ABUZUL ASUPRA BĂTRÂNILOR

Lect.Dr. Carmen-Gabriela Mândrilă

Violenţa, în sens generic, înseamnă utilizarea forţei şi a

constrângerii de către un individ, grup sau clasă socială, în scopul
impunerii voinţei asupra altora (Rădulescu 2001). Din punct de vedere
juridic violenţa înseamnă folosirea forţei fizice sau a altor mijloace
persuasive pentru a aduce prejudicii unor bunuri sau o vătămare a
integrităţii unei persoane. Actul de violenţă poate avea caracter
premeditat, fiind „elaborat cu intenţia sau semnificând intenţia de a
produce o suferinţă sau un prejudiciu fizic altei persoane (Straus, 1991,
după Rădulescu, 2001).
Violenţa poate avea o multitudine de sensuri, unul din ele fiind şi
abuzul de putere în raport cu ceilalţi. Ea nu este putere, ci opusul ei, s-ar
putea spune că este un mijloc de a accede la un scop. În funcţie de
obiectivul şi motivaţiile agresorului se poate preciza că există două tipuri
de violenţă: violenţă expresivă şi violenţă instrumentală.
Violenţa expresivă defineşte o manifestare explozivă în situaţii
conflictuale determinate de un deficit de control asupra situaţiei sau de un
repertoriu limitat de strategii interpersonale. Un agresor expresiv este
dominat de panică.
Violenţa instrumentală este un tip de violenţă „raţionalizată” dirijată
în mod conştient asupra unei victime pentru obţinerea unui rezultat.
Agresorul instrumental îşi dirijează conştient violenţa.
O formă de violenţă mult mediatizată în ultimul timp, în special în
ultimele patru decenii, este violenţa familială sau (intra)familială,
determinată de creşterea violenţei între membrii familiei. Motivul
principal pentru care această formă de violenţă a fost conştientizată atât
de târziu este determinat de caracterul privat de care se bucură familia, în
care nu poate fi admisă nici o intruziune sau intervenţie din exterior. Pe de
altă parte, în ţările comuniste violenţa exercitată în familie nu exista ca
problemă socială. Au fost menţionate opinii divergente cu privire la
legitimitatea sau ilegitimitatea folosirii violenţei în familie, lipsa de
458 Lect.Dr. Carmen-Gabriela Mândrilă

consens în acest domeniu tinzând să ascundă în continuare „cifra neagră”

a violenţei familiale şi chiar să perpetueze această formă de violenţă.
O definiţie a acestei forme de violenţă a fost dată de Correctional
Service Canada considerând că violenţa (intra)familială constituie „orice
formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru
al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din
mediul familial” (Correctional Service Canada, 1988, după Rădulescu
2001). Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din
România defineşte violenţa (intra)familială ca fiind reprezentată de
„utilizarea constrângerii fizice sau emoţionale asupra unui alt membru al
familiei, în scopul impunerii puterii şi a controlului asupra acestuia” ori
de „ansablul conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea
partenerului sau a copilului” (Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea
Criminalităţii, 2000).
Spre deosebire de violenţă, agresiunea este, în general, orice act de
atac asupra unei persoane care nu este provocat de aceasta. Baron (1977)
definea agresiunea ca ”un comportament deliberat, întreprins cu intenţia
de a dăuna sau aduce prejudicii unui alt individ care nu doreşte să fie
tratat în acest mod.”
Noţiunea de abuz desemnează folosirea excesivă a unor prerogative,
în aşa fel că actul respectiv devine o faptă ilegală (Rădulescu, 2001).
Astfel, abuzul poate fi definit ca o încălcare a legilor, a acodului penal, un
act cu consecinţe medicale şi/sau psihologice. În limba română, noţiunea
de abuz include nu numai o sancţiune fizică ori psihică, ci şi abuzul
sexual.
Începând din anul 1980, în literatura de specialitate a fost introdus
termenul de „elder abuse”, care se referă la o formă aparte de violenţă,
exercitată în cadrul familiei, de copii ori de rude apropiate asupra
bătrânilor. Estimările făcute în acest sens în S.U.A., au arătat că
maltratarea persoanelor în vârstă înregistrează o rată la fel de mare cu cea
a maltratării copiilor, dar cifre exacte nu se cunosc, deoarece ele nu ajung
la cunoştinţa publicului sau a autorităţilor.
Violenţa contra bătrânilor se consideră ca o prelungire a celorlalte
forme de violenţă familială, fiind o parte componentă a unui model
cultural perpetuat de la o generaţie la alta, modelul violenţei familiale
 ABUZUL ASUPRA BĂTRÂNILOR 459

