Curs 4 (15.03.

2016) Limba română literară în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi în secolul al

XVIII-lea (perioada 1640-1780)

Rodica Zafiu: Istoria limbii române literare (Curs, anul III)

1. Specificul perioadei

2. Contextul istoric şi cultural

3. Principalele scrieri

A. Scrieri religioase

B. Scrieri juridice

C. Scrieri istoriografice

D. Scrieri literare

E. Varia

4. Discursul teoretic -reflecţii despre limbă

4.1. „Neajungerea limbii”

4.2. Soluţia: împrumutul lexical

4.3. Limba şi prestigiul cultural

4.4. Diferenţiere regională

4.5. Originea latină (şi unitatea)

1. Specificul perioadei

.impunerea limbii române ca limbă oficială şi limbă de cultură

-din a 2-a jumătate a secolului al XVII-lea –naţionalizarea serviciului divin; traducerea unor

cărţi de slujbă; idee susţinută de cărturari, mitropoliţi

.centrul de greutate al dezvoltării limbii literare –în Moldova + Ţara Românească; în a doua jumătate
a secolului XVIII revine în Transilvania, prin Şcoala Ardeleană

.diversificare stilistică –dezvoltarea unei literaturi laice

-consolidarea stilului juridic

-scrieri istorice originale: cronicarii

-începuturile creării de terminologii (ex. astronomică, filosofică)

-literatură originală

.mari personalităţi culturale -stiluri individuale:Varlaam,Dosoftei, Antim Ivireanul, Miron

Costin, Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir

.diversitate dialectală –dar şi tendinţe de unificare

-se consolidează dialectele literare

ex.:Pravila lui Vasile Lupu -preluată cu adaptări lingvistice regionale de pravila lui Matei Basarab

-influenţe reciproce ale variantelor; cea modovenească –capătă prestigiu prin personalităţi bisericeşti
şi culturale, prin tipărire şi editare de cărţi

ex.: Spătarul Milescu şi Biblia de la Bucureşti

.influenţe externe lingvistice şi culturale

-se reduce influenţa slavă

-creşte rolul influenţei greceşti (în M, ŢR)

-influenţă turcă, maghiară, poloneză –în viaţa cotidiană şi în cultură; manifestate regional

-modele latino-romanice –pentru oamenii de cultură (Miron Costin, C. Cantacuzino, D. Cantemir)

2. Contextul istoric şi cultural

-accentuare a dominaţiei turceşti

-domnitori importanţi din punct de vedere cultural –V. Lupu (1634-1653), M. Basarab (1632-1654), Ş.
Cantacuzino (1678-1688), C. Brâncoveanu (1688-1714)

ex. Matei Basarab–„restaurare” a slavonismului cultural: tipărituri, legături cu Kievul (mitropolitul

Petru Movilă) etc.

Antim Ivireanul –tipăreşte cărţi în română, greacă, pentru Siria, Georgia etc.

-ţările române –focar cultural ortodox

-partide boiereştiimportante; boieri cărturari, erudiţi

Muntenia: Udrişte Năsturel, Constantin Cantacuzino (studii la Padova), Radu şi Şerban

Greceanu, Radu Popescu

Moldova: Gr. Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Nicolae Milescu, Ion Neculce

-mitropoliţi:

Moldova-Varlaam, Dosoftei

Ţara Românească–AntimIvireanul

Transilvania–Simeon Ştefan

•studii la Constantinopol, Padova etc.

