CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

ȘI
PROCESUL SECOLULUI - RECUNOAȘTEREA GENOCIDULUI ARMEAN.

”În ziua de 15 martie 1921, Talaat Pașa a fost împușcat chiar la ieșirea din casa
sa, aflată în Hardenbergstrasse, Charlottenburg. Asasinul său era un membru
al Federației Revoluționare Armene originar din Erzurum pe nume Soghomon
Tehlirian. Tânărul Tehlirian a recunoscut că a comis crima, dar după un proces ce a
durat două zile, a fost găsit nevinovat de către un tribunal german, pe motiv de
nebunie temporară cauzată de experiența traumatizantă prin care trecuse în timpul
genocidului armean. Așa aveau să fie răzbunați cei aproximativ 1,5 milioane de
armeni omorâți în moduri crunte, greu de imaginat...” (Mayrig – Henri Verneuil,
2000)
Tribunalul constituit atunci era o consecință a colaborării dintre Serviciul de
informații britanic ce a stabilit un contact cu serviciul său omolog din Uniunea
Sovietică pentru a evalua situația. Planurile lui Talaat Pașa îi neliniștise pe
conducătorii ruși la fel de mult ca și pe cei britanici. Cele două servicii de informații
au colaborat și au semnat „mandatul de condamnare la moarte1” a lui Talaat.
Informații privind descrierea fizică și locuințele sale au fost transmise agenților
detașați în Germania.2
Lipsa unui tribunal internațional care să analizeze, să filtreze și să compare datele
primului genocid din secolul al XX-lea au condus la tergiversări de un secol până la
recunoașterea în justiție a acestuia. Necesitatea unei instanțe a Drepturilor Omului era
indispensabilă, deși ea se naște după al doilea genocid, cel evreiesc
Înființată în 1959, Curtea Europeană a Drepturilor Omului este o instanță
internațională competentă să se pronunțe asupra cererilor individuale sau ale statului
invocând încălcări ale drepturilor civile și politice prevăzută în Convenția Europeană
a Drepturilor Omului.
Din 1998, Curtea este deschisă permanent și primește sesizări direct de la
persoanele fizice.
Hotărârile sale, obligatorii pentru Statele în cauză, dirijează conduita guvernelor
către schimbarea legislației și practicii administrative în numeroase domenii.

1
Oke, Mim Kemal (1988). The Armenian question 1914-1923. Rustem & Brother. ISBN 978-9963-565-16-0.
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Talaat_Pasa#Asasinarea_(1921)

1
 Competența Curții se extinde la toate întrebările privind interpretarea și aplicarea
Convenției și a protocoalelor sale adiționale3. Curtea poate fi sesizată cu o cerere de
către un stat sau de orice persoană fizică, de orice organizație neguvernamentale sau
de orice grup de persoane care se consideră victime ale unei încălcări a drepturilor sau
libertăților lor, garantate de Convenție4.

I. Istoricul apariției Curții

La 10 decembrie 1948, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Declarația
Universală a Drepturilor Omului, care are drept scop promovarea recunoașterii
universale a drepturilor prevăzute în aceasta, pentru a consolida protecția
internațională a drepturilor omului.
La 5 mai 1949, Consiliul Europei a fost creat la Londra, membrii Consiliului
consideră că Declarația Națiunilor Unite tinde să asigure recunoașterea și aplicarea
universală și eficientă a drepturilor care sunt stabilite acolo. Aceștia consideră că unul
dintre mijloacele de promovare a unei uniuni mai strânse între membrii Consiliului
este salvgardarea și dezvoltarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Aceștia își reafirmă atașamentul profund față de libertățile fundamentale care
constituie bazele justiției și păcii în lume. Ei afirmă că menținerea acestei stabilități
pașnice se va baza pe un sistem politic democratic și pe un respect comun pentru
drepturile omului.
Statele elaborează Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care va fi adoptată
la 4 noiembrie 1950 la Roma. Guvernele semnatare (Părțile Înalte) se angajează să
garanteze accesul la drepturile fundamentale, civile și politice, nu numai
resortisanților lor, ci și tuturor persoanelor din jurisdicția lor. Convenția a intrat în
vigoare la 3 septembrie 1953.
Convenția evoluează datorită interpretării textelor de către Curte (includerea
jurisprudenței) și atunci când protocoalele adaugă noi drepturi la aceasta.
Convenția garantează în special:
 dreptul la viață,
 dreptul la un proces echitabil,
 dreptul la respect pentru viața privată și de familie,

