PATOLOGIA GLANDELOR SALIVARE

I. Leziunile chistice ale glandelor salivare

II. Sialolitiaza (calculoza salivară)
III. Inflamaţiile glandelor salivare – sialadenitele
IV. Tumorile glandelor salivare

I. Leziunile chistice ale glandelor salivare:

a. Mucocelul
b. Ranula
c. Chistul de duct salivar

a. Mucocelul este o leziune chistică ce afectează glandele salivare minore, localizată la

nivelul pe mucoasa jugală a buzei inferioare (75-80%), planşeul cavităţii orale sau faţa ventrală a
limbii. Afecteză în special copiii şi adulţii tineri. Mecanismul de producere este datorat
întreruperii (traumatism sau obstrucţie prin litiază, stenoză, malformaţii, fibroză periductală)
continuităţii unui duct salivar cu dilatarea şi ruperea acestuia, urmate de eliminarea produsului de
secreţie în stroma din jur, ceea ce declanşează o reacţie inflamatorie. Macroscopie: veziculă cu
dezvoltare rapidă, bine delimitată, consistenţă fluctuentă, cu suprafaţă netedă, transparentă (dacă
este situat superficial, situaţie în care proemină pe suprafaţa mucoasei), cu dimensiuni sub 1,5
cm. Frecvent, peretele se poate rupe spontan, rezultând o ulceraţie care se vindecă în câteva zile.
Microscopie: în corionul mucoasei bucale sau în submucoasă material bazofil, mucinos cu rare
macrofage asociate. Acest material este delimitat de un ţesut de granulaţie care se maturizează
rezultând o capsulă fibroasă. Acest chist, nefiind delimitat de epiteliu, este considerat un
pseudochist.

b. Ranula este similară unui mucocel, dar care se dezvoltă la nivelul planşeului bucal,
unilaterală paramedian, deasupra muşchiului milohioidian (ranula orală), prin dilatarea unui
duct de glandă salivară majoră submaxilară (ductul Wharton) sau sublinguală (ductul Rivini).
Mult mai rar apar în glandele salivare minore. Macroscopic este o formaţiune nodulară, având
consistenţă moale, fluctuentă, culoare albăstruie, dimensiuni mai mari decât ale mucocelului,
conţinut lichidian mucinos. Este nedureroasă, aderentă pe planurile profunde. Are aspect de
abdomen de broască din specia Rana, de unde si denumirea de „ranulă” sau „broscuţă”. Ranula
cervicală interesează lojele supra- şi submandibulare, delimitate de muşchiul milohioidian,
aspect „în bisac” sau „plonjantă”.

c. Chistul de duct salivar (chist de retenţie mucos sau sialochist) afectează glandele
salivare majore (parotida) sau minore prin obstrucţia patologică (litiază) a unui duct cu dilatarea
chistică a acestuia. Cel mai frecvent este localizat la nivelul obrazului, palatului sau planşeului
bucal. Macroscopic: formaţiune nodulară, solitară, mobilă, nedureroasă, acoperită de epiteliu
intact. Microscopic: spre deosebire de mucocel şi ranulă, acesta este delimitat de un epiteliu
cilindric sau scuamos.

1
 II. Sialolitiaza (calculoza salivară) reprezintă formarea de calculi (sialoliţi) în ductele
excretorii sau, mai rar, în parenchimul glandelor salivare. Cea mai frecventă localizare este în
glanda submandibulară, deoarece ductul acesteia este sinuos, localizat decliv faţă de glandă iar
secreţia este mucoasă, vâscoasă, bogată în calciu, ca urmare, calculii sunt formaţi din fosfat sau
carbonat de calciu. Afectează în special tinerii şi adulţii de sex masculin, în decada a 4-a.
Macroscopic: glandele interesate sunt tumefiate, dureroase în timpul mesei, cu hipo- sau asialie,
cu inflamaţie secundară. În timp, aceste glande se pot atrofia şi fibroza (aspect pseudotumoral).
Microscopic: ectazii ductale tapetate de epiteliu pluristratificat, conţinând în lumen un calcul cu
aspect lamelar. Glanda salvară adiacentă prezintă inflamaţie monocitară (sialadenită cronică) cu
fibroza stromală şi atrofie consecutivă.

