MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIA ALIMENTARĂ A

REPUBLICII MOLDOVA
Universitatea Agrară Din Moldova
Facultatea de Medicină Veterinară si Ştiinţa Animalelor
Catedra Viticultura şi Vinificaţie

Barbaroş Alina
Student anului II, grupa V,
specialitatea:619.1-Siguranţa produselor agroalimentare

Lucrare de Curs la disciplina – Controlul Calităţii Produselor De Origine Vegetală

Tema: Proiectul laboratorului tehno-chimic de control a calităţii cartofului la
recoltare, păstrare, condiţionare şi realizare

Controlat:
Dr. Conf.univ. Liviu Vacarciuc

Asist. univ. Olga Mogîldea

Chişinău, 2017.
 Cuprins
INTRODUCERE................................................................................ 3-7
1. REVISTA LITERATURII................................................................ 8-10
2. ARGUMENTAREA AMPLASĂRII LABORATORULUI ŞI A 11-15
SCHEMEI PROCESUALE..............................................................
3. DESCRIEREA TEORETICO-PRACTICĂ A PROCESULUI 16-29
TEHNOLOGIC CU FACTORII DE RISC....................................
4. SCHEMA DE CONTROL,OBIECTIVELE ŞI METODELE DE 30-33
ANALIZĂ..........................................................................................
5. STANDARDIZAREA ŞI METROLOGIA ÎN RAMURĂ............. 34-36
6. CALCULUL ANALIZELOR NECESARE, REACTIVELOR ŞI 37-38
UTILAJULUI DE LABORATOR…………………………………
7. BAZELE PROTECŢIEI MUNCII ŞI SECURITĂŢII
INCENDIARE……………………………………………………… 39-42
CONGLUZII ŞI RECOMANDĂRI................................... 43
BIBLIOGRAFIE................................................................... 44

Introducere
2
 Cartoful este originar din America de Sud şi a fost pentru prima datăîntîlnit în
regiunile înalte şi umede din Peru, Columbia. Introducerea lui înEuropa din America de
Sud s-a făcut în urma cucerii acesteia de către spanioli(1525-1543), cu ajutorul
navigatorilor, prin Spania şi Anglia. Din Spania s-aintrodus în Portugalia şi Italia, mai
apoi şi în Belgia. Se cultiva foarte mult înzona temperată (circa 1000 de soiuri), ca
plantă alimentară, furajeră şi industrială.

Tuberculii provin din porţiuni de tulpină al căror parenchim lemnos şi maduvă

sedezvoltă exagerat. Bacele sunt verzi întunecate sau violacee şi
toxicenecomestibile.Cartoful a fost prima dată acceptat ca recoltă la scara largă în
Insulele Britanice. A devenit mîncarea majoritară în Irlanda în secolul al XVIII-lea şi
adesea este numit cartoful irlandez pentru a fi deosebit de cartoful dulce. Irlanda este
asa de dependentă de cartof, că distrugerea (provenită din malura) din 1845-1846 a
recoltelor a cauzat foamete, ce a dus la multe boli, moarte şi emigrări.Cartoful a fost
alimentul cel mai important în cursul istoriei în secolul XX, în Europa, în mod special în
Germania, unde a ţinut populaţia în viaţă în timpul celor două războaie mondiale.

Cu conţinutul lui ridicat de carbohidraţi, cartoful este azi o mîncare de bază a

populaţiei occidentale. Creşte cel mai bine în climat rece şi umed. Germania, Rusia şi
Polonia, care sunt ţările cele mai mari producătoare de cartofi din Europa.

În timpul goanei după aur din Klondike, Alaska (1897-1898), cartofulvalora greutatea
lui în aur. Cartofii erau valoroşi pentru conţinutul lor în vitamina C, ceea ce a făcut ca
minerii să-i cumpere cu aur.

În sudul insulelor din Tristan de Cunha din Atlantic, cartoful a fost folosit ca monedă
oficială de schimb. Iar din cauza lipsei de mîncare, aceasta era mai mult valorată.

Primul studiu făcut în amănunt asupra cartofului a fost în anul 1883 de către Alphonse
de Candolle în lucrarea ,,L' origine des plantes cultivees".

Cartoful este o plantă originară din ,,lumea noua", fiind considerată printre cele
mai valoroase achiziţii pentru omenire. În acelaşi timp mai este considerat a doua ,,pîine

3
a omenirii" şi un produs strategic foarte important pentru securitatea alimentară a
mileniului II, cartoful se cultivă în scop comercial în peste 150 de ţări, producţiile
înregistrate însumînd 311 miliarde tone.

Cartoful este una din principalele plante de cultură. Pe plan mondial, după
ultimele date statistice (FAO Production Yearbook voL 51/1997) cartoful ocupă o
suprafaţă de 18.314.000 ha situîndu-se pe locul al 13-lea în rîndul plantelor cultivate
după suprafaţa pe care o ocupă şi pe locul 4, după volumul producţiei totale (295.407
mii tone). Volumul producţiei de cartof este depăşit de grîu (609.566 mii tone), porumb
(585.828 mii tone) şi orez (573.263 mii tone). Aceste date statistice ne arată că după
principalele cereale care reprezintă hrana de bază a omenirii, cartoful ocupă locul al 2-
lea ca volum al producţiei obţinute, fiind una dintre cele mai importante resurse
alimentare. Pe glob cartoful este răspândit în ambele emisfere pe toate continentele.
După porumb, cartoful este planta cu cea mai mare plasticitate ecologică fiind întîlnită
în peste 140 de ţări de pe şase continente, unde se cultivă în principal, în scop alimentar,
dar şi pentru industrializare în vederea obţinerii unor derivate organice sau minerale. Ca
urmare a ponderii mari a cartofului în alimentaţia omului circa o treime din producţia
mondială de cartof se produce în ţările lumii a treia, în principal în ţările din Asia.
Cartoful încă de la începuturile cultivării sale şi pînă în prezent a fost şi a rămas o plantă
vitală pentru zonele sărace ale omenirii. În ultimii 10-20 de ani producţia totală de
cartof s-a modificat puţin în Europa şi America de Nord, dar a crescut considerabil în
ţările în curs de dezvoltare din Asia şi Africa. Pentru industrializarea cartofului au fost
create soiuri cu conţinut ridicat în substanţă uscată şi amidon şi cu o anumită structură
prefe-renţială a grăunciorilor de amidon pentru obţinerea cu un randament ridicat a unor
derivate dorite, De asemenea au fost perfecţionate tehnologiile de cultivare pentru
obţinerea randamente mari de amidon la hectar, s-au optimizat suprafeţele date
fabricilor de prelucrare, s-au dimensionat economic transprtului şi valorificarea
producţiei. Principalele ţări din Europa care industrializează cartoful sub formă de
amidon sunt Olanda, Marea Britanie, Germania şi Franţa cu un total de 13-14 milioane
tone/an (4-60% din producţia totală).

4
 În furajarea animalelor cartoful constitue un nutreţ deosebit de valoros, deşi
nu se cunosc soiuri speciale pentru furajarea animalelor rezultatele furajării cu cartof
sunt foarte apreciate îndeosebi la porcine, vaci cu lapte şi păsări, folosit atât sub formă
proaspătă cît şi fieli sau opărit şi însilozat. În amestec cu tărîţe sau făină de porumb.

Din punct de vedere fitotehnic cartoful este o foarte bună plantă premergătoare pentru
majoritatea culturilor, soiurile semitimpurii şi semitîrzii care predomină în structura
sortimentului de soiuri din Republica Moldova fiind foarte potrivite ca premergătoare
pentru încadrarea semănatului în timp optim al cerealelor de toamnă, permiţînd
pregătirea bună a patului germinativ, într-o stare de afînare corespunzătoare şi lipsit de
resturi vegetale grosiere. Cartoful se încadrează în sistemele moderne de agricultură
durabilă sau biologică (organică) prin încadrarea în structuri optime de asolament cu
durată diferită, iar prin valorificarea parţială a fertilizanţilor necesari în doze mari ca
urmare a particularităţilor sale biologice cartoful este o premergătoare aproape ideală
pentru orzoaica de primăvară sau pentru lucerniere şi trifoişti.

Din punct de vedere al botanicii sistematice cartoful aparţine familiei Solanaceae,

genului Solanum care cuprinde un număr de peste 2000 de specii cunoscute. Marea
diversitate a speciilor din genul Solanum a fost împărţită în subgenuri, secţii, subsecţii şi
serii. Urmărind filogenia cartofului, acesta aparţine subgenului Pachistemonum Dun. şi
secţiei Tuberaria (caracterizată prin însuşirea de a forma tuberculi) divizată, la rândul ei,
în 6 subsecţii, cea mai importantă fiind Hyperbasarthum, împărţită în 22 de serii. Din
aceste serii, două sunt importante şi amune: Andigena şi Tuberosa la care aparţin toate
speciile cultivate. Seria Andigena cuprinde specii cultivate în Anzii Cordilieri, la mare
altitudine (3000 - 4000 m) de o mare diversitate genetică cu 24, 36, 48 şi 60 de
cromozomi, cea mai importantă specie fiind Solanum andigenum, plantă de zi scurtă. În
seria Tuberosa sunt cuprinse specii cultivate la altitudine mică (până la 200 m) în sudul
statului Chile, cu 48 de cromozomi în celula somatică, cea mai importantă specie fiind
Solanum tuberosum L., specia care se cultivă în Europa şi pe cea mai mare parte a
globului, caracterizată după reacţia fotoperiodică ca plantă de zi lungă.

5
În lume se cultivă peste 2000 de soiuri de cartof. Fiecare ţară are sortimentul său
propriu de soiuri selectate, în primul rînd, după cerinţele pieţii, dar dirijate de
autorităţile desemnate de factorii responsabili după condiţiile de climă şi sol, după
scopul culturii (de masă, pentru industrializare) după gustul şi preferinţele
consumatorilor.

