Perceptii Ale Stresului Ocupational in Activitatea Didactica Si Modalitatile de Coping

UNIVERSITATEA “AL. I.
CUZA”, IAŞI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRARE A
AFACERILOR
STUDII POSTUNIVERSITARE MRU
LUCRARE DE DIZERTAŢIE
PERCEPŢII ALE STRESULUI OCUPAŢIONAL IN
ACTIVITATEA DIDACTICĂ ŞI MODALITĂŢILE
DE COPING
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
LECT. DR. OVIDIU GAVRILOVICI
STUDENT:
IAŞI, 2009
CUPRINS
I. ARGUMENT…………………………………………pag. 4
II. PARTEA TEORETICA
Capitolul I. Problematica generală a stresului. Stresul

ocupaţional.
I1.Definirea stresului…………………………...pag. 6
I1.1. Stresul ca reacţie……………….....pag. 7
I1.2. Stresul ca stimul…………………..pag. 8
I1.3. Stresul ca interacţiune…………….pag. 9
I2. Teorii explicative asupra stresului…………pag. 10
I3. Mituri despre stres………………………….pag. 12
I4. Surse ale stresului ocupational (stresorii)…..pag. 12
I5. Stadii ale stresului…………………………..pag. 15
I6. Modele ale stresului ocupaţional …………..pag. 16
Capitolul II. Modalităţi de coping

II.1. Strategii de aparare faţă de stresul
ocupaţional……………………..pag. 19
II.2. Modalităţi de coping………………………pag. 22
II.3. Intervenţii de management al stresului……pag. 24
III. PARTEA PRACTICĂ
Capitolul III. Designul cercetării

III.1. Obiectivul si ipotezele cercetării…………pag. 28
III.2. Metodologia de cercetare ………………..pag. 29
III.3. Populaţia şi eşantionul investigat………...pag. 30
III.4. Variabilele utilizate………………………pag. 30
Capitolul IV. Rezultatele obţinute si interpretarea lor

IV.1. Prezentarea şi interpretarea rezultatelor….pag. 31
2
IV. CONCLUZIILE
Capitolul V. Concluziile cercetării

V 1. Validarea / invalidarea ipotezelor cercetării..pag. 41
V.2. Interpretarea psihologică…………………...pag. 41
V. 3. Premise ale cercetărilor viitoare……………pag. 43
Bibliografie ……………………………………………..pag. 45
Capitolul VI. Anexe…………………………………..pag. 46
Instrumente folosite
Detalii despre eşantion
Tabele cu date statistice
3
I. ARGUMENT
Stresul ocupaţional reprezintă o problemă importantă în domeniul psihologiei

muncii şi organizaţională, şi una dintre multiplele probleme cu care se confruntă
societatea modernă, fiind generat de viaţa profesională, de mediul muncii, cu consecinţe
nemijlocite asupra activităţii profesionale, dar şi asupra sănătăţii celor care prestează
munca respectivă.
Stresul profesional şi-a pus amprenta şi asupra instituţiilor şcolare, ce reprezintă
importante verigi în educaţia şi formarea personală şi profesională, iar cadrele didactice
sunt elementele cheie ce pot contribui la optimizarea procesului instructiv-educativ.
Insă puţine studii de specialitate au vizat stresul ocupaţional al cadrelor didactice.
Astfel, acesta a constituit unul din motivele de alegere a temei. Cercetări vizând stresul
ocupaţional au fost, de regulă, destinate personalului executiv din diferite organizaţii şi
managerilor, mai puţin cadrelor didactice.
Studiul de faţă îşi propune să verifice prezenţa unei relaţii între percepţia
cauzelor stresului ocupaţional la nivelul cadrelor didactice din invăţământul primar si
gimnazial şi modalităţile de coping adoptate.
Conceptul de stres ocupaţional(sau stres la locul de muncă) poate fi definit ca
fiind rezultatul cel mai dăunator, fizic si psihic, ce se produce când cerinţele postului nu
se potrivesc cu resursele, capacităţile si nevoile angajatului. Acesta manifestă o dublă
acţiune: la nivelul persoanei care receptează situaţia stresantă şi la nivelul instituţiei
asupra căreia se răsfrănge existenţa unui climat stresant. Astfel, pentru a face faţă
stresului si a se adapta condiţiilor stresante, se recurge la anumite mecanisme de apărare.
Modalitatea de coping( de control al stresului sau de apărare faţă de stres) vizează
strategiile de diminuare a efectelor negative ale stresului. Coping-ul presupune
deopotrivă eforturi orientate spre acţiune şi orientate intrapsihic, pentru a face faţă
solicitărilor externe si interne şi conflictelor dintre ele.
Ipotezele principale susţin că există o relaţie intre cauza percepută a stresului
ocupaţional al cadrelor didactice şi modalitatea de coping adoptată, fiind confirmate de
cercetarea realizată.
4
In realizarea designului investigativ s-au aplicat un Chestionar de percepţie a cauzelor
stresului ocupaţional şi un Chestionar de identificare a modalităţii de coping, construite
special pentru studiul prezent. Acestea au fost aplicate unui număr de 40 de cadre
didactice din învăţămantul primar şi gimnazial, cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani.
Rezultatele lucrării confirmă existenţa unor relaţii între cauza percepută a stresului
ocupaţional şi modalitatea de coping adoptată. Astfel s-au găsit relaţii indirecte între
suprasolicitare ca şi cauză percepută a stresului ocupaţional şi distanţare, această
modalitate de coping fiind adoptată în mai puţine situaţii de către cadrele didactice ce se
consideră a fi suprasolicitate. O relaţie directă există între mediocritatea elevilor, ca şi
cauză percepută a stresului ocupaţional şi planificarea rezolvării de probleme. Cadrele
didactice ce percep mediocritatea elevilor o cauză a stresului profesional, vor adopta ca
modalitate de coping planificarea rezolvării de probleme, propunând şi găsind soluţii la
probleme.
Studiul de faţă poate reprezenta un punct de plecare pentru cercetări ulterioare,
costituind, de fapt, polul bazal în studierea problemei discutate. Ştiindu-se că există o
relaţie de corelaţie între variabilele puse în discuţie, cercetările viitoare pot demara in
direcţia identificării tipului de legătură dintre acestea, a corelatelor de personalitate care
moderează relaţia dintre stresori şi reacţiile la stres în rândul cadrelor didactice, a
evaluării impactului strategiilor de reducere a stresului ocupaţional, la nivelul instituţiilor
şcolare.
5
II. PARTEA TEORETICĂ
CAPITOLUL 1. PROBLEMATICA GENERALĂ A

STRESULUI
I1. Definirea stresului
Una dintre problemele întâmpinate în cercetarea stresului o reprezintă marile

discrepanţe care există între definirea stresului şi felul în care acesta este operaţionalizat.
De exemplu, conceptul de stres a fost definit deseori atât ca variabilă independentă, cât şi
ca variabilă dependentă, dar şi ca proces. Această confuzie terminologică se datorează
aplicabilităţii conceptului de stres în cercetările din ştiinţele medicale, comportamentale
şi sociale în ultimii 50-60 de ani. Fiecare disciplină a cercetat stresul dintr-o perspectivă
unică, singulară, adoptând fie modelul stimulilor (stresul fiind o variabilă independentă),
fie modelul răspunsului (stresul fiind o variabilă dependentă). Această abordare a fost
dată de obiectivele specifice ale cercetărilor şi de acţiunile care au fost realizate în urma
rezultatelor acestora. Astfel, este evident că noţiunea de stres a suscitat o permanentă
dezbatere. Aproape toate cercetările încep prin a puncta dificultăţile generate de confuzia
existentă în jurul încercărilor de a definii ceea ce este stresul (Cooper, Dewe şi
O'Driscoll, 2001).
Stresul a fost definit ca un stimul sau un răspuns sau ca rezultat al interacţiunii
stimul -răspuns, interacţiune care exprimă un oarecare dezechilibru al relaţiei persoanei
cu mediul său. Odată cu dezvoltarea cunoaşterii relaţiei dintre persoană şi mediu,
cercetătorii s-au concentrat asupra naturii acestei interacţiuni şi, mai important, asupra
proceselor psihice prin care au loc aceste interacţiuni.
Se poate considera că modalităţile tradiţionale de a defini stresul (stimul, răspuns,
interacţiune), prin accentul pus pe evenimente externe persoanei, au deviat atenţia
cercetătorilor de la procesele psihice prin care persoana apreciază aceste evenimente
(Duckworth, 1986).
6
Pe măsură ce cunoaşterea şi înţelegerea stimulilor, răspunsului şi a interacţiunii şi
definirea acestora au avansat, dezbaterea referitoare la definirea stresului şi-a mutat
interesul. În loc de a accentua separat pe diferite elemente ale procesului care relevă
stresul, se consideră că atenţia trebuie concentrată asupra naturii procesului în sine şi
integrarea definiţiilor stimulilor şi răspunsului într-o perspectivă mai generală, care să ia
în calcul şi legăturile dinamice dintre elementele procesului.
Opiniile actuale cu privire la felul în care trebuie definit stresul impun
cercetătorilor să gândească stresul ca fiind ceva relaţional, ca rezultat al unui schimb
(tranzacţii) între individ şi mediu (Lazarus, 1990). Abordarea tranzacţională orientează
cercetătorii spre identificarea acelor procese care leagă individul de mediu, accentul
căzând pe tranzacţie şi considerând că stresul nu ţine doar de individ sau doar de mediu.
I.1.1.Definiţiile stresului ca reacţie
Expresia „a fi stresat" este una cu care majoritatea oamenilor sunt familiari, dar
sensul acesteia este diferit de la un individ la altul. Această expresie nu se concentrează
prea mult pe natura stresului, ci mai degrabă asupra consecinţelor sale. Abordarea sub
aspectul reacţiei consideră stresul ca fiind o variabilă dependentă (un răspuns la un stimul
deranjant sau ameninţător).
Originile definirii stresului ca reacţie pot fi identificate în medicină şi, de obicei,

stresul este studiat dintr-o perspectivă fiziologică. Cercetările efectuate de Hans Selye, în
anii '30 şi '40, marchează începutul acestei abordări. Selye a introdus noţiunea de boală
legată de stres în termenii sindromului general de adaptare (general adaptation
syndrome), sugerând că stresul este un răspuns nespecific al corpului uman la solicitările
exercitate asupra sa (Selye, 1976). Accentul este evident, unul medical: boala generică
era caracterizată de pierderea motivaţiei, apetitului, pierderi în greutate şi lipsă de
energie. Studiile realizate pe animale au indicat şi o deteriorare şi degenerare fizică
internă. S-a considerat că răspunsurile la stres nu depind de natura factorului stresor şi, în
consecinţă, urmează un model universal.
7
Deşi cuvântul stres are conotaţii negative, Selye (1976) atenţionează că reacţiile
la stres nu sunt în mod necesar rele şi că sunt de neevitat, din moment ce a fi în viaţă
echivalează cu a răspunde la stres. în realitate, un anumit nivel de stres este necesar
pentru motivaţie, creştere, dezvoltare şi schimbare : acesta a fost numit eustres. Oricum,
factorii de stres nedoriţi, greu de administrat, sunt dăunători şi pot conduce la distres (sau
epuizare).
I.12.Definiţiile stresului ca stimul
Identificarea potenţialelor surse de stres este tema centrală a modelului stresului

ca stimul. Raţiunea acestei abordări stă în faptul că forţe externe acţionează asupra
organismului într-o manieră distructivă (Cooper, Dewe şi O'Driscoll, 2001).
Definiţiile stresului ca stimul îşi au originea în fizică şi inginerie, analogia

constând în faptul că stresul poate fi definit ca o forţă exercitată, care antrenează în
consecinţă o cerere sau o reacţie la încărcare, creând astfel o distorsiune. Dacă toleranţa
organismului este depăşită, pot să apară defecţiuni temporare sau definitive. Individul
este în permanenţă bombardat cu potenţiale surse de stres (de obicei denumiţi stresori),
iar un eveniment aparent minor poate rupe echilibrul delicat între modalitatea de control a
stresului şi anularea completă a comportamentelor de control al stresului. în concluzie,
acest model consideră stresul ca fiind o variabilă independentă.
Limite ale definiţiilor stresului ca reacţie şi ca stimul

