Efectele fideiusiunii în raporturile dintre creditor şi

fideiusor.
Obligaţia fideiusorului de a achita datoria debitorului, dacă acesta nu o execută, ce izvorăşte în
mod nemijlocit din contractul de fideiusiune, are un caracter accesoriu şi subsidiar în raport de
obligaţia principală. Aceste două trăsături explică cea mai mare parte a efectelor fideiusiunii în
raporturile dintre creditor şi fideiusor.

în situaţia în care debitorul nu îşi achită datoria, creditorul poate cere plata datoriei direct de la
fideiusor, fară să fie obligat să îl urmărească în prealabil pe debitor.

în apărarea sa, fideiusorul poate invoca excepţiile ce decurg nemijlocit din raportul juridic de
fideiusiune (cele care ţin de valabilitatea contractului de fideiusiune, termene sau condiţii
stipulate în convenţia dintre fideiusor şi creditor). De asemenea, în virtutea caracterului accesoriu
al fideiusiunii, potrivit art. 2296 Noul Cod Civil, fideiusorul poate apela la mijloacele de apărare
pe care le putea opune şi debitorul principal (cum ar fi: nulitatea absolută a obligaţiei principale
pentru cauză ilicită sau imorală, compensaţia, novaţia, confuziunea), afară de cele care îi sunt
strict personale acestuia (cum ar fi excepţia nulităţii relative a obligaţiei principale pentru
incapacitatea debitorului) sau care sunt excluse prin angajamentul asumat de fideiusor. Toate
aceste mijloace de apărare pot fi invocate şi de fideiusorul care s-a obligat solidar cu debitorul
(art. 2296 noul Cod Civil).

Fideiusorul mai are la îndemână două excepţii specifice: beneficiul de discuţiune şi beneficiul de
diviziune.

a) Beneficiul de discuţiune este expresia caracterului subsidiar al fideiusiunii în raport de

obligaţia garantată. El constă în facultatea fideiusorului de a cere creditorului, care a pornit
urmărirea împotriva sa, să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal (art. 2294 noul
Cod Civil).

Condiţiile invocării beneficiului de discuţiune sunt prevăzute de art. 2295 alin. (1) noul Cod
Civil, respectiv:

- fideiusorul trebuie să îl invoce înainte de judecarea fondului procesului;

- fideiusorul trebuie să indice creditorului bunurile urmăribile ale debitorului principal şi să

avanseze acestuia sumele necesare urmăririi lor. Este indiferent dacă bunurile urmărite sunt
mobile sau imobile.

Efectul invocării beneficiului de discuţiune este unul dilatoriu, el suspendă urmărirea

fideiusorului până la momentul la care sunt cunoscute rezultatele urmăririi debitorului. Astfel, în
cazul în care creanţa este realizată, se stinge şi obligaţia fideiusorului, ca o consecinţă a
caracterului ei accesoriu. Atunci când urmărirea nu conduce la realizarea creanţei sau bunurile
urmărite nu acoperă decât în parte valoarea ei, urmărirea va continua împotriva fideiusorului, în
limita în care dreptul creditorului a rămas neacoperit.

în situaţia în care creditorul întârzie din culpa sa urmărirea, el răspunde faţă de fideiusor pentru
insolvabilitatea debitorului principal survenită după indicarea bunurilor urmăribile până la
concurenţa valorii acestora [art. 2295 alin. (2) noul Cod Civil]. Astfel, dacă valoarea bunurilor
indicate este mai mare sau cel puţin egală cu aceea a creanţei, urmărirea fideiusorului nu mai
poate avea loc; în situaţia în care valoarea acestora este mai mică decât aceea a creanţei,
creditorul mai poate urmări fideiusorul doar în limita în care cuantumul creanţei îl depăşeşte pe
acela al lucrurilor arătate de către fideiusor pentru a fi urmărite.

Beneficiul de discuţiune nu poate fi invocat: de către fideiusorul care a renunţat în mod expres la
această facultate [teza finală a art. 2294 alin. (1) noul Cod Civil]; de către fideiusorului judiciar,
fie că se cere discutarea bunurilor debitorului principal sau ale altui fideiusor [art. 2294 alin. (2)
noul Cod Civil] şi nici de către fideiusorul care s-a obligat în solidar cu debitorul (art. 2300 noul
Cod Civil).

