Sunteți pe pagina 1din 5

Vîrlan Adrian Mihail

Buliga (Ciornei) Dana


Postuniversitar 2017-2018
Nivelul I
Managementul clasei de elevi
2018
Proiect pentru examen
Observaţi / prezentaţi aspectele relevante ale managementului fostei clase, a clasei / claselor în care realizaţi practica observativă sau a grupei de la
facultate şi propuneţi măsuri de optimizare, pornind de la următoarele repere:

Repere Indicatori Observaţii Măsuri de optimizare


Analiza fenomenelor
I. Clasa în 1.Valorile clasei Cultivarea valorilor morale; însuşirea de cunoştinţe Stimularea gândirii creative şi critice.
şcoală. şi idealuri. Activităţi practice (,,copacul valorilor’’).
2. Etosul profesional Respect faţă de instituţie , ataşament profesional, Dezvoltarea activităţilor educative
Elemente excelenţă academică, spirit deschis, liber. extracurriculare orientate spre noile educaţii
definitorii ale prin derularea proiectelor şi partenerilor
culturii educaţionali.
organizaţiona 3. Misiunea Dezvoltarea la elevi a aptitudinilor şi cultivarea Creşterea nivelului de pregătire a corpului
le intereselor acestora, prin promovarea spiritului profesoral în vederea aplicării metodelor
democratic, a identităţii sociale şi culturale, a active, a mijloacelor moderne de educaţie şi
diversităţii şi toleranţei. a unui management pozitiv la nivelul clasei.
4. Tipul de cultură organizaţională Dominantă este ,,cultura reţea”(cultura sarcinii) Distribuirea raţională a sarcinilor de
după Ch. Handy: (caracterizată prin distribuirea sarcinilor în funcţie de învăţare(intelectuale sau social-valorice).
potenţialul indivizilor şi se urmăreşte valorificarea Modelul de om complex.
„pânză de păianjen” (cultura puterii maximală a acestui potenţial prin motivare pozitivă
centralizate); şi libertate de acţiune).
„cultura templu”(cultura rolului specializat); Se are în vedere în activitatea managerială
„cultura reţea”(cultura sarcinii); desfăşurată în clasa de elevi ,,centrarea pe elev”,
„cultura roi” (cultura personală). expresie a ,,culturii roi”.
5. Care sunt sursele puterii în organizaţie? Executarea sarcinii.Credinţele conducătoare. Anticipare, echilibru şi lucrul în echipă.
6. Organizaţie sănătoasă / în declin Organizaţie sănătoasă (mediu valorizant, creativ şi Încurajarea iniţiativelor proprii, stimularea
democratic). comunicării deschise, participative.
7. Ritualuri şi ceremonii Ritualuri şi ceremonii: de trecere, de întărire , de Creşterea coeziunii organizaţiei şi
integrare şi de reînoire. perfecţionări comune.
8. Mituri şi eroi Persoane care au intrat în memoria colectivă. Manifestarea la toate nivelurile organizaţiei
Modelele comportamentale. a ritualurilor şi miturilor care reprezintă şi
comunică valorile organizaţiei.
9. Subculturi Femei - Bărbaţi; Profesori - Elevi Găsirea celei mai eficiente subculturi şi
Tineri - modă, gusturi, cercuri şi centre de interes. folosirea ei ca un exemplu (revista clasei).
II. Exercitarea 1. Planificarea Planificare strategică - stabileşte direcţia de acţiune Trebuie să ţină cont de punctele tari şi slabe
funcţiilor -strategică; şi strategia de ansamblu(5-10 ani). ale organizaţiei şi de factorii externi.
Planificare operaţională - stabileşte activitatea unei Ține cont de planul strategic şi de planul
manageriale în -operaţională; subunităţi(departament, grup de lucru)(până la 2 ani). general al organizaţiei.
organizaţie -la nivel de proiect. Planificare la nivel de proiect - obiectiv clar definit Ca parte a planului strategic.
2. Organizarea Asigură aplicarea planurilor prin stabilirea celor mai Utilizarea optimă a personalului a resurselor
