Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 4. Issue 1/2015 - http://juridica.ugb.

ro/ -
Maricica VĂLEANU
Adrian LUPAȘCU

Ordinul de protecţie - mijloc eficient de combatere a violenţei în familie

Av. mrd. Maricica VĂLEANU

Universitatea George Bacovia, Bacǎu, România
av.mariavaleanu@yahoo.com

Drd. Adrian LUPAȘCU

Universitatea George Bacovia, Bacău, România
adrian.lupascu@ugb.ro

Rezumat: Violenţa în familie reprezintǎ o realitate prezentǎ pe scarǎ largǎ în toate societǎţile contemporane.
Ordinul de protecţie reprezintǎ o instituţie juridicǎ relativ recentǎ, instituitǎ de legiuitor în scopul stopǎrii acţiunilor
violente în familie, indiferent de natura lor: fizice, verbale, psihice, sexuale, economice, sociale sau spirituale. Acesta se
materializează într-o hotărâre judecătorească civilǎ, emisă în regim de urgenţă, prin care sunt luate măsuri imediate,
necesare şi provizorii, în scopul de a proteja victima unui act de violenţă în familie. Caracteristicile de bazǎ ale acestui
instrument juridic sunt celeritatea şi prevenirea sǎvârşirii actelor de violenţǎ în familie, guvernate de principiul
dreptului la viaţǎ. Procedura care se aplicǎ în cazul învestirii instanţei cu o cerere privind emiterea unui ordin de
protecţie, este cea de urgenţǎ, iar consecinţele nerespectǎrii de cǎtre agresor a obligaţiilor dispuse, îmbracǎ forma
rǎspunderii penale. Este esenţial pentru transpunerea în practicǎ a prevederii, ca persoanele aflate în situaţii de risc sǎ
fie informate şi motivate sǎ apeleze la lege. Totodatǎ, procedura de solicitare a ordinului de protecție are nevoie de
îmbunătățiri semnificative pentru a răspunde situației de criză în care se află victimele violenței în familie.
Simplificarea procedurilor pentru consiliere și reprezentarea legală gratuită a victimei, cât și introducerea unor măsuri
de gratuitate pentru eliberarea documentelor medico-legale, necesare emiterii hotărârii judecătorești, ar îmbunătăți în
mod semnificativ eficienţa ordinului de protecție.

Cuvinte cheie: ordin de protecţie; violenţǎ în familie; rǎspundere penalǎ; celeritate.

Introducere

În ciuda faptului că violenţa în familie constituie de câteva decenii un subiect de dezbatere, nu s-a
reuşit, până în prezent, să se pună capăt acestei forme de violenţǎ extrem de distructivǎ. Violenţa în familie
este o problemă complexă, care implică atât protecţia integrităţii personale a victimelor, cât şi protejarea
intereselor lor sociale comune, precum libertatea şi democraţia.
Conştientă de întregul său patrimoniu spiritual şi moral, Uniunea Europeană îşi întemeiază
activităţile sale de coordonare numai pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, libertăţii,
egalităţii şi solidarităţii, precum şi pe principiile democraţiei şi statului de drept, situând persoana în centrul
tuturor acţiunilor sale [1]. Violenţa în familie constituie o încǎlcare de dimensiuni importante a drepturilor
omului. În vederea alinierii la politicile promovate de Uniune, cu privire la acest aspect, România a adoptat
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie [2], stabilindu-se cadrul legislativ
pentru emiterea ordinului de protecţie.
Violența în familie trebuie abordată ca problemă publică, de interes general. Campaniile referitoare
la violența de acest gen și reacțiile la acest fenomen, trebuie orientate atât către bărbați, cât și către femei.
Ordinul de protecţie reprezintǎ un instrument juridic cu caracter urgent şi provizoriu, prin
intermediul cǎruia pot fi luate mǎsurile necesare, în scopul de a proteja integritatea fizicǎ şi psihicǎ a victimei
unui act de violenţǎ în familie.
Acesta se materializeazǎ într-o hotǎrâre judecatoreascǎ, emisǎ în cadrul unei proceduri speciale, de
urgenţǎ, cu citarea pǎrţilor, prin intermediul cǎreia pot fi dispuse una ori mai multe obligaţii sau interdicţii
împotriva agresorului, calificat de legiutor sub noţiune de “membru de familie”, farǎ însǎ a stabili limitativ

= ISSN 2285-0171 ISSN-L=2285-0171

 Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 4. Issue 1/2015 - http://juridica.ugb.ro/ -
Maricica VĂLEANU
Adrian LUPAȘCU
sfera de incidenţǎ a acestei instituţii la cadrul familial, aşa cum este stabilit de legea civilǎ, ci într-un cadru
extins, care include şi persoanele între care existǎ sau au existat, de facto, raporturi de acest gen.