Intr-o situaţie particulară se găseşte cel care a dat fideiusiune unui alt fideiusor al debitorului
principal. în privinţa acestuia, caracterul subsidiar al fideiusiunii în raport de obligaţia garantată
îşi găseşte o exprimare deplină: urmărirea fideiusorului care a dat fideiusiune unui alt fideiusor
nu poate avea loc decât în cazul când „debitorul principal şi toţi fideiusorii săi sunt insolvabili ori
sunt liberaţi prin efectul unor excepţii personale debitorului principal sau fideiusorilor săi” (art.
2304 noul Cod Civil). Este, de altfel, motivul pentru care el nu va apela în nicio situaţie la
invocarea beneficiului de discuţiune.

b) Beneficiul de diviziune este facultatea recunoscută cofideiusorului, în ipoteza existenţei mai

multor fideiusori ai aceluiaşi debitor, pentru aceeaşi datorie, de a solicita creditorului să îşi dividă
acţiunea şi să o reducă la partea fiecăruia (art. 2298 noul Cod Civil). Invocarea excepţiei este o
posibilitate la îndemâna fideiusorului împotriva căruia creditorul a început urmărirea, astfel că
instanţa nu o poate invoca din oficiu.

Excepţia beneficiului de diviziune apare ca o limitare adusă regulii instituite de art. 2297 noul
Cod Civil, în temeiul căreia, în situaţia existenţei mai multor cofideiusori, fiecare dintre ei este
obligat la întreaga datorie, ca şi când ar fi singurul fideiusor.

Beneficiul de diviziune nu înlătură în totalitate aplicarea regulii răspunderii fiecărui cofideiusor

pentru întreaga datorie. Astfel, dacă unul dintre cofideiusori „era insolvabil atunci când unul
dintre ei a obţinut diviziunea, acesta din urmă rămâne obligat proporţional pentru această
insolvabilitate” [art. 2298 alin. (2) teza iniţială noul Cod Civil].

în alţi termeni, riscul insolvabilităţii unuia dintre cofideiusori, survenită înainte de invocarea
beneficiului de diviziune este suportat de către ceilalţi în mod proporţional.

Situaţia este însă alta dacă insolvabilitatea survine ulterior invocării beneficiului de diviziune. De
această dată, riscul insolvabilităţii cofideiusorului este suportat de către creditor [art. 2298 alin.
(2) teza finală noul Cod Civil]. După invocarea beneficiului de diviziune, dacă creditorul întârzie
din culpa sa urmărirea celorlalţi fideiusori, el trebuie să suporte consecinţele lipsei sale de
diligenţă, inclusiv riscul survenirii insolvabilităţii unuia dintre cofideiusori.

Dacă însuşi creditorul a divizat urmărirea, el nu mai poate reveni asupra diviziunii. Procedând în
acest mod, el îşi exprimă voinţa de a renunţa la posibilitatea de a urmări întreaga datorie de la un
singur fideiusor. Ca o consecinţă, insolvabilitatea oricăruia dintre fideiusori, survenită chiar
anterior diviziunii este suportată de către creditor (art. 2299 noul Cod Civil).

Beneficiul de diviziune nu poate fi invocat de cel care a renunţat la el (art. 2297 teza finală noul
Cod Civil). De asemenea, potrivit art. 2300 noul Cod Civil: ,Atunci când se obligă împreună cu
debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate
invoca beneficiile de discuţiune şi de diviziune”. Textul reprezintă o traducere fidelă a primei
teze a art. 2352 cod civil Q. Din nefericire, atât textul original, cât şi traducerea sa nu se remarcă
prin acurateţe.

Din menţiunea marginală a art. 2300 noul Cod Civil rezultă că el reglementează fideiusiunea
solidară, noţiune care nu se suprapune cu aceea de solidaritate pasivă. Tocmai de aceea,
formularea legiuitorului, în sensul căreia fideiusorul se poate obliga „împreună cu debitorul
principal cu titlu de (...) codebitor solidar” şi care sugerează o suprapunere între fideiusiunea
solidară şi solidaritatea pasivă este criticabilă. în realitate, textul, referindu-se la fideiusiunea
solidară, vizează situaţia în care fideiusorul se obligă solidar cu debitorul, păstrându-şi calitatea
sa de garant (deci nu în calitate de codebitor), cât şi pe aceea în care mai mulţi cofideiusori se
obligă solidar între ei.

De asemenea, contrar a ceea ce lasă să se înţeleagă art. 2300 noul Cod Civil, beneficiul de
diviziune nu se pierde în toate situaţiile de fideiusiune solidară. Aşa cum arătam,

fideiusiunea solidară există atât în situaţia în care mai mulţi cofideiusori sunt solidari între ei, cât
şi atunci când solidaritatea există în raporturile dintre fideiusor şi debitor. Beneficiul de diviziune
se pierde doar în prima ipoteză, nu şi în ceea de-a doua. încercând să detaliem, dacă există un
singur fideiusor obligat solidar cu debitorul, problema beneficiului de diviziune nici nu se pune.
Fideiusorul pierde însă beneficiul discuţiunii. Dacă există mai mulţi cofideiusori, se impune o
distincţie: în măsura în care cofideiusorii sunt solidari între ei, nu şi cu debitorul, ei pierd
beneficiul diviziunii, nu însă şi pe cel al discuţiunii; atunci când cofideiusorii sunt solidari atât
între ei, cât şi cu debitorul, ei pierd posibilitatea de a invoca ambele beneficii; în măsura în care
fideiusorii sunt fiecare, separat, solidari cu debitorul, nu şi între ei, oricare dintre cofideiusori
pierde beneficiul discuţiunii, nu însă şi pe cel al diviziunii.

