Dificultăţile cu care se confruntă

şcoala, în cazul copiilor care au

părinţii plecaţi în străinătate

Instabilitatea socio-economică din România şi tranziţia interminabilă au

determinat pe mulţi dintre români să plece la muncă în străinătate pentru a-şi putea
întreţine familia. Desigur, cîştigurile obţinute sînt importante atît pentru familie cît şi
pentru economia românească, însă această migraţie spre vest are şi aspecte mai puţin
dorite. Acestea ar fi destrămarea familială şi „abandonul“ copiilor la bunici sau la alte
rude, cu consecinţe psihologice grave în timp pentru aceştia. Trecutul ne arată că şi în
perioada comunistă foarte mulţi părinţi au fost nevoiţi să lucreze pe şantiere, în alte oraşe,
şi să lase copilul în grija bunicilor. Aceştia din urmă au avut dintotdeauna un rol foarte
important în educaţia şi creşterea copiilor, dar după revoluţie au un rol şi mai mare,
pentru că foarte mulţi români, aproape două milioane lucrează în prezent în străinătate,
dintre care majoritatea au şi unul sau mai mulţi copii.
Situaţia e mai accentuată în Moldova şi în zonele rurale, unde 30-50% din copii
trăiesc la bunici sau la rude apropiate. Sînt şi cazuri în care copilul cel mare de vîrsta
adolescenţei este şi tată şi mamă, avînd grijă de fraţii lui mai mici. În situaţii extreme
copilul rămîne total abandonat şi autorităţile trebuie să aibă grijă de el. Există o problemă
destul de delicată care se ridică: ar fi mai bine să se rămînă în România şi părinţii să nu
aibă bani, astfel să nu aibă posibilitatea să-i educe şi să-i îngrijească sau e mai bine să
plece, eliminîndu-se problemele financiare, însă să rămînă copii în grija altor persoane
sau doar cu un părinte. Lucrurile nu pot fi privite în alb şi negru, însă trebuie evidenţiate
consecinţele psihologice care apar ca urmare a absenţei numai a unuia din părinţi pe o
perioadă mai lungă. Din momentul naşterii, copilul observă că există două persoane în
jurul lui cu roluri diferite. Împreună, părinţii îndeplinesc toate funcţiile familiale. Funcţia
instrumentală este legată mai mult de tată, iar cea afectivă de mamă. În aceste condiţii
apare identificarea băiatului cu tatăl, iar a fetei cu mama, necesară constituirii identităţii
de sine a copilului. Această identitate este afectată cînd nu există ambele figuri parentale
în preajma copilului.
Copii învaţă să accepte limitele şi disciplina pe care părinţii o impun. El poate
manipula prin dualitatea lui pe părinţii care nu sînt uniţi. De exemplu, cînd nu reuşeşte să
obţină ceva de la unul din părinţi încearcă de la al doilea şi reuşeşte astfel în cele mai
multe cazuri şi invers. La vîrsta de trei ani copilul crede că el este cel mai puternic.
Omnipotenţa este o iluzie, o fantezie a copilului, părinţii fiind cei care îl fac să revină cu
capul pe pămînt prin educaţie şi prin limitele impuse. În momentul cînd acestea nu sînt,
copilul se simte puternic, că poate să facă orice, însă în momentul cînd nu reuşeşte să facă
faţă problemelor intervine dezamăgirea şi frustrarea.
Astfel fiecare despărţire pe parcursul vieţii lor va fi traumatică şi accentuată.
Eforturile vor fi îndreptate spre evitarea despărţirii, chiar dacă uneori aceasta este
necesară. Astfel vor apărea multe compromisuri şi tulburări afective. Intervine şi lipsa
ataşamentului care nu poate fi compensată în nici un alt fel.
Lipsa de afectivitate este de cele mai multe ori autocompensată prin cheltuieli
nejustificate şi prin imaginea afişată, însă banii nu pot compensa lipsa părinţilor şi rolul
lor în dezvoltarea copilului şi în viaţa de zi cu zi. Absenţa părinţilor sau doar a unuia
poate conduce şi la probleme şcolare, copilul nu se mai concentrează, se închide în el sau
devine neliniştit, abandonează şcoala uneori, nu are nimeni puterea să-l controleze.
Copilul suferă de disciplină, de lipsa de limitare.
Părinţii plecaţi sînt de mai multe feluri: care sună des, care vin acasă la cîteva luni şi-l
vizitează sau care numai trimit bani. În această privinţă autorităţile trebuie să impună ca
plecarea în străinătate să aibă loc după ce s-a lăsat copilul pe mîini bune şi s-a luat
angajamentul de a se ţine un contact permanent cu copiii, cu toate că cele mai moderne
mijloace de comunicare, telefonul sau internetul nu ţin loc de căldură umană şi de un sfat
dat de aproape, cu afecţiune părintescă.
Din păcate, această datorie se uită cînd se ajunge în străinătate şi dacă la început
era în plan rămînînerea pentru o perioadă scurtă, aceasta se prelungeşte pînă se ajunge la
instalarea unei rupturi puternice între părinţi şi copii.
În concluzie, se recomandă să se evite plecarea ambilor părinţi în străinătate şi de
asemenea, înainte de aceasta, cîteva întîlniri de consiliere psihologică care să stabilească
relaţia dintre părinţi după plecare şi relaţia între părintele plecat şi copil/copii, pentru a se
evita apariţia de probleme în familie şi la copii.
Altfel, se creează la copii sentimentul abandonului şi este posibil ca odată ajunşi la
maturitate să abandoneze şi ei pe copii lor ca un fel de protest şi ca răzbunare împotriva
propriilor părinţi.
Iata cateva din consecintele care deriva din despartirea temporara a familiei:

