FORUM CRIMINALISTIC

REVISTĂ DE SPECIALITATE REALIZATĂ ÎN CADRUL

ACADEMIEI DE POLIŢIE “ALEXANDRU IOAN CUZA”

ISSN : 1844­2641

NUMĂRUL 2/2009

Editura ESTFALIA, Bucureşti

1
 Directorul publicaţiei:
Prof.univ.dr. LUCA IAMANDI 
Rectorul Academiei de Poliţie “Al.I.Cuza”

CONSILIUL ŞTIINŢIFIC 

Preşedintele consiliului ştiinţific
dr.CONSTANTIN BĂLĂCEANU­STOLNICI 
Membru de onoare al Academiei Române

MEMBRI

Prof.univ.dr. Mihai Bădescu Prof.univ.dr. Vlad Barbu

Prof.univ.dr. Georgeta Ungureanu Prof.univ.dr. Ţuţu Pişleag
Prof.univ.dr. Ţical George Prof.univ.dr. Miclea Damian
Conf.univ.dr. Verginel Lozneanu Cms.sef Viorel Coroiu
Lect.univ.drd. Marin Ruiu Conf.univ.dr. Gabriel Olteanu

COMITETUL DE REDACŢIE:

Senior editor:
Cms.sef Horaţiu Mândăşescu

Redactor­şef:
Asist.univ.drd. Georgică Panfil

Redactori:
Asist.univ.drd. Horia Raţă
Prep.univ.drd. Cezar Cioacă
Asist.univ.Cătălin Toader
A.s.p. Florin Firică
Roxana Barbu

3 
 Cuprins 

1.  CUPRINS  5 
2.  CUVÂNT ÎNAINTE 
3.  CONSIDERAŢII  PRIVIND  ACTIVITATEA  DE  SOLUŢIONARE  A 
DOSARELOR DE OMOR ÎN ULTIMII ANI
Vasile Viorel 
În acest material se prezintă situaţia statistică a infracţiunilor de omor 
din  România,  precum  şi  unele  trăsături  ale  criminalităţii  grave    cu 
violenţă  rezultate  în  urma  soluţionării  dosarelor  de  omor.  Autorul  îşi 
argumenetează concluziile cu prezentarea unor cazuri. 
4.  TENDINŢE  PRACTICE  DE  REALIZARE  A  ACTIVITĂŢII 
INFRACŢIONALE ÎN DOMENIUL INFORMATIC
Viorel Coroiu 
Criminalitatea  informatică  sub  toate  formele  ei  de  manifestare 
reprezintă  problem  serioase  care  solicită  un  studiu  aprofundat. 
Concomitent cu căutarea unor soluţii legislative în domeniu, guvernele 
încearcă  creşterea  controlului  asupra  mediului  virtual,  precum  şi 
supravegherea  activităţilor  ori  protejarea  informaţiilor  şi  infrastructurii 
critice. 
5.  GESTIONAREA  EFICIENTĂ  A  ACTIVITĂŢILOR  DE  COMBATERE  A 
CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE
Ţical George­Marius 

6.  PROTECŢIA MARTORULUI ÎN VIZIUNEA PROIECTULUI CODULUI 
DE PROCEDURA PENALĂ
Popa Ştefan Daniel
Săcrieru Oana Raluca 
În  contextul  creşterii  complexităţii  fenomenelor  criminale  cu  caracter 
naţional şi transnaţional, este necesară protejarea martorilor care, din 
cauza gravităţii infracţiunilor ori a importanţei informaţiilor deţinute, pot 
fi expuşi la pericole diverse. Programele de protecţie a martorilor sunt 
un  instrument  important  al  luptei  contra  crimei  organizate.  Obligaţia 
legală a martorilor de a depune declaraţii într­un proces nu se poate 
justifica decât prin faptul că martorul se simte protejat. 
7.  CRIMA  ORGANIZATĂ  –  FENOMEN  TRANSNAŢIONAL  CU 
IMPLICAŢII ASUPRA SECURITĂŢII NAŢIONALE A STATULUI
Constantin Unga

5
 eficient. 
13.  ASPECTE  GENERALE  PRIVIND  IMPLICAŢIILE  ACTIVITĂŢII 
TERORISTE
Hosu Elena Giorgiana 
Articolul  face  referire  la  conceptele  operaţionale  legate  de  terorismul 
naţional  şi  internaţional  şi  prezintă  eforturile  statelor  de  a  preveni  şi 
chiar  stinge  manifestările  acestui  fenomen.  Lupta  continuă  cu 
fenomenul  terorist  şi  crima  organizată  solicită  un  efort  continuu  şi  o 
mediatizare eficientă. 
14.  FOLOSIREA ARMELOR NELETALE ÎN CONFLICTELE MODERNE. 
TENDINŢE ŞI PERSPECTIVE
Apostolescu Cristian 
În  contextul  actual,  există  tendinţa  conflictelor  moderne  de  a  nu  se 
solda  cu  moartea  forţelor  implicate,  ci  cu  neutralizarea  temporară  a 
capacităţii de luptă. Din acest motiv, rolul armelor neletale în contextul 
conflictelor moderne a crescut considerabil. 

15.  CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII
Pintilie Ligia 
Statele Unite ale Americii, cu o populaţie de  300.365.697 locuitori, un 
P.I.B. de 12.438.873 dolari şi un venit naţional pe cap de locuitor de 
37.352 dolari, este ţara cea mai eterogenă din punct de vedere al 
prezenţei grupărilor criminale şi al spectrului activităţilor desfăşurate 
de acestea 
16.  TEHNICILE,METODELE  DE  PRELEVARE  A  PROBELOR  DE  LA 
LOCUL  FAPTEI  ŞI  UTILIZAREA  TEHNOLOGIEI  ADN  ÎN 
CRIMINALISTICĂ ŞI MEDICINĂ LEGALĂ
Raţă Horia
Neacşu Elena­Alina 
Locul infracţiunii este cel a cărui examinare competentă poate permite 
identificarea  suspecţilor  şi  a  victimelor,  probează  sau  înlătură 
alibiurile,modul cum a fost săvârşită fapta,descoperă corpurile delicte, 
stabileşte legăturile sau asocierile dintre victimă şi suspect. 
17.  AMENINŢĂRI  ŞI  VULNERABILITĂŢI  CARE  DETERMINĂ 
INSTITUIREA STĂRILOR EXCEPŢIONALE
Florin Bobin 
Articolul  prezintă  principalele  ameninţări  şi  vulnerabilităţi  privitoare  la 
securitatea  naţională,  cu  accent  asupra  acelor  situaţii  ce  impun 
declararea stărilor excepţionale, conform legislaţiei româneşti. 
18.  ASPECTE PRIVIND CRIMA ORGANIZATĂ CONTEMPORANĂ

7 
 TABLE OF CONTENTS 

1. TABLE OF CONTENTS  5 

2. FOREWORD  7 

ASPECTS CONCERNING SOLVED HOMMICIDE CASE

FILES FOR THE PAST YEARS
VIOREL VASILE 
3. This article presents the situation of  homicides in Romania as 
well  as  some  features  of  serious  criminality  resulted  from 
solved cases of  homicides.  The  author  arguments  his 
conclusions by presenting real cases. 
ORGANISED CRIME IN USA
PINTILIE LIGIA 
United  States  of  America,  with  a  population  of  300,365,697 
4.
inhabitants, a gdp of $ 12,438,873 and a national income per 
capita of $ 37,352, is the most heterogeneous in terms of the 
presence of criminal groups spectrum and their activities. 
FUTURE LAW ASPECTS CONCERNING WHITNESS
PROTECTION
POPA ŞTEFAN DANIEL
SĂCRIERU OANA RALUCA 
In the context  of the increase of the national and international 
phenomenon,  of  the  complexity  of  criminals  affaires  it  is 
5. necesary to protect the witness who, because of the gravity of 
the crimes, or the impotance of the facts that they know can be 
expose  to  a  big  amount  of  dangers  like  threats, 
blackmail,dangers.The  witness  protection  programs  are  an 
important  instrument  in  the  fight  against  the  organized  crime. 
The  legal  obligation  of  a  witness  to  testify  in  a  trial  it  is  not 
justified  unless  he  is  not  affraid  for  his  life  because  of  that

9 
 tehniques.  Every  policeman  must  be  trained  to  take  the  first 
measures to prevent them. 

GENERAL ASPECTS CONCEARNING THE IMPACT OF THE

TERRORIST ACTIVITIES
HOSU ELENA GIORGIANA 
The article deals with the concept of national and international 
10.
terrorism  and  presents  the  attemps  of  states  to  prevent  as 
much as can this phenomenon. Tracing the terrorism acts and 
organized  crime  demands  a  continuous  effort  assuming  a 
complex media effort. 
USING NONLETHAL WEAPONS IN MODERN CONFLICTS
APOSTOLESCU CRISTIAN 
Nowadays,  modern  conflicts  have  the  tendance not  to  kill  the 
11.
oposite  forces,  but  to  incapacitate  and  temporary  neutralise 
their capacity. That is why the role of nonlethal weapons in our 
modern conflics has increased. 
TENDENCIES OF DEVELOPING CYBERCRIMES
VIOREL COROIU 
Cybercrime  and  other  'hacking'  related  crimes  are  serious 
problems that require indepth study and serious consideration. 
12. While  trying  to  find  legislative  solutions  to,  say,  criminalising 
hacking, governments are in fact also enhancing their control of 
the  Internet  and  promoting  surveillance  in  the  name  of 
preventing  "cyber­crime,"  "information  warfare"  or  protecting 
"critical infrastructures." 
TEHNICILE,METODELE DE PRELEVARE A PROBELOR DE
LA LOCUL FAPTEI ŞI UTILIZAREA TEHNOLOGIEI ADN ÎN
CRIMINALISTICĂ ŞI MEDICINĂ LEGALĂ
RAŢĂ HORIA
13. NEACŞU ELENA­ALINA 
Crime  scene  is  the  place  where  a  complete  and  professional 
examination  may  lead  to  identifying  suspects  and  victim, 
confirm  or  deny  alibi,  modus  operandi  and  establish  links  or 
associations between crime, victim and suspect.

11 
CONSIDERAŢII PRIVIND ACTIVITATEA DE SOLUŢIONARE A DOSARELOR DE
OMOR ÎN ULTIMII ANI

comisar şef drd. VIOREL VASILE

Inspectoratul General al Poliţiei Române 

În  acest  material  se  prezintă  situaţia  statistică  a  infracţiunilor  de  omor  din 
România, precum şi unele trăsături ale criminalităţii grave  cu violenţă rezultate în 
urma  soluţionării  dosarelor  de  omor.  Autorul  îşi  argumenetează  concluziile  cu 
prezentarea unor cazuri. 
Cuvinte cheie : omor, criminalitate, genetică judiciară, profil genetic, ADN. 

This article presents the situation of  homicides in Romania as well as some 
features of serious criminality resulted from solved cases of  homicides.The author 
arguments his conclusions by presenting real cases. 
Keywords : homicide, criminality, judicial genetics, genetic profile, DNA 

Criminalitatea gravă comisă cu violenţă, prin rezultatele distructive pe care le 
antrenează  precum  şi  prin  pericolele  potenţiale  reprezentate  de  personalităţile 
agresive  ale  criminalilor  ,  prin  diversificarea  modurilor  de  operare  utilizate  de 
aceştia,  necesită  o  atenţie  de  prim  ordin  în  vederea  creşterii  sentimentului  de 
siguranţă civică şi linişte pentru cetăţeni. 
Infracţiunile  în  care  are  loc  suprimarea  vieţii  reprezintă  0,32%  din 
infracţiunile  judiciare  constatate  de  Poliţia  Română  în  2009  şi    0,15%    din  totalul 
infracţiunilor comise în România. 
Poliţiştii    judiciari  din  cadrul  Poliţiei  Române  au  ca  principală  atribuţiune 
soluţionarea dosarelor penale iar din acestea cele care sunt cu autori neidentificaţi 
necesită  un  volum  de  muncă  deosebit  în  care  se  împleteşte  abilitatea  şi  flerul 
poliţistului pe de o parte cu efortul fizic şi intelectual pe de altă parte. 
Din punct de vedere statistic la începutul anului existau 218 dosare penale cu 
A.N  ce  priveau  infracţiuni  de  omor,  43  de  loviri  cauzatoare  de  moarte,  9  de  viol 
urmat de moartea victimei şi 31 de tâlhărie urmată de moartea victimei. 
Statistica  are  rolul  de  a  prezenta  sec  evoluţia  criminalităţii  dar  în  spatele 
acestor  cifre  se  găseşte  un  volum  imens  de  muncă  adesea  în  condiţii  de 
promiscuitate  şi  risc  de  infectare  depus  de  poliţiştii  de  investigaţii  criminale  şi 
specialiştii  criminalişti    care  au  rolul  determinant  în  identificarea  şi  probarea 
vinovăţiei criminalilor. 
Analiza  activităţii  de  soluţionare  a  dosarelor  de  omor cu  A.N  în  ultimii  ani 
relevă unele caracteristici pe care urmează să le prezentăm .

13
Holban apucând  femeia  de  mijloc,  iar  Lupescu  ,  de  picioare.  Au culcat  victima   in 
uşa  dormitorului mare, cu capul in hol şi cu picioarele  in această cameră. Ştefan 
Alexandru a sugrumat victima  vreo 10 minute şi, deoarece aceasta nu murea, i­a 
cerut lui Lupescu Wilhaln Constantin să­i dea  un cablu telefonic, ceea ce acesta a 
si  făcut.  Ştefan  Alexandru  a  infăşurat  cablul    sub    formă  de  lat  in    jurul  gâtului 
victimei, i­a pus  un picior pe fată si a tras de capătul liber al cablului câteva minute 
până ce victima a decedat. 
După aceasta , cei trei inculpati au  improvizat un laţ atipic , legat  de ţeava 
de gaz din  faţa  bucătăriei in  hol,  unde  toţi trei au ridicat cadavrul  lui  Filip Mihaela 
Viorica, simulând o sinucidere. 
In  susţinerea  acestei  simulări,    Ştefan  Alexandru  a  consemnat  la 
calculatorul  din  dormitorul mic un bilet de adio, pe o coală A 4, cu următorul text 
:"Regret fapta făcută dar nu pot face puşcărie mă inşela mereu  şi avea datorii  la 
cămătari  care  ne  ameninţa  cu    moartea  adio".  In    continuare,  inculpaţii  au  şters 
urmele de sânge din hol cu  cojocul  femeii, au pus cojocul , un fular şi  nişte  hârtii 
intr­un sac din plastic. Ştefan Alexandru a căutat bani prin  casă, dar nu a găsit. A 
găsit  , in geanta  lui Filip Mihaela Viorica, suma de  15 milioane lei,  le­a dat  lui 
Lupescu si lui Holban câte 5 milioane  pentru a­şi cumpăra alte haine şi a scăpa de 
cele cu care erau imbrăcaţi la momentul comiterii  faptei. 
In procesul cercetării locului  faptei, au fost ridicate  mai multe urme  care au 
fost  examinate  biocriminalistic    stabilindu­se  că    urma  de  sânge,  ridicată  de  pe 
chiuveta  din  baie,    prezintă    un  amestec  de  profile    genetice,  care  provin  de  la 
victima Ştefan Ioan şi de la  inculpatul Holban Paul Marian. 
Pe cablul de spânzurare  a  fost descoperit un amestec de  profile genetice, 
ce aparţin  victimei, inculpatului Ştefan Alexandru şi inculpatului Holban Paul Marian. 
In  depozitul  subunghial,  recoltat    de  la  degetul  mare,  arătător  şi    mijlociu 
stânga  al  victimei Filip Mihaela Viorica a  fost găsit un amestec de profile genetice , 
ce provin  de la victimă, de la inculpatul Stefan Alexandru şi inculpatul  Holban Paul 
Marian. 
Pe    tastatura  calculatorului,  din  straturile  superficiale  ale  tastelor    utilizate 
pentru scrierea  textului ridicat de la  faţa locului (biletul de adio) au fost descoperite 
amestecuri  de    profile    genetice,  ce    provin  de  la    Ştefan  Ioan  ,  Filip  Mihaela  şi 
inculpatul Ştefan Alexandru. Pe pata de sânge , ridicată din cada din baie,  a fost 
identificat profilul  genetic al inculpatului Holban Paul Marian. 
Pe  volanul  autoturismului  ,  ce  apartinea  lui  Ştefan  Ioan,  respectiv  pe 
straturile superficiale,  depuse pe diverse regiuni, a fost  descoperit profilul  genetic 
al inculpatului Ştefan Alexandru. 
Inculpaţii  au  fost  trimişi  în  judecată  şi  condamnaţi  pentru  comiterea 
infracţiunii de omor deosebit de grav.
b) În ziua de 29.09.2006, orele 18:30, Iordache Ciprian din com. Hăneşti, jud. 
Botoşani  a  sesizat  faptul  că    nepotul  său  Iordache  Marian,  în  vârstă  de  2    ani  a
15 
 În vederea identificării autorului s­au efectuat multiple investigaţii şi audieri de 
martori  dar care nu au condus la elucidarea cazului. 
Având  în  vedere  că  una  dintre  persoanele  cu  care  a  fost  văzută  victima  în 
ziua  crimei  a  fost  fratele  său,  Ceobanu  Ionuţ,  născut  la  16.01.1982,  prin  folosirea 
unei  stratageme  judiciare  i  s­au  prelevat  probe  biologice  care  au  fost  înaintate 
pentru  analize  Institutului  de  Criminalistică  ,  constatându­se  că  profilul  genetic  al 
acestuia  este  identic  cu  profilul  fracţiei  masculine  obţinut  din  secreţiile  vaginale  şi 
anale  recoltate  de  la  victimă.  Confruntat  cu  probele  administrate,  inculpatul  a 
recunoscut că în ziua critică a mers cu sora sa la un bar din mun. Iaşi după care a 
condus­o în situl arheologic unde a  lovit­o, a culcat­o la pământ, a dezbrăcat­o de 
pantaloni şi chiloţi şi a întreţinut cu ea raporturi sexuale normale şi anale după care 
a ştrangulat­o cu curea de la ghiozdan.
d).  La  data  de  20.07.2003,  într­un    apartament  situat  în  mun.  Arad  a  fost 
descoperit  cadavrul  cetăţeanului  italian  Rinaldi  Vittorio,  de    52  ani,  prezentând 
multiple  lovituri  de  cuţit  în  zona  capului  şi  a  toracelui.  Cu  ocazia  cercetării  la  faţa 
locului  s­a  constatat  că  în  apartament,  între  victimă  şi  autor  a  avut  loc  o  luptă, 
victima  prezentând  multiple  leziuni  de  apărare,  iar  pe  podea  s­au  descoperit  mai 
multe  urme  de  sânge.  Dintre  acestea,  a  atras  atenţia  o  picătură  de  sânge 
descoperită pe podeaua de la intrarea în apartament în condiţiile în care cadavrul a 
fost descoperit în bucătărie, despre care s­a stabilit că are un profil genetic diferit de 
al victimei. 
Raportul  de  autopsie    medico  –  legală  a  concluzionat  că  moartea  a  fost 
violentă şi s­a datorat hemoragiei interne şi externe prin lezarea cordului de către un 
instrument tăietor – înţepător. 
Din  investigaţii  s­a  stabilit  că  victima  a  găzdudit  mai  multe  tinere,  cu 
majoritatea  dintre  acestea  întreţinând  relaţii  sexuale  şi  că  în  apartament  s­au 
perindat mai multe fete şi bărbaţi. 
Cu toate că cercetările s­au desfăşurat continuu fiind investigaţi şi audiaţi mai 
mulţi martori  şi suspecţi, nu s­a reuşit identificarea autorului până în anul 2007 când 
la  Institutul  de  Criminalistică  s­au  trimis  probe  biologice  prelevate  de  la  suspectul 
Toma  Gheorghe,  născut  la  16.08.1941,  pentru  a  fi  comparat  cu  profilul  genetic 
obţinut  din  picătura  de  sânge  din  apartament.  După  analizarea  probelor  s­a 
concluzionat  că  cele  două  profile  sunt  identice.  Fiind  audiat,  Toma  Gheorghe  a 
recunoscut faptul că în timp ce se afla în locuinţa victimei, căruia îi furniza fete tinere 
pentru  a  întreţine  relaţii  sexuale  cu  acestea,  pe  fondul  unui  conflict  spontan,  i­a 
aplicat mai multe lovituri de cuţit cu intensitate mare ceea ce i­a creat şi lui soluţii de 
continuitate ce i­au produs sângerarea. 
Cercetarea  inculpatului  a  scos  la  iveală  faptul  că  în  anul  1974  a  fost 
condamnat  la  o pedeapsă  de  25    ani    de  închisoare pentru săvârşirea  unui  dublu 
asasinat. Pentru omorul prezentat Toma Gheorghe a fost condamnat la o pedeapsă

17 
 Ø  pentru    eşantioanele  prelevate  în  laboratorul  Institutului  Naţional  de 
Medicină Legală de la corpurile delicte: 
­  prezenţa  unui  profil  ADN  mixt  la  nivelul  probei  „program  de 
funcţionare farmacie ­ faţa de culoare roşie, margine inferioară”, profil rezultat prin 
amestecul  de  materiale  biologice  provenite  de  la  cel  puţin  două  persoane,  dintre 
care cel puţin două de sex masculin. Caracterele genetice specifice cromozomului Y 
aparţinând lui Diaconescu Emil Alexandru se regăsesc complet în mixtură, în timp 
ce caracterele sale genetice autozomale se regăsesc doar parţial 
­  prezenţa  unui  profil  ADN  mixt  la  nivelul  probei  „cutie  de  bani  din 
plastic”  –  rezultat  prin  amestecul  de  materiale  biologice  provenite  de  la  cel  puţin 
două  persoane.  Caracterele  genetice  autozomale  aparţinând  lui  Diaconescu  Emil 
Alexandru se regăsesc parţial in această mixtură. 
Ø  pentru  eşantioanele conţinând soluţii cu extracte ADN, transferate de 
la laboratorul I.G.P.R: 
­  prezenţa unui profil ADN mixt la nivelul probei de extract ADN „orar 
farmacie”,  profil  rezultat  prin  amestecul  de  materiale  biologice  provenite  de  la  cel 
puţin trei persoane, dintre care cel puţin două de sex masculin. Caracterele genetice 
autozomale,  cât  şi cele  specifice cromozomului  Y,  aparţinând  lui  Diaconescu  Emil 
Alexandru se regăsesc în  mixtură, cu menţiunea că la nivelul a doi markeri genetici 
autozomali  evidenţierea  caracterelor  genetice  este  parţială.  Din  analiza 
probabilistică a reieşit că ipoteza „proba extract ADN orar farmacie conţine ADN de 
la suspectul Diaconescu Emil Alexandru şi de la minim două persoane necunoscute” 
este  de 50.250.000 mai  probabilă  decât  ipoteza  „proba  extract  ADN  orar  farmacie 
conţine ADN de la minim trei persoane necunoscute” 
­  prezenţa  unui  profil  ADN  mixt  la  nivelul  probei  de  extract  ADN 
„mâner uşă  laborator”, profil rezultat prin amestecul de materiale biologice provenite 
de  la  cel  puţin  două  persoane,  dintre  care  cel  puţin  două  de  sex  masculin. 
Caracterele genetice autozomale, cât şi cele specifice cromozomului Y, aparţinând 
suspectului  se  regăsesc  în  totalitate  în  mixtură,  la  nivelul  tuturor  markerilor 
investigaţi. Din analiza probabilistică a reieşit că ipoteza „proba extract ADN mâner 
uşă    laborator    conţine  ADN  de  la  suspectul  Diaconescu  Emil  Alexandru  şi  de  la 
minim o altă persoană necunoscută” este de 112.000 mai probabilă decât ipoteza. 
„proba extract ADN mâner uşă laborator conţine ADN de la minim două persoane 
necunoscute”. 
­  prezenţa unui profil ADN autozomal mixt la nivelul probei de extract 
ADN „exterior cutie”, profil rezultat prin amestecul de materiale biologice provenite 
de  la  cel  puţin  patru  persoane,  dintre  care  cel  puţin  una  de  sex  masculin. 
Caracterele  genetice  autozomale  aparţinând  lui  Diaconescu  Emil  Alexandru  se 
regăsesc  în  totalitate  în  mixtură,  cu  menţiunea  că  la  nivelul  a  doi  markeri 
evidenţierea caracterelor genetice este parţială. Cantitatea acestui extract nu a fost 
suficientă  pentru  a  se  realiza  în  continuare  şi  testarea  markerilor  specifici
19 
ale  persoanei  investigate.  Semnificaţia  statistică  a  unui  profil  cromozomial  Y  nu 
poate  fi  estimată  probabilistic  prin  regula  produsului  ca  în  cazul  profilelor  ADN  cu 
markeri autozomali, ci prin raportare la o baza de date naţională sau internaţională. 
Rezultatul operaţiei de căutare pe 9 markeri Y­ STR în Baza Internaţională cu Profile 
Cromozomiale Y nu a înregistrat nicio corespondenţă pentru profilul de referinţă al 
suspectului  Diaconescu  Emil  Alexandru,  ceea  ce  semnifică  faptul  că  respectivul 
profil cromozomial Y este unic, putând fi regăsit doar la rudele pe linie masculină ale 
persoanei investigate. 
Precizez că aceste aprecieri sunt ale experţilor Institutului Naţional de Medicină 
Legală „Mina Minovici” Bucureşti.
Sintetizând rezultatele investigaţiilor ADN efectuate succesiv în cele
două laboratoare, se poate spune că:
►  expertizele  genetice  au  obiectivat  ştiintific  faptul  că  pe  corpurile 
delicte  ridicate  de  la  locul  crimei  s­a  pus  în  evidenţă  ADN  de  natură  umană  în 
cantităţi mici sau extrem de mici ­ ADN provenit prin contact 
►  profilul  ADN  aparţinînd  numitului  Diaconescu  Emil  Alexandru,  s­a 
regăsit  în  majoritatea  mixturilor  de  ADN  identificate  si  analizate,  caracterele 
genetice,  atât  cele  autozomale,  cât  şi  cele  specifice  cromozomului  Y,  fiind 
evidenţiate fie complet, fie parţial pe corpurile delicte de la faţa locului (suportul de 
hârtie  plastifiat  al  programului  de  funcţionare  al  farmaciei,  cutia  din  plastic  de 
depozitare  a  banilor  proveniţi  din  încasări  şi  mânerul  uşii  de  acces  în  laboratorul 
farmaciei) 
►  creşterea  gradului  de  concludenţă  ale  concluziilor  expertizelor 
genetice este evidenţiată de probabilitatea extrem de mare de regăsire a profilului 
ADN  al  suspectului  Diaconescu  Emil  Alexandru  pe  corpurile  delicte  analizate  în 
raport  de  alţi  indivizi  din  populaţia  generală  (vezi  valorile  probabilităţii  de  regăsire 
raportate  de  112.000,  respectiv,  4.950.000.000.000  pentru  markerii  genetici  de  tip 
autozomal, precum şi unicitatea profilului cromozomial Y).
3.    Din  păcate,  de  cele  mai  multe  ori  criminalii  se  află  cu  un  pas  înaintea 
agenţiilor de aplicare a legii. Aceştia – uneori încurajaţi de cadrul legislativ permisiv 
–  şi­au  diversificat  modurile  de  operare  folosite  atât  pentru  uciderea  victimelor  ­ 
care  rămân  totuşi  cele  clasice  –  ci  prin  acţiunile  ulterioare  de  ascundere  ori 
distrugere a probelor . 
Nu este locul şi timpul pentru analize exhaustive, dar aş atrage atenţia asupra 
a  două  modalităţi  :  depesarea  urmată  de  ascunderea  cadavrelor  şi  incendierea 
cadavrului  şi / sau a câmpului infracţional.
a)  La  data  de  21.04.2008,  orele  17:00,  Inspectoratul  de  Poliţie  al  Judeţului 
Călăraşi  a fost sesizat cu privire la faptul că  la locuinţa numitei Vasile Georgeta , 
de 79 ani, situată în comuna Dragoş­Vodă , a izbucnit un incendiu soldat cu decesul 
acesteia.

21 
pentru a­i înmâna alocaţia pentru copii cu intenţia de a o deposeda de sumele de 
bani pe care aceasta le avea asupra sa. După ce a dezbrăcat cadavrul şi a aruncat 
hainele la gunoi, l­a acoperit cu o folie de plastic iar după 4 zile a spart cimentul din 
debara  ­  locuinţa  se  afla  pe  pământ  ­  şi  a  săpat  o  groapă  acoperind  cadavrul  cu 
pământ şi beton.
d) Alt caz deosebit de relevant este triplul asasinat comis la 29.09.2004 de 
către  cetăţeanul  albanez  Shyti  Blenis  şi  Niculescu  Ştefan  asupra  familiei  Ion, 
respectiv soţii Alexandru şi Lucreţia şi fiica acestora Amalia, de 8 ani. Astfel, autorii 
cu  intenţia  de  a­şi  însuşi  mai  multe  bunuri,  au  pătruns  în  locuinţa  situată  în  mun. 
Mangalia, unde prin folosirea forţei fizice şi cu ajutorul unui cuţit au aplicat mai multe 
lovituri  celor  trei  victime  după  care  cu  ajutorul  unui  autoturism  ie­au  transportat  în 
mai multe zone împădurite de pe raza judeţului Constanţa unde le­au îngropat. În 
ceea  ce  priveşte  moartea  minorei,  s­a  constatat  că  aceasta  s­a  datorat  asfixiei 
mecanice  prin  obstrucţia  căilor  respiratorii  cu  pământ  ceea  ce  înseamnă  că  în 
momentul îngropării, victima se mai afla în viaţă.
e)  Un  caz  recent  soluţionat  de  politişti  din  cadrul  I.P.J.  Botoşani  este  cel 
referitor  la  uciderea  minorului  Mazuru  Marian,  de  13  ani,  din  oraşul  Săveni,  care 
iniţial a dispărut de la domiciliu fiind găsit după 3 zile, la 10.09.2008, îngropat pe un 
teren  agricol  ce  aparţine  bunicii  suspectului  Bucu  Bogdan,  de  14  ani,  din  aceeaşi 
localitate,  care  a  lovit  victima  de  mai  multe  ori  cu  pumnii  peste  cap  pe  motiv  că 
aceasta l­ar fi denunţat poliţiei pentru comiterea unui furt.
f) Cu titlul de exemplu, menţionăm şi omorul comis în 24.09.2002 asupra  lui 
Ene Constantin Daniel, din Braşov, al cărui cadavru a fost descoperit incendiat într­ 
un  autoturism  ce  a  părăsit  calea  de  rulare  şi  a  intrat  într­o  râpă  de  pe  şoseaua 
Braşov – Piteşti în zona localităţii Fundata. Cercetările ulterioare au arătat faptul că 
victima  a  fost  ucisă  într­o  încăpere  de  pe  raza  mun.  Braşov,  după  care  a  fost 
transportată cu autoturismul său condus de unul din autori până în zona menţionată 
.  Aici,  autorii  au  incendiat  autoturismul  şi  cadavrul  după  care  l­au  împins  în  râpă, 
încercând să  disimuleze  crima  într­un  accident  rutier, dar  la  finalul  cercetărilor s­a 
stabilit cu certitudine vinovăţia, cei patru autori fiind trimişi în judecată şi condamnaţi.
4.  Tehnica modernă a influenţat viaţa de zi cu zi şi a pus amprenta asupra 
modului  de  desfăşurare  activităţilor semenilor noştri.  Computerul  şi  telefonul  mobil 
sunt cele mai la îndemână mijloace tehnice moderne. Evident că şi infractorii au fost 
atraşi  ­  mai  ales  în  omorurile  în  scop  de  jaf  –  de  însuşirea  acestora  în  mod 
fraudulos, ilegal. 
Aspectul benefic a fost acela că ofiţerii specializaţi în combaterea crimelor 
au exploatat proprietăţile şi caracteristicile tehnicii moderne şi ­ cu sprijinul colegilor 
de la S.R.I. şi D.G.I.P.I. ­ le­au folosit la identificarea autorilor multor crime. 
Aş putea să detaliez şi să exemplific dar nu vreau să dau idei potenţialilor 
criminali, aşa cum au făcut alţii.

