Electromiografia

Electromiografia (EMG) constituie o metodă modernă de investigaţie paraclinică prin

intermediul căreia se studiază activitatea bioelectrică la nivelul muşchiului striat, în stare de
repaus şi de contracţie, respectiv în condiţii normale şi patologice.

Orice mișcare voluntară a unei persoane implică contracții ale varilor mușchi scheletali din
corp. Fiecare mușchi scheletal este compus din mii de fibre musculare și fiecare din aceste
fibre este o celulă multinucleată. Mușchii scheletali de obicei nu se contractă de la sine, ci
sunt excitați printro secvență de evenimente electrice care implică sistemul nervos central și
periferic. De exemplu, pentru a efectua o simplă mișcare voluntară, precum depresarea
deliberată a pedalei de accelerație cu piciorul, o secvență complicată de evenimente electrice
trebuie să aibe loc: prima oară în creier, apoi în măduva spăinării și în final în picior.

Unitatea funcțională de bază pentru excitație și contracție în mușchii scheletali vertebrați este
unitatea motorie.

Fig. 1 - unitatea motorie

Omul are aproximativ 250 milioane fibre musculare dar numai aproximativ 420000
motoneuroni. Un calcul simplu vă arată că un neuron motor va inerva în medie 600 fibre
musculare. De obicei, o unitate motorie în gastrocnemius este formată din aproape 2000 de
fibre musculare, în timp ce întreg mușchiul în sine este format din mai mult de 100 unități
motorii.

Din punct de vedere anatomic, o unitate motorie este compusă din componente neuronale și
musculare. Componenta neuronală este un neuron motor, corpul celulei fiind în măduva
spinării, axonul întinzându-se periferic de la măduva spinării către mușchi.
Componenta musculară este formată din totalitatea fibrelor musculare înervate de axonul
motor. Terminalele axonului motor sunt conectate la acest set de fibre prin sinapse chimice.
Fiziologic, unitatea motorie funcționează ca un ansamblu, atunci când un potențial de acțiune
are loc într-un neuron motor, toate fibrele musculare din unitate sunt simultan excitate și
produc un potențial de acțiune, rezultând o contracție scurtă a fibrelor.
Activitatea electrică întro unitate motorie constă în serii ritmice de potențiale de acțiune.
Când are loc simultan un potențial de acțiune în toate fibrele musculare dintr-o unitate
motorie, efectul electric exterior rezultat este de mică intensitate, gen impuls, acesta putând fi
detectat cu electrozi plasați pe suprafața mușchilor.
Următoarea este secvența normală de evenimente:
a) Impulsuri electrice (potențiale de acțiune) sunt inițiate în subseturi specifice
interneuronale din regiunea motoare și premotoare a cortexului cerebral.
b) Unii din acești interneuroni din cortexul motor, numiți ”neuroni motori superiori” au
axoni proiectați descendent pe măduva spinării și realizează conexiuni excitatoare cu
neuroni motori obișnuiți (neuroni motori inferiori) la diverse nivele ale măduvei
spinării. De exemplu, pentru mușchiul gambei – gastrocnemius ansamblul de neuroni
motori care controlează acești mușchi este localizat la nivelul sacral din măduva
spinării, vertebrele S1 și S2.
c) Neuronii motori care enervează mușchiul gastrocnemius produc o serie de impulsuri
care sunt conduse prin axonii motori către nervul sciatic și către mușchi.
d) În gastrocnemius fiecare impuls al axonului motor este condus simultan în mai multe
ramuri și subramuri ale axonului. Fiecare subramură se termină pe o altă fibră de
mușchi unde formează o sinapsă transmițătoare chimic - placa motoare. Colectiv,
fiecare axon motor și toate fibrele musculare cu care face conexiuni sinaptice sunt
denumite unitate motorie.
e) Ca răspuns la potenţialul de acţiune al neuronului se produce eliberare de acetilcolină
la nivelul plăcii neuromotorii. Acetilcolina va acţiona pe receptori colinergici de tip
nicotinic ducând la depolarizarea fibrelor musculare urmat apoi de contracţia
musculară. Astfel, toate fibrele musculare într-o unitate motorie produc un potențial
de acțiune aproape în același timp.
f) Imediat după ce are loc potențialul de acțiune în fibrele musculare, toate fibrele
musculare din unitatea motorie produc o mică contracție.

