Sunteți pe pagina 1din 15

ISBN 978-973-708-967-0

Academician IOANEL C. SINESCU


Rector al Universitatăţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Bucureşti
Membru Titular al Academiei Române
Membru Titular al Academiei de Ştiinţe Medicale
Preşedintele Asociaţiei Române de Urologie
Editor Şef al Revistei Române de Urologie
Membru al Board-ului Asociaţiei Europene de Urologie
Profesor Universitar, Disciplina Chirurgie Urologică,
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Bucureşti
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Director al Centrului pentru Uronefrologie şi Transplant Renal, Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti
Peşedintele Fundaţiei Medicale “Prof. Petre Herescu” pentru Urologie şi Transplant Renal

Prof. Dr. VIOREL TODE


Profesor Universitar, Facultatea de Medicină, Universitatea “Ovidius”, Constanţa
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Clinicii de Urologie (1986-2007), Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”, Constanţa
Membru Onorific al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Secţia Ştiinţe Medicale
Preşedinte al Comisiei de Istoriografie a Urologiei Româneşti din cadrul Asociaţiei Române de Urologie
Coautori:

Răzvan BARDAN
Şef de Lucrări
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Pius Brînzeu”, Timişoara

Radu Mihail BOJA


Profesor Universitar
Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Clinicii de Urologie (2003-2012),
Spitalul Clinic Judeţean Mureş, Târgu Mureş
Preşedintele Societăţii Române de Endourologie

Gheorghe BUMBU
Profesor Universitar
Decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea (2008-2016)
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Clinicii de Urologie (1992-prezent),
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Oradea
Preşedintele Societăţii Române de Uroginecologie
Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Urologie

Nicolae CALOMFIRESCU
Profesor Universitar Asociat, Universitatea “Titu Maiorescu”
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Secţiei de Urologie (1997-2009),
Spitalul M.A.I. „Prof. Dr. D.Gerota”, Bucureşti
Președinte fondator al Asociaţiei pentru
Medicina Sexualităţii din România (AMSR)
Cofondator al Fundației “Prof. Dr. Dimitrie Gerota”

Daniel CHIRIŢĂ
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Coordonatorul Compartimentului de Urologie (1995-2015),
Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ

Ioan COMAN
Prorector Prorectoratul Didactic (2012-prezent), Profesor Universitar,
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Clinicii de Urologie (2002-prezent),
Spitalul Clinic Municipal, Cluj-Napoca
Preşedintele Societăţii Române de Laparoscopie Urologică

Edmond CONSTANTINESCU
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Ioan”, Bucureşti

Alin CUMPANAŞ
Şef de Lucrări
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Pius Brînzeu”, Timişoara

Nicolae Sorin DOBROMIR


Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Secţiei de Urologie (1994-2017),
Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Ioan cel Nou”, Suceava
Membru al Consiliului Director al Asociaţiei Române de Urologie
Ion FILIP
Medic primar urolog
Şeful Secţiei de Urologie (2013-prezent),
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă
“Sf. Apostol Andrei”, Galaţi

Petrişor Aurelian GEAVLETE


Profesor Universitar
Şef Disciplină Urologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Clinicii de Urologie (1995-prezent),
Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Ioan”, Bucureşti
Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Urologie

Bogdan GEAVLETE
Conferenţiar Universitar
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Ioan”, Bucureşti

Dragoş Adrian GEORGESCU


Conferenţiar Universitar
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Secţiei de Urologie,
Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Ioan”, Bucureşti

Anatoli GRECU
Medic primar urolog, Şeful Secţiei de Urologie,
Spitalul Judeţean de Urgenţă, Brăila

Nicolae GRIGORE
Conferenţiar Universitar
Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Clinicii de Urologie (2003-prezent),
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Sibiu
Membru al Consiliului Director al Asociaţiei Române de Urologie

Ioan IOIART
Profesor Universitar
Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Clinicii de Urologie (1995-prezent),
Spitalul Clinic de Urgenţă, Arad
Preşedintele Comisiei de Etică şi Jurisdicţie Profesională
Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Urologie

