date experimentale, busuiocul roşu nu trebuie utilizat ca substituient al
busuiocului verde în tratamentele în care este recomandat cel din urmă. Planta, de asemenea,
poate provoca alergii şi este contraindicată femeilor însărcinate.
Alte întrebuinţări: busuiocul roşu solitar sau în combinaţie cu cel verde este practicat în
decorarea curţilor şi grădinilor. Florile deosebite de frumoase şi aromate atrag albinele şi fluturii,
animând împrejurările și contribuind la menținerea unui echilibru în grădină. Florile uscate sunt
foarte potrivite pentru formarea ikebanelor.
Recoltare/întreţinere: de la busuiocul violet se recoltează pentru alimentaţie frunzele şi lăstarii
tineri întregi. Dacă planta nu se cultivă pentru flori, atunci ele trebuie rupte îndată ce apar
înflorescenţele. Astfel, busuiocul roşu va dezvolta un foliaj bogat, iar recoltarea regulată a
frunzelor va asigura prezenţa lăstarilor tineri pe tot parcursul vegetaţiei. Regulile de întreţinere
sunt asemănătoare celor necesare pentru busuiocul verde. Creşte foarte bine atât în grădină, cât şi
în ghiveci. Este sensibil la frig. Preferă soarele, solurile bogate, fertile, umede, dar care sa nu
acumuleze cantități mari de apă. Se înmulţeşte uşor prin seminţe şi lăstari, care după ce sunt rupţi
trebuie ţinuţi câteva zile în apă pentru a forma rădăcini.

11
 Varietăți de busuioc grecesc

Busuioc "Minette"

Fig. 2.15 Plantă de busuioc "Minette"; exemplu comercial de pliculeț cu semințe

Denumire științifică: Ocimum basilicum "Minette"

Descriere: o plantă ornamentală și culinară deopotrivă, ideală pentru ghivece, jardiniere sau
grădini aromatice. Planta prezintă frunze verzi, mici și rotunde, iar florile albe împodobesc tufa
toată vara. Are aspect compact, este rotundă și măsoară 20-30 cm. Frunzele sunt folosite
proaspete pentru a da o savoare aparte mâncărurilor. Busuiocul este o sursă importantă de fier,
calciu, magneziu și potasiu, dar și de vitamina A și B 6. Varietatea are o rezistență bună la
majoritatea bolilor specifice.
Germinarea: 14-30 zile.
Maturarea: 60 zile de la germinare.
Adâncimea de plantare: la suprafața solului; semințele nu necesită tratamente preplantare, dar
se pot umecta cu câteva ore înainte.
Distanța dintre plante: 30 cm.
Când plantele au cel puțin 2 perechi de frunze, se recomandă transplantarea în recipiente
individuale. "Minette" preferă umezeala moderată, iar pentru prelungirea perioadei de recoltare a
frunzelor, inflorescențele trebuie îndepărtate.
Pentru a obține rezultate bune de germinare semințele se pot înmuia în apă, în care s-a adăugat în
prealabi puțin stimulator de germinare Biohumussol, Atonik, Alga Special, apă oxigenată sau
alte retete. Apa oxigenată nu dăunează plantelor, dimpotrivă, le este de folos şi vegetalelor, ca

12
medicament şi dezinfectant, fertilizator sau îngrăşământ. Ajută seminţele să germineze mai
repede, iar plantele rezultate vor fi mult mai sănătoase. Într-un borcan cu 500 ml de apă distilată
se adaugă peroxid 8% apă şi se amestecă bine. Se pun seminţele şi se lasă la căldură 3-4 ore.
Peroxidul de hidrogen poate fi folosit şi pentru a vindeca plantele bolnave. Frunzele plantelor de
grădină sau de apartament stropite cu aceeaşi soluţie vor fi curate de dăunătorii, lucru extrem de
util mai ales în grădinile de legume. Pentru că este naturală, apa oxigenată nu va dăuna plantelor.
Ca îngrăşământ, înainte de plantarea răsadului, se toarnă o cană cu apă în care s-a pus o lingură
de peroxid. Planta va creşte sănătoasă şi nu va fi afectată de dăunători. Un alt beneficiu al apei
oxigenate este că previne efectele negative ale excesului de apă. Mai exact, peroxidul de
hidrogen nu lasă rădăcinile udate în exces să putrezească, întrucât îi furnizează plantei un nivel
ridicat de oxigen. Peroxidul mai poate fi adăugat şi în apa cu care se udă grădina. Acesta
acţionează asemenea clorului, însă nu este toxică.

