GRRCapitolul 1

Capitolul 1 – Abordari teoretico-metodologice
Capitolul 1
ABORDĂRI TEORETICO-METODOLOGICE
1.1. Noţiunea de risc

Prin însăşi natura sa viaţa este legată în mod intrinsec de risc. Orice
acţiune întreprinsă de om este caracterizată printr-un anumit grad de
risc, de aceea, indiferent dacă ne place sau nu, singura noastră opţiune
este de a accepta această situaţie precară, cu un anumit grad de
conştientizare a ceea ce implică aceasta.
Orice sistem care funcţionează pentru a obţine un rezultat viitor,

operează prin definiţie într-o situaţie de incertitudine, chiar dacă
diferitele situaţii sunt caracterizate prin diferite grade de risc, de
incertitudine sau chiar de indeterminare. Riscul şi incertitudinea nu
constituie un subiect de opţiune, ele fac parte pur şi simplu din
realitatea înconjurătoare1.
În ultimele două decenii, în civilizaţia occidentală s-a manifestat un

sentiment crescut de incertitudine prin prisma modificărilor structurale
ale economiei mondiale. Asemenea percepţii şi atitudini sunt legate de
colapsul final al unei prezumţii culturale şi filozofice fundamentale
care a înflorit de-a lungul a 200 de ani de revoluţie industrială şi
anume aceea că, abilitatea umană de a stăpâni natura a facut din Terra
loc lipsit de incertitudini.
Evidenţa incertitudinii şi a riscului este însăşi baza vieţii. Prima

acţiune caracterizată printr-un anumit grad de risc se regăseşte chiar în
Biblie. Accesul la cunoaştere a lui Adam şi al Evei, a presupus
acceptarea unui anumit grad de risc, precum şi trecerea de la o stare de
certitudine la una de incertitudine. Năzuinţa către certitudine este şi va
rămâne o utopie, bazată pe aspiraţia omului către un viitor sigur, lipsit
de angoasele materiale şi spirituale ale vieţii.
1
Nistor Costel – “Certitudine, risc sau incertitudine”, Simpozionul “Economia
României la sfirşit de mileniu”, Universitatea Oradea, 2000;
6
De regulă, riscul şi incertitudinea sunt analizate comparativ cu
certitudinea. Siguranţa în mai bine poate fi asociată cu certitudinea, iar
previziunea cu riscul sau incertitudinea. Riscul derivă din
incertitudine. Din punct de vedere formal, se consideră că starea de
certitudine desemnează cazurile în care anticipările privind fluxurile
viitoare sunt unice sau variază într-o marjă foarte strânsă. Termenul de
risc este utilizat cu referire la situaţiile viitoare în care anticipările nu
sunt unice, dar se pot aprecia soluţiile fiecărei variante posibile.
Dacă riscul poate fi asociat cu pericolul, incertitudinea poate avea fie

o componentă negativă, fie o componentă pozitivă generată de stări
benefice imprevizibile. În această situaţie componenta negativă este
asociată cu riscul.
1.1.1. Definirea riscului (în accepţiune generală)

În limbajul obişnuit, noţiunea de risc semnifică un pericol sau un
inconvenient posibil, o întâmplare neplăcută. Riscul poate fi definit ca
fiind suma tuturor pericolelor potenţiale din jurul nostru, percepute
sau nu. Un individ poate ignora unele din aceste pericole potenţiale,
poate întreprinde acţiuni preventive, împotriva altora prin protecţii
fizice sau financiare sau poate fi transpus într-o stare de anxietate.
În alţi termeni, riscul semnifică „posibilitatea de a ajunge într-o

primejdie, de a avea de suportat un necaz sau o pagubă”. În sens mai
larg, a-ţi asuma riscurile înseamnă a accepta toate consecinţele ce pot
surveni în cazul producerii unui proces, eveniment sau situaţie.
1.1.2. Definirea riscului economic

În domeniul economic, pe măsura evoluţiei acestuia, riscului i s-au
atribuit mai multe accepţiuni:
 posibilitatea ca într-o tranzacţie să nu se înregistreze
câştigul scontat sau să apară o pierdere ca urmare a
evoluţiei nefavorabile a factorilor de care depind
performanţele unui agent economic;
 sacrificiul unui avantaj imediat, sau absenţa unui consum
imediat, în schimbul unor avantaje viitoare;
7
 pierderea unui avantaj cert şi imediat rezultat din achiziţia
şi stăpânirea unui bun real, sau din consumul unui serviciu,
contra unui avantaj viitor şi incert rezultat din investiţia în
valori imobiliare;
 incertitudinea asupra valorii unui bun financiar, valoare ce
se va înregistra la o dată viitoare.
O altă accepţiune a riscului ne-o oferă „Dicţionarul de Management”

editat la Paris (2001) în care se menţionează că riscul înglobează patru
idei:
 idee de pericol sau primejdie (este factorul de temut);
 idee de cost, strâns legată de precedenta (măsura acestui
cost se evaluează în termeni care arată gravitatea riscului);
 idee de măsură posibilă a evenimentului, exprimată în
termeni care arată frecvenţa de apariţie a acestuia;
 idee de prezentare deliberată a unui pericol determinat în
vederea obţinerii unui avantaj.
Ţinând cont de aceste două accepţiuni se pot stabili caracteristicile

noţiunii de risc valabile nu doar în domeniu economic ci şi în cel
politic, social sau militar. Acestea ar fi:
 riscul este un eveniment incert, dar perfect posibil, care îşi
are originea în incertitudine;
 riscul este un element care produce daune morale sau
materiale;
 efectele sale odată produse nu mai pot fi înlăturate.
Cu toate acestea, analiza literaturii economice în problema riscului ne

demonstrează lipsa unei opinii unice referitor la definirea noţiunii de
risc. Un interes deosebit îl prezintă insă, analiza comparativă a
abordării noţiunii de risc în teoriile neoclasică şi clasică.
În teoria clasică, riscul se limitează la aşteptarea matematică a

pierderilor care pot apărea în cazul alegerii uneia din variantele
posibile. În acest caz, riscul este reprezentat ca pierderile ce apar în
urma realizării uneia sau alteia din deciziile luate. Economiştii L.
Rastrighin şi B. Raisberg definesc riscul ca „pierderi posibile”, prin
aceasta definiţie ei situându-se pe poziţiile teoriei clasice a riscului.
8
În anii ’30. economiştii A. Marshal şi A. Pigon au elaborat bazele
teoriei neoclasice a riscului. Esenţa ei constă în următoarele:
întreprinzătorul considerând profitul ca o variabilă întâmplătoare şi
activând în condiţii de incertitudine în cadrul unei tranzacţii, acesta
este condus de „mărimea profitului aşteptat şi mărimea variabilă a
riscului posibil”.
Francezii Michael Rouch şi Gerard Naullen în cartea „Le control de

