Scene semnificative

 Povestea lui Harap-Alb

O scena semnificativa este reprezentata de coborarea in fantana. Acest loc

simbolizeaza locul misterios al mortii si renasterii eroului, fiindca in fantana intra fiul craiului si
iese Harap-Alb. Viclean, Spanul il convinge pe fiul de crai sa intre intr-o fantana, al carei aspect
prevesteste urmari tragice: adanca, nu avea roata sau cumpana, doar „o scara de coborat pana la
apa”. Dupa ce fiul de crai coboara, Spanul trage capacul peste gura fantanei, se asaza peste el si
il forteaza sa-i devina sluga, in schimbul vietii. Schimbarea statutului ii aduce un nume care
reprezinta pentru el o identitate proprie, pana acum fiind definit doar prin raportare la statutul
tatalui sau. Scena pune in evidenta inceputul initierii spirituale, al maturizarii, personajul iesind
de sub tutela parinteasca si fiind obligat sa-si construiasca o viata proprie. Ceea ce-i lipseste inca
lui Harap-Alb este lipsa de experienta, puterea de a cantari ceea ce e sinceritate si ceea ce e
prefacatorie in faptele oamenilor. Inocenta si credulitatea nu sunt defecte, ci doar trasaturi firesti
la un tanar crescut departe de primejdiile vietii. Din acest moment incepe un traseu al umilintei,
necesar unui viitor imparat, care va trebui sa inteleaga suferinta supusilor. Intrarea sa in slujba
Spanului se face sub juramant cavaleresc.

 Moara cu noroc

O scena reprezentativa este discutia dintre batrana si ginerele ei, Ghita, pe tema plecarii
din sat si a arendarii morii cu noroc. Dialogul pune in lumina conflictul intre generatii, intre doua
mentalitati: una conservatoare, puternic legata de valorile traditionale, si alta progresista.
Cuvintele batranei reprezinta vocea auctoriala, moralizatoare, fiind expresia experientei de
viata. Ele functioneaza ca un avertisment asupra valorilor care ar trebui pretuite. Totodata,
replica batranei are rol anticipativ, anuntand cele doua componente ale conflictului interior al lui
Ghita: dragostea pentru familie si dorinta de imbogatire.

 Enigma Otiliei

Otilia ese un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga
desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile de fan din Baragan, sta ca un copil pe genunchii
lui Pascalopol, dar este profund rationala cand ii explica lui Felix motivele pentru care nu se pot
casatori. O scena reprezentativa in acest sens este discutia cu Felix de la mosia lui Pascalopol,
cand Otilia argumenteaza lucid imposibilitatea de a forma un cuplu. Ea se autocaracterizeaza ca
fiind „foarte capricioasa” si cu un „temperament nefericit” fiindca se plictiseste repede si vrea sa
fie libera. Il sfatuieste pe Felix sa nu se gandeasca la iubire inainte de a-si face o cariera
stralucita.

 Ion

Dorinta obsesiva a personajului de a avea pamant este evidenta in scena sarutarii

pamantului din capitolul IX, cand sufletul lui Ion este cuprins de fericire in urma obtinerii
pamantului lui Vasile Baciu. Stapanit de o „pofta salbateca sa imbratiseze huma”, Ion
ingenuncheaza si isi lipeste „buzele cu voluptate de pamantul ud.” In gestul lui Ion nu se reflecta
numai un instinct al posesiunii, ci si un gest de recunostinta fata de „pamantul mama’, care ii
asigura subzistenta. In aceeasi masura, scena are un rol anticipativ, cuprinzand repere ale mortii
protagonistului: „mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu.”

 Baltagul

Memorabila este scena care reprezinta punctul culminant al romanului si in care se

reconstituie amanuntit crima in fata principalului vinovat, Calistrat Bogza, a autoritatilor si a
oamenilor adunati la praznicul mortului. Vitoria se dovedeste abila in dozarea tensiunii,
reproducand, cu o logica impecabila, faptele.. Scena devine dramatica: Calistrat isi pierde
cumpatul si se repede la Gheorghita sa ii smulga baltagul. Vitoria cere sa dea drumul cainelui,
care era legat, iar Lupu rupe lantul. Gheorghita il loveste in frunte pe ucigasul tatalui cu muchea
baltagului, Pentru ca simte ca i se apropie sfarsitul, Calistrat Bogza marturiseste adevarul si
recunoaste ca l-a lovit si l-a pravalit in rapa pe Nechifor, asa cum spusese nevasta lui.

 Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Scena discutiei de la popota este reprezentativa pentru caracterizarea

personajului/viziunea despre lume, fiindca Stefan Gheorghidiu intervine si isi expune propria
conceptie despre dragoste. El considera ca cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul
asupra celuilalt, ceea ce reflecta o viziune absolutista asupra dragostei, o atitudine inflexibila.
Iubirea, pentru erou, este mai degraba un proces de autosugestie., iar cele doua jumatati care se
unesc sufleteste nu mai pot fi dezlipite fara o suferinta atroce. Ela se afla in acel moment la
Campulung, de unde ii trimisese o scrisoare sa vina de urgenta, iar Stefan Gheorgidiu, torturat de
incertitudine si de gelozie, dorea sa obtina o permisie pentru cateva zile.

Un episod reprezentativ pentru caracterizarea personajului/viziunea despre lume/relatiile

intre doua personaje este excursia de la Odobesti, prilejuita de sarbatoarea sfintilor Constantin si
Elena. Comportandu-se ca o cocheta si parand din ce in ce mai superficiala, Ela dispare cu
domnul G, „vag avocat, dansator, foarte cautat de femei”, (caracterizarea sugereaza
inferiorioritatea intelectuala si profesionala, printr-un epitet de incertitudine), mananca din
farfuria lui, danseaza impreuna, gesturi pe care Stefan Gheorghidiu le-ar fi dorit exclusiv pentru
el. Fire analitica, reflexiva si introspectiva, un cautator al idealului in iubire, Stefan Gheorghidiu
incearca sa inteleaga ceea ce traieste, dar incertitudinea il macina. Fidelitatea Elei este pusa sub
semnul intrebarii de catre Stefan, in sufletul caruia fiecare gest sau cuvant capata proportii
catastrofale.