potrivite configuraţii a unei organizaţii(organigrama) materiale, financiare şi informaţionale.
3. Motivarea Eficienţă obiectivă şi reuşita subiectivă a activităţii. Strategiile motivaţionale să urmărească
Dinamism prin întărire(pozitivă şi negativă). elevul ca un complex de personalitate.
4. Controlul şi evaluarea a.Funcţie a conducerii prin care se verifică dacă a.Control preventiv, constatare.
a. Cum şi cine exercită controlul în obiectivele stabilite sunt atinse şi în ce măsură. b.A emite judecăţi de valoare, feed-backul.
b.Sferă mai largă, cuprinde atât evaluarea educaţilor,
organizaţie? cât şi educatorilor, a instituţiilor, a sistemului
b. Cum şi cine evaluează managementul clasei? educaţional.
III. Managerul 1. Administrator, manager, lider Liderul transmite şi insuflă valori. Transmiterea mesajelor prin simboluri.
organizaţiei(ro Managerul urmăreşte obţinerea performanţei. Utilizarea unor sisteme formale(strategii).
Administratorul valorifică potenţialul uman. Găsirea tuturor resurselor necesare.
luri din Liderul construieşte o viziune în care se vor regăsi Viziunea trebuie să fie comunicată,înţeleasă
2. Viziunea liderului
perspectiva cea mai mare parte dintre susţinătorii acestuia. şi însuşită de către colaboratorii liderului.
leadershipului, 3. Competenţa profesională (cultura tehnică Cultura tehnică specifică – cunoştinţe şi deprinderi Permanent informat.
stiluri de specifică, competenţa interumană, capacitatea Competenţa interumană – a lucra cu oamenii Model comportamental.
conducere etc.) Capacitate de a organiza – munca în echipă
de a organiza, componenta etică) Componenta etică – moralitate
4. Rolurile profesorului (roluri informaţionale, Rol informaţional- monitor,difuzor Profesorul trebuie să aibă conştiinţa misiunii
interpersonale, decizionale) Rol interpersonal- lider,legătură,figură reprezentativă sale.
Rol decizional –iniţiator,negociator,soluţionare
5. Funcţii (funcţia de organizator al învăţării, Profesorul nu este doar transmiţătorul de informaţii Creerea unei atmosfere prielnică studiului.
de educator, de membru al corpului ci şi antrenor al învăţării. Ca şi educator statutul său Armonizarea educaţiei formale cu cea
este de model, partener şi sfătuitor. Ca membru al informală şi nonformală.
profesional) organizaţiei trebuie să fie capabil de a lucra în echipă Acţiuni convergente.
6. Stil de conducere a.Stilul mentoral(participate)- educatorul ,,participă” a.Adecvarea stilurilor la situaţia concretă şi
a. După criteriul interacţiunii între centrarea pe cu sugestii,sfaturi,ajutor, de fiecare dată când acestea aplicarea succesivă a acestor stiluri.
îi sunt solicitate, fiind centrat pe relaţiile umane.
sarcină şi centrarea pe relaţiile umane (stilul Stilul delegator(delegate)- educatorul ,,delegă”
directiv, tutorial, mentoral, delegator, educaţilor autoritatea de luare a deciziilor: nu mai
preocupatul, motivantul, pasivul, asertivul, este centrat nici pe sarcină, nici pe relaţii umane.
administratorul); Motivantul- face faţă cu calm conflictelor,delegă clar
b. După modalitatea în care este procesată sarcinile,agreează planurile, ţelurile,monitorizează.
b.Analistul - preferă informaţiile concrete, se b.Îmbinarea caracteristicilor:
informaţia (analistul, exploratorul, reactivul, concentrează pe fapte,sarcini,probleme şi nu pe logica analistului şi exploratorului cu
visătorul); oameni. emoţiile reactivului şi a visătorului.
c. După raporturile dintre respectarea Visătorul –gândeşte holistic, dincolo de logică;
drepturilor proprii şi ale celorlalţi (managerul potenţial ridicat de creativitate.
agresiv, managerul non-asertiv, managerul c.Manager asertiv – respectă atât drepturile proprii c.Lecţii de diriginţie – consiliere.