- copilul se simte abandonat, parasit, dorul de parinti il face sa se insingureze, sa se

izoleze;
- devine irascibil, convins fiind ca i s-a facut o mare nedreptae;
- isi neglijeaza pregatirea pentru scoala;
- poate intra in grupuri periculoase;
- simte nevoia sa le arate colegilor ca nu le este inferior si incearca sa epateze prin diverse
gesturi, mai ales daca parintii ii trimit bani;
- situatia este si mai grava daca traverseaza adolescenta, la problemele varstei adaugandu-
se si problemele departarii de parinti;
- au fost cazuri extreme cand copiii au fugit de la persoanele in grija carora au fost lasati;
- lipsa afectivitatii parentale poate avea consecinte pe termen lung, poate influenta
dezvoltarea normala a copilului, atat in privinta dezvoltarii fizice, cat si celei psihice;
- pot ajunge sa fie supusi unor abuzuri din partea adultilor;
- risc de consum de droguri;
- lipsa posibilitatii de a se consulta cu cineva in luarea unor decizii importante;
- copiii pot ajunge sa aiba comportamente deviante sau neconcordante cu varsta de copil;
- de multe ori s-a intamplat ca familia sa se destrame, de aici decurgand o alta serie de
efecte negative asuora copilului.
- unii parinti se marginesc sa trimita bani din cand in cand, considerand ca in acest fel si-
au indeplinut statutul de parinte;
- se intampla ca familia la care ramane copilul sa fie interesata doar de avantajele
materiale pe care le are de pe urma acestuia, lasand libertate totala copilului;
-exista cazuri si mai grave, cand acesti copii sunt parasiti total.
In ultimul timp problema copiilor cu parintii plecati pentru a munci in strainatate a
intrat in atentia forurilor responsabile si a opiniei publice. Scoala, institutiile pentru
protectia drepturilor copilui au inceput sa-si faca simtita prezenta.Astfel exista
parteneriate intre scoli si alte institutii care au ca scop sustinerea din toate punctele de
vedere a acestor copii. In alte unitati de invatamant s-au organizat dupa terminarea
cursurilor, programe de pregatire a lectiilor. Li se ofera asistenta psiho-pedagogica ori de
cate ori este nevoie. Acolo unde exista psihologi, acestia ii consilieaza daca este cazul.
Familiile care au in grija astfel de copii trebuie sa stie ca pot apela oricand la
consilierul scolar, pot beneficia de servicii de consiliere si orientare si centre de zi.S-au
realizat si se realizeaza campanii de constientizare pentru parinti, dezvoltarea serviciilor
de consiliere pentru persoanele care au grija de copii, extinderea retelei de consilieri
scolari si a programelor de tip „scoala dupa scoala”.