Sunteți pe pagina 1din 1

PREFAŢĂ

În contextul impactului pe care accidentele de circulaţie îl au asupra societăţii,


prin generarea unor imense pierderi, cuantificate la nivelul a cca 1,5 % din P.N.B.,
problema siguranţei circulaţiei rutiere stă în centrul atenţiei factorilor implicaţi
(administraţii rutiere, constructori de autovehicule, specialişti în domeniu, societate civilă
etc.).
Manualul de Siguranţă Rutieră al Asociaţiei Mondiale de Drumuri
(AIPCR/PIARC), rezultat al activităţii comitetului de specialitate al acesteia şi al altor
specialişti din domeniu constituie o lucrare de referinţă, cu deosebită aplicabilitate
practică. Acesta cuprinde o sinteză completă a cunoştinţelor profesionale la data
elaborării, referitoare la influenţa factorilor care influenţează siguranţa circulaţiei (drum,
om, vehicul), completată cu exemple practice privind soluţii de ameliorare a siguranţei
rutiere, modele şi programe de calcul, respectiv o foarte bogată bibliografie de
specialitate ce poate fi consultată.
Manualul poate fi utilizat ca instrument de lucru de specialiştii în domeniu sau
poate constitui un suport tehnic excepţional pentru formarea profesională în siguranţa
circulaţiei.
În acest context AIPCR a fost de acord cu iniţiativa traducerii manualului în limba
română pentru a fi pus la îndemâna celor interesaţi.
Traducerea a fost solicitată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din România, prin CESTRIN Bucureşti şi a fost realizată de un colectiv de la
Facultatea de Construcţii a Universităţii „Politehnica” din Timişoara, format din:
- prof.dr.ing. Gheorghe LUCACI – coordonator proiect;
- prof.dr.ing. Florin BELC – specialist;
- prof. Ariadna NICOARĂ – traducător, redactor;
- ing. Alexandru ACHIM - grafică;
- student Adrian PALINCAŞ - editor.
Manualul se doreşte a fi o primă ediţie, susceptibilă de îmbunătăţiri prin
contribuţia şi a altor specialişti cu experienţă în domeniul siguranţei rutiere.

S-ar putea să vă placă și