UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, LITERE ȘI COMUNICARE

DEPRTAMENTUL DE LITERE
SPECIALIZAREA – LB. ȘI LIT. ROMÂNĂ / LB. ȘI LIT. ENGLEZĂ

Scoli structuraliste
Reprezentanți
Teorii

Coordonator științific : Student :

As.univ.dr. Furtună Cristina David Ioana Alexandra

1
 CUPRINS

1.Introducere.......................................................................................................................... 3
2. Rădăcina structuralismului.................................................................................................4
3.Școlile structuraliste............................................................................................................5
a.Scoala de la Geneva.......................................................................................................5
b.Scoala de la Praga.........................................................................................................6
c.Scoala funcțională.........................................................................................................6
d.Scoala de la Kazan........................................................................................................6
e. Scoala de la Petersburg................................................................................................7
f. Scoala de la Moscova...................................................................................................7
g. Scoala de la Copenhaga...............................................................................................7
h. Scoala londoneză.........................................................................................................8
i. Scoala americană..........................................................................................................9
4. Bibliografie

Introducere
2
 Structuralismul este o orientare teoretică și metodologică interdisciplinară care studiază
structura, funcțiile și sistemele de relații ce caracterizează obiectele și procesele în științele
contemporane, punând în prim plan totalitatea în raport cu individul și sincronicitatea faptelor în
raport cu evoluția.
Unele discipline, sub influența pozitivismului, tind să se emancipeze de tutela filozofiei,
adoptând puncte de vedere specifice. Astfel, psihologia devine marcată de behaviorism și
configuraționism, sociologia de funcționalism, lingvistica mai ales de semantică. De aceea nu se
poate vorbi de un structuralism unitar, ci de diverse puncte de vedere structuraliste în funcție de
obiectele cercetate.
Înțelegerea unui obiect rezultă astfel din compararea cu alte obiecte și din considerarea
poziției sale într-un sistem de relații reciproce. Cunoașterea structurei clarifică formarea și
transformarea obiectului cercetat.
Metodele structuraliste au fost adoptate mai ales în lingvistică, semiotică și teoria literaturii.
Aplicarea acestor metode se pot regăsi și în psihanaliză, teoria cunoașterii, psihologie, științele
sociale și antropologie.1

Rădăcina structuralismului

Structuralismul pare să se fi născut pe cheiurile Senei, în arondismentele V și VI, între

1960 și 1966, scrie Louis Millet într-o prezentare recentă a structuralismului. Ideea de structura

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Structuralism
3
și de sistem lingvistic se leagă cel puțin de pragul secolului al XX-lea și nicidecum de prima
decadă a celei de-a doua jumătăți a acestui veac.
Pentru majoritatea lingviștilor europeni, structuralismul lingvistic se naște o data cu
tipărirea (postumă) în 1916 a Cursului de lingvistică generală – ținut la Facultatea din Geneva,
între anii 1907 și 1911, de Ferdinand de Saussure.
Structuralismul lingvistic propriu-zis, scrie Jean Piaget s-a născut în ziua în care F. de
Saussure a arătat că procesul limbii nu se reduce la diacronie și că, de exemplu, istoria unui
cuvânt este adesea foarte departe de a da socoteală de semnificația actuală . Rațiunea este că, în
afară de istorie, există sistemul (Saussure nu spunea structură ) și că un astfel de sistem constă
esențialmente în legi de echilibru care se resfrâng asupra elementelor sale și care, în fiecare
moment al istoriei, depind de sincronie; în fapt, dat fiind că raportul fundamental care intervine
în limbă este o corespondență între semn și sens,, ansamblul semnificațiilor formeaza un sistem
bazat pe distincții și opoziții.
După alții, actul de naștere al structuralismului îl constituie tezele prezentate de R.
Jakobson, N. S. Trubețkoy și S. Karcevski la primul Congres al lingviștilor de la Haga din 1928,
unde se pun bazele fonologiei, în virtutea acelorași principii : izolarea unităților fonologice în
baza funcției distinctive, considerarea opoziției ca celulă fundamentală a sistemului .
Dacă admitem că prin caracterul totalitar și sistematic, prin acțiunea regulilor care leagă
și explică dinamica părților componente, ”forma organică”, forma internă a limbii din concepția
lui Wilhelm von Humboldt prefigurează conceptul modern de sistem și anunță atât construcția
dinamică a gramaticii transformaționale, cât și a ”tipului” lingvistic coșerian, rădăcinile
structuralismului trebuie căutate mult mai devreme de secolul XX-lea.
Într-adevăr, în pofida faptului că mișcarea de idei a secolului al XIX-lea a fost dominată,
în lingvistică, de neogramatici și a faptului că structuralismul este considerat ca o reacție față de
gândirea secolului trecut, o serie de distincții si concept dezvoltate, pe de o parte de F. de
Saussure, pe de alta de E. Sapir și L. Bloomfield și, mai apoi de Noam Chomsky se pot regăsi și
în lingvistica secolului al XIX-lea și chiar mai devreme.
De aceea într-o încercare de sistematizare cronologică a dezvoltării ideilor structurale ,
este destul de greu să stabilești locul contribuției unor lingviști ca Jean Baudouin de Courtenay ,
Georg von der Gabelentz, Adolf Noreen, Henry Sweet, Franz Boas, Charles Peirce de o parte sau
de alta a graniței care desparte precursorii de fondatorii structuralismului.2