gestion bancaire et financiere”, definesc riscul ca fiind un angajament
care poartă o incertitudine dată, cu o probabilitate de câştig sau
prejudiciu, indiferent dacă aceasta din urmă este degradare sau
pierdere.
În România, în opinia prof. univ. dr. Alexandru Puiu „riscul

reprezintă posibilitatea de obţinere a rezultatelor favorabile sau
nefavorabile într-o acţiune viitoare exprimată în termeni
probabilistici”2. Această opinie referitoare la risc nu poate fi
considerată singulară. O altă nuanţare a definiţiei riscului o conferă
Academicianul Costin C. Kiriţescu şi dr. Emilian M. Dobrescu care
definesc noţiunea de risc ca fiind „examinarea în termeni
probabilistici a posibilităţii de obţinere a unor rezultate favorabile
sau nefavorabile într-o afacere: eveniment viitor şi probabil a cărui
producere ar putea provoca anumite pierderi. Riscul poate fi natural
(cutremur, inundaţie, epidemie); social – politic (grevă, criză de
guvern, embargo, război, stare de necesitate, schimbarea regimului
politic); economic (fluctuaţiile valutare, fluctuaţiile preţurilor,
neexecutarea unor obligaţii contractuale, neplata unor mărfuri
livrate, şi un risc de independenţă –neexecutare- care decurge din
faptul că asociatul nu mai vrea să onoreze obligaţiile ce-i revin prin
contractul de cooperare economică la care este parte)”.
Începând cu „Dicţionarul Explicativ al limbii române”, continuând cu

„Dicţionarul de comerţ exterior” şi alte dicţionare de specialitate, şi
încheind cu opiniile unor autori ca: Mariana Negruş, Toma
Georgescu, Constantin Floricel, Victor Babiuc, riscul este definit ca
fiind sinonim cu pierderea. Astfel, Mariana Negruş defineşte riscul ca
„posibilitatea apariţiei unei pierderi în cadrul unei tranzacţii
2
Alexandru Puiu – „Management în afacerile economice internaţionale”, Ed.
Independenţa Economică, Bucureşti, 1992;
9
economice internaţionale (import, export, cooperare) ca rezultat al
producerii unor evenimente sau fenomene imprevizibile”, iar Victor
Babiuc în lucrarea3 „Riscurile contractuale în vânzarea comercială
internaţională” pe baza definiţiei din „Dicţionarul de Economie
Politică” defineşte riscul ca fiind „un eveniment viitor şi probabil a
cărui producere ar putea provoca anumite pierderi”. Tot în aceeaşi
direcţie dr. Luminiţa Roxin defineşte riscul ca „probabilitatea de
producere a unui eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect”.
Multitudinea acestor tratări îşi are explicaţia în complexitatea
categoriei economice de risc, precum şi în punctul de vedere aplicat
(teoretic sau practic).
În domeniul economic, riscul reprezintă un eveniment viitor şi

probabil a cărui producere ar putea provoca anumite pagube. El poate
fi previzibil, atunci când factorii care ar aduce pierderi pot fi prevăzuţi
cu anticipaţie şi neprevizibil (imprevizibil) atunci când acesta este
determinat de situaţii fortuite4.
Dezvoltarea modernă în plan economic şi social nu depinde atât de

mult de atingerea unor obiective perfecte, deterministe şi sigure, cât de
dezvoltarea activităţilor creative, într-o lume în care incertitudinea,
probabilitatea şi riscul sunt condiţii date, producătoare de reale
alternative şi opţiuni. Raţionalitatea este nu atât o problemă de evitare
a riscului şi de eliminare a incertitudinii, cât de control, ajustare şi
minimizare a riscului şi de reducere a incertitudinii şi indeterminării la
niveluri acceptabile în diferite situaţii date. Învăţând să facem faţă
incertitudinilor şi să stăpânim riscul putem să ajungem la un salt
calitativ în condiţia umană.
Evitarea riscului vine adesea în contradicţie cu motivul maximizării

profitului, dar şi cu excitaţia nervoasă produsă de acţiunea
întreprinsă5. Percepţia riscului în domeniul economic este legată de
3
Victor Babiuc – „Riscurile contractuale în vânzarea comercială internaţională”,
Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982;
4
Georgeta Vintilă – „Cum să evaluăm riscul economic al unei afaceri?”, Tribuna
Economică nr. 11, 12 martie 1996;
5
Constantin Enescu – “Modalităţi de evitare sau diminuare a riscului în comerţul
exterior”, Revista de statistică nr.6, Bucureşti, 1981;
10
existenţa unei soluţii tehnice adecvate şi de senzaţia emoţională care o
însoţeşte. (Exemplu: un investitor care mobilizează un capital de
investiţii pentru piaţa financiară este atras de câştigul potenţial vizavi
de teama de a pierde.) Cultura economică joacă de asemeni un rol
crucial în percepţia riscului, alături de caracterul informaţiei şi al
sistemului de comunicaţie existent în societate.
Orice decizie sau acţiune de natură să conducă la un proces de

producţie sau act de comerţ exterior este iniţiată sau luată în mod
inevitabil în circumstanţe de incertitudine şi risc. Există uneori situaţii
în care nivelul incertitudinii este excesiv de mare, făcând practic
imposibilă luarea unei decizii datorită faptului că, fie obiectivul în sine
sau calea care duce la atingerea acestuia nu sunt suficient definite, fie
că, riscurile implicite ar putea fi totalmente distructive. În viaţa
economică în mod normal, nu avem de ales între situaţii riscante şi
situaţii certe, ci între diferite grade de risc şi diferite rezultate posibile.
Orice activitate sau efort economic se bazează pe un număr de factori

sau posibilităţi necunoscute şi incerte, pur şi simplu datorită faptului
că obiectul acestuia este situat în viitor. Odată ce am acceptat
dimensiunea de timp real, putem încerca, să transformăm orice
eveniment viitor într-unul cât mai posibil, dar nu-l putem controla cu
certitudine. O zonă de incertitudine va persista întotdeauna din cauza
imposibilităţii fundamentale de a prognoza toate elementele ce
alcătuiesc mediul înconjurător atunci când în timp real, evoluţia şi
dinamica sunt acceptate ca atribute ale vieţii reale. Sistemele de piaţă
imperfecte şi în mod intrinsec incerte şi riscante, constituie un pilon
important pentru o economie care funcţionează în mod adecvat6 .
Deci, problema nu se pune dacă suntem pro sau contra situaţiilor

