Principiile, funcţiile şi rolul controlului

financiar

Îndrumător : Carmen Sandu Toderaşcu

Dobrea Gelu-Andrei

Ilie Irina Ştefania

Plaiu Andreea Maria

Iaşi

2014
 Cuprins

1. Argument
2. Aspecte generale privind controlul financiar
3. Rolul controlului financiar
4. Principiile controlului financiar
5. Funcţiile controlului financiar
6. Controlul financiar public intern în România
7. Concluzii
8. Bibliografie

2
 Argument

Societatea contemporană promovează cu consecvenţă ideea fundamentală a eficienţei,

vizând în mod principal intensificarea laturii calitative a activităţii economice, sociale,
administrative sau de altă natură.

În contextul acestor preocupări, un rol important revine controlului economic, financiar,

gestionar, expertizei contabile şi altor structuri cu atribuţii de control în economie. Componentă
de bază al managementului modern, controlul, asigură cunoaşterea operativă a modului în care se
desfăşoara activităţile economice şi sociale.

Cunoaşterea complexă, completă şi continuă a stării ansamblului de activităţi ce se

dezvoltă în cadrul sistemelor economice, ca şi a condiţiilor în care aceasta evoluează, stau la
baza fundamentării, dispunerii şi punerii in practica a deciziilor.

Premisele realizării unui management eficient, efect al unor decizii pertinente, cresc pe
măsură ce fondul de informaţii care stau la baza acestor decizii este mai exact, obiectiv, cu
informaţii reale corecte şi actualizate, rezultate din activitatea de control, indiferent de forma pe
care acesta o îmbracă.

3
 Aspecte generale privind controlul financiar

Baza activităţii de control îşi are originea în expresia latinească contra rolus care se poate
traduce prin verificarea actului original după duplicatului acestuia, încredinţat, în acest scop unei
persoane specializate.

La origine activitate de control ţine de suspiciunea omenească faţă de semeni , de nevoia

de a-şi proteja proprietatea şi propriile interese. Cu timpul , la acest scop primordial s-au adăugat
şi scopuri legate de eficacitate , legalitate şi oportunitate.

În epoca modernă , controlul dobândeşte un rol foarte important deoarece prin

intermediul acestuia societatea îşi manifestă exigenţele ei , omologând numai acele activităţi si
practici economice sau de altă natură care respectă normele generale de comportament general ,
cu obiectivele si progamele sale prioritare. Controlul are o sferă de manifestare aproape
nelimitată , fiind implicat în toate activităţile umane organizate. El se manifestă ca un atribut de
bază al conducerii, contribuind la armonizarea acţiunilor individuale , la asamblarea acestora
într-un tot unitar.

Funcţia de control al finanţelor constă în folosirea raporturilor financiare ca mijloc de

exercitare a unui control în formă bănească asupra ansmablului de procese ale reproducţie
sociale. Ea vizează procesele şi fenomenele cu conţinut financiar. Acest suport obiectiv al
controlului prin finanţe la rândul său este asigurat de exprimarea valorică (prin bani) a proceselor
economice si de corelaţiile dintr procesele materiale şi cele valorice, inclusiv cele financiare.
Manifestarea funcţiei de control a finanţelor se întrepătrunde cu îndeplinirea funcţiilor
caracteristice ale banilor.

Este evident că exercitarea atribuţiilor de control financiar devine posibilă numai în

măsura în care acestea acţionează în baza anumitor procese economice .Rezultă cu claritate
faptul că exercitarea controlului financiar se poate regăsi numai acolo unde se manifestă relaţii ,
procese şi raporturi financiare. Concretizarea efectivă a funcţiei de control a finanţelor presupune
exercitarea controlului financiar atât asupra proceselor si fenomenelor de natură financiară

4
caracteristice constituirii şi repartizării fondurilor băneşti la nivelul diferitelor structuri
organizatorice, cât şi asupra altor procese ale reproducţiei sociale din care din care rezultă şi se
mobilizează sau către care sunt dirijate spre utilizarea resurselor financiare.

Controlul financiar are ca obiect de cercetare şi cuprinde în sfera sa, relaţiile, fenomenele
şi procesele financiare, procesul de administraţie şi gestionare a patrimoniului şi rezultatele
activităţii economic-sociale, toate momentele, unităţile si locurile unde se gestionează valori
materiale şi băneşti.

Într-o accepţiune simplă , controlul ar putea fi definit prin aprecierea conformităţii cu o

normă , un standard , un model

Conform DEX-ului controlul reprezintă analiza permanentă sau periodică a unei

activităţi, a unei situaţii, pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire. O
definiţie mai tehnică este cea care consideră controlul a fi procesul de comparare permanentă a
situaţiei defapt cu cea impusă (progamată) şi dacă este cazul aplicarea de măsuri de corectare,
astfel încât măsurile să fie conforme cu obiectivele anticipat stabilite.

