Sunteți pe pagina 1din 3

Obiective specifice – reprezintă o particularizare a obiectivelor generale, la nivelul subsistemelor

educației fizice.
Obiective intermediare – acționează la nivelul ciclurilor de învățământ, al anilor de studiu etc.
Obiectivele operaționale – vizează comportamentele imediate, observabile în timp scurt, care pot
fi urmărite și măsurate, adică acțiunile pe care subiectul trebuie să le realizeze în timpul unei
activități, al unei lecții, al unei ședințe.
B. După sfera de influență și tipul de comportament vizat
Obiectivele de dezvoltare structural-funcțională a organismului:
 armonia între indicii somatici și funcționali;
 armonia și proporționalitatea în interiorul fiecărei categorii de indici;
 menținerea unui tonus muscular optim;
 dezvoltarea lateralității și a armoniei laterale;
 formarea și menținerea unei atitudini corporale corecte;
 prevenirea și corectarea deficiențelor posturale și fizice;
 combaterea excesului ponderal și a obezității.

Obiective în plan motric:


 dezvoltarea componentelor fitnessului (rezistență cardiovasculară, rezistență
musculară, forță, mobilitate – suplețe, compoziție corporală);
 dezvoltarea componentelor fitnessului motor (echilibru, coordonare segmentară,
agilitate, putere, timp de reacție, viteză);
 formarea unui sistem de deprinderi și priceperi motrice de bază, utilitar –
aplicative și specifică unor ramuri și probe sportive;
 îmbunătățirea capacității de efort, prin stimularea marilor funcții.

Obiective psihomotrii (Horghidan V.):


 dezvoltarea schemei corporale în două direcții: ca reper în reglarea mișcărilor și
ca nucleu al imaginii de sine;
 dezvoltarea coordonărilor senzori – motorii normale;
 dezvoltarea echilibrului static și dinamic;
 realizarea unor reechilibrări în perioada pubertară;
 formarea coordonatelor de timp ale mișcărilor (ritm, tempo, durată, elemente ce
conferă eficiența mișcării);
 dezvoltarea literalității și a armoniei laterale;
 formarea reprezentărilor ideomotorii și a capacității de a opera cu ele;
 educarea capacității de diferențiere kinestezică.
Domeniul psihomotor evidențiază controlul corporal și coordonarea mișcărilor, așa încât
individul să acționeze cu ușurință, eficiență și expresivitate. Aceste caracteristici privesc toate
acțiunile și deprinderile motrice, precum și structurile operaționale care formează conținutul
educației fizice.
Obiectivele cognitive conduc la cunoașterea și înțelegerea tuturor aspectelor asociate
exercițiului fizic, efortului, ecoului acestora în planul subiectiv al individului. O serie de autori
(Bloom, Guiford, Gagne, Merrill, Harrow Epuran) au realizat taxonomii (clasificări) ale
obiectivelor cognitive ale educației fizice. În forma adaptată de noi, acestea sunt:
 dezvoltarea capacității de a cunoaște propria persoană, mediul ambiant, natural și
social (percepere, descoperire, redescoperire, înțelegerea informațiilor sub diverse
forme);
 dezvoltarea capacității de a analiza și și a interpreta elementele de conținut,
relațiile care se stabilesc în procesul educației fizice (generare de informații unice,
convențional acceptate, în care subiecții respectă regula, principiul etc.);
 valorizarea efectelor pozitive ale educației fizice (luarea unor decizii sau
formularea unor judecăți evaluative, conforme cu conținuturile însușite);
 dezvoltarea calităților atenției, memoriei, aspectelor intuitive ale gândirii,
creativității (motrice)
 la nivelul atenției:
 dezvoltarea calităților atenției (concentrare, distribuție,
volum).
 la nivelul cunoașterii logice:
 dezvoltarea memoriei mișcărilor și a memoriei topografice;
 dezvoltarea inteligenței motrice (practice);
 dezvoltarea unor aspecte ale gândirii (capacitate de
anticipare, rapiditate, intuiție, operativitate);
 dezvoltarea creativității motrice.
Obiectivele în plan motivațional și afectiv-volitiv – răspund necesității de modelare a
intereselor, atitudinilor și valorilor, în vederea creșterii capacității de adaptare. Acestea sunt:
 formarea unor convingeri referitoare la rolul exercițiilor fizice în creșterea calității vieții;
 echilibrarea și reglarea emoțională (prin descărcarea agresivității, defulare etc.);
 educarea atitudinilor, a convingerilor, a sentimentelor morale (fairplay, respect,
colaborare, întrajutorare, prietenie ec.);
 educarea emoțiilor estetice (date de aprecierea frumuseții mișcărilor și esteticii
corporale);
 dezvoltarea capacității de autoreglare a comportamentului global (spirit de organizare,
curaj, disciplină, perseverență, dârzenie etc.).
În conținutul programelor de educație fizică figurează două categorii de obiective. În funcție
de termenul vizat pentru a fi realizate: obiective-cadru și obiective referință.
Obiectivele cadru exprimă, la un înalt nivel de generalitate, capacitățile și atitudinile
specifice care trebuie formate sau dezvoltate la elevi de-a lungul unui ciclu d învățământ (de
exemplu: dezvoltare calităților motrice de bază, formarea unui sistem corespunzător de
cunoștințe teoretice de specialitate etc.).
Obiectivele se adresează dezvoltării diferitelor laturi ale personalității elevilor: fizică,
motrică, cognitivă, socio-afectivă. Măiestria profesorului este reflectată de maniera în care el
reușește sa operaționalizeze, în conținutul lecțiilor de educație fizică, obiectivele-cadru și de
referință formulate în programele școlare.

S-ar putea să vă placă și