3
Un protocol al convenție este un text care adaugă unul sau mai multe drepturi la textul inițial al Convenției sau
modifică anumite dispoziții ale acesteia, acestea fiind executorii numai pentru statele care le-au semnat și ratificat.
4
Art. 33 și art. 34 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

2
 libertatea de exprimare,
 libertatea de gândire, conștiință și religie,
 dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor cuiva.

În special, acesta interzice:

 reținerea arbitrară și ilegală,
 discriminare în plăcerea drepturilor și libertăților.
 tortură și tratament sau pedepse inumane sau degradante
 sclavie și muncă forțată.
Curtea5, care a fost întrunită definitiv din 1998, trebuie să asigure respectarea
drepturilor omului pentru 800 de milioane de europeni din cele 47 de state membre.
Prima sesiune a avut loc în perioada 23-28 februarie 1959, iar Curtea a pronunțat
prima hotărâre: Lawless versus Irlanda, la 14 noiembrie 1960. În aproape jumătate de
secol, instanța a pronunțat peste 10.000 de hotărâri. Deciziile sunt obligatorii, iar
statele în cauză sunt conduse în mod regulat să își modifice legislația sau practica
administrativă pentru a se conforma textelor convenționale îmbogățite în mod regulat
de jurisprudență. Jurisprudența este un instrument reactiv și puternic pentru
consolidarea statului de drept și a democrației în Europa. Motivațiile, mijloacele
avansate, deciziile luate, hotărârile CEDO alimentează dezbaterile legale ale tuturor
țărilor membre.

II. Competența Curții Europene a Drepturilor Omului

Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea
Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a protocoalelor sale, care îi sunt supuse
în condiţiile prevăzute de art. 33 (Cauzele interstatale), 34 (Cereri individuale), 46
(Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor) şi 47 (Avizele consultative).
Competența generală a Curții este enunțată, însă, în art. 32 potrivit căruia aceasta
acoperă ”toate problemele privid interpretarea Convenției și a protocoalelor sale”,
supuse condițiilor din articolele mai sus enunțate6.
”Curtea este competentă să soluționeze litigii ce privesc fapte concrete prin care
se pretinde valoarea unuia dintre drepturile prevăzute în Convenție”7

5
https://www.echr.coe.int/Documents/50Questions
6
Bianca Selejan-Guțan, Protecția Europeană a Drepturilor Omului, Ed.a V-a, edit. Hamangiu București, 2018,
pag.48
7
ibidem

