CHLAMIDIILE

Descriere
Chlamydiile sunt bacterii Gram negative cu localizare intracelulara obligatorie. Genul Chamydia are descrise patru specii : C.trachomatis,
C.pneumoniae, C. psitttaci si C. pecorum.
Chlamydiile reprezinta microorganisme care detin atat caractere asemanatoare bacteriilor, cat si caractere asemanatoare
virusurilor. Chlamydiile au capacitatea de a parazita celulele organismului gazda, aceasta deoarece, aceste bacterii de mici dimensiuni
sunt lipsite de mecanisme energetice proprii. Chlamydiile se comporta ca niste adevarati paraziti intracelulari si sunt destul de
sensibile la actiunea chimioterapicelor. 

Chlamidiile prezinta mai multe serotipuri(A, B, C, D, E, K), care pot fi implicate in diferite procese infectioase – serotipuri ce pot fi
incriminate inclusiv in cazul aparitiei bolilor cu trasnmitere sexuala; metodele serologice si metodele de imunofluorescenta sunt deosebit
de utile in precizarea tipului de patogen ce a determinat o anumita infectie. Chlamidiile au o structura asemanatoare bacteriilor gram-
negative; ele sunt patogeni lipsiti de mobilitate;chlamidiile de dimensiuni mici, sunt forme patogene cu un inalt grad de
infectiozitate; chlamidiile de dimensiuni mari nu reprezinta altceva decat o forma particulara de multiplicare a acestor patogeni.
Chlamidiile reprezinta patogeni intracelulari care se pot multiplica in citoplasma celulelor infectate; patogenul are abilitatea de a rezista la
actiunea enzimelor litice intracelulare; dupa cel mult doua zile de la infectarea mediului intracelular, chlamidiile vor genera forme
patogene cu un inalta grad de infectiozitate. Infectarea altor celule se realizeaza prin dstrugerea celui gazda si eliberarea elementelor
patogene infectioase. 

Efectele daunatoare ale chlamidiilor asupra organismelor se datoreaza in principal antigenelor de suprafata; aceste antigene
promoveaza efectul toxic; exista astfel de antigene, comune tuturor serotipurilor, dar si antigene specifice anumitor clase microbiene –
specificitatea antigenica este deosebit de utila pentru identificarea speciei infectante. Anumite serotipuri care produc uretrita, pot fi
raspunzatoare inclusiv de aparitia infectiilor conjunctivale; desi uneori infectiile genitale pot ramane
asimptomatice, conjunctivita poate aparea ca urmare a auto-inocularii infectiei.Conjunctivita cu chlamidii a nou-nascutului apare cel
mai adesea la nastere, daca mama respectiva prezenta o infectie genitala cu acest patogen. 

Serotipurile de chlamidii A-C  sunt responsabile de producerea trahomului, in timp ceserotipurile D-K, produc forme de conjunctivita
cu incluzii, atat la adult cat si la nou-nascut. 

C. trachomatis este unul din cei mai obisnuiti agenti patogeni pentru om. Dintre cele 15 serotipuri cunoscute, 4 (A, B, Ba si C) sunt
implicate in producerea trahomului, o infectie oculara ce poate conduce la cecitate. Alte 3 serotipuri (L-1, L-2 si L-3) determina
limfogranulomatoza venerica (LGV), o boala sistemica cu transmitere sexuala. Celelalte serotipuri (D pana la K) sunt asociate cu infectii
ale tractului genital si sunt implicate de asemenea in producerea unor cazuri sporadice de conjunctivita. Acesti agenti patogeni reprezinta
principala cauza de uretrita non-gonococica la barbati, care se poate complica cu epididimita.
La femei, Chlamydia trachomatis poate determina cervicita si salpingita, desi 9-10 % din femeile sanatoase si pana la 40 % din pacientele
examinate in clinicile de boli venerice pot prezenta infectie asimptomatica.
Infectiile genitale cu Chlamydia trachomatis constituie o problema majora de sanatate, cu peste 50 milioane de cazuri noi pe an in intreaga
lume.
In lipsa diagnosticului si a tratamentului, infectia poate progresa spre o inflamatie cronica severa ce poate conduce la artrita, infertilitate,
sarcina ectopica, avort spontan si nastere prematura.
Transmiterea verticala a infectiei este rara, dar expunerea intrapartum a fatului la trecerea prin canalul cervical poate determina oftalmie
neonatala si pneumonie chlamidiana, care se pot dezvolta la aproximativ 10 % din nou-nascutii infectati.