incerte şi riscante, ci să dovedim o capacitate de asimilare a acestor
situaţii astfel încât să facem distincţia între componentele negative,
care trebuiesc controlate, corectate, ajustate şi minimizate şi
componentele pozitive care trebuiesc acceptate. Din perspectiva unei
abordări riguroase a actului managerial incertitudinea are un caracter
inerent, astfel încât conceptul opus, cel de certitudine, este în mare
6
Iulian Văcărel, Fl. Bercea – „Asigurări şi Reasigurări”, Editura Marbeter,
Bucureşti, 1993;
11
măsură o noţiune abstractă. În acest sens, în lucrarea “Limitele
certitudinii” apărută sub semnătura economiştilor Orio Giarini şi
Walter R. Stahel se menţionează: “Încercarea de a realiza certitudine
abstractă şi informaţie perfectă nu poate să conducă decât la un
sistem dogmatic, pseudoreligios, pe de o parte, sau, pe de altă parte,
la anihilarea a tot ce este inteligenţă, la distrugerea oricărei speranţe
de dezvoltare şi creativitate”.7 În practica managerială însă,
incertitudinea este tratată în general într-un mod mai puţin riguros şi
adeseori, din raţiuni de simplitate şi operativitate, managerii preferă să
considere că acţionează în condiţii de certitudine, chiar şi atunci când
sunt conştienţi de faptul că nu pot anticipa cu precizie evoluţia
situaţiei decizionale.
1.2. Clasificarea riscului

Ca şi definiţiile, clasificările riscurilor sunt numeroase şi diverse. De
aceea clasificarea va fi realizată după anumite criterii:
1.2.1. După posibilitatea de a fi prevăzute, riscurile sunt:

previzibile şi imprevizibile :
a) riscurile previzibile sunt acelea provocate de factori care pot fi
prevăzuţi încă din faza precontractuală. Această categorie de riscuri
este mai puţin periculoasă, pentru că efectele acestora pot fi eliminate
sau măcar reduse prin măsuri corespunzătoare8;
b) riscurile imprevizibile sunt cele determinate de factori care nu

pot fi anticipaţi şi care apar după asumarea obligaţiilor contractuale.
Astfel de factori sunt de regulă evenimente fortuite: războaie, greve,
naţionalizări, revolte, inundaţii, cutremure etc. Limitarea acestor
riscuri, datorită complexităţii lor, este dificilă şi costisitoare.
1.2.2. După localizarea lor, riscurile sunt: interne (care

business risks) şi externe (environmental risks).
7
Giarini Orio, Stahel Walter R. – “Limitele certitudinii”, Editura Edimpress-Camro,
Bucureşti, 1996, p. 51;
8
Nistor Costel – “Tipologia riscului în activitatea economică”, Referat doctorat,
A.S.E., 1997, p. 23;
12
a) Riscurile interne - sunt cele localizate în interiorul

întreprinderii şi sunt legate de funcţiile acesteia. Aceste riscuri pot fi
subclasificate în: riscuri în domeniul factorului „capacitate de
realizare umană”; riscuri în sfera producţiei; riscuri în domeniul
logisticii mărfurilor.
a1) riscurile în domeniul factorului „capacitate de realizare

umană” pot apărea în oricare din fazele circuitului produsului,
începând cu faza de cercetare–proiectare şi mergând până la
comercializare şi derularea operaţiunilor financiar–bancare pe care
le generează9. Complexitatea mediului economic internaţional cere
celor implicaţi în tranzacţiile comerciale internaţionale, cunoştinţe
vaste şi actuale în orice moment. Riscurile generate de
nerespectarea condiţiei de mai sus pot fi diminuate printr-o foarte
atentă alegere a specialiştilor angrenaţi în afacerile economice
internaţionale. Aceeaşi soluţie se recomandă şi în domeniul
tehnicii şi tehnologiei de vârf, pentru diminuarea riscurilor privind
nerespectarea confidenţialităţii care favorizează spionajul
economic, fenomen cu puternic impact în economia mondială şi
care are urmări grave nu doar pentru întreprinderi, ci chiar pentru
economiile naţionale. La soluţia amintită se adaugă şi măsurile
suplimentare de stimulare a personalului în sensul perfecţionării
sale continue sub aspect profesional;
a2) riscurile în sfera producţiei – sunt generate de factori care

determină nerespectarea obligaţiilor asumate prin contractul
extern şi îmbracă următoarele forme: riscuri de inovaţie şi
tehnologice; riscuri provenite din cooperarea economică; riscul
informational.
- riscurile de inovaţie şi tehnologice – apar ca urmare

a neîndeplinirii inovaţiilor şi modernizărilor scontate în
domeniul producţiei pentru export şi care vizează
aspecte cum sunt: fiabilitatea, estetica produselor sau
tehnologiilor de fabricaţie folosite. Aceste riscuri au în
9
Stere Popescu – „Risc şi eficienţă în activitatea de cercetare – dezvoltare”,
Revista Finanţe, Credit, Contabilitate, nr. 8 /1996;
13
vedere uneori doar aspectul financiar (cheltuielile de
inovare depăşesc cheltuielile scontate prin studii de
fezabilitate, ducând uneori la pierderi).
Un risc important pentru importatorii din ţările în curs

de dezvoltare sau cu legislaţii incomplete sau foarte
flexibile în domeniul securităţii muncii îl constituie
riscul de a fi folosiţi drept „cobai” 10, exportatorii
experimentându-şi produsele sau tehnologiile
insuficient testate, pe aceşti importatori de pe diverse
pieţe.
În urma transferului de tehnologie pe baze comerciale,

realizat prin comercializarea de inovaţii brevetate sau
de know–how, există riscul ca importatorii să nu
realizeze produsele la parametrii proiectaţi la nivelul
produselor din ţara exportatoare sau la unul apropiat de
acesta11. Acest risc, care îl priveşte pe importator în
special, îl poate afecta şi pe exportator în condiţiile în
care plata se face în produse realizate cu tehnologia
vândută, sau prin cote procentuale din comercializarea
produselor realizate sub licenţă.
- riscurile provenite din cooperarea economică – sunt

