Colecţie coordonată de

Simona Reghintovschi
 Sigmund Freud

Studii despre isterie

Traducere din limba germană
Maria și Ion Nastasia
Cuvânt înainte
Vasile Dem. Zamfirescu
Editori:
Silviu Dragomir
Vasile Dem. Zamfirescu
Director editorial:
Magdalena MĂrculescu
Redactor:
Daniela Ștefănescu
Coperta:
Faber Studio
Director producţie:
Cristian ClauDiu Coban
Dtp:
ofelia CoȘman
Corectură:
RODICA PETCU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

FREUD, SIGMUND
Studii despre isterie / Sigmund Freud; trad.: Maria şi Ion Nastasia. -
Ed. a 3-a. - Bucureşti: Editura Trei, 2014
Bibliogr.
ISBN 978-973-707-920-6

I. Nastasia, Maria (trad.)

II. Nastasia, Ion (trad.)

159.9
616.8

Titlul original: Studien über Hysterie. Frühe Schriften und Neurosenlehre

Autor: Sigmund Freud

Copyright © Editura Trei, 2005, 2014

O.P. 16, ghișeul 1, C.P. 490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90
e‑mail: comenzi@edituratrei.ro
www.edituratrei.ro

ISBN: 978-973-707-920-6
Cuprins

7 Psihanaliza, o terapie scurtă? (Vasile Dem. Zamfirescu)

11 Un caz de vindecare hipnotică (1892-1893)
13 Un caz de vindecare hipnotică, împreună cu observații
privind geneza unor simptome isterice prin „contravoință“
29 Charcot (1893)
47 Câteva considerații pentru un studiu comparativ
al paraliziilor motrice organice și isterice (1893)
67 Psihonevrozele de apărare (1894)
69 Psihonevrozele de apărare. Încercarea unei teorii psihologice
a isteriei dobândite, a multor fobii și reprezentări obsesionale
și a anumitor psihoze halucinatorii
87 Studii despre isterie (1895)
89 Cuvânt înainte la prima ediție
91 Cuvânt înainte la a doua ediție
93 Despre mecanismul psihic al unor fenomene isterice
111 Istoricul diferitelor boli
111 A. Doamna Emmy v. N…, 40 de ani, din Livonia
177 B. Miss Lucy R., treizeci de ani
198 C. Katharina…
210 D. Domnișoara Elisabeth v. R…
268 Despre psihoterapia isteriei
 331 Obsesii și fobii.
Mecanismul lor psihic și etiologia lor (1895)
343 Despre critica „nevrozei de angoasă“ (1895)
365 Alte observații asupra
psihonevrozelor de apărare (1896)
368 I. Etiologia „specifică” a isteriei
374 Esența și mecanismul nevrozei obsesionale
381 Analiza unui caz de paranoia cronică
393 Ereditatea și etiologia nevrozelor (1896)
413 Despre mecanismul psihic al uitării (1898)
425 Despre amintiri-ecran (1899)
451 Adnotare bibliografică
Psihanaliza, o terapie scurtă?

Psihoterapia inventată de Freud, ale cărei începuturi șovăiel­

nice și dificile (metoda cathartică) ne sunt aduse la cunoștință
de acest volum, a fost, este și va rămâne, probabil, un demers
controversat și contestat chiar. În prima perioadă de existență
și expansiune internațională a psihanalizei, pe care doctrinar o
putem încadra între 1895, data publicării „Studiilor despre
isterie“, și 1920, anul care marchează trecerea la a doua teorie
despre psihic și instincte, schițată în eseul „Dincolo de principiul
plăcerii“, i s‑a reproșat psihanalizei dacă nu „pansexualismul“,
cel puțin o exagerare a importanței sexualității pentru viața
psihică normală și patologică.
La „desexualizarea“ inconștientului inaugurată de Adler și
Jung, discipoli disidenți, aderă însuși Freud din momentul în
care admite alături de Eros sau instinctul vieții un al doilea
instinct fundamental — Thanatos sau instinctul morții. În ace­
eași perioadă, Freud inițiază o a doua remaniere importantă a
concepției sale, renunțând la identificarea dintre inconștient,
conținutul secret al psihicului pe care l‑a descoperit și refulat,
asimilat istoriei infantile a libidoului. Inconștiente sunt acum
și anumite dimensiuni ale Eului, precum și mare parte din
Supraeu, „cugetul“ nostru care ne spune, dincolo de reflexie,

Studii despre isterie n Psihanaliza, o terapie scurtă?