•şcoala/Academia de la Trei Ierarhi (Vasile Lupu, 1640); şcoala de la Sf. Sava (1688 Şerban
Cantacuzino, 1694 Constantin Brâncoveanu: Academie domnească) –în limba greacă

3. Principalele scrieri

A. Scrieri religioase

-Evanghelia învăţătoarede la Govora (Oltenia) -1642

-Varlaam (Moldova): Cazania, 1643, Iaşi (Trei ierarhi)–circulaţie largă

Varlaam, Răspunsul împotriva catihismusului calvinesc-1645 –prima lucrare polemică, argumentativă,

originală

“Pentr-aceaea, iubiţii miei fii, tâmplându-mi-se estimp în părţile Ţărâi Româneşti, cu treabe
domneşti şi a nărodului, în Târgovişte, cu cea mai de frunte şi mai de-a firea vorovind, mai vârtos cu
oarecare boiarin cinstit şi slovesnic şi a toată destoiniciia şi înţeleagerea harnic, dirept pravoslavnic
creştin, al doile logotet şi frate Doamnei a bunului credincios şi a luminatului Domn Io Matei voivodă,
cu mila lui Dumnedzău domnul Ţărâi Româneşti, dumnealui Udrişte Năsturel, carele, ca un iubitori de
învăţături şi socotitoriu credinţei ceii direapte, în mijlocul altor cărţi noao ce mi-au arătat, adusu-mi-
au şi o cărţulie mică în limba noastră românească tipărită.”

“Şi deac-am cetit, am vădzut sămnul ei scris Catihizmus creştinesc,carea o am aflat plină de otravă de
moarte sufletească, de care lucru, iubiţii miei fii, mărturisesc înnaintea lui Dumnedzău cu firea mea
că mare grije şi multă scârbă au cuprins sufletul şi inima mea.

(...) cândai cu aceaste minciuni şi amăgituri cu carile cearcă şi ispitesc în tot chipul să poată afla pre

neştine prostac şi neştiutori, să-l sparie cu mărturiia svintei scripturi, carile fără de cale le-au pus şi
rău le tâlcuiesc cătră a lor perire. Pentr-aceaea am socotit că am o datorie mare să fac răspuns şi să
arăt strâmbătura şi tâlcul cel rău a lor, ce tâlcuiesc rău şi strâmbadză scriptura svântă.”

Ex.: “Apostolii învaţă să îmble credincioşii în fapture bune, că credinţa fără fapture iaste moartă, iară
ei dzic că nu trebuiesc fapture bune, numai credinţa. Apostolii învaţă să postească şi să să roage şi să
să ţie în curăţie la vreame de rugă spre dzile mari dumnedzăieşti. Ei dzic că nu-i nemică aceaea.
Apostolii învaţă să aibă pocăinţă şi ispoveadanie, iară ei dzic ş-aceasta că nu-i nemică. “

“Apostolii învaţă cum Dumnedzeu nu iaste începătoriu răului, iară ei dzic că de la Dumnedzeu iaste
răul şi munca omului, care lucruri dzicem că nice păgânii, turcii, tătărâi încă n-au aceastea învăţături
întunecate şi de Dumnedzeu urâte, cu carile calvinii şi liutereanii nu sint următori şi credzători
evangheliei svinte, nice ascultători apostolilor, ce sânt luptători şi vrăjmaşi şi strimbători svintei
scripturi a svintei evanghelii şi apostolilor.”
-Noul Testament de la Bălgrad[=Alba Iulia], 1648 (Transilvania) -S. Ştefan

-Dosoftei, Psaltirea pre versuri tocmită, Uniev [=Univ, Ucraina], 1673

Viaţa şi petrecerea sfinţilor, Iaşi, 1682-1686

-Biblia de la Bucureşti / a lui Şerban Cantacuzino, 1688

-traducerea lui N. Milescu

NOUL TESTAMENT sau ÎMPĂCAREA AU LEAGEA NOAO

a lui Iisus Hristos Domnului

nostru. Izvodit cu mare

socotinţă, den izvod grecescu şi

slovenescu, pre limbă

rumânească cu îndemnaria şi

porunca denpreună cu toată

cheltuiala a măriei sale

GHEORGHE RACOŢI craiul

Ardealului. Tipăritu-s-au întru a

mării sale tipografie, dentîiu

noou în Ardeal, în cetatea

BELGRADULUI Anii de la

întruparea Domnului şi

Mîntuitorului nostru Iisus

Hristos 1648 luna lui ghenariu

20.

