Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fotballl
Fotballl
BAZELE
TEORETICO-METODICE
ALE FOTBALULUI
2
CUVÂNT ÎNAINTE
3
PREFAŢĂ
Autorul
4
CUPRINS
1. Generalităţi.........................................................................................7
1.1. Obiectul teoriei şi metodicii fotbalului......................................7
1.2. Date privind apariţia şi evoluţia fotbalului..............................8
1.3. Tendinţe în fotbalul mondial....................................................11
1.4. Conţinutul jocului de fotbal.....................................................16
5
şiretul exterior......................................48
2.4.2.5.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor...48
2.4.2.5.3. Exerciţii pentru jucătorii avansaţi.....48
6
Bibliografie......................................................................................188
1. GENERALITĂŢI
1.1. Obiectul teoriei și metodicii fotbalului
7
primul rând, fotbalului îi sunt comune legile teoriei și metodicii educației
fizice. În afară de acestea, teoria și metodica jocului de fotbal se
îmbogățește permanent cu ultimele cuceriri ale pedagogiei, psihologiei,
biologiei, medicinei și altor științe.
Cunoașterea temeinică a legilor și datelor pe care le formulează
această știință permite antrenorilor și profesorilor să fundamenteze
practica jocului de fotbal pe baze științifice.
Pe de altă parte, cunoașterea legilor și datelor pe care le oferă unele
discipline științifice și aplicarea lor în pregătirea jucătorilor, exclude
întâmplarea. Ignorarea acestor legi se poate repercuta negativ asupra
performanțelor și sănătății fotbaliștilor, cu urmări iremediabile,
concretizate în stagnarea creșterii valorii echipei și jucătorului luat
individual, apariția stărilor de supraantrenament, scăderea rezultatelor
sportive.
Prin studii și cercetări științifice se ajunge la stabilirea de principii,
metode, forme și mijloace, referitoare la fotbal ca mijloc al educației
fizice și sportive, precum și ca sport de performanță.
Cele mai utilizate metode de cercetare sunt : documentarea,
observarea pedagogică, experimentul pedagogic, prelucrarea statistică,
analiza rezultatelor, metoda antropometrică, metoda sociometrică, metoda
testelor, convorbirea și ancheta.
Trecerea în revistă a conținutului jocului, a activităților practico-
organizatorice necesare desfășurării jocului competițional și a
metodologiei aferente acestor activități, a antrenamentului și în general a
pregătirii jucătorilor și echipelor, a funcțiilor socio-pedagogice ale
fotbalului și a altor aspecte, constituie subiecte abordate în cercetările
realizate de cadre didactice, medici, psihologi, pedagogi, etc., care și-au
adus astfel contribuția la dezvoltarea teoriei și practicii fotbalului.
8
Acelaşi joc a fost practicat, sub diverse forme de denumiri, de
popoarele primitive din Mexic, Groelanda, Alaska, de popoarele antice
din Egipt, China, Japonia, Grecia, unde jocul era foarte apropiat ca
imagine de fotbalul din epoca modernă şi contemporană.
Acest joc s-a practicat şi în Evul Mediu, în Italia, sub denumirea de
„gioco del Calcio”, iar în Franţa – sub numele de „la soule”.
Au fost şi mai multe controverse, care încă nu s-au lămurit, privind
strămoşul jocului de fotbal. Fără ideea de a „arbitra” disputele de ordin
paternalist, noi vom puncta pe scurt date mai importante privind evoluţia
acestui joc,
Anglia pare cea mai îndreptăţită să se considere la originea acestui
joc, aşa cum se cunoaşte el azi, având ca argumente, pe lângă vechimea
practicării şi organizării iniţiale, şi terminologia fotbalului răspândită în
lume de mult timp şi până în zilele noastre.
În Anglia, jocul a apărut sub denumirea de Harpastum, adus, după
cât se pare, de către romani după cucerirea Bretaniei. Diverse documente
istorice atestă că au fost şi perioade când jocul era interzis, sau admis cu
restricţii, din cauza accidentelor sau a conflictelor sociale declanşate
uneori chiar din cauza durităţii combatanţilor.
Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, jocul apare în şcolile din
Anglia, fiind consemnat ca atare în localităţile Rugby, Eton şi Harrow,
unde în practicarea lui se foloseau, odinioară, atât picioarele, cât şi
mâinile în manevrarea obiectului de joc.
Trebuie reţinută data de 26 octombrie 1863, când în Anglia ia fiinţă
„Asociaţia de fotbal”; primul său regulament elaborat la 24 noiembrie
1863, este acceptat la 1 decembrie 1863; între cele 13 articole ale
regulamentului s-a prevăzut pentru prima dată, interdicţia folosirii
mâinilor în joc de către jucătorii de câmp; prin această prevedere se
desparte fotbalul de rugby.
Din documentele existente reiese că, în diferite ţări, fotbalul ar fi
apărut după cum urmează: Elveţia – 1869; Germania – 1874; Belgia –
1880; Franţa – 1893; România – 1899.
În anul 1866, are loc în Anglia prima competiţie (Challenge) între
oraşele englezeşti, cu echipe formate din 11 jucători, pe teren de
dimensiunile 120 x 80 de yarzi, cu durata de 90’ şi culori diferite ale
echipamentelor celor două echipe.
În 1878, are loc primul joc în nocturnă, la Sheffield. În 1895, se
oficializează profesionalismul în fotbal. În 1901, are loc un joc pe Crystal
Palace, la care asistă 110 000 de spectatori.
După Anglia, încep să apară noi federaţii: în Scoţia şi Irlanda de
Nord, în 1873: în Olanda şi Danemarca, în 1889; apoi în Argentina –
9
1893; Italia – 1898; Germania – 1901; Franţa – 1908; Brazilia şi
Portugalia – 1912, iar în România în 1930, la 16 februarie, afiliată la
F.I.F.A. din 1931.
În anul 1899, ia fiinţă F.I.F.A. (Federaţia Internaţională de Fotbal
Asociaţie), organism internaţional care, în prezent, are peste 150 de
federaţii naţionale afiliate.
10
1.3. Tendinţe în fotbalul mondial
17
cunoașterea procedeelor tehnice necesare, precum și capacitatea de a le
înlănțui în raport cu cerințele fazei și în condițiile opoziției active,
dârzeniei din partea adversarului, care caută să zădărnicească reușita
acțiunii.
Din cele descrise anterior reiese complexitatea acțiunilor de joc,
care la prima vedere par atât de simple. Aceasta explică și frecvența
greșelilor ce se înregistrează în timpul jocului, greșeli datorate și
metodicii necorespunzătoare utilizate în antrenament.
În atac, jocul se compune din acțiuni corespunzătoare celor două
faze: pregătirea și finalizarea. Putem vorbi deci, de acțiuni pregătitoare de
atac și acțiuni de finalizare.
Acțiunile pregătitoare de atac, în marea lor majoritate, au ca scop
pregătirea atacului final. Ele sunt efectuate de toți componenții echipei,
indiferent de post, inclusiv portarul. Acțiunile pregătitoare de atac pot fi
duse la bun sfârșit numai printr-o activitate de colaborare și sprijinire
reciprocă între jucători.
Dacă jucătorul cu mingea este lăsat să acționeze singur, fără a fi
ajutat de partenerii apropiați, va avea puține șanse de reușită în acțiunea
lui. Pentru a ajunge la finalizare, acțiunile individuale sau colective
trebuie să se desfășoare respectând următoarele condiții:
- echipa să avanseze cât mai rapid în terenul advers;
- să depășească unul sau mai mulți adversari, pe o porțiune
limitată a terenului;
- să creeze partenerului, căruia i se transmite mingea, situații
favorabile de a continua acțiunea de pregătire a atacului;
- să mențină mingea în posesia echipei până la acțiunea finală.
Toate acestea duc la concluzia că în antrenamente trebuie folosite
mijloace (exerciții) care, prin conținutul lor, să se asemene acțiunilor
pregătitoare de atac.
Sensul și direcția acțiunilor de atac depind de locul în care ele se
inițiază, de postul ocupat de jucător în echipă, de poziția și de activitatea
adversarului.
În alcătuirea acțiunilor pregătitoare de atac intră:
- diferite deplasări efectuate înainte, în timpul și după
manevrarea mingii;
- procedee tehnice simple (lovituri);
- procedee tehnice înlănțuite (preluare-pasă, preluare conducere-
pasă, preluare-conducere-fentă-pasă, preluare-conducere, fentă-conduce-
re-pasă).
18
Acțiunile de finalizare. Scopul jocului – marcarea punctelor – se
realizează prin acțiuni de finalizare. Lovitura la poartă încheie toate
eforturile pe care o echipă le depune în timpul acțiunilor pregătitoare.
Înaintașii întâmpină mari dificultăți în realizarea încercărilor de
finalizare, datorită contramăsurilor pe care le ia adversarul. Numărul
ridicat al loviturilor la poartă, ca și al golurilor marcate sunt consecința
eficacității și a unei bune desfășurări a acțiunilor de finalizare. Când
numărul loviturilor la poartă este scăzut, cauzele trebuie căutate în
deficiențele tehnice ale jucătorilor provenite, în cea mai mare parte, dintr-
un proces de antrenament necorespunzător.
Lovitura finală este urmarea unei acțiuni inițiate, continuate și
terminate de un singur jucător (acțiune individuală) sau rezultată din
conlucrarea mai multor coechipieri (acțiune colectivă).
Acțiunile de finalizare individuale, ca și cele colective, se
caracterizează prin executarea în mare viteză, în condițiile opoziției active
și hotărâte a apărătorilor adverși. Acțiunile individuale de finalizare se
compun din procedee tehnice înlănțuite (preluare-dribling-tras la poartă,
etc.) și din procedee tehnice simple (tras la poartă din lovituri libere).
Acțiunile colective de finalizare sunt caracterizate prin colaborarea
mai multor coechipieri, în faza finală, apărând însă vizibil conlucrarea
dintre doi jucători: unul care efectuează pasa finală și celălalt care
finalizează (pasa la partener prin depășirea adversarului - tras la poartă –
conducere în viteză urmărit și jucat de adversar – pasă la partener – tras la
poartă, etc.). Astfel de acțiuni se realizează în timpul jocului, atât între
jucătorii de pe posturi apropiate, cât și de pe posturi depărtate. Există, de
asemenea, acțiuni dezvoltate de doi jucători și finalizate de un al treilea.
Acțiunile de atac la momentele fixe ale jocului. La executarea
acestor lovituri nu mai sunt prezente toate condițiile care apar atât de
vizibil în acțiunile de atac în curs de desfășurare. Efortul fizic se reduce la
executarea loviturii, iar opoziția adversarului este ca și inexistentă în
prima fază, acesta fiind obligat să se deplaseze la distanța de 9,15 m de
locul unde se află mingea. În aceste condiții, executantul dispune de
suficient timp pentru a se concentra asupra execuției, iar partenerii se pot
plasa convenabil și corespunzător situației.
Acțiunile de atac fără minge se compun din deplasări ale
jucătorilor pe teren, efectuate în ritmuri diferite (lent, moderat, accelerat,
în viteză maximă) având la bază una din calitățile motrice – viteza cu
diferitele ei forme de manifestare.
În acest sens distingem:
- alergări pe distanțe diferite, de obicei în viteză maximă pentru
primirea mingii de la un coechipier sau pentru a sprijini un partener;
19
- alergări cu plecări bruște, pe distanțe mici, pentru dezlipirea
de adversar și găsirea unei poziții bune pentru primirea mingii;
- alergări cu schimbări de direcție, cu opriri sau porniri bruște
pentru derutarea unui adversar sau a întregii apărări adverse;
- deplasări pentru menținerea legăturii dintre compartimente.
Acțiunile de joc fără minge prezintă o serie de caracteristici, dintre
care menționăm în primul rând lipsa unei poziții de pornire dinainte
stabilită.
O altă caracteristică o constituie o permanentă schimbare a
direcției de alergare, iar aceste alergări sunt în ritmuri diferite, însoțite de
opriri și porniri bruște. Deci, în fotbal din cauza schimbărilor neașteptate
ale situațiilor de joc, nu se poate menține un ritm uniform de alergare.
20
Acțiunile de apărare la momentele fixe ale jocului. La executarea
loviturilor libere, echipa în apărare se organizează pentru a preveni orice
acțiune din partea adversarului.
Echipa în apărare este dezavantajată de distanța regulamentară de
9,15 m de unde i se permite să se organizeze. Modul de organizare al
echipei din apărare este determinat de locul unde se execută lovitura. Într-
un fel se organizează echipa când lovitura se execută de la distanțe mari
de poartă și alte măsuri se iau când lovitura se execută din imediata
apropiere a suprafețelor de pedeapsă. În primul caz, se urmărește punerea
adversarului în imposibilitatea de a combina și de a se apropia de poartă.
În cel de-al doilea caz, se încearcă evitarea înscrierii golului prin aplicarea
unui marcaj strict și prin efectuarea unui zid compact înaintea celui care
execută lovitura. Eficacitatea acțiunilor de apărare la momentele fixe ale
jocului este determinată de atenția, concentrarea jucătorilor și de buna
organizare a apărării.
21
Pregătirea tehnico-tactică a jucătorilor se va realiza prin
intermediul modelului tehnico-tactic al jocului, model ce va reflecta
conținutul și structura acțiunilor de atac și de apărare pe posturi și
compartimente, specifice jucătorilor de câmp și portarului.
Concepţia de joc
22
3.7. Trecerea rapidă în 3.6. Deposedarea de minge 3.5. Variante pentru
apărare 3.7. Trecerea rapidă în penalty
atac 3.6. Variante pentru
aruncarea de la margine
3.7. Alte strategii speciale
2. TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL
2.1. Definiție
2.2. Sistematizare
23
elevii şcolilor generale, în vederea predării fotbalului la acest nivel de
vârstă, cât şi pentru profesori şi antrenori.
Materialul îşi propune să îmbine partea practică (mijloacele
instruirii) cu cea metodică (metodă de predare) şi să reprezinte un ghid
rezultat din activitatea mea ca antrenor la acest nivel când am avut timp să
testez mai multe generaţii de copii.
Eu nu îmi propun o prezentare eşalonată pe lecţii sau pe semestre,
ci o defalcare pe elementele care compun jocul de fotbal cu metodica
învăţării lui.
Baza lucrării o va reprezenta: „tehnica şi tactica executării
procedeelor tehnice, greşelile care pot apare în execuţie, tactica jocului,
indicaţiile şi unele exerciţii privind metodica învăţării, legătura tehnic-
tactic, ca şi unele indicaţii privind selecţia şi alcătuirea unei echipe
şcolare (7 x 7 sau 11 x 11) cu trimitere directă la cunoaşterea
regulamentului de joc”.
Menţionez că studenţii anului I nu sunt toţi fotbalişti, lucru care
implică două aspecte:
1. Chiar fotbaliştii de performanţă trebuie să înţeleagă că, una este
să fii instruit şi să preiei nişte programe, şi alta e să ai cunoştinţele
metodice de bază ale jocului de fotbal, moment în care apare satisfacţia
muncii şi aprecierea colectivului.
2. Pentru cei care nu sunt fotbalişti, dar vor deveni profesori,
trebuie să înţeleagă că prin „rațional” şi prin cunoştinţe acumulate - chiar
dacă nu sunt executanţi deosebiţi - pot asigura desfăşurarea
corespunzătoare a procesului de instruire.
Un lucru esenţial la nivelul pregătirii elevilor din şcolile generale,
este faptul că nu e bine să tratăm copiii ca adulţii, să nu uităm de
particularităţile fiziologice ale vârstei, să nu uităm că la această vârstă
copiii sunt foarte receptivi, iar o deprindere greşită se corectează foarte
greu. Învăţarea tehnicii corecte la această vârstă reprezintă temelia pentru
acei copii care au aptitudini deosebite pentru fotbal, însemnând
trambulina de lansare în activitatea de performanţă la cluburile de fotbal.
Să nu uităm că în general şcolile sunt dotate cu terenuri de handbal, care
prin dimensiunile lor sunt perfect adaptate particularităţilor de vârstă ale
copiilor, îndemânarea fiind calitatea care poate fi dezvoltată pe aceste
spaţii mici în care driblingul, combinaţiile şi golul apar la intervale scurte
de timp care fac deliciul copiilor; deci să nu uităm că toate elementele pe
care-i învăţăm pe copii trebuie aplicate în condiţiile jocului.
Materialul pe care-l voi prezenta va parcurge elementele jocului de
fotbal, dar pe lângă explicaţie şi demonstraţie (dacă nu sunt buni
executanţi, alegem dintre copii pe cei mai dotaţi), mijloace, metodica
24
învăţării, corectările deficienţelor reprezintă un paragraf care trebuie bine
însuşit pentru depistarea la timp a greşelilor, cât şi prevenirea lor.
În orele de fotbal cu copiii trebuie să avem multă răbdare, deoarece
nu toţi reuşesc să stabilizeze deprinderea într-un timp scurt, multe calităţi
tehnico-tactice formându-se într-o perioadă de timp în care continuitatea,
repetarea, cât şi unele calităţi moral-volitive devin determinante.
Un aspect important de ordin organizatoric, care nu trebuie uitat, îl
reprezintă materialele necesare instruirii copiilor de această vârstă. Pentru
a preveni o greşeală metodică cu grave repercusiuni asupra însuşirii
corecte a procedeelor tehnico-tactice, voi aminti:
1. Mingile mai uşoare în greutate (nr. 3, 4, 5 corespunzătoare
vârstei):
- permit învăţarea corectă a procedeelor;
- nu creează frică în lovirea mingii cu capul (una din cauzele că
în fotbalul românesc foarte puţini fotbalişti au o tehnică corectă şi sunt
recunoscuţi la jocul aerian);
- permit transmiterea mingii la distanţe diferite;
- încurajează copiii în trasul la poartă de la distanţe diferite;
- dezvoltă încrederea în forţele proprii.