Sebastian Nicolae IONESCU


Profesor Universitar, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti
Disciplina Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică
Medic primar chirurgie pediatrică, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Secţiei de Chirurgie Pediatrică (2002-prezent),
Spitalul Clinic de Urgenţă “M. S. Curie”, Bucureşti
Preşedintele Societăţii Române pentru Continenţa la Copil
Membru în Comitetul de Conducere al
Societăţii Române de Chirurgie Pediatrică

Viorel JINGA
Prorector cu probleme studenţeşti, Profesor Universitar
Şeful Disciplinei Urologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Clinicii de Urologie (2007-prezent),
Spitalul Clinic “Prof. Dr. Th. Burghele”, București
Membru al Consiliului Director al Asociaţiei Române de Urologie
Sorin LUPU
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Braşov
Orsolya MÁRTHA
Profesor Universitar, Şefa Disciplinei Urologie,
Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şefa Clinicii de Urologie (2012-prezent),
Spitalul Clinic Judeţean Mureş, Târgu Mureş
Membră a Consiliului Director al Asociaţiei Române de Urologie

Virgil Gheorghe OŞAN


Profesor Universitar
Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Compartimentului de Litotriţie Extracorporeală (1991-2012)
Spitalul Clinic Judeţean Mureş, Târgu Mureş

Mihai Florin MATEA


Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şef interimar al Secţiei de Urologie,
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Piteşti

Cristian PERSU
Şef de Lucrări
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Spitalul Clinic “Prof. Dr.Th. Burghele”. Bucureşti

Ionuţ POINĂREANU
Şef de Lucrări
Membru în Senatul Universităţii “Ovidius” Constanţa,
Cercetător Anatomie Patologică, Doctor în Ştiinţe Medicale
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”, Constanţa

Cătălin PRICOP
Profesor Universitar
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Clinicii de Urologie (2013-prezent),
Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon”, Iaşi
Membru al Consiliului Director al Asociaţiei Române de Urologie

Tudor Marius RADU


Asistent Universitar
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Spitalul Clinic “Prof. Dr. Th. Burghele”, Bucureşti

Corneliu SABETAY
Profesor Universitar
Prodecan (1990-1993), Facultatea de Medicină Craiova
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Secţiei de Chirurgie-Ortopedie Pediatrică (2002-prezent),
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Nr.1, Craiova
Membru Onorific al Academiei de Ştiinţe Medicale
Ioan SCÂRNECIU
Conferenţiar Universitar
Prodecan Facultatea de Medicină, Universitatea “Transilvania” Braşov
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Secţiei de Urologie (2004-prezent),
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Braşov
Membru al Consiliului Director al Asociaţiei Române de Urologie
Iosif SECĂŞAN
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Secţiei de Urologie (1992-2008),
Spitalul Judeţean de Urgenţă, Reşiţa
Membru al Consiliului Director
al Asociaţiei Române de Urologie

Doru SOROIU
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Ioan”, Bucureşti

Bogdan STREZA
Profesor Universitar Asociat, Universitatea “Titu Maiorescu”
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Secţiei de Urologie (1997-prezent),
Spitalul Clinic CF2, Bucureşti
Membru în Comisia de Cenzori a Asociaţiei Române de Urologie

Alfred MERTL
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Secţiei de Urologie (1983-2004),
Spitalul Judeţean de Urgenţă, Ploieşti

Dan Liviu Dorel MISCHIANU


Profesor Universitar
Directorul Departamentului 3 Clinic (2012-prezent),
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Clinicii de Urologie (2004-prezent), General maior (rez.),
Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila”
Membru supleant în Comisia Superioară
de Disciplină a Colegiului Medicilor din România
Membru al Consiliului Director al Asociaţiei Române de Urologie

Demostene ŞOFRON
Profesor, Redactor cotidianul “Făclia”, Cluj-Napoca

Adrian TĂNASE
Profesor Universitar, Catedra de Urologie şi Nefrologie Chirurgicală
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Clinicii Urologie, Dializă și Transplant Renal
Spitalul Clinic Republican, Chişinău, Republica Moldova