specifice exporturilor complexe şi pot fi riscuri de
cooperare internă şi riscuri de cooperare internaţională.
În primul caz furnizorul general lucrează cu
subfurnizori din ţară, în al doilea caz, subfurnizorii sunt
firme străine. Riscurile de cooperare se referă la
neconcordanţe de ordin tehnico– calitativ ce pot să
apară pe timpul derulării contractului, sau la
nerespecterea termenilor termenelor de livrare a
subansamblelor.
10
Costea Munteanu, Călin Vâlsan – „Investiţii internaţionale”, Editura Oscar
Print. Bucureşti. 1995;
11
Alexandru Puiu – „Conducerea şi tehnici de comerţ exterior”, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1976;
14
- riscul informaţional – se manifestă sub forma
întârzierilor sau deformărilor din circuitul informaţiilor
ce pot să apară între participanţii la o afacere
economică internaţională. Cel mai adesea, asemenea
distorsiuni apar în circuitul informaţional dintre
producători şi firmele de comerţ exterior, fie sub forma
informărilor insuficiente asupra pieţei externe, realizată
de exportator, fie sub forma neinformărilor referitoare
evenimentele tehnico – economice care pot influenţa
nerealizarea contractului extern de către producător.
a3) Riscurile în domeniul logisticii mărfurilor – reprezintă

posibilitatea apariţiei pierderilor, avariilor, distrugerilor pe
parcursul transportului, cu prilejul depozitării şi manipulării
mărfii. Aceste riscuri cad în sarcina proprietarului de drept al
mărfii, în momentul producerii riscului. De aceea, este foarte
important ca în contract să fie clar precizat momentul transferului
proprietăţii de la un partener la altul (sunt rare cazurile de
disociere a riscurilor de proprietate 12). Cea mai utilizată formă de
acoperire a acestui tip de riscuri o reprezintă asigurarea bunurilor
la instituţii specializate de asigurare. În cazul în care în logistica
mărfurilor intervin intermediari, riscurile privind răspunderea
contractuală a acestora se acoperă prin clauzele acordului în baza
căruia are loc prestaţia.
b) Riscurile externe – se manifestă în mediul exterior

întreprinderii ce participă la tranzacţii internaţionale şi se subclasifică
în funcţie de sursa lor în: riscuri contracuale, riscuri conjuncturale şi
riscuri politice.
b1) Riscurile contractuale – sunt acele riscuri legate de

neîndeplinirea culpabilă sau neculpabilă a obligaţiilor asumate
prin contract de către una din părţi. Riscurile contractuale se
clasifică la rândul lor în: riscul de neexecutare (inadempienţă);
riscul de insolvabilitate.
12
Victor Babiuc, „Riscurile în vânzările comerciale internaţionale”, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucuresti, 1982;
15
- riscul de neexecutare – este neclar definit în literatura de

specialitate, în sensul că nu se precizează dacă include sau nu
şi riscul privind neplata a preţului. Cel mai adesea însă, riscul
de neplată este analizat separat. În aceste condiţii, riscul de
neexecutare se referă la doar obligaţia de predare a mărfii
(calitate, cantitate, termen, loc) a exportatorului şi, la obligaţia
importatorului de a prelua marfa. Nerespectarea acestor
obligaţii generează în prima situaţie risc pentru importator şi în
a doua situaţie risc pentru exportator. Riscul importatorului
este mai important în situaţia în care el este doar intermediar şi
deci trebuie să livreze marfa importată unui alt client.
- riscul de insolvabilitate sau de neplată a preţului – este

riscul exportatorului şi este cu atât mai mare cu cât timpul
scurs între momentul livrării mărfii şi cel al plăţii este mai
lung. Se poate vorbi de risc de insolvabilitate şi pentru
importator când s-a făcut o plată în avans – riscul
materializându-se în această situaţie prin nerestituirea
avansului în cazul rezilierii contractului internaţional.
b2) Riscurile conjuncturale sunt generate de mediul economic

înconjurător al tranzacţiei, deci de acela care se află în afara
controlului părţilor contractante. Riscurile conjuncturale cele mai
importante sunt: riscul de preţ şi riscul valutar.
-riscul de preţ – apare datorită nesuprapunerii

momentului încheierii contractului extern cu momentul
efectuării plăţii. Acest risc are două forme de
manifestare: riscul exportatorului care apare în
condiţiile în care preţul stabilit prin contractul extern
este mai mic decât preţul mondial în momentul
încasării; şi riscul importatorului care apare în
condiţiile în care preţul contractului este mai mare
decât preţul mondial în momentul plăţii.
Fundamentarea corectă a preţului de export şi

acceptarea unui preţ mai avantajos la import, în cadrul
unei conjuncturi date, reduc acest risc, neputând însă
16
să-l elimine datorită acţiunii unor factori ce ţin de
modificarea conjuncturii economice regionale,
internaţionale de politică economică a ţărilor partenere
(factori comerciali şi monetari).
- riscul valutar reprezintă „posibilitatea înregistrării

unei pierderi în cadrul unei tranzacţii comerciale sau
financiare ca urmare a modificării cursului valutar
(apreciere – depreciere), a valutei de contract, în
intervalul dintre momentul încheierii contractului şi
data efectuării plăţii în valută”13. Ca şi riscul de preţ,
riscul valutar are două forme de prezentare, câte una
pentru fiecare partener: pentru exportator în situaţia în
care apare posibilitatea reducerii puterii de cumpărare a
valutei în care este exprimat preţul din contract, între
momentul contractării şi cel al încasării creanţei şi
pentru importator în situaţia în care apare posibilitatea
creşterii puterii de cumpărare a valutei de contract, în
intervalul de timp dintre semnarea contractului şi plata
preţului.
Acest aspect al riscului valutar se mai numeşte şi risc al

cursului de schimb. Un alt aspect al riscului valutar, aşa
numitul „risc de transfer valutar este mai frecvent
întâlnit în diferitele forme de cooperare economică
internaţională14“.
Acest risc este generat de condiţiile economice,

financiare, valutare din ţara importatorului care
împiedică sau obstrucţionează transferul valutei
încasate de exportator către ţara acestuia. Riscul de
transfer valutar este deci un risc al exportatorului.
b3) Riscurile politice sau instituţionale apar sub incidenţa

factorilor politici, fiind mai puternice în urma unor evenimente
13
C. C. Kiriţescu – „Moneda. Mică Enciclopedie”, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti 1992;
14
Monica Dudian – „Evaluarea riscului de ţară”, Editura All Beck, 1999;
17
importante ca: război, lovituri de stat, revoluţii, în general
evenimente care au ca efect imediat anarhia şi nesiguranţa şi nu în
ultimul rând modificări juridice importante15.
1.2.3. O altă clasificare care trebuie menţionată este cea

realizată în funcţie de conţinutul şi natura riscurilor. În funcţie de
acest criteriu riscurile se împart în două categorii:
a) riscuri comerciale (cu conţinut economic): riscuri privind