Controlul asigură cunoaşterea temeinică şi detaliată a realităţilor economico-sociale, dar

nu se poate limita la atât. Controlul trebuie să faca judecăţi de valoare sau confirmitate,
interpretând stările sau realităţile constatate printr-o raportare continuă a acestora la obiectivele
de atins, normele fixate anticipat sau regulile de desfăşurare. În felul acesta este posibilă
determinarea abaterilor înregistrate, stabilind seminificaţiile si implicaţiile acestora, cauzele ce
au generat aceste deficienţe şi măsurile ce se impun pentru evitarea repetarii lor în viitor.

Conform acestor accepţiuni , controlul trebuiă sa îndeplineasca următoarele cerinţe:

a) furinizarea de informaţii privind cunoaşterea realităţii cercetate

b) propunearea de măsuri vizând corectarea realităţii în sensul dorit de cel care a dispus controlul

c) luarea unor măsuri de către organele de control pentru descurajarea, îndepărtarea şi pedepsirea
producerii de abateri de la obiectivele prestabilite.

5
 În primul rând, controlul financiar este instrumentul care, prin efectele sale de prevenire
şi de relgare a disfuncţionalităţilor ce pot interveni la un moment dat în activităţile desfăşurate în
cadrul unităţilor economice.

În al doilea rând, controlul financiar serveste intereselor agentilor economici care îl

organizează şi exercită, atât prin acţiunea de prevenire a situaţiilor de disfuncţionalitate în
procesul de gestionare a patrimoniului şi mai ales prin cea de remediere a unor abateri de la
prevederile legale, cu efecte pertubatorii în activitatea acestora.

Din acest punct de vedere, controlul financiar constituie una din cele mai importante
pârghii ale activităţii de management a entităţilor economice, deoarece poate furniza
conducătorilor acestora importante informaţii necesare realizării, în condiţii de eficienţă, a
programelor, respectiv a obiectivelor propuse.

În sinteză , la nivel conceptual, controlul financiar verifică prin comparare prevederile

normative prevăzute in legi, hotărâri, ordine, norme metodologice etc. cu realitatea, legalitatea,
oportunitatea şi eficienţa operaţiilor consemnate în acte şi documente, stabilind erorile, abaterile,
lipsurile şi deficienţele din activitatea economică-financiară.

Rolul controlului financiar

În sistemele economice bazate pe economia de piaţă, rolul si importanţa statului se

menţine pentru a ordona şi armoniza dezvoltarea diferitelor segmente ale societăţii. În acest sens,
este de remarcat controlul exercitat în numele statului asupra întregului organism social, întrucât
nici o activitate nu se poate desfăşura cu un randament scontat dacă lipseşte controlul.

Economia de piaţă nu poate să funcţioneze decât prin respectarea legilor ceea ce

presupune un control permanent, sistematic şi bine organizat în toate domeniile vieţii economice
şi sociale. În acelaşi timp controlul furnizează informaţiile necesare fundamentării deciziilor,
fiind un atribut esenţial al actului managerial la nivelul diferitelor structuri organizatorice în

6
economie. Întrucât de calitatea deciziilor şi activitatea de management general depind succesul
sau insuccesul unui agent economic, aflat intr-un mediu concurenţial, se poate aprecia faptul că
exercitarea controlului fiananciar poate asigura în mare măsură realizarea scopului propus.

O condiţie esenţială pentru menţinerea pe piaţă şi obţinerea de profit este informaţia

operativă si reală cu privirea la starea patrimoniului, activităţii economice şi comerciale.
Cunoaşterea permanentă a situaţiei patrimoniului, a capacităţii acestuia de a genera profit, a
solvenţei comerciale ori de faliment în care se pot afla agenţii economici este asigurată atât cu
ajutorul contabilităţii cât mai ales a controlului financiar organizat şi exercitat în mod exigent şi
competent. În acest context controlul apare ca o funcţie eficientă şi necesară a managementului
general care presupune o activitate continuă de prevedere, organizare, comanda, control.

Trecerea României la economia de piaţă, al cărei fundament îl constituie proprieteatea

privată şi al cărei mecanism presupune îmbinarea legilor pieţei cu activitatea statului se
dovedeşte a fi un proces complex, dificil, de durată şi cu implicaţii largi.

Prin control, conducerea îşi asigură informarea reală, dinamică şi preventivă care ridică
valoarea concluziilor si calitatea deciziilor. Controlul pătrunde în esenţa fenomenelor, sesizează
aspectele negative în momentele în care acestea se manifestă ca tendintă şi intervine operativ
pentru prevenirea si lichidarea cauzelor. Controlul se manifestă ca forma de perfecţionare a
modului de gestiune a patrimoniului, de organizare şi conducere a activităţii unităţilor
patrimoniale.

