ROLUL FILOGENETIC AL DEPRESIEI

În mod tradițional, depresia este considerată o tulburare mentală, o abatere de la normalitate,

o cădere psihică ce afectează semnificativ viața unei persoane. Aceasta este caracterizată de

o serie de simptome precum pierderea interesului și a plăcerii pentru activitățile zilnice,

sentimente cronice de deprimare, epuizare, modificări ale poftei de mâncare și modificări în

greutate, sentimente de vinovăție, dificultăți de concentrare și de luare a deciziilor,

comportamente de evitare și izolare de ceilalți, ideație suicidară. Aceste simptome variază de

la persoană la alta, pot apărea în combinații diferite și pot avea intensități diferite. Riscul

pentru depresie de-a lungul vieții în societățile vestice este de aproximativ 20%, iar costurile

asociate acestei tulburări sunt semnificative atât la nivel de individ, cât și la nivelul societății

ca întreg.

Deși debilitante atunci când intensitatea lor atinge un nivel ridicat, simptomele depresiei sunt

o reacție des întâlnită atunci când oamenii se confruntă cu evenimente de viață negative,

precum pierderi ale unor relații sociale importante (ex. decesul unei persoane apropiate) sau

eșecuri în domenii relevante ale vieții (ex. pierderea slujbei). Cercetători din domeniul

psihologiei evoluționiste, știință care încearcă să explice rolul unor comportamente, trăsături

sau reacții prin prisma utilității lor pentru supraviețuirea omului, argumentează că depresia

nu este de fapt o disfuncție, o eroare a sistemului genetic uman, ci, dimpotrivă, un mecanism

biologic cu rol adaptativ, care a evoluat pentru a aduce un set de beneficii speciei.

Asumpția de la care pornesc de regulă studiile din psihologia evoluționistă este că:

Dacă o trăsătură, un comportament sau o reacție emoțională s-a dovedit utilă pentru

supraviețuire în cursul evoluției unei specii, aceasta a fost transmisă mai departe

urmașilor și a devenit o caracteristică tipică a acestora.

Prin urmare, dacă un individ manifestă o anumită trăsătură în prezent, este posibil ca aceasta

să se fi dovedit utilă pentru supraviețuirea speciei la un moment dat. Extrapolând această

regulă la depresie, faptul că fiecare dintre noi poate trăi la un moment dat astfel de simptome

(ex. dispoziție tristă sau diminuare a interesului pentru diverse activități) ca reacție la un

eveniment negativ de viață indică faptul că ele s-au dovedit de ajutor speciei umane în cursul

evoluției sale. Întrebarea la care trebuie să răspundă cercetătorii este însă alta – Cum a ajutat

depresia specia umană să supraviețuiască, astfel încât ea să se regăsească astăzi atât de

frecvent în populație?

O primă încercare de a oferi un răspuns acestei întrebări a fost realizată de Watson și

Andrews (2002), care propun Ipoteza Navigării Sociale. Această teorie se bazează pe

observația că o sursă majoră de probleme pentru oameni sunt relațiile cu ceilalți. În societatea

noastră, starea de bine a unei persoane depinde într-o anumită măsură de cei din jurul său și

deseori apar conflicte de interese. Se creează astfel contextul unor rupturi în relațiile cu

ceilalți care pot avea consecințe nefaste asupra persoanei implicate. De aici și importanța

dezvoltării unor metode eficiente de rezolvare a acestor conflicte la nivel de specie. Watson

și Andrews susțin că „depresia are două funcții complementare de rezolvare a problemelor

sociale”.

Pe de o parte, depresia aduce schimbări cognitive care ajută persoana să își focalizeze

resursele mentale asupra analizei corecte și complete a problemei relevante și asupra

generării unor soluții potrivite pentru aceasta, îndeplinind așa-numita funcție a ruminației

sociale. Unele probleme sociale sunt complexe și necesită efort cognitiv considerabil pentru

a putea fi analizate și rezolvate. Cu cât o problemă este mai complexă, cu atât necesită mai

multe resurse. Depresia permite ca resursele care aparțin în mod obișnuit altor sarcini să fie

redirecționate spre rezolvarea dificultății sociale întâmpinate, rezultând simptome precum

retragerea din activități plăcute sau interesante, lipsa concentrării în sarcinile de zi cu zi sau

epuizarea fizică. Pentru că problemele sociale joacă un rol extrem de important în evoluția și

supraviețuirea speciei noastre, are sens ca majoritatea resurselor să fie direcționate spre

soluționarea acestora, mai degrabă decât spre alte activități care ar putea întârzia sau