bonitatea partenerilor comerciali; riscuri privind negocierea neurmată
de contractare; riscul de preţ; riscul privind fluctuaţiile valutare; riscul
ratei dobânzii; riscul ratei inflaţiei; riscul soldului balanţei de plăţi;
riscuri privind vânzările pe credit; riscuri privind modificarea
condiţiilor de executare a contractelor; riscuri privind neplata preţului
sau nerestituirea avansului; riscul de neexecutare a contractului
încheiat;
b) riscuri necomerciale (cu conţinut neeconomic): stare de

război, blocade economice, embargo, schimbarea regimului politic,
calamităţi naturale, anularea autorizaţiilor de import sau export.
Această clasificare prezintă interes practic sub aspectul căilor de urmat

pentru evitarea efectelor pe care pot să le aibă. Astfel, este evident din
enumerările de mai sus că riscurile necomerciale pot fi foarte puţin
sau deloc influenţate de către comerciant, în timp ce riscurile
comerciale pot fi influenţate în mod hotărâtor.
1.3. Dimensionarea şi gestionarea riscului în economie
1.3.1. Dimensionarea riscului economic

În condiţiile menţinerii şi chiar a creşterii situaţiilor de risc şi
incertitudine, stabilirea dimensiunilor riscului, reflectată prin mărimea
efectelor pe care le generează, devine o necesitate16. Drept urmare,
15
Mircea Coşea – „Evaluarea riscurilor”, Editura Lux Libris, Braşov, 1997;
16
Alexandru Gherasim – “Dimensiunile riscului”, Tribuna Economică nr.45, 1995;
18
multitudinea metodelor care constituie instrumentul determinării
mărimii efectelor riscului au la bază folosirea unor indicatori de nivel
care caracterizează dimensiunile efectelor la un moment dat. Între
diferitele metode de evaluare sunt relevante cele care surprind şi
caracterizează gradul de complexitate şi dimensiunile efectelor, atât la
un moment dat cât şi în dinamică.
Mărimea efectelor riscurilor poate fi exprimată prin indicatori

cantitativi, atunci când este necesară reliefarea unor dimensiuni ale
riscului ce se manifestă în domeniile tehnic şi economic, iar dacă
riscul priveşte domenii cum ar fi sfera politică şi socială, indicatorii
calitativi sunt utilizaţi cu preponderenţă17.
În anumite situaţii, o eficienţă deosebită o are utilizarea simultană atât
a indicatorilor cantitativi cât şi a celor calitativi, mai ales dacă, acele
forme de risc care privesc dimensiunile economice sau tehnice au
consecinţe şi pe plan social.
În funcţie de condiţiile situaţiei decizionale, mărimile utilizate pentru

cuantificarea incertitudinii pot fi grupate în două categorii: indicatori
specifici condiţiilor de incertitudine propriu-zisă şi indicatori specifici
condiţiilor de risc.
1.3.1.1. Indicatori specifici condiţiilor de incertitudine

propriu-zisă
Printre mărimile utilizate pentru a descrie şi măsura starea de
incertitudine propriu-zisă în practica economică se folosesc următorii
indicatori:
 rezultatul cel mai nefavorabil;
 rezultatul cel mai favorabil;
 rezultatul (rezultatele) cu cea mai mare
verosimilitate.
a) Rezultatul cel mai nefavorabil (aimin) al unei alternative

decizionale (Vi) corespunde acelei consecinţe decizionale care s-ar
produce în situaţia în care ar fi îndeplinită cea mai pesimistă ipoteză
17
Mircea Coşea – ”Evaluarea riscurilor: Metode şi tehnici de analiză la nivel
micro- şi macro – economic”, Editura Lux Libris, Braşov, 1997;
19
asupra impactului mediului exterior. Uneori acest indicator este folosit
în calitate de constrângere decizională servind la eliminarea
variantelor considerate prea riscante. De asemenea, rezultatul cel mai
nefavorabil este utilizat drept criteriu decizional în cadrul metodei
pesimiste de fundamentare a deciziilor, elaborată de statisticianul
Abraham Wald pe baza conceptelor formulate de către matematicianul
John von Neumann. Această metodă este aplicată în special de către
managerii care manifestă aversiune faţă de risc şi care consideră că
alternativa decizională optimă este aceea care ar aduce cele mai bune
rezultate în cele mai nefavorabile condiţii.
b) Rezultatul cel mai favorabil (aimax) al unei alternative

decizionale (Vi) este reprezentat de acea consecinţă decizională care s-
ar produce în cazul în care
s-ar adeveri cea mai optimistă ipoteză asupra acţiunii mediului
exterior. Acest indicator este utilizat drept criteriu de evaluare în
cadrul metodei optimiste de fundamentare a deciziilor care este
aplicată în special de către managerii care manifestă preferinţă faţă de
risc şi care consideră că varianta decizională optimă este aceea care ar
aduce cele mai bune rezultate în cele mai favorabile condiţii.
c) Rezultatul (rezultatele) cu cea mai mare verosimilitate (a iv)

al unei alternative decizionale (Vi) corespunde acelei consecinţe (sau
mulţime de consecinţe) în legătură cu care decidentul consideră că ar
avea cele mai mari şanse de realizare. Acest indicator poate fi calculat
numai în condiţiile în care decidentul poate aprecia, chiar dacă nu
foarte riguros, şansele de apariţie a unor stări ale naturii. Evaluarea
alternativelor decizionale pe baza rezultatului cu cea mai mare
verosimilitate, deşi nu poate asigura o acurateţe ridicată fundamentării
deciziilor conferă totuşi acestui proces simplitate şi operativitate.
1.3.1.2. Indicatori specifici condiţiilor de risc