Busuioc "Spice Boys Greek"

Fig. 2.16 Plantă de busuioc "Spice Boys Greek"

Descriere: crește sub forma unor tufe compacte, iar talia plantelor măsoară 20-30 cm.
Frunzele sunt mici, de un verde intens, iar gust este picant și aromat. Se poate cultiva în gradină
sau în ghivece, datorită portului mic. Planta are nevoie de mult soare și de un sol bine drenat. Nu
are nevoie neapărat de un sol fertil, însă rezultatelor vor fi mai bune dacă se adaugă materie
organică. Necesită apă pe tot parcursul stadiului de dezvoltare.

13
Perioada de decor: mai - octombrie.
Semințe la gram: 500 semințe.

Busuioc "Yiotis"

Fig. 2.17 Tufă compactă de busuioc "Yiotis"

Descriere: aceasta este o varietate anuală de busuioc, originară din zona bazinului
mediteranean cu rezistență medie față temperaturile mai scăzute. Planta are aspect de tufă
compactă, cu frunze de culoare verde închis, persistente și inflorescențe roz, care apar târziu,
spre luna august-septembrie. Este predispusă la fainare și la atacul afidelor. Pentru plantare are
nevoie de un loc însorit și adăpostit, cu sol ușor și feril, bogat în humus și bine drenat. Are
nevoie de cantități moderate de apă în perioadele secetoase. Varietatea este excelentă pentru
condimentarea mâncărurilor, având o aromă intensă.

Busuioc "Aristotel"

14
 Fig. 2.18 Tufe de busuioc "Aristotel"

Descriere: Aristotel este o varietate foarte aromată de busuioc, cu frunze mici și un aspect
rotunjit și foarte îngrijit. Este extrem de rezistenă la boli. Este la fel de aromată și gustoasă pe cât
este de decorativă și poate fi o plantă încântătoare în ghivece sau chiar într-un loc însorit din
grădină. Necesită udări moderate în perioadele secetoase și se poate fertiliza săptămânal. Are
tulpini puternice, înflorește târziu și prezintă o toleranță bună la condiții meteorologice
nefavorabile - toate aceste particularități arată că varietatea este o alegere foarte potrivită.

Distanța dintre plante: 25-30 cm.

Detalii: recoltarea regulată va prelungi durata de viață a plantei și va amâna înflorirea. Când se
recoltează se recomandă o culegere uniformă a frunzelor, de pe toată suprafața plantei.
Varietatea "Aristotel" se remarcă în preparatele italienești și grecești datorită aromei, dar și în
salate proaspete.

Busuiocul "Red Rubin" a fost obținut în anul 1993 și este asemănător cu "Dark Opal
Purple", dar are o intensitate purpurie mai puternică.

Busuiocul "Sweet Dani" (O. basilicum × americanum) prezintă frunze parfumate,

înguste, cu aromă de lămâie și este excelent pentru a fi uscat. A fost desemnat câștigator în urma
unor selecții ce au avut loc în America în anul 1998.

15
 Fig. 2.19 Ocimum basilicum "Red Rubin" și "Sweet Dani"

Busuiocul "Purple Ruffes" are frunzele de culoare mov închis și o textură creață, fiind
la rândul său utilizat pentru decorul grădinilor, cât și pentru obținerea unui oțet de plante
medicinale.

Fig. 2.20 Ocimum basilicum "Purple Ruffle"

Busuioc "Genovese"

Regiune: Liguria.
Provincie: Genova, Imperia, Savona.
Busuiocul a fost introdus în Italia de către romani, care credeau in proprietățile sale vindecatoare.
Această binecunoscută varietate se caracterizează printr-un gust și un parfum care o distinge de

16
produsele similare. Frunzele acestei plante sunt folosite proaspete pentru a da o savoare aparte
mâncărurilor. Busuiocul este o sursa importantă de fier, calciu și vitamina A, conținând totodată
și vitamina B 6, magneziu și potasiu.