Efectele fideiusiunii între debitor şi fideiusor.

Dacă fideiusorul plăteşte obligaţia principală, el are un drept de regres împotriva debitorului. în
mod excepţional, fideiusorului îi este recunoscut un drept de regres şi înainte de efectuarea plăţii.

a) Regresul fideiusorului după efectuarea plăţii. Atunci când fideiusorul a plătit datoria garantată,
el are un drept de regres împotriva debitorului principal. Fideiusorul are la îndemână două
acţiuni: o acţiune personală, întemeiată pe mandat sau gestiunea de afaceri şi acţiunea
subrogatorie, în locul creditorului plătit.

Acţiunea personală se întemeiază pe mandat sau gestiunea de afaceri, după cum fideiusorul şi-a
asumat obligaţia de garanţie cu şi, respectiv, fară acordul debitorului. Atunci când fideiusorul s-a
obligat cu acordul debitorului, el este îndreptăţit să pretindă restituirea a ceea ce a plătit,
capitalul, dobânzile şi cheltuielile, precum şi daunele-interese pentru repararea oricărui
prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. în plus, el are dreptul la dobânzi pentru
orice sumă pe care a trebuit să o plătească creditorului, chiar dacă datoria principală nu producea
dobânzi [art. 2306 alin. (1) noul Cod Civil]. Dacă fideiusorul s-a obligat fără acordul debitorului,
el poate solicita în regres numai ceea ce debitorul ar fi trebuit să plătească dacă fideiusiunea nu
ar fi avut loc, inclusiv posibilele daune-interese. De asemenea, fideiusorul poate pretinde
cheltuielile efectuate ulterior notificării plăţii către debitor [art. 2306 alin. (2) noul Cod Civil].
O particularitate prezintă dreptul de regres împotriva unei persoane incapabile. Astfel, dacă
„debitorul principal se liberează de obligaţie invocând incapacitatea sa, fideiusorul are regres
împotriva debitorului principal numai în limita îmbogăţirii acestuia” (art. 2307 noul Cod Civil).

Acţiunea subrogatorie, aşa cum rezultă din chiar denumirea ei, se fundamentează pe faptul
subrogării fideiusorului în drepturile creditorului plătit (art. 2305 noul Cod Civil). Ea prezintă un
evident dezavantaj faţă de acţiunea personală: fideiusorul nu poate solicita debitorului decât ceea
ce a plătit efectiv creditorului. Totuşi, acţiunea subrogatorie nu este lipsită de interes pentru
fideiusor. Astfel, prin efectul subrogaţiei, el beneficiază de toate garanţiile care aparţineau
creditorului plătit. De asemenea, atunci când fideiusorul a garantat mai mulţi debitori solidari, el
poate solicita de la oricare dintre ei întreaga sumă plătită creditorului, ceea ce are semnificaţia
faptului că beneficiul solidarităţii se păstrează şi în raporturile dintre fideiusor şi codebitorii
solidari garantaţi (art. 2308 noul Cod Civil).

Atunci când obligaţia de garanţie a fost asumată împotriva voinţei debitorului, regresul
fideiusorului poate îmbrăca doar forma acţiunii subrogatorii (art. 2305 noul Cod Civil).

Fideiusorul poate cumula avantajele celor două acţiuni. Astfel, el poate invoca beneficiul
subrogaţiei în limita a ceea ce a plătit efectiv creditorului, pentru a avea avantajele care decurg
din existenţa unor garanţii ce însoţesc creanţa garantată' şi să apeleze la acţiunea personală, în
scopul de a obţine eventuale dobânzi sau despăgubiri.

Dreptul de regres al fideiusorului se pierde atunci când:

- fideiusorul plăteşte datoria fară a-l încunoştinţa pe debitor, iar acesta plăteşte a doua oară [art.
2310 alin. (1) noul Cod Civil];

- fideiusorul plăteşte datoria fară a-l încunoştinţa pe debitor, iar acesta face dovada că la
momentul plăţii avea mijloacele necesare pentru a declara stinsă datoria; în măsura în care
debitorul poate dovedi că la momentul plăţii deţinea mijloace de apărare prin care ar fi obţinut
reducerea datoriei, fideiusorul are acţiune în regres numai pentru sumele pe care debitorul ar fi
fost chemat să le plătească [art. 2310 alin. (2) noul Cod Civil].