Având în vedere aceste elemente, controlul financiar devine o necesitate atunci când
statul, prin instituţiile sale, este şi principalul sau unicul coordonator sau realizator al activităţii
economice care se desfăşoară la nivel naţional, regional sau sectorial, având în vedere că
implicaţiile unei eventuale gestiuni defectuoase capătă dimensiuni deosebite prin consecinţele pe
care acestă stare ar avea-o asupra întregului sistem economico-social ca urmare a introducerii, în
interiorul său, a unor elemente eroante cu efect pertubator.

Pornind de la necesitatea prevenirii unor astefel de situaţii, ca şi de la nevoia permanentă

de informare asupra stării fenomenelor economice, prin legi speciale, organice sau chiar prin
Legea fundamentală, Constituţia, la nivel naţional a fost instituit un sistem complex de control

7
dimensionat astfel încât să acopere cea mai mare parte a ariei de desfăşurare a activităţilor
sociale si economice.

Controlul financiar nu este un scop, ci un mijloc de perfecţionare a activităţii executive,

inclusiv a procesului de conducere a acestuia. Controlul financiar este un factor ce contribuie la
mentinerea activităţii într-o stare de normalitate, la soluţionarea competentă a problemelor
privind dezvoltarea şi modernizarea firmei în condiţiile de eficienţă, contribuind la orientarea
resurselor într-o ordine de priorităţi raţionale si de perspectivă.

La niveul de complexitate al societăţii contemporane, conducerea activităţilor economice

şi sociale cere eforturi tot mai substanţiale. O asemenea conducere are pe lângă atributele sale de
prevedere, organizare, conducere, coordonare si sarcina de a controla toatalitatea acţiunilor sale
de prevedere, pe toată durata desfăşurării lor. În felul acesta, la toate nivelurile de organizare
economică, socială şi administrativă controlul se integrează organic în structura conducerii.

Controlul financiar asigură, printre altele, cunoaşterea şi perfecţionarea modului de

gestionare a patrimoniului şi de orientare, gestionare şi desfăşurare a diferitelor activităţi în
condiţii de eficienţă. În condiţiile economiei concurenţiale, controlul ca formă esenţială de
cunoaştere are de apărat, în principiu , trei poziţii de interese economico-financiare:

- interesele agenţilor economici bazate pe profit

- interesele terţilor agenţi economici

- interesele statului.

8
 Conținutul controlului financiar
Cerințe:
-să fie continuu;
-să fie preventiv;
-să fie efectuat de personal
specializat;
-să se deruleze direct la locul de
desfășurare a activității;
-să fie eficient;
-să fie realist și obiectiv;
-să fie constructiv;
-să aibă finalitate.
Principiile controlului financiar :
-integrării controlului financiar în
structura organizatorică şi de
conducere a economiei naţionale;
-specializării controlului financiar;
-adaptabilităţii controlului la
structura organizatorică și
funcționale ale unităţilor sau
activităţilor controlate;
-autonomiei, competenţei şi
autorităţii controlului
-controlului extern;
-apropierii controlului de locurile
unde se iau deciziile
Scop:
-să verifice legalitatea și oportunitatea deciziilor
administrative;
-să identifice cauzele care frânează activitatea normală;
-să ofere posibilitatea corectării deciziilor;
-să determine inițierea unor noi decizii;
-să verifice dacă sunt utilizate toate mijloacele de care
se dispune;
-să verifice gradul de îndeplinire a misiunii;
-să ofere posibilitatea informării corecte privind
calitatea personalului;
-să ofere date pe baza cărora se pot reorganiza
activitatea și structura instituției publice în raport cu
dezvoltarea socială și cu modul de adaptare a
personalului administrativ la schimbare.
Funcțiile controlului
-de evaluare;
-preventivă;
-de documetare;
9
-de recuperare;
-educativă;
-corectivă;
 Fig. 1.1 Cerințele, scopul, principiile și funcțiile controlului
Principiile controlului financiar

În orice stat democratic controlul financiar trebuie să răspundă unor principii de bază care
vizează transparența finanțelor publice, cum ar fi eficacitatea, eficiența dar și economicitatea
guvernării.

Utilizarea cu eficiență a resurselor publice dar și private este permisă prin realizarea
nemijlocită în practică a activității de control financiar, bazându-se pe o serie de principii și
funcții de maximă generalitate care, indiferent de modificările obiective pe care le suportă
această activitate în condiții politice, economice, sociale existente la un moment dat.