3
 Competența materială (art. 32) – privește toate problemele referitoare la
interpretarea și aplicarea dispozițiilor CvEDO și Protocoalelor sale adiționale:
– cereri interstatale;
– cereri individuale;
– cereri de aviz consultativ;
– cereri de constatare a neîndeplinirii obligației de a executa o hotărâre a CEDO.
CEDO aplică dreptul european convențional unor fapte concrete invocate de
reclamant. Cererea reclamantului trebuie să vizeze probleme referitoare la
interpretarea și aplicarea drepturilor și libertăților reglementate.8
Competența personală (art. 33 și art. 34) – CEDO poate fi sesizată de state,
ONG-uri, persoane fizice sau grupuri de persoane care se pretind victime ale unei
încălcări de către una dintre înaltele părți contractante.9
Competența teritorială (art. 56) – CEDO poate examina o încălcare ce a avut loc
pe teritoriul unui stat parte (SP) sau pe teritoriul unde acesta are un control general.10
Competența temporală (art. 32) – încălcările trebuie să se fi produs sau să
subziste ulterior intrării în vigoare a CvEDO sau Protocolului ce reglementează
dreptul încălcat.11
Condiții de admisibilitate CEDO - art. 35 (/34): Curtea nu poate fi sesizată
decât după epuizarea căilor de recurs interne, așa cum se înțelege din principiile de
drept internațional general recunoscute, și într-un termen de 6 luni de la data deciziei
interne definitive.
În al doilea rând, Curtea nu reține nicio cerere individuală introdusă în virtutea art.
34, în cazul în care :
a. ea este anonimă ; sau
b. ea este în mod esențial aceeași cu o cerere examinată anterior de către Curte
sau deja supusă unei alte instanțe internaționale de anchetă sau de reglementare și
dacă nu conține fapte noi12.
”Principala sarcină a Curții Europene este asigurarea respectării angajamentelor
asumate de către statele părți prin ratificarea Convenției Europene a Drepturilor

8
Silvia Maria Tăbușcă, Competența Curții Europene a Drepturilor Omului, Univ Româno-Americană, București,
2015, pag. 5
9
ibidem
10
Silvia Maria Tăbușcă - op. cit., pag. 6
11
ibidem
12
Silvia Maria Tăbușcă - op.cit., pag. 7

4
Omului. Sesizarea Curții privind încălcarea drepturilor garantate de Convenție se
poate face fie de un stat parte, fie de un particular.”13
III. Judecătorii curții Europene
Persoanele din statele contractante ale Convenției Europene a Drepturilor Omului
pot fi judecători ai Curții, cu condiția «să beneficieze de cea mai mare considerație
morală și să îndeplinească condițiile cerute pentru exercitarea înaltului mandat
judiciar sau sunt experți legali cu o competență notorie»14.
Fiecare stat contractant prezintă o listă de trei candidați, iar Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei alege un judecător pentru fiecare stat cu o
majoritate calificată de voturi. Judecătorii sunt aleși pentru un mandat care nu poate fi
reînnoit de nouă ani, de la intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, din 1 iunie 2010
(anterior reînnoită timp de șase ani), cu o limită de vârstă de 70 de ani.15
Judecătorii decid individual și nu reprezintă niciun stat. Funcția lor le interzice
orice activitate incompatibilă cu îndatoririle lor de independență și imparțialitate16.
Cei 47 de judecători sunt împărțiți în cinci secții, iar în cadrul fiecărei secții, este
numit un comitet format din trei judecători pentru o perioadă de douăsprezece luni,
prin rotație între membri.17
”Un judecător nu poate fi eliberat din funcție decât dacă ceilalți judecători, reuniți
în sesiune plenară, decid, cu p majoritate de două treimi din numărul total al
judecătorilor că acesta nu mai îndeplinește condițiile cerute pentru acestă funcție.
Judecătorul în cauză trebuie audiat, în prealabil, de Adunarea Plenară a Curții.”18

IV. Procedura judecării unei cereri de CEDO

Curtea are competență subsidiară cu privire la încălcarea drepturilor omului.
Solicitantul trebuie să fi epuizat căile de atac interne ale statului său pentru a iniția o
cale de atac în fața acestei instanțe supranaționale. În plus, reclamațiile trebuie să
îndeplinească anumite condiții pentru a fi declarate admisibile și examinate pe fond.
Plângerile sunt îndreptate în mod necesar împotriva unui stat contractant al
convenției.19

13
Bianca Selejan-Guțan - op. cit., pag. 53
14
Articolul 21, primul paragraf din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
15
Articolul 27, primul paragraf din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
16
Articolul 26 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
17
Ibidem art. 27
18
Bianca Selejan-Guțan - op. cit., pag. 50
19
https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Europeana_a_Drepturilor_Omului

