5.

Filtre

Definiţia unui filtru electric a devenit în ultimul timp tot mai cuprinzătoare – în concordanţă cu
evoluţiile teoretice şi tehnologice în prelucrarea semnalelor. De la „diport selectiv în frecvenţă”, un
filtru electric este definit ca un circuit care realizează un răspuns dorit la o excitaţie dată (în domeniul
frecvenţă sau timp) sau chiar o structură hardware, care implementează un algoritm (de filtrare).

Funcţia de filtrare se regăseşte în diverse operaţii de prelucrare a semnalelor, cum ar fi: multiplexarea
şi demultiplexarea, egalizarea, detecţia, decodarea, regenerarea, integrarea şi diferenţierea
semnalelor.

Există o mare varietate a punctelor de vedere după care se pot clasifica filtrele electrice. De exemplu:

a) după sursele de energie folosite: filtre pasive şi active; Filtrul activ este acela care, alături de
componentele R (rezistiv), L (inductiv), C (capacitiv) mai conține și o sursă de energie, precum cea
derivată de la un amplificator operațional.

Filtrul pasiv conține doar componentele R, L, C. Nu este necesar ca toate cele trei elemente să fie
prezente. Elementul inductiv (L) este deseori omis (intenționat) din proiectarea filtrelor pasive datorită
gabaritului și costului elementelor inductive, precum și datorită componentei rezistive a bobinelor
care și ea trebuie inclusă în ecuație.

b) după metoda de prelucrare a semnalelor: filtre analogice (realizarea acestora a primit o atenție
sporită între anii 1940 și 1960), filtre numerice (o dată cu era calculatoarelor ieftine a început și studiul
asupra filtrelor digitale); Un filtru digital este o implementare a unei ecuații întrun software adecvat.
Nu există componente R, L, C. Totuși, filtre digitale pot fi construite direct în structura unor
calculatoare speciale sub formă hardware, dar executarea operațiilor rămâne dependentă de
software.

c) după numărul şi locul benzilor de trecere şi blocare: filtre trece jos (FTJ), filtre trece sus (FTS), filtre
trece bandă (FTB), filtre opreşte banda (FOB), filtre tip „notch” (sau „ac”), filtre trece tot (FTT), filtre
cu mai multe benzi de trecere şi/sau de blocare sau: filtre de bandă largă şi filtre de bandă îngustă de
trecere sau de blocare;

d) după structura topologică folosită: filtre în scară sau (cu structura) în punte;

e) după elementele utilizate: filtre cu constante concentrate (LC, RC) sau filtre cu constante distribuite
(RC, linii de transmisie, elemente coaxiale, ghiduri de undă, cu transfer de sarcină etc.);

f) după metodele de aproximare a condițiilor prescrise (în benzile de trecere şi/sau blocare): filtre tip
Butterworth, Cebîşev, Cauer, Bessel, Legendre etc.

Filtre analogice pasive

În mod ideal transmiterea unui semnal de la sursă până la receptor necesită îndeplinirea
următoarelelor două condiții:

1. Spectrul de frecvențe al semnalului să rămână neschimbat.

2. Diferențele de timp dintre diferitele componente ale semnalului să rămână neschimbate.

Această din urmă condiție este îndeplinită dacă nu există nici o schimbare în fază, a fiecărei
componente a semnalului în timpul transmisiei, sau altfel spus faza trebuie să varieze liniar cu
frecvența. Deoarece în practică, întotdeauna apar modificări de fază, este obligatoriu ca faza să varieze
liniar cu frecvența pentru a fi îndeplinită condiția a doua.

Prin urmare funcția de transfer (FDT) a unui mediu de transmisie ar trebui să aibă următoarele
caracteristici:

Modulul FDT ar trebui să fie:

H  i   1

Iar faza FDT ar trebui să fie:

arg  H  i     T

unde T este o constantă cu dimensiuni de timp. Funcția, exprimată ca transformată Laplace, care
îndeplineşte condițiile de mai sus este:

H  s   e sT

a) filtru trece jos b) filtru trece sus

c) filtru trece banda d) filtru oprește bandă

Fig. 1- Tipuri de filtre ideale

Pe de altă parte, în transmisiile reale (Fig.2), semnalul este, de obicei, distorsionat din diverse motive,
cum ar fi interferența cu alte semnale, modificarea semnalului de către zgomot, etc. Prin urmare un
semnal distorsionat, trebuie să fie corectat sau prelucrat în scopul de a fi readus la forma inițială,
înainte de a ajunge receptor. Acest lucru poate fi realizat prin intermediul unor filtre și/sau
egalizatoare de amplitudine.

