Quantitative easing

-efectul acestor inițiative de politică monetară asupra piețelor financiare-

Quantitative Easing (QE; Relaxare Cantitativa) este o politica monetara ce presupune ca banca
centrala sa achizitioneze garantii guvernamentale ce pot fi reprezentate sub forma unei
obligatiuni emise de catre o autoritate guvernamentala, cu promisiunea de rambursare la data
scadenta, sau, totodata pot fi achizitionate alte tipuri de garantii/titluri de valoare de pe piata, cu
scopul de a diminua ratele dobanzilor si de a creste oferta banilor. Quantitative Easing reuseste
sa ‘’inunde’’ institutiile financiare cu capital în efortul de a promova cresterea creditarii si
lichiditatii. Aceasta metoda neconventionla poate fi privita ca o necesitate pentru a restabili
echilibrul sistemului economic, sa promoveze operatiunile de creditare si sa sustina cresterea
economica.

Japonia a fost prima care a folosit QE, între 2001 și 2006. A fost reluata în 2012, odata cu
alegerea lui Shinzo Abe ca prim-ministru. Cel mai bun rezultat al QE a fost in S.U.A. Data fiind
natura metodei QE si caracterul acesteia inovativ, a devenit o sursa puternica pentru literatura de
specialitate care graviteaza in jurul testelor empirice asupra impactului lor privind diferitele
sisteme financiare. Initiativele QE au avut un impact important asupra asteptarilor pietei fata de
un nivel scazut al ratei dobanzii, desi nu ofera un efect clar asupra acestuia obligatiunilor sau
primelor de risc. Pe baza studiului lui Hosono (2006), Bowman a cercetat
eficienta injectiilor de lichiditati ale Bancii Japoniei pe piata interbancara pentru extinderea
imprumuturilor bancare. Cercetatorii au observat un efect puternic si semnificativ al politicii QE
in stimularea expansiunii creditului.

Initiativele emise de Rezerva Federala au fost discutate intr-un numar important de lucrari,
printre care Doh (2010), Gagnon (2011), D'Amico (2012), Hancock si Passmore (2011) sau
Stroebel si Taylor (2012). Doh (2010) a reprezentat una dintre primele incercari de caracterizare
a Programelor de Bunuri la Scara Mare al Rezervei Federale. Doh a raportat ca acestea
reusesc sa scada primele pentru obligatiunile pe termen lung. Rezultate similare sunt obtinută de
Gagnon (2011) , care observa o reducere intre 30 si 100 de puncte de baza pentru prima pe
termen de zece ani. D'Amico (2012) continua studiul asupra Programelor de Bunuri la Scara
Mare si demonstreaza eficienta lor ca politica monetara. Rezultatele lor indica o reducere de 35
de puncte de bază a randamentelor pe termen lung ale Trezoreriei.

Implicarea Rezervei Federale în QE a fost una vizibila si resimtita. Programele de Bunuri la

Scara Mare sunt formate din achizitii de ipoteci, titluri de valoare, obligatiuni sau trezoreriile
extinse. Fenomenul, de "inclinare", a fost unul surprinzator pentru pietele financiare care generau
o crestere a volatilitatii. Inclinarea a ajuns sa devina subiect de literatura care in general se ocupa
de impactul asupra activelor piețelor emergente. In decursul anilor care au resimtit o expansiune,
care a atins varful in 2003 - 2005, piata imobiliara din S.U.A. s-a confruntat cu o contractie
robusta. Scaderea preturilor locuintelor a condus la ceea ce era numit criza creditelor ipotecare,
care a generat o serie de socuri in sistemul financiar.

Japonia, a utilizat experienta traita în anii 2000 si a inceput sa ia in considerare politicile

monetare neconventionale, mentionate in literatura stiintifica (QE), pentru a se putea axa asupra
cresterii economiei. Dezavantajele relaxarii cantitative (QE) sunt unele notabile si de luat in
considerare. Daca bancile centrale maresc prea repede oferta de bani, aceasta poate fi o cauza ce
conduce ulterior la inflatie. Acest lucru se întâmpla atunci cand exista o suma mai mare de bani,
dar numai o suma fixa de bunuri disponibile pentru vanzare atunci cand crește oferta de bani. O
banca centrala este o organizaaie independenta, responsabila de politica monetara si este
considerata independenta de guvern. Aceasta înseamna ca, in timp ce o banca centrala poate
acorda bancii fonduri suplimentare, acestea nu pot forta bancile sa imprumute acesti bani
persoanelor fizice si companiilor.

In mediul financiar ingreunat din 2009, Banca Angliei a observat necesitatea de a se concentra
asupra politicii sale monetare. Aceasta decizie a fost sustinuta de o serie de elemente
conventionale si neconventionale care au reprezentat o actiune contractiva impotriva
fenomenelor adverse care au caracterizat sistemul financiar global. Prin instilarea unui flux
constant de bani, Banca Angliei a sperat sa aduca o crestere a lichiditatii pietei si, prin urmare, sa
extinda preturile la active. Aceasta actiune ar fi trebuit sa reduca la minimum costurile
imprumuturilor determinând o inclinatie mai mare catre investitii. Desi americanii au obtinut
cele mai bune rezultate cu programul de „quantitative easing” implementat de Fed, peste cele
realizate de Anglia sau Japonia, sunt efecte doar pe termen scurt, care sustin institutiile financiare
cu probleme si evita catastrofe in economie. Pe termen lung, insa problemele structurale raman
valabile.