23 
 TENDINŢE PRACTICE DE REALIZARE A ACTIVITĂŢII INFRACŢIONALE ÎN
DOMENIUL INFORMATIC

Drd.VIOREL COROIU
ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” 

Cybercrime  and  other  'hacking'  related  crimes  are  serious  problems  that 
require  indepth  study  and  serious  consideration.  While  trying  to  find  legislative 
solutions to, say, criminalising hacking, governments are in fact also enhancing their 
control of the Internet and promoting surveillance in the name of preventing "cyber­ 
crime," "information warfare" or protecting "critical infrastructures." 
Keywords: 
Criminalitatea  informatică  sub  toate  formele  ei  de  manifestare  reprezintă 
problem serioase care solicită un studiu aprofundat. Concomitent cu căutarea unor 
soluţii  legislative  în  domeniu,  guvernele  încearcă  creşterea  controlului  asupra 
mediului  virtual,  precum  şi  supravegherea  activităţilor ori  protejarea  informaţiilor  şi 
infrastructurii critice. 
Cuvinte cheie: 

Deplasarea  “afacerilor”  criminale  pe  terenul  Internet­ului  nu  s­a  produs 

întâmplător, ci din raţiuni cât se poate de pragmatice, care ţin de faptul că “Această 
mega­reţea  planetară  prezintă  practic  cel  puţin  trei  avantaje  de  marcă  pentru 
escroci: abolirea distanţelor, costuri minime şi o faţadă şi mai anonimă”1. 
Din păcate, toate domeniile Internet­ului, atât de benefice pentru majoritatea 
zdrobitoare  a  utilizatorilor  cinstiţi  ai  acestei  reţele  informaţionale,  reprezintă,  în 
acelaşi timp, câmpuri infracţionale dintre cele mai “mănoase” pentru cei interesaţi să 
le folosească în astfel de scopuri. 
Toate serviciile oferite de Internet s­au bucurat şi se bucură de o atenţie din 
ce în ce mai mare din partea criminalilor. World Wide Web­ul este preferat pentru 
escrocheriile  prin  site­uri  de  Web.  Infractorii  înfiinţează  un  site,  adună  bani  sau 
informaţii  de  identificare,  după  care  “şterg”  site­ul.  Un  escroc  înfiinţează  un  site 
pentru  a  vinde  produse  la  preţuri  foarte  mici,  aproape  prea  frumoase  pentru  a  fi 
adevărate. Cumpărătorul plăteşte, de obicei o sumă mult mai mică pentru un obiect 
care de fapt costă mult mai mult. Dar, în realitate, acesta primeşte un obiect care 
costă  de  câteva  ori  mai  puţin  decât  a  plătit  el.  Sau,  infractorii  înfiinţează  site­uri 
pentru  a  colecta  numere  de  cărţi  de credit  şi  alte  informaţii  personale  de  la  clienţi 
care sunt încredinţaţi că achiziţionează un bun sau un serviciu. În realitate, nu vor 

1 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op.cit,  p.153

25
creat  pe  World  Wide  Web  aceştia  îşi  propagă  intens  ideologiile  pe  care  le­au 
îmbrăţişat,  utilizând  Internet­ul  ca  vector  principal  al  legitimării  lor  ideologice1.  Un 
exemplu  în acest  sens  îl  reprezintă  organizaţia  teroristă  Drumul  luminos din  Peru, 
care,  dispunând  de  un  site  pe  Web,  îşi  promovează  propria  ideologie  extremistă. 
Interesant  este  faptul  că,  aşa  după  cum  constata  fostul  şef  al  operaţiunilor  F.B.I., 
Buck Revell, atâta timp cât mesajele acestor grupări fac numai propagandă pentru 
ideologia  lor,  fără  să  treacă  la  acţiuni  criminale,  teroriştii  pot  desfăşura  liberi 
activităţi, astfel încât Internet­ul a devenit un adevărat „rai” pentru ei2. 
La rândul lor, simpatizanţii diferitelor organizaţii teroriste, cu diferite ocazii, 
cum ar fi reuşita unor acţiuni ale acestora, construiesc site­uri de simpatie faţă de 
asemenea grupări. Astfel, imediat după ce gruparea teroristă Tupac Amaru a ocupat 
reşedinţa ambasadorului Japoniei în Peru, ţinând ostateci membrii ambasadei şi pe 
invitaţii  lor,  în  decembrie  1996,  simpatizanţii  organizaţiei  menţionate  din  S.U.A.  şi 
Canada au realizat o serie de site­uri de simpatie pe Internet, prezentând în detaliu 
asaltul asupra ambasadei sau lăudând curajul şi „măiestria” teroriştilor3. 
Surprinzător  este  faptul că,  în  ceea ce priveşte pregătirea şi  desfăşurarea 
acţiunilor teroriste clasice, dar şi a celor de natură informatică, orice individ amator 
de  astfel  de  „distracţii”  care  posedă  un  minimum  de  cunoştinţe  şi  de  deprinderi 
pentru  a  utiliza  un  computer,  un  keyboard  şi  un  mouse,  poate  să  obţină,  de  pe 
Internet,  know­haw­ul  de  care  are  nevoie  pentru  atingerea  scopurilor  sale.  Astfel, 
unele site­uri, uşor identificabile în această reţea, furnizează informaţii de ultimă oră 
cu privire la confecţionarea bombelor, instrucţiuni privind manipularea substanţelor 
explozive şi reţetele necesare. Pe aceste site­uri pot fi găsite Manualul teroristului şi 
Cartea de bucate a anarhistului, în care este descris cu lux de amănunte modul de 
construire a mai multor tipuri de bombe4. 
Aceasta pentru a nu mai vorbi de acele pagini Web care prezintă ultimele 
tipuri de arme, informaţii paramilitare, tehnici de corupere sau ucidere a viitoarelor 
victime etc. Tot ceea ce este prezentat în astfel de site­uri beneficiază de imagini, 
scheme şi explicaţii amănunţite. Dar, în reţea se găseşte chiar mai mult decât atât, 
se găseşte şi o bună parte din know­how­ul de producere a armelor nucleare (poate 
nu atât de sofisticate), care se află la îndemâna tuturor doritorilor: terorişti, maniaci, 
instabili psihic sau state paria5. 
Din  păcate,  lucrurile  nu  se  opresc  la  aceste  activităţi  care,  de  regulă, 
premerg acţiunile teroriste propriu­zise; ele merg mai departe, ajungând să incite la 
astfel de atacuri şi, în final, la organizarea şi desfăşurarea unor acte criminale grave. 

1 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit., p. 205 

2 Emilian Stancu, op. cit., p. 26. 
3 Emilian Stancu, op. cit., p. 26. 
4 Emilian Stancu, op. cit., p. 26. 
5 Alvin şi Heidi Toffler, op. cit., p. 237.

27 
sau  chiar  rezultatele  cercetărilor  ştiinţifice,  ceea  ce  ar  avea  consecinţe  mult  mai 
grave1. 
Totodată,  asistăm  la  o  proliferare  a  atacurilor  masive  contra  elementelor 
reţelei Internet. Sunt atacaţi furnizorii de acces la Internet, veritabile noduri fără de 
care nu ar putea fi posibil să se acceadă în reţea, prin bombardarea unui computer 
cu  mesaje  până  ce  acesta  se  blochează  şi  devine  inutilizabil  .  Dar  cel  mai  mare 
pericol  îl  reprezintă  faptul  că  teroriştii  individuali  sau  grupările  teroriste  ar  putea 
ataca şi penetra reţele de calculatoare importante ale statului. 
În  condiţiile  Internet­ului,  teroriştii  au  acum  posibilitatea  de  a  lansa atacuri 
greu  detectabile  din  orice  punct  al  globului.  Pot  infecta  sistemele  informatice  cu 
viruşi  complecşi,  ceea  ce  ar  putea  provoca  disfuncţionalităţi  grave  în  sisteme. 
Conform unor estimări, pagubele aduse de celebrul virus „I Love You”, lansat în anul 
1999  la  începutul  lunii  mai,  sunt  de  ordinul  miliardelor  de  dolari2.  Bande  teroriste, 
seniori  ai  narcoticelor sau  unele  state  dedate  la  acte  teroriste  pot  intra  în  reţeaua 
Internet  şi  sabota  nodurile  critice  din  foarte  vulnerabilul  sistem  de  comunicaţii  şi 
legături  prin  satelit  al  unei  ţări3.  Ei  pot  lansa  atacuri  masive  cu  viruşi  informatici 
asupra reţelelor de telecomunicaţii, de apărare, de alimentare cu energie electrică, 
gaze  şi  apă  sau  asupra  sistemelor  de  dirijare  a  transporturilor  aeriene,  navale  şi 
terestre,  asupra  sistemelor  informatice  din  bănci,  burse,  societăţi  de  asigurări  etc. 
Viaţa a demonstrat că până şi sistemele militare americane, care se presupune că 
sunt printre cele mai sigure din lume, prezintă cu regularitate semne de slăbiciune în 
faţa  atacurilor  informatice,  adesea  întreprinse  de  amatori  cu  motivaţii  ludice,  care 
aproape întotdeauna rămân surprinşi de amploarea şi consecinţele faptelor lor. De 
exemplu,  în  1997,  trei  adolescenţi  din  portul  Zadar  din  Croaţia,  după  ce  au  spart 
codurile  de  protecţie,  au  intrat  în  computerul  Pentagonului  şi  au  copiat  fişiere 
confidenţiale privind bazele militare4. Ei au fost repede prinşi graţie urmelor lăsate 
pe  Internet,  dar  fapta  lor  dovedeşte  încă  o  dată  vulnerabilitatea  sistemelor 
informatice vitale ale unui stat de talia S.U.A. Un semnal de alarmă a tras şi liderul 
unui  grup  de  crackeri  chinezi,  care,  în  1999,  a  pretins  că  a  accesat  sistemele  de 
securitate  ale calculatoarelor  care  monitorizează sateliţii  chinezi,  ceea ce  a  dus  la 
pierderea temporară a controlului acestora 5. 
Din păcate, astfel de cazuri nu sunt puţine (numai în februarie 2009 au fost 
înregistrate 141 penetrări în reţeaua Pentagonului!) şi ele dovedesc tot mai mult că 
atacurile electronice, „viruşii” şi „bombele informatice” înfăptuite de mafioţi angajaţi 
alături  de  un guvern  islamist,  de  piraţi  informatici  reconvertiţi  la  războiul  economic 

1 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit., p. 207. 
2 Cornelia Popeea, Virusul iubirii,  în revista PC World România, nr.6/ 2000,  p.17. 
3 Alvin şi Heidi Toffler, op. cit., p. 128. 
4 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit.,  p. 222­223 
5 Emilian Stancu, op. cit., p. 27

29 
că  această  formă  atât  de  gravă  a  infracţionalităţii,  care  este  crima organizată,  s­a 
orientat hotărât spre Internet şi alte înalte tehnologii conexe acestei reţele. Un astfel 
de motiv constă în faptul că pentru grupările crimei organizate Internet­ul reprezintă 
un  mijloc  ideal  de  comunicare  rapid,  ieftin  şi  destul  de  sigur  în  condiţiile  utilizării 
programelor informatice de criptografiere. 
Astfel, în ianuarie 2006, mai multe grupări criminale din Detroit au creat un 
site Web, pe care, după 3 luni, când acesta a fost închis de prestatorul de servicii, l­ 
au mutat la un furnizor din Noua Zeelandă. „Denumit Glock 3 acest site avea rolul 
de releu între bandele din lumea întreagă, de la West Side Crips din Phoenix, până 
la Lil Shorty’s din Londra sau chiar Gangster’s Disciples din Chicago. Căci în Statele 
Unite proliferează Street gang­urile (bandele de stradă)”1. 
Piratarea programelor pentru calculator reprezintă altă formă a criminalităţii 
legate de Internet. Ea se realizează prin încărcarea programelor difuzate pe Internet 
în memoria internă a unui calculator atunci când această operaţiune nu este expres 
autorizată de către titularul dreptului de autor2. 
În cadrul unei operaţiuni desfăşurate împotriva pieţei negre, în 2007, poliţia 
italiană a capturat, la Livorno, peste patruzeci de mii de C.D.­ ROM­uri piratate şi o 
mare  cantitate  de  dischete  de  la  un  grup  de  douăzeci  şi  nouă  de  persoane  care, 
după  ce  preluau  programele  din  reţeaua  Internet,  fabricau  produsele  finite  în  mai 
multe ateliere clandestine. Tot cu ocazia amintită, poliţia avea să confişte importante 
cantităţi  de  echipamente  de  înregistrare  şi  programe  informatice  destinate  să 
„spargă” dispozitivele de protecţie cu care erau prevăzute produsele originale”  3. În 
mod similar, în august 2009 la o grupare anihilată în Bucureşti, cartierul Crangaşi, s­ 
au descoperit cca 15.000 DVD­uri piratate cu filme, software şi muzică. 
Astăzi,  când  există  un  număr  foarte  mare  de  baze  de  date,  care,  graţie 
Internet­ului pot fi consultate din orice colţ al lumii, spionajul informatic cunoaşte o şi 
mai  mare  amploare  şi  diversificare.  Furtul  de  informaţii  îngrijorează  tot  mai  mult 
companiile,  societăţile  şi  firmele  din  cele  mai  variate  domenii  de  activitate. 
Informaţiile  comerciale,  de  genul  listelor  de  produse,  de  preţuri,  de  clienţi,  de 
furnizori, al metodelor de promovare a produselor sau al studiilor de marketing sunt 
cele  mai  „vânate”4.  Acestora  li  se  adaugă  tehnologiile  de  fabricaţie,  metodele  de 
instruire a personalului, know­how­ul invenţiile în curs de patentare ş.a. 
Comenzile  de  produse  frauduloase  de  pe  Internet  cu  cărţi  de  credit  false 
sunt,  deja,  de  domeniul  trecutului,  sau  au  rămas  doar  în  „grija”  infractorilor 
începători. Întrucât majoritatea magazinelor virtuale cu nume mari au încetat să mai 
trimită  în  România  produse  comandate  din  ţara  noastră,  datorită  faptului  că  multe 

1 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit., p. 46 
2  Annemarie  Levins,  Le  piratage  de  logiciels:un  fléau  mondial,  în  „Revue  Internationale  de  Police 
Criminelle”, numéro 476­477, 1999, p. 5 
3 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit., p. 172. 
4 Ioana Vasiu, op. cit..,  p. 173.

31 
muncitor  în  construcţii,  care  a  cheltuit  peste  100.000  de  dolari  pentru  a  înregistra 
mai mult de 500 de companii cunoscute, printre care şi Microsoft, ATT, Intel s.a. Tot 
el deţinea şi domeniul „Madonna.com”, pe cale l­a folosit pentru un site sexy până în 
1999  când  avocaţii  cunoscutei  stele  a  muzicii  uşoare,  susţinând  că  Parisi  a 
înregistrat domeniul cu scopuri „malefice”, l­au revendicat pentru clienta lor. Mulţi alţi 
profitori ca Parisi au pierdut în instanţă drepturile asupra unor domenii purtând nume 
sonore, precum: Julia Roberts, Jimi Hendrix, Yahoo! ş.a. 
În multe ţări ale lumii, afişarea şi distribuirea materialelor obscene în public 
constituie  o  infracţiune.  Ori  nu  există  nici  un  dubiu  că  Internet­ul,  prin  natura  sa 
deschisă,  a  devenit  un  astfel  de  loc.  Ca  atare,  desfăşurarea  unor  asemenea 
activităţi  prin  intermediul  acestei  mega­reţele  cade,  de  cele  mai  multe  ori,  sub 
incidenţa legii penale. Cu toate acestea, locaţiile ce conţin materiale „pentru adulţi” 
sunt foarte numerose. Se pare că prima condamnare pentru o astfel de faptă comisă 
pe Internet s­a petrecut în S.U.A., unde Robert şi Carleen Thomas din California au 
fost  condamnaţi  potrivit  unui  statut  criminal  federal,  care  interzice  distribuirea  de 
imagini  obscene1.  Tot  pentru  diseminarea  pornografiei  pe  Internet,  în  Germania, 
CompuService  –  o  mare  companie  de  servicii  online  –  a  fost  obligată  să  închidă 
accesul la o serie de astfel de locaţii. De asemenea, în Franţa tot în anul 1996 au 
fost  arestaţi  doi  manageri  ISP  care  lucrau  pentru  WorldNet,  respectiv  pentru 
FranceNet şi au fost acuzaţi de pedofilie, fiind făcuţi responsabili pentru materialele 
distribuite în grupurile de discuţii all binaries2. 
Mai recent, în Germania, Statisticile Poliţiei Judiciare pe 2007 au înregistrat 
peste 4.000 de cazuri de popularizare şi deţinere de pornografie infantilă, din care 
jumătate din acestea au fost depistate prin „surf” pe Internet, de Biroul Federal de 
Criminalistică  prin  Investigaţii  Independente3.  Înmulţirea  unor  astfel  de  cazuri,  şi 
impactul negativ al diseminării materialelor obscene pe Internet au dus la creşterea 
îngrijorării opiniei publice în legătură cu multiplicarea unor astfel de activităţi în reţea. 
Dar, pe lângă unele forme mai vechi ale criminalităţii legate de Internet, şi­ 
au făcut apariţia şi altele mai noi ca: „ofertele pentru adopţie” care ascund vânzări 
mascate  de  copii  (cazul  celor  două  gemene  Kimberley  scoase  de  o  familie 
americană  la  vânzare  pe  Internet,  petrecut  la  începutul  anului  2001),  furtul  de 
identitate, violarea zonei informaţiilor private a utilizatorilor Internetului; vânzarea la 
licitaţie  a  unor  obiecte  naziste  (cazul  companiei  Yahoo!  care,  prin  sentinţa  din  20 
noiembrie  2000  a  Tribunalului  de  Mare  Instanţă  din  Paris  a  fost  obligată  să  ţină 
seama, în termen de 3 luni, de notificarea făcută la 22 mai 2000 aceleiaşi companii 
prin care i se cerea să ia măsuri de natură să facă imposibilă consultarea pe Yahoo! 

1 Ioana Vasiu, op. cit.,  p. 128 
2 Ioana Vasiu, op. cit.,  p. 132 
3 Johann Kubika, op. cit.,  p.145.

33 
 GESTIONAREA EFICIENTĂ A ACTIVITĂŢILOR DE COMBATERE A
CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE

prof.univ.dr. ŢICAL GEORGE­MARIUS

Colegiul Naţional de Afaceri Interne

Cuvinte cheie: criminalitate organizată, criminalitate transfrontalieră, droguri, trafic 
de persoane. 

În  contextul  transformărilor  geopolitice,  economice  şi  sociale  cu  care  se 
confruntă  în  prezent  comunitatea  internaţională,  crima  organizată  a  căpătat  noi 
valenţe, extinzându­şi aria de cuprindere şi sfera de activitate la cote alarmante. Ea 
constituie motiv de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii şi, în mod deosebit, 
pentru  cele  ale  căror  economii  se  află  în  proces  de  tranziţie,  dată  fiind 
vulnerabilitatea sistemelor legislative şi fragilitatea instituţiilor democratice din aceste 
ţări. 
Prin  activitatea  lor,  organizaţiile  criminale  transnaţionale  ameninţă 
suveranitatea  naţională  şi  autoritatea  statelor,  valorile  democratice  şi  instituţiile 
publice, economiile naţionale, procesele de democratizare din ţările recent eliberate 
de  sub  regimurile  totalitare.  Aceste  organizaţii  sunt  flexibile,  sofisticate,  uşor 
adaptabile  şi  acţionează  după  strategia  companiilor  multinaţionale,  extinzându­şi 
permanent  alianţele  şi  acordurile  în  scopul  obţinerii  unui  acces  mai  larg  la  “know­ 
how”,  la  noile  tehnologii  ale  asigurării  unei  mai  bune  protecţii  faţă  de  autorităţile 
naţionale,  al  diminuării  riscurilor  şi  deschiderii  de  noi  canale  pentru  activităţile  lor 
ilegale. 
Nu există un model unic de organizaţie criminală transnaţională, acestea 
variind  ca  formă,  norme  de  conduită,  experienţă,  specializare  în  activitatea 
infracţională, aria de operare, tacticile şi mecanismele de apărare, drept pentru care

35
ordin economic. Sistemul de impunere a legii şi al structurilor de securitate pe care 
fostele  regimuri  le  foloseau  pentru  a­şi  menţine  puterea  au  avut  o  foarte  proastă 
imagine  publică. Ca  urmare  au  fost  desfiinţate,  reorganizate sau au devenit  lipsite 
de  orice  importanţă.  Cadrul  legal  civil  şi  comercial  s­a  dezvoltat  cu  greu.  În  mod 
paradoxal, crima organizată, tocmai pentru că era organizată, a fost potrivită pentru 
a umple ceva din vidul tranziţiei 1 .  Situaţia  înfloritoare vizibilă şi banii câştigaţi uşor 
prin crima organizată, (traficul de droguri şi terorism) au putut să exercite o atracţie 
uşoară  în  comparaţie  cu  greutăţile  pe  care  le  suportă  oamenii  în  perioada  de 
tranziţie la economia de piaţă. Ordinea civică a fost încălcată. Inflaţia a luat un avânt 
fără precedent. Criminalitatea a sporit. Piaţa neagră a început să domine viaţa de 
toate zilele. Adesea populaţia îi demască inclusiv prin mass­media pe cei care fac 
bani  din  exploatarea  sărăciei,  în  continuare  au  fost  deschise  graniţele  în  regiune, 
facilitându­se  deplasarea  persoanelor  şi  transporturilor  de  mărfuri  necesare  pieţei 
libere. 
Contrabanda,  de  exemplu,  a  crescut  în  mod  dramatic  o  dată  cu 
deschiderea  frontierelor,  cu  relaxarea  situaţiei  la  vamă  şi  cu  controlul  de  frontieră 
mai lejer, ilegalităţile comise înmulţindu­se. De cele mai multe ori, grupurile criminale 
sunt  mai  bine  echipate  decât  instituţiile  menite  să  impună  legea.  Folosind  în 
dispreţul legii mari resurse financiare, grupările criminale au reuşit să corupă oficiali 
ai statului, au implicat în operaţiile lor persoane din instituţiile locale 2 . 
Tranziţia  regională  spre  economia  de  piaţă  a  început  cu  greu  în  multe 
cazuri  şi  a  prezentat  un  vid  de securitate  pe  care crima  organizată  s­a  grăbit  să­l 
umple.  Grupurile criminale s­au angajat  şi s­au adaptat  rapid  la  noile  condiţii  mult 
mai permisive, ale economiei de piaţă, au fost finanţate ori s­au autofinanţat foarte 
bine,  s­au  înarmat  cu  tehnică  de  vârf,  reuşind,  în  mod  surprinzător,  nu  în  puţine 
cazuri  să  dejoace  planurile  guvernelor  democratice  nou  venite  la  putere.  O 
caracteristică este şi realitatea că în noile democraţii au existat insuficiente mijloace 
legislative de a se efectua şi derula corect şi legal tranzacţiile comerciale, în schimb, 
crime cum simt fraudele financiar­bancare, evaziunea, comerţul ilicit, grupările de tip 
mafiot specula, s­au manifestat „normal”. 
Regulile  financiare  şi  legislaţia  bancară  au  fost  aproape  inexistente  în 
regiune,  în  mod  ironic,  pe  măsură  ce  privatizarea  în  Europa  Centrală  şi  de  Est  a 
continuat, chiar şi în condiţii economice grele, afacerile particulare au avut tendinţe 
de a căuta investiţii străine. Uneori, Europa Centrală şi de Est s­a agăţat de capitalul 
străin, acceptând şi investiţii de origini dubioase, decât să se confrunte cu un eşec al 
privatizării. 
1  Vezi Orenstein Ibidem p. 2 
2  Contrabanda cu refugiaţi şi imigranţi din Est în Vest se face prin reţele stabilite în C.E. şi este mereu 

o afacere. La fel cu materiile prime, petrolul, materialele strategice, materialele radioactive care sunt 
exploatate  prin  ţările  Baltice.  În  1992  cea  40  de  miliarde  de  dolari  s­au  plătit  pe  materii  prime  din 
Rusia.

37 
a  acesteia şi  de  raza  de  acţiune,  internă  sau  internaţională  ­ ori  de  normele şi  de 
regulile de funcţionare stabilite. 
Elementul  caracteristic  pentru  orice  structură  a  crimei  organizate  îl 
constituie  scopul  îmbogăţirii  cât  mai  rapide.  De  sigur  că  mijloacele  de  realizare  a 
acestui  scop  diferă  şi  el  particularizează  una  sau  alta  din  organizaţiile  criminale 
tradiţionale cum este Mafia italiană, spre exemplu, sau cele în curs de constituire şi 
expansiune. 
Operaţiunile  de  spălare  a  banilor  murdari  constituie  obiectul  final  al 
activităţii criminale organizate şi formează ultima etapă a unei succesiuni de acte şi 
fapte criminale, în care importante sume obţinute din traficul de droguri, prostituţie şi 
proxenetism,  comerţul  ilegal  cu  arme,  contrabanda,  traficul  de  opere  de  artă  din 
patrimoniul  cultural  naţional  şi  universal,  omorul  la  comandă  şi  actele  teroriste 
plătite, vânzarea de copii sau organe umane pentru transplant, pornografia, jocurile 
de  noroc,  înşelăciunile  şi  alte  activităţi  ilegale  sunt  transformate  prin  sistemul 
financiar­bancar sau alte afaceri legale, în bani "curaţi". Infractorii trebuie să spele 
banii din două motive: în primul rând însăşi urma banilor poate să devină o probă şi, 
în al doilea rând, banii pot deveni ţinta urmăririlor şi a confiscărilor. 
Pentru asigurarea unei aparenţe de provenienţă legală a acestor sume de 
bani realizate de organizaţiile criminale funcţionează, pe lângă economia naţională 
şi  comerţul  mondial  realizat  de  statele  lumii,  o  imensă  economie  subterană,  un 
spaţiu economic financiar şi bancar secret care se dezvoltă permanent şi ajunge să 
reprezinte procente semnificative din produsul intern brut.
Droguri 
Până nu de mult, în România s­a considerat că fenomenul drogurilor nu a 
fost  cunoscut  niciodată  iar  drogurile  reprezentau  ceva  cunoscut  numai  de  către 
occidentul decadent, această idee fiind indusă de propaganda comunistă. 
Preocuparea  actuală  cea  mai  stringentă  este  aceea  de  a  anihila 
organizaţiile criminale. Scopul fundamental al acestora este, fără îndoială, obţinerea 
de profituri cât mai mari. Rata profitului provenit din activităţile crimei organizate este 
atât  de  înaltă,  încât  puţine  afaceri  legale  pot  concura  cu  aceasta.  Posibilitatea 
grupurilor  criminale  de  a  institui  "monopoluri"  locale  prin  eliminarea  fizică  a 
concurenţei îi conferă un avantaj extraordinar la stabilirea preţurilor. 
Având  capacitatea  de  a  folosi  strategii  de  afaceri  solide,  care  cuprind 
diversificarea  activităţii  şi  exploatarea  noilor  pieţe,  termenul  de  "crimă  organizată" 
tinde  să  fie  înlocuit  de  cel  de  "afaceri  criminale"  sau  "industrie  criminală".  De 
asemenea, organizaţiile criminale realizează studii sofisticate de marketing utilizând, 
pentru  atingerea  scopului  lor  (profitul)  ­  corupţia,  apelează  la  violenţă  pentru  a 
intimida sau elimina concurenţa sau autorităţile care încearcă să le stea în cale. 
Arsenalul  de  mijloace  folosit  de  organizaţiile  criminale  este  deosebit  de 
variat,  (începând  cu  traficul  de  arme,  cu  falsificarea  cărţilor  de  credit  sau 
transferurile frauduloase de bani prin intermediul reţelei Internet), dar producţia si
39 
stupefiante de sinteză (amfetamine, MDMA, LSD şi altele), care ar urma să devină 
active pe teritoriul României. 
Din  evaluările  efectuate  rezultă  că  ţara  noastră  reprezintă  în  principal  o 
zonă  de  tranzit,  doar  o  parte  din  cantitatea  de  droguri  tranzitată  rămânând  în 
România pentru consum. În acelaşi timp, România a devenit în prezent şi teritoriu 
de  depozitare,  în  care  drogurile,  introduse  în  special  prin  frontiera  de  sud,  sunt 
stocate  pe  diferite  perioade  de  timp,  iar  în  final  sunt  direcţionate  spre  ţările  cu 
consum ridicat din vestul Europei. 
Extinderea  şi  formele  concrete  de  manifestare  a  fenomenului  drogurilor 
au  impus  adaptarea  şi  modernizarea  cadrului  legislativ  şi  instituţional,  premise 
necesare  menţinerii  sub  control  a  acestei  forme  de  criminalitate.  Acest  proces 
continuu, a cărui dinamică trebuie să fie în concordanţă cu evoluţia criminalităţii în 
domeniu, a înregistrat progrese notabile după anul 2000, an care a marcat începutul 
unei etape de corelare a legislaţiei interne cu cea europeană. 
În  prezent  sistemul  instituţional  de  reducere  a  ofertei  de  droguri  se 
manifestă  concurenţial  şi  nu  complementar  şi  necesită  o  coordonare  eficientă, 
alături  de  redimensionarea  efectivelor  în  raport  cu  situaţia  operativă, 
profesionalizarea  angajaţilor,  îmbunătăţirea  dotării  materiale  şi  a  cooperării 
interinstituţionale, care să permită o reacţie corespunzătoare la evoluţia criminalităţii 
organizate  în  legătură  cu  drogurile,  delimitarea  competenţelor  şi  administrarea  în 
regim de parteneriat a resurselor informaţionale pe fondul obţinerii unor profituri mari 
şi  rapide  reţelele  autohtone  de  traficanţi  se  vor  structura,  probabil  după  modelul 
cartelurilor.
Criminalitate informatică 
În  acest  vast  cadru  al  economiei  mondiale  care  devine  tot  mai 
informatizată  se  dezvoltă  şi  finalizează  un  număr  tot  mai  mare  de  afaceri  ilegale, 
cunoscut ca  fenomenul criminalitate  a afacerilor 1  sau criminalitate  a  gulerelor  albe 
(„White  collar  criminality” 2 ).  Acest  fenomen  s­a  dezvoltat  profitând  şi  de  lipsa  unei 
legislaţii internaţionale armonizate şi aduse la nivelul tehnicii actuale, precum şi de o 
ineficace colaborare între state, fenomenul criminalităţii cu element de extraneitate a 
surclasat prin întindere şi daune produse, criminalitatea în afaceri pe plan naţional. 
Societatea,  deşi  este  confruntată  cu  repercursiunile  economice  ale 
criminalităţii  informatice,  face  uz  de  ordinatoare  în  aproape  toate  domeniile,  de  la 
controlul  traficului  aerian  şi  feroviar  şi  circulaţia  autobuzelor  până  la  coordonarea 
serviciilor medicale şi securitatea naţională. Cea mai mică dificultate în funcţionarea 
acestor  sisteme  poate  pune  vieţile  în  pericol,  ceea  ce  demonstrează  incidenţa  lor 
asupra fiinţei umane şi dependenţa societăţii faţă de informatică. 