BIBLIA adecă DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ

ale cei vechi şi ale cei noao leage.

toate

care s-au tălmăcit dupre limba

elinească spre înţeleagerea

limbii rumâneşti, cu porunca

preabunului creştin şi
luminatului domn

IOAN ŞĂRBAN CANTACOZINO

BASARABA VOIEVOD

şi cu Îndemnarea dumnealui

COSTANDIN BRÂNCOVEANUL,

MARELE LOGOFĂT,

Nepot de sor al Măriei Sale....

NT 1648: Şi zisără unul cătră alalt: „Să nu o* spintecăm, ce să aruncăm sorţi pre ia, a cui va fi”. Ca să
să împle Scriptura zicând „Împărţiră veşmintele Meale loruşi, şi pre dulama Mea aruncară sorţi“;
viteajii făcură aceaia. [Ioan 19, 24]

*dulama

BB 1688: Deci ziseră întru ei:„Să nu-l* spintecăm pre el, ce să aruncăm sorţi pentru el, al cui va fi!”; ca
Scriptura să se plinească, ceaea ce zice: „Împărţiră hainele Meale lor, şi pre îmbrăcămintea Mea
puseră sorţi”. Deci slujitorii aceastea au făcut. [Ioan 19, 24]

**veşmântul

“NTB (...) este o traducere care încearcă să vehiculeze către cititor un conţinut şi care încearcă să se
pună la dispoziţia cititorului, fără ca eventualele explicaţii sau interpretări de ordin teologic să mai
necesite precedenţa unor explicaţii de ordin lingvistic.(...) Cel de-al doilea text, Biblia de la Bucureşti,
este o prelucrare, destul de fidelă, a textului ardelenesc. Spre deosebire de acesta, însă, textul
muntenesc urmăreşte să obţină, mai cu seamă, adecvarea la textul grecesc. Această traducere nu se
mai centrează pe cititor, ci pe textul sacru şi pe limba sa. După ce NTB încercase a oferi cititorului un
conţinut în termeni familiari şi accesibili, BB încearcă să ofere culturii române un text elaborat pe
baza unui model de prestigiu, cel grecesc. De aceea, revizorii BB se vor servi de NTB, însă vor fi
concentraţi pe adecvarea la textul grecesc.”

•(Al. Gafton, Particularităţi ale traducerii în Biblia de la Bucureşti şi în Noul Testament de la Bălgrad.
Cu ilustrări din Epistola lui Iacov, Limba română, 2011)

-Ioan Zoba din Vinţ –Sicriul de aur, Sebeş, 1683

-Antim Ivireanul –Didahii–ms. cca 1722

-reeditări, cărţi de ritual

•traduceri:

Radu Greceanu traduce Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1691)

Radu şi Şerban Greceanu -Mărgăritarele lui Ioan Gură de Aur (1691)

-teologie şi morală religioasă (limbaj abstract, conceptualizare); consolidarea oratoriei bisericeşti

-importanţa pentru literatură: tehnici narative; versificaţie

Începuturi filosofice

-Cantemir, Divanul, 1698

-BB 1688: A lui Iosip la Macavei carte, adecă pentru sîngurul—ţiitoriul gînd*

“Prea filosofesc cuvînt, vrînd a arata de iaste sîngur – stăpînitoriu patemelor cel bun credincios gînd.
(...)Cercăm dară acum de sîngur – ţiitoriu iaste patemilor gîndul, şi aleagem ce poate fi gîndul şi ce e
patima, şi cîte-s ale patemilor chipuri, şi de biruiaşte gîndul pre toate aceastea.”