1. Domeniu de aplicare

Conform art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie,
emiterea unui ordin de protecţie poate fi solicitatǎ de cǎtre persoana a cǎrei viaţă, integritate fizicǎ sau psihicǎ
ori libertate, este pusǎ în pericol, printr-un act de violenţǎ din partea unui membru al familiei.
Pot face obiectul unei astfel de cereri acţiunile sau inacţiunile intenţionate, cu excepţia acţiunilor de
autopǎrare sau apǎrare, manifestate fizic sau verbal, sǎvârşite de cǎtre un membru al familiei împotriva altui
membru al aceleiaşi familii, care provoacǎ sau poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale
sau emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea de
libertate, precum şi împiedicarea femeii de a-şi exerita drepturile şi libertǎţile fundamentale.
Cererea prin care se solicitǎ emiterea unui ordin de protecţie, poate fi formulatǎ doar de persoana
care are calitate de membru de familie în raport cu agresorul. Potrivit art. 5 din Legea pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în familie, aceastǎ calitate o au ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii
acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude, soţii şi foştii soţi, precum şi
persoanele care au stabilit relaţii asemǎnǎtoare acelora dintre soţi sau dintre pǎrinţi şi copii, în cazul în care
convieţuiesc, tutorele sau altǎ persoanǎ care exercitǎ în fapt sau în drept drepturile faţǎ de persoana copilului,
precum şi reprezentantul legal sau altǎ persoanǎ care îngrijeşte persoana cu boalǎ psihicǎ, dizabilitate
intelectualǎ sau handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc astfel de atribuţii în execitarea sarcinilor
profesionale.
Diferit de prevederile Codului civil, care nu conferǎ efecte juridice relaţiilor care nu îmbracǎ o formǎ
prevǎzutǎ de lege - cǎsǎtorie sau rudenie, normele speciale care guverneazǎ ordinul de protecţie conferǎ un
înţeles extensiv noţiunii de membru de familie, recunoscând aceastǎ calitate şi relaţiilor de ordin afectiv, în
baza cǎrora se creeazǎ raporturi asemǎnǎtoare celor de familie. Concubinajul, deşi nu este recunoscut pe plan
juridic, are aparenţa unei cǎsǎtorii prin comunitatea de viaţǎ şi de menaj [3]. Acesta reprezintǎ o uniune de
fapt, care permite inclusive relaţii homosexuale, cǎsǎtoria fiind o uniune de drept care poate fi stabilitǎ,
conform legii, doar între persoane heterosexuale.
Sensul extins al calitǎţii de membru de familie, reglementat de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea
şi combaterea violenţei în familie, cuprinde şi foştii soţi, dovada acestei calitaţi putând fi fǎcutǎ cu certificatul
de divorţ sau hotǎrârea judecǎtoreascǎ definitivǎ prin care a fost desfǎcutǎ cǎsǎtoria pǎrţilor. Emiterea unui
ordin de protecţie poate fi solicitatǎ chiar şi în situaţia în care foştii soţi au domicilii separate, în mǎsura în
care se va face dovada existenţei unor acte de violenţǎ de natura celor expuse mai sus.
Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie poate fi introdusǎ atât de victimǎ personal, cât şi prin
reprezentant legal, în cazul minorilor şi interzişilor judecǎtoreşti. Potrivit alin. (3) al art. 25 din Legea nr.
217/2003, pot avea calitate procesualǎ activǎ şi procurorul, reprezentantul autoritǎţii sau structurii
competente cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei în familie, de la nivelul unitǎţii
administrativ-teritoriale, precum şi reprezentantul oricǎruia dintre furnizorii de servicii sociale, în domeniul
preveniri şi combaterii violenţei în familie, cu acordul victimei.