I. Principiul integrării controlului financiar în structura organizatorică și de

conducere a economiei naționale.
Desfășurarea activității economice și sociale în mod rațional presupune organizarea în
mod științific a instituțiilor și organismelor din componența autorităților și instituțiilor publice și
din afara acestora, care să corespundă mai bine suprastructurii generate de baza economică.1
Principiul integrării asigură, în cadrul instituțional, organizarea și exercitarea unui control
suplu, operativ și eficient, de la bază până la nivelul economiei naționale. Prin organizarea
controlului se urmărește realizarea obiectivului acestuia, adică apărarea, dezvoltarea și întărirea
proprietății unităților administrativ-teritoriale în interesul comunității dar și apărarea
proprietăților private. Întărirea și respectarea gestiunii economice de cei care o au în
administrare, dar și de cei care răspund de aceasta la nivelul administrației publice locale și de
stat. Exercitarea sarcinelor la toate nivelurile, creșterea eficienței activității economice în toate

1
Constantin Roman, Vasile Tabără, Aureliana Geta Roman, Control financiar și audit public, Editura Economică,
București, 2007, p.109
10
domeniile adică de la microeconomic la macroeconomic, indiferent de agenții economici publici
sau privați.

Organizarea controlului financiar are la bază principiul integrării, asigurând instituirea

formelor organizatorice ale acestuia, prin care se pune în practicăuna dintre prerogativele de bază
ale statului de drept. Acest principiu admite că nu orice activitate întocmește subiect al
controlului, ci doar activitatea care a fost stabilită anticipat de drept.

II. Principiul specializării controlului financiar. În sfera de activitate a executivului,

activitatea de control financiar este organizată în structuri distincte care funcționează în
cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ca organ central ce pune în aplicare politica
guvernamentală de specialitate al administrației publice centrale.
Din punct de vedere structural, conform prevederilor legale. 2 Ministerul Finanțelor
Publice este organizat în următoarele unități.
o Direcții și Direcții Generale de Specialitate în cadrul cărora, prin ordin al
ministrului, se pot organiza direcții, servicii, birouri sau alte structuri în
funcție de atribuțiile ce rezultă din prevederile legale de organizare a
Ministerului Finanțelor Publice și prioritățile realizării programului
propriu.
o Unitatea Centrală de Armonizare pentru auditul public intern
o Agenția Națională de Administrare Fiscală
o Agenția Națională de Plăți.
III. Principiul adaptabilității controlului la structurile organizatorice și funcționale ale
unităților sau activităților controlate.
Controlul financiar și economic are mai în toate cazurile un obiect bine precizat,
practicându-se în cadrul ori asupra unor unități, compartimente sau sectoare determinate și
urmărind obiective ori având sarcini foarte precise. Conform acestora, este necesar ca metodele
și formele de control să fie suficient de elastice sau de suple, pentru a se conforma cu ușurință la
structurile lor organizate și desfășurate, la specificul activităților controlate. În caz

2
Hotărârea nr.403 din 23 martie 2004, pentru modificcarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.1574/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
publicată în Monitorul Oficial nr. 275 din martie 2004.
11
contrar,controlul se transformă într-o activitate de rutină fără eficiență scontată . Controlul
financiar reprezintă un mijloc potențial de perfecționare a activităților economice și financiare,
un instrument eficient de prevenire, identificare și lichidare a stărilor de lucruri neconforme din
domeniul economic, avându-se în vedere faptul că, astăzi controlul financiar nu este dar nici nu
poate fi un scop în sine.
Perfecționarea continuă a tehnicilor de exercitare a controlului financiar cuprinde
respectarea acestui principiu, această acțiune care este impusă de evoluția foarte rapidă a
metodelor de conducere, ca și de progresele înregistrate pe linia modernizării sistemului
informațional economic.
IV. Principiul aproprierii controlului de locurile unde se iau deciziile și unde se
concretizează răspunderile pentru administrarea patrimoniului public sau privat.
Aplicarea acestui principiu urmărește înlăturarea verigilor intermediare și inutile din
munca de control. Activitatea de control finaciar este o latură inseparabilă a conducerii în
economie, iar răspunderile pentru administrarea patrimoniului și pentru realizarea sarcinilor
propuse revin, unităților patrimoniale și consiliilor lor de administrație. Prin urmare, controlul
financiar trebuie efectuat în prim-plan din interiorul unității, de către organele de conducere și de
organele specializate proprii, ori de la nivelurile imediat superioare.
Controlul direct exercitat de persoanele cu atribuții de conducere (directori, președinți,
șefi de secții sau de sectoare, de compartimente funcționale, de brigăzi sau echipe) asupra
locurilor de muncă de care răspund nemijlocit este de măsură să contribuie efectiv la instaurarea
unui climat de ordine și disciplină, la crearea premiselor pentru îndeplinirea exemplară a
sarcinilor, la prevenirea păgubirii avutului public și privat.