*peri autokratoros logismon

B. Scrieri juridice

•Pravila lui Vasile Lupu –Iaşi, 1646 [Carte românească de învăţătură]

•Pravila lui Matei Basarab –Târgovişte, 1652 [Îndreptarea legii]

C. Scrieri istoriografice

–majoritatea în manuscris, copii târzii

•Moldova: Ureche, M. Costin, Neculce, Nicolae Costin, Axinte Uricariul, Cantemir

•ŢR: anonimi, Radu Greceanu, C. Cantacuzino, Radu Popescu

-naraţiune literară

-stil ştiinţific, argumentare

D. Scrieri literare

-versificaţia (stihuri la stemă, Dosoftei)

-Miron Costin, Viiaţa lumii

-Cantemir, Istoria ieroglifică

-cărţile populare: Alexandria, Floarea darurilor, Esopia, Istoria Troadei, Sindipa filosoful, Varlaam şi
Ioasaf...

E. Varia

-Foletul novel–calendar (din it.)

CALANDAR, CE SĂ CHIAMĂ FOLETUL NOVEL, DE ANUL 1693.

CARELE DUPRE LIMBA FRĂNCEASCĂ IN RUMĂNEASCĂ S-AU INTORSU, DE JUPĂNUL IOAN ROMANUL.

•“La 25, luna noao. În Veneţia, să găteaşte un convoliu foarte mare, să purcează spre Ţeara
Grecească. Craiul de Spania, dulce doarme. În Roma, moare un obraz, carele face a cădea nasurile la
mulţi. Ardere de nişte corăbii, în mare.

•Feurarie.La 2, şfertul dentăiu. Sfat, în Inglitera, pentru a sluji craiului. Nişte păreri reale, ascunse,
curănd se vor vădi. Ghenova pofteaşte pace cu Parisul, ce mă tem că vor avea vrăjmaşi. În Spania, toţi
dormu şi le iaste frig. În Savoia, scutitorii ei usucă părţile Lumbardiei, unde o ca încălcitură se va
vedea. “

4. Discursul teoretic-reflecţii despre limbă

-observaţii despre limbă –în prefeţe, epiloguri

-constatări empirice: diferenţe dialectale, inconsecvenţe, sărăcia vocabularului...

4.1. „Neajungerea limbii”

“Cătr-acea ş-altă usteninţă s-au adaos acelor bărbaţi purtâtori de Duhul svânt, căci că mărgând de sus
în gios şi împuţinându-se din oameni înţelesul sventelor scripturi, le-au căotat a pogorî şi svânta
Scriptură tot mai pre înţelesul oamenilor, păn au început a scoate aşeaş cineş pre limba sa pentru ca
să înţeleagă hiecine să să înveaţe şi să mărturisască minunate lucrurile lui Dumnedzău, cu mult mai
vrâtos limba noastră românească, ce n-are carte pre limba sa, cu nevoe iaste a înţeleage cartea alţii
limbi. Şi şi pentru lipsa dascalilor ş-a învăţăturei. Cât au fost învăţând mai de multă vreame, acmu
nice atâta nime nu învaţă”(Varlaam, Cuvănt cătră cetitoriu [Cazania,1643])

•mitropolitul Teodosie (ŢR) –prefaţă (1680) –„pentru scurtă limba noastră”

•R. Greceanu (Mineiu, 1698) -„îngustarea limbii rumâneşti”

•Cantemir, Istoria ieroglifică (cca 1705) –„de vreme ce brudiii noatre limbi cunoscătoriu eşti”

brudiu–copilăros, necopt

4.2. Soluţia: împrumutul lexical

-sursa: limba originalului / greaca, latina

S. Ştefan (1648) : caracterul internaţional al grecismelor

“Măriia ta te-ai milostivit ca un craiu milostiv şi mi-ai poruncit să caut în popii miei preuţi cărtulari şi
oameni înţelepţi, carii să ştie izvodi Testamentul cel nou, a Domnului nostru, a lui Iisus Hristos, din
limbă grecească şi slovenească şi lătinească; carea văzînd porunca Măriei tale am şi făcut...”
“Acest Testament l-au început a-l izvodi ermonah Selivestru, din porunca şi chelşugul* Măriei sale şi
el s-au ustenit cît s-au putut şi curînd li s-au tîmplat lui moarte, iară noi socotind şi luînd aminte,
găsit-am multă lipsă şi greşiale în scriptura lui, pentru neînţelesul limbei şi cărţii greceşti.”