După utilizarea lor soiurile de cartof se.clasifică în :

-soiuri de masă cu un conţmut mai redus de amidon (pînă la 17 %) cu gust plăcut şi

aspect comercial, de calitate, determinat de forma tuberculilor, adâncimea ochilor,
culoarea miezului, dar şi de însuşirile interioare ca: gradul de înnegrire a miezului după
fierbere, făinozitatea determinată de structura amidonului, culoarea şi umiditatea pulpei.

-soiuri pentru industrializare cu un conţinut mai ridicat în amidon (peste 19 %) cu

pretabilitate la industrializare sub formă de·amidon, spirt sau derivate ale acestora
(dextrină, dextroză, cleiuri etzc.) sau destinate prelucrării industriale înnobilate sub
formă de chips, pommes frittes, fulgi, extrudate etc.

-soiuri mixte care pot fi folosite în scop culinar sau pentru industrializare cu conţinut
potrivit de amidon (17-18 %) şi cu calităţi mixte.

Nu se cunosc soiuri furajere, de regulă în furajarea animalelor se folosesc cartofii

secţionaţi în timpul recoltării, cei mici sub fracţia pentru sămânţă sau recuperaţi parţial,
din cei atacaţi de boli, utilizaţi sub formă crudă în amestec cu furaje concentrate sau
opăriţi şi însilozaţi cu furaje grosiere.

Soiurile de cartof se clasifică după perioada de vegetaţie în:

- timpuriicu perioada de vegetaţie de 85-90 de zile;

-semitimpurii cu perioada de vegetaţie de 90-105 de zile;

-semitîrzii, cu perioada de vegetaţie de 105-120 de zile;

- tîrzii, cu perioada de vegetaţie peste 120 de zile.

6
Soiurile de cartof cultivate în ţara noastră sunt într-o dinamică continuă. În fiecare an se
autorizează soiuri noi pentru înscrierea la înmulţire în Lista oficială a soiurilor
(hibrizilor) de plante agricole sau se radiază soiurile depăşite, .ca urmare a comportării
necorespunzătoare sub aspect agronomic.

Cartoful are un rol deosebit de important în economia naţională, precum şi

semnificaţia acestuia în sectorul social, datorită creării unor noi locuri de muncă în
mediul rural şi este una din principalele surse de alimentaţie şi venit pentru majoritatea
locuitorilor de la sate. Consumul anual pe cap de locuitor constituie aproximativ 100-
110 kg. Condiţiile de climă şi de sol din Republica Moldova diferă substanţial de la
zonă la zonă şi influențează creşterea, dezvoltarea, rezistenţa la boli, vătămători, şi
respectiv, productivitatea şi calitatea cartofului, dar şi eficienţa economică. Sub
presiunea exigenţelor tot mai mari ale consumatorilor de cartof, a schimbă- rilor
climatice şi proceselor accelerate care au loc în agricultura mondială şi a ţării noastre,
ţinând cont de imperativul creşterii calităţii vieţii pe termen lung, cercetările ştiinţifice
au fost orientate spre crearea şi implementarea unor tehnologii moderne care, în afară de
aprecierea conform indicatorilor agronomici şi economici, mai trebuie evaluate şi în
coraport cu calitatea mediului, protecţia sănătăţii consumatorilor. Cultura cartofului
reprezintă o componentă esenţială a ecosistemelor agricole, iar în contextul agriculturii
durabile valoarea de utilizare a acestei culturi capătă o nouă dimensiune. Cultivarea
cartofului în general, şi a cartofului cu destinaţii concrete (timpuriu şi extratimpuriu,
sămânţă, păstrare, etc.), necesită cunoştinţe aprofundate de agronomie, fiziologie,
fitopatologie, management şi marketing. Alternativa la tehnologiile vechi, bazate pe
intensificare şi chimizare, o constituie tehnologiile inovative, bazate pe utilizarea
soiurilor productive rezistente la factorii biotici şi abiotici, amplasarea corectă a culturii,
respectarea asolamentelor, a elementelor agrotehnice şi tehnologice, a produselor
biologice, macro şi micro fertilizanţilor, care sporesc productivitatea şi rezistenţa
culturii, scopul principal fiind nu patogenul, dar protejarea şi crearea condiţiilor
favorabile plantei.

1. Revista literaturii
7
 Cartoful este o importantă plantă alimentară, furajeră sau pretabilă pentru
industrializare. Datorită valorii nutritive ridicate a tuberculilor de cartof, determinată de
conţinutul echilibrat în glucide, proteine (aminoacizi esenţiali), lipide şi vitamine, a
gustului plăcut şi a digestibilităţii ridicate, cartoful satisface cele mai diversificate
gusturi şi cele mai mari exigenţe.

Prin posibilităţile multiple de preparare - Catelly (1988) a publicat 366 de reţete

culinare de preparate din cartof - fie în stare proaspătă fie semipreparată industrializate
sub fonnă de pommes frittes(french frittes)chips, fulgi de cartof, extrudate, făină de
cartof, cartof deshidratat, conservat sau murat, cartoful este practic nelipsit din dieta
zilnică a omului. Formele semipreparate obţinute pe cale industrializată asigură o
valorificare superioară a întregii producţii obţinute şi o aprovizionare continuă şi ritmică
a populatiei în tot cursul anului.

Valoarea energetică a cartofului reprezintă o treime din cea a pâinii, jumătate

din cea a ouălor şi cărnii, fiind de două ori mai mare decât a morcovilor şi de trei ori
mai mare decât a verzei sau tomatelor (VELICAN, 1965).

Aceasta se datoreşte conţinutului ridicat de amidon, unor cantităţi însemnate de

proteine, vitamine (vit. C) sau săruri minerale în compoziţia tubercului.

Consumul anual pe locuitor este cuprins în general între 30 şi 150 kg, în

Europa fiind în medie de 80 kg de cartof pe an. În Moldova după datele Ministerului
Agriculturii şi Alimentaţiei consumul anual de cartof pe locuitor a avut valori cuprinse
între 80,8 kg/ha în anul 1991 şi 129,6 în 1994 putânduse lua în considerare o medie de
100 kg/locuitor fără să se greşească prea mult.

În procesul de industrializare a cartofului se folosesc mari cantităţi de tuberculi pentru

obţinerea amidonului, spirtului sau a altor produse derivate ca: glucoză, dextroză,
dextrină,cleiuri, cauciuc sintetic, etc.

Printre cele mai valoroase studii din secolul trecut şi din prima jumătate a
secolului nostru privind originea, sistematica şi istoricul cartofului sunt demne de

8
remarcat cele ale lui ALEX von HUMBOLDT, JOSEPH BANKS, J.,LINDLEY, Ch.
DARWIN, ALOPHONSE DE CANDOLLE, N.I. VAVILOV, M.S. BUKASOV, R.N.
SALAMAN, J. FEYTAUD şi îndeosebi cele ale lui G. HAWKES. PATTERSON şi
LANN1NG (1964) (citat de HAWKES, 1967) arată că băştinaşii din zona centrală a
Perului consmau tuberculi de cartof prin anii 2000 1200 î.e.n. În mormintele locuitorilor
din tribul Mochica din nordul Pemlui (250-750 e.n.), au fost găsite vase de lut în formă
de cartof şi vase care reprezintă combinaţii ale capului sau corpului uman imitând
tuberculi de cartof (HAWKES, 1967).

După cum menţionează acelaşi autor este greu de stabilit dacă tuberculii
consumaţi de băştinaşi, au fost cultivaţi sau provin din flora spontană. Totuşi, se
apreciază că în munţii de pe coastele nordice ale Perului, cartoful se cultivă de prin
secolele IV-VI e.n., iar pe platourile muntoase din zonele înalte centrale, de prin jurul
anului 1000 e.n. (CATELLY, 1988).

Se pare că prima personalitate demnă de încredere care descrie folosirea

frecventă a tuberculilor de cartof în alimentaţia indigenilor peruani a fost ZARATE
ACOSTA, însărcinatul cu afaceri al comorilor spaniole din Pem, care îi face o frumoasă
descriere în anul 1514 (FEYTAUD,1949).

Următoarele descrieri ale cartofului le întâlnim la JOAN DE CASTELLANOS în

a sa "Istorie a noilor regiuni ale Granadei" din 1536 şi la PEDRO DE CIEZA în 1550,
care notează în ale sale "Cronici" că l-a întâlnit în jurul localităţii Quito sub numele de
"papas", nume sub care este folosit şi în zilele noastre în ţările sud-americane.

Este mai mult decât probabil că introducerea cartofului în Europa s-a făcut prin
Spania, la început cu titlu de curiozitate, iar mai apoi cu scop practic şi că acest fapt s-a
petrecut în prima parte a secolului al XVI-lea. Nu există însă un atestat istoric în care să
se menţioneze cu exactitate anul în care cartoful a ajuns în Spania. Din Spania se pare
că a ajuns în Italia prin Neapole (oraş controlat în acea perioadă de spanioli) pe la 1560,
(FEYTAUD, 1949) unde s-a extins în cultură pe la sfârşitul secolului al XVI-lea, când
se folosea în hrana porcilor sub numele de "taratoufli"" termen sinonim cu hrănirea

9
acestora. În Spania, în anul 1573, cartoful făcea obiect de comerţ aşa cum rezultă din
scriptele spitalului din Sevilla, unde printer legumele cumpărate de la piaţă figurau şi
cartofii (ECATERINA CONSTANTINESCU, 1969).

De aici, SALAMAN (1926) trage concluzia că introducerea cartofului în cultură

în Europa a avut loc în jurul anilor 1570. Din Italia cartoful ajunge la începutul
secolului al XVIIlea în Austria, de unde trece în Germania, apoi în Elveţia şi Franţa
(ENCICLOPEDIA BRITANICA, 1956).

Există şi părerea, este drept îndoielnică, după care navigatorii englezi Francis
DRAKE şi Thomas CAVENDISH ar fi remarcat între anii 1577 şi 1587 în jurnalele lor
de bord, existenţa cartofu1ui în insulele situate în largul coastei Chiliene. Se afirmă că
John HAWKlNS a primit de la locuitorii din Santa Fe câţiva tuberculi pe care i-a adus
în Irlanda în 1565, dar faptul nu este prea sigur, diverse comentarii afirmând că era
vorba de cartoful dulce (Ipomoea batatas) o altă plantă de origine americană, aparţinând
familiei Convolvulaceae (ENCICLOPEDIA BRITANICA, 1956).