Testele serologice constituie un instrument non-invaziv de diagnosticare.

Clamidioza este o infectie bacteriana cu agentul infectios Chlamydia, care se transmite prin contact sexual. Este una dintre cele mai
frecvente boli cu transmitere sexuala din toata lumea. Chlamydia infecteaza uretra la barbati si uretra, canalul cervial si organele
reproductive superioare la femei. Chlamydia poate infecta, de asemenea, rectul si suprafata oculara si pleopele.
O mama infectata poate transmite infectia copilului ei in timpul nasterii. Intre 50 si 70% dintre copiii nascuti de mame infectate sunt
infectati la nastere. Acestia dobandesc infectia la nivelul ochilor, rectului, vaginului si peretelui posterior al gatului. Intre 30 si 40% dintre
acesti nou-nascuti infectati dezvolta complicatii, cum ar fi conjunctivita saupneumonia.
Infectia cu Chlamydia creste riscul de infectie cu virusul imunodeficientei umane (HIV), in cazul expunerii.
Chlamydia este un parazit procariot obligatoriu intracelular, datorita faptului ca nu isi poate sintetiza ATP-ul. De aceea, el se multiplica
doar in celulele vii eucariote. Chlamydiile au perete si membrana celulara asemanatoare bacteriilor Gram negative; au forma cocoida si
sunt imobile. Difera insa de toate microorganismele prin ciclul lor de crestere particular, asigurat de 2 forme distincte:
- corpusculul elementar (CE), adaptat existentei extracelulare;
- corpusculul reticulat (CR), adaptat mediului intracelular (intracitoplasmatic).
Corpusculii elementari sunt foarte infectiosi. Dupa atasarea de celula, ei traverseaza peretele celular prin intermediul unui fagozom si
raman in vezicula fagocitara pe toata perioada ciclului de viata. La scurt timp de la patrunderea in celula, CE se transforma in CR, care au
o talie mai mare, nu pot infecta alte celule si incep sa se divida binar in interiorul vacuolelor (“incluziile chlamydiene
intracitoplasmatice”). Apoi CR se reorganizeaza in CE astfel incat dupa 48-72 de ore intreaga citoplasma a celulei poate fi inlocuita de
incluzii care contin sute/mii de CE. Eliberarea CE se poate produce prin extruziunea incluziilor sau prin liza celulelor gazda.
Clasificari recente impart Chlamydiile in 4 familii, dintre care cea mai importanta in patologia umana este fam. Chlamydiaceae, care
contine doua genuri:
- genul Chlamydia - cel mai important reprezentant fiind C. trachomatis;
- genul Chlamydophila - C. pneumoniae, C. psittaci, C. pecorum, C. abortus etc.
Patogenitatea  chlamydiilor se manifesta prin virulenta si toxinogeneza:
a) virulenta: chlamydiile prezinta viscerotropism, avand afinitate pentru endoteliul vascular, tesutul pulmonar, ganglionii limfatici,
mucoasa conjunctivala si genitala.
b) toxinogeneza: se realizeaza printr-un compus endotoxin-like, termolabil, dar rezistent la razele ultraviolete; determina leziuni
hemoragice, uneori chiar soc.
Mecanismele patogenice sunt incomplet elucidate. Reactia inflamatorie este determinata de un lipopolizaharid de membrana (LPS) care
determina eliberarea interleukinei Il-1 (alfa si beta). Aceasta determina persistenta infectiei in stare latenta si face ca infectia chlamydiana
sa se caracterizeze prin latenta, persistenta si cronicitate.
Cauze

Clamidioza este o infectie determinata de o bacterie numita Chlamydia trachomatis. Se transmite prin contact sexual vaginal, anal sau oral
cu un partener infectat. O femeie insarcinata transmite infectia nou nascutului in timpul nasterii.
Infectia poate fi prezenta chiar si in absenta simptomelor. Insa, infectia poate fi transmisa pana cand este tratata.
Factori de risc

