În timpul contactului intercultural schimbările culturale se produc într-un mod

relativ direct. Similar, indivizii se vor schimba uşor, trecând prin procesul învăţării
interculturale. Totuşi, nu se întâmplă în toate cazurile în acest fel. Culturile pot fi în
dezacord, în special când scopurile interacţiunii sunt ostile, indivizii pot intra în
conflict mai ales când sunt puţine resurse. Mai mult chiar, procesul învăţării poate
implica conflicte psihologice, acolo unde, de exemplu, membrii grupurilor
dominante şi non-dominate au valori incompatibile.
Pentru a surprinde acest aspect al aculturaţiei Berry (1970), a propus
conceptul de stres asociat aculturaţiei. Stresul aculturaţiei este responsabil pentru
evenimentele vieţii unui individ (înrădăcinate în contactul intercultural) când
acestea depăşesc posibilităţile individului de a le face faţă. Frecvent, aceste reacţii
includ niveluri ridicate de anxietate (asociate cu nesiguranţa modului în care o
persoană ar trebui să trăiască în noua societate) şi depresie (asociate cu experienţa
pierderii culturale).
Un studiu complet despre aculturaţie trebuie să înceapă cu o examinare
comprehensivă a celor două contexte societale: atât a societăţii de origine, cât şi a
societăţii de primire.

Cauzele stresului de aculturație

Condiţiile politice, economice şi demografice cu care s-au confruntat
indivizii în societatea de origine trebuie studiate pentru a înţelege gradul de
voluntariat existent în motivaţia pentru emigrare la indivizii aculturaţi.

Importante în cultura de primire sunt orientările generale ale societăţii şi membrilor

acesteia către pluralism şi atitudinile către grupurile specifice. Unele societăţi caută
diversitatea, acceptă pluralismul cultural şi în consecinţă iau măsuri care se
constituie într-un suport pentru menţinerea acestei diversităţi culturale văzută ca o
resursă comun împărtăşită;

Pentru a intelege ce declanseaza stresul, trebuie sa tinem cont de trei considerații:

în primul rând, trebuie remarcat efectul contextului de aculturație, si aici intervin
cateva variabile, printre care gradul de acceptare al societatii primitoare sau gradul
de adeziune și de participare a indivizilor la grupul respectiv.

În al doilea rând, elementele care pot declanșa stresul nu sunt identice pentru toti
indivizii. Ele variaza în funcție de expunerea personală a indivizilor la situația de
aculturație și de modul în care ei înțeleg această situație.

De exemplu, unii imigranți își găsesc imediat un loc de muncă în propria lor

comunitate și, deci, nu sunt expuși la necesitatea de a dezvolta noi deprinderi de
muncă. Alții trebuie să-și găsească o slujbă și, uneori, chiar să-și abandoneze
vechea meserie pentru a invăța una nouă. Unii imigranți privesc învățarea unei noi
meserii ca pe o oportunitate către nou și ca pe o provocare, alții însă o percep ca pe
un obstacol suplimentar. Fiecare schimbare determinată de aculturație reprezintă,
pentru unele persoane, un element stresant. Pentru altele, aceste schimbări prezintă
un stres minim, ba chiar, uneori, ele sunt percepute ca oportunități de dezvoltare
personală și socială. Nu în ultimul rând, în funcție de gradul de rezistentă la stres a
indivizilor și a caracteristicilor lor personale, experiența de aculturație și
necesitățile ei vor antrena niveluri diferite de anxietate și de stres.

În privința variabilelor individuale, se remarcă influența nivelului de

instruire, a cunoștințelor anterioare despre țara de primire, a capacității de a vorbi
limba și a atitudinilor de aculturație. În general, cei mai educați sunt mai puțin
stresați, probabil datorită pregătirii, școlarizarea instruindu-i în lumea modernă
unde au mai multe facilități intelectuale și economice. Stăpânirea limbii, atât pe
cea a țării gazdă, cât și pe cea a țării de origine facilitează contactele, clădirea unor
prietenii și accesul către informație. FORME DE
MANIFESTARE...
J.W. Berry constată că există șase tipuri de schimbări specifice fenomenului de
aculturație, și anume:
1) schimbări fizice (zona geografică, clima, expunerea la soare, locuința, etc);
2) schimbări biologice (un nou tip de alimentație, boli);
3) schimbări politice (pierderea unor drepturi politice);
 4) schimbări economice (salarii, șomaj);
5) schimbări culturale (limba, educația, religia dominantă);
6) schimbări sociale (noi relații interindividuale și grupale, noi moravuri
comunitare).
Aceste schimbări caracteristice ce cauzează individual, sau împreună,
apariția stresului de aculturație, pot produce la nivelul individului tulburări
depresive, sentimente de marginalizare și respingere, ce articulează o
identitate confuză și poate genera chiar anumite boli cu manifestare
psihosomatică.
Un alt aspect foarte important în cadrul manifestărilor individului față de
aculturație îl constituie un set complex de efecte imediate, incluzând reacţii
psihologice şi emoţionale apropiate noţiunii de stres. Când schimbările
comportamentale au loc fără dificultate, stresul pare a fi minimal şi consecinţele
personale sunt în general pozitive. Când problemele aculturative apar, dar indivizii
reuşesc să le facă faţă cu succes, stresul va avea un nivel scăzut, iar efectul imediat
va fi pozitiv; când factorii de stres nu sunt complet surmontaţi, stresul va fi ridicat
şi efectele consecutive vor fi negative. Când problemele aculturative sunt
copleşitoare, efectele sunt substanţial negative, stresul fiind însoţit de crize
personale, anxietate şi depresie.
Concluzii
Contactul dintre culturi și schimbări generează inevitabil o stare de stres,
însă indivizii, în situație de aculturație întâmpină niveluri variate de dificultate.
Diferențele ce stau la baza acestei variații depind atât de orientările și atitudinile
societății primitoare față de grupurile specifice, dar mai ales de gradul de
voluntariat existent în motivaţia pentru emigrare la indivizii aculturaţi. În acest
sens, din punctul meu de vedere, pentru a preveni sau diminua efectele stresului
aculturației, un rol deosebit de important îl joacă nivelul de instruire, a
cunoștințelor anterioare despre țara de primire, a capacității de a vorbi limba și a
atitudinilor de aculturație, sau mai concret, înglobând factorii enumerați anterior,
aculturația anticipată.