obiectivat este unul din metodele OTILIA CAZIMIR acelei comprimări a romantismu- ŞI UNIVERSUL lui numită neoclasicism. În poe- COPILĂRIEI zia descriptivă, faptele sunt puse pe un portativ al „sufletului”. „De- Despre poezia Otiliei Ca- scripţia e în funcţie de fapte in- zimir (1894-1967) găsim, într-un terne – subliniază G. Ibrăileanu, portret făcut de Hristu Cân- mentorul literar al poetei – este droveanu, o remarcă perfectă: cu ocazia unor fapte interioare „Imaginea universului copilăriei (dar nu expresia sufletului, nu un în scrisul delicatei poete ieşe- „etat d’âme”, căci Otilia Cazimir ne... este cea a unui Gulliver nu este nici romantică, nici sim- în Ţara piticilor din propria sa bolistă)”2. În consecinţă, transfi- perspectivă de om matur, sau gurarea realităţii devine senzoria- lă, nu afectivă şi antropomorfică. a aceluiaşi erou al lui Jonathan Scurtimea neobişnuită a Swift în Ţara uriaşilor – din un- poeziei provine din disocierea ghiul copilului de odinioară care stărilor interne şi externe şi re- a fost scriitoarea...”. zultă din selectarea culmina- Otilia Cazimir, cu numele ei tivului emotiv. Ni se dă, cu alte adevărat Alexandrina Gavrilescu, cuvinte, într-un spaţiu minim, s-a născut la 12 februarie 1894, un maximum de conţinut. Otilia la Cotul Vameşului, Roman. A Cazimir izbuteşte să suprapună debutat cu volumul Lumini şi exact arta poeziei, fără a lăsa umbre în 1923, după care ur- vreo „defecţiune” pe unde să se mează Fluturi de noapte, Li- difuzeze sensibilitatea. Senzaţii- curici – volume în care poeziile le, sentimentele, ideile sunt ma- sunt pătrunse de sensibilitatea terial pentru artă şi nu spoveda- specific feminină ca sentiment şi nie sau motiv de sociabilitate cu expresie. Chiar în primele sale cititorul. Prin artă, sentimentul poezii, se remarcă supremaţia este comprimat însă cu atât mai reflectării faptului asupra efuziu- puternic. Zbaterea sufletului se nilor lirice, creaţia poetei ţinând simte dincolo de forma clasică, de un anumit realism psihologic. sub aparenţa ei de cristal. „Sentimentul liric din versurile Volumele acestei autoare sale, apreciază G. Ibrăileanu – „poporaniste” (Lumini şi umbre, rezultă din analiza sensibilităţii, 1932; Fluturi de noapte, 1926; ori, mai adesea, din fapte care re- Cântec de comoară, 1934; Po- 20 Limba Română
ezii, 1939) excelează prin fră- talismul ei, graţioasă, fiindcă e
gezimea impresionistă, graţia, puţină ca bobul de rouă sau ca umorul şi ingeniozitatea formală, lacrima, este firesc să fie primită imaginea seducătoare. Întreaga dintr-o dată...3. materie lirică din Nu mai plân- Eugen Lovinescu4 remarcă ge sau din Cântă, Greier mititel faptul că poezia Otiliei Cazimir constituie produsul fanteziei, al e „graţioasă, fragedă şi minoră”, unei aparente spontaneităţi, dar evoluând între un pastelism mo- şi al unui meşteşug literar su- dernizat prin observaţie miniatu- perior, caracterizat de isteţime ristică şi adesea umoristică în linia formală, de virtuozităţi adunate lui George Topârceanu. Imaginea în ciclul Note de drum (peisaje e nouă, formulele uşoare şi laco- fugitive, rezumate de atmosfe- nice, sentimentalismul – patetic. ră, notaţii sumare, „creioane” Amestec de gingăşie şi anecdo- limpezi) de