Factorii de risc pentru infectarea cu Chlamydia includ:

- contact sexual neprotejat prin prezervativ
- mai mult de un partener sexual
- unul sau mai multi parteneri cu risc crescut. Acestia ii includ pe cei care au mai mult de un partener sexual infectat cu Chlamydia.
- inceperea vietii sexuale inaintea varstei de 18 ani
- un sistem imun slabit.
Orice copil cu clamidioza necesita consultul unui medic specialist pentru a determina cauza acesteia si a investiga un posibil abuz sexual.
Simptome

Pana la 90% dintre femeile si barbatii cu clamidioza nu prezinta nici un fel de simptome.
Perioada de timp dintre infectare si debutul simptomelor, numita perioada de incubatie, poate fi de la zile pana la luni de zile. Simptomele
debuteaza de obicei dupa 1-3 saptamani de la contactul sexual infectant.
Simptomele la femei includ:
- disurie (usturimi sau dureri la urinat)
- urina tulbure
- pierderi vaginale anormale
- sangerari vaginale anormale intre ciclurile menstruale
- prurit genital (mancarimi)
- dismenoree (sangerari menstruale neregulate)
- dureri abdominale joase
- febra si oboseala
- inflamarea glandelor bartoliniene (glande aflate la deschiderea vaginului)
- conjunctivita.
Simptomele la barbati includ:
- disurie sau senzatie neplacuta in timpul urinatului (adesea, este primul simptom)
- urina tulbure
- secretii apoase sau vascoase de la nivelul penisului
- cruste pe capul penisului
- sensibilitatea anusului sau scrotului
- conjunctivita.
Mecanism fiziopatologic

Chlamydia nu determina afectare pe termen lung daca este tratata inaintea aparitiei complicatiilor. Netratata, clamidioza poate determina
multiple complicatii, in special in cazul femeilor. Daca o femei era infectata in momentul nasterii, nou nascutul poate fi infectat.
O clamidioza tratata nu determina protectia fata de o noua reinfectare. O noua expunere determina reinfectia, chiar daca infectia anterioara
a fost tratata si vindecata.
Infectia cu Chlamydia creste riscul infectiei cu virusul imunedeficientei umane (HIV), in cazul expunerii la acest virus.
Consult de specialitate

Se recomanda consultul medical in cazul aparitiei urmatoarelor simptome:

La femei:
- secretii vaginale de culoare galbena, vascoase sau urat mirositoare
- sangerari intermenstruale care apar mai mult de o data atunci cand ciclurile sunt regulate
- dureri la contact sexual
- sangerari dupa contact sexual sau dus
- umflaturi, noduli, mancarimi, excrescente sau basicute in jurul zonei genitale sau anale
- arsuri, dureri sau mancarimi la urinat sau cresterea frecventei urinarilor care dureaza mai mult de 24 de ore
- dureri abdominale joase sau pleviene fara o cauza evidenta, cum ar fi diareea sau crampele menstruale.
La barbati:
- umflaturi, noduli, mancarimi in jurul zonei genitale sau anale
- arsuri, dureri sau mancarimi la urinat sau cresterea frecventei urinarilor care dureaza mai mult de 24 de ore
- secretii anormale la nivelul penisului.
De asemenea, se recomanda consultarea unui medic de specialitate daca a fost o expunere la boli cu transmitere sexuala.
Diagnosticul si tratamentul clamidiozei nu sunt costisitoare si sunt disponibile la medicii de familie, de obicei.
Unele persoane nu se simt confortabil sa consulte medicul de familie pentru o boala cu transmitere sexuala. Cele mai multe tari dezvoltate
au clinici sau spitale specializate si confidentiale pentru diagnosticul si tratamentul infectiei cu Chlamydia.
Cu toate acestea, este bine ca medicul de familie sa stie despre aceasta boala pentru a putea aborda adecvat ingrijirea ulterioara.
Investigatii

