Buletinul Fundației Urechia Nr. 21

Bibl
iot
ecaJudeț
eană Anul1
8,nr.
21,
„V.
A.Urechia”Gal
aț
i no
iembri
e2020
Bul
eti
nul
F
undat
,i
eiUrechi
a
Il
ust
raț
iac
operte
lor:
Copert
a1:UrechiaV.A.l
aSinaiaîn1890:[Gracă].
-Sinai
a: [
sn],189
0Co ta
: FII
I1 6
9
Copert
a2:Colajcuex-l
ibr
isuriani
vers
aredincol
ecț
ii
leBibl
iote
cii„
V.A.Urechia
”
Copert
a3:Diplomădeo noarecume dal
iedeauraco
rdatăBibli
otec
ii„
V.A.Urechia
”de
j
uriulExpozi
ți
eijubi
liar
edin1906delaBucureșt
i.-Bucureș
ti:I
nst.de
ArteGrac e„CarolGöbl"S-s
orIonSt.
Rasides
cu, 1906.Cota:
Pac .
XXXI I/
45
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Buletinul
Fundatiei
, Urechia
ISSN: 1220-3459 ISSN-L:
Revistă cu apariție anuală
Editată de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Anul înființării: 1901
Serie nouă: anul XVIII, nr. 21/2020
Număr dedicat aniversării a 130 de ani de la inaugurarea Bibliotecii „V.A. Urechia”
Director de publicație:
Manager Corina Emanuela Dobre
Colegiul ştiinţific: Secretar general de redacție: Dorina Bălan
Prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru Redactori: Camelia Toporaș
Prof. univ. dr. Simona Antofi Catrina Căluian
Prof. univ. dr. Elena Tîrziman Leonica Roman
Dr. Doru Bădără Iulia Lazăr
Conf. univ. dr. hab. Cătălin Negoiţă Traducere: Ioana-Monica Chicu
Redactor-șef: Letiţia Buruiană Tehnoredactare și machetare: Sorina Radu
Redactor-șef adj.: Camelia Bejenaru Coperta: Cătălina Ciomaga
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Mihai Bravu, nr. 16, Galați, 800208
Tel: 0236/411037
Fax: 0236-311060
e-mail: camelia_bejenaru@yahoo.com (Tel. 0236/411037, int. 113)
e-mail: balan_drn@yahoo.com (Tel. 0236/411037, int. 109)
b.f.urechia@gmail.com
Responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține în exclusivitate autorilor.
Ilustrarea revistei, cu excepția imaginilor trimise de autorii articolelor, s-a realizat pe baza documentelor iconografice
din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”.
Copyright © 2020 Editura „Axis Libri” Galaţi

Buletinul
Fundatiei
, Urechia
Publicaţie anuală • an 18, nr. 21 • 2020
Axis Libri
Galați
Editorial
6 Editorial
Cartile
˘ , nu poarta
˘ masca!
˘
D e ce punem mereu sub semnul crizei, în mesajele noastre, biblioteca în relație cu societatea?
Sunt ele, bibliotecile, cu adevărat organic legate de crizele societății? Privind dintr-o perspectivă centrată
pe utilitate, se pare că da. În ansamblu, în istoria culturii universale biblioteca e mai degrabă o oglindă
a acesteia. Putem avea câte o reflectare poliedrică ce-și schimbă nuanța și forma în funcție de unghiul
abordării.
În România postdecembristă biblioteca, în calitate de instituție de cultură, a parcurs o curbă
interesantă sub aspectul interesului acordat de către utilizatori și comunitate. A fost nevoie de o redefinire
a misiunii, rolurilor și funcțiilor sale din rațiuni preponderent pragmatice. S-au făcut treceri de la o
imagine idilică a unui univers autosuficient, depozitar al cunoașterii, la imaginea unui organism viu
continuu adaptabil la provocările vremurilor. Și au fost, desigur, destule și presante valuri de schimbare.
Un prim factor de provocare a provenit chiar din interiorul breslei. Se punea problema modelului de
bibliotecar ca agent de schimbare și de... imagine, cel care trebuia să facă trecerea de la funcționarul pasiv,
la profesionistul policalificat, care pe lângă domeniul bibliologiei și biblioteconomiei, trebuia să știe și
operare pe calculator, și marketing sau e-marketing, și pedagogie, și limbi străine, și advocacy, dar câte și
mai câte?!... Cu un entuziasm specific marilor visători, tinerii la trup și/sau la suflet au asimilat cunoștințe,
au dobândit multiple competențe și au diseminat modele de bune practici în acord cu noile cerințe ale
societății. Al doilea factor, a fost beneficiarul. Mutațiile s-au produs de la cititor, adică un individ care
avea anumite nevoi de lectură, la utilizator sau client care căuta în biblioteci o paletă mai largă de beneficii
și care putea lesne să se implice în schimbarea feței bibliotecii prin diverse forme de parteneriat. La nivel
individual sau de grup, utilizatorul poate interacționa și influența dezvoltarea unei instituții bibliotecare
prin participarea la proiectele sale, prin susținerea obiectivelor și a acțiunilor acesteia în mediul decizional
al comunității sau în plan mediatic. Astfel, bibliotecile, în special cele publice, au devenit adevărate
centre de cultură și educație non-formală. Un alt factor de schimbare a provenit din valul tehnologizării
și al consumerismului. Dinamismul acestui tăvălug a dus către modificarea structurii colecțiilor și a
accentului pus pe funcția de serviciu în cadrul comunității, în detrimentul celei de conservare și depozitar
al valorilor patrimoniale. Deși la nivel declarativ, misiunile bibliotecilor au păstrat ideea de „a moșteni și
a adăuga”, în practică, valoarea moștenirii a fost minimalizată și bagatelizată, expediată în forme festiviste
și supusă unor interpretări partinice, pentru că istoria culturii este și ea parte a istoriei umanității, supusă
vremurilor! Politicile culturale au fost însă, oarecum, favorabile și astfel, bibliotecile au reușit să-și înfingă
bine steagurile pe noile teritorii ale modernității. Au răspuns nevoilor publicului prin diversificarea
serviciilor oferite în funcție de nevoile concrete identificate, prin modernizarea spațiilor și a structurii
colecțiilor, precum și prin interactivitate și ieșirea cu oferte în mediul on-line.
Editorial 7
Dar iată că, atunci când totul părea să fi intrat pe un făgaș stabil și sigur, în
care utilitatea instituției bibliotecare era pe deplin acceptată și de necontestat,
a apărut un nou factor de provocare. Pandemia! Dintr-odată rezultatele unui
sistem educațional superficial și ineficient au scos la lumină lucruri ascunse
sub preș. O mulțime de oameni dezorientați, intrigați, revoltați, suspicioși,
flegmatici și cârcotași a invadat rețelele de socializare și canalele mass media,
care au devenit singurele spații de socializare nerestricționate. Un virus
a căpătat brusc, valențele buturugii care răstoarnă carul mare. Cu ce mai
rămâne biblioteca din funcționalitatea sa, atâta vreme cât restricțiile blochează
accesul a trei sferturi din utilizatorii săi? Reacția a fost promptă și de această
dată, având deja extensii în mediul virtual; bibliotecile au încercat să se „lupte”
cu pandemia de... incultură! O nouă declarație de misiune, dar cu insuficientă
acoperire încă și resurse slabe. Bibliotecile au pierdut un partener vital: școala!
Învățământul online nu e școală! Ce putem face?! Ne vom întoarce la tradiție,
la acea moștenire pe care am lăsat-o pe linie moartă, dar nu pentru a o
împacheta în haine noi și a o livra Internetului ca piesă de muzeu, ci pentru a
înțelege un drum, un parcurs similar sub alte crize ale trecutului. Vedem astfel,
în istoria Bibliotecii „V.A. Urechia”, vremuri de glorie, dar și vremuri de restriște.
Înființată cu înaltă nășire, prin decret regal, inaugurată cu strălucite discursuri și
diriguită de fondator până la moartea sa, biblioteca gălățeană a cunoscut o creștere,
dar și o descreștere, cu vremuri de pierdere, de insecuritate, atât în ceea ce privește
colecțiile sale, cât și sediile sale. S-a bucurat însă, în fiecare moment de criză,
de protecție și susținere. Rezistența prin cultură își manifestă efectele mai ales în vremuri de criză. Și aici
putem să amintim „Biblioteca răniților” a lui Valeriu Surdu, din Primul Război Mondial, bibliotecile înființate
în județ pentru răspândirea cărții la sate, în anii interbelici, instalarea în clădirea fostului Palat administrativ
al C.E.D., accesul liber la raft și bibliobuzele din perioada comunistă pentru a suplini lipsa filialelor într-un
oraș industrial aflat în rapidă creștere demografică, filialele de peste Prut pentru o cauză națională în perioada
postdecembristă, deschiderea accesului la distanță prin catalogul online și interacțiunea mult mai rapidă,
chiar în timp real, cu utilizatorii, accesul facil la informația marilor biblioteci ale lumii și a comunităților de
specialiști și cercetători ș.a. Și chiar dacă, din proiectul cultural al lui Urechia, care preconizase dezvoltarea unui
adevărat complex cultural în jurul bibliotecii, într-un local propriu, cu pinacotecă și muzeu (inițial dăruise
destule colecții nonbook pentru a susține aceste componente, iar astăzi le regăsim fragmentar în cadrul altor
instituții locale: Muzeul de Istorie, Teatrul Dramatic), am rămas doar cu biblioteca sa, aceasta e suficient de
ofertantă și valoroasă încât să ne putem susține misiunea, oferind patrimoniului digital al țării și al Europei
numeroase rarități bibliofile și adăugând mărturii documentare ale existenței noastre pe aceste meleaguri. Nu
trebuie să ne „luptăm” sau să ne ascundem de vreun fel de virus, ci să continuăm valorificarea a ceea ce ne-au
lăsat înaintașii, să redescoperim și să adăugăm la vechea fundație noi porți și canale de acces, totodată și noi
mărturii ale prezentului, indiferent de suportul lor fizic, pentru generațiile ce vor veni. Putem chiar mai mult,
să oferim „răniților” acestor vremuri hrană pentru spirit și suflet, la distanță, prin mijloace specifice: „pilule”
de cultură enciclopedică, expoziții bibliofile virtuale, intermedierea dialogului autor-cititor, lecturi în direct ș.a.
Cartea era considerată leac pentru suflet și în antichitate, dar să nu uităm că repetiția în cultură inspiră stilul de
viață și trendurile din modă; adesea se propun linii retro, care vin cu retușuri creative și adaosuri inovatoare.
Un singur lucru rămâne neschimbat: niciodată, nici măcar în vremuri de pandemie, cărțile nu poartă mască!
Redactor-șef, Letiția Buruiană

Aniversaria
10 Aniversaria
Biblioteca Judeteana
, ˘ „V.A. Urechia”
istorie si
, continuitate
Dorina Bălan, șef birou,

Pentru a înțelege contextul istoric al înființării Catalogarea colecţiilor. Control de
Bibliotecii „V.A. Urechia”, trebuie să amintim că prima autoritate. Colecţii speciale
bibliotecă publică din România și printre primele din estul Biblioteca Județeană „V.A.
Urechia” Galați
Europei, deschisă publicului în 1802, a fost Biblioteca Teleki
Tel.: 0236/411037 (int. 109);
din Târgu Mureș. e-mail: balan_drn@yahoo.com
În plan regional, prima inițiativă de a crea o bibliotecă
publică la Galați aparține lui Costin Brăescu, un apropiat
colaborator al lui Urechia, membru al Comitetului Permanent,
care a oferit 669 cărți, pe subiecte diferite, în data de 24 iunie
1871, cu intenția de a crea o bibliotecă proprietate a Județului
Covurlui. Având în vedere acest dar, Președintele Comitetului
Permanent, Nicolae Catargi, raporta plenului Consiliului
Județean despre nobilul sentiment pentru cultură al lui Brăescu
și supunea spre deliberare un proiect de organizare de bibliotecă
publică, care a fost votat la 10 noiembrie 1871. În acest sens,
Comisia bugetară a propus atunci, pentru prima data în istoria
unei administrații județene (după știința noastră, nota Nedelcu
Oprea), alocații nominalizate pentru o bibliotecă publică.
Bugetul a fost confirmat în ianuarie 1872, după aprobarea de
către guvern, constituindu-se în primul și cel mai mare buget al
Bibliotecii Județene Covurlui. Suma pentru cumpărarea cărților
s-a ridicat la 2400 lei (10 la sută din bugetul județului pentru
Instrucțiunea publică) la care s-au aprobat încă 1000 lei pentru
cărți destinate premiilor acordate în 1872.
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi a fost
constituită prin Decretul regal nr. 3382 la data de 7 decembrie
Aniversaria 11
1889, act semnat de Carol I, rege al României, ca răspuns

la Raportul Ministrului Secretar de Stat la Departamentul
Cultelor și al Instrucţiunii Publice, sub nr. 6122 al Jurnalului
Consiliului de Miniștri nr. 9 din 29 Noiembrie 1889 și în baza
Actului de dar autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat,
sub nr. 6558 din 1889. Deși actul constituirii datează din 7
decembrie 1889, data deschiderii oficiale a Bibliotecii este 11
noiembrie 1890, după un an de la oferirea acestui însemnat
dar al lui Urechia care - așa cum însuși sublinia - va trebui „să
serve culturii tot mai spornice și mai ales tot mai românească
a Galaţilor”.
Numărul iniţial al documentelor de bibliotecă, așa cum Decretul nr. 3382 din
se consemnează în actele oficiale, a fost de 5958 de volume, 07.12.1889 de înființare a
donate prin Actul de dar de către ctitorul şi fondatorul său, BVAU, cota - Pac. XII/24, nr.
al cărui nume îl poartă Biblioteca, eruditul profesor şi omul de inv. 445654
de înaltă ţinută culturală Vasile Alexandrescu Urechia,
academician, deputat și senator în forul legislativ al țării, scriitor,
istoric, pedagog și publicist. Fondul s-a dezvoltat în timp, în
principal din biblioteci personale, donații ale personalităților
și instituțiilor culturale: biblioteca Cantacuzinilor din comuna
Băleni, Regele Carol I, generalul Eustațiu Pencovici, dr.
Constantin Stavridi, I. Kalinderu, G. Tanoviceanu, Episcopul
12 Aniversaria
Pimen, Vasile V. Kogălniceanu, Dimitrie Sturdza, Aristizza

Romanescu, H. Metaxa, C. Pantazopol, Zamfir Filotti, Paul
Brătășeanu, Ion I. Cetățeanu, C. Codreanu, M.N. Pacu, Frații
Schnab, Emmerich Werl din Viena, preotul David Popescu,
Victor Slăvescu, Emil Vârtosu, farmacistul E. Karakasch,
profesorul gălățean Til Procopian, Costin Brăescu, S. Kirschen,
episcopul Partenie Clinceni, magistratul M.G. Orleanu, A.
Filipescu, D. Voiculescu, instituții ale administrației publice
locale, Biblioteca Astra din Sibiu, Facultatea de Teologie din
București, Tipografia Cărților Bisericești,
Ministerul Instrucțiunii Publice din Italia,
Ministerul Cultelor și Instrucțiunii, Ministerul
Lucrărilor Publice, Institutul Meteorologic,
Academia Română, Biblioteca-Muzeu
Balaguer din Spania, Ministerul Finanțelor
etc.
Localul, prevăzut încă de la început
de donatorul său, era cel al Liceului „Vasile
Alecsandri” unde a avut loc și inaugurarea.
Mai târziu, în perioada anilor 1940-1954,
biblioteca va fi găzduită, cu intermitenţe, în Palatul Cultural Sala de lectură a Bibliotecii „V.A.
„V.A. Urechia” din strada Republicii, nr. 59, astăzi Teatrul Urechia”, din clădirea Liceului
„Vasile Alecsandri”
Dramatic „Fani Tardini”, proprietate a Societăţii Culturale
„V.A. Urechia”. Între anii 1955-1960 sediul bibliotecii se găsește
în Palatul de Justiţie, actuala Universitate „Dunărea de Jos”,
după care o regăsim, între 1961-1968, în
clădirea din strada Eroilor, nr. 40, astăzi
Casa Armatei, și în strada Gării, nr. 35,
astăzi Casa Corpului Didactic.
Prin Hotărârea Comitetului
Executiv al Consiliului Judeţean din 25
august 1968 se mută în actualul sediu din
Strada Mihai Bravu, nr. 16, primul sediu
construit pe teritoriul românesc al unei
instituții internaționale din România -
Comisia Europeană a Dunării (C.E.D.) -
singura instituţie europeană din România
începutului de secol XX. Construcţie
istorică, monument de arhitectură în stil
neoclasic, clădirea a fost ridicată între anii
1894-1895, de o societate de construcţii
Aniversaria 13
românească al cărei preşedinte era prinţul D. Ghika. O sursă

franceză, din anul 1895, menționează că Palatul C.E.D. este o
construcție recent efectuată de către „Societatea Română de
Construcții și Lucrări Publice”, având ca președinte pe prințul D.
Ghika. Se presupune că doi ingineri, C.F. Robesco și R. Effingham
Grant, primul fiind membru al Societății menționate mai sus
și cel de-al doilea director, au întocmit planurile construcţiei
cu un etaj după care s-a realizat Palatul și au supravegheat
lucrările. Data finalizării Palatului C.E.D. este controversată,
unele surse afirmând că s-a realizat în 1893, ceea ce ar fi fost
practic imposibil, având în vedere data achiziţionării terenului
(22 martie 1893). În data de 14 mai 1894, Serviciul Tehnic al
Primăriei orașului Galați eliberează autorizația de construcție,
deși se demaraseră lucrările. Ceea ce se găsește menționat în
documentele de arhivă este faptul că Palatul a fost definitiv
construit, cu toate dependințele, în anul 1896, recepția lucrării
realizându-se în data de 29 aprilie a aceluiași an, în prezența lui
Karl Kuhl – inginerul șef (pe atunci) al C.E.D.
În timpul Primului Război Mondial, „sediul CED din Palatul C.E.D., distrus în
Galaţi... va fi bombardat de inamici la 10 octombrie 1917, Primul Război Mondial
distrugându-se biblioteca și arhiva Comisiunii”.
14 Aniversaria
Proiectul reconstrucției de la temelie a Palatului C.E.D.

s-a realizat de către Societatea Română de Întreprinderi din
Bucureşti, prin delegatul său la Galaţi, Teissier, între 23 iunie
1922 - mai 1923. Astfel, Palatul C.E.D. va fi proiectat cu 2
(două) etaje, subsol şi mansardă.
Recepția provizorie a Palatului va avea loc la data Palatul CED după recon
de 13 noiembrie 1923, în prezenţa lui M. Manea, arhitect, strucție, în anul 1923
reprezentant al C.E.D., şi M. Vincent, director al Societăţii
Române de Întreprinderi din Bucureşti.
Astăzi, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi
pe lângă funcția de depozit legal local al documentelor şi
rolul metodologic pentru 61 de biblioteci comunale şi 3
(trei) orăşeneşti, trebuie să răspundă nevoilor de informare
şi necesităţilor culturale ale locuitorilor judeţului şi
municipiului Galaţi şi ai Euroregiunii Dunărea de Jos
(studenţii de la facultăţile din municipiu) prin programe și
proiecte culturale care să îi confirmă identitatea.
Aniversaria 15
Grație devotaților conducători pe care i-a avut,

personalităţi recunoscute la nivel local, naţional şi chiar
internaţional: V.A. Urechia, Constantin Calmuschi,
Emanoil Constantinescu, Anton Panaitescu, Nedelcu
Oprea, Eugen Iordache şi Zanfir Ilie - Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia” conferă prestigiul continuităţii cultural-
știinţifice în spaţiul spiritual al Dunării de Jos, așa cum Enescu, Ion D., arhitect
și-a dorit mentorul său, dispunând de un număr de Anteproiect pentru Biblioteca
„V.A. Urechia” : [desen în creion].
aproximativ 942.000 de volume de bibliotecă, din care
[Galați], [1930].
numai fondul Colecțiilor speciale numără aproape 17.000 Notă: A fost realizat la solicitarea
de unități de bibliotecă. Societății Culturală „V.A. Urechia”,
în vederea construirii Palatului
Cultural „V.A. Urechia” (în prezent
sediu al Teatrului Dramatic „Fani
Tardini”).
Dosar bibliofil
18 Dosar bibliofil
„Rost de Poezii” de Barbu Paris

Mumuleanu, un exemplar rarisim în
colectiile
, BVAU
200 de ani de la tipărire
Prof. Letiția Buruiană, bibliotecar,

Primul volum de poezii a lui Barbu Paris Mumuleanu
– un precursor al poeziei moderne, evocat de Eminescu prin
Galați
expresia „glas cu durere”, în „Epigonii” - a fost tipărit în 1820, Tel.: 0236/411037 (int. 113);
în Tipografia de la Cișmeaua lui Mavrogheni, înființată în 1818 e-mail: letitia_buruiana@yahoo.fr
de către C. Caracaș, stolnicul Radu Clinceanul și slugerul D.
Topliceanul, fiind a doua tipografie înființată în București după
cea a Mitropoliei. Din această primă ediție, cu caractere chirilice,
s-au păstrat extrem de puține exemplare (3?!)1 - probabil
și tirajul a fost foarte redus, iar unul dintre ele se regăsește
în colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”. Acesta face parte din
categoria volumelor de carte veche românească cu valoare de
patrimoniu (1508-1830). Exemplarul deținut de biblioteca
gălățeană provine din donația lui V.A. Urechia, fapt probat de
ex librisul ștampilă, cu nr. 2171 (Cota BVAU: CS II-97).
Un amănunt nesemnalat în literatura de specialitate
este legat de prezența unui filigran2 pe forzațul mobil ce
precede ultima copertă. Acesta este situat în colțul din exterior,
sus, al paginii, ce are un aspect similar cu cel al paginilor din
interior, însă are o consistență mai densă. Comparând hârtia
acestui exemplar cu cea a următorului titlu al lui Mumuleanu,
1
Titlul nu este menționat în lista aparițiilor editoriale din anul
1820, aflată în „Repertoriu chronologic sau Catalog General
de cărțile române imprimate de la adoptarea imprimeriei,
secolul XVI și până astăzi (1550-1865) ... ”/ D. Iarcu. București,
Imprimeria Statului, 1865. Pentru completări v.: Valentina
Oneț. Rost de poezii adecă stihuri, București, 1820, de Barbu
Paris Mumuleanu – o raritate bibliografică prețioasă. În: Axis
Libri, an 2, nr. 2, martie 2009, p. 24-26.
2
Filigranul, imaginea ce poate fi privită în transparența hârtiei,
reprezintă atât o marcă a producătorului, cât și un indiciu al
originalității unei lucrări, într-o perioadă în care protecția
drepturilor de autor nu era reglementată.
Dosar bibliofil 19
„Caracteruri”3, editată la 1825, se constată că este asemănătoare sub

aspectul culorii și finisajului cu striații fine orizontale, însă filigranele
se regăsesc fragmentar, pe partea superioară a unor pagini, doar la
„Caracteruri”. La exemplarul din „Rost de poezii”, dat fiind deteriorarea
marginilor superioare ale paginilor până la primele rânduri de text, este
greu de presupus dacă au existat astfel de filigrane. Cel de pe forzațul
mobil reprodus alăturat, având două perechi de inițiale majuscule, ne
poate furniza indicii despre fabricantul hârtiei.
Exemplarul deținut de Biblioteca „V.A. Urechia” a fost folosit
de Ioan Bianu, așa cum reiese din corespondența purtată cu E.
Constantinescu (Arhiva LVII), directorul din acea perioadă, pentru
descrierea inclusă în Bibliografia Românească Veche (1508-1830), tom.
III, nr. 1078. La acea vreme, în anul 1930, era singurul exemplar cunoscut,
ceea ce l-a determinat pe Bianu să sugereze oportunitatea și „legitimitatea”
Bibliotecii Academiei de a-l conserva în colecțiile sale.
Cedarea posesiei cărții nu s-a produs, chestiunea fiind ocolită cu
eleganță de E. Constantinescu, care invocă piedica testamentară a lui
V.A. Urechia, exprimată în prevederile actelor de fondare și donație ale
bibliotecii gălățene. Aflându-se într-o stare precară, încă de la achiziție,
Filigrane ale celor două titluri ale lui
B. Paris Mumuleanu
Academia Română M.B. 68 - București,

Calea Victoriei, 135, 21 februarie 1930
Domnule coleg,
Am cerut, ne-ați împrumutat, am
înapoiat, ați primit „Rost de poezii” de
Barbu Mumuleanu, broșură tipărită la
București în 1820.
Dar aici nu se termină acest schimb
de bune relații colegiale între bibliotecile
noastre.
Broșura de acolo este o raritate
bibliografică prețioasă și ea nu se află la
Biblioteca Academiei, unde ar fi mai bine
folosită și mai sigur păstrată ca oriunde.
Deaceea mă rog, ca la un înțelegător
al acestor lucruri, să faci tot posibilul ca
această broșură să treacă în biblioteca
acestei Instituțiuni, care a avut și va avea
totdeauna cele mai generoase intenții
față de biblioteca „V.A. Urechia” din
Galați îmbogățită - în bună parte – din
dărniciile Academiei.
În așteptarea răspunsului D-voastre
vă trimit colegiale salutări.
PREȘEDINTE și BIBLIOTECAR al
ros de șoareci, fără copertă originală și completată pe alocuri cu rândurile ACADEMIEI, semn. olografă:
lipsă, în cerneală neagră, după ediția de la 1822 - așa cum reiese și din Ioan Bianu
însemnarea de pe forzațul mobil al primei coperte -, exemplarul a fost Domniei Sale,
restaurat în anul 2005 în atelierul bibliotecii. Domnului Profesor Em.
Constantinescu
3
Barbu Paris Mumuleanu. Caracteruri. București, 1825. 1 f., 172 p. (Cota Directorul Bibliotecii „V.A. Urechia”
- GALAȚI. -
BVAU: CS I-85).
20 Dosar bibliofil
”Karte der Donau von Ulm bis zur

Mündung”: o harta˘ de 17 metri lungime, în
tehnica Leporello
Termenul de Leporello se referă atât la materialul Camelia Bejenaru,

bibliotecar, Biblioteca Județeană
tipărit pliat în stil de acordeon, cât și la tehnica de pliere
„V.A. Urechia” Galați
paralelă a hârtiei cu pliurile alternând între față și spate.
Tel.: 0236/411037 (int. 113);
Numele provine probabil de la servitorul lui Don Giovanni, Email: bejenaru_camelia@yahoo.com
Leporello, din faimoasa operă a lui Wolfgang Amadeus
Mozart, pe un libret în limba italiană de Lorenzo
da Ponte. Don Giovanni a sedus atâtea femei, încât
atunci când Leporello îi prezintă Donnei Elvira lista
cuceririlor maestrului său, aceasta se desfășoară, în
stil acordeon cu o lungime foarte mare.
Legătura Leporello, numită și concertină sau
legătura acordeon, se realizează prin lipirea împreună
a paginilor pentru a constitui întinderea cărții, cu
îmbinările planificate în așa fel, încât să cadă discret
acolo unde paginile se pliază. Blocul pliat poate fi legat
în interiorul unor coperte separate, mai dure sau mai
moi, sau în interiorul unor coperte legate între ele
prin cotor. Se pot folosi și metode mai simple cum ar
fi plierea unei benzi de hârtie sau legarea cu inele sau
panglici a paginilor tipărite separat, însă, indiferent
de metoda folosită, produsul obținut trebuie să se
desfășoare ca un acordeon.
Originile acestei tehnici sunt foarte vechi.
Cărți pliate în stil de acordeon au fost descoperite
Ricordo di Napoli : [Pliant cu 32 de cărți poștale

ilustrate].- [S.l.] : Roberto Zedda [19--?] F II 174A
(nr. inv. 464386)
Dosar bibliofil 21
în multe părți ale Asiei, inclusiv în China, Japonia,

Coreea, Thailanda, India și Birmania. În China, exemplare
datând din timpul dinastiei Tang (618-907 d.Hr.) au fost
descoperite în situl arheologic Dunhuang din China de
Vest, în „Peștera celor o mie de Buddha”. Cărțile acordeon
erau scrise sau imprimate pe o singură față. Finețea hârtiei
nu permitea imprimarea pe ambele părți. La unele dintre
acestea, marginea dreaptă era cusută sau lipită, acest lucru
dându-le un aspect de carte occidentală. Legăturile erau
executate din lemn, hârtie sau mătase, taftaua înflorată fiind
rezervată cărților de lux.
În Japonia cărțile acordeon (orihon) erau folosite în
special pentru textele budiste, albume de caligrafie sau de
pictură. Cuvântul s-a format prin combinarea rădăcinilor ori
(pliu) și hon (carte). Potrivit legendei, în timpul perioadei
Heian (794-1185)
un călugăr budist
și-a presat sulul de
sutra, inventând
astfel legătura
orihon.
Leporello a
devenit o modă în
Europa la sfârșitul
secolului al XVIII-
lea după lansarea
operei lui Mozart,
Don Giovanni. Foarte
populară a fost și în
timpul epocii victoriene,
în acest stil fiind realizate
albume fotografice,
serii de cărți poștale și
minunate cărți ilustrate pentru copii.
Astăzi, utilizarea sa este la fel de
variată, formatul este foarte potrivit pentru
fotografii panoramice, hărți, ghiduri sau reclame, dar
se împrumută și ca formă de artă expresivă datorită Newcastle-on-Tyne :
naturii sale sculpturale. Acest mediu versatil, ce permite c a [Pliant cu 10 cărți
tot felul de povești să se desfășoare cursiv și elegant, este poștale litografiate].- London
foarte apreciat de creatorii de cărți pentru copii și de agenții : [sn], [19--?] F II 177A (nr.
de publicitate. inv. 464388)
22 Dosar bibliofil
Colecția de cartografie a Bibliotecii „V.A. Urechia”

include numeroase documente de tip Leporello, printre
acestea regăsindu-se și o hartă a cursului navigabil al Dunării
de la Ulm până la Sulina, cu o lungime excepțională de 17 m
și o lățime de 26,5 cm - Karte der Donau von Ulm bis zur
Mündung, Viena, (19--?), executată la o scară de 1 : 125.000.
Harta este alcătuită din 114 coli policrome, imprimate
unilateral, lipite între ele și pliate într-o legătură cartonată.
Harta a fost publicată de Erste Donau-Dampfschiffahrts-
Gesellschaft (D.D.S.G.), prima companie de transporturi de
pasageri pe Dunăre și pe afluenții săi, înființată în 1829 la
Viena, cu participare engleză, odată cu liberalizarea circulației
pe Dunăre. Acționarii săi erau bancheri, avocați și oameni
de afaceri de rang înalt, personalități ale vieții economice
austriece de la jumătatea secolului al XIX-lea. După călătoria
de succes a primului vapor cu aburi pe Dunăre (Franz I), în
anul 1830, compania a câștigat privilegiul imperial de a folosi
vapoare pe Dunărea austriacă. În scurt timp a deschis curse
regulate între Viena și Constantinopol, via Galați, Dunărea
devenind astfel și o cale de navigație spre Marea Neagră. Spre
sfârșitul secolului al
XIX-lea, D.D.S.G.-
ul a devenit,
datorită creșterii
economice, cea mai
mare companie de
navigație fluvială
din lume. Compania
deținea o flotă
de 200 de nave,
aproximativ 1000
de barje, șantiere
navale proprii, o
mină de cărbune, o
linie de cale ferată și
avea chiar propriile
mijloace de plată.
Ca urmare a Primului Război Mondial și a rezultatelor sale, Galați : Agenția D.D.S.G. [Carte
compania a suferit mari pierderi, aproape jumătate din flotă poștală ilustrată].- Bucureşti
fiind cedată puterilor victorioase. La sfârșitul celui de-al : Depozitul Universal Şaraga,
Doilea Război Mondial a suferit pierderi și mai mari, peste [191-?] F I 3.655
85% din totalul bunurilor deținute.
Dosar bibliofil 23
Unele surse bibliografice îl indică ca autor al hărții

pe Carl Viktor Suppan (1860-1921). Suppan a fost prim
căpitan, apoi director adjunct în cadrul companiei D.D.S.G.
și funcționar public. În timpul Primului Război Mondial a
lucrat la unificarea întregului kilometraj al Dunării, lucru
care s-a realizat în anii 1920.
Harta a fost executată în cadrul Militär-Geographische
Institut (Institutul Geografic Militar), institut de renume al
Imperiului Austriac, înființat în anul 1839, devenit după
1867 al armatei comune austro-ungare, care a contribuit
major la progresul tehnic al cartografiei.
În legendă sunt trecute și explicate semne convenționale
prezente pe hartă: poduri de cale ferată, poduri rutiere,
locuri cu legătură feroviară, locuri de ancorare, afluenții din
stânga și dreapta Dunării, baraje, mori, porturi de iarnă,
stațiile D.D.S.G. etc. Pe hartă sunt reprezentate și planurile
principalelor localități de pe Dunăre, pe planul orașului
Galați find marcate Arsenalul Marinei și Infanteria Marină.
Harta include în ultimele pagini și harta de trafic a