2. Folosirea aparatelor ajutătoare simple care uşurează procesul de
instruire (zid de tras, portiţe mici, jaloane, suport pentru mingi
suspendate, panouri, groapa cu nisip).
Plecând la depistarea copiilor cei mai valoroşi din şcoală pe lângă
testările fizice, observările în cadrul jocurilor se pot face în baza unor
criterii:
1. În momentul când au mingea:
- este capabil să aplice tehnica sa în condiţii dificile şi mai ales
în timpul luptei cu adversarul ?
2. Când coechipierii se află în posesia mingii:
- se demarcă şi anticipează faza de joc chiar dacă mingea nu se
află în apropierea sa ?
3. Când mingea este în apropierea adversarului direct:
- dă dovadă de voinţă şi îndemânare pentru a-l deposeda în
lupta om la om ?
4. Când mingea este în posesia echipei adverse:
- ştie să apere zona ameninţată ?
- observă în acelaşi timp mingea şi mişcările adversarului ?
5. Integrarea sa în cerinţele comportării echipei:
- cum rezolvă sarcinile care-i revin în cadrul echipei ?
- satisface cerinţele desfăşurării unui joc constructiv şi
colectiv?
25
Un alt aspect metodic important îl reprezintă în cadrul echipelor de
copii nespecializarea strictă pe posturi, deoarece pubertatea poate aduce
modificări importante, iar în baza unor principii ale fotbalului jucătorul
trebuie să devină polivalent.
În continuare, voi intra în problemele de esenţă ale acestui
îndrumar încercând să vă furnizez acele cunoştinţe care vă sunt strict
necesare în procesul predării fotbalului la şcoala generală.
În primul rând o lecţie de fotbal trebuie să ţină cont de:
- încălzire generală (fără minge sau cu minge);
- încălzire specifică (mijloace apropiate jocului de fotbal cu
implicaţii asupra grupelor musculare specifice din efortul jocului);
- partea fundamentală cu temele lecţiei:
a) învăţare;
b) repetare – consolidare.
- partea de încheiere (concluzii)
Lucrarea de faţă nu va prezenta înşiruiri sistematizate care se uită
uşor, ci aspecte practico-metodice indispensabile ale principalelor
procedee tehnico-tactice în legătura lor indisolubilă, necesare profesorilor
care predau fotbalul în şcoala generală.
Însuşirea tehnicii, poate cu excepţia jocului portarului, este legată
de membrele inferioare ale corpului omenesc, cele mai puţin
îndemânatice, sarcina învăţării fiind mult mai grea.
Un lucru de care trebuie să ţinem cont în instruire este faptul că
însuşirea tehnicii trebuie să aibă nuanţă tactică şi legată de condiţia
jocului (ex. un jongleur de la circ poate menţine mingea mai mult ca un
fotbalist, însă introdus în condiţii de joc balanţa se schimbă).
Voi exemplifica în continuare o simplă clasificare a elementelor
tehnice din fotbal, urmând a le concretiza pe cele mai importante.
1. Mişcări fără minge.
2. Mişcări cu minge.
26
de legitățile anatomiei, biomecanicii și altor științe conexe educației fizice
fizice și sportului.
Tehnica este evolutivă, deoarece orice element sau procedeu se
perfecționează prin găsirea unor rezolvări mai bune, mai utile.
Primul element tehnic care a apărut în fotbal a fost lovirea mingii
cu piciorul (cu vârful labei piciorului), executat într-un fel simplu, cât mai
aproape de mișcarea naturală de mers sau de alergare. Mai târziu, când
jocul s-a mai dezvoltat, a apărut lovirea mingii cu șiretul, cu latul, cu
exteriorul labei piciorului, cu călcâiul, etc.
Alături de lovirea mingii cu piciorul, un element tehnic important a
fost driblingul (conducerea mingii plus mișcări înșelătoare) necesar
depășirii adversarului. Treptat, pe măsura dezvoltării jocului și a
regulamentului de joc, au apărut și celelalte elemente ale tehnicii.
Tehnica este îngreuiată în desfășurarea jocului, deoarece
procedeele se realizează din mișcare, pe spații restrânse, jenat de adversar,
deci în permanentă criză de timp și spațiu.
Tehnica este perceptibilă. Insuficiențele în pregătirea fizică, unele
lipsuri tactice, trec neobservate de spectatori, dar nu și pentru specialiști.
În schimb, execuțiile tehnice pot fi apreciate de oricine. Transmiterea
corectă a mingii, preluarea corectă, precizia execuțiilor, sunt criterii de
apreciere a tehnicii jucătorilor. Valoarea tehnică a jucătorilor nu se
apreciază numai după execuțiile lor tehnice, ci și după cum știe să le
aplice în mod creator în favoarea echipei.
Pregătirea tehnică poate fi caracterizată prin:
- precizia în execuția procedeelor tehnice de bază și a celor
specifice posturilor. Precizia permite jucătorilor echipei să practice un joc
colectiv-constructiv, să aibă inițiativa în joc, mărind eficacitatea acțiunilor
de joc de atac și apărare;
- viteza în execuţia procedeelor tehnice, obţinută prin
rapiditatea mişcării în sine, prin simplificarea execuţiei. Viteza de
execuţie se mai obţine şi prin folosirea celui mai simplu şi potrivit
procedeu pentru situaţia creată şi pentru scopul urmărit;
- uşurinţa în execuţie, fără concentrări în joc, chiar în situaţiile
cele mai dificile. Manevrarea mingii şi mişcările relaxate în vederea
acestor manevrări, se bazează pe siguranţa ce o dă însuşirea perfectă a
diferitelor procedee tehnice;
- varietatea accentuată în execuţie, ceea ce presupune ca
jucătorii să dispună pentru acelaşi element tehnic de cât mai multe
procedee tehnice, indiferent dacă este vorba de preluare, conducere sau
fentă. Jucătorul posedând o varitate de procedee, nu este legat în
27
rezolvarea diferitelor faze de joc, de un anumit procedu tehnic, ci
foloseşte pe cel mai potrivit pentr rezolvarea fazei respective;
- utilitatea este o altă caracteristică a tehnicii moderne. Jucătorii
de elită mondială, cu toate virtuozităţile lor, nu caută să se afirme
personal, ci valorifică măiestria lor în mod creator, pentru soluţionarea
eficientă a diferitelor faze de joc. Virtuozitatea nu înseamnă numai
execuţia unui anumit procedeu tehnic, ci conţine şi o soluţie tactică
deosebită.
29
centrul ei, ea va lua o traiectorie joasă, razantă cu solul, dar dacă este
lovită la baza ei, va avea o traiectorie înaltă.
În cazul în care piciorul lovește mingea lateral stânga sau dreapta
față de punctele menționate (centru mingii), atunci ea va devia de la linia
dreaptă și va urma o traiectorie curbă.
Motivul acestei devieri este că acțiunea forței de lovire fiind
laterală, se imprimă mingii o rotație pronunțată la stânga sau la dreapta, în
urma căreia mingea se abate de la traiectoria ei normală. Mingea lovită
astfel este denumită “minge cu efect” sau minge tăiată. Aceste lovituri
trebuie exersate îndelungat, deoarece traiectoria se curbează și ajungerea
la destinație nu depinde numai de locul unde este lovită mingea, ci și de
îndemânarea și mobilitatea gleznei, precizia și forța loviturilor.
Forța este necesară pentru a trimite mingea fie la distanțe mari
(degajări, deschideri, centrări), fie pentru trasul la poartă. Puterea loviturii
depinde de forța cu care se aplică lovitura, care la rândul ei depinde de
accelerarea masei musculare care acționează, deci sunt în raport direct
proporțional.
Viteza cu care se deplaseză mingea lovită mai depinde și de viteza
de sosire a ei, precum și de amplitudinea mișcării de pendulare a
piciorului.
Trecând la biomecanica lovirii mingii cu piciorul, vom descrie
următoarele elemente:
- elanul sau avântul pe care îl ia jucătorul din locul plecării până în
momentul aplicării loviturii, este în funcție de distanța la care se transmite
mingea și de forța pe care jucătorul dorește să o imprime. Toate aceste
relații sunt direct proporționale.
- piciorul de sprijin prezintă două aspecte și anume:
* direcția piciorului de sprijin care asigură traiectoria, înălțimea
pe care o va urma mingea după lovire. Pentru a imprima mingii o
traiectorie joasă, razantă cu pământul, piciorul de sprijin trebuie să fie
așezat lângă minge și în aceeași linie, la o distanță de 10-20 cm.
Genunchiul piciorului de sprijin trebuie să fie flexat. Pentru a imprima
mingii o traiectorie cu boltă, lovitura trebuie aplicată în jumătatea
inferioară a ei, dar în același timp piciorul trebuie așezat puțin înapoi și
lateral față de minge. În momentul lovirii, centrul de greutate este lăsat pe
piciorul de sprijin, ceea ce permite piciorului de lovire să manevreze în
voie.
* poziția corpului în momentul lovirii. Apropiindu-se de minge
și situând piciorul de sprijin lângă ea, corpul în virtutea inerției continuă
mișcarea înainte până ajunge aproape de verticala mingii: umerii duși
ușor înainte, iar corpul aplecat.
30
Piciorul care lovește este îndoit din articulația șoldului și flexat din
genunchi, ca la mișcarea din alergare. În momentul pregătirii mișcării de
lovire, umerii și brațele încep să pivoteze în direcția opusă, iar în
momentul lovirii genunchiul se extinde. Piciorul care a lovit mingea
continuă mișcarea sa înainte înainte și în sus, în timp ce corpul se înalță
pe vârful piciorului de sprijin. Brațul opus piciorului care a lovit mingea
termină mișcarea în fața corpului.
Piciorul care lovește. Pendularea piciorului cu care se lovește, deci
curba pe care o face piciorul față de poziția piciorului de sprijin,
influențează traiectoria, tăria și distanța până unde va fi transmisă mingea.
La toate loviturile se cere o pendulare pronunțată și mai ales o
flexie cât mai bună din articulația genunchiului, chiar și la mingile trimise
la distanțe mai scurte, pentru că numai așa se obține lovirea corectă a
mingii.
În prima fază a pendulării, mușchii, articulațiile și în general corpul
efectueză această mișcare complexă, în mod relaxat. Lovirea propriu-zisă
se face prin reducerea piciorului din articulația șoldului, urmată de
extensia treptată a genunchiului. Viteza mișcării de pendulare este direct
proporțională și dependentă de forța pe care vrem să o imprimăm mingii,
cât și cu mărimea amplitudinii mișcării de pendulare. În faza de pendulare
a piciorului spre înainte, mușchii articulațiile și în special, articulația
gleznei, vor fi încordate. Traiectoria mingii mai depinde și de momentul
când se produce lovirea, respectiv când piciorul de lovire se află pe curba
descendentă sau este pe curba ascendentă.
Mingea lovită pe curba descententă va avea o traiectorie joasă,
fiindcă în acest moment piciorul acționează paralel cu pământul, iar
piciorul de sprijin este situat în aceeași linie cu mingea.
De asemenea, genunchiul piciorului cu care se lovește este situat
deasupra mingii. Până în momentul lovirii propriu-zise, greutatea corpului
va fi în întregime pe piciorul de sprijin și numai după lovirea mingii
greutatea corpului va aluneca înainte, pe piciorul care a executat lovitura.
La executarea loviturii care se produce pe curba ascendentă,
piciorul cu care se lovește mingea va depăși linia piciorului de sprijin.
Greutatea corpului până în momentul lovirii va fi în întregime pe piciorul
de sprijin și va continua să rămână și după executarea loviturii. Lovită în
acest fel, mingea va avea o traiectorie înaltă, întrucât în această mișcare
piciorul acționează de jos în sus.
Imprimarea forței corporale. Lovirea mingii este o mișcare
complexă a întregului corp. Această mișcare cere o bună coordonare a
tuturor componentelor ei. A imprima forța corporală loviturii înseamnă a-
31
i asigura mingii forța și viteza necesare în trasul la poartă și în
transmiterile la distanțe mari.
Mișcarea brațelor asigură și ajută la menținerea echilibrului în
momentul lovirii.
Sintetizând, aceste componentele ale mișcării de lovire se leagă
între ele într-o succesiune normală, formând o unitate și trebuie să fie
foarte bine cunoscute de antrenori sau profesori, servind în special în
munca de corectare a greșelilor de execuție.
În ceea ce privește clasificarea loviturilor cu piciorul, acestea pot
fi: cu latul; cu ristul plin, interior, exterior; cu vârful; cu genunchiul; cu
călcâiul.
32
- pendularea piciorului de lovire nu trebuie să fie exagerată
450 – 500 unghi cu solul, trunchiul uşor aplecat înainte, privirea fixată pe
minge; braţul de pe partea opusă lovirii uşor flexat, celălalt pe lângă corp
pentru a asigura echilibrul.
Lovitura începe prin pendularea piciorului de lovire, iar glezna şi
articulaţia genunchiului vor fi încordate numai în momentul lovirii pentru
a asigura un lanţ uşor de pârghie mai puternic.
Lovitura propriu-zisă este urmată de însoţire, pendularea piciorului
de lovire continuându-şi mişcarea, pregătind scopul tactic al procedeului
– pasă prin „dă şi du-te”.
1. Explicaţie, demonstraţie.
2. Lovirea unor mingi atârnate (scop principal – sesizarea de
către copii a suprafeţei de lovire – atenţie, începem din start cu latul
pentru ambidextrie).
Etape de învăţare:
1. Executarea de pe loc, fără minge, a mişcărilor.
2. Lovirea mingii statice către un partener sau zid.
3. Lovirea mingii statice, dar de la 60-70 cm. înapoia ei, lovirea
fiind precedată de un uşor pas săltat.
4. Lovirea mingii statice după câţiva paşi de alergare.
5. Rostogolirea mingii înainte şi apoi lovirea ei.
6. Partenerul trimite mingea uşor pe jos, copilul urmând să
execute lovitura cu latul de pe loc, apoi din uşoară alergare.
7. Lovirea mingii cu latul la zid (distanţa 3 – 4 m. de zid), la
început cu piciorul de bază, apoi alternativ.
8. Transmiterea mingii dintr-o direcţie laterală spre un partener;
lovirea mingii se va face cu piciorul mai îndepărtat de minge, astfel ca în
momentul executării loviturii, elevul să se afle exact în faţa partenerului
său. Este bine ca acest exerciţiu să se efectueze în triunghi.
9. Doi elevi faţă în faţă execută în mod continuu pase mărind şi
micşorând distanţa (6-10 m.); ca indicaţie metodică jucătorii vor sta
permanent în joc de gleznă, iar înaintea lovirii mingii vor face pasul
înainte (pentru învăţarea ieşirii în întâmpinare), lovire şi apoi plecare un
pas după lovire, după care se retrag la locul lor. Nu voi insista asupra
lovirii mingii din aer cu latul prezentând elementele cele mai importante
ale jocului.
33
2.4.2.1.2. Greșeli de execuție și corectarea lor
34
5. Pasarea mingii în cerc (jucătorii aleargă în jurul arcului, iar
cel din mijloc posedă cu fiecare).
6. Acelaşi exerciţiu, dar dă şi du-te unde ai pasat, păstrând
cercul.
7. Pasa în doi din joc de gleznă (unul pasează pe jos, altul cu
traiectoria arcuită).
8. Distanţa 8-10 m., pase în doi cu două mingi (loc sau mişcare).
9. Pase în trei cu două mingi (triunghi, unul din jucători
retransmite mingea primită de la partener sau primeşte da la unul şi
pasează cu celălalt. Sens invers de pasare când mingea vine de la celălalt
coechipier.
10. Joc de pase între trei coloane (triunghi).
Variante:
- dă şi du-te – primeşte de la o coloană mingea şi se
deplasează la coada şirului celeilalte (sensul se schimbă pentru
ambidextrie).
11. Exerciţiu în patru coloane.
a) pas în dreapta, pleacă în stânga şi invers;
b) pas dreapta sau stânga şi pasează pe oblic.
12. Pasarea mingii între trei de pe loc cu două mingi aflate la
extremităţi; jucătorul din mijloc pasează redublat cu fiecare dintre
extremităţi alternativ.
13. În trei liniar pasă scurtă, pasă – lungă (distanţa 20-25 m.).
14. Joc de pase în cerc – cu un jucător în centrul cercului.
- Jucătorul x de pe marginea cercului pasează la jucătorul din
centrul cercului, care continuă exerciţiul de dă şi du-te cu alt partener de
pe marginea cercului.
15. Pase în doi cu schimb de locuri (învăluiri) – dă şi du-te prin
spatele partenerului:
- se poate executa: - direct;
- preluare – pas.
- distanţa 3-10 m. în funcţie de particularităţile colectivului şi
scopul urmărit.
16. Pase în trei cu schimb de locuri; mingea pleacă din centru,
traseele fiind aceleaşi ca la exerciţiul de mai sus.
17. Pasarea mingii în coloană cu un jucător; după pas cu jucătorul
căpitan aleargă la coada şirului; după un număr de execuţii, jucătorul
desemnat este înlocuit cu altul pentru a-i asigura numărul de repetări şi
responsabilitate.
După cum se observă, am recomandat un mic număr de exerciţii,
însă eşalonate (de la uşor la greu), rămânând ca studenţii prin studiul
35
materialelor bibliografice să-şi selecteze tot ce consideră că le este util
pentru activitatea lor.