Sigur este însă raportul, făcut douăzeci de ani mai târziu, în anul 1586, de către
Thomas HARIOT care navigând sub pavilionul amiralului irlandez Walter RALEIGH
îndeplinise o misiune în Virginia, raport publicat în anul 1590 la Frankfurt pe Main în
prima parte a "Culegerii de călătorii în Indii" (Collectiones peregrinatiorum in Indiam
orientalem et occidentalem), ilustrată de DEBRY în 1588 (în care planta era denumită
"openawk" şi descrisă astfel: "rădăcinile sunt rotunde la fel ca alunele, iar altele mai
groase, cresc în terenuri umede şi se găsesc reunite mai multe la un loc, legate cu sfori;
ele sunt un bun aliment, se pot mânca prăjite sau fierte" (FEYTAUD, 1949).

2. Argumentare amplasării laboratorului şi a schemei procesuale

10
 Laboratorul este o încăpere dotată cu utilaj și aparate speciale pentru cercetare
științifică sau controlul calității unui produs.
Amplasarea laboratorului reprezinta aranjarea fizica- chimică și microbiologică a
linilor de utilaje, reactive și posturilor de lucru necesare în procesul productiv de
conversiune din laborator și elaborarea unui plan de amplasare detaliat al secțiilor,
ținând cont de suprafața utilă, de căile de acces și de aprovizionare, inclusiv prin luarea
în considerare a unor restricții suplimentare, determinate de asigurarea cu utilități sau de
restricții de rezistență a clădirii.
Amplasarea laboratorului tehno-chimic de control a calității cartofului ,are
următoarele obiective:
 amenajarea corectă a laboratorului;
 locația sa fie corespunzătoare cerințelor;
 spațiul disponibil să fie utilizat eficient;
 se determină necesarul de spațiu pentru fiecare secție.
Fiecare laborator trebuie să adopte un manual de siguranţă sau de operaţiuni
care să identifice pericolele cunoscute sau potenţiale precum şi procedurile şi practicile
specifice pentru eliminarea sau reducerea la minimum a acestor pericole. Echipamentul
special de laborator este un element suplimentar, care nu va putea însă niciodată să
înlocuiască aplicarea procedurilor corecte.

Amplasarea laboratorului pentru controlul calităţii legumelor ar trebui să fie

amplasat pe teritoriul sectoarelor de depozitare sau păstrare a legumelor. În cel mai rău
caz prin apropierea acestor cadre. Amplasarea corectă a laboratorului de control va
permite evitarea unor riscuri aşa ca:

 Transportul neglijent a probelor;

 Durata timpului de transportare;
 Evitarea unor procese de alterare în timpul transportării îndelungate;
 Evitarea cheltuielilor suplementare pentru transportul probelor;
 Contaminarea cu microorganisme a probelor de analizat;

11
  Evitarea forţelor de muncă suplementare

Funcţiile laboratorului

1. Funcţia principală constă în petrecerea cercetărilor concomitent cu

metodele de încercare în domeniul de acreditare, perfecţionarea şi eliminarea
certificatelor de calitate pentru investitorii din ţările străine şi pentru producerea proprie
la realizare.

2. Laboratorul dezvoltă şi perfecţionează sistemele procesului tehnologic şi

microbilogic de control.

3. Laboratorul umple fondul documentelor normative care se folosesc

pentru cercetări.

4. Realizează în ordine stabilă atestarea utilajului şi controlul metrologic a

dispozitivelor de măsurat.

5. Participă la elaborarea şi implimentarea producţiei noi.

6. Introduce metode de încercare perfecţionate.
7. Informează urgent conducătorii despre neregularităţile procesului
tehnologic şi ia măsuri pentru lichidarea lor.
8. Realizează primirea calitativă a producţiei prime şi a materialelor
auxiliare.
9. Participă la încheierea contractelor pentru alimentarea întreprinderii cu
materie primă şi cu materiale auxiliare şi dă în final calitatea.
10. Organizează petrecerea adunărilor comisiei pentru degustaţie.
Într-un laborator au acces numai persoanele autorizate. Uşile laboratorului
trebuie să stea închise Toate ieșirile din salile de lucru ale laboratorului trebuie să dea
spre coridorul clădirii sau direct afară, iar ușile să se deschidă spre în afară , pardoselile
laboratorului se va executa din mozaic și se vor placa, cu covor de vinil sau gresie
antiacidă, pereții laboratorului vor fi placați cu materiale ușor lavabile și în culori
luminoase, se vor crea compartimente anexe camera de balanțe,camera de primire-

12
predare probe, birou, camera microbiologică, fizico-chimic. Ferestrele laboratoarelor
vor fi cît mai mari, spre a putea permite ventilarea naturală, ușile vor fii de un metru,
mesele din laborator vor fi construite din material antiacid și vor fi dotate cu toate
necesare, mesele vor fi dispuse în așa fel încat să ușureze cît mai mult munca, în general
avînd comenzile fixate în fața lor.În fiecare laborator se va amenaja un spațiu special
pentru depozitarea vaselor murdare, prevăzut cu o chiuvetă spălătoare mare, cu fund
plat, de asemenea trebuie să existe și un debit suficient de apă caldă pentru spălarea
vaselor și a utilajelor cu care se lucrează, pardoselile vor fi prevăzute cu pante și șifoane
de scurgere pentru canalizare, pentru asigurarea luminii naturale distanțele de la ferestre
pînă la peretele opus va fii 6 metre.În laboratoare se va asigura o temperatură de
minimum 20 C , laboratorul pentru analize chimice vor fi prevăzute cu instalații de
admisie a aerului și de evacuare a noxelor.La amplasarea utilajelor, aparatelor și
meselor de lucru, se vor prevedea spații de trecere 1,2 m lățime.În laborator prizele vor
fi monofazice și trifazice.

Una din principalele funcţii ale laboratorului va fi determinarea indicilor de

inofensivitate, conform GOST-urilor.

Tabelul.1.Indicatorii de inofensivitate

Producţia Doza recomandată (kg s.a./ha) Gunoi de

planificată (t/ha) N P2O5 K2O grajd
25-30 120-140 70-90 100-120 -
80-100 50-70 60-80
30-35 140-160 90-110 120-140 -
100-120 70-90 80-100
35-40 160-180 110-130 140-160 -
80-100 100-120

13
 Următorul laborator va face următoarele analize:

 Determinarea umidităţii ;
 Determinarea substanţelor uscate, solubile cu refractometru după
standardul de STAT 8756.2-82.;
 Determinarea acidităţii titrabile de la prelucrarea lor;
 Determinarea zaharurilor reductoare (glucoză, fructoză);
 Determinarea conţinutului de amidon în cartofi după greutatea
tuberculelor;
 Determinarea substanţelor fenolice după metoda Lowenthal-Neubeur;
 Determinarea intensităţii respiraţiei ;

Tabelul.2.Compoziţia chimică a cartofului

Denumirea
Cartoful , %
componentelor
Substanţă uscata din care 25,00
Amidon 60-66
Proteine 6,5-8,5
Grăsimi 0,3-0,5
Celuloză bruta 3,0-3,5
Zaharuri 11,5-17
Cenuşă 3,5-4,00

Tehnologia de extracţie a amidonului din tuberculii de cartofi

Pentru extracţia amidonului se utilizează numai tuberculi de cartofi recoltaţi la
maturitatea tehnologică, netrataţi cu substanţe insecto-fugicide şi cu conţinut de amidon
de minim 17%. Procesul tehnologic constă în succesiunea următoarelor faze principale:
- separarea impurităţilor din masa de tuberculi;
- spălarea tuberculilor de cartofi şi îndepărtarea pămîntului aderent şi a nisipului;
- răzuirea tuberculilor de cartofi în maşini speciale cu cuţite rotative, obţinându-se
astfel”terciul” de cartofi;

14
- separarea în cîmp centrifugal a sucului celular de suspensia de amidon din terciul
decartofi.
Sucul celular sau apa de vegetaţie se concentrează sub vid şi se valorifică
înindustria antibioticelor ca materie primă, deoarece conţine proteinele din cartofi. Apa
de vegetaţie are o putere mare de spumare. Cantitatea de apă de vegetaţie concentrată,cu
circa 50% s.u., reprezintă circa 3,5%;- extracţia amidonului din suspensia de amidon
rezultă, utilizându-se site curbate şi baterii de hidrocicloane;- deshidratarea centrifugală
a suspensiei de amidon şi obţinerea amidonului umed;- uscarea amidonului la
temperaturi de max.60ºC.

Tabelul 2.Schema procesuală a condiţionării cartofilor

Operaţiuni Modul şi Condiţiile Factorii de risc

1.Recoltarea  Momentul - Durata transportului ;
recoltării - Evitarea recoltării pe timpuri călduroase;
 Timpul - Alegerea corectă a modului de recoltare
favorabil în funcţie de specie;
pentru
recoltare
 Recoltarea
manuală
 Recoltarea
semimecanizată
 Recoltarea
mecanizată

2.Condiţionarea  Sortare - Nerespectarea operaţiilor de calibrare vor

 Calibrare duce la deprecierea calitativă a legumelor;

 Periere - Nerespectarea condiţiilor de sortare duc

la nimerirea legumelor bolnave sau
strivite;
- Nerespectarea dozelor de substanţe
dezinfectante pot duce la intoxicaţie
15
 alimentară a consumatorului;

3.Ambalarea  Pe plan intern - Pot apărea defecte de aspect;

 Pe plan extern - Alterarea rapidă a unor legume uşor
(pentru export) perisabile;
- Ambalarea lentă duce la evaporarea apei
din legume;
- Infectarea ambalajelor cu mucegai;

4.Transportarea  Pe distanţe mici - Ofilirea legumelor;

 Pe distanţe - Defecte privind conţinutul de umiditate ;
mari - Defecte de aspect;
- Procese de alterare;
- Condiţii favorabile pentru dezvoltarea
microorganismelor;
- Defecte de ambalaj;
- Defecte de temperatură;

5. Păstrarea şi  Condiţiile - Alterări produse de insecte;

depozitarea păstrării în - Alterări produse de rozătoare;
stare proaspătă - Defecte produse de lumina solară;
 Calitatea
cartofilor
destinate
păstrării
 Durata
păstrării

3. Descrierea teoretico-practică a procelui tehnologic cu factorii

de risc

3.1 Recoltarea legumelor

16
 Complexitatea procesului de recoltare a cartofului este determinată de
faptul că cea 1.500 tone de pământ la hectar sunt dislocate şi trebuie separate prin
organele de lucru ale maşinilor pentru a se putea aduna în mijloacele de transport 15-60
tone/ha tuberculi de cartof

Cartoful extratimpuriu se recoltează în a doua jumătate a lunii mai, până cel

târziu la data de 10 iunie, continuând cu recoltarea cartofului timpuriu până la
sfârşitul lunii iunie.