Când se dorește o contracție puternică a gastrocnemiusului etapele a-f de mai sus sunt
aplificate. Adică, mai mulți interneuroni din cortexul cerebral motor sunt activați, care la
rândul său conduce la o intensificare a excitației unității motorie din gastrocnemius.
Incrementări în puterea contracției mușchiilor scheletali este obținută astfel prin două
mecanisme:
1) Intensificarea impulsurilor frecvențelor unităților motorii care sunt deja active;
2) Recrutarea de unități motorii mai mari care erau anterior inactive.
Normal, aceste două mecanisme acționează concomitent. Astfel, activarea unității motorii
urmărește un tipar prestabilit. Să presupunem de exemplu că avem patru unități motorii
diferite A, B, C și D care contribuie la intensificarea progresivă a puterii de contracție a
mușchiului. Activitatea așteptată și tiparul de recrutare a acesteio activități se poate observa
în tabelul următor:
Unitate Diametrul Diametrul Număr de fibre Forța de
corpului celulei axonului motor musculare contracție
nervoase înervate de produsă de
unitate unitate motorie
A Mic Mic Mic Mic
B Mediu-mic Mediu-mic Mediu-mic Mediu-mic
C Mediu-mare Mediu-mare Mediu-mare Mediu-mare
D Mare Mare Mare Mare

Număr de unități motorii Frecvența impulsurilor în Puterea totală a contracțiilor

recrutate unitatea motorie
A Scăzută în A Foarte mică
A&B Medie în A, scăzută în B Mică
A&B&C Ridicată în A, medie în B, Moderată
scăzută în C
A&B&C&D Foarte ridicată în A, ridicată în Ridicată
B, medie în C, scăzută în D

Principalele mecanisme de reglare a forţei musculare ale unui singur muşchi sunt:
− creşterea numărului de unități motoare (UM) active (recrutare spaţială)
− creşterea frecvenţei de descărcare (recrutare temporală)
Recrutarea spaţială: reprezintă principalul mecanism de a creşte forţa musculară. UM dintr-
un muşchi nu sunt recrutaţi aleator ci pe baza „principiului de mărime”. UM mici (cele care
conţin mai puţine fibre musculare inervate) au un neuron motor cu potenţial de prag mai
apropiat de cel de repaus. Din această cauză ele vor fi recrutate iniţial. Pe măsură ce forţa
necesară creşte, în mod progresiv, tot mai multe UM vor fi racolate. Acest sistem are o
semnificaţie aparte: în cazul în care mişcarea implică forţă mică dar coordonare fină abilitatea
de a recruta doar câteva fibre musculare permite această mişcare precisă (scris, jocul la pian),
pe măsură ce creşte necesarul de forţă vor fi recrutate şi UM mai mari.
Recrutarea temporală: apare de obicei doar atunci când aproape toate unităţile motorii au
fost recrutate. Unităţile lente (de obicei cele mici) sunt cele care operează într-un interval de
frecvenţă mai joasă. În cadrul acestui interval de frecvenţă forţa generată de UM creşte odată
cu creşterea frecvenţei stimulării. Dacă un potenţial de acţiune stimulează aceeaşi fibră
musculară înainte ca aceasta să se relaxeze, apare fenomenul de sumaţie. Prin această metodă
frecvenţa de stimulare afectează forţa musculară a fiecărei UM în parte. Frecvenţa de
descărcare a motoneuronilor depinde de intensitatea efortului. La intensitate mică (de ex.
mers) UM lente sunt utilizate preferenţial pentru că au un potenţial de prag mic. La creşterea
intensităţii efortului (începem să alergăm) vor fi recrutate şi UM mari, rapide.
 Fig. 2- Aranjament unitati motorii

Pentru un muşchi intensitatea efortului este determinat prin raportul forţa/contracţie şi apoi
prin număr de contracţii/minut. În muşchiul încă neobosit întotdeauna vor fi recrutate
numărul minim de UM suficiente pentru a produce forţa necesară. Iniţial aceasta poate fi
atinsă fără activarea UM mari. Totuşi, pe măsură ce apare oboseală musculară la nivelul UM
mici şi acestea nu mai pot realiza necesarul de forţă tot mai multe UM mari vor fi racolate.