Constantin TICA
Profesor Universitar, Prodecan al Facultăţii de Medicină,
Universitatea “Ovidius” Constanţa
Medic primar, Doctor în Ştiinţe Medicale
Şeful Secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică (1993-prezent),
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”, Constanţa
Preşedinte al Comisiei de Specialitate a Colegiului Medicilor din România
Preşedinte al Comisiei de Specialitate de Chirurgie Pediatrică a Ministerului Sănătăţii
Vicepreşedinte al Comisiei de Educaţie Medicală Continuă a Colegiulul Medicilor Constanţa

Oana TODE - Medic primar de familie, Constanţa


Cătălin BASTON Emil TRAŞCĂ
Asistent Universitar, UMF “Carol Davila” Bucureşti Medic primar urolog,
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale,
Centrul pentru Uronefrologie şi Transplant Renal, Institutul Clinic Fundeni
Şeful Secţiei de Urologie
(1991-2015),
Robert STOICA Spitalul Judeţean de Urgenţă
Asistent Universitar, UMF “Carol Davila” Bucureşti
Drobeta Turnu Severin
Medic primar urolog, Doctor în Ştiinţe Medicale,
Centrul pentru Uronefrologie şi Transplant Renal, Institutul Clinic Fundeni
CUPRINS

1
FILE DIN ISTORIA UROLOGIEI ROMÂNEŞTI 1
Prof. Univ. Dr. Viorel Tode, Ş. L. Univ. Dr. Ionuţ Poinăreanu

2
REVISTA ROMÂNĂ DE UROLOGIE 23
Prof. Univ. Dr. Viorel Tode, Ş. L. Univ. Dr. Ionuţ Poinăreanu

3
UROLOGIA PEDIATRICĂ ÎN ROMÂNIA, O POVESTE DEVENITĂ REALITATE 29
Prof. Univ. Dr. Sebastian Ionescu, Prof. Univ. Dr. Constantin Tica

4
PROF. DR. PETRE HERESCU – CTITORUL UROLOGIEI ROMÂNEŞTI 37
Prof. Univ. Dr. Viorel Tode, Ş. L. Univ. Dr. Ionuţ Poinăreanu

5
NICOLAE HORTOLOMEI – CTITOR AL CHIRURGIEI ŞI UROLOGIEI ROMÂNEŞTI 45
Prof. Univ. Dr. Viorel Tode, Ş. L. Univ. Dr. Ionuţ Poinăreanu

6
THEODOR BURGHELE – UN CREZ PENTRU O VIAŢĂ, O VIAŢĂ PENTRU UN CREZ 57
Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga

7
PROFESOR GHEORGHE OLĂNESCU 71
Prof. Univ. Dr. Petrişor Geavlete, Dr. Doru Soroiu, Conf. Univ. Dr. Bogdan Geavlete

8
PROF. DR. EMIL ŢEPOSU – FONDATOR AL ŞCOLII CLUJENE DE UROLOGIE 79
Prof. Univ. Dr. Ioan Coman, Prof. Demostene Şofron

9
VALENTIN NEAGU – SCHIŢĂ DE PORTRET 85
Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga

10
PROF. DR. DOC. PAVEL SIMICI – SENIOR AL CHIRURGIEI ROMÂNE A SECOLULUI XX 99
Prof. Univ. Dr. Dan Mischianu
11
PROFESOR EUGENIU POPESCU 105
Prof. Univ. Dr. Petrişor Geavlete, Dr. Doru Soroiu, Conf. Univ. Dr. Bogdan Geavlete