În general, cartoful extratimpuriu şi timpuriu se recoltează înainte de maturitatea

fiziologică a plantelor. De aceea, la recoltare, condiţionare, manipulare şi transport
trebuie acordată o deosebită atenţie, deoarece tuberculii se exfoliază şi se vatămă
uşor, conducând la înnegrirea tuberculilor şi deprecierea calităţii comerciale, mai ales
la expunerea tuberculilor la lumină şi temperatură ridicată.

Ţinând seama de aceste considerente, recoltarea cartofului extratimpuriu şi timpuriu

trebuie să se facă la o umiditate corespunzătoare a solului (care să evite aderarea solului
pe tuberculi când solul este prea umed şi respectiv vătămarea tuberculilor când solul este
prea uscat), la o temperatură şi luminozitate mai scăzută (dimineaţa cât mai devreme sau
seara cât mai târziu).

Pe suprafeţe mici, recoltarea poate fi făcută manual prin smulgerea tufelor, iar pe
suprafeţe mai mari se face dislocarea cu maşini de scos pe 1 sau 2 rânduri, urmând
adunarea manuală şi calibrarea pe mărimi în funcţie de solicitările pieţei: calitatea I cu
tuberculi peste 30 mm diametru şi calitatea a II-a cu tuberculi sub 30 mm diametru.

Cartoful de vară se recoltează în perioada 1 iulie - 31 august, iar cartoful

de toamnă în perioada 1 septembrie - 10 octombrie. Pentru evitarea exfolierii şi
vătămării tuberculilor, se recomandă distrugerea mecanică (cu maşina de tocat vreji
MTV-4) sau chimic (REGLONE 3-5 l/ha) când 65-75% din plante au ajuns la
maturitate. în acest caz, recoltarea poate fi făcută într-o singură fază, utilizând
combine de recoltat pe 1 sau 2 rânduri sau în 2 faze, prin dislocarea cu maşini de scos
pe 1 sau 2 rânduri şi adunatul manual al tuberculilor. În cazul când combinele nu au
17
masă de sortare pentru eliminarea bulgărilor şi pietrelor, eliminarea acestora se face
staţionar, utilizând instalaţii de sortare şi condiţionare sau manual. În cazul cartofului de
vară şi toamnă-iarnă, tuberculii se calibrează pe dimensiuni şi calităţi:

- peste 45 mm diametru - calitatea I;

- 30-45 mm diametru - calitatea a II-a;
- sub 30 mm - (sub STAS) destinaţi furajării animalelor.
În ultimii ani, piaţa a impus dimensiunea minimă de 55 mm diametru pentru calitatea
I şi, respectiv, sub 55 mm diametru pentru calitatea a II-a.

- peste 45 mm diametru – calitatea I;

- 28 – 45 mm diametru - calitatea II;
- Sub 28 mm – destinaţi furajării animalelor.
În ultimii ani, piaţa impus dimensiunea minimă de 60 mm diametru pentru calitatea i şi,
respectiv, sub 60 mm diametru pentru calitatea a II-a.

3.1.1. Metode de recoltare

Recoltarea cartofului în condiţiile actuale din ţara noastră se face în trei feluri: manual.
semimecanizat şi mecanizat.

 manual (cu furca sau sapa) pe suprafeţe mici în zona nemecanizabilă, pe pante sau
în grădini mici;
semimecanizat, folosind maşina de scos cartofi pe un rând cu rozetă aruncătoare ,
sau cu rotoare excentrice ultima prevăzută cu furci care dislocă şi împrăştie
tuberculii pe o bandă cu lăţimea de 1,0 - 1,5 m, după care adunatul în saci sau
alte ambalaje se face manual.

Recoltarea semimecanizată pe un rând cu maşinile trebuie să evite tăierea tuberculilor,

vătămarea şi acoperirea lor cu pământ prin reglarea corectă a adâncimii de lucru şi a,
turaţiei scăzute a rotorului. Fiecare rând scos de aceste maşini se adună înaintea
scoaterii rândurilor următoare şi presupune folosirea unui număr mare de muncitori
pentru adunatul cartofilor.

18
 Pentru suprafeţele mai mari şi plane, pe soiuri cu textură luto-argiloasă şi lutoasă,
recoltarea semimecanizată se face frecvent cu maşinile de scos cartof pe două rânduri cu
transportoare scuturătoare care au o productivitate mult mai mare pentru cele două
rânduri recoltate concomitent şi pentru posibilitatea de a lăsa tuberculii în urmă evitând
stationările pentru adunatul concomitent cu dislocarea

 mecanizat, cu combinele de diferite provenienţe pe terenuri netasate, cu o

textură lutoasă sau luto-nisipoasă şi cu un conţinut de argilă până la 25 %, fără resturi
vegetale sau piatră provenită din subsol.

Operaţiile efectuate de combinele de recoltat încep cu dislocarea pămîntului.cu cartof

şi sunt duse până la separarea pămîntuluişi a resturilor vegetale, concomitent cu
încărcarea direct în remorca de transport, staţionar din buncărul combinei sau din mers,
în remorca tractată paralel cu combina. Pentru acest mod de recoltare se eliberează
capetele parcelelor pe porţiuni de cca 15 m pentru întoarceri şi câte 6-8 rânduri laterale
pentru accesul remorcilor de transport. De la recoltare cartoful se transpotă direct la
centrele de prelucrare, la depozitele pentru păstrare sau la fabricile prelucrătoare.

Sortarea şi calibrarea producţiei se face după destinaţie:

 pe două categorii pentru cartoful de consum': sub şi peste 40 mm (cartof sub stas
folosit în furajarea animalelor şi cartof de consum;
 pe două categorii pentru cartoful de sămânţă, pe cele două fractii de calibrare (30-
45 mm şi 45-55 mm);
 pe o categorie (cei întregi şi sănătoşi) pentru prelucrare industrializată din soiuri şi
culturi speciale pentru acest scop.

La o tehnologie obişnuită, respectând toate cerinţele cartofului pentru

factorii de vegetaţie se pot obţine producţie la potenţialul mediu al soiurilor actuale de
40-50 t/ha.

Potentialul biologic al cartofului depaşeşte 100 t/ha, ceea ce însemnează că mai rămân
resurse suficiente de exploatat în cultura acestei plante.

19
 3.2 Sortarea şi calibrarea

Sortarea – este operaţia de condiţionare a legumelor prin care se urmăreşte ca acestea

să corespundă condiţiilor de calitate. Prin sortare se îndepărtează toate exemplarele
foarte mici, cele cu un grad de maturare diferit faţă de majoritatea produselor, cele
bolnave, crăpate, vătămate, care nu s-au eliminat la presortare. Lucrarea se poate realiza
manual, pentru calităţi mici, prin trecerea produselor dintr-un ambala în altul.

Calibrarea- constă în gruparea după mărime, greutate, formă şi se poate realiza

mecanizat, cu maşini şi instalaţii speciale sau manual cu ajutorul unor inele sau
şabloane. În general calibrarea după greutate se utilizează mai mult deoarece instalaţiile
de acest tip pot fi utilizate pentru produse cu forme variate şi au o precizie mai mare.
Produsele calibrate după greutate permit ulterior stabilirea unui anumit număr de
produse la un kg sau într-un ambalaj. În funcţie de tipul maşinii folosite, prin operaţiile
mecanizate se pot realiza 4-8 categorii dimensionale sau de greutate în funcţie de specie
şi de cerinţele necesare pentru valorificare, precizate în standardele de calitate.

Sortarea şi calibrarea producţiei se face după destinaţie:

 pe două categorii pentru cartoful de consum': sub şi peste 40 mm (cartof sub stas
folosit în furajarea animalelor şi cartof de consum;
 pe două categorii pentru cartoful de sămânţă, pe cele două fractii de calibrare (30-
45 mm şi 45-55 mm);
 pe o categorie (cei întregi şi sănătoşi) pentru prelucrare industrializată din soiuri şi
culturi speciale pentru acest scop.

La o tehnologie obişnuită, respectând toate cerinţele cartofului pentru

factorii de vegetaţie se pot obţine producţie la potenţialul mediu al soiurilor actuale de
40-50 t/ha.

Potentialul biologic al cartofului depaşeşte 100 t/ha, ceea ce însemnează că mai rămân
resurse suficiente de exploatat în cultura acestei plante.

3.3.Perierea
20
Pentru cartofii rezultaţi de pe terenurile mai grele şi cu condiţii de recoltare dificile, cînd
de obicei au o cantitate oarecare de pămînt ,se procedează obligatoriu la periere.Pentru
aceasta se foloseşte instalaţia de condiţionat cartofi pe cale umedă ICC-4,unde
tuberculii sînt înmuiaţi,prespălaţi,spălaţi cu jeturi de apă, zvîntaţi ,sortaţi, calibraţi şi în
final se însăcuesc.Calitatea tuberculilor astfel pregătiţi este superioară,după spălare
eliminîndu-se cu mai multă precizie cartofii depreciaţi.