De asemenea, am exemplificat cu exerciţii având şi conţinut tactic
referitoare la pasarea mingii cu latul, făcând trecerea spre fracţiuni de joc
prin pasarea mingii.
36
După cum aminteam, în fotbal din cauza crizei de spaţiu şi timp,
această oprire a mingii e pe cale de dispariţie, luarea cu sine a mingii pe
poziţia viitoare, fiind în concordanţă cu cerinţele jocului.
Referitor la preluarea cu latul a mingilor rostogolite, este indicată
plecarea după preluare pe poziţia pe care o dorim, finalizând biomecanica
de lovire; putem aminti că poziţia piciorului care pendulează se află în
momentul contactului cu mingea, înapoia piciorului de sprijin care
pivotează în direcţia în care dorim să acţionăm.
Ca observaţie, poziţia labei piciorului de sprijin ne indică direcţia
preluării. De remarcat că laba piciorului care efectuează preluarea, ca şi
articulaţia genunchiului, trebuie să fie relaxate pentru a nu crea o
suprafaţă rigidă. Mai trebuie să ţinem cont de forţa cu care vine mingea.
37
întins înainte pentru a menţine echilibrul (celălalt braţ relaxat, pe lângă
corp). Privirea urmăreşte mingea în permanenţă.
După izbirea mingii de laba piciorului, greutatea corpului este
lăsată pe piciorul de sprijin, piciorul de pendulare continuându-şi cursa pe
primul pas.
Este important ca piciorul de sprijin să fie aşezat pe sol înainte de
locul de cădere a mingii, deoarece în cazul unei nereuşite mingea se va
lovi de gamba piciorului.
38
Tehnica preluării mingii cu pieptul
39
b) Stând pe loc, jucătorul aşteaptă cu piciorul întins mingea
rostogolindu-se încet în faţă. În momentul în care mingea atinge laba
piciorului, el îşi trage piciorul înapoi, căutând să menţină contactul minge
– picior (e bine de executat cu o minge mai grea sau minge medicinală).
c) Acelaşi exerciţiu cu o minge rostogolită mai repede.
d) Mingea rostogolită la început încet, apoi repede, trebuie oprită
de jucător pe loc, fără pregătire.
e) Mingea rostogolită e oprită din alergare.
f) Legăm mingea cu o sfoară, iar când aceasta se apropie de
picior o oprim (amortizare).
g) Partenerul la 3 – 4 m. aruncă mingea, celălalt face oprire sau
preluare când mingea ricoşează de la sol (acelaşi exerciţiu executat de la
distanţe mai mari).
Etape:
a) Execuţia fără minge; luarea poziţiei corpului şi a picioarelor,
efectuarea de flexii pe piciorul de sprijin şi menţinerea echilibrului.
b) Jucătorul stă cu piciorul care execută preluarea pendulat spre
spate, luând poziţia de preluare. Partenerul îi aruncă mingea uşor arcuită,
astfel ca după atingerea solului să se atingă de partea internă a labei
piciorului.
c) Jucătorul îşi aruncă singur mingea, astfel ca aceasta să cadă
după umărul din partea piciorului care execută lovitura, iar trunchiul uşor
răsucit.
d) Executarea preluării din alergare uşoară cu mingea aruncată de
partener.
e) Aceeaşi preluare cu întoarcere 450 şi apoi 900.
Etape de învăţare:
a) Întâi se execută fără minge.
b) Apoi din minge pe sol pentru a ne obişnui cu deprinderea.
c) Minge aruncată de partener şi execuţia preluării, după ce
aceasta ricoşează din sol, o dată, apoi de două ori.
d) Preluarea mingii din mers, alergare cu întoarcere 45 – 900.
41
d) Un partener transmite pas din faţă şi elevul execută fentă simplă
sau dublă şi schimbare de direcţie.
e) Acelaşi exerciţiu, dar cu adversar la spate.
43
aruncată înainte din genunchi; între timp creşte încordarea în jos a labei
piciorului din gleznă, atingând valoarea maximă în momentul lovirii.
Mişcarea continuă cu aplecarea trunchiului înainte şi căderea pe
piciorul de lovire.
În momentul atingerii mingii, genunchiul este uşor flexat, iar în
cazul când intenţionăm să executăm o lovitură razantă, se află deasupra
mingii.
Dacă intenţionăm să imprimăm mingii o traiectorie semi-înaltă,
ambii genunchi vor rămâne înapoia mingii.
47
- ca indicaţie metodică, această lovitură se execută la centrările
din lateral cu exteriorul piciorului de pe partea respectivă, din două
motive (este piciorul mai apropiat de minge şi depărtat de adversar,
asigurând biomecanica corectă).
48
2.4.2.5.3. Exerciții pentru jucătorii avansați
49
- În continuare, cu o mişcare energică (musculatura gâtului e
încordată) trunchiul revine înainte şi o dată cu revenirea puternică a
gâtului, lovim cu capul în minge.
- În momentul lovirii, genunchii fac o puternică extensie.
50
cu bătaie pe un singur picior
Etape:
a) Executarea mişcării fără minge (accent pe descrierea făcută
anterior), prima parte executată lent, iar extensia cu stimularea lovirii,
energic.
b) În etapa a II-a cei doi timpi executaţi legat, dar fără minge.
c) Mingile agăţate de bară sau suport de mingi şi executarea
loviturii.
d) Doi parteneri cu o minge care este aruncată partenerului
pentru lovire, distanţa 3-5 m.
e) Jucătorii aşezaţi în cerc – cel din mijloc aruncă mingea pe rând
elevilor de pe marginea cercului.
f) Suveică cu capul – la capăt profesorul aruncă mingea la cei din
şir, care lovesc mingea şi trec în spatele lui.
g) Suveică cu capul între două şiruri aflate faţă in faţă, distanţa 2-
3m. (Dă şi du-te la coada şirului propriu sau celălalt).
Etape:
a) Exersare fără minge;
b) Execuţia la minge atârnată (15 – 20 cm. deasupra capului);
c) Exersare în doi (unul aruncă mingea, celălalt execută
mişcarea);
d) Execuţie în triunghi (pentru execuţia cu răsucire).
51
2.4.2.6.2. Greșeli de execuție și corectarea lor
52
d) Contrar voinţei noastre, mingea lovită cu capul nu se îndreaptă
în jos, ci atingând fruntea, sare în sus.
- Cauza – jucătorii nu se ridică deasupra mingii, iar planul frunţii
e îndreptat în sus;
- Greşeala poate fi îndreptată dacă elevilor li se vor arunca mingi
cu traiectorie mai joasă.
e) O greşeală frecventă este „intrarea sub traiectoria mingii”
cauzată de săritura care nu se efectuează pe verticală, iar elanul
necorespunzător. Corectarea se face prin sărituri cu elan 2 – 3 paşi şi prin
corectarea poziţiei.
Deşi mai rare în procesul de învăţare, putem întâlni şi alte greşeli:
- executarea loviturii cu capul de pe loc cu fandare laterală;
- mişcarea de lovire cu capul nu este continuă, e fragmentată;
- lovirea cu capul în direcţie laterală nu este executată cu fruntea
plină, ci cu partea ei laterală.
Remedierea acestor greşeli se face prin lucru individual.
53
9. Din alergare pase în trei cu schimb de locuri (mingea pleacă din
centru, iar jucătorul trece prin spatele celui căruia a pasat).
10. Pase în trei (scurtă, lungă cu capul, prin jucătorul din mijloc). –
aşezare coloană.
11. Un jucător aruncă mingea, iar celălalt loveşte cu fruntea, din faţă
un adversar semi-activ.
12. Lovitura cu capul la poartă din minge aruncată de partener.
13. Mingea va cade pe grupe de 2-3-4 jucători (concurs).
14. Joc volé cu capul peste plasă ( se poate permite şi cu piciorul).
2.4.2.7. Tehnica mișcărilor înșelătoare (fentele)
54
Tehnica mişcărilor înşelătoare cu mingea
55
De mare importanţă mi se pare metodica de învăţare, cu etapele
succesive, ale diferitelor fente cu mingea.
1. Conducerea simplă a mingii în linie şerpuită.
2. Conducerea simplă printre jaloane aşezate în linie dreaptă cu
interiorul, exteriorul (distanţa între jaloane redusă până la 1,5 – 2 m. şi
mărită viteza).
3. Executarea mişcării înşelătoare în faţa unui adversar nemişcat
(oglindă).
4. Executarea mişcării înşelătoare în timp ce adversarul aleargă
înainte încet, iar pe urmă, când în timpul alergării încearcă să ne jeneze.
5. Exersarea pe perechi, liberă a fentei cu adversar semi-activ,
activ, apoi în condiţii de joc legat, de tras la poartă, etc.
Un alt mod de a depăşi adversarul este cel folosit prin îmbinarea
fentelor ce corpul, cu cele cu mingea.
1. Stând pe loc, cu picioarele într-o fandare uşoară, executăm o
dublă aplecare a trunchiului, apoi continuăm alergarea în direcţia primei
mişcări.
2. Executarea aceluiaşi exerciţiu în fata unui jalon, apoi cu
adversar (pasiv, semi-activ, activ).
3. Acelaşi exerciţiu, dar adversarul se apropie încet, apoi în
viteză mai mare spre jucătorul cu mingea.
4. Executarea mişcării din alergare uşoară spre un obstacol, apoi
adversar pasiv, semi-activ.
5. Executarea fentei pe grupe de jucători, apoi în condiţii
apropiate de joc.
56
5. Îndemânarea (executarea procedeului, evitarea leziunilor
căderii).
Clasificarea procedeelor de deposedare: din faţă; spate; lateral.
57
Metodica învăţării deposedării de minge prin alunecare
59
g) Nearmonie între mişcarea braţelor, a picioarelor şi a
trunchiului.
1. Poziţia fundamentală
- uşor flexat din genunchi, trunchiul uşor aplecat înainte, braţele
flexate din cot, privirea orientată asupra mingii, picioare uşor depărtate pe
toata talpa.
2. Plasamentul
- în funcţie de poziţia mingii prin deplasări cu paşi adăugaţi,
mărunţi, fără a se ridica mult de pe sol.
Mingea grea, udă, aglomerările pachet din faţa porţii dau prilejul
portarului pentru mărirea siguranţei să boxeze mingea.
Se execută de obicei combinată cu o săritură pe un singur picior.
Boxarea se compune din următoarele mişcări:
1. Elanul determinat de mai mulţi factori externi este variabil.
2. Ghemuirea – flexarea care pregăteşte săritura.
3. Săritura – extensie prin desprinderea de pe sol.
4. Zborul – pumnii se alătură unul de celălalt, braţele flexate. Se
extind în momentul maxim al înălţării. Lovim mingea cu suprafaţa plană
a falangelor.
5. Aterizarea – amortizare cu fandare oblică.
Tehnica plonjonului
62
- La plonjon, contactul cu solul se ia de către marginea externă a
labei, gamba, coapsa, şoldul, partea laterală a toracelui şi în cele din urmă
de braţele întinse paralel oblic înainte.
- Mingea ia contact cu palma de jos, cea de deasupra oprind
mingea.
La ieşirile la blocaj - deosebiri: braţul şi piciorul de sus puţin
ridicate pentru a încerca blocarea mingii.
Respingerea mingii – cu palmele, degetele, pumnul în situaţii în
extremis. Greşeală este şi în situaţia în care după respingere nu se revine
la poziţia iniţială sau este respinsă mingea în faţă exact de adversar.
Etape:
a) Ţinem mingea între mâini şi imităm prin flexii şi extensii ale
braţelor amortizarea mingii.
63
b) Ţinem mingea la înălţimea capului, cuprinzând cu ambele
mâini treimea ei aflată înspre noi. Din această poziţie lăsăm mingea să
scape în unghiul format de antebraţe şi torace.
c) Mingea aruncată de la 4 – 5 m. în dreptul pieptului este prinsă
din poziţia stând pe loc.
d) Mingea aruncată de la 4 – 5 m. la înălţimea capului trebuie
prinsă din poziţia stând pe loc şi apoi trasă la piept.
e) Urmează prinderea şi tragerea la piept a mingilor aruncate la
înălţimea mâinilor întinse la maximum în sus,
f) Prinderea şi tragerea la piept din săritură şi apoi dirijate cu
piciorul în poziţii şi înălţimi diferite.
64
pământul succesiv cu coapsa, şoldul, partea laterală a trunchiului,
întinzând între timp braţele.
b) Din ghemuit executarea plonjonului, fără tragerea mingii la
piept, apoi cu mingea trasă al piept.
c) Din ghemuit plonjon spre o minge situată lateral, tragerea ei la
piept şi ridicarea.
d) Executarea plonjonului după 1 – 2 paşi lateral.
e) Apărarea prin plonjon a mingilor venite din faţă spre un punct
la 2 – 3 m. de portar, lateral.
f) Prinderea mingii aşezată pe sol la 2 – 3 m. prin plonjon din
săritură (zborul să fie scurt de tot). La aterizare atenţie la amortizarea
căderii cu ajutorul cotului şi a piciorului mai apropiat de sol.
g) Plonjon pe minge ricoşată din sol izolat şi apoi pe cadrul porţii.
h) Acelaşi exemplu, dar să nu cadă mingea aruncată de el spre
una din bare.
i) Exersarea liberă a plonjonului, cu prinderea mingilor trase la
înălţimi diferite. Exerciţiile se vor executa pe nisip, iarbă uscată şi apoi pe
gazon, bineînţeles în ambele direcţii.
66
pe posturi şi nici nu prea reţin „reţetele tactice”, aşa că o pregătire solidă
din punct de vedere tehnic legată cu elemente tactice simple de joc, dar cu
o selecţie în baza criteriilor anunţate, pot asigura eficienţă.
Deci, ce trebuie să-i învăţăm pe copii ?
1. Dă şi du-te.
2. Ai pierdut mingea, încearcă să fii primul care o recuperezi.
3. Dacă ai cui pasa, preferă pasa driblingului.
4. Ne demarcăm pe spaţii libere.
5. Acţiunile individuale îmbinate cu cele colective.
67
Schema A
TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL
Intrarea în 1. Preluarea
posesia mingii 2. Deposedarea
6. Lovirea mingii
Transmiterea cu piciorul
mingii 7. Lovirea mingii
cu capul
8. Aruncarea mingii
de la margine
1. Poziţia fundamentală
Elemente
2. Deplasările tehnice
în poartă şi înale
teren
portarului
3. Prinderea mingii
4. Boxarea mingii
5. Devierea mingii
6. Blocarea mingii
7. Repunerea mingii în joc cu mâna
8. Repunerea mingii în joc cu piciorul
Schema B
PROCEDEELE TEHNICE ALE
68
JOCULUI DE FOTBAL
69
1. Cu interiorul labei piciorului (latul)
2. Cu şiretul plin (ristul)
3. Cu şiretul exterior
4. Cu şiretul interior
5. Cu exteriorul labei piciorului
6. Cu vârful labei piciorului
7. Cu călcâiul
8. Prin deviere cu şiretul exterior sau
6. Lovirea mingii exteriorul labei piciorului
cu piciorul 9. Prin deviere cu şiretul interior sau
interiorul labei piciorului
10. Cu genunchiul
11. Aruncarea mingii cu piciorul
12. Lovirea mingii din drop demi volé
13. Lovirea mingii din volé
14. Lovirea mingii prin foarfecă
1. Porniri – opriri
2. Cu pas 2. Deplasările în teren
adăugat
3. Cu pas încrucişat
4. Alergări înainte-înapoi
5. Schimbarea de direcţie din
alergare
6. Întoarceri
7. Sărituri pe 1 – 2 picioare cu şi
fără elan
8. Căderi – ridicări (plonjon)
3. Prinderea mingii
1. Venită din faţă, pe jos, fără plonjon
2. Venită pe jos, din lateral, fără plonjon
3. Venită la înălţimea genunchiului, fără
plonjon
4. Venită la înălţimea abdomenului, fără
plonjon
5. Venită la înălţimea pieptului, fără plonjon
6. Venită cu traiectorie înaltă, fără plonjon
7. Venită pe jos, din lateral, cu plonjon
8. Venită cu traiectorie înaltă, cu plonjon
4. Blocarea mingii
1. La picior
2. Din drop - aer
5. Boxarea mingii
1. De pe 6.
locBoxarea mingii
2. Din săritură – cu o mână
3. Din plonjon – cu ambele
73
- perfecţionarea exerciţiilor tehnico-tactice în condiţii de
adversitate.
Distingem patru momente importante în procesul de învăţare, şi
anume:
a) Faza de informare şi învăţare – explicaţii şi demonstraţii
corecte efectuate de către antrenor sau instructor;
b) Faza de coordonare brută, unde se formează mecanismul de
bază al mişcării, cu efort mare intelectual şi fizic, mişcări în plus şi ritm
greoi, lipsă de precizie, etc.;
c) Faza de coordonare fină, mişcarea se şlefuieşte, nu mai apar
mişcări în plus, creşte siguranţa şi precizia, mişcarea se face cu economie
de efort;
d) Faza de consolidare, de perfecţionare, de valorificare în
condiţii variate, în condiţii de adversitate şi a altor factori perturbatori
(teren ud, soare, căldură, etc.).
Ca metode, avem:
- metoda globală – în totalitatea actului motrice (11-14 ani);
- metoda analitică – se desface în detalii şi se execută corect;
- metoda intensivă – o învăţare fără întreruperi, dar cu atenţie
mare la oboseală.
Foarte importante pentru însuşirea tehnicii sunt, aşa cum am mai
amintit:
- reprezentarea mentală, observaţia şi informaţia verbală,
explicaţia simplă şi la obiect;
- demonstraţia şi observaţia, secvenţele de film sau video,
kinogramele şi permanent corectările în timpul execuţiilor.
