JOCUL, ACTIVITATEA DE BAZA IN EDUCATIA TIMPURIE

„Copilul – spunea marele pedagog elveţian Ed. Claparede – este o

fiinţă a cărei principală trebuinţă este jocul … această trebuinţă spre joc este
ceva esenţial naturii sale. Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce ne va
permite să împăcăm şcoala cu viaţa, să procurăm copilului acele mobiluri de
acţiune care se consideră de negăsit în sala de grupă”.
„Jocul este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i
acestei activităţi alimentaţia necesară şi transformând realul în funcţie de
multiple trebuinţe ale eului. Iată de ce, toate metodele active de educare a
copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material ajutător pentru ca,
jucându-se, ei să reuşească să asimileze realităţile intelectuale care, fără
aceasta, rămân exterioare inteligenţei copilului” – J. Piaget.
Jocul copiilor constituie un teren important de descifrare a
capacitatilor psihologice, inclusiv a celor intelectuale si a trasaturilor de
personalitate. Dupa modul cum se joaca, observam daca un copil este mai
inventiv, mai activ in joc, daca poate sau nu surprinde solutii noi,
ingenioase, daca dispune de claritate de idei, coerenta in rolul ce si l-a
asumat.
Jocul este privit drept activitatea care formeaza, modeleaza inteligenta
dar, pe de alta parte, permite sa se constate caracteristicile ei. Activitatea
ludica furnizeaza informatii privind psihodiagnoza inteligentei.
Jocul ofera posibilitatea cunoasterii nivelului dezvoltarii intelectuale a
copiilor la un moment dat, fapt ce va permite aplicarea unor metode
pedagogice optime fiecarui caz in parte.
Prin activitatea de joc copiii dobandesc cunostinte, li se formeaza variate
actiuni mintale care influenteaza dezvoltarea proceselor psihice, se face
trecerea, in etape, de la actiunile practice, materiale de joc spre actiuni
mintale, in planul reprezentarilor. Jocul are un rol formativ si, prin
intermediul lui, copilul are posibilitatea de a reconstitui, de a reproduce intr-
o forma intuitiv-activa o arie cuprinzatoare din realitatea obiectiva. Astfel,
prin joc, copiii actionand cu diferite materiale, prin jocurile de creatie si de
constructie, reproduc in mod activ activitatea oamenilor, reflectand relatiile
sociale ale diferitelor profesiuni.
 Jocul favorizeaza dezvoltarea aptitudinii imaginative la copii, a
capacitatii de a crea sisteme de imagini generalizate despre obiecte si
fenomene, precum si de a efectua diverse combinari mentale cu imaginile
respective. Prin joc, copilul dobandeste numeroase si variate cunostinte
despre mediul inconjurator prin care i se dezvolta procesele psihice de
reflectare directa si nemijlocita a realitatii: perceptiile, reprezentarile,
memoria, imaginatia, gandirea, limbajul.
In timpul jocului reprezentarile copilului se imbogatesc, se precizeaza
si se contureaza. Trecand de la reprezentari la notiuni, copilului i se dezvolta
memoria, gandirea activa, unde un rol important il joaca limbajul.
Comunicand intre ei, isi fixeaza tema jocului, stabilesc subiectul, isi
repartizeaza rolurile, isi precizeaza actiunile comune, menite sa confere
jocului un caracter organizat.
Prin joc, imaginatia copiilor sufera modificari calitative in stransa
unitate cu schimbarile psiho-fiziologice care au loc in aceasta perioada (3-6
ani). Cunostintele copilului devin mai precise, mai sistematice si mai
generalizate, se dezvolta imaginatia reproductiva si creatoare.
Iata de ce parintii, educatorii trebuie sa acorde o atentie deosebita
jocului copilului si chiar sa-i fie partener de joaca.
Pentru copii jocul include o varietate de ativitati amuzante si
interesante.Aceste activiati pot fii:jocul creative,jocul linistit,jocul
activ,dramatic si jocul de manipulare a obiectelor.Un copil se poate juca
singur sau in grup.Copii trec prin diferite stadii pe masura dezvoltarii lor
,devenind capabili de mai multe interactiuni in jocul lor.Este important sa se
stie faptul ca fiecare varsta reflecta in jocul unui copil stadiul de dezvoltare
psihologica si emotionala.
O contribuţie importantă la pregătirea copilului pentru şcoală şi-o
aduc jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului. Se ştie că mediul
familial exercită o influenţă cultural-educativă binefăcătoare asupra
dezvoltării limbajului copilului şi în mod deosebit, asupra dezvoltării
limbajului acestuia. Cu toate acestea, realitatea confirmă că influenţele
exercitate de mediul familial sub acest aspect sunt încă deosebit de variate.
În consecinţă, fie datorită acestor influenţe, fie datorită unor întârzieri sau
