CAPITOLUL 3

Echipamente şi instalaţii pentru

suspensoterapie

3.1 Noţiuni introductive

În scop terapeutic, prin suspensie se suprimă, forţele

gravitaţiei care acţionează asupra corpului sau a segmentelor sale.
Astfel în kinetoterapie suspendarea poate fi considerată o
metodă „specială”, căreia Guthrie Smith (1943-1952) i-a stabilit
reguli şi principii mecanice şi fiziologice, dar şi o sferă de
aplicabilitate terapeutică.
Pentru a suspenda corpul sau segmentele sale, sunt necesare
următoarelor materiale:
- puncte fixe de suspensie, adică nişte cârlige de agăţare;
- elemente de suspensie reglabile adică elemente extensibile
respectiv (arcuri, benzi sau cordoane elastice) şi
inextensibile (corzi);
- elemente de susţinere a segmentelor corpului sau a corpului
în întregime (chingi, eşarfe).

37
 Suspensia segmentară se realiză pe segmentele corpului sau
există şi suspensie pe tot corpul care se numeşte suspensie
globală.
Suspensiile fixe se realizează atunci când elementele de
suspensie sunt inextensibile, iar atunci când elementele de
suspensie sunt extensibile (arcuri, benzi sau cordoane elastice) se
realizează suspensii elastice.
Suspensoterapia poate fi de mai multe feluri:
- lansată (figura 3.1) – în care pacientul deplasează segmentul
de membru prin contracţia muşchilor agonişti, iar apoi îl lasă
să revină pasiv la poziţia iniţială, respectiv poziţia de repaus.

AGONISTI
ANTAGONISTI

2
POZITIE DE REPAUS

Figura 3.1 Exerciţii pentru suspensoterapia lansată

38
- întreţinută (figura 3.2) – pentru aceasta pacientul deplasează
segmentul de membru prin contracţia muşchilor agonişti şi
apoi îl lasă să revină pasiv la poziţia iniţială;
- mişcarea continuă printr-o contracţie a antagoniştilor se
depăşeşte poziţia de repaus, iar apoi revine pasiv la poziţia
iniţială de repaus.

AGONISTI
ANTAGONISTI

3 1
4 2
POZITIE DE REPAUS

Figura 3.2 Exerciţii pentru suspensoterapia întreţinută

- condusă (figura 3.3) – în acest caz pacientul deplasează

segmentul de membru prin contracţia muşchilor agonişti,
apoi printr-o contracţie a antagoniştilor depăşeşte poziţia de
repaus şi revine pasiv la poziţia iniţială de repaus:

39
- exerciţiul se repetă de mai multe ori, fără pauze.

AGONISTI
ANTAGONISTI

3 1
2
POZITIE DE REPAUS

Figura 3.3 Exerciţii pentru suspensoterapia condusă

3.2 Tipuri de suspensie

Există mai multe tipuri de suspensie pe care le vom prezenta

în continuare.
a) Suspensii segmentare – suspensiile segmentare pot fi:
- fixe; şi
- elastice.
b) Suspensii globale

40
 3.2.1 Suspensii segmentare fixe
Suspensia pendulară sau (verticală) se realizează când
punctele de suspensie, elementul de susţinere (chinga) şi coarda
sunt plasate pe direcţie verticală la nivelul extremităţii distale a
segmentului suspendat.
În (figura 3.4 a), este prezentată suspensia pendulară a
membrului inferior articulaţia de mobilizat fiind articulaţia
coxofemurală dreaptă.

G
Figura 3.4 a. Suspensia pendulară a membrului inferior
vedere laterală

41
 ADDUCT IE

ABDUCT IE
Figura 3.4 b Suspensia pendulară a membrului inferior
vedere de sus

Coarda are rolul de a menţine segmentul în echilibru, în

poziţie orizontală. Din figura 3.4 se poate observa că forţa de
suspensie este nulă deoarece cei doi vectori T şi G (al forţei de
tracţiune axială a corzii şi al gravitaţiei) sunt egali şi se află unul în
prelungirea celuilalt.
Ca urmare, segmentul e relaxat, stare amplificată şi de
adăugarea unei eventuale suspensii suplimentare a segmentului
intermediar, respectiv a genunchiului.

