ASPECTE GENERALE PRIVIND CONTRAVENŢIA

Caracterizarea contraventiei în raport cu alte fapte antisociale

Orice societate exista si evolueaza pe baza unor legi, norme si reguli care formeaza, în
întregul lor, un sistem normativ ce reglementeaza raporturile sociale care iau nastere între
indivizi, ca persoane fizice, sau între acestia si diverse organisme sociale ori persoane juridice.

În cadrul acestui sistem normativ, ce guverneaza societatea, un rol important îl au

normele juridice care impun membrilor societatii un anumit comportament în raporturile ce le
stabilesc cu alti semeni sau cu organisme sociale, si a caror încalcare, în raport cu caracterul si
natura acesteia, atrage dupa sine raspunderi si sanctiuni disciplinare, contraventionale, materiale,
civile, administrative sau penale. Acest lucru se întâmpla deoarece fiecare fapta care încalca
regulile de conduita statornicite în societate, aparate prin norme de drept, prezinta un anumit grad
de pericol social pentru buna functionare a raporturilor sociale.

În consecinta societatea este în drept sa se apere si sa ia masuri, prin organele de stat

specializate, fata de orice persoana care încalca legea si normele de convietuire sociala.

Rezulta ca orice încalcare a normelor juridice atrage raspunderea juridica a persoanei care
a savârsit-o, iar aceasta raspundere difera în functie de natura normei încalcate si a pericolului
social al faptei.

Aceasta raspundere juridica decurge în mod obiectiv, din savârsirea unei fapte ilicite care
naste dreptul statului de a aplica sanctiunea prevazuta de actul normativ încalcat si obligatia
faptuitorului de a suporta consecintele juridice ale faptei comise.

Asa de exemplu, încalcarea unei norme de drept penal va atrage raspunderea penala si
aplicarea unei pedepse prevazuta de legea penala, pe când încalcarea unei norme juridice de
drept administrativ va determina raspunderea administrativa a faptuitorului si aplicarea unei
sanctiuni administrative.

În literatura juridica, uneori se pune semnul egalitatii între raspunderea administrativa si

cea contraventionala, alte ori raspunderea contraventionala este considerata în prezent o forma a
raspunderii administrative, contraventia fiind o forma de manifestare a ilicitului administrativ,
forma cea mai grava, iar regimul sau juridic este în mod preponderent un regim al dreptului
administrativ, dar ea nu reprezinta forma tipica a raspunderii administrative, ci forma atipica,
imperfecta.

Desi sunt controverse referitor la termenii de "raspundere administrativa" si "raspundere

contraventionala" exista unanimitate de opinie în sensul ca temeiul tragerii la raspundere
contraventionala îl constituie fapta ilicita.
 1.- Caracterizarea contraventiei în raport cu infractiunea si abaterea
disciplinara

Orice încalcare a normelor juridice pune în pericol sau lezeaza o anumita valoare sociala,
aduce atingere unor relatii sociale sau interese ocrotite de ele. În raport de pericolul social al
acestor încalcari si de natura relatiilor si intereselor lezat 151q161b e, faptele ilicite se clasifica
în: infractiuni, contraventii si abateri disciplinare.

În legislatia noastra aceste categorii de fapte ilicite sunt stabilite si sanctionate prin acte
normative emise de organele abilitate ale statului, iar problema diferentierii gradului de pericol
social, de regula, se stabileste cu ocazia elaborarii acestora.

Faptele contraventionale pot fi savârsite printr-o actiune sau inactiune, ele reprezentând
abateri administrative pe care legea si alte acte normative adoptate de organele puterii executive
le denumesc contraventii.

Fapta contraventionala, fiind cuprinsa în notiunea generica de fapta antisociala, reprezinta

o atingere adusa unor relatii sociale, care se stabilesc în sfera activitatii executive a statului,
având un grad de pericol mediu, fiind prevazuta si sanctionata prin norme de drept administrativ
si contraventional.

Contraventiile sunt deci fapte ilicite ce aduc atingere relatiilor sociale de natura
administrativa, civila ori relatiilor privind bunurile, persoanele sau interesele legitime ale
acestora.