Mării Negre, cu distanțele exprimate în mile marine (1 milă Detaliu – planul orașului
nautică = 1852 m), la o scară de 1:4.000.000. Galați, portul, stația D.D.S.G.,
Arsenalul Marinei și Infanteria
Marină
Ratio studiorum
26 Ratio studiorum
Cartea româneasca ˘ veche în

Biblioteca „V. A. Urechia” /prof. G. Hâncu
Un instrument bibliografic mereu actual
I ncontestabil, bibliografiile de carte veche ne apropie Georgeta-Elena Mircea,

de trecut, căci răspund, chiar și astăzi, unor provocări culturale bibliograf,
inedite și oferă, prin strădania bibliografului, o perspectivă Biblioteca Academiei Române,
optimistă și sigură la o cercetare aprofundată de ordin literar- Serviciul Bibliografie Naţională
Tel.: 021 2128284 / interior 1141
istoric, orientând, într-un mod concret și sensibil, sistemul e-mail: e.mircea25@yahoo.com
de valori al utilizatorului, mereu dornic de a cunoaște mai
mult, căci „bibliografia este centrată pe complementaritatea
demersurilor şi interdisciplinaritatea informațiilor. Totodată,
bibliografia este un mediu deschis de comunicare între om şi
carte, între trecut şi prezent, având capacitatea de a transmite
mesaje bibliografice care pot determina accelerarea inovației
în lumea miraculoasă a cărții”. În acest sens, de-a lungul
timpului, apariția bibliografiilor de carte veche în spațiul
românesc, ca parte integrantă a bibliografiei culturii române
– și nu numai – a marcat traseul evoluției bibliografice, prin
crearea unui instrument de lucru util și eficient, fiind o
însumare critică de surse de informare, ce permite integrarea
corectă și mereu așteptată a unor creații, probabil insuficient
cunoscute și/sau valorificate, în circuitul vast al valorilor
documentare, confirmând, neîndoielnic, opinia lui Tudor
Vianu: „creațiile datorate autorilor de altădată trăiesc în timp,
își schimbă neîncetat semnificația și valoarea, astfel încât una
dintre cele mai însemnate operații ale istoriei literare este
ceea ce s-a numit reconsiderarea operelor trecutului”.
În această ordine de idei, lucrarea Cartea românească
veche în Biblioteca „V.A. Urechia” : bibliografie, apărută
Ratio studiorum 27
în anul 1965, valorifică un efort de cercetare

bibliografică a profesorului G. Hâncu, întreprins
în colecția de carte românească veche existentă
în Biblioteca „V.A. Urechia”, demers susținut și
de verificările efectuate la Biblioteca Academiei
Române, dar și de colaborarea rodnică cu
profesorul Dan Simonescu. Este clar că, la o primă
lectură, această bibliografie propune cititorului
o deschidere a depozitului de carte veche de
care biblioteca dispunea la acea vreme, prin
prezentarea detaliată a unor exemplare bibliofile
rare – carte bisericească, carte de învățătură,
dicționare, gramatici sau lucrări de pedagogie și
metodică etc., ce acoperă perioada cuprinsă între
secolele al XVI-lea și al XIX-lea.
În organizarea celor 192 de pagini ale
bibliografiei gălățene, se remarcă 316 titluri ale
unor lucrări de referință ce fixează repere teoretice
și practice pentru istoria culturii, literaturii și artei
tipografice la români, iar prefațatorul, prof. Dan
Simonescu, amintește, cu recunoștință, că șapte
dintre acestea nu existau în colecțiile Bibliotecii
Academiei Române și au devenit „contribuții
noi la volumul Addenda”. Scopul și tehnica de
lucru a acestei bibliografii apar mărturisite de prof. G. Hâncu
în Introducerea lucrării, apreciind, cu deplină considerație,
munca înaintașilor și modelul bibliografic oferit de Biblioteca
Academiei Române, instituția care a configurat nivelul științific
și coordonatele unui cadru axiologic al lucrărilor bibliografice
românești: „Bibliografia noastră apare din dorința de informare
a publicului despre cartea românească veche din Biblioteca
regională V.A. Urechia – Galați, cât și din dorința de a aduce
o modestă contribuție la întocmirea bibliografiei naționale
ce se elaborează de Academia Republicii Socialiste România.
Lucrarea noastră respectă principiul adoptat de Bibliografia
românească veche. În întocmirea acestei lucrări am ținut seama
de experiența câștigată de înaintași, dar ne-am îndepărtat de
bibliografiile anterioare printr-o mai amănunțită descriere
a publicațiilor. (...) Restrângerea la cercetarea publicațiilor
românești vechi numai dintr-o colecție ne-a permis să câștigăm
în profunzime ceea ce pierdem în extensiune”.
28 Ratio studiorum
Din punctul de vedere al structurii, cele opt capitole

ale bibliografiei lui G. Hâncu sunt organizate cronologic, pe
secole, prin respectarea criteriului de ordonare, în funcție de
anul apariției (sigur sau estimat): Secolul al XVI-lea (1 lucrare,
datată, 1562); Secolul al XVII-lea (19 lucrări, apărute între
anii 1640-1699); Secolul al XVIII-lea (117 lucrări, apărute
în perioada1700-1800), Secolul al XIX-lea (179 de lucrări,
publicate între anii 1801-1830). Valoarea documentară a
bibliografiei prof. G. Hâncu rezidă în descrierea atentă și
aprofundată a celor 316 titluri, astfel încât, analizarea fiecărei
lucrări, aparent sumară, concentrează, sistematic, adnotări
detaliate, elemente necesare unor lucrări tipărite, ce relevă,
cel puțin parțial, potențialul de date particulare, menite să
stabilească și să evalueze importanța bibliografică: formatul,
limba textului, cursivitatea paginației, congruența textului,
poziția în fondul bibliotecii, nivelul de conservare, ediții etc..
Pentru a facilita identificarea operelor descrise în bibliografie,
autorul a semnalat atât poziția cărții în fondurile Bibliotecii
„V.A. Urechia”, cât și aceea din Bibliografia românească veche,
oferind o cale de a confrunta lucrările celor
două foruri de cultură.
În plus, o particularitate a acestei
bibliografii, menționată încă din prefață, o
constituie prezența celor cinci anexe de la
sfârșitul lucrării, dispuse tematic, în care
se consemnează aspecte documentare din
istoria completării colecției de carte veche :
• Din Corespondența între Biblioteca
Academiei Române și Biblioteca „V. A.
Urechia”, [XIX] scrisori, din perioada 1896-
1940, referitoare la solicitarea pentru studiul
bibliografic al celor șapte cărți prezente în
colecția gălățeană, cu scopul completării
volumelor din Bibliografia românească
veche; (p. 131-143)
• Corespondența Urechia – Micu,
[XIII] scrisori despre cărțile vechi și
manuscrisele achiziționate de la cărturarul
ardelean; (p. 144-163)
• Un Indice de nume de persoane
amintite în însemnările de pe cărțile
Ratio studiorum 29
românești vechi din Biblioteca regională Urechia,

Galați; (p. 164-172)
• Indice de toponimice în care sau despre
care se fac însemnări în cărțile românești vechi ale
Bibliotecii Urechia, Galați; (p. 173-177)
• Indice de autori, traducători și titluri de
publicații. (p. 178-190)
Ceea ce rămâne grăitor din această
corespondență este imaginea vie a contextului
cultural și istoric din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, mărturisit
de cărturari și bibliologi ai vremii, dovedind efortul
de a valorifica moștenirea literară prin salvarea
cărților românești vechi din Transilvania și Banat
(provincii aflate sub dominația austro-ungară),
și depozitarea acestora la Biblioteca Academiei
Române sau în biblioteci regionale, precum cea
din Galați, aspect ce marchează legătura culturală
dintre așezările românești. Iată două exemple :
[II] „Prea stimate Domnule Urechia,
Conform înțelegerii avute mai adineauri,
am plăcerea de a vă trimite aici alăturat o listă din cărțile din
prețioasa dvs. bibliotecă, care îmi trebuiesc pentru facerea
Bibliografiei românești. Cele subliniate în listă îmi sunt
de urgentă trebuință. V-aș rămîne îndatorat dacă mi le-ați
trimite cît de curînd chiar înainte de a le aduna pe celelalte.
În același timp văd însemnat în lista dvs. un Octoih Slavon
tip. de Macarie la 1510, - iar pe urmă ați șters însemnarea. Ce
e cu cartea asta? Dacă aveți în adevăr o carte de origine slavo-
românească din secolul al XVI [-lea], v-aș ruga să mi-o arătați
ca să o pot compara cu cele pe care le avem în Academie, iar
dacă este vreuna inedită, cu atît mai bine”. (ss/ I. Bianu)
„[IV] Magnifice domnule!
În urma prețuitei D-voastre corespondențe care mi-ați
scris-o din Sinaia, crezînd că veți fi acasă în București, am
onoarea a vă mai trimite unele cărți rare de care nu prea aveți
acolo și anume: 1. Psaltire. G. Racoti, Belgrad, 1651 (40 fl.).
2. Psaltire în versuri de Dositei. Uniev, 1673 (35 fl.). 3. Acatist
de Dositei, 1673, Uniev (25 fl.). 4. Chiriacodromion Atanasi,
1699, Belgrad (40 fl.). 5. Dumnezeeștile Liturghii, Blaj, 1775
(15 fl.). 6. Datornițele Presbiterilor, Budapesta, 1795 (8 fl.).
30 Ratio studiorum
7. Învățătură bisericească, Rîmnic, 1746 (6 fl.) (...).

[(ss) E. Micu, preot]
Totodată, în metoda de organizare a acestui
catalog gălățean, se distinge prezența a 22 de
facsimile, ce reproduc pagini de titlu ale unor cărți
sau gravuri inspirate din evenimente istorice ale
epocii, precum descoperirea Americii, ce redau
aspecte din viața lui Columb semnate de Ah.
Rayne Sc. Wraukmore Sc.
Un alt aspect distinctiv al bibliografiei
gălățene, spre deosebire de alte lucrări din
aceeași arie tematică, îl confirmă interesul
acordat însemnărilor scrise de mână pe
copertele sau paginile unor cărți bibliografiate,
element important, marcat de prof. Hâncu în
Introducere: „Mai există însă și altă literatură, cea
a însemnărilor de pe cărțile tipărite, dar care este
mult mai puțin cunoscută pentru că n-a fost luată
în seamă sau a fost numai întâmplător consemnată”.
În această ordine de idei, în viziunea prof. Hâncu,
identificarea și evidențierea acestor însemnări
recompun veridic, promovează și particularizează
epoca, prin detalii sugestive, astfel încât fiecare
carte devine, în chip metaforic, un martor, o oglindă fidelă
a societății feudale românești: „Istoria literaturii unei epoci
înseamnă istoria celor scrise în acea epocă, puținului din
viața oamenilor de atunci cari ni s-a păstrat în această
formă trainică. E una din cele mai însemnate și mai delicate
opere, de știință și de artă în aceeași vreme, de informație,
de înțelegere și de expresie pe cari le poate întreprinde
cineva”. Într-adevăr, lectura atentă a celor câteva cuvinte sau
rânduri de pe cele mai multe dintre aceste cărți, exprimate
într-un registru arhaic, dezvăluie mărturia multor experiențe
personale sau colective, comprimând un adevărat tezaur de
materiale pentru cunoașterea și înțelegerea istoriei culturii
poporului român: „S-a pierdut astfel unul dintre izvoarele de
cunoaștere a coordonatelor sufletului românesc căci, într-o
epocă în care privilegiul tiparului aprținea numai clerului sau
celor aflați în vîrful piramidei sociale, cînd materialul pe care
se scria era încă rar și foarte scump, marginile albe ale cărților
au fost folosite ca misive ale gândurilor pentru urmași”.
Ratio studiorum 31
Astfel, cititorul secolului al XXI-lea pătrunde în

vâltoarea unor evenimente, aparent anacronice, dar puternic
similare cu propria realitate, reținând întâmplări referitoare
la fenomene astronomice sau meteorologice: „Însemnări
meteorologice (promoroacă luni de zile în timpul iernei cu
prăbușiri de copaci, eclipse)” (Sinopsis, 1714); „Calendarul
Cepelor pre anul 862. Ianuarie – iulie, apă multă; august,
cam cu apă; septembrie, uscată; octombrie, de tot secetă;
noiembrie, numai nori; decembrie, secetă”. (Catavasier,
1781); „1829 iunie 19 s-au cutremurat pămăntul” (Clain,
Propovedanie la îngopăciunea oamenilor, 1784); „În anul
826 din 19 april, adică de la Paști, a doua zi, pînă la Înălțarea
Domnului, mai în toate zilele au fost ploae mare, pe mulți au
și trăznit” (Mîna lui Damaschin, 1793); „1793, să se știe cînd
au pierit soarele în zilele lui Io Alexandru Constantin Muruz-
Vodă în luna lui august 25 la 7 ceasuri din zi și la 8 ceasuri
s-au împlinit” (Pravoslavnica învățătură, 1794).
Alte elemente consemnate de un învățător, într-
un Triod, apărut la Rîmnic, în 1731, marchează epoca
din punct de vedere social și economic, prin date ce ar
putea reîntregi o statistică a prețurilor vremii, la unele
produse agricole esențiale: „În anul 1794 s-au început
semn de foamete pînă la anul 1795 și foametea a fost
foarte mare cît părinții moșiei. Strămoșii ne-au lăsat
această însemnare de viață grea, de foamete și de iarnă
grea. Mîncarea omenirii a fost mai mult de urzici,
de hribi, pogace de urzici. Grăul și cucuruzul prețul
i-au fost cel dintîi la 11 fl. şi cu 12 fl., iar cucuruzul
9, orzul cu 6 fl. Iară eu am scris acestea Nicolae
Popovici paroh, la cei din urma noastră mai bine să
se păzească și bucatele să le păstreze; iară dobitoacele
la baranda au rămas... și numai cu bota au venit”. În
aceeași ordine de idei, în catalogul profesorului G.
Hâncu, impresionează și interesul pentru considerații
de ordin istoric, familial sau medical, importantă fiind
evidențierea unor detalii sugestive pentru dinamica
social-istorică a poporului: „Cînd fu la leatul 1769 s-a
făcut vrajbă între turci și între muscali care călcînd în
țara Moldovei, s-au întins și pînă în țara Românească”;
„să se știe cînd au ars tîrgul în luna lui august 28, la
letu 1804, în zilele ale lui Constantin-Vodă Ipsilant”
32 Ratio studiorum
(Pravoslavnica învățătură, 1794); „f. 3 r: 1777 ghenaru cînd

au săvîrșit nunta cea după orînduială lege Gheorghe logof.
Ștefanache; (...) f. 4 r: 1788 ghenaru 5 miercuri în 3 ceasuri
din noapte cînd spre joi, s-au născut fica noastră Balașa”.
(Slujba Sf. Nicodim, 1767); „Pentru tusă să iei floare de tei
să o pui să fiarbă și gălbenuș de ou să-l bați bine și să pui și
candel cu ou și să torni asta în oala de ceai și să bei cald și-ți
va trece tusa”. (Calendariu, 1816)
Acestor însemnări li se alătură și referințe care confirmă
semnăturile unor personalități culturale, circulația cărții
în spațiul autohton, dar și prețul pe care l-a avut în diferite
perioade, reușindu-se, astfel, reiterarea unor momente
culturale inedite: „cumpărată în 1754 de oarecare Maria a lui
Popa Mihai, este dată diacului Petru din Butin Erei Mihai care,
în 1759, înseamnă pomelnicul viilor și morților din familia
donatoarei (19 persoane, din care 10 în viață). Pe la sfîrșitul
sec. al XVIII-lea trece în posesia popei Geoca (Giurca) din
Margina, la 1811 era la Jevoi Popovici” (Evanghelie învățătoare,
1642); „Pe f. titlu sigiliu Asociației Trane Rom. P. Cult. și lit.
pop. rom. și semnătura G. Barițiu” pe cartea lui Petru Maior
(Orthografia romano – sive latino-valahica, 239).
După cum nota și prof. Dan Simonescu în Prefață,
Cartea românească veche în Biblioteca „V.A. Urechia”
a profesorului G. Hâncu, spirit metodic și cu dragoste de
carte, este o bibliografie „întocmită în condițiile exigenței
științifice”, prin sistematizarea logică și uniformă a descrierilor
bibliografice, prin adnotările și referințele prezentate, fiind
o contribuție reală la evoluția bibliografiilor specializate,
constituindu-se, totodată, ca un instrument necesar cercetării
universului cultural și literar românesc.
Ratio studiorum 33
Alegerea titlului propriu-zis pentru

monografiile de tipul antologii/culgere (II)
5. A ntologii/culegeri într-un singur volum (o Catrina Căluian, bibliotecar,

Biroul Catalogarea colecțiilor.
singură unitate bibliografică), cu lucrări semnate de mai
mulți autori Control de autoritate. Colecții speciale
5.1. Cu titlu general/comun, de obicei atribuit Galați
de editură, menționat pe pagina de titlu, cu sau fără Tel.: 0236/411037 (int. 138);
menționarea autorilor e-mail: katycaluian@yahoo.com
Titlul propriu-zis este titlul general menționat pe
pagina de titlu.
Exemple:
Domino / Lucian-Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Daniel

Timariu,...
Antologia viitorului / Coordonator Henry Gee
Bară la bară / Constantin Gornea & Radu Munteanu
Șapte povești de dragoste / Antologie coordonată de Monica
Andronescu
3.5 / Ciprian-Ionuț Baciu, Lucian-Vasile Szabo, Daniel
Timariu
5.2. Cu titlu general/comun și titlurile lucrărilor

menționate pe pagina de titlu
Titlul propriu-zis este titlul general, iar titlurile
lucrărilor sunt menționate într-o notă.
Exemple:
Nuvele / Negruzzi Costache [și] Ioan Slavici
34 Ratio studiorum
Conține: Alexandru Lăpușneanu / Negruzzi Costache; Moara

cu noroc ; Popa Tanda ; Pădureanca / Ioan Slavici
Teatru clasic francez / Versiuni în limba română şi note de
Horia Gârbea
Conţine: Iluzia comică / Pierre Corneille. Triumful dragostei
/ Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux
5.3. Cu titlu general/comun care include și numele

autorilor, cu sau fără menționarea titlurilor lucrărilor
Titlul propriu-zis este titlul comun cu numele autorilor
incluși. Când sunt menționate pe pagina de titlu și titlurile
lucrărilor, acestea se trec într-o notă de conținut.
Exemple:
Poveștile fraților Grimm
The Complete Illustrated Works of the Brothers Grimm
Selected Works of the Brontë Sisters
Cuprinde: Jane Eyre ; Villette ; & The Professor / Charlotte
Brontë. Wuthering Heights / Emily Brontë. Agnes Grey ; &
The Tenant of Wildfell Hall / Anne Brontë
5.4. Fără titlu general/comun, cu titlurile individuale

ale lucrărilor
Titlul propriu-zis este titlul lucrării evidențiat tipografic
sau menționat primul pe pagina de titlu. Se înregistrează și
celelalte titluri, fiind precedate de punct spațiu.
Belle şi căţeluşul din castel / de Barbara Bazaldua ; Ilustrații

de Marco Colletti și Elena Naggi. Ariel și puiul de delfin / de
Lyra Spenser ; Ilustrații de Andrea Cagol
6. Antologii în mai multe volume (mai multe unități

bibliografice), semnate de unul sau mai mulți autori
6.1. Cu titlu general/comun, cu sau fără menționarea
titlurilor individuale
Titlul propriu-zis este titlul comun, titlurile individuale
fiind menționate într-o notă în descrierea bibliografică a
fiecărui volum. Titlul general/comun poate fi atribuit de editor
sau antologator sau poate fi unul dintre titlurile individuale.
Nouveau traité de technique chirurgicale / Publié sous la

direction de: Jean Patel et Lucien Leger. - 13 tom.
Ratio studiorum 35
Tom. 4
Conține: Coeur - gros vaisseaux péricarde / Par Ph.
Blondeau, E. Henry ; Avec la colaborationnn de: J.R. Monties,
R. Courbier, Y. Baille; Glande mammaire / Par M. Garbay;
Chirurgie plastique / Par G. Ginestet, J. Pons
Femei periculoase / [Coordonatori:] George R.R. Martin &
Gardner Dozois
Vol. 1 / Joe Abercrombie, Cecilia Holland, Jim Butcher, ...
Vol. 2 / Nancy Kress, Diana Gabaldon, S.M. Stirling, ...
Fiecare volum are menționat pe pagina de titlu doar autorii.
Înregistrarea titlului propriu-zis a monografiilor

de tipul antologii/culegeri în formatele bibliografice
UNIMARC și MARC 21
1. Antologii într-un singur volum (o singură unitate

bibliografică), cu lucrări semnate de un singur autor
• Cu titlu general/comun
UNIMARC:
200 $a Romanțe pentru mai târziu și alte poezii
MARC 21:
245 $a Romanțe pentru mai târziu și alte poezii
• Cu titlu general/comun și lucrările individuale
UNIMARC:
200 $a Patrick Melrose $f Edward St. Aubyn
327 $a Nu contează $p 5-173
327 $a Vești rele $p 175-381
Când softul nu creează punct de acces la titluri din 327,
se face o notă în 300 și puncte de acces în 517:
200 $a Patrick Melrose $f Edward St. Aubyn
300 $a Conține: Nu contează ; Vești rele
517 $a Nu contează
517 $a Vești rele
MARC 21:
245 $a Patrick Melrose $c Edward St. Aubyn
505 $a Nu contează - - Vești rele
• Fără titlu general/comun, cu titlurile individuale
UNIMARC:
200 $a Caligula $a Neînţelegerea $a Starea de asediu $a
Cei drepţi $a Răscoală în Asturii $f Albert Camus
36 Ratio studiorum
MARC 21:
245 $a Caligula $b Neînțelegerea, Starea de asediu, Cei
drepți, Răscoală în Asturii $c Albert Camus
505 $t Neînțelegerea $t Starea de asediu $t Cei drepți $t
Răscoală în Asturii
740 $a Neînțelegerea
740 $a Starea de asediu
740 $a Cei drepți
740 $a Răscoală în Asturii
bibliografice), cu lucrări semnate de un singur autor
• Cu titlu general/comun, fără titluri distincte pentru
volume
UNIMARC:
Înregistrarea generală:
200 $a Gânduri de frumuseţi albe $f Dr. Antonie
Plămădeală
215 $a 5 vol.
Înregistrarea de volum:
200 $a Gânduri de frumuseți albe $h Vol. 1
MARC 21:
245 $a Gânduri de frumuseți albe $n Vol. 1 $c Dr.
Antonie Plămădeală
• Cu titlu general/comun și titluri distincte pentru
volume
UNIMARC:
200 $a Integrala poetică $f Mihai Eminescu
215 $a 4 vol.
200 $a Integrala poetică $h Vol. 1 $i Antumele
MARC 21
245 $a Integrala poetică $n Vol. 1 $p Antumele $c Mihai
Eminescu
• Fără titlu general/comun
UNIMARC:
200 $a Capul de zimbru $e Povestiri I $f V. Voiculescu
215 $a 2 vol.
Înregistarea primului volum:
200 $a Capul de zimbru $e Povestiri I $h [Vol.] 1
Înregistrarea celui de-al doilea volum:
Ratio studiorum 37
200 $a Capul de zimbru $h [Vol.] 2 $i Iubire magică $e

Povestiri II $i Zahei orbul $e Roman
MARC 21
245 $a Capul de zimbru $b Povestiri I $n [Vol.] 1 $c V.
Voiculescu
245 $a Capul de zimbru $b Povestiri I $n [Vol.] 2 $p
Iubire magică $b Povestiri II $p Zahei orbul $b Roman
Când resursa în mai multe volume nu are un titlu general/
comun, titlul propriu-zis al părții generale va fi titlul primului
volum, acesta rămânând fără titlu în înregistrarea de volum.
3. Antologii într-un singur volum (o singură unitate
bibliografică), cu lucrări semnate de mai mulți autori
• Cu titlu general/comun
UNIMARC:
200 $a 16 prozatori de azi $f Diana Bădica, Lavinia
Braniște, Vitalie Ciobanu, ...
MARC 21:
245 $a 16 prozatori de azi $c Diana Bădica, Lavinia
Braniște, Vitalie Ciobanu, ...
• Cu titlu general/comun și titlurile lucrărilor
UNIMARC:
200 $a The Brontë Sisters $f Charlotte Brontë, Emily
Brontë, Anne Brontë
327 $a Jane Eyre $a Villette $a & The Professor $z
Charlotte Brontë $p 13-853
327 $a Wuthering Heights $z Emily Brontë $p 855-1060
327 $a Agnes Grey $a & The Tenant of Wildfell Hall $z
Anne Brontë $p 1061-1488
SAU
200 $a The Brontë Sisters $f Charlotte Brontë, Emily
300 $a Cuprinde: Jane Eyre, Villette & The Professor /
Charlotte Brontë. Wuthering Heights / Emily Brontë. Agnes
Grey & The Tenant of Widfell Hall / Anne Brontë
517 $a Jane Eyre
517 $a Villette
517 $a The Professor
517 $a Wuthering Heights
517 $a Agnes Grey
517 $a The Tenant of Wildfell Hall
MARC 21:
38 Ratio studiorum
245 $a The Brontë Sisters $c Charlotte Brontë, Emily

505 $a Jane Eyre, Villette & The Professor / Charlotte
Brontë -- Wuthering Heights / Emily Brontë -- Agnes Grey &
The Tenant of Widfell Hall / Anne Brontë
740 $a Jane Eyre
740 $a Villette
740 $a The Professor
740 $a Wuthering Heights
740 $a Agnes Grey
740 $a The Tenant of Wildfell Hall
• Fără titlu general/comun, cu titlurile individuale
UNIMARC:
200 $a Eroii lui Rapunzel $f de Barbara Bazaldua $c
Tiana și prietenii ei $f de Natalie Amanda Leece
MARC 21
245 $A Eroii lui Rapunzel $c de Barbara Bazaldua.
Tiana și prietenii ei $c de Natalie Amanda Leece
505 $t Eroii lui Rapunzel $t Tiana și prietenii ei
740 $a Tiana și prietenii ei
bibliografice), cu lucrări semnate de mai mulți autori
• Cu titlu general/comun și fără titluri distincte
pentru volume
UNIMARC:
200 $a 40 de lecturi pasionante pentru liceu $e Antologie
de texte
200 $a 40 de lecturi pasionante pentru liceu $e Antologie
de texte $h Vol.1
MARC 21:
245 $a 40 de lecturi pasionante pentru liceu $b Antologie
de texte $n Vol. 1
• Cu titlu general/comun și titluri distincte pentru
volume
UNIMARC:
Înregistrarea generală
200 $a Antologia poeziei chineze $f Antologie, note şi
notă asupra ediţiei: Dumitru M. Ion şi Li Yu-zhu
215 $a 2 vol.
Ratio studiorum 39
200 $a Antologia poeziei chineze $h [Vol.] 1 $i Toamna
la palatul de scorțișoară
MARC 21
245 $a Antologia poeziei chineze $c Antologie, note și
notă asupra ediției: Dumitru M. Ion și Li Yu-shu $n [Vol.] 1
$p Toamna la palatul de scorțișoară
• Fără titlu general/comun, cu titluri distincte pentru
volume
UNIMARC:
Înregistrarea generală (descrierea se face după primul
volum):
200 $a Mediatorul $f John Grisham $c O plimbare de
neuitat $f Nicholas Sparks
Înregistrarea primului volum
neuitat $f Nicholas Sparks $h Vol. 1
neuitat $f Nicholas Sparks $h Vol. 2 $i Viu sau mort / Peter
James. Agenția de detective nr. 1 / Alexander McCall Smith
517 $a Agenția de detective nr. 1
MARC 21:
Înregistrarea primului volum:
245 $a Mediatorul $c John Grisham. O plimbare de
neuitat $c Nicholas Sparks $n Vol. 1
505 $t Mediatorul $t O plimbare de neuitat
740 $a O plimbare de neuitat
245 $a Viu sau mort $c Peter James. Agenția de detective
nr. 1 $c Alexander McCall Smith $n Vol. 2
505 $t Viu sau mort $t Agenția de detective nr. 1
740 Agenția de detective nr. 1
Webliografie:
MARC 21 Format for Bibliographic Data: Table of Contents
(Network Development and MARC Standards Office, Library of
Congress) [online]. Accesat: august 2020. Disponibil pe internet la adresa:
https://www.loc.gov/marc/bibliographic/
UNIMARC to MARC 21 Conversion Charts (Library of Congress)
[online]. Accesat: august 2020. Disponibil pe internet la adresa: https://
www.loc.gov/marc/unimarctomarc21_2xx5xx.pdf
Bibliotheca selecta
42 Bibliotheca selecta
Din donatia lui V.A. Urechia :

cartea de beletristica (1831-1864)
Traduceri din literatura universală
Motto: Prof. Letiția Buruiană,