42
 Mişcările membrului inferior se realizează de o parte şi de
alta a poziţiei de echilibru, respectiv în plan frontal şi constau din
abducţii-aducţii (figura 3.4 b). Acestea pot fi însoţite de flexia
membrului inferior din articulaţia coxofemurală. Flexia respectiv
forţa de ridicare F, sunt reprezentate în(figura 3.5) în plan sagital.

F
T
C

Figura 3.5 Suspensia pendulară, vedere laterală (sagitală)

Ca efecte terapeutice putem aminti:

- reantrenarea neuromusculară în cazurile în care forţa este
scăzută;
- progresia recâştigării tonusului muscular şi al mobilităţii se
realizează prin modificarea amplitudinii mişcării sau prin

43
 adăugarea unei rezistenţe şi alternarea tipului de contracţii
musculare: izometrice, izotonice concentrice şi excentrice:
- relaxarea musculaturii periarticulare prin variaţii ale
amplitudinii de mişcare.
Suspensia axială se realizează când punctul de suspensie
este plasat pe direcţie verticală la nivelul articulaţiei de tratat, în
cazul de faţă (articulaţia coxofemurală dreaptă), iar elementul de
susţinere (chinga) distal.
Coarda susţine segmentul în poziţie orizontală şi asigură
mobilizări în plan paralel cu suprafaţa de sprijin.

PR ESIUNE
PE
ARTICULATIA T F
CO XOFEMURALA T

C
Figura 3.6 Suspensia axială vedere laterală

44
 Forţa rezultantă, acţionează spre articulaţie, centripet, având
efect de compresiune axială (C).
Mişcările de abducţie-aducţie sunt însoţite de mişcări de
flexie ( figura 3.6)
Efectul de presiune pe articulaţie poate fi stabilit cu precizie,
prin formula:

→ →
L
C = T cos α cos α = (1.1)
L + h2
2

unde,
T – forţa de tracţiune a corzii,
C – forţa de presiune pe articulaţie,
L – lungimea segmentului,
h – înălţimea punctului de suspensie,
α – unghiul dintre T şi C.
din cele descrise rezultă că;

→ → L
C =T (1.2)
L + h2
2

45
 Tensiunea corzii se poate măsura prin plasarea în circuit a
unui dinamometru.

Forţa de compresiune axială se poate micşora prin:

- exercitarea unei tracţiuni egale şi de sens contrat care va
limita în general amplitudinea; (figura 3.7a)
- plasarea cât mai sus posibil a punctului de suspensie. (figura
3.7b)

C F

Figura 3.7 a) Controlul compresiunii prin tracţiune exercitată în

sens invers

46
 F F

C C
Figura 3.7 a) Controlul compresiunii prin ridicarea punctului
de suspensie

Pentru cele prezentate anterior putem avea următoarele

efecte terapeutice:
- reantrenare neuromusculară, când forţa are valori scăzute;
- mobilizări active în afecţiuni ortopedico-traumatice ale
aparatului locomotor;

47
 - relaxarea musculară în contracturi de origine centrală sau
periferică;
- menţinerea sau creşterea mobilităţii articulare.

Suspensia excentrică se realizează când punctul de

suspensie este situat oriunde în afara proiecţiei membrului
suspendat, iar elementul de susţinere (chinga), distal de articulaţia
asupra căreia acţionăm.
Forţa rezultantă (E) calculată după regula paralelogramului,
acţionează centrifug având efect de întindere (figura 3.8).

INT INDE
ART ICULATIA T h

E d
C
G
Figura 3.8 Suspensia excentrică cu efect de întindere

48
 Unghiul obtuz, realizat între forţa de tracţiune a corzii şi
forţa de gravitaţie, are valoare maximă, tracţiunea fiind minimă şi
cu posibilităţi de mişcare reduse.
Efectul decoaptant poate fi stabilit cu precizie matematică după
formula:
→ →
E = T cos α (1.3)

d
cos α = (1.4)
h2 + d 2

d – distanţa dintre proiecţia punctului de suspensie pe planul

orizontal (A) şi punctul de susţinere a segmentului (B);
h – înălţimea punctului de suspensie faţă de planul orizontal;
α – unghiul dintre E şi T
deci;
→ → d
E =T (1.5)
h + d2
2

Ca efecte terapeutice amintim:

- în fracturi cu înfundare;
- în fracturi cu deplasarea capetelor osoase.