8 ce se cuvine și ce nu se cuvine să facem și să spunem. Astăzi,
când în psihanaliza occidentală domnește pluralismul, viziunile
nonsexuale asupra inconștientului fiind în mod clar precum­
pănitoare, criticii psihanalizei, în măsura în care sunt dispuși să
perceapă realitatea, și‑au pierdut vechiul obiect al contestărilor.
Noul obiect al criticii nu mai ține de viziunea antropologică
a psihanalizei, ci este exclusiv pragmatic: ca psihoterapie, psihana­
liza durează prea mult — câțiva ani buni — și costă pe măsură.
De ce să investești atâția bani și atâta timp când terapiile scurte
îți asigură aceleași efecte (dispariția simptomelor) într‑un timp
scurt (eventual câteva ședințe) și cu bani mult mai puțini.
Cei care combat psihanaliza în acest mod nu știu sau au uitat
că la început psihanaliza a fost și ea o terapie scurtă. Cazurile
din „Studii despre isterie“ din prezentul volum ilustrează acest
fapt. Primul dintre ele, cel al doamnei Emmy v. N., a durat
șapte săptămâni în primul an, adică mai puțin de două luni, iar
în al doilea, după recidivă, opt săptămâni. Cazul miss Lucy R.
nu a durat mai mult de nouă săptămâni. Pentru Katharina, al
treilea caz, a fost suficientă o singură „ședință“ pentru a
demonta simptomul. Am folosit cuvântul ședință între ghilimele
pentru că întâlnirea între Freud și Katharina a fost întâmplătoare,
în afara oricărui cadru terapeutic. Iar de domnișoara Elisabeth
v. R., Freud s‑a ocupat o perioadă neprecizată, dar nu mai mult
de un an, ceea ce, în raport cu psihanaliza actuală, reprezintă
o perioadă scurtă.
Cum rezultatele metodei cathartice erau pozitive — Freud
vorbește despre vindecare sau cel puțin ameliorare —, ne putem
întreba pe bună dreptate: de ce a fost abandonată și înlocuită
cu metoda psihanalitică propriu‑zisă, a cărei aplicare necesită
infinit mai mult timp și efort financiar? Răspunsul ni‑l dă chiar

Sigmund freud
Freud pe parcursul studiilor dedicate tratării isteriei prin me­ 9
toda cathartică. Ca metodă care viza simptomul și îndepărtarea
sa prin retrăirea afectului blocat, nedescărcat — „am constatat,
spre surprinderea noastră cea mai mare, că diferitele simptome
isterice dispăreau imediat și definitiv dacă se reușea trezirea
deplină a amintirii despre procesul declanșator, trezindu‑se
astfel și afectul însoțitor, și dacă bolnavul descria cât mai amă­
nunțit procesul și traducea prin cuvinte afectul“ (p. 791), declara
entuziasmat întemeietorul psihanalizei  —, metoda cathar­tică
era pusă adesea în fața recidivelor.
Pe parcursul descrierii cazului domnișoarei Lucy R., nemul­
țumirea lui Freud cu privire la rezultatele terapiei depășește
concretul situației și atinge un principiu de largă valabilitate:
„Nu eram satisfăcut de rezultatul terapiei mele. Aici se întâm­
plase deci un lucru care se impută totdeauna unei terapii ex­
clusiv simptomatice, făcusem să dispară un simptom numai
pentru ca un altul să poată ocupa locul gol“ (p. 165). Iată așadar
unul dintre motivele esențiale pentru care din metoda cathartică
s‑a dezvoltat psihanaliza, care nu mai este orientată simptomal,
ci cauzal spre structura personalității în ansamblul ei. Dar
pentru a modifica această structură este nevoie de mult mai
mult timp decât pentru a îndepărta un simptom.
Psihanaliza s‑a transformat dintr‑o terapie scurtă într‑una
lungă din motive de eficiență. Actualele terapii scurte, orientate
simptomal ca și psihanaliza la începuturile ei, vor trebui să
parcurgă același drum, dacă vor ține seamă de cerința eficienței
durabile. Pentru a dăinui, asemenea psihanalizei, terapiile scurte
vor trebui să devină din ce în ce mai lungi…