Totodata le pot constitui încalcari ale modului în care trebuie îndeplinite îndatoririle de
serviciu de catre personalul angajat într-o institutie publica.

a.- Caracterizarea contraventiei în raport cu infractiunea

Spre deosebire de infractiune, care are un grad de pericol social mai ridicat, cu consecinte
mai grave, lezând valori sociale importante (ex. siguranta statului, viata si celelalte atribute ale
persoanei, proprietatea etc.) la contraventie acest pericol social este mai redus, iar urmarile sale
sunt mai restrânse, neafectând valori importante.

Contraventiile se deosebesc de infractiuni si prin modul lor de reglementare juridica.

Infractiunile sunt prevazute si pedepsite doar de Codul penal si legi speciale, pe când faptele
contraventionale sunt prevazute si sanctionate prin legi, ordonante sau hotarâri ale Guvernului,
precum si prin hotarâri ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene.

De asemenea contraventia se deosebeste de infractiune si prin modul de sanctionare

diferit. Astfel, infractiunile sunt pedepsite cu închisoare penala sau amenda penala pe când
contraventiile sunt sanctionate cu avertisment, amenda contraventionala, obligarea
contravenientului la prestarea unei activitati în folosul comunitatii, cu închisoare
contraventionala, precum si cu o serie de sanctiuni complementare.

b.- Caracterizarea contraventiei în raport cuabaterea administrativa

Contraventia se deosebeste si de celelalte abateri administrative, prin abatere

administrativa întelegându-se orice fapta care încalca normele de drept administrativ, ori faptele
de a nu îndeplini obligatiile de executare ce decurg din acte administrative (ex. neprezentarea
martorului la solicitarea organelor de urmarire penala sau neefectuarea tratamentului medical în
cazul persoanelor bolnave veneric).

c.- Caracterizarea contraventiei în raport cu abaterea disciplinara

Abaterile disciplinare sunt fapte care aduc atingere numai raporturilor de munca
statornicite în cadrul institutiei în care s-a savârsit fapta, neavând consecinte care sa lezeze un
interes general, într-un sector de activitate cum este în cazul contraventiilor, în care raspunderea
pentru ocrotirea acestui interes general revine unui organ al administratiei publice.

Abaterea disciplina este o fapta în legatura cu munca, care consta într-o actiune sau o
inactiune savârsita cu vinovatie de catre un salariat, prin care acesta a încalcat normele legale,
regulamentul intern, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

Este fapta cu cel mai redus pericol social, care constituie, de altfel, criteriul esential ce o
deosebeste de infractiune si contraventie.

Angajatorul este cel care dispune de prerogativa disciplinara, având dreptul de a aplica,
potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de câte ori se constata ca acestia au savârsit
o abatere disciplinara.

Contraventia se deosebeste de abaterea disciplinara si prin aceea ca la abaterea

disciplinara subiectul este calificat, fapta respectiva neputând fi comisa decât de catre o persoana
ce are calitatea de angajat într-o institutie de stat, organ de stat sau alta institutie publica, fata de
care subiectul se afla în raport de subordonare, pe când contraventia poate fi comisa de orice
persoana.

Contraventia având un pericol social mai mare este combatuta prin masuri de
constrângere ce au caracter de sanctiune contraventionala pe când abaterea disciplinara este
sanctionata prin masuri administrative prevazute în regulamentul de ordine interioara sau în
Codul Muncii astfel:

A.     avertisment scris;

B.     suspendarea contractului individual de munca pentru o perioada ce nu poate depasi 10

zile lucratoare;
 C.     retrogradarea din functie cu acordarea salariului functiei în care s-a dispus retrogradarea
pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;

D.     reducerea salariului de baza pe o durata de la 1-3 luni cu un procent de 5-10%;

E.      reducerea salariului si (sau) dupa caz si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de la

1-3 luni cu un procent de 5-10%;

F.      desfacerea disciplinara a contractului de munca.

De asemenea contraventia se deosebeste de abaterea disciplinara si prin modul de

constatare si sanctionare a celor doua fapte. Contraventia se constata si se sanctioneaza de catre
organe ale statului special desemnate fata de care subiectul nu se afla într-un raport de
subordonare, pe când abaterea disciplinara se constata si se sanctioneaza de conducerea
institutiei în care subiectul este salariat.