3.4.Ambalarea

În comercializare pe lîngă aspectul corespunzător în sine , un rol deosebit îl au

ambalajele şi mobilierul commercial precum şi formele de desfacere.

Ambalajele în funcţie de metoda de comercializare pot fi de prezentare în vrac

sau preambalat. Ambalarea are ca scop protejarea acestora în timpul transportului,
favorizarea unei manipulări mai uşoare şi o prezentare mai atrăgătoare în vederea
comercializării.
Legumele se ambalează în lăzi din lemn sau din carton, în coşuri, în saci de aţă, de plasă
textilă sau în ambalaje confecţionate din material plastic.

Stabilirea modului de ambalare şi a tipului de ambalaj se face pe plan intern,

în conformitate cu STAT, norme interne, caiete de sarcini sau note de comandă, iar
pentru export, pe baza normelor stabilite de către Federaţia Europeană de Ambalare
(EPF) şi de Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO).

Pe plan intern se utilizează pentru transport, depozitare şi desfacere care pot fi

rigide, fixe, pliante, refolosibile, de capacităţi diferite, confecţionate din lemn, materiale
plastice, metal sau fibre textile.

Pentru valorificarea la export se folosesc lăzi de lemn de diferite forme şi dimensiuni,

lăzi de carton simplu sau ondulat, cu sau fără perforaţii, săculeţ din material plastic sau
fibre textile.

Pentru produsele preambalate la formele de comercializare prin autoservire se

folosesc ambalaje de dsfacere , de prezentare,reprezentate prin săculţe din fibre textile
21
sau plastice şi prin pungi de polietilenă. Aceste ambalaje de preyentare şi desfacere cu
amănuntul au capacitatea de 1-3kg.Săculeţii pot avea culori deosebite folosite şi pentru
a deosebi calitatea şi anume :roşu pentru calitatea extra,galben pentru calitate I şi verde
pentru calitatea II-a.

Pungile sunt transparente şi imprimante cu culori diferite ,avînd o grafică şi un text

publicitar adecvat scopului.Închiderea săculeţilor şi pungilor se face cu capse ,cleme
metalice sau din material plastic sau prin sudare ,operaţiunea putînd fi efectuată manual
sau mecanic.

Pentru expunerea în magazine se foloseşte un mobilier comercial specific atit

formei de desfacere (clasic,autoservire sau libera alegere),produsele fiind preambalate
sau în vrac cît şi modului de pregătire a cartofilor .Astfel cartofii periaţi sau spălaţi sunt
expuşi în vitrine nefrigorifice ,în care caz datorită greutăţii lor specifice mari sunt
aşezaţi pe rafturile de jos ,iar cei decojiţi şi eventual spălaţi în vitrine frigorifice.

Factorii de risc în timpul ambalării:

 Pot apărea defecte de aspect;

 Alterarea rapidă uşor perisabile;
 Ambalarea lentă duce la evaporarea apei;
 Infectarea ambalajelor cu mucegai;
 Nerespectarea cerinţelor Standarde Europene pot să ducă la înapoierea
lotului;
 Ambalarea neigienică duce la contaminarea cu microorganisme;
 Ambalarea manuala poate duce la unele defecte de calitate;
Recomandări:
Din datele expuse rezultă că pentru prezentarea şi comercializarea cartofilor de toamnă
în stare proaspătă se pot recomanda metodele de pregătire şi prezentare sub formă
spălată şi decojită, folosindu-se săculeţi din plasă textilă sau material plastic şi pungile
din polietilenă capsate sau sudate. Pungile şi plasele ca orice ambalaj modern,se
recomandă să aibă o grafică plăcută şi un text informative corespunzător.

22
 3.5.Transportul

În vederea valorificării, transportarea de la locul de producere în diferite spaţii de

păstrare sau depozitare temporară, de unde urmează apoi să fie transportate la
beneficiar. Pe distanţele mici, cartofii transportaţi în căruţe, platforme, remorci sau alte
mijloace auto, iar în sere şi depozite se folosesc diferite tipuri de cărucioare transpalete,
stivuitoare şi electrocare.
Pentru transportul pe distanţe relativ mici, care se pot parcurge până la 10 ore se
folosesc mijloace auto obişnuite. Pe distanţe mari, când transportul durează un timp mai
îndelungat, sunt necesare mijloace speciale: semiremorci şi vagoane izoterme (cu pereţi
izolatori), refrigerate (cu pereţi izolaţi şi pungi de gheaţă) sau frigorifice (prevăzute cu
agregate frigorifice).

Cartofii ce urmează a fi transportaţi cu mijloace izoterme sau frigorifice trebuie

prerăcite. Pentru aceasta, după ambalare, se introduce în depozite prevăzute cu celule
frigorifice sau cu instalaţii speciale.

Calitatea produselor transportate este de temperatura din interiorul mijlocului de

transport. Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie de 85-95%, pentru a preveni
ofilirea. Prin transportul cartofilor se urmăreşte, indiferent de transportul utilizat , să se
menţină calitatea cartofilor transportaţi, acestea să ajungă în timpul cel mai scurt posibil
iar cheltuielile de transport să fie cât mai reduse, pentru a nu spori prea mult preţul de
valorificare al produsului transportat.

Factorii de risc în timpul transportării:

 Ofilirea;
 Defecte de conţinutul de umiditate ;
 Defecte de aspect;
 Defecte cantitative;
 Procese de alterare;
 Condiţii favorabile pentru dezvoltarea microorganismelor;
 Defecte de ambalaj;
23
  Defecte de temperatură;
 Defecte de calitate;

3.6. Păstrarea şi depozitarea cartofului

Anual, se păstrează cantităţi mari de tuberculi, o parte ca material de plantare, altă

parte pentru consum direct. Păstrarea tuberculilor se face fără pierderi dacă aceştia au o
stare fitosanitară bună, recoltarea s-a făcut la maturitate deplină, pe vreme fără ploi şi
relativ caldă, dacă s-au îndepărtat impurităţile şi eventualele răni s-au vindecat în
totalitate. Datorită conţinutului ridicat de apă, pierderile în timpul păstrării sunt relativ
mari, cele mai bune rezultate obţinându-se în depozite frigorifice cu ventilaţie mecanică.
În condiţii ideale de păstrare, pierderile au fost între 4.53% şi 8.23%.

În tuberculii de cartof supuşi procesului de păstrare au loc: respiraţia, transpiraţia şi

activităţi microbiologice. Respiraţia intensă duce la pierderea unei cantităţi mari de
materie organică din tuberculi şi la creşterea sensibilităţii acestora faţă de
microorganisme. Transpiraţia puternică determină deshidratarea tuberculilor, scăzând
mult valoarea culinară. Procesele microbiologice se datoră bacteriilor şi ciupercilor care
produc diferite boli, cu pierderi însemnate, ducând chiar şi până la alterarea totală.

Factorii care influenţează la păstrare:

1. Capacitatea de păstrare a soiului, în funcţie de repausul germinal, dar şi de

tehnologia de cultivare.

Sunt mai rezistenţi la păstrare tuberculii cu repaus germinal mai lung sau prelungit prin
diferite procedee, cei proveniţi de pe soluri uşoare, aerate, fertilizate echilibrat, din
culturi erbicidate, tratate cu fungicide şi insecticide, recoltaţi la maturitate deplină, pe
vreme uscată, fără vătămări mecanice.
2. Factorii de mediu din depozitele de păstrare: temperatura, umiditatea, aerul şi
lumina. Când aceşti factori nu sunt asiguraţi în parametrii optimi pot surveni:
zbârcirea, înverzirea, încolţirea, brunificarea şi înnegrirea tuberculilor.
24
 Temperatura este factorul principal care determină intensitatea proceselor
fiziologice din tuberculul de cartof. Temperatura optimă de păstrare diferă după
destinaţia cartofului pus la păstrare astfel:

 3- 5°C pentrui cartoful de consum;

 2 - 4°C pentm cartoful de sămânţă; .
 7- 8°C pentru cartoful destinat prelucrării industriale sub formă de
amidon, spirt etc;
 8 - 10C pentru cartoful destinat pentru prelucrarea sub formă de
preparate sau semipreparate (chips, pommes fittes, extrudate). Ieşirea din parametrii
acestor valori crează situaţii improprii folosirii în continuare a tuberculilor pentru
destinaţia iniţială sau influenţe negative cu consecinţe grave asupra păstrării în
continuare.

Astfel, creşterea temperaturilor peste 5°C la cartoful pentm consum,

intensifică procesele fiziologice, provoacă încolţirea şi conduce la pierderi însemnate,
iar coborârea temperaturilor sub 2°C la cartoful pentru sămânţă crează riscul îngheţului
la scăderea bruscă a temperaturilor în unele perioade ale iernii. De aceea temperatura la
locul de depozitare a cartofului este principalul indiciu al modului de păstrare. Până la
stabilizarea temperaturii în masa de cartof depozitată controlul acesteia trebuie efectuat
des şi reglat la parametrii ceruţi de destinaţia cartofului pus la păstrare.

Umiditatea relativă a aerului contribuie la prevenirea transpiraţiei

exagerate, a vestejirii tuberculilor precum şi la limitarea pierderilor. Umiditatea relativă
a aerului în spaţiile de păstrare trebuie menţinută la 85-90 %, când pierderile sunt
minime. O umiditate prea ridicată favorizează dezvoltarea bolilor de putrezire a
cartofiJlui. Reglarea umidităţii se realizează fie cu ajutorul ventilatoarelor introducând
aer mai cald şi uscat de afară când aceasta are o valoare prea mare, fie prin stropirea
pardoselilor sau prin aşezarea unor vase cu apă în interiorul locurilor de păstrare, când
aerul este prea uscat. La o umiditate prea mare, când se formează condens, cea mai bună

25
metodă este recircularea aerui din interior. Controlul umidităţii relative a aerului din
locurile de păstrare se face cu higrometrul sau cu psihrometrul.