Ambele definiri ale stresului sunt încadrate conceptual în paradigma relativ
simplă stimul - răspuns. Astăzi se consideră că ambele neglijează diferenţele individuale
şi procesele perceptive şi cognitive care generează aceste diferenţe (Cox, 1990).
Deoarece definiţiile de tip stimul - răspuns se concentrează fiecare pe un singur
aspect al relaţiei, putem considera că un eveniment este potenţial stresant sau că un
răspuns poate fi o reacţie la stres. Considerăm astfel că un stimul sau un răspuns pot fi
declarate ca „stresant", respectiv „reacţie la stres" doar dacă aceste două componente sunt
8
considerate a fi în legătură şi dacă se determină impactul uneia asupra celeilalte (Cooper,
Dewe şi O'Driscoll, 2001).
O altă problemă care apare când sedefineşte stresul ca stimul sau ca reacţie este că
nu se surprind diferenţele individuale. Cunoaşterea stimulului nu permite în mod necesar
estimarea cu exactitate a reacţiei, probabilitatea ca stimulul să producă un răspuns fiind
moderată de diferenţele individuale (personalitate, caracteristici, aşteptări, valori,
scopuri).
După cum am arătat anterior, stresul presupune atât un stimul, cât şi un răspuns,
ambele aflate în relaţie.
I.1.3. Stresul ca interacţiune
Abordarea interacţională în definirea stresului se concentrează pe interacţiunea

statistică între stimul şi răspuns. Această abordare structurală şi cantitativă este una în
care o relaţie, de obicei o corelaţie, este presupusă între un stimul şi un răspuns. Această
abordare este, în esenţă, una statică (de tip cauză şi efect). O astfel de definire, care se
concentrează doar pe interacţiunea dintre două variabile, este limitată în încercarea de a
explica complexitatea unei asemenea relaţii la manipulări structurale, cum ar fi introdu-
cerea unei terţe variabile moderatoare, care însă nu explică stresul în sine.
Având în vedere aceste aspecte, considerăm că stresul ar trebui văzut ca o

tranzacţie, ca o relaţie continuă între individ şi mediu. Abordarea interacţională are o
capacitate limitată de a demonstra lanţul cauzal prezent în această relaţie. Prin contrast,
modelul tranzacţional îşi propune explorarea naturii esenţiale a relaţiei stresor - răspuns -
rezultat şi explicarea dinamicii acestui proces, nu numai evidenţierea unor legături
statistice între variabile (Cooper, Dewe şi O'Driscoll, 2001).
Astfel, stresul este nu doar un factor ce ţine de individ sau de mediu, ci este încadrat mai
degrabă într-un proces permanent în care individul tranzacţionează în diferite medii,
evaluează factorii stresori şi îşi propune să treacă peste situaţiile stresante. în esenţă,
definirea tranzacţională a stresului presupune că acesta este o stare cognitivă dinamică.
Este un defect în homeostază sau un dezechilibru care impune o soluţie de reechilibrare
sau o restaurare a homeostazei).
9
I.2. Teorii explicative asupra stresului
Primul teoretician al problematicii stresului a fost Hans Selye. Acesta consideră

că stresul este răspunsul nespecific al organismelor vii la solicitările de orice natură.
Orice fel de solicitare este într-un anumit sens individuală, adică specifică. Independent
de natura modificărilor organice pe care le produc, toate substanţele au o proprietate
comună: impun organismului să se adapteze, să se reorganizeze.Aceasta nu este o cerinţă
specifică; adaptare insăşi este sarcina, indiferent de natura implicaţiilor. Cu alte cuvinte,
dincolo de consecinţele specifice apare in mod nespecific necesitatea unor reacţii de
adaptare care să ducă la restabilirea stării de echilibru. Esenţa stresului constă in
exigenţele nespecifice faţă de multiplele funcţii implicate.
In ceea ce priveşte caracterul agentului stresor care provoacă stresul, al acţiunii agentului
stresor, este idiferent dacă situaţia sau lucrul in faţa căruia suntem puşi este plăcut sau
neplăcut; contează numai mărimea necesităţii de adaptare.
Dr. J.W. Mason considera ca proprietatea comună a factorilor de stres este aceea că
mobilizează sistemul fiziologic al reacţiilor emoţionale sau de alarmă în situaţii neplăcute
sau când viaţa este ameninţată.
Stresul nu este intotdeauna cconsecinţa unei acţiuni nocive. Este neesenţial dacă
factorul de stres este un lucru plăcut sau neplăcut; efectul exclusiv depinde de măsura în
care solocită adaptabilitatea organismului. Orice activitate normală poate produce un
stres puternic fără o consecinţă dăunatoare. Stresul dăunator sau neplăcut este numit
„distres”.
Ideea de stres este foarte veche. Poate chiar „omul preistoric îşi dădea seama de
trăsăturile comune ale acelor senzaţii de decurajare şi extenuare care îl cuprindeau după o
muncă grea, în urma căldurii excesive sau frigului, stărilor de frică sau unor îndelungate
perioade de boală. Chiar dacă el nu conştientizează faptul că apăreau întotdeauna reacţii
similare când ceva era peste puterile lui, acest sentiment îi atrăgea totuşi instinctiv atenţia
că limitele propriei sale capacităţi erau depăşite”(Selye, 1974,p. 176). Stresul nu trebuie
evitat. De fapt, nici nu poate fi evitat. Indiferent ce facem sau ce se întâmplă cu noi,
10
întotdeauna avem nevoie de energie pentru întreţinerea vieţii, combaterea efectelor
dăunătoare si adaptare la influenţele în permanentă schimbare pe care le exercită mediul.
Un anumit nivel al stresului există şi in starea de relaxare, in timpul somnului.„Starea
lipsită de stres se numeşte moarte”.(Selye).
Intâlnirea cu stresul poate fi folositoare dacă, familiarizându-ne cu modul de
acţionare al stresului ne vom forma in consecinţă concepţia de viaţă.
Cei care s-au ocupat la început de problematica stresului nu au făcut deosebirea
între distres si stres, deşi stresul este o noţiune mai largă cuprinzând si emoţiile plăcute,
împlinirile si afirmarea personalităţii.
Fiziologul francez din a doua jumătate a secolului XIX, C. Bernard, a
demonstrat primul, cu mult înainte ca ideea de stres să fi apărut, că mediul intern al
organismelor nu se schimbă deşi mediul lor extern se schimbă în permanenţă. El a
observat că viaţa liberă şi independenţa este condiţionată de stabilitatea mediului intern.
50 de ani mai târziu, fiziologul american W. B. Cannon a propus ca ansamblul
“proceselor fiziologice coordonate care asigură menţinerea stărilor de stabilitate ce
guvernează in mare parte organismul” să fie denumite homeostazie, exprimând
capacitatea de a menţine o situaţie statică invariabilă.
Conservarea vieţii si sănătăţii noastre cere ca nimic
in noi să nu se abată prea mult de la starea obişnuită. In caz contrar survin îmbolnăvirea şi
moartea. Prima descriere a “sindromului ce apare in urma diferitelor
influenţe nocive” a fost publicată in 1936; mai târziu aceste reacţii au devenit cunoscute
sub denumirile de sindrom general de adaptare (SGA), respectiv sindrom de stres
biologic. S-a evidenţiat faptul că energia de adaptare sau capacitatea
de adaptare a organismului este finită, deci se poate epuiza. Ne putem irosi uşor
capacitatea de adaptare sau putem învăţa cum să ne drămuim acest stoc de energie
folosindu-l numai în scopuri utile care produc cât mai puţin distres.
11
I.3. Mituri despre stres
Există şase mituri despre stres:
1. Stresul este acelaşi pentru toata lumea.
2. Stresul este întotdeauna rău pentru tine.
3. Stresul este oriunde deci nu poţi scăpa de el.
4. Cele mai populare tehnici de reducere a stresului sunt cele mai bune.
5. Nu sunt simptome, nu este stres.
6. Doar simptomele majore de stres necesită atenţie.
Nici unul nu a fost validat de cercetările în domeniu.
I.4. Surse ale stresului ocupaţional ( stresorii) şi efectele acestuia
Stresul ocupaţional este una dintre multiplele probleme cu care se confruntă

societatea modernă, fiind generat de viaţa profesională, de mediul muncii, cu consecinţe
nemijlocite asupra activităţii profesionale, dar şi asupra sănătăţii celor care prestează
munca respectivă. Ca urmare a modificărilor explozive ale tehnologiilor, a penetrării
agresive a proceselor de informatizare, dar şi a modernizării sistemelor manageriale s-au
schimbat în profunzime natura societăţii, în general, şi a locurilor de muncă, în special.
Asistăm, după anii '80, la startul unor procese manageriale care includ operarea la nivelul
marilor privatizări şi fuzionări ale coloşilor industriali, la procesele de reengineering şi
dezvoltare a unei economii de piaţă foarte active. Managementul internaţional a devenit
12
una din preocupările la modă ale specialiştilor în culturi organizaţionale. Competiţia
economică dură în care este angrenată viaţa socială prezentă este considerată ca unul din
semnele sau reacţiile generatoare a ceea ce a intrat în limbajul cotidian sub denumirea de
„stres profesional" sau „stres ocupaţional".
Manifestările evidente ale fenomenului de stres ocupaţional la nivel
organizaţional au determinat şi intensificarea cercetărilor empirice pe această temă.
Consecinţele stresului muncii asupra personalului muncitor au fost studiate cu
atenţie, reuşindu-se obţinerea unor informaţii precise. Simptomele stresului ocupaţional
sunt uşor de evidenţiat şi observat, el manifestându-se prin comportamente cum ar fi:
întâmpinarea din partea angajaţilor a unor dificultăţi în adaptarea la schimbările care se
impun postului de muncă ocupat, scăderea dramatică a productivităţii muncii. Cu alte
cuvinte, se manifestă o dublă acţiune: la nivelul persoanei care receptează situaţia
stresantă şi la nivelul organizaţiei asupra căreia se răsfrânge existenţa unui climat
stresant.
Stresorii reprezintă orice condiţie ocupaţional-organizaţională care necesită
răspunsuri adaptative din partea individului.
Există diverse taxonomii care grupează stresorii. Cooper & Marshall (1976)
inventariază următoarele tipuri de stresori:
 factori intrinseci muncii (supra/subsolicitare, ritm, autonomie etc.);
 rolul în organizaţie (conflict, ambiguitate de rol, responsabilitatea etc.);
 dezvoltarea în carieră (supra/subpromovare, securitatea postului etc.);
 relaţiile interpersonale la locul de muncă;
 structură, climat în organizaţie (participare la luarea deciziei, stil managerial,
comunicare etc.).
Cea mai cunoscută taxonomie, cea a lui Beehr & Newmann (1978), identifică 37
de factori ocupaţionali-organizaţionali ca posibili stresori,grupaţi în patru categorii:
 solicitări ale muncii şi caracteristici de sarcină;
 solicitări de rol şi expectanţe;
 caracteristici şi condiţii organizaţionale;
 cerinţe şi solicitări externe (din afara organizaţiei).
Beehr & Schuler identifică următoarele categorii de stresori:
13
 procese şi caracteristici organizaţionale;
 solicitări ocupaţionale şi caracteristici de rol;
 caracteristici şi expectanţe individuale.
Stresorii cei mai des citaţi în literatura de specialitate sunt: ambiguitatea şi
conflictul de rol, suprasolicitarea în muncă, pericolul accidentelor şi ritmul muncii,
constrângeri situaţionale impuse individului de organizaţie etc. De reţinut este faptul că
stresorii nu sunt aceeaşi pentru toţi oamenii, astfel că aceeaşi situaţie reprezintă pentru
unii reală sursă de stres, în timp ce pentru alţii, doar o provocare.
B. Efectele reprezintă acele reacţii individuale la acţiunea unui stresor din partea
individului, în timp ce „tensiunile“ create sunt efectele aversive asupra individului. Cele
mai frecvente exemple de efecte sunt:
 efecte psihologice: depresie burnout, plictiseală, oboseală, ostilitate,
depersonalizare, anxietate, frustrare etc.;
 probleme de sănătate fizică: dureri diverse fizice, ulcer, boli cardiovasculare,
dezechilibre hormonale;
 efectele comportamentale ce vizează:
- organizaţia (absenteism, performanţă în muncă, fluctuaţii de personal, accidente de
muncă etc);
- individul (abuz de substanţe nocive, toxice, tutun, alcool, droguri etc.; probleme
maritale, accidente, suicid etc.);
Cea mai gravă consecinţă a stresului ocupaţional necorectat o reprezintă
„burnoutul“sau sindromul de epuizare, de uzură nervoasă.
Termenul este foarte uzitat de cercetători, unii chiar confundându-l cu stresul ocupaţional
însuşi. Pines şi Aronson (1981) subliniază că fenomenul de burnout apare ca rezultat al
stresului îndelungat la locul de muncă şi parcurge în evoluţia sa trei etape:
 epuizarea fizică – oboseală, sfârşeală, insomnii, lipsă de energie, slăbiciune,
oboseală cronică etc;
 epuizarea mentală – atitudini negative orientate fie spre muncă, fie spre colegi,
parteneri, clienţi, colaboratori, şefi, serviciu şi chiar familie;
 epuizarea emoţională – depresie, neajutorare, disperare, dispariţia satisfacţiilor
anterioare
14
I.5. Stadii ale stresului
1. Reacţia de alarmă
Este primul răspuns al organismului, acest proces însemnând “mobilizarea