Contraventiile sunt prevazute în legi, hotarâri ale Guvernului sau hotarâri ale organelor
administratiei locale pe când abaterile disciplinare sunt prevazute si sanctionate numai de
regulamentele de ordine interioara, coduri, statute specifice unor categorii de salariati din diferite
institutii.

Elementul comun prin care cele trei categorii de fapte se aseamana, consta în caracterul
lor ilicit si socialmente periculos.

Nu în toate statele contraventiile sunt considerate o categorie distincta de fapte

antisociale. În unele legislatii aceste fapte sunt incluse în categoria infractiunilor alaturi de crime
si delicte. si în tara noastra, potrivit Codului penal din 1937, contraventiile erau considerate drept
infractiuni desi prezentau un grad de pericol social redus, fiind ultimele din ierarhia acestora.

În actuala legislatie din România nu mai exista o clasificare tripartita a infractiunilor

(crime, delicte si contraventii) si nici una bipartita (crime si delicte) cum sunt în alte legislatii ale
unor state.

Fiind fapte de mai mica importanta, fapt ce se reflecta prin pedepsele mai blânde cu care
erau sanctionate, contraventiile au constituit primele fapte ilicite asupra carora a operat
înlocuirea raspunderii penale cu cea administrativa.

Deci ca si faptele ori abaterile ce atrag raspunderea materiala, civila, administrativa sau
disciplinara, contraventiile apartin câmpului extrapenal, constituind cauze de natura civila, în
privinta carora sanctiunile si hotarârile instantei de judecata au caracter nepenal, fiind supuse
principiilor si normelor procedurale proprii procesului civil, nefiind înregistrate în cazierul
judiciar.
 Primul act normativ prin care aceste fapte au fost considerate abateri administrative a fost
Decretul nr. 184/1954. Desi denumirea de contraventii s-a pastrat, sanctiunile prevazute în acest
decret erau corespunzatoare naturii noi a acestor încalcari a legii. Ulterior aceasta reglementare a
fost îmbunatatita prin Legea nr.32/1968 care a fost în vigoare pâna în anul 2001 când a fost
abrogata.

În iulie 2001 a fost adoptata Ordonanta Guvernului României nr. 2 care a reglementat
într-o alta viziune regimul juridic al contraventiilor abrogând Legea nr. 32/1968. Aceasta
ordonanta constituie legea cadru în domeniul contraventiilor deoarece cuprinde principiile
generale de reglementare juridica a faptelor ce constituie contraventii, delimitând organele de
stat competente sa stabileasca si sa sanctioneze astfel de fapte, stabileste sanctiunile principale si
complementare ce se aplica faptuitorului, caile de atac, modul de executare a sanctiunilor si a
celorlalte masuri luate fata de contravenient, precum si alte probleme de ordin general în acest
domeniu.

Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 a fost modificata, completata si aprobata prin Legea nr.
180 din 11 aprilie 2002, în care se prevede ca legea contraventionala apara valorile sociale care
nu sunt ocrotite prin legea penala.

De mentionat ca sfera abaterilor ce pot constitui contraventii este nelimitata, ele putând fi
savârsite, practic, în orice domeniu de activitate.

2.- Organe de stat ce au competenta sa emita acte normative prin care se

stabilesc si se sanctioneaza contraventiile

Spre deosebire de infractiuni care sunt prevazute si pedepsite numai prin legi, stabilirea si
sanctionarea contraventiilor se face si prin alte acte normative emise de unele organe ale statului
astfel:

a.- Parlamentul României care emite legi cu caracter general în toate domeniile de
activitate.

b.- Guvernul României care emite ordonante sau hotarâri prin care poate stabili si
sanctiona contraventii în orice domeniu de activitate, el având o competenta generala în
domeniul administratiei publice pe întreg teritoriul tarii.

c.- Prin hotarâri ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene se stabilesc si
se sanctioneaza contraventii în toate domeniile de activitate pentru care acestora li s-au stabilit
atributii prin lege, în masura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contraventii prin
legi, ordonante sau hotarâri ale Guvernului.

d.- Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti pot stabili si sanctiona
contraventii în urmatoarele domenii:

A.     salubritate;
 B.     activitatea din piete, curatenia si igienizarea acestora;

C.     întretinerea parcurilor, a spatiilor verzi, a spatiilor si locurilor de joaca pentru copii;

D.     amenajarea si curatenia spatiilor din jurul blocurilor de locuinte, precum si a

terenurilor virane;

E.      întretinerea bazelor si obiectivelor sportive aflate în administrarea lor;

F.      întretinerea strazilor si trotuarelor, a scolilor si a altor institutii de educatie si cultura;

G.     întretinerea cladirilor, împrejmuirilor si altor constructii;

H.     depozitarea si colectarea gunoaielor si a resturilor menajere.

Consiliul General al Municipiului Bucuresti poate stabili si alte domenii de activitate din
competenta consiliilor locale ale sectoarelor din capitala, în care acestea pot stabili si sanctiona
contraventii.

