Principiile eticii pedagogice

Totalitatea cerințelor fundamentale de reglementare morală a activității și a relațiilor

dintre profesori și elevi/studenți constituie esența substanțială a principiilor eticii
pedagogice. Aceste principii sunt:
- principiul umanismului;
- principiul democratismului;
- principiul optimismului;
- principiul toleranței;
- principiul pozitiv al educației.
Principiul umanismului presupune ca prioritate valorile umane - viața și sănătatea
personalității omului, dezvoltarea lui liberă. El necesită respectarea următoarelor condiții:
-manifestarea respectului și dragostei pentru personalitatea fiecărui elev/ student;
-protecția drepturilor și libertăților lor;
-acceptarea punctului de vedere al elevului, poziția lui;
-protecția onoarei și demnității elevului/ studentului;
-acceptarea discipolilor așa cum sunt, păstrând chipul lor irepetabil;
-renunțarea la aplicarea violenței fizice și psihologice în cadrul dezvoltării capacităților
elevului/ studentului.
Principiul umanismului poate fi realizat prin intermediul unor astfel de condiții care ar
putea satisface orice educaționale ale diferitor contingente de elevi / studenți fără să li se
încalce drepturile, când refuză cerințelor pedagogului de a li se forma calitățile care
contravin convingerilor lor ( fie religioase, sau acelor ce țin de valorile sociale etc.) [24,
p. 16].
Principiul democratismului presupune respectarea următoarele reguli:
1. recunoașterea tuturor participanților la procesul
educațional, ca parteneri egali;
2. stimularea și susținerea inițiativei și independenței copiilor în gândirea și acțiunile lor
[25, p.62].
Principiul optimismului în procesul educațional este tratat ca un ansamblu de acțiuni
care predispun la perceperea lumii înconjurătoare într-o ambianță echitabilă, veselă și
binevoitoare. Aceasta cu siguranță va ajuta elevii să asimileze cunoștințe despre obiectele
și fenomenele lumii înconjurătoare, prin prisma celui care instruiește mai ușor, cu mai
multă plăcere, mai liber, mai încrezător în forțele proprii, fără a dispera în caz de
nereușită. Atitudinea pozitivă față de valorile: bunătate, dreptate și frumos inspiră la
sesizarea noului. Recunoașterea acestor valori, deși atractive, nu este posibilă în limita
unui cadru normal. Toate aceste valori, în corelație nu exista fără rău, nedreptate,
suferință, tot așa cum nu există lumina fără umbră [24, p17].
Principiul toleranței cere respectarea drepturilor fundamentale ale copilului, conform
cărora fiecărui membru al personalului didactic, al personalului tehnic din instituția de
învățământ, fiecărui părinte în comunicarea cu copilul i se recomandă:
-să dea dovadă de răbdare și respect pentru personalitatea educatului, a priori, a
recunoaște dreptul copilului la greșeală;
1
-să renunțe la stereotipul de etichetare a copiilor, să nu 1 evidențieze unii copii în contul
umilirii demnității altora;
-să un supraaprecieze succesul obținut și să nu utilizeze critica distructivă la constatarea
gafelor.
Toleranța, precum un medicament natural ca mijloc, contribuie la vindecarea rănilor
de viață, dă naștere și dezvoltă așa trăsături de personalitate copilului, care îi vor permite
în continuare să fie tratat ca o personalitate irepetabilă și originală [24, p.18].
Principiul pozitiv al educației în concepția lui Vl. Pâslaru, [Principiul pozitiv al
educației, Ch.:Ed. CIVITAS, 2003] presupune orientarea pozitivă a tuturor acțiunilor de
influență educativă, căci omul este esențialmente o ființă pozitivă. El este mereu
îndemnat — de părinți, familie, rude, prieteni, învățători și profesori, de întreaga omenire
— să devină mai bun, adică mai drept, mai frumos, cu mai mult adevăr, să-și grijească
ființa, ca aceasta să devină tot mai liberă — libertatea fiind o stare a sufletului și nu una
dată exclusiv de condiția socială. E nevoie să fim mai buni, e bine să ne ajutăm unii pe
alții să devenim mai buni, adică să realizăm mereu, oriunde și cu plinătate actul educației,
ca să nu permitem degradarea ființei umane, a vieții sale și a societății în care omul se
produce ca ființă umană.
Regulile principiului pozitiv al educației sunt simple:
-identificarea stratului pozitiv, esențial al elevului;
-sprijinindu-se pe calitățile bune pedagogul să dezvolte trăsăturile de caracter care îi
lipsesc;
-să cultive calitățile pozitive de comportare și de conștientizare a faptelor până la nivelul
când acestea se transformă în deprinderi.
Pentru ca activitatea pedagogului să fie de succes și eficientă el trebuie să țină cont de
regulile acestui principiu și cu precizie și regularitate să le urmeze [17].