Compoziţia aerului din locurile de păstrare trebuie să fie apropiată de cea a

aerului atmosferic cu 20 - 21 % oxigen şi 0,03 % dioxid de carbon. Aerisirea spaţiului
de depozitare este necesară pentru asigurarea la parametrii normali a procesului de
respiraţie. În condiţii de aerisire necorespunzătoare prin schimbarea raportului între
oxigen şi dioxid de carbon, acumularea acestuia din urmă favorizează procesele de
respiraţie anaerobă cu influenţe majore asupra aspectului interior (înnegrirea pulpei) şi a
calităţii cartofului de consum. Menţinerea ridicată a procentului de oxigen se face în
prima etapă de depozitare printr-o ventilaţie mai activă ştiind că în această perioadă şi
temperaturile în masa de cartof sunt mai ridicate, fapt ce favorizează o respiraţie mai
intensă cu acumulări de dioxid de carbon.

Lumina favorizează acumularea de solanină sub peridermă depreciind

calitatea şi gustul cartofului pentru consum. La cartofii pentru sămânţă o uşoară
clorofilizare a lor după recoltare prin expunerea la lumină 2 -3 zile, determină
prelungirea repausului vegetativ, iar o lumină difuză în ultima perioadă de păstrare
favorizează formarea unor colţi scurţi şi viguroşi.

Procesele fiziologice din tuberculi în timpul păstrării

În timpul păstrării cartofului în tuberculi au loc o serie de procese fiziologice cum sunt
transpiraţia, respiraţia, încolţirea sau infecţiile micotice şi bacteriene. Cu cât intensitatea
acestor procese este mai redusă cu atât pierderile în masa de cartof în timpul păstrării
sunt mai mici.

Transpiraţia determină pierderea unor cantităţi însemnate de apă care sunt

proporţionale cu creşterea temperaturii şi cu scăderea umidităţii relative a aerului,
intensitatea transpiraţiei şi evapotranspiraţia apei determinând mărimea pierderilor.
Piederea apei din tuberculi conduce la pierderea turgescenţei şi veştejirea lor, la
intensificarea proceselor de dezasimilaţie la pierderea de amidon şi creşterea

26
conţinutului în glucide cu moleculă mai simplă (dizaharide, monozaharide) care
determiină pornirea în vegetaţie a colţilor.

Respiraţia este un alt proces fiziologic prin care se pierd însemnate cantităţi
de materie organică pe baza consumului de amidon acumulat în tubercul. Intensitatea
respiraţiei depinde de temperatură şi de prezenţa oxigenului. Menţinerea în spaţiul de
păstrare a unei temperaturi de 2-4°C şi a unui conţinut normal de oxigen determină un
consum minim de substanţe de rezervă.

ÎncoIţirea tuberculilor în timpul păstrării este un proces fiziologic nedorit

care determină pierderi în greutate, alterarea calităţilor şi dificultăţi la manipularea
acestora. În prima perioadă de timp după recoltare, tuberculii se găsesc într-un proces
fiziologic de repaus vegetativ. Acest proces este dependent în primul rând de soi şi de
condiţiile de vegetaţie. În mod normal, repausul fiziologic durează două-trei luni.
Dirijarea incorectă a temperaturilor de păstrare poate determiina scurtarea repausului
vegetativ şi încolţirea tuberculilor.

Infecţia cu boli de putrezire a tuberculilor sunt cauza celor mai mari

pierderi în timpul păstrării. În timpul păstrării, îndeosebi În conditii necorespunzătoare
au loc pierderi însemnate datorită bolilor existente pe tuberculi, cum sunt: mana,
putregaiul umed sau putregaiul uscat. Temperaturile mai ridicate asociate cu o umiditate
relativă a aerului peste 90 % pot favoriza atacul acestor boli, determinând pierderi de
până la 25-30 %. Sortarea atentă a producţiei sosite din câmp înainte de depozitare şi
evitarea vătămărilor mecanice limitează evolutia bolilor de putrezire în timpul păstrării.

Spaţii de depozitare fazele păstrării şi metode de păstrare

Spaţiile de depozitare pot fi permaenente (depozite frigorifice, depozite cu ventilaţie

mecanică, pivniţe, beciuri) sau temporare (silozuri de pământ, macrosilozuri).

Spaţii de depozitare permanente sunt folosite la păstrarea cartofului pentru

consum în micile gospodării sau în apropierea marilor centre urbane cu mulţi
consumatori. De asemenea, depozitele permanente se folosesc cu prioritate pentru

27
păstrarea cartofului de sămânţă şi a celui pentru prelucrare industrializată în tot timpul
iernii. Cele mai des folosite spaţii pentru depozitarea permanentă a cartofului sunt:
pivniţele, beciurile, depozitele cu ventilaţie mecanică şi depozitele frigorifice. Pivniţele
şi beciurile sunt încăperi de dimensiuni variabile utilizate în general, în gospodăriile
mici, familiale, construite în pământ, parţial sau total pentru cantităţi mici de cartof.
Când aceste spaţii sunt de dimensitmi mai mari, ele se compartimentează. Aerisirea se
face prin coşuri de ventilaţie care se astupă în timpul iernii, iar în spaţiile mai mari se
confectionează canale din şipci sau jgheaburi pentru o mai bună circulaţie a aerului.
Înălţimea stratului de cartofi nu trebuie să depăşească 1 --1,5 m, iar până la tavan să
rămână un spaţiu de cel puţin 80 cm. Reglarea temperaturii şi aerisirea se realizează prin
închiderea şi deschiderea uşilor şi ferestrelor.

Depozitele cu ventilaţie mecanică sunt constructii masive, dotate cu

ventilatoare puternice, automatizate şi cu instalaţii speciale de reglare a temperaturii şi
umiditătii. Sunt de mărimi variabile putând asigura păstrarea câtorva mii de tone. În
aceste depozite cartofii se păstrează în boxe construite din material lemnos, boxele fiind
aşezate pe două rânduri între care se Iasă culoare de trecere de Iăţimi variabile pentru
circulatia mijloacelor de transport. Boxele au capacităţi de 5-10 tone (10- 20 t) iar
aerisirea se face prin canale dispuse în pardosea prin ventilaţie forţată cu posibilitatea
recirculării aerului sau·a amestecului de aer (interior + exterior).

Depozitele frigorifice sunt cele mai moderne construcţii pentru păstrarea

cartofului, prevăzute cu instalaţii frigorifice, izolate tennic, dotate electronic şi
automatizate pentru controlul tuturor factorilor de păstrare. Aceste depozite frigorifice
pot asigura condiţii optime pentru păstrarea cartofilor în orice perioadă a anului. Se
folosesc îndeosebi pentru păstrarea cartofului de sămânţă, în condiţii ideale, evitându-se
cauzele care conduc la degenerarea fiziologică.

Fazele păstrării cartofului şi controlul factorilor de păstrare

Fiind un material perisabil şi supus unor procese fiziologice multiple, prin trecerea din
mediul natural al solului în cel artificial de păstrare, cartoful trebuie supus unor procese

28
tranzitorii, de trecere treptată prin unele faze, prin care este adus la un metabolism lent,
de durată, pentru o perioadă de 6-9 luni. În cazul cartofului pentru sămânţă tuberculii
sunt readuşi primăvara, după o lungă perioadă de păstrare la starea fiziologică de
reîncepere a ciclurilor vitale. Aceste etape trebuie parcurse prin dirijarea factorilor de
păstrare corelate cu cerinţele tuberculilor pentru diferite faze de depozitare.

În prima fază, numită faza de vindecare a rănilor şi de uscare se începe

ventilarea tuberculilor cu aer cald (15-20°C) introdus de afară, câte 10 - 12 ore pe zi, pe
o perioadă care durează 8 - 12 zile. Stabilirea gradului de uscare şi de vindecare a
rănilor se face prin control vizual (DONESCU, 1997).

A doua fază este faza de răcire care durează în medie 30-40 de zile şi se
face prin introducerea de aer rece de afară în timpul nopţii şi dimineţii cu un gradient
termic de 0,5°C pe zi până se ajunge la temperatura de păstrare recomandată. Nu se
introduce în masa de cartof aer mai rece de O°C. Atingerea temperaturii optime de
păstrare de 2-4°C are loc, de regulă, pe la mijlocul lunii noiembrie.

În continuare, se trece la faza a treia, faza de păstrare, propriu-zisă în care

se caută menţinerea temperaturii în limitele optime prin ventilare 1-2 ore pe zi, cu aer
din exterior sau amestec. Chiar şi când temperatura în masa de cartofi corespunde cu
cea de păstrare o ventilare zilnică de 1-2 ore este obligatorie, deoarece previne
asfixierea cartofilor, prin creşterea concentraţiei de dioxid de carbon (DONESCU V.,
1997).

În cazul cartofului pentru sămânţă se mai parcurge o fază cea numită faza de
scoatere a cartofului de la păstrare care presupune o încălzire prealabilă pentru a reduce
gradul de vătămare a tuberculilor pentru sămânţă şi a se evita şocul tennic prin ventilare
în orele mai calde ale zilei.

Controlul păstrării cartofului este o operaţiune foarte importantă şi

obligatorie. Se controlează în primul rând temperatura cu termometrele speciale şi cele
de siloz. Temperatura se controlează de cel puţin două ori pe săptămână în timpul fazei

29
de păstrare. Alte controale se referă la umiditatea relativă a aerului, la atacul de boli, la
prezenţa focarelor, când se iau măsuri de sortare şi eliminare a surselor de infecţie.

Metode de păstrare

Se cunosc trei metode clasice de păstrare a cartofilor: în stare proaspătă, în stare uscată
(deshidratat) şi sub formă murată.

Păstrarea sub formă proaspătă este metoda cea mai folosită şi are loc în
depozite permanente sau temporare aşa cum s-a prezentat în acest capitol.

Păstrarea sub formă uscată (cartof deshidratat sau tăieţei de cartof uscaţi)
se practică în scop furajer, dar presupune costuri suplimentare cu spălarea, uscarea şi
deshidratarea în uscătorii speciale.