Școlile structuraliste

a) Școala de la Geneva
Reprezentată de o serie de elevi direcți ai lui F. de Saussure, ca Antoine Millet, Ch. Bally,
A. Sechehaye și continuată mai târziu de J. Vendryes, H. Frei sau R. Godel, Scoala de la Geneva

2 Maria Manoliu Manea, Structuralismul lingvistic, București, Ed. Didactică și pedagogică, 1973, pp.15-17
4
a continuat cu precădere studiul raportului saussurian dintre limbă și vorbire în termenii ”social –
individual” și mai puțin aspectul propriu-zis structural din concepția șefului de școală genevez.

Teorii :
Antoine Millet (1866-1936) a dezvoltat cu deosebită rigoare teoria gramaticii comparate
și a insistat asupra socialului ca element determinant în istoria limbii, asupra factorilor care
permit impunerea și generalizrea inovațiilor din cadrul vorbirii .
Charles Bally ( 1865-1947) a pus bazele stilisticii lingvistice , care se ocupă nu de stilul
individual, ci de afectivul și expresivul exprimat în vorbire ca fapt colectiv. Distincția
saussuriană între lingvistica externă și internă i-a sugerat împărțirea stilisticii în stilistică externă
sau comparativă și stilistică internă .
Albert Sechehaye reluând distincția exprimată de F. de Saussure în termenii sintagmatic-
asociativ și acordând aceeași importanță ca și profesorul genevez psihicului și logicului în
funcționarea limbajului, și-a îndreptat atenția asupra mecanismelor sintagmatice considerate în
perspectiva mecanismelor logice. Modul în care Sechehaye concepe sistemul ca un angrenaj de
microsisteme aflate în relații de subordonare si supraordonare este mai apropiat de viziunea
holistă, de conceptul formei humboldiene și, într-un anume fel, de sintaxa generativă decât
inventarele structural de opoziții. 3

b) Școala de la Praga
Aceasta s-a dezvoltat sub influența lui F. de Saussure, dar nu fără relații cu J. B.
Courtenay, mai întâi ca școală fonologică . Printre reprezentanții ei de frunte se înscriu Roman
Jakobson, S. Karcervsky și Nikolai Sergheevici Trubețkoy, care au prezentat celebra
Proposition 22 la ” Primul Congres international al Lingviștilor” de la Haga, din 1928, prin care
se marchează întemeierea unei discipline noi : fonolgia, studiul funcției distinctive a sunetelor.
Se oglindesc aici cele mai importante chestiuni ale gramaticii analitice : opoziția,
corelația (ierarhia opizițiilor), trăsătura distinctivă a fonemului, problema fundamentală a
”universaliilor lingvistice ”(legile generale), raportul dintre sincronie, diacronie și
”determinismul” de tip ”precorectiv” (autoreglarea) ca și raportul dintre funcție și substanță
( acustică)
Nikolai Trubețkoy a împlinit cerința a doua a tezelor de la Haga, a propus primul model
al opozițiilor și corelațiilor și a dat o formulare coerentă integrală a principiilor fonologiei.
Tot în cadrul Școlii de la Praga se dezvoltă și cercetarea semiotică a artei, în special a
literaturii ( poetica) .4 Bazele poeticii structurale, stabilite în jurul anilor 1920 de catre formalistii
rusi. s-au transformat, catre anii 1930. în primul sistem al structuralismului literar din secolul
XX, avându-i ca autori pe membrii Cercului lingvistic de la Praga.5