transmiţându-se intergeneraţional (Correctional Service Canada, 1988,

după Rădulescu 2001).
Reacţiile de agresivitate pot cuprinde o multitudine de forme: de la
violenţă fizică, la neglijarea trebuinţelor materiale şi spirituale la
administrarea unor calmante sau a alcoolului pentru a fi mai uşor de
manipulat (Rădulescu, 2001).
Formele cele mai răspândite de violenţă asupra bătrânilor au fost
clasificate de mai mulţi cercetători. Hickey şi Douglas (1981) au clasificat
violenţa asupra bătrânilor astfel:
- neglijarea pasivă constând în ignorarea vârstnicului de către copii,
neacordarea ajutorului material şi afectiv atunci când este necesar. Se
poate menţiona în acest sens, cazul lui Moş Goriot de Balzac, (1954) care
moare singur, deposedat de bunurile materiale de către cele două fete ale
sale, „îngerii lui”, Anastasie şi Delphine;

„Totuşi, în clipa când aşezau sicriul în dric, sosiră două trăsuri cu

blazon, dar goale, una a contelui de Restaud, cealaltă a baronului de
Nucingen, şi amândouă însoţiră convoiul până la Pere Lachaise. La ceasul
şase, trupul lui moş Goriot fu coborât în groapă, în jurul căreia se aflau
numai vizitiii fiicelor sale, care se grăbiră să plece împreună cu preotul,
îndată ce fu rostită întru odihna bătrânului scurta rugăciunea plătită cu
banii studentului. Cei doi gropari zvârliră câteva lopeţi de pământ
deasupra coşciugului, ca să-l acopere; apoi îndreptându-se din şale, unul
din ei îi ceru lui Rastigniac bacşişul cuvenit. Eugen cătă în pungă şi,
negăsind nimic, fu silit să împrumute douăzeci de bani de la Christophe.
Faptul acesta, atât de neînsemnat în sine, răscoli în sufletul lui Rastigniac
o dezlănţuire de amară tristeţe”.
Poate fi menţionată aici şi remarca amară a celor doi studenţi
săraci, nevoiţi să-l îngroape pe cheltuiala lor pe Moş Goriot, a cărui fete
bogate nu veniseră să-l vadă nici chiar pe patul de moarte:

„Dacă ginerii şi fetele lui nu-ţi plătesc banii, pui să se graveze pe

mormânt: “aici zace domnul Goriot, tatăl contesei de Restaud şi al
baroanei de Nucingen, înmormântat pe cheltuiala a doi studenţi””.
[H. Balzac- Moş Goriot, 1955]
460 Lect.Dr. Carmen-Gabriela Mândrilă

- abuz verbal sau emoţional, constând în insulte, jigniri, supunere la

umilinţe,tratarea ca fiinţe infantile, care nu au dreptul la demnitatea
personală cu este cazul Regelui Lear de Shakespeare (de unde şi dictonul
„am rămas cu mîna întinsă ca a regelui Lear, cerşind puţină dragoste”) sau
pasajul emoţionant din Moş Goriot care prezintă situaţia umilitoare şi
mizeră a unui părinte pentru care „singurul păcat a fos acela de a-şi fi
iubit fiicele”;