generală” a forţelor de apărare ale organismului. In faza acută a reacţiei de alarmă
rezistenţa generală a organismului scade sub nivelul mediu. Răspunsul complet însa nu se
reduce la reacţia de alarmă căci, în cazul în care agentul nociv continuă să acţioneze se
produce starea de adaptare sau rezistenţă. Cu alte cuvinte nici un organism nu se poate
afla în starea de alarmă permanentă. Aceasta reacţie iniţială este urmată în mod necesar
de un stadiu de rezistenţă.
2. Stadiul de rezistenţă
Acest al doilea stadiu se deosebeşte de primul prin reacţiile chimice şi fiziologice

care se produc. După ce organismul s-a adaptat, în stadiul de rezistenţă, capacitatea de
rezistenţă a organismului creşte peste cea medie.
3. Stadiul de epuizare
Nivelul suprem de manifestare a stresului, în sens nonadaptativ, îl reprezintă
apariţia stării de epuizare la nivelul persoanei, care nu mai poate gestiona constructiv
stresul.
Epuizarea este un rezultat al oboselii fizice, psihologice şi emoţionale. Însă
această oboseală poate exprima înstrăinarea unei persoane de munca sa. Există mai multe
cauze ale epuizării, uneori paradoxale şi contradictorii. Plictiseala, ca stare opusă
supraîncărcării, poate cauza şi ea epuizare. Relaţiile de comunicare defectuoase între şefi,
subalterni, colegi, clienţi reprezintă o cauză obişnuită a epuizării. Recompense
inechitabile sau nesatisfăcătoare pot conduce şi ele la epuizare. Prea multă
responsabilitate şi prea puţin sprijin, sau necesitatea de a dobândi foarte rapid noi abilităţi
şi cunoştinţe şi de a realiza „altfel" sarcini obişnuite sunt alte aspecte ce contribuie la
apariţia epuizării (Furnham, 1997).
Simptomele epuizării debutează cu oboseala fizică. Victimele epuizării încep prin
a se plânge de oboseală fizică. Sunt caracterizate de niveluri reduse de energie şi se simt
15
obosite tot timpul. Acuză numeroase semne de slăbiciune fizică, precum dureri frecvente
de cap, insomnii şi schimbări în regimul alimentar. Al doilea nivel este oboseala
emoţională. Depresia, sentimentele de inutilitate şi senzaţia de a fi prins în capcana
postului sunt semne ale acestui sindrom. în ultimul rând, oamenii care suferă de epuizare
manifestă adesea un model mental sau atitudinal al oboselii, cunoscut ca formă de
depersonalizare. Aceste persoane devin cinice faţă de alte persoane, le tratează ca pe nişte
obiecte şi manifestă un comportament negativ faţă de organizaţia lor. Adesea au
sentimentul eşecului sau al unor realizări nesemnificative. Intră astfel într-un cerc vicios
care duce la scăderea stimei de sine, a eficienţei generale şi la o viaţă nu tocmai plăcută.
Şi toate acestea datorită expunerii prelungite la stres intens.
In cele din urmă, apare distrugerea abilităţii organismului de a se repara si de a se
apăra. Ca rezultat, riscul de boală este iminent.
I.6. Modele ale stresului ocupaţional
Există mai multe modele ale stresului, în general, şi ale stresului ocupaţional, în
special, în timp, au fost proiectate numeroase modele explicative ale stresului
ocupaţional, dar adesea designul lor şi datele experimentale rezultate au fost
controversate. Factorii care declanşează stresul afectează şi influenţează indivizii,
organizaţia şi activitatea acesteia.
Unul dintre primele modele ale stresului ocupaţional a fost dezvoltat de psihologii
Universităţii şi Institutului de Cercetări Sociale din Michigan. Acest model susţine că
mediul afectează percepţia persoanei, care, la rândul ei, îi afectează răspunsurile şi care,
în final, influenţează sănătatea individului. In această ecuaţie se consideră că diferenţele
individuale şi elementele mediului social pot altera aceste relaţii (Beehr, 1995). Modelul
de start a fost îmbogăţit de cele care au urmat prin adăugarea unor elemente de detaliu.
În Figura 1 este ilustrat un model simplu al stresului orientat pe teoria Mediu
-Persoană - Reacţie (M - P - R).
16
Figura 1. Modelul S-R al stresului (preluare după Bogathy,Z., 2007,pag.240).
Modelul de stres Mediu - Persoană - Reacţie a fost cel mai mult discutat în
literatura psihologică de specialitate. El susţine ideea că reacţiile la stres au loc în
momentul în care relaţia dintre persoană şi mediu este în dezechilibru. Dar prezenţa unor
carenţe între particularităţile individuale ale persoanei (aptitudini, trăsături de
personalitate, valori etc.) şi mediu (solicitări, condiţii de muncă etc.) pot conduce la
neîndeplinirea trebuinţelor individuale sau neîndeplinirea cerinţelor muncii. Acestea pot
duce la crearea unei stări stresante şi, implicit, la reflectarea ei în diferite reacţii
individuale. Reacţiile la stres nu sunt altceva decât rezultanta unor percepţii subiective;
de aici şi marea diversitate a acestor reacţii sau, cu alte cuvinte, personalizarea lor.
Implicit, în acest cadru de echilibru/dezechilibru este cuprinsă şi capacitatea sau abilitatea
individului de a realiza un management al posibilului conflict dintre condiţiile de mediu
şi trăsăturile de personalitate, valori, trebuinţe personale, întregul care poate contribui la
nepotrivirile menţionate şi care poate fi descris ca reprezentând aspecte ale procesului
tranzacţional. Cele menţionate fac obiectul modelului Persoană - Mediu, care a devenit
ulterior Persoană -Potrivire la Mediu.
Modelul operaţional-interactiv de evaluare şi coping a stresului ocupaţional

(Cooper et al. 1988) cuprinde patru elemente-cheie: sursele stresului (factori intrinseci
muncii, rolul în organizaţie, natura relaţiilor interpersonale, climatul etc.); caracteristici
individuale (vârstă, sex, pregătire, status profesional, interese, obiceiuri etc.); strategii de
coping (suportul social, logică/raţiune, relaţii familiale şi de muncă, controlul timpului
etc.); efectele stresului asupra individului sau organizaţiei (dureri,boli, insatisfacţie
profesională, moral şi interes scăzut).
17
Modelul interdisciplinar de abordare a stresului ocupaţional (Schabracq &
Cooper, 1998) este construit în jurul conceptului de integritate („integrity“), care se referă
la organizarea manifestărilor individuale optime, în termenii unui repertoriu personal de
opţiuni pentru acţiune într-o situaţie social-culturală sau de muncă dată şi care are un
pronunţat caracter procesual, multinivelar cu puternice conotaţii cultural morale.
Situaţiile de muncă sunt abordate fie ca stresori, fie ca patternuri colective de coping sau
factori de sănătate, deoarece includ soluţii pentru probleme recurente sau previn efectiv
instalarea stresului.Sistematizând totalitatea datelor cuprinse în modelele prezentate mai
sus, se poate considera că modelarea stresului ocupaţional vizează patru mari categorii de
variabile: stresori, reacţii la stres, evaluare şi mecanisme de coping, iar procesul stresului
ocupaţional este unul dinamic-recursiv deoarece evaluarea şi copingul sunt mecanisme
active care au funcţia de a adapta permanent stresori din mediu la realitatea proprie sau
invers de a determina reconfigurări şi restructurări la nivelurile cognitiv-neurobiologic şi
comportamental, care să minimizeze efectele negative ale stresului ocupaţional.
Modelul procesual al lui Mc’Grath (1976) concepe stresul ocupaţional ca pe un

proces ciclic închis care parcurge patru stadii. Astfel, situaţiile obiective de muncă sunt
evaluate cognitiv şi transformate în percepţii asupra mediului muncii. Odată percepută
situaţia stresantă, individul se va angaja într-un proces decizional pentru a găsi cel mai
adecvat răspuns voluntar-comportamental pentru situaţia specifică.
18
CAPITOLUL II. MODALITĂŢI DE COPING
II.1 Strategii de aparare faţă de stresul ocupaţional
Folkman, Lazarus, Gruen şi DeLongis (1986) au definit modalitatea de control al

stresului ca fiind „efortul cognitiv şi comportamental de a administra (reduce, minimaliza
sau tolera cerinţele interne şi externe ale mediului, considerate ca depăşind resursele
persoanei". în general, cercetările au relevat că strategiile de control al stresul.
Oamenii pot răspunde la stres în două feluri:
 o cale este cea pe care Folkman şi Lazarus (1988) au denumit-o strategie
raţională de control al stresului (prin rezolvare de probleme), adică emoţiile
negative asociate stresorilor sunt depăşite prin cea mai bună rezolvare
posibilă, emoţiile negative fiind un indicator al importanţei problemei.
Motivaţia de a acţiona corect este adeseori asociată cu o procesare mai vastă a
informaţiei. Procesarea extinsă a informaţiei este indicatorul - cel mai potrivit
pentru sine şi cel mai evident pentru ceilalţi - faptului că cineva este motivat
să fie corect în decizia luată în raport cu stresorul. Astfel, în loc de a conduce
la folosirea strategiilor euristice simplificatoare, emoţiile negative pot conduce
la procesare extensivă a informaţiei.
 altă manieră de control al stresului o reprezintă adoptarea unor acţiuni care să
minimizeze direct emoţiile negative prin modificarea volumului sau
conţinutului gândurilor referitoare la sursele de stres, adică strategia de control
emoţional al stresului. La limită, acest tip de strategie de control a stresului
poate presupune comportamente de evitare sau de refuz a deciziei (Anderson,
2003): pasarea deciziei la o altă persoană sau o preferinţă crescută pentru
menţinerea situaţiei curente sau pentru o alternativă uşor de justificat (Luce,
1998).
Carver şi colaboratorii (1989) merg mai departe şi propun diferenţieri în cadrul