***

Studii despre isterie n Psihanaliza, o terapie scurtă?

10 Prezentul volum conține, în afara celebrelor „Studii despre
isterie“, carte considerată actul de naștere al psihanalizei, publi­
cate acum pentru prima dată în limba română, mai multe scrieri
semnificative din perioada premergătoare. Cititorul inte­resat
de psihanaliză poate urmări, citind „Un caz de vindecare hipno­
tică“ sau articolul dedicat lui Charcot, modul în care pri­mele
experiențe psihoterapeutice ale lui Freud legate de hipno­ză și
sugestia hipnotică au pregătit dezvoltările ulteri­oare. Acestora
li se alătură studii ulterioare lui 1895, pe deplin psihana­litice,
cum ar fi „Despre mecanismul psihic al uitării“ și „Despre
amintiri‑ecran“.

1 ianuarie 2005 Vasile Dem. Zamfirescu

Sigmund freud
Un caz de vindecare hipnotică
(1892–1893)
Un caz de vindecare hipnotică
împreună cu observații privind geneza
unor simptome isterice prin „contravoință“

Îmi propun să public aici un caz particular de vindecare prin

sugestie hipnotică, pentru că, printr‑o serie de circumstanțe
secundare, acest caz a devenit mai concludent și mai transparent
decât este, de obicei, majoritatea rezultatelor noastre terapeutice.
Femeia căreia într‑un moment important al existenței ei am
putut să‑i ofer ajutor mi‑era cunoscută de ani de zile și a rămas
mai mulți ani în continuare sub observația mea; dereglarea, de
care a eliberat‑o sugestia hipnotică, apăruse pentru prima dată
cu câtva timp înainte, fusese combătută fără succes și‑o con­
strân­sese pe bolnavă la o renunțare de care cu ajutorul meu se
debarasase a doua oară. Un an mai târziu, a survenit din nou
aceeași dereglare, care însă a fost învinsă din nou în același
mod. Rezultatul terapiei a fost unul benefic pentru bolnavă și
el a durat atâta timp cât bolnava a vrut să exercite funcția afec­
tată de dereglare; și, în sfârșit, pentru acest caz s‑ar fi reușit
dovedirea simplului mecanism psihic al dereglării și punerea
lui în relație cu fenomene similare de pe tărâmul patologiei
nervoase.