Infectia cu Chlamydia se diagnosticheaza printr-un istoric medical, examinare fizica si anumite teste. Dupa ce istoricul medical a
fost realizat, trebuie facute urmatoarele:
- un examen ginecologic pentru femei
- un examen urologic (pentru uretrita sau epididimita) pentru barbati
- un test urinar pentru Chlamydia daca nu este nici un motiv pentru a fi facute examenele ginecologic sau urologic.
Exista mai multe tipuri de teste care pot fi facute pentru diagnosticarea infectiei cu Chlamydia. Rezultatele testelor sunt disponibile, de
obicei, in 2-3 zile, cu exceptia culturilor, care necesita intre 5 si 7 zile.
Asociate cu Chlamydia, pot aparea si alte infectii. Se recomanda testarea pentru:
- gonoree
- sifilis
- HIV
- vaginita bacteriana, o boala determinata de prezenta unor bacterii care in mod normal nu sunt prezente in vagin
Diagnostic

Se recomanda screening-ul anual al tuturor adolescentilor si femeilor pana la varsta de 25 de ani. Femeile peste 25 de ani care au
comportamente sexuale la risc trebuie, de asemenea, monitorizate anual. Trebuie facut macar un test urinar pentru Chlamydia (daca este
dispobil), chiar daca nu se face un examen genital sau pelvian complet.
Se recomanda testarea femeilor insarcinate cu comportament sexual la risc, pentru a nu transmite infectia nou nascutilor. Toate femeile
insarcinate trebuie monitorizate in primul trimestru de sarcina. Daca o femeie insarcinata este la risc pentru infectia cu Chlamydia, trebuie
retestata in cel de al treilea trimestru.
Se recomanda, de asemenea, retestarea dupa 4-6 luni de la terminarea tratamentului. Femeile se pot reinfecta daca au contacte sexuale cu
acelasi partener sau parteneri.
Diagnosticul infectiilor cu Chlamydia spp.
- culturi de celule (HeLa, McCoy etc.) – reprezinta metoda de referinta (foarte laborioasa);
- examen direct pe frotiu colorat Giemsa - poate evidentia incluziile intracitoplasmatice. Are sensibilitate mai redusa, dar este utilizata in
diagnosticul conjunctivitei;
- detectarea antigenului prin imunofluorescenta directa (DFA), teste imunoenzimatice (EIA – metoda utilizata in laboratorul Synevo) sau
teste rapide (imunoperoxidaze, latex) – cu sensibilitate mai redusa decat culturile de celule. Aceste metode nu sunt indicate in infectiile
asimptomatice;
- evidentierea unor secvente de acizi nucleici prin hibridizare (Nucleic Acid Hybridization-NAH) sau amplificare genica (PCR) - au
sensibilitate mai mare decat culturile de celule (se poate determina prezenta C. trachomatis intr-un esantion de urina);
- examen serologic - cu valoare limitata pentru diagnosticul infectiilor genitale joase cu C. trachomatis, dar important pentru diagnosticul
infectiilor asociate cu salpingita, infertilitate mecanica, perihepatita, epididimita, sindrom Reiter.
Interpretarea rezultatelor - orice rezultat trebuie interpretat in context clinic.
Recomandari
Recomandari pentru determinarea antigenului Chlamydia:

- suspiciunea clinica a unei infectii cu Chlamydia.

Pregatire pacient
Nu necesita pregatire o prealabila.

Metoda
In laboratorul Synevo antigenul Chlamydia este depistat cu ajutorul testelor imunoenzimatice (EIA).