„La masa lor, nu mă simţeam în voia mea, ca la masa de-aici. Nu

ştiam să vorbesc cu musafirii. De aceea, de câte ori unul din domnişorii
aceia întreba la ureche pe ginerii mei: „Cine e domnul?-E babacu’ cu
punga doldora,- om bogat. – Eh, drace!” răspundea celălalt şi toţi mă
priveau cu respectul datorat banului. Dacă uneori îi stânjeneam oarecum,
îmi răscumpăram din plin păcatele! De altfel, cine e desăvârşit? (tot capul
mi-e o rană!). În clipa asta, iubite domnule Eugen, trec prin chinurile
morţii, şi totuşi toată suferinţa de-acum nu-i nimic, pe lângă durerea
pricinuită de cea dintâi privire prin care Anastasie m-a făcut să înţeleg că
spusesem o prostie, din pricina căreia se simţea umilită: privirea aceea mi-
a atrăpuns inima. Aş fi vrut să ştiu toate lucrurile din lume; dar ceea ce
ştiam bine, era numai că eram un om de prisos pe supra faţa pământului.
A doua zi, ca să aflu o mângâiere, m-am dus la Delphine, dar iată că şi la
ea fac o prostie, care o înfurie. Eram ca nebun. Opt zile n-am ştiut ce să
fac. De teama dojenilor lor, nu mai îndrăzneam să mă duc la ele. Şi
iată-mă la poarta fetelor mele. Dumnezeule, de vreme ce ştii mizeriile şi
suferinţele pe care le-am îndurat, de vreme ce ai numărat loviturile de
pumnal pe care le-am primit în vremea asta, care m-au îmbătrânit, m-au
schimbat, m-au ucis, m-au albit, pentru ce mă faci să sufăr şi astăzi? Am
ispăşit din plin păcatul de a le fi iubit fără măsură. Iar ele s-au răzbunat
din plin de dragostea mea şi m-au torturat ca nişte călăi. Ce proşti sânt
părinţii[ Le iubeam atât de mult, că m-am întors la ele ca un cartofor la
masa verde.
……………………………………………………………………….
 ABUZUL ASUPRA BĂTRÂNILOR 461

„Oh, îşi pierduseră răbdarea! Începuseră a se ruşina de mine. Aşa

păţeşti, dacă te-apuci să-ţi creşti bine copiii. Eu nu mai eram însă la vârsta
învăţăturii.”
[H. Balzac-Moş Goriot, 1955]

- neglijarea activă, implicând izolarea deliberată a vâstnicilor,

refuzul de a le mai da medicamente, alimente sau internarea lor forţată în
case de bătrâni;
În acelaşi roman, Viaţa la ţară, este prezentată şi fuga boierului
Dinu de acasă, după moartea Tincuţei, la moşia lui unde-l aşteaptă ţăranii.
Tănase Scatiu îl ajunge din urmă şi-l găseşte la moşie unde încearcă o
răpire abuzivă a lui ”conu Dinu”. Ţăranii înfuriaţi de abuzurile lui Scatiu
şi de modul în care se comporta cu boierul cel bătrân îl omoară.
Se poate preciza că în acest caz este vorba de o sechestrare a
bătrânului, deci o privare de libertate, cu afectarea drepturilor lui conu
Dinu „olog şi singur”, dar „care va rămâne însă stăpân” ca mai înainte pe
pământul atât de drag, în care se născuse şi în „care avea să se odihnească
pe veci.”
„Cum intră în casă, îşi dezbrăcă blana şi dete năvală la socru-său.
- Cu multă plecăciune, boierule.
Conu Dinu sta tot la masă. Cum îl văzu îşi întoarse privirea în altă
parte şi răspunse pe acelaşi ton:
- Mulţumim dumitale.
Tănase încuie uşa. Bătrânul începu să strige:
- Nu-ncuia uşa! Nu-ncuia uşa!
- Nu urla aşa, c-avem de furcă amândoi.
- Nu-ncuia uşa!
- Mi-ai fugit de-acasă, ha?
- Nu-ncuia uşa!
Ochii bătrânului stau să iasă din cap. El striga cât îl lua gura,
repetând aceleaşi cuvinte: „Nu-ncuia uşa”. Scatiu fu silit să descuie uşa.
- Pentru ce mi-ai plecat de-acasă boierule?
Conu Dinu pâru că se linişteşte.
- Pentru că aşa am vrut.
- Aşa ai vrut?
- Da.
462 Lect.Dr. Carmen-Gabriela Mândrilă

- Aşa?! Stai că te-nvăţ eu minte.

Şi zicând astfel, se sculă şi chemă pe Nae.
………………………………………………………………………

- Acuma, tată socrule, să ne răfuim amândoi. Puneţi mâna pe el, mă.