Câteva recomandări pentru învăţarea şi însuşirea tehnicii:
- învăţarea tehnicii se face fără pauze mari;
- execuţiile se fac la început în ritm lent, urmând să ajungă la
ritmul jocului;
- totdeauna instruirea tehnică se face pe un fond de organism
odihnit, cu repetări, adaptat la particularităţile vârstei şi pregătirii
jucătorilor;
- densitatea antrenamentelor poate fi adaptată la colectivul pe
care-l avem de instruit;
- ritmul, aşa cum arătam, este lent, vioi sau foarte vioi, până
ajunge la ritmul jocului;
- verificarea se face prin aprecieri sau note, dar şi prin norme şi
probe de control:
Norma de control = baremul
Proba de control = exerciţiul în sine.
74
- importanţa muncii de întreţinere a bagajului tehnic existent la
jucătorii de vârf, precum şi munca de înnoire, restructurare sau de creaţie;
- alternanţa exerciţiilor grele cu cele uşoare. Orice şedinţă de
instruire tehnică cuprinde:
- exerciţii individuale;
- exerciţii cu 2 – 3 jucători;
- exerciţii în grupe de joc pe posturi şi compartimente, legat
de sarcinile de joc;
- jocuri 2 x 2, 3 x 3, 4 x 2; 6 x 2;
- jocuri şcoală la o poartă sau bilateral în condiţii de joc.
75
3. TACTICA JOCULUI DE FOTBAL
3.1. Definiție
În prima parte a lucrării aţi putut intra în posesia unor date absolut
necesare, privind învăţarea tehnicii jocului de fotbal în şcoala generală.
Acest capitol, în strânsă legătură cu partea I a lucrării, face trecerea spre
joc, dând nuanţă tactică elementelor şi procedeelor tehnice. Mai concret
spus, când şi unde se folosesc elementele tehnice în timpul jocului.
Voi prezenta o sistematizare a tacticii principalelor procedee de
lovire cu piciorul.
Lovirea mingii cu latul se foloseşte pentru:
- pase scurte;
- finalizarea din apropierea porţii;
- degajări.
Lovirea mingii cu şiretul plin se foloseşte la:
- pase;
- degajări;
- schimbările direcţiei de joc;
- lansări;
- tras la poartă;
- deschideri.
Lovirea mingii cu şiretul interior pentru:
- tras la poartă;
- degajări;
- lansări;
- deschideri;
- lovituri fixe;
- un doi-uri (devieri).
Lovirea mingii cu şiretul exterior serveşte la :
- tras la poartă;
- pase surprinzătoare;
- devieri, un doi-uri.
77
Exemplu: gol marcat după a pasă lungă cu şiretul plin sau gol, cu
şiretul plin de la semi-distanţă sau gol din centrare cu ristul plin se
punctează dublu, pentru a stimula elevii în aplicarea prin intermediul
jocului a temelor.
Nu aş dori să intru în amănunte, dar diversitatea de mijloace este
imensă, totul este ca ele să fie folosite în baza principiilor de la uşor la
greu, de la simplu la complex, aceasta presupunând cunoştinţe metodice
aprofundate.
- Este unul din procedeele des folosite în joc, prin ele reuşindu-se
şuturi la poartă care ocolesc adversarii, pase peste adversari
surprinzătoare la distanţe diferite, centrări care scot adversarii din joc;
- Suprafaţa mare de lovire dă o siguranţă mai mare jucătorului,
execuţia cu interiorul făcând-o accesibilă;
- Antrenarea acestui procedeu se face cum am amintit şi mai
înainte, numai pentru procedeul respectiv sau cu nuanţă tactică dacă îl
legăm de alte procedee în condiţii apropiate de joc. Exemple: preluare,
pas cu interiorul la partener, tras la poartă cu ristul interior (mingi razante,
volé, drop).
- Centrare cu interiorul, precedată de un – doi cu partener,
conducere şi finalizare partenerul direct cu interiorul sau precedată de
preluare (exerciţiul lucrat şi în condiţii de adversar semi-activ).
- Se poate lucra în 2, 3, 4 jucători, cu cât complexitatea creşte
înseamnă că bagajul de cunoştinţe este mai bine stăpânit.
78
- Exerciţiul în careu 20 x 20 m., 4 x 2 cu două atingeri care prin
complexitatea lui obligă jucătorul şi la execuţii din deviere cu exteriorul
legate de preluare, fentă cu corpul, demarcaj, execuţie cu latul cu
interiorul, acţiuni ca un-doi, un-doi pentru al treilea, pas oblic, dă şi du-te,
etc.
Deci, în înlănţuirea de procedee apar şi două elemente ale temei
noastre (lovirea cu ristul exterior). Exemplu: un-doi, pas la margine cu
exteriorul, centrare şi finalizare din careu cu exteriorul, exerciţiu executat
fără adversar, adversar semi-activ sau activ.
- Exersarea trasului la poartă cu ristul exterior din unghiuri
diferite, precedat de preluare, conducere, un – doi fără şi cu adversar sau
pe grupe de jucători.
79
2. Joc pe ½ de teren între cele două echipe care încearcă prin
lovituri cu capul să depăşească linia celeilalte – câştigă echipa care a
ajuns prima la limita terenului advers.
3. Minge aruncată între doi jucători, care ajunge primul
degajează.
4. Joc 7 x 7, teren redus, ½ teren de handbal, 7 x 7 pase cu capul,
gol cu capul; când mingea cade e repusă cu mâna, dar jucată numai cu
capul.
5. Cornere scurte, iar în careu 4 x 4, 5 x 5, (atacanţi contra
apărători).
6. Exerciţii de finalizare cu capul, cu centrări din unghiuri
diferite (fără şi cu adversar semi-activ).
80
limitează numărul de atingeri - dă preluării un pronunţat caracter tactic,
fiind condiţionată de poziţia adversarilor şi coechipierilor.
Se foloseşte în cazul:
1. depăşirii adversarilor;
2. atragerii adversarilor pentru a permite o nouă grupare a
coechipierilor.
3. iniţierii unui atac sau contraatac.
4. încercării de deposedare a adversarilor.
Ca aspecte metodice:
- piciorul cu care conduce mingea să fie cel mai depărtat de
adversar;
- conducerea mingii este cuplată în condiţii apropiate de joc sau
de joc cu fente, dribling, pas, tras la poartă;
- ea se poate face pe spaţiu liber, dar şi cu fixare sau eliminare
de adversar;
- exerciţiile prezentate la conducerea mingii pot fi combinate
pentru a ne apropia de condiţiile jocului individual, formând grupe de
jucători.
Exemplu: fără adversar;
- ştafete cu conducerea mingii în viteză maximă;
- conducere printre 2 – 3 jaloane, un-doi cu antrenorul, tras la
poartă;
- conducere de minge, partenerul încercând deposedare;
- conducere, dribling 1 x 1 (spaţiu limitat 10 x 10, 20 x 10 m.
sau în condiţii apropiate de joc, într-o porţiune de teren), terminată cu
finalizare.
Tactica fentelor
81
numai printr-un joc de pase, ci trebuie eliminaţi 1 x 1; de asemenea,
fentele pot fixa adversarii sau în cazul demarcării.
Marcajul strict al adversarilor obligă jucătorii care vor să intre în
posesia mingii să se demarce, încercând prin mişcări înşelătoare să se
îndepărteze de adversar.
Mijloacele prezentate în prima parte ce se referă la fente pot fi
completate cu exerciţii în condiţii apropiate de joc 2 x 1, 3 x 2, 1 x 1,
jocuri cu temă în care jucătorii sunt obligaţi să fenteze înainte de pas.
Adversarii pot fi pasivi, semi-activ sau activi.
82
- în apărare – tactica de împiedicare a adversarului să finalizeze
şi deposedarea acestuia de minge.
d) Ca aspect, avem:
- tactica generală ce cuprinde toate acţiunile de joc individuale
şi colective pentru atac şi apărare;
- tactica specială ce cuprinde maniera specifică de a acţiona şi
rezolva sarcinile de joc în momente şi condiţii mai deosebite (pe finaluri,
când conduce echipa proprie, sau adversarul, cu jucător eliminat la
început de joc sau repriză, etc.).
Conform prof. dr. Adrian Dragnea, tactica se fundamentează pe:
- capacitatea cognitivă (cât mai multe cunoştinţe);
- abilitatea tehnică;
- pregătirea fizică;
- capacitatea de a discerne şi a decide.
Tactica este condiţionată de:
- principiile tacticii;
- ideile tactice;
- normele tactice;
- regulamente ale acestuia.
Toate acestea au ca rezultat un comportament foarte bun în jocurile
amicale şi oficiale şi în final, câştigarea lor.
83
- formarea capacităţii de gândire creatoare;
- educarea capacităţii de anticipare şi multe altele.
84
II. Tactica colectivă pentru atac reprezintă folosirea principiilor
de atac şi a regulilor după care acţionează echipa, atunci când toţi
jucătorii colaborează între ei, acţionând împotriva apărării adverse.
III. Tactica colectivă în apărare reprezintă folosirea principiilor
şi a regulilor de colaborare dintre doi sau mai mulţi apărători, având ca
scop întârzierea, oprirea sau destrămarea acţiunilor de atac ale
adversarului prin deposedarea acestora de minge şi înlăturarea pericolului
de a primi gol.
Fazele atacului:
a) Faza I - intrarea în posesia mingii şi trecerea din apărare
în atac (zonele 1 şi 2 ale terenului);
b) Faza a II-a - pregătirea şi desfăşurarea atacului (zonele 2
şi 3 ale terenului);
c) Faza a III-a - finalizarea atacului (zona 4 a terenului).
Fazele apărării:
a) Faza I - pierderea mingii şi lupta pentru recuperarea ei
(pressing);
b) Faza a II-a - replierea rapidă, organizarea apărării şi lupta
pentru recuperare (pressing şi apărare combinate);
c) Faza a III-a - organizarea apărării imediate, lupta pentru
recuperarea mingii şi apărarea porţii.
Măsuri de apărare la: aruncarea de la margine, cornere, lovituri
libere, lovituri de la 11 m, minge ricoşată de la portar sau din barele
porţii.
A. Contra-atacul;
B. Atacul rapid;
C. Atacul poziţional;
D. Atacul cu circulaţie de minge şi jucători.
Vom puncta pe scurt ce reprezintă şi cum are loc fiecare din aceste
forme de atac:
85
De obicei, contra-atacul poate şi trebuie să fie declanşat de
jucătorul care intră în posesia mingii, indiferent de postul sau poziţia pe
care acesta o are în momentul respectiv, evident putând fi declanşat şi,
sau mai ales, de portarul propriu.
Orice contra-atac are ca faze:
- iniţierea;
- desfăşurarea;
- finalizarea.
Cerinţele de bază în realizarea unui contra-atac sunt:
- gândirea tactică superioară (alegerea celui mai bun
moment de declanşare);
- promptitudinea şi precizia pasei adresată celui mai bine
plasat dintre vârfuri;
- o pregătire fizică şi morală foarte bine pusă la punct ale
jucătorilor ce desfăşoară contra-atacul, cu o forţă de
pătrundere capabilă să treacă rapid la finalizarea necesară.
C. Atacul poziţional
Când nu avem posibilitatea să desfăşurăm contra-atac sau atac
rapid, recurgem la alegerea atacului poziţional, la care participă mai mulţi
jucători. În funcţie de aşezarea adversarului în apărare, căutăm să alegem
cel mai eficient drum, cea mai vulnerabilă parte sau culoar al
adversarului, în vederea pătrunderii, sau pasei ce urmează să o efectuăm,
funcţie de poziţia vârfurilor proprii, sau a jucătorilor noştri ce participă la
atac, în vederea finalizării acestuia.
Cred că este necesar să specificăm că, în toate formele de atac
(contra-atac, atac rapid şi atac poziţional), o importanţă covârşitoare o au
precizia şi viteza paselor, precum şi demarcările jucătorilor proprii
(eficienţa acestora, modul cum se debarasează de adversar).
86
O precizare utilă ar fi aceea că dirijarea atacurilor proprii va ţine
cont de valorificarea calităţilor jucătorilor echipei ce atacă, precum şi de
slăbiciunile apărătorilor, fie cunoscute mai demult, fie depistate în jocul
respectiv de către antrenor dar, îndeosebi de către jucători.
A. Apărarea om la om;
B. Apărarea combinată;
C. Apărarea în zonă.
b) În apărare: - zidul;
- lovitura de la 11 m.;
- cornerul;
- loviturile libere;
- lovitura de începere.
- dirijarea apărării;
- anihilarea contra-atacului;
- degajările cu mâna sau piciorul la jucători bine plasaţi (în
poziţii favorabile).
88
a) Exerciţii complexe, izolate sau de joc cu jucătorii care vor
colabora;
b) Jocul la o poartă;
c) Jocul pe teren redus;
d) Jocul şcoală, condus de antrenor care opreşte şi explică cum
trebuie să acţioneze jucătorii;
e) Jocurile de verificare;
f) Jocurile oficiale.
Tactica, aşa cum am văzut, nu poate fi concepută decât în corelaţie
strânsă cu tehnica, pregătirea fizică şi ceilalţi factori ai antrenamentului,
între ea şi restul factorilor existând o interdependenţă evidentă.
Antrenorul, în procesul de instruire, va avea în vedere acest aspect.
De asemenea, în procesul învăţării, dobândirii şi perfecţionării
principiilor, mijloacelor şi tuturor noţiunilor tacticii, trebuie să avem în
vedere gradarea în funcţie de vârsta şi valoarea echipelor pe care le
pregătim.
89
Sistemul de joc al fiecărei echipe trebuie să fie echilibrat, abordând
cu aceeaşi intensitate şi seriozitate momentele de atac şi apărare, în
funcţie de propriile posibilităţi şi ale celorlalţi competitori.
Sistemul de joc cu 4 fundaşi
Primii care au folosit acest sistem 1 – 4 – 2 – 4 au fost brazilienii,
la Campionatul Mondial din 1958. La noi în ţară, a fost încercat la început
de către antrenorii Lupaş şi Drăguşin, Progresul Bucureşti, iar apoi de alţi
antrenori.
90
- informaţii despre arbitrii, teren, etc.;
- aprecierea corectă a situaţiilor ivite pe parcursul jocului,
atât la adversar, cât şi la echipa proprie.
Pe baza acestor informaţii, precum şi a tuturor proceselor psihice,
echipa în totalitate şi jucătorul, încearcă rezolvarea corectă a tuturor
situaţiilor tactice ivite în joc, fie, aşa cum arătam, stabilite iniţial în cadrul
pregătirii, sau impuse de adversar pe parcursul jocului.
91
3. Să se sigure relativ uşor dublajul şi sprijinirea coechipierilor
aflaţi în posesia mingii sau care întreprind diferite acţiuni de atac sau
apărare.
4. Stabilirea locului în echipă a fiecărui jucător să se facă după
calităţile fizice şi psihice corespunzătoare.
5. Demarcarea, element hotărâtor în iniţierea acţiunilor d atac
trebuie făcută rapid, viteza fiind cu atât mai mare, cu cât adversarul este
mai aproape de jucătorul care participă la acţiunea respectivă; căutarea
spaţiului liber în demarcaj, ca şi susţinerea jucătorului cu mingea rămân
elemente de bază ale atacului.
92
- Jocuri cu număr impar de jucători (atac, apărare) pe teren
redus sau la o poartă;
- Se condiţionează ca temă (un–doi–uri, învăluirea), orice gol
marcat considerat dublu pentru a stimula însuşirea acestor combinaţii.
93
4. STRUCTURI DE EXERCIȚII ÎN CONDIȚII DE ADVERSITATE
94
9. Fotbalul actual a progresat şi va progresa prin accesarea de
către specialiştii acestei ramuri sportive a cuceririlor tehnicii moderne
(cibernetica, teoria informaţiei, apariţia programării cu ajutorul
calculatoarelor, individualizarea alimentaţiei şi a susţinătoarelor de efort,
psihologie, sociologie, biochimie, etc.)
Deci, pentru a pregăti o echipă la standardele internaţionale,
jucătorii care o compun trebuie să deţină calităţile necesare îndeplinirii
cerinţelor antrenamentului.
Progresul extraordinar al fotbalului a făcut ca pregătirea sportivilor
să reprezinte un proces continuu, bine dirijat, la care îşi aduc contribuţia
echipe de specialişti, echipe interdisciplinare, fără de care nu putem vorbi
de câţiva termeni de actualitate:
- element de progres;
- calitate;
- evaluare.
Având în vedere că antrenamentul pregăteşte competiţia, dar într-
un permanent feed-back, rezultă că în antrenament trebuie să descoperim
caracteristicile competiţiei atât din punct de vedere cantitativ, cât şi
calitativ:
- eforturi prelungite, dar şi de intensitate crescută (într-un efort
mixt);
- viteză de execuţie;
- tehnica în condiţii de adversitate.
Pe de altă parte, organismul trebuie să se adapteze:
- eforturilor pe care le presupune jocul;
- obţinerea unor indici superiori faţă de cei iniţiali, ca urmare a
procesului de pregătire organizat;
- eforturile dozate progresiv pentru ca organismul să se adapteze
la cerinţele jocului.
Antrenamentul trebuie să îndeplinească 3 obiective:
- pregătirea organismului pentru efortul specific jocului de
fotbal;
- creşterea indicilor pregătirii la un nivel superior pentru ca
sportivul să aibă un randament maxim;
- menţinerea formei sportive un timp cât mai îndelungat.
Antrenorul va trebui:
- să implementeze în jucător o motivaţie care să-i stimuleze
randamentul, motivaţie care trebuie să plece şi din interiorul jucătorului;
- să urmărească recuperarea, cât şi refacerea jucătorilor.