Pentru cadre medicale

Recoltarea - Chlamydia este un organism relativ labil si viabilitatea sa poate fi mentinuta prin pastrarea probei la rece si reducerea
timpului intre colectarea probei si procesarea ei in laborator. Pentru rezultate cat mai bune se recomanda recoltarea in recipiente cu mediu
special de transport. Pentru detectia C.trachomatis este necesara recoltarea de celule epiteliale din zonele suspecte, de obicei cu tamponul,
prin rotire viguroasa. Secretiile purulente (daca exista) trebuie indepartate inaintea recoltarii pentru determinarea antigenului Chlamydia. In
cazul suspiciunii de infectie coexistenta cu Neisseria gonorrhoeae, se recolteaza mai intai proba pentru aceasta si apoi pentru determinarea
antigenului C. trachomatis.
Zonele recomandate pentru recoltare sunt:
1. conjunctiva - in cazul suspiciunii de trachom;
2. uretra anterioara la barbati:
- prin introducerea tamponului 2-4 cm pe uretra si rotire usoara;
- urina primul jet - care reprezinta primii 10-30 mL urina recoltati la cel putin 2 ore de la ultima mictiune. Nu este necesar si nu reprezinta
un avantaj obtinerea primului jet din urina de dimineata;
3. colul uterin la femei - din canalul endocervical, deoarece C.trachomatis are tropism pentru celulele zonei tranzitionale. C. trachomatis
infecteaza, de asemenea, uretra feminina. De aceea, este bine sa se recolteze de la nivelul uretrei si de la nivelul colului si sa se trimita la
laborator ambele probe pentru examinare. Nu se recomanda recoltarea secretiei vaginale pentru determinarea  antigenului Chlamydia.
Sunt recomandate doar anumite tampoane de recoltare, deoarece materialul din care sunt confectionate poate fi toxic pentru
microorganismul cautat. Pot fi utilizate tampoane de bumbac, Dacron sau calcium alginate. La femeile cu salpingita se recomanda
recoltare prin punctie-aspiratie din trompele uterine.
4. alte zone: mucoasa rectala, nasofaringele (la copiii cu pneumonie, recoltarea se poate efectua de pe peretele posterior al faringelui sau de
pe amigdale). Aspiratul nasofaringian sau traheobronsic colectat prin intubare sunt cele mai indicate produse.
Pentru alte tipuri de Chlamydia se recomanda recoltarea de sputa, fluid bronhoalveolar, tampon nasofaringian sau amigdalian si chiar tesut
obtinut prin biopsie.
Limite si interferente
Colectarea probei este esentiala pentru determinarea antigenului Chlamydia. Personalul care face recoltarea trebuie bine instruit pentru a
evita eventualele rezultate fals negative ca urmare a erorilor de recoltare.
Pentru determinarile prin EIA sunt recomandate doar probele recoltate din endocol, uretra masculina, primul jet de urina la barbati si
secretiile oculare la pacientii simptomatici.
Rezultatele obtinute in urma determinarii antigenului Chlamydia din urina trebuie interpretate cu prudenta, in cazul in care se suspecteaza
o infectie urinara.
In cazuri rare, pot aparea rezultate fals pozitive prin EIA, de aceea se recomanda teste de confirmare. Determinarile efectuate prin PCR au
o specificitate inalta si nu necesita alta confirmare a rezultatelor positive.
Detectarea Chlamydiei prin culturi de celule este singura metoda ce poate fi folosita in vederea evaluarii unui eventual abuz sexual.
Expectativa vigilenta

Perioada de expectativa vigilenta reprezinta perioada in care persoana in cauza si medicul specialist trebuie sa observe boala sau
simptomele fara a face un tratament medical. Perioada de expectativa vigilenta nu este adecvata in cazul infectiei cu Chlamydia. Aceasta
infectie nu determina afectare pe perioada lunga daca este tratata inaintea aparitiei complicatiilor. Netratata, poate duce la multiple
complicatii. Se recomanda evitarea contactelor sexuale inaintea consultarii unui medic specialist.
Daca se cunoaste o expunere la Chlamydia, trebuie facut tratamentul ambilor parteneri sexuali. Tratamentul trebuie facut chiar in absenta
complicatiilor. Trebuie declarati si anuntati toti partenerii sexuali din ultimele 60 de zile. In cazul in care nu a existat nici un contact sexual
in ultimele 60 de zile, trebuie contactat ultimul partener sexual.
Tratament

Infectia cu Chlamydia poate fi vindecata cu ajutorul antibioticelor. Aceasta boala nu determina afectare pe termen lung daca este tratata la
timp, inainte de aparitia complicatiilor. Netratata, poate determina complicatii multiple.
Tratamentul se recomanda:
- persoanelor care au teste pentru Chlamydia pozitive
- partenerilor sexuali din ultimele 60 de zile ai persoanelor infectate, chiar daca sunt asimptomatici
- nou nascutilor din mame infectate in momentul nasterii.
Este foarte importanta evitarea contactelor sexuale timp de 7 zile dupa incheierea tratamentului pentru Chlamydia.
In cazul in care partenerul sexual nu este tratat concomitent, se produce reinfectia. Trebuie incurajata tratarea si a partenerului sau
partenerilor sexuali. Se recomanda folosirea prezervativelor pentru a scadea sansele reinfectiei.