L’une des meilleures manières de recréer la pensée d’un homme: bibliotecar,
reconstituer sa bibliothèque. Biblioteca Județeană „V.A.
Urechia” Galați
Marguerite Yourcenar
Tel.: 0236/411037 (int. 113);
(Din Caietele de note la Mémoires d’Hadrien) e-mail: letitia_buruiana@yahoo.fr
Argument
La începutul secolului al XIX-lea, în țările române se
manifestă tot mai pregnant influența literaturilor occidentale,
îndeosebi a celei franceze, grație unor ample proiecte de
traduceri susținute de intelectualii și cărturarii vremii. După
cum observa și Paul Cornea, mediul literar din Muntenia
și Moldova s-a orientat predominant spre iluminiștii și
preromanticii Voltaire, Marmontel, Florian, apoi spre
romanticii Lamartine, Chateaubriand, Victor Hugo, Eugène
Sue, George Sand, Dumas-père. Ca efect al acestor orientări,
aristocrația, marea și mica boierime adoptă moda utilizării
limbii franceze în saloane și în corespondența personală,
greaca pierzând teren. Unii literați au fost nesatisfăcuți de
această ofensivă, remarcându-i excesele considerate ridicole.
În Transilvania, ținta era recunoașterea deplină a drepturilor
populației majoritare românești prin afirmarea identității și
originii sale pe baza lucrărilor filologice și istorice ale Școlii
Ardelene.
Caracteristicile culturale ale primei jumătăți a secolului
al XIX-lea și, îndeosebi ale deceniilor premergătoare
revoluției de la 1848 stau sub semnul renașterii culturale
Bibliotheca selecta 43
naționale prin reafirmarea identității, originii comune ale

românilor din țările dezbinate și fragmentate de-a lungul
secolelor, a unității de neam, de limbă și obiceiuri. Totodată,
o generație de intelectuali cultivați și talentați a reaprins
luminile cunoașterii și a readus zestrea spirituală a omenirii
prin noi tălmăciri tipărite începând de la clasicii antici, până la
umaniștii renascentiști, iluminiști, preromantici și romantici.
Cea mai vizibilă marcă a acestor ample demersuri de
asimilare a valorilor culturale universale și de sincronizare
cu mișcarea de idei a națiunilor europene, ele însele aflate
în proces de modernizare, este interesul pentru elevarea și
emanciparea tuturor românilor prin lărgirea accesului la
educație și la cultura universală.
Sub acest deziderat apar numeroase traduceri atât din
literatura didactico-formativă, cât și din cea beletristică, care
avea o mai mare putere de penetrare. Astfel, multe dintre edițiile
tipărite în această perioadă vor avea prefețe, note și comentarii
care subliniază rolul educării prin intermediul lecturii și lărgirea
cunoașterii prin accesul la marea literatură a lumii.
În cele ce urmează vom reliefa, prin intermediul
unor traduceri provenite din donația cărturarului Vasile
Alexandrescu Urechia, fondatorul bibliotecii care-i poartă
numele, aspecte ale emancipării și dezvoltării fenomenului
editorial și al receptării literaturii universale în țările
române. În selecția lucrărilor am luat ca reper de pornire
anul 1830, considerat de Academia Română ca fiind borna
convențională de demarcare între bibliografia română
veche și cea modernă. Multe dintre aceste cărți, care sunt
reintroduse în circuitul informațional actual, în baza de
date electronică a Bibliotecii „V.A. Urechia” cu acces on-line,
au devenit peste timp valori bibliofile, fiind ediții princeps
sau conținând ex-libris-uri (ștampile, semnături și dedicații
manuscrise ale autorilor, traducătorilor sau ale deținătorilor,
mărci tipografice etc.).
Având în vedere contextul cultural anterior menționat,
prin termenul de receptare folosit în cadrul acestei lucrări
definim o arie de fenomene care cuprinde atât accesul la
scrierile originale prin editarea de traduceri și adaptări
literare, cât și difuzarea unui tezaur cultural ce cuprinde
informații - relativ la cărțile editate - despre autori, despre
cultura, istoria și obiceiurile altor neamuri și a altor țări.
În prezenta lucrare am selectat volumele

editate în ultimele două decenii ale primei jumătăți
a secolului al XIX-lea, mai exact cele din perioada
1831-18501. Numărul și valoarea bibliofilă a
lucrărilor literare traduse, deși nu acoperă întreaga
producție editorială a perioadei studiate, oglindesc
caracteristicile fenomenului, furnizând date pentru
cercetări de istorie și critică literară, dar și pentru
istoria cărții românești, a tiparului și a lecturii.
I. Aspecte privind cadrul cultural și social-

economic al editării traducerilor din operele
literaturii universale
Traducerile, în special cele după scrierile
religioase, au reprezentat și în secolele anterioare
principala sursă de tipărituri, fiind „pretexte
pentru vehicularea unor idei originale sau adaptate
la condițiile țării noastre”, iar asimilarea lor „s-a
integrat climatului spiritual autohton și a participat
la formarea conștiinței sociale”2. Fără a se abandona
această practică, de remarcat este faptul că, odată cu
noul avânt al asimilării modelelor apusene, grefat pe
achizițiile umaniștilor români, alimentați din filonul bizantin
de spiritualitate ortodoxă, apar și germenii laicizării literaturii
și tendința cultivării gustului estetic într-un raport întrucâtva
mai nuanțat față de rigorile normelor morale clasiciste. Spre
exemplu, P. Teulescu, în nota traducătorului, din 20 oct.
1847, la „Indiana” de George Sand, intitulată „Epistola către
Domnul Ion Ghica”, afirma: „Trăim în epoca romanțurilor și
de aceea public pe Indiana. Romanțurile care au de principiu
morala, care ne arată șcene din viața noastră publică și privată,
care ne desfășură miseriile inimei umane într-acest timp de
ruină morală, romanțurile, zic, care ne arată pe unde avem să
trecem cu pasiunile noastre în societate, sunt folositoare. Că
cu cât este de dulce a fi iubit, cu atât mai mult avem trebuință
1
Întreaga colecție de carte din perioada 1831-1868, de 1303 titluri (cca
2000 exemplare), este reunită într-un catalog manuscris, dactilografiat,
alcătuit de Paul Păltănea. v. Catalogul cărții românești tipărită între anii
1831-1865 / Paul Păltănea. Galați : Biblioteca „V.A. Urechia”, 1983, 444 p.
Cota BVAU: Ms IV 340.
2
Tudor Nedelcea. Civilizația cărții: Incursiune în istoria cărții, presei și a
tiparului. [București]: Scrisul Românesc, 1996, pp. 78-79.
a studia inima omului, ca să nu cădem în torentele pasiunilor

celor ardente ale juneței. Este mare studiu inima omului, și
romanțurile care ne o reflectează trebuiesc citite; cei care le
scriu au văzut pe oameni cu lupa esperiinței și a reflecției, și
a ne folosi de esperiiața altora este un bine netăgăduit. Către
acestea asemenea romanțuri sunt necesarii pentru nutrimentul
spiritului: citirea lor desvoltă imaginațiea în frumos, rafinează
gustul și învățăm cum reflectează alții; printr-ânsele ne
familiarizăm cu ideile altor nații; facem un studiu plăcut și ușor
despre legile, obiceiurile lor și ne înlesnim către o altă sferă de
cunoștințe fără dificultăți”. Și: „Doamna G.S. se deosebește
prin scrierile sale, pentru că ea știe mai bine a vorbi inimei și
inima a întrecut totdeauna arta”3.
Acest proces nu ar fi fost însă posibil fără emanciparea
tiparului de sub tutela autorității religioase și domnești. Prin
apariția unor tipografii particulare se diversifică producția
editorială permițând apariția primelor tipărituri în limba
română cu caractere latine, pe lângă cele cu caractere chirilice.
În 1817, domnitorul Ioan Caragea acordă privilegiu de
exploatare pe douăzeci de ani pentru o tipografie particulară
cu scopul de a tipări cărți „spre deschiderea minții și a
învățăturii”. Aici au apărut Proclamația lui Tudor Vladimirescu
(1821), cât și poeziile lui Barbu Paris Mumuleanu sau ale
lui Anton Pann. Tipografia a fost cumpărată în 1830 de
Ion Heliade Rădulescu, care o folosește pentru realizarea
ambițioaselor sale planuri culturale. În următorii 18 ani,
cărturarul reușește să editeze cca 195 de tipărituri din cele
mai variate genuri. A lansat și susținut o vastă campanie de
traduceri din literatura universală. Un aliat de nădejde a fost
traducătorul I.D. Negulice, care a întocmit un plan pentru o
mică bibliotecă universală (1847). Modelul său a fost literatul
francez Aimé Martin, apreciat de intelectualii pașoptiști.
Acesta era convins de rolul educativ al literaturii și anticipa
ca efect atragerea de cititori prin lecturi accesibile, grație unui
stil cursiv, modern. De altfel, în 1848 a realizat și un vocabular
român de neologisme.
Tot în 1830, în Moldova, Gh. Asachi reușea să obțină
privilegiul de a exploata timp de 15 ani, în Iași, tipografia
3
Sand, George. Indiana de la George Sand. [Traducere] de P. Teulescu.
București, Tipografia C.A. Rosetti și E. Winterhalder, 1847. p. 6 . Cota
BVAU: II 1626.
„Institutul Albina românească”. Fiind el însuși un talentat

desenator, Asachi a inițiat în industria tipografică ilustrarea
cărților prin litografie. Traducerile literare, precum și cele
științifice editate la acest centru tipografic se regăsesc în
„Catalogul de cărțile tipărite și de manuscriptele aflătoare la
Institutul Albinei”, de la 1847.
Aproape de mijlocul secolului al XIX-lea încep să
apară tot mai multe tipografii private moderne, cu utilaje
procurate de la case editoriale de prestigiu, iar comerțul cu
carte ia o amploare tot mai mare. Se deschid librării, care
pun la dispoziția clienților biblioteci de împrumut (așa
numite „cabinete de lectură”) și ateliere de legătorie. Spre
exemplu, Frederic Walbaum a înființat în 1836 un „cabinet
de lectură” în care se împrumutau, la fel ca într-o bibliotecă
publică, volume de literatură universală în limbile franceză
sau germană. Cataloagele editate de unele librării oferă multe
informații despre existența politicilor lor editoriale. De
asemenea, editorii își fac reclamă asupra producției editoriale
prin intermediul listelor inserate la finalul cărților tipărite.
Publicarea traducerilor era relativ înlesnită și de faptul că
încă nu exista o reglementare juridică a protecției drepturilor
de autor, prima convenție internațională semnându-se abia
în 1866, la Berna.
Deși apariția acestor lucrări a însemnat un progres
pentru cultura națională, tirajele erau încă mici (câteva sute
de exemplare per titlu sau mai puțin), cenzura era un factor de
frână, iar finanțarea de multe ori implica un efort colectiv la care
participau cei cu mai multă stare. Din listele de prenumeranți se
pot reconstitui care erau numele, funcțiile dregătorești și ordinea
ierarhică a acestora, la un moment dat, precum și sumele donate.
Spre exemplu, la volumul Istoria Tânărului Enric de Aizenfels
sau...4 apare o listă foarte bogată din care se detașează Costachi
Conachi cu suma de 200 sf. Printre prenumeranți se întâlnesc,
de asemenea, profesorii și tinerimea din Academia Mihăileană,
care aveau un interes direct în susținerea editării cărții.
Pe de altă parte mecenatul colectiv, manifestat prin
aceste forme de subscripții publice, larg răspândit în epocă,
4
Johann Christoph Schmidt. Istoria Tânărului Enric de Aizenfels sau
Modul cum învață un copil răpit din leagăn de cătră tîlhari a cunoaște pe
D[um]nezeu. Istorie morală tradusă din franțuzește de Teodor Codrescul.
Iași, Tipografia Mitropoliei, 1838, 6+95 p; Cota BVAU I 1049.
este considerat de specialiști un fenomen mai complex, care

la noi avea și o implicație civică și patriotică. De asemenea,
în scopul cercetărilor de sociologie a lecturii, se poate lua
contact „prin mijlocirea listelor de sindromiți, cu publicul
cititor”5, format atât din dregători, prelați, oameni de cultură,
cât și din negustori fără cultură sau oameni simpli.
Prin apariția noilor traduceri se preiau și modele de
editare și redactare a textelor, inserându-se note către cititori,
citate din mari personalități, prefețe și biografii. Multe astfel
de demersuri sunt destinate a ușura accesul cititorului la
carte prin extinderea cadrului de receptare. Spre exemplu,
tragediile lui Shakespeare sunt publicate în coligat editorial
cu o biografie de 34 de pagini, traduse „slobod” de Alexandru
Toma Bagdat. În prefață, temându-se de reacții critice, acesta
afirmă: „D. cititori de ambele sekse, Primiți această traducție
a mea și citiți o cu sinceritate, judecând despre dânsa că nu
are de scop a amuza nici a încânta pe cineva, ci numai a
moraliza”6.

II. Câteva contribuții ale lui V.A. Urechia în domeniul
receptării literaturii universale și al teoriei literare
Studiind colecția donată de Vasile Alexandrescu Urechia,
fondatorul bibliotecii care îi poartă numele, am avut prilejul
de a constata că, pornind de la edițiile adunate de cărturar, se
poate realiza un tablou retrospectiv al acelei perioade. Fiecare
volum poartă cu sine atât elementele specifice tiparului
românesc, oglindind progresul industriei editoriale din acea
perioadă, stimulată și de apariția presei scrise, cât și semne sau
însemnări specifice circulației și utilizării sale.
Născut în 1834, la Piatra Neamț, urmându-și studiile
la Academia Mihăileană din Iași, apoi la Paris, Urechia a
făcut parte din generația unionistă și chiar a depășit-o, atât
cronologic, cât și prin dimensiunea și varietatea demersurilor
sale culturale, politice și diplomatice.
5
Cornelia Papacostea-Danielopolu. Carte și tipar în societatea românească
și sud-europeană (secolele XVI-XIX). București: Editura Eminescu, 1985,
p. 243.
6
Biografia lui Viliam G. Șecspir după Le Fourneur (34 pag.)– coligat
editorial cu Romeo cu Julietta și Otello: tragedie în cinci acte compuse de
Viliam Ghiuliom Șecspir, Traduse slobod de Toma Alexandru Bagdat.
București, Tipografia lui Iosef Copainig, 1848, 34 p. 215 p. Cota BVAU:
II 1902.
Încă de la vârsta de 16 ani, Urechia avea un bagaj

semnificativ de lecturi, cunoștea foarte bine limba
franceză, ceea ce-i permitea să citească în original operele
importante. În 1850, deținea o bibliotecă personală de
69 titluri, la care s-au adăugat 56 de titluri, consemnate
în 1851, majoritatea în limba franceză, după cum
reiese din inventarul realizat pe un ierbar7. Printre cele
5.462 de cărți donate la începerea activității bibliotecii
publice fondate de el însuși (printre acestea fiind și 218
provenite de la fiica sa, Corina, decedată chiar înainte de
inaugurarea bibliotecii), în 11 noiembrie 1890, se află și
ediții ale traducerilor din literatura universală realizate
de contemporanii săi.
Parafrazând-o pe scriitoarea Marguerite Yourcenar,
istoricul Paul Păltănea, care a analizat și a descris
biblioteca lui Urechia8, a reiterat ideea că, dacă vrei să
reconstitui gândirea unei personalități, mijlocul cel mai
bun e să-i studiezi biblioteca. Continuând jocul de idei,
putem afirma, că poți înțelege mai bine spiritul unei
perioade istorice studiind biblioteca unui reprezentant al
ei, și nu unul oarecare, ci pe unul dintre cei mai destoinici
și dedicați cărturari ai generației care a construit România
modernă.
Credincios tradiției istorice, Urechia a avut permanent
în vedere descoperirea și achiziționarea lucrărilor care
conțineau informații despre români, dar nu a neglijat nici
exemplarele rare și obiectele cu valoare arheologică sau
estetică, fiind un bun cunoscător al artelor și un rafinat
colecționar.
Sub aspect estetic, deși presiunea canoanelor clasice era
încă foarte puternică și asumată de toți acești cărturari, odată
cu apariția traducerilor din scrierile romanticilor, asistăm
la tendințe de sincronizare față de literatura vestică și de
„liberalizare” a viziunii artistice. Urechia, care și-a încercat
7
Apud Nedelcu Oprea. Biblioteca Publică „V.A. Urechia” Galați :
Monografie. Galați: Biblioteca „V.A. Urechia” Galați, 2002-2006. Vol 2. -
2006. - p. 331. V. Ms. BVAU, Cota V 52, f. 149-151.
8
Paul Păltănea. Biblioteca lui V.A. Urechia o contribuţie la perenitatea
culturii româneşti.- [S.l.] : [S.n.], [1990?], f. 327. Extras din: „Biblioteca
şi perenitatea culturii româneşti”. Iaşi : Biblioteca Centrală Universitară
„Mihai Eminescu”, 1990, p. 327-342. (Copie dactilografiată a articolului);
Cota BVAU: F.G. IV 5971.
și el pana debutând cu versuri încă din vremea studenției la

Paris, bucurându-se de succes apoi cu teatrul său, a simțit
însă imboldul să ia poziție față de unele derapaje de la ceea ce
se considera a fi canonic în literatura epocii9.
Argumentarea sa se construiește prin citate din La
Bruyère: „Marot și Rabelais sunt nescusabili căci au semanat
mârșăvii au scriirele lor” și „Când o lectură îți înalță spiritul
și îți inspiră simtimente nobile și curagioase, nu căuta o altă
regulă spre a judeca despre operă; ea e bună și făcută de mâni
lucratoru priceputu”. Totodată, apelând la opinia lui Spinoza,
că omul „nu este în natură ca un imperiu în un imperiu,
ci ca o parte în un tot”, Urechia afirmă că „microcosm în
macrocosm, sau parte în un tot, omul are o funcțiune, un
rol de împlinit, el are obligațiuni”. Admițând că societatea
condiționează individul, considera că acesta nu trebuie să
renunțe la a exercita propria influență asupra societății.
Scopul artei este exprimarea binelui, adevărului și mai ales
a frumosului: „Literatura nu este espresiune a Macrocosmului
viciului, a putregiunei; ea nu oglindesce o societate de bolnavi”,
ci o societate normală, adică sănătoasă moral. Admite însă o
nuanțare în ceea ce privește licențele marilor scriitori, Plaut,
Goethe, Shakespeare, considerate a fi utile pentru verosimilitate,
și remarcă abilitatea acestora de a acoperi inesteticul. Recomandă
aspiranților la gloria literară să imite geniul marilor scriitori și
nu licențele lor. În notele de subsol ale lucrării mai sus citate își
ilustrează ideile criticând pasaje din „Duduca Mamuca”, de B.P.
Hașdeu, chiar dacă acesta îi era prieten.
Deși a fost un foarte bun cunoscător al limbilor romanice,
V.A. Urechia nu a fost preocupat să traducă opere din literatura
universală, însă a încercat ca, pe lângă opera istorică, să se
afirme ca scriitor. Cel mai mare succes al său la public, în timpul
vieții, a fost în teatru cu piesa „Banul Mărăcine”. Asemeni unor
traducători, care au realizat versiuni libere după scrieri originale,
și Urechia a adaptat o piesă de teatru italian, fără a menționa
despre paternitatea ei10. În ceea ce privește proza, despre „Coliba
Măriucăi”, publicată în „Foiletonul Zimbrului”, în 1855, se afirmă
9
Vasile Alexandrescu Urechia. O vorbă despre Literatura desfrânată ce se
încearca a se introduce în societatea română/ de V. Alecsandrescu. Iassi,
Tipografia, Bermann-Pileski, 1863. 4, 16 p. Cota BVAU: III 36996.
10
Idem. Balul mortului sau Mortul și danțul : Farsă prelucrată după
italienește de V.A. U[rechia]. București: Tipografia Șt. Rasidescu, 1865.
24 p. Cota BVAU: II 2112.
că a avut ca inspirație unul dintre cele mai răsunătoare cărți din

epocă, și anume „Coliba unchiului Tom”, de H.B. Stowe, care a
cunoscut în epocă mai multe versiuni în limba română.

IV. Donația lui V.A. Urechia - o selecție reprezentativă
pentru producția editorială beletristică a perioadei abordate
Pentru perioada 1831-1850, printre traducerile de
literatură beletristică din donația Urechia, așa cum e de
așteptat, numeroase provin din literatura franceză. Foarte
multe aparțin genului dramatic, dar semnificativ apropiat
numeric și genului epic în proză sau versuri. Lirica este foarte
slab reprezentată. Peste patruzeci de traducători români apar
pe paginile de titlu, iar la câteva dintre ediții traducătorul a
fost identificat după alte surse. Printre aceștia îi menționăm
pe Ioan Barac, Gh. Asachi, Costache Negruzzi, I. Nițescu,
Grigore Alexandrescu, I. Eliad, Grigore Pleșoianu, Iancu
Văcărescu, Gherasim Gorjan, Vasile Drăghici, Al. Pelimon,
V. Pogor, A. Toma Bagdat, Gh. Fălcoianu, I.D. Negulici, Gh.
Sion, P. Teulescu, Atanasie Pâcleanu, G. Ioanid, S. Stoica ș.a.
Întâlnim și câteva femei, spre ex. Ermiona Asachi sau Maria
Burada. Cei mai mulți sunt traducători de limbă franceză,
însă sunt și câțiva cunoscători de germană, greacă sau rusă.
Printre autorii prezenți în fondul donat, cu mai multe
titluri, îi enumerăm pe celebrii Molière, Shakespeare, Dumas-
père, Voltaire, Racine, V. Hugo, Racine, Goethe, Byron,
Bernardin de Saint-Pierre, Eduard Young, A. von Kotzebue,
A. Pușkin, dar și mai puțin cunoscuții, la vremea aceea,
Joachim Heinrich von Campe, Felice Romani, Jean Christoph
Schmidt, Vittorio Alfieri, Jean Pierre Claris de Florian, Emile
Deschampe, Jean Edme Paccard ș.a. Sunt prezente și traduceri
după opere ale unor scriitoare notorii în epocă precum Georges
Sand, Marie Ristaud Cottin și Madame de Staël.
Dintr-un total de 480 de titluri, din perioada de referință
anterior menționată, numărul celor de beletristică traduse
este de 116. Celelalte aparțin altor domenii, fie traduceri, fie
opere originale. Acestea din urmă sunt mai slab reprezentate.
În unele cazuri, traducătorii inserează alături de versiunile
după operele străine și creații proprii (de ex. Al. Pelimon11).
11
Poesii diverse de A, Pelimon. În: Jacques Henri Bernardin de Saint-
Pierre. Coliba indiană. Traducere de A. Pelimon. București: Tipografia I.
Copainig, 1850. 188 p. Cota BVAU : I-1111.
Preocuparea lui Urechia pentru adecvarea bibliotecii

fondate la interesul cititorilor s-a concretizat și în tipărirea,
pentru prima dată de către o bibliotecă publică de provincie,
a unui catalog general al cărților și manuscriselor (1890-
1892), precum și a unei publicații de informare asupra
colecțiilor proprii - „Buletinul Fundației Urechia” (1901).
Fondul supus atenției în această lucrare a fost însă inclus
într-un catalog abia în 1983, iar realizarea înregistrărilor
bibliografice în baza de date cu acces on-line a Bibliotecii
este în curs de finalizare.
În cele ce urmează, prezentăm zece dintre traducerile
prezente în colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”, selectate
relativ aleatoriu pentru a ilustra valoarea textului, importanța
traducătorului, precum și diferite tipuri de editare. O serie
de informații despre elemente colaterale precum prefețele,
ex-librisurile, notele și planurile editoriale, precum și
ilustrațiile vin să completeze un tablou al receptării
atât în sensul istoriei și criticii literare, cât și
din perspectiva lecturii ca act de comunicare și
dezvoltare intelectuală.
1. Fenelon, Francois de Salignac de la Mothe.

Întâmplările lui Telemah fiul lui Ulise
...Acum întâi traduse din franțuzește de
G. Pleșoianul, profesorul școalelor naționale din
Craiova, 4 vol, f.l, f.e., 1831. Traducătorul, Grigore
Pleșoianu, născut în 1808, în Mehedinți, a fost elev
al lui Gh. Lazăr și I. Heliade Rădulescu. A fost o
perioadă profesor în Craiova și București, apoi se
retrage și devine inginer hotarnic. A realizat, în
spirit iluminist, o operă de elaborare a manualelor
didactice, a tradus abecedare și a scris dialoguri
pentru învățarea limbilor franceză și greacă,
a prefațat și compus istorioare morale pentru
educația morală și religioasă a tinerimii. De aceea,
literatura moralizatoare va fi preocuparea sa de
bază, traducând din Voltaire, Marmontel, Fenelon,
M-me Cottin și din J. Chr. Schmidt.
În prefața cărților traduse și-a exprimat
ideile despre starea socială și culturală a Țărilor Române,
fiind mai puțin interesat de aspectele teoriei literare și
estetice, excepție făcând „Telemah fiul lui Ulise”, la care

realizează o lungă introducere fidelă studiului lui La
Harpe, expunându-și preferința astfel pentru normele
estetice clasiciste.
Exegeții au mai remarcat la Pleșoianu că dovedește
talent pamfletar în conturarea, prin replici spirituale, dar și
prin expresii triviale, a figurilor pitorești și a mentalităților
caracteristice societății acelor vremuri, spre exemplu în
prefața la Aneta și Luben (1829), de Marmontel, care este
redată sub forma unei conversații cu un boier retrograd.
Pe pagina de titlu, verso, remarcăm o dedicație
autografă și o stratagemă antipiraterie: „Câte nu vor avea
această subscriere, vor fi prinse și tipăritorul lor gonit”:
semnatură olografă - G. Pleșoianul.
Conține portretul lui Fenelon și „Antiprefață” semnată
de traducător, o introducere cu titlul Viața D. Fenelon, Vorbire
asupra poeziei epice (pp. 9-56), iar la finalul volumului 4 o
listă prenumeranți.
2. Campe, Joachim Heinrich von. Robinson Crusoe

sau întâmplările cele minunate a unui tânăr. Compus de
Campe și tradus pe românie de sardariul Vasile Drăghici în
două părți. Partea I. Iași, Tipografia Albinei, 1835. 202 p. + 4
gravuri.
Vasile Drăghici a realizat traducerea prelucrării
autorului german după celebrul roman al lui D. Defoe,
cunoscută și de Eminescu, și s-a bucurat de un oarecare
succes precum și Aristomen și Gorgo12, a iluministului german
Auguste Henrich Lafontaine, după versiunea greacă a lui G.
Lasanis, care preamărea iubirea și sacrificiul pentru patrie.
Numele lui este întâlnit frecvent printre prenumeranții anilor
1830. Era posesorul unei mari biblioteci pe care a dăruit-o
Bisericii 40 de Sfinți din Iași.
Pe pagina de titlu, verso, apare mențiunea: „Cu voea
țenzurii”.
Lista de prenumeranți este dispusă pe localități/județe:
Iași (10 sf.) - Mitropolitul Veniamin, Marele logofăt Costachi
Conachi, Vornicul Alecu Calimach, căruia îi este dedicată
cartea), Suceava, Neamț, Roman, Bacău, Putna, Tecuci,
12
A. H. Lafontaine. Arsitomen și Gorgo. 2 vol. Iași: Tipografia Foaiei Să-
tești, 1840. Cota BVAU: II 1788 (1-2).
Covurlui, Tutova, Fălciu, Herța, Dorohoi, Botoșani,

Hârlău, București – Iosef Romanov (15 sf.). Total: 362.
3. O mie și una de nopți. Istorii arabicești sau
Halima. Întâiași dată tradusă din nemțește de Ioan
Barac. Tom. 1-7 [2 vol]. Brașov, f.e., 1836 – 1838.
Ioan Barac, reprezentant de seamă al Școlii
Ardelene, „face parte din categoria acelor modești
cărturari care au căutat să umple cu traduceri un gol
resimțit în cultura de atunci și care au pregătit într-o
măsură apreciabilă renașterea literară de la mijlocul
secolului, contribuind la cultivarea limbii române ca
mijloc de cultură, ca instrument artistic în crearea unor
opere originale”13.
În „Cuvânt înainte” afirmă necesitatea traducerilor
în limba națională: „De la atâtea neamuri să ia pildă Nația
noastră cea Română a ceti Cărțile cele ce să străduiesc
mulți a scoate la lumină și în tipariu și în limba noastră
cea Națională, urmând tuturor națiilor, care își adună în
bibliotecile sale de tot fealiul de cărți. Această carte ce
să află încă și acum la răsăriteni, s-au făcut de mult ca o
carte de obște în Țara Franțuzească, ca încă și prin Țările
Nemțești și Ungurești au ajuns” (p. IX).
Volumul conține următoarele ex-librisuri:
Biblioteca Publică „V.A. Urechia” Galați, nr. 20239, ștampilă;
Ambrosiu Jurma, Paroch, Batta, ștampilă.

4. Schmidt, Johann Christoph. Istoria Genovevei de
Brabant. Tradusă din franțuzește de G. Pleșoianu, inginer.
[București], f.e., 1838, 8+202 p. , 4 f. grav.
Această traducere, realizată după prelucrarea lui M.
de Robville, care va cunoaște o mare popularitate (13 ediții
până la 1910, urmate de altele la care și-au încercat talentul
și alți scriitori14, printre care și M. Sadoveanu) precum și
altele (povestiri atractive și ușor de înțeles: Copilul pierdut și
Licuriciul, 1838; Columbul, 1839; Canarul, 1840 ș.a.), asociată
cu preocuparea pentru metodele de predare și manualele
13
Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900. București,
1979, p. 75.
14
N. N. Condeescu ,V. La Legende de Genevieve de Brabant et ses versions
roumaines = [Legenda Genovevei de Brabant şi versiunile sale româneşti],
Bucureşti, 1938, 404 pagini, 11 planşe cu ilustraţii şi 3 hărţi.
școlare, îl fixează pe Pleșoianu ca fiind primul promotor

important al literaturii pentru copii.
Pe pagina de titlu, verso, apare un îndemn la
lectură: „Din citirea întâmplărilor altora, tragem folos
pentru viața și purtarea noastră”. Cuprinde și un catalog
al cărților de vânzare la librăriile lui Iosif Romanov și
Visarion Rusu, la pp. 192-202.
Volumul conține un ex-libris: Biblioteca Publică „V.A.
Urechia” Galați, nr. 41477, ștampilă și semnătura autografă
a traducătorului pentru confirmarea autenticității.
5. Goethe, Johann Wolfgang. Suferințele Junelui

Werter din Goethe. Traducere de Gavril Munteanu15.
București, În Tipografia curții a lui Fr. Walbaum, 1842,
182 p.
Această traducere este considerată superioară celor
ulterioare ale lui B.V. Vermont și I. Hussar, caracterizată
prin limpezime și fidelitate față de textul original. Fiind
un mare admirator al culturii clasice antice, Gavril
Munteanu a tradus, a scris prefețe și comentarii și
note la autori latini precum Tacit, Suetoniu și Horațiu.
Acesta era un cărturar ardelean, născut în județul Alba, în
1812, a studiat la Alba Iulia și Cluj, apoi a devenit profesor
la seminarii în zona Buzăului, a Râmnicului și a Brașovului,
timp de două decenii, a fost și un demn reprezentant și
militant din generația pașoptistă care a publicat în gazete și
în lucrări lingvistice și pedagogice, în discursuri și disertații
idei care susțineau romanitatea limbii naționale și unitatea
ei, precum și necesitatea înființării de școli pentru români cu
limbă de predare națională. Considera, asemeni generației
sale de intelectuali, că numai prin limbă se pot conserva
cel mai bine tradițiile și datinile strămoșești și se conservă
naționalitatea.
Coperta originală este din carton cu titlu tipărit în
caractere mixte chirilice și latine. Conține următoarele
ex librisuri: ștampilă a editorului pentru autenticitate sub
mențiunea tipărită: „Se vor cunoaște de contră-tipărite toate
câte nu vor avea însemnarea aceasta”: [ștampilă în relief];
15
Traducătorul a fost identificat după: Iarcu, D. Repertoriul chronologic
sau Catalog general de cărțile românești. București, Tipografia Statului,
1865, p. 49.
„Dintr-ale lui A. Romanov”, semnătură autografă;

Biblioteca Publică V.A. Urechia Galați, nr. 7279,
ștampilă.
6. Raymond. Tractat elementar despre moral

și fericire. Dupe Raimond. Traducere slobodă [de
Grigore Otețeleșanu16]. Tom. 1-2, Craiova, Tipografia
Constantin Leca, 1842.
Grigore Otețeleșanu, provenit dintr-o familie de
boieri craioveni instruiți, susținător al învățământului
în locurile de baștină, a tradus din limba greacă încă
alte două titluri moralizatoare: Călătoria împăratului
Sigismund sau Sculptorul şi orbul. Comedie în 4 acte,
Craiova, 1839 și Neghina între grîu sau religie şi
făţărnicie. Dramă în trei acte, Craiova, 1839.
Pe pagina de titlu, verso, apare tipărită maxima:
„Acela care defaimă Moralul, e peste putință a fi fericit”.
Tomul I și II sunt legate împreună.
Pe coperta I, verso, este lipită o foaie cu mențiunea:
„Împărțirea premiilor la Eczamenul general al anului
1851 în Gimnaziul din București. Premiul I Dat lui Stoenescu
Ioan Școlar în cl. III Element. ...”[foaie decupată].
Conține ex-librisul Biblioteca Publică V.A.
Urechia Galați, nr. 8.818, ștampilă.
7. Shakespeare, William. Julie Cesar: Tragedie în

cinci acte de William Shakespeare. Tradusă de Căpitanul
Ș. Stoica. București, Tipografia I. Eliade, 1844, 4, 167 p.
De carieră militară, colonelul Ștefan Stoica a fost
primar al capitalei și membru al senatului, dar și discipol
al lui I.H. Rădulescu. Iuliu Cesar este prima traducere
integrală a unei piese shakespeariene, realizată după
versiunea în limba franceză a lui Le Tourneur. Deși
considerată superioară versiunii fragmentare a lui
Barițiu, specialiștii au constatat că această realizare
este totuși departe de original, cauza fiind lipsa de
experiență a traducătorului, precum și dorința de a
corespunde gustului epocii.
Conține însemnări manuscrise: distribuția
rolurilor la lista de personaje adăugată manual cu stiloul.
16
Ibidem.
Ex libris: Biblioteca Publică V.A. Urechia Galați, nr.

