Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Recidiva Spete
Recidiva Spete
pen., partea generala, care consta din savarsirea din nou a unei infractiuni de catre o presoana care a
fost condamnata definitiv pentru o alta sau alte infractiuni. Are deci doua elemente sau termeni. Primul
termen este format dintr-o condamnare definitiva la o pedeapsa privativa de libertate, iar al doilea
termen este format din savarsirea unei noi infractiuni cu intentie, fiecare din acesti termeni putand avea
forme diferite, determinate de configuratia starii de recidiva prevazuta de lege. Recidiva se poate
prezenta sub mai multe modalitati, si anume: recidiva dupa condamnare, recidiva dupa executare si
recidiva mica.
SPETE
Instanta competenta sa dispuna contopirea pedepselor aplicate prin hotarari definitive, potrivit
art. 449 alin. (2) Codul de procedura penala , este instanta de executare a ultimei hotarari sau, in cazul
cand cel condamnat se afla in stare de detinere, instanta corespunzatoare in a carei circumscriptie se
afla locul de detinere, indiferent daca aceasta instanta este ierarhic inferioara instantei de executare a
primei hotarari definitive.
Prin sentinta penala nr. 536 din 3 decembrie 2003, Tribunalul Prahova, in conformitate cu prevederile
art. 449 alin. (1) Codul de procedura penala , a dispus admiterea cererii de contopire a pedepselor
formulata de condamnatul N.M. si, potrivit art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa aplicata pentru
savarsirea infractiunii de talharie prin sentinta penala nr. 208 din 15 mai 2002 a Tribunalului Prahova,
ramasa definitiva prin decizia penala nr. 344 din 14 august 2002 a Curtii de Apel Ploiesti, cu pedeapsa
aplicata pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prin sentinta penala nr. 918 din 3 aprilie 2003 a
Judecatoriei Ploiesti, desfiintata in parte prin decizia penala nr. 584 din 25 mai 2003 a Tribunalului
Prahova, ramasa definitiva prin nerecurare.
Instanta a retinut ca infractiunile de talharie si furt calificat au fost savarsite de inculpat inainte ca
acesta sa fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele; faptele fiind concurente in conditiile
prevazute in art. 33 lit. a) C. pen., instanta a dispus contopirea pedepselor aplicate si executarea celei
mai grele dintre pedepse, potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.
Curtea de Apel Ploiesti, prin decizia penala nr. 23 din 14 ianuarie 2004, a respins apelul procurorului,
prin care s-a sustinut ca hotararea a fost pronuntata cu incalcarea competentei materiale, deoarece
potrivit art. 449 alin. (2) Codul de procedura penala Judecatoria Ploiesti, ca instanta de executare a
ultimei hotarari, era competenta sa solutioneze cererea de contopire
Recursul declarat de procuror este fondat.
Cererea de contopire a pedepselor formulata de condamnat a fost solutionata cu incalcarea dispozitiilor
privind competenta dupa materie.
Potrivit art. 449 alin. (1) Codul de procedura penala , pedeapsa pronuntata poate fi modificata, daca la
punerea in executare a hotararii sau in cursul executarii pedepsei se constata, pe baza unei alte hotarari
definitive, existenta vreuneia dintre urmatoarele situatii: concursul de infractiuni, recidiva sau acte care
intra in continutul aceleiasi infractiuni .
Art. 449 alin. (2) Codul de procedura penala stabileste ca instanta competenta sa dispuna asupra
modificarii pedepsei este instanta de executare a ultimei hotarari sau, in cazul cand cel condamnat se
afla in stare de detinere, instanta corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detinere .
In art. 418 Codul de procedura penala se prevede care dintre instantele care au solutionat cauza
constituie instanta de executare, stabilindu-se ca hotararea instantei penale, ramasa definitiva la prima
instanta de judecata, la instanta de apel sau la instanta de recurs, se pune in executare de catre prima
instanta de judecata .
O exceptie la aceasta regula este prevazuta in art. 449 alin. (2) Codul de procedura penala , potrivit
caruia instanta competenta sa dispuna asupra modificarii pedepsei este instanta de executare a ultimei
hotarari sau instanta corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, in cazul cand
cel condamnat se afla in stare de detinere .
