Arhitectura sacra- simbolistica aplicata

Ce este sus este precum ceea ce este jos si ceea ce este jos este precum ceea ce este sus, pentru
a intregi miracolul Totului.” – Hermes Trismegistul, ― Tabla de smarald

Este cât se poate de clar că omul modern a pierdut percepţia acestei legături dintre spirit şi
materie, iar odată cu ea controlul forţelor care guvernează întregul Univers. Numai aşa se poate
explica ALIENAREA omului şi distrugerea delicatului eco-sistem al Pământului.
În acest context, acest articol are ca scop introducerea într-o lume plină de frumuseţe şi
cunoaştere şi anume cea a arhitecturii sacre. Stiinţa arhitecturii sacre, tradiţionale devine Cheia
Secretă de reacordare şi realiniere a ambientului uman cu principiile cosmosului, precum şi cu
energia Soarelui, a Lunii, a celorlalte corpuri celeste, a campul magnetic al Pamantului şi cu
gravitaţia. Despre gravitaţie tratatele de arhitectură sacră spun că este forma fundamentală a
forţei Divine de pătrundere şi transformare în toate cele trei planuri sau frecvenţe de rezonanţă
ale manifestării Universului Cauzal, Astral si Fizic. S-ar putea spune ca, deşi această ştiinţă are o
vechime de peste 5000 de ani, ea oferă o abordare cât se poate de modernă asupra proiectării şi
construcţiei caselor, oraşelor, ansamblurilor arhitecturale.
Adesea, cuvântul sacru sună fascinant, terifiant, magic, dar de cele mai multe ori nu
neapărat înţeles. Putem observa că atunci când apare cuvântul sacru, alături de acesta, apare şi
cuvântul simbol şi astfel ajungem la concluzia logică că simbolul este poarta de legătură dintre
profan şi sacru, poate chiar acea poartă strâmtă de care se vorbeşte în Biblie.
Simbolul, în general, este un cuvânt care vine de undeva, din illo tempore şi ne aduce
aminte despre tradiţie, despre sacru.
Activitatea artistică ar putea fi definită ca o cristalizare a unor forme semnificative sau simbolice.
Pe temeiul acestei activităţi devine posibil un „limbaj simbolic", iar religia, filosofia şi ştiinţa
apar, în urma acestuia, ca moduri ulterioare de gândire. Arta sacră, preistorică trebuie înţeleasă în
acest sens ca un răspuns dat nevoilor vitale, iar simbolurile au capătat, în cursul procesului de
evoluţie, o însuşire vitală pe care o recunoaştem acum ca unul din componentele estetice ale
artei, dar rămâne un mister de rezolvat — sau este oare numai o lege a vieţii că nevoi vitale
creează mijloace vitale, că vitalitatea se transmite prin intensitatea simţământului, prin
corespondenţa instinctivă dintre sentimentul intens şi simbolul adecvat?
Amprentele fizice ale imaginilor perceptive au fost numite engrame, simboluri, iar dacă
presupunem că omul moşteneşte o predispoziţie fizică către imaginile ce răspund acestor modele,
ajungem la concepţia de arhetipuri a lui Jung. În psihologia lui Jung acest termen desemnează o
structură moştenită a creierului predispunând, în anumite epoci, neamul omenesc la crearea unui
gen special de simboluri, sau spre făurirea unor forme mitice deosebite.
Ceea ce este comun arhitecturii şi lumii simbolurilor este GEOMETRIA.Geometria este studiul
ORDINII SPAŢIALE prin măsurarea relaţiilor dintre forme.Geometria şi aritmetica, împreună
cu astronomia, ştiinţa ordinii temporale, ordonate prin observarea mişcărilor ciclice, constituie
disciplinele majore ale educaţiei clasice. Cel de-al patrulea element ale acestora, care a fost
considerată a fi universală şi care defineşte şi schimbul dintre mişcările temporale ale
evenimentelor raiurilor şi a ordinii spaţiale şi a dezvoltării pământului, era studiul armoniei şi
muzicii.