Bătrânul văzuse de pe fereastră cum îl părăsiseră ţăranii, şi, neavând
nici o putere, îşi plecase capul pe masă şi plângea. Cei doi vătafi puseră
mâna pe el. Scatiu poruncea:
- Daţi-i şuba şi aduceţi un curmei.
Vătafii aduseră blana şi frânghiuţa.
- Legaţi-l!
Chiru îl înfăşură în blană şi-l legă cu frâghia pe deasupra. Apoi îl
luară pe sus să-l
puie sanie.”
[Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu, 1956]

- abuz fizic, constând în maltratarea propriu-zisă, în bătăi şi loviri,

cu cosecinţe fatale şi chiar crimă.
Abuzul fizic asupra bătrânilor, prin lovituri cauzatoare moarte, este
menţionat în povestea Soacra cu trei nurori de I. Creangă, (1990), :
„- Cumnatelor, zise ea într-o zi, când se aflau singure în vie. Nu
putem trăi în casa aceasta de n-om face toate chipurile să scăpăm de hârca
de babă,
- Ei, cum?
- Să faceţi cum v-oiu învăţa eu, şi habar să n-aveţi.
- Ce să facem? Întrebă cea mai mare.
- Ia, să dăm busna în casă la babă, şi tu s-o iei de cânepa
dracului şi s-o trăsneşti cu capul de păretele cel despre răsărit, cât îi pute;
tot aşa să faci şi tu cu capul babei, de păretele cel despre apus ş-apoi ce i-
oiu mai face şi eu, veţi vedea voi.
………………………………………………………………………

Se înduplecară şi cele două, intrară cu toatele în casă, luară pe babă

de păr ,-o izbiră cu capul de pereţi pănă i-l dogiră. Apoi cea mai tânără,
fiind mai şugibaţă decât cele două trânteşte baba în mijlocul casă-i, ş-o
 ABUZUL ASUPRA BĂTRÂNILOR 463

frământă cu picioarele, ş-o ghigoşeşte ca pe dânsa; apoi îi scoate limba

afară, i-o străpunge cu acul şi I-o presură cu sare şi cu piperi, a,a că limba
îndată se umflă, şi biata soacră nu mai putu zice nici cârc! Şi, slabă şi
stâlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. Apoi nurorile, după
sfătuirea celei cu pricina, aşezară baba într-un aşternut curat, ca să-şi mai
aducă aminte de când era mireasă; şi după aceasta începură a scoate din
lada babei valuri de pânză, a-şi da ghiont una alteia şi a vorbi despre
stârlici, toiag, năsălie, poduri, paraua din mâna mortului, despre găinile
ori oaia de dat peste groapă, despre strigoi şi câte alte năzdrăvenii
înfiorătoare, încât numai aceste erau de ajuns, ba şi de întrecut, s-o vâre în
groapă pe biata babă.”
[ I. Creangă – Soacra cu trei nurori, 1990]

Abuzul fizic, prin omor sau crima asupra persoanelor de vârsta treia
este prezentată în romanul Crimă şi pedeapsă a lui Dostoievschi (1981).
Asumându-şi dreptul de Judecător Suprem, Raskolnikov se substituie în
viziunea dostoievskiană lui Dumnezeu şi suprimă viaţa unei băbuţe,
Aleona Ivanovna şi a surorii acesteia Lizaveta, considerată de el un
păduche inutil, scârnav şi dăunător.
„- Ce-ai înfăşurat aici? Exclamă, înciudată, bătrâna, făcând o
mişcare înspre el.
Nu mai era nici o clipă de pierdut. Scoase toporul, îl ridică cu
amândouă mâinile, abia dându-şi seama ce face, şi, aproape fără nici o
sforţare, aproape mecanic, îl lăsă să cadă cu muchia pe creştetul bătrânei.
Era la capătul puterilor. Dar de îndată ce lovi cu toporul, îi reveni şi
puterea.
Bătrâna după obiceiul ei era cu capul gol. Părul bălan, uşor
încărunţit într-o codiţă subţire de şoricel, prinsă la ceafă cu o bucăţică de
pieptene de baga. Lovitura nimerise drept în moalele capului, ceea ce se
datora staturii sale mici. Femeia scoase un ţipăt slab, foarte slab, şi
deodată se lăsă jos; totuşi mai avu timp să ducă mâinile la cap. Într-una
din ele mai ţinea încă „amanetul”. Atunci Raskolnikov o lovi cu toată
puterea, o dată, de două ori, tot cu muchia toporului, şi tot în creştetul
capului.
………………………………………………………………………
464 Lect.Dr. Carmen-Gabriela Mândrilă