Aproprierea controlului de activitățile economice accentuează caracterul democratic al

acestuia și îi sporește eficiența. Practica noastră economico-soocială a demonstrat că este mult
mai avantajos să identifici și să înlături cu forțe și prin mijloace proprii deficiențele existente,
decât să aștepți intervenția a unor organe de control din afară. În condițiile economiei de piață,
trebuie să sporescă răspunderea fiecărui colectiv și fiecărui salariat pentru activitatea desfășurată
și rezultatele obținute, iar controlul financiar trebuie să sprijine realizarea acestui deziderat. 3

3
Ion Florea, Ionela-Corina Macovei, Radu Florea, Controlul economic, financiar și gestionar, Editura CECCAR,
București, 2007, p.36
12
 V. Principiul controlului extern.
Pentru a avea o atitudine exigentă față de administrarea patrimoniului, organele de
conducere, indiferent de nivel, trebuie să fie îndrumate asupra modului în care să acționeze
pentru gestionarea mijloacelor financiare materiale și umane, ce procese să folosescă în
activitatea sistematică de control. Acestă cerință se realizează prin controlul extern care stă la
baza concepției de organizare a sistemului de control. „Numai abordând în mod obiectiv și
dezinteresat problemele supuse controlului constatările pot surprinde imaginea reală a
patrimoniului unității verificate, a situației economice și financiare a acesteia.”4
Existența unor organisme independente este datorită acestui principiu, în afara structurii
organizatorice a ministerelor, administrațiilor publice locale sau a altor unități patrimoniale. Un
astfel de control se gasește în toate formele de control, un exemplu este Ministerul Finanțelor
Publice.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) este autoritatea administraţiei publice centrale
de specialitate, care are responsabilitatea elaborării şi implementării politicii în domeniul
controlului financiar şi a gestiunii financiare.
Ministerul Finanțelor Publice îndrumă metodologic, coordonează şi supraveghează
asigurarea bunei gestiuni financiare şi a controlului în utilizarea fondurilor publice şi în
administrarea patrimoniului public, prin două structuri special constituite, care sunt responsabile
de armonizarea şi implementarea principiilor şi standardelor de control intern/managerial şi audit
intern, respectiv:
- Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI);
- Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemelor de Management Financiar şi
Control (UCASMFC).5
Principiul controlului extern își găsește expresia nu numai la nivel macroeconomic ci și la
nivel microeconomic, în sensul că, competențele de control se stabilesc ținând seama de
subordonarea controlului, astfel permițându-se ca orice activitate desfășurată în cadrul unei
unități să fie controlată de organul ierarhic superior nemijlocit.

4
Constantin Roman, Vasile Tabără, Aureliana Geta Roman, Control financiar și audit public, Editura Economică,
2007, p.110
5
www.mfinante.ro
13
 În cadrul organizării sistemului de control, principiul controlului extern cere, să se
delimiteze sfera de activitate, aceasta reprezentând un interes deosebit în cadrul formelor de
organizare a controlului deoarece prin aceasta se delimitează dreptul fiecărui organ de a exercita
controlul în conformitate cu atribuțiile care îi revin.

VI. Principiul autonomiei, competenței și autorității controlului, acesta trebuie să

îndeplinească mai multe cerințe:
a) Organizarea controlului trebuie să acorde posibilitatea celui care conduce să și
controleze. Astfel, se presupune ca fiecare structură organizatorică să dețină
propriile organe pentru urmărirea obiectivelor stabilite, în mod permanent și
sistematic, cu scopul de a obține informații asupra propriilor rezultate și
corectarea eventualelor deficiențe.
b) Autonomia controlului este o cerință esențială a principiului autocontrolului și își
găsește expresia în organizarea propriu-zisă a acesteia. Organele de control
trebuie să fie independente față de unitatea sau activitatea controlată, pentru a
desfășura o muncă cu adevarat eficientă, astfel încât să poată acționa liber în
virtutea sarcinilor și atribuțiilor pe care le au. Într-o mai mare măsură, autonomia
implică, responsabilitatea organelor de control pentru calitatea verificărilor
efectuate, îndepărtând raporturile de subordonare directă.
c) Competența profesională este asigurată prin nivelul de pregătire, volumul de
cunoștințe sau priceperea organului de control, la care se adaugă unele calități
personale dintre cele înnăscute ori dobândite prin experiență(prin capacitatea de
analiză și sinteză, receptivitatea față de nou, spirit de orientare).
d) Competența juridică este strâns legată de autoritatea controlului, reprezentând
legitim, puterea organelor de control de a dispune măsuri obligatorii în sarcina
unităților sau persoanelor verificate și chiar de a aplica sancțiuni celor vinovați.
Competența juridică sau legală selectează sfera de atribuții recunoscute de lege și
dreptul organelor de control de a acționa în cadrul acestora.