Hotarârile Consiliilor locale sau judetene ori, dupa caz, ale sectoarelor municipiului
Bucuresti, prin care s-au stabilit contraventii cu nesocotirea principiilor prevazute în art. 2 alin.2
si 4 din Legea nr. 180/2002 sunt nule de drept. Nulitatea se constata de instanta de contencios
administrativ competenta la cererea oricarei persoane interesate.

Actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii vor cuprinde

descrierea faptelor ce constituie contraventii si sanctiunea ce urmeaza sa se aplice pentru fiecare
dintre acestea.

În cazul sanctiunii cu amenda se vor stabili limita minima si maxima a acesteia, sau, dupa
caz, cotele procentuale din anumite valori. Se pot stabili si tarife de determinare a despagubirilor
pentru pagubele pricinuite prin savârsirea contraventiilor.

Faptul ca, pe plan central doar Parlamentul si Guvernul pot emite acte normative care
prevad obligatii si a caror încalcare este sanctionata contraventional, asigura o conceptie unitara
cu privire la astfel de fapte antisociale, evitându-se totodata sanctionarea acelorasi abateri prin
mai multe acte normative emise de organe centrale diferite si care prevad sanctiuni diferite.

Potrivit principiului de drept constitutional al suprematiei legii, ordonantele, hotarârile

Guvernului si celelalte acte normative prin care se reglementeaza astfel de fapte trebuie sa fie
conform cu prevederile acestei legi cadru care constituie dreptul comun în materie de
contraventii.

Actele normative, prin care se stabilesc contraventii, aflate în vigoare la data publicarii
Ord. Guv. Nr. 2/2001, aprobata, modificata si completata de Legea nr. 180/2002 se modifica si
se completeaza, daca este cazul, potrivit prevederilor acestei legi cadru, în termen de 3 luni.
 Dispozitiile Ord. Guv. Nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor se vor
completa cu dispozitiile Codului de procedura civila.

Actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii intra în vigoare în

termen de 30 de zile de la data publicarii lor, iar în cazul hotarârilor consiliilor locale sau
judetene punerea în aplicare se face si cu respectarea conditiilor prevazute la art. 50 alin.2 din
Legea administratiei publice locale nr. 215/2001.

În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai scurt, dar nu
mai putin de 10 zile. Hotarârile autoritatilor administratiei publice locale sau judetene (consiliile
locale comunale, orasenesti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti, consiliile
judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti) prin care se stabilesc si se sanctioneaza
contraventii, pot fi aduse la cunostinta publica sau prin orice forma de publicitate în conditiile
Legii nr. 215/2001 (Legea administratiei publice locale).

Notiunea, trasaturile esentiale si elementele constitutive ale contraventiei

1.- Notiunea si trasaturile esentiale ale contraventiei

Având în vedere importanta institutiei contraventiei în cadrul dreptului contraventional,

legiuitorul defineste aceasta fapta prin trasaturile esentiale ce o caracterizeaza. Potrivit art. 1 din
Ord.Guv. nr.2/2001 modificata si aprobata de Legea 180/2002:

Contraventia este definita ca fiind "fapta savârsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata

prin lege, ordonanta, prin hotarâre a Guvernului sau dupa caz, prin hotarârea Consiliului local al
comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean
ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti".

Prin definirea notiunii generale de contraventie legiuitorul pune în evidenta aspectele ce

caracterizeaza aceasta fapta antisociala:

A.     material, în sensul ca reprezinta o manifestare exterioara a individului care încalca o

norma de drept;

B.     uman, pentru ca reprezinta o actiune sau o inactiune a omului, contrara legii;

C.     social, deoarece actiunea sau inactiunea ilicita afecteaza relatii sociale, bunuri, valori
sau interese aparate prin norme de drept;

D.     moral, pentru ca reprezinta atitudinea morala a faptuitorului fata de valorile sociale;
 E.      juridic, fiindca reprezinta o încalcare a unei norme juridice.