fiecărui tip de strategie de control al stresului. Unele răspunsuri emoţionale implică
19
negare, altele implică reinterpretare pozitivă evenimentelor, iar altele presupun căutarea
unui sprijin social. Şi în cazul strategiei raţionale de control al stresului avem mai multe
categorii de răspunsuri: planificare, acţiune directă, căutarea sprijinului şi renunţarea la
anumite activităţi pe perioade mai scurte sau mai lungi. Cele 14 strategii propuse de
Carver sunt:
 reinterpretare pozitivă şi creştere;
 modalitate activă de control al stresului;
 planificare;
 căutarea sprijinului social pentru probleme emoţionale ;
 căutarea sprijinului social pentru probleme instrumentale ;
 renunţarea la activităţi concurente ;
 religie;
 acceptare;
 dezangajare mentală;
 concentrare pe emoţii;
 dezangajare comportamentală;
 negare;
 consum de alcool;
 umor.
Ca şi în cazul stresorilor există numeroase taxonomii care grupează diverse
strategii de profilaxie şi control ale stresului atât la nivel individual, cât şi organizaţional.
Newmann & Beehr (1978) grupează strategiile de coping ale stresului ocupaţional la
nivel individual în patru categorii:
 strategii de natură psihologică (organizarea propriei vieţi, evaluarea realistă a
propriei persoane şi a propriilor aspiraţii);
 strategii de natură fizică/fiziologică (dietă, exerciţii fizice, somn);
 strategii de schimbare a propriului comportament/managementul timpului liber,
folosirea răspunsului de relaxare, cultivarea unor prietenii trainice pentru suportul
social);
20
 strategii de schimbare a mediului de muncă (angajarea într-un loc de muncă mai
puţin solicitant sau schimbarea ocupaţiei, schimbareaorganizaţiei, în favoarea
alteia mai puţin solicitante).
Există numeroase studii care demonstrează eficienţa metodelor de coping
orientate individual ce produc ameliorări semnificative, dar din păcate pe termen scurt în
cazul anxietăţii, depresiei, tensiunii arteriale etc.
Strategiile de coping la nivel organizaţional au fost cercetate cu mai puţin interes,
deoarece se consideră că trebuie schimbat individul şi în mediul muncii.
Beehr & Newmann (1978) grupează strategiile de intervenţie la nivel organizaţional în
trei categorii:
● schimbarea/modificarea caracteristicilor organizaţionale (schimbarea structurii
organizaţiei; schimbarea proceselor organizaţionale: recompense/remunerare, selecţie,
instruire, dezvoltare, socializare, politici de rotaţie şi transfer a posturilor de muncă etc.;)
● schimbarea/modificarea caracteristicilor de rol (redefinirea rolurilor; reducerea
supraîncărcării, suprasolicitării rolurilor; creşterea participării în luarea deciziilor;
delegarea autorităţii/puterii; reducerea conflictului şi ambiguităţii de rol etc.);
● schimbarea/modificarea caracteristicilor de sarcină (proiectarea sau adecvarea postului
de muncă în corelaţie cu abilităţile şi preferinţele angajaţilor; utilizarea preferinţelor
angajaţilor în selecţie şi plasament; promovarea programelor de instruire, reinstruire şi
specializare pentru angajaţi; individualizarea tratamentului subordonaţilor etc.).
Cele mai frecvente intervenţii la nivel organizaţional pentru reducerea stresului
ocupaţional, (apud Burke, 1993) se referă la:
– reducerea conflictului de rol prin planificarea obiectivelor sau creşterea participării la
luarea deciziilor;
– creşterea autonomiei în muncă: autonomia orarului, programului;
– îmbunătăţirea adecvării persoană – mediu;
– reducerea bournout-ului psihologic prin schimbarea elementelor activităţii;
– reducerea conflictului muncă – familie; diminuarea stresului generat de reducerile de
personal;
– reducerea stresului privind fuzionarea sau preluarea, respectiv vânzarea sau cumpărarea
organizaţiilor etc.
21
Alături de cele trei concepte esenţiale în studiul stresului ocupaţional, sunt avute
în vedere şi:
● caracteristicile demografice (vârstă, sex);
● condiţiile fizice (sănătate, rezistenţă, somatotip);
● trăsăturile de personalitate (comportament de tip A; afectivitate negativă: anxietate,
depresie, neuroticism, convingeri despre sine/lume şi atitudini – rezistenţă
psihică/robusteţe, locul controlului, autoeficacitatea, sentimentul de coerenţă, stima de
sine, optimismul).
Carver a constatat că, din diferite motive, indivizii nu utilizează toate strategiile
de control al stresului, ci doar unele dintre ele, cu care sunt obişnuiţi. Se pot însă organiza
programe de training care să vizeze antrenarea oamenilor din organizaţii pentru ca aceştia
să utilizeze cu mai mare frecvenţă strategiile adaptative de control al stresul ocupaţional.
II.2. Modalităţi de coping
Coping-ul este procesul prin care individul face faţă, (reduce, stăpâneşte,
tolerează, minimizează), solicitările interne şi/sau din mediul exterior, pe care el le
apreciază ca fiind solicitante sau peste nivelul resurselor personale.
Relaţia dintre coping şi evenimentul stresant reprezintă un proces dinamic.
Lazarus arată că prin coping se realizează o tranzacţie intre persoană, care are un set de
resurse, valori şi mediu, care are propriile lui resurse, cerinţe şi constrângeri. Astfel,
coping-ul nu este o acţiune singulară, ci este un set de răspunsuri care se petrec de-a
lungul timpului, prin care persoana şi mediul se influenţează reciproc.
In general, se consiredă că există două tipuri de eforturi de coping:
 coping centrat pe problemă
 coping centrat pe emotii
Coping-ul centrat pe problemă, încearcă să facă ceva constructiv în legătură cu
agentul stresor: să analizeze, să rezolve, să minimizeze situaţia stresantă.
Coping-ul centrat pe emoţii include eforturile de a regla consecinţele emoţionale ale
evenimentului stresant.
22
În general, problemele legate de muncă fac oamenii să utilizeze modalităţi de
coping centrate pe rezolvarea de probleme, iar problemele legate de sănătate conduc la un
coping centrat pe emoţii( Lazarus şi Folkman, 1990).
Ulterior, autorii au depistat opt strategii de coping pe care oamenii le utilizează:
 confruntarea – se caracterizează prin eforturile cu conotaţie agresivă de a
schimba situaţia; sugerează un anumit grad de ostilitate şi de asumarea
riscului;
 distanţarea – descrie eforturile de autodetaşare faţa de situaţia stresantă, de
minimalizare a semnificaţiei situaţiei;
 autocontrolul – descrie efortul de a regla propriile emoţii;
 căutarea suportului social - caracterizeaza efortul de a obţine suport
emoţional de la alte persoane;
 asumarea responsabilităţii – desemneaza conştientizarea propriului rol în
problema respectivă concomitent cu încercarea de a pune lucrurile în ordine;
 planificarea reyzlvării de prolbeme – descrie eforturile deliberate pentru
rezolvarea situaţiei problematice şi în plus, abordarea analitică a problemei;
 reevaluarea pozitivă – caracterizează eforturile de a găsi o semnificaţie
pozitivă în experienţă cu efecte benefice asupra evoluţiei personale.
Lazarus(conf. Taylor, 1996) arată că eforturile de coping sunt centrate pe cinci

scopuri importante:
1.reducerea situaţiilor dăunătoare şi sporirea demersuriloir pentru îmbunătăţirea
situaţiei;
2.tolerarea sau adaptarea la evenimente sau realităţi negative;
3. menţinereqa stimei de sine la un nivel bun;
4, menţinerea echilibrului emoţional;
5. continuarea relaţiilor satisfăcătoare.
23
II.3. Intervenţii de management al stresului
În ciuda faptului că impactul negativ al stresului asupra indivizilor şi

organizaţiilor este evident, volumul de atenţie acordat de angajatori pentru înţelegerea
cauzelor (surselor) oboselii datorate muncii şi pentru modificarea condiţiilor de muncă
stresante este relativ mic, cel puţin în comparaţie cu alte domenii de activitate, cum ar fi:
controlul costurilor sau întreţinerea echipamentelor.
Oricum, organizaţiile investesc anual sume relativ mari de bani în programe de

combatere a stresului (în principal, training de management al stresului), însă deseori
înţelegerea surselor stresului este insuficientă şi scade eficienţa tehnicilor de management
al stresului. Astfel încât cercetătorii scot în evidenţă aplicarea la întâmplare a tehnicilor
de management al stresului şi lipsa de congruenţă între cercetările şi teoriile din domeniul
stresului şi practicile organizaţionale.
Pe lângă selecţie şi training, stresul pare a fi o altă zonă unde există o prăpastie
între teorie şi practică la nivelul comportamentului organizaţional. Această divergenţă
este cauzată în primul rând de percepţiile şi credinţele pe care le au managerii cu privire
la:
- impactul mediului de muncă asupra nivelului de stres al angajatului;

- cine trebuie să fie responsabil pentru managementul stresului la nivelul angajaţilor :
- comparaţia între costurile asociate cu schimbarea condiţiilor de muncă şi costurile
asociate programelor de instruire în care angajaţii învaţă să facă faţă mai bine stresului.
Aceşti factori au o acţiune combinată şi au ca rezultat un climat în care

managementul stresului este văzut fie ca o responsabilitate directă a angajatului ca
persoană, fie ca ceva ce se rezolvă printr-un training care va creşte capacitatea
angajaţilor să administreze nivelul de stres, fără a modifica substanţial postul sau
condiţiile de muncă.
Există mai multe intervenţii utile în combaterea stresului legat de muncă, după
cum se poate observa în tabelul 2.
24
Intervenţii principale
Scop Prevenţie - reducerea numărului şi/sau a intensităţii stresorilor.
Ţintă Modificarea mediului de muncă, a tehnologiilor şi a
strstructurilor organizaţiei.
Presupuneri Cea mai eficientă strategie de abordare în managementul
stresorilor.
Exemplu Redesignul posturilor, restructurarea rolurilor, restructurarea
organizaţiei.
Intervenţii secundare
Scop Prevenţie/reacţie - modificarea răspunsului individual la
stresori.
Ţintă Individul.
Presupuneri de Nu putem elimina/reduce stresorii, astfel încât e mai
bază bine să ne concentrăm pe reacţiile indivizilor la
aceşti stresori.
Exemplu Training de management al stresului, programe de sport,
comunicare şi informare.
Intervenţii terţiare
Scop Tratament - minimizarea consecinţelor negative generate
de stresori, ajutând indivizii să se adapteze.
Ţintă Individul.
Presupuneri de Concentrare pe rezolvarea problemelor imediat ce ele au
bază apărut.
Exemplu Programe de asistenţă pentru angajaţi, consiliere.
Tabelul 2. Managementul stresului - posibile intervenţii (după Bogathy,Z.,2007,

pag.248).
Această abordare poate fi diferenţiată pe niveluri de intervenţie (primară,

secundară sau terţiară), după scopul activităţilor de intervenţie, după nivelul de acţiune
şi după obiectivele fiecărei intervenţii.
Intervenţiile primare se bazează pe supoziţia că modul cel mai eficient de
combatere a stresului este eliminarea sau reducerea surselor de stres din mediul de
25
lucru. Abordarea preventivă a managementului stresului este o intervenţie de acest tip şi
devine eficientă atunci când se implementează sistematic, după o evaluarea atentă a
surselor de stres. Câteva exemple de măsuri specifice intervenţiilor primare sunt:
- restructurarea departamentelor organizaţiei;
- redefinirea responsabilităţii posturilor, ce poate implica mai multă autonomie şi
control oferite angajaţilor în munca lor;
- rearanjarea spaţiului de muncă;
- stabilirea unui sistem de recompense mai echitabil.
În contrast cu intervenţia primară, intervenţiile secundare se centrează pe

