Caracterizare Otilia

INTRODUCERE
[Din eseu]
I.STATUT
Operă. Otilia Mărculescu este personajul principal, eponim, modernist și
complex, inspirat din biografia autorului după imaginea unei verișoare îndepărtate.
Ea nu se încadrează în nicio tipologie, fiind personaj modern, construit prin tehnica
reflectării poliedrice.
Social/Familial. Otilia este fiica celei de-a două soții a lui Costache
Giurgiuveanu, rămasă în grijă acestuia după moartea mamei ei. Fata nu are propria
avere, ci este întreținută de Pascalopol și de Costache, acesta intenționând să o
adopte. Studentă la Conservator, nu pentru a face o carieră muzicală, ci pentru a-și
desăvârși educația, ea reflectă condiția femeii din societatea burgheză ce nu se
poate realiza decât printr-o căsătorie avantajoasă.
Moral. Otilia este o ființă a contrariilor, amestec de inocență și maturitate,
cu un comportament care intrigă sau încântă. Ea se detașează de planul material,
dar își dorește haine de lux, trăsură, iubește pe Felix, dar se mărită cu Pascalopol,
având nevoie de o figură paternă în viața ei.
II. SCENE PERSONAJ
O trăsătură definitorie a personajului este caracterul enigmatic.
O primă scenă în care se reflectă această trăsătură este scena în care
Felix sosește în casa lui Costache. Tânărul este întâmpinat de Otilia care exclamă
cu bucurie ”Papa, dar e Felix”. Acesta face un gest de politețe și încearcă să-i
sărute mâna fetei, dar ea și-o retrage brusc și îl apucă familiar de braț, ca și cum s-
ar fi cunoscut de-o viață și ar fi fost cei mai buni prieteni, deși se văzuseră o
singură dată în copilărie, iar ani de zile făcuseră schimb de scrisori. Familiaritatea
Otiliei îl intimidează pe Felix și marchează începutul unei relații confuze pentru
tânărul ce parcurge o primă criză erotică.
O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este scena discuției cu
Felix despre sentimentele acestuia și despre scrisoarea lăsată. Acesta nu
îndrăznește să-și declare sentimentele, de aceea îi lasă o scrisoare în cameră,
așteptând zadarnic o reacție din partea acesteia. Când o întreabă dacă îl iubește, ea
răspunde evaziv: "n-a zis nimeni că te urăște", iar în privința scrisorii de dragoste,
fata susține că a și uitat de ea, ceea ce îi produce lui Felix o mare confuzie
accentuată de comportamentul familiar al Otiliei și de plecările ei neanunțate la
Paris cu Pascalopol.
III. ELEMENTE COMPOZIȚIE PERSONAJ
Un prim element de compoziție îl reprezintă mijloace de caracterizare
directă. Personajul este modern, complex, caracterizat atât în mod direct, cât și
indirect. Naratorul o prezintă pe Otilia prin intermediul personajului reflector,
Felix, insistând asupra unor detalii fizice: „față măslinie, cu nasul mic și ochii
foarte albaștri, copilăroasă între multele bucle și gulerul de dantelă”, iar
autocaracterizarea poate să deruteze cititorul deoarece afirmațiile acesteia vor fi
contrazise de fapte: „eu sunt o zăpăcită, nu știu ce vreau” , „mă plictisesc repede,
sufăr când sunt contrazisă”, „eu sunt făcută pentru bărbați plafonați ca
Pascalopol” . Felix o consider talentată și frumoasă, "superficială doar în aparență,
în fond inteligentă și profundă", Costache o iubește și o alintă („fe-fetița mea,
Otilica”), Pascalopol îi apreciază calitățile și, în plus îi găsește o scuză pentru
ușurința de a se lăsa întreținută: Domnișoara Otilia are un suflet așa de curat, încât
n-a avut niciodată ideea că este curtezană". Aglae crede că aceasta este vicleană și
interesată de moștenire, iar Aurica afirmă că este șireată și o include într-o
categorie inferioară ei. Stănică crede că Otilia face totul din interes și este capabilă
de compromisuri.
Un alt element de compoziție îl reprezintă mijloace de caracterizare
indirectă. Ea este o ființă profund filosofică și o bună cunoscătoare a vieții, forțată
de răutatea Aglaei să lupte de timpuriu cu necazurile. Fata disprețuiește inteligența
feminină care constă în a profita de cei câțiva ani cât ține frumusețea. Ea nu ține
cont de nicio regulă, opiniile ei despre femei justificându-i faptele „o femeie
ignorată de bărbat e un monstru” și îl întreabă pe Felix: ,,Cât crezi tu că mai am eu
de trăit, adevăratul înțeles al cuvântului?".
Titlul inițial era "Părinții Otiliei", ilustrând ideea balzaciană a paternității și
punând în evidență caracterul de orfană al fetei și tendința celorlalte personaje de a
apărea ca protectori ai ei. Titlul actual ilustrează misterul feminin, idee susținută în
text prin afirmația lui Felix ("pentru mine ai început să devii o enigmă") și a lui
Pascalopol din final ("pentru mine a rămas o enigmă"). Schimbarea titlului
deplasează accentul de la un aspect realist, tradițional, la tehnica modernă, a
reflectării poliedrice, prin care este realizat personajul eponim.
 În concluzie, romanul ilustrează nu doar tema moștenirii și a paternității, ci
și altele precum: familia, iubirea, inițierea. Ceea ce contează este, după cum spune
autorul „nu metoda, ci realismul fundamental” prin care sunt prezentate
personajele.