Prin definirea contraventiei se stabileste regula de drept potrivit careia orice fapta care va
fi incriminata ca atare trebuie sa întruneasca trasaturile caracteristice care o deosebesc de alte
fapte antisociale (infractiuni sau abateri).

Definirea notiunii contraventiei prin aceasta ordonanta care constituie cadrul juridic
general în materie, prezinta importanta atât pentru stabilirea, de catre organele în drept a faptelor
ce intra în aceasta categorie, cât si pentru activitatea practica de constatare si sanctionare a lor.

Contraventia este o fapta ilicita, adica o fapta contrara prevederilor legale. Stabilind sau
interzicând o anumita conduita, normele juridice urmaresc realizarea sau apararea unor interese
personale sau generale. Toti membrii societatii sunt obligati sa se conformeze acestor norme,
orice actiune contrara fiind calificata drept ilicita, iar persoana vinovata va fi sanctionata.

Substanta materiala a unei contraventii este fapta. Fara existenta acesteia nu exista nici
contraventia. Însa nu orice fapta poate constitui substanta materiala a unei contraventii ci numai
aceea care prezinta trasaturile specifice ale acestei încalcari a legii.

Din definitia data de ordonanta se desprind urmatoarele trasaturi esentiale:

a.- savârsirea faptei cu vinovatie

Orice încalcare a normelor de drept atrage raspunderea faptuitorului

numai daca este comisa cu vinovatie.

Ca si în dreptul penal, vinovatia constituie latura subiectiva a contraventiei, ea fiind un

act de constiinta care implica în primul rând un factor intelectiv si apoi unul volitiv, deci un
proces de constiinta si apoi unul de vointa, constiinta fiind premisa vointei. Spre deosebire de
infractiune, contraventia se sanctioneaza indiferent de forma vinovatiei, exceptia de
nesanctionare a faptelor savârsite din culpa trebuind sa fie prevazuta expres în actul normativ
care stabileste si sanctioneaza fapta respectiva.

O fapta savârsita fara vinovatie (spre exemplu în legitima aparare sau din constrângere)
nu va fi considerata contraventie, iar faptuitorul nu va fi tras la raspundere juridica.

Contraventia, ca orice fapta contrara ordinii de drept, constituie o manifestare a conduitei

umane, adica un act al omului aflat sub controlul vointei si ratiunii sale.

Ordonanta Guvernului nr.2/2001 modificata si aprobata prin Legea nr. 180/2002 privind
regimul contraventiilor în România, nu defineste aceasta trasatura, ea însa nu poate avea alte
forme si modalitati decât cele aratate în legea penala pentru infractiuni, în sensul ca "vinovatia
exista atunci când fapta care prezinta pericol social este savârsita cu intentie sau din culpa".

Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al faptuitorului fata de fapta comisa si fata de

urmarile acesteia. Vinovatia este rezultatul interactiunii a doi factori: constiinta si vointa.
Vinovatia presupune o atitudine constienta în sensul ca faptuitorul are reprezentarea actiunilor
sau inactiunilor sale ilicite, a rezultatului acestora, care este socialmente periculos si savârseste
cu vointa aceste actiuni sau inactiuni pentru realizarea rezultatului urmarit. Vointa de a savârsi
fapta ilicita este determinata numai dupa reprezentarea în constiinta faptuitorului a urmarilor
faptei. Prezenta atât a factorului intelectiv cât si a celui volitiv în comiterea faptei este o conditie
esentiala a vinovatiei.

Ca trasatura esentiala a contraventiei, vinovatia îmbraca doua forme principale: intentia

si culpa.

Intentia, este o forma principala de vinovatie definita de art. 19 pct. 1 din Codul penal si
reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta si rezultatul acesteia.

Intentia este cunoscuta în doctrina si în legislatie sub doua modalitati: directa si indirecta.

Ca atare contraventia este savârsita cu intentie atunci când:

A.     faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste ca el sa se produca prin

savârsirea contraventiei (intentie directa);

B.     faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu urmareste ca el sa se produca,

accepta posibilitatea producerii lui (intentie indirecta).