Nişte paşi uşori răsunară în odaia în care zăcea bătrâna. Se opri şi

rămase împetrit ca un mort…(…).
În mijlocul odăii se afla Lizaveta, cu o legătură mare în braţe – era
albă ca varul; n-avea putere nici să strige şi privea, încremenită, pe sora ei
ucisă. Când îl văzu năvălind în odaie se înfioră, o cuprinse tremurul şi faţa
i se schimonosi de groază; ridică încet braţul în sus, deschise gura fără să
scoată un sunet şi, încet de tot, se retrase de-a-ndărătelea într-un colţ al
odăii, unde se ghemui fără să-şi ia ochii de la el, fără să poată striga, ca şi
cum n-ar mai fi avut suflare…Lovitura o nimeri drept în ţeastă şi tăişul
despică fruntea aproape până în creştet. Femeia se prăbuşi.”
[Feodor M. Dostoievski – Crimă şi pedeapsă, 1981]

Bacca Zinn şi Eitzen (1992) clasifică formele de abuz împotriva

vârstnicilor în felul următor:
- abuz fizic, constând în loviri, pălmuiri, folosirea unor restricţii
fizice în ce priveşte hrana şi asistenţa medicală;
- abuzul de medicamente presupune administrarea medicamentelor
în doze mari sau şi atunci când nu este cazul, în scopul manipulării cu
uşurinţă a persoanelor vârstnice;
- abuzul material constă în deposedarea de bani sau de alte bunuri
materiale;
„Le dădusem, fiecăreia din ele, aproape opt sute de mii de franci şi
nu puteau nici ele, nici bărbaţii lor să se poarte rău cu mine. Mă primeau
în casele lor: “Tată bun încoace, tată drag în colo”. Mă aşteptau la masă în
fiecare zi. Cinam cu bărbaţii lor, care îmi dădeau toată cinstea cuvenită.
Treceam drept un om care mai are încă oarecare avere. De ce? Nu le
spusesem nimic despre afacerile mele.Dar cu un om care dă câte opt sute
de mii de franci fetelor lui trebuie să te porţi bine.”
………………………………………………………………………

„Ştii prea bine că le iubesc, că le ador! Mi-ar fi de ajuns să le văd,

ca să mă însănătoşesc…Du-te, bunul meu vecin, du-te! Dumneata eşti
bun. Aş vrea să-ţi mulţumesc, dar nu mai am de dat nimic alt decât
binecuvântarea unui muribund”
[H. Balzac-Moş Goriot,1955]
 ABUZUL ASUPRA BĂTRÂNILOR 465

Tot în categoria bătrânilor deposedaţi de bunuri poate fi menţiont

cazul „conului Dinu” din Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu, 1956,
căruia ginerele Tănase Scatiu îi ia moşia Ciulniţei>
„ De la aşezarea lui în oraş, conu Dinu nu mai avu zi albă: pe de o
parte boala, pe de altă parte suferinţele Tincuţei, care în zadar căuta să-i
ascundă adevărul, îl doborâseră. Erau aproape doi ani de când nu vrea să
mai dea ochi cu ginere-său. Şi cu toate astea, simţea trebuinţa să-l
bajocorească, să-l insulte, să-i spuie că e mojic şi bădăran, oricât ar fi de
deputat. La ideea că Scatiu se făcuse stăpân pe moşia lui, îi venea să
strige, să dea cu puşca. Dar nici nu striga, nici nu împuşca pe nimeni, ci
îşi rodea zăbala singur, mulţumindu-se a-şi vărsa focul către Tincuţa.”
[Duiliu Zamfirescu-Viaţa la ţară, 1956]

- violarea unor drepturi se referă la în forţarea bătrânilor de a se

interna în aziluri sau case de bătrâni.