un umor neologistic. tic, de psihologie şi suferinţă, po- „Printre poeţii identificaţi, ca în- ezia Otiliei Cazimir îşi îndreaptă tre stâlpii cerdacurilor ţărăneşti, antenele spre natură, pe care o făcute însă de orăşeni” – formu- fixează în graţioase pasteluri, cu lează Vladimir Steinu în manieră un incontestabil dar al observa- călinesciană – se leagănă lungi ţiei, situându-se între imagismul perdele de graţie, de frăgezime fraged al lui Demostene Botez şi şi discreţie, din dosul cărora aciditatea umoristică a lui Geor- străbate, în tonuri stinse, un glas ge Topârceanu, trădând o capa- femeiesc; şi glasul umbrit vine citate reală a expresiei figurate. câteodată mai din adânc decât Rezistă şi astăzi texte pre- umbra înflorită, vine chiar din cum Viziune (intertextualizare a sentimentul morţii celor apropi- lui Sărmanul Dionis), În livadă aţi, dar netulburat, ci lin şi pierdut (ecouri din Şt. O. Iosif), În pădu- în dulcea melancolie a fragilităţii re (influenţe din Dimitrie Anghel), omului: ca în versurile, antologa- Pârâul (o parnasiană pillatiană), bile, din Supt Iarba Câmpului: Amurg (un sonet antologic, uşor „Într-un târziu, de dorul nimă- bacovian), Viziune de iarnă (în nui / Din cartea veche-mi cade maniera lui Traian Demetrescu). câte-o floare: / Suntem mereu O bijuterie rămâne poema Nin- tot mai puţini subt soare / Şi tot soare, ca o „capricioasă fante- mai mulţi subt iarba câmpului...”. zie a firii”, gen Radu Boureanu, O astfel de poezie, ornamentală, Vis alb, în maniera lui Petică, plăpândă şi directă în sentimen- cu un soare mort mallarmean, Analize şi interpretări 21
cu miraje, cu nuanţe de fantas- formă spiritualizată, pasiunea şi
tic, cu iluzorii corăbii şi cu tăceri gustul pentru ceea ce e alb şi albe. Neextrăgând-o din atmo- imaculat. Realitatea pe care o sfera sentimentalismului ieşean evocă este de o puritate ideală. de după război, al cărui pivot a Expresia poetizată a rolului fe- fost romanticul, dar lucidul Ibră- meii în familie şi societate câşti- ileanu, în O istorie a literaturii gă în frumuseţe tocmai prin acest române Ion Rotaru îi depistează aspect. „Situaţia subordonată a influenţele (Ştefan Petică, Dimi- femeii din toate timpurile, necesi- trie Anghel, Emil Gârleanu, I. Al. tatea de a îngriji şi de a înţelege Brătescu-Voineşti, Sofia Nădej- fiinţele mici, când acestea nu ştiu de, G. Topârceanu, M. Sadovea- încă să vorbească, se pronunţă nu, Ion Pillat, G. Coşbuc). G. Ibrăileanu, precum şi propria Reticent în alte privinţe, ei slăbiciune de fiinţă dezarmată G. Călinescu îi acordă Otiliei care are veşnic nevoie de protec- Cazimir o atenţie, presupunem, ţie, au determinat şi au dezvoltat motivată, căci îi reproduce, co- în femeie aptitudinea nu numai pios, versurile, în trei pagini în de a înţelege intuitiv mai bine de- Istoria sa. În dreptul poetei, cri- cât bărbatul orice suferinţă, dar şi ticul reţine obiceiul fabulistic de de a compătimi anticipat cu orice a pune buruienele şi gângăniile fiinţă dezarmată. Această tendin- să vorbească, vagul simbolism, ţă, mai cu seamă într-un suflet fe- maniera animistică şi dramatică, minin de elită, se rezolvă într-o sim- părăsirea veleităţii parnasiene în patie autentică, naturală, care