modalităţile de antrenare a angajaţilor în metode de management al stresului, pentru a
putea face faţă cu succes factorilor de stres din mediu, mai ales în cazul schimbării
condiţiilor de muncă. Intervenţiile secundare sunt cele mai utilizate forme de intervenţie
pe care organizaţiile le aplică în tratarea problemelor generate de stresul organizaţional
(Dewe, 1994).
Câteva exemple de tehnici de intervenţie secundară sunt: trainingurile de relaxare,
restructurarea cognitivă, managementul timpului şi strategii de rezolvare a conflictelor.
De asemenea, unele organizaţii oferă angajaţilor acces la săli de sport şi la programele
sportive ale companiei.
Nivelul terţiar al intervenţiilor organizaţionale asupra stresului se concentrează
asupra reabilitării angajaţilor care au avut probleme de sănătate ca rezultat al stresului la
locul de muncă. Intervenţia la acest nivel se bazează mai mult pe „tratament" decât pe
prevenţie şi este cel mai bine ilustrată de programele de asistenţă a angajaţilor care
implică forme de consiliere a acestora în vederea adaptării lor la condiţiile de stres
organizaţional. De asemenea, se are în vedere şi identificarea altor surse de stres, care nu
aparţin organizaţiei (de exemplu, stres marital sau dificultăţi familiale), care pot interfera
cu performanţa în muncă.
Deşi există o creştere a nivelului stresului ocupaţional şi a costurilor legate de
combaterea acestuia, un număr mic de studii au fost realizate pentru a evalua impactul
intervenţiilor organizaţionale asupra stresului.
Auditul stresului în organizaţii poate fi realizat atât prin chestionare, cât şi prin
metode alternative de factură calitativă: de exemplu, jurnalul unei zile de muncă. De fapt,
26
mixtul metodologic este o cerinţă în studiul stresului ocupaţional; combinarea metodelor
de diagnostic (atât cantitative, cât şi calitative) ne ajută să identificăm sursele de stres,
dar şi intensitatea percepută de angajaţi a acestora.
Pe baza diagnozei stresului organizaţional, se pot alege cele mai adecvate metode
de intervenţie şi se pot implementa programe eficiente de prevenire, combatere sau
tratare a problemelor generate de stresul ocupaţional.
În multe cazuri, utilizarea planurilor de cercetare experimentale nu este posibilă în

mediu organizaţional; de aceea, planurile de cercetare cvasi-experimentale sunt mult mai
fezabile. Cele mai utilizate planuri de cercetare sunt planurile de cercetare cu grupuri
neechivalente şi planuri de cercetare de tip serii de timp întrerupte. Diferenţa majoră
dintre cele două planuri de cercetare este că planul cu grupuri neechivalente presupune
analizarea diferenţei dintre grupul experimental şi grupul de control, pe când planul de tip
serii de timp întrerupte presupune comparaţia între aceleaşi persoane după perioade de
timp egale.
În concluzie, intervenţiile la nivelul organizaţiilor cu scopul de a elimina stresorii
sau cel puţin de a le reduce impactul vor fi mai eficiente dacă se respectă un număr de
paşi. Aceste etape presupun:
a) identificarea factorilor care funcţionează ca surse potenţiale de stres ;

b) evaluarea atentă a nivelului de stres trăit de angajaţi, folosind indicatori ai stresului;
c) implementarea unor intervenţii care îşi propun să rezolve problema, şi nu doar să
trateze simptomele.
27
CAPITOLUL III. DESIGNUL CERCETĂRII
III.1. Obiectivul si ipotezele cercetării
Obiectivul cercetării este acela de a identifica existenţa unei relaţii între percepţia
cauzelor stresului ocupaţional si modalităţile de coping adoptate.
Variabila independentă percepţia cauzelor stresului ocupaţional a fost
operaţionalizată folosind dimensiunile: suprasolicitare, relaţii cu colegii, condiţii
improprii de muncă, nesiguranţa postului, mediocritatea elevilor, iar modalitatea de
coping prin următoarele dimensiuni: confruntarea, distanţarea, autocontrolul, căutarea
suportului social, asumarea responsabilităţii şi planificarea rezolvării de probleme.
Ipotezele cercetării
1. Există o relaţie între suprasolicitare ca şi cauză percepută a stresului ocupaţional

şi distanţarea ca modalitate de coping.
2. Există o relaţie între nesiguranţa postului ca şi cauză percepută a stresului şi
asumarea responsabilităţii ca modalitate de coping.
3. Există o relaţie între nesiguranţa postului ca şi cauză percepută a stresului şi
planificarea rezolvării de probleme ca modalitate de coping.
4. Există o relaţie între condiţiile improprii de muncă drept cauză a stresului
ocupaţional şi confruntare ca modalitate de coping.
ocupaţional şi distanţarea ca modalitate de coping.
ocupaţional şi căutarea suportului social ca modalitate de coping.
ocupaţional şi asumarea responsabilităţii ca modalitate de coping.
28
8. Există o relaţie între mediocritatea elevilor drept cauză a stresului ocupaţional şi
planificarea rezolvării de probleme ca modalitate de coping.
III.2. Metodologia de cercetare
Pentru culegerea datelor necesare s-a utilizat metoda chestionarului.

Astfel, pentru identificarea percepţiei cauzelor stresului ocupaţional în activitatea
didactică s-a utilizat Chestionarul de percepţie a cauzelor stresului ocupaţional,(anexa1),
iar pentru depistarea modalităţilor de coping s-s folosit Chestionarul de identificare a
modalităţilor de coping ( anexa 3).
Chestionarul de percepţie a cauzelor stresului occupaţional are scopul, după cum
spune şi titlul, de a identifica percepţia cauzelor stresului ocupaţional la nivelul cadrelor
didactice. Instrumentul foloseşte o scală în cinci trepte(niciodată-întotdeauna), iar
operaţionalizarea conceptului de percepţie a cauzelor stresului ocupaţional s-a realizat
printr-un număr de cinci dimensiuni : suprasolicitare( itemii 1, 6, 11, 19), relaţii cu
colegii (itemii 2, 7, 12, 16), nesiguranţa postului( itemii 3, 8, 13, 17), condiţii improprii
de muncă (itemii 4, 5, 9, 14) si mediocritatea elevilor( itemii 10, 15, 18, 20).
Coeficientul Alpha calculat pentru chestionar are valoarea 0,73.
Chestionarul de identificare a modaliăţtilor de coping a fost construit special
pentru acest studiu şi adaptat dupa modelul elaborat de Lazarus si Folkman, având scopul
de a identifica modalităţile de coping adoptate. Operaţionalizarea conceptului s-a realizat
prin şase dimensiuni considerate componente ale mecanismului de coping : confruntarea
( itemii 1, 7, 13, 19), distanţarea (itemii 2, 8, 14, 20, 23), autocontrolul ( 3, 9, 15, 21, 25 ),
căutarea suportului social (itemii 4, 10, 16, 22 ), asumarea responsabilităţii (itemii 5, 11,
17, 26) şi planificarea rezolvării de probleme ( itemii 6, 12, 18, 24, 27 ).
Instrumentul foloseşte o scală în cinci trepte (niciodată-intotdeauna) şi conţine un număr
de 27 itemi. Coeficientul alpha are valoarea 0,79, ceea ce indică faptul că instrumentul
identifică cu precizie modalităţile de coping.
29
III.3. Populaţia si eşantionul investigat
Cercetarea vizează cadre didactice din invăţământul primar si gimnazial.

Eşantionul investigat cuprinde un număr de 40 de învăţători şi profesori ( N= 40 ) din
cadrul a trei şcoli din Târgu Neamţ, investigaţi în perioada noiembrie 2008. Subiecţii au
răspuns benevol şi au vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani, dintre care 47.5% au vârsta
între 30-40 ani, 35.5% între 41-50 de ani şi 17.5% între 51-60 de ani. In ceea ce priveşte
genul subiecţilor, 21 subiecţi sunt de genul masculin si 19 de genul feminin. Cu privire la
stidiile subiecţilor, 25% au studii medii, 22.5% studii postliceale şi 55.5% au studii
universitare.
III.4. Variabilele utilizate
In această cercetare s-au utilizat ca variabile independente :

 perceţtia cauzelor stresului ocupaţional cu cele cinci dimensiuni :
- suprasolicitare;
- relaţii cu colegii;
- condiţii improprii de muncă;
- nesiguranţa postului;
- mediocritatea elevilor.
 modaliăţile de coping cu şase dimensiuni :
- confruntarea
- distanţarea
- autocontrolul
- căutarea suportului social
- asumarea responsabilităţii
- planificarea rezolvării de probleme.
30
CAPITOLUL IV
REZULTATELE OBŢINUTE ŞI INTERPRETAREA LOR
5.1. Prezentarea şi interpretarea rezultatelor
Atingerea obiectivului cercetării necesită verificarea ipotezelor de lucru. Aceasta

s-a realizat prin prelucrarea statistică a datelor cu ajutorul programului SPSS 10.0.
IPOTEZA 1. Există o relaţie de corelaţie indirectă între suprasolicitare ca şi

cauză percepută a stresului ocupaţional şi distaţare ca modalitate de coping.
Testarea ipotezei se realizează prin utilizarea corelaţiei ca metodă statistică.
Descriptive Statistics
Mean Std. Deviation N

suprasolicitare 2.4688 .6655 40
distantare 3.3250 .8224 40
Correlations
suprasoli
citare distantare
suprasolicitare Pearson Correlation 1.000 -.396 *
Sig. (2-tailed) . .012
N 40 40
distantare Pearson Correlation -.396 * 1.000
Sig. (2-tailed) .012 .
N 40 40
*. Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).
Interpretarea rezultatelor:
31
o coeficientul de corelaţie: r = -0.39
o pragul de semnificaţie: p<0.05
o numărul de subiecţi: N= 40
 Coeficientul de corelaţie ridicat la pătrat indică proporţia de varianţă explicată de

relaţia găsită, mai exact ce procentaj din populaţia generală prezintă exact relaţia
(r= -0.39, deci r²= 0.15). Se observă că abia 15% din variaţia observată in
populaţie se întâlneşte în realitate, deci relaţia găsită este prezentă la 15% dintre
subiecţi.
 Următorul aspect analizat este sensul corelaţiei :

r = -0.39, ceea ce indică faptul că cele două variabile se află în relaţie invers
proporţională. Astfel, subiecţii care percep suprasolicitarea ca şi cauză a stresului
ocupaţional vor adopta în mai puţine situaţii distanţarea ca modalitate de coping.
In acelaşi timp, subiecţii care nu percep suprasolicitarea ca şi cauză a stresului
ocupaţional, pot adopta distanţarea ca modalitate de coping.
 Mărimea absolută a coeficientului descrie tăria legăturii ce există intre cele două
variabile. Valoarea lui r = -0.39 este cuprinsă între 0.30 si 0.50, ceea ce indica
prezenţa unei legături medii între percepţia suprasolocitării ca şi cauză a stresului
ocupaţional si distanţarea ca modalitate de coping.
 Pragul de semnificaţie este mai mic decat 0,05, ceea ce arată că există o legătură
semnificativă între percepţia suprasolicitării ca şi cauză a stresului ocupaţional şi
distanţarea ca modalitate de coping.
 O posibilă interpretare psihologică ar putea fi aceea că un cadru didactic ce se

percepe a fi suprasolicitat, nu priveşte distanţarea ca soluţie pentru reducerea
stresului, ci va încerca să îşi optimizeze activitatea prin utilizarea unor modalităţi
concrete şi operaţionalizate.
32
IPOTEZA 2. Există o relaţie de corelaţie indirectă intre nesiguranţa postului ca
şi cauză percepută a stresului şi asumarea responsabilităţii ca modalitate de coping.
Testarea ipotezei se realizează prin utilizarea corelaţiei.

nesiguranta postului 2.5750 .7121 40
asumarea
3.4813 .6660 40
responsabilitatii
Correlations
asumarea
nesiguranta responsab
postului ilitatii
nesiguranta postului Pearson Correlation 1.000 -.440 **
N 40 40
asumarea Pearson Correlation -.440 ** 1.000
responsabilitatii Sig. (2-tailed) .005 .
N 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).
Tab. 1
o Coeficientul de corelaţie : r = -0.44
o Pragul de semnificaţie : p< 0.05
o Numărul de subiecţi : N=40
 Rezultatele la analiza corelaţiei explică faptul că cele două variabile se află in
relaţie invers proporţională, între acestea existând o legătura medie şi
semnificativă. Astfel, subiecţii care percep ca şi cauză a stresului nesiguranţa
postului, vor adopta în mai puţine situaţii asumarea responsabilităţii ca şi
modalitate de coping. In acelaşi timp, subiecţii care nu percep nesiguranţa
postului ca şi cauză a stresului ocupaţional, vor adopta asumarea responsabilităţii
ca şi cazuă a stresului ocupaţional.
33
 Interpretând psihologic, s-ar putea afirma că situaţia incertă si insuficienta
motivare determinată de nesiguranţa postului poate determina din partea cadrului
didactic o atitudine de nonimplicare, care conduce la lipsa asumării
responsabilităţii.
IPOTEZA 3. Există o relaţie de corelaţie indirectă între nesiguranţa postului ca

şi cauză percepută a stresului si planificarea rezolvării de probleme ca modalitate de
coping.