5
 Articolul 35 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilește epuizarea
căilor de atac interne ca o condiție prealabilă pentru trimiterea la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului. Această condiție este consecința jurisdicției subsidiare a instanței
supranaționale, concepută ca un organism de monitorizare a aplicării convenției.
Instanțele statelor semnatare sunt responsabile de aplicarea convenției și de eliminarea
încălcărilor drepturilor omului. Pentru a depune o cerere la Curte, solicitantul trebuie
să stabilească incapacitatea instanțelor naționale de a remedia deficiențele, prin
exercitarea unor căi de atac eficiente, eficiente și adecvate și prin faptul că a invocat,
în fond, o încălcare a convenției.20
Cu alte cuvinte, căile de atac locale trebuie să fie utile, eficiente și adecvate
situației reclamantului.
Remediile adecvate sunt cele care pot înlătura cauza încălcării drepturilor omului.
Căile de atac eficiente sunt căile de atac care intră sub jurisdicția autorităților cu
puterea de a remedia presupusa încălcare. Utilitatea unui remediu este evaluată în
ceea ce privește șansele de succes ale reclamantului în fața unei instanțe date, ținând
cont de jurisprudența sa anterioară. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
clarificat, în ceea ce privește Franța, că o cale de atac este una dintre căile de atac care
trebuie epuizate în principiu pentru a se conforma articolului 35 [din Convenție].21
Principiul epuizării căilor de atac interne a suferit anumite ajustări. În primul rând,
acuzațiile grave de tortură pot exonera reclamantul de la epuizarea căilor de atac
interne22. În al doilea rând, cetățenii pot epuiza remedii interne cu ajutorul unei
asociații.23
Cererile prin care se poate sesiza Curtea sunt de două feluri: interstatale sau
particulare/personale.
Cererile interstatale ne interesează într-un mod cu totul special, cazul Genocidului
Armean din 1915, fiind introdus pe acestă cale procedurală.
”Potrivit art. 33 din Convențiea, un stat parte poate sesiza Curtea asupra oricărei
pretinse violări a prevederilor Convenției și ale protocoalelor sale de către un alt stat
parte.”24

20
Articolul 31 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
21
Articolul 34 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
22
Articolul 35 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
23
Articolul 35, alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
24
Bianca Selejan-Guțan - op. cit., pag. 53

6
 Prin urmare, cererile interstatale au un caracter obiectiv și în același timp
reprezintă un ”actio popularis”, statul reclamant nefiind obligat să dovedească
existența unui interes în cauză; pe acestă cale se contestă în fața Curții, fie situații care
ar putea genera încălcări sistematice ale Convenției, fie existența, deja, a unor astfel
de încălcări.25

V. Genocidul armean în fața Curții.

Din primăvara lui 1915 și până în vara anului viitor armata turcă avea să ucidă în
cele mai groaznice moduri aproximativ 1,5 milioane de armeni, la ordinul
conducătorilor partidului de guvernământ – Comitetul Unirii și Progresului, mult mai
cunoscut sub titulatura ”Tinerii turci.”
Contextul politic în care Imperiul Otoman avea să devină ”fiara crudă” a istoriei
are un numitor comun cu cel al Tărilor Române. În primăvara lui 1895 se
năștea ”planul comun britanic, francez și rusesc prin care se preconiza regruparea
provinciilor armenești într-o regiune administrativă, eliberarea prizonierilor politici,
repatrierea exilaților și crearea unei comisii de control permanent pentru
supravegherea reformelor” (Selian, S., 1994, p.16) Aceleași puteri, care au eliberat
românii de sub impunerea fanariotă a otomanilor, luau decizia subminării imperiului
cu ajutorul armenilor. Decizie fatală pentru populația armenească din regiunile
turcești care avea să marcheze un moment cumplit al istoriei semnat cu sângele a
peste 1,5 milioane de armeni.
Din cele peste 1,5 milioane de armeni uciși, mai mult de jumătate erau femei și
copii. Moartea devine în contextul celor două războaie mondiale un element tragic
mai ușor de acceptat, dar modul, cum avea să survină ea, este imposibil de imaginat :
femei însărcinate ale căror pântece au fost tăiate de vii pentru că ordinul dat urmărea
exterminarea nației; copile de 14-16 ani sacrificate pe cruci din lemn ca un aplomb
adus creștinătății și mai ales Armeniei ca prim popor creștinat; femei mutilate și
vândute drept sclave; bărbați cărora li s-au pus potcoave de cai și au fost obligați să
alerge spre amuzamentul soldaților turci și kurzi.
Printr-un decret de mobilizare generală toți bărbații armeni între 18 și 45 de ani
au fost chemați sub arme de armata turcă (aprox 100 000 de persoane) lăsând