defecţiuni în vorbirea copiilor la intrarea lor în grădiniţă, diferenţele
semnalate în dezvoltarea limbajului sau a vocabularului acestora sunt încă
deosebit de sesizabile. Aceste diferenţieri accentuate se menţin până la
intrarea copilului în şcoală, mai ales pentru cei ce nu frecventează zilnic
grădiniţa. Ori, între limbaj şi gândire există o interdependenţă
binecunoscută. Aceste diferenţieri în domeniul dezvoltării limbajului
situează copiii în poziţii diferite, sub aspectele deosebit de complexe ale
activităţilor instructiv-educative. Una dintre sarcinile majore ale grădiniţei
instructiv-educative o constituie omogenizarea relativă a dezvoltării
limbajului copiilor, în aşa fel încât la intrarea în şcoala primară, să posede
noţiunile strict necesare însuşirii cunoştinţelor de bază prevăzute de
programa şcolară.
Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activităţile specifice
dezvoltării vorbirii, cât şi în cadrul întregului program din grădiniţă.
Procesul de influenţare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe
la grupa mică ţinându-se seama de caracterul concret al limbajului,
dificultăţile de pronunţie, vocabularul redus şi alte particularităţi psihice
cum sunt: gândirea concretă, atenţia instabilă, memoria individuală.
Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea
relaţiilor verbale cu cei din jur, în condiţiile manifestării de către copii a
curiozităţii de cunoaştere a obiectelor, a însuşirilor acestora, pe de o parte şi
a atitudinii interogative referitoare la originea şi cauza unor fenomene, pe de
altă parte.
. În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activităţile
specifice, cât şi în toate celelalte împrejurări se urmăreşte:
 formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic,
lexical, gramatical, coerentă şi expresivă);
 îmbogăţirea şi activizarea limbajului şi a gândirii, dezvoltarea
limbajului monologat şi dialogat, însuşirea simbolurilor verbale cu caracter
generalizator, în funcţie de particularităţile de vârstă;
 formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea
ce contribuie la pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din
şcoală;
 trecerea treptată de la limbajul concret - situativ la limbajul
contextual, pe măsură ce copilul depăşeşte limitele experienţei senzoriale,
însuşirea treptată a structurii gramaticale a limbii materne în practica
vorbirii, îmbogăţirea vocabularului în condiţiile comunicării continue cu
persoanele din jur;
 prevenirea şi corectarea defectelor de pronunţie, în cadrul
muncii individuale, cu grupuri mici de copii, precum şi în cadrul activităţii
de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupă de copii.
Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare
măsură, la dezvoltarea acuităţii auditive a auzului fonematic. Ele solicită
perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziţiei sonore sau
semnalarea prezenţei sau absenţei unui anumit sunet într-un cuvânt
 O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate
dezvoltării limbajului se referă la clarificarea şi precizarea unor noţiuni,
sarcină ce se realizează concomitent cu cele care se referă la îmbogăţirea
vocabularului şi activizarea lui.
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului
copiilor cu substantive comune ce denumesc: obiecte şi fenomene percepute
direct în natura înconjurătoare şi în viaţa socială, nume de obiecte necesare
în viaţă şi activitatea lor, principalele încăperi cu obiectele necesare, părţile
componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte,
încălţăminte, alimente, mijloace de locomoţie, anotimpurile şi fenomenele
specifice lor, animale domestice şi sălbatice, plante cunoscute şi unele părţi
componente ale acestora, unele aspecte ale muncii, ale vieţii sociale
desfăşurate de părinţii lor.
Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului,
activizarea şi exersarea lui; cât şi la însuşirea unei exprimări clare, coerente,
corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenţei în
vorbire şi stimularea creativităţii în exprimarea orală.
Deci, prin jocul didactic se asigură înţelegerea, fixarea sau repetarea
anumitor cunoştinţe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică să
scadă. Jocul se constituie ca activitate fundamentală la vârsta preşcolară. J.
Piaget denumeşte jocul ca fiind un anumit tip de activitate, înţeleasă ca un
exerciţiu funcţional.

PARFRENE MARIANA
PIPP SLATINA
ANUL III
BIBLIOGRAFIE

Grigoriu Dumitru – Copilul si jocul,1975