împiedica încercările de a le rezolva. Prin urmare, ceea ce pare a reprezenta o pierdere

patologică a interesului pentru orice activitate poate fi de fapt rezultatul focalizării exclusive
asupra unei singure probleme mult mai relevantă pentru supraviețuirea omului decât

plăcerea. Existența acestei funcții este susținută de faptul că persoanele care suferă de

depresie tind să gândească într-un mod mai analitic, așa cum evidențiază Andrews și

Thomson, într-o cercetare din 2009, dar și de faptul că persoanele deprimate analizează mai

mult și în mod repetitiv la problemele din viața lor.

Pe de altă parte, simptomele depresive, precum lipsa interesului sau retragerea din activități,

constituie semnale pentru oamenii din rețeaua socială a individului că acesta are nevoie de

ajutor. Spre exemplu, se crede că tristețea și anxietatea au evoluat în cazul copiilor ca reacții

la îndepărtarea temporară de figura de atașament (ex. părintele). Prin intermediul acestora

ei pot restabili apropierea fizică de părinte atunci când acesta nu este prezent. În mod similar,

simptomele de depresie pot atrage susținerea celor din jur sau pot genera anumite concesii

din partea acestora, care sunt în avantajul individului depresiv și îl ajută să iasă din situații

cu potențial de amenințare pentru integritatea sa. Prin urmare, depresia joacă o funcție de

motivare socială. Această funcție este susținută în parte de faptul că recuperarea din depresie

este grăbită de îmbunătățirea relațiilor sociale și de întărirea suportului social. Mai mult decât

atât, calitatea relațiilor sociale ale unei persoane și prezența unui conflict în cadrul acestora

prezice măsura în care aceasta va suferi la un moment dat de depresie.

Deși se încearcă abordarea depresiei ca o problemă unitară, cu cauze și efecte clare și bine

definite, realitatea ne arată deseori contrariul – persoane care suferă de depresie pot

manifesta combinații diferite de simptome. O teorie mai recentă încearcă să se îndepărteze

de tendința de uniformizare a acestei tulburări și să explice rolul individual al simptomelor,

dar și motivul pentru care configurația lor poate diferi de la o persoană la alta și de la o

situație la alta. Aceasta se numește Ipoteza congruenței simptome-situație și stipulează

faptul că diferite experiențe negative de viață declanșează simptome de depresie specifice,

potrivite pentru a ajuta persoana suferindă să se confrunte cu succes cu problema respectivă.

Prin urmare, felul în care simptomele depresive se alătură unul altuia diferă de la situație la

situație, în funcție de problema cu care se confruntă persoana.

Promotorii acestei teorii, Keller și Nesse (2006), s-au centrat pe două tipuri de situații care

sunt asociate depresiei cel mai des: pierderea unor legături sociale importante (ex. decesul

unui membru al familiei) sau eșecul unor eforturi de a obține ceva (ex. a nu obține

promovarea pentru care ai muncit mult). Ei au observat că persoanele care au trecut prin

aceste două tipuri de evenimente manifestă tipare de simptome diferite. Adică, deși pot fi

identificate majoritatea simptomelor depresive, o parte din ele sunt mai proeminente în

funcție de situație. Spre exemplu, persoanele care au pierdut pe cineva apropiat (fie prin

deces, fie prin ruperea legăturii sociale – ex. divorț) tind să treacă prin durere emoțională mai

puternică, să plângă mai frecvent și să resimtă o dorință mai intensă de a fi în compania prietenilor

apropiați sau familiei. Pentru că legăturile sociale au fost foarte importante de-a lungul istoriei

evoluționiste a omului, pierderea lor reprezintă o amenințare la adresa abilității individului

de a se adapta la mediu. Prin urmare, reacțiile care urmează acestor rupturi sociale au rolul

de a întări cercul social al individului, de a forma legături noi care să le înlocuiască, dar