Culpa este a doua forma a vinovatiei si se manifesta sub doua modalitati: usurinta si
neglijenta.

În cazul usurintei, faptuitorul prevede rezultatul contraventiei, rezultat ce nu îl urmareste

si nu-l accepta socotind fara temei ca el nu se va produce.

Faptele savârsite din culpa cu prevedere (usurinta) sunt întâlnite frecvent în practica
judiciara, spre exemplu în domeniul circulatiei pe drumurile publice, când conducatorul auto nu
reduce viteza autovehiculului, pâna la limita evitarii oricarui pericol, la trecerea pe lânga grupuri
de persoane, prevazând posibilitatea unui accident, rezultat pe care nu-l accepta considerând fara
temei ca acesta nu se va produce, însa rezultatul se produce totusi.

În cadrul neglijentei (culpa fara prevedere) faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale
desi trebuia si putea sa-l prevada.

b.- A doua trasatura esentiala consta în aceea ca fapta comisa trebuie sa fie prevazuta si
sanctionata drept contraventie prin lege, prin ordonanta sau hotarâre a Guvernului ori prin
hotarâri emise de consiliile locale comunale, orasenesti, municipale sau ale sectoarelor
municipiului Bucuresti, ale consiliului General al municipiului Bucuresti, ca o cerinta a
principiului legalitatii incriminarii si sanctionarii unei fapte.

În virtutea acestui principiu sunt considerate contraventii numai faptele prevazute si sanctionate ca atare
prin actele normative mentionate emise de organele competente ale statului.
 Spre deosebire de abaterea disciplinara, al carui continut nu este totdeauna precis
determinat, fiind doar enuntiativ prevazut în regulamente proprii, statute sau acte de organizare si
functionare a unor institutii de stat, decurgând din raporturile de subordonare ierarhica si fiind
legata strict de desfasurarea unor relatii de serviciu, abaterea disciplinara putând fi interpretata ca
atare de autoritatea ierarhica sau cea disciplinara, contraventia insa, afectând relatiile sociale
statornicite în cadrul unei colectivitati locale sau nationale, trebuie sa fie descrisa amanuntit în
actele normative.

Ca atare faptele constând în actiuni sau inactuiuni, daca nu sunt prevazute si sanctionate
ca atare de un act normativ nu vor fi considerate contraventii.

c.- A treia trasatura care desi nu rezulta din definitia data în Ordonanta nr.2/2001, se
refera la pericolul social, care o deosebeste de infractiune. În cazul contraventiei acest grad de
pericol social este mai redus decât la infractiune întrucât fapta contraventionala are consecinte
mai putin daunatoare si lezeaza valori mai putin importante decât în cazul infractiunii.

Pericolul social, reprezinta acea trasatura care arata în ce masura contraventia aduce
atingere uneia din valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele legitime, ocrotite printr-un act
normativ si pentru care legea prevede aplicarea unei sanctiuni contraventionale.

Acest grad de pericol social se stabileste de legiuitor atunci când emite acte normative în
care unele fapte sunt considerate infractiuni iar altele contraventii. Deci orice fapta care prezinta
pericol social atrage o anumita raspundere juridica, gradul de pericol social fiind în ultima
instanta cel care determina natura raspunderii juridice. Odata stabilita contraventia existenta
pericolului social nu trebuie dovedita.

Pentru existenta contraventiei se cere în mod obligatoriu ca aceste trasaturi sa existe

cumulativ, lipsa oricareia din ele ducând la inexistenta contraventiei. Mai mult, putem observa ca
în considerarea unei fapte drept contraventie se stabileste mai întâi daca acea fapta este prevazuta
într-un act normativ, cercetarea celorlalte trasaturi ale contraventiei nu se mai justifica.

2.- Elementele constitutive ale contraventiei

Trasaturile esentiale ale contraventiei ofera criteriile generale de diferentiere ale acesteia
de alte forme de ilicit juridic (infractiuni sau abateri), dar ele nu pot servi la deosebirea faptelor
ilicite, la cunoasterea particularitatilor si elementelor ce compun contraventia.

De aceea, este necesar ca fapta contraventionala sa fie analizata si sub raportul

continutului, a elementelor ce o caracterizeaza si o particularizeaza de alte fapte ilicite.