2. Condiţii de fond ale cererii privind emiterea ordinului de protecţie

a) Sǎ existe o stare de pericol. Starea de pericol ce poate aduce atingere vieţii, integritǎţii fizice sau
psihice ori libertǎţii persoanei, reprezintǎ fundamentul emiterii ordinului de protecţie. Persoana a cărei viațǎ,
integritate fizicǎ sau psihicǎ ori libertate este pusǎ în pericol printr-un act de violenţǎ, din partea unui
membru al familiei, poate solicita instanţei ca, în scopul înlǎturǎrii stǎrii de pericol, sǎ emitǎ un ordin de
protecţie, prin care sǎ se dispunǎ, cu caracter provizoriu, una ori mai multe mǎsuri , obligaţii sau interdicţii,
în sarcina agresorului. Existenţa unei stǎri de pericol la care este expusǎ victima, justificǎ totodatǎ procedura
sumarǎ, caracterizatǎ de celeritate, care se aplicǎ la judecarea unei astfel de cereri.

= ISSN 2285-0171 ISSN-L=2285-0171

 Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 4. Issue 1/2015 - http://juridica.ugb.ro/ -
Maricica VĂLEANU
Adrian LUPAȘCU
b) Starea de pericol sǎ fie cauzatǎ de existenţa unui act de violenţǎ. Potrivit Consiliului Europei -
Comitetul de Miniştri, 1985, violenţa în familie reprezintǎ „orice act sau omisiune comisă în interiorul
familiei de către unul dintre membrii acesteia şi care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau
psihologice ori libertăţii altui membru al acelei familii, şi vatămă în mod serios dezvoltarea personalităţii
lui/ei” [4]. Sunt justificaţi sǎ solicite emiterea de mǎsuri de protecţie, persoanele care au suferit acte de
violenţǎ în familie în una sau mai multe dintre urmǎtoarele forme:
- violenţǎ verbalǎ - concretizatǎ în adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de
insulte, ameninţǎri, cuvinte şi expresii degradante;
- violenţǎ psihologicǎ - atunci când agresorul îşi impune voinţa sau controlul prin provocarea de
stǎri de tensiune şi de suferinţǎ psihicǎ, în orice mod şi prin orice mijloace, precum: violenţǎ demonstrativǎ
asupra obiectelor şi animalelor, ameninţǎri verbale, afişare ostentativǎ a armelor, neglijare, controlul vieţii
personale, acte de gelozie, ori constrângeri de orice fel;
- violenţǎ fizicǎ - prin vǎtǎmare corporalǎ ori a sǎnǎtǎţii, prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de
pǎr, înţepare, tǎiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formǎ şi de orice intensitate, inclusive mascate ca
fiind rezultatul unor accidente, prin otrǎvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
- violenţǎ sexualǎ - materializatǎ prin agresiune sexualǎ, impunere de acte degradante, hǎrţuire,
intimidare, manipulare, brutalizare în vederea întreţinerii de relaţii sexuale forţate;
- violenţǎ economicǎ - manifestatǎ prin interzicerea desfǎşurǎrii de activitǎţi profesionale, privare
de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţǎ primarǎ, cum ar fi hranǎ, medicamente,
obiecte de primǎ necesitate, sustragerea intenţionatǎ a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda,
folosi şi dispune de bunurile comune, exercitarea unui control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor
comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sǎnǎtǎţii, inclusiv
unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
- violenţǎ socialǎ - prin izolarea persoanei de familie, comunitate şi prieteni, interzicerea
frecventǎrii instituţiei de învǎţǎmânt, impunerea izolǎrii prin detenţie, inclusiv în locuinţa familialǎ sau
privare intenţionatǎ de acces la informaţie;
- violenţǎ spiritualǎ - minimalizarea importanţei satisfacerii necesitǎţilor de ordin moral-spiritual
prin interzicere, limitare, ridicularizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile
culturale, etice, lingvistice ori religioase, impunerea aderǎrii la credinţe şi practici spirituale şi religioase
inacceptabile, precum şi alte activitǎţi cu repercursiuni similare;