1  Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, Ed. Sylvi, Bucureşti, 1999, p.13 

2  Edwin Sutherland, White Collar Criminality, Ed. Dayden Press, New York, 1949, p. 9.

41 
imensa  capacitate  de  stocare  a  datelor  sub  forma  compactă  a  ordinatorului  şi 
rapiditatea  sa  în  funcţionare  creează  premisa  dificultăţilor  de  detectare  a 
infracţiunilor.  Contrar  a  ceea  ce  se  întâmplă  în  majoritatea  delictelor  tradiţionale, 
victimele  sunt  adesea  informate  de  către  poliţie  cu  privire  la  faptele  comise.  Apoi, 
anchetatorii  au  beneficiat,  arareori,  de  pregătirea  necesară  pentru  a  ataca 
problemele  din  complexa  lume  a  bazelor  de  date.  În  fine,  numeroase  victime  nu 
deţin  un  plan  de  urgenţă  pentru  a  face  faţă  incidentelor  datorate  unui  delict 
informatic, şi, de aceea, nu reuşesc să identifice nici măcar faptul că au o problemă 
de securitate 1 . 
Pe lângă acestea mai intră în joc şi reticenţa victimelor (bănci şi companii 
de  asigurări,  de  exemplu)  de  a  face  cunoscute  incidentele  sau  de  a  indica  orice 
informaţie  aferentă.  În  lumea  afacerilor  această  reticenţă  are  două  cauze.  Unele 
victime nu doresc să divulge informaţiile cu privire la operaţiunile lor de teama unei 
publicităţi dăunătoare, de a se regăsi într­o situaţie publică stânjenitoare sau de a­şi 
pierde clienţii. Altele au teama de a pierde încrederea investitorilor, acţionarilor sau 
a  publicului,  cu  toate  consecinţele  economice  ce  ar  decurge  din  aceasta.  Mulţi 
experţi estimează că aceşti factori joacă un rol important în pedepsirea infracţiunilor 
informatice.  În  plus,  această  atitudine  poate  facilita  reglementarea  cererilor  de 
daune­interese între victimă şi autorul infracţiunii 2 . 
Odată  cu  accesarea  noilor  tehnologii  de  comunicare  şi  deschidere  spre 
vastele magistrale informaţionale globale, ţara noastră s­a confruntat tot mai des cu 
acest  fenomen  al  criminalităţii  pe  calculator,  ce  cunoaşte  o  dezvoltare  galopantă, 
mai  ales  pe  fondul  deficienţelor  de  ordin  legislativ,  penal  şi  procedural.  Opinia 
publică a aflat că deşi suntem ,,campioni” la informatică avem şi delicvenţi în acest 
domeniu,  care,  prin  daunele  cauzate  devansează  multe  ţări  mai  dezvoltate  şi  mai 
avansate tehnologic. 
Acţiunile ilicite întreprinse de hackerii români au avut un ecou deosebit in 
mass­media  internaţională,  daunele  produse  de  aceştia  ridicându­se  la  mai  multe 
milioane de dolari. 
Caracterul  transfrontalier,  amploarea  şi  daunele  deosebite  pe  care  le 
produce  criminalitatea  informatică  sunt  raţiunile  pentru  care  ţările  industrializate  şi 
organizaţiile internaţionale au elaborat norme internaţionale în acest domeniu.
Traficul de persoane 
Traficul  de  persoane  este  un  "domeniu  de  afaceri"  global,  organizat  în 
formă de reţele criminale, grupuri infracţionale clandestine implicate şi în alte tipuri 
de crime organizate. Structurile variază de la grupuri de persoane particulare fără o 
strânsă legătură până la organizaţii criminale internaţionale. 

1  Revue internationale de politique criminelle, op. cit., p.3. 
2  I. Vasiu, op. cit., p.31.

43 
 Traficul de persoane practicat la scară largă poate duce la destabilizarea 
micro­  sau  macro­populaţiei,  pe  de­o  parte  fiind  vorba  de  numărul  victimelor  care 
sunt traficate dintr­o anumită ţară de origine, pe de altă parte fiind vorba de numărul 
victimelor de o anumită etnie sau naţionalitate care sunt traficate într­o zonă sau pe 
o piaţă din ţara de destinaţie. 
·  Creşterea corupţiei în sectorul public 
Traficul  de  persoane  şi  corupţia  se  potrivesc  ideal,  de  parcă  ar  fi  fost 
inventate una pentru cealaltă. Numeroasele faze ale infracţiunilor de trafic creează 
nenumărate "oportunităţi" de corupere a funcţionarilor de stat din diferitele autorităţi 
şi servicii. Sumele de bani plătite zi de zi reprezintă un metodă sigură de a submina 
eforturile  anti­trafic ale  întregului  aparat  de  urmărire  penală.  Corupţia  şi  traficul  de 
persoane au efecte distructive asemănătoare cancerului, punând în pericol eficienţa 
întregului  sistem  judiciar  penal  şi  reprezentând  o  ameninţare  pentru  încrederea 
societăţii civile în acest sistem judiciar. 
·  Destabilizarea  investiţiilor  economice  ale  firmelor  străine  în  ţara 
respectivă 
Efectele distructive ale acestor elemente infracţionale pot apărea cumulat. 
De  exemplu,  în  ţările  sau  regiunile  în  care  traficul  de  persoane  a  dus  la  activităţi 
specifice  de  spălare  a  banilor  şi  la  corupţia  sectorului  public,  încrederea  în 
potenţialul economic al ţării respective va scădea şi concernele internaţionale îşi vor 
reduce volumul investiţiilor. 
În ultimii ani s­a constatat o creştere permanentă a traficului de persoane 
către,  prin  şi  dinspre  Sud­Estul  Europei,  lucru  care  reprezintă  atât  o  provocare 
majoră  pentru  forţele  poliţieneşti,  cât  şi  o  problemă  gravă  de  violare  a  drepturilor 
omului. 
A crescut din ce în ce mai mult convingerea că lupta împotriva traficului 
necesită  o  abordare  coordonată,  multidisiciplinară  la  nivel  naţional,  regional  şi 
internaţional, care să implice toţi factorii de decizie cu atribuţii în acest domeniu. 
Acţiunile poliţieneşti de combatere a traficului de persoane se desfăşoară 
şi sunt legate în mod complex de un context mai larg, care include egalitatea dintre 
sexe,  anti­discriminarea,  respectarea  drepturilor  şi  libertăţilor  fundamentale  şi  a 
principiilor democraţiei în activitatea poliţiei. 
Este  cunoscut  că  aceste  infracţiuni  prezintă  un  ridicat  grad  generic  de 
pericol social, determinat, pe de o parte, de importanţa valorilor sociale ce constituie 
obiectul  protecţiei  şi  de  gravele  urmări  pe  care  le  poate  avea  pentru  comunitate 
săvârşirea acestor infracţiuni, iar, pe de alta parte, de  faptul că infracţiunile contra 
persoanei  se  realizează,  de  regulă  ,  prin  utilizarea  unor  mijloace  sau  procedee 
violente  şi  au  o  frecvenţă  deseori  mai  ridicată  în  raport  cu  celelalte  categorii  de 
infracţiuni. 
Traficul  de  fiinţe  umane  reprezintă  una  dintre  cele  mai  grave  forme  de 
încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Atunci când victima este copil, cu
45 
românească, fenomen ce a constituit apanajul infractorilor, dar şi al unor factori care 
s­au organizat în acest scop şi au profitat din plin de pe urma situaţiei existente. 
Criminalitatea  a  înregistrat  o  creştere  deosebită  în  perioada  1980­1990, 
având  ca  principală  sursă  accentuarea  crizei  economico­sociale,  a 
disfuncţionalităţilor şi disproporţiilor generate de politica totalitară a partidului unic de 
guvernământ.  În  această  conjunctură,  marile  delapidări  şi  abuzuri  în  serviciu  erau 
săvârşite,  de  regulă,  de  către  grupuri  bine  organizate  şi  cu  ramificaţii,  inclusiv  la 
anumite niveluri de decizie, fapt ce le­a permis să reziste şi să desfăşoare activităţile 
infracţionale  ani  de­a  rândul.  Contingentul  de  infractori  s­a  extins  şi  s­a  organizat 
permanent,  cu  deosebire  în  sectoarele  deficitare,  cum  erau  alimentaţia  publică  şi 
circulaţia mărfurilor. 
Încălcarea sistematică  a  disciplinei  tehnologice şi  financiare,  inclusiv  din 
partea organelor de control şi a factorilor de conducere în economie, implementarea 
practicii raporturilor fictive în toate domeniile vieţii economico­financiare au condus, 
pe de o parte, la multiplicarea mijloacelor de săvârşire a infracţiunilor, iar pe de altă 
parte, la o compromitere de facto a normelor de drept. 
Una  din  consecinţele  acestei  situaţii  negative  a  constituit­o  proliferarea 
grupurilor  infracţionale  în  cadrul  aşa­zisei  “economii  paralele  sau  subterane”.  În 
condiţiile  penuriei  grave  de  produse  alimentare,  specula  se  transformase  într­o 
profesie.  Aceasta  a  fost  practicată  din  ce  în  ce  mai  organizat,  de  grupuri  tot  mai 
numeroase,  cu  legături  multiple  în  sfera  aprovizionării  şi  desfacerii  şi  chiar  în 
administraţia publică, atât la nivel central cât şi local. 
Cu  toate  acestea,  criminalitatea  în  România  nu  s­a  manifestat  până  în 
prezent  la  cotele  specifice  organizaţiilor  criminale  de  tip  mafiot,  cum  sunt  cele 
italiene,  nord­americane,  triadele  chinezeşti,  yakuza  japoneză  sau  cartelurile 
columbiene. 
Există însă indicii certe că organizaţii mafiote de genul celor menţionate, 
studiază  cu  atenţie  piaţa  românească,  îşi  trimit  emisari,  caută  legături  în  rândul 
oamenilor  de  afaceri,  a  elementelor  predispuse  la  acte  şi  fapte  cu  caracter 
infracţional,  dornice  de  înavuţire  rapidă,  în  scopul  organizării  şi  internaţionalizării 
actelor  de contrabandă,  a  traficului  de  droguri,  spălării  banilor  murdari,  plasării  de 
valută falsă, sustragerii de opere de artă sau valori din tezaurul naţional, escrocării 
forţei  de  muncă,  afacerilor  cu  autoturisme  provenite  din  furt,  transferului  ilegal  de 
capital în străinătate etc. 
Evoluţia  ascendentă  a  criminalităţii  în  România  este  consecinţa  atât  a 
impactului problemelor economico­sociale grave caracteristice perioadei de tranziţie 
către  economia  de  piaţă,  cât  şi  a  interpretării  greşite  a  libertăţilor  democratice  de 
către  anumite  persoane,  la  care  se  adaugă  tendinţa  elementelor  infractoare  de  a 
internaţionaliza activitatea infracţională prin crearea de legături în alte ţări, îndeosebi 
în rândul emigranţilor români şi chiar în unele structuri de tip mafiot.

47 
 PROTECŢIA MARTORULUII ÎN VIZIUNEA PROIECTULUI CODULUI DE
PROCEDURA PENALĂ

INSP. POPA ŞTEFAN DANIEL

STUD. SĂCRIERU OANA RALUCA
Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” 

In the context  of the increase of the national and international phenomenon, 
of  the  complexity  of  criminals  affaires  it  is  necesary  to  protect  the  witness  who, 
because of the gravity of the crimes, or the importance of the facts that they know 
can  be  exposed  to  a  big  amount  of  dangers  like  threats,  blackmail,  dangers.The 
witness  protection  programs  are  an  important  instrument  in  the  fight  against  the 
organized crime. The legal obligation of a witness to testify in a trial it is not justified 
unless he is not affraid for his life because of that testimony. 
Cuvinte cheie: 
În  contextual  creşterii  complexităţii  fenomenelorcriminale  cu  caracter 
naţional  şi  transnaţional,  este  necesară  protejarea  martorilor  care,  din  cauza 
gravităţii infracţiunilor ori a importanţei informaţiilor deţinute, pot fi expuşi la pericole 
diverse. Programele de protecţie a martorilor sunt un instrument important al luptei 
contra crimei organizate. Obligaţia legală a martorilor de a depune declaraţii într­un 
proces nu se poate justifica decât prin faptul că martorul se simte protejat. 
Keywords: 

În  accepţiunea  proiectului  Codului  de  procedură  penală, martor  este 

persoana  care  are  la  cunoştintă  despre  o  faptă  sau  împrejurare  de  fapt  care 
constituie probă în cauza penală 1 . 
Aşadar,  pentru  dobândirea  calitaţii  procesuale,  considerăm  că  trebuie  să  fie 
îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: 
a)  existenţa  unei  persoane  fizice  care  cunoaşte  fapte  sau  împrejurări  de  fapt 
care să constituie probă în cauza penală, 
b)  ascultarea acelei persoane de organele judiciare, 
c)  existenţa  unei  cauze  penale.  În  principiu,  orice  persoană  fizică  poate  fi 
chemată în procesul penal. 
Observăm  că  în  proiect  se  prevede  în  mod  expres  că  persoanele  care 
suferă de vreo boală  sau care se află în oricare altă situaţie ce are ca efect punerea 
la îndoială, în mod rezonabil, a capacităţii de a fi martor, pot fi ascultate ca martor 
doar atunci când organul judiciar constată că persoana este capabilă să relateze în 
mod conştient fapte şi împrejurări de fapt conforme cu realitatea şi întelege obligaţia 

1 In Codul de procedură penală în vigoare  martorul trebuie să cunoască o faptă de natură să 
servească la aflarea adevărului.

49
 Persoane care nu pot fi obligate să depună ca martor. 
Sunt  anumite  categorii  de  persoane  care  pot  fi  ascultate  ca  martor  numai 
dacă  ele consimt  la  aceasta.  Din  aceasta  categorie  de  persoane  fac parte  acelea 
care se  bucura  de dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martori, 
aşa cum rezultă din titlul marginal al art. 114. Au acest drept: soţul, ascendenţii şi 
descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului; 
persoanele  în  privinţa  cărora  s­a  demonstrat  cu  certitudine  că  au  stabilit  cu 
suspectul sau inculpatul relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi 
copii;  persoanele  care  au  avut  au  avut  calitatea  de  soţ  al  suspectului  sau  al 
inculpatului 1 . 
Organul  judiciar  are  obligaţia să comunice  persoanelor  menţionate  dreptul 
de  a  refuza  să  dea  declaraţii  în  calitate  de  martori.  În  situaţia  în  care  una  din 
persoanele  care  de  bucură  de  dreptul  de  a  refuză  să  depună  ca  martor  consimt 
totuşi la aceasta vor fi aplicabile toate dispozişiile privitoare la drepturile si obligaşiile 
martorilor. 
În  cauzele  reunite,  persoana  care  se  află  în  una  din  situaţiile  de  mai  sus 
este  scutită  de  obligaţia  de  a  depune  mărturie  şi  împotriva  celorlalţi  suspecţi  sau 
inculpaţi, în cazul în care declaraţia sa nu poate fi limitată doar la aceştia din urmă. 
Drepturile şi obligaţiile martorului. 
Persoana  chemată  ca  martor  în  faţa  unui  organ  judiciar  are  o  serie  de 
obligaţii  procesuale.  În  viziunea  proiectului  Codului  de  procedura  penală  aceste 
obligaţii 2  sunt: 
­obligaţia de a se prezenta în faţa organului judiciar care a citat­o la locul, ziua şi ora 
arătate  în  citaţie.  În  cazul  în  care  martorul  nu  se  prezintă  la  chemările  în  faţa 
organului judiciar  atunci se poate emite madat de aducere împotriva sa. 
­obligaţia de a depune jurământ sau declaraţie solemnă, 
­obligaţia de a da declaraţii în conformitate cu realitatea. Organul judiciar îi atrage 
atenţia că legea pedepseşte infracţiunea de mărturie mincinoasă. 
­obligaţia de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a locuinţei. 
Pentru  nerespectarea  acestei  obligaţii  se  poate  aplica  sancţiunea  cu  amenda 
judiciară de la 100 la 1000 de lei. 
În  privinţa  drepturilor  martorului  art.  118  din  proiect  stabileşte  că  martorul 
are dreptul de a fi supus măsurilor de protecţie şi de a beneficia de restituirea 
cheltuielilor  prilejuite  de  chemarea  sa  în  faţa  organelor  judiciare,  atunci  când  sunt 
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. 
Proiectul  Codului  de  procedura  penala  introduce  un  drept  special  în 
favoarea martorului şi anume: dreptul de a nu se acuza 1 . Oragnul judiciar, atunci 

1  Potrivit dispoziţiilor art. 80 din Codul de procedură penală în aceasta categorie intra doar soţul şi 

rudele apropiate ale inviinuitului sau inculpatului 
2  Asemenea obligaţii sunt reglementate şi de Codul de procedură penală în art. 83 si 85, literatura de

51 
 În  cursul  urmăriri  penale,  după  acordarea  statului  de  martor  ameninţat, 
procurorul,  din  oficiu  sau  la  cererea  martorului,  a  uneia  dintre  părţi  sau  a  unui 
subiect procesual principal 1 , dispune aplicarea uneia sau mai multor din următoarele 
măsuri: 
­  protecţia  datelor  de  identitate  şi  acordarea  unui  pseudonim  cu  care  martorul  va 
semna declaraţia sa, atunci când celelalte măsuri de protecţie nu sunt suficiente; 
­ supravegherea şi paza locuinţei martorului sau asigurarea unei locuinţe temporare; 
­ însoţirea şi asigurarea protecţiei martorului sau a membrilor de familie ai acestuia 
în cursul deplasărilor, 
­  ascultarea  martorului  fără  ca  acesta  să  fie  prezent,  prin  intermediul  mijloacelor 
audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate, atunci când celelalte 
măsuri nu sunt suficiente. În cazul martorului vulnerabil distorsionarea imaginii şi a 
vocii nu este obligatorie. 
Dacă  s­a  dispus  luarea  măsurii  de  protecţie  a  datelor  de  identitate  sau  a 
măsurii de  ascultare a  martorului,  declaraţia  acestuia nu  va cuprinde  adresa reala 
sau datele sale de identificare, acestea fiind consemnate într­un registru special la 
care  vor  avea  acces  doar  organul  de  urmărire  penală,  judecătorul  de  drepturi  şi 
libertăţi 2 ,  judecătorul  de  cameră  preliminară 3  sau  instanţa,  în  condiţii  de 
confidenţialitate. 
Actualul  cod  prevede  că  datele  privind  identitatea  reala  a  marotrului  se 
consemneaza într­un proces verbal, care va fi pastrat, la sediul parchetului care a 
efectuat  sau  a  supravegheat  urmărirea  penală  ori    la  sediul  instanţei,  într­un  loc 
special,  în  plic  sigilat,  în  condiţii  de  siguranţă.  Documentele  privind  identitatea 
martorului  vor  fi  prezentate  procurorului  sau,  dupa  caz,  instanţei  ,  în  condiţii  de 
confidenţialitate. 
Actul  prin  care  se  dispune  acordarea  statutului  de  martor  ameninţat, 
respectiv  martor  vulnerabil,  în  cursul  urmăririi  penale  este  ordonanţa  procurorului. 

1  Potrivit art.86 1 din C. Pr. Proc.  măsurile de protecţie pot fi dispuse de procuror în cursul urmăririi 
penale,  iar  în  cursul  judecăţii  de  instanţă,  la  cererea  motivată  a  procurorului  sau  a  oricărei  alte 
persoane indreptăţite. 
2  Judecătorul  de  drepturi  şi  libertăţi  este  judecătorul  care,  în  cadrul  instanţei,  potrivit  competenţei 

acesteia, soluţionează cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind: a) 
măsurile preventive;b) măsurile asigurătorii;c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu;c) actele 
procurorului,  în  cazurile  prevăzute  de  lege;d)  încuviinţarea  percheziţiilor,  tehnicilor  speciale  de 
supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii;e) administrarea anticipată a 
probelor;f) orice alte cazuri prevăzute de lege. 
3  Judecătorul  de  cameră  preliminară  este  judecătorul  care,  în  cadrul  instanţei,  potrivit  competenţei 

acesteia: 
a)  verifică  legalitatea trimiterii  în  judecată  precum  şi  a  administrării  probelor  ori  a  efectuării  actelor 
procesuale  de  către  organele  de  urmărire  penală;b)  soluţionează  plângerile  împotriva  soluţiilor  de 
netrimitere în judecată;c) soluţionează orice alte cauze prevăzute de lege.

53 
mijloacelor  audiovideo  de  transmitere,  cu  vocea  şi  imaginea  distorsionate, 
procurorul,  judecătorul  de  drepturi  şi  libertăţi  sau,  după  caz  ,  instaţa  de  judecată 
procedează la ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent  fizic la locul unde 
se  află  procurorul  ori  în  sala  în  care  se  desfaşoară  şedinţa  de  judecată.  La 
solicitarea  organului  judiciar  sau  a  martorului  ascultat  în  condiţiile  menţionate  mai 
sus  ,  la  luarea  declaraţiei  poate  participa  un  consilier  de  probaţiune,  care  are 
obligaţia  de  a  păstra  secretul  profesional  cu  privire  la  datele  de  care  a  luat  la 
cunoştinţa în timpul audierii. Organul judiciar are obligaţia de a aduce la cunoştinţa 
martorului  dreptul  de  a  solicita  audierea  în  prezenţa  unui  consilier  de  probaţiune 
sau,  după  caz,  a  oricărei  alte  persoane  a  cărei  prezenţă  este  necesară 1 .  Subiecţi 
procesuali  principali,  părţile  şi  avocaţii  acestora  pot  adresa  întrebari  martorului 
ascultat  în  condiţii  speciale.  Organul  judiciar  va  respinge  întrebările  care  nu  sunt 
utile şi conlcudente judecării cauzei sau care pot conduce la identificarea martorului. 
Declaraţia martorului se înregistreaza prin mijloace tehnice video şi audio şi 
se redă integral în formă scrisă. 
În  cursul  urmăriri  penale  declaraţia  se  semnează  de  organul  de  urmărire 
penală  ori,  după  caz,  de  judecătorul  de  drepturi şi  libertăţi  şi  de  procurorul care  a 
fost  prezent  la  ascultatarea  martorului  şi  se  depune  la  dosarul  cauzei.  Declaraţia 
martorului, transcrisă, va fi semnată şi de acesta şi va fi păstrată în dosarul depus la 
parchet, într­un loc special, în plic sigilat, în condiţii de sigurantă. În cursul judecăţii, 
declaraţia martorului va fi semnată de preşedintele completului de judecată. În codul 
în vigoare se arată că declaraţia va fi semnată şi de procurorul care a fost prezent la 
ascultarea martorului. 
Suportul pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, în original, sigilat 
cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanţei de judecată în faţa căreia s­a făcut 
declaraţia,  se  păstreaza  în  condiţii  de  confidenţialitate.  Suportul  care  conţine 
înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale este înaintat la terminarea urmăririi 
penale instanţei competente, împreuna cu dosarul cauzei, şi este păstrat în aceleaşi 
condiţii. 
În  ceea  ce  priveşte  forţa  probată  a  declaraţiei  unui  martor  proiectul 
Codului de procedură penală prevede în mod expres că hotărârea instanţei nu se 
poate întemeia, în măsură determinantă, pe mărturia investigatorului sub acoperire 
care a fost audiat în calitate de martor, sau pe declaraţiile martorilor protejaţi. 

1  Singura diferenţa dintre prevederile art. 127 alin.2 din proiect şi art. 86 2  din codul în vigoare este 

teza  finală  a  celui  dintâi  care  stabileşte  că  audierea  martorului  se  poate  face  şi  in  prezenta  unei 
persoane a carei prezenţa este necesară.

55 
CRIMA ORGANIZATĂ– FENOMEN TRANSNAŢIONAL CU IMPLICAŢII ASUPRA
SECURITĂŢII NAŢIONALE A STATULUI

Drd. CONSTANTIN UNGA

Direcţia Generală de Poliţie Comunitară 

In  order  for  a  criminal  organization  to  prosper,  some degree  of  support  is 
required from the society in which it lives. Thus, it is often necessary to corrupt some 
of its respected members, most commonly achieved through bribery, blackmail, and 
the establishment of symbiotic relationships with legitimate businesses. Judicial and 
police officers and legislators are especially targeted for control by organized crime 
via bribes. 
Keywords: 
Pentru  prosperarea  unei  organizaţii  criminale  este  necesar  un  grad  de 
sprijin din partea societăţii în care se dezvoltă. În acest sens, este necesară corupţia 
la nivel înalt, cel mai adesea realizată prin mită, şantaj, afaceri acoperite. Organele 
judiciare sunt în mod deosebit ţintele organizaţiilor criminale. 
Cuvinte cheie: 

Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI) defineşte organizaţia criminală ca 

fiind  o  grupare  constituită  ilegal  şi  structurata  în  ideea  desfaşurării  unei  activităţi 
ilegale  conspirate,  în  special  pentru  obţinerea  de  profituri  (folosind,  în  acest  scop, 
violenţa,  ameninţarea  cu  violenţa,  corupţia,  şantajul)  sau  chiar  activităţi  aparent 
legale, dar urmărind scopuri infracţionale. 
Profiturile astfel obţinute sunt canalizate spre afaceri legitime, prin sisteme 
complicate de spălare a banilor. 
Fenomenul infracţional are o structură deosebit de complexă, alcătuită din 
diferite  segmente,  care  prezintă  multiple  conexiuni.  Aceste  segmente  au  diferite 
particularităţi,  în  funcţie  de  dezvoltarea  economică,  politică  şi  socială  pe  care 
societatea umană o cunoaşte la un moment dat. Crima organizată este un astfel de 
segment, cu numeroase şi importante implicaţii în societate, ceea ce a determinat 
analiza amanunţită a acestui segment de către specialişti, teoreticieni şi practicieni. 
Această analiză a avut scopul de a stabili măsuri eficiente de combatere a 
respesctivului flagel, atât pe plan legislativ, cât şi pe planul structurilor statale apte 
să ducă la îndeplinire o astfel de măsură. În contextul marilor schimbări sociale şi 
politice contemporane, tema noilor forme de criminalitate în ţările aflate în tranziţie la 
economia de piaţă nu poate fi evitată. 
Crima  organizată,  prin  modul său  de structurare,  flexibilitatea  şi  deosebita 
capacitate  de  infiltrare  în zonele  vitale  ale  politicului,  internaţionalizarea sa rapidă, 
reprezintă  un  pericol  direct  şi  de  mare  actualitate,  o  sfidare  la  adresa  societaţii 
mondiale.
57
 6.  Încălcarea sistematică a valorilor sociale fundamentale cum sunt: 
­  siguranţa naţională; 
­ economia natională, prin evaziune fiscală, spălarea banilor, deturnări de fonduri; 
­  desfaşurarea  normală  a  activităţilor  economice,  sociale,  politice  şi  juridice,  prin 
corupţie, trafic de influenţă, mită; 
­ proprietatea publică şi privată, prin traficul cu obiecte de artă, autoturisme; 
­ drepturile şi libertăţile persoanelor, prin şantaj, răpiri, ameninţări, asasinate; 
­ climatul de ordine şi securitate, prin protecţia oferită de anumite bande; 
­ morala publică, prin proxenetism, corupere, jocuri de noroc; 
­ sanatate publică, prin traficul de stupefiante, etc. 
În  concepţia Interpol,  organizaţiile  criminale  se  clasifică  în  patru  grupe 
distincte:
A. Familia mafiei,  care  prezintă  structuri  ierarhice,  norme  interne  de 
disciplină, un cod de conduită, o anumită diversitate de activităţi ilicite. Notiunea de 
Mafie include şi cartelurile drogurilor, bandele de motociclişti;
B. Organizaţiile profesionale,  ai  căror  membrii  se specializează  în  una  sau 
două  tipuri  de  activităţi  criminale  (trafic  de  maşini  furate,  laboratoare  clandestine 
pentru  fabricarea  drogurilor,  imprimări  clandestine  de  bancnote  false,  răpiri  de 
persoane pentru răscumpărare, jafuri organizate);
C. Organizaţii criminale etnice, ca un rezultat al unui concurs de împrejurari, 
cum ar fi imensa disparitate a nivelului de viaţa, severitatea excesivă a procedurilor 
de  imigrare,  expansiunea  geografică,  slabiciunea  legilor.  (“Triadele”­  societăţi 
criminale chineze; “Yakuza”­grupări jamaicane; “Hamas”­ grupuri palastiniene; “Tigri 
tamili”­ în Sri Lanka etc.);
D. Organizaţii internaţionale  care  practica  asasinate,  deturnări  de  avioane, 
răpiri de persoane sub diferite motivaţii (politice, militare, religoase, rasiale). 
Activităţile ilegale prezintă un conţinut economic, iar în actualele condiţii ale 
globalizării  comertului,  acestea,  desfasurate  initial  la  nivel  national,  tind  spre  o 
dimensiune transnationala. 
Prin termenul transnaţional se întelege mişcarea peste graniţele statelor a 
informaţiei, banilor, obiectelor fizice sau persoanelor, când cel puţin una din părţile 
implicate este o organizaţie neguvernamentală. 
Organizaţiile  criminale  se  deosebesc  de  corporaţiile  transnaţionale  legale 
prin  faptul  că  acţionează  prin  evitarea  autorităţilor,  eludarea  legislatiei,  folosind 
corupţia şi violenţa, în timp ce corporaţiile transnaţionale cooperează cu guvernele 
pentru a desfaşura activităţi în limitele legalităţii din statele respective. 
Concluzionăm că acest fenomen reprezintă o ameninţare pentru structurile 
sociale  ale  statului  în  sensul  că  poate  modifica  stabilitatea  acestora,  poate 
determina pierderea încrederii in sistemele economice, corupe şi chiar compromite 
instituţii  economice  şi  sociale  lezând  economia  în  ansamblul  ei,  aducând  atingere 
securităţii naţionale.
59 
 ETAPELE PROCESULUI DE SPĂLARE A BANILOR

INDRIEŞ MARIUS – SORIN

Inspectoratul General al Poliţiei Române 

Money  laundering  is  the  process  of  creating  the  appearance  that  large 
amounts of money obtained from serious crimes, such as drug trafficking or terrorist 
activity, originated from a legitimate source. It is a crime in many jurisdictions with 
varying  definitions.  It  is  a  key  operation  of  the  underground  economy.  Money 
laundering is not a single act but is in fact a process that is accomplished in three 
basic steps. These steps can be taken at the same time in the course of a single 
transaction,  but  they  can  also  appear  in  well  separable  forms  one  by  one  as 
well.There are also common factors regarding the wide range of methods used by 
money launderers when they attempt to launder their criminal proceeds. 
Keywords: 
Spălarea  banilor  este  procesul  de creere  a  aparenţei  unor  origini  normale 
pentru  bani  obţinuţi  din  activităţi  criminale.  În  majoritatea  legislaţiilor  această 
activitate  este  cosniderată  o  infracţiune  şi  reprezintă  o  operaţiune  vitală  în 
economiile subterane.  Spălarea banilor nu reprezintă un act unic, ci un proces cu 
trei etape distincte. Uneori pot fi prezente toate cele trei etape, dar, de asemenea, 
ele pot apărea şi izolat. Există de asemenea elemente comune privind metodele de 
spălare a banilor. 
Cuvinte  cheie:  spălarea  banilor;  plasarea  fondurilor;  stratificarea 
tranzacţiilor financiare; integrarea bunurilor dobândite. 