În funcție de răspunsul lor de frecvență se disting mai multe categorii de filtre ca:

-Filtru Trece Jos (FTJ),

- Filtru Trece Sus (FTS),

- Filtru Trece Bandă (FTB),

- Filtru Oprește Bandă (FOB),

- Filtru Trece Tot (FTT) sau

- Filtru cu răspuns în frecvență arbitrar E, ( asemenea filtre se mai numesc egalizatoare).

a) filtru trece jos b) filtru trece sus

c) filtru trece bandă d) filtru oprește bandă

Fig. 2- Comportare filtre reale

Răspunsurile de bază în frecvență ale unui filtru sunt după cum urmează:

Filtre trece jos (FTJ). Răspunsul ideal al unui filtru FTJ este prezentat în Fig. 2 (a). Toate frecvențele
mai mici de frecvența de tăiere ωC trec prin filtru, fără a fi obstrucționate. Această bandă de frecvențe
este numită banda de trecere a filtrului.

VI C VO

Fig. 3- Filtru analogic trece jos

1
VO ( jw) jwC 1
 
Vi ( jw) R 1 1 jwRC
jwC
 0 dB 1
3 dB
0,707

0
1/RC  1/RC 

a) grafic Bode b) grafic liniar

Fig. 4 - Comportament filtru trece jos

Amplificare
1
Ideal Real

Bandă de stop
0 Bandă de
trecere C S 
Bandă de tranziție
Fig. 5- Răspunsul în amplitudine ideal şi real al unui FTJ

Frecvențele mai mari ca frecvența de tăiere sunt împiedicate să treacă prin filtru si ele constituie banda
de oprire a filtrului. Se obişnuieşte să se introducă o mărime, numită atenuare, definită ca inversul
modulului răspunsului în frecvenţă. Răspunsul la impuls al filtrului trece jos ideal este:

sin(c t)
hTJ (t ) 
t
Cu toate acestea, răspunsul ideal al unui FTJ nu se poate realiza printr-un circuit fizic. Se constată că
acest răspuns la impuls este nenul şi la momente negative. De aceea filtrul trece jos ideal este un
sistem nerealizabil. În consecinţă caracteristica de frecvenţă poate fi doar aproximată prin
caracteristici de frecvenţă ale unor filtre realizabile. Răspunsul practic al unui FTJ va fi, în general, ca
în Fig. 5. Se poate observa că este permisă o mică eroare în banda de trecere, în timp ce trecerea de
la banda de trecere la banda de oprire nu este abruptă. Lățimea acestei benzi de tranziție ωS –ωC
determină selectivitatea filtrului. În acest caz ωS este considerată a fi cea mai mică frecvență din banda
de oprire, la care câștigul rămâne sub o anumită valoare specificată

Filtre trece sus (FTS). Din motive similare cu cele prezentate pentru FTJ, răspunsul ideal al unui filtru
trece sus (FTS) este irealizabil. Răspunsul practic în amplitudine al unui FTS se arată în Fig. 8. La FTS
banda de trecere se află mai sus ca frecvența de tăiere ωC, în timp ce toate frecvențele mai jos de
frecvența de tăiere sunt atenuate la trecerea prin filtru.
 C

VI R VO

Fig. 6 - Fig. 3- Filtru analogic trece sus

VO ( jw) R jwRC
 
Vi ( jw) R 1 1 jwRC
jwC

0 dB
1
3 dB
0,707

 0
1/RC 1/RC 
a) grafic Bode b) grafic liniar
Fig. 7 - Comportament filtru trece sus

Amplificare
1
Real
Ideal

0
Bandă de stop S C Bandă de trecere 
Bandă de tranziție
Fig. 8 - Răspunsul în amplitudine ideal și real al unui FTS

Răspunsul la impuls al acestui sistem este:

sin(ct )
hTS (t )   (t ) 
t
Filtre trece bandă (FTB). Banda ideală este din nou irealizabilă si răspunsul practic în amplitudine al
unui FTB este ca în Fig.11. Aici banda de trecere se află între două benzi de oprire, inferioară si
superioară. În consecință vor exista două benzi de tranziție.