Principiul electromiografiei

Electromiografule ste format din:

1. electrozi de culegere: sunt electrozi de Ag/AgCl2 şi pot fi de două tipuri, de suprafaţă şi
de profunzime. Electrozii de suprafaţă sunt de fapt plăcuţe de argint, două din ele fiind
aplicate la 4-5 cm distanţă unul de altul pe tegumentul de deasupra muşchiului pe care dorim
să-l explorăm (în mod uzul la capătul proximal şi distal al muşchiului). Electrozii de
profunzime sunt de fapt ace cu diametru variat (în funcţie de muşchiul studiat), sterile,
inserate la nivelul muşchiului studiat după dezinfecţia locală a tegumentelor.
2. sistem de amplificare: are rolul de a mări amplitudinea biocurenţilor având o importanţă
deosebită mai ales în înregistrarea biocurenţilor ce iau naştere spontan şi a căror amplitudine
este foarte mică, de ordinul a 100 μV.
3. sistem de afişare: monitor, hârtie.
4. difuzor: face posibilă redarea sub formă de semnale acustice a semnalelor bioelectrice
musculare.
5. sistem de stimulare: stimulodetecţia se utilizează pentru examinarea parametrilor UM,
precum şi parametrii funcţionali neuromusculari (excitabilitatea şi conductibilitatea
nervoasă). Stimularea se face prin impulsuri cu durată de 100-200 ms şi cu o intensitate
variind între 60-100 V, în funcţie de particularităţile somatice ale subiectului.

Cu ajutorul unor electrozi plasați pe piele deasupra mușchilor se pot detecta o serie complexă
de potențiale electrice concomitent cu contracția musculară. Acest tip e înregistrare electrică
se numește electromiogramă sau EMG. Principiile implicate în obținerea unei înregistrări
EMG sunt esențial aceleași ca cele folosite la detectarea activității electrice a mușchiului
inimii de pe suprafața pielii, o înregistrare numită electrocardiogramă sau ECG:

Fig. 3- Colectare semnal EMG

În timpul contracției puternice a mușchiilor scheletali, potențialele electrice înregistrate cu

electrozi EMG de uprafață pot avea un semnal relativ puternic, chiar de cateva sute de
microvolți (1microvolt=10-6V). Un astfel de potențial derivă din efectul electric combinat a
numeroase unități motorii care activează rapid potențial de acțiune în mușchi. Prin
comparație, puterea semnalului generat cînd un potențial de acțiune are loc doar într-o unitate
motorie este mult mai mică, de doar câțiva microvolți. Cu toate acestea, este deseori posibil a
se utiliza electrozi EMG pentru a detecta activitatea unei singure unități motorii. Acest lucru
necesită tehnologie de amplificare adecvată și monitorizarea semnalului EMG. O astfel de
monitorizare poate fi realizată vizual pe un osciloscop sau auditiv cu monitor audio (bio-
feedback). Prin utilizarea unui bio-feedback împreună cu inregistrarea EMG este posibil
observarea precisă a numărului și frecvenței impulsurilor generate de către o singură unitate
motorie. Această calitate numită antrenarea unei singure unități motorii dovedește controlul
neuronal excelent pe care il avem asupra contracției musculare. Acesta este tipul de control
motor care ne permite să realizăm tot felul de mișcări musculare, de la manipulări delicate ale
degetelor până la mișcări puternice ale mâinilor și picioarelor în activități de forță.
 Fig. 4 - Semnale EMG aferente difunctionalitatii musculare