Fig. 2.21 Plante de busuioc "Genovese"

Germinarea: 14-30 zile.

Maturarea: 60 zile de la germinare.

Adâncimea de plantare: 0,3 cm.

Distanța dintre plante: 30 cm.

Când plantele au cel puțin 2 perechi de frunze, se recomandă transplantarea în recipiente

individuale. Preferă umezeala moderată, iar pentru prelungirea perioadei de recoltare a frunzelor,
inflorescențele trebuie îndepărtate.

Când plantele ating 10-12 cm înălțime, se plantează la o distanță de 45 cm, cu rădăcinile la 1,25
cm sub sol.

17
 Fig. 2.22 Răsad bine dezvoltat și plantă în ghiveci de busuioc "Genovese"
Următoarele mâncărurile sau alimentele primesc un gust mai bun datorită aromei de
busuioc: tomatele; garnitura pentru legume sau pui; frunzele de busuioc subțiri tăiate și
amestecate în maioneză fac un sos bun pentru pește; puiul fript; în combinație cu sosuri sau
gemuri de căpșuni, zmeură sau prune.
De cele mai multe ori, însă, busuiocul se folosește în cinele pregătite îndelung, care
necesită un plus de culoare, de prospețime și de aromă sau pentru celebrul sos pesto.
Pentru italieni sosul pesto înseamnă neapărat sosul de bază, care se servește la paste. În
același timp, acest sos pesto este considerat unul din cele mai vechi sosuri pe bază de ulei de
măsline. La originea lui se află un sos preparat din usturoi și un condiment (numit garum),
obținut din plante aromatice. În prezent, rețeta clasică de sos pesto conține: frunze de busuioc,
usturoi, alune, ulei de măsline și brânză Parmigiano Reggiano. Regiunea Liguria din Italia a
devenit faimoasă pentru metoda în care se pregătește acest sos. Frunzele de busuioc nu trebuie să
aibă mai mult de 2 luni, trebuie măcinate manual, printr-o metodă care să le intensifice parfumul.

Busuioc lămâios

Denumire științifică: Ocimum americanum

Denumire în engleză: Lime Basil, Hoary Basil, Hairy Basil, American Basil, Spice Basil.

Partea folosită: frunzele.

18
Familia de plante: Lamiaceae (familia mentei).

Descrierea plantei și cultivare: este o plantă erbacee anuală, care atinge înălțimi de 50-60 cm.
Preferă locurile aflate în plin soare. Florile de busuioc lămâios sunt de culoare albă; planta
înflorește la sfârșitul verii. Frunzele sunt mari, aromate, de culoare verde intens, similare
busuiocului mediteranean; totuși, nuanța frunzelor este mai închisă. Planta se înmulțește prin
semințe.

Descrierea condimentului: este asemănător busuiocului mediteranean, dar aroma sa are în plus
o nuanță citrică. Gustul este ușor camforat și lamaios.

Origine: contrat denumirii științifice, busuiocul lămâios este originar din Africa ecuatorială.

Utilizări culinare: acestea sunt similare busuiocului mediteranean, totuși gustul lămâios îi
conferă și caracteristici specifice. Este minunat în salate, sosuri, supe și alături de preparatele
delicate, care folosesc pește și fructe de mare, piept de pui, paste sau orez.

19
 Fig. 2.23 Plante sănătoase cultivate în seră de Ocimum americanum

Multe alte soiuri interesante sunt disponibile în toată lumea. Unele au arome de lămâie,
lime, scorțișoară, lemn dulce sau anason. Există și soiuri pitice, cum ar fi "Spicy Globe", care se
îmbină armonios în compozițiile de flori tăiate sau în decorul grădinilor. Unele nu sunt folosite la
gătit, dar au arome unice, dulci, spre exemplu "Holy Basil" și "African Blue".

20