Descrierea condiţiilor de risc poate fi realizată atât prin indicatori
specifici situaţiilor de incertitudine propriu-zisă cât şi prin mărimi ce
pot fi determinate doar pe baza unor distribuţii probabilistice ale
consecinţelor decizionale:
 probabilitatea de apariţie a unor rezultate negative;
20
 speranţa matematică (valoarea aşteptată) a
rezultatelor;
 abaterea medie pătratică a rezultatelor;
 coeficientul de variaţie a rezultatelor.
a) Probabilitatea de apariţie a unor rezultate negative (pi-)18

este un indicator care exprimă şansele ca implementarea unei
alternative decizionale (Vi) să se soldeze cu pierderi. Această mărime
poate fi calculată în două moduri, în funcţie de tipul variabilei
aleatoare prin care este caracterizată situaţia decizională.
 atunci când este utilizată o variabilă aleatoare de tip discret

probabilitatea de apariţie a unor rezultate negative pentru o
variantă Vi este dată de relaţia:
r
p1   p *k
k 1
(1.1.)
unde pk* sunt probabilităţile aferente stărilor naturii pentru care

varianta Vi va înregistra rezultate negative.
18
Daniela Hâncu – “Models for founding decisions”, Chapter2, Decision methods
viewed in the light of traditional decision theory, Editura A.S.E., Bucureşti, 2002;
21
a1 0 a
Fig. 1.1. Reprezentarea probabilităţii ca o variantă decizională să

se soldeze cu pierderi
 în cazul în care situaţia decizională este caracterizată printr-o

variabilă aleatoare de tip continuu, având o densitate de repartiţie
f(x), probabilitatea de apariţie a unor rezultate negative
(reprezentată prin suprafaţa haşurată din figura 1.1.) poate fi
calculată prin formula:
 f (x )dx

p  1
a1
(1.2.)
unde a1 este limita inferioară a intervalului rezultatelor posibile ale

variantei Vi (a1  0).
Acest indicator este utilizat în evaluarea alternativelor decizionale în
special de către managerii care manifestă aversiune faţă de risc şi care
acordă o importanţă deosebită posibilităţii înregistrării unor pierderi.
Modul său relativ simplu de calcul conferă o anumită operativitate
fundamentării deciziilor însă rigoarea evaluării este afectată de faptul
că nu sunt luate în considerare decât rezultatele negative.
b) Speranţa matematică (valoarea aşteptată) a rezultatelor

(EV(ai)) este o mărime ce poate fi considerată o medie a potenţialelor
consecinţe decizionale ale unei alternative decizionale (Vi) ponderate
cu probabilităţile acestora de apariţie. Acest indicator poate fi
determinat în două moduri, în funcţie de tipul variabile aleatoare prin
care este caracterizată situaţia decizională.
22
 atunci când este utilizată o variabilă aleatoare de tip discret,
speranţa matematică a rezultatelor unei variante decizionale (Vi)
este dată de formula:
r
EV(a 1 )   p k a ik
k
(1.3.)
unde:
pk este probabilitatea de realizare a stării naturii SNk;
aik este rezultatul pe care l-ar înregistra alternativa decizională (Vi) în
cazul în care s-ar realiza starea naturii SNk.

variabilă aleatoare de tip continuu cu densitatea de repartiţie f(x),
speranţa matematică a rezultatelor variantei decizionale Vi poate fi
calculată prin formula:

EV (a i )   x  f ( x )dx

(1.4.)
V1
23
V2
0
a1 a2 am a3 a4 a
Fig. 1.2. Reprezentarea distribuţiei de probabilităţi pentru două

variante decizionale cu aceeaşi speranţă matematică
În cadrul teoriei deciziilor statistice speranţa matematică a rezultatelor

este prezentată drept cel mai important element al fundamentării
deciziilor în condiţii de risc. Totuşi. rigoarea evaluării alternativelor
decizionale prin acest indicator este afectată de faptul că nu reflectă
toate aspectele vulnerabilităţii unui curs de acţiune. De exemplu, în
figura 1.2. sunt reprezentate distribuţiile probabilistice a două
alternative decizionale V1 şi V2. care au aceeaşi speranţă matematică,
ceea ce înseamnă că evaluate prin acest criteriu ar avea aceeaşi
valoare. Se poate observa însă că intervalul [a 2, a3] al potenţialelor
consecinţe ale variantei V1 este mult mai îngust decât intervalul [a1, a4]
în care pot lua valori consecinţele variantei V 2. Rezultă că în
comparaţie cu varianta V1 varianta V2 este mult mai vulnerabilă în
raport cu o evoluţie nefavorabilă a mediului exterior dar poate aduce
rezultate mult mai bune în condiţii favorabile.
Pentru o fundamentare riguroasă a deciziilor în condiţii de risc este

necesară utilizarea speranţei matematice a rezultatelor în combinaţie
cu alţi indicatori ai incertitudinii, în special cu mărimi care reflectă
dispersia consecinţelor decizionale: abaterea medie pătratică,
coeficientul de variaţie etc.
c) Abaterea medie pătratică a rezultatelor ( i) este o mărime

care reflectă gradul în care consecinţele unei alternative decizionale
(Vi) diferă de speranţa matematică a rezultatelor acestora. Există două
24
moduri de determinare a acestui indicator în funcţie de tipul variabilei
aleatoare prin care este caracterizată situaţia decizională:
 atunci când este utilizată o variabilă aleatoare de tip discret

abaterea medie pătratică a rezultatelor unei variante decizionale
(Vi) este dată de relaţia:
r
i   p  EV a   a 
k 1
k i ik
2
(1.5.)

variabilă aleatoare de tip continuu, având densitatea de repartiţie
f(x), abaterea medie pătratică a rezultatelor unei variante (V i)
poate fi calculată prin formula:

i  x (1.6.)
2
f ( x )dx

Ca indicator al dispersiei consecinţelor decizionale, abaterea medie

pătratică este o mărime care reflectă un aspect important al
incertitudinii, fiind recomandată în cadrul teoriei deciziilor statistice
pentru fundamentarea deciziilor în condiţii de risc. În evaluarea
alternativelor decizionale trebuie luat însă în considerare faptul că
acest indicator relevă doar dispersia absolută nu şi pe cea relativă a
rezultatelor. Modul destul de complex prin care această mărime poate
fi calculată face ca, adeseori, în practică managerii să prefere pentru
elaborarea deciziilor în condiţii de risc indicatori mai simpli.
d) Coeficientul de variaţie a rezultatelor (CV i) este un

indicator care reflectă dispersia relativă a consecinţelor unei
alternative decizionale (Vi). Această mărime poate fi calculată
raportând abaterea medie pătratică la speranţa matematică a
rezultatelor:
25
i
CVi  (1.7.)
EV (a i )
Ca şi în cazul abaterii medii pătratice, relativa complexitate a modului

de calcul face ca adeseori în practică managerii să evite să evalueze
variantele decizionale prin acest indicator.
1.3.2. Gestionarea a riscului economic