O înregistrare de suprafață a impulsurilor electrice rezultate de la unul sau mai multe unități
motorii se numește electromiogramă (EMG).
traseul simplu

traseul simplu accelerat

(intermediar)

traseul interferenţial
 ritmul Piper

1. Traseul simplu apare în contracţie uşoară şi este constituit din potenţiale de acţiune mono-
sau bifazice, cu amplitudinea de 200-400 μV, durata de 3-4 ms respectiv frecvenţa de 4-10
cicli/s. Examinarea traseului simplu are o mare importanţă clinică, întrucât prin studierea lui
se poate face analiza potenţialelor sub raportul duratei, formei, amplitudinii şi frecvenţei.
2. Traseul intermediar (simplu accelerat) apare în contracţie medie şi va determina pe EMG
o succesiune de biopotenţiale cu o frecvenţă şi amplitudine mai mare decât cele de pe traseul
simplu, ajungând la 15-25 cicli/s şi 500-600 μV, deci se produce îmbogăţirea traseului prin
sumaţia activităţii mai multor UM.
3. Traseul interferenţial apare la contracţia maximă a muşchiului examinat. Se produce un
traseu EMG foarte bogat, astfel încât descărcările se succed foarte frecvent unele după altele,
fără a lăsa porţiuni de traseu izoelectric. Amplitudinea generală a traseului interferenţial este
de 1000-1200 μV, chiar şi 2000 μV. La contracţia maximală cu contrapresiune se
înregistrează o versiune a traseului interferenţial - ritmul Piper. În aceste condiţii, ale
efortului muscular la limită, neuronii motori periferici tind să aibă o activitate sincronă, cu o
frecvenţă de 45-60 cicli/s.

Electromiografia (EMG) permite evaluarea nervilor periferici sau a activității musculare.

Denumirea corectă este electroneuromiografie și testarea poate cuprinde două părți : studiul
conducerii nervoase și miografia. Electromiografia este folosită pentru a ajuta la diagnosticul
afecțiunilor neuromusculare.
Studiul conducerii nervoase se realizează prin înregistrarea răspunsului muscular după
aplicarea unui stimul electric de mică intensitate pe traiectul nervului cercetat.
Electromiografia presupune înregistrarea activității electrice în mușchi, cea generată spontan
sau consecutiv contracției musculare. Pentru aceste investigații se pot folosi electrozi de
suprafață (de exemplu, mici discuri metalice care se lipesc pe piele) sau ace-electrod (ace
speciale, foarte fine).
Aplicarea de curent electric poate determina disconfort local, în funcție de parametrii
curentului utilizat, însă prin colaborare corectă medic - pacient pot fi evitate reacțiile adverse
de durată. De asemenea, efectuarea acestei investigații la pacienții cu pacemaker sau aparat
Holter poate determina disfuncția acestora.
În ceea ce privește electromiografia cu ac, deși examinarea este considerată invazivă,
disconfortul creat prin înțepare este minim. Se utilizează ace de unică folosință ceea ce
elimina riscul transmiterii de infecții pe cale parenterala. Deoarece există risc minim de
sângerare, examinarea cu ac se poate face numai la pacienții care nu sunt sub tratament
anticoagulant si care nu prezintă risc hemoragic semnificativ. În timpul acestei părți a
examinării poate fi atins un vas de sânge mai important și în acest caz medicul trebuie
informat în cel mai scurt timp posibil despre reacțiile adverse observate după investigație :
edem, durere.
Electroneuromiografia (EMG) se recomandă în evaluarea paraliziilor de nervi periferici,
neuropatii (tulburări datorate sistemului nervos deteriorat), radiculopatii (disfuncţii ale
rădăcinii nervoase posterioare), plexopatii (disfuncționalități ale rețelelor nervoase) și a
afecțiunilor musculare. Examinarea se realizează structurat pentru a răspunde întrebării
medicului clinician. Astfel, electroneuromiografia (EMG) reprezintă o investigație
neurofiziologică complementară examenului clinic și se va efectua la indicația unui medic
specialist / primar pentru evaluarea diagnosticului de suspiciune.
Electromiograma este o înregistrare a evenimentelor electrice și nu mecanice.
În timpul acțiunii unității motorii, amplitudinea și forma undei impulsului unității motorii
tinde a fi constant. Impulsuri de la diferite unități motorii pot fi diferențiate în funcție de
amplitudine și formă.
Fiecare mușchi scheletal este compus din mai multe unități motorii. Un mușchi mare și
puternic, precum gastrocnemius, poate fi compus din sute de unități motorii.
Unitățile motorii variază în mărime. Într-o unitate motorie mică (una care generează o forță
de contracție mică), diametrele celulelor neuronilor motorii și axonilor sunt relativ mici și
axonii fac legătura cu un număr redus de fibre musculare. În comparație, întro unitate motorie
mare, diametrele celulelor neuronilor motorii și axonilor sunt mai mari, și axonii se leagă la
un număr relativ mare de fibre musculare.
Unitățile motorii pot fi controlate voluntar de creier. Potențialele de acțiune sunt inițiate în
subseturi specifice interneuronale din regiunile motoare și pre-motoare din cortexul cerebral.
Pe durata mișcării voluntare, nivelul excitației care coboară la neuronii motorii inferiori
variază direct proporțional cu puterea contracției dorite. Nivele mai ridicate ale excitației sunt
corelate cu frecvențe mai mari ale impulsurilor unităților motorii.
 Fig. 5 - Control sinaptic

