STUDIUL PIGMENŢILOR ASIMILATORI

Celulele, ţesuturile şi organele plantelor fototrofe, adaptate la realizarea

procesului de fotosinteză, conţin un ansamblu de pigmenţi care intervin în acest proces,
cunoscuţi sub denumirea de pigmenţi asimilatori. Aceşti pigmenţi sunt încadraţi în trei
grupe: clorofilieni, carotenoizi şi ficobilini.
Pigmenţii clorofilieni cei mai cunoscuţi sunt: clorofila a (prezentă la toate plante
plantele fotoautotrofe) şi clorofila b (la plantele superioare şi algele verzi).
Pigmenţii carotenoizi sunt diferiţi caroteni şi xantofile, ei însoţesc pigmenţii
clorofilieni.
Pigmenţii ficobilini se întâlnesc împreună cu ceilalţi pigmenţi la algele albastre
(ficocianina) şi la cele roşii (ficoeritrina).

Extragerea pigmenţilor asimilatori

Pigmenţii asimilatori pot fi extraşi din organismele vegetale doar cu ajutorul unor
solvenţi organici (cu excepţia celor ficobilini - solubili în apă).
Extragerea la rece
Se iau 2,5 g de frunze verzi, se mărunţesc, se pun într-un mojar şi se toarnă peste
ele o cantitate mică de acetonă 80%. Se triturează bine frunzele, iar acetona care a extras
o parte din pigmenţi se colectează într-un vas, trecând-o printr-un filtru de hârtie.
Operaţia se repetă cu noi cantităţi de acetonă adăugată în mojar, până când materialul
vegetal s-a extras toată cantitatea de pigmenţi. Trebuie avut grijă ca acetona adăugată să
nu depăşească 40 ml.
Extragerea la cald
Se iau într-un balon Erlenmeyer 5 g de frunze şi se adaugă alcool etilic 96% până când se
acoperă complet frunzele, care au fost mărunţite în prealabil. Se fierbe conţinutul
balonului la flacără mică, după ce în prealabil s-a acoperit gâtul balonului cu o sticlă de
ceas. Se continuă fierberea până când materialul vegetal pierde complet culoarea verde.
Extractul obţinut se filtrează printr-o hârtie de filtru uscată.

Proprietăţile pigmenţilor asimilatori

Dicroismul
Este proprietatea pe care o manifestă unele soluţii de a avea în lumina directă o
anumită culoare, iar prin reflexie o altă culoare.
Se ia o eprubetă cu un extract alcoolic de pigmenţi asimilatori şi se priveşte
eprubeta prin transparenţă (extractul va avea o culoare verde). Privind apoi eprubeta din
partea din care vine sursa de lumină, extractul va apare de culoare roşie.
Spectrele de absorbţie ale pigmenţilor asimilatori
Pigmenţii asimilatori au capacitatea de a absorbi selectiv radiaţiile spectrului
solar.
Spectrofotometria este o metodă prin care este măsurată cantitatea de lumină pe
care o probă o absoarbe la o anumită lungime de undă. Cea mai utilă măsură a absorbţiei
luminii este absorbanţa (A).
Absorbanţa este măsurată de un instrument denumit spectrofotometru.
Instrumentul este format dintr-o sursă de lumină, un dispozitiv de selecţie a lungimii de
undă (o prismă), o cameră a probei, un detector de lumină, un înregistrator. Graficul
absorbanţei faţă de lungimea de undă este denumit spectru de absorbţie.
Pentru determinarea spectrului de absorbţie al fiecărui pigment în parte se
utilizează un extract de pigmenţi în acetonă 80% din care se separă pigmenţii. Valorile
absorbanţei sunt citite pentru lungimile de undă cuprinse între 400 nm şi 700 nm (din 10
în 10 nm).
Fotooxidarea clorofilelor
Se pun în două eprubete uscate câte 5 ml de extract alcoolic de pigmenţi
asimilatori şi se aşează una din eprubete la lumină şi cealaltă se pune la întuneric. După
câteva zile se va putea constata că extractul care a fost ţinut la lumină se brunifică, iar cel
din eprubeta ţinută la întuneric îşi păstrează culoarea verde. Brunificarea extractului ţinut
la lumină se datorează oxidării pigmenţilor clorofilieni sub acţiunea luminii.