REALISMUL

PROZA REALISTĂ
 REALISMUL UNIVERSAL

Termenul REALISM, derivat din

limba franceză, înseamnă
reprezentarea veridică a datului
real, opusă idealizării şi
fanteziei ce caracterizau
atitudinea romantică în raport
cu realitatea.
Conceptul a fost folosit prima dată
de Friedrich Schiller, care
spunea, în 1798, că “Francezii
sunt mai buni realişti decât
idealişti”.
 Caracteristici ale realismului

Dacă romantismul se adresa aproape exclusiv sensibilităţii,

urmărind să emoţioneze, să impresioneze, realismul se
adresează raţiunii, având drept ţintă adevărul,
cunoaşterea, înţelegerea lumii, a raportului dintre individ şi
societate.

Imaginaţia nelimitată a romanticilor este înlocuită cu observarea

şi analizarea atentă a realitătii .

Termenul estetic nu este, în această accepţie, limitat la o

anumită perioadă istorică, ci se referă la caracteristici
comune realismului întrunite de operele literare din toate
timpurile.
 În sens restrâns, noţiunea istorico-literară desemnează
curentul cultural apărut în prima jumătate a secolului al
XIX-lea, având următoarele trăsături:
 Reprezentarea veridică a realităţii;
 Prezentarea cu obiectivitate a lumii reale, prin
observarea tipurilor umane caracteristice pentru
societatea vremii, fără a neglija nici dominantele
caracterologice cărora li se subsumează trăsăturile
individuale ale eroilor;
 Dispariţia eroilor excepţionali, scriitorii îndreptându-şi
observaţia către viaţa socială şi prezentând omul în
strânsă legătură cu aceasta, ca un produs al mediului în
care trăieşte şi cu care se află în relaţie de
interdependenţă;
 Preocuparea faţă de sfera economică şi socială;
 Atitudinea critică faţă de om şi societate, stil sobru şi
impersonal;
 Preocuparea pentru social.
 Textul realist prezintă o imagine cât mai clară şi
mai complexă a societăţii dintr-un timp şi un spaţiu
istoric determinat, evidenţiind structura şi
mecanismele sociale.
 Omul este înţeles ca o fiinţa socială care trăieşte,
se dezvoltă, se formează în mijlocul unei anumite
societăţi. Relaţia om-societate este una dintre
temele fundamentale ale realismului.
 Un subiect privilegiat în realism este banul, modul
în care acesta influenţează destine şi caractere.
 Tema banului/ a înavuţirii este însoţită de o
atitudine critică în faţa tendinţei de transformare a
banului în valoare supremă.
 acţiunea prezintă viaţa cotidiană, cu detaliile ei banale,
comune. Tocmai această insistenţa pe detaliul semnificativ
creează iluzia realităţii;
 ca modalitate narativă predomină scenă ,care prin
detaliile ei,oferă senzaţia de eveniment concret, viu, real;
 perspectiva este exterioară a unui narator de persoana a
III-a omniscient, capabil să ofere informaţii variate ,
complexe, vizând totalitatea( sa spună totul despre un
personaj);
 acţiunea este construită cronologic, evenimentele se
înlănţuie logic şi cauzal pentru a facilita înţelegerea
acesteia;
 stilul este în general obiectiv, detaşat, neutru, lipsit de
implicare, impersonal( la primii realişti există o mai
accentuată subiectivitate)
 Specia preferată este
romanul.

Stendhal (Henry Beyle)

caracteriza astfel
romanul: este o oglindă
purtată de-a lungul unui
drum. Câteodată ea
reflectă cerul albastru,
altădată noroiul din
băltoacele de la picioarele
dumneavoastră, scoţând
în evidenţă obiectivitatea
 Honore de Balzac

Scriitorii realişti acordă importanţă

deosebită amănuntelor
semnificative, consacrând pagini
numeroase descrierilor oraşelor,
caselor,interioarelor,vestimentaţiei
personajelor, lucru ce conferă
operei valoare documentară şi
artistică în acelaşi timp;
Balzac era de părere că romancierul
trebuie să se considere secretarul
acelui istoric care este societatea
însăşi.
Personajul realist, chiar dacă
este tipic, nu trebuie
confundat cu acele
caractere statice din
clasicism, ele fiind mai
complexe şi tipice pentru
un anumit cadru social;
Grandet, eroul lui Balzac,
reprezintă avarul, dar
modalitatea în care a
acumulat avere şi felul lui
de trai îl reprezintă pe
burghezul îmbogăţit în
urma Revoluţiei franceze.
 Julien Sorel şi d-ra de Renal

