Activitate 3.2.

Dizabilitate – implicații asupra învățării

 
      Auzul reprezinta unul dintre simțurile fundamentale ale omului. Alterarea funcției
auditive produce tulburări în orientarea persoanei în mediul înconjurător, dar mai ales
dificultăți de comunicare cu semenii. Scăderea auzului, denumită
și surditate (sau hipoacuzie), nu este de fapt o boală, ci un simptom ce poate avea
cauze multiple. Surditatea (hipoacuzia) copilului constituie o preocupare aparte a
medicinii deoarece, spre deosebire de adult, pierderea de auz suferită la o vârstă fragedă
influențează profund și grav formarea intelectuală și psihologică a copilului.

      Surditatea (hipoacuzia) copilului se manifestă prin tulburări de limbaj, tulburări de

dezvoltare intelectuală și tulburări psihoafective. Copilul care este surd nu poate acumula
bagajul de cuvinte necesar vorbirii și nu-și formează automatismele nervoase necesare
limbajului. Defecțiunea de vorbire este cu atât mai severă cu cât surditatea copilului se
instalează mai devreme. Surditățile congenitale și cele apărute după naștere, până la
vârsta de 2 - 3 ani, care este vârsta de însușire a limbajului, produc surdomutitate.

      În lipsa auzului, care este suportul unei anumite forme de gândire, copiii surzi nu-și
pot forma și dezvolta gândirea conceptuală, lipsindu-le reprezentarea acustică a
cuvintelor vorbite. Copilul surd are un sentiment de izolare, evenimentele la care asistă i
se par incoerente, de neînțeles pentru el, anturajul i se pare străin și ostil. Copiii cu
hipoacuzie ușoară pot fi descoperiți la școală prin greșelile pe care le fac la scrisul după
dictare.

Cum abordăm un copil hipoacuzic integrat în școala de masă?

      Studiu de caz: A., hipoacuzic din naștere ( hipoacuzie de percepţie profundă,

bilaterală - pierdere de auz de 80 dB). Între 2-6 ani a urmat un program de
demutizare. A. nu a fost învăţat limbajul semnelor, în comunicarea cu el părinţii s-au 
folosit de labiolectură, mimică şi gesturi (nefiind vorba, totuşi de comunicarea mimico-
gestuală utilizată de personale cu deficit de auz, ci mai degrabă forma stereotipă pe care
o utilizează şi auzitorii).

· Profesorii trebuie să știe că unui copil hipoacuzic trebuie să i se vorbească rar, în față,
verificând dacă citește pe buzele profesorului, utilizând propoziții simple și însoțite de
suport vizual (pentru a înțelege sensul unor acțiuni).

· Accentul în activitatea şcolară se pune pe dezvoltarea limbajului, a comunicării în toate

situaţiile. Dezvoltarea limbajului oral se sprijină mult pe limbajul scris, pentru fixarea
formei cuvintelor şi pentru a-i da o posibilitate de control în pronunţarea cuvintelor. Se
pune accent în toate situaţiile pe corectarea emisiei (în lucrul cu A.s-a încercat chiar
introducerea unor mici semne care să-l ajute să pronunţe corect anumite foneme ce
puteau fi confundate: e-i, s-z etc. ) şi învăţarea a cât mai multe cuvinte. Pentru aceasta se
face continuu apel la material intuitiv (ilustrații cu obiectul, ființa, fenomenul denumit de
cuvânt).
· Mereu trebuie simplificate enunţurile în propoziţii din câteva cuvinte şi însoţite de
desene, imagini, scheme etc. Ajută mult utilizarea unui caiet în care se structurează
continuu ceea ce se învaţă: culori, întrebări, numere, propoziţii-îndemn etc. Activitatea de
la clasă poate fi completată cu activitate după orele de curs, în care este stimulat să
verbalizeze pe baza unor imagini (se caută lucruri interesante pentru el: maşini, avioane,
plante şi animale, pescuit etc.). 

· Pentru a-i stimula interesul pentru lecții, se uzează de activități care-i fac  plăcere
copilului. Spre exemplu lui A.  îi place mult să deseneze, să decupeze, astfel că în lecții se
aleg, cât mai des posibil,  contexte de învăţare în care copilul să facă apel la dexterităţile
manuale şi, pornind de aici, să se încerce dezvoltarea limbajului şi achiziţia cunoştinţelor
academice.

· Un alt element care ajută este caietul de comunicare cu părinții (aici pot vedea ce
lucrează copilul la şcoală şi exersează acasă). Pe acest caiet copilul lipeşte în fiecare zi
mici imagini care sintetizează ce face el la cursuri. Aceste imagini îl ajută să verbalizeze
activitatea lui la clasă (fixându-se astfel şi etapele acţiunilor efectuate).

       Dincolo de dizabilitatea sa A. (sau oricare alt copil cu dizabilitate) este un COPIL

între ceilalţi COPII.