c) Starea de pericol sa fie provocatǎ de un membru al familiei. Pentru îndeplinirea acestei condiţii
este necesar ca între victimǎ şi agresor sǎ existe relaţii de familie. Familia, aşa cum este înţeleasă în mod
obişnuit, nu cuprinde întreaga populaţie a unei societăţi. Începând cu anii 1970, au început să se extindă
modelele alternative de viaţă. Ca structură, există o mare varietate de forme mai mult sau mai puţin familiale:
există menaje de o singură persoană (celibatari definitiv sau temporar), uniuni de coabitare (consensuale) -
fără copii sau cu copii, menaje formate din persoane între care nu se stabilesc relaţii sexuale, menaje
homosexuale şi, desigur, formele familiale cunoscute: familia nucleară şi familia cu 3-4 generaţii. În
România există şi menaje nefamiliale, însă cea mai mare pondere o au menajele familiale ce pot fi:
neparentale (fără copii), parentale sau grandparentale (copii crescuţi de bunici) [5].
În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații, care
izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopția), precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de familie.
Astfel, familia este o realitate juridică, prin reglementarea ei de către lege [6].
În cadrul extins, prevǎzut de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie,
sunt asimilate relaţiilor de familie şi uniunile consensuale sau relaţiile care, deşi nu au origine biologicǎ, se
stabilesc între o persoanǎ adultǎ şi un copil, dupǎ un tipar parental. În accepţiunea acestui act normativ,
calitatea de membru de familie este recunoscutǎ inclusiv fostului soţ, precum şi persoanelor care îngrijesc un
bolnav psihic sau cu dizabilitate intelectualǎ ori handicat fizic, dacǎ nu desfǎşoarǎ aceste acivitǎţi în
exercitarea sarcinilor profesionale.
Prin recunoaşterea calitǎţii de membru de familie acestor persoane, legiuitorul nu a dorit modificarea
sensului juridic al conceptului de familie, şi nici nu a conferit efecte juridice relaţiilor care nu îmbracǎ o
formǎ prevazutǎ de lege - casǎtorie, rudenie, adopţie. Ceea ce s-a avut în vedere a fost cadrul faptic de
= ISSN 2285-0171 ISSN-L=2285-0171
 Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 4. Issue 1/2015 - http://juridica.ugb.ro/ -
Maricica VĂLEANU
Adrian LUPAȘCU
derulare a anumitor tipuri de relaţii, care pot crea un fond afectiv, similar celui familial, şi în cadrul cǎruia pot
sǎ aparǎ acte de violenţǎ într-una dintre formele expuse mai sus, care, deşi produc consecinţe grave, de cele
mai multe ori, datoritǎ unui prag mental nedepǎşit sau a lipsei de informare, nu sunt aduse la cunoştinţa
autoritǎţilor.

3. Caracteristicile ordinului de protecţie

a) Ordinul de protecţie este emis în vederea înlǎturǎrii stǎrii de pericol. În funcţie de tipul şi
gravitatea formei de violenţǎ în familie exercitate, ordinul de protecţie poate cuprinde una sau mai multe
dintre urmǎtoarele mǎsuri/obligaţii:
- evacuarea, pentru o perioadǎ de maxim şase luni, a agresorului din locuinţa familiei, indiferent
dacǎ acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei şi/sau a copiilor, în locuinţa familiei;
- limitarea dreptului de folosinţǎ al agresorului, numai asupra unei pǎrţi a locuinţei comune, atunci
când aceasta poate fi astfel partajatǎ încât agresorul sǎ nu vinǎ în contact cu victima;
- obligarea agresorului la pǎstrarea unei distanţe minime, determinate, faţǎ de victimǎ, faţǎ de
copiii sau faţǎ de alte rude ale acesteia ori faţǎ de reşedinţa, locul de muncǎ sau unitatea de învǎţǎmânt a
persoanei protejate;
- interdicţia pentru agresor, de a se deplasa în anumite localitǎţi sau zone determinate, pe care
victima le frecventeazǎ sau le viziteazǎ periodic;
- interzicerea oricǎrui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţǎ sau în orice mod, cu victima;
- obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
- încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reședinţei acestora;
- suportarea de către agresor a chiriei şi a întreţinerii pentru locuinţa temporarǎ, unde victima,
copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc sau urmeazǎ sǎ locuiascǎ, din cauza imposibilitǎţii de a
rǎmâne în locuinţa de familie;
- obligarea la consiliere psihologicǎ, psihoterapie, efectuarea unui tratament ori a unor forme de
îngrijire, în special în scopul dezintoxicǎrii;
Existǎ o jurisprudenţǎ din ce în ce mai bogatǎ în acest sens. Cu titlu de exemplu, poate fi datǎ
Hotǎrârea nr. 1089/23.10.2014 a Judecǎtoriei Bacǎu [7], potrivit cǎreia se reţine cǎ pârâtul a dat dovadǎ, în
repetate rânduri, de violenţǎ verbalǎ, fizicǎ şi psihicǎ, atât faţǎ de reclamantǎ cât şi faţǎ de copiii lor minori,
astfel cum aceste noţiuni sunt definite de art. 4 din Legea nr. 217/2003, motiv pentru care a fost admisǎ
cererea şi emis un ordin de protecţie, prin care instanţa a dispus, pe o duratǎ de şase luni, evacuarea pârâtului
din locuinţa de familie, pǎstrarea unei distanţe minime de 50 de metri faţǎ de reclamantǎ şi copiii acesteia,
interzicerea oricǎrui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţǎ sau în orice alt mod cu reclamanta şi
copii, precum şi obligarea agresorului sǎ se prezinte la consiliere psihologicǎ şi tratament psihoterapeutic,
pentru ameliorarea comportamentului sǎu agresiv.
În acelaşi sens este şi Hotǎrârea nr. 1256 / 09.12.2014, pronunţatǎ de Judecǎtoria Bacǎu [8], prin
care instanţa dispune emiterea unu ordin de protecţie a reclamantului în vârstǎ de 82 de ani, faţǎ de fiul sǎu,
în sensul de a se interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţǎ sau în orice alt mod
cu reclamantul, pe o perioadǎ de trei luni de la pronunţarea hotǎrârii, reţinându-se, în esenţǎ, acte de violenţǎ
verbalǎ exercitatǎ de fiu asupra tatǎlui.