Noul mileniu a adus nu doar o accentuată globalizare a pieţelor lumii dar şi 
o adâncire fără precedent a interdependenţelor existente între economiile naţionale. 
Evident, aceste procese au favorizat dezvoltarea economiei mondiale dar şi a crimei 
organizate  transnaţionale  şi  terorismului.  Creşterea  neîncetată  a  volumului 
capitalurilor obţinute în urma activităţilor specifice crimei organizate a determinat o 
creştere  a  necesităţii  reciclării  acestor  fonduri  astfel  încât  s­a  ajuns  la  situaţia 
îngrijorătoare  că  liderii  lumii  interlope  şi  operatorii  implicaţi  în  spălare  de  bani  să 
poată controla şi influenţa în unele ţări ale lumii sectoarele importante din economie, 
finanţe,  politică  şi  administraţie.  Spălarea  banilor  proveniţi  din  activităţi  ilegale 
afectează  în  mod  direct  liberul  acces  la  investiţii,  afectează  piaţa  muncii  legale, 
desfacerea, consumul dar şi producţia propriu­zisă. 
De­a lungul timpului s­a constatat că există o legătură foarte strânsă între 
schimbarea socială şi criminalitate. Şi la nivelul societăţii româneşti, prăbuşirea 
sistemului politic, dezintegrarea structurilor economice şi o adevărată criză morală 
constatată, au avut ca efect unul dintre cele mai grave fenomene – explozia
61
 · executarea unor false documente de raportare pentru a legitima numerarul 
generat; 
· depunerile  de  profituri  ilegale  în  bănci  corespondente  pot  fi  prezentate  ca 
transferuri de la bancă la bancă. Această metodă oferă reciclatorilor posibilitatea de 
a deplasa cantităţi deosebit de mari de bani, creând urme documentare incorecte. 
2) Folosirea instituţiilor financiare netradiţionale în procesul de plasare a 
fondurilor. În categoria acestor instituţii intră: birourile de schimb valutar, societăţile 
de valori mobiliare, bursele de mărfuri, cazinourile, serviciile de încasare a cecurilor, 
serviciile  de  transmitere  de  fonduri  etc.  Metodele  utilizate  de  reciclatori  în  cazul 
instituţiilor  financiare  netradiţionale  sunt  aproximativ  aceleaşi  cu  cele  folosite  în 
instituţiile financiare tradiţionale. 
Deşi funcţia legitimă a birourilor de schimb este de a efectua schimburi dintr­o 
valută  în  alta,  ele  oferă  numeroase  alte  servicii  financiare,  precum  vânzarea  de 
mandate de plată şi cecuri de casă, transferuri electronice de fonduri, schimbul de 
devize  pentru  cecuri  şi  efectuarea  de  plăţi  pentru  clienţi  din  conturile  casei  de 
schimb. Toate aceste activităţi pot oferi un paravan eficient pentru tranzacţiile ilicite. 
Din  fericire,  în  România  casele  de  schimb  au,  conform  reglementărilor  legale,  un 
singur  obiect  de  activitate,  şi  anume  schimbul  valutar.  Ele  nu  pot să  efectueze alt 
gen  de  operaţiuni  financiare.  Metoda  cea  mai  des  uzitată  o  constituie  efectuarea 
schimbului  valutar  fără  întocmirea  documentelor  de  schimb  valutar  ori  violarea 
memoriei  calculatorului  electronic  pentru  a  nu  se  mai  putea  reconstitui  şirul  de 
tranzacţii efectuate. Utilizând o astfel de manevră frauduloasă, ambele părţi sunt în 
câştig,  în  sensul  că,  pe  de  o  parte,  reciclatorul  scapă  de  o  mare  cantitate  de  lei, 
intrând în posesia unei cantităţi mai mici de bancnote străine, iar pe de altă parte, 
biroul  de  schimb  valutar  consimte  la  acest  procedeu,  efectuând  evaziune  fiscală, 
prin nedeclararea veniturilor din asemenea operaţiuni. 
Agenţiile  de  transmitere  a  fondurilor  sunt  utilizate  pentru  transferarea 
fondurilor  pe plan  intern sau  internaţional,  prin  mijloace  electronice, cecuri, curieri, 
fax, reţele de computere sau alte metode. Funcţia ilegitimă a acestor operaţii este 
de a deplasa bani în străinătate, menţinând un văl de anonimat asupra operaţiunilor 
respective. 
Legat  de  asemenea  operaţii,  experţii  specializaţi  în  combaterea  spălării 
banilor  au  ridicat  problema  sistemelor  paralele  de  remitere  de  fonduri.  Faptul  că 
valoarea banilor poate fi deplasată dintr­un loc în altul, deseori fără deplasarea fizică 
a  monedelor,  constituie  una  din  principalele  caracteristici  ale  acestor  sisteme  ­ 
caracteristică împărţită cu serviciile bancare clasice sau serviciile de corespondent 
bancar.  Expansiunea  acestor  sisteme  către  noi  domenii  este  datorată,  în  parte, 
imigrării. 
Aceste sisteme sigure şi mai puţin costisitoare decât băncile tradiţionale au 
servit uneori la contracararea politicii de control al schimburilor valutare. 
Principalele sisteme paralele de remitere de fonduri sunt:
63
magazine  care  vând  cu  amănuntul,  restaurante,  baruri,  hoteluri  şi  alte  unităţi  de 
prestări  servicii,  precum:  spălătorii,  spălătorii  auto,  saloane  de  cosmetică.  S­a 
observat  însă  şi  situaţii  în  care  reciclatorii  de  bani  au  apelat  la  serviciile  unor 
asemenea firme (generatoare de fonduri în numerar) care aparţin unor comercianţi 
care  nu  au  iniţial  legătură  cu  infractorii.  Ulterior  însă,  aceştia  intră  în  cercul 
infractorilor, nemaiputând să dea înapoi. 
În alte situaţii, se creează astfel de companii, numite de faţadă care în fapt nu 
au  încasări  din  activităţi  reale,  ci  numai  din  depunerile  reciclatorilor.  Lipsa  de 
activitate reală poate fi însă depistată de organele de aplicare a legii sau chiar de 
organele bancare şi de analiştii rapoartelor de tranzacţii în numerar. Prin stabilirea 
rulajelor  contabile  se  pot  observa  situaţiile  când  apar  distorsiuni  ale  trendurilor 
depunerilor  şi  în  asemenea  cazuri  se  pot  evidenţia  depuneri  necaracteristice 
activităţii societăţii comerciale respective. 
3) Exportul ilegal de valută. Transportul fizic vizează instrumente monetare 
care  se  realizează  cu  diferite  mijloace  de  transport  (avioane  private,  avioane 
comerciale, nave, transporturi rutiere etc.) fără a se respecta legislaţia cu privire la 
raportarea acestor sume ce ies din ţară. După depunerea în bănci, aceste sume fac 
cale  întoarsă  în  ţara  din  care au  provenit,  utilizându­se  alte  instrumente  şi  tehnici, 
cel mai preferat fiind însă transferul electronic.
Stratificarea 
Stratificarea presupune separarea veniturilor ilicite de sursa lor, prin crearea 
unor  complexe  straturi  de  tranzacţii  financiare,  concepute  spre  a  anihila  orice 
posibilitate  de  control  asupra  bunurilor  ilegal  dobândite.  Modalităţile  confuze  şi 
complicate  prin  care  strat  după  strat  de  activităţi  şi  tranzacţii  sunt  adăugate  unul 
altuia sunt menite să facă detectarea profiturilor ilegale extrem de dificilă. 
Vom exemplifica, în continuare, câteva din modalităţile cele mai cunoscute de 
stratificare. 
1)  După  ce  numerarul  a  reuşit  să  fie  depus  în  instituţii  financiare,  fără  a  fi 
detectat,  contra  acestui  numerar  reciclatorii  procură  instrumente  financiare,  care 
ulterior sunt uşor de manipulat şi apoi reconvertite în numerar (ex. se achiziţionează 
cecuri  de  călătorie,  scrisori  de  credit,  mandate  de  plată,  obligaţiuni,  acţiuni  ). 
Asemenea instrumente sunt mult mai uşor transportabile decât numerarul, un astfel 
de instrument substituind o întreagă masă de numerar. Cu asemenea instrumente 
monetare se pot efectua în continuare tranzacţii, se pot efectua operaţiuni în afara 
ţării  ori  se  pot  depune,  fără  teamă,  în  conturi  de  la  băncile  interne,  fără  a  mai  fi 
necesară completarea unor rapoarte de depunere sau retragere.
2) Transferurile electronice constituie o modalitate de  stratificare dintre cele 
mai facile. O dată numerarul depus în conturile bancare, acesta poate fi transferat în 
orice colţ al lumii, într­un timp record. Reluarea acestor transferuri de cât mai multe 
ori, sub diferite pretexte, adesea dintr­o ţară în alta, incluzând şi paradisuri fiscale,

65 
lor reală (urmare a injectării de fonduri pentru a le spori performanţa). Profitul astfel 
obţinut apare ca un rezultat al managementului performant şi deci are sursă legală. 
În  România,  pe  piaţa  imobiliară,  prin  achiziţionarea  unui  imobil  la  un  preţ  scăzut, 
după care, prin folosirea unor fonduri ilegale, acesta este pus la punct şi revândut la 
valoarea de piaţă, rezultând o diferenţă apreciabilă care, cel mai adesea, este pusă 
pe  seama  efectuării  lucrărilor  de  îmbunătăţire  cu  forţe  proprii  şi  materiale 
achiziţionate în timp. 
O altă variantă a metodei expuse este cea referitoare la posibilitatea creditării 
de către asociaţi a propriei societăţi comerciale, care însă merge mereu în pierdere. 
Utilizând  diferite  subterfugii,  se  scot  din  firmă  sume,  încărcând  costurile,  în  final 
realizându­se  pierderi.  Cu  sumele  care  s­au  scos  din  firmă,  dar  neimpozitate, 
asociaţii creditează firma proprie, încasând uneori şi dobânzi pentru sumele cu care 
au  împrumutat  societatea.  Ulterior,  societatea  returnează  sumele  împrumutate,  iar 
beneficiarul acestor sume are aparenţă de legalitate pentru aceşti bani. 
2)  Bunurile  achiziţionate  cu  fonduri  ilicite  sunt  vândute  unor  societăţi  de  tip 
captiv  (care  aparţin  în  fapt  proprietarului  bunurilor),  după  care  sunt  revândute, 
realizând un profit substanţial care aparţine tot proprietarului iniţial, dar care derivă 
dintr­o afacere legală. 
3)  Împrumuturi  fictive  acordate  de  o  companie  de  faţadă.  O  astfel  de 
companie înregistrată într­un paradis fiscal este controlată de o companie din ţară, 
iar fondurile companiei de faţadă sunt, de fapt, fondurile reciclate ale companiei din 
ţară. Schema funcţionează în felul următor: banii reciclaţi, aflaţi în conturile firmei de 
faţadă,  sunt  împrumutaţi  firmei  din  ţară  (în  fapt,  este  vorba  de  un  autoîmprumut), 
pentru care aceasta din urmă plăteşte dobânzi, care ulterior sunt încasate pe diferite 
căi tot de adevăratul proprietar al firmei de faţadă. 
4) Folosirea de facturi false pentru import sau pentru export. Astfel, dacă se 
doreşte  reciclarea  în  exterior  a  unor  fonduri  ilicite  produse  în  ţară,  se  vor  utiliza 
facturi de import supraevaluate, pentru a justifica transferul unor asemenea fonduri. 
Dacă însă se doreşte reciclarea unor fonduri străine în ţară, urmează ca facturile de 
export să fie supraevaluate pentru a justifica asemenea încasări. 
Reguli de bază ale spălării banilor. 
A.  Regula  flexibilităţii  acţiunii  de  spălarea  banilor  ceea  ce  presupune  ca 
folosirea diferitelor modalităţi ale acestui proces să fie adaptată specificului fiecărui 
caz concret  în  parte.  Există  totuşi şi  unele  constante  :  spălarea  este  o operaţiune 
mai rar desfăşurată de autorul infracţiunii însăşi, de regulă, fiind angajaţi specialişti 
cu cunoştinţe temeinice în domeniul financiar­fiscal deoarece cu cât este mai mare 
suma  de  spălat,  cu  atât  mai  complex  devine  procesul  de  spălare,  (uneori 
procedându­se  la  combinarea  mai  multor  procedee  de  spălare)  operaţii  care 
presupun solide cunoştinţe în materie şi experienţă în desfăşurarea unor astfel de 
acţiuni.

67 
 asupra legii pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, RDP, 
nr.4/2001; 
6.  Ariacchi  Pino  ­  Corupţia,  crima  organizată  şi  spălarea  mondială  a 
banilor,studiu, Conferinţa intenţională anticorupţie, Amsterdam, 1992; 
7.  Costică Voicu ­ Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999; 
8.  Geo Stroe – Dreptul penal al afacerilor sau cum să conduci afaceri fără să­ţi 
pierzi liberatatea sau averea, Editura Dacoromana, 2009.

69 
 MEDIEREA DIRECTĂ A INFRACŢIUNILOR CONTRA PROPRIETĂŢII (DIRECT
MEDIATION OF CRIMES COMMITED AGAINST PROPERTY)

cms. şef drd. ZECHERU NICOLAE

Serviciul Investigaţii Criminale Prahova

a.TEMEIUL DE DREPT PRIVIND MEDIEREA INFRACŢIUNILOR CONTRA

PROPRIETĂŢII 
Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor, pe 
cale  amiabilă,  părţile  fiind  asistate  de  o  terţă  persoană  specializată  în  mediere,  în 
condiţii  de  neutralitate,  imparţialitate  si  confidenţialitate.  Medierea  se  bazează  pe 
încrederea  pe  care  părţile  o  acordă  mediatorului,  ca  persoană  aptă  să  faciliteze 
negocierile  dintre  ele  şi  să  le  sprijine  în  soluţionarea  conflictului  şi  obţinerii  unei 
soluţii reciproc convenabile. 
În accepţiunea mai multor autori 1  medierea este definită: 
­ un proces prin care victima şi infractorul au posibilitatea, în circumstanţe 
sigure şi aflate sub control, de a se concilia fiind asistate de mediator; 
­  un  proces  privat,  confidenţial,  în  care  parţile  colaborează  cu  mediatorii, 
persoane  cu  pregătire  specială,  imparţiale,  care  ajută  indivizii  sau  organizaţiile  la 
rezolvarea conflictelor şi a disputelor pe care nu le pot soluţiona singure. 
­  această  practică  este    relativ  neformală,  lipsită  de complicaţiile  şi  durata 
procedurilor juridice legale. În toate cazurile, medierea implică costuri (financiare si 
de timp) incomparabil mai mici faţa de procedurile clasice; 
­  este  o  alternativă  viabilă  pentru  evitarea  costurilor  emoţionale  date  de 
implicarea  unei  instante  care  impune  în  mod  definitiv  si  obligatoriu  asupra  căii  de 
rezolvare a conflictului, excluzând din acest proces dorinţele parţilor implicate. 
­ proces care trebuie să determine vinovăţia sau inocenţa. Mediatorii susţin 
părţile în definirea şi clarificarea problemelor aflate în dispută, facilitează procesul de 
comunicare,  ajută  părţile  să  rezolve  neînţelegerile,  conduce  pe  participanţi  în 
explorarea opţiunilor şi facilitează alegerea unei căi de urmat care să fie conformă 
cu interesele specifice ale părtilor implicate. Părţilor le este acordată posibilitatea şi 
puterea de a­şi defini aşteptările şi interesele şi de a construi împreună soluţiile care 
conduc la realizarea acestor interese. 
Legiuitorul român acordă o atenţie deosebită aplicării medierii în domeniul 
dreptului penal, prin intermediul prevederilor art. 67 la 70 din Legea 192/2006 care 
cuprind dispoziţii speciale privind medierea în acest domeniu, care fără îndoială, va 
constitui în viitorul cel mai apropiat o preocupare din partea majorităţii persoanelor 

1  Manual de mediere Xenofon Ulianovschi şi alţii Inst. de Reforme Penale­Chişinău.: IRP, 2006 (Bons 

Offices)p.13

71
pozitive, chiar şi din partea victimelor şi a infractorilor implicaţi, această mişcare nu a 
primit imediat sprijinul care se aştepta. 
Aceasta abordare a reprezentat ceva foarte nou în cultura profesioniştilor şi 
a  celor  care  elaborează  politicile  în  domeniul  legislativ  şi  cel  al  justiţiei  penale.  În 
majoritatea  ţărilor  a  fost  nevoie  de  mai  bine  de  10  ani  pentru  a  putea  dezvolta  o 
activitate practică cât de cât semnificativă. Crearea unui cadru legal a oferit uneori 
un puternic impuls, dar nu a condus peste tot la evoluţiile care erau aşteptate. Din 
punct de vedere cantitativ, practica a rămas oarecum limitată. 
Totuşi,  din  punct  de  vedere  calitativ,  multe  experimente  desfăşurate  pe 
scara redusă şi cele câteva programe de nivele naţionale au oferit, într­o primă fază, 
date  concrete  şi  clare  în  baza  cărora  s­a  tras  concluzia  că,  fără  nici  o  îndoială, 
această modalitate de a răspunde fenomenului infracţional are un potenţial inovator 
deosebit de puternic. 
În  anii  ’90,  numărul  programelor  de  mediere  şi  al  cazurilor  care  au  trecut 
printr­un  asemenea  proces  a  crescut  în  mod  considerabil  în  ţările  europene.  În 
anumite  ţări,  medierea  victimă  ­  infractor  a  devenit  o  practică  foarte  bine 
fundamentată, o atenţie deosebită fiind acordată selecţionării cazurilor adecvate şi 
sprijinirii  pregătirii  profesionale  a  mediatorilor.  În  unele  dintre  aceste  ţări, voluntarii 
joacă un rol important în desfăşurarea cotidiană a medierii, în timp ce în altele acest 
tip de intervenţie este puternic profesionalizată. 
De  asemenea,  se  observă  o  mare  diversitate  şi  în  tipul  relaţiei  pe  care 
serviciile de mediere o au cu sistemele de justiţie penală: de la tipul exclusiv bazat 
pe  sistemul  guvernamental,  până  la  tipul  total comunitar.  În  pofida  a ceea  ce  s­ar 
putea  crede,  practica  nu  se  rezumă doar  la cazuri  de infracţiuni  contra  proprietăţii 
sau infractiuni de o gravitate minora. 
Cu  toate  că,  în  unele  ţări  europene,  accentul  se  pune  în  continuare 
predominant  pe  delincvenţa  juvenilă,  aplicarea  acestui  nou  tip  de  intervenţie  în 
general  în  justiţia  penală  este  tot  mai  mult  acceptată.  Medierea  este  tot  mai  mult 
utilizată  în  diferite  etape  succesive  ale  procesului  penal  şi,  de  asemenea,  după 
condamnare. 
Aceasta din urma afirmaţie se referă la promovarea tot mai mult a restituirii 
si reparaţiei ca principii de bază ale justitiei penale în ansamblul acesteia. În acest 
sens,  medierea  victimă  ­  infractor  este  numai  unul  dintre  modelele  de  justiţie 
restaurativă important în contextul european actual. 
O  practică  deosebit  de  interesantă  în  domeniul  medierii  o  are  SUA. 
Dezvoltarea medierii în SUA a început odată cu întâlnirile între actorii comunitari şi 
antropologi. Printre primii ar trebui menţionat Paul Wahrhaftig, un avocat specializat 
în  domeniul  drepturilor  civile,  care  în  1969  conducea  un  proiect  cu  privire  la 
reformele de eliberare pe cauţiune a Comitetului de Servicii ale Prietenilor Americani 
(American Friends’ Service Committee).

73 
trebui să fie refacută prin permiterea unui avocat care să reprezinte partea care se 
află pe o poziţie mai joasă (care se presupune că va pierde) 1 . 
În România mediatorii sunt persoane autorizate să practice această profesie 
de către Consiliul de mediere. Membrii acestui Consiliu sunt aleşi de către mediatori 
şi  validaţi  de  Ministerul  Justitiei.  Trebuie  precizat  că  mediatorii  sunt  persoane 
independente de părţi şi au obligaţia să­şi exercite profesia cu respectarea a o serie 
de obligaţii izvorâte din lege, astfel: 
A. Să păstreze confidenţialitatea informaţiilor primite de la părţile angajate în 
procesul de mediere;  B.  Să  păstreze  neutralitatea  faţă  de  părţi  şi  să  exercite 
calitatea de mediator cu imparţialitate;  C.  Să  asigure  respectarea  libertăţii, 
demnităţii şi vieţii private a părţilor. 
Dacă  mediatorul  încalcă  dispoziţiile  legii  medierii,  atunci  va  răspunde 
disciplinar sau, în situaţia în care produce un prejudiciu în exercitarea profesiei, va 
răspunde civil faţa de părţi. 
Se poate apela la procedura de mediere în faza de urmărire penală sau în 
cursul  judecăţii.  Mai  mult,  se  poate  realiza  acest  lucru  şi  înainte  de  înaintarea 
plângerii  prealabile  sau  începerea  procesului  întrucât  legea  medierii  prevede 
această modalitate ca alternativă de soluţionare a conflictelor. 
Trebuie  menţionat  expres  că  medierea  se  aplică  în  general  în  cauzele 
penale ce privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile 
sau  împăcarea  parţilor  înlătură  răspunderea  penală.  Nici  în  restul  cauzelor  penale 
medierea nu este exclusă putându­se soluţiona, pe această cale, o multitudine de 
aspecte survenite în cadrul procesului penal (exemplu, soluţionarea acţiunii civile în 
procesul penal, ce se poate realiza în orice fel de cauză penală prin mediere). 
Partea  vătămată,  făptuitorul  sau  orice  alt  participant  în  procesul  penal  nu 
pot  fi  obligaţi  să  apeleze  la  mediere,  aceasta  fiind  o  procedură  eminamente 
facultativă.  Cu  ocazia  medierii  trebuie  asigurat  dreptul  fiecărei  părţi  la  asistenţa 
juridică  iar  în  cazurile  în  care  se  impune  acest  lucru,  dreptul  de  a  beneficia  de 
serviciile  unui  interpret.  De  asemenea,  în  cazul  minorilor,  trebuiesc  asigurate 
garanţiile prevăzute de legea penală pentru aceştia. 
Dacă  părţile  îşi  soluţionează  conflictul  prin  mediere  înaintea  începerii 
procesului  penal,  partea vătămată  nu va  mai  sesiza  pentru  infracţiunea respectivă 
organele  de  cercetare  penală  sau  instanţa  de  judecată  iar  în  situaţia  în  care 
medierea este iniţiată chiar în termenul de introducere al plângerii prealabile, acest 
termen se suspendă pe durata desfăşurării medierii. 
Dacă  părţile  aflate  în  conflict  se  împacă  nu  mai  este  necesară  implicarea 
organelor de cercetare penală sau instanţa de judecată. De asemenea în cazurile în 
care  părţile  aflate  în  conflict  nu  s­au  împăcat,  partea  vătămată  poate  introduce 

1  Manual de mediere Xenofon Ulianovschi şi alţii Inst. de Reforme Penale­Chişinău.: IRP, 2006 (Bons 

Offices)

75 
 Conceptul  de  mediere  şi  ideea  de  soluţionare  amiabilă  a  conflictelor  se 
găsesc în strânsă legătură cu identitatea culturală a poporului român unde ideea de 
toleranţă şi înţelegere are rădăcini adânci .  Dintre  avantajele  procesului  de 
mediere,  pot  menţiona  pe  cel  mai  evident,  acela  că  economiseşte  timp  şi  bani. 
Comparativ cu un proces clasic în faţa instanţelor de judecată, medierea este mult 
mai  rapidă  şi  mai  ieftină,  practic,  oameni  pot  soluţiona  singuri  problema  într­o 
singură sesiune de mediere sub îndrumarea unui specialist, teoretic chiar şi într­o zi, 
sau câteva ore. 
Ziua şi ora la care se va desfăşura medierea se fixează în funcţie de timpul 
şi  dorinţa  celor  aflaţi  în  conflict,  nimeni  nu  le  poate  impune  o  anumită  zi  sau  oră. 
Medierea  plecă  de  la  premiza  că  părţile  nu  sunt  adversari,  în  primul  rând,  ci 
persoane care încearcă împreună să găsească o soluţia unei probleme pe care o 
au.

c.CONDIŢII CARE TREBUIESC RESPECTATE ÎN CONTEXTUL

PREGĂTIRII UNEI SESIUNI DE MEDIERE :

Cunoaşterea cauzei – prin aprofundarea următoarelor elemente;

­  Separarea  infracţiunilor  comise  de  către  făptuitori  de  cele  ce  nu  fac 
obiectul divergenţei; 
­ Stabilirea infracţiunilor comise, care pot fi supuse medierii, şi separarea lor 
de cele care constituie suportul pe care a apărut divergenţa; 
­  Evidenţierea  elementelor  active  din  cauză  şi  a  faptelor  cunoscute. 
(Aceasta va constitui suportul pentru situaţia preliminară.) 
­ Evaluarea pierderilor şi expectaţiilor de dezdăunare ale părţilor (dacă fac 
obiectul  divergenţei).  Stabilirea  rezultatului  la  care  doreşte  să  ajungă  fiecare 
dintre părţi (aceasta va ajuta la stabilirea a ceea ce se doreşte să se abţină prin 
mediere). 
­ Cunoaşterea pretenţiilor de natură civilă şi morală ale persoanei vătămate 
şi  a  gradului  de satisfacere a  acestora  de  către  făptuitor.  (Aceasta  este  prima 
parte a cunoaşterii opiniilor ce urmează a fi conciliate în mediere). 
­  Cunoaşterea  verdictelor  date  în  proceduri  comparabile  (dacă  există). 
Acestea pot fi de primă importanţă şi poate ajuta la soluţionarea cauzei supuse 
medierii.
Cunoaşterea alternativelor posibile la soluţionarea prin mediere a
infracţiunilor contra patrimoniului : 
­ Cunoaşterea riscurilor. Părţilor trebuie să le fie indusă problema “Care ar 
putea fi posibilităţile alternative dacă disputa nu s­ar concilia prin mediere”? 
­  Se  vor  informa  părţile  cât  de  lungă  şi  scumpă  va  fi  calea  procesuală, 
urmările de natură psihică şi socială ce decurg prin adoptarea acestei soluţii.