In raport cu dispozitiile prin care se stabileste competenta de rezolvare a modificarilor de pedeapsa,
solutionarea cererii de contopire a pedepselor formulata de condamnat revenea Judecatoriei Ploiesti, ca
instanta de executare a ultimei hotarari
Pentru aceste considerente, recursul a fost admis si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la
Judecatoria Ploiesti.
Pronuntata - Inalta Curte de Casatie si Justitie , Sectia penala, decizia nr. 2995 din 2 iunie 2004
Infractiunea de incaierare prevazuta in art. 322 Codul penal presupune existenta a doua grupari, care
savarsesc acte de violenta una asupra celeilalte.
Prin urmare, atunci cand exista numai gruparea inculpatilor, iar victimele actelor de violenta nu
constituie o grupare, neavand cunostinta de intentia inculpatilor si reactionand numai pentru a se apara,
nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de incaierare.
In cazul favorizarii infractorului prevazuta in art. 264 Codul penal , partea vatamata se poate constitui
parte civila in procesul penal atat impotriva infractorului favorizat, cat si impotriva favorizatorului, dar
numai in cazul favorizarii reale constand in ajutorului dat unui infractor pentru a asigura folosul sau
produsul infractiunii, iar nu si in cazul favorizarii personale, atunci cand ajutorul a fost dat celui care a
savarsit o infractiune contra integritatii corporale si sanatatii, pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea
penala, intrucat, in acest caz, intre actiunea favorizatorului si prejudiciul cauzat victimei prin
infractiunea contra integritatii corporale si sanatatii nu exista legatura de cauzalitate.
Prin sentinta penala nr. 171 din 8 iunie 2005, Tribunalul Mures a condamnat pe inculpatul B.E. pentru
tentativa la infractiunea de omor calificat prevazuta in art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit.
i) Codul penal , precum si pentru savarsirea unei infractiuni de vatamare corporala grava prevazuta in
art. 182 alin. (2), a doua infractiuni de vatamare corporala prevazute in art. 181 alin. (1), a unei
infractiuni de loviri sau alte violente prevazuta in art. 180 alin. (2) si a infractiunii de ultraj contra
bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice prevazuta in art. 321 alin. (1) Codul penal
Prin aceeasi sentinta, inculpatii O.R., B.C., D.C., C.A., B.D., G.R., B.I., P.M. si S.C. au fost
condamnati pentru savarsirea unei infractiuni de vatamare corporala grava prevazuta in art. 182 alin.
(2), a doua infractiuni de vatamare corporala prevazute in art. 181 alin. (1), a unei infractiuni de loviri
sau alte violente prevazuta in art. 180 alin. (2) si a infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si
tulburarea ordinii si linistii publice prevazuta in art. 321 alin. (1) Codul penal , iar inculpatul I.C.,
pentru favorizarea infractorului prevazuta in art. 264 Codul penal
Totodata, instanta a obligat pe inculpati, in solidar, la plata sumelor de 96.190.000 de lei cu titlu de
daune materiale si 70.000.000 de lei cu titlu de daune morale catre partea civila B.F., precum si la plata
sumei de 20.584.458 de lei catre partea civila Casa de Asigurari de Sanatate Mures.
Instanta a retinut ca, pe fondul unui conflict care a avut loc la 22 iulie 2001 intre tinerii din satul R.,
unde locuiesc partile vatamate si tinerii din comuna N., unde locuiesc inculpatii, la 7 octombrie 2001,
inculpatii B.E., B.C. si O.R. s-au deplasat la barul din localitatea G., unde se aflau mai multi tineri din
satul R., dintre care inculpatul B.E. i-a recunoscut pe F.A. si L.C., cu care avusese anterior conflictul .
Inculpatii mentionati s-au deplasat cu autoturismul in comuna N., unde s-au intalnit cu ceilalti
coinculpati si, cu totii, au luat hotararea sa se reintoarca la bar pentru a aplica unele corectii partilor
vatamate, confectionandu-si bate in acest scop.