L
C
VI R VO

Fig. 9 - Filtru analogic trece bandă

R
VO (s) s
 L
Vi (s) s 2  R s  1
L LC
Se remarcă prezenţa a două frecvenţe de tăiere, una inferioară şi una superioară. Expresia răspunsului
la impuls al filtrului trece bandă ideal este:

sin(HI t) sin(LO t)
hTB (t )  
t t

0 dB 1
3 dB 0,707

0
1 2  1 2 

a) grafic Bode b) grafic liniar

Fig. 10 - Comportament filtru trece bandă

Amplificare

1
Real

Bandă de trecere
0 S1 C1 C2 S2
Bandă Bandă Bandă
Bandă
de stop 1 de tranziție 2 de stop 2
de tranziție 1

Fig. 11 - Răspunsul în amplitudine ideal și real al unui FTB

În consecinţă nici filtrul trece bandă ideal nu este un sistem realizabil.

Filtre opreste bandă (FOB). Răspunsul practic în amplitudine al unui filtru care elimină o bandă de
frecvențe, sau FOB este prezentată în Fig. 15, în timp ce răspunsul său ideal este din nou irealizabil. Se
poate observa că filtrul dispune de două benzi de trecere separate printr-o bandă de oprire a filtrului.
Există, de asemenea, două benzi de tranziție.

VI Gv(s) VO

Fig. 12 - Filtru analogic oprește bandă

1
s2 
Gv ( s)  LC
R 1
s2  s
L LC

Amplificare
1
Ideal Real

Bandă de trecere Bandă de trecere

0 inferioară C1 S1 S2 C2 superioară
Bandă de stop Bandă 
Bandă
de tranziție de tranziție
inferioară inferioară

Fig. 13 - Răspunsul în amplitudine ideal și real al unui FOB

Răspunsul la impuls al filtrului opreşte bandă ideal este:

sin(c2 t) sin(c1 t)
hOB (t )   (t )  
t t

Filtre trece tot (FTT). În mod ideal, un asemenea filtru permite trecerea, fără nici o atenuare, pentru
toate frecvențele (de la 0 la ∞), în timp ce caracteristica sa importantă este răspunsul în fază. Dacă
răspunsul în faza este liniar, atunci acesta funcționează ca un întârzietor de timp ideal. În practică, faza
poate să varieze liniar, cu o eroare acceptabilă, până la o anumită frecvență ωc. Pentru frecvențe mai
mici de ωc ,FTT funcționează ca un circuit de întârziere. Asemenea filtre sunt utile la egalizarea fazei.
Trebuie remarcat faptul că FTT nu sunt singurele care pot avea un răspuns liniar de variație a fazei.
Egalizoare de amplitudine. Un egalizator amplitudine are un răspuns în amplitudine care nu aparține
nici uneia dintre răspunsurile de filtre luate în considerare de mai sus. Este folosit pentru a compensa
distorsiunile spectrului de frecvențe ale unui semnalul la trecerea acestuia printr-un sistem. Răspunsul
său în amplitudine este, prin urmare, elaborat pentru a compensa distorsiunea introdusă în spectrul
semnalului în urma trecerii prin sistem. În acest sens, un egalizor de amplitudine poate fi considerat
arbitrar, fiind potrivit pentru un singur semnal distorsionat.

Filtre active de bază

În domeniul frecvenţelor joase este dificilă implementarea filtrelor pasive având în vedere valorile
mari necesare pentru inductivităţi şi capacităţi, valori care implică un gabarit sporit al componentelor
precum şi precizii scăzute ale valorilor acestora.

Din acest motiv, în domeniul frecvenţelor joase se preferă utilizarea filtrelor active. Acestea, pe lângă
elementele active, folosesc şi componente pasive dar acestea pot fi doar rezistoare sau
condensatoare.

FTJ

Rfb

Rin
VI
VO

Fig. 14 - Filtru activ trece jos

FTS

Rfb

C Rin
VI
VO

Fig. 15 - Filtru activ trece sus

FTB

C2
R1
R2
Rfb
C1 R1
R2
Ri

VI
VO

Fig. 16 - Filtru activ trece bandă

O dată cu dezvoltarea tehnicii de calcul s-a pus tot mai fecvent problema înlocuirii sistemelor în timp
continuu cu sisteme în timp discret, chiar şi în aplicaţiile semnalelor analogice.

Principalele proprietăţi ale sistemelor în timp continuu care trebuie să se transfere asupra sistemelor
în timp discret echivalente sunt:

1. Existenţa răspunsului în frecvenţă al sistemului,

2. Cauzalitatea sistemului considerat (un sistem este cauzal daca pentru orice n0 ∈ Z iesirea

sistemului la momentul n0 depinde doar de valori x[n]),

3. Stabilitatea sistemului considerat (Un sistem este stabil BIBO (Bounded Input- Bounded Output)
dacă și numai dacă o secvență de intrare marginită produce o secvență de ieșire marginită).