77 
 Scop:  Să  ajute  părţile  să  înţeleagă  că  având  un  proces  şi  dându­se  o 
sentinţă  în  favoarea  lor  nu  este  suficientă  terminarea  procesului,  urmează  şi 
punerea în executare cu toate căile de atac prevăzute de lege.
Părţile în mediere trebuie să aibă dosare cu acelaşi conţinut. 
a)  Se va  verifica şi  asigura că ambele părţi  au  toate materialele  necesare 
pentru negociere completă. Intr­un studiu efectuat s­a concluzionat că 21% din 
totalul medierilor eşuate se produc din cauza că una dintre părţi nu s­a pregătit 
corect  –  adesea  din  cauza  unui  simplu  raport  medical,  bon  factură,  sau  acte 
similare care nu le­au fost date (sau nu este deţinut de către partea care ar fi 
trebuit să­l asigure). 
b)  Scopul  mediatorului  este  de  a  asigura  tot  ce  este  necesar  pentru  a 
convinge părţile că luat cunoştinţă de cererile legale formulate şi dovezile care 
le au pentru a­şi dovedi fiecare punctele de vedere. Trebuie ca  în această fază 
să  fie  citite  toate  actele  depuse  de  părţi  în  susţinerea  cauzei  sale,  înainte  ca 
acestea să fie trimis celeilalte  părţi.
Verificarea listei procedurale de mediere. 
­  Odată  ce    s­au  efectuat  cei  patru  paşi  procedurali  de  mediere  se  va 
pregăti, procedura de mediere folosind lista de verificare de mai jos care asigură 
paşii  elementari  şi  elementele  necesare  pentru  pregătirea  unei  medieri  de 
succes în majoritatea conflictelor în care s­au născut litigii. 
1.  Alegerea mediatorului: 
a)  să  aibă  experienţă  de  viaţă  socială  şi  de  lucru  suficientă  pentru  a  fi 
capabil să înţeleagă corespunzător natura conflictului născut între cele două părţi; 
b) să aibă calităţile personale necesare realizării la un nivel înalt a actului de 
mediere:  capacitate  de  analiză,  flexibilitate,  creativitate,  atitudine  pozitivă,  abilitate 
de a depăşi tensiunile, conflictele şi de a le face controlabile ; 
c)  să  aibă  abilităţile  practice  necesare  medierii  conflictelor  constând  în 
cunoaşterea principiilor comunicării între oameni care au o divergenţă unul cu altul, 
a  conceptului  de  mediere  a  conflictului,  a  metodelor  diferite  de  negociere,  a 
condiţiilor ce trebuie întrunite înainte de începerea procedurilor de mediere; 
d) să aibă pregătire necesară îndeplinirea calităţii de mediator constând în:
A. Capacitate în ceea ce priveşte pregătirea generală: 
1.  să  facă  problemele  să  devină  de  interes  comun  şi/sau 
responsabilităţile  transparente  pentru  părţi  să  să  sublinieze  diferenţa  dintre 
percepţiile lor ; 
2.  să  determine  şi/sau  să  identifice  „agenda”  şi/sau  „agenda 
ascunsă” ; 
3. să ajute părţile să negocieze efectiv şi să depăşească punctele 
moarte şi/sau drumurile înfundate ; 
4. să recunoască abuzul de mediere ;

79 
 ­ să folosească metodele cele mai potrivite astfel încât să se  ajungă la 
soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului supus medierii ; 
­  să  prezinte  părţilor  tabloul  de  onorarii  astfel  încât  acestea  să  fie  în 
cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte sumele pe care le vor achita în 
vederea iniţierii şi desfăşurării procesului de mediere a cauzei ; 
­ să dispună de un sediu comod pentru desfăşurarea în condiţii lejere şi 
cu păstrarea intimităţii a procesului de mediere ; 
­  înainte  de  iniţierea  procesului  de  mediere  să­şi  verifice  eventualele 
conflicte de interese ; 
­ să întocmească contractul de mediere şi să­l supună atenţiei părţilor 
pentru ca acestea să­l semneze în cunoştinţă de cauză. 
Actele premergătoare necesare medierii pentru mediator. 
a.  să  întocmească  o  scurtă  descriere  a  obiectului  cauzei  şi  a  poziţiilor 
adoptate de către fiecare parte ; 
b. să identifice punctele tari şi slăbiciunile părţilor ; 
c. să­şi stabilească timpul necesar pentru şedinţele de negociere şi pentru 
soluţionarea litigiului dedus medierii ; 
d. să ia la cunoştinţă de probele ce vor fi administrate şi relaţia lor cu fondul 
cauzei dedusă medierii ; e.  să­şi  însuşească  practica  de  mediere  în cazuri  similare 
celui supus procesului de mediere . 
Pregătirea părţilor premergătoare şedinţelor de mediere. 
a. să explice părţilor procesul de mediere ; 
b. să le prezinte actele premergătoare medierii ; 
c. să le explice avantajele posibile ale medierii ; 
d. să treacă în revistă împreună cu aceştia a poziţiilor iniţiale nerealiste şi 
lucrurilor sensibile ; 
e. să discute cu aceştia care este autoritatea în drept a le soluţiona litigiul 
dedus medierii ; 
f. să le prezinte eventualele impasuri posibile în procesul de mediere ; 
g. să le prezinte punctele tari şi slabe ale litigiului ce face obiectul medierii ; 
Ordinea referitoare la mediere: 
a.  mediatorul  va  verifica  toate  datele  necesare  pentru  respectarea 
prevederilor confidenţiale privind persoanele şi cauza supusă medierii ; 
b. mediatorul  se va îngriji ca alocarea costurilor privind procesul de mediere 
să se facă în mod corect pentru toţi participanţii ; 
c. se va identifica în mod concret timpul, locul şi persoanele care participă la 
procesul de mediere ; 
d.  mediatorul  se  va  asigura  ca  toate  persoanele  implicate  în  procesul  de 
mediere  vor participa la această activitate. 
Rolul avocatului: 
a. să susţină şi să negocieze ;
81 
 În principiu, datorită faptului că, acordul de mediere reprezintă înţelegerea 
materializată într­un înscris a celor două părţi aflate în litigiu în faţa mediatorului,  se 
execută în mod voluntar fără intervenţia vreunei instituţii de aplicare a legii
5.3 Refuzul executării acordului de mediere : 
Refuzul executării acordului de mediere ne duce la concluzia că medierea 
este eşuată, părţile nu au ajuns la un consens pe timpul procesului de mediere iar 
mediatorul nu a găsit calea eficientă pentru stingerea conflictului. Această situaţie de 
fapt,  în  cazul  infracţiunilor  contra  patrimoniului  care  au  făcut  obiectul  analizei 
prezentei  lucrări,  naşte  o  serie  de  situaţii  juridice  distincte  după  perioada  de 
manifestare a voinţei de refuz al executării izvorâte din partea unei părţi. 
Distingem  situaţia  în  care  acordul  de  mediere  deja  semnat  de  părţi  este 
prezentat  organului  de  cercetare  penală  sau  după  caz  instanţei  de  judecată,  în 
termenul  supendare sau  de  manifestare  a  dreptului  de  exercitare a  dreptului  de  a 
depune plângere prealabilă, partea vătămate şi făptuitorul aratând că s­au înţeles, 
partea  vătămată  îşi  retrage  plângerea  prealabilă  sau  declară  că  s­a  împăcat  cu 
făptuitorul în condiţiile legii. 
În mod distinct se procedează în cazul în care partea vătămată nu a depus 
plângere  prealabilă  alegând  direct  calea  medierii  după  care  constată  că  cealaltă 
parte care, în fapt, a lezat­o în drepturi prin comiterea unei infracţiuni, refuză să se 
conformeze  acordului  de  mediere  pe  care  l­a  semnat  anterior  .  În  acest  caz,  în 
măsura  în  care  aceasta  nu  este  decăzută  în  drepturi  ca  urmare  a  expirării 
termenului  prevăzut  la  art.  284  din  Codul  de  procedură  penală  poate  depune 
plângere prealabilă în realizarea interesului acesteia şi pentru încetarea, după caz a 
acţiunii vătămătoare din partea făptuitorului . 
Există situaţii în care partea vătămată, decăzută din dreptul acesteia de a 
se adresa cu plângere prealabilă ca urmare a trecerii termenului prevăzut de legea 
penală, poate alege, după caz, calea civilă de acţiune, în cazul în care făptuitorul i­a 
creat un prejudiciu care poate fi acoperit pe calea achitării unei sume forfetare. Şi în 
această situaţie de fapt cele două părţi în litigiu pot alege calea medierii în vederea 
satisfacerii intereselor acestora.
e.CONCLUZII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDA 
Cu  privire  la instituţia  plângerii  prealabile  considerăm că  aceasta ar  trebui 
regândită,  astfel  încât  dispoziţiile  în  materie  penală  să  garanteze  oricărei  părţi 
vătămate  dreptul  de  a  iniţia  şi  de  a  dispune  asupra  activităţii  de  tragere  la 
răspundere penală a făptuitorului, învinuitului sau, după caz inculpatului, în cazurile 
când legea condiţionează acest fapt de introducerea unei plângeri prealabile în faţa 
organului de cercetare.  În acest sens apreciez ca utilă şi necesară introducerea în 
Codul  de  procedură  penală  a  unei  prevederi  prin  care,  atât  în  faza  activităţii  de 
urmărire penală cât şi în faza judecăţii, mai înainte de declanşarea acestora, organul 
de cercetare penală al poliţiei judicare, procurorul cât şi judecătorul investit în cauză, 
să  facă  cunoscut  părţii  vătămate,  prin  întocmirea  unui  proces  verbal  de  luare  la
83 
 BIBLIOGRAFIE 

1.  Constituţia României ; 
2.  Codul penal cu  modificările şi completările la zi ; 
3.  Codul de procedură penală modificat şi completat la zi ; 
4.  Codul civil ; 
5.  Codul de procedură civilă ; 
6.  Legea nr.192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei 
de mediator, publicată în Monitorul Oficial nr.441/22 mai 2006 ; 
7.  Hotărârea  nr.5  din  13  mai  2007  pentru  aprobarea  Regulamentului  de 
organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, emisă de Consiliul de 
mediere şi publicată în Monitorul Oficial nr. 505/27 iulie 2007 ; 
8.  Hotărârea nr.12 din 7 septembrie 2007 pentru aprobarea Standardului 
de formare a mediatorului, emisă de Consiliul de mediere şi publicată în 
Monitorul Oficial nr. 713/22 octombrie 2007 
9.  Drept  penal  –  Partea  specială  –  Curs  universitar  –  Alexandru  Boroi, 
Editura C.H.Beck, Bucureşti ­ 2006 ; 
10.  Note  de  curs  2007­  Organizarea  şi  exercitarea  profesiei  de  mediator, 
Medierea  disputelor  dintre  comercianţi  ­  Univ.  Petrol  ­  Gaze  Ploieşti, 
Colegiul  Postuniversitar  Paneuropean,  Curs  de  specializare 
postuniversitară mediator ­ prof.dr. Silviu Costache ; 
11.  Note de curs 2007 ­ Proceduri de mediere ­ av. Mugur Jak Caracaş ; 
12.  Note de curs 2007 ­ Medierea conflictelor ­ pr.univ.dr. Eufenia Vieriu; 
13.  Note de curs 2007­Acte şi fapte de comerţ­ lector univ.dr.Crina Letea ; 
14.  Note  de  curs  ­  Drept  penal,  Drept  procesual  penal,  Drept  civil,  Drept 
procesual civil ­ lect.univ.dr.C­tin Bratu ; 
15.  Manual de mediere, Xenofon Ulianovschi şi alţii, Institutul de Reforme 
Penale. – Chişinău, I.R.P., 2006 (Bons Offices) ; 
16.  Deciziile Curţii Constitutionale 177/1998 si 5/1999 publicate în Decizii şi 
hotărâri, Bucuresti, 2000 ; 
17.  Drept Penal Român ­ Curs selectiv pentru licenţă 1997 ­ autori prof.dr. 
Constantin Bulai, prof. dr. Avram Filipaş, prof. dr. Constantin Mitrache, 
Editura Press Mihaela SRL Bucureşti 1997; 
18.  Drept  penal  român­Partea  specială  O.Loghin,T.Toader,  Casa  de 
editură „Şansa”SRL,Bucureşti 1996 
19.  Tratat de Drept procesual penal, Grigore Theodoru, Editura Hamangiu, 
Bucuresti, 2007; 
20.  Deciziile Curţii Constituţionale 177/1998 si 5/1999 publicate in Decizii si 
hotărâri, Bucuresti, 2000 ; 
21.  Fundamente socio­juridice ale probatiunii, Balahur Doina ­ Iaşi, 2001;
85
PRINCIPALELE MOMENTE ÎN EVOLUŢIA CRIMINALISTICII CA ŞTIINŢĂ

asist.univ.drd. PANFIL GEORGICĂ

Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”

87
grupurilor  mari,  cu  mijloace  şi  condiţii  specifice  fenomenelor  macrosociale.  Spre 
deosebire  de  comunicarea  informală  (realizată  adesea  prin  mijloace  empirice), 
determinată  de  nevoia  de  a  transmite  practici  sociale  ­  obiceiuri,  tradiţii  ­ 
comunicarea formală în masă este organizată oficial de către instituţiile specializate, 
cu  scopul  de  a  informa  prompt  membrii  societăţii,  de  a  le  cunoaşte  şi  influenţa 
opiniile în sensul dorit, în ultimă instanţă de a da o orientare necesară maselor largi 
de oameni în diferite domenii de activitate. 
Mass­media este termenul generic (reprezentând prescurtarea expresiei din 
limba engleză „media of mass comunication" ­ mijloace de comunicare în masă) prin 
care  sunt  desemnate  mijloacele  moderne  de  informare  şi  influenţare  a  opiniei 
publice, mai exact, de influenţare a publicului pentru formarea unei opinii, vizând un 
anumit domeniu. 
Radioul,  televiziunea,  Internetul,  cinematografia,  înregistrările  audio­video, 
mijloacele  grafice  (afişe,  broşuri,  fluturaşi)  sunt  mijloacele  prin  care  se  transmit 
publicului,  foarte  operativ,  mesaje  ce  generează  efecte  psiho­sociale  pozitive  sau 
negative. 
2. Utilizarea mass­media de către secte şi grupări religioase 
Având  în  vedere  forţa  deosebită  de  influenţare  a  opiniei  publice  de  către 
mass­media,  în  societatea  modernă  se  dă  o  luptă  acerbă  pentru  acapararea 
acesteia  de  către  cei  interesaţi  să  o  deţină.  Astfel,  toate  partidele  şi  organizaţiile 
politice,  fundaţiile  de  orice  fel,  agenţii  economici  şi  chiar  persoane  particulare 
încearcă într­un fel sau altul de a comunica cu societatea prin aceste mijloace şi a­şi 
promova prin intermediul lor interesele personale şi de grup. Pentru acest lucru se 
plătesc bani grei, pentru că presa este o industrie care trebuie alimentată cu fonduri 
băneşti. 
Mass­media poate, aşadar, servi celor mai diverse scopuri prin influenţarea 
opiniilor  în  sensul  dorit  de  cel  ce  le  stăpâneşte.  Nu  fac  excepţie  în  a  folosi  presa 
pentru a­şi promova interesele nici sectele şi grupările religioase, care astfel îşi fac 
cunoscute doctrinele şi intenţiile, beneficiind şi de avantajul unor fonduri deosebit de 
consistente.  Se  iniţiază  adevărate campanii de popularizare  a  religiei  lor  în  scopul 
atragerii  de  noi  adepţi,  şansa  de  reuşită  fiind  foarte  mare,  dacă  avem  în  vedere 
numărul  mare  de  audienţi  care  beneficiază  de  serviciile  mass­media.  Pentru 
popularizare se uzitează de o întreagă gamă de astfel de mijloace, pornindu­se de 
la distribuirea de pliante ce conţin, pe scurt, ideologia  sectei  şi  mergând  până  la 
distribuirea    de    casete    audio­video,  ajungându­se  până  la  reportaje  şi  ample 
emisiuni  favorabile,  la  radio  şi  televiziune.  în  ultimul  timp,  sectele  şi  grupările 
religioase apelează la Internet pentru a­şi promova interesele şi a­şi face cunoscute 
doctrinele. 
Unele secte au o solidă bază materială, cum ar fi, de exemplu, „Martorii lui 
Iehova", au publicaţii periodice („Turnul de veghe", „Treziţi­vă") care popularizează 
intens  aspectele  aşa­zis  pozitive  referitoare  la  organizaţie.  Aceste  publicaţii,  prin
89 
 3.  Modalităţi  de  prevenire  şi  combatere  a  apariţiei  şi  proliferării 
sectelor şi grupărilor religioase prin intermediul mass­media 
Mediatizarea  constantă,  în  formele  specifice  prevenţiei,  a  fenomenului 
sectar,  conduce  la  sensibilizarea  membrilor  societăţii  asupra  diverselor  forme  în 
care se prezintă, contribuind implicit la scăderea pericolului victimizării. 
Importanţa  colaborării  organelor  de  poliţie  cu  mass­media,  prin  lucrătorii 
specializaţi  în  problema  organizaţiilor  mistico­religioase,  constă  nu  numai  în 
prezentarea unor informaţii utile, obiective, lipsite de ambiguitate, ci şi găsirea unor 
modalităţi specifice de educare a cetăţenilor. 
A configura locul „presei" în sistemul mijloacelor de comunicare în masă, din 
punctul  de  vedere  al  lucrătorului  de  poliţie,  înseamnă  mai  mult  decât  a  evidenţia 
caracteristicile  acţiunii  sale  asupra  formării  opiniei  în  ceea  ce  priveşte  imaginea 
sectelor  şi  grupărilor  religioase.  Articolele  prezentate  de  ofiţerii  de  poliţie  în  presa 
scrisă trebuie să aducă nu numai informaţii la zi, dar şi clarificări privind implicaţiile 
aderării  la  o  sectă  având  misiunea  să  consolideze  unele  opinii  sau  să  formeze 
treptat  anumite  „predispoziţii"  acţionate  în  rândul  cititorilor.  Astfel  de  acţiuni  nu  se 
mărginesc numai la răspândirea unor idei, ci pot constitui elemente ale unei activităţi 
mai complexe de educare a cititorilor în sensul de a putea constata singuri pericolul 
social reprezentat de ofensiva sectelor şi grupărilor religioase. 
Presa  aduce  astfel,  în  ansamblul  mijloacelor  de  influenţare  colectivă,  o 
contribuţie  specifică  legată  tocmai  de  capacitatea  de  a  determina  prin  lectură  un 
proces de sensibilizare, de solicitare atitudinală şi acţională. Este importantă pentru 
activitatea  de  prevenire,  din  acest  punct  de  vedere,  deplasarea  accentului  de  la 
informare la persuasiune, mizând pe „statutul" cititorului de cetăţean cu idei, intenţii 
şi  opinii,  pe  nevoia  sa  de  orientare  în  spaţiul  socio­economic,  pe  nivelul  de 
înţelegere al pericolului social, deci pe responsabilitatea sa. 
Radioul,  televiziunea,  Internetul,  prezintă  avantajul  transmiterii  rapide  şi 
directe a informaţiilor. Prin intermediul acestor mijloace de informare creşte indicele 
de  sugestibilitate  în  faţa  problemelor  prezentate.  Acesta  este  motivul  pentru  care, 
realizarea unor emisiuni adecvate pe tema prevenirii criminalităţii, în general, sau a 
prevenirii  expansiunii  sectelor  în  societatea  românească,  au  eficienţă  în  rândul 
auditoriului. 
Dezvoltarea  televiziunii  şi  puternica  penetrare  în  sistemul  mijloacelor  de 
comunicare  a  adus,  în  raport  cu  presa  scrisă  şi  radioul,  o  creştere  a  influenţei 
asupra câmpului vizual şi auditiv al publicului. Prin intermediul imaginilor televizate 
se creează posibilitatea de a sugera participarea la dezbateri. 
Informaţia  primită  prin  radio  şi  televiziune  poate  fi  pe  de  o  parte  brută, 
corespunzătoare  enunţării  seci  a  unor  fapte  sociale,  iar  pe  de  altă  parte  poate 
deveni o informaţie ce permite publicului plasarea evenimentelor respective într­un 
context,  dacă  acesta  primeşte  informaţia  explicită,  comentată  până  la  detaliu.  în 
acest sens, de un real folos sunt emisiunile realizate cu participarea reprezentanţilor
91 
membrilor unor grupări mistico­religioase. Dincolo de acest aspect civic nu se poate 
să nu se observe şi aspectul comercial, în sensul că, astfel de articole sau emisiuni 
apar de obicei după ce au loc asemenea evenimente cu rezonanţă la nivel naţional. 
De aceea, folosirea mijloacelor de informare în masă pentru realizarea unor 
obiective  ale  activităţii  de  prevenire  a  aspectelor  negative  din  activitatea  sectelor 
este  necesar  să  se  realizeze  prin  stabilirea  unui  program  orientativ  care  să  ţină 
seama  de  faptul  că  nici  unul  dintre  aceste  mijloace  nu  acţionează  independent, 
izolat,  ci  acţiunea  fiecăruia  se  întrepătrunde  cu  cea  a  celorlalte  mijloace  de 
comunicare. 
Plecând de la aceste considerente, activităţile concrete de prevenire trebuie 
să  stimuleze  o  expunere  complexă  a  publicului  la  toate  sursele  de  informare 
colectivă. 
Pentru orice apariţie în mass­media condiţiile optime comunicării sunt: 
—  consistenţa de conţinut a mesajelor dată atât de cantitatea de informaţii 
cuprinsă în mesaj cât şi calitatea acesteia, de semnificaţia ei pentru public; 
— expresivitatea comunicării asigurată în special, prin stilul expunerii care 
este necesar fără să fie diferit în funcţie de mijlocul de transmitere a mesajului; 
— compatibilitatea comunicaţională a partenerilor de dialog. 
Prin oricare dintre mijloacele care vor transmite informaţia este necesar să 
se  asigure  o  comunicare  „instrumentală",  care  să  urmărească  o  sensibilizare  a 
cetăţenilor la consecinţele faptelor antisociale. Numai acest tip de comunicare poate 
susţine  activitatea  de  prevenire  a  criminalităţii  şi  nu  comunicarea  numită 
„consumatorie" care nu ia în calcul efectele mesajului produs la nivelul publicului.

93 
 Investigarea criminalistică a sistemelor informatice constă în utilizarea unor 
metode  ştiinţifice  de  strângere,  validare,  identificare,  analiză,  documentare  şi 
prezentare a probelor de natură digitală obţinute din surse de natură informatică, în 
scopul descoperirii adevărului în cadrul unui proces penal 1 . 
Un rol decisiv în realizarea unei investigaţii reuşite îl are întocmirea corectă 
a  mandatului  de  percheziţie.  În  acest  scop,  se  recomandă  enumerarea  cât  mai 
amănunţită  a  tuturor  elementelor  ce  urmează  a  fi  ridicate,  precum  şi  motivarea 
acestui lucru. 
De  asemenea,  trebuie  stabilit  cu  exactitate  ce  rol  are  calculatorul  în 
comiterea infracţiunii: 
­ acesta poate fi instrumentul comiterii infracţiunii, în cazul în care este 
folosit pentru falsificarea bancnotelor (şi tipărirea ulterioară de bani falşi), a cărţilor 
de credit sau, 
­ poate avea rolul stocării unor informaţii folosite în scopul săvârşirii de 
infracţiuni,  în  cazul  memorării  unor  baze  de  date  conţinând  nume,  adrese,  preţuri 
folosite de traficanţi şi zone de acţiune. 
Uneori, calculatorul poate îndeplini mai multe roluri: sustragere de informaţii 
prin atacul altor sisteme, stocarea acestora şi folosirea lor în scop fraudulos. 
Abordarea  unei  investigaţii  criminalistice  în  domeniul  informatic  trebuie 
făcută  de  către  un  specialist  care  deţine  cunoştinţele  necesare,  eliminând  astfel 
posibilitatea pierderii sau alterării unor date ce pot constitui probe decisive în cazul 
unui proces penal. 
Astfel,  specialistul  în  domeniul  informatic  care  face  parte  din  echipa  de 
investigaţii  este  elementul  cheie  în  demascarea  infractorilor;  el  trebuie  să  posede 
cunoştinţe  specifice  investigării  infracţiunilor  informatice:  metode  de  pătrundere  în 
sistemul  informatic  prin  eliminarea  ,,barierelor  de  securitate”  instalate  de  infractori; 
programe de contabilitate utilizate în mod curent care  îl ajută să stabilească modul 
de  lucru  şi  eventualii  păgubiţi  ai  unor  firme  suspecte  de  săvârşirea  unor  fraude; 
diverse limbaje de programare. 
În  derularea  unei  investigaţii,  parcurgerea  următoarelor  etape,  constituie 
paşii decisivi în aflarea adevărului şi demascarea infractorilor: 
1. stabilirea motivului care a dus la declanşarea investigaţiei, pentru a ne 
stabili clar reperele decizionale ulterioare; 
2. obţinerea mandatului de percheziţie  având  grijă  să  enumerăm  clar 
elementele  ce  vor  fi  supuse  investigării:  calculatorul,  monitorul, 
tastatura,  imprimanta,  modemul,  dischete,  discuri,  stik­uri,  manuale 
aflate la faţa locului, programe de calculator, diverse agende, post­it­uri 
lipite pe monitorul sau biroul infractorului; 

1  Criminalitatea informatică, M.A.I. , Anul IV, nr. 2(25), 2006, pg. 39;

95 
 ­  dispozitivele de stocare a datelor vor fi protejate la scriere, ambalate şi 
sigilate pentru a se împiedica accesul la ele până la efectuarea analizei; 
­  transportarea probelor în siguranţă, evitându­se şocurile, temperaturile 
ridicate, umiditatea, praful. 
6. analizarea probelor şi interpretarea rezultatelor 
Înaintea  începerii  analizei  criminalistice  asupra  hard­discului şi  a  celorlalte 
medii de stocare se vor efectua copii de siguranţă ale acestora, urmând ca analiza 
propriu­zisă  să  se  efectueze  pe  una  din  aceste  copii.  Investigatorul  trebuie  să  se 
asigure că  aceste copii nu pot fi contrafăcute şi se vor păstra în siguranţă. 
Reasamblarea componentelor ridicate de la locul faptei se va face pe baza 
fotografiilor efectuate, în ordinea şi poziţia iniţială. 
După  stabilirea  sistemului  de  operare  şi  luarea  măsurilor  de  protejare  a 
datelor se vor folosi programe speciale de căutare care să permită aflarea unor date 
esenţiale  pentru  avansarea  anchetei.  Se  vor  verifica  fişierele  temporale,  create  în 
mod  automat  de  fişierele  baze  de  bate  sau  editare  text,  ce  pot  conţine  date 
importante pentru investigatori. 
În scopul analizei discului se pot folosi programe de decriptare, antivirus, de 
recuperare a datelor şterse care sporesc şansele de reconstituire a unor documente 
greu  accesibile  sau  distruse  intenţionat  de  către  făptuitori  înaintea  declanşării 
anchetei. 
Rezultatele  investigaţiei  vor  fi  consemnate  într­un  raport  de  expertiză  în 
care  se  vor  descrie  etapele  parcurse,  explicaţiile  specialistului  (specialiştilor)  şi 
concluziile acestora asupra probelor analizate. 
Dacă  ne  punem  problema  cine  sunt  făptuitorii  în  cazul  acestui  tip  de 
infracţiuni, trebuie să delimităm clar scopul acţiunii lor. 
Astfel, după scopul acţiunii, aceştia se pot clasifica astfel: 
­  hackerii:  pentru  ei  motivaţia  este  de  ordin  intelectual,  dorind  să­şi 
demonstreze superioritate în cercul de prieteni; 
­  spionii: de regulă, sunt angajaţi ai unor firme concurente şi au ca scop 
obţinerea de informaţii care să le aducă venituri financiare; 
­  teroriştii:  au  ca  scop  obţinerea  de  avantaje  de  ordin  politic  prin 
distrugerile provocate inducând teama; 
­  infractori specializaţi în domeniul informatic care au ca scop obţinerea 
de  venituri  din  săvârşirea  de  infracţiuni  informatice:  fals,  fraudă, 
pornografie infantilă. 
În  ceea  ce  priveşte  hackerii,  portretul  lor  nu  se  încadrează  în  tipologia 
infractorului clasic. 
În marea lor majoritate, sunt bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 20 – 35 de ani, 
introvertiţi, cu un statut social peste medie, fără antecedente penale, bine pregătiţi în 
domeniul informatic. Sunt cunoscători de limbi străine – cu precădere limba engleză, 
inteligenţi,  curioşi,  de  cele  mai  multe  ori  comiţând  aceste  infracţiuni  în  chiar  sfera
97 
 ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPLICAŢIILE ACTIVITĂŢII TERORISTE

HOSU ELENA GIORGIANA

D.I.I.C.O.T. 

The article deals with the concept of national and international terrorism and 
presents the attemps of states to prevent as much as can this phenomenon. Tracing 
the  terrorism  acts  and  organized  crime  demands  a  continuous  effort  assuming  a 
complex media effort. 
Keywords: 
Articolul  face  referire  la  conceptele  operaţionale  legate  de  terorismul 
naţional  şi  internaţional  şi  prezintă  eforturile  statelor  de  a  preveni  şi  chiar  stinge 
manifestările  acestui  fenomen.  Lupta  continuă  cu  fenomenul  terorist  şi  crima 
organizată solicită un efort continuu şi o mediatizare eficientă. 
Cuvinte  cheie:  terorism;  criză;  principiul  universalităţii;  criminaliate 
organizată; spălarea banilor. 