De retinut!
Unele persoane care au infectie cu Chlamydia, pot avea, de asemenea, si gonoree. In aceste cazuri, tratamentul include antibiotice care sa
vindece atat infectia cu chlamydia cat si gonoreea.
Reinfectia este posibila. Simptomele care continua dupa tratament sunt probabil cauzate de o reinfectie mai mutl decat o ineficienta a
tratamentului. Pentru a preveni reinfectia, partenerii sexuali trebuie evaluati si tratati, daca este cazul.
Infectiile clamidiene repetate cresc riscul pentru boala inflamatorie sexuala. Chiar si o singura infectie poate duce la pentru boala
inflamatorie sexuala daca nu este tratata corect. Trebuie respectate prescriptiile medicale ale antibioticelor, recomandate de medicul
specialist. Tratamentul trebuie efectuat complet, chiar daca simptomele se amelioreaza dupa cateva zile.
Se recomanda retestarea la 3-4 luni de la tratament, pentru a reduce riscul complicatiilor reinfectiei.
Complicatii

Clamidioza netratata poate determina o varietate de complicatii.

Complicatiile la femei includ:
- cervicita (inflamatia cervixului)
- uretrita (inflamatia uretrei)
- endometrita (inflamatia mucoasei uterului)
- inflamatia glandelor bartoliniene
- boala inflamatorie pelvina (inflamatia uterului, trompelor uterine sau ovarelor)
- abcesele pelviene
- infertilitatea
- sindromul Fitz-Hugh-Curtis (o boala hepatica inflamatorie rara).
Complicatiile la femeile insarcinate includ:
- sarcina ectopica (in afara uterului)
- avortul
- nasterea prematura
- ruptura prematura a membranelor.
Complicatiile la nou-nascuti includ:
- nastere prematura - un prematur are un risc crescut pentru diverese probleme de sanatate
- conjunctivita – inflamatia suprafetei ochilor si a pleopelor; aproximativ 50% dintre nou nascutii infectati dezvolta conjunctivita
- infectii la nivelul nasului si gatului
- otita medie (infectie a urechii)
- uretrita (desi rara la nou nascuti).
Complicatiile la barbati includ:
- uretrita
- epididimita (inflamatia tubilor care transporta sperma)
- prostatita (inflamatia prostatei, glanda care secreta cea mai mare parte de lichid seminal)
- infertilitatea.
Alte complicatii care pot aparea la toate persoanele infectate netratate includ:
- conjunctivita
- proctita (inflamatia mucoasei membranoase a rectului)
- variate simptome, cum ar fi inflamatia articulara sau globilor oculari, determinata de infectia bacteriana (sindromul Reiter)
- limfogranuloame venerice – acestea sunt cauzate de un anumit tip de Chlamydia si determina inflamatii in zona genitala, cefalee (dureri
de cap), febra, oboseala si umflarea ganglionilor inghinali.
Conjunctivita cu Chlamydii
Semne si simptome
Chlamydia trachomatis
Este intalnita aproape in exclusivitate la om. Ea determina pana la 50% din uretritele nongonococice. Se cunosc 15 serovaruri, toate
implicate in patologia umana:
1. serovarurile A, B, Ba, C: determina conjunctivita acuta (cu posibila cronicizare: trachomul);
2. serovarurile D – K pot determina:
- la barbati, uretrita acuta (cu posibilitatea cronicizarii si aparitia de uretrita cronica, prostatita, epididimita, proctita, sindrom Reiter,
infertilitate);
- la femei, sindrom uretral acut, bartolinita, cervicita, endometrita, salpingita (cu aparitia ulterioara de boala inflamatorie pelvina, sarcina
ectopica, infertilitate), periapendicita, perihepatita (sindrom. Hugh-Curtis);
3. serovarurile L1, L2, L3 determina limfogranulomatoza veneriana (maladia Nicolas Favre), avand tropism pentru tesuturile limfatice.
Chlamydia trachomatis se poate transmite la nou-nascut in timpul nasterii, determinand pneumonia neonatala. Mai pot aparea infectii
vaginale, faringiene si enterice neonatale. Infectia cu C. trachomatis se asociaza cu cresterea ratei de transmitere a infectiei HIV.