Studii despre isterie n Un caz de vindecare hipnotică

14 Mă refer, ca să nu mai trebuiască să vorbesc în pilde, la un
caz în care o mamă nu a putut să‑și hrănească nou‑născutul
până ce ea nu a primit sugestia hipnotică, un caz în care feno­
menele respective la un copil născut anterior și la unul născut
ulterior au permis un control al rezultatului terapeutic, control
care nu este posibil decât rareori.
Obiectul următorului caz patologic este o tânără femeie între
douăzeci și treizeci de ani, pe care întâmplător o cunoscusem
încă din anii copilăriei, și pe care — datorită vredniciei ei, ati­
tudinii ei respirând calm și înțelepciune și naturaleței ei — ni­
meni, nici chiar medicul ei de casă, nu o aborda ca pe o per­soană
nervoasă. În lumina întâmplărilor povestite aici, trebuie ca,
folosindu‑mă de expresia fericită a lui Charcot, s‑o caracterizez
ca pe o hystérique d’occasion. Se știe că această categorie nu con­
trazice cel mai desăvârșit aliaj de însușiri și o sănătate nervoasă
altminteri netulburată. Din familia ei îi cunosc mama, care nu
este câtuși de puțin nervoasă, și o soră mai tânără, sănătoa­
să, de calitate umană asemănătoare. Un frate a suferit o tipică
neurastenie de tinerețe, care i‑a cauzat și eșecul în planurile lui
de viață. Cunosc etiologia și desfășurarea acestei boli care, în
experiența mea de medic, se repetă an de an de mai multe ori
în același fel. La o predispoziție inițial bună se asociază obiș­
nuita rătăcire sexuală a perioadei de pubertate, apoi surmenajul
anilor de studenție, studiul pentru examene, o gonoree și, ca o
anexă a acesteia, izbucnirea bruscă a unei dispepsii asociate cu
acea constipație îndărătnică, aproape de neînțeles. După luni
de zile, acestei constipații îi iau locul presiunea craniană, in­
dispoziția, incapacitatea de a munci, și de acum înainte se pro­
duc acea atrofiere a personalității și acea degenerare egoistă,
care fac din bolnav o adevărată calamitate pentru familia sa.

Sigmund freud
Nu sunt sigur dacă această formă de neurastenie poate fi do­ 15
bândită în toate privințele și de aceea, mai ales având în vedere
că nu le cunosc pe celelalte rude ale pacientei mele, las deschisă
chestiunea dacă în familia ei este de presupus existența unei
predispoziții ere­ditare către nevroze.
Când se apropia nașterea primului copil din căsătoria ei
fericită, pacienta avusese intenția să‑l hrănească ea însăși. Actul
nașterii nu a fost mai dificil decât este de obicei la femeile mai
vârstnice aflate la prima naștere și s‑a finalizat prin forceps. În
ciuda constituției ei corporale favorabile, lăuza nu a reușit însă
să‑și hrănească bine copilul. Laptele nu venea în cantitate sufi­
cientă, alăptatul îi cauza dureri, apetitul lipsea, a survenit o
îngrijorătoare silă la ingerarea hranei, au urmat nopți agitate și
fără somn și, pentru a nu primejdui în continuare pe mamă
și pe copil, încercarea de lactație a fost, după paisprezece zile,
abandonată ca nereușită și copilul a fost încredințat unei doici.
Rezultatul a fost dispariția rapidă a tuturor neplăcerilor mamei.
Precizez că despre această primă încercare de lactație nu pot să
relatez ca medic și ca martor ocular.
Trei ani mai târziu, a avut loc nașterea unui al doilea copil
și de data aceasta niște circumstanțe exterioare au făcut și ele
să se impună ideea că era de dorit să nu se apeleze la o doică.
Eforturile mamei de a‑și hrăni ea singură copilul se pare însă
că au avut și mai puțin succes și au produs fenomene și mai
neplăcute decât prima dată. Tânăra mamă voma toată hrana,
se alarma când vedea că i se aduce mâncare la pat, era absolut
insomniacă și atât de indispusă de incapacitatea ei, încât de
data aceasta cei doi medici de familie — dr. Breuer și dr. Latt,
în general cunoscuți în acest oraș  — nu au vrut să mai audă
ni­mic despre o continuare mai de durată a încercării. Ei nu au