cât şi drepturile celorlalţi.
asertiv).
7. Bariere manageriale ale profesorului Bariere perceptive: stereotipia, ţinta falsă, saturaţia Pentru depăşirea acestor bariere, profesorul
(perceptive, cognitive, emoţionale, de mediu, Bariere cognitive: precedenţa, ignoranţa, trebuie să-şi dezvolte continuu cultura
Bariere emoţionale: teama de risc,dogmatismul managerială.
culturale) Bariere de mediu: neacceptarea criticii
Bariere culturale: respectarea tradiţiilor
IV. 1. Cadranul în care se derulează majoritatea -Ziua 7-13
Managementul activităţilor -După amiaza 13 - 19
timpului şi al 2. Identificarea activităţilor cronofage Birocraţia;coerenţa;intervale;obiective neclare. Organizare şi coordonare.
priorităţilor
V.Situaţiile de 1. Managementul instruirii (managementul Evitarea discontinuităţii şi încetinirii ritmului. Profesorul trebuie sa stăpânescă volumul de
criză ritmului procesului de instruire, promovarea Atenţia faţă de ceea ce au de spus elevii. cunoştinţe pe care trebuie să-l predea şi să
Evitarea saturaţiei(plictisului). respecte ritmul de predare.
educaţională activităţilor în grup, evitarea saturaţiei)
2. Managementul problemelor disciplinare Corectarea comportamentului iresponsabil sau Discuţii profesor-elev-părinţi.
neadecvat.
3. Managementul relaţiilor interpersonale Implicarea profesorului în problemele elevului. Profesorul nu trebuie să se erijeze în
profesor-elev (problematizarea ca soluţie a Ajutorul acordat elevului pentru planificarea judecător.
schimbării comportamentului.
problemelor disciplinare, problematizarea de Discuţii problematizante(situaţii concrete din
grup prin intermediul discuţiilor) existenţa cotidiană).
VI. Dimensiuni 1. Dimensiunea psihologică Resurse intelectuale: memoria de lungă durată. Cunoaşterea şi distribuirea raţională a
ale Capacitatea de învăţare a elevilor (resurse Resurse reglatorii :diferite niveluri,însuşiri ale sarcinilor de învăţare.
voinţei.
managementu intelectuale, reglatorii, comportamental – Resurse comportamental-instrumentale: deprinderi,
lui clasei instrumentale) conduite, comportamente.
2. Dimensiunea psihosocială a.Instruirea frontală presupune utilizarea metodelor a.Instruirea frontală poate fi practicată în
Forme de organizare a instruirii expunerii şi a conversaţiei.Profesorul lucrează cu alternanţă cu secvenţe de instruire
întreaga clasă. individuală, ori de instruire de grup.
a. Instruire frontală (tradiţională sau cu surse de
informare performante tehnologic, predarea în Instruirea pe microgrupe presupune organizarea
elevilor în funcţie de anumite criterii(grup omogen,
echipă, „reuniunea mai multor clase”, distribuirea
grup eterogen).Prin cooperare se urmăreşte
rolurilor de interviator şi intervievaţi), pe îndeplinirea unei sarcini de învăţare.
microgrupe (număr de elevi, implicarea Instruirea individuală presupune respectarea
profesorului în organizarea grupelor, compoziţia individualităţii elevilor, adaptându-se sarcini de
grupelor, durata de existenţă, modul de afirmare a instruire în concordanţă cu nevoile şi posibilităţile
fiecărui elev, în parte.
liderului, stilul conducătorului, relaţii socioafective
b.Prin experimente didactice se asigură implicarea b.Folosirea eficientă a comunicării şi a
între elevi), individuală (munca cu manualul şi cu activă a elevilor.Se pune accent pe aplicarea de limbajului de specialitate în organizarea şi
alte cărţi, instruirea programată, observaţiile cunoştinţe şi deprinderi.Se dezvoltă capacităţile de în prelucrarea datelor.
independente, metoda experimentală, exerciţiile, investigare şi sistematizare a informaţiilor.
