Conversația euristică

Extrem de mult folosită în matematică, metoda conversației constă

în dialogul dintre profesor şi elevi, în care profesorul este un partener care
nu doar întreabă dar şi răspunde întrebărilor elevilor. Ea determina o
participare activă a elevilor.
Este recomandabil a deprinde elevii să adreseze întrebări
profesorului atunci când nu înţeleg ceva. Se obţine astfel un ritm de
muncă în care sunt atraşi şi elevii neatenţi sau mai puţin disciplinaţi.
Formele de conversaţie pot fi clasificate după mai multe criterii:
1. După numărul de persoane cărora li se adresează întrebarea:
 individuală (profesor şi un elev);
 frontală (întrebările se adresează întregii clase şi răspunsurile vin de
la diferiţi elevi);
2. După obiectivele urmărite:
 introductivă (pentru captarea atenţiei şi reactualizarea cunoştinţelor
anterioare);
 în cadrul prezentării materialului nou;
 pentru fixare noilor cunoştinţe (când materialul predat se discută
eventual sub o alta formulare);
 pentru recapitulare;
 în procesul de evaluare a cunoştinţelor;
3. După adresabilitatea intrebării:
 euristică (când întrebările se adresează raţionamentului);
 catihetică (când întrebările se adresează memoriei).

Conversaţia euristică prezintă un dialog, ce are loc între profesor şi

elev, trezind la interes elevul printr-un set de întrebări, care în final duc la
aflarea adevărului. Prin această metodă, elevii sunt determinaţi să facă
propriile plimbări în universul cunoaşterii, şi să facă legăturile necesare
dintre cunoştinţele găsite. Aceste conexiuni între informaţiile primite ajută
la aflarea de noi cunoştinţe.

O concepţie a educaţiei, este faptul că, întrebarea este începutul

cunoaşterii şi al dezvoltării, şi adevărata cunoaştere nu se află în
răspuns, ci în punerea întrebărilor şi urmărirea neîncetată a
răspunsurilor, care la rândul lor trezesc alte întrebări, ceea ce este o
reacţie în lanţ. Acest fapt a determinat cercetarea importanţa întrebărilor
în educaţie.

-1-
 În prezent, în sistemul educativ, există un dialog continuu între cei
care fac parte la educare. Acest tip de formă de predare cere o
inteligenţă productivă, curiozitate, libertate şi independentă în gândire.
Situaţia-problemă, cere după sine motivul apariţiei acestei probleme, iar
rezolvarea ei este lăsată pe seama elevilor, care dezvoltă idei proprii
intelectuale. Acest tip de predare prin metodele utilizate, determină elevii
să-şi caute propria orientare şi cadrul în care se vor dezvolta.

Întrebările, utilizate la predare, pot varia de la spontaneitate până la

artificialitate, caz în care elevul special este „scos din bârlog” să rezolvă
greutăţile, astfel căpătând cunoştinţe noi. Situaţia în care profesorii
aşteaptă un răspuns, aşa cum ar aştepta ei, ar trebui eliminată, căci
acest fapt se poate numi o educaţie camuflată. Aceleaşi urmări negative
o are şi intervenţia profesorului în cadrul discuţiilor, ca urmare, la elevi se
trezeşte pasivismul şi conformismul. în sens contrar a acestui fapt, este
dezvoltată iniţiativa şi naturaleţea la elevi, posibilitatea de parteneriat în
rezolvarea situaţiilor-problemă.

Întrebarea, este graniţa dintre ştiu şi nu ştiu, deacea are un succes

mare în cazul oricărei situaţii de învăţare. întrebarea, este cea care
schimbă moduri de gândire, efectuează trecerea de la o informaţie
limitată la una concretă şi clară. Ea este o invitaţie la acţiune, reprezintă
un ferment al creierului, un instrument, cu ajutorul căruia se poate obţine
cunoştinţe. La fel, reprezintă o structură cu conţinut incomplet, cu
destinaţia – vreau să ştiu.

În momentul în care o întrebare este lansată, nu putem spune, că

acest fapt a avut loc din cauza neştiinţei. însuşi întrebarea, deja
reprezintă o parte a răspunsului, iar restul trebuie găsit din baza de
cunoştinţe iniţial depozitate în creier.

Întrebarea, mai are rolul de a schimba unele păreri, care au existat

anterior. Când este lansată o întrebare, se luminează minţile, iar acel
nou aflat , ia locul vechiului ştiut. Modul în care este pusă întrebarea,
reprezintă modul în care rezolvi problemele şi le înţelegi. Se cere, la
punerea întrebării, o formulare cât mai clară şi precisă a ei, pentru a găsi
în însuşi întrebare, jumătate din răspuns.

O întrebare este calificată ca fiind corectă dacă:

-2-
  problema supusă interogării are sens;

 cel întrebat poate da răspunsuri;

 precizia şi unicitatea întrebării.

Tipul întrebărilor trebuie să fie flexibil, fiind de diferite categorii:

 de tip reproductiv: ce?, când?, unde?

 de tip ipotetic: dar?, dacă?

 de tip evaluativ: ce este mai bun, corect, frumos?

Întrebările, cer după sine o dinamică, în dependenţă de legăturile,

completările dintre ele. O întrebare „cheamă” o altă întrebare, prin reacţii
în lanţ, dar în acelaşi timp poate ascunde la spate alte întrebări
neformulate încă.

Aceasta coversatie se foloseşte în scopul:

1. însuşirii de către subiect a unor noi cunoştinţe

2. reactualizării cunoştinţelor şi introducerii în lecţia nouă ( debutul

lecţiei)

3. fixării şi sistematizării cunoştinţelor ( pe parcursul predării)

4. evaluării / verificării orale a cunoştinţelor

Recomandări :

- evitarea conversaţiei spontane, improvizate ca mijloc de comunicare a

cunoştinţelor.

- activizarea vocabularului.

-3-