b) Caracterul provizoriu. Mǎsurile dispuse prin intermediul ordinului de protecţie au caracter

vremelnic, de maxim şase luni, cu posibilitate de prelungire pentru aceeaşi perioadǎ. Dacǎ hotărârea nu
cuprinde nicio menţiune privind durata mǎsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadǎ de
şase luni de la data emiterii ordinului. Datoritǎ naturii relaţiilor avute în vedere de legiuitor, mǎsurile
încuviinţate au caracter provizoriu, conferind agresorului posibilitǎţi reale de modificare a comportamentului
şi reintegrare în cadrul familial. În cazul nerespectǎrii obligaţiilor impuse prin hotǎrâre, acesta riscǎ o
pedeapsǎ cu închisoarea între o lunǎ şi un an, fǎrǎ posibilitatea de suspendare a executǎrii.

= ISSN 2285-0171 ISSN-L=2285-0171

 Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 4. Issue 1/2015 - http://juridica.ugb.ro/ -
Maricica VĂLEANU
Adrian LUPAȘCU

4. Procedura de emitere a ordinului de protecţie

Cererea prin care se solicitǎ emiterea unui ordin de protecţie, trebuie sǎ îmbrace forma prezentatǎ
într-un formular definit în Anexa la Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei in familie.
Alǎturi de completarea acestui formular, apreciez cǎ este de dorit şi redactarea, alǎturat, a unei expuneri cu
privire la situaţia de fapt, a solicitǎrilor, precum şi a unor note de probe care sǎ întregeascǎ menţiunile trecute
cu titlu de rǎspuns în cererea tipizatǎ şi care, de multe ori, se dovedesc a fi insuficiente. Cererea este scutitǎ
de taxa de timbru.
Din punct de vedere material şi teritorial, competenţa cu privire la judecarea fondului cauzei revine
judecǎtoriei în a cǎrei razǎ teritorialǎ îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.
Cauza se va judeca în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului. Pǎrţile vor fi
citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, judecǎtorul având obligaţia de a aplica normele
derogatorii care reglementeazǎ aceastǎ procedurǎ, menitǎ sǎ asigure celeritatea sporitǎ în soluţionarea
cauzelor de acest tip.
Se va dispune scurtarea termenului de înmânare a citaţiei la mai puţin de cinci zile înaintea
termenului de judecatǎ. Odatǎ cu citaţia se înmâneazǎ pârâtului şi copie de pe cererea de chemare in judecatǎ,
punându-i-se în vedere ca, într-un termen scurt, sau pânǎ la primul termen de judecatǎ, sǎ formuleze
întâmpinare.
În caz de urgenţǎ deosebitǎ, legea permite instanţei de judecatǎ sǎ emitǎ ordinul de protecţie chiar în
aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fǎrǎ concluziile pǎrţilor.
Stabilirea de cǎtre legiuitor a unei proceduri urgente în aceste cauze, a urmǎrit înlǎturarea imediatǎ a
unei eventuale stǎri de pericol ce ar ameninţa viaţa, integritatea fizicǎ sau psihicǎ ori libertatea unei persoane.
Deşi în componenţa completului de judecatǎ, în mod obligatoriu, se va regǎsi reprezentantul Ministerului
Public, procedura aplicatǎ este cea de ordin civil, guvernatǎ de principiul disponibilitǎţii, astfel încât victima
poate renunţa la judecata cererii, inclusiv atunci când nu a fost introdusǎ de ea însǎşi.
Având în vedere faptul cǎ mǎsurile ce pot fi dispuse prin ordinul de protecţie, reprezintǎ îngrǎdiri ale
unor drepturi fundamentale (libertatea de exprimare, libertatea de a se deplasa şi de a-şi alege un domiciliu,