95
Din punct de vedere fiziologic, dacă facem o analiză, vom observa
că toate mişcările au la bază contracţiile musculare posibile datorită
fibrelor musculare care conduc, primesc un flux nervos.
Fiziologia efortului ne prezintă următoarea sistematizare în funcţie
de tipul de efort:
1. Sistemul aerob;
2. Sistemul anaerob: - alactacid;
- lactacid.
Ca nivele de efort putem menţiona:
1. Capacitatea aerobă: 12’ şi mai mult;
2. Puterea aerobă: 3 - 12’.
3. Capacitatea anaerobă lactacidă: 1- 3’;
4. Puterea anaerobă lactacidă: 20” - 1”;
5. Capacitatea anaerobă alactacidă: 10 - 30”;
6. Puterea anaerobă alactacidă sub 10”.
Pregătirea tactică a unei echipe se realizează conform unor
principii metodice ale antrenamentului sportiv. Exemplu: nu putem trece
la 11 x 11 dacă jucătorii nu reuşesc 1 x 1, aşa că vom începe cu un
program pentru construcţia jocului prin jocul 1 x 1.
Jocul 1 x 1 reprezintă un joc pregătitor care reuşeşte să realizeze
prima verigă, dar de maximă importanţa a jocului de fotbal, solicitând:
concentrare şi lupta de autodepăşire +depăşirea adversarului. Se joacă în
mai multe variante: exemplu – 1 x 1 pe un teren delimitat (10 x 10 m.
metoda antrenamentului în careuri).
Descriere
96
- în caz de recuperare a mingii de către jucătorul în apărare, se reia
acţiunea sau apărătorul devine atacant.
Ce urmărim ?
- 1 x 1 cu faţa;
- 1 x 1 din lateral;
- 1 x 1 cu spatele la joc;
sunt trei soluţii practice care lucrate metodic de la careul 10 x 10 în
condiţii pasive, semi-active, active, obişnuieşte jucătorul de la A la Z cu
situaţiile concrete ale jocului.
a) La 1 x 1 cu faţa la joc
97
Atenție ! Una dintre greşelile care trebuie corectate este forţarea
driblingului direct în adversar, ea având două dezavantaje:
- posibilitate de blocare a acţiunii;
- îngustarea unghiurilor de joc care vor duce la alegerea unor
soluţii reduse pe spaţii mici;
- încetinirea ritmului acţiunii.
98
poziţii. Pe lângă perfecţionarea tehnicii de lovire, un aspect important este
tactica pe care o abordează în timpul jocului, cât şi echilibrul emoţional.
1 x 1 – careu 10 x 10 m. menţinere şi control, menţinere fără a depăşi
cu mingea limita careului (concurs care stimulează)
Indicaţii metodice:
- jocul de gleznă se face sub formă de concurs cu: - puncte;
- pedepse, dacă mingea cade;
- liber, dar nu cade mingea;
- condiţionat –preluare cu laba piciorului, pas cu capul (control –
menţinere în variante);
1 x 1 careu 10 x 10 m. + 4 la extremităţi
1 x 1 careu 10 x 10 m
99
- se pleacă dintr-un colţ şi fiecare jucător apără două laturi ale
pătratului;
- unul trimite mingea în toate situaţiile create de limita careului,
celălalt o retransmite direct;
- exerciţiul perfecţionează driblingul, protejarea, viteza de
execuţie şi de decizie, puterea de luptă;
- se poate juca pe număr de atacuri;
- dacă adversarul interceptează, devine atacant;
- se pot schimba perechile la 5 atacuri;
- se poate juca contra-cronometru: cine câştigă mai multe atacuri
1 minut;
- condiţionare specială: retransmite cu alunecare cu atac lateral
(atenţie la ambidextrie);
- acelaşi exerciţiu pentru jocul cu capul.
1. Pentru tehnica deposedării: - de pe loc;
- din deplasare
2. Pentru lovire plonjon sau plonjon + lovire săritură:
- pase în doi cu diferite procedee de lovire:
1. Joc de gleznă, poziţia corpului.
2. Ieşire în întâmpinare, lovire, retragere poziţia iniţială.
- un jucător aruncă mingea, celălalt loveşte din aer cu piciorul
(latul, lat interior).
Deci, am încercat să exemplificăm o parte dintre exerciţiile care se
pot lucra într-un careu de 10 x 10 m., în condiţiile în care colectivul fiind
numeros şi spaţiul redus se poate organiza mai bine un antrenament
eficient. De asemenea, am trecut de la lucrul pe perechi, la exerciţii în
condiţii de adversitate.
Nu voi mai insista în continuate pe amănuntele pe care le puteţi
observa la acest mijloc în careu 10 x 10, cu aplicabilitate pe zone diferite
de teren.
CAREU 20 X 10 m. 1 x 1
100
- poate acţiona pe diagonală pentru depăşirea adversarului,
având două soluţii în spaţii diferite.
* Jucătorul în apărare:
- trebuie să apere cu inteligenţă ambele spaţii, luând decizii
rapide în regim tehnic.
- apare în viteză maximă de la margine.
2. Joc la două portiţe de 1 m.:
- suplimentar apare finalizarea;
- finalizarea combinată cu precizie în execuţie chiar de la
distanţă;
- înlănţuirea (fentă, dribling, protejare, finalizare) în condiţii de
adversitate ne oferă complexitatea exerciţiului.
1 x 1 careu 20 x 20 m. cu portari
101
- Pot fi folosite două perechi de jucători pentru a asigura dozarea
corespunzătoare.
102
Indicaţii metodice
Indicaţii metodice
103
- Acelaşi exerciţiu, dar jucătorul în atac este obligat să aşeze
mingea într-unul din colţuri; astfel jucătorul în atac este obligat să
protejeze, să dribleze şi să se adapteze mişcărilor apărătorului obligat la
rândul său:
- să nu se elimine;
- să se apere cu paşi mici;
- să anticipeze;
- să acroşeze sau să deposedeze;
- să încerce să rămână în posesie.
1 x 1 careu 10 x 10 m
- A trebuie să-i marcheze lui B în trei porţile cât mai multe goluri
într-un minut, (1,5 m.);
- Rolurile se inversează după 1 minut.
2 x 1 şi 1 x 2
2 x 1 (careu 10 x 10 m)
- Liber;
- Număr limitat de atingeri.
Sarcini:
- demarcaj;
105
- joc direct, deviere, combinaţie;
- obişnuirea cu adversarul, deci relaţia de adversitate;
- susţinerea posesorului temporar al mingii.
Indicaţii metodice
106
de calitatea execuţiei coechipierului, precum şi de modul cum şi când se
demarcă pentru a primi pasa.
1x2
1 x 3 careu 15 x 15 m
107
- Un jucător în posesie are o latură şi încearcă să depăşească pe
unul din cei trei adversari care-şi apără liniile lor;
- Exerciţiu util pentru dribling, schimb în direcţie inteligenţa în joc;
- În faza de apărare, puterea de a apăra zona şi de a scoate mingea
de la adversar.
- Se poate juca cu trei atacuri pentru jucătorul în posesie sau 1’
lucru, apoi rolurile se schimbă;
2x2
108
- se poate lucra pentru o dozare corespunzătoare cu altă grupă 2 x
2, raportând la particularităţile colectivului.
2 x 2 – 20 x 10 m
Teme:
- cine marchează dintr-o atingere din prima situaţie de joc;
- gol dublu din 1-2, încrucişare, învăluire;
109
- gol dublu din finalizare cu capul;
- 3 goluri dacă marchează din volé, foarfecă;
- se poate juca la început cu finalizare; echipa în atac prin număr
stabilit de atacuri (5), apoi continuând cu jocul atac-apărare.
Sarcini:
1. Combinaţiile la finalizare.
2. Dacă apărătorii interceptează, pot ieşi pe contra-atac cu 10 pase
sau aducerea mingii la centru (2 x 5 atacuri).
3. Variante de apărare (unul tatonează, celălalt dublează, marcaj
om/om) cu scopul în prima fază de a-l întârzia pe adversar la construcţie,
iar în al II-lea, de a bloca adversarul pentru a-l aduce pe al III-lea la
superioritate.
Altă variantă: 2 x 2 la o poartă din minge aruncată de antrenor
(cine câştigă mingea, e în atac) – spaţiu ½ teren.
3x2
2x3
3 x 1 spaţiu 5 x 5, 10 x 10 m
112
- Numărul de atingeri nelimitate realizează jocul cu minge sau fără
minge.
- Într-un stadiu mai avansat 3 x 1 cu o atingere, pe lângă
atractivitate rezolvă viteza de execuţie x viteză de găsire a celei mai bune
soluţii.
- Pentru jucătorul din mijloc, anticiparea, recuperarea cu mijloacele
de apărător, lucru intensiv.
3x1
3x3
113
- Exerciţiu cu egalitate numerică.
- Reprezintă esenţa modernă a jocului, atât în atac, cât şi în
apărare.
- Jocul presupune în esenţă trecerea eşalonată de la 1 x 1 la 2x 1,
2 x 2, 3 x 2, 3 x 3.
- Dacă jocul 1 x 1 rezolvă soluţii unitare, dacă 2 x 2 rezolvă 1 x 1
+ cuplu, jocul 3 x 3 rezolvă relaţia suplimentară de acţiune în doi, plus
posibilitatea pentru al III-lea.
Spaţii de lucru
114
Făcând o paranteză la acest mijloc, vreau să amintesc că ultimul
Campionat Mondial Africa de Sud 2010 a dovedit concret că toate
echipele participante s-au dovedit:
- bine pregătite fizic: - capacitate de realizare a sarcinilor de
joc;
- constituţie.
- bine pregătite ca angrenaj tehnico-tactic.
a) Faza de apărare în variante:
- marcaj, dublaj, recuperare zone diferite + declanşare,
organizare spontană în funcţie de sisteme diferite de acţionare ale
adversarului cu decizii în extremis.
- mobilitate mare în compartiment pentru creare de superioritate
în ambele faze, cu personalitate şi decizie, ajungând de la recuperare la
finalizare.
b) Faza de construcţie - finalizare.
- varietate în funcţie de particularităţile fiecărei echipe, dar
legate şi de cele ale adversarilor;
- legat de 3 x 3, atât la construcţie, cât şi la finalizare a rămas
combinaţie sigură cu posibilităţi deosebite, legate atât de inteligenţă,
execuţie + viteză de joc pe fază.
Revenind la ideea iniţială 3 x 3 cu portari, se poate lucra pe spaţiu
limitat: - 20 x 20 - zona centrală sau ½ teren.
- zona laterală.
- creativ fără temă specială;
- în funcţie de zona de teren:
a) apărare - rezolvarea de posesie- tehnică + mijloace de rezolvare;
- teama de adversar legată de zona de teren;
- căutarea spaţiului liber pentru demarcare în adâncime.
- rezolvare defensivă:
- marcaj;
- deposedare
- recuperare;
- recuperare + declanşare atac.
b) atac - temele prezentate anterior;
- automatismul în triunghi;
- apariţia rapidă a finalizării;
- rezolvare x adversitate a jocului:
- cu minge;
- fără minge.
115
Joc 3 x 3 pe spaţiul de 3 m de la volei
Se joacă :
- numai cu capul;
- cu capul şi piciorul;
- numai cu piciorul.
- în funcţie de particularităţi.
4 x 1 careu 3 x 3 m
- liber, 2, 1 atingeri.
- Exerciţiul dezvoltă simţul mingii, dar poate fi şi exerciţiu de
relaxare pentru sportivii avansaţi, creând bună dispoziţie.
4x2
4 x 2 pe spaţiu limitat 5 x 5 m, 10 x 10 m, 20 x 20 m
116
- Număr de atingeri: în funcţie de scopul urmărit şi valoarea
colectivului, liber, 2 x 1, atingere. Numărul de atingeri dictează şi efectele
tactice:
- Liber: învăluire, 1-2, 1-2 pentru al III-lea, blocare, devieri,
dribling, pase redublate, încrucişare, jocul diagonal.
- Fără minge în atac: demarcări pe spaţii libere + susţinere, sprijin,
anticiparea fazei următoare.
- La apărare: recuperare cu mijloace specifice pe unghiuri închise
în doi, deposedare, intercepţie.
4 x 2 pe perechi de 2 jucători
4 x 2 pe ½ teren la o poartă
Variante:
2 x 2 cu un 1 jucător care apare în superioritate, celălalt rămânând
la susţinere:
- favorizează crearea superiorităţii numerice prin apariţia unui
jucător din spate;
- se poate juca cu mingi pe unul din cei doi jucători avansaţi, cu
continuările specifice:
* finalizează dacă are spaţiu;
* combină cu celălalt jucător avansat;
* redublează pentru jucătorul la susţinere şi este evoluat
jucătorul apărut, superioritate pe spaţiul liber;
* direct cu jucător superioritate.
Acest exerciţiu favorizează exersarea jocului la margine, cu
finalizare în condiţii apropiate de joc:
117
- scurt (câştigarea prim-planului adversarului fără ieşire din cadrul
porţii);
- lung - cu soluţii de aşezare sau de finalizare.
- înapoi cu finalizare pentru jucător venit din spate, lansat şi
nemarcat.
4 x 2 - ½ teren la o poartă
4 x 2 cu varianta 2 x 2 + 2 extremităţi
118
Jucătorii în atac fără minge (căutarea spaţiului liber în ambele
sensuri):
- ieşirea la primit cu adversar - unghiuri joc;
- protejare.
- orientarea în spaţiu;
- demarcări simultane.
2x4
4x3
4 x 4 - relaţia de egalitate
- Spaţiu: ¼ teren;
120
- Tema: conservarea posesiei mingii;
- Număr de atingeri: liber, 3, 2, 1 sau alternând numărul de atingeri
cu: - jocul direct;
- pasa lungă;
- combinaţiile: - 1-2, 1-2 pentru al treilea;
- scurt-lung.
- Sarcini:
- Fără minge: - demarcări în ambele sensuri căutând spaţiul liber;
- demarcări simultane: - pentru intrarea în posesie;
- false.
- susţinere-sprijin;
- unghiuri de demarcare.
- Se joacă cu: - marcaj om/om;
- recuperare pe condiţionarea numărului de atingeri;
- numărarea paselor unei echipe.
121
Întrebarea nr. 4: Cum rezolvă apărătorii problema
tactică ?
- individual;
- colectiv.
- Apărătorii au voie pe recuperare un număr limitat de pase (5-10)
sau să iasă cu mingea la centru, rezolvând şi:
- ieşirea organizată în apărare;
- contra-atacul.
- În acelaşi timp, apare solicitarea echipei care a pierdut mingea:
- recuperare sau întârziere;
- blocarea jucătorilor fără minge demarcaţi în adâncime sau pe
spaţii libere.
4 x 4 pe ½ teren la 2 porţi
5x4
123
- Se poate juca 4 x 4 + jucător la echipa în atac căreia i se pot
limita numărul de atingeri; acest fapt obligă echipa în posesie la un
demarcaj permanent;
- Jucătorul „+1” trebuie schimbat pentru a-l obişnui să transmită
mingea la jucător în momentul desprinderii de adversar;
- Învăţaţi jucătorii pentru valorificarea superiorităţii prin viteza de
pasare, apariţia +1 pe fază sau pe spaţiul liber.
5x5
124
Jocul poate începe de la 5 x 5 şi când se marchează iese pe margine câte o
pereche, până când se ajunge la 1 x 1 şi reîncepe jocul.
Temele vor fi adaptate posibilităţilor jucătorilor ca şi durata
reprizelor de lucru.
Variante: - liber numărul de atingeri;
- liber numărul de atingeri, dar marcaj om/om;
- trei, două atingeri şi accelerare după pas:
- fără marcaj;
- cu marcaj om/om;
- cu recuperare colectivă.
- o singură atingere sau acţionare în viteză cu mingea la picior;
- o singură atingere;
- golul valabil dacă se marchează după efectuarea a maxim
două pase;
- în funcţie de solicitările antrenorului: gol dublu din pas
înapoi, execuţie cu capul, gol direct din minge degajată de portar.
Efectul asupra factorilor antrenamentului:
- dezvoltă viteza sub toate formele ei (reacţie, execuţie,
decizie, V x F, F x V (detenta la pornire);
- dezvoltă Rs x V x F x I;
- dezvoltă forţa în condiţii de contact;
- dezvoltă calităţi psihice cum ar fi: atenţia (concentrată şi
distributivă), puterea de decizie în criză de spaţiu şi timp, orientarea
rapidă în funcţie de situaţii neprevăzute, puterea de luptă, dorinţa de a
câştiga.
Acelaşi exerciţiu de la 1 x 1 la 5 x 5 se poate efectua
suplimentând câte un jucător aproape de fiecare bară, cu care jucătorii din
teren pot pasa, însă în acel moment sunt obligaţi să tragă la poartă (model
de aşezare).
5 x 5 la o poartă pe ½ teren
125
- Posturi apropiate din compartimentele diferite A, M, F;
- Jocul are sens;
- Temele pentru jucătorii în atac condiţionate de zona de teren: ex.
zona centrală (orice minge venită din lateral se joacă direct);
- Pe zone laterale nu se admite decât accelerări cu mingea, viteza
maximă (dribling, combinaţii, centrări);
- Se pune accent şi pe jocul fără minge privind mobilitatea
jucătorilor atât în sens lateral, cât şi longitudinal;
- Se poate condiţiona ca orice pas înapoi să fie urmat de şut la o
poartă sau centrare;
- Se pot realiza unele automatisme: zona centrală; zona laterală.