„activitatea cu ajutorul fişelor”); c.Relaţii de intercunoaştere(nevoia psihologică de a c.Evitarea situaţiilor de perturbare a
b. Experimente didactice („metoda proiectelor”, dispune de unele informaţii cu privire la celălalt). comunicării, distorsionărilor.
instruirea pe „centre de interes”, instruirea în Relaţii de intercomunicare(rezultantă a ceea ce simt
spaţiul deschis, instruirea bazată pe „învăţarea copiii,nevoia de a se informa reciproc).
integrată”etc.); Relaţii socio-afective(emoţii,sentimente).
c. Interacţiuni educaţionale; d.Activităţi extradidactice(cercuri,concursuri) şi d.Profesorul trebuie să deţină mai multă
extraşcolare(proiecte,excursii,biblioteci,muzee). flexibilitate,adaptabilitate şi entuziasm.
d. Activităţi de instruire nonformală; e.Relaţii de cooperare(coordonarea eforturilor în e.Reflecţie asupra relaţiilor dintre cooperare
e. Relaţii de influenţare (relaţii de cooperare, vederea realizării unui obiectiv comun). şi competiţie.
de competiţie, de conflict, de acomodare, de Relaţii de acomodare(se ajustează unii după ceilalţi).
asimilare, de stratificare, de alienare); Relaţii de asimilare(transfer reciproc de mentalităţi).
f. Coeziunea grupală (autonomia si dependenţa, f.Autonomia şi dependenţa (echilibru între f.Dinamica permanentă a grupului clasei.
autonomie şi dependenţă).
conformismul şi nonconformismul, Conformism şi nonconformism (personalitatea
permeabilitatea sau impermeabilitatea grupului, fiecăruia să se poată manifesta în interiorul grupului)
stabilitatea sau instabilitatea). Permeabilitatea sau impermeabilitatea (posibilitatea
de a permite sau nu pătrunderea în interiorul grupului
a ideilor,scopurilor sau persoanelor noi).
Stabilitatea sau instabilitatea (echilibru interior în
care să se regăsească toate valorile).
3. Dimensiunea normativă Normele explicite sunt norme clar exprimate, cu rol Profesorul trebuie să ştie că uneori
a. Normele explicite (norme constitutive şi de reglementare a activităţii şcolare. aversiunea elevilor nu este faţă de ideea de
Normele implicite sunt construite în cadrul grupului normă ci faţă de stilul de aplicare al
instituţionale); fiind ansambluri de reguli produse de viaţa în comun acesteia.
b. Normele implicite. a grupului
4. Dimensiunea operaţională a.Strategia de dominare (structuri relaţionale a.În funcţie de caracteristicile situaţiei de
a. Proceduri şi strategii de intervenţie ale asimetrice şi comportamente de prestigiu şi intervenţie.
autoritate;anterior pedepsei)
cadrului didactic (strategia de dominare, Negocierea (explicită-consensual,deschisă;
negocierea, fraternizarea, strategia bazată pe implicită- ascunsă).
ritual şi rutină, terapia ocupaţională, strategia Strategia de susţinere morală (pune pe primul plan
de susţinere morală); funcţia moralizatoare a discuţiei).
b. Conformare şi complianţa comportamentală b.Conformare (preluare a atitudinilor, valorilor, b.Să nu se ajungă la complianţă.
în clasă. credinţelor caracteristice unui grup)
5. Dimensiunea inovatoare a.Ameliorarea sistemului.Agentul schimbării este Cunoaşterea orizonturilor de aşteptare a
Schimbarea organizaţională însuşi cadrul didactic.Se urmăreşte optimizarea elevilor.
interacţiunilor şi microdeciziilor educaţionale în
a. Introducerea inovaţiilor în organizaţie; universul grupului.
b. Schimbarea se realizează în sens evolutiv/ b.Schimbarea se realizează în sens evolutiv.
involutiv; c.Cei fără speranţă,înceţii,întârziaţii,imitatorii.
c. Factori care blochează schimbarea inovativă.

Notă:Managementul clasei a-VIII-a A din cadrul Şcolii Gimnaziale ,,Miron Costin”Nr.11 Suceava

S-ar putea să vă placă și