*CHEL.UG, chel.uguri,s. n. (Înv. .i reg.) Cheltuială; bani de cheltuială. –Magh. költség.

“De aceasta încă vom să ştiţi că vedem că unele cuvinte unii le-au izvodit într-un chip, alţii într-alt,
iară noi le-am lăsat cum au fost în izvodul grecescu, văzînd că alte limbi încă le ţin aşia, cumu-i cu
sinagoga şi poblican şi gangrena şi pietri scumpe, carele nu să ştiu rumâneşte ce sînt, nume de
oameni şi de leamne şi de veşmente şi altele multele carele nu să ştiu rumâneaşte ce sînt, noi încă le-
am lăsat greciaşte, pentru că alte limbi încă le-au lăsat aşia.

•glose marginale

BB.1688:“Şi măcară că la unele cuvinte să fie fost foarte cu nevoie tălmacitorilor, pentru strimtarea
limbii romîneşti, iară încăş avînd pildă pre tălmăcitorii latinilor şi sloveanilor, precum aceia, aşa şi ai
nostri le-au lăsat precum să citesc la cea elinească”.

Cantemir, I.I.:Izvoditoriul cititoriului sănătate „nu atîta cursul istoriii în minte mi-au fost, pre cît spre
deprinderea ritoricească nevoindu-mă, la simcea groasă ca aceasta , prea aspră piatră, multă şi
îndelungată ascuţitură să fie trebuit am socotit. Din carea une sentenţii (putea-le-am dzice, cuvinte
alése), carile (de ochiul zavistiii supt scutul umilinţii aciuîndu-mă) din tîmpa priietinului tău pricépere
născîndu-să şi prin osteninţa a cîtăva vréme dobîndindu-să, prin voroavă îndelungată a le sămăna şi
la loc de cuviinţă după voroavă a le alătura am silit, pre carile prin paranthesii (...) încuiate şi pre
margine cîte doaî puncturi roşii însămnate le vii videa.”

“Pentru acéstea dar, iubitule, întîi o iertăciune dăruindu-mi, încă pentru una să mă rog rămîne, pre
carea (de vréme ce brudiii noastre limbi cunoscătoriu eşti) de la tine pre lesne a o dobîndi curînd
nedejduiesc. Căci în une hotare loghiceşti sau filosofeşti a limbi streine, elineşti dzic şi letineşti
cuvinte şi numere, ici şi colea, după asupreala voroavii aruncate vii afla, carile înţelegerii din cursul
nostru nu puţină întunecare pot să aducă. Ce după a ta voioasă ..µ.....v pre acéstea cu osăbită scară,
după numărul féţelor însămnate, pre cît mai chiar a le descoperi s-au putut, după înţelégerea limbii
noastre a ţi le tîlcui mi-au căutat”.

Scara a numerelor şi cuvintelor străine tâlcuitoare –glosar de neologisme

„Vii şti, iubitule, că nu pentru cei carii într-acéste pomenite limbi pedepsiţi sint scara acii am supus,
ce, pentru ca de împrumutarea cuvintelor streine cei mai nedeprinşi lovind, vrearé-aş ca aşé a le
înţălége şi în dialectul strein să să deprindză. Că aşé unul după altul nepărăsit urmînd, spre céle mai
adînci învăţături, prin hirişă limba a noastră a purcéde a să îndrăzni, cu putinţă ar fi, precum toate
alalte limbi de la cea elinească întîi îndămănîndu-să cu deprinderea îndelungată şi a limbii sale
supţiiere şi a cuvintelor însămnare ş-au agonisit”
“Aşé cît, ce va să dzică înţălége latinul, leahul, italul şi alţii, hypothesi, macar că cuvîntul acesta
singur a elinii numai ar fi. Într-acesta chip, spre alalte învăţături gréle trebuitoare numere şi cuvinte,
dîndu-te a le moldoveni sau a le romîni siléşte, în moldovenie elinizéşte şi în elinie moldoveniséşte.”