49
 3.2.2 Suspensii segmentale elastice
Spre deosebire de suspensiile fixe, acest tip de suspensie
foloseşte elemente susţinătoare elastice, care au o lungime variabilă
rezultată din raportul dintre greutatea segmentului şi rezistenţa la
întindere a resortului.

Suspensiile elastice folosesc unul sau mai multe resorturi

dispuse astfel:

- în serie, pentru acest caz alungirea creşte de atâtea ori câte

resorturi elastice identice punem în serie; (figura 3.9 b)

- în paralel, alungirea scade de atâtea ori câte resorturi

elastice identice punem în paralel. (figura 3.9 c)

Când se utilizează mai multe resorturi aşezate în paralel,

oscilaţiile în plan vertical sunt de mică amplitudine

50
R 2R
( a) ( c)

R
2
( b)
Figura 3.9 Variante de legare a resorturilor.
Ca efecte terapeutice amintim:
- mobilizarea membrelor la diverse unghiuri articulare;

51
 - uşurarea efortului depus de kinetoterapeut, care nu trebuie să
mai susţină segmentul;
- creşterea mobilităţii articulare prin aplicarea tehnicii
contracţie-relaxare;
- relaxarea musculară prin oscilaţii repetate;
- declanşarea strech-reflexului prin întinderea elastică a
resortului;
- corecţii ale dezaxărilor (varum, valgus, flexum).

Avantajele acestei metode sunt următoarele:

- permit mobilizarea articulară analitică cu consum energetic
redus de aceea se recomandă pacienţilor cu afecţiuni
cardiace, pulmonare sau cu forţă musculară redusă;
- influenţează prin diverse montaje elementele articulare şi
ţesuturile mor periarticulare.

Dezavantaje:
- procurarea resorturilor nu este totdeauna facilă.

52
 3.3 Suspensii globale

Suspensiile globale constau în suspendarea întregului corp în

unul sau mai mult puncte.
Chingile se plasează la nivelul capului, trunchiului,
bazinului, şoldurilor, genunchilor, gleznelor, umerilor, coatelor,
pumnilor şi prin intermediul corzilor sau resorturilor se fixează în
punctul sau punctele de suspensie realizând:
- suspensie stabilă, când fiecare coardă se fixează în câte un
punct; (figura 3.10)
- suspensie instabilă, când toate corzile converg într-un singur
punct (figura 3.11)

Figura 3.10 Suspensie stabilă

53
 Figura 3.11 Suspensie instabilă

Obiectivele acestei metode sunt următoarele:

Relaxarea întregului cop se induce prin imprimarea unor
mişcări de balansare, executate în direcţii diferite. Testarea
relaxării generale se realizează prin imprimarea unor mişcări
laterale de pendulare, la nivelul membrelor inferioare, care se vor
propaga „în val”, până la nivelul extremităţii craniale.
Stimularea circulaţiei se induce prin mişcări de balans
executate dinspre membrele inferioare spre cap şi dinspre umeri

54
spre membrele inferioare. Astfel, picioarele şi capul se plasează
alternativ în punctele mai înalte.
Pregătirea pentru poziţia stând se obţine prin sprijinul
picioarelor pe bazinul sau coapsele kietoterapeutului, realizând o
poziţie oblică din care pacientul îşi poate flecta şi extinde
genunchii.
Antrenarea funcţiei de sprijin a braţelor se realizează prin
balansări ale corpului cu flexia-extensia coatelor.
Stabilizarea generală a întregului corp se induce prin aceleaşi
mişcări de balansare în sens cranio-caudal, dar cu viteză crescută.
Efecte terapeutice ale metodei sunt pentru cazul:
- politraumatismelor;
- în covalescenţă după intervenţii chirurgicale importante;
- în distrofii musculare;
- în afecţiunile generale de secţiune medulară completă sau
incompletă.

55