25
ibidem

7
astfel fără ocrotire femei, copii, bătrâni... Ce chemați sub arme au fost rapid dezarmați,
repartizați în grupuri mici ...și executați.!
Cei rămași acasă fără protecție, femei, copii, bătrâni bolnavi, au fost forțați să ia
calea deportării, conform unui plan minuțios stabilit, căci se știau clar datele
deportărilor, itinerariilor și ale destinațiilor. Locurile de popas au fost alese cu mare
grijă devenind adevărate capcane unde deportatele fără apărare urmau să fie atacate.
Jafuri, violuri, răpiri, torturi, crime...
Detașamente ale armatei turce, trupe de jandarmi, dar și cete de tâlhari, criminali
eliberați în închisori și ocrotiți de autorități forțau populația armeană să-și abandoneze
casele, averea, și să ia calea exodului spre deșerturile Arabiei, spre Siria și spre
Mesopotamia. Caravanele deportaților armeni au devenit jaloane ale Golgotei armene,
drum sângeros care, pentru cei mai mulți, era drumul spre moarte.
Acest context politic avea să fie prezentat Curții în 2014 prin celebra avocată
americană de origine libaneză Amal Clooney. Cunoscută mai mult drept soția unui
actor american, celebra avocată preia cazul și datorită prieteniei dintre George
Clooney si Charles Aznavour, cunoscut cântăreț francez de origine armeană, ajuns în
Franța în urma genocidului, socotindu-se unul dintre norocoșii supreaviețuitori.
Din perspectivă juridică, speța punea într-o postură neplacută atât judecătorul
Turciei la CEDO, cât și pe cel al Armeniei.
La începutul procesului, ziarele internaționale titrau "Cu referințele sale
ireproșabile , doamna Clooney va constitui un atu important în cadrul echipei juridice
a Armeniei de la Strasbourg, în cazul audierii recursului cauzei Perinçek împotriva
Elveției în fața Marii Camere a Curții Europene a Drepturile omului din 28 ianuarie.
Cazul privește condamnarea instanțelor elvețiene de la Dogu Perinçek, unui lider al
partidului politic turc de rang secund, care a plecat în Elveția în 2005 cu intenția
explicită de a nega adevărul genocidului armean ”, Paris Match, 201526

VI. Cazul Dogu Perinçek

În 1990, Perinçek a fost arestat și introdus în închisoarea Diyarbakır după

emiterea Legii cenzurii și a exilului27.

26
Paris Match, ianuarie 2015
27
Ayik, Zeki (1996-11-26). "Perincek: 'Eu sunt arhitectul luptei împotriva dictaturii Mafia-Gladio". Știri zilnice
turcești . Arhivat din original pe 25-10-2008. Vezi "Cine este Perincek?"