•avocat lăt. Cela ce trage pentru altul pîra cu plată.

•agona el. Lupta carea face trupul cu sufletul în ceasul morţii.

•acolithos el.Şi aşé urmadză în urmă, mai apoi.

•activitas lăt. Făcătoriia, lucrarea lucrului.

•alaiu turc. Petrecanie, tocmale de oaste, şicuire.

•alofilii el. Cei de alt neam, streinii.

•anangheon el. Atîta de treabî, cît fără dînsul a fi nu poate.

•anatomic el. Cela ce ştie meşterşugul mădularelor trupului, despicătoriu de stîrvuri.

4.3. Limba şi prestigiul cultural

Miron Costin: “În toate țările, iubite cetitoriule, să află acestu feliu de scrisoare, care elinește ritmos
să chiamă, iară slovenește stihoslovie, și cu acestu chip de scrisoare au scris mulți lucrurile și laudile
împăraților, a crailor, a domnilor și începăturile țărâlor și a împărăției lor. (...)”

“Cu această pildă scrisu-ț-am și eu această mică carte, a căriia numele îi iaste Viiața lumii, arătându-ți
pre scurtu cum iaste de lunecoasă și puțină viiața noastră și supusă pururea primejdiilor și
primenelilor. Nu să pofteascu vro laudă dintr-această puținea osteneală, ci mai multu să să vază că
poate și în limba noastră a fi acest feliu de scrisoare ce se cheamă stihuri. Și nu numai aceasta, ce și
alte dăscălii și învățături ar putea fi pre limba românească, de n-ar fi covârșit vacul nostru acesta de
acum cu mare greotăși, și să fie și spre învățături scripturii mai plecate a lăcuitorilor țării noastre
voie.”

“A lumii cântu cu jale cumplită viiața,

Cu griji și primejdii cum iaste și ața:
Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înșelătoare!
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,
Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.
Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată.
Fug vremile ca umbra și nici o poartă
A le opri nu poate. Trec toate prăvălite
Lucrurile lumii și mai mult cumplite.”
4.4. Diferenţiere regională

NT 1648:„Aceasta încă vă rugăm să luaţi aminte că rumânii nu grăescu în toate ţărîle într-un chip,
încă neci într-o ţară într-un chip. Pentr-aceaia cu nevoe să poate să scrie cineva să înţeleagă toţi,
grăind un lucru unii într-un chip, alţii într-alt chip, au veşmî<n>t, au vase, au altele multe nu le
numesc într-un chip. Bine ştim că cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sînt buni carii îmblă
în toate ţărîle, aşia şi cuvintele acealea sînt bune carele le înţeleg toţi; noi derept aceaia ne-am silit
den cît am putut, să izvodim aşia cum să înţeleagă toţi, iară să nu vor înţeleage toţi, nu-i de vina
noastră, ce-i de vina celuia ce-au răsfirat rumânii printr-alte ţări, de şi-au mestecat cuvintele cu alte
limbi, de nu grăescu toţi într-un chip.”

.Ioan Zoba din Vinţ: în alian “contra”, hasna “folos”, alduiala “binecuvântare”

.Cantemir, Descriptio Moldaviae –Despre graiul moldovenesc:

-diferenţieri sociale şi de gen

-particularităţi fonetice

-scris/oralitate

-prestigiul variantei moldoveneşti

Cantemir: “Muntenii și Ardelenii au tot o limbă cu Moldovenii, numai cât le este vorba puțin mai
groasă, precum giur, Românul jur, Dumnezeu, Dumnezău, acmu, acuma, acela, ahăla și mai au ei și
alte cuvinte care nici sunt cunoscute Moldovenilor, iară la scrisoare nu le obișnuesc,ci urmează
întocmai după ortografia graiului Moldovenesc și cu aceia cunosc ei într'adevăr, că vorba
Moldovenească este mai curată decât a lor,măcar de și nu o mărturisesc,fiind opriți de antipatia ce
este între Moldoveni și între Munteni.”