Julien Sorel, personajul lui

Stendhal din “Roşu şi
negru”, întruchipează
arivistul, alt tip caracteristic
realismului, care, prin voinţă
şi tenacitate, vrea să
câştige o poziţie socială
superioară, pentru a fi
admis în rândurile nobilimii,
care îl dispreţuia datorită
originii umile.
Gustave Flaubert şi Guy de Maupassant
Charles Dickens şi Jane Austen
Emily, Charlotte şi Anne Bronte
Dostoievski Gogol
L.N.Tolstoi şi Serghei Turgheniev
Cehov
Maxim Gorki
La început, elementele realiste s-au îmbinat cu cele
romantice sau chiar clasice, în nuvelistica lui
Costache Negruzzi şi chiar în romanul “Ciocoii
vechi şi noi” al lui Nicolae Filimon
 Literatura română:
 Nicolae Filimon, Ciocoii vechi si noi
 Ioan Slavici, Mara, Moara cu noroc,
Pădureanca
 I.L. Caragiale, comedii, nuvele, În vreme de
razboi, Abu-Hassan, Două loturi
 Liviu Rebreanu, Ion, Pădurea spânzuraţilor,
Răscoala
 Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste...,
Patul lui Procust
 Cezar Petrescu, Calea Victoriei, Întunecare
Mihail Sadoveanu, Baltagul, Venea o moară pe Siret .
Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach
George Călinescu, Enigma Otiliei, Cartea nunţii,
Scrinul negru
Marin Preda, Moromeţii, Cel mai iubit dintre pămanteni ,
Risipitorii, Intrusul,etc
 Ioan Slavici

Este creatorul realismului

poporal, punând bazele
unei creaţii realiste cu
tematică preponderent
rurală;
Eroii săi încalcă adesea
legile morale şi sunt
aspru sancţionaţi, Slavici
fiind considerat un scriitor
moralist
 Liviu Rebreanu

Autorul primului roman

modern din literatura
noastră, “Ion”, consolidează
romanul realist românesc
prin diversificarea
problematicii, de la romanul
rural la cel citadin sau
psihologic: “Pădurea
spânzuraţilor”,“Pădureanca”
“Gorila”
 George Călinescu

Optează pentru formula

romanului de tip balzacian,
cu tematică socială, despre
viaţa micii burghezii, despre
oraşul de provincie sau
lumea situată la marginea
marilor oraşe;
Pledează pentru construcţia
narativă tradiţională,
orientată însă spre o
problematică modernă
Literatura sec. XX include în sfera prozei realiste
romanul comportamentist, fresca socială,
romanul marilor familii (“Moromeţii”) sau
romanul-document (partea a II-a a romanului
“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război”);
Romanul istoric, ilustrat mai ales prin opera lui
Mihail Sadoveanu, se îndepărtează puţin de
formula realismului, deoarece caracterul său
epopeic îi imprimă un aspect simbolic din
îmbinarea adevărului documentar cu
ficţiunea.
 Marin Preda

Creaţia sa, care domină,

prin anvergură,
problematica variată,
profunzimea morală şi
acuitatea stilului,
întreaga producţie
narativă postbelică, este
integrată de criticul său
cel mai pertinent, Eugen
Simion, în categoria
realismului psihologic.
 Personajul realist
 fiinţa complexă, amestec de calităţi şi
defecte;
 este prezentat în mediul lui de viaţă nu în
situaţii neobişnuite. Descrierea atentă a
mediului urmăreşte să releve modul în care
mediul influenţează, determină caracterul
personajului;
 este înfăţişat în evoluţie, se transformă, se
modifică pe parcursul acţiunii, nu are un
caracter dat, imobil;
 este tipic, reprezintă o categorie socială sau
umană, având trăsături şi comportamente
specifice. Tipuri umane realiste: avarul,
parvenitul ( arivistul), ratatul, snobul,
muncitorul, ţăranul, intelectualul, artistul,
politicianul, burghezul;