Studii despre isterie n Un caz de vindecare hipnotică

16 mai indicat decât o încercare cu sugestie hipnotică și în seara
celei de a patra zi, ca urmare a demersului lor, am fost adus ca
medic la femeia care mi‑era prietenă.
Am găsit‑o zăcând în pat: avea obrajii roșii ca focul, era fu­
rioasă pe incapacitatea ei de a‑și hrăni copilul, incapacitate care
se agrava la fiecare încercare și care‑i provoca un sentiment de
aprigă indignare. Ca să nu mai vomeze, ea nu mâncase nimic
în această zi. Avea epigastrul umflat, sensibil la apăsare; la
palpare, stomacul ei se dovedea a fi agitat; bolnava, care din
când în când eructa inodor, se plângea că are permanent un gust
prost în gură. Sunetele stomacale foarte zgomotoase se amplifi­
cară. Nu am fost întâmpinat ca un bine‑venit salvator din necaz,
de bună‑seamă nu am fost acceptat decât în silă și nu am putut
conta pe faptul că mi se acorda multă încredere.
Am încercat imediat ca, prin fixarea pe cale de inducere
perseverentă a simptomelor somnului, să provoc hipnoza. După
trei minute, bolnava stătea întinsă pe pat: avea expresia facială
liniștită a unei persoane cufundate în somn profund. Nu‑mi
amintesc dacă am examinat cazul și sub aspectul catalepsiei și
al altor manifestări de supunere. M‑am folosit de sugestie ca
să‑i contracarez toate temerile și senzațiile pe care se întemeiau
aceste temeri. „Să nu vă fie frică, veți fi o doică excelentă la care
copilului o să‑i meargă splendid. Stomacul dumneavoastră este
foarte liniștit, apetitul dumneavoastră este excelent, vă este dor
de un dejun și așa mai departe.“ Bolnava a continuat să doarmă
și după ce eu am părăsit‑o pentru câteva minute. După ce am
trezit‑o, s‑a arătat amnezică. Înainte de a pleca a trebuit să‑l
contrazic pe soț care afirma îngrijorat că hipnoza ar putea să
ruineze complet nervii unei femei.

Sigmund freud
 În seara următoare, am aflat că ceea ce mie îmi confirma 17
succesul, rudelor și bolnavei însă, în mod straniu, nu le făcuse
nici o impresie. Lăuza cinase normal, dormise liniștit și chiar
și de dimineață se hrănise ireproșabil pe sine și pe copil. Deju­
nul cam bogat fusese însă prea mult pentru ea. De îndată ce i
se servise mâncarea, ea fu cuprinsă de aceeași silă de acum
câtva timp, îi veni să vomeze încă înainte de a se atinge de ceva,
îi deveni imposibil să‑și alăpteze copilul și, în momentul apari­
ției mele, toate semnele obiective erau din nou ca în ajun. Argu­
mentul meu că totul e câștigat acum, odată ce ea se convinsese
că dereglarea poate să cedeze și că pentru o jumătate de zi chiar
a cedat, a rămas fără efect. La a doua hipnoză, care a condus
tot așa de rapid la somnambulism, am fost mai energic și mai
sigur. Am explicat că, la cinci minute după plecarea mea, bol­
nava se va răsti cam cu dezgust la ai ei: că unde‑i mâncarea, că
oare au de gând s‑o omoare prin înfometare, că, mă rog, cu ce
să‑l hrănească pe copil dacă ei nu i se dă nimic etc. Când m‑am
întors a treia seară, lăuza nu a mai permis să fie tratată. A spus
că nu mai are nimic, că apetitul ei e excelent și laptele din belșug
pentru copil, că alăptarea copilului nu‑i face nici cele mai mici
neplăceri etc. Că bărbatului ei i s‑a părut cam ciudat faptul că
ieri seară îndată după plecarea mea ea ceruse așa de vehement
hrană și că îi făcuse mamei ei niște reproșuri așa cum nu‑i mai
făcuse niciodată. Că de atunci însă totul merge bine.
Eu nu mai aveam nimic de făcut. Femeia și‑a hrănit copilul
timp de opt luni și am avut adesea ocazia să mă conving prie­
tenește de sănătatea ambelor persoane. Nu înțelegeam însă și
mă supăra faptul că între noi nu venea niciodată vorba despre
acea curioasă atitudine.