Această activitate a fost numită geometrie şi era privită ca restabilirea principiului
ordinii şi a legii pe pământ.
Ordinea corpului uman va transforma aceasta şi se va reflecta în ordonarea a tot ceea ce
este pe pământ. Astronomii templelor pot spune că anumite configuraţii cereşti au schimbat
orientarea sau locaţia unui templu care a fost construit în conformitate cu acestea. Astfel pentru
egipteni, metafizica era o dimensiune socială şi fizică. Această activitate de măsurare a
pământului a devenit baza ştiinţelor naturale ca întruparea formelor arhetipale circulare, pătrate
şi triunghiulare.
Scopul implicit al acestei educaţii era de a oferi minţii capacitatea de a deveni UN RELEU
PRIN CARE PĂMÂNTUL (la nivelul formei manifestate) putea să primească abstractul,
viaţa cosmică din raiurile cereşti. Practica geometriei era apropiată de modul în care ACEST
UNIVERS ESTE ORDONAT ŞI SUSŢINUT. Arhitectura sacră - este stiinta de a proiecta si
construi cladiri si ansambluri de cladiri, folosind obiectele reale utile, fixe sau mobile, prin care
se creează şi se compun imagini plastice concrete având la bază modelul arhetipal şi esenţial al
Universului.
În operele marilor arhitecţi vom găsi asemănări uimitoare cu tradiţiile — Orientală, Aztecă,
Japoneză, Greacă, Gotică, Egipteană, etc . . . Gloria legilor naturii se regăseşte în toate marile
capodopere ale arhitecturii, dar este încriptată într-o simbolistică complexă în care fiecare
element exprimă ceva.
În civilizaţiile antice, descoperim, din punct de vedere architectural, subordorea omului în faţa
legilor naturii, o relaţie foarte apropiată, chiar personală am putea spune. Soţii Griffin au fost
fascinaţi de idealul Epocii de Aur, o noţiune care se întâlneşte atât în filozofia şi cultura
Occidentului, cât şi în cea a Orientului. 'Viaţa este o artă plină de rafinament' au afirmat ei în
cartea Magic of America.
Aceasta este o viziune percepută de toate minţile elevate şi revoluţionare ale marilor personalităţi
ale culturii şi artei, din timpuri străvechi. Aceasta a fost viziunea pe care a avut-o Moise pe
munte atunci când a putut trece dincolo de văl. Conceptul de 'Viaţa este o artă plină de
rafinament' a înflorit pe ţărmurile Mării Mediterane acum mult timp în urmă . . . acolo unde se
revărsa cornul abundenţei, acolo unde cântecul, muzica şi arta făceau ca viaţa să fie
strălucitoare, acolo unde omul îşi dorea să-şi depăşească limitările spiritului şi să se transforme
în supra-om … toate acestea au dus gloria civilizaţiilor antice dincolo de timp şi epocă.
Walter Burley Griffin afirma: Experienţa arhitecturii antice a demonstrat că stilul cel mai
simplu, mai simbolic şi mai formal a stat la baza multor culturi şi civilizaţii evoluate, care au
stat la baza fiecărei rase umane. Civilizaţia noastră tinde să se îndrepte în acea direcţie.

În lucrarea sa, Prehistoric Pottery and Civilisation in Egypt (Olăria preistorică şi

civilizaţia în Egipt), Max Raphael a descris-o într-un paragraf pe care îl citez mai jos:
Începuturile artei tradiţionale îşi aveau rădăcinile în necesitate; începuturile ornamentaţiei sale
le aveau în matematică, în sensul că exista o voinţă către abstracţie, adică dorinţa de a se
desprinde oarecum de însuşirile fizice ale obiectului, de a distila, de a preface amorful în ceva
simplu, limitat, stabil» dăinuitor şi universal valabil. Artistul neolitic visa un univers de forme
menite să ilustreze nu activităţi şi împrejurări schimbătoare şi trecătoare... ci legăturile omului
cu omul şi cu cosmosul în sînul unui sistem imuabil. El nu intenţiona să suprime conţinutul de
viaţă, ci să-1 stăpînească, să-1 silească să-şi supună puterile fizice forţei voinţei creatoare —
ţelului pe care şi 1-a propus omul de a mînui şi remodela universul său '.