îndeplinesc și o funcție de învățare. Pe de altă parte, investirea de efort într-o activitate sau

pentru un scop care se soldează cu un eșec poate aduce după sine emoții de vinovăție,

ruminație, pesimism și oboseală/epuizare. Acestea par a fi fost modelate de selecția naturală

pentru a reduce risipa de resurse, a determina retragerea individului din activitate și a-l ajuta

să reanalizeze strategiile care au dat greș. Emoțiile de vinovăție sunt legate de măsura în care

persoana a putut controla situația și susțin analiza propriilor abilități de gestionare a acesteia.

Pesimismul are rolul de a descuraja viitoare inițiative, astfel încât resursele să fie conservate

și alte situații costisitoare să fie evitate până la rezolvarea problemei actuale.

Simptomele depresive nu sunt relevante doar pentru aceste situații specifice, ci ele pot fi utile

în mai multe situații cu caracteristici asemănătoare. Spre exemplu, durerea emoțională

reprezintă un răspuns funcțional și valid al omului la situații negative diverse, nu doar la

pierderile sociale. Aceasta se aseamănă durerii fizice – atrage atenția asupra unei probleme

care, dacă nu este rezolvată, ar putea avea consecințe negative asupra capacității persoanei

de a supraviețui în mediul social din care face parte și motivează acțiunea potrivită pentru a

remedia problema. Mai mult decât atât, ea susține retragerea din calea sursei care a provocat-
o (ex. mediul social imediat), încurajează comportamentul precaut și de conservare, scade

activitatea fizică și implicarea în activități care consumă resurse pentru a promova

vindecarea. Un alt rol al suferinței emoționale este de a stimula învățarea, așa cum

menționam anterior. Persoana este forțată să caute soluții potrivite pentru a rezolva

problema, luând în considerare alternative mai variate decât în cazul în care dispoziția ei ar

fi fost pozitivă. Durerea psihică creează și un context potrivit pentru reflecție – persoana care

suferă are răgazul de a analiza factorii care au dus la problemă, situația creată, soluțiile

disponibile, dar și cele deja încercate și rezultatul lor. Individul învață astfel să anticipeze

posibile consecințe nefaste ale unor acțiuni sau decizii, să ia în considerare mai multe căi spre

rezolvarea problemei și să acționeze în așa fel încât să evite costurile asociate.

În concluzie, deși la o intensitate ridicată simptomele de depresie pot duce la o serie de

costuri semnificative pentru o persoană, din punct de vedere evoluționist ele par a fi

răspunsuri de apărare, utile la confruntarea cu o situație adversă sau cu o pierdere. În acest

caz, eliminarea lor ar putea duce la persistența inutilă a acestor probleme sau la inabilitatea

de a deriva din această experiență învățătura necesară pentru a face față unor situații

ulterioare. Din acest motiv, este important ca fiecare dintre noi să înțelegem care este rolul

lor și să ne folosim de ele în mod corect, folosindu-ne de răgazul pe care ni-l oferă pentru a

ne îmbunătăți viața.
Bibliografie:

 Watson, P. J., & Andrews, P. W. (2002). Toward a revised evolutionary adaptationist

analysis of depression: The social navigation hypothesis. Journal of affective
disorders, 72(1), 1-14.
 Keller, M. C., & Nesse, R. M. (2006). The evolutionary significance of depressive
symptoms: different adverse situations lead to different depressive symptom patterns.
Journal of personality and social psychology, 91(2), 316.
 Andrews, P.W. & Thomson Jr., J.A. The bright side of being blue: Depression as an
adaptation for analysing complex problems. Psychological Review 116, 620-654 (2009).
 Hagen, E. H. (2011). Evolutionary theories of depression: a critical review. The
Canadian Journal of Psychiatry, 56(12), 716-726.
 Hagen, E.H. & Rosenström, T. Explaining the sex difference in depression with a
unified bargaining model of anger and depression. Evolution, Medicine, & Public
Health 1, 117-132 (2016).
 http://nautil.us/issue/45/power/does-depression-have-an-evolutionary-purpose