12
IN MEMORIAM – PROFESOR DR. IOSIF BULBUCA 109
Ş. L. Univ. Dr. Răzvan Bardan, Ş. L. Univ. Dr. Alin Cumpănas

13
IN MEMORIAM – PROFESOR DR. BRACO ŞTEFANOVICI 113
Ş. L. Univ. Dr. Răzvan Bardan, Ş. L. Univ. Dr. Alin Cumpănas

14
IN MEMORIAM – PROFESOR DR. PETRU DRĂGAN 117
Ş. L. Univ. Dr. Alin Cumpănas, Ş. L. Univ. Dr. Răzvan Bardan

15
IN MEMORIAM – OSCAR FRANCHE 125
Prof. Univ. Dr. Cătălin Pricop

16
IN MEMORIAM – NICANOR MÂNECAN 129
Prof. Univ. Dr. Cătălin Pricop

17
IN MEMORIAM – PROF. DR. NICULAE NOICA 133
Asist. Univ. Dr. Tudor Radu

18
PERSONALITATEA MEDICALĂ A PROFESORULUI UNIV. DR. ILIE CRĂCIUN 137
Conf. Univ. Dr. Nicolae Grigore

19
IN MEMORIAM – CONF. DR. CONSTANTIN BLAJA
SECŢIA CLINICĂ DE CHIRURGIE UROLOGICĂ – SPITALUL CLINIC CF2, BUCUREŞTI 141
Prof. Univ. Asoc. Dr. Bogdan Streza

20
IN MEMORIAM – CICERONE FILIMON 145
Prof. Univ. Dr. Cătălin Pricop

21
DR. IULIU POP – CLINICA DE UROLOGIE DIN ORADEA 149
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Bumbu

22
IN MEMORIAM – PROF. DR. STELIAN PERSU 153
Ş. L. Univ. Dr. Cristian Persu
23
PROFESOR DR. DOC. PETRE GEORGESCU
– PATRONUL CHIRURGIEI OLTENEŞTI, 1973-2000 157
Prof. Univ. Dr. Corneliu Sabetay

24
GENERALUL DE BRIGADĂ PROF. DR. MIHAI NICOLAE BÎNĂ 169
Prof. Univ. Dr. Dan Mischianu

25
DOCTORUL FANCIOTTI ȘI ÎNCEPUTURILE UROLOGIEI LA BRĂILA 175
Dr. Anatoli Grecu

26
DR. IONEL TEODORESCU – FONDATORUL UROLOGIEI PRAHOVENE 179
Dr. Alfred Mertl

27
CONFERENŢIAR DRAGOŞ BOCANCEA 195
Prof. Univ. Dr. Petrişor Geavlete, Dr. Edmond Constantinescu,
Conf. Univ. Dr. Dragoş Georgescu, Conf. Univ. Dr. Bogdan Geavlete

28
CLINICA DE UROLOGIE TÂRGU MUREȘ 199
Prof. Univ. Dr. Orsolya Mártha, Prof. Univ. Dr. Radu Mihail Boja,
Prof. Univ. Dr. Virgil Gheorghe Oşan

29
60 DE ANI DE UROLOGIE LA ARAD 209
Prof. Univ. Dr. Ioan Ioiart

30
SPITALUL „PROF. DR. DIMITRIE GEROTA”
– PUNTE UROLOGICĂ PESTE ANI (1907-2017) 215
Prof. Univ. Asoc. Dr. Nicolae Calomfirescu

31
UROLOGIA SUCEVEANĂ 233
Dr. Nicolae Dobromir

32
UROLOGII CONSTĂNŢENI 243
Prof. Univ. Dr. Viorel Tode, Ş. L. Univ. Dr. Ionuţ Poinăreanu, Dr. Oana Tode

33
ISTORIA UROLOGIEI DIN BRAŞOV 251
Conf. Univ. Dr. Ioan Scârneciu, Dr. Sorin Lupu
34
UROLOGIA ÎN REŞIŢA 259
Dr. Iosif Secăşan

35
ISTORICUL UROLOGIEI MEHEDINŢENE (DIN DROBETA TURNU SEVERIN) 263
Dr. Emil Traşcă

36
UROLOGIA GĂLĂŢEANĂ 267
Dr. Ionuţ Filip

37
SCURT ISTORIC ŞI PREZENTARE A SERVICIUL DE UROLOGIE
AL SPITALULUI JUDEŢEAN PIATRA NEAMŢ 271
Dr. Daniel Chiriţă

38
UROLOGIA ARGEŞEANĂ 275
Dr. Mihai Florin Matea

39
CLINICA DE UROLOGIE, DIALIZĂ ŞI TRANSPLANT RENAL,
SPITALULUI CLINIC REPUBLICAN, CHIȘINĂU, REPUBLICA MOLDOVA 279
Prof. Univ. Dr. Adrian Tănase