“Terorismul este cel mai periculos şi mai nociv efect al puterii, în sensul că 
se  legitimează  prin  forţa  cea  mai  brutală  şi  folosirea  ei  lipsită  de  orice  scrupul,  în 
condiţiile  în  care  singura  regulă  este cea dictată  de  terorist,  fie  el  un  individ,  grup 
sau stat” (Virgil Măgureanu 2003). 
Ameninţările teroriste din întreaga lume, din anii ‘80, ‘90 si 2000, au stimulat 
un val de cercetări despre violenţa politică, ale căror concluzii sunt în pericol de a fi 
ignorate  sau  neglijate.  Grupările  teroriste nu  sunt  compuse,  de  obicei,  din  oameni 
violenţi,  cu  tulburări  psihice  sau  de  personalitate  ci  din  indivizi  care  folosesc 
intimidarea  civililor  şi  violenţa  ca  armă  pentru  a­şi  atinge  scopul  ideologiei  lor. 
Violenţa poate să reprezinte un obiectiv strategic, care să implice costuri şi beneficii 
calculabile  şi  să  fie  folosită  ca  parte  a  unui  angajament  moral  pentru  o  anumită 
cauză. E posibil ca teroriştii sa urmeze o atare cauză, ghidaţi fiind de sentimente de 
loialitate,  altruism  şi  dreptate,  pe  care,  dacă  ar  avea  alte  consecinţe,  le­am  putea 
considera  admirabile.  Indivizii  care  aleg  calea  violenţei,  sunt  de  obicei,  oameni 
obişnuiţi, care fac parte din grupuri ieşite din comun, iar pentru a le putea înţelege 
comportamentul ar fi indicat să urmărim nu atât psihologia individuală, cât pe cea de 
grup. Există aspecte din antecedentele teroriştilor care pot fi comparate cu acelea 
ale  membrilor  unor  bande  şi  culte  religioase,  la  care  căutarea  identităţii  prin 
aderarea la grup facilitează adoptarea unei gândiri radicale. Studierea felului în care 
oamenii aderă la grupări violente scoate în evidenţă, adesea, mai multe detalii mai 
degrabă despre legăturile de prietenie şi dragoste decât despre problemele politice. 
Ideologia  poate  deveni  un  teren  de  testare  pentru  aderare,  demonstrând 
angajamentul faţă de cauza grupării. Transformarea cauzei lor într­un război a fost 
importantă  pentru  terorişti,  care  căutau  să­şi  verifice  credinţa  prin  confruntările
99
 Terorismul, deşi produce victime individuale este un act îndreptat împotriva 
unei colectivităţi. 
Experţii  au  căzut  de  acord  că  în  spatele  unei  acţiuni  teroriste  există 
întotdeauna o strategie. Indiferent de forma atacului: bombe, maşini capcană, focuri 
de  armă,  luarea  de  ostatici,  asasinate,  terorismul  nu  este  deloc  accidental  sau 
spontan. Terorismul reprezintă deci utilizarea deliberată a violenţei împotriva
civililor pentru obţinerea de avantaje politice sau de natură religioasă. 
Chiar dacă majoritatea oamenilor recunosc terorismul atunci când îl vad, nu 
există o definiţie unanim acceptată pentru acest termen. Ironic este însă faptul că, 
ceea  ce  pentru  o  persoana  înseamnă  terorism  pentru  alta  reprezintă  lupta  pentru 
eliberare  naţională  si  există  o  confuzie  extremă  în  definirea  violenţelor:  terorism, 
crimă  organizată,  război  civil,  stat  dictatorial,  confuzia  fiind  chiar  mai  mare  atunci 
când se încearcă separarea terorismului de mişcările insurgente ori separatiste. 
Există o varietate de concepte care definesc terorismul. Instituţiile antitero, 
politice, sociale, psihologice, guvernamentale şi de securitate au încercat o definire 
a fenomenului. În volumul “Terorismul politic” de Schmidt şi Youngman sunt citate 
109 definiţii cu privire la terorism, autorii obţinându­le de la diverse academii militare 
şi universităţi care studiază şi cercetează terorismul. Acestea constituie o statistică, 
care arată criteriile de definire a terorismului. 
Ele sunt: 
­ violenţa, forţa (apar in 83,5% din definiţii); 
­ politic (65%); 
­ frica accentuată, teroarea (51%); 
­ ameninţare (47%); 
­ efecte psihologice şi anticiparea reacţiilor (41,5%); 
­ discrepanţa între ţinte şi victime (civili) (37,5%); 
­ acţiunea intenţionată, planificată, sistematică şi acţiunea organizată (32%); 
­ metode de luptă, strategii, tactici (30,5%). 
Definirea  terorismului  şi  a  teroriştilor  face  obiectul  cercetării  şi  înţelegerii 
fenomenului care  a  luat  amploare pe glob.  Teroriştii  internaţionali,  incapabili să  îşi 
atingă scopurile prin mijloace convenţionale, încearcă să trimită un mesaj ideologic 
sau  religios  prin  terorizarea  publicului  general.  Prin  alegerea  ţintelor,  care  adesea 
sunt  simbolice  sau  reprezentative  pentru  naţiunea  vizată,  teroriştii  încearcă  sa 
creeze  un  impact  puternic  asupra  publicului  inamic  prin  acte  de  violenţă,  în  ciuda 
puţinelor  resurse  materiale  de  care dispun.  Prin  aceasta  ei  speră să  demonstreze 
mai  multe,  astfel  încât  guvernul  sau  guvernele  vizate  să  nu  poată  sa­şi  protejeze 
cetăţenii;  sau,  prin  asasinarea  unei  anumite  victime,  pot  da  o  lecţie  publicului  în 
general. Spre exemplu, prin asasinarea preşedintelui egiptean Anwar al­Sadat din 6 
octombrie 1981, la un an de la călătoria sa importantă în Israel, teroriştii al­Jihad au 
sperat  sa  convingă  lumea  şi,  în  special,  pe  musulmani,  că  a  fost  comisă  o  mare 
eroare.
101 
 Toate grupările teroriste au ceva în comun şi anume strategiile lor de luptă 
individuală  sau  de  grup  restrânse  iar  categoriile  terorismului  sunt  de  tip  violent, 
sinucigaş, agresiv, distrugător neţinând seama de civilii nevinovaţi şi organizaţiile cu 
caracter religios sau politic. 
Tehnicile  lor  de  lucru  sunt:  asasinatele  individuale  si  colective,  răpirile  si 
luarea de ostatici, deturnările de avioane, distrugerea avioanelor civile, lansările de 
bombe  masiv  explozibile,  manipularea  prin  mass­media,  instrumente  de 
persuasiune, instruirea psihofiziologica eficientă de rezistenţă şi motivaţie criminală. 
După  amploarea  geografică  a  activităţii  grupărilor  teroriste,  terorismul  se 
împarte în terorism internaţional şi terorism intern.
A. Terorismul naţional sau intern (domestic) 
În contextul unei tipologii lărgite, este de arătat că terorismul poate fi privit şi 
din punct de vedere al spaţiului în care se practică şi al întinderii efectelor sale. 
În activitatea sa delictuală autorul actului de teroare internă aduce atingere 
şi  unor  bunuri  materiale,  dar  această  distrugere  este  săvârşită  tot  cu  mijloace  de 
natură să provoace un pericol general. Sunt mijloace a căror folosire poate provoca 
pagube  nebănuite  şi  atinge  chiar  uneori  obiective  care  nu  intrau  poate  în  atenţia 
autorului. Simpla folosire a unor asemenea mijloace este, fără îndoială în stare să 
provoace, pe plan intern, climatul de îngrijorare şi teroare urmărit de autor.
B. Terorismul internaţional 
Terorismul  internaţional  constituie  infracţiune  sui  generis,  adică  un  tip 
special de infracţiune, caracterizată printr­un element de extraneitate: pregătirea şi 
executarea  acestei  infracţiunii,  subiectele  pasive  si  active,  mobilul,  mijloacele  de 
înfăptuire ale autorului, interesează mai multe state. Ansamblul de crime şi delicte 
care constituie terorismul imbrică, în anumite circumstanţe, un caracter internaţional, 
fie pentru că săvârşirea sau efectul lor se prelungeşte pe teritoriul mai multor state, 
fie  prin  faptul  că  aduc  atingere  unor  bunuri  juridice  de  mare  valoare,  a  căror 
protecţie  constituie  o  condiţie  esenţială  pentru  menţinerea  raporturilor  de  bună 
înţelegere între state şi în consecinţă a păcii internaţionale. 
Într­o încercare de analiză efectuată pe această cale e necesar să avem în 
vedere  aspectul  formal  şi  aspectul  material  al  infracţiunii  de  drept  internaţional. 
Primul aspect constă în posibilitatea de a urmării şi a judeca pe autorul infracţiunii, 
independent de locul unde infracţiunea a fost comisă. 
Cât priveşte criteriul material, pentru a considera un act ilicit drept infracţiune a 
dreptului  naţiunilor,  conform  savantului  profesor  Donnedieu  De  Vabres,  există 
următoarele premize: 
• Săvârşirea actului criminal se prelungeşte pe teritoriul mai multor state; 
•  Bunul  căruia  i  s­a  adus  atingere  să  prezinte  pentru  comunitatea 
internaţională o importanţă materială sau morală; 
• Actul criminal să ofenseze grav sentimentul de justiţie şi de respect datorat 
demnităţii umane, sentiment propriu tuturor oamenilor.
103 
 Legătura  între  criminalitatea  transnaţională,  terorism  şi  corupţie  este 
profundă. A aborda aceste subiecte separat, negând legătura dintre ele, este o mare 
greşeală. Corupţia este o piedică în calea progresului economic şi al investiţiilor şi 
se  concretizează  printr­un  nivel  ridicat  al  şomajului.  În  aceste  circumstanţe, 
racolarea în grupuri de crimă transnaţională devine o alternativă viabilă din punct de 
vedere  economic  pentru  mulţi  tineri.  Grupurile  teroriste  înfloresc  în  mediile  în care 
tinerii au puţine şanse de a avansa în societate. 
Crima  organizată  şi  terorismul  au  fost  considerate  adesea  ca  fenomene 
complet  districte  în  lumea  din  înaintea  lui  11.09.2001.  Comitetele  de  studii  de 
securitate,  structurile  militare  şi  de  menţinere  a  ordinii  abordau  subiectele  de 
terorism şi de crimă organizată la nivel strategic. Dar de multe ori aceste probleme 
erau abordate distinct. În multe dezbateri s­au evidenţiat creşterea ameninţărilor din 
terorism şi din crima transnaţională, dar rar s­au evidenţiat legăturile dintre acestea. 
Atentatul  de  la  11  septembrie  2001  a  determinat  schimbarea  modului  de 
abordare.  Terorismul  şi  crima  organizată  sunt  ameninţări  pe  ordinea  de  zi  în 
securitatea  internaţionala  şi  a  apărut  necesitatea  studierii  legăturilor  dintre  aceste 
două fenomene. 
Majoritatea organizaţiilor criminale şi a grupărilor teroriste provin din ţările în 
tranziţie sau în dezvoltare. Afacerile ilicite au o pondere mare în comerţul mondial 
(7% in 1990 – estimare ONU ­ în World drug report, Oxford 1997). Marile profituri 
obţinute şi activele acumulate fac din aceste organizaţii actori puternici în regiunile 
în care operează, cu puternice influenţe politice şi economice. 
Traficul  de  droguri  şi  terorismul  au  dezvoltat  legături  strânse,  utilizând 
fiecare punctele tari ale celuilalt. 
Traficanţii  de  droguri  se  folosesc  de  abilităţile  teroriştilor:  cunoştinţele 
militare, aprovizionarea de armament şi accesul la organizaţii clandestine. Teroriştii 
obţin venituri şi expertiza în spălarea banilor pentru operaţiunile lor. 
Atât  teroriştii  cât  şi  traficanţii  se  folosesc  de  ţări  în  care  justiţia  şi 
regulamentele  bancare  sunt  slabe.  Ambele  grupuri  corup  oficialităţile,  pe  care  le 
folosesc  în  obţinerea  de  documente  fraudate  precum  paşaport  şi  documente 
vamale. 
Există  des  o  legătura  strânsă  între  crima  organizata  şi  terorism.  Această 
legătura apare în diferite forme, de la protecţie, transport şi taxare la traficul direct al 
organizaţiilor teroriste. 
Traficanţii  de  droguri  obţin  o  mare  libertate  de  mişcare  atunci  când 
colaborează  cu  organizaţiile  teroriste  care  au  un  puternic  control  în  zonele 
respective.
În timp ce situaţiile de combatere a crimei organizate nu deţin întâietatea în 
războiul  contra  terorismului,  programele  împotriva  traficului  de  droguri  şi  împotriva 
crimei  promovează  modernizarea  sistemelor  legale  de  combatere  a  crimei 
organizate şi a agenţiilor cu misiuni antiteroriste.
105 
 ­  ambele  structuri  apelează  la  coruperea  oficialităţilor  pentru  a­şi  atinge 
obiectivele; 
­  se  folosesc  mijloace  similare  de comunicare  şi  de  utilizare  a  tehnologiei 
moderne; 
­ “spălarea” banilor se efectuează în ambele structuri şi deseori utilizându­ 
se metode similare, de multe ori prin aceeaşi operatori.
Suportul financiar din activităţile ilicite 
Creşterea ponderii activităţilor ilicite în economia mondială asigură resursele 
financiare  pentru  organizaţii  criminale  transnaţionale  ca  să  opereze  cu  o  mare 
expertiză. Activităţile ilicite se prezintă sub forma traficului de bunuri de valoare, de 
droguri,  de  fiinţe  umane,  de  arme  şi  de  alte  resurse  naturale  importante.  Pirateria 
economică se practică de asemenea cu mare succes. Toate acestea asigură mari 
profituri pentru grupurile criminale. 
Bunurile  contrafăcute  precum  CD­urile  şi  alte  echipamente  electronice 
precum  şi  falsificarea  banilor  reprezintă  o  mare  problemă  legată  de  crima 
organizată. 
Legătura  dintre  traficanţii  de  droguri  şi  terorism  este  recunoscută  în  zone 
precum  Columbia  (FARC)  şi  Balcani  (KLA)  dar  este  prezentă  şi  în  alte  zone. 
Exemple în acest sens mai sunt în Afganistan (Talibanii şi Al­Qaeda) şi Sri Lanka 
(Tamil Tigers) însă mai găsim şi în grupările din Rusia. 
Combinaţia  dintre  activităţile  legale  şi  cele  ilegale  caracterizează  operaţiile 
financiare  ale  acestor  organizaţii.  Resursele  teroriştilor  şi  profiturile  organizaţiilor 
criminale  sunt  combinate  cu  fonduri  legitime  îngreunând  detectarea  acestora.  De 
exemplu,  în  banca New  York Case,  multe  fonduri  care  provin  din  activitatea  ilicită 
sunt combinate cu cele licite în conturi corespondente din băncile ruseşti. Al Qaeda 
foloseşte fondurile de caritate pentru mişcarea banilor. Unele din aceste fonduri sunt 
direcţionate către activitatea sociale dar o parte din acestea sunt utilizate pentru a 
susţine terorismul. 
În investigarea şi persecuţia documentelor fraudate, cărţi de credit fraudate 
şi a produselor piratate, descoperim că aceleaşi tehnici sunt folosite atât de terorişti 
cât şi de organizaţiile criminale.
Structuri de tip reţea 
Grupurile transnaţionale criminale operează adesea în structuri de tip reţea. 
Acest  tip  de  structură  nu  este  specific  doar  acestor  organizaţii  ci  caracterizează 
multe  din  grupările  teroriste.  Structurile  ierarhizate  de  tip  mafiot  oferă  flexibilitate, 
reduce  posibilitatea  infiltrărilor  şi  asigura  o  bună  eficienţă.  În  aceste  structuri  sunt 
greu  de  identificat  liderii.  Noile  grupări  criminale  şi  marile  organizaţii  teroriste  se 
aseamănă cu structura marilor corporaţii de business. 
Organizaţiile  criminale  sunt  de cele  mai  multe  ori  de  aceeaşi  naţionalitate, 
cu  toate  că  formează  alianţe  cu  alte  grupări  criminale  pentru  a­şi  desfăşura 
activitatea.
107 
motivaţie şi nu în substanţă. Ambele tipuri de grupări fac trafic de droguri, de fiinţe 
umane, de bunuri falsificate şi se angajează în diverse forme de fraudă. 
“Spălarea” banilor 
Spălarea banilor este o parte prioritară în operaţiunilor de crimă organizată. 
Problema  investigării  acestor  activităţi  este  greoaie  datorită  sistemelor  bancare  de 
tip  underground  precum  cele  din  zona  asiatică  (India,  Rusia,  China).  Organizaţiile 
mafiote  ruseşti  au  dezvoltat  multiple  feluri  de  a  “spăla”  banii.  Absenţa 
reglementarilor  din  sistemul  lor  bancar  a  reprezentat  un  teren  fertil  pentru  aceste 
operaţiuni.  Alt  exemplu,  absenţa  controlului  în  sistemul  bancar  în  Japonia  şi 
coeziunile  băncilor  cu  organizaţiile  de  crimă  organizată  au  agravat  această 
problemă. 
Posibilitatea mişcării fondurilor ilicite atât de uşor în anumite zone întăreşte 
abilitatea operativă a grupărilor criminale şi teroriste. 
Criminalitatea  transnaţională  va  fi  o  problemă  definitorie  a  secolului  XXI 
datorită discrepanţelor enorme dintre ţările dezvoltate şi cele în dezvoltare, datorită 
existenţei multor state slabe în care criminalitatea şi grupurile teroriste se dezvoltă şi 
datorită  creşterii  cererii  internaţionale  ale  bunurilor  şi  serviciilor  pe  care  aceste 
grupări le pot oferi. De exemplu, diferenţa enormă dintre standardele de viaţă dintre 
cetăţenii  din  estul  îndepărtat  al  Rusiei  (venit  de  100  USD  pe  luna)  şi  vecinii  din 
Korea de Sud si Japonia cu înalt nivel de venit asigură un teren fertil pentru activităţi 
ilicite atât de natura criminală cât şi de natură politică. 
În  economia  internaţională  operaţiunile  ilicite  se  întrepătrund  uşor  cu  cele 
legale. Enormele discrepanţe dintre reglementări într­o lume globalizată îi ajută pe 
terorişti  şi  pe  grupările  criminale  să  exploateze  această  lipsă  de  consistenţă  în 
avantajul lor. 
Statele Unite au declarat război contra terorismului. Combaterea ameninţării 
teroriste s­a dezvoltat ca strategie naţională şi este imperativ ca aceasta să nu se 
bazeze  doar  pe  atacarea  manifestărilor  vizibile  ale  acestor  ameninţări,  ci  pe 
înfruntarea condiţiilor care permit acestor grupuri să se dezvolte. Aceasta înseamnă 
o mai mare atenţie asupra statelor slabe, asupra lipsei de reglementari armonizate 
şi  asupra  eşecului  cu  care  instituţiile  de  profil  colaborează  între  ele  la  nivel 
internaţional. Îmbunătăţirea pregătirii forţelor poliţieneşti nu este suficientă. 
Indivizii  trebuie  să  realizeze  că  este  în  beneficiul  lor  să  colaboreze  cu 
autorităţile în combaterea crimei organizate. 
Războiul  contra  terorii  nu  poate  fi  separat  de  cel  împotriva  crimei 
transnaţionale.  Punctele  de  convergenţă  dintre  cele  două  forme  de  crimă 
internaţională determină să nu putem să ne adresam uneia fără să o menţionăm pe 
cealaltă. Concentrându­ne asupra elementelor criminale ale problemei terorismului, 
este  posibil  sa  detectăm  operaţiuni  teroriste  într­un  fel  care  nu  ar  fi  putut  fi  altfel 
detectat.

109 
 Terorismul este în prezent şi în alte zone geografice. În America Latină apare 
în  special  sub  forma  guerilelor  urbane şi  rurale.  În  Europa  terorismul este  activ  în 
mod deosebit în Spania şi Irlanda de Nord, dar şi în Balcani, în Bosnia­Herzegovina, 
Kosovo şi sporadic în Turcia şi Grecia. În Afganistan se constată că situaţia rămâne 
instabilă  cu  toate  eforturile  coaliţiei  de  a  sprijini  Statul  Afgan  Islamic  de  Tranziţie, 
elemente  ostile  căutând  adăpost  în  zone  izolate  de  unde  acţionează  în  scopul 
întreţinerii stării de instabilitate şi pentru discreditarea eforturilor ISAF şi ale coaliţiei 
internaţionale. 
Apariţia noului tip de terorism – forma inedită de manifestare pe plan mondial 
a  confruntărilor  militare  asimetrice  –  reclamă  forme  similare  de  ripostă  asimetrice, 
care  pot  imbrică  fie  caracterul  clasic  de  acţiune  militară,  fie  de  folosire  a  unor 
mijloace şi metode specifice, neconvenţionale. Situaţia este impusă de faptul că nu 
este  exclus  ca  “megaterorismul”  sa  recurgă  în  viitor  la  mijloacele  de  distrugere  în 
masă,  manifestându­se  sub  forma  terorismului  nuclear,  chimic  sau  bacteriologic, 
sau  la  ecoterorism şi  ciberterorism,  cu  consecinţe  aproape  imposibil  de  evaluat  la 
scară naţională sau mondială. 
Analiza  evoluţiei  fenomenului  la  scară  mondială relevă  că  începând  cu  anul 
2001 acţiunile teroriste mondiale au înregistrat o creştere dramatică, evidenţiindu­se 
că, reorientarea terorismului spre ţinte din aviaţia civilă reprezintă, în continuare, un 
risc  deosebit  iar  consecinţele  actelor  ilicite  asupra  securităţii  aeronautice  pot  fi 
devastatoare. 
În  ceea  ce  priveşte  ţintele  vizate,  acestea  aparţin  diferitelor  domenii  de 
activitate,  ceea  ce  demonstrează  că  obiectivele  organizaţiilor  teroriste  şi  scopurile 
urmărite  de  acestea  sunt  foarte  diverse  şi  greu  de  anticipat:  foşti  sau  actuali 
conducători  ai  unor  state,  demnitari  ai  administraţiei  publice  centrale  sau  locale, 
diplomaţi,  funcţionari  internaţionali  (membrii  ONU  sau  NATO),  lideri  politici  şi 
consilieri  ai  acestora,  cadre  militare  şi  poliţişti,  parlamentari,  oameni  de  afaceri, 
turişti, ziarişti si alţii. 
Modul  de  acţiune  pentru  comiterea  atentatelor  teroriste  s­au  diversificat, 
ponderea fiind deţinută de cele în care s­au utilizat explozivi şi armament de diferite 
categorii şi calibre, elementul de noutate constând în faptul că pentru comiterea de 
asemenea  acte  s­a  recurs  la  folosirea  avioanelor  de  transport  de  persoane,  ca 
vectori  de  distrugere  a  ţintelor  vizate,  efectele  obţinute  fiind  devastatoare  şi 
periculoase.  Sistemele  de  alarmă  auto  existente  în  comerţ,  telefoanele  mobile, 
dispozitivele  explozive  improvizate,  diverse  montaje  electronice  artizanale  ataşate 
unor  încărcături  explozive,  grenade,  mine  constituie  mijloace  aflate  la  îndemâna 
atacatorilor  foarte  eficiente  comandate  de  la  distanţă  pentru  atingerea  scopurilor 
vizate de organizaţiile teroriste actuale.
UNDE NE ÎNDREPTAM? 
Trebuie sa punem întrebarea: ce reprezintă terorismul la ora actuala? Acest 
fenomen  şi­a  menţinut  caracterul  clasic  din  punct  de  vedere  al  metodelor  şi
111 
să recruteze şi să pregătească combatanţi că forţă de ripostă în faţa Armatei Roşii în 
Afganistan. 
După ce decenii la rând URSS a fost factorul opozant al SUA, astăzi statul 
american  şi  lumea  occidentala  se  confrunta  cu  un  pericol  mult  mai  mare,  mai 
ameninţător si mai distructiv­ terorismul mondial. 
Singura posibilitate de limitare a lui, de eradicare era eliminarea lui din ţările 
unde îşi avea principalele baze. Intervenţiile multinaţionale din Afganistan şi Irak încă 
se  soldează  cu  pierderi  pentru  forţele  coaliţiei.  Dar  rezultatul  pare să  nu  fie  nici  pe 
departe cel scontat. Contra unui duşman cunoscut poţi lupta, dar Al­ Quaida este o 
structura aparte: nu are teritoriu propriu, nu e nevoie de o centralizare a acţiunilor şi a 
factorilor  de  comandă.  De  asemenea  sursele  de  finanţare  sunt  diverse,  baza  fiind 
fondurile alocate de “creierul organizaţiei” ben Laden. 
Astăzi  lumea  are  alte  caracteristici,  schimbările  produse  au  avut  efecte 
pozitiv,  dar  şi  unele  extrem  de  negative  împotriva  cărora  trebuie  luată  o  poziţie 
comună  a  statelor  democratice  şi  care  urmăresc  realizarea  unei  societăţi  libere  şi 
sigure în care să prospere viata şi civilizaţia.

BIBLIOGRAFIE 

­ Serviciul Roman de Informaţii, Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate, 
“Terorismul in lume”, Bucureşti 2004 
­  Ferchedau  M,  Careja  R,  Balasz  L,  Mohan  E,  Constandache  C,  “Terorismul”, 
Editura Omega, Bucuresti, 2001 
­ Marret Jean­Luc, “Tehnicile Terorismului”, Editura Corint, Bucureşti 2002 
­  Ecobescu  N,  Micu  N,  Voicu  I,  “Fightfing  Terrorism”,  Institutul  roman  de  studii 
internaţionale Nicolae Titulescu, Bucureşti 2003 
­  Ecobescu N,  Frunzulica  D,  Voicu  I,  “Fightfing  Organized Crime”,  Institutul  român 
de studii internaţionale Nicolae Titulescu, Bucureşti 2003 
­ Frunzei T, articol” Viitorul intervenţiei militare coercitive”, revista Monitor Strategic 
nr. 3­4/2005, Institutul pentru studii politice de apărare si istorie militara, Bucureşti, 
2005  Stăncila  L,  Burghelea  I,  “Războiul  fără  fronturi şi  fără  frontiere”,  Editura  F&F 
Internaţional, Gheorgheni 2005 
­ Louise Shelley, “The nexus of organised internaţional criminals and terorism”, web 
site: www.american.edu 
­  Pierre  Chouvy,  “Drugs  and  Financing  the  Terrorism”,  Terrorism  Monitor,  vol  2 
2004, www.jamestown.org 
­ Jean Servier, “Terorismul”, Institutul European, Bucureşti 2002.

113 
 Din acest punct de vedere, al conflictelor armate de sorginte economică, nu 
trebuie  neglijat  şi  un  alt  aspect  foarte  important,  al  bătăliei  pentru  resurse,  care  a 
rămas cel mai stabil element de conflict. Cu cât numărul de locuitori este mai mare, 
cu  atât  mai  repede  scad  rezervele  naturale.  Pentru  oameni  însă  fireasca  luptă 
pentru supravieţuire a luat o altă întorsătură. 
Până şi mecanismele care determină confruntările s­au schimbat radical în 
ultima  jumătate  de  secol.  Violenţa  devine  un  fenomen  intern,  îndreptat  mai  mult 
împotriva  statului,  decât  a  duşmanilor  externi.  Zonele de  conflict  militar  actual sau 
potenţial se află, în principal, între statele lumii a treia. Şi ca o confirmare a acestor 
evidenţe, se poate concluziona că numai săracii se pot angaja în război. 
Din punct de vedere etnic, să luăm ca exemplu anul 2002, motivul principal 
de  conflict  a  fost  „frontiera”.  Termenul,  însă,  trebuie  înţeles  în  sens  mai  larg,  cu 
referire  la  graniţele  nevăzute  dintre  religii,  etnii  şi  rase.  Atunci  când  frontierele 
geografice  nu  corespund  delimitării  grupurilor  etnice,  apare  tensiunea  –  deci 
conflictul. În acest sens, în materialele care prezintă strategia de securitate a NATO 
sunt  specificate  clar  motivele  de  îngrijorare:  rivalităţile  etnice  şi  litigiile  teritoriale, 
care pot avea grave consecinţe economice, sociale şi politice. 
În  vreme  ce  globalismul  face  improbabil  un  război  între  marile  puteri, 
amplificarea rivalităţilor locale dintre grupuri cu filozofii diferite se transformă tot mai 
des în motiv de război. 
După  cum  o  demonstrează  o  hartă  „a  punctelor  fierbinţi  de  conflict”, 
majoritatea tensiunilor apărute sunt de natură religioasă. De exemplu, frământările 
din Orientul Mijlociu durează de sute de ani, iar tehnologia modernă a mărit numărul 
victimelor. 
Etnia  sau  ideologiile  sunt  alţi  factori  semnificativi.  În  ultimii  50  de  ani, 
războaiele civile s­au purtat numai în ţări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, 
unde  fricţiunile  dintre  grupări  sunt  resimţite  foarte  acut  (COASTA  DE  FILDEŞ: 
tabere:  rebelii  din  Mişcarea  Patriotică  vs.  trupele  preşedintelui;  miza:  schimbarea 
regimului; CECENIA: tabere: gherilele musulmane vs. trupele ruseşti; miza: controlul 
zonei de  legătură cu  Orientul  Mijlociu;  CAŞMIR  (INDIA):  tabere:  rebelii  musulmani 
susţinuţi  de  Pakistan  vs.  trupele  indiene;  miza:  controlul  teritoriului  şi  influenţe 
religioase;  NEPAL:  tabere:  gherilele  maoiste,  sprijinite  de  China  vs.  susţinătorii 
monarhiei;  miza:  răsturnarea  regimului;  SUDAN:  tabere:  musulmani  vs.  creştini; 
miza:  dominaţia  politico­religioasă;  COLUMBIA:  tabere:  gherilele  marxiste  vs. 
trupele guvernamentale; miza: schimbarea regimului; PALESTINA: tabere: militanţii 
palestinieni  vs.  guvernul  israelian;  miza:  controlul  teritoriilor  Cisiordania  şi  Gaza; 
FILIPINE:  tabere:  musulmanii  vs.  creştinii  pe  de­o  parte,  gherilele  comuniste  vs. 
armata  guvernamentală,  pe  de  altă  parte;  miza:  dominaţia  religioasă  şi  politică). 
Realitatea  depăşeşte  cu  mult  suferinţele  individuale  ale  celor  prinşi  fără  voie  în 
confruntări sângeroase, astfel că, pentru moment, pacea şi toleranţa la nivel mondial 
sunt  simple  iluzii.  Potrivit  unui  raport  al  O.M.S.,  un  om  moare  în  urma  unui  atac
115 
înclinaţii  de  a  suferii  de  o  boală care  să­i  afecteze sistemul  nervos,  ci  şi dacă  are 
tendinţa de a deveni depresiv sau violent. 
Valiumul,  ca  armă  militară  –  unii  dintre  oficiali  se  gândesc  cum  să 
folosească anumite tratamente medicamentoase împotriva inamicilor. De exemplu, 
comandanţii armatei americane au avut o serie de programe prin care se încearcă 
folosirea Valiumului ca potenţială armă împotriva forţelor inamice şi pentru controlul 
revoltelor  populare.  Pentagonul  a  cerut  acordul  marilor  firme  producătoare  de 
medicamente  din  SUA  de  a  folosi  bacteriile  modificate  genetic  ce  „consumă” 
proviziile  taberelor  duşmane  de  hrană  şi  muniţie,  dar  fără  a  afecta  în  vreun  fel 
oamenii.  Progresele  făcute  de  genetică  au  constituit  subiectul  multor  dezbateri 
despre  caracterul său legal, religios şi moral. 
Mergând  pe  aceeaşi  linie,  se  poate  considera  că  „puterea  clarvăzătorilor” 
poate  constitui  o  armă  neletală  a  secolului  XXI,  prin  faptul  că  vine  din  cele  mai 
misterioase  şi  controversate  utilizări  a  capacităţilor  creierului  uman,  este  ceea  ce 
specialiştii numesc „vedere la distanţă”. Această capacitate este folosită de decenii 
de  serviciile  secrete  ale  multor  ţări  pentru  influenţarea  deciziilor,  stării  afective  şi 
chiar  a  sănătăţii  populaţiei,  ca  şi  în  spionaj  sau  depistarea  unor  ţinte  interesante 
pentru guvernele respective. 
„Vederea  la  distanţă”  este  considerată  arma  secolului  XXI,  ea  însemnând 
folosirea  controlată,  prin  metode  specifice,  a  percepţiilor  extrasenzoriale  (EPS). 
Uzând de un set de proceduri tehnice, „clarvăzătorul” poate identifica o ţintă aflată la 
depărtare în spaţiu şi timp: persoană, obiect sau eveniment. Practic, nu există limite 
ale acestei „vederi”. Ceea ce deosebeşte „vederea la distanţă” de ESP este faptul 
că,  teoretic,  oricine  poate  învăţa  să  beneficieze  de  aceste  aptitudini  ale  creierului 
uman. Termenul de „vedere la distanţă” a apărut în 1971, în timpul experimentelor 
conduse de Ingo Swann, Janet Mitchell, Karlis Osis şi Gertrude Schmeidler. Primul 
a devenit celebru în 1973, când a „văzut” inelele de înconjoară planeta Jupiter, fapt 
confirmat ulterior de cercetările spaţiale. 
În  timpul  Războiului  Rece  s­au  făcut  programe  secrete  de  dezvoltare  a 
tehnicilor de control al minţii umane. Conform lui Tim Rifat, autorul cărţii „Vederea la 
distanţă”,  specialist  în  domeniul  războiului  psihologic,  în  anii  `80  URSS  cheltuia 
peste  500  milioane  de  dolari  anual  pentru  astfel  de  cercetări.  Sovieticii  au  creat 
arme bazate pe telepatie şi aparatură electronică ce emiteau semnale de extrem de 
joasă  frecvenţă  (ELF)  la  care  creierul  uman  este  foarte  sensibil.  Acestea  pot 
modifica  comportamentul,  starea  afectivă  sau  de  sănătate  a  „ţintei”  vizate.  Tot 
sovieticii,  conform  aceluiaşi  autor,  au  construit  cel  mai  mare  transmiţător 
electromagnetic din lume, botezat „Ciocănitoarea”, cu scopul de a transmite ELF în 
Occident.  El  a  emis  neîntrerupt  din  1976  până  la  prăbuşirea  Uniunii  Sovietice. 
Specialiştii sunt de părere că aproximativ 30% din populaţia ţărilor din vest, supusă 
acestor  frecvenţe,  manifestă  tulburări  mentale,  comportamentale  şi  emoţionale. 
Evident, astfel de studii au făcut şi SUA. Fostul preşedinte american Jimmy Carter a
117 
oamenii  resimt  o durere ce  îi  face  să  reacţioneze  în mai  puţin  de  o  secundă.  Unii 
critici,  de  la  Global  Security,  cred  că  această  armă  menită  să  sperie  oamenii  ar 
putea să producă răniri. 
Şi  în  legislaţia  românească,  mai  precis  în  Legea  17/1996  privind  regimul 
armelor de foc şi al muniţiilor se precizează, la articolul 3 punctul „d”, despre armele 
confecţionate special pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare. 
În  Legea  550/2004,  privind  organizarea  şi  funcţionarea  Jandarmeriei 
Române,  se  precizează  că  pentru  îndeplinirea  atribuţiilor  ce  le  revin,  jandarmii 
folosesc  armamentul  din  dotare,  scuturi  de  protecţie,  căşti  cu  vizor,  bastoane  de 
cauciuc,  bastoane  cu  energie  electrostatică,  mijloace  cu  substanţe  iritant­ 
lacrimogene, arme albe, jeturi de apă sau coloranţi etc. 
În  Legea  218/2002  privind  organizarea  şi  funcţionarea  Poliţiei  Române,  la 
articolul  34,  punctul  1  se  stipulează  că  pentru  descurajarea,  împiedicarea  şi 
neutralizarea  acţiunilor  agresive  ale  persoanelor  care  tulbură  ordinea  şi  liniştea 
publică, acţiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace, 
poliţiştii  pot  folosi  scuturi  de  protecţie,  căşti  de  protecţie,  bastoane  de  cauciuc, 
bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritant­lacrimogene sau 
paralizante,  jeturi  de  apă,  arme  cu  glonţ  din  cauciuc  şi  cătuşe,  câini  de  serviciu, 
precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o 
vătămare corporală gravă. 
În  concluzie  se  poate  aprecia  că  folosirea  în  conflicte,  de  orice  natură,  a 
armelor  neletale  poate  să  producă  efecte  destul  de  apreciabile  asupra  inamicului, 
prin faptul că aceste arme nu sunt percepute direct ca o armă letală (care produce 
rănire,  sângerare,  distrugeri,  moartea  etc.).  din  acest  punct  de  vedere  armele 
neletale  le  putem  defini  ca  arme  curate,  care acţionează  într­un  fel  aparte  asupra 
organismului  uman,  afectând  în  principal  creierul  apoi  unele  părţi  ale  corpului, 
fenomene prin care inamicul este derutat, îşi pierde încrederea în forţele proprii, nu 
ştie  întotdeauna  cine  şi  de  unde  îl  atacă  şi  devine  neputincios  în  a  lua  decizii  de 
contracarare a acţiunilor celui care îl agresează. 
Dacă sunt folosite împotriva unor mase mari de oameni, prin atacul asupra 
unor indivizi (în prima fază) se creează panică în rândul masei de oameni, aici fiind 
cel mai bun moment psihologic de rezolvare a situaţiei pentru că oamenii, aflaţi în 
stare de  panică,  acţionează  diametral  opus  faţă  de  reacţiile  normale  într­o  situaţie 
asemănătoare. 
Şi  din  punct de  vedere  economic,  folosirea  armelor  neletale  este  benefică 
prin  costurile  reduse  ale  acestora  faţă  de  armamentul  letal  convenţional  şi 
neconvenţional, ale căror costuri se ridică la miliarde de dolari. 
Se  poate  susţine,  aici,  teoria  de  moralitate  în  folosirea  armelor  neletale, 
pierderile de vieţi omeneşti sunt minime, iar distrugerile provocate sunt la fel. 
Din  materialele  studiate,  se  poate  concluziona  că  în  viitor  se  vor  aloca 
fonduri şi  specialişti  pentru  cercetarea, realizarea  şi  producerea  de astfel  de arme
119 
CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