3 Maria Manoliu Manea, ibid. pp.22-24

4 Maria Manoliu Manea, ibid., pp.26-29
5 https://www.scritub.com/literatura-romana/POETICA-SEMIOTICA-MODELUL-SCOL10111152312.php

5
 c) Școala funcțională
Prin lucrările lor din ultimele 3 decenii, Roman Jakobson și Andre Martinet au depășt
cu mult cadrul principiilor Școlii de la Praga. Punând accentul pe funcția entității lingvistice, mai
mult decat pe idea de opoziție, A. Martinet dezvoltă o formă special de analiză lingvistică :
lingvistica funcțonală .Însăși fonologia este prezentată ca o fonetică funcțională, iar unitățile
celei de-a doua articulații , monemele, se impart în funcționale , neautonome, autonome și
predicative.
Lui Roman Jakobson îi datorăm o nouă descriere a funcțiilor limbajului în perspectiva
teoriei informației : funcția denotativă (referențială sau de reprezentare, axată pe contextul
comunicării), funcția conotativă (sau de apel, axată pe auditor), funcția emotivă (expresivă, de
prezentare, axată pe locutor), funcția fatică (axată pe canalul de transmisie pentru a asigura
legătura dintre informații), funcția metalingvistică (axată pe cod) și funcția poetică ( axată pe
mesaj).6

d) Școala de la Kazan
Impreună cu elevul său Mikolaj Kruszewski, Jean Baudouin de Courtenay va
constitui nucleul așa numitei Scoli de la Kazan, de orientare preponderant fonologică . În
lucrările lor se conturează conceptul de fonem în sensul psihologizant pe care îl va căpăta
și în viziunea saussuriană asupra laturii sonore a limbii ; apare net distincția între limbă
ca fapt social și vorbire ca fenomen individual, cât și cea între cercetarea aspectului
evolutiv diacronic și cea a aspectului contemporan (sincronic) al limbii .

e) Școala de la Petersburg
Reprezentată de L.V. Scerba, L.P. Jakubinskij, E.D. Polianov ( și mai târziu de A.A.
Reformatski, V.V. Vinogradov, S.B. Bernstein etc) acuză de la început o influență directă a
Școlii fonologice de la Kazan.
Abordarea funcțională a fenomenului lingvistic, preconizată de J. Baudouin de Courtenay
la Universitatea din Petersburg, a influențat, alături de lucrarea fundamental de logică a lui
Husserl, analiza literară și a constituit una dintre premizele importante ale mișcării formaliștilor
ruși .

f) Școala de la Moscova
Contemporan cu J. B. de Courtenay, Filip Feodorovici Fortunatov (1848-1914) a fost
profesor de gramatică comparată la Universitatea din Moscova. Fără a avea influența sefului
școlii de la Kazan, Fortunatov a adus în discuție câteva din noile idei ale lingvisticii din pragul
secolului XX, ca de pildă distincția dintre sincronie și diacronie sau necesitatea de a considera cu
atenție selecția criteriilor de analiza a limbajului, raportul dintre psihologic și lingvistic. Printre
elevii săi se numără slaviști de valoare ca Peskovsky, Șahmatov, Belic (Jugoslav).

6 Maria Manoliu Manea, op. cit., pp.29-30

6
 O. S. Kulaghina , A.N. Kolmogorov, V. A. Uspenski, V. V. Ivanov, K. L. Dobrușin, I.
I. Revzin și alții au dezvoltat teoria modelării matematice a gramaticii de tip analitic, prin
metode cantitative, prin adoptarea unor concepte și de relații din teoria mulțimilor, din calculul
probabilităților sau din logica matematică.7