La începutul secolului al XX-lea a existat o mare diversitate de influenţe printre artişti şi
arhitecţi care a hrănit activitatea lor. Artişti precum ar fi Vassily Kandinsky, Piet Mondrian,
Marc Chagall şi Paul Klee, arhitecţi cum ar fi William Lethaby, Antonio Gaudi, Edwin Lutyens,
Berlage Hendrik, Peter Behrens, Louis Sullivan, Frank Lloyd Wright, au fost influenţaţi de
curente spirituale precum Teosofia, Swedenborgianism, Rosicrucianism, Francmasoneria şi toate
alternativele oculte oferite într-o nouă dinamică a creştinismului. Arta a fost influenţată profund
de aceste noi, mişcări religioase sincretice, spirituale, ale căror origini ar putea fi urmărite în
timp în tradiţiile hermetică, cea a Renaşterii, a Romei antice şi în cea a Greciei.
În 1913, cu un an după ce a câştigat concursul pentru arhitectura oraşului Canberra, arhitectul
Walter Burley Griffin a declarat:
Mi-am propus să ridic un oraş ca nici un alt oraş de pe glob. Mi-am propus să realizez
ORAŞUL IDEAL.
Griffin a lucrat cu soţia sa şi a expus planul iniţial al oraşului Canberra, ca fiind planul unui oraş
ideal, o sinteză dintre un oraş frumos şi un oraş al grădinilor, prin aceasta el înscriindu-se în
mişcarea artistică ce a dominat arhitectura de la sfârşitul sec al XIX-lea şi începutul sec. al XX-
lea, Ebenezer Howard's Garden Cities of Tomorrow (1901).
Canberra, însă, nu poate fi înţeleasă doar în termenii acestui tip de arhitectură ce îmbină formele
frumoase şi armonioase cu principiul de oraş al grădinilor, deoarece planul iniţial al întregului
concept a fost realizat pe baza unei cunoaşteri foarte speciale a geometriei sacre, pe care o
poseda Griffin şi soţia sa.
Există un conţinut simbolic al acestui plan — ce încorporează multe paradigme semnificative
provenite din surse ezoterice şi cosmologice. Soţii Griffin s-au inspirat din vechile idei ale
geomanţiei-o ştiinţă ancestrală care plasează omul într-un raport armonios faţă de univers, iar
această ştiinţă este comună atât cunoaşterii orientale cât şi celei occidentale.
De aceea, în mod incredibil, oraşul Canberra are afinităţi, asemănări, cu Stonehenge, cu
sacrul Glastonbury, cu vechile temple şi piramide din Egipt, dar şi cu conceptul noului Ierusalim.
Ceea ce au toate acestea în comun sunt, de fapt, vechile principii arhitecturale şi de planificare în
spaţiu ale geometriei sacre ce emană din simbolul Vesica.
Vesica este orificiu format din întrepătrunderea a 2 cercuri egale, într-o sferă ce simbolizează
ambientul spiritual şi alte lumi simbolice ale lumii fenomenelor materiale. Interacţiunea lor
determină structura geometrică a planului architectural iniţial propus; un cadru clar, vizibil chiar
şi acum. (figura 1) Eliberate din Vesica sunt cercul, pătratul, triunghiul, rombul şi poligoanele
regulate care interacţionează.

La fel precum maeştrii masoni medievali au păstrat bine secretele lor, familia Griffins nu a
revelat niciodată adevăratele premise şi baze ale proiectului lor, politicienilor şi birocraţilor care
au condamnat planul lor iniţial şi l-au considerat ca fiind nepractic. Studiile pe care se bazează
acest articol, dar şi cartea din care a fost inspirat se bazează pe cartea scrisă de Marion Griffin, la
sfârşitul vieţii sale, Magic of America.