Cu exceptia inculpatului I.C. care a ramas langa autoturism, toti ceilalti inculpati au patruns in bar si,
conform intelegerii, au inceput sa loveasca partile vatamate cu batele.
Inculpatul B.E. i-a aplicat multiple lovituri cu bata, cu mare intensitate, partii vatamate L.C. in zona
capului si a toracelui, punandu-i viata in primejdie. Conform raportului de expertiza medico-legala
intocmit in cauza, partea vatamata a ramas cu infirmitate fizica permanenta.
Totodata, toti inculpatii au lovit cu bate si lanturi pe celelalte parti vatamate, producandu-le diverse
leziuni. Astfel, partea vatamata B.F. a suferit multiple leziuni traumatice pentru a caror vindecare i-au
fost necesare 70-80 zile de ingrijiri medicale, precum si o ruptura de splina; partea vatamata B.J. a
suferit leziuni la nivelul capului, bratului stang si toracelui, a caror vindecare a necesitat 28-30 zile de
ingrijiri medicale; partea vatamata L.S. a suferit leziuni in zona capului si a toracelui, a caror vindecare
a necesitat 22-24 zile de ingrijiri medicale, iar partea vatamata F.A. a suferit leziuni la nivelul coapsei
stangi si in regiunea scapulara a caror vindecare a necesitat 11-12 zile de ingrijiri medicale.
Actiunile desfasurate de inculpati au avut ca rezultat devastarea barului, aducandu-se astfel atingere
bunelor moravuri si producandu-se scandal public.
Prin decizia penala nr. 13 din 30 ianuarie 2006, Curtea de Apel Targu Mures a admis apelul declarat de
inculpatul O.R. cu privire la gresita retinere a starii de recidiva postcondamnatorie si a respins
apelurile declarate de ceilalti inculpati.
Impotriva acestei decizii, in termen legal, inculpatii au declarat recurs.
Astfel, inculpatul I.C. a invocat cazul de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 12 Codul de
procedura penala , solicitand sa se dispuna achitarea sa, in baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10
alin. (1) lit. d) Codul de procedura penala , intrucat nu sunt intrunite elementele constitutive ale
infractiunii de favorizare a infractorului pentru care a fost condamnat, lipsind latura subiectiva a
acestei infractiuni .
Inculpatii D.C., G.R., P.M., C.A., B.C., B.I., B.D. si B.E. au invocat, in principal, cazul de casare
prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 17 Codul de procedura penala , solicitand schimbarea incadrarii
juridice a faptelor, din infractiunile ce le-au fost retinute in sarcina, in infractiunea de incaierare
prevazuta in art. 322 Codul penal , intrucat nu s-a putut stabili cu certitudine contributia fiecaruia la
producerea consecintelor vatamatoare asupra partilor vatamate.
Motivul de recurs invocat de inculpati, privind schimbarea incadrarii juridice a faptelor in infractiunea
de incaierare prevazuta in art. 322 Codul penal , este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 322 alin. (1) Codul penal , constituie infractiunea de incaierare participarea la o incaierare
intre mai multe persoane .
Ca atare, infractiunea prevazuta in art. 322 Codul penal se realizeaza, sub aspectul laturii obiective,
prin actiunea de participare la o incaierare intre mai multe persoane, fapt ce implica existenta unor
tabere sau grupuri rivale antrenate intr-o altercatie, in asa fel incat actiunile participantilor se impletesc
intre ele si sunt greu de delimitat, raspunderea pentru consecinte rasfrangandu-se asupra tuturor
participantilor, indiferent de grupul din care au facut parte.
Din examinarea materialului probator aflat la dosar rezulta ca notiunea de grup antrenat intr-o
agresiune poate fi retinuta numai in ceea ce priveste grupul inculpatilor, care s-a reunit in scopul de a
aplica o corectie unor tineri din satul R., ce se aflau intr-un local public, fara a avea cunostinta de
intentiile agresorilor.