Lect. univ. dr. Pintilie Ligia

Academia de Poliţie”Al. I. Cuza” 

United  States  of  America,  with  a  population  of  300,365,697  inhabitants,  a 

gdp  of  $  12,438,873  and  a  national  income  per  capita  of  $  37,352,  is  the  most 
heterogeneous  in  terms  of  the  presence  of  criminal  groups  spectrum  and  their 
activities. 
Keywords: 
Statele Unite ale Americii, cu o populaţie de  300.365.697 locuitori, un P.I.B. 
de 12.438.873 dolari şi un venit naţional pe cap de locuitor de 37.352 dolari, este 
ţara  cea  mai  eterogenă  din  punct  de  vedere  al  prezenţei  grupărilor  criminale şi  al 
spectrului activităţilor desfăşurate de acestea 1 . 
Cuvinte cheie: 

Astfel, pe lângă Cosa Nostra americană, organizaţie autohtonă tipic mafiotă, 
în SUA acţionează în strânsă legătură cu aceasta, Cosa Nostra siciliana, Camorra 
napolitană,  'NDRAGHETA  calabreză  şi  Corona  Sacra  Unita,  la  care  se  adaugă 
triadele  chinezeşti,  Yakuza  japoneză,  cartelurile  columbiene,  bandele  criminale 
ruseşti, vietnameze, coreene, cambodgiene, laoţiene, jamaicane etc. 
Organizaţiile  mafiote  italiene  şi­au  constituit  în  SUA  filiale  ale  căror  reţele 
operează  în  Canada,  America  de  Sud,  Australia  şi  Europa,  contând  pe  un  număr 
impresionant  de  afiliaţi,  concentraţi  cu  deosebire  în  zona  nord­estică  a  ţării,  în 
Florida, California şi Midwest 2 . 
Dintre  sindicatele  organizaţiilor  criminale  asiatice,  triadele  chinezeşti  şi 
Yakuza Japoneză par a fi cele mai agresive. La rândul lor, grupările criminale ruse şi 
euroasiatice  constituie  un  factor  din  ce  în  ce  mai  ameninţător  pe  scena  marii 
criminalităţi  din  SUA,  dată  fiind  rata  impresionantă  de  expansiune  a  acestora  şi 
paleta largă de activităţi ilegale în care sunt implicate. 
Cea mai importantă organizaţie criminală, cu tradiţie în SUA, rămâne însă 
Cosa Nostra Americană.
COSA NOSTRA AMERICANĂ 
Organizaţia  mafiotă  Cosa  Nostra  americană  este  un  produs  al  mafiei 
siciliene, care a reuşit să penetreze în SUA la începutul secolului trecut. Cele două 
organizaţii sunt unite prin legături de familie, interese sociale şi economice. 
Structura organizaţiei nord­americane urmează linia paternă a celei siciliene 
şi se crede că, la rândul ei, Cosa Nostra siciliană a preluat unele idei de la omoloaga 

1  Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei.,pag.59. 
2  Albu Petru – Teză de doctorat „Crima organizată în perioada de tranziţie”, ,pag.147 şi urm.

121
protecţie. 
Astfel,  Cosa  Nostra  americană  acţionează  în  sprijinul  operaţiunilor 
desfăşurate  în  tară  de  organizaţiile  criminale  italiene  şi  menţine  legături 
internaţionale  cu  alte  structuri  mafiote,  în  special  în  domeniul  spălării  banilor 
murdari. 
În afara legăturilor cu mafia italiană, Cosa Nostra are contacte mai strânse 
şi înţelegeri cu mafia rusă cu ale căror activităţi infracţionale se interferează tot mai 
mult în ultimul timp. 
Cu  ocazia  unei  şedinţe  a  Congresului  SUA,  în  octombrie  1997, 
criminalitatea  organizată  a  fost  considerată  o  ameninţare  la  adresa  securităţii 
naţionale.  Louis  FREEH,  director  la  FBI  la  acel  moment,  declara  că  organizaţiile 
criminale sunt deosebit de periculoase, căci ele îşi folosesc „competenţele" tot mai 
specializate, în domeniul informativ, folosind tehnici de codare şi structuri de spălare 
a  banilor  pentru  sute  de  milioane  de  dolari.  Convingerea  sa  este  că  grupurile 
criminale  organizate,  care  operează  în  S.U.A.,  vin  din  Rusia,  Europa  Centrală  şi 
Orientală, Asia, Africa, ş.a. Dezbaterile au evidenţiat legăturile crescânde între Mafia 
Siciliana şi grupările criminale din alte ţări 1 . 
Cu  prilejul  prezentării,  la  28  mai  1998,  a  Planului  strategic  împotriva 
criminalităţii organizate internaţionale, preşedintele american Bill Clinton aprecia că, 
datorită  legislaţiilor  diferenţiate  ale  statelor,  poliţiile  naţionale  întâmpină  greutăţi  în 
cadrul cooperării (extrădarea infractorilor, deschiderea conturilor suspecte), în plus 
posibilităţile tehnice şi de personal ale acestora sunt de 25 de ori mai mici decât ale 
organizaţiilor criminale cu care se confruntă. 
Potrivit  unei  statistici,  americanii  cheltuiesc  anual  45­48  miliarde  dolari  pe 
stupefiante,  23  de  miliarde  pe  casete  video  pirat  şi  programe  pe  calculator,  un 
miliard  pe  autoturisme  furate  şi  de  contrabandă,  iar  Mafia  internaţională  este 
implicată  anual  în  activităţile  de  spălare  a  banilor  murdari  de  peste  100  miliarde 
dolari şi fraude fiscale de peste 30 miliarde dolari. 
Evident, că activităţile criminale organizate au preocupat în mare măsură şi 
organismele de stat cu atribuţii în combaterea criminalităţii. 
În acest sens, F.B.I. a elaborat un program privind crima organizată, în care 
sunt definite direcţiile principale ale muncii de investigaţii şi scopul acestora. 
De  asemenea,  a  fost  înfiinţată  o  unitate  specială  pentru  combaterea 
sindicatelor criminale periculoase, cum ar fi de pildă mafia rusă. 
Încă din 1970, Congresul SUA a adoptat Legea "RICO" privind combaterea 
influenţei  şi  acţiunilor  de  corupţie  desfăşurate  de  organizaţiile  criminale,  în  special 
Cosa  Nostra  americană.  Printre  prevederile  sale,  legea  permite  confiscarea 
bunurilor  obţinute  prin  activităţi  ilegale  şi  condamnarea  şefilor  familiilor  mafiote  cu 
pedepse dintre cele mai aspre. 

1  Pitulescu Ion­ op.cit. ,pag. 94.

123 
Secretariatului General al OIPC Interpol 1 . 
Specialiştii  în  domeniu  au  concluzionat  faptul  că  bandele  de  motociclişti 
reprezintă  o  ameninţare  criminală  ce  trebuie  urmărită  cu  mare  atenţie.  Subiectul 
este  oarecum  delicat,  întrucât  aceste  bande,  mai  agresive  decât  cei  care  îşi 
dezvăluie  adevărata  activitate,  se  bucură  de  îngăduinţă  în  rândul  opiniei  publice, 
care priveşte cu complicitate revolta lor împotriva societăţii. 
Bandele de motociclişti dispun de reţele şi "relaţii", iar autorităţile locale le 
privesc  adesea  cu  îngăduinţă,  din  cauza  consecinţelor  în  plan  financiar  ale 
manifestaţiilor organizate de acestea. Şi asta cu atât mai mult cu cât bandele sunt 
deseori experte în domeniul relaţiilor publice. 
Trebuie  însă  să  se  înţeleagă  bine  că  există  o  mare  diferenţă  între 
comportamentul seducător şi realitatea manifestărilor. 
Lucrurile  au  început  în  Statele  Unite,  chiar  după  cel  de­al  II­lea  Război 
Mondial. Mii de foşti combatanţi s­au întors acasă. Unii dintre aceştia, în special cei 
din  armata  aerului,  care  suportau  cu  greutate  plictiseala  de  după  război  şi  erau 
incapabili  să  se  adapteze  vieţii civile,  doreau  să  retrăiască  momentele  de  maximă 
tensiune şi aventură. 
Remediul:  să  cutreiere  drumurile  la  întâmplare  pe  motociclete  "Harley 
Davidson" sau "Indian", pentru a trăi aventura într­un spirit de camaraderie şi dispreţ 
faţă de lege. 
La început, aceşti motociclişti se asociau în vederea organizării de chefuri, 
scandaluri,  manifestări  zgomotoase  şi  mai  puţin  pentru  săvârşirea  de  activităţi 
infracţionale  propriu­zise.  De  altfel,  ei  înşişi  se  comparau  cu  nişte  "desperados", 
trăind în tradiţia Vestului Sălbatic. 
Aceste prime bande se numeau "Luptătorii alcoolului" şi POBOB ("Ticăloşii 
înfuriaţi  din  Bloomington"),  strămoşii  direcţi  ai  "Îngerilor  Iadului"  sau  ai 
"Comandourilor de pe strada Market" din San Francisco. 
După grava perturbare a liniştii publice provocată de Hallister în California la 
data de 4 iulie 1947, ziua sărbătorii naţionale a S.U.A., totul s­a schimbat în lumea 
motocicliştilor. 
Hallister  îşi  organiza  competiţia  anuală  de  escaladă  cu  motocicleta,  iar 
Asociaţia  Motociclistă  Americană  (AMA)  patrona  un  "turneu  al  nomazilor"  în 
California care urma să se încheie în oraş. 
S­au adunat peste 4000 de motociclişti, străzile erau pline de sticle goale de 
bere  şi  resturi  de  toate  felurile,  "Luptătorii  alcoolului"  şi  "Ticăloşii  înfuriaţi  din 
Bloomington" şi­au pornit cursele de viteză pe străzi şi au început scandalurile. Doi 
turbulenţi  au  fost  reţinuţi  şi  închişi.  "Ticăloşii  înfuriaţi  din  Bloomington"  au  devenit 
ameninţători  cerând eliberarea acestora.  Poliţia  a  refuzat.  Acesta  a  fost  momentul 
declanşării unei violenţe greu de imaginat, căreia poliţiştii nu i­au putut face faţă. În 

1  Francois Hant­ „Crima organizată pe două roţi­bandele de motociclişti”, Interpol Revue, 1996.

125 
mijlocul anilor '60 şi cunosc o dezvoltare rapidă. Primii ani corespund unei perioade 
de  rebeliune  a  unei  părţi  a  societăţi,  manifestată  prin  activitatea  diverselor  secte, 
culte, mişcarea hippye, concerte rock în aer liber şi bineînţeles revoluţia sexuală. 
Apar însă şi drogurile: la început marijuana, apoi substanţele psihotrope ca 
LSD,  PCP  şi  SPEED  sau  amfetamine,  toate  acestea  contribuind  la  aşa­zisa 
încercare de aflare a identităţii. Nu mai este deci o surpriză pentru nimeni faptul că 
această microcultură a bandelor de motociclişti a avut o putere de seducţie. 
Anii  '80  constituie  perioada  de  expansiune  şi  de  sofisticare  a  bandelor  de 
motociclişti.  Mulţi  dintre  membrii  acestora  deţin  un  rol  semnificativ  în  operaţiunile 
criminale.  Pentru  a  nu  se  compromite,  grupurile  cele  mai  importante  încep  să­i 
folosească  pe  membrii  bandelor  mai  mici  "asociate"  sau  pe  independenţi  pentru 
executarea ­ în locul lor ­ a asasinatelor, în transportul de stupefiante sau pentru alte 
activităţi  criminale.  Paralel,  grupurile  adoptă  o  altă  conduită:  mai  puţine  orgii,  mai 
puţine scandaluri cu încăierări; trebuie să atragă mai puţin atenţia. Bandele cele mai 
importante  devin  din  ce  în  ce  mai  grijulii  cu  imaginea  lor,  iar  unele  dintre  ele 
organizează  chiar  costisitoare  campanii  publicitare şi  se  implică  în  operaţiunile  de 
caritate. 
În prezent, bandele ating un nivel fără precedent şi îşi modifică metodele de 
acţiune. Ele continuă să controleze şi să manipuleze organizaţiile mai mici ce doresc 
să  facă  parte  din  bandă,  aşa­numitele  "hangarounds",  care  se  învârtesc  în  jur 
(asociate sau vasale), stabilind legături cu "burghezii", fie că este vorba de oameni 
politici, vedete sau oameni ai legii, pentru a crea sau legitima din ce în ce mai multe 
întreprinderi necurate. 
În Statele Unite există circa 1500 de bande, patru dintre acestea dominând 
cu  autoritate  arena.  Acestea  sunt  cunoscute  sub  denumirea  "Cele  patru  mari"  şi 
sunt: "Îngerii Iadului", "Bandidos", "Outlaws" şi "Păgânii" 1 . 
Îngerii iadului 
La  data  de  17  martie  1998,  sub  conducerea  lui  Ralph  Hubert  Barger, 
cunoscut sub numele de Sonny Barger, "Îngerii Iadului" şi­au sărbătorit cea de­a 50­ 
a  aniversare  în  oraşul  în  care  banda  a  luat  fiinţă:  San  Bernadino,  în  California.  A 
doua zi au participat la sărbătoarea Cursei Mondiale, adunarea mondială a Îngerilor 
Iadului,  circa  1000  de  membri  aderenţi  venind  din  întreaga  lume  la  Ventura, 
California. Cu această ocazie, George Christie, care ar putea deveni succesorul lui 
Sonny Barger la conducerea organizaţiei, a declarat că "publicului nu are de ce să­i 
fie frică de "îngerii Iadului", adăugând pur şi simplu că organizaţia sa nu este "decât 
o fraternitate de motociclişti". 
Cu toate acestea, membrii din banda "Îngerii Iadului" sunt implicaţi în toate 
tipurile  posibile  de  criminalitate.  Iar  dacă  numărul  lor  atinge  cifra  de  2000,  poliţia 

1  Albu Petru – op.cit.pag.150.

127 
 Astfel, este lesne de imaginat că, pentru început cel puţin, trăsătura comună 
tuturor  bandelor  de  motociclişti  a  fost  dragostea  faţă  de  motocicletă  şi practicarea 
motociclismului. De astfel, ele aşa se şi prezintă: organizaţii animate de un interes 
comun. 
De  exemplu,  preşedintele  Îngerilor  Iadului,  Sonny  Barger,  a  declarat  în 
acest sens: "nu suntem decât o bandă de tipi care încearcă să se descurce în lumea 
asta (...). Poliţia ne zice "bandă", noi considerăm că suntem un moto­club". 
Odată cu trecerea timpului, afacerile au prosperat iar membrii bandei au din 
ce în ce mai mult tendinţa de a utiliza maşini de lux în locul motocicletelor. Această 
tendinţă a determinat secţia din San Diego, California, să adopte un regulament prin 
care  îi  obligă  pe  Îngerii  Iadului  să­şi  folosească  motocicletele  cel  puţin  o  dată  pe 
lună, în caz contrar fiind sancţionaţi cu plata unei amenzi de 25 dolari. 
Dacă  deţinerea  unei  motociclete  este  o  condiţie  obligatorie,  filozofia 
principală  a  bandelor  de  motociclişti  este  conţinută  de  două  comportamente: 
fraternitatea şi FTW. 
FTW  este  numele  unui  bar  din  Paris,  în  măsura  în  care  TW  înseamnă  în 
engleză The Word (Lumea), ne putem imagina ce semnifică F, respectiv faptul că ei 
supun lumea celor mai josnice ultraje. Această atitudine arogantă exprimă scopul şi 
obiectivele  bandelor  de  motociclişti.  Ele  clamează  faptul  că  au  întors  spatele 
societăţii  şi  legilor  şi  că  nu  vor  să  trăiască  conform  normelor  impuse  de  ea.  De 
aceea, ei au propriul mod de viaţă, un fel special de a se îmbrăca, pentru a arăta 
celorlalţi  că  nu  fac  parte  din  aceeaşi  lume.  Iată  această  filozofie  aşa  cum  este  ea 
exprimată  de cei  din  banda  Outlaws:  "Un  procent  îi  reprezintă  pe cei  1% care  au 
lăsat baltă societatea şi legile aşa cum sunt ele văzute doar de politicieni. De aceea 
avem  un  aer  respingător.  Pentru  a  vă  spune  că  noi  nu  vrem  să  fim  ca  voi.  Prin 
urmare, să nu vă mai vedem în faţa ochilor!" 
Pe de altă parte, fraternitatea este o regulă a vieţii interne. Este modul prin 
care ei sunt şi explică ce anume îi leagă pe unii de ceilalţi şi pe toţi de grupul din 
care fac parte. Această loialitate este o legătură care se află mai presus de orice, 
romantică, atât pe timpul vieţii cât şi după moarte. 
Bandele  de  motociclişti  sunt  organizaţii  compuse  din  bărbaţi,  femeile  fiind 
ţinute de o parte şi, în general, în situaţii degradante. Ele au statutul de "posesiuni". 
Unele  dintre  ele,  aşa­numitele  "Old  Ladies"  (Băbuţele)  sunt  posesia  unui  singur 
membru, soţii legitime sau nu. Altele, numite "mămici" sau "oiţe", aparţin întregului 
club. Nici una dintre ele nu poate deveni membru al clubului, iar în cazul în care au 
dreptul  să  poarte  "culorile",  pe  acestea  este  înscrisă  întotdeauna  menţiunea 
"Proprietatea lui ...", fie că este vorba despre un individ sau despre un club. Totuşi, 
în  anumite  împrejurări  unele  dintre  femei  sunt  folosite  şi  aduc  servicii  bandei 
respective. Se înţelege aşadar faptul că microcultura bandelor de motociclişti este în 
acelaşi timp antisocială, contrară ordinii de drept. 
Bandele  de  motociclişti  sunt,  în  general,  foarte  bine  organizate,  atât  sub
129 
anchetă este  deseori  realizată  de  detectivi particulari plătiţi.  De  aceea,  penetrarea 
acestor organizaţii de către poliţie este extrem de dificilă. 
După scurgerea perioadei de probă, aspirantul trebuie să fie acceptat printr­ 
un vot al comunităţii. 
Când  devine  membru cu  drepturi  depline,  "full  patch" în  engleză,  cea  mai 
mare  mândrie  a  sa  este  de  a­şi  purta  "culorile",  adică  uniforma  oficială  a  clubului 
său.  În  mod  obişnuit,  este  vorba  despre  o  insignă  mare,  pe  aproape  întreaga 
mărime  a  spatelui,  cusută  pe  o  vestă  fără  mâneci  din  piele  sau  din  material  de 
jeanşi. Emblema bandei se află în centru, în general însoţită de literele M.C. (Moto 
Club), pentru a se diferenţia de celelalte bande care nu au uniforme. Pe partea din 
faţă  a  vestei  se  poartă  tot  felul  de  ecusoane  care  indică  specialităţile  ori 
convingerile.  Cu  toate  că  acele  "culori"  reprezintă  bunul  cel  mai  important,  mai 
important decât motocicleta, ele rămân întotdeauna proprietatea bandei. La fel stau 
lucrurile şi cu tatuajele pe care fiecare are dreptul să şi le facă după investirea sa în 
bandă şi pe care trebuie să le înlăture în cazul în care părăseşte, pe timpul vieţii, 
banda respectivă. 
Celelalte elemente importante în cadrul organizării bandelor de motociclişti 
sunt: "runs", ieşirile, plimbările în grup, înmormântările şi club­house­ul. 
Bandele  de  motociclişti  reprezintă  astăzi entităţi  pregătite  pentru derularea 
unor multiple activităţi. Iată ce declară un oficial al Jandarmeriei Regale din Canada: 
"Nu trebuie să ne amăgim cu iluzii; motocicliştii sunt astăzi la fel de rafinaţi ca şi cele 
mai  vechi  familii  ce  fac  parte  din  crima  organizată.  Sunt  mult  mai  înclinaţi  spre 
violenţa atunci când sunt provocaţi şi cu siguranţă mult mai aroganţi. Scapă foarte 
rar  o  ocazie  să  facă  bani  sau să  lichideze  pe  cineva care vrea  să­i  împiedice s­o 
facă Pentru ei ilegalitatea nu are margini." 
Activităţile  infracţionale  ale  bandelor  de  motociclişti  au  o  finalitate  direct 
îndreptată  spre  profitul  imediat.  Chiar  dacă  mulţi  dintre  membri  sunt  proprietari  şi 
generează propria activitate criminală, organizaţia îşi ia întotdeauna partea sa. 
Astăzi, numeroşi membri şi "capitole" se consideră drept simpli comercianţi 
şi,  paralel  cu  vânzarea  şi  repararea  motocicletelor,  au  investit  în  numeroase 
sectoare:  imobiliar,  restaurante,  întreprinderi  de  construcţii,  închiriere  de  limuzine, 
magazine  de  aparatură  video,  chiar  şi  de  cosmetică  pentru  animale  dar,  de 
asemenea, în societăţi de producţie, echipe de cascadori, strâns legate de industria 
cinematografică,  agenţii  de  dansatoare  goale,  securitate,  mine  de  aur,  transport 
rutier  ori  vânzarea  de  articole  pentru  motociclişti  ­  tot  atâtea  afaceri  legale  care 
servesc ca faţadă pentru spălarea banilor obţinuţi în urma activităţilor ilegale. 
Traficul de stupefiante 
Întrucât meta­amfetamina a constituit în ultimii ani cea mai rapidă sursă de 
câştiguri,  bandele  de  motociclişti  au  fost  şi  sunt  direct  implicate  în  procesul  de 
fabricaţie, uneori ele însele furnizând produsele chimice necesare, materialele sau 
chimiştii.
131 
contra­ingerinţei, sistemelor de contra­măsuri electronice, al aparaturii de bruiaj, al 
detectoarelor de înregistrare, emiţătoarelor corporale, telefoniei celulare pirat, etc.). 
În concluzie, trebuie să arătăm că în opinia autorităţilor poliţieneşti, tendinţa 
acestor  grupuri  vizibil  asociate  activităţilor  infracţionale  este  de  a  continua  să  se 
dezvolte,  prefigurând  o  anumită  faţetă  a  violenţei  secolului  al  XXI­lea.  Este  de 
aşteptat  ca  aceasta  să  întreţină  o  tensiune  între  bande,  să  alimenteze  vechile 
răfuieli şi să iste altele noi. 

Bibliografie:  ­  Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei. 
­  Albu Petru – Teză de doctorat „Crima organizată în perioada de 
tranziţie. 
­  Pintilie Ligia – Metode şi tehnici de investigare şi documentare a 
infracţiunilor în domeniul crimei organizate, Ed. Sitech, Craiova, 
2008.

133 
 ­  oricare etapă a cercetării trebuie documentată,făcându­se referire la 
procedurile şi operaţiunile standard. 
Probele  biologice  obişnuite  cele  mai  obişnuite  sunt 
sângele,sperma,saliva,urina,fecalele,voma,resturile  de  ţesuturi,păr,oase  sau  dinţi; 
înmulţirea germenilor bacterieni pe aceste probe diminuează şansele unor rezultate 
corecte. Păstrarea după prelevare a acestor probe se face în anvelope vidate,ferite 
de contaminarea cu alte probe. Respectarea acestor măsuri va creşte sensibilitatea 
şi valoarea tipării ADN, ţinându­se cont că în special ADN mitocondrial este în mod 
particular  compromis  prin  nerespectarea  standardelor  amintite.  Cu  cât  cantităţile 
biologice sunt mai mici,cu atât fiabilitatea probelor este mai mică. 
Sângele,care  reprezintă  cea  mai  obişnuită  probă  biologică,se  recoltează 
uscat,în  tifon  sterilizat,dar,în  cazurile  când  este  lichid,se  pipetează,se  introduc  în 
eprubete sterile cu EDTA şi este refrigerat în condiţii de vid. 
Odată  recunoscută  proba  biologică,izolată  şi  ferită  de  orice  contaminare,se 
face  o  descriere  corectă  a  locului  unde  a  fost  identificată,folosindu­se  de  regulă 
fotografia şi măsurătorile. 
Următoarea  etapă  este  recoltarea  şi  conservarea,etapă  care  diferă  după 
natura  probei(biologică,chimică,fizică).  Va  urma  identificarea  naturii  probei 
respective,în  general  prin  metode  de  laborator(microscopic,analiza  chimică  etc.). 
Este de asemenea necesară descrierea obiectului de pe care a fost prelevată proba, 
caracteristicile acesteia făcându­se prin compararea cu obiecte asemănătoare. 
Locul infracţiunii trebuie protejat de potenţialele substanţe periculoase,cum ar 
fi  expunerea  la  radiaţii,substanţe  chimice,contaminarea  biologică  (  în  special 
microbiană )sau explozii ( cum se­ntâmplă în catastrofe). Se va avea în vedere că 
însuşi materialul de marcaj al probelor le poate altera. 
Marcajul locului de prelevare a probelor este o etapă importantă la identificare 
şi prelevări ulterioare. Marcajul presupune precizarea datei şi orei în care a avut loc 
prelevarea,locul de prelevare şi iniţialele celui care a efectuat această manoperă. Se 
folosesc etichete standardizate. 
Cantitatea de material ce poate fi prelevată depinde de natura suportului,iar 
timpul  în  care  urmele  biologice  rămân  pe  suport  variază  în  funcţie  de  natura 
acestora.  Oricum,primordială  este  descoperirea  acestor  urme  care,  de  cele  mai 
multe ori,nu sunt vizibile cu ochiul liber. Există în criminalistică tehnici bine puse la 
punct,  prin  care  se  încearcă  recuperarea  urmelor  materiale  de  pe  diferite 
suporturi,etapa  următoare  fiind,binenţeles,  stabilirea  surselor  de  origine  a 
acestora,fie prin identificare ,fie prin excludere. 
În  criminalistică,recuperarea  urmelor  materiale  are  la  bază  următoarele 
metode: 
­  scuturarea suportului deasupra unor recipiente curate; 
­  periajul,utilizat  când  scuturarea  nu  este  eficientă;  acoperirea 
suportului cu un material lipicios;
135 
 5.  identificarea resturilor scheletale, 
6.  identificarea resturilor cadaverice ale victimelor catastrofelor, 
7.  confirmarea sau infirmarea vinovăţiei în delicte sexuale, 
8.  confirmarea sau infirmarea vinovăţiei în omucideri, 
9.  redeschiderea unor cazuri nesoluţionate sau verificarea unor condamnări 
eronate, 
10.  constituirea unor bănci de date cu amprente genetice a delicvenţilor. 
Materialele  care  servesc  la  identificare  prin  aplicarea  tehnologiei  ADN  sunt 
următoarele: 
­ sânge prelevat de la persoane sau cadavre, 
­ secreţia  vaginală  se  recoltează  în  3  probe,  în  tuburi  de  plastic  care  se 
păstrază la loc uscat, 
­ petele de sânge sau spermă trebuie să aibă diametrul de cel puţin 0,5 – 1 
cm, 
­ firele de păr se recoltează cel puţin 10 – 20 de fire de rădăcină, urmând a fi 
ambalate în plastic şi ţinute la uscat, 
­ fragmente de organe, 
­ unghii, salivă, spută şi chiar urină, 
­ pulpa dentară din care se extrage ADN cu greutate moleculară convenabilă. 
Cele mai importante situaţii în care sunt solicitaţi medicul legist si criminalistul 
sunt acelea în care este necesar a se clarifica dacă: 
­ a fost comisă o crimă 
­ cine este autorul 
­ dacă acesta a lăsat suficiente urme incrimanatorii. 
Fiecare  dintre  aceste  probleme  trebuie  rezolvată  numai  de  specialişti. 
Materialele biologice, fizice sau chimice găsite pe victimă sau la locul faptei pot servi 
la identificarea suspectului sau să probeze implicarea sau prezenţa acestuia în acel 
loc. 
Un  aspect  deosebit  de  important  este  acreditarea  laboratoarelor  de 
criminalistică  şi  medicină  legală  de  către  foruri  ştiinţifice  unanim  recunoscute, 
acreditare care presupune mai multe etape ce includ: prezentarea unor documente 
privind  echipamentele  şi  personalul  de  laborator,  vizitarea  laboratorului  de  către 
persoane desemnate în acest scop de către organismul care acreditează, care pot 
da  indicaţii  şi  corecţii  privind  unele  proceduri,  iar,  după  acordarea  acreditării, 
laboratorul urmează a fi continuu supravegheat în vederea menţinerii standardelor 
care au stat la baza acreditării.