Filtrul analogic reprezintă un bloc funcțional cu proprietăți selective în domeniul frecvenței. Dacă
semnalul x(t) din figura 17 are un spectru de frecvență dat, atunci datorită filtrului, în spectrul
semnalului y(t) nu se vor regăsi frecvențele care compun spectrul lui x(t) cu aceleași amplitudini, ci o
anumită parte din ele vor diferi sau chiar vor lipsi cu totul. Deci acest bloc funcțional numit filtru
analogic are proprietăți selective față de anumite frecvențe din spectrul semnalului de intrare.

Dacă la intrarea acestui circuit se aduce un semnal sinusoidal, evident si semnalul de ieșire va fi tot
sinusoidal dar este posibil să aibă o amplitudine diferită față de a celui de intrare, precum si o fază
diferită.

x(t) y(t)

Fig. 17 - Bloc de prelucrare a unui semnal analogic

Figura 6.1. Bloc de prelucrare a unui semnal analogic.

Se numește „caracteristica amplitudine / frecvență” reprezentarea grafică a dependenței de frecvență
a modulului raportului dintre amplitudinea semnalului de ieșire și amplitudinea semnalului de intrare,
atunci când acestea sunt sinusoidale.
Se numește „caracteristica fază / frecvență” dependența de frecvență a defazajului dintre semnalul
sinusoidal de ieșire și cel de intrare.

Filtre numerice
În figura 18 este prezentat un sistem a cărui funcționalitate se dorește a fi similară cu a filtrului
analogic. La intrarea și la ieșirea blocului de prelucrare nu se mai găsesc mărimi fizice, precum tensiuni
electrice, ci se găsesc date numerice sau mai simplu spus, numere. În acest caz, blocul de prelucrare
este un algoritm (regulă) de calcul ce generează o secvență de date la ieșirea sa, pornind de la o
secvență de date de intrare. Pentru ca analogia să fie completă, va trebui să vedem ce efect are
algoritmul de calcul asupra spectrului de frecvență al semnalului y[n] în raport cu cel al semnalului
x[n].

x[n] y[n]

Fig. 18 - Bloc de prelucrare a unui semnal discret

Un filtru digital este un sistem discret, utilizat în scopul modificării spectrului de amplitudini şi/sau de
faze al unui semnal.

Răspunsul în domeniul timp al unui Sistem Digital Liniar In Timp este dat de produsul de convoluţie
dintre semnalul de intrare x[n] şi răspunsul la impuls al sistemului, notat cu h[n], denumit şi funcţie
pondere:

y  n  x  n * h  n   h k  x n  k  (3.1)
k 

Aplicarea transformatei Z ambilor membri ai relaţiei (3.1) permite stabilirea legăturii dintre
transformatele Z ale semnalelor de intrare şi ieşire:

Y  z  H  z X  z (3.2)

unde H(z) reprezintă funcţia de transfer a SDLIT.

La implementarea filtrelor digitale, se deosebesc două tipuri fundamental diferite de filtre:

Filtrele cu Răspuns Finit la Impuls (RFI)

Filtrele cu răspuns finit la impuls (prescurtat RFI) au funcţia pondere h[n] nenulă pentru n∈{0,1,…, N
−1}. Se spune că N reprezintă lungimea răspunsului la impuls. Pentru aceste filtre implementarea
operaţiei de filtrare are la bază produsul de convoluţie (3.1) particularizat corespunzător:
N 1
y  n  x  n * h  n   h  k  x  n  k 
k 0

În această situaţie funcţia de transfer devine:

 N 1
H ( z )   h  n  z  n (3.4)
n 0

Deci funcţia de transfer nu prezintă poli, fiind o funcţie polinomială de ordinul N −1 în z −1. Coeficienţii
filtrului sunt chiar valorile răspunsului la impuls.

Posibilitatea filtrelor RFI de a avea o caracteristică de fază liniară permite realizarea operaţiei de
filtrare fără a introduce distorsiuni de fază, aspect important în reconstrucţia fidelă a semnalelor.
Transformata Fourier a răspunsului la impuls, denumită răspuns în frecvenţă sau funcţie de transfer
Fourier, se obţine prin evaluarea lui H(z) de forma (3.4) de-a lungul cercului de rază unitate din planul
Z:
N 1
H (ei )  H (z) z ei   h  n ein (3.5)
n 0

unde

F
  2 f  2 (3.6)
Fs

Frecvența normală f se calculează ca raportul dintre valoarea frecvenței și valoarea frecvenței (F) de
eșantionare (Fe).