dreptul de proprietate), asistenţa juridicǎ a pârâtului este obligatorie.
Judecata cererii se face de urgenţǎ şi cu precǎdere. Nu se vor încuviinţa probe a cǎror administrare
necesitǎ o perioadǎ însemnatǎ de timp sau ar conduce la tergiversarea luǎrii unei soluţii rapide în cauzǎ.
Judecǎtorul poate amâna pronunţarea maxim 24 de ore, iar motivarea ordinului nu poate depaşi 48 de
ore de la pronunţare. Hotǎrârea este executorie, iar la cererea victimei sau din oficiu, atunci când
împrejurǎrile cauzei impun astfel, instanţa va putea hotǎrî ca executarea să se facǎ fǎrǎ somaţie sau fǎrǎ
trecerea unui termen.
Hotărârea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de trei zile de la pronunţare, dacǎ s-a dat cu
citarea pǎrţilor, sau de la comunicare, dacǎ ordinul a fost emis fǎrǎ citarea acestora. Executarea poate fi
suspendatǎ pâna la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cǎrei cuantum se va stabili de
cǎtre instanţa de recurs. Judecata în faţa instanţei de control se va desfǎşura în camera de consiliu, cu
participare obligatorie a procurorului.
Conform dispoziţiilor prevǎzute de art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în familie, ordinul de protecţie se comunicǎ de îndatǎ structurilor Poliţiei Române.
Întervalul de timp scurs între data pronunţǎrii sentinţei şi data comunicǎrii ordinului de protecţie cǎtre
organul de executare, este în strânsǎ legǎturǎ cu actul care se comunicǎ acestuia din urmǎ, de cǎtre instanţǎ.
Practica nu este unitarǎ cu privire la acest aspect, identificându-se urmǎtoarele situaţii:
- actul comunicat organului de executare îl constituie copia de pe dispozitivul hotǎrârii, o adresǎ în
care este înseratǎ minuta sentinţei sau un ordin de protecţie separat întocmit, caz în care ordinul de protecţie
este pus în executare din ziua pronunţǎrii;
- ordinul de protecţie este comunicat organului de executare dupǎ redactarea hotǎrârii, în termen de
pânǎ la 48 de ore, caz în care actul comunicat îl constituie hotǎrârea judecǎtoreascǎ în integralitatea ei;
Similar, atunci când comunicarea ordinului de protecţie va fi facutǎ de cǎtre instanţa de control
judiciar, aceasta dispune emiterea ordinului fie de îndatǎ, fie dupǎ redactarea deciziei civile.
= ISSN 2285-0171 ISSN-L=2285-0171
 Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 4. Issue 1/2015 - http://juridica.ugb.ro/ -
Maricica VĂLEANU
Adrian LUPAȘCU
Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, organelor de poliţie le este permis accesul în
locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţǎmântul persoanei protejate sau, în lipsǎ, al altui
membru al familiei.
Pârâtul poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea mǎsurilor dispuse. Cererea se va soluţiona
cu citarea pǎrţilor şi a unitǎţii de poliţie. Revocarea se poate dispune de cǎtre instanţǎ, dacǎ sunt îndeplinite
cumulativ urmǎtoarele condiţii: a. agresorul a respectat interdicţiile sau obligaţiile impuse; b. a urmat
consilierea psihologicǎ, psihoterapia, tratamentul de dezintoxicare sau orice altǎ formǎ de consiliere sau
terapie care a fost stabilitǎ în sarcina sa ori care i-a fost recomandatǎ; c. a respectat mǎsurile de siguranţǎ,
dacǎ asemenea mǎsuri s-au luat, potrivit legii, şi existǎ indicii temeinice cǎ agresorul nu mai prezintǎ un real