4.5. Originea latină (şi unitatea)

•Ureche

•Costin

•Cantacuzino

•Cantemir

Originea latină a limbii-afirmată (împreună cu romanitatea) şi exemplificată:

„de la rîmleni, céle ce zicem latină, pîine, ei zic panis; carne, ei zic caro; găina, ei zic galena; muiaria,
mulier; făméia, femina; părinte, pater; al nostru, noster, şi altile multe din limba latinească, că de ne-
am socoti pre amăruntul, toate cuvintele le-am înţelege” (Gr. Ureche)
M. Costin, De neamul moldovenilor:

„şi limba ieste dovada că în graiul nostru pănă astazi sînt cuvintele, unile letineşti, iar altele
italieneşti. Să miră un historic anume Cavaţie, dzicînd: "De mirat lucru ieste ca limba moldovénilor şi
a munténilor mai multe cuvinte are în sine rîmleneşti, decît a italienilor", macară că italianul tot pre
un loc cu rîmlénii. Ce acéia nu-i diva, că italianii tîrziu ş-au scornit limba din letineasca, aşa de iscusită,
de dezmierdată, cît că ieste limbă îngerească îi zicu-i”.

•„Precum dar s-au arătat deplin neamul acestor ţări aşedzate pe aceste locuri de rîmleni, aşe şi graiul
totu de la rîmleni izvorît” (M. Costin, De neamul moldovenilor)

•„Că unde dzice lătineşte: „Deus”, noi dzicem: [272] Dzău sau Dumnădzău, „meus”, al mieu,
aşijderea, unde „ţelum” ei, ceriul, „homo”, omul, „fronsu”, fruntea, „anghelus”, îngerul. Iar nice unile
cuvinte nu sîntu să nu fie protivnice cu lătineşte, sau la început, sau la mijloc sau la fîrşit, iar unele
stau neclătite, cumu-i „barba” –barba, „luna” –luna şi altele ca acestea: „vinum” –vinul, „panis” –
pîne, „manus” –mena, „culter” –cuţit.” (M. Costin, De neamul moldovenilor)

•-comparaţie cu alte limbi romanice, mai ales italiana

C. Cantacuzino, Istoria...(post 1700)

“Însă ce iaste de acélea nu mai cerc, ci numai daca din păstori îşi fac moldovenii începătura, poate le
zice neştine măcară şi glumind (iar nu cu adevăr), că can dintr-acéia sunt. Dirept că păstorii
necuvântătoarelor dobitoace, de nu toţi sunt furi, iară gazde de furi tot sunt, iproci.”

“Iară noi într-alt chip de ai noştri şi de toţi câţi sunt rumâni, ţinem şi crédem, adeverindu-le den mai
aleşii şi mai adeveriţii bătrâni istorici şi de alţii mai încoace, că valahii, cum le zic ei, iară noi, rumânii,
suntem adevăraţi romani şi aleşi romani în credinţă şi în bărbăţie, den carii Ulpie Traian i-au aşezat
aici în urma lui Decheval, dupre ce de tot l-au supus şi l-au pierdut; şi apoi şi alalt tot şireagul
împăraţilor aşa i-au ţinut şi i-au lăsat aşezaţi aici şi dintr-acelor rămăşiţă să trag pănă astăzi rumânii
aceştea.”