Hooyman şi Kiyak (1993) menţioneză şase tipuri de maltratare care

au fost definite ca abuzuri asupra bătrânilor:
- abuzul fizic – malnutriţia sau rănirile, cum ar fi bătăile, vânătăile,
provocarea fracturilor;
- abuzul sexual – activitatea sexuală nedorită;
- abuzul psihologic – asaltul verbal, teama, frica, izolarea;
- exploatarea – furtişagurile sau deposedările de bani sau de
proprietăţi aparţinând unei persoane în folosul altei persoane;
- abuzul medical – reţinerea administrării medicamentelor necesare
sau a tratamentului şi a protezelor;
- neglijarea datorată lipsurilor acelor resurse necesare menţinerii
sănătăţii fizice şi mentale.

Exemplu de abuz material, fizic şi psihologic:

„După ce a murit soţul meu, în 1997, nici nu apucasem să-l îngrop
că fata stătea călare pe mine şi-mi zicea: mie îmi dai, că sunt singura fată
pe care o ai... mie îmi dai banii de pe apartament că aşa a zis nea’ Ticu...
Deci soţul care a murit nici nu era tatăl ei drept. Tatăl ei drept era mort.
Am dat banii şi ei au spus: te întreţinem noi. Fără ca să spună ceva, cum o
466 Lect.Dr. Carmen-Gabriela Mândrilă

făcut cum o dres, m-o chemat numai la iscălit la domnul notar... fără să
citesc, fără nimic... te întreţinem noi ziceau. Nu m-o ţinut nici două luni
de zile când o început să-mi puie mâna în gât... m-o scuipat... mă făceau
javră şi în tot felul. Mă punea să-mi fac o oală de borş cu cartofi de
sâmbătă acuma să o am până cealaltă sâmbătă, pe urmă iar să-mi fac o
oală de borş cu cartofi până cealaltă sâmbătă şi ei noaptea mâncau mici şi
grătare grătare... şi-mi venea mirosul... că au două camere şi eu dormeam
în camera mică şi-mi ziceam uite cum mă chinuiesc... Javro, îmi zicea, iau
şi te duc la Socola. Eu sufăr de insomnie şi am stat la pavilionul 6 femei...
dar am stat pentru această insomnie, nu pentru altă boală. Mi-a făcut
bagajul şi a zis: hai la Socola. Aici au încercat să vorbească cu doctorul,
dar eu i-am arătat doctorului biletul de ieşire şi i-am explicat că nu dorm
noaptea de când mi-a murit un băiat de 36 de ani. Atunci doctorul a zis că
m-a văzut în doliu: voi aţi vândut un apartament şi vreţi s-o lăsaţi la noi la
spital la Socola... ruşine să vă fie, anunţ poliţia acuma, luaţi-o acasă. Am
stat totuşi patru zile internată. Când am venit de la spital, m-au întâmpinat
cu vorbele: ai venit javro?... Şi nu vin la mine la cămin, nu vin de loc,
plânge inima în mine. Am împlinit 69 de ani, dar nu sunt bucuroasă,
vreau să mor.
Prima dată după ce m-au dat afară din casă, m-am dus la blocul
unde am stat eu şi am stat în hol... şi toţi locatarii m-au chemat la ei... hai
doamnă cum ai să stai aici pe ciment... hai la noi să dormi... Aşa am stat...
şi nemâncată şi însetată şi nici nimic. Când am ieşit în stradă am văzut o
doamnă bine şi i-am zis: doamnă, vă rog frumos, daţi-mi şi mie de un
covrig... cad jos că n-am mâncat... sunt dată afară de fiica mea.”
[bătrână rezidentă în cămin, 69 de ani]