Studii despre isterie n Un caz de vindecare hipnotică

18 Totuși, vremea mea a venit un an mai târziu, când un al
trei­lea copil i‑a pus mamei aceleași probleme pe care ea a fost
în stare să le rezolve tot așa de puțin ca și în cazurile precedente.
Pe femeie am găsit‑o în aceeași stare ca și anul trecut, dar de‑a
dreptul pornită împotriva ei înseși din cauză că nu putea să‑și
combată cu propria voință repulsia față de mâncare și celelalte
simptome. Hipnoza primei seri a avut numai rezultatul că a
dus la o exasperare și mai mare a bolnavei. După a doua hip­
noză, complexul simptomelor a fost din nou curmat așa de com­
plet, încât nu a mai fost nevoie de o a treia hipnoză. Femeia și‑a
hrănit fără nicio dificultate și acest copil, care are astăzi un an
și jumătate, ea bucurându‑se de o sănătate netulburată.
În condițiile acestei repetări a succesului s‑au dezghețat acum
și cei doi soți și au recunoscut motivul care‑i determinase să‑mi
fie ostili. Mi‑a fost rușine, mi‑a spus femeia, că a putut să fo­
losească ceva în genul hipnozei acolo unde, cu toată puterea
voinței mele, eu m‑am dovedit neputincioasă. Nu cred totuși
că ea sau bărbatul ei și‑au învins repulsia față de hipnoză.

*
Trec acum la discutarea problemei de a ști care a fost la
pacienta mea mecanismul psihic al acelei dereglări vindecate
prin sugestie. Nu am, ca în alte cazuri despre care va fi vorba
altă dată, informație directă cu privire la acest mecanism, ci mă
văd nevoit să ghicesc mecanismul respectiv.
Există reprezentări de care se leagă un afect al așteptării, și
anume acestea sunt de două feluri reprezentări privind faptul
că eu voi face cutare sau cutare lucru, așa‑zise intenții, și re­
prezentări privind faptul că mie mi se va întâmpla cutare sau
cutare lucru, adică așteptări. Afectul legat de acestea depinde

Sigmund freud
de doi factori, în primul rând de importanța pe care o are dez­ 19
nodământul pentru mine, în al doilea rând de gradul de incer­
titudine inerent așteptării acestui deznodământ. Incertitudinea
subiectivă, contraașteptarea, se înfățișează printr‑o sumă de
reprezentări pe care să le denumim reprezentări de contrast ne­
plăcute. Pentru cazul intenției, aceste reprezentări de contrast
au următorul conținut: eu nu voi reuși să‑mi realizez intenția,
deoarece cutare sau cutare lucru este prea greu pentru mine,
deoarece nu sunt potrivit pentru aceasta; știu, de asemenea, că
într‑o situație asemănătoare nici alte persoane n‑au reușit.
Celălalt caz, cel al așteptării, este fără discuție clar; contraaș­
teptarea se sprijină pe cumpănirea tuturor celorlalte posibilități
care mi se pot ivi, în afară de aceea pe care o doresc. Continuarea
discuției în jurul acestui caz duce la fobiile care joacă un rol așa
de mare în simptomatologia nevrozelor. Rămânem la prima
categorie, la intenții. Ce face, așadar, o viață sănătoasă călăuzită
de reprezentare cu reprezentările de contrast împotriva inten­
ției? O asemenea viață le reprimă și le inhibă pe acestea după
posibilitate, după cum corespunde puternicei conștiințe de sine
a sănătății, le exclude de la asociere, și acest lucru îi reușește
frecvent în măsură așa de mare, încât de cele mai multe ori
existența reprezentării de contrast împotriva intenției nu este
evidentă, ci devine probabilă abia prin examinarea nevrozelor.
La nevroze, dimpotrivă — și nu mă refer câtuși de puțin numai
la isterie, ci la starea nervoasă în general —, trebuie să consi­
derăm ca inițial existentă o tendință spre indispunerea, spre
discreditarea conștiinței de sine, o tendință așa cum o cunoaștem
ca un sporadic și extrem de dezvoltat simptom la melancolie.
La nevroze se cuvine deci să se acorde o mare atenție și repre­
zentărilor de contrast împotriva intenției, poate pentru că, iată,