se favoarea unui lirism nesilit, afi- răsfrânge asupra întregii naturi vii nităţile vădite cu D. Botez, Ion cu o amploare şi cu o intensitate Pillat, Petică, Anghel. Poeta are absolut necunoscute bărbaţilor5. sentimentul delicat al Edenului Cât despre literatura ei pen- minuscul, arghezian. „Nota parti- tru copii, autoarea nu şi-a teo- culară a poetei, ne iniţiază G. Că- retizat convingerile, dar ele s-ar linescu, este o mare prospeţime putea lesne desprinde din creaţia de senzaţii...”. Într-adevăr, Otilia sa. Bunăoară, poeta scrie ţinând Cazimir a adus în poezia română seama, de obicei, de nivelul pu- sensibilitatea specifică feminină, terii de înţelegere a celor mici, fineţea şi delicateţea de senza- altfel zis – scrie pentru aceştia, ţie, de sentiment şi de expresie. străduindu-se însă a nu face ra- În preferinţa sa pentru peisagii bat reconstituirii lumii infantile, pe imaculate de iarnă, se simt, într-o care o proiectează dinlăuntrul ei, 22 Limba Română
rezultatul fiind o literatură desti- ceritoare prin prospeţimea tran-
nată copiilor, dar care prin fires- scrierii sentimentului. cul realizării nu şochează nici Otilia Cazimir scrie şi proză exigenţa pentru frumos. Aşa se pentru şi despre cei mici. O pro- întâmplă în principalele culegeri ză mai cu seamă a rememorării de versuri de această natură ale vârstei; nu cu aceeaşi înzestrare Otiliei Cazimir: Baba iarna intră-n ca în lirica sa, dar evocatoare (şi sat şi Jucării. Poeziile din cele aceasta cu duioşie şi melanco- două cărţi menţionate creează lie) – a zării de început a lumii impresia de basm continuu, cu (copilului), o zare cu multă lumi- zâne şi cu pitici care fac deliciul nă, neumbrită de zbaterile noas- cititorilor. A-nflorit o păpădie, tre de mai târziu, cum apar în Ţinţarul şi avionul, Puişorul cafe- naraţiunea A murit Luchi, carte niu, Bunica, Gospodina, Unde-s închinată de autoare Fetiţei care ochelarii, Abecedarul, Cântecul am fost şi măicuţei care nu mai Mesteacănului, Vara, Primăva- este, şi adresată, cum se vede, ra şi Măcăleandrul, Licuriciul, mai mult cititorului adult decât co- Melcul, Liliacul, Ariciul-împărat, piilor, deşi vârsta lor e zugrăvită Vis alb, Poveste pentru-un bă- şi aici; sau în Albumul cu poze ieţel sunt doar câteva din titluri- unde scriitoarea adună laolaltă le de poezii ale Otiliei Cazimir, poveşti „mai curând triste decât care a dat literaturii pentru copii vesele”, cum o şi spune într-un „jucării”, „cântece”, „poveşti”, Cuvânt înainte, scrise „mai mult „fabule”, „ghicitori” etc. Otilia pentru oamenii mari decât pen- Cazimir scrie, cum observa G. tru copii...”. Dar şi aici coborând Călinescu, o literatură despre tot în lumea neasemuită a celor universul miraculos al copilului, mici, cu „măruntele” lor mari pro- care se adresează însă în mai bleme, preocupări de tot felul, mare măsură cititorului adult. O o lume uimindu-ne nu numai o literatură de reconstituire a lumii dată prin seriozitatea, gravitatea de suflet curat prin care am tre- şi complexitatea universului ei de cut – copilăria, această zare ce suflet. se şterge numai odată cu noi, Otilia Cazimir a avut mulţi aşa cum apare reflectată în Po- prieteni copii. „Ei sunt cei din- veşti în versuri (poveşti de pri- tâi cititori, de la care culeg pri- măvară, de toamnă, de iarnă), mele impresii asupra lucrărilor ca şi în Fabule diverse, nu mai închinate lor. Gingăşia copiilor puţin antrenante, expresive, cu- m-a cucerit dintotdeauna. M-am Analize şi interpretări 23