Banca Centrala Europeana a adoptat QE in ianuarie 2015, dupa sapte ani de masuri de
austeritate. Acesta a convenit sa cumpere obligatiuni in euro in valoare de 60 de miliarde de
euro, scazand valoarea euro si sporind exporturile. A crescut aceste achizitii la 80 de euro pe
luna. In decembrie 2016, a anuntat ca va diminua achizitiile la 60 de miliarde de euro pe lună în
aprilie 2017.

De asemenea, relaxarea cantitativă (QE) stimuleaza economia intr-un alt mod. Guvernul federal
liciteaza cantitati mari de trezorerie pentru a plăti o politică fiscala expansionista. În timp ce Fed
cumpara trezorerie, creste cererea, pastrand randamentele trezoreriei mici. Deoarece trezoreria
reprezinta baza tuturor ratelor dobanzilor pe termen lung, aceasta menține și ratele auto și a altor
necesitati la un echilibru stabil si accesibil. Acelasi lucru este valabil si pentru obligatiunile
corporative, ceea ce face ca intreprinderile sa se extinda mai ieftin. Cel mai important, mentine
ratele ipotecare pe termen lung, cu dobanda fixa scazuta. Acest lucru este important pentru a
sprijini piata imobiliara.

Inainte de recesiune, Fed a tinut intre 700 si 800 de miliarde de dolari din notele trezoreriei in
bilantului sau, variind suma care a modificat oferta de bani. In loc de inflatie, QE a creat o serie
de bule de active. In 2011, comerciantii de marfuri au avut un succes rasunator, fiind lideri
asupra pretului la uncie de la 869.75 dolari in 2008 la 1.895 dolari.

In 2012, investitorii si-au indreptat atentia spre trezoreri americane, conducand randamentul pe
nota de 10 ani (nota de 10 ani a Trezoreriei este un imprumut pe care il faci guvernului S.U.A. si
este una dintre facturile, notele si obligatiunile Trezoreriei Statelor Unite; este singura care se
maturizeaza într-un deceniu) la un nivel minim de 200 de ani.
In 2013, investitorii au fugit din Trezorerie si pe piata de valori, conducand procentajul Dow cu
24%. A urmat anuntului lui Ben Bernanke din 19 iunie cu privire la Fed care lua in considerare o
reducere/diminuare. Acest lucru a aruncat investitorii in obligatiuni intr-un stadiu de panica
pentru vanzari. Pe masura ce cererea de obligatiuni a scazut, ratele dobanzilor au crescut cu 75%
în trei luni. In consecinta, Fed a tinut contul concret pana in decembrie, dand pietelor o sansa sa
se redreseze.

In 2014 si 2015, valoarea dolarului a crescut cu 25%, in timp ce investitorii au creat un balon de
active în dolari SUA. Acesta este opusul a ceea ce se presupune că se intampla cu QE. Dar
dolarul american este o moneda globala si un refugiu sigur. Investitorii se confrunta cu aceasta în
ciuda aprovizionarii mari, ceea ce face ca acest domeniu sa devina unul rezonabil si dorit in
ciuda faptului ca QE nu a obtinut intocmai rezultatele dorite. Investitorii trebuie să plătească mai
mult pentru a obține același venit.

Sfarsitul relaxarii cantitative poate incuraja oamenii sa renunte la cumpararea de obligatiuni si sa

investeasca in economia reala.

Un exemplu: în lipsa de QE, au existat doar 100 de dolari pentru a fi investiti în obligatiuni, dar
acum, cu QE ar fi un plus de 200 de dolari. Aceasta suma crescuta de bani ar urma aceeasi cale
de investitie, care este de fapt cea a obligatiunilor guvernamentale. Reglementarea ofertei si a
cererii sugereaza faptul ca mai multi bani ca urmare a acelorasi bunuri (aici obligatiuni), cu atat
este mai mare cresterea pretului obligatiunilor.

Deoarece preturile obligatiunilor si randamentele sunt in relatie inversa, preturile mai mari ar
duce la randamente mai mici pentru investitori. Aici ar fi necesar sa stim ca scopul QE nu este
acela de a genera mai multe randamente, ci mai degraba de a construi o imagine de crestere
constanta in mintea oamenilor.
Bibliografie

https://ideas.repec.org/a/rjr/romjef/vy2014i3p39-50.html#abstract

http://www.bbc.com/news/business-15198789

http://www.investopedia.com/terms/q/quantitative-easing.asp

ttps://www.thebalance.com/what-is-quantitative-easing-definition-and-explanation-3305881

https://ideas.repec.org/a/hyp/journl/v2y2014i2p3-10.html#abstract

https://ideas.repec.org/a/vls/finstu/v18y2014i3p89-101.html#abstract

http://themarketmogul.com/quantitative-easing-impact-global-economy/