10465, ștampilă.
8. Swift, J. Călătoriile lui Gulliver în țere depărtate,

dela Swift; Traduse de I.D. Negulice și confruntate cu
originalul engles prin ajutorul D[lui] Em. Angelescu. Ediție
ilustrată cu 80 figure totu de traducătorul. 2 vol. Bucuresci,
Tipărit în Tipografia lui Iosef Kopainig, 1848. 1 vol. Partea a
2-a, 4+281 p., XV p. cu figuri.
Traducătorul, I.D. Negulice, s-a născut în 1812, în
Câmpulung. Talentat în pictură, a studiat la București,
Iași și Paris. Pe lângă pictură se dedică și literaturii și
publicisticii, conducând o perioadă și „Curierul românesc”,
în absența din țară a lui I.H. Rădulescu. A făcut parte din
cercurile revoluționare pașoptiste și a sprijinit Guvernul
provizoriu, ca administrator al județului Prahova, în timpul
evenimentelor de la 1848. Apoi a fost nevoit să plece în exil,
la Brusa și la Istanbul, unde a murit de tuberculoză.
Conține, tipărit cu caractere latine, „Planul și Catalogul
Bibliotecei Enciclopedice publicată de I.D.N.”, structurat pe
domeniile: Religie, Morală, edicație; Belle-Lettre (Romanțuri,
Critică, nuvele, Basne, teatru, Linguistică); Belle-
Arte; Științe Naturale și Matematice; Șciințe istorice și
geografice; Sciințe morale și politice sau sociale; Șciințe
tecnologice sau cunoscințe folositoare. La categoria
„Romanțuri” întâlnim scriitori precum: Bernardin de
St. Pierre, Chateaubriand, J.E. Paccard, J.J. Rousseau,
V. Hugo, Eugène Sue, Al. Dumas, Cervantes, Balzac,
Al. De Vigny, Swift etc. Scriitoare: D-na de Senneterre,
D-na Genlis, D-na Riccoboni, D-na Lafayette, D-na
Georges Sand.
Nota editorială redă modalitatea de finanțare a
colecției: „Chipul publicării Bibliotecei Enciclopedice
și Condițiile subscripției. Această B.E. se publică în
perioade, ieșind câte unu sau două pe an. Înființarea
acestei biblioteci atârnă mai mult de subscriptori de cât
de întreprinzători. Abonatul va avea un nr. de cărți în
val. de 15 sfanți. Subscrierea – în capitală, la redacția
Curierul Român, la întreprinzător și la toate librăriile,
dar și la dnii profesori.”
Ex librisuri: Biblioteca G.J. Deciu și Biblioteca

Publică „V.A. Urechia” Galați, Nr. 41477, ștampile; Lith.:
G. Venrich

9. Tasso, T. Ierusalimul liberat: Poemă epică în
două volume: tragedie în proză. București, Tipografia
lui Iosef Copainig, 1852, 2 vol., coligate. Cu douăzeci de
gravuri împărțite de Atanasie Pâcleanu. Conține: portret
autor, Noticie asupra vieții și caracterului lui Tasso, pp.
I-XXXIX, Lith. De Bielz et C. Danielis.
Atanasie Pâcleanu, născut la Brașov, în 1821,
deputat de Buzău în Divanul ad-hoc în 1857, cunoscător
al limbilor elenă și franceză, a realizat prima versiune
românească integrală a operei mai sus menționate. Deși
era și un bun cunoscător al limbii italiene a folosit și
un intermediar francez. În afară de Tasso a mai tradus
„liber” din limba greacă Ienicerii, de A, Royer, existentă
și aceasta în colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”, după
care a părăsit teritoriul beletristic orientându-se spre
documente politice și istorice, traducând mai ales din
Ubicini.
10. Stowe, Harriet Beecher. Bordeiul unchiului Tom

sau Viiața negrilor în sudul Statelor-Unite din America
de Misstress Harriet Beecher Stowe. Traducere de pe a lui
Leon Pillatte de T. Codrescu. Cu o ochire asupra sclaviei de
M. Kogălniceanu. Tom 1-2. Iași, Tipografia Buciumul român,
1853.
T. Codrescu a început cursurile școlii primare la Galați,
apoi Academia Mihăileană, Iași. În 1838, elev fiind, C. a
format cu alți tineri o „societate literară” menită să sporească
numărul traducerilor în limba română. El însuși traduce, în
acest an, dedicând-o lui C. Conachi, o povestire moralizatoare,
„Istoria tânărului Enric de Aizenfels...”. Au urmat apoi foarte
numeroase traduceri, publicate în „Albina Românească,
timp de aproape opt ani, și, câteodată, și „Icoana lumei”.
Meritul principal al ediției: este prima traducere românească
a celebrei scrieri.
Deși, cronologic, versiunea lui Codrescu era gata
de tipar înaintea celei a lui Dimitrie Pop, apariția ei a fost
întârziată din cauza eseului „Ochire istorică asupra Sclaviei.
Din Antichitate până în perioada respectivă, cu referire

la situația robiei din țările române” a lui Kogălniceanu,
inclus ca prefață. În cele din urmă cartea apare, însă din
cauza intervenției Cenzurii textul este întrerupt brusc
la paragraful: „Într-acest chip vecinătatea se desființa în
Moldova. Este curios de a cunoaște impresia ce acest act
făcu mai ales asupra proprietarilor. Enaki Kogălniceanu ne
arată vederat că cel puțin o mare parte din boierime nu prea
era mulțămită cu eman-”. Cu siguranță, această intervenție
a Cenzurii nu a făcut decât să incite și mai mult interesul
cititorilor.
În „Prefață la ediția evropiană. (Traducere dupe
originalul englez)” T. Codrescu își afirmă și el poziția de
apărător al drepturilor omului: „Autorizând circularea acestui
uvraj pe continentul Europian, autoarea întrebuințează ca
apologie numai că: amoriul de ominire este cu mult mai
presus de cât amoriul de patrie. Marele mister comun națiilor
cristiane, unirea lui Dumnezeu cu omul prin întruparea lui
Hristos, dă ființei ominești ceva înalt și sfânt, încât în ochii
adevăratului cristian acela care calcă în picioare
driturile celui mai mic din semenii sei, nu numai este
un monstru, dar și un sacrilegiu, și forma cea mai
urâtă a acestei crime este Sclavia.”
Finalul apare cu litere îngroșate: „Nicio nație
nu poate rămâne liberă, la care libertatea este un
privilegiu și nu un principiu”.
Cartea conține și o listă impresionantă de
prenumeranți (p. 389-397). Aceasta cuprinde
numele finanțatorilor, fără a se specifica suma,
ordonați după grade și funcții dregătorești, preoți,
doamne și, simbolic, patru țigani dezrobiți!
Totodată aceștia sunt nominalizați la orașele de
apartenență: Iași, (Teodor Balș, logofăt și cavaler
al mai multor ordine), Vaslui, Huși, Bârlad,
Tecuci, Galați (Vornic Costache Negri), Focșani,
Bacău, Roman, Botoșeni, Piatra, București, Sibiu
în Transilvania (Excelența sa Dl. Episcop greco-
catolic al Transilvaniei Șaguna, Consiliar intim și
comandor al ordinului Leopold && -), Dorohoi,
Fălticeni, Ținutul Neamțului.
V. Concluzii
Dintr-o perspectivă sintetizatoare a edițiilor
prezente în Biblioteca „V.A. Urechia”, în contextul apariției
lor, precum și al constituirii colecției putem remarca
următoarele aspecte:
Achiziționarea traducerilor a prezentat pentru V.A.
Urechia un interes deosebit, atât din perspectiva misiunii
sale ca politician și pedagog, dar și ca scriitor și teoretician,
bun cunoscător al mediului literar european și promotor al
schimbului de valori între Occident și Orient. A reușit apoi
să realizeze și un demers de conservare a zestrei culturale a
generației anterioare celei căreia i-a aparținut și de restituire
a acestor valori într-un tezaur cu acces public încă din 1890,
la Biblioteca „V.A. Urechia” din Galați.
Edițiile princeps ale traducerilor introduc în
preferințele de lectură ale românilor numele marilor scriitori
europeni contribuind atât la educarea gustului estetic, cât și
la pregătirea bazelor modernității în viața politică, economică
și culturală.
Traducătorii au realizat o operă de pionierat în acest
proces de receptare și, totodată au contribuit considerabil
la evoluția limbii, făurind și cizelând mijloacele de expresie
literară de care au beneficiat apoi, primii mari scriitori ai
literaturii române.
Ex-librisurile și însemnările manuscrise arată că aceste
cărți au fost prețuite și folosite atingându-și scopul și crescând
în valoare. Se observă, adesea însemne de proprietate, uneori
mai multe pe același exemplar sub formă manuscrisă,
ștampilă sau ambele.
De interes pentru industria tiparului sunt și listele
de prenumeranți prezente la unele ediții, care indică o
formă de susținere a editării cărților prin mecenat colectiv.
Contribuitorii proveneau de pe arii geografice extinse, mai
ales în Moldova, uneori incluzând și persoane din orașe ale
celorlalte țări române. Astfel, se dovedește încă o probă de
unitate culturală a românilor.
Întrucât textele au fost tipărite în perioada tranziției
de la alfabetul chirilic (versiunea nouă de la 1830) la grafia
latină, prin compararea edițiilor în ordine cronologică se
poate observa cum se face treptat trecerea la alfabetul latin.
Îndeosebi cele apărute în deceniile patru și cinci conțin
deja texte și pagini întregi cu litere latine, de regulă paginile

de titlu și anexele (planuri editoriale, liste ale cărților de
vânzare).
În perioada abordată, a existat un program de
traduceri, care a avut ca scop nu doar educarea morală a nației
române, ci și promovarea unor modele noi de comunicare și
comportament în societate și familie, formarea unei viziuni
asupra vieții și a datoriilor cetățenești, precum și deprinderea
lecturii ca modalitate de petrecere a timpului liber, cultivarea
gustului estetic ș.a. Se urmăreau efecte educative și formative
pe termen lung, de aceea cele mai multe îndemnuri de lectură
incluse în notele editoriale se adresează tineretului.
VI. Bibliografie
Biografia lui Viliam G. Șecspir dupe Le Fourneur: Urmată de
Romeo cu Julietta și Otello: Tragedii în câte cinci acte compuse de Viliam
Ghiuilom Șecspir [Text tipărit] / Traduse slobod de Toma Alecsandru
Bagdat.- Bucureşti : Tipografia lui Iosef Kopainig, 1848. 2 f., 203 p., 215
p.;
Bernardin de Saint-Pierre, Jacques Henri. Coliba indiană.
Traducere de A. Pelimon . București : Tipografia I. Copainig, 1850. 188 p.;
Campe, Joachim Heinrich von. Robinson Crusoe sau întâmplările
cele minunate a unui tânăr / Compus de Campe și tradus pe românie de
sardariul Vasile Drăghici în două părți. Partea I. Iași, Tipografia Albinei,
1835;
Catalogul cărții românești tipărită între anii 1831-1865 / Paul
Păltănea . Galați : Biblioteca ”V.A. Urechia”, 1983, 444 p. Cota BVAU Ms
IV 340;
Dicţionarul literaturii române de la origini pînă la 1900.-
Bucureşti : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979. 976
p. : facs., portr.;
Fenelon, Francois de Salignac de la Mothe. Întâmplările lui
Telemah fiul lui Ulise... / Acum întâi traduse din franțuzește de G.
Pleșoianul, profesorul școalelor naționale din Craiova, 4 vol, f.l, f.e., 1831;
Goethe, Johann Wolfgang. Suferințele Junelui Werter din Goethe
/ Traducere de Gavril Munteanu. București, În Tipografia curții a lui Fr.
Walbaum, 4, 182 p.
Iarcu, D. Repertoriul chronologic sau Catalog general de cărțile
românești. București, Tipografia Statului, 1865, 120p.
Nedelcea, Tudor. Civilizaţia cărţii : Incursiune în istoria cărţii,
presei şi a tiparului. Craiova : Scrisul Românesc, 1996. 200 p. : facs.;
O mie și una de nopți. Istorii arabicești sau Halima / Întâiași dată

tradusă din nemțește de Ioan Barac. Tom. 1-7 [2 vol]. Brașov, f.e., 1836 –
1838;
Oprea, Nedelcu. Biblioteca Publică „V.A. Urechia” Galați :
Monografie. Galați: Biblioteca „V.A. Urechia” Galați, 2002-2006. Vol 2. -
2006. - p. 327-676;
Papacostea-Danielopolu, Cornelia. Carte şi tipar în societatea
românească şi sud-est europeană : (secolele XVII-XIX) / Cornelia
Papacostea-Danielopolu, Lidia Demeny. Bucureşti : Editura Eminescu,
1985. 264 p.;
Păltănea, Paul. Catalogul cărții românești tipărită între anii 1831-
1865. Galați : Biblioteca „V.A. Urechia”, 1983, 444 p. Cota BVAU: Ms IV
340.
Raymond. Tractat elementar despre moral și fericire / Dupe
Raimond. Traducere slobodă [de Grigore Otețeleșanu]. Tom. 1-2,
Craiova, Tipografia Constantin Leca, 1842;
Sand, George. Indiana de la George Sand. [Traducere] de P.
Teulescu. București, Tipografia C.A. Rosetti și E. Winterhalder, 1847. 6
p., 360 p.;
Simonescu, Dan. Pagini din istoria cărţii româneşti / Dan
Simonescu, Gheorghe Buluţă.- Bucureşti : Editura Ion Creangă, 1981
(Sibiu : Întreprinderea Poligrafică). 192 p. : facs., il., portr., [4] f. pl.;
Shakespeare, William. Julie Cesar: Tragedie în cinci acte de William
Shakespeare / Tradusă de Căpitanul S. Stoica. București, Tipografia I.
Eliade, 1844, 4, 167 p;
Schmidt, Johann Christoph. Istoria Genovevei de Brabant.
Tradusă din franțuzește de G. Pleșoianu, inginer. [București], f.e., 1838,
8+202 p. , 4 f. grav.
Stanciu, Ilie. Călătorie în lumea cărții: Mică
enciclopedie ilustrată. București: Editura didactică și
pedagogică, 1970. 319 p.;
Stowe, Harriet Beecher. Bordeiul unchiului
Tom seau Viața negrilor în America / de Miss Harriet
Beeșer Stove. Tradus din franțuzește de Dimitrie
Pop. Tom 1-2. Iași, Tipografia Albinei, 1853.
Swift, J. Călătoriile lui Gulliver în țere
depărtate, dela Swift / Traduse de I.D. Negulice. 2 vol.
Bucuresci, Tipărit în Tipografia lui Iosef Kopainig,
1848;
Tasso, T. Ierusalimul liberat: Poemă epică în
două volume: tragedie în proză. București, Tipografia
lui Iosef Copainig, 1852. 2 vol, coligate.
Bicentenar
Alexandru Ioan Cuza
64 Bicentenar Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza

în secolul al XXI-lea
C uza este o personalitate esenţială a istoriei Dr. Sorin Langu, Galaţi,

românilor. „Domnul Unirii”, iniţiator al României moderne, Inspector școlar de specialitate
„Domnul ţăranilor”, Cuza a fost apreciat diferit de generaţiile pentru istorie și discipline socio-
umane, Inspectoratul Școlar
care au urmat. Județean Galați
Cu toate problemele din ultima perioadă a domniei, e-mail: langusorin@yahoo.com
probleme despre care vom discuta, Cuza a fost privit la
începutul domniei lui Carol I cu multă simpatie: reflexele
republicane, antimonarhice, naţionaliste determină o
comparaţie, inevitabilă spunem noi, a celor două personalităţi,
comparaţie evident defavorabilă lui Carol I. De acest lucru este
conştient şi Carol care în prima fază acceptă prezenţa lui Cuza
(într-o planşă didactică pe la 1900 apar cei 4 stâlpi ai României:
Decebal, Traian, Cuza şi Carol),1 apoi anulează prezenţa
domnitorului, la 1906 Carol I fiind asociat doar unui singur
personaj: Traian.2 Cuza nu se mai potrivea mitului dinastic, iar
domnia lungă şi plină de reuşite crea premisa creării acestui
mit. Mai mult, Dimitrie Onciul minimalizează rolul lui Cuza
în actul din 24 ianuarie 1859, momentul Unirii fiind deplasat
spre Carol I. Acţiunile lui Cuza sunt doar încercări firave, în
timp ce Carol I este iniţiator în toate domeniile.3
Perioada interbelică l-a reflectat pe Cuza din două
unghiuri total opuse: unghiul dinastic care minimiza rolul
lui Cuza sau chiar îl excludea şi unghiul marii dinastii a
1
L. Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti, 1997, p. 240.
2
Ibidem.
3
Ibidem, p. 241.
Bicentenar Alexandru Ioan Cuza 65
„Brătienilor”. I.G. Duca nega total rolul lui Carol I, pentru

el Cuza făcuse mult mai multe în 7 ani decât Carol în 48,
independenţa era meritul lui I.C. Brătianu, Ferdinand era un
om slab etc.4 Surprinzătoare întoarcere a istoriei, Brătienii
care-l doboară pe Cuza în 1866, îl laudă 60 de ani mai târziu.5
Oricum în panteonul interbelic, Cuza rămâne pe planul
al II-lea, iar dinastia evită o comparaţie cu el; în fresca de la
Ateneu din 1938, Cuza apare împreună cu M. Kogălniceanu,
în timp ce Carol I este alături de regina Elisabeta şi de I.C.
Brătianu.6
Istoriografic, Xenopol abordează primul domnia lui

Cuza, dar, deși îi dedică două din cele 14 volume, se ferește de
aprecieri, încercând o abordare narativă, fără concluzii pro
sau contra.7
În schimb, Iorga e mult mai direct. Iorga nu se ferește
să emită judecăți: actul de detronare este o lașitate, acuzațiile
4
Ibidem. p. 248.
5
Lovitura de stat este condusă de I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti, Istoria
României, Bucureşti, 1998, p.383.
6 Ibidem, p.256.
7
Istoria românilor din Dacia Traiană.
sunt exagerate și nu ating fondul problemei, și în niciun caz

nu pot afecta „întreaga mare operă”. Ilustrativă este legenda
tabloului care îi înfățișează pe complotiștii de la 11 februarie:
la Xenopol, ei sunt „membrii care au hotărât detronarea
lui Cuza Vodă”, în timp ce la Iorga nu sunt decât „vinovații
răsturnării lui Cuza-Vodă”.
„Revanşa”, dacă putem vorbi în termeni sportivi,
şi-o ia după 1945. În primă fază Roller, teoreticianul în
materie de istorie al noului regim, avea rezerve în legătură
cu ideologizarea domnitorului (motive de „dosar de
cadre”: trecut aventuros, posibil francmason, plus reforme
neconvingătoare din punct de vedere comunist). Cuza este
apreciat, dar „domnia lui Al. I. Cuza și activitatea guvernului
M. Kogălnicea nu se înscriu în istoria țării cu realizări care
au contribuit la dezvoltarea ei deși n’au rezolvat pînă la capăt
problema țărănească, și deși n’au pus capăt în întregime puterii
feudale ale cărei resturi vor continua să existe și să împiedice
desvoltarea țării.”8 Cuza devine spre sfârşitul deceniului 6
o personalitate cultivată asiduu de regimul comunist, Cuza
apărând şi pe bancnota de 50 de lei, alături de portretele lui
Bălcescu şi T. Vladimirescu pe bancnotele de 100 şi 25 de lei.
În epoca Ceauşescu, cultivarea lui Cuza continuă, el fiind un
cap de pod între epoca medievală şi epoca ceauşistă. Practic
8
Istoria Romîniei, 1947, p. 481-482.
personalitățile din istoria României nu există între Cuza şi

Ceauşescu.9
Manualele şcolare merg pe aceeaşi idee: România
anilor 1866 – 1948 e o Românie populată doar cu muncitori
(proletari), ţărani, comunişti, ilegalişti ş.a.m.d. O Românie
maniheistă, puternic polarizată, Românie care acceptă toate
valorile fratelui de la răsărit. Într-o cunoscută culegere de fapte
istorice pentru copii şi adolescenţi, D. Almaş prezenta diferite
istorioare puternic personalizate până la Cuza (anecdota
cu ocaua), apoi personajul istoric devine colectivul, eroul
anonim, pentru ca în final să se revină la salvatorul patriei,
suprema realizare a maselor: „farul din Scorniceşti”.10
După ’90 istoriografia a pendulat prudent între Cuza şi
Carol I, văzuţi comparativ şi acum. Dincolo de istoriografia
oficială, tratatele de istorie a României, care prezintă domnia
lui Cuza şi atât11, încep să apară şi alte informaţii, relaţia lui
cu M. Obrenovici, minimalizată în trecut, relaţia cu lojile
francmasonice, noi abordări ale unor acţiuni interne şi
externe.
9
Ibidem, p. 269.
10
D.Almaş, Povestiri istorice, Bucureşti, I-III, 1982-1984, passim.
11
Istoria României, Bucureşti, 1998, p. 378-383.
În tratatul de istorie a românilor, publicat în 1998,

autorii considerau că „în ciuda faptului că domnitorul
Cuza a reuşit să pună în aplicare ambiţiosul său
program legislativ şi de organizare a unor noi instituţii,
precum şi de control strict asupra aparatului birocratic
guvernamental, poziţia lui a fost subminată progresiv…
Plecarea sa în exil a însemnat sfârşitul unei epoci şi a
marcat începutul unei perioade noi în evoluţia României
moderne”12.
Pentru Neagu Djuvara el a fost un domn extraordinar:
„Deşi nu era pregătit să fie domn, iar alegerea sa a părut mai
curând surprinzătoare, Cuza s-a dovedit un domnitor remarcabil.
De o bunătate şi de o cinste rare, în scurta sa domnie de şapte
ani a adus în România mari reforme13. În același timp, el justifică
detronarea lui prin faptul că „dorinţa de a avea un principe Cuza Alexandru Ioan - intrarea
străin era unul din punctele care apărea nelipsit în doleanţele pe în București : Fotografie după
care ai noştri le prezentau marilor puteri ca să explice care erau o stampă contemporană
năzuinţele poporului român.”
12
p. 382-383.
13
Istoria românilor povestită celor tineri, p. 176.
Interesantă este poziția lui Lucian Boia:

deși există clar un mit Cuza, după cum s-a
văzut, și după cum recunoaște și el, istoricul
Boia nu îl tratează separat, ci doar ca un
apendice la mitul lui Vlad Țepeș: „Şi Cuza
este autoritar, justiţiar, nu prea iubitor de
boieri şi apărător al intereselor celor mulţi.
Tentaţia autoritară se îmbină cu un curent
antiaristocratic şi favorabil reformelor. Apărut
în 1865, Ioan Vodă al lui Hasdeu este replica
peste veacuri a lui Cuza”14.
Nicolae Isar15, deși are rezerve serioase
legate de unele fapte, private sau publice, nu
poate să-i conteste acțiunile de modernizare:
„De aceea, oricât de critici am putea fi faţă de
orientarea politică a lui Al. I. Cuza în hăţişul
frământărilor politice interne şi chiar faţă de
viaţa lui privată, nu-i vom putea niciodată
contesta meritul programului său de reforme,
înfăptuit, cu orice mijloace, în răstimpul
domniei sale de şapte ani”.
Pentru Florin Constantiniu „Cuza
realizează, în șapte ani, performanțe ce fac din
el un semănător – în sens evanghelic – al modernizării; nu
există ogor al vieții publice în care el să nu fi aruncat sămânța
înnoirii, doar că roadele nu vor fi întotdeauna însutite – ca în
cunoscuta parabolă – și ele vor fi culese târziu, de alții.
Cuza este una dintre cele mai de seamă personalități ale
istoriei românești. Inteligent, voluntar, abil, hotărât să meargă
până la capăt (sunt indicii că el s-a aflat la originea asasinării
primului-ministru Barbu Catargiu, în 1862), Cuza a lăsat să-i
fie umbrite calitățile de o viață privată dezordonată și de o
camarilă de joasă calitate”16.
Pentru Gh. Iacob, „Într-o domnie de doar şapte ani, Al.
I. Cuza a reuşit, printr-o extraordinară voinţă politică, însoţită
de o deosebită clarviziune asupra necesităţilor ţării, să pună
bazele constituţionale şi economice ale României moderne.
Cuza rămâne în conştiinţa urmaşilor săi ca întemeietor al
14
Istorie și mit..., p. 324.
15
Istoria modernă a României, vol.II, București, 2005, p. 75.
16
O istorie sinceră a poporului român, București, 2014, p. 232.
României moderne. La scară europeană, numele său poate şi

trebuie să fie alăturat celor ale lui Cavour şi Bismarck, care,
în alt context istoric, au pus bazele statelor italian, respectiv
german”17.
După cum se vede consensul nu este deplin printre
istorici, iar Cuza rămâne în continuare o sursă de controverse.
Una din ele se leagă de apartenența lui la masonerie. Aceasta
a apărut după 1989, în contextul „reevaluării” tuturor
personalităţilor istorice, şi a contextelor istorice în care au
evoluat. Cuza a devenit o personalitate controversată, cam
toate sunt, iar rolul lui de modernizator este pus sub semnul
întrebării. Legăturile oamenilor politici cu masoneria, subiect
interzis până în 1989, au fost în prim-planul istoriografiei
şi mass-mediei, în prelungirea ideii de secret, de societăţi
secrete, de conspiraţii universale etc.
Începuturile masoneriei în România sunt situate în
sec. XVIII, în timpul lui Nicolae Mavrocordat, dar nu pe
la 1734 – 173518, ci puţin mai târziu, pe la 1748.19 Primele
informaţii certe apar pe la 1820, când tinerii boieri plecaţi
la studii iau contact cu masoneria franceză şi intră în loja
l’Athénée des étrangers. Numele lor: I. Heliade-Rădulescu,
Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Ion
Ghica, fraţii Goleşti, fraţii Brătianu, Nicolae Bălcescu, nume
care alături de altele vor pregăti Revoluţia de la 1848.20 După
Congresul de la Paris, activitatea masonică se înteţeşte: se
pare că a existat o lojă „Steaua Dunării” cu 3 locaţii (Galaţi,
Iaşi, Bucureşti), cea de la Galaţi avându-l ca venerabil pe Al.
I. Cuza, dar nu există nicio dovadă în acest sens. În schimb,
se înfiinţează la Bucureşti, în 1856, o lojă străină „Steaua
dunăreană”, iar în 1859 apare la Bucureşti Marea Lojă „Steaua
Dunării”, cu mulţi români în componenţă.
Alegerile din 1858-1859 au fost desfăşurate şi ele sub
semnul masoneriei. Masoneria rusă21 dorea să determine
17
În I.A. Pop și I. Bolovan, Istoria ilustrată a României, București, 2009,
p. 389.
18
A.M. Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, I, Bucureşti, 2002, p. 406.
19
D. Berindei, Românii şi francmasoneria, Bucureşti, 2009, passim.
20
D. Berindei în „Ziua”, 10 nov. 2008; Radu Atanasiu, Istoria francmasoneriei
române, Buc., 1936, p. 25, N. Djuvara, Între Orient şi Occident. Ţările
Române la începutul epocii moderne (1800-1848), Bucureşti, 2007, p. 347
21
O lojă sub autoritatea ei se înfiinţase la Iaşi în 1772, V. Georgescu, The
Romanians: A History, Ohio State University Press, 1991, p. 98.
alegerea ca domn al Moldovei a lui Grigore Sturza, fiul

fostului domnitor Mihail Sturza, ceea ce va declanşa
un conflict cu masoneria română, care ţinea de cea
franceză. Cuza este ales de masoni22 pe un program în
esenţă masonic23: secularizarea averilor mănăstireşti,
vot cenzitar, reforma agrară, program pe care şi-l
îndeplineşte cu tot dezacordul partidei conservatoare.
Faptul că masoneria română nu era unitară se vede şi
din faptul că doi membri importanţi ai camarilei, Cezar
Bolliac şi Christian Tell, erau iluştri francmasoni.24
Dorinţa lui Cuza de a guverna singur, legătura cu
Maria Obrenovici Catargi, socotită de mulţi agent rus,
camarila în creştere de putere şi influenţă, duc la un
conflict între Cuza şi francmasoneria naţională. Cuza
va pune în adormire marea lojă naţională, dar fruntaşii
ei vor întemeia o altă lojă, „Înţelepţii din Heliopolis”,
curând atacată şi aceea de poliţie, se pare din ordinul
lui Cuza (incendiul din 1864)25. „Monstruoasa coaliţie”
este creată sub auspiciile masonice, toţi şefii fiind masoni, Cuza Alexandru Ioan:
inclusiv trei din ofiţerii care-l vor aresta pe Cuza în noaptea Fotocopie după prima pagină
de 11 februarie.26 Concluzionând, nu ştim dacă a fost mason din „Curierul’’ 1873
sau nu27, dar prietenii lui au fost astfel că, a fost ales cu ajutorul
masoneriei, dar a avut şi diferende cu facţiuni ale ei.
Așadar, cine a fost Cuza? Pentru fiecare generație el a
reprezentat altceva: exponent al dorințelor de Unire, precursor
al Regalității, modernizator, adulterin, mason, revoluționar,
moldovean în dorințe și european în gândire, tiran, asasin,
Mecena sau Pisistrate, dar este evident că rămâne una dintre
marile personalități ale istoriei noastre. Timpul va cerne mult
istoria noastră, dar Cuza va fi prezent în ea.
22
V. Georgescu, The Romanians: A History, p. 149.
23
I. Bulei, O istorie a românilor, Bucureşti, 2007, p. 102.
24
Se pare că sunt implicaţi şi în asasinarea lui Barbu Catargiu din 1862.
25
D. Berindei, Epoca Unirii, Bucureşti, 2000, p. 120-121, R. Theodorescu,
Cultură şi civilizaţie europeană, Bucureşti, 2003, p.102
26
D. Berindei, Epoca Unirii, p. 120-121, N. Djuvara, O scurtă istorie a
românilor povestită celor tineri, Bucureşti, 2002, p.180
27
M. Cojocariu, „Ipoteza masonică” cu privire la alegerea lui Al.I.Cuza
ca domn al Principatelor, în vol. Posteritatea lui Al.I. Cuza, coord. Oltea
Răşcanu-Gramaticu, Bârlad, 2008, p. 56-66, respinge iniţial orice încercare
de a-l „masoniza” pe Cuza pentru ca apoi, p. 67-68, să recunoască că
există posibilitatea apartenenţei lui Cuza la masonerie.
Preocupari
˘ ale galatenilor
˘˘,
pentru eternizarea în bronz
a chipului domnitorului
Viaţa şi activitatea lui Alexandru Ioan Cuza (n. 20 Corneliu Stoica

martie 1820, Bârlad – m. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), critic de artă,
primul domnitor al Principatelor Unite şi al Statului naţional Galați, Str. Oltului, nr. 13,
CP 800424
român, este strâns legată de municipiul nostru, oraş în care el e-mail: stoicacorneliu2@yahoo.com
și-a petrecut o parte din anii copilăriei, iar mai târziu a îndeplinit
funcţiile de preşedinte al Judecătoriei Covurlui (1849 – 1851;
1855 – 1856) şi pârcălab, a fost ales deputat în Adunarea ad-hoc
a Moldovei din partea Galaţiului. Într-o pagină de călătorie la
Constantinopol, poetul Dimitrie Bolintineanu scria că oraşul
Galaţi „se făleşte a fi patria domnitorului”. La fel afirma și
Alexandru Vlahuță în cartea sa „România pitorească”: „Și când,
de pe cele două maluri ale Milcovului, pornesc glasuri de frați
să cânte: «Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română»,
Galații ni dau pe Costache Negri, unul dintre cei mai învăpăiați
apostoli ai Unirii; iar când cele două principate ridică-n mâinile
lor o singură coroană și cer un domn pământean, Galații le dau
pe Alexandru Ioan Cuza” (Editura Sport – Turism, București,
1982, pag. 30 – 31).
De-a lungul anilor, gălăţenii, ori de câte ori au avut
prilejul, au organizat diferite manifestări prin care au cinstit
memoria celui care a pus o piatră fundamentală la edificiul
României moderne, şi-au exprimat recunoştinţa faţă de
acest mare bărbat de stat însufleţit de fierbinte patriotism,
de neţărmurită dragoste pentru poporul român. În 1879
numele său a fost dat unei porţiuni a străzii Mihai Bravu,
iar la 4 noiembrie 1882, când pe strada Sfinţii Apostoli
(Portului) se inaugura Şcoala primară de băieţi nr. 5, pe

frontispiciul acesteia a fost aşezat bustul din bronz al lui Al. I.
Cuza, primul din ţară, executat de sculptorul francez Pierre
Granet (1842 – 1910), dăruit Galaţiului de doamna Elena
Cuza, soţia domnitorului. Astăzi, bustul se află instalat pe un
soclu în parcul din fața Muzeului „Casa Cuza Vodă”, instituţie
inaugurată la 24 ianuarie 1995.
Faptul că doamna Elena Cuza a donat Galațiului
primul bust ridicat în țară al soțului ei, nu credem că a fost
întâmplător, ci a venit ca un gest de recunoștință față de
dragostea și prețuirea pe care gălățenii au manifestat-o pentru
domnitor și familia sa în împrejurările dramatice de atunci.
Răspunsul la telegrama de condoleanțe trimisă la Ruginoasa
în 1873, la moartea acestuia, este concludent în acest sens:
„Domnilor, dintre toate probele de iubire și recunoștință, care-
mi vin din toate unghiurile țării, nici una nu a putut să mă Bustul lui Al. I. Cuza (Muzeul
înduioșeze mai adânc ca aceea trimisă de locuitorii Galațiului. „Casa Cuza Vodă”)
Iubitul meu soț a fost mult timp cetățeanul acestui oraș, în care
avea mulți prieteni. Sunt mândră pentru mine și pentru copiii
noștri că amintirea principelui Cuza și a marilor sale acte au
provocat o atât de duioasă manifestare” (apud Ioan Brezeanu,
„Galați – biografie spirituală; personalități ale științei, culturii
și artei”, Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați,
2008, pag. 33).
Aşa cum menţionează Paul Păltănea în cartea sa „Istoria
oraşului Galaţi de la origini până la 1918” (Editura Porto
- Franco, Galaţi, 1995, partea a II-a, p. 308), preocupările
gălăţenilor de a ridica un monument în memoria lui Al.
I. Cuza datează de prin 1891. Atunci s-au făcut primele
demersuri, prin constituirea unui comitet ce urma să strângă
fondurile necesare.
În 1893, V.A. Urechia oferă Galaţiului bustul lui
Mihail Kogălniceanu (dezvelit la 24 octombrie 1893 în
Parcul Municipal), iar cu acest prilej, într-o epistolă adresată
primarului Virgil G. Poenaru, îşi exprimă dorinţa de a înzestra
oraşul şi cu statuile lui Al. I. Cuza şi Costache Negri. În acest
sens, el îi scria: „Bărbaţi ca Alexandru Cuza, M. Kogălniceanu,
Negri sunt ai ţării întregi, dar nu mai puţin sunt şi îndeosebi ai
gălăţenilor pe care i-au iubit şi pentru care au lucrat în toată
viaţa lor. Aşa vor fi la rândul lor şi alţi bărbaţi care încă trăiesc,
în frunte având pe venerabilul actual Preşedinte al Consiliului
de Miniştri, Dl. Lascăr Catargiu. Pătruns de convingerea că