Continutul contraventiei prevazut în norma incriminatoare si poate fi definit ca o

totalitate de conditii prevazute de lege pentru caracterizarea unei fapte drept contraventie.
 Desi Ordonanta Guvernului nr.2/2001 care reglementeaza regimul juridic al contraventiilor nu le defineste
în mod expres, ele nu pot fi altele decât cele ale infractiunii. Mergând pe principiul ca orice lege se completeaza cu
dispozitiile altei legi si la contraventii aceste elemente constitutive sunt asemanatoare cu cele din Codul penal.

În stiinta dreptului se face distinctie între continutul juridic - care cuprinde conditia
privitoare la existenta faptei sanctionata de lege sau care îi determina gravitatea si continutul
constitutiv - care cuprinde totalitatea conditiilor necesare pentru existenta contraventiei si pe care
le realizeaza faptuitorul.

Continutul constitutiv, fiind dat întotdeauna în norma incriminatoare, nu poate lipsi din
continutul juridic al contraventiei.

În continutul contraventiei sunt prevazute conditii cu privire la anumite elemente ce

privesc fapta, faptuitorul, valoarea sociala, bunul, interesul legitim, careia i se aduc atingere, prin
contraventie.

Aceste elemente constitutive reprezinta partile componente ale contraventiei, parti ce o

particularizeaza deosebind-o de alte fapte ilicite.

Analizând contraventia distingem ca si la infractiune anumite aspecte obiective si

subiective care se concretizeaza în existenta la fiecare fapta în parte a patru elemente
constitutive: obiect si latura obiectiva, subiect si latura subiectiva. Aceste elemente trebuie sa
existe cumulativ la fiecare contraventie, lipsa oricareia din ele ducând la inexistenta faptei ilicite
si implicit la imposibilitatea tragerii la raspundere a faptuitorului.

a.- Obiectul contraventiei, îl constituie valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele
legitime, aparate prin norme de drept administrativ, carora li se aduce atingere sau sunt puse în
pericol de fapta savârsita.

În cazul contraventiei vatamarea sau periclitarea relatiilor sociale aparate prin norme de
drept administrativ si contraventional, are loc prin lezarea sau periclitarea relatiilor sociale, a
bunurilor, valorilor sau intereselor legitime în jurul carora exista acele relatii sociale.

De regula, contraventiile sunt grupate în acte normative având unul sau mai multe obiecte
generale, care rezulta din însasi titlul actului. Fiecare contraventie, are însa si un obiect specific
rezultat din textul actului normativ care o prevede.

Obiectul contraventiei se deosebeste de cel al infractiunii prin aceea ca valorile, relatiile

sociale, bunurile sau interesele legitime, aparate prin normele de drept administrativ, au o
importanta sociala mai redusa, ele fiind legate de activitatea organelor ce realizeaza administratia
de stat în anumite domenii de activitate, sau privesc unele raporturi sociale de o rezonanta mai
redusa, pe când obiectul infractiunii vizeaza valorile fundamentale ale societatii (siguranta
statului, ordinea de drept, viata, integritatea si celelalte atribute ale persoanei, proprietatea etc.).

Spre exemplu: infractiunea de "detinere ilegala a unei arme de foc" are ca obiect relatiile
sociale care apara viata persoanelor, ordinea si linistea publica, siguranta statului, deci atribute
fundamentale, pe când contraventia de "neprezentare a titularului permisului de arma de foc la
politie, pentru a i se aplica viza anuala în actul respectiv", are ca obiect relatiile sociale care
asigura buna desfasurare a activitatii politiei privind evidenta persoanelor autorizate sa detina
arme de foc.

b.- Latura obiectiva - o constituie actiunea sau inactiunea ilicita producatoare a

urmarilor socialmente periculoase sau care ameninta anumite valori, relatii sociale, bunuri ori
interese legitime si care este considerata ca ilicita în actul normativ ce stabileste si sanctioneaza
contraventia.

Actiunea ilicita consta în comiterea unei fapte oprita de norma de drept. Exemplu:
"Organizarea si desfasurarea de adunari publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise",
contraventie prevazuta si sanctionata de art. 26 lit."a" din Legea nr. 60/1991.