g) Școala de la Copenhaga
Continuând o bogată tradiție de lingvistică generală ( Rasmus Rask, Madvig, Wiwel,
Jespersen), lingvistica daneză se apropie de structuralism pe o cale originală, cu o orientare mai
accentuat epistemologică și cu o înclinație mai pronunțată spre deductiv și formal, înscriindu-se
mai degrabă pe linia gramaticii europene raționaliste, decât pe cea a pozitivismului empiric.
Prin Viggo Brondal (1887- 1942), structuralismul danez se întoarce spre categoriile logicii
și, prin aceasta, la constantele limbajului. Părțile de vorbire se definesc prin concept universal
ca : substanță, cantitate, calitate, relație. Brondal a contribuit de asemenea la dezvoltarea teoriei
opozițiilor, extinzând-o de la domeniul fonologiei la domeniul morfologiei și al semanticii.8
Glosematica este numele dat şcolii structuraliste daneze de creatorul ei, L. Hjelmslev,
continuator al ideilor altui lingvist danez, V. Brondal. Concepţia şcolii de la Copenhaga e
cuprinsă în Bazele teoriei limbii, de L. Hjelmslev, carte apărută în 1943.
Glosematica este o teorie a semnului lingvistic privit exclusiv ca formă, şi tratează atât
fonologia, cât şi gramatica. În analiza şi clasificarea relaţiilor se pune accentul pe asemănarea
dintre tipurile de raporturi din toate compartimentele limbii. Ideea că există un paralelism
pronunţat între modul de organizare sistematică a fonemelor, morfemelor, sintagmelor etc. e
cunoscută sub numele de izomorfism şi a găsit o largă aplicare în lingvistica matematică9

h)Școala londoneză
Structuralismul analitic inițiat de J. R. Firth, continuat de M. A. K. Halliday și de grupul
”neofirth-ian”, acordă o atenție deosebită ierarhiei nivelurilor limbii și lingvisticii aplicate în
special la predarea limbii engleze.
Activitatea lingvistică este considerată sub trei aspecte:
1. Materială – Substanța (fonică, grafică)
2. Structurală – Forma (gramatică, lexic)
3. Contextuală – Context extratextual ( lingvistic, nonlingvistic)
Analiza limbajului urmează trei trepte, trei niveluri de abstractizare :
1.Rangul (treapta unităților )
2. Expozantul ( treapta în care se stabilește un raport între categorii (unități formale) și date)

7 Maria Manoliu Manea, ibid. , 1973, pp. 32-33

8 Maria Manoliu Manea, ibid., pp. 35-36
9 https://ebooks.unibuc.ro/filologie/dominte/1-1.htm
7
3. Detailarea ( treapta subdiviziunii și unităților de același rang)10

i)Școala americană
Școala americană este reprezentată de Edward Sapir, Leonard Bloomfield și Zellig Sabbetai
Harris (1909-1992).11
Făcând abstracție de faptele de conștiință, concepția bloomfieldiană se încadrează în
viziunea ”mecanicistă”, reprezentată în acea vreme de Școala de la Yal, și se opune tendințelor
psihologizante, mentaliștilor
Lui Bloomfield îi revine meritul de a fi scos în evidență importanța poziției (în lanțul
lingvistic) în definirea unităților lingvistice. În locul părțtilor de vorbire tradiționale, el propune
termenul de form-class, definit prin capacitatea de a ocupa același loc în lanțul vorbirii.
Zelling S. Harris a reușit să dea forma cea mai riguroasă și mai coerentă analizei
distribuționale și, în același timp, a marcat trecerea spre analiza transformațională . În lucrarea
”Cooccurrence and transformation in linguistic structure” el observă că analiza enunțurilor mai
mari decât morfemul cere concepte și relații deosebite de cele care permit identificarea și
clasarea elementelor fonematice și morfematice .12
Edward Sapir reprezintă filonul mentalist, psihologizant, al structuralismului american.
Acesta insistă asupra caracterului psihic al sunetului, asupra valorii psihologice a elementelor
fonetice.Ed. Sapir a insista și asupra faptului că limbile sunt determinate istoric.
Printre reprezentanții de mai sus amintim A. A. Hill și Rulon S. Wells, care împreună cu
K. L. Pike a pus bazele gramaticii constituenților imediați.13

10 Maria Manoliu Manea, op. cit., pp. 43-44

11 https://ro.wikipedia.org/wiki/Structuralism
12 Maria Manoliu Manea, op. cit., pp. 48-49
13 Maria Manoliu Manea, ibid., pp.50-51
8
 Bibliografie

A. Cărți
1.MANEA, Maria Manoliu, Structuralismul lingvistic, Ed, Didactică și pedagogică ,București,
1973

B. Surse internet
1. https://ebooks.unibuc.ro/filologie/dominte/1-1.htm
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Structuralism
3. https://www.scritub.com/literatura-romana/POETICA-SEMIOTICA-MODELUL-
SCOL10111152312.php