Cronologie 289

Index 297
IN MEMORIAM – CONF. DR. CONSTANTIN BLAJA
SECŢIA CLINICĂ DE CHIRURGIE UROLOGICĂ
– SPITALUL CLINIC CF2, BUCUREŞTI
Prof. Univ. Asoc. Dr. Bogdan Streza

Domnul Conf. Dr. Constantin Blaja, format la Şcoala de Urologie de la


Spitalul Panduri, sub conducerea domnului Acad. Th. Burghele, s-a născut în
judeţul Gorj, comuna Strehaia, sat Văgiuleşti, în 1921. A fost căsătorit cu doctor
E. Blaja, medic obstetrician, cu care a avut trei copii (două fete şi un băiat):
Blaja Mihai – medic stomatolog în Elveţia, Blaja Elvira – cadru universitar la
catedra de engleză a Universităţii Bucureşti şi Blaja Mădălina – medic
stomatolog.
În anul 1974 doamna dr. E. Blaja decedează în urma unei afecţiuni
neoplazice, iar în anul 1976 dl. Conf. Dr. Constantin Blaja se recăsătoreşte cu
Dr. Victoria Pîrvu – medic stomatolog. În anul 1986, aceasta merge la un
congres în SUA, unde era rezident şi decide să rămână pentru o perioadă
împreună cu familia.
Anul 1988 îl aduce pe dl. Conferenţiar în România, în calitate de Profesor
consultant la Clinica de Urologie Spitalul CF2 Bucureşti.
În anul 1995 se stinge din viaţă la reşedinţa sa din str. Dianei nr. 11
Bucureşti.
Conf. Dr. Constantin Blaja lasă în urmă o cariera interesantă, caracte-
rizată şi dublată de o personalitate elegantă şi instruită multidimensional,
format la Şcoala Profesorului Burghele şi apoi a Profesorului Gh. Olănescu, de
la Fundeni, alături de alte mari nume ale Urologiei româneşti.
Preocuparea sa constantă, oarecum obsesivă, a fost pentru studierea
tuberculozei urogenitale, drept pentru care a şi publicat numeroase studii şi
articole pe această temă şi a fost coautor al volumului de Urologie, sub
redacţia Acad. Th. Burghele şi al următorului “Tratat de Urologie” sub redacţia
Acad. E. Proca.
Domnul Conferenţiar Dr. Constantin Blaja are meritul deosebit de a fi
modernizat disciplina de Urologie în cadrul sistemului de sănătate din cadrul
Ministerului Transporturilor. A contribuit la formarea unei noi generaţii de
urologi, dintre care unii au ajuns la notorietatea de profesor universitar sau de
specialist urolog de marcă în lume.

141
Prima Secţie de Urologie din sistemul medical CFR/MT a fost înfiinţată în
anul 1960, în cadrul Secţiei de Chirurgie din Spitalul CFR Witing, având un
număr de 37 de paturi şi condusă de Dl. Prof. A. Antoniu, în colaborare cu Dl.
Dr. C. Cardaş. Urmează la conducere Dr. Teodosiu şi apoi Dr. C. Ionescu, cel ce
implementeză în practica urologică protezele peniene rigide.
În anul 1976, dl. Conf. Dr. Constantin Blaja vine de la Clinica de Urologie
a Spitalului Fundeni împreună cu Dr. C. Stoianovici şi cu Dr. M. Demetriad.
Secţia Clinică de Chirurgie Urologică ia fiinţă în anul 1978, în actualul
Spital CF2, prin transferul Departamentului de Urologie de la Spitalul CF Witing,
sub conducerea dl. Conf. Dr. Constantin Blaja, cu rangul de „Bază Clinică” a
Clinicii de Urologie Fundeni şi cu un număr de 75 de paturi. La acea vreme,
colectivul era format din Dr. C. Stoianovici – Şef de Lucrări, Dr. N. Ciomu –
asistent, Dr. P. Geavlete – asistent, Dr. C. Ionescu – medic primar şi ulterior Dr.
C. Niţoiu – medic primar.
Clinica funcţionează în această formulă până la pensionarea Dl. Conf. Dr.
Constantin Blaja, căruia îi succede la conducere dl. Prof. Dr. E. Popescu, cu
activitate periodică, urmat de Dr. C. Ionescu în 1987 şi apoi de Dr. C. Niţoiu.
Din 1997 şi până în prezent, cu mici întreruperi (în 1992 – Director
General Spitalul CF2, 2002 – Director General în MS), conducerea secţiei a fost
şi este asigurată de către Dr. Bogdan Streza, mai întâi Şef de Lucrări, apoi
Profesor Asociat la Facultatea de Medicină, Universitatea “Titu Maiorescu”.
Actualmente Clinica de Urologie este situată la etajul II al Corpului D, are
un colectiv de 5 medici primari, şi cuprinde 40 de paturi repartizate în 2
rezerve de câte 1 pat, 2 rezerve a câte 2 paturi cu grup sanitar propriu, restul
fiind distribuite în saloane/semirezerve cu număr variabil de paturi, fiecare
având grup sanitar propriu. La acelaşi nivel se află sala special amenajată şi
destinată procedurilor de litotriţie extracorporeală (ESWL), sala de pansamen-
te, oficiul, cabinetele medicilor şi ale asistenţilor.
Condiţiile hoteliere pot fi considerate corespunzătoare, în acord cu
cerinţele actuale.