Studii despre isterie n Un caz de vindecare hipnotică

20 conținutul acestora se potrivește cu coloritul de dispoziție al
nevrozei sau poate în sensul că pe tărâmul nevrozei apar re­
prezentări de contrast care altfel n‑ar exista.
Această fortificare a reprezentărilor de contrast se observă
deci la simpla stare nervoasă raportată la așteptare ca înclinație
general pesimistă; la neurastenie, această fortificare asociată cu
cele mai întâmplătoare senzații stârnește feluritele fobii ale
neurastenicilor. Transferat asupra intențiilor, acest factor pro­
voacă acele dereglări desemnate prin conceptul de folie de doute
și având drept conținut neîncrederea individului în propria sa
capacitate. Tocmai aici, cele două mari nevroze, neurastenia și
isteria, se comportă într‑un mod caracteristic diferențiator. La
neurastenie, reprezentarea de contrast potențată patologic și
reprezentarea de voință se înnoadă într‑un act de conștiință;
reprezentarea de contrast se detașează de cea de voință și pro­
voacă ciudata slăbiciune de voință a neurastenicilor, slăbiciune
de care și ei sunt conștienți. La isterie, fenomenul, dimpotrivă,
se deosebește în două puncte sau poate numai într‑unul singur.
Potrivit cu înclinația isteriei spre disocierea conștiinței, reprezen­
tarea de contrast neplăcut, aparent inhibată este scoasă din
asociere cu intenția și continuă, nefiind adesea cunoscută nici
bolnavului, să existe ca reprezentare separată. Eminamente
iste­ric este deci faptul că — dacă este să se ajungă la realizarea
intenției — această reprezentare de contrast inhibată se obiec­
tivează prin inervația corpului cu aceeași ușurință cu care se
obiectivează în situație normală reprezentarea de voință. Repre­
zentarea de contrast se constituie, ca să zic așa, ca o contravoință,
în timp ce cu uimire bolnavul este conștient de o voință fermă,
dar neputincioasă. Poate că acele două elemente sunt în fond,
așa cum s‑a spus, doar unul și același lucru, cam în sensul că

Sigmund freud
reprezentarea de contrast găsește drumul spre obiectivare nu­ 21
mai pentru că ea nu este inhibată prin legarea cu intenția însăși,
așa cum inhibă ea intenția.1
În cazul nostru, al unei mame care este stânjenită nervos în
exercitarea funcției ei de femeie care alăptează, o neurastenică
s‑ar fi comportat cam așa: s‑ar fi temut, conștientă fiind, de sar­
cina pusă în fața ei, s‑ar fi preocupat mult de posibilele incidente
și pericole și, după multe temeri, șovăiri și îndoieli, s‑ar fi achi­
tat totuși fără dificultate de sarcina respectivă sau, descu­rajată,
s‑ar fi lăsat păgubașă dacă reprezentarea de contrast ar fi învins.
În asemenea împrejurări, isterica se comportă altfel, poate că
nu este conștientă de teama care o stăpânește, are intenția fermă
de a alăpta și, fără șovăire, se apucă de treabă. Dar apoi se
comportă ca și când voința ei ar fi ca în nici un caz să nu‑și
alăpteze copilul, și această voință îi provoacă toate acele simpto­
me subiective pe care o simulantă le‑ar declara ca să se sustragă
de la obligația alăptatului: lipsa apetitului, dezgustul față de
mâncare, durerile la alăptarea copilului și, afară de aceasta,
întrucât contravoința simulării conștiente atârnă greu în stă­
pânirea corpului, o serie de semne obiective la tractul digestiv,
semne care nu pot fi reproduse prin simulare. În con­trast cu
slăbiciunea de voință a neurasteniei, aici există perversiune de
voință și, în contrast cu indecizia resemnată acolo, mirare și
exasperare în legătură cu ruptura de neînțeles din afectivita­tea
bolnavei.
Mă consider deci îndreptățit s‑o caracterizez pe bolnava mea
ca pe o hystérique d’occasion, întrucât ea a fost în stare ca, sub
Între redactarea și corectarea acestor rânduri mi-a parvenit o scriere de H. Kaan (Der
1

neurasthenische Angstaffekt bei Zwangsvorstellungen etc., Viena, 1893), care conţine

explicaţii asemănătoare.

Studii despre isterie n Un caz de vindecare hipnotică