numai acea naţiune manifestă vitalitate, care onorează şi
conservă memoria bărbaţilor care au luptat pentru ea, am
hotărât ca, treptat, din neajunsul pungii mele, să ridic acestor
bărbaţi câte un bust la Galaţi” (DJAN, Galaţi, Fond Primăria
Galaţi, dosarul nr. 18/1893, f. 1, rola 350).
Intenţiile lui V.A. Urechia nu s-au realizat până la
moartea sa (22 noiembrie 1901), după cum nici banii necesari
ridicării monumentului nu s-au strâns, de aceea ideea este
reluată după dezvelirea, la 17 iunie 1912, în mijlocul Pieţei
Regale (azi, intersecţia străzii Nicolae Bălcescu cu strada
Brăilei), a statuii lui Costache Negri. La 30 august 1912, sub
preşedinţia lui Constandache Constantinescu, se înfiinţează o
„Societate” pentru colectarea fondurilor în vederea realizării [Fotocopie realizată după
monumentului. Activitatea societăţii a fost substanţial originalul aflat la Direcția
sprijinită de amiralul Sebastian Eustaţiu, magistratul Gh. Județeană a Arhivelor
Tanoviceanu şi avocatul-poet C. Z. Buzdugan, traducătorul Naționale, Galați]
în limba română, pentru prima oară, a „Internaţionalei”.
La 26 august 1924, Constandache
Constantinescu a încetat din viaţă, iar
activitatea „Societăţii” a intrat într-un con de
umbră, banii colectaţi rămânând în posesia
urmaşilor săi. În 1930, institutorul Paul
Paşa a fost desemnat să preia fondurile de la
urmaşii lui Constandache Constantinescu
şi le-a gestionat până la 27 martie 1936,
când s-a constituit un nou comitet din care
făceau parte şi profesorii Ion Tohăneanu, Al.
Ştefănescu-Bârsan şi pictorul Nicolae Mantu.
La 14 iulie 1937 suma existentă a trecut în
gestiunea Asociaţiei „Casa Cuza Vodă”,
înfiinţată cu scopul răscumpărării casei
domnitorului, restaurării şi transformării ei
în muzeu, instituţie care a putut fi inaugurată
la 24 ianuarie 1939 (Paul Păltănea, „Muzeul
judeţean de istorie Galaţi”, în „Dominus”, VI,
nr. 66, iulie 2005, p. 14).
În 1932, prin scrisoarea înregistrată
la Primărie la nr. 22777 din 25 octombrie,
sculptorul Oscar Spaethe ofertează, la
iniţiativa primarului, la acea dată avocatul
Christache Teodoru, o machetă pentru un

monument dedicat lui Alexandru Ioan Cuza,
machetă realizată la scara 1/10 din mărimea
definitivă a lucrării. Aceasta se compunea „din
figura în picioare a marelui Domn, aşezată pe un
soclu, şi un basorelief cu imagini reprezentând
Unirea Principatelor”. Proiectul era gândit pentru
Parcul Municipal, iar pentru executarea machetei
sculptorul solicită suma de 10.000 lei (DJAN,
Galaţi, Fond Primăria oraşului Galaţi, dosarul
nr. 10/1932, f. 1, rola 940). Printr-o altă scrisoare,
înregistrată la nr. 29721/12 octombrie 1933,
Oscar Spaethe aduce la cunoştinţă primarului că
a depus la Primărie macheta în gips comandată
şi solicită „numirea unei comisii de recepţie
pentru a se pronunţa asupra lucrării” (ibidem,
f. 3). Prin procesul-verbal încheiat în aceeaşi zi,
comisia alcătuită din pictorul Nicolae Mantu,
membru în Delegaţia Consiliului Comunal, N.
V. Emanoil şi I. S. Anastasiu, ajutori de primar,
asistaţi de arhitectul M. Popescu şi C. Oncescu,
directorul serviciului contabilitate, examinând
macheta, o găseşte „executată în bune condiţiuni
ca concepţie şi tehnică” şi „cu mici modificări în
arhitectura soclului, care se vor putea aduce şi
ulterior, această machetă poate fi recepţionată”
(ibidem, f. 4). În dosarul menţionat se află şi
trei fotografii ale machetei monumentului,
făcute din unghiuri diferite. Din păcate, ea a
rămas numai la aceasta fază. Lipsa fondurilor,
ca şi schimbarea în noiembrie 1933 a primarului
Christache Teodoru cu dr. Al. Nestor Măcellariu,
au împiedicat transpunerea ei la o altă scară şi în
material definitiv. Abia în 1959 i s-a putut ridica
domnitorului un bust monumental, operă în
bronz a sculptorului Ioan C. Dimitriu-Bârlad.
Dar până la acesta trebuie să ne referim la un
alt monument, cel al „Unirii Principatelor”, a Macheta monumentului Al. I. Cuza. Autor,
cărui parte terminală era formată din bustul Oscar Spaethe
unionistului Lascăr Catargiu, şi acesta atât de
legat de Galaţi şi meleagurile Covurluiului.
În şedinţa Consiliului Municipal din 8

octombrie 1926, primarul oraşului, avocatul Grigore
P. Mihăilescu, propune contractarea unui monument
al „Unirii Principatelor”, lucrat de sculptorul Raffaello
Romanelli din Florenţa (Italia), oferit oraşului la
preţul de 500.000 lei. În următoarea şedinţă, din
22 octombrie, Consiliul îl autorizează pe primar
să încheie cu mandatarul sculptorului Romanelli
„cuvenitul contract de cumpărare a monumentului”,
aprobând în acelaşi timp suma de 160.000 lei care
să i se dea drept avans la semnarea documentului
(DJAN, Galaţi, Fond Primăria oraşului Galaţi,
dosarul nr. 2/1926, rola 888). În actul de vânzare,
înregistrat la Primărie la nr. 29827/23 octombrie
1926, Ruggiantoni G. Uballdo, profesor al Academiei
Italiene din Bucureşti, strada Luigi Cazzavilan, în
calitate de procurator al „maistrului sculptor Raffaello
Romanelli” (pe baza procurii autentificată de către
notarul Riccardo Giuseppi Malenotti din Florenţa,
cu data de 17 septembrie 1926) menţionează că
monumentul vândut Primăriei municipiului Galaţi,
reprezentată de primarul ei, Grigore P. Mihăilescu,
este compus din „postament şi bază de granit rose
de «Baveno», sculpturile pe cele patru laturi de bronz
masiv, conform alăturatelor fotografii semnate de
subsemnatul, iar deasupra bustul lui Lascăr Catargiu,
de asemenea din bronz, monumentul având greutatea
totală de 80.000 kg”. Se precizează în acelaşi timp că
s-a primit acontul de 160.000 lei, restul de 340.000
lei urmând „a se achita contra document la sosirea
monumentului la Galaţi”. Ambalajul şi transportul
lucrării de la Florenţa la Galaţi privesc Primăria
(DJAN, Galaţi, Fond Primăria oraşului Galaţi,
dosarul nr. 4/1926, f. 93, rola 888).
Așadar, Monumentul Unirii avea ca element
principal bustul fostului om politic Lascăr Catargiu,
ministru în diferite guverne, președinte ale Camerei
Deputaților și prim ministru al României în patru
mandate, cunoscut pentru activitatea sa unionistă, Monumentul Unirii cu bustul lui
în 1857 făcând parte din „Divanul ad-hoc”, o comisie Lascar Catargiu
aleasă conform Tratatului de la Paris din 1856, pentru
a vota propunerea de unire a Moldovei cu Țara Românească.

În 1859 el chiar a fost candidatul conservatorilor pentru
tronul Moldovei, însă a refuzat, dorind apariția și existența
unei singure țări, mai mare și mai puternică. În 1866 a făcut
parte (reprezentant al Moldovei și conservatorilor), alături
de Nicolae Golescu (reprezentant al Țării Românești și al
liberalilor) și colonelul Nicolae Haralambie (reprezentant
al Armatei), din Locotenența Domnească împuternicită să
conducă statul român după abdicarea forțată a lui Al. I. Cuza
(10/11 februarie 1866) până la înscăunarea lui Carol I (10 mai
1866).
Fiind înștiințați de plecarea din Florența a
monumentului, serviciul administrativ al primăriei face
demersuri la Bucureşti pentru scutirea acestuia de taxe
vamale „având în vedere că este vorba de un cap de operă de
utilitate publică”. De asemenea, se adresează Ministerului
Comunicaţiilor cerând aprobarea „pentru încărcarea în regie
a monumentului şi transportul lui la Galaţi pe C.F., avându-
se în vedere sacrificiile făcute de acest municipiu, care a cedat
gratuit pentru Casa Muncii 17 hectare teren pe moşia Ţiglina
pentru construirea de locuinţe funcţionarilor C.F.R.”.
Sosite în portul Constanţa cu vaporul „Albania”,
coletele conţinând componentele monumentului, ajung la 28
decembrie 1926 la Galaţi, în gara nr. 8 (patru vagoane). După
15 iunie 1927 încep lucrările la fundaţia monumentului,
montarea acestuia, lustruirea lui, construcţia grilajului,
efectuarea bordurii etc. Locul ales - spaţiul de pe strada
Domnească, în faţa Grădinii Publice. Ultima lucrare
(asfaltarea trotuarelor din jurul monumentului), efectuată
de fraţii Leonardo şi Petre Aron, a fost recepţionată la 14
iulie 1928. Nedispunând de alte informaţii, este de înţeles
că dezvelirea monumentului s-a făcut după această dată.
De altfel şi istoricul Paul Păltănea a luat drept reper ziua
respectivă când, în cartea menţionată, afirmă că monumentul
a fost inaugurat în „piaţa” din faţa Grădinii Publice, în jurul
datei de 14 iulie 1928 (p. 309).
Amintim că sculptorul italian Raffaello Romanelli (n.
13 mai 1856, Florența – m. 2 aprilie 1928, Florența), fiu şi
elev al pictorului Pasquale Romanelli, devenit celebru prin
monumentul lui Giuseppe Garibaldi (Sienna, Italia) şi al
lui Carlo Alberto di Savoia (Roma), cu lucrări și în S.U.A.
la Detroit și Michigan, a mai executat pentru România

Bustul Regelui Carol I de la Castelul Peleș, monumentele lui
Mihail Kogălniceanu şi Al. I. Cuza de la Iaşi, Monumentul
Eroilor Sanitari (Bucureşti), Statuia lui Alexandru Ioan
Cuza (Craiova), Statuia Dorobanţilor (Turnu Măgurele),
monumentul funerar Dr. Istrati (Cimitirul Bellu, Bucureşti),
precum şi monumentul funerar Voroveanu, Craiova (Mircea
Deac, Sculptura în România, secolele XIX-XX, Editura Medro,
Bucureşti, 2005, p. 160).
În 1948 bustul lui Lascăr Catargiu a fost dat jos de pe
soclu de către autorităţile comuniste venite la putere, așa
cum au fost înlăturate și statuile lui Costache Negri și Ion C.
Brătianu, busturile lui Mihail Kogălniceanu și a primarului
Alexandru D. Moruzzi (toate din bronz), sau a fost distrus
Monumentul Eroilor de la Costangalia, din marmură de
Pentelic. Fără bustul lui Lascăr Catargiu, monumentul a rămas
sub un nume impropriu, acela de „Monument al muncilor
agricole”, denumire datorată scenelor alegorice realizate
în altorelief. Imaginile, desigur, nu reprezintă scene ale
muncilor agricole, ci sunt simboluri ale Unirii Principatelor
şi ale reformei agrare din 1864.
În 1959, cu prilejul Centenarului Unirii Principatelor
Române, în partea superioară a soclului acestui monument
a fost instalat bustul lui Al. I. Cuza, operă în bronz a
sculptorului Ioan Dimitriu-Bârlad (n. 18 mai 1890, Bârlad
- m. 23 septembrie 1964, Bucureşti). Tot atunci, pe fațada
muzeului, inaugurat la 24 ianuarie 1939, a fost montată o
placă comemorativă, cu următorul text: „Pe acest loc a fost
casa pârcălabului de Galați Alexandru Ioan Cuza. Această
placă a fost așezată cu prilejul sărbătoririi centenarului Unirii
Principatelor 1859 – 1959”.
Din cauză că bustul realizat de Ioan Dimitriu-Bârlad
distona cu proporţiile întregului ansamblu, la 9 mai 1972 el
a fost înlocuit cu statuia de acum, datorată lui Ion Jalea (n.
19 mai 1887, Casimcea, Dobrogea – m. 7 noiembrie 1983,
București). Bustul cu chipul domnitorului a fost transferat la
Tecuci şi împodobeşte parcul central care îi poartă numele.
Monumentul, aşa cum se înfăţişează astăzi, este
rezultatul muncii, la intervale mari de ani, a celor doi Monumentul Domnitorului
sculptori amintiţi: italianul Raffaello Romanelli şi românul Al. I. Cuza. Bust realizat de
Ion Jalea (n. 19 mai 1887, Casimcea - m. 7 noiembrie 1983, Ion Dumitriu-Bârlad
Bucureşti). Compoziţia realizată în altorelief, desfăşurată în

spaţiu pe trei laturi ale soclului, este o alegorie ce sugerează
actul unirii Moldovei cu Țara Românească, înfăptuit la 24
ianuarie 1859 (cele două femei îmbrăţişate, dispuse pe latura
frontală), precum şi urmările reformei agrare de la 1864.
Este o compoziţie unitară, cu calităţi plastice incontestabile.
Perechea de boi aflată în jug, precum şi oamenii sunt surprinşi
în procesul muncii, efortul ce-l depun fiind imortalizat
în imagini vii, dinamice. Un ţăran, aplecat, ţine strâns în
mâini coarnele plugului, alţii poartă pe umeri povara sacilor
încărcaţi cu cereale.
Partea terminală a monumentului o constituie
statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul este înfăţişat
în picioare, îmbrăcat în uniformă de ofițer, purtând pe
umeri o mantie princiară. Mâna stângă se sprijină pe
mânerul sabiei, iar în dreapta, sprijinită la rândul ei pe
cea stângă, ţine un sul. Pe piept poartă patru decorații
străine, conferite cu diferite ocazii, așa cum apar ele și în Monumentul Domnitorului
portretul realizat de pictorul Carol Pop de Szathmari, aflat Alexandru Ioan Cuza. Statuia
în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României: realizată de Ion Jalea
Ordinele „Medjidie”, grad de Cavaler, și „Osmanié”, grad
de Mare Cruce (Imperiul Otoman), Ordinul „Sfinții
Mauriciu și Lazăr”, grad de Mare Cruce (Regatul Sardiniei)
și Ordinul „Mântuitorului”, grad de Mare Cruce (Grecia).
Întreaga atitudine a domnitorului exprimă fermitate și
demnitate. Modul cum l-a conceput Ion Jalea pe Alexandru
Ioan Cuza ne aminteşte de admirabilul portret pe care
Jacques Poumay, consulul Belgiei la Bucureşti, i l-a făcut
domnitorului: „Prințul, în vârstă doar de 38 ani, este un
bărbat înalt, svelt, blond, privirea pătrunzătoare; distins în
manierele sale, el posedă un original, plăcut şi serios mod
de a purta discuţia. Este un soldat magnific, care poartă
cu graţie uniforma și vorbește cu multă acuratețe italiana
și franceza. Om de ordine, energic, a făcut asupra tuturor
o excelentă impresie. Prinţul Cuza este un bărbat cum nu
există altul în Principate, care vrea fericirea şi independenţa
ţării sale. Hotărât, fără exaltare însă, modest şi dezinteresat,
chibzuieşte cu înţelepciune. Toată lumea este de acord
asupra calităţilor eminente cu care este înzestrat noul
domnitor” (apud Gh. Platon, „Simbol al vroinţei naţionale”,
în „Cronica”, Anul VIII, nr. 20(381), 18 mai 1973).
Memoria lui Alexandru Ioan Cuza este cinstită

la Galaţi şi printr-un alt bust, dezvelit la 15 septembrie
1991, în faţa Colegiului Naţional „Alexandru Ioan
Cuza”, Aleea Școlii Nr. 1 (în trecut, Strada Brăilei,
Fundătura Mavromol, sediu al Liceului Israelit, iar
de la 15 septembrie 1959, sediu al Liceului Teoretic
de 11 ani „Alexandru I. Cuza”). El provine din
patrimoniul moştenit de la fosta Şcoală Comercială
„Alexandru Ioan I”, înfiinţată în toamna anului 1864
de către Nicolae Kretzulescu, ministrul instrucțiunii
publice din acea vreme, și care de-a lungul anilor,
sub diferite denumiri (Școala Comercială, Școala
Comercială de gradul I, Școala Comercială de gradul
II, Școala Elementară de Comerț, Școala Comercială
Superioară, Liceul Comercial „Alexandru I. Cuza”,
Școala Medie Tehnică de Administrație Economică,
Școala Medie Tehnică de Comerț, Liceul Teoretic de
11 ani „Alexandru I. Cuza” ș.a.), a funcționat în mai
multe locații. Bustul este realizat din bronz. Nefiind
semnat, până acum nu i-am identificat autorul. În
anul 2018, bustul a fost strămutat din fața clădirii de
pe Aleea Școlii nr. 1, retrocedată în 2005 Fundației
„Caritas” a comunității evreiești, în fața clădirii în
care funcționează în prezent Colegiul care-i poartă
numele domnitorului (Strada Saturn nr. 26, Țiglina
I). Este montat pe un soclu din marmură.
Bustul lui Lascăr Catargiu, păstrat în curtea
Muzeului de Artă Vizuală, prin grija rectorului
Universităţii „Dunărea de Jos” Galați, ing. dr. Emil
Constantin, a fost și el montat pe un nou soclu în
anul centenarului morții marelui bărbat de stat. A
fost amplasat în faţa Facultăţii de Inginerie, clădirea
nouă (Strada Domnească Nr. 111), dezvelit şi sfinţit
în ziua de 4 octombrie 1999. S-a realizat astfel un act
reparator față de memoria lui Lascăr Catargiu (n. 1
noiembrie 1823, Iași – m. 30 martie 1899, București),
personalitate marcantă a vieții politice românești din
secolul al XIX-lea, fost în mai multe rânduri deputat
al gălățenilor în Colegiul I, care în timpul vieții a adus Bustul lui Al. I. Cuza de la Colegiul „Al.
multiple servicii Galațiului (pentru mai multe detalii, I. Cuza” Galați
a se vedea cartea noastră „Monumente de for public
din municipiul Galați”, Editura „Axis Libri”, Galați, 2015,

pag. 30 – 31).
Sculptorul de origine basarabeană Idel Ianchelevici
(n. 5 mai 1909, Leova, Republica Moldova – m. 26 iunie
1994, Maisons-Laffite, Franța), deținător al Ordinului de
Cavaler al Artelor și literelor primit din partea Guvernului
Franței (1990), Membru de Onoare al Academiei Române
(1992), pe la începutul anului
1930, în timpul când și-a efectuat
serviciul militar obligatoriu la
Regimentul 11 Siret din Galați,
la îndemnul și solicitarea
colonelului Constantinescu,
comandantul regimentului, a
realizat busturile a 14 voievozi
români: Mircea cel Bătrân,
Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul,
Vlad Țepeș, Vasile Lupu,
Dimitrie Cantemir, Alexandru
Ioan Cuza ș.a. Descoperite după
mulți ani în podul unei școli din
oraș, unde au fost depozitate
în timpul războiului, ele au
ajuns în colecția Muzeului de
Artă Vizuală Galați, instituție
căreia artistul i-a făcut în
1991 o importantă donație
(13 sculpturi și 50 de desene),
urmată de o alta, de 76 de
desene, din 2019, făcută de către
doamna Helmi Veldhuijzen din
Olanda, critic de artă și exeget
al operei sculptorului cu dublă
cetățenie, română și belgiană
(Corneliu Stoica, „Donația Idel
Ianchelevici”, în vol. „Popasuri
ale privirii”, Editura „Sinteze”,
Galați, 2013, pag. 114 – 116).
După bustul lui Alexandru Ioan Cuza s-a realizat o Bustul Domnitorului Al I.
copie din piatră artificială care constituie piesa principală Cuza. Autor, Idel Ianchelevici
a unui monument inaugurat la 28 mai 2017 în localitatea
Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul,

Republica Moldova. Bustul a fost executat
în cadrul atelierelor de sculptură pentru
artiști plastici basarabeni, organizate într-
un proiect cultural dedicat tinerilor de
dincolo de Prut, cu sprijinul Institutului
Cultural Român prin Direcția Românii
din Afara Granițelor. Aceste ateliere s-au
desfășurat sub îndrumarea managerului Basorelief Al. Ioan Cuza, Faleza Dunării.
Muzeului de Artă Vizuală Galați, dr. Dan Autor: Mugurel Vrânceanu
Basarab Nanu, și a sculptorului Denis
Brânzei, restaurator la această instituție
(Iulia Modiga, „Domnitorul Alexandru
Ioan Cuza, la loc de cinste în Republica
Moldova”, în „InfoPRUT”, online, 29 mai
2017).
Alte două busturi cu chipul lui Al.
I. Cuza au realizat la Galați și sculptorii
Gheorghe Turcu, autor și al impozantului
monument al lui Ioan Vodă cel Cumplit
de la Roșcani, comuna Băneasa (bronz),
și Relu Angheluță, cunoscut pentru
monumentele din comuna Buciumeni
– Galați, dedicate scriitoarei Natalia
Negru, cărturarului Constantin Ifrim
și profesorului universitar doctor
Dimitrie Negru (piatră artificială). De
asemenea, sculptorul Mugurel Vrânceanu
a realizat un basorelief din bronz cu
bustul domnitorului, care a fost montat
pe peretele placat cu travertin al scării
monumentale de la Faleza Dunării, alături
de basorelieful cu chipul domnitorului
Ștefan cel Mare, executat tot de el (dezvelit
la 2 iulie 2014, cu ocazia comemorării
a 510 ani de la moartea sa, domnitorul
fiind considerat protector al Poliției de
frontieră), ambele din inițiativa Asociației
„Galați, orașul meu”. Sub basorelief, pe o
placă din același material, este inscripționat
următorul text: „Alexandru Ioan Cuza,
Domnitor al României 1859 – 1855. Basorelief dezvelit cu

ocazia împlinirii a 150 de ani de la semnarea decretului care
a consfințit unirea corpurilor grănicerești din Moldova și
Țara Românească, document care reprezintă actul de naștere
a instituției moderne a Poliției de frontieră. 24 iulie 2014”.
Aceste noi dovezi sculpturale se înscriu în
preocupările artiștilor gălățeni de a cinsti memoria
primului domnitor al Principatelor Unite și al statului
național România, demonstrând în același timp cât de vie
este și astăzi prezența în orașul de la Mila 80 a celui sub Dezvelirea monumentului din
a cărui domnie s-au pus bazele modernizării societății faţa Grădinii publice având
românești. pe soclu bustul lui Al. I. Cuza,
executat de Ion Dimitriu
Bârlad.
Proiect
86 Proiect
Cartea graitoare
˘ - Biblioteca Judeteana
, ˘
„V.A. Urechia” Galati,
Proiect on-line de comuniune între scriitori și cititori
Criza generată de noul coronavirus a determinat la Leonica Roman, bibliotecar,

Biblioteca Județeană „V.A.
nivel global impunerea unor măsuri de combatere a răspândirii Urechia” Galați
infecției cu COVID-19, motiv pentru care și Biblioteca Tel: 0236/411037, int. 108
Județeană „V.A. Urechia” din Galați s-a aliniat acestor măsuri. e-mail: romanleonica@yahoo.com
Astfel că, pentru o perioadă de timp, Biblioteca, fiind închisă
pentru public, a dezvoltat mai multe proiecte în spațiul virtual
pentru a veni în sprijinul utilizatorilor săi.
Unul dintre acestea a fost lansat pe Facebook, pe data
de 30 martie 2020, de Biroul Catalogarea Colecțiilor.
Control de Autoritate, sub numele Cartea grăitoare -
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, disponibil
la adresa www.facebook.com/carteagraitoarebjvau.
Sâmburele acestui proiect a încolțit plecând de la un
alt proiect al Bibliotecii intitulat Decât panicat, mai
bine cultivat!, o campanie de incitare la lectură a
cititorilor, în urma unei provocări lansate scriitoarei
Natașa Alina Culea, de a se alătura campaniei, dar și
în contextul în care acest an este dedicat promovării
lecturii.
Proiectul Cartea grăitoare - Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia” Galați este de fapt o
campanie on-line de provocare la lectură a scriitorilor,
încercând prin aceasta să aducem laolaltă scriitori
și cititori. Scopul urmărit a fost acela de a promova
cartea și de a fi puntea de legătură între doritorii de
lectură și autori.
Proiect 87
Astfel că, printr-o scrisoare, semnată de doamna

director Corina Emanuela Dobre, scriitorii au fost invitați să
se alăture acestei campanii, fiind rugați să se filmeze în timp
ce citesc un fragment atractiv dintr-o carte semnată de ei,
după care să încarce conținutul video pe pagina de facebook
a proiectului.
După numai o zi de la lansarea proiectului, în ultima zi
a lunii martie, scriitoarea Luminița Potârniche a fost prima
care s-a alăturat proiectului nostru, susţinând un recital liric
din volumul Războiul de marți.
Printre scriitorii care au dat curs invitației noastre în luna
aprilie o amintim pe Natașa Alina Culea, autoare tulceancă
cu origini ucrainiene, care a citit un fragment ales anume din
lucrarea Rusalka, deoarece „în această carte vorbesc foarte
mult despre respectul pe care îl datorăm naturii”.
În clipul său, poetul Sebastian Golomoz afirmă că:
„Poezia reprezintă cel mai bun punct de întâlnire”, drept
pentru care a recitat două poeme din volumul Buze-n templul
dimineții.
Scriitoarea timișoreancă Diana Farca a citit un
fragment din romanul distopic Noi doi, alăturându-se
proiectului în urma provocării primite de la scriitoarea
Natașa Alina Culea.
În clipul ei, scriitoarea și terapeuta holistică Cristina
Mazilu ne-a citit un fragment despre fericire, din cartea de
dezvoltare personală Scrisoare către copilul meu.
Tânăra poetă gălățeancă Denisa Lepădatu ne-a
delectat cu două creații lirice care vor face parte dintr-un
viitor volum.
În clipul său, informaticianul și poetul gălățean Andrei
Velea a recitat câteva poeme din cartea Lumea e o pisică
jigărită, îndemnându-ne pe toți la: „Momente de liniște și
meditație”.
Citindu-ne trei poeme din volumul de debut, Dresorul
de duminici, jurnalistul și poetul Marius Grama s-a alăturat
proiectului nostru în urma provocării primite din partea
prietenului și colegului său, poetul Andrei Velea. De asemenea,
poetul Leonard Matei s-a alăturat campaniei noastre tot
în urma provocării primite de la Andrei Velea, citindu-ne
o poezie din volumul În dialog cu al treilea și o poezie din
volumul Orașul decolorat/ Glorios în rimă provocându-i
88 Proiect
„pe toți cei care scriu și privesc această înregistrare să

rostogolească literatura mai departe”.
Cu origini gălățene, cadrul didactic la un liceu teoretic
din județul Ilfov și poetă, Anca Boldea, ne-a încântat cu poezia
Copilărie printre ecrane din volumul Bold în inimă, iar poeta
Simona Toma a citit câteva poezii din volumul O Simonă.
Profesorul și scriitorul gălățean Doru Căstăian ne-a
captivat cu un fragment din lucrarea Despre ce ne apropie și
ce ne desparte.
Daniela Lăcrămioara Capotă ne-a încântat cu câteva
poeme japoneze haiku din volumul de debut Acuarele.
Originar de pe meleagurile gălățene, bucureșteanul
Cristian Pavel, director de dezvoltare la editura Universul
Juridic, ne-a bucurat în cea de-a treia zi de Paști cu un recital
liric format din zece poeme, fie ele inedite sau publicate în
volumul Cotropitor.
Poetul gălățean Mihail Gălățanu ne-a trimis în trei
rânduri câte un poem inedit, acestea urmând a fi publicate
într-un viitor volum.
Bibliotecară la Biblioteca Comunală Ghidigeni, dar și
scriitoare, Mihaela Gudană ne-a încântat cu câteva creații
lirice din volumul Elegii albastre: Poeme în zbor.
Învățătoare și scriitoare de cărți motivaționale, doamna
Aurelia Grosu s-a alăturat campaniei noastre dând citire
textului de pe coperta a patra a lucrării Educă-mă cu viziune,
„o carte pentru părinți, bunici, educatori,… pentru cei ce se
ocupă de creșterea armonioasă a copiilor”.
Scriitoare și cunoscută actriță a Teatrului Dramatic
„Fani Tardini” Galați, Tamara Constantinescu, originară
din Brașov, adoptată de urbea gălățeană, la granița dintre
lunile aprilie și mai, ne-a încântat în două rânduri cu câte
un fragment din lucrările Valențe ale personajului feminin
în teatrul ionescian și beckettian și Călătorii pe firul Thaliei
= Travellers on Thalia’s Trace. Tot ea este cea care a dat viață
prin grai versurilor poetului, dramaturgului, romancierului
și jurnalistului Matei Vișniec, recitând mai multe poezii din
opera sa poetică, printre care poezia Corabia, care face parte
din volumul Înţeleptul la ora de ceai.
În luna mai, proiectului nostru i s-a alăturat un nume
de top al genului fantasy, Theo Anghel, o scriitoare originară
din București, care în prezent locuiește în Suedia, și care
Proiect 89
ne-a fascinat cu fragmentul ales din primul volum al lucrării

Regatul inocenților, citită într-un cadru de poveste, într-o
pădure din localitatea Alingsos, din Suedia, având pe fundal
o muzică mirifică.
Monica Ramirez, un nume cu rezonanță pentru
literatura de spionaj și thriller, este o scriitoare bucureșteancă
care a răspuns invitației noastre, captivându-ne cu un
fragment din volumul Protocol 9.
Poetă, prozatoare, publicistă, președinte al Asociației
Scriitorilor Români din Austria și membră UZPR, Daniela
Gumann, originară din Galați, care locuiește la Salzburg,
ne-a încântat cu un recital liric din lucrarea Ecoul stelelor.
Motivul pentru care volumul poartă acest titlu este acela că
autoarea scrie de regulă în nocturnă, deoarece „creația este
în plină desfășurare noaptea”. Și soțul domniei sale, scriitorul
Constantin Gumann, membru fondator al Asociației
Scriitorilor Români din Austria, s-a alăturat proiectului,
citind un fragment din lucrarea Cartea întunericului.
Poetul brăilean Virgil Andronescu, originar din Turnu
Măgurele, a răspuns provocării noastre recitând trei poeme
din volumul Semne și cuie.
Autoarea de cărți pentru copii, doamna Geta Mocanu,
a recitat minunat poezia care poartă titlul volumului de debut
Mai rămâi copilărie, dedicată copiilor, însă, în egală măsură și
adulților care tânjesc după această perioadă.
Fondator al revistei Vocativ Plus, fondator la Radio
Vocativ, fondator al ziarului Il romeno, membru al FUIS
– Federazione Unitaria Italiana Scriitori, președinte al
Asociației „Cenaclul de la Roma”, scriitorul Valeriu Dg
Barbu, este un gălățean care nu și-a uitat rădăcinile, stabilit
în Italia, la Roma, o personalitate a diasporei române care,
în loc să vorbească despre una dintre cărțile sale, a preferat
să aducă un omagiu Bibliotecii „V.A. Urechia” din Galați,
„la fel de cochetă, dar mult, mult mai bogată”, „templul”,
așa cum îi place dumnealui să o numească, „un loc în care
poți îmbătrâni fără nicio părere de rău”, dar și bibliotecarilor
acestei instituții.
Româncă stabilită în Italia, scriitoarea Angela Mihai,
membru în Liga Scriitorilor din România, s-a alăturat
proiectului nostru cu două clipuri video, recitând câte un
poem din volumul Iarna ultimei iubiri.
90 Proiect
Spre sfârșitul lunii mai, scriitoarea și graficiana

brăileancă Constanța Donosă-Abălașei, membră în Liga
Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti și al Societății
Scriitorilor Români din Austria, membră în Asociaţia
Artiştilor Plastici din oraşul Tg.-Mureş, membră în Asociaţia
„Les artist-pentre de Macon”, Franţa, membră a Internațional
Artistes Union, redactor al revistei Mărturii maramureșene,
ne-a trimis o scrisoare deschisă prin care ne spunea că a
primit invitația de la „Distinsa poetă și prozatoare Daniela
Gumann” de a ne fi alături „la acestă provocare la lectură”,
postând o mică parte din creațiile grafice ale domniei sale
publicate în antologia: Vis cu Nichita, o lucrare în patru
volume ce cuprinde peste 200 de poeți, iar într-o altă postare
a publicat lucrări grafice care fac parte din volumul Mărite
Eminescu.
În prima sa postare, scriitorul, profesorul și omul de
cultură gălățean Ghiță Nazare, fost director al Casei Corpului
Didactic Galați și director al revistei Școala gălățeană, ne-a
prezentat un fragment din cartea autobiografică De la cerneala
de boz la calculator. Într-o altă postare domnia sa a prezentat
cartea Cronici optimiste, citind un fragment din critica de
întâmpinare la lucrarea Regele ghioceilor, a prietenului său,
autorul Ion Manea.
Pe 30 mai, de ziua sa, domnul Ghiță Nazare, a ales
să sărbătorească împreună cu cititorii săi și ai Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia” Galați, prin intermediul proiectului
nostru, prezentând cartea Itinerarii spirituale, o lucrare de
eseuri pe teme de istorie, de educație și de cultură, citindu-
ne un fragment din eseul Nevoia de reformă profundă în
învățământ.
Scriitorul și fostul învățător Gheorghe Antohi a
binevoit să răspundă invitației noastre, citind două fabule,
dedicate copiilor. Prima dintre fabule dă și numele volumului
Cocorul și bâtlănița, iar a doua fabulă este intitulată Vulturul
și pisica.
În prima zi a lunii iunie, la ceas de sărbătoare, scriitorul
Gheorghe Antohi a revenit cu un cadou special pentru toți
copiii, un colaj de poezii, din volumul De ziua ta.
Prin intervenția sa, scriitorul și inginerul Mircea
Băduț ne-a transferat într-o lume științifico-fantastică,
filosofică, psihologică și antropologică, citind Filon uman
Proiect 91
în creațiile S.F., un eseu din lucrarea de proză scurtă