planificarea rezolvarii
4.1500 .7027 40
de probleme
Correlations
planificarea
nesiguranta rezolvarii de
postului probleme
nesiguranta postului Pearson Correlation 1.000 -.359 *
N 40 40
planificarea rezolvarii Pearson Correlation -.359 * 1.000
de probleme Sig. (2-tailed) .023 .
N 40 40
o Coeficientul de corelaţie: r = -0.35
o Pragul de semnificaţie: p< 0.05
o Numărul de subiecţi: N=40
 Rezultatele la analiza corelaţiei explică faptul că cele două variabile se află în
relaţie invers proporţională, între acestea existând o legatură medie si
34
semnificativă. Astfel, subiecţii care percep ca şi cauză a stresului nesiguranţa
postului, vor adopta în mai puţine situaţii planificarea rezolvării de probleme ca şi
modalitate de coping. In acelaşi timp, subiecţii care nu percep nesiguranţa
postului ca şi cauză a stresului ocupaţional, vor adopta planificarea rezolvării de
probleme ca şi modalitate de coping.
 Interpretarea psihologică ar putea avea la bază ideea că lipsa de siguranţă a

postului nu oferă o orientare în perspectivă şi o motivare adecvată, astfel încât nu
determină cadrul didactic să se orienteze spre stabilirea unor obiective şi date
limită pentre rezolvarea situaţiilor problematice.
IPOTEZA 4. Există o relaţie de corelaţie directă între condiţiile improprii de

muncă drept cauză a stresului ocupaţional si confruntare ca modalitate de coping.

conditiile improprii
2.9938 .6214 40
de munca
confruntare 3.2313 .6134 40
Correlations
conditiile
improprii
de munca confruntare
conditiile improprii Pearson Correlation 1.000 .424 **
de munca Sig. (2-tailed) . .006
N 40 40
confruntare Pearson Correlation .424 ** 1.000
N 40 40
o Coeficientul de corelaţie: r= 0.42
35
 Rezultatele obţinute indică faptul că cele două variabile se află în relaţie direct
proportională, între acestea existând o legătură medie şi semnificativă. Subiecţii care
percep condiţiile improprii de muncă drept cauză a stresului vor adopta ca modalitate
de coping confruntarea. Subiecţii care nu percep condiţii improprii de muncă drept
cauză a stresului nu adoptă nici confruntarea ca modalitate de coping.
 Interpretarea psihologică poate să vizeze faptul că cei care percep ca şi cauză a
stresului ocupaţional condiţiile improprii de muncă, depun eforturi de a schimba
situaţia, canalizându-şi energia spre optimizarea situaţiei.
IPOTEZA 5. Există o relaţie de corelaţie indirectă între condiţiile improprii de

muncă drept cauză a stresului ocupaţional şi distanţarea ca modalitate de coping.

2.9938 .6214 40
de munca
distantare 3.3250 .8224 40
Correlations
conditiile
improprii
de munca distantare
conditiile improprii Pearson Correlation 1.000 -.377 *
N 40 40
distantare Pearson Correlation -.377 * 1.000
N 40 40
o Coeficientul de corelaţie: r = -0.37
36
 Rezultatele indică o relaţie invers proporţională, între variabile existând o legătură
medie şi semnificativă. Astfel, subiecţii care percep ca şi cauza a stresului
ocupaţional condiţiile improprii de muncă, vor adopta în mai puţine situaţii ca
modalitate de coping distanţarea.
 Interpretând psihologic s-ar putea afirma că subiecţii care îşi desfăşoară
activitatea în condiţii improprii de muncă, îşi vor canaliza eforturile în direcţia
unei implicări active şi directe pentru optimizarea situaţiei.
IPOTEZA 6. Există o relaţie de corelaţie directă între condiţiile improprii de

muncă drept cauză a stresului ocupaţional si căutarea suportului social ca modalitate de
coping.

conditiile improprii de
2.9938 .6214 40
munca
cautarea suportului social 3.4750 .5796 40
Correlations
conditiile cautarea
improprii suportului
de munca social
conditiile improprii de Pearson Correlation 1.000 .404 **
munca Sig. (2-tailed) . .010
N 40 40
cautarea suportului social Pearson Correlation .404 ** 1.000
N 40 40
37
 Rezultatele arată o relaţie direct proportională, medie si semnificativă între cele
două variabile; subiecţii care percep condiţiile improprii de muncă drept cauză a
stresului vor adopta ca modalitate de coping căutarea suportului social. Subiecţii
care nu percep condiţii improprii de muncă drept cauză a stresului nu adoptă nici
căutarea suportului social ca modalitate de coping.
 Ca interpretare psihologică s-ar putea afirma că subiecţii care percep condiţiile de
muncă ca fiind improprii, încearcă să facă faţă stresului comunicând cu ceilalţi şi
să obţină suport pentru rezolvarea situaţiei.
IPOTEZA 7. Există o relaţie de corelaţie indirectă între condiţiile improprii de

muncă drept cauză a stresului ocupaţional si asumarea responsabilităţii ca modalitate
de coping.

2.9938 .6214 40
de munca
asumarea
3.4813 .6660 40
responsabilitatii
Correlations
conditiile asumarea
improprii responsab
de munca ilitatii
conditiile improprii Pearson Correlation 1.000 -.395 *
N 40 40
asumarea Pearson Correlation -.395 * 1.000
N 40 40
o Coeficientul de corelaţie: r= -0.39
38
 Rezultatele arată o relaţie invers proporţională, medie şi semnificativă. Subiecţii

care percep condiţiile improprii de muncă drept cauză a stresului vor adopta în
mai puţine situaţii ca modalitate de coping asumarea responsabilităţii. Subiecţii
care nu percep condiţii improprii de muncă drept cauză a stresului vor adopta
asumarea responsabilităţii ca modalitate de coping
 Interpretând psihologic se poate afirma că cei care percep cauză a stresului
condiţiile improprii de muncă vor evita să îşi asume responsabilitatea pentru
aceasta, atribuind existenţa situaţiei altor factori.
IPOTEZA 8. Există o relaţie de corelaţie directă între mediocritatea elevilor

drept cauză a stresului ocupaţional şi planificarea rezolvării de probleme ca modalitate
de coping.

mediocritatea elevilor 2.8813 .6430 40
4.1500 .7027 40
de probleme
Correlations
planificarea
mediocritatea rezolvarii de
elevilor probleme
mediocritatea elevilor Pearson Correlation 1.000 .313 *
N 40 40
planificarea rezolvarii Pearson Correlation .313 * 1.000
N 40 40
39
 Rezultatele arată o relaţie direct proporţională, medie şi semnificativă. Subiecţii

care percep mediocritatea elevilor drept cauză a stresului vor adopta ca modalitate
de coping planificarea rezolvării de probleme. Subiecţii care nu percep
mediocritatea elevilor drept cauză a stresului nu vor adopta planificarea rezolvării
de probleme ca modalitate de coping.
 Psihologic se poate interpreta că subiecţii care percep mediocritatea elevilor drept
cauză a stresului ocupaţional încearcă să depăşească problema prin planificarea
rezolvării de probleme, parcurgând diferite etape şi adaptând şi particularizând
conţinutul in funcţie de nivelul individual al elevilor.
40
CAPITOLUL V. CONCLUZIILE CERCETĂRII
V.1. Validarea/ invalidarea rezultatelor cercetării
Cercetarea a prezentat un număr de opt ipoteze, toate confirmate. Ipotezele

susţin că există o relaţie între percepţia cauzelor stresului ocupaţional şi modalităţile de
coping adoptate. Obiectivul lucrării a vizat identificarea acelor cauze percepute ale
stresului occupaţional care corelează cu diferite modalităţi de coping.
In urma analizei statistice s-a constatat existenţa unor relaţii de corelaţie direct
proporţionale între condiţiile improprii de muncă şi confruntare, respectiv căutarea
suportului social şi între mediocritatea elevilor şi planificarea rezolvarii de probleme. De
asemenea, s-au identificat relaţii de corelaţie invers proporţionale între suprasolicitare si
distanţare, între nesiguranţa postului şi asumarea responsabilităţii, respectiv planificarea
rezolvării de probleme, între condţtiile improprii de muncă şi distanţarea, respectiv
asumarea responsabilităţii.
V.2. Interpretarea psihologică
După cum am amintit, problema stresului ocupaţional în cazul cadrelor didactice a

fost atinsă in literatura de specialitate doar tangenţial. De asemenea, intervenţiile de
management al stresului au fost ignorate, fiind de regulă destinate altor categorii
profesionale. In studiul de faţă s-a încercat iniţierea unei cercetări pornind de la ideea
existenţei unei relaţii între cauzele percepute ale stresului ocupaţionalşsi mecanismele de
coping. Rezultatele obţinute sugerează faptul ca subiecţii, cadre didactice în şcoala de
masă, identifică în activitatea instructiv-educativă, următoarele cauze ale stresului
ocupaţional: suprasolicitarea, condiţiile improprii de muncă, nesiguranţa postului,
41
mediocritatea elevilor, repsectiv relaţiile cu colegii. Dintre acestea doar primele patru
corelează cu modalitaţile de coping incluse in chestionar.
Astfel, se evidenţiază ca subiecţii percep suprasolicitarea ca una din principalele
cauze ale stresului la catedră. Acest fapt îşi pune amprenta asupra performanţei activităţiii
didactice, motivaţiei cadrelor didactice si asupra beneficiarilor sistemului educativ. În
acest caz, pentru a reduce efectele stresului provocat de suprasolicitare, cadrele didactice
preferă să privească realist situaţia, evitând distanţarea sau neglijarea acesteia. Ei vor
utiliza modalităţi concrete si operaţionalizate pentru optimizarea situaţiei.
O alta cauză evidenţiată se referă la condiţiile improprii de muncă. O parte din
cadrele didactice care se lovesc de această problemă o vor aborda direct, depunând
eforturi pentru schimbarea situatiei, confruntând atât sursa de stres cât şi efectele negative
ale acestuia. Acest fapt întăreşte rezultatele obţinute în prezentul studiu şi anume
existenţa unei relaţii invers proporţionale între condiţiile improprii de muncă şi adoptarea
distanţării ca modalitate de aface faţă stresului. În acest sens reacţia subiecţilor nu va fi
una de evitare a situaţiei problemă şi de distanţare, ci de confruntare directă cu aceasta.
Acest fapt va duce la reducerea stresului şi la optimizarea activităţii. Cu toate acestea,
rezultatele indică faptul ca subiecţii evită să îşi asume responsabilitatea pentru această
situaţie şi par să atribuie altor factori existenţa condiţiilor de muncă percepute ca fiind
improprii. În acelaşi timp unii subiecţi vor încerca să facă faţă acestei cauze prin căutarea
suportului social, comunicând deschis cu ceilalţi despre problemă şi încercând să obţină
întărire pozitivă prin cultivarea relaţiilor interpersonale.
Următoarea cauză percepută a stresului priveşte nesiguranţa postului. In cazul
cadrelor didactice, acest fapt se traduce prin lipsa perspectivei pe termen lung a locului de
muncă. Suplinitorii, atât cei calificaţi cât şi cei necalificaţi, beneficiază de contracte de
muncă pe perioadă determinată, lipsind siguranţa existenţei postului ocupat şi în anii
următorii. Aceasta determină o insuficientă implicare si motivare a subiecţilor,
conducând la o minimă asumare a responsabilităţii. Acest fapt are repercursiuniu asupra
calităţii procesului instructiv-educativ şi, implicit, a beneficiarilor. Din aceleaşi
considerente, subiecţii evită să adopte ca modalitate de coping planificarea rezolvării de
probleme, având in vedere perspectiva limitată oferită de postul ocupat.
42
O ultimă cauză evidenţiată de rezultatele studiului vizează mediocritatea elevilor.
Acest aspect afectează activitatea cadrelor didactice, acstea aflându-se in situaţia de a-si
limita posibilităţile de evoluţie profesională. Astfel aceştia încearcă să depăşească aceste
aspecte prin planificarea rezolvării de probleme, parcurgând diferite etape şi adaptând si
particularizând conţinutul educaţional conform tendinţelor moderne ale educaţiei
incluzive.
Rezultatele obţinute ar putea servi managerilor instituţiilor şcolare, înţelegând
complexitatea activităţii didactice şi posibilele reacţii comportamentale generate de stres
în rândul cadrelor didactice, putând astfel interveni în direcţia armonizării climatului
socio-afectiv din şcoli, având ca obiectiv diminuarea nivelului stresului.
Ar fi benefică existenţa unui compartiment de consiliere destinat cadrelor
didactice care să permită acestora accesul la servicii specializate de spijinire si suport.
De asemenea, ar fi salutară iniţierea unor programe de training care să antreneze
cadrele didactice să utilizeze cu mai mare frecvenţă strategii adaptative de control al
stresului ocupaţional, în scopul creşterii calităţii demersului didactic.
V.3. Premise ale cercetărilor viitoare
De multe ori, efectuarea unei cercetări are valoarea unui punct terminus pentru
anumite teorii sau ipoteze, dar în acelaşi timp, reprezintă şi un punct de plecare pentru
fixarea unor noi obiective de cercetare.
Astfel cercetările viitoare ar putea continua cu obiective ce vizează identificarea
nivelului stresului în randul cadrelor didactice, a tipului de relaţie între cele două
variabile utilizate, existenţa unor diferenţe în adoptarea modalităţii de coping în funcţie
de sex, vârstă, studii, formă de invăţământ (de masă, special). De asemenea, ar putea fi
conturate cercetări în direcţia identificării caracteristicilor specifice la nivelul
personalităţii care coreleaza cu o anumită modalitate de coping, modificările survenite la
nivelul percepţiei stresorilor şi al reacţiilor faţă de ei (studii longitudinale).
Intrebări de genul „care este relaţia dintre percepţia cauzelor stresului ocupaţional şi
modalităţile de coping adoptate?”, „cum influenţează percepţia unei anumite cauze a
43
stresului modalitatea de coping?”, „există diferenţe în ce priveşte adoptarea unei
modalităţi de coping în funcţie de vârstă, sex, studii?” îşi vor putea găsi raspunsul în
posibile cercetări viitoare, ale căror rezultete vor facilita înţelegerea reacţiilor
comportamentale generate de stres, atât de către cadrele didactice, cât mai ales de către
managerii de instituţii şcolare. O bună cunoaştere a factorilor cu influenţa asupra
comportamentului uman în diferite situaţii, poate conduce la adoptarea unor strategii de
autoapărare eficiente.
Importanţa cercetării şi obţinerii unor rezultate relevante în domeniul psihologiei
muncii şi organizaţionale este vizibilă mai ales pe termen lung, prin creşterea utilizării
intervenţiilor din sfera managementului resurselor umane, în scopul contracarării
efectelor negative ale stresului şi a unor intervenţtii optime la nivelul managementului
stresului.
44
BIBLIOGRAFIE
1. Anderson, N., 2003, “Applicant and recruiter reactions to new