14
 Funcțiile controlului financiar

Prin funcțiile pe care le indeplinește în cadrul activității de management general al unui

patrimoniu public sau privat,controlul financiar se concretizează sintetic. Ca atribut al
conducerii,controlul financiar asigură îndeplinirea unor funcții specifice după cum urmează:

1.Funcția de prevenire sau preventivă

2.Funcția de reglare sau regulatorie

3.Funcția de corectare sau corectivă

4.Funcția de atestare-certificare

5.Funcția de prevedere sau previzională

Luând în considerare și alte surse,controlul financiar îndeplinește urmatoarele funcții:

1. Funcţia preventivă si de perfecţionare

*2.Funcția de constatare și corectare

*3.Funcția de cunoaștere și evaluare

*4.Funcția educativă și stimulativă

Într-o alta sursă de informare funcțiile controlului financiar sunt după cum urmează:

**1. Funcția de evaluare 

15
 2. Funcția preventivă  sau funcția de constatare a situației și funcția de cercetare 

3. Funcția de documentare sau funcția de cunoaștere și funcția de evaluare

**4. Funcția recuperatorie 

** 5. Funcția pedagogică sau funcția educativă și funcția stimulativă 

Pot fi abordate și prin prisma practicii economice,funcțiile controlului financiar,ținând cont de

latura formală a participării controlului la mecanismul de funcționare al economiei,în general și
al diferitelor entități,în particular.Din acest punct de vedere controlul financiar îmdeplinește două
funcții specifice:

a)Funcția de instrument de conducere care se concretizează în :

-Cunoaștere-evaluare;

-Îndrumare și sprijin.

b)Funcția de constrângere sau coercitivă

Funcția de prevenire sau preventivă, preîntâmpină producerea unor deficiențe sau

încălcări ale disciplinei economice și financiare.Se indentifică din timp factorii și cauzele
generatoare de rezultate negative și contracararea lor prin măsuri sau contramăsuri preliminare.

Funcția de reglare sau regulatorie, are în vedere coordonarea și sincronizarea acţiunilor

individuale, sau obiectivele stabilite anticipat. Cele mai importante activități sunt cunoașterea
realităților și adoptarea unor decizii eficiente. Urmărind continuu stadiul realizărilor şi abaterile
înregistrate, controlul este în măsură să contribuie la reglarea sau autoreglarea activităţilor
economice, prin acte raţionale de conducere operativă.
Funcţia de corectare sau corectivă, indică conducerii erorile comise, mărimea sau
gravitatea acestora şi căile de înlăturare a lor. Funcţia corectivă intervine de regulă la încheierea
unei etape,cicluri sau faze și se manifestă prin înlocuirea totală a deciziei inițiale și pot interveni
atât în faza de proiectare, cât şi în faza de execuţie . Misiunea controlului nu se consideră

16
încheiată în momentul adoptării deciziilor de corectare,el trebuie să vegheze la corelarea acestora
cu celelalte decizii ale conducerii, să urmărească modul în care au fost comunicate, înţelese şi
aplicate în practică.
Funcția de atestare-certificare, se concretizează în special la nivelul auditului financiar
contabil a cărui principală misiune este să certifice conturile anuale ale agenţilor economici,
atestând că acestea dau o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare
şi a rezultatelor obţinute.
Funcția de prevedere sau previzională, descifrarează tendinţele sau mersul
evenimentelor viitoare. Controlul poate anticipa evoluţia unor procese şi fenomene sau
consecinţele lor pe baza analizei realităţilor, pe baza rezultatelor estimative ale măsurilor
preconizate şi ţinând cont de legile obiective ale dezvoltării economice. Controlul financiar ajută
conducerea în asigurarea unei gestiuni previzionale, ale cărei principale caracteristici sunt date
de desfăşurarea echilibrată a activităţilor viitoare, pe baza productivismului raţional, securitatea
împotriva riscurilor posibile şi descoperirea unor noi posibilităţi de valorificare a rezervelor
existente în interior
*Funcţia de constatare şi de corectare-În cazul apariţiei unor nereguli. Astfel, controlul
urmăreşte modalitatea de realizare a echilibrului financiar între venituri şi cheltuieli şi,
îndeplinirea deciziilor referitoare la activitatea firmei pentru respectarea intereselor acesteia.
*Funcţia de cunoaştere si evaluare -A situaţiei la un moment dat, a rezultatelor obţinute
intro perioadă de timp, a desfăşurării activităţii în condiţii de legalitate si eficienţă. Funcţia decun
oaştere presupune o analiză atentă în vederea depistării tuturor neregulilor dintr -o
activitate. Ea se completează cu funcţia de evaluare, care stabileşte si individualizează după
cazconsecinţele gestionării unei activităţi.
*Funcţia educativă si stimulativă-A participanţilor la realizarea procesului de
management.Prin realizarea celorlalte funcţii ale sale, controlul capătă si un aspect educaţional
pentru perioadele viitoare, pe baza rezultatelor obţinute şi a valorificării acestora. De fapt,
controlulstimulează agenţii economici pentru depăşirea situaţiilor dificile şi obţinerea unor
rezultate mai bune în viitor.Toate aceste funcţii determină menţinerea agenţilor economiciîntr-un
cadru programat,anticipat, pentru depistarea abaterilor şi înlăturarea consecinţelor negative,
realizând funcţia dereglare a sistemului , strâns legată de celelalte funcţii ale controlului.