Întoarcerea Perenă.
Ieșeancă, cu rădăcinile în Bereștii Galaților, membră
în Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, membră
în Uniunea Scriitorilor din România. Filiala Iaşi, precum şi
în Asociaţia Română de Istorie a Presei, scriitoarea și marea
iubitoare de cultură Livia Ciupercă a răspuns provocării
noastre, prezentându-ne volumul Frații Petru Gh. Savin
și Ioan Gh. Savin, întorcându-ne în timp, la jumătatea
secolului al XIX-lea, în arealul geografic al județului Covurlui
(actualmente Galați), în comuna Jorăști, evocând viața celor
doi oameni de cultură. În final, domnia sa ne-a promis că va
reveni cu o altă monografie, „rod al muncii mele de cercetare
la arhivele din țară”.
Scriitoare de cărți pentru copii și fondatoare a Cenacului
„Arionda”, gălățeanca Olimpia Sava a răspuns provocării
noastre, citind câteva poezii din volumul Petale de suflet.
Domnia sa revine cu două postări pe 5
iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului
Înconjurător, citind un fragment din
volumul Simfonia naturii și un fragment
din volumul Drepturile copilului.
Inginer chimist, membru UZPR,
scriitoarea ialomițeancă Florentina
Loredana Dalian a răspuns provocării
noastre, citind un fragment din volumul
de proză scurtă A unsprezecea poruncă.
Scriitorul Nastase Marin s-a
alăturat proiectului nostru, citind un
fragment din povestirea Domnul Fusulan,
aparținând volumului Domnișoara Iulia.
După câteva zile, domnul Năstase Marin
revine pe pagina proiectului, cu o lectură
în care tradițiile și obiceiurile pascale
sunt aduse la rang de poveste, citind un
fragment din povestirea Câtu-Mâțu,
publicată în volumul Fermecate obiceiuri.
Poeta bucureșteancă Nicoleta Cristea
a dat curs invitației noastre citind colajul de
versuri de pe ultima copertă a cărții „scrisă
de-a lungul timpului”, Te văd, inimă!.
92 Proiect
Poetul, prozatorul, istoricul literar, eseistul și

traducătorul basarabean Leo Butnaru a răspuns provocării
noastre cu o poveste scrisă de domnia sa, Vrăbiuța uitucă,
recitată de o mică domnișoară.
Pe 15 iunie, scriitorul și epigramistul gălățean Vasile
Manole ne-a recomandat spre citire, trei catrene special
scrise pentru Măria Sa, Poetul Nepereche al neamului nostru,
Mihai Eminescu.
Născută pe meleagurile gălățene, dar stabilită în
Germania de câțiva ani, Raluca Butnariu, de profesie
farmacist „și scriitor din pură plăcere”, ne-a delectat cu
scriitura sa, citind un fragment din romanul Trandafirul
scoțian. Prin peisajul în care a ales să filmeze clipul video, un
castel din Germania, „o mică bijuterie a stilului arhitectonic
neogotic englez”, a încercat să ne ducă mai aproape de firul
narativ al romanului, „mai exact cu 200 de ani” în urmă.
Scriitorul brașovean Cluc Lucrian, pe numele său
real Hatschner Cristian, s-a alăturat campaniei noastre în
luna iulie, prezentându-și volumul de proză
scurtă Destine (Ne)Prevăzute.
Poetă, pictoriță și graficiană, buzoianca
Mihaela Roxana Boboc ne-a citit poemul
Terapia mută, din cartea de poezii Terapia
ploii de chihlimbar, premiată la Festivalul
Național de Literatură „Mihai Eminescu la
Oravița”, ediția XXX, 2018.
Poeta Mihaela Aionesei din Târgu-
Secuiesc s-a alăturat campaniei noastre,
în urma nominalizării de către poeta
Mihaela Roxana Boboc. Cu o voce suavă,
poeta Mihaela Aionesei ne-a delectat cu
versuri din volumul Zodia palmelor tale,
distins cu Premiul de Onoare în cadrul
Festivalului „Credo” de la Târgu-Mureș, în
2017, postarea încheindu-se cu „Aprecieri și
felicitări pentru acest proiect lăudabil și atât
de necesar sufletului dornic să se exprime
public...”
Poetul gălățean, fost marinar, adoptat
de meleagurile mureșene, Ioan Potolea, ne-a
trimis poemul Johnny B., în interpretarea
Proiect 93
actorului Nicolae Cristache, de la Teatrul

Național Târgu-Mureș. Într-un comentariu
la această postare domnia sa amintește
de timpul petrecut în sălile de lectură ale
Bibliotecii „V.A. Urechia”, iar într-un alt
comentariu ne-a trimis tableta Povestea
bibliotecarului fericit, scrisă „în memoria
și cu memoria acestei biblioteci”. Ulterior,
revine cu un alt poem în interpretarea
aceluiași actor Nicolae Cristache, Viena
mea, viața mea.
Director al Editurii Art Creativ
din Bucureşti, scriitoare, traducătoare și
realizatoare a emisiunii Vocea artelor de
la Radio Shalom România, brașoveancă
stabilită la București, Daniela Toma ne-a
încântat spre sfârșitul lunii iulie, cu un
poem din ultimul său volum, Splendida
rochie neagră a umbrei mele.
În luna august, scriitoarea Olimpia
Sava a răspuns din nou invitației de a se
alătura campaniei Cartea grăitoare BJVAU,
citind povestirea La plimbare, din volumul
Povestioare hazlii pentru voi, iubiți copii!.
În cele câteva luni scurse de la lansarea proiectului au
dat curs invitației peste patruzeci de scriitori români din țară,
dar și din afara granițelor ei, promovând peste cincizeci de
lucrări publicate, dar și texte inedite nepublicate.
Cu admirație am putut constata că foarte mulți scriitori,
plecați de pe meleagurile dunărene, nu și-au uitat rădăcinile,
că se gândesc cu drag la locurile în care s-au forrmat și au
crescut.
Considerăm că scopul proiectului Cartea grăitoare -
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a fost îndeplinit
deoarece prin intermediul lui, românii din țară și din
diaspora s-au întâlnit în spațiul virtual, închegându-se aici
o comunitate a iubitorilor de literatură, scriitorii fiind în
comuniune cu cititorii de aici și de pretutindeni.
Varia
96 Varia
Resedintele
, , Stirbey
, din
Bucuresti
, si
, Buftea
Moțoc Radu,
Oana Marinache abordează în două volume, apărute inginer, publicist,
în cadrul Colecția Monografii, acest subiect al reședințelor Galați, Str. Brăilei, nr. 17,
sub aspect arhitectural și a decorațiunii interioare. Lucrările CP 800070
Tel.: 0766334462,
au apărut în anii 2013 și 2014, la Editura ACS. e-mail: motoc.radu@yahoo.com
Într-un Cuvânt înainte, conf. dr Ioana Beldiman1, face
anumite aprecieri legate de primul volum. Ioana Beldiman
este personalitatea care a îndrumat-o și despre care Oana
Marinache avea să mărturisească: „Doamna conf.dr. Ioana
Beldiman, mi-a deschis calea spre
pasionanta cercetare de arhivă.
Această lucrare nu ar fi
putut fi realizată fără cunoștințele
împărtășite de dânsa, sprijinul
permanent acordat pe parcursul
cercetării și răbdarea în
parcurgerea textelor”.
Doamna Ioana Beldiman
conturează acest volum prin
aprecieri interesante: „Subiectul
ales, arhitectură și decorație
interioară în reședințele Știrbey
1 Doamna conf. dr. Ioana Beldiman este autoarea a două volume dedicate
sculpturii franceze:
- Sculpturi franceze. Un patrimoniu resuscitat, apărut în anul 2005 la
Editura Simetria
- Sculptura franceză în România (1848-1931). Gust artistic, modă, fapt de
societate, apărută în anul 2005, la Editura Simetria
Varia 97
din București și Buftea, capătă în aceste pagini nu doar

contur, ci o remarcabilă consistență prin efortul susținut
al autoarei de a prezenta în extenso fazele diferite ce sunt
articulate cronologic de la sfârșitul sec. al XVIII-lea, la anii
2000.
Perspectiva este a istoricului de artă, dublat de acribia
documentaristului și a istoricului.
Valuri de documente scoase la lumină de Oana
Marinache, cele mai multe inedite, se revarsă în notele
de subsol, susținând acest edificiu al propriei cercetări ce
resuscitează nu doar momente bucureștene, prea puțin
cunoscute ci și momente ale istoriei gustului artistic privind
interioarele și decorația lor (plastica arhitecturală, mobilier,
ceramică, picturi etc.)
Oana Marinache identifică prin cercetări tenace și
pasionate pe unii autori ai picturilor din interioarele Știrbey.
Credem că lucrarea Oanei Marinache restituie
istoriei noastre moderne, din perspectiva datelor de istoria
arhitecturii și a artei, rolul dinamic al personalităților din
familia Știrbey, cu precădere al Domnitorului
Barbu D. Știrbey, al lui Alexandru B. Știrbey și al
cuplului Nadeja și Barbu Știrbey, în configurarea
civilizației nostre moderne”.
Dar trebuie să punem în valoare și
mărturisirile argumentate ale autoarei Oana
Marinache: „Lucrarea monografică este con
cretizarea unui efort de cercetare de peste 3 ani
și început din dorința de a analiza interioarele
reședințelor bucureștene de secol al XIX-lea.
Cele două palate Știrbey reprezintă un
model de trăinicie de-a lungul secolelor.
Trebuie amintită moșia Buftea și ca loc de
petrecere a timpului liber pentru familia regală
și ca loc de recreere pentru nenumărați oameni
politici.
După trecerea în revistă a istoricului
arhitectural al proprietăților, am urmărit corelarea
cu amenajările interioare, precum: candelabre, lămpi și
aplice, covoare, tapiserii, textile orientale, paravane, mobilier, Portretul votiv al domnitorului
ceramic și sticlărie, opere de artă precum portrete, statui, Barbu D. Știrbey, de la
gravuri”. Mănăstirea Bistrița
98 Varia
Lucrarea debutează cu un impresionant arbore

genealogic al familiilor Știrbey – Bibescu – Basarab
Brâncoveanu.
Galeria de portrete domnești este un capitol deosebit
de interesant. Inspirat de modelele imperiale franceze și
austriece, Barbu D. Știrbey expune, în reședințele lui, portrete
oficiale și impune afișarea portretelor sale și ale Doamnei
Elisabeta în instituțiile publice.
Portretele din anii 1850 îl prezintă în costume militare
și în postura de ctitor al unor importante instituții publice.
Carol Popp de Szathmari (1812-1887) a fost pictorul oficial al
domnitorilor Bibescu, Știrbey, Cuza și Carol I.
Dar trebuie amintiți și artiștii români, care au realizat
portrete domnitorilor: Constantin Lecca (1807-1887), Ion
Negulici (1812-1851), Gheorghe Tattarescu (1820-1894) și
Palatul Știrbey din Calea
Mișu Popp (1827-1897).
Victoriei
Varia 99
Palatul Știrbey din Calea Victoriei din zona

rezidențială a marilor boieri l-a avut ca prim proprietar pe
Barbu C. Știrbey (1753-1813). Ultimele construcții datează
din primele trei decenii ale secolului al XX-lea, care au
fost inițiate de prinții George A. și Barbu A. Știrbey, palat
care se află pe Calea Griviței și o clădire a Administrației
întreprinderilor Știrbey.
Moșia Buftea este donată fiului Alexandru B. Știrbey,

care își întemeiază aici un cămin trainic pentru cei opt
copii ai săi cu Maria Ghica-Comănești. Inspirat de o cabană
elvețiană, el construiește conacul romantic între 1863-1864
și se îngrijește de ridicarea capelei funerare între 1871-1890,
după planurile arhitectului danez-austriac Theophil von
Hansen.
În 1895, la Buftea sosește tânăra soție a prințului
Barbu A. Știrbey, Nadeja G.Bibescu. Aceasta va contribui la Palatul Știrbey de la Buftea
amenajarea interioarelor acestei reședințe.
100 Varia
Buftea are un rol important în istoria țării noastre,

prin vizitele familiei regale ale României, ale unor mari
personalități politice și artistice și prin evenimentele
desfășurate aici.
Fațada principală are intrarea poziționată central și
este marcată de un ancadrament de piatră. La primul etaj se
remarcă un balcon poligonal a cărui parte superioară devine
balcon pentru camera de la etajul al doilea. Nivelul al doilea
este mai jos ca înălțime, fiind clar o adăugire sub forma
unui pod mansardat. Sub streașină se pot vedea elemente
decorative de diferite modele. În jurul scării monumentale
gravitează la primul etaj un întreg spațiu cu saloane, care Capela de la Buftea
dețin șemineu, canapele și scaune,
paravane, măsuțe și fotolii.
Capela de la Buftea a fost

inițiativa principilor Alexandru și
Dimitrie Știrbey, fiind finalizată în
anul 1890.
Al doilea volum este intitulat:
Știrbey, reședințe, moșii, ctitori, pe
care Oana Marinache a publicat-o
în anul 2014 și a fost prefațată tot de
conf. univ. dr. Ioana Beldiman, care
face anumite precizări, care merită a fi
semnalate: „Oana Marinache reușește
să reconstituie în această carte o vastă
imagine de ansamblu a proprietăților
și reședințelor Știrbey din țară și
străinătate. Autoarea cărții adaugă alte
personaje pe care le scoate din uitare,
precum Elisabeta Doamna, născută
Cantacuzino-Pașcanu, ctitor de școli
și animator al învățământului pentru
domnișoare. Cartea Oanei Marinache
este o secțiune autentică prin secolul
al XIX-lea românesc, emoționantă
prin surprinderea atâtor fragmente de
viață pe care le cunoaștem abia acum.
Pentru istoricul de artă sau pentru cel al arhitecturii,
identificarea numelor de arhitecți și antreprenori, care au
Varia 101
semnat proiecte pentru familia Știrbey, face din cartea Oanei

Marinache un instrument de lucru incontestabil”.
O altă distinsă cercetătoare în domeniul monumentelor
istorice este conf. univ. dr. arh. Ruxandra Nemțeanu, care va
comenta într-un capitol intitulat Cuvânt înainte, structura și
valoarea acestei cărți: „Cartea de față, dedicată familiei Știrbey,
urmărește cu precădere patrimoniul imobiliar deținut de
această familie, a operelor edilitare și de caritate promovate
de-a lungul sec. al XIX-lea și al XX-lea, pe teritoriul românesc
sau străin.
Ea are meritul, datorat istoricului de artă Oana
Marinache, de a fi analizat cu rigurozitate surse uitate,
neglijate sau sporadic cercetate până acum, care pun în altă
lumină epoca relevată.
Figura cea mai reprezentativă, căreia i se dedică
mai mult de jumătate din acest volum, este cea a lui Barbu
Dimitrie Știrbey, numit domn al Țării Românești în două
perioade: iunie 1849-29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854-
25 iunie 1856.
Moștenirea arhitecturală de care se leagă numele
acestui domnitor este reprezentată de programele moderne
de arhitectură dezvoltate în Țara Românească. Trebuie
menționate o parte dintre acestea:
- Școala Centrală din Craiova;
- Prima Școală de limba română pentru fete, în 1843,
din București;
- Pensionatul de fete devenit ulterior Școala centrală de
fete-1851;
- canalizarea, alimentarea cu apă a capitalei și
amenajarea celor două parcuri Cișmigiu și la Șosea din
București;
- primele magazii ale orașului București;
- Școala de Arte și Meserii de la Mavrogheni din
București;
- Școala de Agricultură de la Pantelimon;
- Școala de Chirurgie de la Mihai Vodă;
- Grădina Botanică;
- Cimitirul Bellu;
- Primul Teatru Național din Țara Românească.
Inventarierea averii imobiliare a Principelui Barbu D.
Știrbey se încheie cu prezentarea inițiativei acestuia de a crea
102 Varia
o localitate de vilegiatură în Moldova, la Băile Băltățești de

lângă Târgul Neamț.
Cartea oferă o imagine a prezenței în societatea Cazinoul de la Băile Băltățești

românească a unei mari familii aristocrate, implicată în
importante evenimente politice și administrative ale spațiului
românesc premodern și modern, prin intermediul caselor,
inventarelor obiectelor de artă și a interioarelor proprietăților
deținute”.
Oana Marinache avea să încheie această interesantă
carte printr-o mărturisire legată de situația actuală a acestor
clădiri: „Uitate, părăsite, prădate, demolate, reședințele și
edificiile de care se leagă numele membrilor familiei Știrbey,
au marcat istoria arhitecturii.
Ieșite forțat din posesia familiei, în perioada 1945-
1950, convertite în spitale, sedii de cooperative agricole, case
de pioneri, case de vacanță pentru nomenclatură, vilele și
conacele au pierdut elementele definitorii și li s-a șters voit
istoria”.
Este remarcabil efortul de documentare și de elaborare
a unui asemenea studiu de mare complexitate pe care l-a
realizat Oana Marinache, care merită toate felicitările noastre!
Varia 103
Categorii, genuri si , teme majore ale

literaturii stiintifico-fantastice
, ,
(fragment)
Ucronia, sau ficţiunea politică, poate fi cel mai bine Dr. Nelu Stamate,
tehnoredactor,
definită de una dintre cugetările lui Pascal. Filosoful face
Editura Universității „Dunărea
observaţia că dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, Cezar de Jos” Galați
şi Antoniu nu s-ar mai fi îndrăgostit de ea, şi istoria Imperiului Tel.: 0745.363.210,
roman ar fi fost alta („Si le nez de Cléopatra eut été plus court, e-mail: nelustamate@gmail.com
toute la face de la terre aurait changé“, Pensées VI, 18). La această
idee seducătoare, care vrea să spună că orice istorie s-ar fi putut
desfăşura şi altfel, se reduce întregul mecanism al ucroniei.
Termenul a fost întrebuinţat pentru prima dată de
filosoful francez Charles Renouvier (1815-1903), într-o
operă de ficţiune istorică, apărută în anul 1857 şi republicată
în 1876, sub titlul „Uchronie (Utopie dans l’Histoire), Esquisse
apocryphe du développement de la civilisation européene tel
qu’il n’a pas été, tel qu’il aurait pu être”.
Tentaţia ucroniei fusese simţită şi de Jules Verne în
romanul său din 1886, „Robur Cuceritorul”, în momentul în
care Albatrosul lui Robur trece pe deasupra insulei Sfânta
Elena, Jules Verne face această observaţie, care echivalează
cu schiţa unei ucronii: „Dacă pe vremea când Napoleon se afla
în puterea englezilor ar fi existat un aparat asemănător celui
construit de inginerul Robur, fără îndoială că Hudson Lowe, în
pofida jignitoarelor măsuri de precauţie pe care le luase, s-ar
fi pomenit cu ilustrul său prizonier scăpându-i din mână pe
calea văzduhului!“.
Brian W. Aldiss foloseşte pentru tipul acesta de literatură
S.F. denumirea de „alternate univers novels“. Într-adevăr,
104 Varia
ucronia descrie o alternativă imaginară a istoriei,

introducând în mecanismele determinismului
istoric factorul subiectiv al dorinţei sau al angoasei.
În „Napoléon apocryphe” (1841), de Louis Geoffroy,
împăratul Franţei termină învingător campania
din Rusia şi instaurează monarhia universală;
mai recent, la Ward Moore, în „Bring the Jubilee”
(1953), războiul de secesiune este câştigat de
sudişti, iar în romanul lui Philip K. Dick, „Omul
din castelul înalt” (1962), cel de-al Doilea Război
Mondial este câştigat de puterile Axei. Încă şi mai
aproape de zilele noastre, în 1978, Len Deighton
imaginează, în „SS-GB”, o Mare Britanie care a
capitulat în faţa germanilor şi care estre condusă
de o ramură locală a SS.
Renouvier înţelegea prin ucronie utopia
sau ficţiunea istorică a unei epoci trecute.
În cazul acesta, elementul optativ, dorinţa
introdusă în schema istoriei schimbă într-atât
faţa evenimentelor, încât ceea ce rezultă ţine de
specificul universului paralel.
Ficţiunea politică are în vedere o realitate
apropiată, faţă de care se comportă ca un scenariu viitorologic Ilustrație din: SWIFT,
imaginar. Ea încearcă să explice (sau să anticipeze) evenimente Jonathan. Calletoriile lui
politice care au marcat (sau ar putea să marcheze) conştiinţa Guliver în țere depărtate, dela
omenirii, şi care prin caracterul lor spectacular se înconjoară Swift . [Vol. 2] / Traduse de
cu un aer de mitologie sau legendă. Astfel, campania I.D. Negulice, și confruntate cu
dezastruoasă a lui Napoleon în Rusia este explicată de René originalul engles prin ajutorul
Jeanne, în „Napoleon bis” (1932), prin înlocuirea generalului, D. Em Angelescu.- Bucuresci :
căzut prizonier în mâna cazacilor, cu o dublură, iar celebrul Tipografia lui Iosef Kopainig,
atentat de la Berlin, împotriva lui Hitler, este pus de Philip 1848 Cota: II 1.893(2)
K. Dick, în „The Simulacra” (1964), pe seama unor călători
temporali.
S.F.-ul poliţist. Între literatura poliţistă şi literatura

S.F. există o asemănare de principiu, care ţine de procedeul
detecţiei şi de mecanica regiei de suspans. Foarte multe
povestiri ştiinţifico-fantastice au de explicat o enigmă, o
situaţie neaşteptată, un „mister“. Ceea ce diferă în cazul acesta
este mobilul enigmei şi tipul anchetei. În locul crimei avem
de a face cu o curiozitate sau cu o noutate de natură tehnică,
Varia 105
în locul anchetei poliţieneşti urmează să se desfăşoare o

anchetă ştiinţifică.
Schema este de obicei aceasta: într-un univers
particular (un alt corp ceresc, un loc ascuns sau inaccesibil de
pe propria noastră planetă), aproape tot ceea ce se întâmplă
este altfel. Organizarea acestui univers este coerentă în fond şi
incomprehensibilă în aparenţă. Ceea ce îşi propune scriitorul
este să descopere principiul, legea, cauza care determină acest
tip nou de coerenţă.
Pe o planetă trăieşte o singură specie de animale şi un
singur fel de plante. De ce? (Clifford D. Simak, „Drop dead”).
Într-o rezervaţie din Africa se nasc animale-mutanţi, monştri
cu două capete şi şase picioare. Care este originea lor, cine
sau ce le produce? (L. Sprague de Camp, „The blue Giraffe”).
Pe o planetă cu doi sori, unul albastru, altul portocaliu, toate
fiinţele vii par a fi cuprinse de dorinţa de a se autodistruge.
Membrii unei expediţii cosmice sar în prăpăstii cuprinşi de
Ilustrație din: VERNE, Jules.
panică sau încearcă să se arunce afară din navă, în vid. Cum
20.000 de leghe sub mări .-
se explică acest comportament neobişnuit, care anulează
Bucureşti : [sn] , [1949] Cota:
instinctul de conservare al rasei şi, mai ales, cine îl provoacă?
III 11.118
(Neil R. Jones, „The Planet of the Double Sun”). Trena aceasta
enigmistică este evidentă mai ales în textele care ţin
de faza de început a literaturii S.F.
„20.000 de leghe sub mări” (1870) începe cu
o „enigmă” care declanşează o „anchetă ştiinţifică”.
Ceea ce pare a fi o stâncă sau un monstru marin
necunoscut începe să atragă atenţia opiniei publice
şi să provoace dezbateri şi polemici aprinse în ziare
şi în sânul comunităţii ştiinţifice. După cum se ştie,
pentru ca misterul să fie elucidat, este organizată
o expediţie din care va face parte şi profesorul de
istorie naturală de la Muzeul din Paris, Pierre
Aronnax.
În romanele S.F. de acest tip, locul detectivului
este luat de savant. Dar se poate întâmpla ca în
elucidarea unui „caz” de natură ştiinţifică sau tehnică
să fie implicată chiar poliţia. Este cazul romanului
„Stăpânul lumii” (1904), de Jules Verne. Aici, un
şir de enigme inexplicabile provoacă curiozitatea
întregii omeniri. Pe rând, este vorba de „misterul de
pe Great-Eyry“, un munte din Statele Unite, din care
106 Varia
încep sa iasă flăcări, deşi se ştie că nu este vorba de

un vulcan; de misterul automobilului care parcurge
şoselele Americii cu o viteză de 240 km/h, fără ca
pilotul sau constructorul lui să poată fi identificat, şi
care câştigă în joacă un concurs al Automobil Clubului;
de „misterul din Golful Boston“, în care îşi face apariţia
un aparat de navigaţie extrem de rapid; în sfârşit, de
misterul din lacul Kirdall, în Kansas, unde se pare
că se ascunde un submarin. Când autorităţile îşi dau
seama că şi-ar putea însuşi un mijloc revoluţionar de
locomoţie, capabil să manevreze în egală măsură în
aer, pe uscat şi în mediul acvatic, ele îl însărcinează
pe inspectorul principal John Strock, de la poliţia din
Washington, cu elucidarea cazului.
După aproximativ acelaşi tipic se desfăşoară şi
celebra povestire a lui I.A. Efremov, „Corăbii astrale”
(1945). Tânărul paleontolog chinez Tao-Li, mort în
anul 1940, descoperă în provincia Sikan, din Asia
Centrală, mai multe cranii de dinozaur, vechi de 70
de milioane de ani, cu o perforaţie care pare să fi
fost produsă de un glonte. Cazul acesta „inexplicabil“ este Ilustrație din: VERNE, Jules.
studiat de alţi doi paleontologi, sovieticii Aleksei Petrovici 20.000 de leghe sub mări .-
Şatrov şi Ilia Andreevici Davidov. Din deducţie în deducţie, Bucureşti : [sn] , [1949] Cota:
cei doi ajung la concluzia că dinozaurii nu au putut fi ucişi III 11.118
de fiinţe născute pe Pământ, întrucât omul nu exista în
perioada aceea. Autorul împuşcăturii, căci de o împuşcătură
este vorba, trebuie să fie un extraterestru. A doua dificultate
(distanţa mare dintre diferitele sisteme solare de pe care ar fi
putut proveni extratereştrii) este rezolvată cu ajutorul unei
teorii originale despre mişcarea în spaţiu a sistemului nostru
solar, care în urmă cu 70 de milioane de ani s-ar fi aflat într-o
regiune mai densă a galaxiei noastre. După rezolvarea pe
cale deductivă a enigmei, paleontologii organizează o nouă
expediţie în urma căreia, sub scheletul unui dinozaur, este
descoperit craniul unei fiinţe extraterestre.
Teoretic, pornind de la enigmă şi de la anchetă, literatura
S.F. poate deveni cu relativă uşurinţă roman poliţist. În fond
orice roman poliţist se reduce la cinci elemente esenţiale: mediul,
victima, ucigaşul, suspecţii şi detectivul. Este suficient ca unul
dintre aceste elemente sa fie înlocuit cu un corespondent din S.F.
pentru ca rezultatul să fie un roman poliţist ştiinţifico-fantastic.
Varia 107
Cu toate acestea, romanul poliţist S.F. nu se

reduce la atât; autorul lui nu schimbă, pur şi simplu,
decorul realist al romanelor Agathei Christie cu un
plan îndepărtat de oraşe cosmice şi de rachete şi nici
nu se mulţumeşte să înlocuiască detectivul, criminalul
şi martorii cu unul sau mai mulţi roboţi. Esenţial
într-un roman poliţist ştiinţifico-fantastic este faptul
că aceste substituiri pot aşeza un număr de elemente
tradiţionale, într-un sistem de relaţii noi.
Condiţia aceasta este îndeplinită de romanele
poliţiste ale lui Isaac Asimov. În „Caverne de oţel” (1954),
populaţia planetei noastre a atins cifra de opt miliarde
de locuitori, împărţiţi în aproximativ 800 de mari oraşe
(city). Un city este un complex socio-arhitectonic
subteran, alcătuit din sute de mii de locuinţe. În centrul
lui se afla birourile şi administraţia, iar la periferie
fabricile şi plantaţiile hidroponice care asigură hrana
oraşului. Circulaţia se realizează cu ajutorul unei vaste
reţele de trotuare rulante, care se mişcă în mai multe
regimuri de viteză. Unul dintre cele mai palpitante
episoade ale romanului este o urmărire de-a lungul acestei reţele
Ilustrație din: EFREMOV,
de benzi. În opoziţie cu aceste gigantice refugii subterane s-au
Ion. Corăbii astrale : Fantezie
dezvoltat astro-lumile, un număr de colonii pământene ajunse
ştiinţifică.- Bucureşti : Editura
la un înalt grad de civilizaţie. Care este intriga romanului?
Tineretului, 1950 Cota: II
Un astronid (doctorul Sarton, cetăţean al planetei
29.551
Aurora, sociolog şi specialist în robotică) este ucis cu o armă
electronică, în împrejurări neclare. Cazul este fără precedent şi
riscă să ducă la deteriorarea relaţiilor, şi aşa încordate, dintre
pământeni şi astronizi. În consecinţă, comisarul Julius Enderby
îl însărcinează pe detectivul de rangul V, Elijah (Lije) Baley,
din poliţia oraşului New York, să rezolve cazul, în colaborare
cu un anchetator desemnat de pe Aurora, R. Daneel Oliwaw,
R. însemnând robot. Daneel este într-adevăr un robot cu creier
pozitronic şi colaborarea dintre om şi un aparat umanoid
devine la Isaac Asimov un motiv fascinant de speculaţie.
După câteva supoziţii care se dovedesc eronate, Lije Baley îl
descoperă pe criminal. El face parte dintr-o vastă organizaţie
clandestină, a medievaliştilor, îndreptată împotriva roboţilor,
şi a ucis din greşeală, confundând un om cu un robot.
În „Soarele gol” (1957), personajul principal este acelaşi
Elijah Baley, promovat în categoria VI. La câteva luni după
108 Varia
ancheta din „Caverne de oţel”, el este detaşat pe planeta