Funcţia de transfer evaluată la frecvenţe fizice, periodică în frecvenţă cuperioada 2π, poate fi
exprimată în forma polară:

H (ei )  H (ei ) ei ( ) (3.7)

Unde H (ei ) și  ( ) sunt părţi ale funcţiei de sistem, purtând denumirile de: caracteristică de
modul (de amplitudine), respectiv caracteristică de fază. În practică ne interesează filtrele cu
coeficienţi reali, adică cu h[n]∈R , conform relaţiei (3.4). Pentru aceste filtre caracteristica de modul
este o funcţie pară iar cea de fază, o funcţie impară, adică:

H (ei )  H (ei )  ()   () (3.8)

Filtrele RFI pot avea o caracteristică de fază liniară prin obligarea funcţiei pondere h[n] să prezinte
proprietatea de simetrie sau de antisimetrie faţă de axa sa centrală ( n = (N −1) / 2). Mai mult, funcţia
de transfer Fourier poate fi pusă în forma:

H (ei )  H0 (ei ) ei ( ) (3.9)

cu H0 (ei )  ω şi  ( ) funcţie liniară. Funcţia reală H0 (ei ) poartă denumirea de funcţie de

transfer de fază zero.

Există 4 tipuri de filtre RFI cu fază liniară, în funcţie de lungimea N a răspunsului la impuls şi de simetria
sau antisimetria acestuia:

tipul 1: filtre RFI cu lungime impară şi răspuns la impuls simetric:

h  n  h  N  1  n (3.10)
tipul 2: filtre RFI cu lungime pară şi răspuns la impuls simetric;

tipul 3: filtre RFI cu lungime impară şi răspuns la impuls antisimetric:

h  n  h  N  1  n (3.11)

tipul 4: filtre RFI cu lungime pară şi răspuns la impuls antisimetric.

Caracteristici ale filtrelor RFI cu fază liniară:

Tip Lungime Secvența h  n  H 0 (ei )  ( )

1 N impar simetrică N 1
N 1
 
h  n  h  N  1  n
2

a
n 0
n cos(n ) 2

2 N par simetrică N
N 1
 1   
h  n  h  N  1  n
2


n 1
bn cos   n    
 2 
2

3 N impar antisimetrică N 1
 N 1
 
h  n   h  N  1  n 
2

c
n 0
n sin(n ) 2 2
 N  1
h 0
 2 
4 N par h  n   h  N  1  n  N
 N 1
2
 1   

n 1
d n sin   n    
 2 
2 2

Filtrele cu Răspuns Infinit în Impulsuri (RII)

Filtrele cu răspuns infinit la impuls (RII) se dovedesc în anumite aplicaţii mai avantajoase decât filtrele
RFI datorită faptului că pot realiza caracteristici de selectivitate excelente cu un ordin mult mai mic al
funcţiei de transfer. Spre deosebire de filtrele RFI, filtrele RII nu pot avea caracteristica de fază liniară.

Imposibilitatea realizării unei faze liniare are implicaţii în ceea ce priveşte proiectarea filtrelor RII, în
sensul că aceasta presupune fie aproximarea simultană atât a specificaţiilor pentru caracteristica de
amplitudine cât şi a celor referitoare la fază, fie corecţia ulterioară a distorsiunilor de fază în ipoteza
că proiectarea s-a bazat numai pe aproximarea caracteristicii de amplitudine. Există un singur tip de
filtru RII la care una din cele două caracteristici este constantă (filtrului trece tot - FTT).

Filtrul RII este descris în domeniul timp prin ecuaţia cu diferenţe finite:
M N
y  n   bi x  n  i    ai y  n  i  (3.12)
i 0 i 1

În această situaţie funcţia de transfer devine:

M

b z i
i

H ( z)  i 0
N
(3.14)
1   ai z i

i 1

în care s-a presupus că a0 =1.

Proiectarea unui filtru digital RII constă în determinarea coeficienţilor ai şi bi din expresia (3.14) astfel
încât răspunsul la impuls al acestuia, h[n], sau răspunsul în frecvenţă, H(e jω ) , să aproximeze într-un
anumit mod specificaţiile în timp discret sau în frecvenţă impuse la proiectare. Domeniul în care este
rezolvată problema aproximării (timp sau frecvenţă) este determinat de aplicaţia specifică. Metodele
de proiectare a filtrelor RII pot fi clasificate în două categorii:

1. Metode indirecte bazate pe proiectarea în prealabil a unui filtru analogic şi apoi transformarea
acestuia într-unul digital;

2. Metode directe urmărind realizarea filtrelor digitale fără referire la un model analogic. Aceste
metode se bazează pe utilizarea criteriilor de aproximare în domeniile timp sau frecvenţă.