III. Sialadenitele
Sialadenita este inflamaţia infecţioasă sau neinfecţioasă localizată la nivelul glandelor
salivare. Poate fi specifică sau nespecifică, acută sau cronică, primară sau secundară. Agentul
etiologic în sialadenita infecţioasă este, cel mai frecvent, viral (virusul urlian, CMV, v. gripal),
bacterii (Staphylococcus aureus) sau paraziţi. Calea de diseminare a agentului patogen poate fi
ascendentă, hematogenă, limfatică sau directă. Factori favorizanţi sunt: scăderea secreţiei
salivare, intervenţii chirurgicale recente, staza salivară, traumatisme, corpi străini. Sialadenitele
neinfecţioase includ sindromul Sjögren, tratamentul cu radiaţii ionizante, sarcoidoza, factori
alergici.

Sialadenitele acute primare:

Parotidita epidemică produsă de virusul urlian (oreionului), poate fi uni- sau bilaterală. Clinic,
parotida este tumefiată, dureroasă, asociată cu diminuarea secreţiei salivare, tegumentul
supradiacent este nemodificat. Microscopic: infiltrat limfo-plasmocitar localizat în stroma
periductală însoţite de leziuni degenerative ale acinilor seroşi până la necroza acestora. Se poate
complica prin suprainfecţia bacteriană cu formare de abcese, orhita prin extindere şi afectare
testiculară (atrofie testiculară secundară), pancreatita, diabet zaharat, meningită, meningo-
encefalită.
Sialadenita cu CMV afectează mai ales sugari (ca infecţie transmisă tranplacentar) sau adulţii
(imunodeprimaţi, SIDA). Este localizată în glanda submandibulară cu afectare concomitentă a
plămânului, ficatului şi creierului. Microscopic, se constată un infiltrat limfo-plasmocitar
periductal şi, caracteristic, incluziile virale intranucleare ce conferă celulelor epiteliale ductale şi
acinare afectate un aspect de ”ochi de pasăre”.
Sialdenite acute secundare:
Parotidita acută supurată este o infecţie propagată ascendent prin canalul Stenon de la nivelul
cavităţii bucale sau o complicaţie a unor boli infecţioase sistemice. Agent etiologic este
stafilococul sau streptococul. Clinic, glanda parotidă este tumefiată, dureroasă, tegumentul
supradiacent este eritematos, prin orificiul canalului Stenon se elimină puroi. Pacientul prezintă
subfebrilitate şi trismus. Microscopic, infiltrat inflamator acut cu dispoziţie localizată (abces) sau
difuză (flegmon). Se poate complica prin fistule către urechea medie, conductul auditiv extern,
sau piele, extindere mediastinală sau tromboflebită facială.

2
Sialadenita cronică nespecifică afectează, cel mai frecvent, glanda parotidă. Factori favorizanţi
generali: scăderea rezistenţei organismului, DZ, iar locali: litiaza salivară, procese inflamatorii,
stricturi ale canalelor excretorii. Clinic, glanda se tumefiază şi are duritate lemnoasă.
Microscopic, ductele sunt ectaziate, cu infiltrat inflamator limfo-plasmocitar periductal. În timp,
evoluează către fibroză şi atrofie glandulară.
O formă particulară este sialadenita cronică sclerozantă – tumora Kuttner (pseudotumoră), în
care componenta fibroasă este predominantă.
Sialadenite cronice specifice. Tuberculoza este rară, afectează parotida prin infecţie pe cale
limfatică de la ggl cervicali. Actinomicoza cervico-facială este afectarea secundară a glandelor
salivare. Sarcoidoza, mult mai rară, afectează parotida (Sdr Heerfordt: glande salivare, uvee,
nervi cranieni (VII), tegument).

IV. Tumorile glandelor salivare

Reprezintă 2-6,5% din tumorile regiunii cervicale, majoritatea interesând glanda parotidă. Cele
mai multe sunt cu origine epitelială, benigne (50-80%). Factorii de risc sunt expunerea la radiaţii
ionizante, predispoziţia genetică, inflamaţii virale (EB, HPV, CMV), fumatul şi substanţele
chimice.

Clasificarea tumorilor glandelor salivare:

1. Tumori epiteliale (benigne şi maligne)
2. Tumori mezenchimale (benigne şi maligne)
3. Limfoame maligne ale glandelor salivare majore
4. Tumori secundare

Tumorile epiteliale benigne:

• Adenomul pleomorf
• Tumora Warthin
• Mioepiteliomul
• Adenomul cu celule bazale
• Adenomul canalicular
• Oncocitomul
• Chistadenomul
• Papilomul ductal (intraductal, ductal invertit, sialdenomul papilifer)
• Adenomul sebaceu şi limfadenomul sebaceu
• Sialoblastomul

Cele mai frecvente tumori epiteliale benigne sunt adenomul pleomorf (proliferare epitelială,
mioepitelială şi mezenchimală) şi adenom monomorf (proliferare epitelială şi mioepitelială).
Clinic au caractere comune, fiind tumori mobile, neaderente de planurile sub/supradiacente, iar
tegument suprajacent este normal.