Canberra este, cu adevărat, cel mai modern, oraş din lume. Nu pentru că arată frumos doar, ci
pentru că structura sa, deşi este realizată pe baze tradiţionale, a fost adaptată la perioada
modernă. Această ştiinţă care se bazează pe o cunoaştere tradiţională veche de mii de ani, s-a
transmis de la gură la ureche şi azi aproape că s-a pierdut.
Marion Griffin face trimitere directă la o ştiinţă a pierdut de planificare a construcţiilor (cu alte
cuvinte, geomanţia), care, de fapt, stă la baza planului architectural al oraşului Canberra, dar care
ar trebui să fie interpretată în relaţie cu alte extrase dinMagic of America.
Comuniunea cu natura este şcoala de gândire a viitorilor arhitecţi, aşa cum a fost la începutul
civilizaţiei când fiecare rasă a exprimat, în construcţii, prin arhitecţi anonimi frumuseţea,
măreţia şi armonia naturii.
Acesta nu este genul de arhitectură care se predă arhitecţilor în şcolile din perioada
contemporană, ci este o tradiţie ocultă păstrată în cercurile iniţiaţilor şi care se bazează pe
cunoştinţele antichitaţii.
În cartea sa Magic of America Marion oferă date precise şi extrase din studiile pe care Walter
le-a făcut în domeniul architecturii şi al antroplogiei.
În operele marilor arhitecţi vom găsi asemănări uimitoare cu tradiţiile — Orientală, Aztecă,
Japoneză, Greacă, Gotică, Egipteană, etc . . . Gloria legilor naturii se regăseşte în toate marile
capodopere ale arhitecturii, dar este încriptată într-o simbolistică complexă în care fiecare
element exprimă ceva.
În civilizaţiile antice, descoperim, din punct de vedere architectural, subordorea omului în faţa
legilor naturii, o relaţie foarte apropiată, chiar personală am putea spune. Soţii Griffin au fost
fascinaţi de idealul Epocii de Aur, o noţiune care se întâlneşte atât în filozofia şi cultura
Occidentului, cât şi în cea a Orientului. 'Viaţa este o artă plină de rafinament' au afirmat ei în
cartea Magic of America.
Aceasta este o viziune percepută de toate minţile elevate şi revoluţionare ale marilor personalităţi
ale culturii şi artei, din timpuri străvechi. Aceasta a fost viziunea pe care a avut-o Moise pe
munte atunci când a putut trece dincolo de văl. Conceptul de 'Viaţa este o artă plină de
rafinament' a înflorit pe ţărmurile Mării Mediterane acum mult timp în urmă . . . acolo unde se
revărsa cornul abundenţei, acolo unde cântecul, muzica şi arta făceau ca viaţa să fie
strălucitoare, acolo unde omul îşi dorea să-şi depăşească limitările spiritului şi să se transforme
în supra-om … toate acestea au dus gloria civilizaţiilor antice dincolo de timp şi epocă.
Walter Burley Griffin afirma: Experienţa arhitecturii antice a demonstrat că stilul cel mai
simplu, mai simbolic şi mai formal a stat la baza multor culturi şi civilizaţii evoluate, care au
stat la baza fiecărei rase umane. Civilizaţia noastră tinde să se îndrepte în acea direcţie.
Acest mod de gândire a influenţat anumite alegeri făcute în planul oraşului Canberra, precum
folosirea formei de ziggurat pentru clădirea Capitoliului (o structură monumentală concepută ca
fiind centrul oraşului în mod simbolic şi sacru).
Aceasta este expresia întoarcerii la tradiţiile vechilor civilizatii . . . Egipt, Babilonia, Siria, India,
Indo- China, Mexico, Peru, etc.
În timpurile străvechi templele, aşezările umane erau construite ca entităţi modelate şi structurate
în mod asemănător cu universul.