Exemplu: Cu doi atacanţi:
- unul iese la primit, celălalt pleacă la sprijin în adâncime;
- încrucişare;
- combinaţie între ei;
- manevre false cu demarcări în viteză pe spaţii moarte în
condiţiile marcajului om/om, pentru a permite intrarea în dispozitiv a unor
jucători cu faţa la joc, dar fiind gata pentru reactivare;
Ceea ce aminteam mai înainte, pot marca numai atacanţii, deci tot
jocul canalizat pe ei în faza finală.
Cu atacanţii am dat un exemplu, însă temele pot fi diferite cu
scopul final de a introduce creativitatea, dar condiţionată de cerinţele
fazei şi ale zonei:
- cu faţa la joc;
- cu spatele: - în careu; = ce unghi.
- în afara careului;
- cu primire din lateral;
- cu primire în adâncime.
Jocul ne arată la finalizare în condiţii de adversitate, chiar 1 x 2 pe
fază:
- disponibilităţile de informare în criză de spaţiu, timp;
- dribling, forţă de angajament, decizii rapide;
- finalizare sau combinaţie de apărare.
Jucătorii în faza de apărare:
- marcaj: - zonă om/om;
- om/om cu sarcini speciale: - cu doi atacanţi;
- 1 A + 1 M coord.
- ieşirea din apărare: – 10 pase;
- ajunge cu mingea la centru.
126
Jucătorul care interpretează, accelerează pe spaţii libere pentru a
câştiga spaţiu, timp, după care urmează valorificarea conservării sau
ajungerii la centru cu mingea.
Jucătorii care au fost în atac încearcă recuperare sau întârziere,
fiind atenţi la jucătorii plecaţi pe spaţii libere în adâncime, valorificând şi
unghiurile de joc.
Pentru o dozare corespunzătoare se poate juca:
a) cu număr de acţiuni numai pentru echipa în atac;
b) cu atac – apărare;
c) cu trei echipe 5 x 5 pe tot terenul, 5 x 5 la o poartă echipa în
apărare devenind în acţiunea următoare echipă în atac cu o a III-a echipă
pe ½ cealaltă de teren.
Se realizează o mai judicioasă repartizare a efortului.
5 x 5 la patru porţi (două mari şi două mici), suprafaţa de joc
50 x 30 m (un sfert de teren)
- în apărare:
- echilibru defensiv, acoperirea şi anticiparea jocului
adversarului;
- faptul că se joacă în toate sensurile, obligă jucătorii să se
informeze permanent;
- efortul solicitant presupune dozarea corespunzătoare a
reprizelor de lucru.
4x5
127
Scop-dezechilibrarea echipei adverse pentru a-i anihila
superioritatea:
a) acţiuni individuale;
b) combinaţii în viteză;
c) schimbarea rapidă a direcţiei de joc;
d) apariţia surpriză la limita ultimului apărător a unui jucător
în viteză cu faţa la joc.
e) valorificarea la maximum a finalizării mergând pe 1 x 1, în
care prin valoare jucătorul în atac este superior celui în apărare (joc de
cap, de exemplu viteză 1 x 1).
- Se poate lucra şi pentru conservare pe ¼ teren sau pe 30 x 30 m.,
spaţiul limitat de scopul urmărit.
6x3
6x5
6 x 6, 7 x 7, 8 x 8, 9 x 9
Temele:
- Număr de atingeri: - nelimitat;
- 3, 2, 1 atingeri;
- 3, 2, 1 al II-lea, al III-lea pas:
- 1-2, 1-2 pentru al III-lea;
- direct;
- lung.
- Condiţionat de numărul de atingeri, apar sarcinile jucătorilor în
atac şi apărare;
- Joc liber pentru ambele echipe între careuri;
- Deci condiţii de conservare apropiate de joc cu adversar activ;
(Concurs cine face mai multe pase).
- Joc liber cu număr de atingeri, dar:
- marcaj om/om;
- încercare recuperare 2 - 3 jucători;
- valorificând unghiul de joc.
- În atac cu mingea apar combinaţiile tactice în atac şi pasele (în
adversitatea lor).
- Acest exerciţiu dă încredere jucătorilor în forţele proprii fără a
intra în panică, indiferent de zona de teren, prin prezenţa adversarilor
activi;
- Libertatea de a se demarca prin schimbarea zonei şi căutarea
spaţiului liber sau susţinere – sprijin.
- Temă suplimentară (pas după ce dublează un jucător).
- Pentru a ajunge la jocul liber, jucătorii trebuie pregătiţi cu teme
legate de numărul de atingeri, creând pe reprize fracţiuni de joc.
Exemple: 7 x 7, 8 x 8, 9 x 9 între careuri. - cu două atingeri.
129
- Dacă ne uităm la modelele create de marile echipe ale lumii vom
observa că în mare, timpul de contact al jucătorului cu mingea a scăzut în
favoarea calităţii procedeelor (preluare-pas, preluare-tras la poartă,
preluare-centrare, dribling-pas la poartă), în mare parte condiţionate de
criza actuală de spaţiu şi timp.
- Dacă facem o analiză a fiecărei dintre aceste acţiuni luată
metodic, de la condiţiile izolate până la cele apropiate de joc, vom reuşi să
aducem jucătorii în posibilitatea de a realiza mai uşor jocul.
- Deci, două atingeri presupun:
1. Informare: - când eşti în posesia mingii;
- când nu eşti.
2. Execuţia (precizie, alegerea rapidă a procedeului de
transmitere);
3. Creativitatea: - inteligenţă de joc;
- decizia cea mai bună foarte repede în condiţii
de presiune a adversarilor.
- Antrenorul poate solicita:
- dă şi du-te (cu accelerare după pas);
- al treilea pas să fie lung în special pe schimbarea direcţiei de
joc (pregătit jocul scurt-lung).
- Exemple: al treilea pas 1-2 sau 1-2 pentru al treilea;
- Jocul cu temă deosebită pentru cei fără minge cu sarcini de:
a) a bloca adversarii;
b) a crea superioritate;
c) demarcări simultane pentru a primi mingea;
d) crearea de spaţii libere (demarcări false):
- pentru coechipier;
- pentru aceeaşi jucători.
7 x 7, 9 x 9 pe ½ de teren
8x8
130
- Se poate juca cum am amintit cu alternarea numărului de atingeri.
Exemple: 3 atingeri pentru al II-lea, al III-lea pas direct;
- Pentru echipa în posesie, pregătirea pentru jocul direct corelat cu
pressing (încercare rapidă de recuperare a mingii din partea adversarului),
totul legat de unghiurile de joc;
- Această alternare a libertăţii de gândire şi execuţie cu criza de
spaţiu şi timp ne apropie mai mult de condiţiile jocului pe fază;
- Deci, diversitatea reprizelor raportate la particularităţile
colectivului presupun trecerea eşalonat printr-un principiu al
antrenamentului sportiv de la uşor la greu, de la simplu la complex.
- Această diversitate este pregătită pentru a obişnui colectivul cu
condiţiile diverse ale jocului în diferite momente, jucătorul să fie pregătit
pentru pressing, marcaj cu mijloace specifice de a-l dejuca (acţiune
individuală, combinaţie, pas direct, devieri, pasă lungă, degajare, etc.)
- Exemplu: pentru un joc pe teren propriu antrenorul pregăteşte
construcţia jocului prin:
* 1-2 ţinând cont de tehnicitatea echipei proprii şi 1-2 pentru al
treilea, masivitatea adversarului mai lent, uşor de dirijat cu combinaţii în
viteză;
* cu învăluiri + încrucişări nu numai pe zonele laterale, ci şi în
cele centrale pentru a scăpa de marcaj şi a crea acel „+1”, temă pe care o
introduce la conservare (joc acasă sau în deplasare);
* cu joc scurt-lung pentru joc în deplasare contra unui adversar
care apare cu pressing, pentru a-l surprinde pe spaţiile libere, în special pe
schimbări ale direcţiei de joc;
- Pentru apărători pregătirea dublajului contra echipelor
specializate pe combinaţii scurte 1-2, 1-2 pentru al treilea;
- Marcajul (poziţia atacantului determină şi tactica individuală a
jucătorului în apărare cu faţa la joc, cu spatele ½ întors, distanţa faţă de
poartă + sarcinile speciale);
- Să nu uităm efectele sub aspect fizic de pregătire specială;
- Jocul cu o atingere 8 x 8 presupune pe aceeaşi suprafaţă de teren
16 x 16 m:
- demarcaj, susţinere rapidă a purtătorului temporar al mingii;
- anticipare rapidă a fazei de joc cu mijloacele tehnico-tactice
pe care le presupune faza respectivă;
- capacitatea colectivului de a realiza această sarcină
complexă, mai ales dacă adversarul încearcă:
a) recuperare colectivă;
b) marcaj strict om/om.
131
- apare obligatoriu dă şi du-te, chiar cu sprint după pas pentru a
susţine şi a se elibera de marcaj.
132
* o atingere de minge în axul central şi liber pe zone laterale,
dar conducând mingea în viteză maximă;
- De menţionat că în zonele laterale jucătorii nu pot fi atacaţi, dar
nici nu pot sta pe loc; care intră sunt obligaţi să apară pe acel spaţiu liber
şi să acţioneze în viteză pentru a centra sau combina cu jucătorii din axul
central;
- Pe zonele laterale poate apare şi învăluirea urmată de centrare;
- În axul central: - se poate juca în zona agresivă;
- se poate face marcaj om/om;
- se poate juca cu ofsaid.
- Solicitarea este deosebită, deoarece pe 50 m. jucătorii trebuie să
atace careul advers şi imediat să-şi apere propria poartă;
- Faptul că linia de centru este la 25 de m., permite o derulare
rapidă a acţiunilor de finalizare, ca şi a frecvenţei atacurilor la ambele
porţi.
- Porţile sunt cele două normale de la joc şi încă patru porţi mobile
aşezate la 25 m. pe părţile laterale în ambele jumătăţi de teren; aşadar,
sunt poziţionate în ambele părţi faţă de cele două porţi normale;
- Temele pot fi diferite:
1. Fiecare echipă apără poarta de pe lungimea terenului şi poate
marca în celelalte porţi;
2. Fiecare echipă apără cele trei porţi din propria jumătate şi
poate marca numai la celelalte trei porţi din terenul advers.
- Teme:
- Liber numărul de atingeri şi marcaj în zonă;
- Liber numărul de atingeri şi marcaj om/om;
- Două atingeri şi accelerare după pas marcaj zonă;
133
- Două atingeri şi accelerare după pas marcaj om/om;
- Două atingeri sau conducere în viteză cu mingea la picior, iar
pe apărare una din forme.
- Exerciţiile contribuie la dezvoltarea capacităţii de orientare în
spaţiu şi la alegerea celei mai bune soluţii pentru finalizare, valorificând
prin schimbarea direcţiei crearea superiorităţii numerice şi dezechilibrarea
adversarului;
- Pe faza de apărare, acoperirea prin echilibru numeric a tuturor
zonelor apărând porţile unde adversarul poate marca.
11 x 11
11 x 11 pe tot terenul
11 x 11 pe tot terenul
140
* Etapa pe localitate (municipiu, oraș, comună) se dispută sub
formă de turneu între echipele reprezentative ale școlilor, în perioada 15
martie-15 mai.
Competiția se organizează tur-retur sau numai tur, în funcție de
numărul de echipe, în așa fel ca să asigure minimum 10 jocuri pentru
fiecare echipă.
În județele cu multe localități se poate organiza o etapă
intermediară, pe centre, pentru a stabili echipele calificate la etapa
județeană.
Școala ca instituție socaială vine în întâmpinarea necesităților pe
care le ridică progresul acestui joc sportiv prin valorificarea potențialului
pe care-l reprezintă cadrele se specialitate cu specializarea în fotbal și mai
ales datorită cuprinderii obligatorii a tinerilor de la 7 ani la 19 ani
(perioada de vârstă cea mai propice pentru instruirea sistematică) într-un
cadru adecvat, așa cum îl oferă școala ca instituție de educație.
Fotbalul are de rezolvat și rezolvă o serie de sarcini cu profundă
semnificație socială:
- întărirea sănătății și a capacotății de muncă a organismului;
- folosirea utilă și recreativă a timpului liber;
- educarea trăsăturilor pozitive de caracter;
- valorificarea aptutudinilor sportive ale elevilor.
141
Faptul că echipa reprezentativă de fotbal funcționează în cadrul
orelor de activități sportive cuprinse în planul de învățământ, de bunul
mers al acesteia, răspund: direcțiunea școlii, comisia metodică de educație
fizică, profesorul de educație fizică repartizat să răspundă efectiv de
această disciplină sportivă în școală.
Profesorul de aducație fizică poate forma un colectiv de conducere
operativ, în care vor exista un responsabil organizatoric, un responsabil cu
propaganda, 1-2 membri și respectiv profesorul care se va ocupa de
instruire. Acest colectiv, cu excepția profesorului, se recomandă a fi
format din elevi.
Profesoul care răspunde de activitatea fotbalistică din școală are
următoarele sarcini:
- întocmește planul de activitate fotbalistică din școală, precum și
cel de pregătire al echipei reprezentative;
- răspunde de pregătirea și prezentarea echipei reprezentative la
competiții;
- desfășoară o permanentă activitate de selecție;
- se preocupă de dezvoltarea bazei materiale necesare instruirii
echipelor;
- organizează competiții de masă la nivelul școlii (campionatul
interclase) ;
- urmărește să nu se suprapună alte activități cu calendarul
competițional al echipei reprezentative.
Instruirea elevilor trebuie să fie făcută de profesorul de educație
fizică.
Pregătirea echipei de fotbal trebuie să fie raportată la condițiile
materiale existente în școală. În general, terenurile de sport pe care se
desfășoară lecțiile de educație fizică și activitățile sportive (inclusiv
fotbalul) sunt terenuri de dimensiuni reduse, amenajate pentru handbal,
volei, basket.
Cu toate că pregătirea la fotbal pe aceste terenuri nu reprezintă
idealul, totuși rațional folosite aceste spații pot fi de un real ajutor.
Se poate solicita ajutorul asociațiilor și cluburilor sportive din
apropierea școlilor, pentru folosirea bazei sportive, respectiv a terenului.
Depinde de pasiunea celui care se ocupă de pregătirea echipei
reprezentative în ceea ce privește procurarea de echipament și mingi
pentru antrenamente și prezentare la competiții.
Elevii componenți ai echipelor reprezentative vor efectua controlul
medical de cel puțin două ori pe an.
142
Sistemul competițional al echipelor reprezentative școlare de la
școlile generale, pe categorii de vârstă, va fi organizat de Inspectoratul
Școlar în colaborare cu D.J.T.S.
143
4. Probe și norme de control. În continuare voi prezenta pe două
grupe de vârstă (9-12 ani) și (13-15 ani) o parte din probele și normele de
control pentru fotbal stabilite experimental. Rezultatele vor fi înregistrate
în caietul de evidență al profesorului și comunicate jucătorilor pentru a-i
stimula în pregătire.
1. Talia minimă în cm 10 11 12 13 14 15
134 139 144 151 161 165
2. Greutatea minimă în kg 30 32 36 40 45 51
145
- jucătorii de la mijlocul terenului trebuie să aibă următoarele
calități: capacitatea de a rezista la eforturi îndelungate și desfășurate în
tempouri variabile, indici sporiți ai tehnicii individuale, perseverența în
indeplinirea sarcinilor ce le revin, clarviziune și bună gândire teoretică,
dorința de a se intercala în atac și de a înscrie goluri.
- stabilirea atacanților, dintre care cei de pe partea stângă să fie pe
cât posibil stângaci. Criteriile ce stau la baza desemnării acestor jucători
sunt: rapiditate în execuție, dublată de indici superiori ai tehnicii
individuale, dorința de a înscrie goluri, viteză de deplasare și de reacție,
imaginație creatoare, concentrarea atenției în momentele decisive mai ales
în ocaziile favorabile înscrierii de goluri, combativitate în lupta cu
adversarul îndeosebi în fazele de finalizare sau în lipsa acesteia,
capacitatea de a-și depăși adversarii prin inventivitate și mai mare finețe
tehnică.
Precizarea componenței lotului echipei reprezentative constituie
primul pas al formării unității competitive, după aceasta urmând
numeroase alte măsuri capabile să concure la transformarea acestuia într-
un colectiv de muncă unit în jurul aceluiași scop. În acest sens, profesorul
trebuie să împărtășească jucătorilor, în fiecare etapă a instruirii,
obiectivele urmărite (colective și individuale), să analizeze îndeplinirea
sarcinilor, să urmărească activitatea independentă a acestora (practicarea
de către jucători în timpul liber a jocului sau exersarea unor exerciții
suplimentare capabile să le întregească pregătirea.
Tactic:
- conținutul tactic al procedeelor tehnice de lovire, degajare,
centrare, tras la poartă și a transmiterilor (paselor);
- conținutul tactic al celorlalte procedee tehnice (preluarea,
conducerea, fenta, deposedarea și protejarea mingii);
- demarcarea și depășirile individuale;
- marcajul, tatonarea, recuperarea prin deposedare, dublajul;
- acțiuni de atac și apărare la fazele fixe;
- sarcini de posturi, zone de activitate în cadrul jocului 8 x 8, pe
teren de dimensiuni reduse.
Teoretic
- noțiuni de igienă a tânărului fotbalist;
- cunoașterea principalelor reguli de joc și adaptarea acestora
pentru terenurile de dimensiuni reduse;
- noțiuni elementare legate de tactica jocului, așezarea și
sarcinile pe posturi și linii în jocul 8 x 8.
Obiective:
147
1. Dezvoltarea și formarea corectă a organismului în creștere și a
calităților motrice prin exerciții analoage jocului sau prin jocul propriu-
zis, neexcluzând nici exercițiile special construite.
