Managementul în România

Urmând un program de masterat care presupune aprofundarea studiilor de licență, ambele

pe domeniul management, pot spune că am aflat foarte multe noțiuni, concepte și definiții ale
managementului. Ale multor tipuri de management.
Partea practică am descoperit-o în paralel, având șansa să cunosc oameni care practică
efectiv meseria de manager.
Personal, managementul mi se pare artă îmbinată cu știință. Din cele mai vechi timpuri
de când se practică, până în ziua de astăzi când lucrurile în acest domeniu au evoluat fantastic,
oamenii au tot adăugat, au șlefuit și au perfecționat managementul.
Managementul în România? Managementul în alte țări? Evident că sunt mari diferențe.
Evident că avem o ușoară strângere de inimă când ni se cere, sub o formă sau alta să comparăm o
situație din România cu ceea ce se întâmplă în altă țară. Indiferent că este vorba de evoluția și modul
de aplicare al managementului sau de modul în care răsar construcții care mai de care mai ciudate.
De ce? Motivele sunt multe, prea multe din păcate, dar nu am de gând să dezbat această
temă și nici să încerc să le ierarhizez. După cum spune un om pe care îl privește multă lume: „trăim
în România și asta ne ocupă tot timpul!”.
Din punct de vedere teoretic, în România, au existat preocupări teoretice şi pragmatice
privind managementul firmelor, încă din perioada premergătoare primului război mondial ne spune
cartea „Management”scrisă de Nicolescu O., Verboncu L ( Ed. Economică,
Bucureşti, 1995).
Cele mai semnificative realizări au fost: utilizarea pentru prima dată în Europa a sistemului
taylorist de organizare a muncii bazat pe MTM, care a avut loc la “Ţesătoria românească de bumbac”
din Piteşti. Deşi au existat dificultăţi care apar inevitabil în cadrul oricărui început, s-au obtinut rezultate
care au confirmat că utilizarea metodelor de organizare ştiinţifică determină o crestere a eficienţei
muncii.
A doua realizare importantă a constituit-o introducerea în planul de învăţământ al Academiei de
Înalte Ştiinţe Comerciale şi Industriale a cursului de management al firmei. Acest curs a contribuit la
conturarea ştiinţei conducerii microeconomice şi a unei şcoli de management românesc şi a avut
influenţe pozitive pe plan ştiinţific, didactic şi pedagogic, deşi perioada şi contextul politic în care s-a
desfăşurat această activitate presupunea existenţa anumitor limite. Disciplina se numea “Studiul practic
al întreprinderilor comerciale şi industriale” şi a fost primul curs de acest fel din Europa de Sud-Est şi
printre primele de acest fel din Europa.
În anii următori învăţământul şi cercetarea ştiinţifică de management s-au debarasat de
limitarile şi malformaţiile perioadei comuniste. Însă pe planul practic al managementului
societaţilor comerciale şi regiilor de stat schimbările sunt mult mai lente. Mentalitatea personalului
de conducere şi execuţie se schimbă greu, şi nu în profunzime.

Eu cred că principala problemă în ceea ce privește managementul în România este reprezentată

de mentalitatea celor aflați în funcțiile de conducere.

Este cunoscut faptul că, în ultimii ani, în România au pătruns multe companii
multinaționale, resursele umane au intrat în contact cu alte tipuri de culturi și astfel au apărut

1
și în România noi forme de motivare a personalului, iar tehnica și tehnologiile utilizate sunt tot mai
moderne.
Cu toate acestea, încă aplicăm greșit noțiuni destul de clare. Încă nu facem management
ci mai degrabă acceptăm sistemul cu metehnele din trecut.
În domeniul resurselor umane, pentru că pe acesta mă voi axa, fiindu-mi foarte drag, am
observat că nu există acea forță a acestui tip de management care există în alte țări. Adică lumea
nu prea ia în seamă latura de resurse umane deși are un rol fantastic de important într-o
companie. Managerului de resurse umane i se acordă mai puțină importanță decât celui de la
vânzări sau producție. De ce?
Pentru că există falsa impresie că resursă umană găsești la tot pasul, așa că nu e foarte
important cum anume se efectuează managementul acesteia. Însă departamentul de vânzări e
important pentru că de acolo de vin banii, departamentul de producție nu poate fi lăsat deoparte,
departamentul financiar-contabil este „mama” tuturor pentru că acolo se „taie și spânzură”...
Cam asta se gîndește.
Dar managerul de resurse umane trebuie să aibă curaj și să intervină atunci când
managerul general ia o decizie greșită. Trebuie să știe să argumenteze, dar mai presus de toate
trebuie să poată să demonstreze că resursa umană poate da valoare unei companii, și vorbim aici
de o plus valoare. Dacă există un management eficient al resursei umane, se pot obține beneficii
pe termen lung pentru companie.
Atitudinea cu „dacă nu îți convine poți să pleci, că doar mai sunt încă 100 ca tine la ușă”
este total greșită și din păcate foarte răspândită în România.
În resurse umane lucrează foarte mulți tineri, poate și din această cauză sunt mai puțin
încrezători în propriile forțe și nu au curaj să își impună punctul de vedere.
În prezent, urmez un curs de calificare în meseria de manager resurse umane și am avut
ocazia să întâlnesc experți pe domeniul managementului resurselor umane. Am aflat lucruri
extrem de interesante, printre care și faptul că în America, de exemplu, managerul de resurse
umane nu lipsește de la nici o ședință importantă a companiei și că este privit ca un Dumnezeu
iar în Românica noastră nu e privit cu mare admirație.
De asemenea, omul de resurse umane trebuie să fie un exemplu pozitiv pentru toți
colaboratorii săi și subalternii săi. Exemplu care ține de conduită, ținută, termene respectate,
teorii demonstrate.
Tot acești experți spun că totuși, încep lucrurile să se „miște” în România, în sens pozitiv
pentru managementul resurselor umane. Că adoptăm comportamente și mentalități potrivite, că
parcă am deschide ochii și am înțelege că resursa umană este totuși importantă, contează, și dacă
o utilizăm potrivit ne aduce beneficii extraordinare.
În concluzie, sper să ajung să văd cum aceste direcții se materializează, cum
managementul în România se așează frumos la locul potrivit. De fapt, parcă nu „așezat” e
termenul potrivit. Îmi doresc totuși o creștere, da...să „crească” frumos managementul nostru, să
devină operativ, eficient, eficace și conform celor mai noi tendințe.