Păstrarea sub formă murată se practică prin însilozare în amestec cu paie

sau alte furaje grosiere pentru furajarea animalelor. Sub această formă se pot folosi şi
cartofii tăiaţi, degeraţi şi adunaţi de pe câmp după recoItarea propriuzisă cu ocazia
lucrărilor de pregătire a terenului pentru culturile următoare. Tuberculii se spală, se
mărunţesc prin zdrobire, eventual se opăresc şi se însilozează după tehnica pregătirii
furajelor însilozate.

4.SCHEMA DE CONTROL, OBIECTELE ŞI METODELE DE

ANALIZĂ
Alcătuirea schemei controlului tehnico-chimic şi microbiologic se aplică prin includerea
tuturor operaţiilor tehnologice aplicate, periodicitatea şi parametrii supuşi controlului,
valorile admisibile, metodele de control, lista documentelor normative şi tehnologice ce
reglementează condiţionarea legumelor.

Tabelul 3. Controlul calităţii tehnice

Operaţiunea Obiectul Periodicitatea Parametrii Limitele Metode de

30
 tehnologică controlat controlului controlaţi parametrului control
Lăzi din
lemn şi Starea GOST
Recoltarea Zilnic
materiale sanitară 10131-93
lemnoase
Lăzi
returnabile
Starea GOST
din lemn şi Zilnic
sanitară 11354-93
materiale
lemnoase
Lăzi din
lemn cu
sârmă Starea GOST
Zilnic
pentru sanitară 20463-75
legume şi
fructe
Corpuri
1,0-2,0 %
străine
Hotararii
Condiţii Defecte
Guvernului
tehnice de Fiecare lot externe
3,0 % nr.
calitate Putregaiuri
155/2005
umede şi
0,2-1,0 %
uscate,
Abateri
Fiecare lot
admisibile GOST
Transportarea Cartoful -15%
1721-85

Tabelul 4. Controlul stării sanitare şi igienei

Perio
Operaţiu
dicitat Parametri
nea Obiectul Limitele
ea i Metode de control
tehnologic controlat parametrului
contro controlaţi
ă
lului

Starea Zilnic Spălare şi De calitate bună Aprobate de MS

Secţia de
sanitară la dezinfecţie nr.232
31
 blocul de
recepţie
muncă

Secţia de Starea Spălare şi Aprobate de MS

Zilnic De calitate bună
depozitare utilajului dezinfecţie nr.232

Starea Conform
igienică a O dată cerinţelor Permisiunea de la
Personalul Normele MS
personalul în an de toţi specialiştii
ui sănătate

Tabelul 5. CTCM a procesului tehnologic

Operaţi Periodicit
Limitele
unea Obiectul atea Parametrii Metode de
parametr
tehnolo controlat controlul controlaţi control
ului
gică ui
80 g
Mărimea
tuberculilor GOST
Recepţia materiei
Cartoful
prime Fiecare lot Galben,al
Culoarea 27569-87
bă,roză,ro
cojii şietică

- 3-6 C
 Temperatura

Automat - 90-95%
Păstrare GOST
Cartoful  URA
a 26545-85
-90-120
 Volumul de m3/t/oră
aer

Marcare
Fiecare Semnul de Conform GOST 6014-
a de Cartoful
ambalaj manipulare “ cerinţelor 68
transport

Tabelul 6. Controlul produsului finit (ambalarea şi transportul)

32
 Operaţi Periodicit
unea Obiectul atea Parametrii Limitele Metode
tehnolog controlat controlul controlaţi parametrului de control
ică ui

Lăzi Nu mai mult HG

de 5 kg Nr.189
Ambalar
Cartof Fiecare lot Săculeţe de 1-3 kg din
ea
fire textile 17.03.201
Vrac 10-25 kg 0

Regulile
Transpor Temperatur Nu mai joase
Cartof Fiecare lot de
tarea a de 0̊ C
transport

Tabelul 7. Controlul normelor pierderii

Periodici
Limitele
Operaţiunea Obiectul tatea Parametrii Metode de
paramet
tehnologică controlat controlul controlaţi control
rului
ui

Nu mai
 Pierder
Norme de mult de
O dată în i GOST 26545-
pierderi şi CartofC 15 %
lună 85
rămăşiţe  rămăşiţ
De la
e
sortarea

33
 finală

Documentaţi Fiecare Conform GOST 7176-

CartofC Marcarea
a lot cerinţelor 85

( Standard Moldovean ICS 67.080.20.)

5. STANDARTIZAREA ŞI METROLOGIE ÎN RAMURĂ

Standardizarea reprezintă activitatea de elaborare şi implementare a unor

documente de referinţă (standarde), conţinînd soluţii ale problemelor tehnice şi
comerciale, referitoare la procese şi la rezultatele acestora, care au un caracter repetitiv
în relaţiile dintre parteneri economici, ştiinţifici, tehnici şi sociali.

Scopul principal al standardizarii îl reprezintă facilitarea desfăşurării normale a

activităţilor în toate domeniile economiei, atît pe plan naţional, cît şi la nivel regional şi
internaţional.

34
Obiectivele generale ale standardizari

Principalele obiective ale standardizarii pot fi considerate urmatoarele:

1) raţionalizarea economică;

2) asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii produselor ţi serviciilor, în corelaţie cu

protecţia consumatorului ţi a mediului înconjurător;

3) facilitarea schimbului de mărfuri şi de informaţii tehnico-ştiintifice.

Standardele variază ca şi caracter, subiect sau volum. Acestea includ mai multe
discipline: începand cu toate aspectele tehnice, economice şi sociale ale activităţii
umane şi încheînd cu toate disciplinele de bază cum ar fi limbajul, matematica, fizica
etc.

Importanţa standardelor

Pentru afaceri, prin utilizarea standardelor furnizorii îşî pot baza dezvoltarea
produselor şi serviciile lor pe specificaţii care au o acceptare internaţională în sectoarele
lor. Utilizatorii de standarde naţionale sunt competitivi pe pieţele naţionale iar celor care
utilizeaza standarde europene şi internaţionale li se deschid pieţele europene, respectiv
internaţionale.
Pentru clienţi, aceştia au posibilitatea de a alege din diverse oferte şi de a
beneficia astfel de efectele competiţiei dintre furnizori.
Pentru guverne, standardele furnizează baze tehnologice şi ştiintifice pentru
legislaţia referitoare la sănătate, securitate şi mediu.
Pentru autorităţi - standardele internaţionale sunt mijloace tehnice prin care
acordurile politice comerciale pot fi puse în practică.
Consumatorilor, conformitatea produselor şi serviciilor cu standardele, le dă
încredere asupra calităţii, securităţii şi fiabilităţii acestora.

35
 Pentru ţările slab dezvoltate, - standardele internaţionale dau ţărilor slab
dezvoltate o baza pentru luarea unor decizii corecte cînd investesc resurse reduse; în
acest mod, se evită cheltuielile mari.
În fond, pentru toaăa lumea utilizarea standardelor contribuie la creşterea calităţii
vieţii în general prin asigurarea ca transportul, maţinile, sculele, alimentele ţi alte
produse utilizate sunt mai sigure. De asemenea, utilizarea standardelor referitoare
la calitatea aerului, apei şi solului şi la emisiile de gaze şi radiaţii poate contribui la
eforturile de conservare a mediului.
FAO Organizaţia pentru Alimentaţie şi
Agricultură
H.G nr.1279 din 17 noiembrie 2008 RT. „ambalarea, transportarea şi
depozitarea fructelor, legumelor şi
crupelor proaspete”;

GOST 6709-72 Apă distilată. Condiţii tehnice

GOST 1770-74 Articole de sticlare cotate de laborator.
Baloane, eprubete, mensuri. Condiţii
tehnice.
GOST 9147-80E Unităţi de măsură a masei de destinaţie
generală şi de etalon.
GOST 21400-75 Articole de sticlărie chimice de
laborator. Cerinţe tehnice. Metode de
verificare.
GOST 26545-85 Cartofi alimente vândute în puncte de
vânzare cu amănuntul
GOST 6014-68 Cartofi proaspeți pentru prelucrare
HOTĂRÎRE Nr. 957 din 21.08.2007 Reglementării tehnice „Fructe şi legume
 proaspete destinate consumului uman ca
atare”

GOST 7176-85 Cartofi alimente proaspete, recoltate și

expediere

36
 6.CALCULUL ANALIZELOR NECESARE, REACTIVELOR ŞI
UTILAJULUI DE LABORATOR

În tabelul 9. Este reprezentat calculul analizelor necesare a reactivilor şi a utilajului de

laborator. Am luat în consideraţie urmatorii indici (determinarea indicilor de calitate,
reactivii necesari, costul reactivilor, numărul efectuării analizelor pe săptămână).

Tabel 9. Calculul analizelor necesare, reactivelor şi utilajului de laborator

Determinarea Utilajul şi Reactivii Costul Numărul

analizei necesari reactivilor (lei) efectuării
analizelor
pe
săptămân
37
 ă

Determinarea Fiolă - 10 2
umidităţii Nisip de cuarţ - 20/kg
Balanţa - 100
Răzătoare - 15
Ceaşcă - 10
Baghetă de sticlă - 5
Căpăcele - 5
Apă distilată - 15/l
Etuvă - 100
Cleşte metalice - 15

Total

Determinarea Refractometru - 100 2

substanţelor uscate, Baghetă - 5
solubile cu Vată - 5
refractometru după Hârtie de filtru ( sau tifon) - 4
standardul de STAT Nisip - 20/kg
8756.2-82 Apă - 15/l

Determinarea Hidroxid de sodiu - 25 3

acidităţii titrabile de la Fenolftaleină - 20
prelucrarea lor Baghetă de sticlă - 5
Apă distilată - 15/l
Balanţă tehnică - 100
Balon cotat - 10
Termometru - 30
Balon conic - 10
Pipetă - 5
Capsulă de porţelan - 4

Determinarea Biuretă - 5 2
zaharurilor reductoare Balon conic - 10
(glucoză, fructoză) Soluţie de K3[(CN)6] - 25
Soluţie de albastru de - 25
metilen

Determinarea Apă - 15/l 2

conţinutului de Balanţă specifică Parov - 100
amidon în cartofi după
greutatea tuberculelor

Determinarea Balanţă - 100 1

substanţelor fenolice Capsulă de porţelan - 5
după metoda Balon cotat - 10
Lowenthal-Neubeur Apă distilată - 15/l
- 5
38
 Filtru - 25
H2SO4 - 5
Biuretă - 25
KMnO4 de 0,1N

Determinarea Exicator - 50 1
intensităţii respiraţiei Pipetă - 5
NaOH - 25
Vazelină - 10

7.BAZELE PROTECŢIEI MUNCII ŞI SECURITĂŢII INCENDIARE

Protecţia muncii este o problemă de stat şi cuprinde ansamblul normelor şi

regulilor de tehnica a securităţii şi de igienă a muncii. Acestea au ca scop asigurarea
celor mai bune condiţii de muncă, prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor
profesionale, reducerea efortului fizic, precum şi asigurarea unor condiţii speciale
pentru persoanele care muncesc în condiţii deosebite. 