Cu o excitare voluntară foarte scăzută a unui mușchi al piciorului, doar unul sau câteva unități
motorii mici sunt activi și frecvența impulsurilor este mică (câteva impulsuri pe secundă).
Rezultă o contracție slabă sau inexistentă a mușchiului.
Dacă se efectuează un efort voluntar puternic, se recrutează unități motorii în activități de
excitare neuronale provenite din cortexul motor al creierului.
Astfel, proporțional cu creșterea efortului conștient, cresc și frecvențele impulsurilor în
unitățile motorii mici. În același timp, unități motori mai mari sunt recrutate progresiv în
impulsuri.

Fig. 6- EMG UM multiple

Astfel, două mecanisme co-existente și complementare sunt folosite să se obțină o creștere

graduală în puterea voluntară a contracției musculare. Primul presupune o creștere în
frecvența impulsurilor unităților motorii deja active. Cel de-al doilea presupune recrutarea de
unități motorii suplimentare (mai mari) care erau inactive anterior.
Dacă se diminuează treptat efortul, atunci are loc de-recrutarea unităților motorii. De-
recrutarea urmează un șablon de ordonare inversă. Adică, unitățile mari se opresc primele,
urmate de cele mai mici.
Unitățile motorii din mușchii membrelor sunt de asemenea excitate involuntar prin activări
reflexe. Întinderi instantanee ale mușchilor, cauzate de bătăi ale tendoanelor, excită fibrele
nervoase de întindere din miezul mușchilor de extensie. Impulsurile din aceste fibre
senzoriale sunt conduse la măduva spinării unde, conexiunile excitatoare mono-sinaptice sunt
realizate între fibrele senzoriale și neuronii motorii care înervează mușchiul care a fost întins.
O bătaie a tendonului produce o undă EMG mare derivată din efectul electric adițional al
potențialului de impuls al unității motorii evocat aproape sincron în numeroase unități
motorii.

Fig. 7- Raspuns stimul mecanic

Intervalul de timp de la o bătaie a tendonului până la declanșarea excitației unității motorii

este o valoare relativ constantă, numită și timp de reflex sau latență de reflex.
Pe durata răspunsului de reflex la o bătaie a tendonului, unda EMG (evenimentul electric)
precede contracția musculară (evenimentul mecanic) cu aproape 5ms, timp necesar cuplării
excitație-contracție în mușchii scheletali.