C. pneumoniae - determina infectii comune la copilul mare, adolescenti si adultul tanar: faringita, bronsita, pneumonie si exacerbari ale
astmului.

Trahomul
Trahomul este o boala deosebit de infectioasa, care afecteaza ambii globi oculari si care poate genera leziuni la nivelul corneei; daca nu
se intervine cu un tratament atent si adecvat ales, trahomul poate genera orbire; incidenta acestei afectiuni este deosebit de ridicata mai ales
in tarile defavorizate. Chlamidiile de serotip A sau C, sunt responsabile de aparitia trahomului. Cea mai larga raspandire a bolii se
inregistreaza in Africa si Asia; practic, trahomul mai poate fi definit ca o keratoconjunctivita cronica. 

Evolutia trahomului este progresiva – cativa ani de zile; una dintre cauzele evolutie indelungate este reprezentata de reinfectarile
succesive; odata cu evolutia sa, boala determina numeroase leziuni cicatriceale oculare. Prima faza de evolutie a bolii dureaza doar
cateva luni de zile; simptomatologia se instaleaza lent si este prezenta bilateral; pacientul prezinta lacrimare in cantitate redusa si acuza o
senzatie de greutate la nivelul pleoapelor; in aceasta perioada, membrana conjunctivala este rosiaticaa si prezinta pe suprafata sa, mici
formatiuni albicioase; In faza urmatoare (care se poate extinde pe parcursul a 2-3 ani de zile), simptomatologia se acutizeaza; senzatia de
greutate la nivelul peloapelor se accentueaza, iar fata pacientului capata un aspect buhait (asemena unei persoane abia trezita din somn) ; la
nivelul membranei conjunctivale pot fi observate formatiuni mici, de culoare gri, care cedeaza la apasare; reteauna vasculara anterior
formata, poate invada corneea (panusul) ; aceasta retea vasculara (panus) este asemenea unei pelicule si este responsabila de urmatoarele
manifestari: fotofobie, lacrimare si scaderea acuitatii vizuale; leziunile depresionale ce apar la periferia corneei, pot conduce ulterior la
aparitia astigmatismului. 

Faza a treia de evolutie a trahomului mai este denumita si faza precicatriceala;formatiunile cicatriceale apar mai ales la
nivelul conjunctivei tarsale; reteaua vasculara superficiala (panusul) se dezvolta excesiv; la nivelul globului ocular, poate fi observata
aparitia unei linii albicioase, ce se dispune paralel cu marginea libera a pleoapelor. 

In ultima faza de evolutie a trahomului, leziunile anterior formate se vor cicatriza – generand o serie de fenomene retractile, denumite
– entropion; reteaua vasculara superficiala regreseaa intr-o oarecare masura; cu toate acestea, corneea ramane in continuare opalescenta. Pe
parcursul evolutie sale, trahomul poate prezenta perioade de remesiune a leziunilor. Prognosticul acestei boli, nu este intotdeauna
favorabil;trahomul poate genera urmatoarele complicatii: infectii cu bacil Weeks, infectii cu gonococ, cicatrici retractile, entropion,
ptoza palpebrala sau chiar deteriorarea glandelor lacrimale. 

Conjunctivita cu incluzii a nou-nascutului

Este un tip de infectie cu chlamidii, care afecteaza aproximativ 5% dintre copii; pericolul de imbolnavire la nastere este cu atat mai mare,
atunci cand mama prezinta o infectie genitala cu Chlamydia. Conjunctivita cu incluzii a nou-nascutului evolueaza bilateral, copilul
prezentand secretii conjunctivale purulente sau mucopurulente; boala debuteaza dupa cel putin o saptamana de la nastere (7-10 zile) .
Clinic, copilul prezinta edem al pleoapelor, blefarospasm, roseata a membranei conjunctivale si nu in ultimul rand, secretie conjuctivala cu
caracter purulent. In lipsa unui tratament adecvat, acest tip de conjunctivita poate evolua pe parcursul a doua sau chiar trei luni de zile;
ulterior, dupa disparitia infectiei conjunctivale, patogenii inca mai pot fi identificati in secretiile de la nivelul tractului respirator sau in
materiile fecale, chiar si un an mai tarziu. Cu ajutorul unui tratament eficient, vindecarea se poate realiza in maxim 60 de zile; exista
si situatii in care boala s-a complicat cu aparitia keratitei, a panusului sau a pneumoniei. 