17
 **1. Funcția de evaluare - cuprinde acte si operatiuni de estimare a situatiei de factori,
comparative cu realizarile obtinute in raport cu obiectivele si scopurile prestabilite. De asemenea,
prin intermediul acestei functii, pe langa constatarea starii reale, se efectueaza si o apreciere a
performantelor unei acțiuni economice, precum si a unor entitati organizate ca persoane juridice.
Astfel, se urmareste preintampinarea producerii unor deficiente.  

**4.Functia recuperatorie  evidentiaza un aspect foarte important al controlului

financiar, deoarece ea nu se limiteaza la prevenirea si aprecierea starii de fapt, dar actioneaza si
pentru descoperirea si recuperarea pagubelor, precum si pentru stabilirea, conform legii, a
raspunderii juridice. Pentru recuperarea prejudiciilor constatate, organele de control au obligatia
de a stabili forma procedurala prin care urmeaza sa se faca recuperarea, pentru stabilirea
integritatii avutului public.  Formele procedurale legale de recuperare sunt: recuperarea pe cale
executarii silite, recuperarea pe calea raspunderii materiale reglementata de legislatia muncii,
precum si recuperarea pe calea actiunii civile in justitie.

** 5. Funcția pedagogică sau funcția educativă și funcția stimulativă -

permite acțiuni de educare a celor care au drepturi si obligatii in formarea si utilizarea fondurilor
publice. Controlul, prin rezultatele sale, contribuie la formarea deontologiei profesionale,
indeosebi a celor implicate in administrarea fondurilor publice. La randul lor, persoanele care
alcatuiesc corpul de control, prin nivelul de pregatire si atitudine civica, trebuie sa reprezinte un
model de comportament corect, dar si intransigent. Aceasta functie se realizeaza si in combaterea
manifestarilor ilegale, prin depistarea si sanctionarea lor cu fermitate.

a)Funcția de instrument de conducere- Rolul său constă în a defini cea mai bună cale
de urmat pentru atingerea scopului urmărit.Misiunea controlului financiar este de a ajuta
responsabilii operaţionali să conducă eficient gestionarea afacerilor. În consecinţă, pentru ei, se
impun următoarele obiective:
-Să valorifice toate oportunităţile;

-Să controleze planurile de acţiune;

18
 -Să urmărească executarea lor;

-Să analizeze ecarturile între previziuni şi realizări;

-Să propună acţiuni permiţând corectarea tendinţelor negative.

b) Controlul financiar, instrument de verificare/sancţiune- Este imaginea controlului
cea care se impune cel mai des în cazul manifestării controlului, fie că este vorba de controlul
financiar sau de cel al poliţiei. Este vorba aici de o verificare de către un terţ, constând în a
compara o operaţiune cu o normă, o autorizaţie sau un regulament. Orice deviere constatată
devine sursă de sancţiuni. Această accepţiune poate da o imagine relativ rigidă sau negativă
controlului financiar. Eventualele disensiuni în cadrul întreprinderii urmare exercitării
controlului financiar nu reprezintă tocmai obiectivul acestuia, chiar dacă una din obligaţiile
controlului este de a efectua verificări intransingente, urmate adesea de aplicarea unor sancţiuni.

În acelaşi timp, controlul financiar mai îndeplineşte şi o serie de funcţii particulare

(specifice) care ţin de natura acestuia, printre care:
-Funcţia de măsurare a posteriori a ecarturilor (abaterilor planificate anticipat);

-Funcţia de diagnosticare a erorilor financiare pe baza ecarturilor simptomatice care afectează

sau ameninţă activitatea agentului economic;
-Funcţia de revizuire a obiectivelor sau previziunilor viitoare pe baza diagnosticului financiar
constatat;

-Funcţia de a interveni, în cadrul competenţelor date, pentru redresarea sau soluţionarea

problemelor firmei;

-Funcţia de reglementare a activităţii firmei, prin asigurarea coerenţei acţiunii de control, în

raport cu obiectivele firmei, focalizându-se asupra activităţilor în curs de desfăşurare;

-Funcţia de pregătire a agentului economic pentru luarea deciziilor, pe baza rezultatelor

controlului a priori;

-Funcţia de învăţare şi autoînvăţare a realităţilor pe care controlul le ridică în permanenţă, prin

acţiunea sa corectivă, asupra pertinenţei cadrului şi normelor legale folosite.

19
 Controlul financiar public intern în România

Un scop important al activităţii entităţilor din sectorul public îl reprezintă îmbunătăţirea

gestiunii finanţelor publice, pentru asigurarea obiectivelor guvernamentale, în condiţii de
transparenţă, eficacitate şi eficienţă. România după obţinerea statului de membru al Uniunii
Europene , a elaborat şi aplicat o strategie pentru dezvoltarea controlului financiar publice intern,
în concordanţă cu standardele si practicele comunitare. Prin implementarea controlului financiar
public intern, managementului îi revine să constate abaterile rezultatelor de la obiective, să
analizeze cauzele care le-au determinat şi să dispună măsurile preventive sau corective ce se
impun.