technologies in selection. A critical agenda for future research”, international
Journal of Selection and Assessment, nr. 11.
2. Bogathy, Z., (coord.), 2007,”Manual de tehnici şi metode în psihologia muncii şi
organizaţională”, Ed. Polirom, Iaşi.
3. Cosmovici, Andrei, 1996, “Psihologie generală”, Ed. Polirom.
4. Cristea, D., 2000, “Tratat de psihologie socială”, Ed. Pro Transilvania.
5. Cooper, G.L.; Dewe, Ph-J; O’Driscoll, M.P., 2001, “Organization Stress. A
review and critique of theory, researchand applications”, Sage Publications Inc.,
Londra.
6. Cox, T., 1990, “The recognition and measurement of stress: Conceptual and
methodological issues”, in N. Corlett, J. Wilson(ed.), “Evaluation of human
work”, Taylor&Francis, Londra.
7. Duckworth, D., 1986, “Managing without stress”,Personel Management, nr. 16
8. Folkman, S.; Lazarus, R.S.; Gruen, R.J.; De Longis, A., 1986, „Appraisal, coping,
health status and psychological symptoms“, Journal of Personality and Social
Psychology, nr. 50.
9. Havarneanu, E. C., 2002, “Suport de curs SPSS 10.0”, Universitatea “Al. I.
Cuza”, Iaşi.
10. Iamandescu, I.B., 1993, “Stresul şi bolile interne”, Ed. All, Bucuresti.
11. Lazarus, R.S., 1990, “Theory- based stress measurement”, Psychological Inquiry,
nr. 1.
12. Nica, P.; Iftimescu, A., “Management”(suport de curs)
13. Prodan, A., “Managementul resurselor umane” (suport de curs), Ed. Universităţii
“Al. I. Cuza”, Iaşi.
45
14. Selye, H., 1974, “Ştiinţă şi viaţă”, Ed. Politică, Bucureşti.
15. Selye, H., 1976, “Stress in helth and disease”, Londra, Butterworth.
46
VI. ANEXE
ANEXA 1
CHESTIONAR DE PERCEPŢIE A STRESULUI OCUPAŢIONAL IN

ACTIVITATEA DIDACTICĂ (CPSOAD)
Cadrele didactice se confruntă în activitatea profesională cu situatii şi factori

generatori de stres. In acest studiu ne interesează opinia dumneavoastră referitoare la
sursele generatoare de stres la locul de muncă. Va rugăm să indicaţi măsura în care vă
regasiţi în următoarele afirmaţii, marcând un X în căsuţa corespunzătoare.
NR. ITEM Nici- Rare- Une- Dese- Intot-

CRT. odată ori ori ori deauna
1. Simt că nu fac faţa volumului mare de
muncă.
2. Activitatea mea profesională are de suferit
din cauza criticilor primite din partea
superiorilor.
3. Mă nelinişteşte lipsa de siguranţă a
locului de muncă.
4. Imi doresc imbunătăţirea condiţiilor de
muncă în care lucrez.
5. Mă simt frustrat de lipsa dotărilor
materiale.
6. Mă simt copleşit de responsabilităţile de
la locul de muncă.
7. Conflictele cu colegii îmi influenţează
47
negativ activitatea profesională.
8. Mă îngrijorează că nu voi avea
continuitate la catedră.
9. Mi-aş dori ca materialul didactic cu care
lucrez să fie modernizat.
10. Mă adaptez uşor la cerinţele unui colectiv
mediocru de elevi.
11. Când mă întorc de la serviciu mă simt
foarte obosit
12. Fac faţa cu uşurinţă criticilor primite.
13. Mă gândesc că într-o zi voi rămâne fără
serviciu.
14. Sunt mulţumit de mediul în care lucrez.
15. Nivelul elevilor mă împiedică să desfăşor
o activitate performantă.
16. Mă bucur de fiecare clipă petrecută în
compania colegior.
17. Nu mă sperie schimbarea locului de
muncă.
18. Mediocritatea elevilor nu-mi influenţează
calitatea demersului didactic.
19. Mă relaxează activitatea pe care o
desfăşor.
20. Imi este greu să adaptez activitatea
didactică la posibilităţile intelectuale
reduse ale elevilor.
Sex:
Vârsta:
Studii:
Cotarea si interpretarea scorurilor CPSOAD
Nr. Dimensiuni investigate Nr. Numărul itemilor care le

Crt. itemi reprezintă în chestionar
48
1. Suprasolicitare 4 1 6 11 19
2. Relaţii cu colegii 4 2 7 12 16
3. Nesiguranţa postului 4 3 8 13 17
4. Condiţii improprii de muncă 4 4 9 14 5
5. Mediocritatea elevilor 4 10 15 20 18
Cotare:
Niciodată = 1 punct
Uneori = 2 puncte
Rareori = 3 puncte
Deseori = 4 puncte
Intotdeauna = 5 puncte
Se cotează invers urmatorii itemi: 10, 12, 14, 16, 17, 18, 19.
Scorurile la fiecare dimensiune variază între 1 si 5, obţinându-se prin calculul mediei

aritmetice a punctelor pe fiecare dimensiune in parte.
Suprasolicitare: un scor ridicat la această dimensiune indică percepţia acesteia ca şi

cauză a stresului ocupaţional.
Relaţii cu colegii: un scor ridicat la această dimensiune indică percepţia acesteia ca şi
cauză a stresului ocupaţional.
Nesiguranţa postului: un scor ridicat la această dimensiune indică percepţia acesteia ca
si cauză a stresului ocupţtional.
Condiţiile improprii de muncă: un scor ridicat la această dimensiune indică percepţia
acesteia ca şi cauză a stresului ocupaţional.
Mediocritatea elevilor: un scor ridicat la această dimensiune indică percepţia acesteia ca
şi cauză a stresului ocupaţional.
Chestionarul de percepţie a stresului ocupaţional in activitatea didactică–
coeficientul de fidelitate Alpha-Cronbach
49
R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S - S C A L E (A L P H A)
Item-total Statistics
Scale Scale Corrected

Mean Variance Item- Alpha
if Item if Item Total if Item
Deleted Deleted Correlation Deleted
PSO1 49.8000 65.9579 .5106 .7592

PSO2 50.8000 67.3263 .6446 .7587
PSO3 50.3500 64.1342 .6472 .7508
PSO4 48.9500 66.7868 .3934 .7659
PSO5 49.9500 66.0500 .4743 .7610
PSO6 50.4500 68.2605 .4876 .7640
PSO7 50.4000 62.1474 .7229 .7436
PSO8 49.7500 65.9868 .3294 .7711
PSO9 48.2500 73.6711 -.0225 .7902
PSO10 50.2500 64.9342 .5872 .7545
PSO11 49.1000 71.0421 .1919 .7775
PSO12 49.3500 65.5026 .4419 .7622
PSO13 50.2500 65.4605 .4445 .7620
PSO14 50.4500 68.2605 .3232 .7705
PSO15 48.9000 71.2526 .1116 .7842
PSO17 50.6000 63.6211 .5734 .7529
PSO18 48.2500 71.8816 .0404 .7929
PSO19 48.7500 73.0395 -.0015 .7925
PSO20 49.3000 68.2211 .1964 .7829
PSO21 49.8000 69.8526 .1797 .7805
Reliability Coefficients
N of Cases = 20.0 N of Items = 20
Alpha = .7784
ANEXA 2
CHESTIONAR DE IDENTIFICARE A MODALITĂŢILOR DE COPING (CIMC)
50
In viaţă, ne confruntăm cu situaţii mai puţin plăcute, chiar stresante. In acest studiu,
ne interesează reacţiile pe care le aveţi in situaţii problematice. Vă rugăm să indicaţi
măsura în care vă regăsiţi în următoarele afirmaţii, marcând un X în căsuţa
corespunzătoare.
Nr. Item Nicio- Rare- Une- Dese- Intot-