Metode de cercetare în etica pedagogică

Printre metodele cel mai des utilizate în activitatea de cercetare a practicii
pedagogice sunt considerate chestionarele de diferite tipuri.
Chestionarele etico - sociologice sunt desfășurate sub formă de:
-anchetă;
-diferite tipuri de interviuri;
-aprecieri ale experților;
-testare etc.
O altă metodă utilizată cu succes la cercetarea și totodată la formarea conștiinței
morale a pedagogului este metoda exercitării practice car se îmbină cu metoda jocurilor
operaționale și are nu doar valoarea de a cerceta dar și de a educa. Această metodă este,
de asemenea, legată de crearea unor situații de instruire. Funcția specifică a acestei
metode constă în dezvoltare culturii gândirii etice, capacității de a aprecia și evalua fapte
morale, priceperea de a adopta hotărâri corecte.
Metoda jocului operațional, convergentă metodei de exercitare practică, în esență
constă în faptul că celor cercetați li se propune să-și închipuie că ocupă o poziție concretă
2
de rol, de exemplu „Dacă aș fi fost eu manager...” și să rezolve situații de probleme
concrete din timp pregătite și propuse de cercetător.
Această metodă permite în același timp să fie rezolvate sarcini de cercetare și sarcini
didactice, astfel la clasificarea punctelor de vedere acestea se analizează din perspectiva
poziției dominantei morale. De asemenea sunt identificate rezerve pentru desăvârșirea
formării personalității morale în colectivele de pedagogi sau de elevi.
Nu arareori de către cercetători este utilizată și metoda interviului de cercetare a
opiniei publice cu scopul de a obține o informație - expres a opiniei celor intervievați cu
privire la, colectiv. Investigația opiniei publice este extrem de importantă, întrucât ea
poate influența pozitiv (descuraja, în unele situații) entuziasmul și dispoziția colectivului
de muncă, reflecta nivelul educației morale în colectiv, oferi reprezentări concrete despre
chipul moral al pedagogului.
O metodă bine cunoscută și utilizată în investigațiile etico - sociologice este metoda
analizei cantitative (o analiză cantitativă a textelor selectate pe unități de conținut).
Valoarea sa constă în faptul că va permite cercetătorului să arunce o privire
retrospectivă asupra fenomenului și să îl studieze în dinamică. Obiectul de cercetare cu
ajutorul acestei metode îl poate constitui izvoarele documentare: caracteristicile cadrelor
didactice, scrisori, zilnicul, compuneri, opere de artă, eseurile, procese - verbale în care
sunt informații de interes la întrebările de cercetare etc. [12, р.387].
Cea mai specifică și, prin urmare, cu mai multă satisfacere a intereselor eticii
pedagogice este metoda atestării cadrului didactic.
Există două tipuri ale acestei metode:
- atestarea ca metodă de cercetare cu scopul de a identifica dacă corespunde
personalitatea pedagogului cerințelor înaintate față de ea. Acest tip de atestare permite
culegerea informațiilor de la experții care întră în comisiile de atestare. Ei pot stabili cât
de des sunt manifestate în procesul muncii la pedagogul atestat, a unor sau altor atitudini.
Această metodă permite extragerea unor concluzii concrete despre pedagogii destoinici și
concluzii generale despre absența unor sau altor calități morale;
- atestarea ca metodă de examinare colectivă a activității și calităților destoinice ca om ale
pedagogului. Această metodă face posibilă identificarea manifestării atitudinilor
membrilor comisiei pentru cel atestat, cunoașterea opiniei lor despre meritele și
neajunsurile profesorului [25, p.44].