pericol pentru victima violenţei sau pentru membrii familiei.
În cazul în care mǎsurile dispuse prin ordinul judecǎtoresc nu sunt respectate de cǎtre cel împotriva
cǎruia s-a emis, poliţia are obligaţia de a sesiza organele de urmǎrire penalǎ pentru infacţiunea de
nerespectare a hotǎrârii judecǎtoreşti. În aceasta situaţie, pedeapsa la care va putea fi condamnat agresorul
este închisoarea între o lunǎ şi un an, fǎrǎ posibilitatea de suspendare a executǎrii.
Ca urmare a propunerii înaintate cǎtre Consiliul Superior al Magistraturii, de cǎtre Ministerul
Justiţiei, a fost emis Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 29/15.04.2014, care a stabilit ca
obiectiv prevăzut pentru primul semestru al anului 2014 efectuarea unui control tematic privind „verificarea
modalităţii de aplicare, de către instanţe, a dispoziţiilor art. 23 şi următoarele din Legea nr. 217/2003
pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, referitoare la emiterea ordinului de protecţie”. Analiza
comparativǎ a datelor şi situaţiilor statistice, raportate la perioada 12.05.2012 - 31.03.2014, în care au fost
înregistrate cauzele pe rolul instanţelor de judecatǎ, a relevat faptul cǎ, prin noile reglementǎri, deşi
judecǎtorul are autonomie decizionalǎ privind organizarea şedinţei de judecatǎ, nu s-a înregistrat o
îmbunǎtǎţire, în sensul reducerii duratei de soluţionare a cauzelor având ca obiect emiterea unui ordin de
protecţie [9].
La instanţele de fond s-a constatat existenţa unei practici neunitare, referitor la gestionarea cauzelor
în raport de urgenţa în judecarea acestora stabilitǎ prin lege, cu privire la : modalitatea de stabilire a primului
termen de judecatǎ şi a aplicǎrii procedurii de regularizare, la durata termenelor acordate, precum şi la
intervalul de timp la care se comunicǎ ordinul de protecţie, condiţionat de actul comunicat organelor de
executare.
La instanţele de control (tribunale), practica neunitarǎ a fost generatǎ de interpretarea diferitǎ a
dispoziţiilor care reglementeazǎ calea de atac ce poate fi exercitatǎ împotriva sentinţei pronunţate de prima
instanţǎ, sub aspectul soluţionǎrii cauzei în camera de consiliu sau în şedinţǎ publicǎ, şi asigurarea asistenţei
juridice a pârâtului, precum şi cu privire la comunicarea ordinului de protecţie de cǎtre instanţa de fond sau
de cǎtre instanţa de control judiciar, în cazul în care, aceasta din urmǎ este cea care dispune emiterea
ordinului de protecţie.
Cu prilejul acestui control, s-a constatat, totodatǎ, o lipsǎ de celeritate a procedurilor de acest tip, la
baza cǎreia a stat luarea unor mǎsuri diferite de gestionare a cauzelor la nivelul instanţelor, cu referire la
dispoziţiile art. 200 Cod procedurǎ civilǎ, privind regularizarea cererii, precum şi parcurgerea procedurii
scrise farǎ ca termenele acordate în cauzǎ sǎ fie reduse de cǎtre judecǎtor, potrivit dispoziţiilor art. 201 alin.
(5) Cod procedurǎ civilǎ, şi stabilirea primului termen de judecatǎ la perioade mari de la înregistrarea
acesteia pe rolul instanţei de judecatǎ, ţinându-se cont uneori şi de perioada de vacanţǎ judecǎtoreascǎ.
Aceste aspecte au condus la soluţionarea dosarelor în intervale de timp diferite, unele chiar la
aproximativ un an de la data înregistrǎrii în sistem.