“Însă rumânii înţeleg nu numai ceştea de aici, ce şi den Ardeal, carii încă şi mai neaoşi sunt, şi
moldovenii, şi toţi câţi şi într-altă parte să află şi au această limbă, măcară fie şi cevaşi mai osebită în
nişte cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iară tot unii sunt. Ce dară pe aceştea,
cum zic, tot romani îi ţinem, că toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât şi cură.Nu zic însă că toţi, toţi
câţi astăzi să află lăcuitori întracéste ţărî, că sunt toţi rumâni, că acéia nici au fost, nici iaste, nici nice
într-o ţară câte putem şti că sunt în emisferiul nostru, ce mai mulţi streini şi veniţi dupe-ntr-alte ţărî.”

“Tac de turci că-mi pare că nici unul neaoş turc nu e, ci den tot feliul de limbi amestecaţi şi cum sunt
aiave tuturor iaste, şi încă tuturora turci le zicem, celorlalţi tot moscali, şi altora iar aşa, cum şi
cestora tot rumâni, câţi lăcuitori şi moşnéni să află aici. Că nici un rod osebit de oameni în véci poate
rămânea în lume, nici feliurile limbilor în mii de ani tot acélea neschimbate şi nemutate pot sta. Că
nimic supt soare iaste stătătoriu, ci toate câte sunt, în curgere şi în mutări sunt zidite de vécinica lui
Dumnezeu înţelepciune şi putére.”

•etnonimul:

„Stă dară numele cel vechiu ca un teméi neclătit, deşi adaog ori vrémile îndelungate, ori streinii
adaog şi alte numere, iară cela din rădăcină nu să mută. Şi aşa ieste acestor ţări şi ţărîi noastre,
Moldovei şi Ţărîi Munteneşti numile cel direptu de moşie, ieste rumîn, cum să răspundu şi acum toţi
aceia din ţările ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundu cu graiul: Ţara Romînească”
(M. Costin, De neamul moldovenilor)

-amestecul, transformările:

„Aşijderea şi limba noastră den multe limbi iaste adunată şi ne iaste amestecat graiul nostru cu a
vecinilor de prin prejur, măcară că de la Rîm ne tragem” (Ureche)

„cu ciilalţi historici mărturiséşte şi Topeltin, care aşe dzice: «Am dovedit mai sus a fi Italiia pricina
descălicării valahilor, aşe şi aice aceiiaş laudă mărturisim, că limba lor ieste limba vechilor romani,
amestecată sau mai mult stricată cu sîrbască, rusască, dăţască, horvăţască, slovenească»” (M. Costin,
De neamul moldovenilor)

“Multe obicéiuri într-acest neam trăiesc a italiianilor, pănă astăzi: aşa de oaspeţi la casile lor,
nemăreţi, voioşi şi libovnici (nu ştiu din ce munténii, o samă, s-au abătut puţintel den aceasta hire),
aşa la petrecănii, la întrebare unul pre altul de viiaţă, firea, clătirea. Cine au fost la Italiia, să vază pre
italiiani, să ia aminte, nu-i va trebui mai mare dovadă, să crează că un neam sîntu cu moldovénii.”
(Costin, De neamul...)

“În casa noastră au fostu această voroavă, în Iaşi cu un episcop italian, care între alte, foarte pre voia
gîndului mieu, mi-au zis cuvinte de acéste neamuri, dzicînd aşa, şi era om de înţeles: „Mie nu-m
trebuieşte să mai citescu la istorii de moldovéni, cine sîntu; pre o samă de obicéiuri, foarte bine îi
cunoscu de unde sîntu, aşa liubovnici la oaspeţi, aşa femeile loru să ferescu de vedérea streiniloru şi
să dau în laturi, aşa să nu treacă feméia pe dinaintea bărbatului pe drum sau pe cărare, aşa toată
viiaţa, în mîncare cu dulceaţa curechiului, numai aceştea sărat, atîta osăbire, acéia şi iarna şi vara tot
vérde, nemurat. Toate acéstea atocma cu italiienii sînt şi a vedere să mărturiséşte o fire. Cu multă
mirare am stătut de mărturia acelui vlădică, de mare agiutoriu istorii méle. ”(M. Costin, De neamul
moldovenilor)