Abordarea sistemică a procesului de învăţamânt 

 O abordare sistemică a procesului de învăţământ îi asigură acestuia coerenţă şi eficienţă

funcţională. În momentul realizării proiectării procesului se au în vedere relaţiile şi coordonatele
componentelor procesului de învăţământ.

Procesul de învăţământ trebuie raportat la suprasistemul în care se concretizează, sistemul de

învăţământ. Prin intermediul acestuia din urmă se transmit sau se reformulează anumite comenzi
şi exigenţe sociale, concretizate în obiective şi se  prefigurează o serie de resurse indispensabile
pentru funcţionarea procesului: aşezăminte şcolare, corpul profesoral, alte resurse materiale. O
dereglare a sistemului de învăţământ atrage după sine perturbaţii în funcţionarea procesului
didactic.

Elementele mediului social se reflectă direct în componentele procesului didactic (înnoirea

tehnologiei instruirii, infuzarea conţinuturilor şi aspectelor relaţionale cu valori răspândite larg în
societate, inducerea unor sentimente de neîncredere sau chiar dispreţ faţă de şcoală din cauza
unor conjuncturi economice nefavorabile, etc)sau indirect, prin selecţie şi prelucrare în interiorul
unor compartimente ale sistemului de învăţământ. Determinările pot veni şi dinspre procesul de
învăţământ spre spaţiul social (consolidarea încrederii în valorile sociale, infuzarea de noi
mentalităţi, modele comportamentale, etc) asupra cărora factorii decizionali ai statului ar trebui
să mediteze mai profund (Cuco,2002).

Voi vorbi în continuare despre componentele procesului de învăţământ oferindu-vă două modele
de configuraţii.

Privit ca sistem (Chiş, 2001), învăţământul articulează trei categorii de variabile reprezentate
astfel: un flux de intrare(resurse umane, materiale şi financiare: spaţii şcolare, contingente de
elevi, alocări bugetare şi resurse extrabugetare, etc), un proces (procesul de învăţământ care
angajează resursele în vederea atingerii obiectivelor) şi un flux de ieşire (reprezentat de
rezultatele sistemului, adică seriile de absolvenţi, înzestraţi cu competenţe şi atitudini prevăzute
de cererea socială de educaţie)

;
 flux de intrare .

procesul de
învățământ .

flux de iesire .
Școala se află astăzi într-un context social marcat de profunde schimbări. Se întrevăd linii de
evoluţie doar pe termen scurt, astfel încât politica şcolară capătă greu contururi precise. Este de
aşteptat ca descentralizarea pedagogică şi financiară a învăţământului să valideze foarte curând
diversificarea instituţiilor care oferă servicii  pentru sau conexe învăţământului. Se includ aici
instituţiile create pentru a oferi asistenţă socială şi suport educaţional diverselor categorii socio-
profesionale care dobândesc anumite cerinţe speciale, ca urmare a schimbărilor societăţii de
tranziţie. Ar fi util  pentru instituţiile de asistenţă socială ca datele de ieşire ale sistemului de
învăţământ să se înscrie în nevoile de forţă de muncă în diferite sectoare ale vieţii economice şi
sociale. În condiţiile tranziţiei spre economia de piaţă, sistemul de alocare a resurselor umane
este reglat de jocul pieţei. Rata ridicată a şomajului şi necesităţile reconversiei profesionale
modifică cererea socială de educaţie, solicitând forme ale educaţiei permanente, ale formării
continue, care să înlesnească trecerea de la un sector de activitate la altul. Elementele de
predicţie ar trebui să fie elaborate prin consultare cu furnizorii de servicii educaţionale, pentru a
fi operant măcar la nivel macroeconomic.

Corelarea dintre intrări şi ieşiri în cadrul sistemului de învăţământ ţine cu deosebire de politicile
educaţionale, precum şi de economia şi sociologia educaţiei.