Imprejurarea ca intre tinerii din satul R. si grupul inculpatilor existau unele tensiuni mai vechi nu poate
conduce automat la ideea ca partile vatamate au urmarit o riposta organizata impotriva inculpatilor.
De altfel, inculpatii au lovit la intamplare, pe toti cei aflati in localul public, fara a distinge daca acestia
sunt din cei cu care se considerau rivali, iar reactia partilor vatamate a fost spontana si numai de
aparare.
Simplul fapt ca savarsirea actelor de agresiune a apartinut mai multor persoane nu este determinant
pentru a concluziona ca sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii prevazuta in art. 322
Codul penal
In afara de aceasta, organele de ancheta au putut determina obiectiv contributia fiecarui agresor la
consecintele vatamatoare ale faptelor, distingandu-se savarsirea de catre inculpatul B.E. a tentativei la
infractiunea de omor calificat asupra partii vatamate L.C., precum si contributia personala a
coinculpatilor la vatamarile grave sau simple suferite de fiecare parte vatamata.
In consecinta, nefiind intrunit nici un element al laturii obiective a infractiunii de incaierare prevazuta
in art. 322 Codul penal , nu pot fi primite cererile inculpatilor de schimbare a incadrarii juridice a
faptelor.
Motivul de recurs invocat de inculpatul I.C., privind achitarea sa pentru infractiunea de favorizare a
infractorului, este nefondat.
Potrivit art. 264 alin. (1) Codul penal , constituie infractiunea de favorizare a infractorului ajutorul dat
unui infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, pentru a ingreuna
sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului
folosul sau produsul infractiunii.
Din probatoriile administrate rezulta ca inculpatul a contribuit efectiv prin activitatea sa la reunirea
grupului infractional, transportand cu autoturismul o parte dintre inculpati la locul savarsirii
infractiunii. Chiar daca inculpatul a sustinut ca, necunoscand intentiile celorlalti inculpati, nu ar exista
concret vreun ajutor dat acestora, pozitia sa ulterioara adoptata cu ocazia audierii, cand a incercat sa
canalizeze cercetarile pe o pista falsa, dovedeste intentia sa de a zadarnici urmarirea penala.
Asteptand in exteriorul localului la volanul autoturismului revenirea grupului infractional pe care, de
altfel, l-a si transportat in comuna invecinata, inculpatul nu poate sa pretinda ca nu a stiut despre
prezenta inculpatilor in local, asa cum a declarat in fata organelor de ancheta, si ca intentia sa a fost de
a deruta cercetarile si a asigura scaparea faptuitorilor de raspundere penala.
Din oficiu, insa, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca recursul declarat de inculpatul I.C.
urmeaza a fi admis pentru un alt motiv, si anume pentru gresita sa obligare, in solidar cu ceilalti
inculpati, la plata despagubirilor materiale si morale catre partile civile B.F. si Casa de Asigurari de
Sanatate Mures.
Favorizarea infractorului are caracterul de infractiune autonoma, de sine statatoare, de infractiune
conexa, corelativa cu infractiunea al carei faptuitor este ajutat, iar nu de act de participatie, intrucat
favorizarea are loc atunci cand nu exista o intelegere prealabila intre persoana care a savarsit o
infractiune si cel care-i da ajutor .
Favorizarea poate fi de doua tipuri: favorizare personala sau favorizare reala. In speta, favorizarea
savarsita de inculpatul I.C. a fost personala, in sensul ingreunarii urmaririi penale, prin furnizarea de
date inexacte privitoare la imprejurarile cauzei.
Partea vatamata printr-o infractiune se poate constitui parte civila in procesul penal si impotriva
favorizatorului, dar numai in cazul favorizarii reale, adica numai in cazul ajutorului dat unui infractor
pentru a asigura folosul sau produsul infractiunii.
Numai in acest caz condamnatul pentru infractiunea de favorizare poate fi obligat la plata
despagubirilor civile, in solidar cu autorul sau autorii infractiunii, si numai in limita bunurilor in
legatura cu care s-a comis infractiunea de favorizare.
