Opinia personală referitoare la citatul dat

În opinia mea, cultura pătrunde tot mai adânc și înlătură rutina din organele politice și
administrative, însă tipologiile de personaje caragialiene se regăsesc și în societatea de astăzi,
tipologii mai mult sau mai puțin nuanțate. Cultura își urmează cursul, însă ea nu poate eradica în
totalitate trăsăturile și obiceiurile negative, împământenite în sufletul unui popor.
În primul rând, societatea este dependentă de cultură, precum și cultura este dependentă
de societate. Cultura tinde să limiteze și să elimine principii, obiceiuri și acțiuni negative precum:
corupția, bârfa, minciuna, prostia, aroganța, invidia, ura, furtul. Însă, în majoritatea societăților
umane, pătura socială cultă ocupă o pondere tot mai mică pentru că atenția oamenilor se
focusează pe altceva decât cultură, pe niște principii inculte. Asemenea lui Eugen Lovinescu și
eu cred că incultura ocupă un spațiu mai mare mai ales în clasa politică și administrativă. Chiar
dacă nu mai există un om asemenea lui Cațavencu, există suficienți lideri politici care i-au
preluat comportamentul: gesturile și discursurile patetice, beția de cuvinte, promisiuni false.
Situația lui Agamiță Dandanache se repetă si astăzi: oameni slab pregătiți ajung să ocupe funcții
importante. Formele fără fond sunt tot mai prezente în toate domeniile societății, forma ajungând
să fie mult mai valoroasă decât fondul atât în secolul al XIX-lea, cât și în prezent.
În al doilea rând, spiritul unui popor se remarcă prin comunitatea acestuia, unele popoare
fiind predispuse spre corupția, spre indvidie și ură pentru că începutul, populațiile, triburile au
asimilat aceste nonvalori. Rolul culturii este de a dizolva aceste nonvalori și de a impulsiona
progresul, atât moral, cât și social. Cu atât mai importantă cultura în poporul românesc, acest
popor fiind asuprit de la începuturi. Poporul român a fost mereu împărțit între două extreme: cei
foarte bogați, nobilii, de la care pornesc: corupția, aroganța, cauza principală fiind lăcomia și
egoismul uman; apoi cei foarte săraci, țăranii, împinși de sărăcie spre: furt, prostie, invidie. La
aceste extreme se adaugă și asuprirea turcilor și perioada fanariotă, perioadă care a implementat
numeroase nonvalori. Aceste comportamente și obiceiuri s-au transmis tot mai mult și au ajuns
să fie interiorizate, chiar considerate normale de către poporul român: mită, șpagă, plagiat. Zoe,
Tipătescu, Cațavencu și Dandanache nu au murit, ci au continuitate și în epoca aceasta, chiar mai
grav nu s-au limitat numai la politic, ci au împânzit toate domeniile sociale. Totuși, cultura
românească încă se remarcă și își continuă cursul în restabilirea unui echilibru general.
În concluzie, personajele caragialiene nu au dispărut, ba chiar s-au intensificat și s-au
raspândit peste tot în societate. Trăsăturile unui popor apar ca urmare a istoriei acestuia, dar și ca
urmare a populației ce ocupă acel teritoriu. Cultura își menține cursul, însă este condiționată de
deschiderea omului spre aceasta. Astfel cultura pătrunde tot mai adânc și înlătură rutina din
organele politice și administrative, însă nu poate înlătura atât de ușor nonvalorile care au fost
interiorizate deja de către poporul român.