142
La nivelul superior sunt cantonate sălile de operaţie, în număr de patru,
dintre care actualmente sunt în stare de funcţionare şi complet renovate
numai două, celelate două, precum şi dependinţele, fiind în curs de
amenanjare.

În acest moment, Clinica are în dotare aparatură pentru endoscopie


joasă şi înaltă de ţinută modernă, cu amplificare HD, microscop operator, Laser
Thulium-prototip de fabricaţie “proprie”, trusă minimă de laparoscopie şi NLP.
Se efectuează intervenţii chirurgicale după Programele şi Ghidurile în
derulare, iar laserul Thulium (creaţie brevetată a colegului Dr. Codruţ Răduţă),
este singurul aparat de acest gen din sistemul medical de stat, ce poate fi
utilizat atât în vaporezecţia adenoamelor şi tumorilor vezicale (cu beneficiile
cunoscute), precum şi în litotriţia calculilor, acesta fiind dotat cu dublu mod de
operare: continuu şi pulsat.

143
Actualul Şef al Clinicii, Prof. Asoc. Dr. Bogdan Silviu Streza are în spate o
experienţă bogată, îndelungată, fiind preocupat de vasta chirurgie oncologică
(efectuată prin operaţii clasice şi endoscopice) pentru întreaga patologie
urologică.

Bogdan Silviu Streza

Absolvent al Facultăţii de Medicină Generală a Universităţii din Craiova,


în anul 1978, intern de chirurgie din 1977, format la şcoala distinşilor profesori
Petre Georgescu şi Ion Buşu (1921-1986), Dr. Bogdan Silviu Streza devine
specialist urolog în 1985, după stagiul de secundariat în Clinica de Urologie a
Acad. Prof. E. Proca de la Spitalul Clinic Fundeni şi medic primar urolog în anul
1981.
Dr. Bogdan Streza devine apoi Preparator la Disciplina Chirurgicală, Şef
de lucrări la Institutul “C. Găucan” şi Lector la Universitatea Bucureşti,
Facultatea de Asistenţă Socială, Cadru didactic asociat la Disciplina de Urologie
a Facultăţii de Medicină Generală a Universităţii “Titu Maiorescu” - sub
conducerea Acad. Prof. E. Proca şi apoi a Prof. L. Iliescu.
Dr. Bogdan Streza a devenit Doctor în Ştiinţe Medicale al Academiei
Române, iar actualmente este titularul Disciplinei de Urologie de la Facultatea
de Medicină Generală a Universităţii “Titu Maiorescu”, ca Profesor Asociat,
continuând preocuparea şi vocaţia iluştrilor profesori pe care i-a avut, în
instruirea teoretică şi practică a studenţilor.
Colectivul Clinicii participă în egală măsură şi cu devotement la procesul
medical şi educaţional, de la medici până la asistenţi.
Astfel, Clinica de Urologie CF2 se află într-un continuu proces de
ascensiune, conform cu compeţentele membrilor Colectivului, şi poate fi
considerată o unitate modernă în dezvoltare.

144

S-ar putea să vă placă și