Nigel Pennick subliniază că "oraşul, unitatea fundamentală a civilizaţiei umane, a fost
întotdeauna un microcosmos al lumii imediate, care conţinea în interiorul graniţelor sale
structura ierarhică a societăţii sale, dar şi a întregului macrocosmos".
Acesta a fost un concept care, pe o scară mai largă, a guvernat, de asemenea, în mod
conceptual aranjamentul statului şi a ţării pe o scară mai largă.
Beijing-ul este un exemplu de oraş care a întrupat acest ideal. Secţiunea interioară a Beijing-ului
este Oraşul Interzis: centrul sacru Oraşul Interzis a fost
oraşul, care, la rândul său, a fost înconjurat de alte "state civilizate din interiorul
Imperiului ". Dincolo de aceasta au fost provincii, statele mai puţin civilizate, iar acestea, la
rândul lor, au fost protejate de barbari şi haos prin Marele Zid Chinezesc. Oraşul şi
statul au fost unificate de prin prezenţa conceptului cosmologic.
Când forma oraşului este generată simbolic, în centrul oraşului este amplasat conceptual centrul
cosmosului.
De exemplu, în epoca romană, ca parte a procesului de stabilire a site-ului
oraşului, se urmărea, mai întâi, dacă auspiciile site-ului au fost favorabile. Relaţia
între dealurile din jur şi de munte, precum şi zonele cu apă, fenomenele naturale erau de ajutor la
această determinare. Se realiza apoi o delimitare ritualică a zonei
centrului sau templum, o lume în care orizontul vizibil era limitat de zonele circulare ale
pământului şi care indica cele patru colţuri ale site-ului ce corespundeau celor
patru direcţiicardinale.
Pare a fi de bun augur stabilirea celor patru direcţii cardinale, cu
ajutorul unui gnomon (umbra unui băţ), o tehnică foarte veche, utilizată în Est.
Aceasta presupunea ridicarea unui băţ vertical şi măsurarea umbrei, pentru identificarea trecerii
de la est la vest a soarelui pe cer.
Linia de umbră stabilită astfel a devenit strada principală, decumanus, sau strada ce trece de la
est la vest a oraşului. Această linie a fost apoi
intersectată sub un unghi drept pentru a forma o cruce, aceasta devenind strada principală, de la
nord la sud a oraşului. Intersecţia dintre aceste două străzi principale a fost numită axis mundi
(axa lumii) - locul sacru din centrul oraşului.
Într-un spaţiu consacrat (Pomoerium) sub formă de cerc, care defineşte limitele
incintei urbane, planul sub formă de patru pătrate a oraşului, a fost împărţit în
sferturi. În zona centrală sau Mundus sau lumea microcosmică a fost construit templum
(templu), printr-o procedură similară de consacrare circulară în care o casă este orientată cardinal
în patru pătrate ce au fost dedicate zeilor sau zeităţilor guvernatoare ale oraşului.
Această tradiţie este amintită în Bazilica Sf. Petru din Roma, unde axele de cruce greacă
originală se află direct peste mormântul Sfântului Petru. Motivaţia din spatele acestei proceduri
de formare a fost actul de consacrare, sau tăiere: cu alte cuvinte, crearea a cosmosului uman -
care este, microcosmosul incintei urbane - protejate de un cerc magic.
Dincolo de cerc, în spaţiul neconsacrat sau profan din afara zidurilor oraşului, se
manifestă haosul şi dezordinea. Tăierea implică, de asemenea, crearea de temenos (spaţiu sacru),
care a fost delimitat printr-un act ritualic de perimetrul zonei consacrate printr-un cerc centrat
pe axis mundi. Exact acelaşi proces de consacrare, sau de tăiere a spaţiului sacru, este implicită
în noţiunea de templum; fiind în mod tradiţional situat în centrul oraşului, fiind conceput ca o
replică în miniatură a macrocosmosului, iar cele patru-pătrate, orientate ca Imago Mundi (o hartă
sau imagine a lumii).