Solaria, unde a fost asasinat fetologul Rikaine
Delmarre. Şi de data aceasta Baley colaborează cu
robotul umanoid R. Daneel Oliwaw, pradă aceluiaşi
amestec sâcâitor de stări de spirit, între repulsie şi
simpatie.
Se ştie, Asimov inventează reguli de la care apoi
derogă prin cazuri particulare. Un rol important în
desfăşurarea intrigii poliţiste din „Soarele gol” îl joacă
cele trei reguli ale roboticii, formulate în ciclul „Eu,
robotul” (1950). Deşi prima lege stabileşte că roboţii
nu pot săvârşi acţiuni care să dăuneze omului, se pot
totuşi comite crime cu ajutorul lor, căci doi roboţi
pot efectua două operaţiuni inofensive, dacă le
interpretăm separat, dar care luate împreună au ca
rezultat o crimă.
Mai mult, ca efect al încadrării în S.F. a unei
fabule de tip poliţist, toată motivaţia anchetei din
romanele lui Asimov este nouă. În definitiv, de ce este
nevoie ca un pământean să rezolve cazurile penale
ale unei civilizaţii superioare? Atât astronizii, cât şi solarienii Ilustrație din: VERNE, Jules.
trăiesc într-o izolare absolută, evitând contactul fizic şi 20.000 de leghe sub mări .-
comunicând numai cu ajutorul videofoanelor. Solarienii Bucureşti : [sn] , [1949] Cota:
suferă de aceea de agorafobie, de frustraţii sexuale sau de III 11.118
tactilofobie şi nici unul dintre ei nu s-ar putea ocupa de
interogarea martorilor sau de toate celelalte operaţiuni pe
care le presupune anchetarea unei crime.
În felul acesta, într-un roman poliţist ştiinţifico-
fantastic, toate elementele vechi ale romanului poliţist,
mobilul crimei, tehnica anchetei şi chiar unele scheme
tradiţionale (la Asimov, motivul camerei închise, în „The
Dust of Death”, motivul crimei perfecte, în „Orbituary” sau în
„The Billiard Ball”) pot căpăta o rezolvare nouă.
Un bun roman poliţist ştiinţifico-fantastic nu urmăreşte
să schimbe regulile vechi ale genului, cu atât mai mult cu cât
este greu de precizat dacă S.F.-ul şi-a anexat romanul poliţist
sau acesta din urmă utilizează S.F.-ul. În schimb, el determină
o creştere a numărului variantelor de joc.
O menţiune specială trebuie făcută genului heroic

fantasy (fantezia eroică). Deşi la prima vedere pare să nu aibă
Varia 109
nicio tangenţă cu literatura science-fiction, anumite elemente

prezente în scrierile heroic fantasy îi fac pe unii critici să afirme
că fantezia eroică poate fi considerată o variantă a operei
spaţiale. Aflată la graniţa dintre fantastic şi S.F., ea recuperează
motivaţia magică, elementele de acţiune şi de decor din
literatura de tip „Apuleius” („Măgarul de aur”) sau din ciclul
celor „O mie şi una de nopţi”, manifestând în acelaşi timp o
pronunţată afinitate de spirit cu basmele din literatura orală.
Varianta „veche“ a fanteziei eroice pune accentul pe
ceea ce este terifiant şi enigmatic în aparenţă, pe inspiraţia
medievală şi esoterică, fiind mai mult o suită de ritualuri Ilustrație din: SWIFT,
stranii şi de panouri arhitectonice, construite prin contribuţia Jonathan. Calletoriile lui
unei imaginaţii de orientalist şi de arheolog. Guliver în țere depărtate, dela
Varianta mai nouă a fanteziei eroice (uneori denumită Swift . [Vol. 2] / Traduse de
„swords and sorcery”) practicată de Philip José Farmer, I.D. Negulice.- Bucuresci :
J.G. Ballard, Roger Zelazny sau Michael Moorcock, Tipografia lui Iosef Kopainig,
introduce magia în locul elementelor de justificare ştiinţifică, 1848 Cota: II 1.893(2)
reactualizând vechile tipare ale romanțurilor
sau cântecelor de gestă (chanson de geste).
O tratare spectaculoasă a motivelor
din fantezia eroică apare în romanul lui Poul
Anderson, „Operaţiunea Haos” (1971), în care,
pe o planetă dintr-un univers paralel, în locul
legilor pe care le cunoaştem, funcţionează
legile magiei. Cu excepţia acestei singure
deosebiri, planeta Midgard este o copie fidelă
a Pământului, cu aceiaşi oameni, aceleaşi
personalităţi, aceeaşi istorie.
În momentul în care America este
invadată de sarazini, Steven Matuschek, un
personaj care se poate transforma în vârcolac,
şi Virginia Graylock, vrăjitoare licenţiată,
primesc însărcinarea de a scoate din luptă
un afrit (un demon) pe care sarazinii îl
ţin închis într-o sticlă solomonică. După
îndeplinirea misiunii, cei doi îşi petrec luna de
miere în Mexic, unde intră în conflict cu un
demon erotic, un incubus, Amaris-Cybelita
Maledicto. Apoi, fiica lor, Valeria, este răpită
şi transportată în iad, de unde totuşi părinţii
reuşesc s-o salveze.
110 Varia
Pe Midgard sunt întrebuinţate glugile fermecate, care

te fac invizibil, oamenii se deplasează pe cozi de mătură şi pe
covoare fermecate, iar în război sunt utilizaţi dragonii care
scuipă flăcări şi basiliscul care îi împietreşte pe duşmani.
Metamorfozele magice se realizează în chip tradiţional, la
lumina Lunii pline, până în clipa în care Norbert Wiener
descoperă un procedeu nou, brevetat de societatea Polaroid,
în care rolul principal îl joacă lumina polarizată şi efectul
acesteia asupra glandei pineale. Pentru a fi făcuţi inofensivi,
demonii sunt psihanalizaţi după metoda lui Freud, li se
stabilesc complexele şi punctele vulnerabile. O deplasare în
iad, care este de fapt un univers neeuclidian, poate fi efectuată
numai în compania lui Nicolai Ivanovici Lobacevski şi a
lui Janos Bolyai. În fine, la Universitatea Trismegistus se
studiază demonologia şi şamanistica, iar Institutul Faustus
se ocupă cu cercetarea iadului.
Aceleaşi lucruri se petrec şi în „Magic Inc.” (1940), de
Robert A. Heinlein. Un demon din lumea subterană, Nebiros,
se instalează pe Pământ şi organizează un concern, Magic Inc.,
care urmează să controleze întreaga activitate a comercianţilor,
fixându-le tarifele şi acordând licenţe magicienilor indispensabili
în procesul de fabricare a diferitelor mărfuri. Un mic vânzător de
materiale de construcţie, Archibald Fraser, se împotriveşte însă
concernului şi după ce trece prin tot felul de peripeţii provocate
de vrăjile adversarilor, se aliază cu câţiva prieteni şi coboară prin
deschizătura sobei în infern, în căutarea demonului care până la
urmă este făcut inofensiv. Din grupul lui Archie fac parte bătrâna
vrăjitoare Armada Todd Jennings, care într-un moment de
enervare bate cu pantoful un gnom, tânărul magician licenţiat
Jack Bodie şi un negru specializat în depistarea demonilor, dr.
Royce Worthington, care nu se desparte niciodată de capul
mumificat al bunicului său.
Fenomene magice şi fantastice în aparenţă, sau chiar o
întreagă „recuzită” de ondine, gnomi, demoni, pisici negre,
amulete, formule magice şi cercuri din care cei închişi nu mai
pot ieşi, aceasta este figuraţia fanteziei eroice care, cum era de
aşteptat, nu exclude ideea de joc şi de glumă, tipică pentru orice
combinaţie literară în care convenţia şi regia tind să acapareze
întregul conţinut al speciei. De aceea, fantezia eroică reprezintă
un loc privilegiat de întâlnire al umorului cu S.F.-ul şi, nu mai
puţin, o literatură a stiliştilor şi a celor care scriu frumos.
Varia 111
Temele literaturii S.F.: o listă nesfârşită
Dacă în ceea ce priveşte speciile (sau categoriile) ori genurile

literaturii ştiinţifico-fantastice lucrurile par oarecum lămurite,
majoritatea exegeţilor şi criticilor stabilind nişte liste aproape
identice care cuprind câteva direcţii principale, diversitatea
temelor S.F. a generat şi continuă să genereze controverse. Pe
de o parte, există categoria criticilor „reducţionişti”, care vor să
simplifice şi în acelaşi timp să generalizeze tematica S.F., grupând
temele „mai mici” în teme „mai mari”, principale, în număr cât
mai restrâns. Pe de altă parte, avem tabăra „detaliatorilor” care,
din dorinţa de a fi exhaustivi, au ajuns să compună nişte liste
kilometrice ale temelor din literatura S.F., care numără (în cele
mai bune cazuri!) peste 200 de puncte. Adevărul este undeva la
mijloc, aşa că putem spune că în literatura S.F. există un număr
„decent” de teme, 10-20, care au, la rândul lor, subteme sau
variante.
După natura criteriilor cu care operăm pot fi identificate
temele manifeste (călătoria interplanetară, universul paralel,
călătoria în timp) şi aşa-numitele teme latente (natura
şi omul, ecologia, comunicaţiile etc.). Primele sunt teme
„vechi“, specifice genului S.F., celelalte sunt teme aproape
întotdeauna noi, care nu aduc argumente decisive pentru a
distinge între literatura mainstream sau „normală“ (cum o
numeşte Stanislaw Lem) şi S.F.
Există, de asemenea, teme care se situează la periferia
genului, teme preluate (transmutaţia, conversia metalelor)
sau teme care se epuizează (călătoria interplanetară),
rămânând să ilustreze conţinutul unui anumit fel de literatură,
sub aspectul istoriei lui literare.
În fine, există teme obsedante, care pot fi proprii unui
număr redus de scriitori sau unei anumite literaturi. Kingsley
Amis tematizează nostalgia vieţii rurale şi anti-urbanismul
din romanele Iui Clifford D. Simak sau din povestirile lui
Ray Bradbury, numindu-le „sindromul Simak“. După Brian
W. Aldiss, S.F.-ul american revine cu obstinaţie la tema
extratereştrilor, în timp ce tema naţiunilor submerse ar fi o
obsesie britanică, de extracţie victoriană (Benjamin Disraeli,
„Sybil, or The Tivo Nations”, 1845; Bulwer-Lytton, „The
Coming Race”, 1871; H. G. Wells, „Maşina timpului”, 1895;
John Wyndham, „The Secret People”, 1935).
112 Varia
În acelaşi timp, în ciuda unor diferenţe esenţiale între

unitatea de sens a diferitelor categorii de texte, se poate vorbi
de echivalenţa în absolut a temelor S.F. Astfel, individualitatea
de gen a literaturii S.F. poate fi dovedită prin descrierea
câtorva teme de referinţă:
1. Călătoria spaţială/interstelară
2. Extratereştrii
3. Roboţii
4. Inteligenţa artificială/Singularitatea
5. Sfârşitul lumii, catastrofa planetară, viaţa după
războiul nuclear/apocalipsă
6. Pământul gol, lumile ascunse
7. Universuri paralele/alternative
8. Călătoria în timp Ilustrație din: SWIFT,
9. S.F.-ul de război/militar/militarist Jonathan. Calletoriile lui
10. Evoluţia societăţii, viitorul omenirii/umanităţii Guliver în țere depărtate, dela
11. Mutaţii/transformări ale organismului uman Swift . [Vol. 2] / Traduse de
12. Nemurirea/viaţa veşnică I.D. Negulice.- Bucuresci :
13. Invazia Tipografia lui Iosef Kopainig,
14. Mediul înconjurător/ingineria planetară 1848 Cota: II 1.893(2)
15. Religia
Călătoria spaţială/interstelară. Cea mai

simplă temă a literaturii S.F. este cea a călătoriei
spaţiale. Ea are un caracter eminamente
anticipativ, exprimând dorinţa arhetipală a
omului de a se desprinde de Pământ. În faza
naivă a literaturii ştiinţifico-fantastice, aproape
toate călătoriile îşi îndreaptă atenţia asupra
Lunii. Ele încep odată cu „Istoria adevărată” a
lui Lucian din Samosata, care descrie peripeţiile
unei corăbii smulse de o furtună din apele
Oceanului de vest (dincolo de Coloanele lui
Hercule) şi împinsă de vânt până în Lună, unde
ajunge după şapte zile şi şapte nopţi de zbor.
Prima călătorie interplanetară concepută de
un astronom este lucrarea lui Johannes Kepler
(1571-1630), „Somnium”, publicată postum, în
anul 1634. Ascensiunea lui Duracoto, fiul unei
vrăjitoare din Islanda, se produce în vis, cu
ajutorul unor spirite. Ele îl transportă pe Lună
Varia 113
în mai puţin de patru ore. Pentru a suporta şocul

vitezei iniţiale, călătorul trebuie anesteziat şi aşezat
astfel încât forţa de recul să fie uniform repartizată pe
toată suprafaţa corpului. Kepler anticipează şi unele
fenomene de insuficienţă respiratorie, pe care spiritele
le combat aplicând pe nasul şi pe gura călătorului un
burete umed. Celebre sunt şi tentativele de zbor ale
lui Cyrano de Bergerac (1619 - 1655), descrise în
„Histoire comique, par monsieur de Cyrano Bergerac.
Contenant les états et empires de la Lune” (1657) şi în
„Fragment d’Histoire comique par monsieur de Cyrano
Bergerac, contenant les états et empires du Soleil”
(1662): roua din sticle, care se evaporă şi este atrasă
de Soare, rachetele în trepte, măduva de bou atrasă
de Lună, magnetul aruncat în sus, care trage după
sine un mic vehicul de fier, sau maşina cu icosaedru,
construită de erou în celula unei închisori. După cum
se vede, cele mai multe din procedeele de zbor ale lui
Cyrano de Bergerac sunt comice, asemănătoare cu
metodele baronului Münchhausen, eroul lui Rudolf
Erich Raspe (1737-1794), care se ridică în Lună cu ajutorul Ilustrație din: CYRANO
unui vrej de fasole turcească şi se înapoiază pe o funie tăiată DE BERGERAC, Savinien
mereu deasupra capului şi înnodată dedesubt! De. Voyage dans la Lune et
Cel care scoate călătoria interplanetară din domeniul aux etats du Soleil .- Paris
speculaţiei fanteziste sau ironice este Edgar Allan Poe. Deşi : Editions Nilsson, [19--?]
păstrează o rezervă ironică, în povestirea „Hans Pfaall” (1835), Cota: I 8.916
Poe descrie metodic ascensiunea unui olandez spre Lună,
cu ajutorul unui balon confecţionat din pânză cauciucată,
punându-şi toate problemele tipice ale zborului interplanetar:
distanţa până la astrul vizat, viteza de deplasare, dificultăţile
provocate de altitudine, clişeul contemplării globului terestru
de la mare înălţime, problema aprovizionării cu aer şi cu
alimente, primejdia ciocnirii cu un meteorit.
Traseul acestei călătorii este parcurs şi de Jules Verne,
în romanul „De la Pământ la Lună” (1865), care trebuie
considerat capodopera genului. În ciuda schemei fixe şi a
nenumăratelor anticipaţii care, odată cu trecerea timpului
s-au dovedit a fi simple naivităţi ştiinţifice, vitalitatea literară a
cărţii lui Jules Verne rămâne nealterată. Ea se întemeiază pe o
tehnică perfectă a punerii în scenă, pe ştiinţa de a crea tensiune
şi suspans, pe succesiunea rapidă a elementelor de atmosferă
114 Varia
şi de mişcare: clubul pitoresc al tunarilor (Gun Club),

cuprinşi de febra selenomaniei, disputele academice în
jurul proiectului de zbor, adversitatea dintre căpitanul
Nicholl şi preşedintele Barbicane, care are mereu
ultimul cuvânt, bursa finanţării experienţei, şantierul
gigantic al Columbiadului şi efortul industrial fără
precedent; în fine, personajele, în frunte cu inimosul
J.-T. Maston, secretarul permanent al Gun Clubului,
care face propunerea de a se îndrepta axa Pământului
cu ajutorul unor maşini, sau care, atunci când află că
proiectilul lunar trebuie lansat dintr-o zonă cuprinsă
între paralelele 0 şi 28, cere să se declare război
Mexicului, neştiind că Statele Unite posedă teritorii
situate în această regiune.
În ceea ce priveşte S.F.-ul „actual”, tema călătoriei
spaţiale apare preponderent la autorii „vremii de aur”
a S.F.-ului. A.E. Van Vogt, în „Odiseea navei Space
Beagle” (1950), combină patru povestiri publicate
anterior în revista „Astounding Stories”. Romanul
descrie peripeţiile interstelare ale unei nave spaţiale
globulare imense, cu un echipaj de circa 1.000 de bărbaţi Ilustrație din: VERNE, Jules.
castraţi chimic, navă a cărei misiune de lungă durată este de Autour de la Lune .- Paris :
a explora spaţiul intergalactic şi care întâlneşte, în drumul Bibliotheque d’éducation et
său, mai multe civilizaţii şi făpturi extraterestre, majoritatea de récréation J. Hetzel et Cie.,
ostile. La bordul navei spaţiale au loc, pe durata lungii ei [1801?] Cota: IV 1.057
călătorii, mai multe revoluţii politice, dar şi ştiinţifice. În
1974, bulgarul Liuben Dilov reia tema călătoriei spaţiale în
romanul „Drumul lui Icar”, unde descrie o navă spaţială de
tip multi-generaţie (călătoria spaţială se întinde pe durata
vieţii mai multor generaţii), şi enunţă cea de-a patra lege a
roboticii: „Un robot trebuie să-şi stabilească identitatea ca
robot, în toate cazurile”.
Tema călătoriei spaţiale este întâlnită şi la Stanislaw
Lem, în „Astronauţii” (1951). Romanul începe cu descrierea
căderii meteoritului din Tunguska şi a expediţiei lui Leonid
Kulik. Este menţionată ipoteza prăbuşirii unei nave spaţiale.
Apoi, direct în anul 2003, proiecte planetare gigantice se
desfăşoară pe Pământ: irigarea Saharei, construcţia unei
hidrocentrale sub Strâmtoarea Gibraltar, topirea gheţurilor
arctice şi antarctice cu ajutorul unor „sori” artificiali. În timpul
lucrărilor agricole din zona Tunguska, un obiect straniu este
Varia 115
găsit şi ulterior identificat drept o înregistrare extraterestră

care conţine detalii despre o navă extraterestră de pe Venus,
prăbuşită în Tunguska. Înregistrarea se încheie cu un mesaj
de avertizare: „După două rotaţii Pământul va fi iradiat. Când
intensitatea radiaţiei va scădea la jumătate, Marea Mişcare va
începe”. Panicat, guvernul global trimite cea mai nouă navă
spaţială, Kosmokrator, pe Venus, iar echipajul descoperă
indicii că planeta fusese locuită de o civilizaţie războinică, ce
plănuia să cucerească Pământul, dar între timp dispăruse ea
însăşi în urma unui război civil nuclear.
Tema călătoriei spaţiale s-a estompat în literatura S.F.
recentă, călătoria propriu-zisă fiind amintită doar în treacăt.
Ea a fost înlocuită de metode de transport superluminice,
găuri de vierme, pliuri spaţio-temporale, teleportare etc.
Extratereştrii. Altă temă predilectă a literaturii

ştiinţifico-fantastice, extratereştrii au fost companioni de
Ilustrație din: VERNE, Jules.
nădejde ai S.F.-ului încă de la începuturile sale. Autori ca
Autour de la Lune .- Paris :
H.G. Wells, Olaf Stapledon sau Edgar Rice Burroughs au
Bibliotheque d’éducation et
scris cu toţii povestiri memorabile despre întâlnirile cu
de récréation J. Hetzel et Cie.,
extratereştri. Criticul literar Gary Westfahl a rezumat acest
[1801?] Cota: IV 1.057
aspect: „Extratereştrii din S.F. pot fi clasificaţi după fiziologie,
personalitate şi eventual după relaţiile lor cu omenirea”.
Lucrările S.F.-ului timpuriu au stipulat că extratereştrii
ar trebui să fie similari sau chiar identici cu oamenii,
cum e cazul marţienilor lui E.R. Burroughs („Marte”,
„Prinţesa de pe Marte”), cu variaţiuni în ce priveşte
culoarea pielii, mărimea şi numărul de membre.
Scriitorii de mai târziu au realizat că asemenea
extratereştri umanoizi nu ar putea apărea printr-o
evoluţie paralelă şi de aceea fie au evitat să-i înfăţişeze,
fie au explicat prezenţa lor prin popularea universului
cu fiinţe similare de către o rasă străveche, super-
evoluată. Noţiunea apare cu pregnanţă la Ursula K.
Le Guin (ciclul romanelor „Hainish” - „Mâna stângă a
întunericului”, „Deposedaţii”), dar capătă răspândire la
autorii ulteriori.
O a doua idee comună este că extratereştrii
seamănă cu animalele (eventual cu cele pământene).
Dintre aceste tipuri de extratereştri îi putem aminti
pe insectoizii din „Infanteria Stelară” a lui Robert A.
116 Varia
Heinlein sau cei din „Jocul lui Ender” a lui Orson Scott Card, pe
extratereştrii-pisică din „The Wanderer” a lui Fritz Leiber etc.
Ceva mai ciudaţi sunt extratereştrii lui Stanley G.
Weinbaum din „Odiseea marţiană” (1934), nişte făpturi
nici oameni, nici animale, ori speciile complet diferite de
extratereştri (printre care chiar şi stele inteligente) ale lui
Olaf Stapledon din „Star Maker”. Linia este continuată de Hal
Clement, în „Cycle of Fire” (1957).
Iar dacă înfăţişarea extratereştrilor nu le creează niciun fel
de complexe creatorilor lor (în romanul „Solaris” al lui Stanislaw
Lem avem de-a face cu un... ocean gânditor), atitudinea
extratereştrilor faţă de omenire este cea care îi diferenţiază
definitiv. În acest sens, avem: extratereştri buni, extratereştri
răi, extratereştri indiferenţi şi extratereştri „dumnezei”.
În ceea ce-i priveşte pe „extratereştrii buni”, lucrurile
sunt simple: ei sunt de obicei nişte animăluţe drăgălaşe şi
pufoase, numai bune pe post de animale de companie. În rarele
excepţii, noţiunea de extraterestru „bun” se confundă cu cea
a „extraterestrului-dumnezeu”, care acţionează în interesul
omenirii şi ne împiedică să facem greşeli iremediabile.
Extratereştrii răi sunt cea mai bine reprezentată
categorie în literatura S.F. Că au picioare, tentacule, membre
de insectă sau orice alt fel de apendice locomotorii, că seamănă
cu reptilele, cu insectele sau cu nişte maimuţe îndopate cu
steroizi, că sunt organici sau un melanj de robot şi fiinţă vie,
ori făpturi încă şi mai ciudate, diversitatea extratereştrilor
răi este aproape infinită. La H.G. Wells, avem de-a face cu
marţieni cu trei picioare, care distrug totul în calea lor
(„Războiul lumilor”), la Robert A. Heinlein găsim o întreagă
menajerie de insectoizi („Infanteria stelară”), la Ivan Efremov
avem de-a face cu cruci veninoase, cilindri care electrocutează
şi păianjeni care anihilează psihicul adversarilor („Nebuloasa
din Andromeda”, 1957). Tot Heinlein ne prezintă şi nişte
moluşte respingătoare, care vor să cucerească Pământul,
dar sunt în cele din urmă răpuse de un virus („The Puppet
Masters”, 1951). Încă şi mai ciudaţi sunt extratereştrii din
„Jocul şobolanului şi al dragonului” (1954), povestirea lui
Cordwainer Smith în care nişte extratereştri misterioşi,
invizibili oamenilor, atacă navele spaţiale şi induc victimelor,
telepatic, o stare de nebunie instantanee şi definitivă. Pentru a
lupta împotriva lor, oamenii folosesc pisici telepate, ale căror
Varia 117
reacţii sunt suficient de rapide pentru a învinge „dragonii”

- extratereştrii pe care pisicile îi percep ca pe nişte şobolani.
Tot din categoria „ciudăţeniilor” face parte şi „Blight”, o
entitate străveche, super-inteligentă şi răuvoitoare, care are
ca scop expansiunea continuă şi poate controla cu uşurinţă
electronica şi chiar fiinţele vii (romanul „Foc în adânc” de
Vernor Vinge, publicat în 1992).
Extratereştrii indiferenţi sunt poate cea mai ciudată
categorie a fiinţelor de pe alte lumi prezente în literatura S.F.
Iar exemplul clasic al acestei categorii îl regăsim în romanul
fraţilor Arkadi şi Boris Strugaţki, „Picnic la marginea
drumului” (1972). Acţiunea începe la aproximativ zece ani
după ce, într-o singură zi, ceva extraterestru (denumit de
către oamenii de ştiinţă tereştri „Vizitatorii”) a aterizat în Ilustrație din: SWIFT,
şase puncte diferite de pe Pământ (pe care oamenii de ştiinţă Jonathan. Calletoriile lui
le-au numit „Zone de Vizitare” sau „Zone”). Nicio fiinţă Guliver în țere depărtate, dela
extraterestră (şi niciun mijloc tehnologic de călătorie) n-a Swift . [Vol. 2] / Traduse de
fost văzut vreodată, dar oamenii care locuiau în acele zone au I.D. Negulice.- Bucuresci :
observat explozii şi zgomote puternice care au orbit o parte Tipografia lui Iosef Kopainig,
din populaţie şi au cauzat altor localnici un fel de ciumă. 1848 Cota: II 1.893(2)
Mai târziu, unele Zone au fost clasificate de către cercetători
în funcţie de efectele pe care „Vizita” le-a
avut asupra populaţiei. Zonele vizitate au
devenit zone extrem de periculoase pentru
formele de viaţă terestre, conţinând anomalii
spaţiu-timp şi fenomene aleatorii capabile
să ucidă prin foc, trăsnet, gravitaţie sau alte
moduri bizare. Legile cunoscute ale fizicii
nu funcţionau normal în Zone. Povestea se
învârte în jurul lui Redrick „Red” Schuhart,
o Călăuză (cuvântul inventat de autori este
Stalker) dură şi cu experienţă, care a condus
şi a supravieţuit în mai multe expediţii într-o
Zonă, colectând obiecte valoroase (numite
„Swag”) pentru profit. În cele din urmă Red
este angajat ca laborant asistent la Institutul
Internaţional al Culturilor Extraterestre,
aproape de marginea Zonei din Canada. Red,
împreună cu prietenul său de la Institut, intră
în mod legal în Zonă pentru a recupera un
anume artefact. Prietenul său este ucis din
118 Varia
cauza acelui artefact, lucru care îl va împinge şi mai

tare în alcoolism şi depresie. Guta, iubita lui Red, este
însărcinată şi decide să păstreze copilul. Expediţiile
călăuzelor devin tot mai frecvente în Zone şi provocă
numeroase mutaţii la copii. Guta dă naştere unei fete
frumoase, fericită şi inteligentă. Iniţial o fată normală,
fericită, copilul devine tot mai izolat, în timp ce
evoluează într-o creatură ciudată, care seamănă cu o
maimuţă cu blană, şi care ţipă prin somn.
Red merge pentru ultima oară în Zonă după
Globul de Aur care să-i îndeplinească dorinţa ca fata
lui să revină normală. El are o hartă ca să ajungă în
siguranţă la Sferă, hartă dăruită de tatăl lui clonat
care se alătură expediţiei. După ce ajung la Glob,
supravieţuind multor obstacole, tânărul se repede spre
Globul de Aur, rugându-se pentru „fericire la toată
lumea, libertate şi nimeni să nu fie nemulţumit!”. Cartea
se termină fără ca cititorul să afle dacă Globul de Aur a
îndeplinit dorinţa sau l-a ucis pe Red. În acest caz, deşi
extratereştrii nu sunt prezenţi fizic în carte, ei sunt cei care au
alterat mersul obişnuit al vieţii de pe Pământ fără să le pese Ilustrație din: VERNE, Jules.
dacă acest lucru a fost sau nu periculos pentru oameni. Autour de la Lune .- Paris :
O altă variantă a extratereştrilor indiferenţi o găsim în Bibliotheque d’éducation et
romanul „Întâlnire cu Rama” (1972) al lui Arthur C. Clarke, de récréation J. Hetzel et Cie.,
care descrie expediţia unei echipe terestre pe o uriaşă navă [1801?] Cota: IV 1.057
cilindrică apărută în Sistemul Solar şi populată de bioroboţi
(„bioţi”). Cum scopurile în care a fost construită nava şi
identitatea constructorilor le sunt necunoscute pământenilor,
nava cu echipaj uman Endeavour este trimisă să studieze
Rama. Endeavour ajunge la Rama la o lună după ce aceasta
atrăsese atenţia pământenilor, când structura gigantică se află
deja pe orbita lui Venus. Echipajul condus de comandantul
Bill Norton pătrunde în Rama prin sistemul triplu de ecluze şi
explorează vasta lume interioară, fără însă a descoperi natura
şi scopul navei şi al creatorilor acesteia. Având o atmosferă
respirabilă, Rama conţine câteva „oraşe” care funcţionează
ca nişte fabrici, o întindere de apă care formează un inel în
mijlocul cilindrului şi şapte piloni la capătul sudic, despre
care se crede că ar reprezenta sistemul de propulsie.
După o primă explorare a Oceanului Cilindric,
căldura solară determină trezirea la viaţă a lui Rama: se
Varia 119
aprind luminile, oceanul se dezgheaţă, se stârnesc furtunile,

iar pe sol încep să mişune tot felul de creaturi biotice. Unul
dintre membrii echipajului, Jimmy Pak, porneşte spre
Polul Sud la bordul unei aero-biciclete. Explorarea sa este
întreruptă de o serie de descărcări electrice care se produc în
câmpul magnetic al regiunii şi care îi distrug bicicleta. Izolat
în emisfera sudică, Pak are ocazia să studieze de aproape
unul dintre bioţi - o creatură asemănătoare unui crab, a cărui
funcţie pare a fi cea de gunoier.
Pak este recuperat în cele din urmă cu ajutorul unei
bărci trimise pe Oceanul Cilindric, în timp ce Rama începe
să-şi ajusteze direcţia. Odată cu apropierea lui Rama de
periheliu, toţi bioţii se grăbesc să se arunce în Oceanul
Cilindric, unde sunt făcuţi bucăţi de fiinţe similare rechinilor.
Luminile încep să pălească, iar Norton îşi dă seama că a
venit vremea să părăsească structura cilindrică. Înainte de
a pleca, mai face o incursiune într-un dintre oraşe, unde
sparg o breşă în peretele unei structuri. În interior găseşte un
fel de muzeu, în care întâlneşte şi o proiecţie care ar trebui
să-i reprezinte pe ramani, fiinţe mai înalte ca pământenii
şi dotate cu trei membre. După ce Endeavour părăseşte
Rama, aceasta îşi foloseşte motorul cosmic pentru a porni
spre spaţiul necunoscut, cel mai probabil spre Marele Nor al
lui Magellan. Cartea a beneficiat de trei continuări („Rama
II” - 1989, „Grădinile din Rama” - 1991, „Război pe Rama” -
1993), deşi unii exegeţi opinează că „Întâlnire cu Rama” este
un roman de sine stătător şi nu are legătură directă cu ciclul
celor trei cărţi următoare.
Extratereştrii-dumnezei. Tot Arthur C. Clarke are
meritul de a fi scris romanul-etalon al genului. „Sfârşitul
copilăriei” (1953) ne prezintă destinul omenirii sub conducerea
unei rase de extratereştri binevoitori. Acţiunea cărţii începe
la sfârşitul secolului al XX-lea, când Statele Unite şi Uniunea
Sovietică se află în cursa pentru cucerirea Lunii. Însă, atunci
când nave spaţiale extraterestre se poziţionează deasupra
principalelor oraşe ale Pământului, cursa spaţială este oprită
pentru totdeauna. După o săptămână, extratereştrii anunţă
că intenţiile lor sunt supravegherea afacerilor internaţionale
pentru a preveni dispariţia omenirii. Denumiţi Overlorzi, ei
aduc pacea pe Terra şi, în acelaşi timp, susţin că intervenţia lor
va fi limitată.
120 Varia
Nu toţi oamenii sunt mulţumiţi de intervenţia

extraterestră. O parte dintre ei formează Liga
Libertăţii şi formulează o serie de critici, cea mai
importantă fiind legată de misterul care înconjoară
aspectul fiinţelor venite din stele. Acestea acceptă să se
arate fizic omenirii doar după scurgerea unei jumătăţi
de veac, motivând asta prin necesitatea eliminării unor
superstiţii adânc înrădăcinate în minţile oamenilor.
Prudenţa lor se dovedeşte salutară, deoarece este
nevoie de succesiunea câtorva generaţii de oameni
care să se familiarizeze cu conducerea lor paşnică
înainte de a accepta că, fizic, Overlorzii arată întocmai
ca nişte diavoli.
Scurgerea timpului în epoca de pace şi
prosperitate adusă de Overlorzi duce la dizolvarea
Ligii Libertăţii, singurii care mai acumulează frustrări
fiind cei care visează să zboare spre stelele care acum
le sunt interzise oamenilor. Unul dintre aceşti oameni,
Jan, reuşeşte să se strecoare la bordul unei nave
extraterestre şi să zboare pe lumea de baştină a acestora. În Ilustrație din: VERNE, Jules.
timpul călătoriei sale de câteva luni, pe Pământ se scurge Autour de la Lune .- Paris :
aproape un secol. În acest interval de timp, omenirea are Bibliotheque d’éducation et
ocazia să afle scopul real al sosirii Overlorzilor. Aceştia au de récréation J. Hetzel et Cie.,
rolul de a veghea procesul de evoluţie al omenirii: copiii se [1801?] Cota: IV 1.057
nasc cu puteri psi foarte dezvoltate şi nu mai au nevoie de
societatea materială a părinţilor şi bunicilor lor. O ironie
amară face ca mai multe rase din galaxie să cunoască acest
gen de evoluţie, nu însă şi Overlorzii, care au ajuns într-o
fundătură evolutivă. Deşi asta face din ei paznicii perfecţi ai
transformării raselor, pentru ei reprezintă o mare durere.
Revenit pe Pământ, Jan îl găseşte populat doar de
„noii oameni” a căror societate şi mod de viaţă nu le poate
înţelege. Restul oamenilor, „cei vechi”, s-au stins între timp.
Cu misiunea îndeplinită, Overlorzii pleacă din sistemul solar.
„Oamenii noi” distrug Pământul pentru a căpăta energia
necesară saltului prin spaţiu către Supramintea căreia i se
alătură toate civilizaţiile ajunse la acel nivel evolutiv.
(va urma)
Varia 121
Generatiile
,
României moderne
Sub aspect teoretic ideea de generaţie a fost bine Ionel Necula, profesor,
Tecuci, Str. 7 Noiembrie, nr. 58
fundamentată de Mircea Vulcănescu în cuprinzătoarea sa e-mail: neculaionel1940@yahoo.com
dizertaţie din 1934, publicată în numărul 3-4 al efemerei reviste
Criterion, ea însăşi figurând ca o tribună a unei generaţii noi
şi plină de elan, ieşită direct sau indirect din seminariile lui
Nae Ionescu. Sunt convins că oricine s-ar implica în această
problemă va trebui să ia ca bază de pornire dispunerea lui
Mircea Vulcănescu, chiar dacă o va asezona şi cu alte opinii şi
alte surse bibliografice.
Conceptul de generaţie În articolul apărut în revista