Se urmăreşte crearea unui sistem unitar de control intern care să implice toate entităţile şi
autorităţile cu atribuţii de control şi evaluare, precum şi să clasifice formele de control intern
reglementate şi exercitate la nivelul fiecărei entităţi.

Strategia dezvoltării controlului financiar public intern pune în prim plan

responsabilitatea managerială şi funcţionarea independentă a auditului intern şi asigură că
sistemele de control intern sunt adecvate şi previn sau limitează erorile şi frauda.

În acest sens, scopul controlului financiar public intern îl reprezintă verificarea legalităţii,
regularităţii si conformităţii operaţiunilor, identificarea slăbiciunilor sistemului de control intern ,
care au generat erorile sau care au permis apariţia fraudei, gestiunea defectuoasă sau frauduloasă
şi propunerea de măsuri pentru remedierea acestora.

20
 Verificările se exercită cu privire la următoarele:

 venituri publice
 cheltuieli publice
 gestionarea fondurilor publice externe rambursabile şi nerambursabile , inculisv fondurile
UE
 veniturile si cheltuielile societăţilor şi companiilor naţionale, regiilor autonome şi
societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ teritorială este acţionar
majoritar.

Luând în considerare importanţa controlului financiar public intern în procesul de

reformare a mangementului public putem aprecia că strategia dezvoltării controlului financiar
public intern trebuie să pună în prim plan responsabilitatea managerială şi funcţionarea
independentă a auditului intern şi să asigure că sistemele de control public intern sunt
impelementate adecvat şi previn sau limitează eroarea şi frauda.
Pentru realizare acestor obiective în ultima perioadă în structura tabloului financiar public
intern au survenit unele modificări ce s-au materealizat în :

1. Desfiinţarea Gărzii Financiare, structură cu personalitate juridică în cadrul ANAF şi

înfiinţarea unei structuri anti fraudă fiscală, cu atribuţii de prevenire şi combatere a actelor şi
faptelor de evaziune fiscală si vamală.
2.Înfiinţarea unei structuri de inspecţie economico-financiară, în cadrul Ministerul
Finanţelor Publice, specializată în controlul ex-ante, control operativ şi controlul ex-post,
asigurând îndeplinirea în bune condiţii şi la timp a sarcinilor ce revin Ministerului Finanţelor
Publice, pe linia creşterii responsabilităţilor operatorilor economici în exercitarea activităţii
economico-financiare şi a întăririi disciplinei bugetare şi economico-financiare;
3. Înfiinţarea în cadrul ANAF a unei structuri de integritate cu atribuţii şi
responsabilităţiîn ceea ce priveşte întreprinderea de măsuri de prevenire şi combatere a corupţiei,
exercitarea ansamblului de operaţiuni de control şi monitorizare a activităţii desfăşurate la
nivelul aparatului propriu şi la nivelul structurilor centrale şi teritoriale ale ANAF;

21
 4. Reorganizarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi a
Autorităţii Naţionale a Vămilor ca direcţii generale în cadrul ANAF;
5. Desfiinţarea Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice Judeţene şi înfiinţarea
Direcţiilor Generale Regionale ale Finanţelor Publice.

Concluzii

Exercitarea atribuţiilor de control financiar devine posibilă numai în măsura în care

acestea acţionează în baza anumitor procese economice. Controlul trebuie să facă judecăţi de
valoare sau confirmitate, interpretând stările sau realităţile constatate printr-o raportare continuă
a acestora la obiectivele de atins, normele fixate anticipat sau regulile de desfăşurare.
Controlul financiar este un mijloc de perfecţionare a activităţii executive, inclusiv a
procesului de conducere a acestuia. Controlul financiar este un factor ce contribuie la menţinerea
activităţii într-o stare de normalitate la soluţionarea competentă a problemelor.

22
 Bibliografie

1. Constantin Roman, Vasile Tabără, Aureliana Geta Roman, Control financiar și audit
public, Editura Economică, București, 2007
2. Ion Florea, Ionela-Corina Macovei, Radu Florea, Controlul economic, financiar și
gestionar, Editura CECCAR, București, 2007
3. www.mfinante.ro
4. Dr. Petre Popeangă, Dr. Gabriel Popeangă, Control financiar și fiscal, Editura
CECCAR, București, 2004
5. Sorin V. Mihăescu, Control financiar în firme, bănci, instituții, Editura SEDCOM
Libris, 2007

6. Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă – Control Financiar şi expertiză contabilă. Editura

Eficent, 1996
7. Suport de curs - Universitatea Hyperion din București ,Facultatea de științe
economice

23
24