Fisa I-Basmul (definiție, caracteristici, reprezentanți, repere critice)

 Basmul este o specie literară cultivată din cele mai vechi timpuri, în cuprinsul căreia, cu
ajutorul unor mijloace tradiționale, se povestesc întâmplări fantastice prin care oamenii au
năzuit la crearea unor spații plăsmuite hiperbolic, către tipuri umane capabile să
întruchipeze prfecțiunea în lupta cu forțe supranaturale simbolizând principiul răului ce
amenința colectivitățile umane cu nimicirea sau disparitia. G.Călinescu, în ,,Estetica
basmului”, definea specia ca ,,o oglindire a vieții în moduri fabuloase”.
 Basmul este o specie epică amplă care dezvoltă categoria estetică a fabulosului, având un
singur plan narativ cu o acțiune convențională la care participă personaje sau forțe
supranaturale purtătoare ale unor valori morale. Basmul este la origine un mit care s-a
transformat neîncetat prin contaminarea cu elemente concrete, locale, etnice, păstrând
reminiscențe din cosmologii arhaice, din ritualuri și tehnici de inițiere sacre.
 În lumea tradițională a satului, basmele se transmit prin viu grai (caracter oral) de către un
povestitor (narator anonim) care, pentru a-și impresiona ascultătorii, folosește mimica și
gestica (caracter sincretic). Acești naratori anonimi pot interveni cu propuneri narative noi,
astfel încât, de fiecare dată, basmul capătă o formă specifică, numită variantă, care se
transmite mai departe, suferind și alte modificări (cararter colectiv). Scriitorii care creează
basme păstrează modelul de organizare a narațiunii din basmul popular, dar textul unui
basm cult este definitiv stabilit și are un autor cunoscut.
 Basmul dezvoltă o narațiune scurtă, care pune în scenă evenimente sau eroi imaginari,
care au ca sursă prototipuri reale (element fundamental care îl distinge de nuvela), între
aceștia remarcându-se protagonistul, capabil să valorifice principiile binelui, în oricare
dintre acțiunile sale. De cele mai multe ori, este un neofit, erou inocent care trebuie să
câștige experiența vieții, la capătul unei călătorii de inițiere în care se confruntă, în mod
repetat, cu ființe potrivnice, dovedind calități deosebite, ceea ce produce, în final, triumful
binelui asupra răului.
 Basmul cult apare în secolul al XIX lea, odată cu redescoperirea folclorului în epoca
romantică. În literatura universală, scriitori precum Charles Perrault, Hans Cristian
Andersen sau Lev Tolstoi, configurează modele epice ale speciei. În literatura română au
scris basme culte: Alexandru Odobescu, Nicolae Filimon, Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ioan
 Slavici. Basmul cult poartă amprenta stilului individual al scriitorului, respectând condiția
originalității, în funcție de care este apreciată orice operă literară.
 Basmul cult ilustrează o inserție a fabulosului localizat și umanizat, un stil elaborat, ritm
rapid al narațiunii, funcția individualizatoare a dialogului și oralitatea stilului. Se poate
specifica, în cazul basmului cult, existența unui imaginar ce include elemente de cultură și
spiritualitate: mituri, simboluri, alegorii religioase, aspecte ce contribuie la conturarea
unei viziuni artistice originale.
 Basmul cult dezvoltă motive specifice basmului folcloric precum: împăratul fără urmaș,
motivul visului prevestitor, motivul secretului interzis, motivul superiorității mezinului,
motivul metamorfozei, motivul călătoriei inițiatice, motivul vrăjii malefice, motivul
supunerii prin vicleșug, motivul comorii inaccesibile, motivul cifrei fatidice trei ,motivul
probelor, motivul diavolului întrupat, motivul luptei, motivul căsătoriei.
 Diferențele față de basmul popular vor fi observate la nivel tematic, la nivelul scenariului
narativ, cât și la nivelul personajelor sau al limbajului artistic. Deși respectă tiparul narativ
al basmului popular (formula inițială, mediană și finală; o serie de situații tipice; schema
epică structurată pe motivul ordonator al călătoriei inițiatice și al depășirii probelor).
 Personajele sunt individualizate prin comportament, atitudine, limbaj, psihologie, gestică,
mimică, rămânând personaje arhetipale, construite pe o dominantă etică. Discursul este
elaborat cu mărci stilistice particulare putându-se observa și prezența unor categorii
estetice cum ar fi comicul sau grotescul.
 ,,Basmul este un gen vast depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, stiință,
observație morală, etc. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci și anume
ființe himerice, animale.. Ființele neomenești din basm au psihologia și sociologia lor
misterioasă.” (G. Călinescu- ,,Estitica basmului”)