Crt. data ori ori ori deauna
1. Mi-am adunat toate puterile şi am
luptat pentru ceea ce doream.
2. Am acceptat soarta; uneori pur şi
simplu nu am noroc.
3. Am căutat să nu mă grăbesc, să nu
reaţtionez după primul impuls.
4. Am vorbit cu cineva pentru a afla
mai multe despre acea situaţie.
5. Am realizat ca mi-am îngreunat
singur situaţia.
6. M-am concentrat asupra a ceea ce
aveam de făcut mai departe.
7. Cu toate că nu eram sigur de soluţia
găsită, totuşi am aplicat-o.
8. Am încercat să uit ce se intâmplase.
9. Am făcut în aşa fel încat ceilalţi să
nu afle cat de gravă era situaţia.
10. Am solicitat sfatul unui prieten sau
al unei rude.
11. Mi-am cerut scuze sau am făcut
ceva să repar situaţia.
12. Am întocmit un plan de acţiune si l-
am urmat.
13. Mi-am exprimat furia faţă de ceea
ce determinase situaţia.
14. Am refuzat să mă gândesc prea mult
la cele întâmplate.
15. Nu am spus nimănui despre ceea ce
51
simţeam.
16. Am primit compasiune şi inţelegere
de la cineva apropiat.
17. Cand lucrurile nu mergeau cum
trebuie, eram conştient că e şi vina
mea.
18. Am găsit soluţii la problemele cu
care m-am confruntat.
19. Mi-am lăsat sentimentele să iasă la
suprafaţa.
20. Am tratat situaţia cu uşurinţă şi nu
am abordat-o prea serios.
21. Am căutat să nu îmi las sentimentele
să intefereze prea mult cu ale altora.
22. Am vorbit cu ceilalţi despre felul in
care mă simţeam.
23. Am căutat să văd partea bună a
situaţiei.
24. Am ştiut ce trebuia făcut, aşa că mi-
am dublat eforturile să fac lucrurile
să meargă.
25. Am continuat ca şi când nimic nu s-
a întamplat.
26. Mi-am promis mie că lucrurile vor
sta altfel.
27. Am schimbat ceva ca să îndrept
situaţia.
Sex:
Vârsta:
Studii:
Cotarea şi interpretarea scorurilor CIMC
52
Nr. Dimensiuni investigate Nr. Numărul itemilor care le
Crt. itemi reprezintă in chestionar
1. Confruntare 4 1 7 13 19
2. Distanţare 5 2 8 14 20 23
3. Autocontrol 5 3 9 15 21 25
4. Căutarea suportului social 4 4 10 16 22
5. Asumarea responsabilităţii 4 5 11 17 26
6. Planificarea rezolvării de probleme 5 6 12 18 24 27
Cotare:
Niciodată = 1 punct
Uneori = 2 puncte
Rareori = 3 puncte
Deseori = 4 puncte
Intotdeauna = 5 puncte
Scorurile la fiecare dimensiune variază între 1 si 5, obţinându-se prin calculul mediei

aritmetice a punctelor pe fiecare dimensiune in parte.
Confruntare: un scor ridicat la această dimensiune indică adoptarea acesteia ca

modalitate de coping.
Distanţare: un scor ridicat la această dimensiune indică adoptarea acesteia ca modalitate
de coping.
Autocontrol: un scor ridicat la această dimensiune indică adoptarea acesteia ca
modalitate de coping.
Căutarea suportului social: un scor ridicat la această dimensiune indică adoptarea
acesteia ca modalitate de coping.
Asumarea responsabilităţii: un scor ridicat la aceasta dimensiune indică adoptarea
acesteia ca modalitate de coping.
53
Planificarea rezolvării de probleme: un scor ridicat la această dimensiune indică
adoptarea acesteia ca modalitate de coping.
ANEXA 3
Chestionar de identificare a modalităţilor de coping – coeficientul de fidelitate

Alpha - Cronbach
R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S - S C A L E (A L P H A)
Item-total Statistics
Scale Scale Corrected

Mean Variance Item- Alpha
if Item if Item Total if Item
Deleted Deleted Correlation Deleted
IMC1 87.4500 93.3132 .5876 .7739

IMC2 88.4000 102.9895 -.0503 .8067
IMC3 88.0000 96.1053 .3650 .7829
IMC4 88.0000 106.5263 -.2102 .8101
IMC5 88.8500 97.8184 .2768 .7868
54
IMC6 87.4500 89.5237 .7796 .7639
IMC7 88.6000 96.5684 .2289 .7905
IMC8 88.0500 85.7342 .6974 .7608
IMC9 88.6000 100.5684 .0538 .8004
IMC10 88.1000 113.5684 -.6269 .8216
IMC11 87.4500 94.0500 .5947 .7748
IMC12 87.8500 94.4500 .5320 .7766
IMC25 88.9500 93.4184 .3864 .7812
IMC26 87.9000 93.2526 .4756 .7770
IMC27 87.7500 92.4079 .7145 .7701
IMC13 89.1500 106.0289 -.1913 .8081
IMC14 88.2500 97.7763 .2111 .7905
IMC15 88.9500 104.7868 -.1286 .8051
IMC16 88.3000 91.5895 .6087 .7711
IMC17 87.9000 92.7263 .5842 .7732
IMC18 87.4500 94.1553 .6602 .7739
IMC19 88.4500 89.4184 .6457 .7672
IMC20 89.2000 103.7474 -.0730 .8008
IMC21 88.5500 93.3132 .3873 .7812
IMC22 88.6500 94.6605 .3881 .7814
IMC23 87.7000 97.9053 .3852 .7837
IMC24 87.6500 88.1342 .7992 .7610
Reliability Coefficients
N of Cases = 20.0 N of Items = 27
Alpha = .7916
ANEXA 4
Date despre lotul studiat:
varsta subiectilor
Cumulative
Frequency Percent Valid Percent Percent
Valid intre 30 si 40 ani 19 47.5 47.5 47.5
intre 41 si 50 ani 14 35.0 35.0 82.5
intre 51 si 60 ani 7 17.5 17.5 100.0
intre 51 si 60 ani
Total 40 100.0 100.0
intre 30 si 40 ani
intre 41 si 50 ani 55
genul subiectilor
Cumulative
Valid subiecti de gen feminin 21 52.5 52.5 52.5
subiecti de gen masculin 19 47.5 47.5 100.0
Total 40 100.0 100.0
subiecti de gen
masc
subiecti de gen
femi
56
studiile subiectilor
Cumulative
Valid studii medii 10 25.0 25.0 25.0
studii postliceale 9 22.5 22.5 47.5
studii universitare 21 52.5 52.5 100.0
Total 40 100.0 100.0
studii medii
studii universitare
studii postliceale
ANEXA 5
Output-uri corelaţii:
Ipoteza 1:

suprasolicitare 2.4688 .6655 40
distantare 3.3250 .8224 40
57
Correlations
suprasoli
citare distantare
suprasolicitare Pearson Correlation 1.000 -.396*
N 40 40
distantare Pearson Correlation -.396* 1.000
N 40 40
Ipoteza 2:

asumarea
3.4813 .6660 40
responsabilitatii
Correlations
asumarea
nesiguranta responsab
postului ilitatii
nesiguranta postului Pearson Correlation 1.000 -.440**
N 40 40
asumarea Pearson Correlation -.440** 1.000
N 40 40
Ipoteza 3:
58

4.1500 .7027 40
de probleme
Correlations
planificarea
nesiguranta rezolvarii de
postului probleme
nesiguranta postului Pearson Correlation 1.000 -.359*
N 40 40
planificarea rezolvarii Pearson Correlation -.359* 1.000
N 40 40
Ipoteza 4:

2.9938 .6214 40
de munca
confruntare 3.2313 .6134 40
59
Correlations
conditiile
improprii
de munca confruntare
conditiile improprii Pearson Correlation 1.000 .424**
N 40 40
confruntare Pearson Correlation .424** 1.000
N 40 40
Ipoteza 5:

2.9938 .6214 40
de munca
distantare 3.3250 .8224 40
Correlations
conditiile
improprii
de munca distantare
conditiile improprii Pearson Correlation 1.000 -.377*
N 40 40
distantare Pearson Correlation -.377* 1.000
N 40 40
Ipoteza 6:

conditiile improprii de
2.9938 .6214 40
munca
cautarea suportului social 3.4750 .5796 40
60
Correlations
conditiile cautarea
improprii suportului
de munca social
conditiile improprii de Pearson Correlation 1.000 .404**
munca Sig. (2-tailed) . .010
N 40 40
cautarea suportului social Pearson Correlation .404** 1.000
N 40 40
Ipoteza 7:

2.9938 .6214 40
de munca
asumarea
3.4813 .6660 40
responsabilitatii
Correlations
conditiile asumarea
improprii responsab
de munca ilitatii
conditiile improprii Pearson Correlation 1.000 -.395*
N 40 40
asumarea Pearson Correlation -.395* 1.000
N 40 40
Ipoteza 8:

mediocritatea elevilor 2.8813 .6430 40
4.1500 .7027 40
de probleme
61
Correlations
planificarea
mediocritatea rezolvarii de
elevilor probleme
mediocritatea elevilor Pearson Correlation 1.000 .313*
N 40 40
planificarea rezolvarii Pearson Correlation .313* 1.000
N 40 40
62

Perceptii Ale Stresului Ocupational in Activitatea Didactica Si Modalitatile de Coping

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Perceptii Ale Stresului Ocupational in Activitatea Didactica Si Modalitatile de Coping

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “AL. I.

II. PARTEA TEORETICA

Capitolul I. Problematica generală a stresului. Stresul

Capitolul II. Modalităţi de coping

III. PARTEA PRACTICĂ

Capitolul III. Designul cercetării

Capitolul IV. Rezultatele obţinute si interpretarea lor

Capitolul V. Concluziile cercetării

Stresul ocupaţional reprezintă o problemă importantă în domeniul psihologiei

CAPITOLUL 1. PROBLEMATICA GENERALĂ A

I1. Definirea stresului

Una dintre problemele întâmpinate în cercetarea stresului o reprezintă marile

I.1.1.Definiţiile stresului ca reacţie

Originile definirii stresului ca reacţie pot fi identificate în medicină şi, de obicei,

I.12.Definiţiile stresului ca stimul

Identificarea potenţialelor surse de stres este tema centrală a modelului stresului

Definiţiile stresului ca stimul îşi au originea în fizică şi inginerie, analogia

Limite ale definiţiilor stresului ca reacţie şi ca stimul

I.1.3. Stresul ca interacţiune

Abordarea interacţională în definirea stresului se concentrează pe interacţiunea

Având în vedere aceste aspecte, considerăm că stresul ar trebui văzut ca o

Primul teoretician al problematicii stresului a fost Hans Selye. Acesta consideră

Există şase mituri despre stres:

1. Stresul este acelaşi pentru toata lumea.

2. Stresul este întotdeauna rău pentru tine.

3. Stresul este oriunde deci nu poţi scăpa de el.

5. Nu sunt simptome, nu este stres.

6. Doar simptomele majore de stres necesită atenţie.

Nici unul nu a fost validat de cercetările în domeniu.

I.4. Surse ale stresului ocupaţional ( stresorii) şi efectele acestuia

Stresul ocupaţional este una dintre multiplele probleme cu care se confruntă

Este primul răspuns al organismului, acest proces însemnând “mobilizarea

Acest al doilea stadiu se deosebeşte de primul prin reacţiile chimice şi fiziologice

I.6. Modele ale stresului ocupaţional

Modelul operaţional-interactiv de evaluare şi coping a stresului ocupaţional

Modelul procesual al lui Mc’Grath (1976) concepe stresul ocupaţional ca pe un

II.1 Strategii de aparare faţă de stresul ocupaţional

Folkman, Lazarus, Gruen şi DeLongis (1986) au definit modalitatea de control al

Carver şi colaboratorii (1989) merg mai departe şi propun diferenţieri în cadrul

II.2. Modalităţi de coping

Lazarus(conf. Taylor, 1996) arată că eforturile de coping sunt centrate pe cinci

În ciuda faptului că impactul negativ al stresului asupra indivizilor şi

Oricum, organizaţiile investesc anual sume relativ mari de bani în programe de

- impactul mediului de muncă asupra nivelului de stres al angajatului;

Aceşti factori au o acţiune combinată şi au ca rezultat un climat în care

Tabelul 2. Managementul stresului - posibile intervenţii (după Bogathy,Z.,2007,

Această abordare poate fi diferenţiată pe niveluri de intervenţie (primară,

În contrast cu intervenţia primară, intervenţiile secundare se centrează pe

În multe cazuri, utilizarea planurilor de cercetare experimentale nu este posibilă în

a) identificarea factorilor care funcţionează ca surse potenţiale de stres ;

III.1. Obiectivul si ipotezele cercetării

1. Există o relaţie între suprasolicitare ca şi cauză percepută a stresului ocupaţional

III.2. Metodologia de cercetare

Pentru culegerea datelor necesare s-a utilizat metoda chestionarului.

Cercetarea vizează cadre didactice din invăţământul primar si gimnazial.

III.4. Variabilele utilizate

In această cercetare s-au utilizat ca variabile independente :

REZULTATELE OBŢINUTE ŞI INTERPRETAREA LOR

5.1. Prezentarea şi interpretarea rezultatelor

Atingerea obiectivului cercetării necesită verificarea ipotezelor de lucru. Aceasta

IPOTEZA 1. Există o relaţie de corelaţie indirectă între suprasolicitare ca şi

Mean Std. Deviation N

 Coeficientul de corelaţie ridicat la pătrat indică proporţia de varianţă explicată de