137 
vulnerabilităţile  de  securitate  pot  fi  consecinţa  unor  elemente  subiective,  care 
desemnează incapacitatea adoptării unei conduite rezistente la riscuri, presiuni sau 
tentaţii,  impunând  protecţia  persoanelor  în  cauză,  neacordarea  ori  retragerea 
avizului/certificatului de securitate. 
Ameninţările la adresa securităţii naţionale sunt capacităţi, strategii, intenţii, 
planuri  ce  potenţează  un  pericol  la  adresa  atributelor  fundamentale  sau  calităţilor 
existenţiale  ale  statului  român,  a  bazei  economice  a  societăţii,  a  ordinii 
constituţionale,  a  drepturilor şi  libertăţilor  fundamentale  ale  cetăţenilor.  Acestea se 
materializează prin atitudini, gesturi, acte, fapte care creează stări de dezechilibru şi 
instabilitate  şi  generează  stări  de  pericol  la  adresa  valorilor  fundamentale  şi/sau 
intereselor  naţionale,  cu  impact  asupra  securităţii  naţionale.  Ameninţările,  ca 
indicator  de  apreciere  al  unui  pericol  sau  prejudiciu  iminent  la  adresa  securităţii 
naţionale, sunt identificate în raport de natură (politică, economică, militară, socială, 
de  mediu),  formă  (atitudini,  gesturi,  acte,  fapte,  evenimente,  fenomene,  acţiuni 
umane),  stadiu  (latente,  posibile,  probabile,  iminente)  şi  după  tipul  acţiunilor 
preconizate (făţişe,  mascate,  mixte,  vilene,  nonviolente).  Este  necesară  disocierea 
între ameninţarea de bază şi dezvoltarea şi multiplicarea modurilor de operare prin 
care se materializează ameninţarea şi în funcţie de care se organizează apărarea în 
sistemul de securitate. 
Starea  de  pericol  este  rezultatul  materializării  ameninţării  ori  iminenţa 
producerii  unei  agresiuni.  Poate  fi  un  vector  acţional  imediat,  generat  de  un  risc 
cuantificat  sau  neidentificat,  de o vulnerabilitate necontrolată, după cum poate fi o 
sinteză a riscurilor şi vulnerabilităţilor prioritare. 
Cu cât nivelul ameninţării şi gradul de vunerabilitate sunt mai mari, cu atât 
riscul este mai mare. Totodată, cu cât nivelul de protecţie a unui interes asociat este 
mai mic, cu atât riscul este mai mare. Această ecuaţie arată faptul că riscul este în 
fapt, din punct de vedere matematic, o funcţie care asociază fiecărui eveniment (sau 
set  de  evenimente  grupate  după  anumite  criterii)  un  set  de  indicatori  referitori  la 
ameninţările şi vulnerabilităţile asociate unui anumit interes sau obiectiv propriu şi un 
set de indicatori intrinseci evenimentului studiat. 
În  consecinţă,  putem  spune  că  riscul  există,  este  cuantificat,  urmărit  şi 
eventual  înlăturat,  vulnerabilitatea  se  manifestă,  poate  fi  ţinută  sub  control  şi 
gestionată,  eventual  diminuată  sau  eliminată,  pericolul  alertează  şi  pregăteşte  o 
anumită treaptă de reacţie în sistem, iar ameninţarea pune sistemul de securitate în 
stare de ripostă majoră. Drumul de la risc la ameninţare sau pericol este destul de 
scurt în multe situaţii, fapt ce face ca în unele cazuri să fie confundat cu acestea sau 
să reprezinte izvorul imediat de manifestare, estompându­l ca eveniment. Analiza de 
profunzime permite sesizarea faptului că riscul  menţine o anumită stare de veghe în 
sistem,  iar pericolul sensibilizează şi  alertează  cu  mai  multă  determinare,  produce 
reacţii  mai  prompte,  reflectă  receptarea  subiectiv­obiectivizată  a  acelor  riscuri  şi

139 
realizare  a  lor  se  încadrează  într­o  arie  largă,  din  care  evidenţiem  pe  cele  mai 
importante:  presiuni  asupra  organelor  de  decizie  în  favoarea  unei  anumite  politici; 
răsturnarea guvernului dintr­un stat sau a organelor de conducere colectivă ale unui 
organism  internaţional;  favorizarea  şi  impunerea  secesionismului;  izolarea  politică; 
crearea unei stări de anarhie. 
Acest  tip  de  ameninţare  poate  avea  un  caracter  ideologic  sau  naţional  şi 
poate fi intenţională şi structurală. Din categoria ameninţărilor intenţionale fac parte: 
nerecunoaşterea  diplomatică  a  statului  respectiv,  intervenţiile  politice  în  afacerile 
interne  ale  altui  stat,  propaganda  ostilă,  crearea  şi  sprijinirea  unor  grupări  interne 
ostile  statului  naţional 1 .  Ele  pot  viza  cosuveranitatea  asupra  unor  teritorii, 
extrateritorialitatea legislativă etc 2 . 
Ameninţările sociale au aplicabilitate asupra acelor state a căror securitate 
socială  depinde  de  susţinerea  structurilor  tradiţionale de  limbă,  identitate  etnică  şi 
religioasă  etc.  De  regulă,  ele  apar  ca  urmare  a  unor  vulnerabilităţi  ale  statului 
respectiv. 
Ameninţările  economice  sunt  extrem  de  greu  de  delimitat  de  competiţia 
specifică economiei de piaţă. Ele pot fi considerate ca un atac la adresa securităţii 
unui  stat,  doar  în  condiţiile  în  care  acţiunea  externă  deliberată  duce  la  pierderi 
materiale,  presiuni  asupra  diferitelor  instituţii  şi  chiar  prejudicii  esenţiale  asupra 
sănătăţii populaţiei din statul ţintă. Pot lua forma interzicerii accesului la resurse de 
interes  strategic,  blocarea  comunicaţiilor  de  aprovizionare,  blocarea  accesului  la 
tehnologie.
Ameninţările  de  natură  militară  pot  îmbrăca  două  forme,  una  indirectă, 
atunci  când  potenţialul  militar  al  unui  stat  concurent  creşte  de  o  manieră 
îngrijorătoare sau una directă, care se poate manifesta pe arii din cele mai diverse, 
cum  ar  fi:  hărţuirea  prin  mijloace  militare  (de  forţă)  a  persoanelor  şi  sechestrarea 
bunurilor  care  aparţin  unor  state;  executarea  de  raiduri  şi  incursiuni  militare  pe 
teritoriul  statului  ţintă;  instituirea  de  zone  de  interdicţie  aeriană  sau  navală; 
executarea de demonstraţii de forţă şi mobilizări de trupe la frontiere. 
Ameninţările  transfrontaliere  se  manifestă  într­o  paletă  surprinzător  de 
mare, iar ordinea de importanţă nu poate fi stabilită decât pentru o perioadă scurtă 
de timp, datorită vitezei mari de schimbare şi inovaţie şi datorită existenţei disparate 
şi  indistincte  a  parametrilor  de  predictibilitate 3 .  Dintre  cele  mai  semnificative 
ameninţări transfrontaliere, amintim: 

1  Ion Irimia,
Aspecte ale securităţii naţionale, în Buletinul Academiei de Înalte Studii Militare nr. 
4/2002, p. 105. 
2  Grigore Alexandrescu, Ameninţări la adresa securităţii, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 

Bucureşti, 2004, p. 14. 
3  Octavian Dumitrescu, Fenomenul Militar. Evoluţii în perspectivă, Editura Semn E, Bucureşti, 2004, 

p. 65.

141 
 Extrem de interesantă este, în concepţia noastră, declaraţia pe care a dat­o 
Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, în urma vizitei la Bucureşti, în 
luna  mai  2004,  potrivit  căreia,  „ameninţările  definitorii  ale  acestui  secol  sunt: 
terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă şi statele instabile” 1 , iar pentru 
combaterea acestora „trebuie rectificat modul nostru tradiţional de gândire cu privire 
la securitate”. 
Plecând, poate, de la această afirmaţie sau de la postura de ţară membră a 
Alianţei Nord­Atlantice şi a Uniunii Europene, noua Strategie de Securitate Naţională 
a  României  consideră  ca  principale  riscuri  şi  ameninţări  următoarele 2 :  terorismul 
internaţional  structurat;  proliferarea  armelor  de  distrugere  în  masă;  conflictele 
regionale; criminalitatea transfrontalieră; guvernarea ineficientă. Nu se exclude nici 
faptul  că,  securitatea  naţională  poate  fi  ameninţată  de  o  serie  de  factori  de  risc 
generaţi  de  fenomene  grave,  de  natură  geo­fizică,  meteo­climatică  ori  structurală, 
provenind  din  mediu  sau  reflectând  degradarea  acestuia.  Între  acestea  pot  fi 
înscrise: catastrofele naturale sau alte fenomene geo­climatice sau meteo­climatice 
grave;  tendinţa  de  epuizare  a  resurselor  energetice  şi  rezervelor  de  apă  potabilă; 
catastrofele  industriale  sau  ecologice;  posibilitatea  crescută  a  producerii  unor 
pandemii; apariţia şi evoluţia imposibil de controlat a unor viruşi, microbi şi bacterii. 
Vulnerabilităţile  sunt  factori  de  natură  internă,  specifici  fiecărui  stat  în 
parte.  Din  acest  motiv,  nu  le  putem  generaliza  la  nivelul  întregii  comunităţi 
internaţionale. În cele ce urmează ne vom referi la acele vulnerabilităţi ale României, 
aşa  cum  au  fost  ele  identificate  în  cadrul  documentelor  de  referinţă  ale  securităţii 
naţionale.Principalele vulnerabilităţi din mediul intern sunt generate de: 
–  degradarea  climatului  general  de  siguranţă  civică  şi  creşterea  în 
amploare a criminalităţii; 
–  slăbirea  eficienţei  sistemului  de  conducere  politică  şi  drept  urmare 
accentuarea unor fenomene de corupţie 3 , care afectează stabilitatea economică. Şi 
în  acest  domeniu  există  preocupări  majore  pentru  limitarea  fenomenului.  Acţiunile 
Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) vizează tocmai restabilirea climatului normal 
de dezvoltare economică a ţării; 
–  creşterea  anemiei  sociale  ca  urmare  a  amplificării  infracţionalităţii 
economico­financiare; 
– permeabilitatea teritoriului la contrabandă, migraţie clandestină şi trafic 
de persoane; 

1  Gheorghe Rădulescu, Bogdan Costache, Jaap de Hoop Scheffer: Suntem bucuroşi să colaborăm 
cu România ca aliaţi, în Curierul Naţional nr. 4017/14.05.2004. 
2  Strategia de Securitate Naţională, România Europeană, România Euro­Atlantică, proiect, Bucureşti, 

2006, p. 11. 
3  Corupţia este o ameninţare, efectul ei constă, între altele, în vulnerabilizarea sistemului politic.

143 
 – carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare 
la cerinţele societăţii a sistemului de învăţământ; 
–  expertiza  redusă,  organizarea  defectuoasă  şi  precaritatea  resurselor 
alocate în domeniul managementului situaţiilor de criză; 
– erodarea potenţialului de creaţie ştiinţifică în domeniile de vârf; 
–  insuficienţa  expertizei  şi  angajării  societăţii  civile  în  dezbaterea  şi 
soluţionarea problemelor de securitate. 
Lista factorilor care generează ameninţări la adresa securităţii, în ţările aflate 
în tranziţie 1  şi care este pe deplin valabilă şi pentru România, poate fi completată cu: 
dereglare  normativă  şi  anarhic­normativă;  eşecul  transpunerii  în  realitate  a 
garanţiilor  drepturilor  cetăţeneşti;  elaborarea  neglijentă  a  legislaţiei  în  vigoare; 
avalanşe de reglementări guvernamentale, de multe ori, încâlcite, incoerente. 
Din cauza dinamicii vieţii sociale şi a unor interese politice de reglementare 
în  mod  partinic  a  unor  domenii  socio­economice  se  încalcă,  uneori,  principiul 
separaţiei puterilor în stat. La nivel politic, se evită, deseori, abordarea surselor de 
insecuritate  prin  prisma  detalierii  şi  particularizării  lor,  factorii  de  risc,  pericolele  şi 
ameninţările  prezentându­se  la  modul  general,  fără  a  se  recurge  la  o  abordare 
analitică, potrivit căreia să se sesizeze evoluţia acestora. 
Controlul  potenţialităţii  ameninţărilor  la  adresa  securităţii  naţionale  este 
posibil, numai, printr­o evaluare corectă a acestora. Modul de abordare a acestora şi 
aplicarea măsurilor optime de control şi gestionare, printr­un management eficace, 
asigură stabilitatea şi starea de normalitate a statului de drept. 
Realizarea  unei  evaluări  corespunzătoare  în  domeniul  ameninţărilor  la 
adresa securităţii naţionale, comportă parcurgerea următoarelor etape:  identificarea 
şi  descrierea  ameninţărilor;    stabilirea  pentru  anumite  situaţii  a  unor  strategii  de 
„ripostă” sau de „utilizare”; evaluarea cadrului legislativ corespunzător. 
Condiţiile  care  trebuie  avute  in  vedere,  pentru  realizarea  unei  evaluări 
corespunzătoare şi a unei gestionări eficace a ameninţărilor, sunt 2 : 
– evaluarea şanselor de control a ameninţărilor; 
– elaborarea unor metode privind studiul ameninţărilor, modele care să vină 
în sprijinul monitorizării evolutive a acestora; 
–  urmărirea  proceselor  ce  se  pot  declanşa  şi  a  stărilor  pe  care  le  poate 
genera  ameninţările.  Raporturile  ce  se  pot  dezvolta,  pe  de  o  parte,  între  sursele 
generatoare de ameninţare, iar pe de altă parte, între ameninţările propriu­zise; 
– crearea unui sistem integrat de urmărire a evoluţiei ameninţărilor la adresa 
securităţii naţionale; 

1  Ioan Sabău, Florin Stelian Bobin, Ipostaze geopolitice şi politice ale integrării şi securităţii europene, 

Editura Ceramaprint, Bucureşti, 2008, p. 142. 
2  Ioan Sabău, Florin Stelian Bobin, Ipostaze geopolitice şi politice ale integrării şi securităţii europene, 

Editura Ceramaprint, Bucureşti, 2008, p. 142.

145 
147
 ASPECTE PRIVIND CRIMA ORGANIZATĂ CONTEMPORANĂ

mr.ITU BOGDAN
Serviciul de Protecţie şi Pază 

The author presents aspects concerning the realities of organised crime and 
it`s  links  with  the  terrorism.The  true  nature  of  organised  groups  is  presented,  with 
the main characteristics of the phenomenon. 

Autorul  prezintă  aspecte  legate  de  concepte  actuasle  în  legătură  cu 
grupurile  criminale  organizate,  alături  de  legături  acestora  cu  activităţile  teroriste. 
Sunt  abordate  aspecte  privitoare  la  laturi  definitorii  ale  fenomenului  criminal 
organizat. 

Crima organizată este o activitate, realizată de un grup de indivizi, care în 
mod  conştient  dezvoltă  roluri  şi  specializări,  modele  de  interacţiune,  statuturi    şi 
relaţii, sfere de gestiune  şi responsabilitate,  şi care, cu o continuitate în timp, se 
implică în acte legale şi ilegale, de obicei cuprinzând (a) volum mare de capital, (b) 
asociaţii­tampon,  (c)  violenţă  sau  ameninţarea  cu  recurgere  la  violenţă  (reală  sau 
urmărită), (d) coruperea oficialilor publici, a agenţilor acestora, sau acelora cu poziţii 
de  responsabilitate    şi  încredere.  Această  activitate  este  orientată  spre  atingerea 
unui scop  şi se dezvoltă secvenţial peste timp. Scopul ei este acumularea sumelor 
mari  de  capital  şi  câştigarea  influenţei,  acompaniate  de  minimizarea  riscului. 
Capitalul  acumulat  (bani  «negri»  neimpozitaţi)  este  parţial  investit  (spălat)  în 
sectoarele legitime ale  economiei prin utilizerea multiplilor tampoane cu scopul de 
obţinere  a  influenţei sporite,  puterii,  capitalului,    şi  potenţialului  extins  pentru  profit 
criminal pe fundalul unui risc în continuă minimizare”. 1 
Dacă  e  să  analizăm  o  abordare  a  fenomenului  pe  care  o  propun 
documentele de importanţă mondială, cel mai potrivit pare să fie Convenţia O.N.U. 
contra  crimei  transnaţionale  organizate,  care  în  Art.  2  (a)  cu  privire  la  «Grupul 
criminal organizat» îl defineşte în felul următor: „… un grup structurat format din  trei 
sau  mai  multe  persoane,  care  există  o  perioadă anumită  de  timp    şi  funcţionează 
concertat cu scopul de a comite una sau mai multe crime sau infracţiuni serioase... 
pentru a obţine, direct sau indirect, beneficii financiare sau materiale de altă natură”. 
Definirea  crimei  organizate  este  sursă  de  controversă  între  organizaţiile 
internaţionale.  Grupul  de  experţi  asupra  crimei  organizate  din  cadrul  Consiliului 
Europei  şi Comisiei Europene au căzut de acord asupra existenţei a patru criterii 
obligatorii: 
•  colaborarea dintre trei sau mai multe persoane; 

1  Pitulescu I. Al treilea război mondial. Crima organizată. Bucureşti, Naţional, 1997.

149
posibilitatea    şefilor  de  reţele  să­şi  conducă  afacerile,  indiferent  de  locul  unde  se 
află.  Multe  dintre  acţiunile  lor  pot  fi  duse  la  îndeplinire  prin  intermediul  reţelei  de 
calculatoare  şi telecomunicaţii. Utilizarea transferurilor electronice, accesul liber la 
Internet  şi  tehnologia  de  comunicaţii  supersofisticată,  permit  structurilor  criminale 
intensificarea  comiterii  de  infracţiuni  cu  autori  neidentificaţi,  erodându­se  astfel 
autoritatea statelor. 1 
Aceasta  nu  înseamnă  însă  că  s­a  renunţat  la  corupţie,  mită,  înţelegeri 
secrete sau extorcări. Când toate acestea eşuează, se recurge la violenţă. Datorită 
faptului că au existat situaţii în care organizaţiile criminale au avut posibilitatea de a­ 
şi demonstra violenţa ieşită din comun, ca mijloc de apărare a intereselor sale, se 
poate crea confuzie în discernerea între actele lor şi cele ale organizaţiilor teroriste. 
Singura diferenţă notabilă dintre ele este aceea că teroriştii sunt mai puţin interesaţi 
de profit, ei fiind mai degrabă motivaţi de fanatismul religios sau ideologic, atacurile 
lor având ca ţinte statul cu ceea ce înseamnă el (instituţiile şi reprezentanţii lor). 
În  ştiinţa  juridică  domină  opinia  precum  că  există  trei  niveluri  ale    crimei 
organizate.  Primul  nivel  se  caracterizează  prin  faptul  că  crimele  se  săvârşesc  de 
către unele grupări organizate, viabile  şi bine închegate, carora le lipseşte însă o 
structură    şi  ierarhie  avansată,  funcţiile  organizatorilor  şi  executorilor  nefiind  clar 
diferenţiate.  Al  doilea  nivel  de  organizare  al  activităţii  criminale,  mai  complicat, 
prezintă o construcţie ierarhică a unor grupări care aproape întotdeauna sunt legate 
cu structurile oficiale şi le folosesc în scopurile lor. 
În  aceste  asociaţii  criminale  se  evidenţiază  liderii  care  generează  idei    şi 
dirijează activitatea. Cât priveşte  cel de­al treilea nivel al crimei organizate, acestuia 
îi sunt specifice, în comparaţie cu primele două, anumite particularităţi calitative care 
se  manifestă  în  organizarea  mediului  criminal,  în  consolidarea  rolului  liderilor  lumii 
interlope.  Acest  nivel  este  într­o  interconexiune  dialectică  cu  primul  şi  al  doilea, 
deoarece în el se încheie logic divizarea funcţiei de organizare şi dirijare a activităţii 
criminale  de  participarea  nemijlocită  la  infracţiune.  Liderii  mediului  criminal  se 
evidenţiază de parcă ar fi nişte reprezentanţi ai castei superioare. Ei îşi coordonează 
toate  eforturile,  baza  acestei  coordonări  fiind  însăşi  logica  dezvoltării  şi  menţinerii 
activităţii criminale. 
Scopul principal al crimei organizate constă în obţinerea unor profituri înalte 
prin  stabilirea  controlului  asupra  unor  domenii  ale  activităţii  sociale,  asupra  unor 
structuri sociale şi  politice,  ceea ce  generează  monopolizarea  pieţelor,  penetrarea 
prin  corupţie  a  structurilor  administrative  ale  statului.  În  mod  evident,  în  procesul 
studierii  grupărilor  criminale  în  calitate  de  moment­cheie  se  ia  noţiunea  de 
„organizare”. Joseph Albini amplifică, totuşi, analiza fenomenului atunci când scrie: 
„Însuşi  termenul  de  organizare  pare  să  fie  componentul  distinctiv  primar  al  crimei 
organizate.  …Interacţiunea  însă  este  al  doilea  ca  importanţă  concept:  o  simplă 

1  Vento P. ş.a. Mafia: Anatomia unei puteri. Bucureşti, Romfel, 1992.

151 
 UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND INFRACŢIONALITATEA CA FENOMEN

cpt. BARBU ROBERT IONUŢ

Serviciul de Protecţie şi Pază 

Infracţionalitatea,  fenomenul  care  macină  din  ce  în  ce  mai  mult  omenirea 
datorită  vitezei  de  dezvoltare  în  toate  societăţile,  pune  tot  mai  grave  probleme  în 
ceea ce priveşte combaterea şi prevenirea. 

Criminal  acts  are  part  of  a  phenomenon  that  affects  increasingly  human 
beings due to its developing speed in all societies, and makes efforts of prevention 
and fighting more and more difficult. 

Infracţionalitatea  sau  criminalitatea(în  opinia  unor  specialişti  în  domeniu), 

înţeleasă că totalitatea faptelor penale ce se comit într­o anumită perioadă de timp, 
într­o zonă determinată, prezintă un pericol social major prin aceea că, necurmată şi 
necontrolată  conduce  inevitabil  la  degradarea  societăţii,  alunecarea  în  haos  şi 
consecinţe dăunătoare, ireparabile pe o perioadă îndelungată. O infracţiune prezintă 
prin  ea  însăşi  un  pericol  deosebit,  altfel  n­ar  fi  fost  încriminată,  putând  perturba 
bunul mers al societăţii s­au micro­ colectivităţii în care s­a săvârşit 1 . 
Prevenirea şi combaterea criminalităţii fac parte din politica penală a statului şi 
prezintă  un  interes  teoreic  şi  practice  deosebit,  fiind  o  problemă  primordială  nu 
numai  pentru  organelle  judiciare  abilitate,  ci  pentru  întreaga  societate,  direct 
interesată în limitarea efectelor acesteia. 
Practic prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional presupune: 
Înţelegerea pericolului social major al criminalităţii; 
Dezvăluirea  profilului  psiho­moral  şi  comportamental  al  infractorului  şi  o 
categorisire a acestora pe criterii criminologice; 
Determinarea  şi  explorarea  cauzelor  ,  condiţiilor  şi  circumstanţelor 
generatoare sau favorizatoerea faptelor; 
Demonstrarea priorităţii preîntîmpinării în raport cu reprimarea; 
Luarea  măsurilor  adecvate  conform  dispoziţiilor  legale  şi  posibilităţilor 
practice de acţiune a organismelor abilitate; 
Diminuarea cifrei negre a criminalităţii. 2 
Referitor  la  această  cifră  neagră  a  infracţionaslităţii  a  apărut  ,  pebună 
dreptate  următoarea  problemă  ”  pornind  de  la  faptul  că  ştiinţa  criminologiei 
cercetează criminalitatea cunoscută(relevată), se ridică întrebarea ce se întâmplă cu 
restul faptelor penale sîvârşite şi necercetate şi care este raportul dintre cele aduse 

1  I.Oancea. Probleme de criminologie, Ed. All, Bucureşti, 1994. 
2  Colectiv, Metodologia investigării infracţionalităţii, Ed. Sitech, Craiova 2008.

153
legislaţiei  în  domeniul  operaţiunilor  de  import­export  etc.  De  asemenea,  a  crescut 
numărul  infracţiunilor  legate  de  practicarea  jocurilor  de  noroc,  pretinderea  unor 
sume consistente de bani pentru asigurarea “protecţiei”, sechestrarea de persoane, 
violenţele între grupurile rivale de infractori etc. 
Că  fenomen  social,  corupţia  reprezintă  expresia  unor  manifestări  de 
descompunere morală şi degradare spirituală întrucât implică deturnarea şi folosirea 
avutului  public  în  interes  personal,  obţinerea  unor  avantaje  materiale  pentru 
îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, incheierea unor afaceri şi tranzacţii prin eludarea 
normelor  morale  şi  legale.  O  astfel  de  stare  de  criză,  are  un  efect  demoralizator 
asupra intregii societaţi. 1 
Criminalitatea  organizată  are  o  psihologie  aparte.  Işi  fac  simţită  prezenţa 
persoane inteligente, cu o cultură infracţională avansată. 
Criminalitatea organizată se caracterizează prin: 
1)  profesionalizarea  modului  de  operare  (sistemul  de  comunicare  şi 
deplasare rapidă, studiul calificat al obiectivului, neutralizarea sistemelor de pază şi 
alarmare electronică, măsuri de contracarare a identificării prin dezinformare, false 
identităţi, distrugeri de probe, crearea de alibiuri); 
2)  gravitatea  consecinţelor  (distrugeri  uriase,  inducerea  sentimentului  de 
insecuritate, panica sociala, pierderi de vieti omenesti); 
3) ierarhizarea structurilor de subordonare în mediile criminale (conducerea 
acţiunii, impărţirea profitului, reinvestirea profitului); 
4)  utilizarea  corupţiei,  şantajului,  pană  la  cele  mai  înalte  nivele  sociale 
(funcţionari publici, oameni de afaceri, oameni politici). 
În  ultima  perioadă  s­au  diversificat  infracţiunile  comise  prin  violenţă 
(omoruri, violuri, lovituri cauzatoare de moarte, tâlhării, vătămari corporale grave ­ că 
forme  ale  violenţei  private,  şi  conflicte  de  grup,  interetnice,  interconfesionale, 
profesionale,  acte  de  terorism).  Violenţa  este  intim  legată  de  esenţa  umană  şi  de 
funcţionarea  societăţii.  Violenţa  acoperă  o  gamă  largă  de  comportamente 
individuale şi sociale, având o etiologie proprie. 

1  Durkheim Emile – „Regulile metodei sociologice”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică.

155 
 JAMES  WATSON  şi  FRANCIS  CRICK  au  făcut  cunoscut  un  model  al 
moleculei de ADN pentru care au primit premiul Nobel în 1962. 
În anul 1985,geneticianul englez ALEC JEFFREYS,analizând gena catenei 
alfa a hemoglobinei umane,conţinută într­un fragment de ADN,a constatat că acest 
fragment  de  ADN  conţinea  ,pe  lângă  secvenţa  normală  de  nucleotide  a  genei 
hemoglobinice  şi  un  sector  în  care  se  repeta  de  multe  ori  o  aceeaşi    secvenţă  a 
două nucleotide CA.Jeffreys a constatat că această repetiţie era foarte diferită de la 
o  persoană  la  alta.El  şi­a  dat  seama  că  aceste  secvenţe  repetate  pot  fi  utile  în 
caracterizarea individuală a oamenilor.Le­a dat denumirea de microsateliţi,care mai 
târziu  se vor face cunoscuţi ca markeri STR.
SECVENŢELE REPETATE ÎN TANDEM (SHORT TANDEM REPEATS)
Secvenţele repetate în tandem  constituie  amprenta  genetică.ADN­ul 
prezintă  unele  zone  necodificate  formate  din  blocuri  scurte  de  3  până  la  7 
baze.Aceste  secvenţe  reprezintă  repetarea  în  tandem  a  trei  sau  patru  perechi  de 
baze care pot fi repetate de mai multe ori sau zeci de ori. 

EXEMPLU: STR 
GTACTAGA│CTA│CTA│CTA│CTA│CTA│CTGGTG ­­­­­secvenţă de ADN 
┌  ┐ 
└                5 repetări               ┘ 
Numărul secvenţelor repetate variază de la o persoană la alta.Corpul uman 
deţine peste 5000 de tipuri de STR,dar numai circa 75 se folosesc în criminalistică 
(F.B.I. foloseşte 13 tipuri de STR). 
După  ce  s­a  prelevat  ADN­ul  în  scopul  analizei  judiciare,acesta  se  taie  în 
fragmente cu ajutorul enzimelor(compuşi chimici speciali care au proprietatea  de a 
fragmenta molecule mari ca cea de ADN).O astfel de enzimă se numeşte enzimă
de restricţie.Aceasta  permite  tăierea  moleculei  de  ADN  în  puncte  numite  loc  de 
recunoaştere  sau  secvenţă  de  recunoaştere  şi  încadrează  secvenţa  repetitivă 
scurtă. 

EXEMPLU:  │CGA│CGA│CGA│CGA│CGCATG ­­­­secvenţă de ADN 

:  : 
:  : 
:  : 
ACŢIUNEA ENZIMEI DE RESTRICŢIE

Amplificarea în lanţ a polimerazei (PCR),cunoscută  şi  ca  „amplificarea 

ADN­ului”,este  o  tehnică  ce  permite  mărirea  cantităţii  unei  secvenţe  specifice  de 
ADN într­un eşantion.Această tehnică este de o valoare inestimabilă în criminalistică 
şi  este  folosită  generalizat  şi  de  cercetătorii  geneticieni.Polimeraza  este  o  enzimă 
care  produce  mai  multe  copii.Popular  se  vorbeste  câteodată  de  „copierea
157