Unii autori clasifică neglijarea în pasivă, determinată de absenţa

neintenţionată a asistenţei necesare, şi activă, având drept cauză absenţa
intenţionată a unor sevicii (Lloyd şi Emery, 1993).
Cauzele principale ale violenţei împotriva vârstnicilor sunt de
natură economică, costurile emoţionale, afective, fizice şi financiare
necesare îngrijirii unui bătrân fiind uneori enorme.
Cheltuielile de întreţinere sunt mari în cazul bătrânilor, cunoscut
fiind faptul că spitalizările sau alte îngrijiri medicale sunt scumpe, iar
bătrânii sunt predispuşi îmbolnăvirilor. La acestea se adaugă costul
 ABUZUL ASUPRA BĂTRÂNILOR 467

alimentelor şi al întreţinerii. Povara financiară pentru familie poate fi

dificilă, îndeosebi atunci când poate coincide cu cheltuielile mari pentru
proprii copii care merg la şcoală.
„Mi-a vîndut casa fiica mea, ea şi–a luat casă, nepotul cel mic şi-a
luat maşină, iar mie nu mi-au dat nici un ban din vinderea casei, nimic. Eu
le-am spus: tu ţi-ai luat, eu vreau să stau singură, dar mie nu mi-au luat
nimic. Atunci am fost nevoită să mă duc la ea. Am stat la fiica mea, dar
nu s-a mai putut sta la ea, se purta foarte urât. Ea mi-a spus să eliberez
camera că vrea să închirieze. Atunci am zis bine, eu mă duc să-mi fac
formele pentru cămin. Când mi-am făcut formele, ea m-a întrebat: ce
faci... nu mi-am închipuit că ai să pleci la cămin... Da cum, zic, ştii ce-mi
faci, foarte bine, vrei să închiriezi... Zice: nu mai vreau să închiriez...
Cum, zic, tu te joci, eu îmi fac formele şi tu te joci, că închiriezi şi nu mai
închiriezi. Formele erau gata, atunci fără să ştie ea am adus pe nepotul
ăsta mic şi pe nevasta lui şi m-am mutat la cămin. Fiica mea s-a înfuriat...
că ce fac... plec, că formele erau gata şi am plecat... Uite aşa am rămas
fără nici un ban. Ei niciodată nu-i mai ajungeau banii, cât am stat la ea.
Fiica mea vrea să-i mai dau bani, dar eu nu am de unde. Ea are
cavou... eu nu am nici un loc la cimitir, nu am nimica cumpărat... trebuie
să vie şi ziua aceea la mine... am ceva eu pentru înmormântare... bani am,
dar nu am mulţumire sufletească.”
[bătrână rezidentă în cămin, 80 de ani]

Părinţii care locuiesc cu copiii lor adulţi pot constitui un motiv de

stres şi de resentimente şi din cauza supra-aglomerării locuinţei, ceea ce
duce la o redistribuire a camerelor, a dormitoarelor, a băii
supraaglomerate.
„Am vândut casa la înmormântarea soţului, de i-am luat lui ce-o
trebuit. Am stat la copii un an şi două luni, dar nu am mai stat pentru că
nu aveam unde... dormeam pe un pat pliant, fiindcă erau patru persoane”.
[bătrână rezidentă în cămin, 71 de ani]

Responsabilitatea îngrijirii bătrânilor revine, în cele mai multe

cazuri, soţiei, căreia poate să-i displacă prezenţa bătrânilor din cauza
muncii în plus, a intruziunii în intimitatea ei, a cerinţelor excesive asupra
timpului. Părinţii pot să-şi trateze copiii ca pe nişte copilandri, încercând
468 Lect.Dr. Carmen-Gabriela Mândrilă