Conjunctivita foliculara infectioasa – Conjunctivita de piscina

Conjunctivita foliculara infectioasa mai este denumita si "conjunctivita de piscina"; aceasta deoarece, apa din piscina care nu este
suficient de bine tratata cu clor, poate fi contaminata cu patogenul care determina aceasta forma de imbolnavire; boala apare mai
ales in randul tinerilor care se scalda in astfel de piscine cu apa contaminata; perioada de incubatie a infectiei este de maxim 10 zile;
infectia debuteaza in prima faza la un singur ochi, insa la scurt timp afecteaza si globul ocular de partea opusa. 

Pacientul care sufera de "conjunctivita de piscina" prezinta urmatoarele manifestari patologice: lacrimare accentuata, fotofobie, edem al
pleoapelor, edem al membranei conjunctivale si mai ales, secretie conjunctivala in cantitate moderata; membrana conjunctivala este
rosiaticaa si poate prezenta formatiuni foliculare dispuse precum margelele dintr-un sirag; adenopatia preuriculara este dureroasa la
palpare; infectia se poate vindeca in maxim 90 de zile, fara a lasa sechele. 

"Conjunctivita de piscina" se transmite foarte usor prin intermediul apelor contaminate, fiind generata de catre patogenul –
Chlamydozoon oculo-genitale. 
Conjunctivita mucopurulenta
Face parte din sindromul Fiessinger-Leroy-Reiter; acest sindrom se caracterizeaza prin:conjunctivita, uretrita si artrita; conjunctivita
se manifesta bilateral, fiind insotita inca de la debut de secretie mucopurulenta; exista si cazuri in care secretia conjunctivala patologica
poate aparea pe percursul evolutiei bolii; simptomatologia acestei conjunctivite nu este foarte zgomotoasa; alte posibile manifestari
patologice care se pot asocia acestui sindrom: keratita, episclerita, iridociclita si nevroza optica. Conjunctivita mucopurulenta acuta, este
determinata de catre acelasi patogen care produce "conjunctivita de piscina" – Chlamidozoon oculo-genitale. 

Diagnostic
Diagnosticul pozitiv al conjunctivitei cu incluzii se face atunci cand laboratorul de microbiologie poate pune in evidenta incluziunile
intraepiteliale – coloratii cu iod, coloratia Giemsa sau utilizand metodele de imunofluorescenta. Metodele serologicesunt foarte utile
in cazul infectiilor aparute la adulti, insa ele nu pot fi aplicate in cazul nou-nascutilor – deoarece sistemul imunitar al acestora nu este
capabil de a genera anticorpi specifici. 

Diagnosticul pozitiv in cazul conjunctivitei foliculare se face mai ales pe baza aspectului membranelor conjunctivale – prezenta si
persistenta foliculilor conjunctivali, dar si pe baza prezentei incluziilor intraepiteliale (coloratia Giemsa) ; de asemenea, mai pot fi utilizate
testele specifice cu anticorpi monoclonali, testele de imunofluorescenta, sau testele de fixare a complementului. 

Tratament
In ceea ce priveste tratamentul trahomului, complicatiile acestei boli (entropion) pot fi combatute utilizand metode chirurgicale; pentru
faza activa a bolii se recomanda utilarea tratamentului medicamentos (antibiotice) ; deaorece trahomul este o boala endemica, conditii de
igiena si conditiile de trai, joaca un rol foarte important in limitarea raspandirii acestei boli. Cazurile de orbire datorate trahomului pot fi
eliminate daca boala este diagnosticata precoce; tratamentul cu antibiotice se poate realiza cu tetraciclina – administrata sub forma
de colir, sau cu doxicilina; ca o alternativa poate fi utilizata azitromicina. 

Conjunctivita cu incluzii a adultului si a nou-nascutului poate fi tratata utilizandtetraciclina (maxim 21 de zile) – adminstrata local,

sub forma de colir; nu se recomanda utilizarea acestui antibiotic la gravide, in timpul perioadei de lactatie sau la copii sub 7 ani.