2. Învățarea tehnicii de bază a jocului de fotbal și a aplicării
acesteia în condițiile variate ale jocului.
3. Învățarea conținutului tactic al procedeelor tehnice și a
elementelor de tactică individuală în atac și în apărare.
4. Educarea calităților morale și de voință necesare desfășurării
unei activități organizate și a capacității de orientare în teren.
5. Noțiuni legate de igiena tânărului jucător și de regulament.
148
Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței:
- alergări în tempouri uniforme ¼, 2/4, 2’-3’;
- alergări pe teren plan sau variat (400-800 m);
- ștafete și jocuri (pe distanțe pînă la 80 m);
- execuții tehnico-tactice cu un număr de repetări variabil (ex.
30 de șuturi la poartă combinate cu 10 sărituri imitând lovirea mingii cu
capul).
Tehnica jocului:
Exerciții pentru învățarea elementelor tehnice de bază (lovirea
mingii cu piciorul, lovirea mingii cu capul, preluarea mingii, conducerea
mingii, fentelor, deposedarea de minge, aruncarea de la margine și tehnica
jocului portarului):
- exerciții la aparate și instalații ajutătoare;
- exerciții în 2-3 jucători, de pe loc și din deplasare în diferite
formații - cerc, pătrat, triunghi;
- exerciții în regim de îndemânare și în viteză;
- exerciții cu apărător semiactiv și activ pentru exersare și a
conținutului tactic (în formații de atac și apărare);
- jocuri cu efectiv redus și pe suprafețe delimitate de teren (1x1;
2x1; 2x2; 4x2; 4x4);
- jocuri la o poartă;
- jocuri la două porți, 8 x 8.
Tactica jocului:
Exerciții pentru învățarea elementelor tactice de bază (marcaj,
demarcare, dublaj, pase) și a conținutului tactic al procedeelor de lovire a
mingii (tras la poartă, degajare, centrare), cât și a celorlalte deprinderi
tehnice.
- exerciții pe grupe de jucători, sub formă de acțiuni simple de
joc;
- exerciții în formații de atac și apărare;
- exerciții sub forma unor acțiuni de joc în regim de tehnică și
pregătire fizică, îndemănare, viteză, rezistență;
- jocuri cu efectiv redus, pe suprafețe delimitate de teren – cu
temă (1x1; 2x1; 2x2; 4x2; 4x4) ;
- jocuri la o poartă și la două porți cu temă (execuții cu număr
limitat de atingeri, marcaj la intercepție, etc.).
149
Combinații de atac și organizarea apărării la fazele fixe și
loviturile libere
Indicații metodice:
Această etapă de pregătire cuprinde elevi între 9 și 12 ani, etapă în
care organismul elevilor cunoaște o dezvoltare lentă, echilibrată și în care
se produce o perfecționare funcțională a diferitelor organe și sisteme.
Cunoscând particularitățile morfo-funcționale și psihice, profesorul
poate stabili o metodică adecvată de instruire, în vederea realizării
modelului.
Inițierea și învățarea mecanismului de bază al execuțiilor tehnico-
tactice, constituie obiectivul nr. 1 al acestei etape și într-o măsură mai
mică, se va urmări constituirea unor echipe.
La această vârstă se poate lucra foarte bine pentru îmbunătățirea și
dezvoltarea vitezei, îndemânării, fapt care atrage selecționarea unor
mijloace adecvate vârstei, posibilităților elevilor. Cu atât mai bine vor
proceda profesorii care vor realiza aceasta împreună cu execuțiile tehnico-
tactice, obișnuindu-i pe copii încă de la această vârstă cu o caracteristică
importantă a fotbalului contemporan – rapiditatea pe un fond crescut de
îndemânare.
Mijloacele pentru dezvoltarea rezistenței trebuie să se rezume la
folosirea diferitelor jocuri, inclusiv a jocului la două porți cu care trebuie
să se încheie fiecare lecție.
Folosirea mingilor de dimensiuni reduse constituie o altă cerință
metodică ce se impune să fie respectată de profesori, în vederea învățării
corecte a deprinderilor tehnice de bază, care trebuie să fie exersate în
condiții cât mai variate.
Concomitent cu învățarea tehnicii trebuie să se facă și învățarea
conținutului tactic al procedeelor tehnice, în vederea aplicării lor în
condițiile variate ale jocului.
Recomand să se organizeze turnee de minifotbal (7 x 7) pe o
jumătate de teren normal, cu elevi de aceeași vârstă (12 ani).
Valoarea instructivă a jocului este evidentă la această vârstă, dar
așa cum am arătat, trebuie să fie bine organizată.
150
Calități motrice:
- îndemânare în regim de tehnică;
- viteză de reacție, de deplasare și de execuție în regim de
tehnică și tactică;
- rezistență în regim de execuții tehnico-tactice repetate;
- forță pentru efectuarea săriturilor și a lovirii mingii cu
piciorul.
Calități psihice:
- orientare rapidă și corectă în situațiile de atac și apărare;
- disciplină și conștiinciozitate în antrenament și meci;
- capacitatea de a-și concentra atenția asupra acțiunilor de joc,
mai ales asupra acelora cu eficiență maximă.
Tehnico-tactic:
- corectitudine și precizie în executarea deprinderilor tehnico-
tactice specifice postului, în regim de viteză și îndemânare;
- realizarea în joc a sarcinilor pe posturi, a zonelor de activitate, cât
și a organizării și desfășurării acțiunilor individuale și colective de
apărare și atac în cadrul sistemului cu “libero”.
Teoretic:
- cunoașterea principalelor probleme legate de antrenament
(principii și cerințe, forme ale antrenamentului individual, recuperarea
efortului);
- sarcini pe posturi, zone de activitate și dinamica jocului în cadrul
sistemului cu 4 fundași;
- cunoașterea integrală a regulamentului de joc și mai ales a regulii
de ofsaid.
151
În atac:
- folosirea zonelor libere și a culoarelor pentru ajungerea în
apropierea porții adverse;
- crearea superiorității numerice prin asigurarea a cel puțin două
posibilități de pasare jucătorului cu mingea, inclusiv pasa finală pentru
tras la poartă;
- sincronizarea mișcării jucătorilo pe grupe și cupluri (cu
schimbarea temporară a funcțiilor), cu evitarea aglomerărilor, urmărindu-
se în permanență amenințarea porții adverse;
- orientarea acțiunilor spre marginea terenului și ulterior revenirea
lor pe zona centrală spre finalizare;
- combinații proprii la fazele fixe (lovitura de începere, aruncarea
mingii de la margine, loviturile libere directe și indirecte).
În apărare:
- folosirea pressingului pentru ca adversarul să nu poată schimba
direcția de atac;
Obiective:
- dezvoltarea fizică multilaterală a organismului în creștere;
- îmbunătățirea și dezvoltarea calităților motrice de bază și
specifice;
- consolidarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice
specifice jocului, în atac și în apărare;
- încadrarea jucătorilor în sistemul de joc cu patru fundași
(variantele sale) și învățarea acțiunilor tactice colective (elementare și de
echipă) de atac și de apărare;
- educarea disciplinei și conștiinciozității în antrenament și meci;
- cunoștințe teoretice legate de sistemul cu patru fundași, varianta
cu “libero” (zone, sarcini, dinamica de funcționare), regulamentul de joc
(mai ales regula de ofsaid), recuperarea efortului (îmbinarea tuturor
activităților de peste zi și săptămână).
152
Exerciții pentru îmbunătățirea și dezvoltarea calităților motrice de
bază:
- pentru îndemânare, viteză (toate formele de manifestare) și
rezistență se va continua instruirea cu structurile de exerciții indicate la
grupa 9-12 ani, folosindu-se aparatele și instalațiile ajutătoare și cele mai
eficiente metode de antrenament.
Tehnica jocului:
- exerciții pentru învățarea și perfecționarea elementelor tehnice
(lovirea mingii cu piciorul, lovirea mingii cu capul, preluarea mingii,
conducerea mingii, deposedarea adversarului de minge, mișcările
înșelătoare, protejarea mingii, aruncarea mingii de la margine, elementele
tehnice ale jocului portarului, prinderea mingii, plonjonul, ieșirea din
poartă și blocarea mingii, boxarea mingii, devierea mingii, aruncarea
mingii cu mâna, degajarea mingii cu piciorul;
- exerciții pentru învățarea și perfecționarea procedeelor noi, sub
forma exersării individuale și pe grupe de jucători;
- exerciții pentru perfecționarea procedeelor tehnice învățate în
regim de îndemănare, viteză, rezistență în regim de viteză, forță specifică,
sub forma exersării individuale, pe grupe de jucători, la aparate și
instalații ajutătoare – în diferite formații;
- exerciții pentru perfecționarea procedeelor specifice posturilor și
compartimentelor cu accent pe precizie și eficacitate (utilitate), în formații
de atac și apărare, pe cupluri, în condiții apropiate de joc;
- jocuri cu efectiv redus și pe suprafețe delimitate de teren (1x1,
2x2, 2x2, 4x2, 4x4, etc.) ;
- jocuri la o poartă;
153
- joc la două porți, 11x11.
Tactica jocului:
- exerciții și jocuri pentru învățarea și perfecționarea elementelor
de tactică individuală și colectivă în apărare și în atac, cu accent pe:
demarcare, depășire individuală, combinații tactice, pregătirea și
finalizarea atacului, forme de atac (combinativ, contraatac), marcaj,
dublaj, recuperarea mingii prin deposedare, forme de apărare (om la om,
zonă și combinată), pressing, combinații și scheme tactice la momentele
fixe ale jocului, ca și organizarea apărării la momentele fixe ale jocului;
- exerciții individuale și pe grupe de jucători sub formă de acțiuni
simple și complexe de joc, în funție de post;
- exerciții pentru perfecționarea acțiunilor de joc, în care intră
elementele tacticii individuale de atac și de apărare (marcaj, dublare,
recuperarea mingii, demarcare, depășire individuală, trasul la poartă), în
regim de tehnică și calități motrice specifice (viteză, rezistență în regim
de viteză, îndemânare, detenta, echilibru, forța);
- exerciții pentru învățarea și perfecționarea acțiunilor de joc în
care intră elementele tacticii colective de atac și de apărare (combinația
tactică, pregătirea și finalizarea atacului, forme de atac, plasamentul,
pressingul, forme de apărare) în regim de tehnică și calități motrice
specifice;
- exerciții în formații de atac și de apărare, atât pentru acțiunile de
atac, cât și pentru cele de apărare;
- jocuri cu efectiv redus, pe suprafețe delimitate de teren – cu temă
(1x1, 2x1, 2x2, 4x2, 4x4, etc.) ;
- jocuri la o poartă (6x6, 4x6 și la două porți, 11x11), cu temă, în
special pentru învățarea și perfecționarea dinamicii jocului în cadrul
sistemului cu patru fundași (variantele sale);
- scheme tactice și combinații de atac, concomitent cu organizarea
apărării la fazele fixe ale jocului.
Indicații metodice
În această etapă de pregătire (13-15 ani), organismul copiilor
suferă modificări importante privind înălțimea și greutatea, concomitent
cu o dezvoltare și perfecționare a funcțiilor sale. Este etapa în care copiii
îșă schimbă esențial calitatea diferitelor sisteme și organe, prin apariția de
noi funcții.
La această vârstă, dezvoltarea armonioasă a indicilor morfologici
ai organismului trebuie să stea în atenția profesorului, care prin mijloace
154
adecvate va acționa sistematic asupra tuturor grupelor musculare, atât
analitic, cât și global. Recomand ca acest lucru să se facă în fiecare lecție,
urmărindu-se asigurarea unei prelucrări calitative a musculaturii și
articulațiilor.
Și în această etapă se va continua dezvoltarea calităților motrice de
bază și specifice a îndemânării, vitezei (sub toate formele de manifestare),
rezistenței și se va începe lucrul și pentru dezvoltarea forței generale și
specifice (mai ales prin folosirea unor mijloace similare jocului). Detenta,
mobilitatea, suplețea, echilibrul și coordonarea să fie dezvoltate
corespunzător datorită contribuției lor la perfecționarea deprinderilor
tehnico-tactice solicitate de condițiile dificile ale jocului.
Atenția profesorului va fi îndreptată în mod deosebit asupra
învățării și perfecționării deprinderilor tehnico-tactice cât mai corect și în
concordanță cu cerințele fotbalului contemporan. Se va urmări în mod
deosebit precizia și utilitatea deprinderilor tehnico-tactice în condițiile
variate ale jocului.
Învățarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice trebuie sp
se facă în regimul diferitelor calități motrice și pe un fond sporit de
însușiri psihice: orientarea în spațiu, gândirea, atenția și voința de a
realiza obiectivele propuse.
Exercițiile alese trebuie să fie efectuate prin intermediul unor
jocuri, ștafete, întreceri, aceasta neexcluzând exercițiile special construite
pentru învățarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice, ca și
pentru îmbunătățirea și dezvoltarea calităților motrice de bază.
La selecționarea exercițiilor trebuie să se țină cont de: procedeul
tehnic sau tactic care vizează exercițiul respectiv, înlănțuirea procedeului
tehnic sau tactic cu alte procedee, numărul de exercutanți, dinamica
exercițiului, prezența adversarilor, utilizarea unor aparate ajutătoare,
crearea unor condiții de întrecere, etc.
Deja în această etapă de pregătire, mai ales la 15 ani, tinerii
jucători trebuie să aibă însușite cunoștințele și deprinderile necesare
acționării (dinamicii jocului) în cadrul sistemului cu patru fundași
(variantele sale), ca o cerință a participării la competițiile organizate pe
plan local.
Competiția, ca și jocurile amicale, vor constitui pe lângă probele de
control, un excelent mijloc de verificare a instruirii.
Sintetizând, se poate spune că la 14-15 ani avem de a face cu o
subordonare a instruirii cerințelor jocului, a sarcinilor legate de post în
atac și în apărare, a dinamicii jocului (echipa ca un tot unitar) în cele două
situații fundamentale ale jocului – atacul și apărarea.
155
6. LEGILE JOCULUI DE FOTBAL
Legile jocului
Dimensiuni
156
Terenul de joc trebuie să fie de formă dreptunghiulară. Lungimea
liniilor de margine trebuie să fie, în toate cazurile, mai mare decât
lungimea liniilor de poartă.
Lungimea: minim 90 m., maxim 120 m.
Lăţimea: minim 45 m., maxim 90 m.
Jocuri internaţionale
Lungimea: 105 m.
Lăţimea: 68 m.
Marcajul terenului
Terenul de joc trebuie să fie marcat cu linii. Aceste linii fac parte
integrantă din suprafeţele pe care le delimitează. Liniile de demarcaţie
cele mai lungi, în număr de două, sunt numite linii de margine. Cele două
linii mai scurte sunt numite linii de poartă. Toate liniile au o lăţime
maximă de 12 cm.
Terenul de joc este împărţit în două jumătăţi egale prin linia
mediană.
Punctul de la centru este marcat în mijlocul liniei mediane. În
jurul acestui punct se trasează un cerc cu raza de 9,15 m.
Suprafaţa de poartă
Suprafaţa de pedeapsă
157
În interiorul fiecărei suprafeţe de pedeapsă marchează un punct, de
unde se execută loviturile de pedeapsă, la 11 m. de mijlocul liniei care
uneşte cei doi stâlpi ai porţii şi la distanţă egală de aceşti stâlpi. În
exteriorul fiecărei suprafeţe de pedeapsă se trasează un arc de cerc cu raza
de 9,15 m. care are ca centru punctul de la 11 m.
Steaguri
Porţile
Măsuri de securitate
158
Decizia 1
Dacă bara transversală s-a deplasat sau s-a rupt, trebuie întrerupt
jocul până când acesta va fi reparată şi aşezată la locul ei.
Dacă repararea este imposibilă, jocul trebuie oprit definitiv.
Utilizarea unei frânghii în locul barei transversale nu este permisă.
Dacă bara transversală s-a reparat, jocul se va putea relua printr-o
minge de arbitru de pe locul unde se afla mingea în momentul întreruperii
jocului.
Decizia 2
Decizia 3
Decizia 4
Decizia 5
LEGEA 2 - Mingea
Caracteristici şi dimensiuni
Decizia 1
Decizia 2
Jucători
Competiţii oficiale
Alte jocuri
161
La orice alt joc se poate recurge la maxim cinci înlocuiri de
jucători cu condiţia ca:
- cele două echipe să cadă de acord asupra numărului maxim de
înlocuiri permise;
- arbitrul să fie informat asupra acordului înainte de începerea
jocului.
Dacă arbitrul nu a fost informat sau dacă nu intervine un acord
înainte de începerea jocului, nu se vor putea face mai mult de trei
înlocuiri.
În toate jocurile
Înlocuirea portarului
Abateri / Sancţiuni
162
Dacă un jucător de rezervă intră pe teren fără permisiunea
arbitrului:
- jocul va fi oprit;
- jucătorul de rezervă respectiv va fi avertizat (i se va arăta
cartonaş galben) şi va trebui să părăsească terenul de joc;
- jocul se va relua cu o minge de arbitru de pe locul unde se afla
mingea în momentul întreruperii jocului.
Dacă un jucător înlocuieşte portarul fără ca arbitrul să fi fost
în prealabil înştiinţat:
- jocul va continua;
- jucătorii vinovaţi vor fi avertizaţi (li se va arăta cartonaşul
galben) când mingea nu mai este în joc;
Pentru orice altă abatere de la această lege:
- jucătorul respectiv va fi avertizat (i se va arăta cartonaşul
galben).