Concluzii

Deşi violenţa domesticǎ reprezintǎ un fenomen care a însoţit dintotdeauna construirea şi dinamica
familiei, intrarea ei în atenţia legiuitorului este de datǎ recentǎ. Doar în ultimii 20 de ani ştiintele sociale şi
reglementǎrile legale internaţionale fac referinţǎ la violenţa în familie.
În legislația românească, actul normativ cadru din domeniul prevenirii și combaterii violenței în
familie este Legea nr. 217/2003, modificată într-o manieră consistentă, pentru a fi corectate anumite
deficiențe semnalate în practică.
= ISSN 2285-0171 ISSN-L=2285-0171
 Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 4. Issue 1/2015 - http://juridica.ugb.ro/ -
Maricica VĂLEANU
Adrian LUPAȘCU
Ordinul de protecţie reprezintǎ o instituţie juridicǎ, prin intermediul cǎreia se urmǎreşte protejarea
victimelor violenţei în familie, un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgenţă, pentru a
înlătura de îndată expunerea la tratemente agresive. În fapt, se urmǎreşte înlăturarea unui pericol iminent la
care victima poate fi expusă şi care poate genera comiterea, împotriva unor membri de familie, a unor
infracţiuni grave cu privire la drepturile lor fundamentale.
Procedura emiterii ordinului de protecţie are caracter urgent, fiind guvernatǎ de norme derogatorii,
menite sǎ asigure celeritatea sporitǎ în soluţionarea cauzelor de acest gen.
Cu toate acestea, practica unor instanţe a dovedit cǎ termenul de urgenţǎ are un caracter relativ, fiind
raportat de cǎtre judecǎtor la volumul de activitate al instanţei, în general, şi al completului învestit cu
judecarea cauzei, în special. Gestionarea defectuoasǎ a managementului cauzelor având ca obiect emiterea
unui ordin de protecţie, nu în puţine rânduri, a dus la lipsirea de substanţǎ a dispoziţiilor avute în vedere de
legiuitor, transformând astfel de cauze în veritabile acţiuni de drept comun [10].
În vederea ameliorarii deficienţelor semnalate în practicǎ, apreciez ca fiind utilǎ legiferarea unui
cadru normativ care sǎ prevadǎ expres termene de recomandare scurte, adaptate caracterului urgent al cererii,
parcurgerea procedurii de regularizare a cererilor având acest obiect cu caracter de excepţie, precum şi
obligaţia pentru instanţa de judecatǎ de a comunica o copie de pe dispozitivul hotǎrârii prin care s-a admis
cererea, chiar în ziua pronunţǎrii, organelor de executare.

Referinţe

[1] Nelu Niţǎ, Marius-Ciprian Bogea, Cele mai importante provocǎri ale României pentru dezvoltarea
durabilǎ a spaţiului de libertate, securitate şi justiţie în Uniunea Europeanǎ, în Acta Universitatis George
Bacovia.Juridica, nr. 2/2013, p. 46;
[2] Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violentei în familie a fost republicatǎ în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014 şi modificatǎ prin Ordonanaţa de Urgențǎ
Guvernului nr. 6/2015 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în familie, publicatǎ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 29 ianuarie
2015;
[3] Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Persoanele - în reglementarea noului Cod civil,
Editura Hamangiu, București, 2011, p. 221;
[4] Recomandarea Consiliului Europei nr. R (85) cu privire la violența în familie, a fost adoptatǎ la 26
martie 1985;
[5] Maria Voinea, Sociologie generală şi juridicǎ, Editura Sylvi, Bucureşti, 2009, p. 34;
[6] Ion Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p.19;
[7] Hotarârea nr. 1089/23.10.2014 a Judecǎtoriei Bacǎu, conform portaljust.ro/180/pages/dosare
[8] Hotǎrârea nr. 1256 /09.12.2014 a Judecǎtoriei Bacǎu, conform portaljust.ro/180/pages/dosare
[9] Raport privind verificarea modalitǎţii de aplicare de cǎtre instanţe a dispoziţiilor art. 23 şi urmǎtoarele
din Legea nr. 27/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, referitoare la emiterea ordinului
de protecţie nr. 1609/2014, conform www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd, p. 23:
[10] Idem [9], pag. 29;

= ISSN 2285-0171 ISSN-L=2285-0171