Gestionarea riscului şi implicit restricţionarea fenomenelor care
perturbează activitatea agenţilor economici comportă fundamentarea a
două mărimi complementare: una care poate fi cuantificată prin
nivelul gravităţii şi consecinţelor financiare asociate riscului (care
permite agenţilor economici, în funcţie de probabilitatea apariţiei
riscului, să evalueze eventualele pagube); a doua mărime care se
referă la relaţia dintre costuri şi gestiunea riscului. Astfel, anumite
riscuri odată identificate, pot fi limitate sau înlăturate numai dacă
măsurile de protecţie sunt bine fundamentate. Orice măsură însă
(asigurare, constituirea unor fonduri speciale de risc) implică un cost
suplimentar care măreşte costurile obişnuite şi obligatorii19.
Cele două componente ale gestiunii riscului gravitatea fenomenelor şi

costul riscului reprezintă suportul pentru diagnosticarea şi aplicarea
unor soluţii acceptabile în modelarea dimensiunii efectelor.
Un model simplu de analiză a dimensiunii riscului se poate realiza pe

baza următoarelor elemente:.
 variabilitatea – reprezintă dimensiunea pagubei, respectiv
gravitatea şi mărimea consecinţelor ce pot fi determinate de
fenomenele cauzatoare de pagube.
 costul riscului – evaluează dimensiunea pagubelor probabile şi
posibile pe care un agent economic le suportă, din punct de vedere
financiar.
19
Alexandru Gherasim “Măsurarea riscului”, Tribuna Economică nr.46, 1995;
26
 tratamentul riscului – corespunde ansamblului de tehnici pe care
un agent economic le adoptă în vederea diminuării consecinţelor şi
implicit a costului riscului.
a) variabilitatea operează în raport cu sistemele implicate şi cu

tipul de relaţii existente. Efectele se produc pe diferite orizonturi de
timp, existând posibilitatea de suprapunere şi intercondiţionare a lor.
Atunci când pierderile care pot fi asociate cu riscul sunt la un cost care
nu poate fi suportat financiar de către agentul economic, variabilitatea
este maximă (figura nr.1.3.20).
Variabilitate
Tratamente
Tratamente prin
Limitele variabilităţii (paguba transfer
maximă posibilă)
Tratamente
previzionale
Cost
Fig 1.3. Riscul de variabilitate
b) costul riscului cuprinde trei elemente:

 cheltuieli pentru investiţii şi soluţiile de funcţionare care privesc
prevenirea şi protecţia împotriva riscului;
 cheltuieli de transfer ale efectelor riscurilor asupra terţilor;
 pierderile pe care întreprinzătorul nu le poate înlătura. indiferent
de mijloacele pe care le foloseşte sau de deciziile pe care le ia.
20
Sursa: „Managing Risk in the New Economy, Dr. Dimitris Chorafas New York
Institute of Finance. Prentice Hall. 2001;
27
c) tratamentul riscului se întemeiază pe evaluarea acestuia
urmată de capacitatea decidentului în a aplica anumite măsuri care să
încadreze activitatea firmei între limitele date de costul suportabil şi
variabilitate. Termenul de cost suportabil, pentru un agent economic,
reprezintă existenţa unei limite maxime, dincolo de care gestiunea
riscă să aibă consecinţe economice care nu pot fi suportate ( figura
nr.1.4.).
Aşadar, costul riscului reprezintă suma imputabilă acestui risc. În

acelaşi timp, în cazul în care riscul face obiectul asigurării societăţilor
de asigurare, costul suportabil implică luarea în calcul şi delimitarea
nivelului costurilor necesare pentru plata primelor de asigurare.
Evitarea riscului şi implicit a unor efecte nefavorabile în activitatea
agenţilor economici, se poate realiza şi prin acţiuni constructive, de
prevenire, care presupun anumite cheltuieli specifice.
Frecvenţa de apariţie a riscului
RISC
RISC AŞTEPTAT RISC NEAŞTEPTAT CATASTROFIC
MIC MEDIU MARE FOARTE MARE EXTREM

Fig.1.4. Dimensiunea riscului în raport cu frecvenţa de apariţie Dimensiunea riscului
(variabilitatea)21
Pierderile care determină variabilitatea se regăsesc în activitatea

agenţilor economici sub trei forme :
 prejudiciu direct – pierderea unei părţi din activul societăţii,
pierderea de zone de interes;
 prejudiciu consecutiv – lipsa unui câştig ca urmare a unor opriri
accidentale, dar repetate, apărute într-o perioadă relativ scurtă de
timp;
21
„Managing Risk in the New Economy” – Dr. Dimitris Chorafas. New York
Institute of Finance. Prentice Hall. 2001;
28
 prejudiciu indirect - pierderea renumelui, a unor clienţi, pierderea
unor pieţe.
Pe baza elementelor componente ale costului suportabil se poate

aprecia că variabilitatea nu are o valoare concretă atunci când riscul
este acoperit printr-o asigurare facultativă sau obligatorie.
Cele două dimensiuni ale riscului, variabilitate şi cost, evidenţiază

caracteristicile politicii manageriale ale riscului şi precizează zona în
care se găseşte un agent economic. Cunoscând zona de apariţie şi
acţiune a riscului, speculativ şi pur, agenţii economici pot decide
luarea unor măsuri de prevedere şi transfer specifice.
Acţiunile preventive sunt legate de ansamblul acţiunilor referitoare la

minimizarea costului riscului în condiţiile realizării şi repetării
fenomenelor. Ele privesc reducerea variabilităţii a mărimii
consecinţelor prin acţiuni de preîntâmpinare în viitor a apariţiei unor
astfel de riscuri. Măsurile de prevedere vor avea eficienţa scontată
numai în condiţiile cunoaşterii variabilităţii atât de natură internă cât şi
externă.
Aşadar, mijloacele de intervenţie în prevederea riscului sunt diverse,

iar aplicarea lor în vederea reducerii costului se realizează gradual.
Mijloacele de control prin prevenire şi protecţie, ca formă dinamică de
acţiune faţă de risc, au ca obiect reducerea posibilităţilor de apariţie a
riscului prin măsuri preventive, care asigură reducerea costului
riscului şi limitarea volumului pierderilor chiar în condiţiile apariţiei
unui risc22.
Mijloacele de control prin transferul riscului sunt aplicabile în cazurile