Deşi, în toate aceste situaţii fideiusorul pierde integral sau parţial dreptul de regres împotriva
debitorului, el este îndreptăţit să solicite creditorului să-i restituie plata făcută, în totalitate sau în
parte, după caz [art. 2310 alin. (3) noul Cod Civil].

Dacă datoria este achitată de către debitorul principal, el are obligaţia, atunci când cunoaşte
existenţa unei fideiusiuni, să îl înştiinţeze pe fideiusor despre plata efectuată. în absenţa acestei
înştiinţări, dacă fideiusorul plăteşte a doua oară, fideiusorul are un drept de restituire atât
împotriva creditorului, cât şi împotriva debitorului (art. 2311 noul Cod Civil).

b) Regresul fideiusorului înainte de efectuarea plăţii. Regresul anticipat poate fi exercitat de către
fideiusor înainte ca el să fi achitat creditorului datoria debitorului. Prin intermediul său,
fideiusorul urmăreşte să obţină o garanţie pentru creanţa sa în regres împotriva debitorului sau
consemnarea sumei datorate de către debitor. Urmează că această formă de regres nu are ca
obiect plata anticipată a sumelor pe care debitorul le-ar datora fideiusorului, dacă garantul ar
achita creditorului obligaţia principală.
Regresul exercitat înainte de efectuarea plăţii are un caracter excepţional. El este recunoscut
numai fideiusorului care s-a obligat cu acordul debitorului şi poate fi exercitat numai în situaţiile
prevăzute de art. 2312 alin. (1) şi alin. (2) noul Cod Civil, respectiv atunci când: fideiusorul este
urmărit în justiţie pentru plată; debitorul este insolvabil; debitorul s-a obligat a-l libera de
garanţie într-un anumit termen care a expirat; când datoria a ajuns la termen, chiar dacă
creditorul, fară consimţământul fideiusorului, i-a acordat debitorului un nou termen de plată;
când, din cauza pierderilor suferite de debitor ori a unei culpe a acestuia, fideiusorul suportă
riscuri semnificativ mai mari decât în momentul în care s-a obligat.

Efectele fideiusiunii între cofideiusori.

Dacă obligaţia este garantată de mai mulţi cofideiusori şi ea a fost achitată doar de unul dintre ei,
acesta are un drept de regres împotriva celorlalţi. Cofideiusorul care a plătit creanţa garantată are
la îndemână două acţiuni: o acţiune personală şi o acţiune subrogatorie.

Acţiunea personală este întemeiată pe gestiunea de afaceri şi îşi are temeiul legal în art. 2313
alin. (1) noul Cod Civil, potrivit căruia: „Când mai multe persoane au dat fideiusiune aceluiaşi
debitor şi pentru aceeaşi datorie, fideiusorul care a plătit datoria are regres împotriva celorlalţi
fideiusori pentru partea fiecăruia”. Dacă unul dintre fideiusori este insolvabil, partea ce revine
acestuia se divide proporţional între ceilalţi fideiusori şi cel care a plătit [art. 2313 alin. (3) noul
Cod Civil].

Atunci când fideiusorul înţelege să recurgă la acţiunea subrogatorie, el poate apela atât art. 1596
lit. c) noul Cod Civil, care, cu valoarea unei norme de drept comun,

recunoaşte beneficiul subrogaţiei celui care „fiind obligat împreună cu alţii sau pentru alţii, are
interes să stingă datoria”, cât şi la art. 2305 noul Cod Civil,' text anterior menţionat, potrivit
căruia fideiusorul care a plătit este „de drept subrogat în drepturile creditorului”. Interesul
recurgerii la acţiunea subrogatorie se reduce la posibilitatea fideiusorului subrogat în drepturile
creditorului de a beneficia de eventualele garanţii suplimentare pe care acesta le deţinea în raport
cu ceilalţi cofideiusori (cum ar fi situaţia în care unul dintre cofideiusori este, la rândul său,
beneficiarul unei alte fideiusiuni). Pentru situaţia în care cofideiusorii s-au obligat în solidar Ia
plata datoriei, fideiusorul care a achitat creanţa nu îi poate acţiona pe ceilalţi, invocând beneficiul
subrogaţiei, decât pentru partea ce revine fiecăruia, şi nu pentru întreaga datorie. Regresul
fideiusorului este întotdeauna divizibil.

Dreptul de regres poate fi exercitat „numai în cazurile în care fideiusorul putea, înainte de a plăti,
să se îndrepte împotriva debitorului” [art. 2313 alin. (2) noul Cod Civil]'. Aceasta înseamnă că
plata creanţei garantate trebuie să fi fost realizată de către fideiusor în vreuna din situaţiile care ar
fi justificat şi regresul anticipat împotriva debitorului principal