39
 O discontinuitate în sistemul de securizare poate fi rezultatul indirect al unor
accidente chimice, incendii, accidente electrice sau legate de radiaţii. Este esenţială
menţinerea unor standarde ridicate de siguranţă în aceste domenii, în orice laborator mi.
Reguli şi regulamente de funcţionare pentru toate aceste domenii trebuie elaborate de
autoritatea naţională sau locală competentă, al cărei sprijin trebuie solicitat în caz de
necesitate.

Responsabilităţile şi obligaţiile angajatorilor şi angajaţilor:

-Angajatorii răspund pentru crearea condiţiilor de securitate şi igienă la locurile de
muncă conform legislaţiei.
-Angajatorii au obligaţia:
a) săaplice măsuri de securitate şi igienăa muncii pentru prevenirea accidentelor de
muncă şi a bolilor profesionale, pentru eliminarea factorilor de risc;
b) să asigure informarea angajaţilor, participarea acestora la elaborarea, adoptarea
şi aplicarea măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;
c)să furnizeze orice informaţie solicitată de asigurător ce se referă la factorii de risc
de la locurile de muncă.
-Angajaţii au obligaţia să cunoască şi să respecte măsurile luate de angajatori
pentru prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
-Pentru realizarea măsurilor de prevenire, salariaţii nu suportă nici un fel de
cheltuieli.
-Angajaţii au dreptul să sesizeze asigurătorul asupra neluării de către angajator a
unor măsuri de prevenire, fără ca acest lucru să atragă consecinţe asupra lor.
Promovarea şi stimularea activităţii de prevenirea accidentelor de muncă şi a
bolilor profesionale:
Asigurătorul are sarcina să promoveze şi să stimuleze, prin majorarea sau
reducerea contribuţiilor de asigurare şi prin alte forme legale, activitatea de
prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, în scopul:
a) menţinerii integrităţii fizice şi psihice a persoanelor asigurate;
b) îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;

40
 c) eliminării sau reducerii riscului survenirii cazului asigurat.
Măsurile organizatorice pentru asigurarea apărării împotriva incendiilor
1. În toate încăperile de producţie, administrative, de depozitare şi auxiliare, în locurile
vizibile trebuie afişate tabele cu indicarea numărului de telefon al serviciului pompieri
şi salvatori.
2. Regulile de utilizare a focului deschis pe teritoriul întreprinderilor, circulaţia
transportului, permiterea fumatului şi efectuarea lucrărilor temporare cu pericol de
incendiu se stabilesc în instrucţiunile generale pentru obiective privind apărarea
împotriva incendiilor.
3. La fiecare întreprindere, prin ordin (instrucţiune), trebuie stabilit un regim de
protecţie contra incendiilor, corespunzător pericolului de incendiu la această
întreprindere, inclusiv:
    a) să se stabilească şi să se amenajeze locurile pentru fumat;
    b) să se stabilească locurile şi cantitatea admisibilă de materie primă, semifabricate şi
produse finite care se păstrează concomitent în încăperi;
    c) să se stabilească modul de înlăturare a prafului şi a deşeurilor combustibile, de
păstrare a îmbrăcămintei de lucru impregnate cu ulei;
    d) să se stabilească modul de deconectare a utilajelor electrice în caz de incendiu şi la
terminarea zilei de muncă;
    e) să se reglementeze modul de executare a lucrărilor temporare cu focul şi a altor
lucrări cu pericol de incendiu, modul de control şi de închidere a încăperilor după
terminarea lucrului, acţiunile lucrătorilor la constatarea incendiului;
4. Conducătorii întreprinderilor la care se utilizează, prelucrează şi se păstrează
substanţe periculoase (explozive), substanţe puternic toxice sânt obligaţi să comunice
unităţilor serviciului de pompieri şi salvatori datele necesare pentru asigurarea
securităţii personalului antrenat la stingerea incendiului şi la efectuarea lucrărilor de
salvare-deblocare la aceste întreprinderi.
5. La clădiri şi instalaţii (cu excepţia caselor de locuit) în care se află concomitent pe un
etaj mai mult de 10 persoane trebuie elaborate şi afişate în locuri vizibile planurile

41
(schemele) de evacuare a persoanelor în caz de incendiu, de asemenea, trebuie să fie
prevăzut un sistem (o instalaţie) de avertizare despre incendiu.
Conducătorul obiectivului cu aglomerări (50 de persoane şi mai mult),
suplimentar la planul-schemă de evacuare a persoanelor în caz de incendiu, este obligat
să elaboreze instrucţiuni pentru stabilirea acţiunilor personalului la asigurarea evacuării
oamenilor în scurt timp şi fără pericol, conform cărora, minimum o dată în jumătate de
an trebuie să se efectueze antrenamente practice cu toţi lucrătorii antrenaţi în această
acţiune.
Pentru obiectivele cu aflarea persoanelor pe timp de noapte (grădiniţe, şcoli-
internate, spitale etc.) trebuie prevăzute două variante de acţiuni, pe timp de noapte şi pe
timp de zi.
6. Persoanele responsabile de organizarea activităţilor cu participarea în masă a
oamenilor (serate, discoteci, ceremonii, sărbători de revelion etc.) sânt obligate să
controleze cu atenţie încăperile înainte de începerea acţiunilor respective şi să asigure
nivelul pregătirii pe deplin a lor privind măsurile de apărare împotriva incendiilor.
7. Lucrătorii întreprinderilor, precum şi persoanele fizice sânt obligaţi:
    a) să respecte la serviciu şi în viaţa cotidiană prevederile de apărare împotriva
incendiilor prevăzute în standarde, norme şi reguli, aprobate în modul stabilit, să
respecte şi să menţină regimul de protecţie contra incendiilor;
    b) să execute măsurile de precauţie la folosirea aparatelor cu gaze, obiectelor chimice,
de uz casnic, la efectuarea lucrărilor cu lichide uşor inflamabile (LUI) şi lichide
combustibile (LC), cu alte substanţe, materiale şi utilaje, care prezintă pericol de
incendiu;
    c) în caz de descoperire a incendiului să anunţe serviciul de pompieri şi salvatori şi să
ia măsurile cuvenite pentru salvarea oamenilor, bunurilor şi lichidarea incendiului.

42
 Concluzii şi Recomandări

Cartoful este un produs vegetal hrănitor, gustos şi ieftin, care constituie

alimentul de bază al multor popoare şi deţine o pondere mare în balanţa economică a
multor ţări datorită conţinutului său bogat în săruri minerale ,vitamine,amidon etc.

În urma efectuării lucrării de curs pe tema „Proiectul laboratorului

tehno-chimic de control a calităţii cartofilor la recoltare, păstrare, condiţionare şi
43
realizare” am constatat ca analiza de control a calităţii lor este un indice importanta
care are grija ca cartofii să ajungă pe piaţa comerciala în cele mai bune condiţii de
păstrare ,depozitare cu temperatura ,umiditatea ,gradul de ventilatie,luminarea etc.
optime. Pentru a obţine date concrete şi de calitate amplasarea laboratorului trebuie să
corespundă datelor mai sus şi orice operaţie de control trebuie să fie făcută conform
normelor şi standardelor în vigoare . Nerespectarea unora din aceste cerinţe duce la
infestarea, dăunarea produsului cu diferiţi dăunători şi microorganisme patogene.

Astfel observăm ca standardizarea şi metrologia joacă un rol important în

ramura industriei alimentare , prevede reguli ,legi ,hotprîrî de guvern care ajută şi îi
permite unui producător să obţină un produs de calitate după anumite scheme
tehnologice şi tot o dată protejează consumatorul .

La fel putem observa că securitatea şi protecţia muncitorului tot este un

obiectiv important care trebuie respectat cu stricteţe pentru nu a provoca pagube în
laborator sau la locul de muncă a personalului. Respectarea acestor reguli va duce la
păstrarea imobilului ,laboratorului şi bunurile din interior şi nu în ultimul rînd va proteja
muncitorul ceea ce va duce la o calitate înaltă şi de precizie a produsului.

Bibliografie

1. G. Morari ,1999, ,,Cultura cartofului”, Ed. Resoprint, Cluj-Napoca;

2. Eronim Socol, ,, Modernizarea tehnologiilor agricole ,cultura cartofului”, Ed.
Ceres, Braşov;
3. Jamba A.I.,Ţipru R.I.,1997, Tehnologia păstrării şi prelucrării fructelor şi
legumelor. Chişinău.

44
4. Grosu R.,Lucrările de întreţinere a culturii de cartof . Businissul agricol Nr. 5 ,
iunie, 2008,
5. Sin Gh., Managementul tehnologic al culturilor de câmp. Ceres, Bucureşti, 2005
6. Шпаар Д. Картофель. ООО» Вариант», Торжок,
7. http://www.potato.ro/_publicatii_files/Cultura%20cartofului%20Gavrila
%20Morar,%201999.pdf
8. http://arx.novosibdom.ru/node/118
9. http://cnsp.md/wp-content/uploads/2016/02/Ghid-national-de-biosiguranta-pentru-
laboratoare_2011.pdf

45