8
 În 2007, o hotărâre a unei instanțe elvețiene l-a făcut prima persoană care a primit
o condamnare penală pentru negarea genocidului armean . Este un negator cunoscut al
genocidului armean potrivit Asociației Elvețiene-Armene.28 Cazul a fost atacat în cele
din urmă la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului, care într-o
hotărâre din 15 octombrie 2015 nu s-a pronunțat cu privire la veridicitatea genocidului
armean, ci s-a pronunțat în favoarea lui Perinçek din motive de libera exprimare.29
În august 2013 a fost condamnat la închisoare pe viață ca circumstanță agravantă
fiind parte a proceselor Ergenekon din Turcia, dar a fost eliberat în 2014. Perinçek se
remarcă drept prima persoană condamnată de o instanță de judecată pentru negarea
genocidului armean.
La 9 martie 2007, a fost găsit vinovat de o instanță de district elvețiană pentru
încălcarea conștientă a legilor elvețiene împotriva negării genocidului cu motivație
rasistă și a fost amendat cu 12.000 CHF . Cazul a fost rezultatul descrierii lui Perinçek
a genocidului armean drept „minciună internațională” la o manifestație de
la Lausanne din 25 iulie 2005; el a lămurit ulterior unei instanțe elvețiene că au avut
loc masacre, dar a reiterat convingerea că acestea nu constituie genocid30.
Verdictul a fost confirmat de instanța de apel cantonală de la Vaud, la 19 iunie, și
de Curtea Supremă Federală a Elveției la 12 decembrie 200731.
Perinçek a amenințat că se va plânge la Curții Europene a Drepturilor Omului32,
dar în decembrie 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că Elveția
încalcă principiul libertății de exprimare. Curtea a reținut că „domnul Perincek a ținut
un discurs cu caracter istoric, juridic și politic într-o dezbatere contradictorie”33 După
hotărâre, guvernul Elveției și-a anunțat decizia de a contesta hotărârea instanței. La 3
iunie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat apelul de a trece la
Marea Cameră pentru a clarifica sfera de care dispun autoritățile elvețiene în aplicarea
Codului penal elvețian pentru combaterea rasismului34.
La 28 ianuarie 2015 a avut loc o audiere preliminară cu privire la recursul
Elveției. Marea Cameră s-a pronunțat în favoarea lui Perinçek la 15 octombrie

28
"Curtea Federală Elvețiană condamnă un negator al genocidului armean" (Comunicat de presă). Asociația
Elvețiano-Armenească. 19 decembrie 2007.
29
"Swiss wrongly convicted genocide denier: court". The Local. 15 October 2015.
30
"Turkish politician fined over genocide denial". Swissinfo with agencies. 2007-03-09.
31
Decision no. 6B_398/2007 Archived 2012-07-11 at Archive.today (in French)
32
"Genozid an Armeniern anerkannt," AP and SDA via Tages-Anzeiger, 19 December 2007 (in German)
33
"Denying Armenian 'genocide' is no crime: European court". Reuters. 2013-12-17. Retrieved 2019-11-11.
34
European Rights Court Agrees to Hear Swiss Appeal on Perincek Ruling. Asbarez. 3 June 2014. Retrieved 3
June 2014

9
201535. Într-o declarație depusă de avocatul Armeniei, Geoffrey Robertson și Amal
Clooney aceștia s-au declarat mulțumiți că Curtea și-a aprobat argumentul în numele
Armeniei. Hotărârea nu a contestat faptul genocidului armean și a recunoscut dreptul
armenilor în conformitate cu dreptul european de a-și respecta și proteja demnitatea,
inclusiv recunoașterea unei identități comunale falsificate prin suferință în urma
anihilării a mai mult de jumătate din rasa lor de către turcii otomani36.
Marea Cameră a precizat, de asemenea, că instanța nu a fost obligată să
stabilească dacă masacrele și deportările în masă, suferite de poporul armean la
mâinile Imperiului Otoman din 1915 încoace pot fi caracterizate drept genocid în
sensul dreptului internațional. De asemenea, a adăugat că nu are nicio autoritate să
emită declarații obligatorii din punct de vedere juridic, într-un fel sau altul, asupra
acestui aspect. Mai mult, 7 judecători, inclusiv președintele Curții Europene a
Drepturilor Omului, Dean Spielmann, au declarat în opinia lor discordantă că este de
la sine înțeles că masacrele și deportările suferite de poporul armean au constituit
genocid și că genocidul armean este clar stabilit ca fapt istoric.37
În Turcia, la 21 martie 2008, Perinçek a fost reținut ca parte a unei anchete a
organizației numită Ergenekon . Aceasta a urmat arestării și reținerii a 39 de suspecți
în ianuarie 2008, în timpul raidurilor care vizau Ergenekon. Rechizitoriul anchetei
conține și acuzații similare, făcute de Organizația Națională de Informații38.