apropiat de ei râzând, scriindu-le să-şi însemne drumul înapoi /
poezii vesele cu o uşoară nuanţă Spre pâlcul cald şi dulce de tri- de ironie” – mărturiseşte poeta. foi...”. Auzind cântecul încetişor Aşa se explică locul important al copiilor, melcul, „înşelat de gla- pe care-l ocupă în literatura Oti- sul lor”: „Şi-a scos naiv corniţele liei Cazimir micile vieţuitoare, la soare / Şi i-a privit încremenit mai ales cele dezarmate (furnica de frică, / Cu ochii, mici ca patru în Gospodina: „Şi-s grăbită, şi-s punctişoare”. grăbită, / Că mi-i casa nengrijită, / O altă vietate, Cârtiţa, este Şi mi-s rufele la soare, / Şi copiii scoasă din vizuina ei labirintică cer mâncare...”). Ea observă cu de copiii care-o privesc miraţi de atenţie fauna minusculă şi redă stângăcia cu care se mişcă prin- în versuri delicate poezia micilor tre tufănele şi firele de iarbă. Ea vieţuitoare. Acelaşi univers lilipu- nu cunoştea nici razele de soare, tan, prezent şi la alţi poeţi, este nici vântul şi norii, nici picăturile populat (spre curiozitatea copii- de ploaie, nici cântecele şi culo- lor) de tot felul de vietăţi care mi- rile: „Ci, scormonind necontenit şună prin grădini, pe câmp, prin ţărâna, / În bezna ei ocrotitoare / luncă: Melcul, Licuriciul, Cârti- Îşi sapă răsucite subterane / În ţa, Măcăleandrul ş.a. care singură-i şi roaba, şi stăpâ- Melcul din poezia cu acelaşi na, / La adăpost de soare...”. titlu este descris la modul pitoresc Aşadar, Otilia Cazimir com- şi cu acea curiozitate caracteris- pune în versuri sprinţare adevă- tică micilor cititori de a afla ceva rate „lecţii” de zoologie, accesibile din taina vieţuitoarelor nefericite. şi frumoase prin epitetul revela- „Cu trup mic de gelatină”, melcul tor şi prin nota de umor cu care îşi petrece vara prin grădină, du- priveşte vietăţile pământului. Mă- când o viaţă „măruntă şi timidă”. căleandrul din poezia cu acelaşi Ca adăpost împotriva intempe- titlu este văzut metaforic şi hiper- riilor naturii, el se retrage într-o bolic ca un „policandru”. Micii citi- găoace „atât de subţirică, c-ar tori se înveselesc când constată fi strivit-o-n palme un copil”. Cu contrastul dintre micimea păsării căsuţa lui din spate, el alunecă migratoare şi silinţa acesteia de „încet şi fără spor”: „Plimbându-şi a-şi mări proporţiile, pentru a fi greu făptura lui gheboasă / Pe foi băgată în seamă: „Zbârlit şi ro- de brustur ori prin buruiene, / De-a tund, se răsfaţă, / Se-nvârte, se lungul drumului lăsa, alene, / O umflă din guşă: / Un bulgăre mic dungă lucitoare şi cleioasă, / Ca de cenuşă, / Şi umple tot câm- 24 Limba Română
pul de viaţă!”. Aceeaşi senzaţie fabula primind în acest caz un