Inactiunea ilicita consta în neîndeplinirea de catre o persoana a obligatiilor ce-i revin din
norma de drept (ex. : "neprezentarea persoanei în termen de 48 ore, la cel mai apropiat organ de
politie, cu buletinul gasit").

c.- Subiectul contraventiei (autorul) este, potrivit Ord. Guv. Nr. 2/2001, atât persoana
fizica cât si persoana juridica care comite fapta contraventionala.

Deci contraventia se concretizeaza printr-o fapta a omului de încalcare a legii, savârsita

de acesta cu vinovatie. Ca atare, persoana fizica devine subiect al raspunderii contraventionale.

Pentru ca o persoana fizica sa poata fi subiect al unei contraventii trebuie sa îndeplineasca

urmatoarele conditii generale:

A.     sa aiba vârsta de 14 ani împliniti. Sub aceasta vârsta minorii nu raspund
contraventional. Ordonanta Guv. Nr.2/2001 prevede în art. 11 alin.4 ca minorul care
nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu obligarea la prestarea unei
activitati în folosul comunitatii sau sanctionat cu închisoare contraventionala; Pâna la
vârsta de 14 ani se prezuma absolut ca minorul nu are discernamânt, adica nu are
dezvoltarea psiho-fizica necesara pentru a-si da seama de implicatia sociala a faptelor
sale si nu poate fi stapân pe ele. Minoritatea faptuitorului (sub 14 ani) constituie o
cauza care înlatura caracterul contraventional al unei fapte.

B.     sa fie responsabila, adica sa fie în deplinatatea capacitatilor mintale, sa poata întelege
si judeca caracterul faptelor sale, prevazând în acelasi timp si urmarile lor; Dupa cum
se poate observa responsabilitatea se apreciaza prin prisma a doi factori: unul
intelectiv ce presupune capacitatea persoanei de a întelege semnificatia actiunilor sale
si urmarile lor, si unul volitiv care presupune capacitatea persoanei de a fi stapâna pe
actiunile sau inactiunile sale pe care le dirijeaza în mod constient.

C.     sa aiba libertate de hotarâre si actiune, adica sa nu fie constrâns (fizic sau psihic) de
catre o alta persoana sa comita contraventia, deci sa-si poata determina si dirija liber
vointa si actiunea.
 În afara acestor trei conditii obligatorii, pentru unele contraventii subiectul trebuie sa aiba
o anumita calitate (sa fie posesor al carnetului de conducere auto, al permisului de arma, sa fie un
anumit functionar, comerciant etc.).

Când se analizeaza subiectul contraventiei trebuie avut în vedere si subiectul raspunderii

contraventionale (adica persoana care este trasa la raspundere în cazul savârsirii acestor fapte)
deoarece nu întotdeauna aceste subiecte sunt identice.

Daca în cazul infractiunii subiectul acesteia este întotdeauna si subiect al raspunderii

penale, în cazul contraventiei Ordonanta nr.2/2001 referitoare la regimul juridic al
contraventiilor prevede posibilitatea sanctionarii cu amenda si a persoanelor juridice. Persoana
juridica raspunde contraventional în cazurile si conditiile prevazute de actele normative prin care
se stabilesc si se sanctioneaza contraventii.

Acest lucru este un artificiu al actului amintit, deoarece este recunoscut faptul ca
persoana juridica nu poate savârsi actiuni, ele fiind ale personalului angajat ce o compune, iar
atunci când aceste actiuni îmbraca un caracter contraventional ar trebui în mod normal sa fie
considerati autorii acestor fapte.

Deci persoana juridica nu poate fi subiect al contraventiei ci numai subiect al raspunderii

contraventionale. Amenzile aplicate persoanelor juridice vor fi imputate de acestea persoanelor
fizice angajate care nu si-au îndeplinit obligatiile de serviciu legate de contraventie. Este firesc sa
fie asa deoarece persoana juridica îsi îndeplineste atributiile sale prin persoane fizice ce au
calitatea de salariati ori angajati.

d.- Latura subiectiva ca element al continutului constitutiv al contraventiei se refera la

atitudinea psihica a contravenientului fata de fapta savârsita si urmarile ei. Elementul principal
al laturii subiective este vinovatia cu formele ei. La majoritatea contraventiilor acest element
constitutiv are forma de intentie, însa la unele fapte se poate întâlni si culpa.