Raspunderea civila in cauzele penale este atrasa numai in limitele consecintelor pagubitoare ale
faptelor autorului sau ale participantilor si numai in masura in care prejudiciul a fost provocat de
acestia.
Implicarea, printr-o contributie personala, in sfera ilicitului penal a altor persoane nu poate atrage
raspunderea civila decat in masura in care activitatea determinata savarsita contribuie, fie si indirect, la
producerea respectivului prejudiciu.
In speta, prejudiciile cauzate partilor civile B.F. si Casa de Asigurari de Sanatate Mures sunt
consecinta actelor de agresiune savarsite in mod nemijlocit de toti ceilalti inculpati, neexistand raport
de cauzalitate intre prejudiciul creat si fapta ulterioara a inculpatului I.C. de a incerca zadarnicirea
urmaririi penale.
In consecinta, recursul a fost admis numai cu privire la gresita obligare a inculpatului I.C. la plata
despagubirilor catre partile civile B.F. si Casa de Asigurari de Sanatate Mures
Pronuntata - Inalta Curte de Casatie si Justitie , sectia penala, decizia nr. 4204 din 30 iunie
Dupa executarea pedepsei intr-o inchisoare militara, cel condamnat este, potrivit art. 62 alin. (5) C.
pen., reabilitat de drept .
Ca atare, in cazul savarsirii din nou, cu intentie, a unei infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa
inchisorii mai mare de un an, conform art. 38 alin. (2) C. pen. starea de recidiva nu poate fi retinuta.
Judecatoria Targu Mures, prin sentinta penala nr. 2193 din 13 noiembrie 2000, a condamnat, intre altii,
pe inculpatul L.I. la 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si
tulburarea linistii publice prevazuta in art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.Tribunalul
Mures, prin decizia penala nr. 45 din 31 ianuarie 2002 si Curtea de Apel Targu Mures, prin decizia
penala nr. 638/A din 18 decembrie 2002 au respins apelul si recursul declarate de inculpat. Impotriva
hotararilor pronuntate in cauza s-a declarat recurs in anulare, cu motivarea ca in mod gresit s-a facut
aplicarea dispozitiilor art. 37 lit. b) C. pen. Recursul in anulare este fondat.Potrivit art. 37 lit. b) C.
pen., exista recidiva, intre altele, cand dupa executarea unei pedepse cu inchisoare mai mare de 6 luni,
cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa
inchisorii mai mare de un an, iar conform art. 38 alin. (2) din acelasi cod, la stabilirea starii de recidiva
nu se tine seama de condamnarile pentru care a intervenit reabilitarea. Totodata, conform art. 62 alin.
(1) si (5) C. pen., executarea pedepsei inchisorii care nu depaseste 2 ani, de catre militarii in termen, se
face intr-o inchisoare militara in cazurile prevazute de lege, precum si in cazurile cand instanta
judecatoreasca, tinand seama de imprejurarile cauzei si de persoana condamnatului dispune aceasta, iar
dupa executarea ei cel condamnat este reabilitat de drept .Prin sentinta nr. 195 din 14 septembrie 1995
a Tribunalului Militar Timisoara, ramasa definitiva prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la un
an si 10 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de dezertare prevazuta in art. 332 alin. (1) C.
pen.Potrivit art. 62 din acelasi cod, s-a dispus executarea pedepsei in inchisoarea militara; inculpatul a
executat pedeapsa incepand cu 18 iulie 1995 pana la 13 martie 1997, cand a fost liberat conditionat si a
fost reabilitat de drept la 17 mai 1997, cand s-a implinit durata pedepsei. Ca atare, pentru fapta dedusa
judecatii, savarsita la 17 februarie 1999, nu sunt intrunite conditiile starii de recidiva. In consecinta,
recursul in anulare a fost admis, s-au casat hotararile pronuntate in cauza si s-a inlaturat aplicarea art.
37 lit. b) C. pen., constatandu-se, totodata, ca pedeapsa de 3 luni inchisoare este gratiata conform art.1
si 7 din Legea 543/2002 .
Pronuntata - Inalta Curte de Casatie si Justitie , Sectia penala, decizia nr. 4236 din 3 octombrie 2003