Adenomul pleomorf este o tumoră cu origine celulară mioepitelială cu diferenţiere epitelială şi

mezenchimală, ceea ce explică varietatea aspectelor microscopice. Este cea mai frecventă tumoră
a glandelor salivare, 50-75% din tumorile glandelor parotide şi, mai rar, în glandele salivare
minore din palat, buza superioară şi mucoasa bucală. Afectează mai frecvent sexul feminin, în
3
intervalul de vârstă 30-50 de ani. Clinic, se dezvoltă din lobul superficial ca o masă tumorală
asimptomatică, la început, mobilă, cu creştere lentă, dimensiuni variabile de câţiva mm-cm,
consistenţă variabilă. Leziunile intraorale au suprafaţa netedă, bombată, neulcerată. Leziunile
localizate la nivelul palatului sunt imobile
Macroscopic: formaţiune tumorală încapsulată, capsulă incompletă la nivelul glandelor minore,
aspect omogen pe secţiune, cu arii albe sau tranlucide, cu sau fără arii de necroză şi hemoragie.
Microscopic: tumoră încapsulată alcătuită din structuri epiteliale cuboidale, scuamoase,
bazaloide sau oncocitare, alături de celule mioepiteliale şi arii cu diferenţiere mixoidă,
condroidă, hialină sau osoasă.
Malignizarea apare rar (<5%), în cazul tumorilor cu evoluţie îndelungată (10-15 ani) sau cu
recidive.

Tumora Warthin (chistadenom papilar limfomatos)

Apare aproape exclusiv în glanda parotidă, ocupând locul 2 ca frecvenţă (4-11% din tumorile
parotidiene). În aproximativ 10% din cazuri este bilaterală. Etiologie necunoscută. Afectează
persoanele în vârstă, cu un vârf în decadele VI-VIII. Iniţial, afecta aproape exclusiv bărbaţii,
actualmente, distribuţia pe sexe este relativ egală. Clinic, tumora se dezvoltă lent şi este
nedureroasă. Se prezintă ca masă nodulară, cu consistenţă fermă sau fluctuentă, localizată în
porţiunea inferioară şi superficială a gladei înapoia unghiului mandibulei. Macroscopic, este o
formaţiune rotundă/ovoidă, încapsulată, cu aspect chistic pe secţiune, cu conţinut clar/mucoid.
Microscopic este un adenom chistic alcătuit dintr-un epiteliu bistratificat cu arhitectură papilară,
având în axe o stromă ce conţine abundent infiltrat limfoid folicular.

Tumorile epiteliale maligne:

• Carcinomul mucoepidermoid
• Adenocarcinomul
• Carcinomul adenoid-chistic
• Tumora mixtă malignă
• Adenocarcinomul cu celule acinare
• Adenocarcinomul polimorf cu grad redus de malignitate
• Carcinomul scuamos primar
• Adenocarcinomul cu celule bazale
• Carcinomul epitelial-mioepitelial
• Adenocarcinomul cu celule clare
• Chistadenocarcinomul
• Carcinomul nediferenţiat
• Carcinomul oncocitar
• Carcinomul ductal salivar
• Adenocarcinomul sebaceu şi limadenocarcinomul sebaceu
• Carcinomul mioepitelial
• Carcinomul adenoscuamos
• Adenocarcinomul mucinos

Tumorile epiteliale maligne

4
Prezintă o creştere mult mai rapidă decât a tumorilor benigne, se fixează pe ţesuturile învecinate,
produc ulceraţii la nivelul tegumentelor sau mucoaselor şi infiltrează nervii periferici producând
pareze şi paralizii.