Decizia 1
163
Totuşi, International F.A. Board consideră că jocul nu ar trebui
continuat dacă sunt mai puţin de şapte jucători într-una din cele două
echipe.
Decizia 2
Măsuri de securitate
Portarii
164
Abateri / Sancţiuni
LEGEA 5 - Arbitrul
Autoritatea arbitrului
Competenţa şi obligaţii
165
- să controleze jocul în colaborare cu arbitrii asistenţi şi dacă este
cazul, cu al patrulea oficial;
- să verifice ca mingea să corespundă cerinţelor Legii 2;
- să verifice ca echipamentul jucătorilor să corespundă cerinţelor
Legii 4.
- să asigure funcţia de cronometror şi să întocmească un raport
detaliat după joc;
- să oprească jocul temporar, să-l întrerupă sau să-l oprească
definitiv, atunci când după părerea lui se încalcă Legile jocului;
- să oprească jocul temporar, să-l întrerupă sau să-l oprească
definitiv, atunci când intervin cauze neprevăzute, indiferent de natura lor;
- să oprească jocul dacă, după părerea sa, un jucător este
accidentat grav şi să dispună transportarea acestuia în afara terenului de
joc;
- să lase jocul să continue până când mingea nu va mai fi în joc,
dacă după părerea sa, un jucător este uşor accidentat.
- să ia măsuri ca orice jucător care are o plagă sângerândă să
părăsească terenul de joc. Jucătorul nu va putea reveni pe teren decât cu
permisiunea arbitrului, după ce acesta a constatat că sângerarea a fost
oprită.
- să lase jocul să continue atunci când echipa, împotriva căreia s-a
comis o abatere, poate profita de un avantaj şi să sancţioneze abaterea
comisă iniţial dacă avantajul presupus nu s-a realizat;
- să sancţioneze abaterea cea mai gravă atunci când un jucător
comite simultan mai multe greşeli;
- să ia măsuri disciplinare împotriva oricărui jucător care a comis
o abatere sancţionabilă, cu avertisment sau eliminare. Arbitrul nu este
obligat să intervină imediat, dar trebuie să o facă la prima întrerupere a
jocului;
- să ia măsuri împotriva oficialilor echipei care nu au un
comportament responsabil, şi în mod discreţionar să-i elimine din teren
sau din imediata apropiere a acestuia;
- să intervină la semnalizarea arbitrilor asistenţi în privinţa
incidentelor pe care nu le-a putu constata personal;
- să ia măsuri ca nici o persoană neautorizată să nu pătrundă pe
terenul de joc;
- să dea semnalul de reluare a jocului după o întrerupere a
acestuia;
- să remită autorităţilor competente un raport cuprinzând
informaţiile privind orice măsură disciplinară luată împotriva jucătorilor
166
şi/sau a oficialilor, precum şi descrierea oricărui incident petrecut înainte
în timpul sau după joc.
Deciziile arbitrului
Decizia 1
167
sau altor reprezentanţi şi a mass-mediei) să stea în apropierea terenului de
joc;
- orice altă decizie pe care arbitrul o poate lua conform Legilor
jocului sau conform obligaţiilor stipulate de regulamentele şi
instrucţiunile F.I.F.A., ale Confederaţiilor continentale, Asociaţiilor
naţionale sau Ligilor, în a căror organizare se desfăşoară jocul;
Decizia 2
Îndatoriri
Vor fi delegaţi doi arbitri asistenţi. Sub rezerva deciziei arbitrului,
aceştia au obligaţia să semnalizeze:
- dacă mingea a ieşit în întregime din terenul de joc;
- cărei echipe îi revine aruncarea de la margine, lovitura de la colţ
sau lovitura de la poartă;
- atunci când un jucător trebuie să fie sancţionat pentru că se afla
în poziţie afară din joc;
- atunci când o echipă solicită o schimbare de jucători;
- în cazul unui comportament nesportiv sau orice alt
incident în afara câmpului vizual al arbitrului.
Asistenţa
168
Reprizele de joc
Pauza
Lovitura de pedeapsă
Prelungiri
169
Oprirea definitivă a jocului
Preambul
Lovitura de începere
Procedura
- toţi jucătorii trebuie să se găsească în propria lor jumătate de
teren;
- jucătorii echipei care nu beneficiază de lovitura de începere,
trebuie să stea la minim 9,15 m. de minge înainte ca aceasta să fie în joc;
- mingea trebuie aşezată pe pământ în punctul de la centru;
- arbitrul va da semnalul de începere a jocului;
- mingea va fi în joc imediat ce este lovită cu piciorul şi se mişcă
spre înainte;
170
- executantul loviturii de începere nu poate juca mingea a doua
oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de alt jucător;
- când o echipă a înscris un gol, echipa împotriva căreia s-a
marcat golul are lovitura de reluare a jocului.
Abateri / Sancţiuni
Mingea de arbitru
Abateri / Sancţiuni
Condiţii speciale
Echipa învingătoare
Regulamentul competiţiilor
Abateri
Poziţia afară din joc a unui jucător nu trebuie sancţionată decât
doar, în momentul când mingea atinge unul din coechipierii săi sau este
jucată de unul din aceştia; după părerea arbitrului, jucătorul respectiv
participă activ la joc:
- intervenind în joc;
sau
- influenţând un adversar;
sau
- obţinând un avantaj din această poziţie.
Lipsa abaterii
Abateri / Sancţiuni
173
Pentru orice abatere de la Legea offside-ului, arbitrul va acorda
echipei adverse o lovitură liberă indirectă care trebuie executată de pe
locul unde s-a comis greşeala.
174
- Se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse atunci
când, după părerea arbitrului, un jucător comite una din
următoarele trei greşeli:
- joacă de o manieră periculoasă;
- împiedică înaintarea unui adversar;
- împiedică portarul să dea drumul mingii din mâini.
- Se va acorda, de asemenea, lovitură liberă indirectă echipei
adverse, atunci când portarul, găsindu-se în propria suprafaţă de
pedeapsă, comite una din următoarele cinci greşeli:
- face mai mult de patru paşi, ţinând mingea în mâini înainte de
a-i da drumul;
- atinge din nou mingea cu mâinile după ce i-a dat drumul, fără
ca acesta să fi fost atinsă de un alt jucător;
- atinge mingea cu mâinile după ce a fost trimisă intenţionat cu
piciorul înapoi de către un coechipier;
- atinge mingea cu mâinile atunci când aceasta îi este trimisă de
un coechipier, dintr-o aruncare de la margine;
- pierde timp intenţionat.
Sancţiuni disciplinare
Greşeli sancţionate cu avertisment
Decizia 1
Decizia 2
Decizia 3
Decizia 4
176
Totuşi, dacă după părerea arbitrului, un jucător foloseşte un mod
ilegal pentru a ocoli Legea, jucătorul respectiv se face vinovat de
comportare nesportivă. El va primi un avertisment (i se va arăta cartonaş
galben). Se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, de pe
locul unde a fost comisă greşeala.
Dacă un jucător foloseşte în mod voit un mijloc ilegal pentru a
ocoli Legea la executarea unei lovituri libere, el se face vinovat de
comportare nesportivă şi va primi un avertisment (i se va arăta cartonaş
galben). Lovitura liberă trebuie repetată
În asemenea împrejurări, faptul că ulterior, portarul atinge sau nu
mingea cu mâna, nu are nici o importanţă, pentru că jucătorul comite
greşeala în scopul de a nu respecta litera şi spiritul Legii 12.
177
- dacă mingea intră direct în poarta echipei adverse, se va acorda
acesteia o lovitură de la poartă.
- dacă mingea este în joc şi intră direct în poarta echipei
jucătorului care a executat lovitura, se va acorda o lovitură de la colţ
echipei adverse.
Abateri /Sancţiuni
178
- Când un jucător al echipei adverse nu se găseşte la distanţa
regulamentară la executarea unei lovituri libere:
- lovitura liberă se repetă.
- Dacă mingea nu este trimisă direct în joc de echipa în
apărare, atunci când lovitura liberă este executată în propria
suprafaţa de pedeapsă:
- lovitura liberă se repetă.
179
- Se va acorda o lovitură de pedeapsă împotriva echipei care
comite, în propria suprafaţă de pedeapsă, mingea fiind în joc, una din cele
zece greşeli pentru care trebuie acordată lovitura liberă directă.
- Se poate marca gol direct dintr-o lovitură de pedeapsă. Timpul de
joc se va prelungi pentru orice lovitură de pedeapsă, care trebuie să fie
executată la sfârşitul primei reprize sau a jocului sau la sfârşitul fiecăreia
din cele două reprize de prelungiri.
Mingea
- va fi aşezată pe punctul loviturii de pedeapsă.
Arbitrul
Executarea loviturii
Abateri / Sancţiuni
Executarea
182
- să ţină mingea cu ambele mâini;
- să arunce mingea din spate şi pe deasupra capului.
- Executantul nu trebuie să joace din nou mingea înainte ca
aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător.
- Mingea va fi în joc imediat ce a pătruns pe ternul de joc.
Abateri / Sancţiuni
183
Această lovitură liberă indirectă va fi executată de pe locul s-a comis
abaterea.
- Dacă executantul aruncării de la margine este împiedicat
sau jenat de un jucător al echipei adverse:
- jucătorul echipei adverse va fi sancţionat cu avertisment (i
se va arăta cartonaş galben) pentru comportare nesportivă.
- Pentru orice altă abatere de la această lege:
- aruncarea de la margine se va repeta de către un jucător al
echipei adverse.
184
- Pentru orice altă abatere de la această lege:
- lovitura de la poartă se va repeta.
Executarea loviturii
Abateri / Sancţiuni
185
- Dacă mingea este în joc şi executantul o atinge, în mod voi,
cu mâinile, înainte ca aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt
jucător:
- se va acorda o lovitură liberă directă în favoarea echipei
adverse, care va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea;
- se va acorda o lovitură de pedeapsă dacă abaterea a fost
comisă în suprafaţa de pedeapsă a executantului.
Procedura
186
- Dacă înainte ca cele două echipe să fi executat cele cinci
lovituri, una din ele înscrie mai multe goluri decât ar putea să înscrie
cealaltă după încheierea seriei de lovituri, executarea loviturilor încetează.
- Dacă cele două echipe au executat cele cinci lovituri fiecare
şi au marcat amândouă acelaşi număr de goluri, sau nu au înscris nici
unul, executarea loviturilor continuă până când una din echipe înscrie cu
un gol mai mult decât cealaltă din acelaşi număr de lovituri.
- Dacă un portar se accidentează în timpul executării
loviturilor şi nu mai poate continua, el poate fi înlocuit cu o rezervă
desemnată, cu condiţia ca echipa să nu fi epuizat numărul maxim de
schimbări permise de regulamentul competiţiei.
- Cu excepţia cazului precedent, numai jucătorii prezenţi pe
teren la sfârşitul jocului, sau după caz al prelungirilor, sunt autorizaţi să
execute loviturile de departajare.
- Fiecare lovitură va fi executată de către un jucător diferit şi
toţi jucătorii desemnaţi trebuie să fi executat o lovitură, înainte ca unul
dintre ei să poată executa o a doua lovitură.
- Orice jucător desemnat poate înlocui portarul în orice
moment, în timpul executării loviturilor de departajare.
- Numai jucătorii desemnaţi şi arbitrii jocului sunt autorizaţi
să rămână pe terenul de joc în timpul executării loviturilor de departajare.
- Toţi jucătorii, cu excepţia celui care execută lovitura şi a
celor doi portari, trebuie să rămână în cercul de la centrul terenului în
timpul executării loviturilor de departajare.
- Portarul al cărui coechipier execută lovitura, trebuie să
rămână pe terenul de joc, în spatele liniei suprafeţei de pedeapsă în care
se desfăşoară executarea loviturilor, paralel cu linia de poartă şi la cel
puţin 9,15 m. de minge.
- În lipsa altor dispoziţii, în cazul loviturilor de departajare, se
aplică dispoziţiile corespunzătoare ale Legilor jocului şi Deciziile
International F.A. Board.
Suprafaţa tehnică
Al patrulea oficial
- Al patrulea oficial este desemnat conform regulamentului
competiţiei. El va intra în funcţie, dacă unul din cei trei oficiali ai jocului
va fi în incapacitatea de a-şi îndeplini atribuţiile.
- Organizatorul trebuie să precizeze clar înainte de începerea
competiţiei, că în cazul indisponibilităţii arbitrului desemnat, acesta va fi
înlocuit cu al IV-lea oficial, sau cu arbitrul asistent cel mai calificat. Dacă
un arbitru asistent devine indisponibil, al IV-lea oficial va deveni arbitru
asistent.
- Al patrulea oficial va avea obligaţia de a-l ajuta pe arbitru, la
cererea acestuia, în toate sarcinile administrative care intervin înainte, în
timpul şi după terminarea jocului.
- El va avea obligaţia de a-l ajuta pe arbitru la înlocuirile de
jucători în timpul jocului.
- Dacă este necesar, el va controla mingile de rezervă. Dacă
mingea trebuie să fie înlocuită în timpul jocului, el va pune la dispoziţie,
la cererea arbitrului, o altă minge, în aşa fel încât pierderea de timp să fie
cât mai mică.
- El va avea obligaţia să controleze echipamentul jucătorilor de
rezervă înainte ca aceştia să pătrundă pe terenul de joc. Dacă
echipamentul acestora nu este conform Legilor jocului, el va comunica
acest lucru asistent care, la rândul său va informa pe arbitru.
188
- Al patrulea oficial trebuie să acorde ajutor arbitrului în orice
moment.
- După joc, al patrulea oficial va remite autorităţilor competente
un raport asupra tuturor comportărilor nesportive sau altor incidente care
s-au petrecut în afara câmpului vizual al arbitrului şi arbitrilor asistenţi.
Al patrulea oficial este obligat să informeze arbitrul şi arbitrii asistenţi
despre conţinutul raportului redactat.
În concluzie, menţionez că aceste reglementări ale International
F.A. Board au avantajat Şcoala Latină orientată pe un joc cu o tehnicitate
superioară, în detrimentul Şcolii Anglo - Saxone conservatoare, bazată pe
reguli rigide, uşor previzibile.
De asemenea, forul superior este preocupat de experimentarea altor
variante pentru mărirea spectacolului sportiv:
- dimensiunile porţilor;
- numărul jucătorilor;
- scoaterea ofsaidului;
- numărul de arbitri principali
toate acestea, în pas cu evoluţia fotbalului.
BIBLIOGRAFIE
189
11. Drăgan A. –„Fotbal – concepţii, metode şi mijloace”, Ed. Mongabit,
Galaţi, 2006.
12. Drăgan A. –„Abordări interdisciplinare în fotbal”, Ed. Academica,
Galaţi, 2007.
13. Drăgan A. –„Optimizarea lecției de antrenament la disciplina
fotbal”,, Editura Galati University Press, Galaţi, 2009.
14. Drăgan I. - „Selecţia medico-biologică în sport” – Sport-Turism. -
Bucureşti, 1990.
15. Drăgan I. - „Pregătirea biologică de concurs şi refacerea în sport” //
„Medicina sportivă aplicată” - Editis. – Bucureşti, 1994.
16. Dragu M. – „Jocuri pentru elevi şi studenţi” – Ed. Fundaţiei
Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2006.
17. Epuran M. – „Asistenţa psihologică în sport” // „Medicina sportivă
aplicată” – Editis.- Bucureşti, 1994.
18. Gheorghiu G. – „Jocuri de mişcare în pregătirea hocheiştilor” – Ed.
Valinex, Chişinău, 2006.
19. Giacomini M. –„Ghidul tehnic pentru școlile de fotbal”, Italia, 2009.
20. Hoştiuc N., Drăgan A. –„Fotbal – specializare”, Ed. Fundaţiei
Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2002.
21. Ionescu V.I., Demian M. –„Succesul în football”, Ed. ARTPRESS,
Timişoara, 2007.
22. Manolache G. –„Fotbal – lucrări practice”, Ed. Mongabit, Galaţi,
2003.
23. Motroc I. –„Fotbal la copii şi juniori”, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1994.
24. Nadori L. – „Talentul şi selecţia lui” – „Scuola dello Sport”, 1993.
25. Niculescu M. – „Psihologia sportului”- „Culegere de lecţii”, Ed. Ex
Ponto, Constanţa, 2000.
26. Ploieşteanu C. –„Fotbal – Curs de bază”, Ed. Fundaţiei Universităţii
„Dunărea de Jos”, Galaţi, 2003.
27. Popescu C. – „Antrenorul. Profilul, personalitatea şi munca sa” -
Sport-Turism. – Bucureşti, 1979.
28. Rădulescu M., Cojocaru V., Drăgan A. –„Ghidul antrenorului de
fotbal la copii şi juniori”, Ed. Axis-Mundi, Bucureşti, 2003.
29. Rădulescu M.–„Fotbal, tehnică–factor prioritar”, Ed. Răzeşu, 2007
30. Rădulescu M., Damian M. - „Fotbal – pro – Ghidul antrenorului
profesionist” – Ed. Didactică şi Pedagogică, Galaţi, 2009.
31. Stănculescu V. - „Ghidul antrenorului de fotbal profesionist”, Ed.
Axis Mundi, Bucureşti, 2003.
32. Thomas R., Eclache J.P., Keller J. – „Aptitudinile motrice. Struc-
tură şi evaluare”, C.C.P.S. - Bucureşti, 1995.
190
33. Verza Emilian (în colaborare) – „Repere psihogenetice şi
psihodinamice în cunoaşterea şi evaluarea copilului”, Bucureşti, Ed. Pro
Humanitate, 2000.
34. Verza Emilian (în colaborare) – “Psihologia vârstelor”, Ed. Pro
Humanitate, Bucureşti, 2000.
191