în care riscul are un nivel superior toleranţei acceptate de agentul
economic şi nu poate fi controlat prin mijloace specifice de prevenire
sau protecţie. Indiferent de situaţie, agentul economic acţionează
pentru transferul riscului parţial sau total asupra terţilor, pe baza unor
raporturi contractuale. Operaţiunea de transfer realizează
transformarea variabilităţii riscului în cost printr-un agent de transfer.
22
Alexandru Gherasim – “Controlul riscului” Tribuna Economică nr.48, 1995;
29
Pentru riscurile speculative, de natură financiară, agentul de
transformare sau de preluare a riscului este, în cele mai multe cazuri,
piaţa financiară, iar pentru riscurile pure preluarea se realizează prin
societăţile de asigurare.
În viziunea altor autori, pentru cuantificarea riscului agenţii economici

trebuie să găsească acele decizii care asigură o penalizare a
întreprinderii la un nivel mai redus decât efectele riscului. Estimarea
riscului şi implicit a efectelor sale se poate realiza numai în condiţiile
cunoaşterii probabilităţii şi întinderii efectelor, perioadei şi
dinamicilor în care se manifestă. Criteriile de clasificare şi estimare a
efectelor sunt grupate în funcţie de trei dimensiuni:
 mărime (complexitate, număr de variabile);

 importanţă (factorul timp);
 probabilitate ( grade de incertitudine probabilistic determinat).
În figura nr.1.5. se evidenţiază posibilitatea apariţiei unor serii de

situaţii particulare. Astfel, în punctul G probabilitatea apariţiei unui
eveniment este redusă, în condiţiile în care mărimea şi importanţa
efectelor este deosebită. În punctul E pot să apară evenimente viitoare
a căror efecte au o importanţă redusă, dar sunt de mărime apreciabilă
şi cu o probabilitate mare de apariţie.
Mărime
F(1; 0; 0) E(1; 1;
0)
G(1; 0; H(1; 1;
1) 1) 30
A(0; 0; D(0; 1;
0) 0) Probabilitate
B(0; 0; C(0; 1;
1) 0)
Importanţă
Fig. 1.5. Cuantificarea riscului

Pentru a asigura o măsurare reală a mărimii riscului, mai ales în

condiţii de comparabilitate, este necesară conversia pe baza echivalării
aspectelor calitative în aspecte cantitative. În acest sens se utilizează
diferite metode de agregare: prin utilizarea scării tipice „+.0 . -” ,
pentru influenţe pozitive şi negative.
Probabilitatea realizării efectelor este dată de complexitatea sistemului

în care poate să-şi facă apariţia riscul. Ea poate fi interpretată ca
„obiectivă” atunci când observaţiile sunt reale şi au la bază date
statistice obţinute prin observaţii într-o perioadă de timp, sau
„subiectivă” dacă efectele provin din imposibilitatea cunoaşterii
complete a fenomenului.
Din cele prezentate până acum se observă că problematica riscului

este mult mai complexă decât pare la prima vedere astfel încât fără o
abordare multicriterială şi pluridisciplinară nu vom putea realiza o
clasificare riguroasă a riscului în funcţie de diferitele faţete pe care le
prezintă în activitatea economică.
31

GRRCapitolul 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GRRCapitolul 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 1 – Abordari teoretico-metodologice

1.1. Noţiunea de risc

Orice sistem care funcţionează pentru a obţine un rezultat viitor,

În ultimele două decenii, în civilizaţia occidentală s-a manifestat un

Evidenţa incertitudinii şi a riscului este însăşi baza vieţii. Prima

Dacă riscul poate fi asociat cu pericolul, incertitudinea poate avea fie

1.1.1. Definirea riscului (în accepţiune generală)

În alţi termeni, riscul semnifică „posibilitatea de a ajunge într-o

1.1.2. Definirea riscului economic

O altă accepţiune a riscului ne-o oferă „Dicţionarul de Management”

Ţinând cont de aceste două accepţiuni se pot stabili caracteristicile

Cu toate acestea, analiza literaturii economice în problema riscului ne

În teoria clasică, riscul se limitează la aşteptarea matematică a

Francezii Michael Rouch şi Gerard Naullen în cartea „Le control de

În România, în opinia prof. univ. dr. Alexandru Puiu „riscul

Începând cu „Dicţionarul Explicativ al limbii române”, continuând cu

În domeniul economic, riscul reprezintă un eveniment viitor şi

Dezvoltarea modernă în plan economic şi social nu depinde atât de

Evitarea riscului vine adesea în contradicţie cu motivul maximizării

Orice decizie sau acţiune de natură să conducă la un proces de

Orice activitate sau efort economic se bazează pe un număr de factori

Deci, problema nu se pune dacă suntem pro sau contra situaţiilor

1.2. Clasificarea riscului

1.2.1. După posibilitatea de a fi prevăzute, riscurile sunt:

b) riscurile imprevizibile sunt cele determinate de factori care nu

1.2.2. După localizarea lor, riscurile sunt: interne (care

a) Riscurile interne - sunt cele localizate în interiorul

a1) riscurile în domeniul factorului „capacitate de realizare

a2) riscurile în sfera producţiei – sunt generate de factori care

- riscurile de inovaţie şi tehnologice – apar ca urmare

Un risc important pentru importatorii din ţările în curs

În urma transferului de tehnologie pe baze comerciale,

- riscurile provenite din cooperarea economică – sunt

a3) Riscurile în domeniul logisticii mărfurilor – reprezintă

b) Riscurile externe – se manifestă în mediul exterior

b1) Riscurile contractuale – sunt acele riscuri legate de

- riscul de neexecutare – este neclar definit în literatura de

- riscul de insolvabilitate sau de neplată a preţului – este

b2) Riscurile conjuncturale sunt generate de mediul economic

-riscul de preţ – apare datorită nesuprapunerii

Fundamentarea corectă a preţului de export şi

- riscul valutar reprezintă „posibilitatea înregistrării

Acest aspect al riscului valutar se mai numeşte şi risc al

Acest risc este generat de condiţiile economice,

b3) Riscurile politice sau instituţionale apar sub incidenţa

1.2.3. O altă clasificare care trebuie menţionată este cea

a) riscuri comerciale (cu conţinut economic): riscuri privind

b) riscuri necomerciale (cu conţinut neeconomic): stare de

Această clasificare prezintă interes practic sub aspectul căilor de urmat

1.3. Dimensionarea şi gestionarea riscului în economie

1.3.1. Dimensionarea riscului economic

Mărimea efectelor riscurilor poate fi exprimată prin indicatori

În funcţie de condiţiile situaţiei decizionale, mărimile utilizate pentru

1.3.1.1. Indicatori specifici condiţiilor de incertitudine

a) Rezultatul cel mai nefavorabil (aimin) al unei alternative

b) Rezultatul cel mai favorabil (aimax) al unei alternative

c) Rezultatul (rezultatele) cu cea mai mare verosimilitate (a iv)

1.3.1.2. Indicatori specifici condiţiilor de risc

a) Probabilitatea de apariţie a unor rezultate negative (pi-)18

 atunci când este utilizată o variabilă aleatoare de tip discret

unde pk* sunt probabilităţile aferente stărilor naturii pentru care

Fig. 1.1. Reprezentarea probabilităţii ca o variantă decizională să

 în cazul în care situaţia decizională este caracterizată printr-o