sau preluând rolul de a decide, ceea ce poate genera sentimente ostile. De

asemenea, pot exista tensiuni când comportamentul şi valorile copilului
nu coincid cu valorile părinţilor în vârstă (pot exista păreri divergente în
domeniul politic, religios, în problema creşterii nepoţilor, a programelor
TV care trebuie vizionate etc.). Unele ostilităţi se intensifică dacă cel
care-i îngrijeşte realizează că celelalte rude (fraţi) nu împart această
povară cel puţin din punct de vedere financiar.
Unii cercetători au constatat existenţa factorilor de risc de natură
socială în cazul abuzurilor asupra persoanelor vârstnice, astfel cei care-şi
maltratează părinţii au fost ei înşişi victime ale violenţei exercitate de
aceştia, situaţia fiind o consecinţă a sindromului copilului bătut (Bassis,
Gelles, Levine, 1982, după Rădulescu, 2001). Majoritatea victimelor
(70%) sunt femei, iar restul bărbaţi (conform Correctional Service
Canada, 1988, după Rădulescu 2001). Rata mare a divorţurilor şi a
recăsătoriilor poate costitui, de asemenea, cauze ale deteriorării relaţiilor
dintre părinţi şi copii. Unele cauze pot fi determinate de modul de
percepţie negativ asupra bătrânilor, prezent în societăţile contemporane,
conform cărora bătrânii nu au valoare socială, fiind consideraţi o povară
pentru familie şi societate. La acestea se adaugă şi socializarea modelului
violenţei care este preluat intergeneraţional.
Procesul de instituţionalizare a bătrânilor, privaţi de resurse, a
contribuit la segregarea vârstnicilor de restul populaţiei şi perceperea lor
ca un grup vulnerabil, care necesită măsuri medicale şi sociale distincte;
din acest punct de vedere, ei sunt împinşi undeva la periferia societăţii, în
centrul preocupărilor acesteia situându-se copiii şi tinerii.
Ageismul a fost alimentat de ştiinţele medicale, care accentuează
aspectele negative ale decăderii fizice, şi de protestantismul religios, care
subliniază decăderea morală a vârstnicilor (Rothman, 1990, după
Rădulescu, 2001).

Alţi factori de risc a violenţei contra bătrânilor pot fi de natură

individuală. Anumite trăsături fizice şi psihice sau prezenţa unor boli
dezagreabile pot fi cauze ale orientării violenţei spre aceste persoane. Din
acest punct de vedere, Neugarten şi colab. (1980) au distins patru tipuri de
personalitate:
 ABUZUL ASUPRA BĂTRÂNILOR 469

- tipul integrat caracterizează marea majoritate a bătrânilor, ale

căror funcţii sunt adecvate din punct de vedere fizic şi psihic;
- tipul protectiv, orientat către activitate, protejându-se prin muncă;
- tipul pasiv, dependent, care este inactiv şi dependent de alţii;
- tipul indiferent (dezorganizat), caracterizat prin deteriorarea
funcţiilor psihice, confuz, dezorientat, uituc, senil şi paranoic.
Tipul de personalitate a vârstnicului poate influenţa tendinţele
agresive faţă de această categorie de vârstă, cunoscut fiind faptul că un
anumit tip de personalitate, dependentă sau dezorientată, înregistrează o
creştere a frecvenţelor violenţei. Vulnerabilitatea accentuată a acestei
categorii de vârstă face ca respectivul grup social să fie uşor de victimizat,
fiind lipsit de capacitatea de a riposta.
470 Lect.Dr. Carmen-Gabriela Mândrilă

Bibliografie:
Baron, R., 1977, Human Aggresion, New York, Plenum.
Eitzen, D., S., Zinn Baca, M., 1992, Social Problems, fifth edition, Boston
Allyn and Bacon.
Institutul pentru Cercetare şi Prevenirea Criminalităţii, 2000,
Criminalitatea cu violenţă în România (1990-1999). Violenţa
intrafamilială, Bucureşti, Inspectoratul General al Poliţiei.
Lloyd, S., A., Emery, B., C., 1993, Abuse in the family. In T.H. Brubaker
(Ed) Family relations challenges for the future. Newbury Park: CA:
Sage.
McLain, W., 1969, Retirement marriages. Monograph no.3. Storr,
Conn.:Storrs Agricultural Experiment Station.
Neugarten, B., Weinstein, K., 1964, The changing American grandparent.
Journal of Marriage and Family 26(2).
Rădulescu, S., 2001, Sociologia violenţei (intra)familiale: victime şi
agresori în familie, Bucureşti, Editura Lumina Lex.
Schwartz, A., N., 1979, Psychological dependency: An emphasis on the
later years. In P.R. Ragan (Ed.) Aging parents. Los Angeles:
University of Southern California Press.

The abuse the oldman

Abstract. The abuse on aged man emphasizes the means by which elderly
defenseless persons can be abused and become socially marginal. The family violence is
an extended phenomenon affecting alike the wife, kids and aged individuals.