o încearcă la lecturarea poeziei timbru poetic inedit. Avem de-a Puişorul cafeniu: „A ieşit din ou la face cu un dublu fenomen: ori- soare, / Cel din urmă puişor. /Se ginalitatea transpunerii şi trans- usucă pe-aripioare / Şi-o porneş- parenţa temelor poetice, şi cu o te binişor. // Stă găina la-ndoia- dublă valorizare: una pur esteti- lă, / Că din şapte puişori, / Şase-s că şi cealaltă eminamente psi- galbeni-gălbiori / (Ghemotoace hologică. „Calitatea mare stilisti- de beteală), // Numai cel de la că a Otiliei Cazimir – precizează sfârşit / A ieşit / Mai ponosit! / Şi G. Ibrăileanu – este puterea ei se-treabă speriată: / – «Nu cum- de a reda faptele, puterea ei de va-i de ciocolată?»”. expresie – ceea ce e însăşi arta Vieţuitoarele sunt prezen- literară. Faptele sunt redate prin tate în reuşite personificări. Îi impresii, traducerea exactă a vedem pe portar, sus pe varga senzaţiei juste, prin forţa de ira- de arţar, şi pe pitulici, adunând diaţie a imaginilor asupra unor furnici. Ghionoaiele, care au ter- pasagii întregi, imagini care nu minat spălatul rufelor, acum le sunt simple figuri de stil, ci ex- pun la uscat. Răţuştele, la plită, presie, explozibilă, în sufletul zoresc cu fiertul găluştelor pe cititorului, a unei întregi realităţi, care le-au răsucit. Codobatura fiind creaţie”. Micile existenţe din poate că mai mătură şi acum natură sunt zugrăvite ca de un pe sub paturi, îndărătul uşii în- pictor miniaturist, dar antisen- tredeschise, aşa cum se arată timental. „Ai impresia că acest în poezia Un cămin de păsăre- suflet de femeie – conchide ace- le: „În pădure, la cămin / Zarvă laşi G. Ibrăileanu, are darul să mare în pridvor / Unii pleacă alţii proiecteze această lume pe un vin / De la treburile lor / Numai ecran ireal, ca-ntr-un miraj în- cucul, moş portar / Care n-are cântător de forme, de culori, de altă treabă / Stă pe-o vargă de imagini”. arţar / Şi pe toată lumea-ntrea- Din când în când, ne întâm- bă: / – Cu? Cu?...”. pină din universul liric al Otiliei Poeta tratează serios des- Cazimir câte un prilej de medita- tinul acestor vietăţi mărunte, ţie aproape tactilă. „Cântând co- dublând uneori simpatia cu un pilăria, vârsta senzaţiilor violente, umor umanist, cu o intimitate na- Otilia Cazimir face, cu aceeaşi in- turală, ce substituie închipuirea tuire directă a lumii, o poezie de vieţii obscure a fiinţelor evocate, miraculos infantil... Toţi simboliştii Analize şi interpretări 25
din seria sentimentală vor cânta,
de altfel, copilăria, cu mai multă NOTE competenţă, fiindcă în loc să in- 1 G. Ibrăileanu, Scriitori români şi telectualizeze memoria, se rea- străini, Bucureşti, EPL, 1960, p. 213. zămă ca şi în perceperea naturii 2 Idem, p. 225. pe evocări senzoriale”, conchide 3 Vladimir Streinu, Pagini de critică literară, II, Bucureşti, EPL, G. Călinescu6. 1968, p. 99. Poezia Otiliei Cazimir ră- 4 E. Lovinescu, Scrieri 4. Isto- mâne un teritoriu recognoscibil ria literaturii române contemporane, Bucureşti, Editura Minerva, 1985, în ceea ce numim literatură pen- p. 543. tru copii, mai pregnant conturată 5 G. Ibrăileanu, Scriitori români şi aici, faţă de scrisul ei ce iese din străini, op. cit., p. 228. această sferă. „Cu tradiţiona- 6 G. Călinescu, op. cit., p. 823. 7 I. Negoiţescu, Istoria literaturii lismul ei naturalistic care pilla- române (1800-1945), Cluj-Napoca, tinizează fructe şi arome – sin- Editura Dacia, 2002, p. 239. tetizează I. Negoiţescu – dar prevestind barochismul lui Emil Brumaru, poeta are, iată, şanse- le să sfrunteze timpul”7.