Mircea Eliade atribuie universalităţii sferturilor de cerc unui sistem comun-
Sistemul de percepţie sau sistemul " lumii". Acesta este, locul sacru care constituie o pauză în
omogenitatea spaţiului, iar această pauză este simbolizată printr-o deschidere care permite
trecerea de la o regiune cosmică în alta. Astfel, există o legătură între cer,
pământ şi lume: axis mundi. În jurul acestei axe cosmice, simbolizată printr-un
copac, stâlp sacru, piatră, sau templu, se intră în lume, prin axis mundi, spune Eliade, sacrul
pătrunde în profan, iar această axă se află "în de mijloc ", în " buricul pământului".
În China antică a ştiinţa geomanţiei, îşi are originile în simbolismul cosmologic, iar pe acest
principiu a fost ordonată întreaga ţară în jurul celor cinci munţi sacri: fiecaremunte cosmic având
un centru şi fiind împărţit după cele patru punctele cardinale.
Oraşul Egiptean este reprezentat printr-o hieroglifă, iar sensul acesteia, oraşul, este un cerc tăiat
în patru.
Modelarea oraşului ideal pe baza unor paradigme cosmologice a permis omului vechi să se
plaseze, el însuşi în ordinea universului. Pentru Platon, teoria sferturilor permitea apariţia
echilibrului perfect între ordine şi libertate, iar acest lucru este ilustrat în conceptul de ideal
oraş: Idealul este întotdeauna adevărata formă a Nemanifestatului.
Conceptul de oraş ideal a fost fondat pe tradiţia înţelepciunii antice, acesta fiind dobândit de
Platon prin cunoştinţele asimilate de la egipteni.
Vastu Vidya (stiinta arhitecturii sacre) este una din cele mai pretioase comori ale stravechii
intelepciuni indiene. Vastu inseamna locuinta iar Vidya inseamna stiinta, astfel ca Vastu Vidya
este stiinta proiectarii si construirii armonioase a locuintelor, care isi are originile in Vede,
scripturile sacre ale Indiei. Vastu Vidya isi propune sa realizeze un echilibru intre casa (vazuta ca
un microcosmos) si Univers (inteles ca macrocosmos), aducand astfel locuitorilor sanatate,
prosperitate si fericire. In conformitate cu Vastu Vidya exista subtile corespondente analogice
intre exteriorul si interiorul fiintei, deoarece energiile care guverneaza elemente precum Aerul,
Focul, Pamantul, Apa si eterul, sunt aceleasi care guverneaza organele corpului uman. In acest
sens exista o analogie si unitate structurala perfecta in intreaga Creatie, astfel: Precum este
macrocosmosul asa este si microcosmosul, precum este corpul uman asa este si corpul
Cosmic.
Este cat se poate de clar ca omul modern a pierdut perceptia acestei legaturi si odata cu ea
controlul fortelor care guverneaza intreg Universul. Numai asa se poate explica ALIENAREA
omului si distrugerea delicatului eco-sistem al Pamantului.
Vastu afirma ca, atunci cand cladirile si formele reflecta fidel principiile cosmice, ele devin parte
integranta a Universului, intra in armonie cu el, ceea ce are un efect pozitiv si direct asupra
locuitorilor. Stiinta arhitecturii traditionale devine Cheia Secreta de reacordare si realiniere a
ambientului uman cu principiile cosmosului, precum si cu energia Soarelui, a Lunii, celelalte
corpuri celeste, campul magnetic al Pamantului sau gravitatia. Gravitatia este forma
fundamentala a fortei Divine de patrundere si transformare in toate cele trei planuri sau frecvente
de rezonanta ale manifestarii Universului Cauzal, Astral si Fizic. S-ar putea spune ca, desi
aceasta stiinta are o vechime de peste 5000 de ani, ea ofera o abordare cat se poate de moderna
asupra proiectarii si constructiei caselor.