VII. CONCLUZII
A emite concluzii cu privire la Genocidul Armean și recunoașterea lui
internaționlă este un aplomb la adresa celor peste 1,5 milioane de armeni morți în
chinuri groaznice după zile în șir de prigonire și însetare prin Deșertul Anatoliei.
Nimeni nu poate contesta că cea mai oribilă crimă în masă, a secolului al XX-lea este
acest genocid, urmat de cel evreiesc.
La un secol de la producerea lui, recunoașterea internațională mai face câțiva pași
timizi, iar Turcia reacționează violent, conștientă fiind că trebuie să plătească
despagubiri uriașe familiilor maltratate. Istoria, însă, nu iartă !!!

35
swissinfo.ch, Celia Luterbacher and Urs Geiser. "European Court confirms Perinçek's right to freedom of
speech". SWI swissinfo.ch. Retrieved 2019-11-11.
36
"Robertson, Clooney Issue Statement on ECHR Ruling". asbarez.com/.
37
ECHR Grand Chamber Judgment, 2015
38
Kesler, Musa (2008-08-15). "Putin'in adamları Ergenekon dosyasında". Siyaset. Milliyet (in Turkish).
Retrieved 2008-10-14.

10
 Curtea Europeană a Drepturilor Omului și-a aplicat procedura în limitele
conținutului cererii interstatale, care indirect a condus la recunoașterea acestei oribile
crime istorice.

BIBLIOGRAFIE:

1. Oke, Mim Kemal (1988). The Armenian question 1914-1923. Rustem & Brother. ISBN 978-9963-565-16-0.
2. Ayik, Zeki (1996-11-26). "Perincek: 'Eu sunt arhitectul luptei împotriva dictaturii Mafia-Gladio". Știri
zilnice turcești . Arhivat din original pe 25-10-2008. Vezi "Cine este Perincek?"
3. Bianca Selejan-Guțan, Protecția Europeană a Drepturilor Omului, Ed.a V-a, edit. Hamangiu București, 2018,
4. Silvia Maria Tăbușcă, Competența Curții Europene a Drepturilor Omului, Univ Româno-Americană,
București, 2015

Publicații

5. "Curtea Federală Elvețiană condamnă un negator al genocidului armean" (Comunicat de presă). Asociația
Elvețiano-Armenească. 19 decembrie 2007.
6. "Denying Armenian 'genocide' is no crime: European court". Reuters. 2013-12-17. Retrieved 2019-11-11.
7. "Genozid an Armeniern anerkannt," AP and SDA via Tages-Anzeiger, 19 December 2007 (in German)
8. "Swiss wrongly convicted genocide denier: court". The Local. 15 October 2015.
9. "Turkish politician fined over genocide denial". Swissinfo with agencies. 2007-03-09.
10. European Rights Court Agrees to Hear Swiss Appeal on Perincek Ruling. Asbarez. 3 June 2014. Retrieved 3
June 2014
11. Paris Match, ianuarie 2015

Sit-uri
12. https://ro.wikipedia.org
13. https://www.echr.coe.int

Legislație
14. Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
15. Decision no. 6B_398/2007 Archived 2012-07-11 at Archive.today (in French)

11