Carcinomul mucoepidermoid
Ese cea mai frecventă tumoră malignă a glandelor salivare, în special, parotida şi glandele
palatine. Afectează persoane cu vârste cuprinse între 10 şi 70 de ani, cu o uşoară predominanţă la
sexul feminin. Clinic, se prezintă ca o masă tumorală solitară, iniţial nedureroasă, cenuşiu-
gălbuie, fermă, ce asociază arii chistice, de hemoragie şi necroză. Microscopic, este un carcinom
mixt epidermoid (scuamos) nekeratinizat şi mucosecretor (coloraţiile albastru Alcian şi
mucicarmin sunt pozitive). Varianta de carcinom mucoepidermoid central (intraosos) este
localizată în mandibulă, regiunea molară, probabil din glande salivare ectopice. Se însoţeşte de
durere, trismus şi parestezie. Radiografic, apare ca o arie radiotransparentă, uni- sau
multiloculară, bine delimitată.
În evoluţie, carcinomul mucoepidermoid dă metastaze în glanglionii limfatici loco-regionali sau
la distanţă, sau pe cale hematogenă (plămân, os, creier).

Adenocarcinomul NOS:
Este o tumoră epitelială malignă cu diferenţiere glandulară şi ductală, fără a putea fi încadrată
într-o anumită categorie (not otherwise specified). Este a doua tumoră malignă ca frecvenţă, 90%
fiind localizată la nivelul parotidei. Clinic: mase solitare asimptomatice sau dureroase, fixate la
tegument sau structurile învecinate, ce determină afectarea nervului facial (20%). Macroscopic:
tumoră imprecis delimitată, cu margini infiltrative, de culoare alb-gălbuie, cu arii de hemoragie
şi necroză, ulcerată la nivel cutanat sau la mucoasă. Microscopic, se prezintă ca o varietate de
aspecte în care proliferarea tumorală edifică tubi/glande tumorale cu atipie variabilă şi caracter
infiltrativ. Prognosticul este mai bun la pacienţii în stadii precoce, cu adenocarcinom bine
diferenţiat, dezvoltat din glandele salivare minore.

Carcinomul adenoid chistic (iniţial era denumită şi Cilindrom, dar acest termen nu este
recomandat pentru că generează confuzie cu o tumoră a anexelor cutanate denumită Cilindrom)
Carcinomul adenoid chistic este o tumoră epitelială malignă cu capacitate metastazantă crescută.
Reprezintă aproximativ 4% din tumorile glandelor salivare, a 5-a ca frecvenţă. Afectează
persoanele de vârstă medie, cu o uşoară predominanţă la femei. Se dezvoltă din glandele salivare
minore, majoritatea la nivelul palatului. Macroscopic/clinic: tumoră fermă, albă, bine
circumscrisă cu margini infiltrative, cu creştere lentă, dureroasă (durere continuă de intensitate
redusă). Localizată în parotidă, poate determina paralizia de nerv facial. La nivelul palatului pot
fi netede sau ulcerate. Microscopic, celulele tumorale au o arhitecturală cribriformă, solidă sau
tubulară cu material bazofil central (exces de membrană bazală).
Evoluţie agresivă, prognosticul este rezervat pentru tumorile cu tablou histologic solid sau cu
localizare în sinusul maxilar sau în glandele submandibulare. Dă recurenţă locală şi metastaze la
distanţă. Invazia în perinerv, deşi este caracteristică, nu are valoare prognostică.

Tumora mixtă malignă (carcinomul din adenomul pleomorf)

Tumora mixtă malignă este constituită din trei tipuri de tumori: carcinomul din adenomul
pleomorf, carcinosarcomul (tumoră rară în care se regăsesc atât elemente de carcinom cât şi de

5
sarcom) şi tumora mixtă metastazantă (are tablou histopatologic identic cu adenomul
pleomorf, dar produce metastaze).
Carcinomul din adenomul pleomorf este cea mai frecventă şi reprezintă, după cum o spune şi
numele, o transformare malignă a componentei epiteliale dintr-un adenom pleomorf care iniţial
era benign. Media de vârstă la care apare este cu 15 ani mai mare decât media de vârstă a
pacienţilor cu adenom pleomorf. În 80% din cazuri afectează glandele salivare majore. Clinic şi
macroscopic se prezintă ca o formaţiune tumorală cu creştere rapidă, dureroasă, fixată în poziţie,
ulcerată. Microscopic, alături de componenta benignă în care s-a dezvoltat, apar elemente
epiteliale maligne: adenocarcinom de tip NOS (cel mai frecvent) şi, mai rar, carcinom muco-
epidermoid sau carcinom adenoid-chistic, cu caracter infiltrativ în ţesuturile învecinate.

Tumorile secundare ale glandelor salivare apar prin invazie directă din vecinătate, sau prin
diseminare pe cale hematogenă sau limfatică. Pentru glanda parotidă, tumora primară se află în
regiunea cervicală, pulmonară, renală sau glanda mamară. În cazul glandelor salivare minore,
tumora primară este localizată în cavitatea bucală.