Criterion, M. Vulcănescu, interesat să folosească, pentru
definirea ideii de generaţie, toate elementele trebuincioase,
inventariază nu mai puţin de şase determinaţii care concură
la o definire completă, fără resturi şi fără reziduuri neintrate
în epistemologia definirii. Este vorba de elementele: biologic,
sociologic, statistic, istoric, psihologic, cultural şi politic şi
economic – toate la un loc concurând la configurarea unei
anumite generaţii.
Privite din perspectivă statistică autorul delimitează
pentru istoria modernă a României 1821-1907... succesiunea
a şapte generaţii, fiecare cu menirea şi rostul ei în evoluţia
generală a României. Cum intervalul de afirmare a unei
generaţii este de circa 30 de ani, autorul le denumeşte şi le
delimitează după sarcina istorică esenţială asumată de fiecare
în parte. Le menţionăm şi noi, deşi cred că tabloul lor poate
comporta mai multe discuţii şi îmbunătăţiri epistemice.
122 Varia
1. Generaţia premergătorilor 1821-1848 (27 de ani),

autohtonistă şi îndreptată, cu precădere, împotriva influenţei
greceşti, având ca vârf de afirmare Şcoala ardeleană,
reformarea învăţământului coordonată de Gh. Lazăr în Ţara
Românească şi mişcare cărvunarilor în Moldova,
2. Generaţia paşoptistă 1848-1880 (32 de ani),
dominată de prezenţa unor personalităţi de mare probitate
intelectuală, majoritatea lor formate în mediul universitar
francez care au adoptat pentru Principatele Române, modelul
de evoluţie galic. I-a avut ca stegari pe Kogălniceanu, Bălcescu,
Ion Brăteanu, Avram Iancu Al. I. Cuza şi mulţi-alţii. Este
generaţia care a realizat Unirea din 1859 şi-a obţinut deplina
independenţă a României.
3. Generaţia junimistă 1880-1907 (27 de ani), în esenţă
conservatoare, dar cadastrată de intelectuali de excelentă
calitate, formaţi, cel mai adesea în Universităţile germane,
care au înfiinţat în România o prolifică mişcare culturală,
comparabilă, din multe puncte de vedere cu Sturn und Drang-
ul alemanic i-a avut ca făclieri pe Maiorescu şi pe cei din cadrul
Junimii şi-a decomplexat cultura românească faţă de ceea ce se
procesa la nivel european. Influenţa acestei generaţii a crescut
odată cu venirea Regelui Carol I şi s-a remarcat prin critica
severă a ideii formelor fără fond, promovată de generaţia
anterioară. În cadrul acestei generaţii, Mircea Vulcănescu
distinge două momente – unul ieşean, de factură culturală şi
altul bucureştean, preponderent politic. În acelaşi interval de
timp, circumscris de generaţia junimistă, se înscrie şi procesul
memorandiştilor ardeleni, ca demers ce decurge direct din
conştiinţa unităţii naţionale a românilor din toate teritoriile
româneşti.
4. Generaţia socială pe care Mircea Vulcănescu n-o
circumscrie unui interval de timp determinat este marcată de
răscoalele ţărăneşti din 1907 şi de apropierea intelectualităţii
de problemele satului românesc. Aflate, mai mult sau mai
puţin vizibil sub influenţa rusă, socialismul, poporanismul
şi chiar sămănătorismul, prin problemele sociale promovate,
marchează liniile de sens ale acestei generaţii.
5. Generaţia de foc sau generaţia Unirii, îi cuprinde pe
cei căzuţi în Războiul Reîntregirii şi pe cei care au supravieţuit
acestui eveniment şi-au consolidat şi în plan cultural ceea ce
se cucerise deja cu spada şi anume dimensiunea europeană a
etniei româneşti. Este generaţia cunoscutelor reviste Gândirea,
Varia 123
Ideia Europeană şi a Vieţii Româneşti. Ea poate fi definită

prin câteva cuvinte lămuritoare – realism, autohtonism,
ortodoxism, monarhism şi estetism - patru principii care au
angajat o întreagă pleiadă de intelectuali precum: Goga, Blaga,
Crainic, Pamfil Şeicaru, C. Rădulescu-Motru şi pe marii
esteticieni Ralea, Călinescu şi Vianu.
6. Generaţia tânără, ultima din tabloul lui Mircea
Vulcănescu, aflată în curs de edificare la vremea când autorul
îşi publica eseul ar fi trebuit să-şi asume trei misiuni şi anume:
- să asigure unitatea sufletească a românilor;
- să exprime în forme universale sufletul românesc, să
configureze omul românesc în caracteristicile lui esenţiale,
aşa cum Tolstoi sau Dostoievski au configurat în operele lor
identitatea omului rus, a mujicului şi a izbelor din întinsa stepă
rusească;
- să pregătească ţara pentru vremurile grele care vor
veni; era un fel de premoniţie, dacă avem în vedere că el însuşi
va fi victima acestor vremuri grele anticipate de autor doar în
câteva linii sumare.
Evident, nici una dintre aceste sarcini prevăzute de filosof
nu vor fi asumate şi înfăptuite de generaţia tânără, generaţia
de după ultimul război. Mircea Vulcănescu scria toate aceste
în 1934, când era greu de prevăzut cum se va derula istoria
după instaurarea bolşevismului în Rusia. Va mai supravieţui
încă două decenii şi nu ştim să fi mai revenit asupra subiectului
început aşa de promiţător. Ceea ce denumea Generaţia tânără,
ar fi trebuit să fie generaţia autorului şi cred c-avea toate şansele
să devină liderul ei dacă istoria ar fi curs firesc, fără cunoscutele
derapaje din normalitate. Chiar el, Mircea Vulcănescu s-a stins
din viaţă la 28 octombrie 1952, în închisoarea Aiudului, ca
victimă a vremurilor grele şi ticăloşite abia anticipate de autor.
Acesta este eseul lui Mircea Vulcănescu – serios, riguros
şi bine structurat, dar nu ne putem reprima curiozitatea unei
întrebări: oare cum şi-ar fi continuat Mircea Vulcănescu
dispunerea, dacă Pronia ar fi fost mai generoasă cu el şi i-ar
fi hărăzit o altă soartă? Încercăm în rândurile ce urmează o
prelungire a discursului din 1934, păstrând, fireşte, cele şapte
criterii postulate de autor. Ar fi disociat probabil, în cadrul
realităţii de după război, ultimul război, o generaţie ubuiască
(1947-1964), când ţara, sub conducerea lui Gheorgiu-Dej
era colonizată de balşoiul vecin de la Răsărit şi de tătucul cu
atribute aproape divine, când ţara noastră s-a umplut de lagăre
124 Varia
şi toată intelectualitatea provenită din învăţământul interbelic

era considerată anticomunistă şi aruncată prin închisori
şi colonii de muncă forţată, când în locul monarhiei a fost
impusă republica, iar proprietatea a fost etatizată şi, urmând
experienţa Rusiei bolşevice, s-au înfiinţat şi la noi colhozurile
la sate.
A fost intervalul când domina proletcultismul agresiv,
dogmatic şi ignobil, când era prohibită orice logică, orice
noimă, orice raţiune şi totul se desfăşura după preţioasele
indicaţii ale ocupantului sovietic, iar represiunea, teroarea şi
tehnicile de exterminare erau experimentate în masă. Individul
era integrat într-o colectivitate amorfă şi anonimizantă şi nimic
nu mai era lăsat, vorba lui Noica, în adecvare. Evident, această
perioadă este activată de personalități negative, de intruși care
s-au pus, din nefericire, în slujba răului. Chiar intelectuali
de incontestabilă calitate s-au lăsat antrenați în acest proces
neofit și bastard, direcționat în sensul exterminării valorilor
provenite din perioada interbelică. Sadoveanu și Mihai Ralea
sunt, din păcate, doi dintre exponenții acestei grupări imunde.
Nu sunt singurii, dar sunt, cred, reprezentativi pentru această
generație ubuiască.
Ar mai fi disociat, probabil, o generaţie înşelată, (1964-
1989) când, după Declaraţia din 1964, se părea că se schimbă
ceva, că ne-am asumat răspunderea de a nu mai asculta
docil de poruncile moscovite şi de a ne asuma o brumă de
demnitate, cum nu era de conceput în intervalul anterior. În
condiţiile când închisorile erau golite de deţinuţii politici, când
România trecea drept o ţară neîncolonată, care şi-a permis o
independenţă relativă, prestigiul ei internaţional, în Europa şi
în lume, căpăta o dimensiune neaşteptată.
În intervalul circumscris de această generaţie a avut loc
luarea puterii de către Ceauşescu - un dogmatic care a reuşit
să păcălească toată lumea. I-a păcălit pe români care, într-o
ritmică accelerată au parcurs percepţia de la omul providenţial
la dictatorul cel mai dispreţuit, i-a păcălit pe ruşi cu
dogmatismul său opulent şi-a păcălit Occidentul cu impresia
de politician neînfeudat politic sovieticilor. Naţionalismul său,
afirmat fariseic şi claxonat, era mai mult teatral, de paradă, dar
lumea s-a lămurit mai târziu de acest adevăr, când deja era prea
târziu. Totuşi, în cadrul acestui interval, România a cunoscut şi
o relativă prosperitate economică, a existat o viaţă economică
dinamică şi ţara chiar conta în cadrul schimburilor economice
Varia 125
internaţionale. Transfăgărăşanul, Canalul Dunărea-Marea

Neagră, metroul bucureştean, Palatul Parlamentului sunt
construcţii de importanţă istorică şi dau măsura unei perioade
dinamice din devenirea românească. Ce eforturi și suferințe au
îndurat românii pentru înfăptuirea acestor obiective e o altă
problemă, pe care n-o discutăm în aceste rânduri. Exponentul
acestei generații de eșecuri repetate este, firește, Ceaușescu
și toți cei ce s-au perindat prin ignobilul Cepex, și n-au avut
curajul să se detașeze, să ia atitudine și să manifeste o minimă
rezistență la toate nebuniile celui din fruntea țării. I-au acceptat
cu frenezie toate fanteziile maladive și și-au reprimat, prin voie
vegheată, orice rezervă sau îndoială. Toți s-au aliniat în spatele
lui, l-au gratulat cu cele mai deșănțate epitete, au făcut zid în
jurul lui și n-au avut curajul unei minime independențe și
limpidități de gândire. C-an Parada orbilor a lui Pieter Bruegel
cel Bătrân, s-au complăcut cu toții în adularea unui ins grosier
care, mai mult, suferea de paranoia. Au consimțit cu toții să
joace pe o carte perdantă și să rămână încolonați fidel unui ins
fără simțul realității și al istoriei.
Nu facem evidența celor fideli ceaușismului, dar
subliniem că au existat, totuși, și câteva semne de neutralitate,
de dizidență chiar, chiar dacă regimul de dictatură era inclement
și reprima cu severitate orice tentație de independență. Neutru
cu adevărat a fost Constantin Noica și gruparea pe care o
păstorea, iar dintre dizidenți ar putea fi amintiți Paul Goma,
Doina Cornea și Constantin Pârvulescu la care, firește, mai
putem adăuga postul de radio Europa liberă cu Monica
Lovinescu, Virgil Iarunca și toată echipa de realizatori, de
excelentă calitate intelectuală.
Ar mai fi configurat apoi o generaţie ratată, oblăduită de
Iliescu şi Petre Roman, dar continuată şi în mandatele ulterioare,
când ţara a fost scoasă la mezat şi vândută la bucată, nu pentru
preţul meritat şi pretins, ci pentru comisioanele convenite.
Sub privirile acestei generaţii şi cu complicitatea sindicatelor
mituite şi ipocrite, ţara a fost devalizată şi prejudiciată de
industrii profitabile, iar jaful a dus la apariţia baronilor care fac
legea şi în prezent şi sfidează bunul simţ. Nici o instituţie n-a
funcţionat responsabil şi cu simţ patriotic în acest interval de
timp. Sub privirile SRI-lui, a Parchetului, a Poliţiei, a justiţiei
s-au înstrăinat unităţi de producţie profitabile, care puteau
conserva ideea de putere economică a României, s-au golit
munţii de păduri, s-au vândut terenuri agricole, ce nu erau de
126 Varia
vândut şi s-a diminuat spaţiile verzi din marile oraşe, pentru

a fi destinate construcţiilor. Este intervalul marilor tunuri
financiare – Microsoft, EARDS - rămase neelucidate şi în
prezent.
Asistăm la o corupţie generalizată, acoperită politic de
partide şi de unii lideri politici, iar justiţia s-a dovedit, este
și în prezent, neputincioasă și neinteresată în aplicarea legii.
În România n-a apărut încă un jurist curajos, care să aplice
legea cu mâinile curate, totul e compromis, totul este supus
compromisului, iar la orizont nu se întrezăreşte nici o izbăvire.
Spectacolul este sumbru şi descurajant şi nu ştim cât de
astrigent ar fi devenit verbul lui Mircea Vulcănescu, de-ar fi
prins aceste vremi. Sub pretextul democraţiei şi a libertăţii de
acţiune se fac afaceri veroase, în dauna statului român şi voinţa
politică de condamnare sau măcar de descurajare lipseşte, când
nu este, chiar ea, complicitară. Degeaba ţara a fost binecuvântată
cu păduri, cu petrol, cu gaze naturale că poporul nu se poate
bucura de ele. Sigur, corupţie există peste tot, inclusiv în
Occidentul opulent, dar niciunde nu se manifestă aşa de activ
şi în dauna avuţiei naţionale, cum se întâmplă la noi, Diferenţa
este că acolo instituţiile statului funcţionează şi oamenii legii
îşi fac datoria. În Italia, bunăoară, când a trebuit neutralizată o
clică de mafioţi, a fost bombardată chiar o autostradă.
Nu trebuie să ne mirăm dacă pe fondul acestor jafuri
nesancţionate juridic vor apare mişcările extremiste. Sunt deja
semne că există cam peste tot şi-au început să devină active.
Să sperăm că după această generaţie ratată şi neputincioasă
va apare o generaţie recuperatorie. Indignarea, consternarea
au atins grade de ostentaţii şi resentimente aşa de tensionate,
cunoaşte un grad de generalitate atât de cuprinzător, că nu
se poate să nu dea naştere la o mişcare atitudinală şi politică
sănătoasă şi recuperatorie. Au apărut şi la noi tineri serioşi,
specialişti cu studii temeinice, unii trecuţi chiar prin marile
Universităţi din Europa şi de peste ocean care nu pot tolera
neisprăviţi cu diplome false, haretiste sau cumpărate de la
Academia lui Gabriel Oprea. Măturoiul acestora îi va îndepărta
din funcţiile nemeritate pe care le deţin şi în locul lor vor
promova oameni noi, cinstiţi şi cu demnitatea neumbrită şi cu
abilităţi neîndoielnice.
Abstracte 127
Abstracts
V.A. Urechia Public Library – History and Continuity

Dorina Bălan / 10
Abstract: Public, cultural insitutions from Romania are the result of a long historical process and
their evolution is determined by the political, social, economic and cultural transformations at the
level of society. With a history that makes no exception from the previous affirmation, V.A. Urechia
Public Library, which has celebrated its 130th anniversary, is the result of the struggles and efforts
paid by its mentor, Vasile Alexandrescu Urechia, who ardently wanted to create a modern library in
Galați, that would ”serve to more abundant and more Romanian culture of Galați”. The royal decree
is signed by King Carol I and is registered on December 7 th 1889, under no. 3382.
Keywords: V.A. Urechia Public Galati, 130 years of public library, Vasile Alexandrescu Urechia,
Carol I – King of Romania, library brief history
„Rost de Poezii” by Barbu Paris Mumuleanu, a Rare Book from the

Collections of V.A. Urechia Public Library. 200 Years Since Its Printing
Letiția Buruiană /18
Abstract: This article briefly recalls the printing, more than 200 years ago, of an important
volume of the original, old Romanian literature and some features regarding the bibliophile
value of this printing, such as the paper watermarks, or the importance of this book, part of the
V.A. Urechia Public Library collections; these features were used by Ioan Bianu, a member of the
Romanian Academy, in the bibliographic description of this book.
Keywords: old Romanian literature, watermarks, bibliophile piece, book restoration, Old,
Romanian Bibliography
”Karte der Donau von Ulm bis zur Mündung”:

A 17 Meters Long Map in Leporello Binding Technique
Camelia Bejenaru/20
Abstract: V.A. Urechia Public Library has in its collections many Leporello technique documents
– books, photo leaflets, leaflets, maps. A Leporello binding, also called concertina or accordian
128 Abstracte
binding, consists in pasting pages together to form the book extent, with the joins set in such
a way that they fall discretely where the pages fold. This article presents an exceptionally long
Leporello technique map – 17 meters -”Karte der Donau von Ulm bis zur Mündung”, which was
published in Wien, by the Erste Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft (D.D.SG.) Publishing
House.
Keywords: Leporello, map, V. A. Urechia Public Library, Danube map, Erste Donau-
Dampfschiffahrts-Gesellschaf
Old Romanian Books in V.A. Urechia Public Library/Teach. G. Hâncu:

A Bibliographic Tool Always in Trend
Georgeta-Elena Mircea / 26
Abstract: This article brings to our attention the bibliographic importance of the work of
Professor G. Hâncu, The old Romanian book in the V.A. Urechia Library, a current bibliographic
tool, by the logical and uniform systematization of bibliographic descriptions, being a real
contribution to the evolution of specialized bibliographies, at the same time, as a necessary tool
for researching the Romanian cultural and literary universe.
Keywords: old Romanian book, bibliography, V. A. Urechia Library, culture, Romanian literature
Theory and Best Practices in Choosing the Title

Proper of Monographic Resources (II)
Catrina Căluian / 33
Abstract: Monographs like anthologies can be signed by one or more authors; the cataloguer has
to choose which is the title proper. In practice, there are different ways of displaying a title page;
in conclusion, as a general rule, when there is a general/common title, this is the title proper; in
the absence of a general/common title, the title proper is the one highlighted typographically or
the first one mentioned on the title page. The cases examined in this article are also presented in
the two bibliographic formats UNIMARC and MARC 21.
Keywords: anthologies, title proper, choosing title proper, descriptive cataloging, UNIMARC,
MARC 21
V.A. Urechia’s Book Donation: Fiction Books (1831-1864)

– Translations from World’s Literature
Letiţia Buruiană / 42
Abstract: By means of analyzing translations of world’s literature from the collection of
books donated by the founder of this library, the scholar V.A. Urechia, one has identified
and underlined aspects regarding the emancipation and development of editorial
phenomena and the way in which world’s literature was received in Romania. The main
selection criterion for the books subjected to analysis was the the year 1830, considered
by the Romanian Academy the landmark between Romanian old and new bibliography.
Thus, one has analyzed the books published in the last 2 decades of the first half of the 19th
century, more exactly, the ones from the period between 1831-1850, that is the transition
Abstracte 129
between pre-modern and modern literature. Even if the books subject to this analysis do
not cover the entire editorial production of the period, the number and bibliophile value
of the literary works translated show the characteristics of the phenomena, providing data
for literary criticism and history research, but also for the history of reading, printing and
Romanian books.
Keywords: literary translations, world’s literature, Romanian translators, the 19th century,
bibliophily, V.A. Urechia, modern Romanian bibliography
Al. I. Cuza in the 19th Century

Sorin Langu / 64
Abstract: Al.I. Cuza is one of the most outstanding personalities of our history and in 2020 we
have celebrated 200 years since his birth. In this article, one makes a short review of the way in
which the ruler of the Union was considered, from the royal period to the 20th century. In the
same time, one examines the issue of his membership to Freemasonry.
Keywords: Al.I. Cuza, historiography, royalty, Communism
People’s of Galaţi Efforts for Eternal Casting in Bronze of the King’s Figure
Corneliu Stoica / 72
Abstract: Created along the years, the sculptures described in this article are the result of the
efforts of the artists from Galati for praising the memory of the first Ruler of the Romanian
Principalities and the Romanian national state, in the same time, showing the extent to which
his presence is still alive in the the town situated on the Danube’s 80 mile, under whose rule the
Romanian society became modern.
Keywords: Al.I.Cuza, sculptures, busts, visual art monuments, visual artists from Galati
Talking Book Project – V.A. Urechia Public Library Galati

Leonica Roman / 86
Abstract: Talking Book Project is a program launched on Facebook, as an alternative of
providing services in this period dominated by the Corona virus pandemic. This is an online
project which challenges writers to lecture from their books, thus promoting their creations and
connecting readers and writers.
Keywords: Talking Book Project, online campaign, challenge reading, writers, fans of literature
Știrbey Homes from Bucharest and Buftea

Radu Moțoc / 96
Abstract: This article restores the presence in Romanian society of a great, aristocratic family –
Stirbey – deeply involved in political and administrative events from premodern and modern
Romanian Countries. One brings into spotlight the real estate, partly forgotten, damaged or
destroyed, of this family, as well as this family’s estate and charity works during the 19th and 20th
centuries.
130 Abstracte
Keywords: Stirbey family, Barbu Dimitrie Știrbey, estate, architectural heritage, the Romanian
Countries
SF Literature – Categories, Genres and Major Themes (fragment)

Nelu Stamate / 103
Abstract: As any type of literature that reached maturity, SF has evolved in many species, genres
and minor genres. Even if most of the works are novels or short stories, there are also SF poems,
SF plays (it is more than enough to remember Czech author Karel Capek’s ”R.U.R.” – he is the
one that made famous the word ”robot”) or SF animated cartoons. That is why a classification
of SF categories, genres or themes is more than needed. From ”space opera” to ”political fiction”
or to ”distopia”, the SF genres are numerous and many times they interconnect or overlay one
on top of another. The most important and commonly known are space opera (saga), utopia/
distopia, uchronia or political fiction, cyberpunk (and its derivatives - biopunk, steampunk
and biopunk, steampunk and dieselpunk), time travel, apocalyptic SF, space colonisation,
military SF, social fiction, climate changes and a dying Earth, detective SF and, up to an
extent, heroic fantasy.
Keywords: Science-Fiction, SF themes, genres, categories, social-fiction, political-fiction, hard SF,
soft SF.
Generations of Modern Romania

Ionel Necula /121
Abstract: This article considers the concept of „the seven generations”, from the period between
1821-1907, which, according to Mircea Vulcănescu, marked the modern history of Romania,
further adding epistemic improvements. In the same time, in chronological addition following
the examined period, one advances a new way of categorising, by a 7 criteria grid, previously
applied by Mircea Vulcănescu.
Keywords: generations of modern Romania, Romanian intellectuals, historical generations,

cultural models, timing
Abstracte 131
Cuprins
Editorial................................................................................................................................................. 6
Aniversaria
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” istorie și continuitate
Dorina Bălan ........................................................................................................................... 10
Dosar bibliofil
„Rost de Poezii” de Barbu Paris Mumuleanu, un exemplar rarisim în colecțiile BVAU
Letiția Buruiană....................................................................................................................... 18
”Karte der Donau von Ulm bis zur Mündung” : o hartă de 17 metri lungime, în tehnica Leporello
Camelia Bejenaru..................................................................................................................... 20
Ratio studiorum
Cartea românească veche în Biblioteca „V.A. Urechia” /prof. G. Hâncu
Georgeta-Elena Mircea ........................................................................................................... 26
Alegerea titlului propriu-zis pentru monografiile de tipul antologii/culgere (II)
Catrina Căluian ............................................................................................................ 33
Bibliotheca selecta
Din donația lui V.A. Urechia : cartea de beletristică (1831-1864)
Letiția Buruiană................................................................................................................... 42
Bicentenar Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza în secolul al XXI-lea
Langu Sorin .......................................................................................................................... 64
Preocupări ale gălățenilor pentru eternizarea în bronz a chipului domnitorului
Corneliu Stoica..................................................................................................................... 72
Proiect
Cartea grăitoare - Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Leonica Roman..................................................................................................................... 86
Varia
Reședințele Știrbey din București și Buftea
Moțoc Radu........................................................................................................................... 96
Categorii, genuri și teme majore ale literaturii științifico-fantastice (fragment)
Nelu Stamate....................................................................................................................... 103
Generațiile României moderne
Ionel Necula......................................................................................................................... 121
Abstracts............................................................................................................................................ 127
Table of contents
Editorial................................................................................................................................................. 6
Aniversaria
V.A. Urechia Public Library – History and Continuity
Dorina Bălan ........................................................................................................................... 10
Dosar bibliofil
„Rost de Poezii” by Barbu Paris Mumuleanu, a Rare Book from the Collections of V.A. Urechia
Public Library. 200 Years Since Its Printing
Letiția Buruiană....................................................................................................................... 18
”Karte der Donau von Ulm bis zur Mündung”: A 17 Meters Long Map in Leporello Binding Technique
Camelia Bejenaru..................................................................................................................... 20
Ratio studiorum
Old Romanian Books in V.A. Urechia Public Library/Teach. G. Hâncu : A Bibliographic Tool Always
in Trend
Georgeta-Elena Mircea ........................................................................................................... 26
Theory and Best Practices in Choosing the Title Proper of Monographic Resources (II)
Catrina Căluian ............................................................................................................ 33
Bibliotheca selecta
V.A. Urechia’s Book Donation: Fiction Books (1831-1864) – Translations from World’s Literature
Letiția Buruiană................................................................................................................... 42
Bicentenar Alexandru Ioan Cuza

Al. I. Cuza in the 19th Century
Langu Sorin .......................................................................................................................... 64
People’s of Galaţi Efforts for Eternal Casting in Bronze of the King’s Figure
Corneliu Stoica..................................................................................................................... 72
Proiect
Talking Book Project – V.A. Urechia Public Library Galati
Leonica Roman..................................................................................................................... 86
Varia
Știrbei Homes from Bucharest and Buftea
Moțoc Radu........................................................................................................................... 96
SF Literature – Categories, Genres and Major Themes (fragment)
Nelu Stamate....................................................................................................................... 103
Generations of Modern Romania
Ionel Necula......................................................................................................................... 121
Abstracts............................................................................................................................................ 127
Il
ust
raț
iac
operte
lor:
Copert
a1:UrechiaV.A.l
aSinaiaîn1890:[Gracă].
-Sinai
a: [
sn],189
0Co ta
: FII
I1 6
9
Copert
a2:Colajcuex-l
ibr
isuriani
vers
aredincol
ecț
ii
leBibl
iote
cii„
V.A.Urechia
”
Copert
a3:Diplomădeo noarecume dal
iedeauraco
rdatăBibli
otec
ii„
V.A.Urechia
”de
j
uriulExpozi
ți
eijubi
liar
edin1906delaBucureșt
i.-Bucureș
ti:I
nst.de
ArteGrac e„CarolGöbl"S-s
orIonSt.
Rasides
cu, 1906.Cota:
Pac .
XXXI I/
45
Bibl
iot
ecaJudeț
eană Anul1
8,nr.
21,
„V.
A.Urechia”Gal
aț
i no
iembri
e2020
Bul
eti
nul
F
undat
,i
eiUrechi
a

Buletinul Fundației Urechia Nr. 21

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Buletinul Fundației Urechia Nr. 21

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bibl

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține în exclusivitate autorilor.

Copyright © 2020 Editura „Axis Libri” Galaţi

Publicaţie anuală • an 18, nr. 21 • 2020

Redactor-șef, Letiția Buruiană

Dorina Bălan, șef birou,

1889, act semnat de Carol I, rege al României, ca răspuns

Pimen, Vasile V. Kogălniceanu, Dimitrie Sturdza, Aristizza

românească al cărei preşedinte era prinţul D. Ghika. O sursă

Proiectul reconstrucției de la temelie a Palatului C.E.D.

Grație devotaților conducători pe care i-a avut,

„Rost de Poezii” de Barbu Paris

Prof. Letiția Buruiană, bibliotecar,

„Caracteruri”3, editată la 1825, se constată că este asemănătoare sub

Academia Română M.B. 68 - București,

”Karte der Donau von Ulm bis zur

Termenul de Leporello se referă atât la materialul Camelia Bejenaru,

Ricordo di Napoli : [Pliant cu 32 de cărți poștale

în multe părți ale Asiei, inclusiv în China, Japonia,

Colecția de cartografie a Bibliotecii „V.A. Urechia”

Unele surse bibliografice îl indică ca autor al hărții

Harta include în ultimele pagini și harta de trafic a

Cartea româneasca ˘ veche în

I ncontestabil, bibliografiile de carte veche ne apropie Georgeta-Elena Mircea,

în anul 1965, valorifică un efort de cercetare

Din punctul de vedere al structurii, cele opt capitole

românești vechi din Biblioteca regională Urechia,

7. Învățătură bisericească, Rîmnic, 1746 (6 fl.) (...).

Astfel, cititorul secolului al XXI-lea pătrunde în

(Pravoslavnica învățătură, 1794); „f. 3 r: 1777 ghenaru cînd

Alegerea titlului propriu-zis pentru

5. A ntologii/culegeri într-un singur volum (o Catrina Căluian, bibliotecar,

Domino / Lucian-Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Daniel

5.2. Cu titlu general/comun și titlurile lucrărilor

Conține: Alexandru Lăpușneanu / Negruzzi Costache; Moara

5.3. Cu titlu general/comun care include și numele

5.4. Fără titlu general/comun, cu titlurile individuale

Belle şi căţeluşul din castel / de Barbara Bazaldua ; Ilustrații

6. Antologii în mai multe volume (mai multe unități

Nouveau traité de technique chirurgicale / Publié sous la

Înregistrarea titlului propriu-zis a monografiilor

1. Antologii într-un singur volum (o singură unitate

200 $a Capul de zimbru $h [Vol.] 2 $i Iubire magică $e

245 $a The Brontë Sisters $c Charlotte Brontë, Emily

Din donatia lui V.A. Urechia :

Traduceri din literatura universală

Motto: Prof. Letiția Buruiană,

naționale prin reafirmarea identității, originii comune ale

În prezenta lucrare am selectat volumele

I. Aspecte privind cadrul cultural și social-

a studia inima omului, ca să nu cădem în torentele pasiunilor

„Institutul Albina românească”. Fiind el însuși un talentat

este considerat de specialiști un fenomen mai complex, care

Încă de la vârsta de 16 ani, Urechia avea un bagaj

și el pana debutând cu versuri încă din vremea studenției la

că a avut ca inspirație unul dintre cele mai răsunătoare cărți din

Preocuparea lui Urechia pentru adecvarea bibliotecii

1. Fenelon, Francois de Salignac de la Mothe.

estetice, excepție făcând „Telemah fiul lui Ulise”, la care

2. Campe, Joachim Heinrich von. Robinson Crusoe

Covurlui, Tutova, Fălciu, Herța, Dorohoi, Botoșani,

școlare, îl fixează pe Pleșoianu ca fiind primul promotor

5. Goethe, Johann Wolfgang. Suferințele Junelui