In antichitate Vastu Vidya a fost mentinuta secreta fiind considerata sacra. In scrierile Vastu
Shaastra se afirma ca pamantul este sustinut de o retea de linii energetice, care-l parcurg de la
Nord la Sud si de la Est la Vest. Fluxul unidirectional, geomagnetic de la Nord la Sud este numit
Jainik Urja, in vreme ce fluxul dinamic, de la Est la Vest se numeste Pranik Urja. Astazi se stie
ca aceste campuri de forta influenteaza vibratoriu corpul uman, caci fiecare celula actioneaza ca
un rezonator care preia si moduleaza fiecare energie din exterior. Directiile cardinale au un
anumit simbolism in concordanta cu influenta subtila pe care o aduc. Astfel estul este directia din
care rasare Soarele in fiecare noua zi, reprezentand esenta luminoasa a fiecarui inceput, vestul
indica exact contrariul, apusul fiind conex cu sfarsitul, cu intunericul; nordul este directia Stelei
Polare, punctul fix al boltei ceresti, legat de stabilitate si protectie, sudul corespunde trecutului si
stramosilor.
In conformitate cu Vastu Shastra, proportia si masura stau la baza oricarei forme, astfel ca
armonia si perfectiunea formei ca reflectare a perfectiunii si a frumusetii divine a Universului,
aduc microcosmosul in concordanta cu macrocosmosul.

BIBLIOGRAFIE
1. MM Griffin "Canberra, its designer and its Plan" The Centennial Anniversary of the Founding
of Australia, radio
broadcast by Mrs. Walter Burley Griffin' The Federal Battle Magic of America pp434-38.
2. MM Griffin 'Back to Nature'The Individual Battle Magic of America p76.
3 MM Griffin 'Natural Life before Architectural Growth'The Individual Battle Magic
ojAmerica p7l.
4 W B Griffin 'Architecture incomplete without Town Planning' The Individual Battle Magic of
America p376.
5 W B Griffin The Architects Burden' The Municipal Battle Magic oj America p97.
6. M M Griffin The Federal Battle Magic of America
7 Federal Capital Design No.29, by Walter Burley Griffin, Original Report' 1912, reprinted in
Report from the Select Committee Appointed to Inquire into the Development of Canberra
September 1955 Appendix B p94.
8. 1 N Pennick The Ancient Science of Geomancy, Man in Harmony with the Earth Thames
and Hudson London 1979
9. M Eliade The Sacred and the Profane, The Nature of Religion Harcourt, Brace, Jovanovich
London 1957
10. J Rykwert The idea of a Town, The Anthropology of Urban Form in Rome, Italy and tht
Ancient World MIT. Press Cambridge 1968
11. H Rosenau The Ideal City, its Architectural Evolution in Europe Methuen & Co.London
1983
12. L Mumford The City in History, its Origins, its Transformations and its Prospects Seeker and
Warburg
London 1961
13.H Blavatsky Isis Unveiled. A Master Key to Ancient and Modern Science and Theology 1875
vol.2 pp262-66.
14. J Michell The Dimensions of Paradise Thames and Hudson London 1988.
15. R Welsh 'Mondrian and Theosophy', in Manso and Kaplan (eds) Major European Art
Movements, 1905-1 945 Dutton New York 1977
16. J Weirick The Symbolic Landscape of Canberra, ACT. Heritage Seminars Australian
Heritage Council
vol.1 Oct. 1985 p5l.
17. Federal Capital Design No. 29, by W B. Criffin, Original Report' p 45 Report from the Select
Committee Appointed to inquire into the Development of Canberra Sept. 1955 Appendix B p96,
18. S P Feuchtwang AN Anthropological Analysis of Chinese Geomancy Vithagna
Vientiane Laos 1974 19. E Ernst Feng Shui or the Rudiments of Natural Science in China1873;
20. E Boerschmann 'Chinese Architecture in relation to Chinese Culture',Annual Report of the
Smithsonian Institute for the year ending June l910-11
21. J Edkins Feng Shui' Chinese Recorder 1872 pp274 291 316;
22. H Posek 'How China Man builds his House' East Asian Magazine vol.4 1905 pp348-